Withdrawal of appeal following reduction of sentence for attempted aggravated murder based on provocation and suspension under supervision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note of the defendant's personal withdrawal of his appeal against the Court of Appeal's judgment, rendering that appellate decision final; consequently, the Court of Appeal's order prevails, which had modified the first-instance conviction by recognizing the mitigating circumstance of provocation under Article 73(1)(b) of the former Penal Code, reducing the custodial sentence for attempted aggravated murder from seven years and six months to three years, and suspending the execution of both the principal and accessory sentences under supervision for a five-year probation period. The dispute arose from a nightclub altercation where the defendant, after being struck by a victim, used a folding knife to stab multiple individuals, including one victim in vital thoracic areas causing a pneumothorax, leading to charges of attempted aggravated murder and bodily harm. Legally, the appellate court established that the defendant acted with indirect intent to kill by using a lethal instrument on vital anatomical zones, but the initial physical attack by a co-victim constituted a legal provocation that mitigated liability, while justifying the suspension of the sentence based on the defendant's lack of prior criminal record and the specific circumstances of the offense.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 C. pen, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen, art. 334 C. proc. pen, art. 180 alin. (2) C. pen, art. 180 alin. (1) C. pen, art. 33 lit. a) C. pen; Withdrawal of appeal following reduction of sentence for attempted aggravated murder based on provocation and suspension under supervision: The dispute arose from a nightclub altercation where the defendant, after being struck by a victim, used a folding knife to stab multiple individuals, including one victim in vital thoracic areas causing a pneumothorax, leading to charges of attempted aggravated murder and bodily harm. Legally, the appellate court established that the defendant acted with indirect intent to kill by using a lethal instrument on vital anatomical zones, but the initial physical attack by a co-victim constituted a legal provocation that mitigated liability, while justifying the suspension of the sentence based on the defendant's lack of prior criminal record and the specific circumstances of the offense.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for taking note of the withdrawal of the appeal against the Court of Appeal's decision.
Substantive condition for the valid withdrawal of the appeal by the defendant.
Basis for imposing the obligation to pay judicial costs to the state and allocating the portion corresponding to official defense fees.
Full text
Decizia nr. 2582/2014
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 196 din 13 aprilie 2010, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:
Respinge cererea formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei de „tentativă de omor calificat” prev. și ped. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor în rechizitoriu, respectiv din infracțiunile de „lovire sau alte violențe” prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. b) C. pen. în infracțiunile de „lovire sau alte violențe”, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Condamnă pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- „tentativă de omor calificat”, prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată B.) la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pentru o durată de 3 ani ce va fi executată în condițiile art. 66 C. pen.;
- „lovire sau alte violențe”, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 luni.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., contopește pedepsele principale aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară anterior menționată.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință durata deținerii preventive începând cu 07 iunie 2008 și până la 22 mai 2009.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. confiscă de la inculpat cuțitul pentru săvârșirea infracțiunilor - depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Iași.
Menține măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 1451 C. proc. pen. dispusă împotriva inculpatului prin decizia penală nr. 318 din 22 mai 2009 a Curții de Apel Iași.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A., la plângerea prealabilă a părților vătămate C., domiciliată în comuna Podu Iloaiei, jud. Iași, și D., domiciliat în Iași, jud. Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violențe” prevăzută de art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (prin retragerea plângerilor).
Constată că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași suma de 1.298,82 RON, iar părții civile Spitalul Clinic Județean Iași suma de 129,08 RON la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R. ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea prejudiciului - reprezentând cheltuieli efectuate pentru asistența medicală acordată părții vătămate B.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., obligă pe părțile vătămate D. și C. să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare câte 100 RON.
În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 20.000 RON.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul din 31 iulie 2008 întocmit în Dosar nr. x/P/2008 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunilor de:
- „tentativă de omor calificat” prev. de art. 20 C. proc. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în dauna părții vătămate B.;
- „lovire sau alte violente” (3 infracțiuni) prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu art. 33 lit. a) și art. 75 lit. b) C. pen. în dauna părților vătămate E., D. și C.;
Actul de sesizare a instanței reține, în fapt, că în noaptea de 06/07 iunie 2008, inculpatul și numiții F., G. și H. au mers împreună la discotecă, întâlnind aici pe părțile vătămate E., D. și C., dar și pe numitul I.
Inculpatul a consumat băuturi alcoolice, iar in jurul orelor 04.00 dimineața, între acesta și părțile vătămate E., D. și I., s-a iscat un scandal generat de un conflict mai vechi ce exista între primul și acesta din urmă (I.). La începutul scandalului inculpatul a pulverizat spre celelalte persoane un spray lacrimogen, motiv pentru care D. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței. În acest context, inculpatul a scos un cuțit cu care a început să lovească persoanele din preajma sa. Astfel, a reușit să lovească pe D. în zona nasului, pe C. în zona cervicală posterioară și la mâna stângă și pe E. în regiunea cervicală posterioară. Datorită gazelor lacrimogene pulverizate de inculpat, părțile vătămate au părăsit barul, ieșind afară, timp în care acesta s-a îndreptat spre partea vătămată B. care rămăsese în bar, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul, respectiv două lovituri în zona hemitorace stâng, din care una penetrantă, o lovitură în zona hemitoracică dreapta nepenetrantă și o lovitură în zona semitoracică posterioară dreapta. Partea vătămată B. a fost transportat cu un taxi la Spitalul Clinic de Urgență Iași, iar apoi la Spitalul Județean Iași și Spitalul Pneumoftiziologie Iași.
Potrivit raportului de constatare medico-legală din 04 iulie 2008, partea vătămată B. a prezentat plăgi înjunghiate la hemitoracele stâng (una latero-cervicalo penetrantă) și hemitoracele drept, cu pneumotorax stâng, plăgi tăiate antebraț drept, echimoză și excoriații frontal stâng. Celelalte părți vătămate nu s-au prezentat la I.M.L. Iași pentru examinarea și constatarea leziunilor ce le-au fost produse în vederea obținerii certificatului medico-legal.
Situația de fapt descrisă de actul de sesizare a rezultat din următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate E., D., C. și B.; declarațiile martorilor J., K., L. și M.; declarațiile martorilor F., G. și N., persoane aflate în cercul de prieteni al învinuitului și care au confirmat existența conflictului și utilizarea cuțitului de către acesta; imagini video surprinse de camerele de supraveghere ale clubului; raportul de constatare medico-legală din 04 iulie 2008; declarațiile inculpatului prin care acesta a recunoscut faptele de lovire cu cuțitul, neprecizând persoanele vătămate.
La data de 07 iunie 2008 s-a dispus începerea urmării penale (rezoluția procurorului din 07 iunie 2008, ora 05.20), reținerea inculpatului și arestarea preventivă a inculpatului (încheierea nr. 40 din Dosar nr. x/99/2008 a Tribunalului Iași).
În cursul judecății măsura arestării preventive luată față de inculpat a fost înlocuită cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi țara conform art 1451 C. proc. pen., în baza deciziei nr. 318 din 22 mai 2009 a Curții de Apel Iași.
Audiat de judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, dar a pretins și descris comiterea acestora în alte circumstanțe decât cele reținute de actul de sesizare, invocând în apărarea sa starea de provocare.
În cursul judecății, inculpatul a negat împrejurarea legată de folosirea unui cuțit cu care a agresat părțile vătămate, afirmând că leziunile corporale au fost produse acestora cu un breloc (și nu cu un cuțit) pentru a se apăra de agresiunile fizice exercitate asupra sa de părțile vătămate E. și D. prezentând totodată o altă versiune privind circumstanțele și cronologia faptelor descrise de părțile vătămate de martorii audiați în cauza și reținute de actul de sesizare.
Audiați la data de 07 iunie 2008 în calitate de persoane vătămate, C., D. și E. au declarat că formulează plângere penală împotriva inculpatului pentru leziunile corporale cauzate prin faptele de „lovituri sau alte violențe”, dar nu au depus pe parcursul procesului penal nici un act medico-legal constatator care să ateste natura, felul, gravitatea leziunilor suferite de aceștia, precum și durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare.
În latura civilă s-au constituit părți civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași și Spitalul Clinic Județean Iași cu sumele ce reprezintă costurile suportate pentru asistența medicală acordată victimei B. în perioada internării.
Analizând întreg materialul probator administrat în cele două faze procesuale, instanța reține următoarea situație de fapt:
În noaptea de 06/07 iunie 2008, în jurul orelor 23.00, inculpatul s-a întâlnit cu prietenul său, H., stabilind să se deplaseze împreună la discotecă. Aici cei doi au cumpărat și consumat o sticlă de whisky, iar la un moment dat, în urma unor contacte telefonice au venit la același club și alți prieteni ai inculpatului, respectiv martorii G. și F., consumând toți patru alte băuturi alcoolice (încă o sticlă de whisky).
În același club au ajuns și părțile vătămate B. și D., găsind aici pe E., I. și C., consumând și ei băuturi alcoolice.
Inculpatul, dar și H. îi cunoșteau pe unii dintre cei menționați anterior, respectiv pe E. și I., salutându-se și consumând băuturi alcoolice împreună.
În jurul orelor 03.40-04.00 din 07 iunie 2008, în timpul unor discuții, între inculpat, martorul H. și I. s-a iscat un scandal, pe fondul unui conflict mai vechi dintre aceștia.
În timpul discuțiilor dintre inculpat și I., aflați într-o relație conflictuală mai veche inculpatul a scos un spray cu gaze lacrimogene pe care l-a pulverizat asupra acestuia din urma și a celor ce-l însoțeau. În acest context, C. i-a aplicat un pumn în figură inculpatului, iar partea vătămată D. i-a aplicat o lovitură martorului H. În tot acest timp, partea vătămată B. dansa pe o boxă observând însă că s-a iscat un conflict între inculpat și ceilalți ce-l însoțeau pe I.
În contextul menționat, inculpatul a scos din buzunarul de la blugi un cuțit tip briceag, lovind fără deosebire persoanele aflate în preajma sa, aspect ce rezultă din decalarația olografă dată în faza urmăririi penale. Din cauza gazelor lacrimogene împrăștiate în bar, clienții aflați acolo, dar și I. au părăsit imediat acel loc, inculpatul reușind să lovească însă pe frații acestuia, respectiv pe D. în zona nasului, pe E. în regiunea cervicală posterioară. În timp ce se îndrepta spre ieșirea din bar pentru a-i urmări pe I. și C., observând-o pe partea vătămată B., inculpatul a încercat să-l lovească cu cuțitul pe care îl ținea în mâna dreaptă, însă aceasta i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdominală.
Datorită acestei lovituri inculpatul a căzut pe pardoseală, reușind însă să o tragă pe partea vătămată spre el, apucându-l de tricou și aplicându-i o lovitură în torace, urmată apoi de alte lovituri aplicate în timp ce aceasta încerca să se retragă din bar.
Inculpatul a continuat să-l urmărească pe I. și C., aplicând acestuia din urmă, cu cuțitul, o lovitură în zona cervicală posterioară și alta în zona mâinii stângi.
Părțile vaătămate E., D. și C., regăsindu-se afară, în perimetrul clubului, a urcat imediat într-un taxi cu care s-au deplasat la Spitalul Clinic Iași pentru a primi îngrijiri medicale. De asemenea, partea vătămată B. a urcat într-un taxi deplasându-se la același spital pentru a primi asistență medicală, fiind ajutat în acest scop de martorul M.
În timpul conflictului produs în bar, dar spre finalul acestuia (orele 03.50) au fost sesizate organele de poliție, prin dispeceratul 112, care, ajungând la locul faptei au găsit în fața clubului pe inculpat și prietenii acestuia (H., G., F.). Cu ocazia percheziției corporale, a fost găsit asupra inculpatului, în buzunarul de la blugi, cuțitul tip briceag folosit în agresiune, pe care existau urme de sânge pe lamă și mâner.
Părțile vătămate E., C. și D. au primit îngrijiri medicale la Spitalul Clinic de Urgențe Iași (fără internare) prilej cu care s-a stabilit că primele două prezentau plăgi înjunghiate, iar a treia prezenta o plagă contuză piramidă nazală - aspect ce rezultă din procesul-verbal al organelor de poliție și din actele medicale depuse la dosar.
