Lex mitior reclassification of continuing bribery offenses and mandatory application of complementary penalties under the 2014 Penal Code

Decizia nr. 1370/2014

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au dispus următoarele:

- Inculpatul A., a fost condamnat la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-au aplicat disp. art. 71 C. pen. raportat la disp. art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza disp. art. 861 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului, iar în conformitate cu disp. art. 862 C. pen., termenul de încercare se va compune din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2 (doi) ani, acesta fiind în final de 5 (cinci) ani.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele care vor fi stabilite de acest serviciu;

b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședință sau locuință și despre orice deplasare care depășește 8 (opt) zile, precum și întoarcerea din deplasare;

c) să comunice Serviciului de Probațiune precizat schimbarea locului de muncă și justificarea acestei schimbări;

d) să comunice aceluiași serviciu de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. și art. 864 C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 863 alin. (1), 863 alin. (3), art. 83 și 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată acestuia.

În baza disp. art. 359 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre de la data rămânerii definitive a acesteia și la Poliția Municipiului Pitești.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul B., a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-au aplicat disp. art. 71 C. pen. raportat la disp. art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul disp. art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 22 septembrie 2009 la 26 noiembrie 2009.

În baza disp. art. 861 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului.

În conformitate cu disp. art. 862 C. pen., termenul de încercare se va compune din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2 (doi) ani, acesta fiind în final de 5 (cinci) ani.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele care vor fi stabilite de acest serviciu;

b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, in prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședință sau locuință și despre orice deplasare care depășește 8 (opt) zile, precum și întoarcerea din deplasare;

c) să comunice Serviciului de Probațiune precizat schimbarea locului de muncă și justificarea acestei schimbări;

d) să comunice aceluiași serviciu de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. și art. 864 C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 863 alin. (1), 863 alin. (3), art. 83 și 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată acestuia.

În temeiul disp. art. 359 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre de la data rămânerii definitive a acesteia și la Poliția Municipiului Pitești.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul C., a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-au aplicat disp. art. 71 C. pen. raportat la disp. art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul disp. art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 22 septembrie 2009 la 05 octombrie 2010.

În baza disp. art. 861 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului.

În temeiul disp. art. 862 C. pen., termenul de încercare se va compune din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2(doi) ani, acesta fiind in final de 5(cinci) ani.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele care vor fi stabilite de acest serviciu;

b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, in prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședință sau locuință și despre orice deplasare care depășește 8 (opt) zile, precum și întoarcerea din deplasare;

c) să comunice Serviciului de Probațiune precizat schimbarea locului de muncă și justificarea acestei schimbări;

d) să comunice aceluiași serviciu de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. și art. 864 C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 863 alin. (1), 863 alin. (3), art. 83 și 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată acestuia.

În temeiul disp. art. 359 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre de la data rămânerii definitive a acesteia și la Poliția Municipiului Pitești.

În conformitate cu disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 44 540,58 lei de la inculpatul B..

S-a menținut măsura asiguratorie instituită în cauză la data de 01 octombrie 2009, conform procesului-verbal din 2009 asupra sumelor de 4.340 curo și 1.100 dolari SUA, pe numele inculpatului B.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul C. prin apărător.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 115/P/2009 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- B., pentru infracțiunea de luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. (2) clin C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C.pen (pentru actele materiale din datele de 12 septembrie 2007 și 01 noiembrie 2008);

- C. pentru infracțiunea de complicitate la dare de mită, prev. și ped. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) clin C. pen. (pentru actele materiale din datele de 12 septembrie 2007 și 01 noiembrie 2008);

Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- B., director coordonator în cadrul Gărzii Financiare, secția Argeș pentru săvârșirea următoarei infracțiuni:

- luare de mită în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen;

- A., acționar principal al SC D. SA Pitești, SC E. SRL, SC F. SRL (fostă SC G. SRL), pentru săvârșirea următoarei infracțiuni:

- dare de mită, în formă continuată, prev. și ped. de art. 255 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. ari. 41 alin. (2) din C. pen.;

- C., administrator al SC D. SA Pitești, SC E. SRL, SC F. SRL (fostă SC G. SRL).

În motivarea rechizitoriului s-a arătat că la data de 24 iunie 2009, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, s-au sesizat din oficiu, în temeiul disp. art. 221 alin. (1) din C. proc. pen. de faptul că numitul A., acționar majoritar al SC D. SA Pitești, a remis, în repetate rânduri, sub formă de mită, diverse sume de bani și bunuri numitului B. - director coordonator al Gărzii Financiare - Secția Argeș, pentru ca acesta să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, să îi ofere și asigure protecția activităților ilicite desfășurate în cadrul firmelor sale, prin prisma influenței și autorității conferite de funcția deținută.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Ordonanța nr. 115/P/2009 din data de 22 septembrie 2009, ora 12:30 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de comisar șef al Gărzii Financiare, secția Argeș, în perioada 05 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, a primit în tranșe lunare, cu titlu de mită, de la inculpatul A. suma totală de 43.000 lei, iar în perioada 13 iunie 2006 - 06 aprilie 2007, a primit cu titlu de mită bunuri de la SC D. SA în sumă totală de 1.540,58 lei.

Prin Ordonanța nr. 115/P/2009 din 22 septembrie 2009, ora 13:000 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator al SC D. SA Pitești, a ținut o evidență electronică a sumei de 43.000 lei ce a fost remisă de către inculpatul A., direct sau prin intermediul inculpatului C., în perioada 05 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 inculpatului B., acesta ținând și evidența electronică a contravalorii bunurilor primite de către inculpatul B. de la SC D. SA Pitești în perioada 13 iunie 2006-06 aprilie 2007.