În ceea ce privește pe partea vătămată B., potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Iași și altor documente medicale, se constată că aceasta prezenta următoarele leziuni: pe hemitoracele stâng, posterobazal două plăgi - una penetrantă (cu pneumotorax stâng); pe hemitoracele stâng, latero bazal, o plagă lungă de circa 4 cm, penetrantă; pe hemitoracele drept, posterior, o plagă nepenetrantă; pe marginea internă a antebraț drept - plaga înjunghiată de 1,5 cm. Din același act medico-legal rezultă că plăgile toracice și pneumotoraxul stâng s-au putut produce prin loviri active cu un obiect înțepător-tăietor (posibil cuțit) necesitând 25-28 zile ingrijiri medicale, dar și că pe data de 07 iunie 2008 s-a practicat pleurotomie a minima stâng pentru drenaj pleural și sutura plăgilor toracice.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul a prezentat o altă versiune privind circumstanțele și cronologia săvârșirii faptelor, apărările sale fiind însă infirmate integral de mijloacele de probă administrate în cauză.
Astfel, audiat la 07 iunie 2008, în declarația olografă scrisă personal inculpatul a susținut că a mers în discotecă în noaptea de 06/07 iunie 2008 ora 24.00, unde, împreună cu martorii G., H. și F., a consumat băuturi alcoolice (sticla de whisky). S-a întâlnit aici și cu o cunoștința mai veche, I., însoțit de mai mulți tineri, consumând băuturi alcoolice și cu aceștia. La un moment dat, în timp ce se aflau în discotecă, a fost invitat de I. să-l însoțească la baie pentru a discuta ceva cu el și, refuzând să-l urmeze, l-a împins.
Imediat a fost lovit cu pumnul în gură de o persoană ce îl însoțea pe I., dar a mai primit și alte lovituri, astfel că a scos un briceag din buzunarul de la blugi cu care a început să aplice lovituri, fără a distinge între persoanele lovite, zonele corporale agresate, deoarece se afla în stare avansată de ebrietate. A precizat că avea asupra sa un cuțit cu lama de 3,5 cm și mâner de plastic de culoare roșie (tip briceag). De asemenea, a susținut că a folosit în spațiul menționat și un spray lacrimogen pentru a se apără.
Audiat de procurorul de caz, dar și de judecător cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, a declarat că între orele 02.00 și 04.00 din 07 iunie 2008 a consumat băuturi alcoolice cu I. și tinerii ce-l însoțeau pe acesta din urmă. După ce au coborât din discoteca aflată la nivelul superior în barul din același club, a fost invitat de I., cu care avusese un conflict cu mai mulți ani în urmă, să meargă la baie pentru a discuta ceva, însă a refuzat. Imediat a primit o lovitură în figură de la persoana ce-l însoțea pe I., cauzându-i-se expulzarea unui dinte frontal și dislocarea a încă doi dinți, context în care a scos un spray lacrimogen pe care l-a pulverizat asupra agresorului. A mai primit lovituri în abdomen, cazând pe pardoseală. Încercând să se ridice de jos și fiind bruscat de alte persoane, a scos un cuțit pe care îl avea în buzunarul de la blugi, lovind o persoană în picior și alta în zona posterioara a corpului.
În cursul judecății a declarat că în jurul orelor 24-24.15 s-a întâlnit cu martorii H., G. și F. în incinta clubului și împreună cu ei a consumat o sticlă de whisky. În jurul orelor 02.00 în clubul menționat a ajuns și I. însoțit de alți tineri, dintre aceștia cunoscându-l doar pe primul cu care avusese un conflict cu circa 2 ani în urmă. Coborând în jurul orelor 02.00 la barul din același club, I., D. și C. , i-au cerut să-l urmeze la baie. Refuzând, a fost prins de mâna stângă, într-un mod mai dur, de către primul și lovit cu pumnul în figură de către C., provocându-i-se astfel expulzia a 3 dinți.
În aceste condiții, a scos un spray lacrimogen pe care îl avea asupra sa, pe care l-a folosit împotriva agresorilor aflați la o distanță de 2-3 metri față de el. Încercând să se retragă printre agresori, a fost lovit cu piciorul în abdomen și doborât la podea, lovit apoi cu pumnii și picioarele de frații D. și E. în timp ce încerca să se ridice. În acest context, a scos un breloc de chei de 3,5 cm pentru a se apăra, și nu un cuțit cum se reține în rechizitoriu, dar nu știe dacă l-a folosit împotriva părților vătămate, deoarece era în stare avansată de ebrietate.
Potrivit art. 69 C. proc. pen. declarațiile inculpatului în procesul penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În raport de conținutul acestor dispoziții apărările făcute de inculpat în tot cursul judecății, în sensul că nu a folosit un cuțit pentru agresiunile exercitate asupra părților vătămate, ci un breloc de chei, și în sensul că a folosit acel spray cu substanțe paralizante împotriva părților vătămate numai după ce a fost lovit de acestea, nu poate fi primită de instanță și urmează a fi înlăturate, din moment ce declarațiile sale din etapa cercetării judecătorești nu se coroborează decât parțial cu primele din faza anterioară și nu sunt susținute nici de declarațiile martorilor H., G., F., L.
și K. și sunt contrazise de celelalte probe ale dosarului, respectiv: procesul-verbal din 07 iunie 2008 întocmit de agenții de poliție din cadrul Poliției Municipiului Iași - Secția a II-a (la orele 05.00) sesizați la orele 03.50 prin dispeceratul 112 în privința derulării conflictului - din care rezultă că după consumarea acestuia au fost imobilizate patru persoane între care și inculpatul, asupra căruia s-a găsit în buzunarul pantalonilor (blugi) un cuțit tip briceag (cu lama culisabilă, cu lama de aproximativ 6 cm) pe lamă și pe mâner fiind urme de sânge - obiect ce a fost ridicat și indisponibilizat, transmis instanței de judecată în plic sigilat odată cu actul de sesizare și dosarul de urmărire penală; planșele fotografice aflate la dosar privind obiectul ridicat de la inculpat de lucrătorii de poliție, caracteristicile acestuia fiind prezentate și de inculpat în declarațiile de la urmărire penală, fiind vizibile în aceste planșe urme de sânge pe lama cuțitului; declarațiile părților vătămate care l-au văzut pe inculpat cu cuțitul în mână, folosindu-l asupra lor; actele medico-legale depuse la dosar ce concluzionează că partea vătămată B. prezenta în momentul examinării din 07 iunie 2008 „plăgi tăiate multiple toracice”, partea vătămtă E. prezenta plagă înjughiată în regiunea cervicală posterioară lungă de 1,5 cm și adâncime de 0,5 cm, partea vătămată D. prezenta plagă contuză piramidă nazală, partea vătămată C. prezenta 2 plăgi tăiate în regiunea cervicală posterioară și respectiv pe fața dorsală a mâinii drepte, raportul de constatare medico-legală ce concluzionează, între altele că plăgile prezentate de B. s-au putut produce prin loviri active cu un obiect înțepător-tăietor (posibil cuțit); declarațiile martorilor L. - angajat al clubului, care a auzit după terminarea conflictului ca una dintre persoanele implicate a folosit un cuțit, lovind alte persoane, declarația martorului M.
Se impune mențiunea că martorii aflați în anturajul inculpatului (H., G., F.) au relatat aspecte legate de consumul excesiv de băuturi alcoolice în acea seară, că la un moment dat a izbucnit un scandal între inculpat și frații D. și E., fără a prezenta date certe referitoare la persoana ce a inițiat conflictul, la succesiunea faptelor consumate în bar, la persoana ce a folosit acel spray paralizant și condițiile în care inculpatul a folosit cuțitul în agresiunea părților vătămate.
Chiar în condițiile în care la dosarul cauzei există dovezi din care rezultă că în timpul conflictului declanșat în club inculpatul a fost agresat, respectiv lovit cu pumnul în figură de partea vătămată C., suferind, potrivit actului medico-legal, un traumatism labio-dentar cu expluzia dintelui 41, fractura rebordului alveolar 31, 32 ce a necesitat extracția dinților 31, 32, instanța nu va reține săvârșirea niciuneia dintre infracțiuni în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța legală a provocării, astfel cum și-a formulat acesta apărările pe tot parcursul procesului penal.
Astfel, din toate declarațiile părților vătămate, rezultă că inculpatul a fost acela care, după o discuție avută cu I., a scos un spary cu gaze lacrimogene pe care l-a pulverizat asupra părților vătămate și numai după ce a acționat în acest mod asupra părților vătămate, fără să se fi exercitat asupra lui vreun act de agresiune verbală sau fizică, una dintre părțile vătămate, respectiv C. - văr cu I. și frații acestora, i-a aplicat un pumn în figură.
Chiar inculpatul în declarația olografă recunoaște că, refuzând propunerea lui I. de a-l însoți la baie, l-a impins pe acesta, acțiune care a determinat pe partea vătămată C. să reacționeze în modul arătat.
Edificatoare sunt în acest sens și declarațiile părții vătămate E. care, în faza urmăririi penale relatează că a discuatat și consumat niște whisky cu inculpatul ce era însoțit de o persoană, iar la plecare, acesta a pulverizat gaze lacrimogene dintr-un spray îndreptat asupra sa și spre I. și C.
În același sens este și declarația părții vătămate B. dată în faza urmăririi penale (confirmată în timpul cercetărilor efectuate asupra sa pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă), dar și declarațiile părții vătămate C. care afirmă că i-a aplicat un pumn în figura inculpatului care îi pulverizase spre față un jet de gaze lacrimogene.
Mai mult, din declarațiile părților vătămate rezultă că imediat ce au fost pulverizate gaze lacrimogene asupra lui I., acesta a fugit afară, urmat de C., care îl lovise pe inculpat, astfel că, în acest context nu este deloc justificată agresarea cu cuțitul a părților vătămate D. și E., precum și a părții vătămate B. care rămăsese în discotecă, singurul dintre cei cu care venise și își petrecuse timpul în acea noapte.
Nu poate fi primită nici susținerea că inculpatul ar fi acționat în stare de legitimă apărare prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., temei în baza căruia a solicitat să se dispună achitarea sa.
Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., se află în stare de legitima apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Or, în speță, nu rezultă deloc din probele cauzei că inculpatul, sau altul dintre însoțitorii săi s-ar fi aflat în fața unui astfel de atac material, direct, injust, și cât timp este demonstrat că el este cel care a deschis conflictul, pulverizând gaze lacrimogene asupra părților vătămate, atacând pe părțile vătămate D., E., urmărind apoi pe C., care fugise din incinta barului, lovind-o apoi de 4 ori cu cuțitul pe partea vătămată B. care nu prezenta nici un fel de pericol cât timp era singurul din acel grup rămas în bar și cât timp nici nu se implicase în acțiunile anterioare ale celorlalte părți vătămate și nici nu avea asupra sa obiecte contondente sau alte mijloace cu care să atace.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. referitoare la excesul justificat de apărare (apărare neproporționată justificat).
Din conținutul textului de lege rezultă că pentru a fi operante aceste dispoziții, excesul de apărare trebuie să se producă prin depășirea unei apărări proporționale la un atac material, direct, imediat și injust, iar nu în imprejurări independente de prezența vreunui atac, când nu se poate pune nici problema unui exces de apărare. Or, cum s-a arătat deja, partea vătămată B., rămasă singură în bar dintre cei care făceau parte din grupul lui I., nu a inițiat nici un fel de agresiune asupra inculpatului până în momentul în care, acesta din urmă a încercat să o lovească.
Sunt de asemenea nefondate și argumentele aduse de inculpat în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de „tentativă de omor calificat” în dauna părții vătămate B. în infracțiunea de încăierare, cât timp din analiza coroborată a elementelor de fapt ilustrate de probele cauzei rezultă că nu este realizat, atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunii din art. 322 alin. (2) C. pen.
Astfel, infracțiunea menționată se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin acțiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane. Cerința legii presupune îndeplinirea condițiilor încăierării, respectiv existența unor tabere sau grupuri adverse, încleștate în luptă, în așa fel încât acțiunile participanților (toți având calitatea de autor) se împletesc între ele și sunt greu de delimitat. Or, în speță, inculpatul a acționat de unul singur, pulverizând gaze lacrimogene, lovind apoi cu cuțitul pe părțile vătămate D. și E., deși nu a fost lovit de aceștia din urmă - urmărind și lovind apoi, afară, pe C. și, în final pe partea vătămată B., singura rămasă în bar dintre persoanele ce constituiau grupul din care face parte și I. despre care pretinde că era într-un conflict mai vechi.
Mai mult, probele enunțate de inculpat în sprijinul acestei cereri nu susțin deloc afirmația că a existat o încăierare, că foarte multe persoane băteau o singură persoană. Astfel, martora L. - ospătar de serviciu la acel bar - a declarat că nu ar putea recunoaște niciuna dintre persoanele implicate în conflict, că nu poate susține că persoana ce era lovită de mai multe persoane era chiar inculpatul, iar declarațiile martorului K. nu confirmă săvârșirea infracțiunii de „încăierare” prev. de art. 322 C. pen. și agresarea părții vătămate B. în timpul desfășurării acesteia.
Față de toate elementele de fapt expuse, astfel cum sunt ilustrate de analiza coroborată a probelor cauzei, instanța va constata că, în drept, fapta inculpatului A. care în ziua de 06/07 iunie 2008 într-un loc public, respectiv în clubul din Iași, fiind în stare de ebrietate, a aplicat părții vătămate B., mai multe lovituri, cu un cuțit, unele dintre acestea fiind aplicate în zone anatomice importante ale corpului (hemitorace stâng, plaga latero-bazală penetrantă și hemitorace drept, cu pneumotorax stâng), necesitând pentru vindecare 25-28 zile îngrijiri medicale, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Faptele aceluiași inculpat care în condițiile de loc și timp anterior prezentate, a aplicat părții vătămate D. - lovitură cu un corp contondent, provocându-i o plagă contuză piramidă nazală, provocându-i suferințe fizice (care nu au fost supuse examenului medico-legal), realizează elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.
Fapta aceluiași inculpat, care în aceleași condiții de loc și timp, a aplicat părții vătămate E., o lovitură cu cuțitul, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală posterioară, cu lungimea de 1,5 cm și profunzimea de 0,5 cm (care nu au fost examinate medico-legal), realizează elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului A. care în aceleași condiții de timp și loc, a aplicat părții vătămate C. două lovituri, cu cun cuțit, producându-i o plagă în regiunea cervicală posterioară, alta pe fața dorsală a policeului drept (mâna dreaptă, fără examinare medico-legală) realizează elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.
Față de împrejurarea că părțile vătămate D., E. și C. nu au depus la dosarul cauzei acte medico-legale din care să rezulte numărul de zile necesare pentru îngrijiri medicale în privința leziunilor ce le-au fost cauzate de inculpat în condițiile anterior expuse, instanța, în lipsa unor astfel de dovezi, constată că nu se poate reține ca fiind îndeplinite cerințele din alin. (2) al art. 180 C. pen., și ca atare, în condițiile art. 334 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a acestor fapte în art. 180 alin. (1) cu art. 33 lit. a) C. pen.
Vor fi înlăturate și dispozițiile art. 75 lit. b) C. pen., reținute în actul de sesizare în privința acestor trei infracțiuni, deoarece în contextul faptic reținut nu se justifică aplicabilitatea acestora.
În ceea ce privește fapta comisă în dauna părții vătămate B., instanța va reține, în raport de faptul că inculpatul a folosit în agresiune un obiect apt de a ucide (un cuțit), de faptul că a aplicat cu acesta victimei mai multe lovituri unele dintre acestea în zone anatomice importante (pe hemitoracele stâng, postero-bazal - 2 plăgi - penetrante conform precizărilor medicului de chirurgie toragică reiterată în raportul de constatare medico-legală; pe hemitoracele drept - 2 plăgi nepenetrante), unele cu intensitate deosebită, întrucât a produs o plagă penetrantă în zona hemitorace stg., postero-bazal pe linia medio-scapulară, alta latero-bazal tot penetrantă - că acesta, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei B., a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, și, deci, a acționat cu intenția de a ucide, ce caracterizează latura subiectivă a tentativei de omor calificat.
Fiind demonstrată pe deplin vinovăția inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., astfel cum este ilustrată de mijloacele de probă enumerate până aici, se va dispune condamnarea inculpatului.
Tratamentul sancționator ce se va aplica inculpatului va fi stabilit în raport de ansamblul criteriilor prescrise de art. 72 C. pen. respectiv gravitatea deosebită a faptei, de circumstanțele concrete în care s-a derulat activitatea infracțională, limitele de pedeapsă prevăzute de textul sancționator prin raportare la disp. art. 21 C. pen., circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, cu o conduită procesuală oscilantă, cu un comportament deosebit de violent pus în evidență de modul și împrejurările în care a acționat asupra părților vătămate, dotat în noaptea menționată și într-un loc public (discotecă, bar) cu anumite obiecte, utilizate de regulă în cazul infracțiunilor de violență, aflat într-un anturaj din care fac parte persoane cunoscute cu multiple condamnări penale (cum este cazul martorilor G., H. și F.) care pot influența în sens negativ conduita și reinserția socială a acestuia.
Totodată, instanța va reține vinovăția inculpatului și va dispune condamnarea inculpatului și pentru fapta de lovire săvârșită în dauna părții vătămate E. [care în faza urmăririi penale declară că formulează plângere penală împotriva inculpatului, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2)], avându-se în vedere aceleași criterii prescrise de art. 72 C. pen.
Se vor aplica inculpatului pedepse cu închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, pentru prima dintre acestea urmând a se aplica, pe lângă pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani și care va fi executată în condițiile art. 66 C. pen.
Se va proceda la contopirea celor două pedepse cu închisoare (de 7 ani și 6 luni și de 3 luni închisoare), conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, precum și pedeapsa complimentară menționată - potrivit art. 35 alin. (1) C. pen.
De asemenea, se va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - ținând seama la individualizarea acesteia că natura și tipul infracțiunilor săvârșite constituie suficiente elemente ce determină nedemnitatea acestuia de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat - pedeapsă ce va fi executată în condițiile art. 71, 72 C. pen.
Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință, durata deținerii preventive, începând cu 07 iunie 2008 și până la 22 mai 2009.
Urmare sancțiunilor aplicate inculpatului, se va menține măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., dispusă împotriva acestuia, prin decizia penală nr. 318 din 22 mai 2009 a Curții de Apel Iași până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Referitor la plângerile prealabile formulate în faza urmăririi penale de părțile vătămate C. și D., instanța va lua act de declarațiile acestora din cursul judecății, în sensul retragerii plângerilor ce privesc infracțiunile de „lovire sau alte violențe” prev. de art. 180 alin. (1) cu art. 33 lit. a) C. pen., pentru care a fost cercetat inculpatul, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 10 lit. h) C. proc. pen. se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia.
Față de dispoziția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe” prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., instanța, în baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va obliga pe părțile vătămate C. și D. să plătească statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pe parcursul procesului penal, respectiv câte 100 RON fiecare.
Se va constata că niciuna dintre părțile vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/1996, va fi obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, părții civile Spitalul Clinic Iași, cu titlu de daune materiale sumele ce reprezintă cheltuielile efectuate de fiecare dintre acestea pentru asistența medicală acordată părții vătămate B.
Văzând și dispozițiile din art. 191 C. proc. pen., se va impune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
II. În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen. anterior, hotărârea Tribunalului Iași a fost apelată de către inculpatul A., care a criticat-o sub aspectul temeiniciei și legalității, Curtea de apel, prin decizia penală nr. 156/2011, dispunând respingerea, ca nefondat, a apelului.
III. Împotriva deciziei nr. 156/2011 a Curții de Apel Iași inculpatul a formulat recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2803 din 13 septembrie 2012 dispunând admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe cu menținerea actelor îndeplinite până la data de 15 septembrie 2011.
În considerentele deciziei de rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că prima instanță și implicit instanța de apel, prin menținerea hotărârii atacate, au procedat la pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului A. fără o analiză judicioasă a tuturor probelor care atestă, fără echivoc, vinovăția acestuia în contextul activității infracționale pretins săvârșită.
S-a precizat că și lipsa unei probațiuni complete care să stabilească contextul în care s-a comis fapta pretins săvârșită de inculpatul A., momentul și modul în care a acționat inculpatul în activitatea infracțională reținută, măsura participării acestuia, de altfel, elemente pe baza cărora se poate stabili vinovăția sau nevinovăția inculpatului, conținutul constitutiv al infracțiunii pretins săvârșită cât și încadrarea juridică, inclusiv existența unei condiții de agravare sau de atenuare a răspunderii penale, atrag o nelegalitatea evidentă a soluție de condamnare pronunțată în cauză.
S-a mai reținut și faptul că instanța de prim control judiciar nu a efectuat în cauză un examen propriu și complet a probelor și mijloacelor de probă propuse și admimstrate, de vreme ce nu a argumentat toate apărările inculpatului A. și nu a răspuns detaliat criticilor formulate, nu a înlăturat fundamentat probele solicitate de acesta în justa soluționare a cauzei.
Un alt motiv reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost acela că instanța de apel a omis a se pronunța asupra unui motiv de apel, respectiv a omis a examina cererea inculpatului susținută în cadrul dezbaterilor în apel și consemnată în încheierea de amânare a pronunțării, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Astfel, deși apărarea a susținut în mod constant că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția, aspect în baza căruia a solicitat achitarea, instanța de prim control judiciar nu s-a preocupat să verifice apărările formulate de inculpat prin prisma împrejurărilor învederate în nota de probatoriu depusă la dosarul cauzei.
Prin decizia de casare și trimitere spre rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat și limitele rejudecării, respectiv instanța de apel să procedeze la ascultarea inculpatului și a apărărilor acestuia, să procedeze la reaudierea părților vătămate B., C., E., D., să procedeze la reaudierea martorilor F., H., O., P., să procedeze la efectuarea de confruntări dacă din audierea părților și martorilor vor rezulta situații contradictorii, și se va dispune în măsura în care va mai fi posibil expertizarea brelocului (cuțitul) pentru a se determina dacă urmele de sânge de pe acesta aparțin părții vătămate B., precum și să procedeze la vizionarea CD-ului cu imagini video surprinse de camerele de luat vederi ale clubului pentru a evidenția situația de fapt, cu indicarea locului unde se aflau părțile și contribuția inculpatului la desfășurarea conflictului. Totodată, se va examina și administra orice probă ce rezultă din dezbateri, după cum și orice probă considerată a fi necesară în contextul faptelor imputate inculpatului cu respectarea drepturilor procesuale și constituționale, în scopul justei soluționări a cauzei cu respectarea principiului „non reformatio in pejus”.
IV. În rejudecare, în apel, cauza a fost reînregistrată pe rolul curții de apel la data de 24 ianuarie 2013, inculpatul, prin concluziile orale susținute de avocatul ales, menținându-și aceleași motive de apel, ce au fost invocate cu prilejul primei judecăți în apel, și anume:
1. în latura penală:
- nulitatea urmăririi penale efectuată de procuror cu încălcarea dispozițiilor imperative privind asistența juridică a învinuitului reținut în cauză, ceea ce impune restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmăririi penale;
- greșita interpretare a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat în condițiile în care faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția de a ucide;
- greșita încadrare juridică a faptei prin raportate la instrumentul folosit (breloc de 4-5 cm. care prim natura sa nu este apt să suprime viața unei persoane), regiunea vizată și intensitatea loviturii, elemente de natură să impună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală cu reținerea disp. art. 73 lit. b) C. pen.;
- starea de pericol și de puternică tulburare determinată de conduita provocatoare a părților vătămate, inculpatul recurgând la violență pentru înlăturarea unui pericol creat de un atac al acestora, impunându-se reținerea disp. art. 44 alin. (2) C. pen. ori disp. art. 44 alin. (3) C. pen.;
- reținerea unei situații de fapt contrare realității prin divizarea conflictului la care au participat mai multe persoane în mod simultan, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, prev. de art. 322 C. pen.;
- greșita individualizare a pedepsei aplicate prin ignorarea circumstanțelor personale - lipsa antecedentelor penale, persoană integrată social, cu o conduită corespunzătoare în societate.
2. în latura civilă:
- greșita apreciere a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale părților civile în condițiile în care nu reprezintă o proporție echitabilă între prejudiciu și obligația stabilită în sarcina sa.
În raport de limitele rejudecării impuse de decizia cu nr. 2803 din 13 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a procedat la vizionarea în ședință publică a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere din incinta barului, și a reaudiat ori a audiat:
- inculpatul A. la termenul din data de 21 martie 2013;
- părțile vătămate D. la termenul din data de 21 martie 2013 și C. la termenul din data de 18 aprilie 2013;
- martorii H., P. și F. la termenul din data de 16 mai 2013;
- martorul G. la termenul din data de 13 iunie 2013;
- martorul Q. la termenul din data de 12 septembrie 2013.
După punerea în discuția contradictorie a părților s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor: O., R. și L., toți fiind plecați în străinătate la muncă.
Trebuie precizat că instanța a procedat la vizionarea în ședință publică a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere din incinta barului în prezența atât a inculpatului și părților vătămate audiate, cât și în prezența martorilor.
S-a constatat, după punerea în discuția contradictorie a părților, că nu se impune efectuarea de confruntări, din audierea părților și a martorilor nerezultând situații contradictorii.
Partea vătămată B. a fost citată în mod legal la fiecare termen de judecată, au fost emise și mandate de aducere, din procesele-verbale înaintate la dosar de organele de executare rezultând faptul că aceasta este plecată din țară.
Având în vedere că aducerea părții vătămate în fața instanței nu a fost posibilă s-a constatat ca fiind imposibilă și expertizarea brelocului (cuțit) pentru a se determina dacă urmele de sânge de pe acesta aparțin acestei părți vătămate.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat administrarea probei cu efectuare unei expertize medico-legale care să compare probele de sânge ce se vor ridica de piesele de îmbrăcăminte ale părții vătămate B. și cele se vor ridica de pe breloc, precum și să se identifice care probe biologice ce au fost prelevate de Ia fața locului aparțin părții vătămate, inculpatului sau celorlalte părți prezente la altercație, administrarea acestui mijloc de probă.
După punerea în discuția contradictorie a părților, fiind respinsă ca nefiind utilă și concludentă cauzei.
Analizând hotărârea apelată, actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de inculpatul apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, in limitele prev. de ari. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Curtea a constatagt că apelul formulat este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul privind nulitatea urmăririi penale, Curtea a constat că nu poate fi primită critica încălcării dispozițiilor imperative privind asistența juridică a învinuitului reținut în cauză, cu consecința restituirii cauzei procurorului în vedere refacerii urmăririi penale.
Analizând modul în care a fost efectuată urmărirea penală în cauză, s-a constatat că la data de 7 iunie 2008 (ora 05.20) s-a început urmărirea penală față de numitul A., iar la ora 12.20, în temeiul dispozițiilor art. 235 C. proc. pen. anterior s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile menționate.
Prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior sancționează cu nulitatea absolută dispozițiile relative la asistența inculpatului de către apărător, când este obligatorie potrivit legii.
În speță, A., fiind reținut, i s-a prezentat învinuirea în calitate de învinuit, în prezența unui avocat, a fost audiat în această calitate în prezența unui avocat, după care, tot în prezența unui avocat a fost încunoștințat că s-a pus în mișcare acțiunea penală și i s-a dat posibilitatea de a da o nouă declarație în calitate de inculpat. Faptul că a beneficiat de asistență juridică rezultă din împuternicirile aflate la dosar, dar și de semnăturile avocaților de pe actele procesuale.
Este adevărat că pe una din cele două file ale declarației date în calitate de învinuit nu este semnătura avocatului ales ce a semnat pe prima filă, însă s-a apreciat că aceasta nu constituie decât o omisiune, și nu faptul că nu a fost asigurată asistența juridică în faza de urmărire penală.
Astfel, din succesiunea declarațiilor date atât în calitate de învinuit cât și în calitate de inculpat a rezultat în mod clar că apărătorul ales al inculpatului l-a asistat pe acesta și pe parcursul luării declarației de învinuit, având în vedere că a semnat pe prima filă a declarației de învinuit, iar la câteva minute a semnat și pe declarația luată în calitate de inculpat.
Mai mult, la momentul întocmirii acestor acte procesuale și consemnării declarațiilor, atât inculpatul, cât și apărătorul acestuia nu au invocat lipsa asistenței juridice pe parcursul luării declarației de învinuit, presupusă încălcare ce nu a fost invocată nici în fața judecătorului care a soluționat propunerea de arestare, procedură în care, din nou, inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În acest context, motivul de nelegalitate invocat de inculpat vizând lipsa de asistență juridică a învinuitului/inculpatului arestat a fost apreciat ca nefondat.
Situația de fapt s-a reținut a fi conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, după cum urmează:
În noaptea de 06/07 iunie 2008, în jurul orelor 23.00, inculpatul A. s-a întâlnit cu prietenul său, martorul H., stabilind să se deplaseze împreună la discotecă. Aici cei doi au cumpărat și consumat o sticlă de whisky, iar la un moment dat, în urma unor contacte telefonice, au venit la același club și alți prieteni ai inculpatului, respectiv martorii G. și F., consumând toți patru alte băuturi alcoolice (încă o sticlă de whisky), iar potrivit declarației inculpatului, dată cu ocazia rejudecării apelului, au consumat și droguri.
În același club au ajuns și părțile vătămate B. și D., găsind aici pe părțile vătămate E. și C., precum și pe martorul I., consumând și ei băuturi alcoolice.
După ce s-a terminat discoteca, inculpatul împreună cu prietenii săi, precum și celălalt grup din care făceau parte părțile vătămate, au coborât la bar, unde au continuat să consume băuturi alcoolice.
Trebuie precizat că între inculpatul A. și martorul I. a mai fost un conflict în urmă cu trei ani, inculpatul suferind în urma altercației o plagă tăiată la picior
Aceste evenimente premergătoare conflictului rezultă din coroborarea declarațiilor date de pe tot parcursul procesului penal de inculpat, de părțile vătămate B., D., E. și C., și de martorii H., G. și F.
La orele 03:41:12 - 03:41:40, potrivit imaginilor înregistrate de camera 11, regăsim în fața barului pe partea vătămată B., așezată pe scaunul din partea stângă a imaginilor și pe partea vătămată C., așezată pe scaunul din partea dreaptă a imaginilor, în imediată apropiere a acestora venind, în momentele următoare și frații E. și I.
Potrivit declarației părții vătămate C. acesta este momentul în care frații E. și I. au vorbit să meargă la inculpat pentru a avea o discuție cu acesta.
În aceste momente, respectiv la orele 03:41:12 - 03:41:40, inculpatul A. dansează alături de prieteni săi în fața pupitrului DJ-lui, fiind surprins de imaginele de la camera 13, ca fiind persoana îmbrăcată într-o cămașă albă, cu mânicile scurte, descheiată, și cu un maieu alb pe dedesubt, ce dansa după stâlpul din dreapta imaginii. Alături de inculpat, în stânga acestuia, pe o boxă dansa martorul F., iar în fața acestora dansau numiții G. (persoana mai corpolentă și îmbrăcată într-un tricou alb) și O. Aceste din urmă persoane apar în prim planul imaginilor, la orele 03:40:00, stând de vorbă în zona liberă cu canapele, alăturându-se ulterior celor din ringul de dans, aflat în fața pupitrului DJ-lui.
La ora 03:41:40, potrivit imaginilor înregistrate de camera 11, grupul format din părțile vătămate B., D., E. se îndreaptă din zona barului spre ringul de dans din fața pupitrului DJ-lui, partea vătămată C. rămânând mai în urmă, îmbrăcându-se cu o giacă de culoare neagră.
Pe ringul de dans, potrivit declarațiilor inculpatului și a părții vătămate C., numitul I. are o discuție cu inculpatul, moment în care frații E. și D. părăsesc incinta localului, fiind surprinși în imaginile înregistrate de camera 13 la orele 3:41:53, potrivit declarației părții vătămate D. pentru a evita un eventual scandal cu inculpatul A. De altfel, din imaginile înregistrate se observă că D. îl împinge spre ieșire pe fratele său E.
În timp ce inculpatul A. vorbea cu numitul I., de cei doi s-a apropiat partea vătămată C., care i-a aplicat, la ora 03:42.11, inculpatului un pumn în zona feței.
În contextul menționat, inculpatul a scos din buzunarul de la blugi un cuțit tip breloc, precum și un spray lacrimogen, pulverizând spre partea vătămată C. pe care l-a lovit și cu cuțitul în zona cervicală posterioară și în zona mâinii stângi. Imediat partea vătămată C. s-a retras din conflict, părăsind incinta barului, potrivit imaginilor înregistrate de camera 13, la orele 3:42:15.
În învălmășeala creată inculpatul a încercat să o lovească cu cuțitul, pe care îl ținea în mână dreaptă, și pe partea vătămată B., însă aceasta i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdominală. Din cauza acestei lovituri inculpatul a căzut pe pardoseală, reușind însă, în cădere, să o tragă pe partea vătămată spre el, apucându-o de tricou, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul la nivelul feței posterioare a hemitoracelui drept, la nivelul feței posterioare a hemitorcaleui stâng, pe fața antero-laterală bază hemitorace stg. și la nivelul antebrațului drept.
După orele 3:42:20, imaginile înregistrate de camera 13 surprind momentul întoarcerii în bar a fraților E. și D., care s-au implicat în conflict, lovind pe inculpat și fiind loviți de acesta cuțitul, partea vătămată D. în zona nasului, iar partea vătămată E. în regiunea cervicală posterioară. Partea vătămată D. i-a aplicat o lovitură martorului H. în zona feței, determinând proiectarea acestuia pe un fotoliu. Cele două părți vătămate se trag după aproximativ 10 secunde spre ieșire, fiind urmate de către inculpat care le lovește în momentul ieșirii din bar, iar la orele 3:42:44 părăsește incinta barului și partea vătămată B., imaginile înregistrate de camera 13 surprinzând momentul în care încearcă să-l ocolească pe inculpat, însă acesta îi mai aplică o lovitură în zona spatelui. Deși din imagini nu se observă dacă inculpatul avea în mâna dreaptă cuțitul tip breloc, ce a fost găsit, ulterior, asupra sa, plin de sânge, Curtea a constatat că din imaginile video se observă că loviturile acestuia sunt tipice de înjunghiere cu un obiect înțepător-tăietor, mișcările mâinii inculpatului fiind de sus în jos ori circulare, Curtea reținând, astfel, că o parte din plăgile tăiate ale acestor părți vătămate provin din acest moment.
În afara barului, conflictul s-a stins, părțile vătămate E., D. și C. s-au îndreptat spre stația de taxi, au urcat imediat într-un taxi cu care s-au deplasat la Spitalul Clinic Iași pentru a primi îngrijiri medicale. De asemenea partea vătămată B. a urcat într-un taxi deplasându-se la același spital pentru a primi asistență medicală, fiind ajutat in acest scop de martorul M.
La orele 03:50, după ce conflictul era stins, au fost sesizate organele de politie, prin dispeceratul 112, care, ajungând la locul faptei au găsit în fața clubului pe inculpat și prietenii acestuia, martorii H., G., F. Cu ocazia percheziției corporale, a fost găsit asupra inculpatului, in buzunarul de la blugi, cuțitul tip breloc folosit in agresiune, pe care existau urme de sânge pe lamă și mâner.
Părțile vătămate E., C. și D. au primit îngrijiri medicale la Spitalul Clinic de Urgențe Iași (fără internare) prilej cu care s-a stabilit:
- partea vătămată E. a prezentat o plagă înjunghiată de 1,5 cm la nivelul regiunii cervicale posterioare;
- partea vătămată C. a prezentat o plagă înjunghiată de 1 cm la nivelul regiunii cervicale posterioare și o plagă de 1,5 cm la nivelul policelui drept (degetul mare de la mâna dreaptă);
- partea vătămată D. a prezentat o plagă contuză la nivelul piramidei nazale.
În ceea ce o privește pe partea vătămată B., potrivit raportului de constatare medico-legală din 04 iulie 2008, întocmit de I.M.L. Iași, acesta a prezentat următoarele leziuni:
- la nivelul hemitoracelui stâng, postero-bazal doua plăgi, una paravertebral de 2,5 cm, iar cealaltă pe linia medio-scapulară, ultima fiind penetrantă cu pneumotaorax stg.;
- la nivelul hemitoracelui stâng, latero bazal, o plagă înjunghiată lungă de 4 cm, penetrantă;
- la nivelul pe hemitoracelui drept, posterior, două plăgi înjunghiate, nepenetrante, de 1 cm și respectiv 2,5 cm;
- la nivelul antebrațului marginea internă o plagă înjunghiată de 1,5 cm. o plagă nepenetrantă.
Prin actul medico-legal s-a concluzionat că plăgile toracice și pneumotoraxul stâng s-au putut produce prin loviri active cu un obiect înțepător-tăietor (posibil cuțit), necesitând 25-28 zile îngrijiri medicale, dar și că pe data de 07 iunie 2008 s-a practicat pleurotomie a minima stâng pentru drenaj pleural și sutura plăgilor toracice, neputându-se aprecia dacă a fost pusă sau nu viața părții vătămate în primejdie.
Inculpatul A., potrivit certificatului medico-legal din 30 iunie 2008, a prezentat un traumatism labio-dentar cu expulzia dintelui 41, fractura rebordului alveolar 31, 32 ce a necesitat extracția dinților 31, 32, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp contondent (cap, pumn etc.) și care au necesitat pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată s-a stabilit că este dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:
- declarațiile părților vătămate B., E., C. și D.
În cazul părții vătămate B., Curtea reține ca exprimând adevărul declarația acesteia din faza de urmărire penală, în care a relatat faptul că a fost lovit de către inculpat, după ce, în prealabil, s-a ferit de o lovitură cu mâna dreaptă în care a avea cuțitul a acestuia și i-a aplicat la rândul său o lovitură cu piciorul în piept, determinând căderea inculpatului, care a tras-o de tricou spre el; partea vătămată a declarat că fost lovită și în timp ce ieșea din bar, acest aspect fiind adevărat, fiind surprins și în imaginile înregistrate de camera 13.
Curtea nu a avut în vedere declarația acestei părți vătămate date în fața instanței de fond la termenul din 13 octombrie 2008, în care a declarat că, deși a căzut împreună cu inculpatul, nu cunoaște cine l-a înjunghiat, nu a văzut în mâna inculpatului vreun cuțit și nu reține dacă a mai primit și alte lovituri, fiind dată evident pro causa, și care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. De altfel, chiar partea vătămată B. și-a retractat această declarație, ulterior, în fața organelor de cercetare penală, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „denunțare calomnioasă”.
În cazul părții vătămate E., Curtea a reținut ca exprimând adevărul doar precizările acesteia, din faza de urmărire penală, cu privire la persoana care l-a lovit cu cuțitul în ceafă, și a lovit și pe celelalte părți vătămate cu același obiect tăietor-înțepător, aceasta indicându-l pe inculpatul A. În ceea ce privește relatările aceleiași părți vătămate cu privire la succesiunea evenimentelor și inițiatorul conflictului, respectiv inculpatul A., Curtea a constatat că nu exprimă adevărul fiind infirmate de imaginile înregistrate de camerele de luat vederi aflate în club, dar și de declarațiile inculpatului și ale părților vătămate C. și D.
În cazul părții vătămate C., Curtea a reținut ca exprimând adevărul declarațiile acestuia din faza cercetării judecătorești în fond și în prezentul apel, în care acesta a declarat că a aplicat primul o lovitură cu pumnul inculpatului, în timp ce acesta vorbea cu numitul I., inculpatul folosind sprayul lacrimogen, după ce a fost lovit. Aceste declarații ale părții vătămate se coroborează cu imaginile înregistrate de camera 13, imagini în care, la orele 03:42:11, surprinde momentul în care această parte vătămată lovește inculpatul cu pumnul în zona feței, determinând proiectarea acestuia spre spate, din imagini nereieșind dacă inculpatul cade, întrucât locul în care se afla era după un stâlp.
Curtea nu a reținut ca adevărate susținerile aceleași părți vătămate că nu cunoaște cine l-a lovit cu cuțitul, fiind posibil să fi fost lovit în momentul în care a ieșit afară din club de o persoană necunoscută, având în vedere că momentul ieșirii acesteia din club a fost surprins în imaginele înregistrate de camera 14, potrivit cărora, la orele 13:42:19, când partea vătămată iese din club, nu este agresată de vreo persoană.
A fost înlăturată declarația aceleiași părți vătămate din faza de urmărire penală, în care aceasta a declarat că inculpatul a fost primul care inițiat conflictul, folosind acel spray lacrimogen, declarație care este infirmată de imaginile înregistrate dar și de declarația aceleiași părți vătămate, dată cu prilejul rejudecării apelului.
În cazul părții vătămate D., Curtea a reținut ca exprimând adevărul declarațiile acestuia din faza de urmărire penală și din prezentul apel, în care acesta a declarat că, după ce a revenit de afară, s-a implicat în conflict lovindu-l cu pumnul pe martorul H., fiind lovit la rândul său cu cuțitul, în zona nasului de către inculpat, în învălmășeala creată în momentul ieșirii din bar; relevant este și faptul că această parte vătămată a confirmat faptul că înainte de declanșarea conflictului, a avut o discuție cu E. și C., în care aceste două persoane au afirmat că vor să se ia de inculpat, discuție recunoscută, de altfel, și de C., cu prilejul audierii de către instanța de apel.
În privința declarațiilor date de părțile vătămate C. și D. cu ocazia rejudecării apelului, Curtea a constatat că acestea reflectă în mare parte adevărul întrucât au fost date de către acestea după ori în timpul vizionării imaginilor înregistrate la fața locului, părțile vătămate recunoscând, după imagini, persoanele implicate, și, totodată, confirmând succesiunea evenimentelor ce au fost surprinse de camerele de luat vederi.
Totodată, instanța la aprecierea declarațiilor acestor părți vătămate a avut în vedere și faptul că, la momentul conflictului, acestea erau sub influența alcoolului, că incidentul a durat aproximativ 33 de secunde, respectiv de la orele 03:42:11 - momentul declanșării -, prin lovirea cu pumnul de către partea vătămată C. a inculpatului A., și până la orele 03:42:33 - momentul ieșirii din bar a părții vătămate B. -, că la fața locului s-a creat o învălmășeală, era semi-întuneric, drept pentru care percepția asupra realității a fiecărei părți vătămate, dar și a martorilor și a inculpatului a fost evident distorsionată de aceste împrejurări, drept pentru care a reținut ca exprimând adevărul doar susținerile părților ori a martorilor care se coroborează între ele și sunt confirmate și de imaginile video înregistrate la fața locului de camerele de supraveghere ale clubului.
- înregistrările video efectuate de camerele de supraveghere video ale barului
Trebuie precizat faptul că barul în care a avut loc incidentul era supravegheat în interior de 5 camere, iar în exterior de 2 camere, conflictul fiind surprins parțial doar de camera cu nr. 13, parțial întrucât din cauza unui stâlp nu se pot observa foarte bine persoanele care se lovesc în locul situat în fața pupitrului DJ-lui.
Astfel, camera cu nr. 9 este situată pe peretele din zona cu canapele, cu unghiul de filmare opus zonei în care a avut loc altercație, imaginile surprinse nefiind relevante cauzei.
Camera cu nr. 10 este situată deasupra zonei de bar, mai exact partea stângă a acestuia, cu unghiul de filmare spre tejghea, imaginile surprinse nefiind relevante cauzei.
Camera cu nr. 11 este situată deasupra zonei de bar, mai exact partea dreaptă a acestuia, cu unghiul de filmare spre tejghea și scaunele din față, și surprinde momentul în care frații E. și I. împreună cu C. poartă o discuție,, la orele 03:41:12-03:41:40, referitor la inculpatul A., lângă aceștia fiind și partea vătămată B., ulterior acestui moment imaginile surprinse nefiind relevante cauzei.
Camera cu nr. 12 este situată tot deasupra zonei de bar, însă în partea extremității drepte, fiind îndreptată spre tejghea și barmanul care servește, fiind identificați potrivit imaginilor martorii Q., barman, ce a fost audiat cu ocazia rejudecării apelului la termenul din data de 12 septembrie 2013, și L., ospătar, martor audiat de instanța de fond la termenul din 15 septembrie 2008.
Camera cu nr. 13 este situată în spațiul cu canapele, în colțul opus locului în care a avut loc altercația, motiv pentru care imaginile de la locul altercației apar în planul depărtat și sunt în mare obturate de un stâlp ce desparte zona de canapele de zona ringului și a barului. Cu toate acestea, au putut fi stabilite pozițiile părților și a martorilor înainte de declanșarea incidentului, a fost surprins de această cameră momentul în care partea vătămată C. declanșează conflictul prin lovirea cu pumnul a inculpatului, respectiv la orele 03:42.11, momentul în care se implică în altercație și frații E. și D., respectiv, la orele 03:42:20, precum și momentul în care inculpatul îi urmărește pe aceștia din urmă până la ieșirea din bar, lovindu-i în zona spatelui, după care o lovește în aceeași zonă și pe partea vătămată B. la orele 03:42:33.
Camera cu nr. 14 este situată pe terasa din fața localului, surprinde momentele în care părțile vătămate și apoi inculpatul ies din bar pe rând, se îndepărtează de intrarea localului, din imagini reieșind că în fața localului nu a mai avut loc vreo altercație între inculpat și părțile vătămate.
Camera cu nr. 15 este situată în partea exterioară a localului, pe o latură acestuia, imaginile surprinse nefiind relevante cauzei.
- procesul-verbal de cercetare la fața locului, încheiat de organele de poliție chemate, prin dispeceratul 112, la orele 03:50, de către martorul Q., barman al localului, din care rezultă următoarele:
La fața locului au fost identificați 4 tineri, ce au fost identificați ulterior la sediul Secției a II-a ca fiind inculpatul A. și martorii H., G. și F., inculpatul având un dinte scos, iar martorul H. prezenta o plagă în partea dreaptă a capului, iar nasul era umflat și sângera.
Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra inculpatului A. a fost găsit în buzunarul de la pantaloni un cuțit tip briceag, având lama de aproximativ 6 cm, pe lamă și pe mâner fiind urme de sânge; acest cuțit a fost fotografiat de Serviciul Criminalistic.
Au fost depistați la orele 04:30 și conduși la secție și numiții E., I., B., D. și R., asupra acestora nu s-au găsit obiecte contondente ori vreun cuțit, și, întrucât primii trei prezentau plăgi tăiate, au fost conduși la spital pentru îngrijiri medicale; frații D. și E. l-au indicat pe inculpatul A. ca fiind cel care i-a lovit cu un cuțit.
A fost identificată și persoana care asigura paza localului, în persoana martorului K.
- planșele fotografice privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia examinării numiților E., B., D. și C. și a obiectelor de îmbrăcăminte aparținând acestora, precum și cele privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului.
- raportul de constatare medico-legală din 04 iulie 2008 cu privire la partea vătămată B., ale cărui concluzii au fost menționate mai sus la prezentarea situației de fapt, și foaia de observație clinică generală întocmită de Spitalul clinic de pneumoftiziologie Iași cu privire la aceeași parte vătămată.
- procesul-verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia identificării la spital a părților vătămate E., D. și C., din care rezultă leziunile prezentate, respectiv partea vătămată E. o plagă înjunghiată în regiunea cervicală posterioară, de lungime 1,5 cm și adâncime de 0,5 cm, partea vătămată D. o plagă contuză de piramidă nazală, iar partea vătămată C., o plagă tăiată în regiunea cervicală posterioară și o plagă tăiată în zona feței dorsale a policelui drept; actele medicale întocmite de doctorul care a acordat îngrijirile medicale acestor părți vătămate.
- certificatul medico-legal din 30 iunie 2008, întocmit de I.M.L. Iași cu privire la inculpatul A., ale căror concluzii au fost menționate mai sus la prezentarea situației de fapt.
- declarațiile martorilor:
G., prieten cu inculpatul A., și care a declarat în faza de urmărire penală și cu prilejul rejudecării apelului că, în seara de 06 iunie 2008, împreună cu inculpatul, cu martorii H. și F., dar și cu un alt băiat identificat ulterior a fi S.), s-au deplasat în barul x, după 10 minute au plecat în discotecă, unde a consumat cu prietenii săi câte un pahar de tequila; a părăsit discoteca, lăsându-l aici pe inculpatul A., iar după ce s-a perindat pe la alte discoteci din oraș a revenit la discotecă, unde a mai băut o sticlă de whisky cu inculpatul și martorii mai sus precizați; din cauza stării avansate de ebrietate nu ține minte de existența vreunui conflict.
Aceste declarații ale martorului se coroborează și cu imaginile surprinse de camerele video, mai exact de camera nr. 13 care a înregistrat imaginile de la orele 03:40:20, din care reiese că martorul vorbea, în zona cu canapele, cu numitul S., martorul fiind persoana mai corpolentă din imagini, după care la orele 03:41:15, acesta se îndreaptă spre ringul de dans, la momentul loviturii primite de inculpat de la partea vătămată C., respectiv la orele 03:42:11, se află cu spatele la aceștia, după care observând învălmășeală creată se poziționează pe culoarul de ieșire din bar, unde stă pasiv, din imagini reieșind că era în stare de ebrietate, clătinându-se, fiind evitat și ocolit de participanții la conflict.
Curtea a înlăturat declarația dată de acest martor în fața instanței de fond, ca fiind nesinceră, având în vedere că precizările acestuia referitoare la faptul că inculpatul, căzut la pământ, era lovit de circa 4-5 persoane din grupul părților vătămate, nu se coroborează cu declarația anterioară a aceluiași martor, dar și cu declarația dată cu ocazia rejudecării apelului, precum și imaginile înregistrate de camera nr. 13.
F., prieten cu inculpatul A., care a declarat constant pe tot parcursul procesului penal că, în seara de 06 iunie 2008, venind la discotecă împreună cu S., s-a întâlnit aici cu inculpatul și cu martorii H. și G., au stat la discotecă până la închidere, după care au coborât în bar; la un moment dat, când dansa pe o boxă, a văzut că partea vătămată C., din senin, l-a lovit cu pumnul pe inculpat, după care au intervenit în conflict mai multe persoane, în același timp fiind dat și cu un spray lacrimogen, neobservând care persoană a folosit un astfel de spray; nu a intervenit în conflict, a observat că și martorul H. a fost lovit, acesta fugind spre baie și totodată a văzut că partea vătămată B. a lovit inculpatul ce se afla la pământ; nu a văzut ca inculpatul să aibă în mână vreun cuțit tip breloc, nu a văzut vreo altă persoană să aibă în mână vreun obiect tăios; după ce a coborât de pe boxă a evitat conflictul, dorind să evite să ia bătaie;
Aceste declarații ale martorului se coroborează și cu imaginile înregistrate de camera nr. 13, imagini în care martorul apare dansând pe o boxă la momentul lovirii inculpatului de către partea vătămată C., respectiv la orele 03:42:11, fiind în apropierea celor doi la aproximativ 2-3 metri, după care coboară și fuge spre baie, dispărând din imagini;
H., prieten cu inculpatul A., care a declarat constant pe tot parcursul procesului penal că, în seara de 06 iunie 2008, venind la discotecă împreună cu inculpatul A., s-a întâlnit aici cu martorii F. și G., au consumat băuturi alcoolice, au stat la discotecă până la închidere, după care au coborât în bar; aici s-au întâlnit cu părțile vătămate, care, la un moment dat, s-au apropiat de acesta, l-au lovit, iar când a încercat să vină în ajutorul inculpatului, care era căzut și era lovit cu picioarele, s-a pulverizat cu un spray lacrimogen, iar în același timp a primit o lovitură în zona feței, fiind proiectat într-un fotoliu din apropiere; întrucât a început să-i curgă sânge din nas s-a refugiat la baie, unde s-a spălat și a stat timp de 5 minute; când a ieșit din baie, nu mai erau persoane în bar.
Aceste declarații ale martorului se coroborează cu declarația părții vătămate D., care a declarat că el l-a lovit pe acest martor cu pumnul în zona feței, cu imaginile în care apar petele de sânge lăsate în baie în momentul refugierii acestui martor în acest loc, precum și cu imaginile înregistrate de camera nr. 13, la orele 03:45:30, în care martorul apare venind din zona în care este situată baia și iese din bar.
În ceea ce privește agresorii inculpatului A., martorul a declarat că a văzut doar momentul în care acesta a fost lovit cu piciorul de partea vătămată B., iar după ce a căzut a încercat să-i vină în ajutor, clipă în care a primit un pumn în față, simțind că a fost pulverizat și cu un spray lacrimogen.
P., angajat al barului în calitate de DJ, care a declarat constant în faza cercetării judecătorești în apel, și cu prilejul rejudecării apelului că, în seara de 06 iunie 2008, în fața pupitrului său, la câțiva metri a văzut că inculpatul a fost lovit de către doi băieți bine făcuți, a căzut, după care a avut loc o învălmășeală în care s-a pulverizat cu un spray lacrimogen, moment de la care a nu mai putut vedea ce se întâmplă, având în vedere că în acel loc era și semi-întuneric; după vizionare imaginilor înregistrate de camera nr. 13, martorul a detaliat unele împrejurări ale incidentului, precizând că după ce inculpatul a fost lovit de un băiat îmbrăcat în geacă neagră, a căzut, a mai fost lovit cu picioarele, după care a mai observat că a mai fost lovit de doi băieți mai înalți, precizând însă că nu a văzut cine a pulverizat cu spray lacrimogen și cine a folosit în altercație un cuțit;
Q., angajat al barului în calitate de ospătar, martor identificat cu prilejul rejudecării apelului, fiind audiat la termenul din data de 12 septembrie 2013, care inițial a declarat că nu-și aduce aminte amănunte în legătură cu incidentul din anul 2008, poziționând locul conflictului în interiorul băii, după care, vizionând imaginile înregistrate de camerele video (martorul recunoscându-se ca fiind persoana care în imaginile înregistrate de camera 11 și camera 12, la ora 03:40, se află după bar și spală niște pahare), a revenit și a declarat că altercația a avut loc în fața barului, că în memorie i-a rămas o imagine în care un tânăr era aplecat de la jumătate și era lovit de alți tineri cu pumnii, după care conflictul s-a extins; martorul a mai declarat că nu a văzut cine a pulverizat cu spray lacrimogen, și nu a observat vreun tânăr să aibă în mână un cuțit;
L., angajată a barului în calitate de ospătar, care a declarat pe tot parcursul procesului penal că, în seara de 06 iunie 2008, a fost o altercație în fața barului, dar întrucât era întuneric nu a reținut fizionomiile participanților, observând doar că o persoană a căzut și a fost lovită cu picioarele; întrucât s-a pulverizat cu un spray lacrimogen s-a creat panică în bar și s-a speriat, retrăgându-se din zona conflictului;
Trebuie precizat faptul că imaginile înregistrate de camera 12, surprind, în momentul declanșării conflictului, respectiv la ora 03:42:11, dar și ulterior, pe angajații barului, T., Q. și P. în proximitatea locului conflictului, barmanul Q. fiind în spatele barului cu fața la ringul de dans, unde avut loc și altercația, martora L., în fața barului, lângă pupitrul DJ-ului, iar P., în spatele pupitrului, cu fața tot spre locul altercației.
K., agent de pază la bar, care a declarat că, în momentul declanșării altercației se afla în afara barului pe terasă, a intrat când a văzut la ieșirea din bar că era agitație, observând că în bar era o bătaie generalizată; a văzut că băieții care au ieșit primii din bar aveau sânge pe haine, recunoscându-i ulterior la poliție ca fiind părțile vătămate din cauză, a mai declarat că a sesizat în momentul în care a intrat în bar că s-a pulverizat cu spray lacrimogen, a avut intenția să-i despartă pe cei implicați în altercație, nu a văzut vreo persoană căzută și călcată în picioare, iar inculpatul a ieșit printre ultimul din bar; Curtea a constatat că declarația acestui martor reflectă parțial adevărul în sensul că, deși, potrivit imaginilor înregistrate de camera 14, la ora 03:42:15 , dar și de camera nr. 13 la ora 03:42:23, acest martor a intrat în bar odată cu părțile vătămate D. și E., martorul fiind îmbrăcat într-un sacou de culoare închisă, și a fost în mijlocul altercației încercând să despartă pe cei implicați în altercație, în declarațiile date nu a înțeles să declare ce a perceput în mod nemijlocit în acele momente, mărginindu-se a preciza că era o bătaie generală.
J., coleg cu agentul de pază K., care a declarat în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești în fond că se afla pe terasa barului, la o masă, împreună cu agentul de pază K., agent care văzând la un moment dat agitație la ieșirea din bar s-a ridicat de la masă și a intrat în bar; l-a urmat pe colegul său, însă, după ce a intrat, a simțit că s-a pulverizat în sală cu un spray lacrimogen, drept pentru care a ieșit afară; martorul a precizat că nu a văzut ce persoane erau implicate în altercație;
M., care a declarat în faza de urmărire penală că după ce a părăsit barul pentru a pleca acasă, când s-a urcat în taxi a fost ajuns de către partea vătămată B., care era plină de sânge pe tricou și pe mâini, fiind tăiată în zona spatelui, unde și sângera; a ajutat-o să se așeze pe bancheta din spate a taxiului, după care a mers cu aceasta la Spitalul de Urgențe Iași.
- declarațiile inculpatului A.
Declarația din faza de urmărire penală, dată în data de 07 iunie 2008, în fața organului de cercetare penală, în care inculpatul a declarat că, în seara zilei de 06 iunie 2008, a mers în discotecă, unde s-a întâlnit cu prietenii săi G., H. și F., cu care a consumat o sticlă de whisky, după care a consumat băuturi alcoolice și cu alți prieteni cu care s-a întâlnit în discotecă; după ce s-a terminat discoteca a coborât în bar, loc în care au venit și numitul I., însoțit de prietenii săi; după o perioadă de timp, în timp ce dansa în ringul situat în fața pupitrului DJ-ului, a venit la el numitul I. care i-a solicitat să meargă cu el ala baie pentru a discuta ceva, l-a refuzat întrucât și-a dat seama că vrea să-l bată, l-a împins, moment în care din față a fost lovit cu pumnul în gură, lovitură care nu a determinat căderea sa; imediat s-a iscat o învălmășeală, și întrucât era lovit în continuare a scos un briceag pe care-l avea în buzunarul de la pantaloni și a începută să lovească, fără să-și dea seama pe cine, apreciind că loviturile au atins zona picioarelor ori a bazinului celor loviți; din cauza stării de ebrietate își mai aduce aminte că s-a trezit la un moment dat afară, unde a continuat altercația până la venirea organelor de poliție; în ceea ce privește cuțitul pe care-l avea asupra sa, acesta avea lama de circa 3-3,5 cm, mânerul de plastic de culoare roșie și era tip briceag; în apărarea sa a folosit și un spray lacrimogen;
- declarația din faza de urmărire penală, dată în data de 07 iunie 2008, în fața procurorului de caz, în care inculpatul a detaliat împrejurările în care s-a desfășurat altercația, precizând că numitul I., în momentul care i-a solicitat să meargă la baie, era însoțit de către o altă persoană, care după refuzul său de a merge la baie, i-a aplicat o lovitură cu pumnul determinând expulsia unui dinte frontal; după primirea pumnului a scos un spray și a pulverizat asupra agresorilor, după care a mai primit un picior în burtă și a căzut pe podea; după ce s-a ridicat a fost bruscat de alte două persoane, moment în care a scos un cuțit pe care-l avea în buzunarul drept de la pantaloni, cu care lovit două persoane, una în picior și pe cealaltă în fund, după care nu-și amintește ce s-a mai întâmplat din cauza stării de ebrietate în care se afla;
Inculpatul, prin apărător a solicitat să fie înlăturată această declarație, întrucât este afectată de nulitate absolută, fiind luată fără a fi asistat pe tot parcursul declarației de către un avocat ales sau din oficiu, fiind la acea oră în stare de reținere.
Analizând această solicitare, Curtea a constatat că, deși este adevărat că una din cele două file ale declarației nu poartă semnătura avocatului ales ce a semnat pe prima filă, aceasta nu constituie decât o omisiune, și nu faptul că nu a fost asigurată asistența juridică.
Astfel, după luarea acestei declarații, ce a avut loc în intervalul orar 11.55-12.20, în calitate de învinuit, imediat fost emisă ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, respectiv la ora 12.20, după care inculpatului i-a fost adus la cunoștință acest act procesual și i s-a solicitat să dea o nouă declarație în calitate de inculpat, acesta refuzând cu mențiunea că își menține în totalitate declarația dată în calitate de învinuit, neavând de adăugat sau de retractat ceva, poziție ce a fost consemnată în declarație și care a fost dată în prezența apărătorului ales în intervalul orar 12.25-12.35. Din succesiunea acestor declarații rezultă în mod clar că apărătorul ales al inculpatului l-a asistat pe acesta și pe parcursul luării declarației de învinuit, având în vedere că a semnat pe prima filă a declarației de învinuit, iar la câteva minute a semnat și pe declarația luată în calitate de inculpat.
Mai mult, la momentul întocmirii acestor acte procesuale și consemnării declarațiilor, atât inculpatul cât și apărătorul acestuia nu au invocat lipsa asistenței juridice pe parcursul luării declarației de învinuit, presupusă încălcare ce nu a fost invocată nici în fața judecătorului care a soluționat propunerea de arestare, procedură în care inculpatul a fost asistat de avocat ales.
De altfel, inculpatul în declarația dată în calitate de inculpat, în prezența apărătorului ales, și-a însușit întreaga declarație dată în calitate de învinuit, precizând în mod expres că nu are nimic de retractat din aceasta, ceea ce înseamnă că cele declarate în calitate de învinuit coincide cu poziția procesuală avută în calitate de inculpat, și, astfel, și dacă s-ar reține existența vreunei nulități, cele declarate în calitate de învinuit se regăsesc și în declarația de inculpat, care nu este afectată de vreo nulitate, dar și în declarația dată în fața judecătorului care a soluționat propunerea de arestare preventivă.
- declarația din fața judecătorului care a soluționat propunerea de arestare preventivă în faza de urmărire penală, dată în data în aceeași zi de 07 iunie 2008, în care inculpatul și-a menținut cele declarate anterior, precizând în plus că, cu numitul I., a avut o altercație cu 7-8 ani în urmă, iar când cesta i-a solicitat să meargă la baie să aibă o discuție, l-a apucat de braț, fapt ce l-a determinat să creadă că vrea să-l bată; inculpatul a prezentat aceeași succesiune a evenimentelor, respectiv că a fost lovit primul cu pumnul în față de o persoană care-l însoțea pe numitul I., după care a scos un spray lacrimogen, a fost lovit în continuare de 3 sau 4 bărbați solizi, iar în aceste împrejurări a scos un cuțit în lungime de 4-5 cm pentru a se apăra cu care lovit două persoane în picior și o a treia în fund, iar în afara barului cei in grupul advers au încercat să arunce cu cărămizi în el;
- declarația din faza cercetării în primă instanță a cauzei, dată în data de 15 septembrie 2008, în care inculpatul și-a menținut declarațiile anterioare, făcând, însă, precizări noi cu privire la persoanele cu care a avut altercația; astfel, acesta a declarat că cel care l-a lovit cu pumnul în față este partea vătămată C., după care a el folosit sprayul lacrimogen; a fost lovit în abdomen de un prieten al părții vătămate , a căzut, iar frații D. și E. au început să-l lovească cu pumnii și picioarele; a încercat să se ridice, timp în care a scos un breloc de chei de circa 3-3,5 cm, pentru a se apăra: în afara barului frații D. și E. au încercat din nou să-l agreseze, dar în apărarea sa a sărit martorul F.; inculpatul a mai adăugat că și alte persoane s-au bătut cu părțile vătămate în acea seară; referitor la partea vătămată B. a precizat că nu crede că a lovit-o, întrucât din cauza stării de ebrietate nu știe pe cine a lovit, și în special nu știe dacă a lovit părțile vătămate; declarația din calea de atac a recursului, dată în data de 13 septembrie 2012, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care inculpatul a declarat că-și menține declarațiile anterioare, în sensul că în împrejurările acelei încăierări a folosit acel cuțit, însă ulterior momentului în care a fost agresat; inculpatul a mai precizat că a folosit și un spray lacrimogen, însă după momentul în care fusese încolțit de către părțile vătămate;
- declarația dată cu ocazia rejudecării apelului, la termenul din data de 21 martie 2013, când inculpatul a făcut precizări cu privire la persoanele pe care le-a identificat pe imaginile video ce au fost vizionate în ședință, precum și cu privire la acțiunile sale; astfel, acesta a declarat la orele 03:42:11 persoana îmbrăcată în giacă neagră care o lovește cu pumnul este partea vătămată C., la orele 03:42:32 se recunoaște în grupul care se îndreaptă spre ieșirea din bar, fiind cel care ține o mână în sus; inculpatul a precizat că nu mai ține minte dacă avea în mână cuțitul tip breloc, și nici faptul dacă era deschisă lama; inculpatul s-a recunoscut ca fiind cel care la orele 03:42:36 lovește persoana care iese din bar, iar după câteva secunde a mai lovit o persoană care ieșea pe ușă; inculpatul a mai declarat că își aduce aminte vag că, cu acel cuțit timp breloc, le-a zgâriat pe părțile vătămate D. și C., dar și pe numitul I.; în privința cuțitului tip breloc, inculpatul a precizat că briceagul ce apare în planșele foto de la dosar este altul decât cel ce a fost măsurat în prezența sa de către organele de cercetare penală, însă a declarat că nu poate să dea detalii despre briceagul tip breloc ce-l avea asupra sa, întrucât l-a primit cu o zi înaintea incidentului și nu mai ține minte cum arăta; în privința părții vătămate B. inculpatul a declarat că a avut contact fizic cu aceasta, în sensul că aceasta l-a lovit cu piciorul în piept, el a căzut, după care peste el a căzut și partea vătămată, inculpatul a menționat că nu ține minte dacă avea cuțitul tip breloc în mână în momentul în care partea vătămată a căzut peste el, dacă a lovit-o, precizând însă că este posibil ca aceasta să se fi lovit de cioburile de pe jos; totodată inculpatul a precizat că în momentul altercației era în stare de ebrietate și sub influența drogurilor, la fel ca și ceilalți din bar.
Analizând toate aceste declarații ale inculpatului, Curtea a constatat că sunt relevante cauzei doar în privința:
- stabilirii succesiunii evenimentelor, respectiv a faptului că altercația a fost declanșată de partea vătămată C., care lovit inculpatul cu pumnul în zona gurii;
- faptului că inculpatul a folosit un briceag tip breloc, cu care a lovit persoanele participante la conflict, precum și un spray lacrimogen;
- faptului că inculpatul a avut un contact fizic cu partea vătămată B. atât în altercația din zona ringului de dans, cât și ulterior, când acesta dorea să părăsească incinta barului, fiind lovită de inculpat la ieșire;
- faptului că inculpatul a avut un schimb de lovituri pe ringul de dans și cu părțile vătămate E. și D., pe care le lovește și la ieșirea din bar;
Deși, inculpatul nu a recunoscut, pe tot parcursul procesului penal, în mod clar, că el este cel care a lovit cu briceagul tip breloc părțile vătămate și în special partea vătămată B., precizând fie că nu-și aduce aminte din cauza stării de ebrietate, fie că doar a zgâriat aceste părți vătămate, ori că partea vătămată B. și-ar fi provocat leziunile prin cădere și lovirea de cioburile de sticlă de pe pardoseală, dar acreditând și varianta ca părțile vătămate să fi fost înjunghiate de către o altă persoană, Curtea constată că, faptul că acesta este autorul provocării tuturor leziunilor părților vătămate, inclusiv a părții vătămate B., este dovedit indubitabil de următoarele probe:
a) asupra inculpatului a fost găsit, cu ocazia controlului corporal, imediat după conflict, un briceag tip breloc, pe lamă și pe mâner fiind urme de sânge.
Inculpatul, prin declarația dată cu ocazia rejudecării cauzei, a declarat că briceagul nu ar fi același cu cel pe care-l avea în posesie în seara altercației, întrucât dimensiunile lamei ar fi mai mari decât lama pe care ar fi măsurat-o organele de poliție în fața sa. Aceste susțineri nu au fost primite, având în vedere că nu sunt dovedite nici la nivel de indiciu de vreun mijloc de probă.
Mai mult, inculpatul nu a contestat în faza de urmărire penală acest fapt, și nici ulterior cu prilejul judecării cauzei în fond, și nici nu a invocat că, în procesul verbal de cercetare la fața locului, pe care l-a semnat, consemnarea că s-a identificat asupra inculpatului „cu ocazia controlului corporal (...) în buzunarul de la pantalonii de blugi un cuțit tip briceag cu lamă culisabilă având lama de 6 cm, pe lamă și pe mâner fiind urme de sânge”, nu este reală. Inculpatul nu a contestat în faza de urmărire penală nici faptul că planșele fotografice privind examinarea cuțitului ridicat de la inculpat, din care rezultă că lama ar avea circa 6 cm, nu privesc în realitate cuțitul ridicat de la el, ci alt cuțit.
Așa fiind, Curtea a constatat că din procesul verbal de cercetare la fața locului cât și planșele foto privind examinarea cuțitului ridicat de la inculpat, ce nu au fost contestate de inculpat, este dovedit că inculpatul a avut în posesia sa un briceag tip breloc, cu lama culisabilă de circa 6 cm.
b) inculpatul a fost singura persoană implicată în altercație care a lovit părțile vătămate B., C., D. și E.
Astfel, din declarațiile părților vătămate, ce au fost mai sus analizate, rezultă în mod clar că ele au fost lovite doar inculpat, iar martorii prezenți lângă inculpatul în momentul declanșării conflictului, respectiv G., F. și H., care erau și prietenii inculpatului, au declarat că, fie nu s-au implicat în conflict (primii doi martori), fie că au încercat să sară în ajutorul inculpatului, dar nu au reușit, fără a lovi pe cineva (martorul H. care a declarat că a fost lovit în față de partea vătămată D., a căzut pe un fotoliu și apoi s-a refugiat la baie întrucât îi curgea sânge din nas).
Potrivit imaginilor înregistrate de camera video nr. 13, inculpatul este singura persoană care lovește, la ieșirea din bar, părțile vătămate B., D. și E., în zona cefei și a spatelui.
Mai mult, din toate declarațiile părților vătămate și ale martorilor, rezultă că agresiunile părților vătămate au vizat doar pe inculpat (excepție făcând doar lovirea martorului H. de partea vătămată D., martor care s-a și retras din zona conflictului) și, astfel, ipoteza susținută de inculpat, că ar fi fost posibil care părțile vătămate să fi fost lovite de alte persoane este nu numai nedovedită, dar și infirmată de materialul probator administrat în cauză.
c) potrivit concluziilor actelor medicale și acelor medico-legale, leziunile părților vătămate constau doar în plăgi înjunghiate, iar, prin raportul de constatare medico-legală din 04 iulie 2008, s-a concluzionat că plăgile înjunghiate ale părții vătămate B. s-au putut produce prin loviri active cu un obiect înțepător-tăietor (posibil cuțit).
Aceste concluzii medico-legale exclud ipoteza inculpatului că partea vătămată B. să se fi lovit de cioburile de sticlă de pe pardoseală, ipoteză care, de altfel, o exclude chiar inculpatul care a susținut și varianta lovirii accidentale a părții vătămate în momentul în care a căzut peste inculpat (și nu direct pe pardoseală), aceasta căzând în cuțitul tip breloc pe care inculpatul îl avea în mână. În ceea ce privește varianta rănirii accidentale, aceasta este infirmată de localizarea plăgilor înjunghiate ale acestei părți vătămate, plăgi care nu sunt la nivelul abdomenului ori a pieptului (torace), ci în partea stângă a hemitoracelui, lateralo-bazal, cele mai multe în zona posterioară a hemitoracelui, mai exact în zona spatelui, și în zona antebrațului drept. Mai mult, imaginile înregistrate de camera 13, surprind o lovitură aplicată de inculpat acestei părți vătămate, în momentul ieșirii din bar, la orele 03:42:44 în zona spatelui, mișcarea mâinii de sus în jos a inculpatului fiind tipică de înjunghiere.
Având în vedere că în cauză sunt probe suficiente care dovedesc fără echivoc că inculpatul este autorul plăgilor înjunghiate ale părții vătămate B., dar și ale celorlalte părți vătămate, Curtea a apreciat ca fiind neutilă cauzei administrare probei cu efectuarea unei expertize medico-legale serologice, care să stabilească cui i-ar aparține urmele de sânge găsite la fața locului, în baie, ori pe lama cuțitului. De altfel, în baie a intrat doar martorul H., căruia îi curgea abundent sânge din nas, și atunci nu este necesară efectuarea vreunei expertize pentru a se stabili că urmele de sânge îi aparțin, iar în cazul cuțitului găsit asupra inculpatului, materialul probator relevă că doar el a folosit un briceag tip breloc în acea seară, și, de asemenea, că doar el a lovit părțile vătămate.
Așa fiind, Curtea a reținut că situația de fapt mai sus stabilită relevă vinovăția inculpatului A. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor calificat”, comisă împotriva părții vătămate B.
Este evident că, în cauză, nu există probe că inculpatul ar fi acționat cu intenția directă de a ucide partea vătămată, respectiv nu există date că inculpatul ar fi prevăzut și urmărit expres să cauzeze decesul părții vătămate B.
Însă, modalitatea în care s-a comis fapta imputată acestuia relevă, fără echivoc, că inculpatul a acționat cu intenție indirectă [conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit b) C. pen.], adică a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit expres, a acceptat posibilitatea producerii lui. Cu alte cuvinte, lovind în mod repetat partea vătămată în zona hemitoracelui stâng, postero-bazal și lateralo bazal, de trei ori, iar în zona hemitoracelui drept posterior, de două ori, o plagă înjunghiată fiind și penetrantă cu pneumotorax stg, zone cu organe vitale, deși nu a urmărit să cauzeze decesul părții vătămate a prevăzut că există posibilitatea producerii morții și a acceptat acest lucru chiar din momentul în care s-a hotărât să o lovească cu un briceag tip breloc cu lama de circa 6 cm în zona toracelui.
Rezultatul nu s-a produs, fapta rămânând în forma tentativei, ca urmare atât a faptului că o parte a loviturile haotice repetate ale inculpatului nu au atins un organ vital, iar, în cazul pneumotorax stg, datorită intervenției la scurt timp a medicilor care au efectuat o pleurotomie pentru drenaj pleural.
Apărările inculpatului. Inculpatul, prin motivele de apel, a susținut că faptei îi lipsește intenția, fapt ce reiese din poziția sa psihică de la momentul conflictului, din faptul că a folosit un briceag tip breloc cu o lamă de 4-5 care nu este în măsură să suprime moartea, din aspectul că nu a vizat zone vitale și nu a aplicat loviturile cu intensitate, raportul medico-legal nereținând faptul că leziunile au pus în pericol viața părții vătămate, dar și din faptul că raporturile cu partea vătămată erau neutre, neavând vreun diferend cu aceasta anterior conflictului. Totodată, inculpatul a criticat încadrarea juridică susținând că cea corectă este de „vătămare corporală”, el neavând intenția de a suprima viața părții vătămate B.
În ceea ce privește argumentul că raportul medico-legal nu concluzionat că leziunile provocate părții vătămate i-ar fi pus acesteia în pericol viața, Curtea a constatat că nu este determinant în a stabili că nu sunt întrunite elementele constitutive ale „tentativei la omor” întrucât cele două noțiuni de „punere în primejdie a vieții” și de „tentativă la omor” sun total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, ce de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.
Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat [art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen. anterior] ori în vătămare corporală [art. 181 alin. (1) din C. pen. anterior], este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.
Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere.
Astfel, există tentativă la omor, și nu vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. În speța de față, inculpatul a folosit un briceag tip breloc cu o lamă de 6 cm, instrument apt de a înjunghia și de ucide, și a provocat și leziuni la nivelul organelor vitale, respectiv un pneumotorax stâng.
Este adevărat că forma și modalitatea intenției, ca element al laturii subiective infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, dar, printre altele, și din relațiile existente între inculpat și victimă, numărul și intensitatea loviturilor, obiectul vulnerant ori zona anatomică vizată.
În cauză, s-a reținut că intenția indirectă a inculpatului de a provoca moartea rezultă fără echivoc nu numai prin raportare la obiectul vulnerant folosit, apt de a ucide, ci și de faptul că a aplicat un număr de 5 lovituri cu acest obiect, dintre care 2 lovituri au fost penetrante, ceea ce relevă că aceste din urmă lovituri au fost aplicate și cu intensitate (la nivelul hemitoracelui stâng, latero bazai, plaga înjunghiată penetrantă a fost de 4 cm, iar cea de la nivelul hemitoracelui stâng, postero-bazal, pe linia medio-scapulară de 2 cm), iar în zona anatomică vizată (hemitorace stâng lateral și posterior) se aflau organe vitale.
Referitor la relațiile anterioare existente între inculpat și victimă, acestea nu trebuie privite izolat de grupul din care făcea parte partea vătămată, grup din care făcea parte și numitul I. cu care inculpatul a mai avut o altercație în care s-a folosit tot un cuțit, iar, de această dată, cunoscând potențialul de agresivitate a numitului I., a transferat acest potențial la toți cei care-l însoțeau, în condițiile inițierii agresiunii, așa cum s-a menționat mai sus, de către un membru al acestui grup de prieteni, și anume de partea vătămată C.
În acest context, Curtea a constatat că este fondat motivul de apel privind reținerea circumstanței atenuante a provocării, inculpatul fiind cel dintâi agresat de către partea vătămată C., fiind lovit cu pumnul în zona gurii, provocând expulzia unui dinte, împrejurare ce a fost de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare, stare de nervozitate ce a fost amplificată și de starea de ebrietate a inculpatului și chiar consumul de droguri, drept pentru care s-au reținut în cauză disp. art. 73 lit. b) din C. pen. anterior.
Inculpatul a mai solicitat a se reține că ar fi săvârșit fapta în legitimă apărare, atât în condițiile art. 44 alin. (2) ori în condițiile art. 44 alin. (3) din C. pen. anterior, având în vedere că se afla într-o poziție de inferioritate față de adversari și a aplicat loviturile cu cuțitul pentru a se apăra.
Analizând aceste susțineri, Curtea a constatat că sunt nefondate, întrucât inculpatul se raportează la întreg incidentul și nu la cel cu partea vătămată. Astfel, un prim moment a avut loc când inculpatul a fost lovit cu pumnul de către C., când se poate reține că a acționat în legitimă apărare pentru a respinge atacul acestuia, dar această partea vătămată după câteva secunde a părăsit nu numai locul agresiunii, ci și incinta barului. În starea de surescitare creată de agresiunea acestei părți vătămate și cu cuțitul scos inculpatul a încercat să o lovească pe partea vătămată B., care s-a apărat lovind cu piciorul în pieptul inculpatului, dar a căzut împreună cu acesta, fiindu-i aplicate acesteia, în aceste momente, mai multe lovituri cu cuțitul. În această etapă, atât partea vătămată C., cât și părțile vătămate E. și D. se aflau ieșiți din incinta barului, și astfel nu se poate reține argumentul inculpatului că se afla în inferioritate ori că era atacat de frații D. și E. După acest moment în care este lovită partea vătămată B., la câteva secunde, dar în continuarea conflictului, revin în bar și părțile vătămate E. și D., au un schimb de lovituri cu inculpatul, după care se desfășoară etapa finală a conflictului când frații D. și E. părăsesc incinta barului, urmați de inculpat, care le mai aplică o lovitură în momentul ieșirii, la câteva secunde ieșind și partea vătămată B., care, deși îl ocolește pe inculpat și nu are un comportament agresiv, mai este lovită o dată cu cuțitul în zona spatelui.
Pentru a exista legitimă apărare trebuie să existe o agresiune, un atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate.
Potrivit disp. art. 44 din C. pen. anterior, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat și injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori a unui interes obștesc și să le pun n pericol grav, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.
Este evident faptul că în momentele lovirii părții vătămate B., aceasta ori prietenii acesteia, nu-l mai atacau pe inculpat, ci inculpatul era în ofensivă, provocat de lovitura primită de la partea vătămată C. În ceea ce privește lovitura pe care o aplică părții vătămate B. la ieșirea acesteia din bar, acesta este aplicată de inculpat fără a fi atacat.
Inculpatul a mai invocat faptul că, în cauză, trebuia să se rețină că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de „încăierare” și nu de „tentativă la omor”, având în vedere că nu au fost conflicte separate în acea dimineață, ci un singur conflict general, care s-a petrecut în intervalul a unui minut, în conflict fiind implicați și martorii H. și F., alături de inculpat, dar și frații C. împreună cu D. și E. din tabăra adversă.
Este adevărat că, potrivit disp. art. 322 alin. (3) din C. pen. anterior, în cazul în care nu se cunoaște care dintre participanții la încăierare a săvârșit fapta care a cauzat moartea unei persoane se aplică tuturor participanților pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.
Însă această modalitate agravată a infracțiunii de încăierare nu se poate reține dacă autorul tentativei de omor este cunoscut, în cauza de față inculpatul A., fapta acestuia constituind infracțiunea de tentativă la omor calificat.
Mai mult, s-a constatat că nici condițiile existenței unei încăierări nu sunt îndeplinite, inculpatul fiind singurul implicat în conflictul cu părțile vătămate (deși martorul H. a fost și el lovit, acesta nu a aplicat lovituri și s-a retras din zona conflictului), aspect ce reiese și din imaginile surprinse de camera nr. 13 la ieșirea din bar, imagini în care, deși apar foarte multe persoane care ies din bar și sunt în preajma inculpatului și a părților vătămate, nu au nici o implicare, neputându-se vorbi de o bătaie generală.
Referitor la critica subsidiară privind individualizarea judiciară a cuantumului pedepsei, Curtea a constatat a fi întemeiată doar din perspectiva efectelor reținerii circumstanței atenuante a provocării.
Inculpatul a solicitat a se avea în vedere și faptul că nu prezintă antecedente penale, fapt ce impunea a se reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior, dar și faptul că s-a prezentat la toate termenele în fața instanțelor de judecată, impunându-se a se reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, cu consecința aplicării unei pedepse individualizată spre minimul general.
Analizând aceste critici Curtea a constatat că, în cauză, nu se impune a se reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior, având în vedere că lipsa antecedentelor penale, care este o stare de normalitate pentru orice cetățean, nu poate constitui automat circumstanță atenuantă, dispozițiile legale referindu-se la conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea faptei, iar circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, constând în prezentarea sa în fața autorității nu poate fi reținută întrucât prezentarea inculpatului în fața instanței a avut loc în contextul obligației impuse acestuia în cadrul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin decizia penală nr. 318 din 22 mai 2009 a Curții de Apel Iași.
În ceea ce privește, conținutul pedepselor accesorii și complementare, Curtea a constatat că față de activitatea infracțională a inculpatului, cât și persoana acestuia, având în vedere și hotărârea C.E.D.O. în cauza Hirst contra Marii Britanii nu se impunea în cauză și interzicerea dreptului de a alege.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a constatat că, în contextul reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special ca urmare a reținerii circumstanței atenuante a provocării, poate fi analiză și cererea inculpatului de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, cerere pe care instanța o apreciază a fi întemeiată.
Astfel, așa cum s-a reținut în situația de fapt nu inculpatul a inițiat conflictul, nu are antecedente penale, toate acestea fiind elemente pozitive ce demonstrează că săvârșirea faptei a fost un accident în viața acestuia, că reeducarea, reinserția lui socială poate avea loc și fără privare de libertate, că judecata în prezenta cauză constituie un avertisment suficient pentru a-l determina ca, pe viitor, să se abțină de la comiterea de alte fapte antisociale, drept pentru care s-a apreciat că se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Față de cele arătate, Curtea a constatat a fi întemeiat apelul formulat în cauză de către inculpatul A., drept pentru care l-a admis și a dispus desființarea sentinței penale nr. 196 din 13 aprilie 2010 a Tribunalului Iași, în parte, în latură penală, în sensul reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) din C. pen. anterior, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei și în sensul modificării modalității de executare a pedepsei principale și a celei accesorii.
Rejudecând cauza, prin decizia penală nr. 204 din 04 decembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată de instanța de fond în pedepsele componente, fiind repuse în individualitatea lor.
În cazul infracțiunii de „tentativă la omor calificat”, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen. anterior, s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) din C. pen. anterior.
În ceea ce privește reducerea cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor calificat”, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen. anterior cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, Curtea a avut în vedere la individualizarea cuantumului criteriile prev. de art. 72 din C. pen. anterior, respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzută de lege, gravitatea faptei săvârșite, împrejurările săvârșirii acesteia, urmările asupra părții vătămate, dar și persoana inculpatului care nu prezintă antecedente penale.
Având în vedere aceste criterii, Curtea a redus pedeapsa la 3 ani închisoare, cuantum apt să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Pentru considerentele mai sus prezentate, s-a modificat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi stabilită alături de pedeapsa închisorii, în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani.
În baza disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 din C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor principale stabilite inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând se execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani.
S-a modificat și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată inculpatului A., în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior.
În baza dispozițiilor art. 861 C. pen. anterior raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere atât a executării pedepsei principale, cât și a celei accesorii aplicate inculpatului A. pe o durată de 5 ani, perioadă ce constituie pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 862 C. pen. anterior.
În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, ca organ desemnat de instanță pentru supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență, precum și modalitățile de petrecere a timpului liber.
S-a dispus respectarea de către inculpat, pe durata termenului de încercare, a următoarelor obligații prev. de art. 863 C. pen. anterior:
- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare și
- să participe la programele educative și de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen. anterior, referitoare la faptul că săvârșirea în termenul de încercare a unei noi infracțiuni atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aceeași consecință având și faptul sustragerii inculpatului de la îndeplinirea, cu rea-credință, a obligațiilor stabilite de instanță sau a măsurilor de supraveghere.
S-a redus cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul A. prin sentința apelată de la suma de 20.000 RON la suma de 5.000 RON, având în vedere că cheltuielile judiciare în faza de urmărire penală au fost stabilite de organul de urmărire penală la suma de 500 RON, iar cercetarea judecătorească s-a deraiat pe parcursul a aproximativ 2 ani de zile, timp în care s-au audiat părțile și 7 martori, și nu a impus avansarea vreunei sume de bani către experți, interpreți sau traducători.
S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza disp. art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior s-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, aplicată prin decizia penală nr. 318 din 22 mai 2009 a Curții de Apel Iași. având în vedere durata considerabilă acesteia, ce nu mai este la acest moment una rezonabilă, dar și faptul că pe toată această perioadă inculpatul a respectat obligațiile impuse de instanță.
Copie de prezenta s-a comunicat inculpatului A., Poliției mun. Iași, jandarmeriei, poliței comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră.
Împotriva acestei decizii, inculpatul A. a declarat recurs, în termenul legal, iar la termenul de astăzi, 17 septembrie 2014, a precizat personal că își retrage recursul formulat.
Potrivit dispozițiilor art. 3854 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. anterior, părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen. anterior, care se aplică în mod corespunzător.
Deoarece retragerea recursului s-a făcut personal de inculpat, până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 369 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 204 din 04 decembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2014.