Prin Ordonanța nr. 115/P/2009 din 01 octombrie 2009, ora 12:00 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare ele mită, în formă continuată, prev. și ped. de art. 255 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen, constând în aceea că în perioada 05 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, a remis în tranșe lunare, cu titlu de mită, inculpatului B. suma totală de 43.000 lei, iar în perioada 13 iunie 2006 - 06 aprilie 2007, a remis aceluiași inculpat, cu titlu de mită bunuri de la SC D. SA în sumă totală de 1.540,58 lei, iar în zilele de 12 septembrie 2007, respectiv 01 noiembrie 2008, i-a dat inculpatului B., cu titlu de milă, sumele de 30.000 lei și 10.000 lei, sume restituite parțial.

Pentru actele materiale din zilele de 12 septembrie 2007 și 01 noiembrie 2008, când inculpatul A. a remis, cu titlu de mită, inculpatului B. sumele de 30.000 lei, respectiv 10.000 lei, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiunile de serviciu, a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin prezentul rechizitoriu.

Așadar, în continuare, se reține faptul că principalele atribuții ale inculpatului B. au fost:

- conduce și răspunde de întreaga activitate de control desfășurată de comisarii din subordine și a activităților specifice desfășurate de compartimentele funcționale ale secției;

- întocmește programe de activitate periodice și asigură corelarea și coordonarea acțiunilor de control programate la nivelul diviziilor din subordine;

- organizează activitatea secției pentru realizarea obiectivelor din cadrul programului de activitate aprobat de comisarul general și a celor din programul de activitate propriu;

- organizează și conduce acțiuni de control tematic la ordinul comisarului general, asigurând valorificarea integrală a constatărilor cuprinse în actele de control;

- conduce și coordonează controlul operativ și inopinat la nivelul secției, asigurând valorificarea integrală a constatărilor cuprinse în actele de control;

- verifică măsurile dispuse în cadrul acțiunilor de control de către echipele de comisari din subordine;

- aprobă tematici de control și proceduri de control proprii pentru a fi aplicate de comisarii din subordine, în concordanță cu Normele de lucru aprobate de comisarul general și alte dispoziții legale în materie;

- corelează și sistematizează propunerile de măsuri rezultate în urma controalelor efectuate de comisari, în scopul asigurării îmbunătățirii activității acestora;

- verifică, periodic, modul de îndeplinire a atribuțiilor de către personalul aflat în subordine, calitatea rapoartelor, a notelor, a evaluărilor și a sintezelor privind rezultatele controalelor efectuate, în vederea informării operative a comisarului general;

- organizează și efectuează verificări cu privire la modul de aplicare și respectare de către comisari a Normelor de lucru pentru personalul Gărzii Financiare și a Codului de conduită al personalului cu atribuții de control;

- asigură luarea măsurilor adecvate pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție stabilite prin legislația în vigoare și deciziile comisarului general emise în domeniu;

- stabilește măsuri operative pentru eficientizarea controlului operativ și tematic;

- prezintă comisarului general raportul anual de activitate al secției și bilanțul contabil;

- prezintă periodic, la termenele stabilite, diviziei de specialitate din cadrul Comisariatului General rapoarte, sinteze și note privind realizările obținute în activitatea de control a secției;

- asigură utilizarea cu eficiență a timpului de lucru, încărcarea cu sarcini a fiecărui subordonat și menținerea unui climat de ordine și disciplină în cadrul secției.

În aceeași calitate, inculpatul conform fișei postului trebuia să aibă următoarele „abilități, calități și aptitudini necesare":

- păstrarea confidențialității; corectitudine și fidelitate; abilități în comunicarea scrisă și orală; promptitudine și eficiență în efectuarea lucrărilor; asumarea responsabilității; flexibilitate și spirit de orientare;

Astfel, în urma probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și direct și nemijlocit în fața instanței de judecată, tribunalul a reținut că în perioada 05 octombrie 2007 - 3 februarie 2008, inculpatul B. a primit în tranșe lunare, cu titlu de mită, de la inculpatul A., suma totală de 43.000 lei, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și să protejeze interesele ilicite ale SC D. SA Pitești.

Sumele au fost puse la dispoziție, de către inculpatul C., administrator al SC D. SA Pitești și acesta ținea o evidență strictă a sumelor, banii fiind remiși lui B., fie direct de către A., fie prin intermediul lui C.;

De asemenea, s-a mai reținut că în perioada 13 iunie 2006 - 06 aprilie 2007, B. a primit, în același scop, bunuri de la SC D. SA Pitești în sumă totală de 1.540,58 lei.

Totodată, s-a stabilit că la data de 12 septembrie 2007, inculpatul B. a primit de la inculpatul A., prin aceeași modalitate

exemplificată anterior suma de 30.000 lei cu titlu de împrumut sumă restituită parțial, iar la data de 01 noiembrie 2008 a mai primit suma de 10.000 lei nerestituită.

În același timp, s-a mai stabilit că în perioada de referință comisarii Gărzii Financiare, secția Argeș au efectuat un număr de patru controale la SC D. SA Pitești, prilej cu care au fost întocmite două procese-verbale de contravenție, respectiv în zilele de 15 mai 2007 și 24 februarie 2009, o notă unilaterală în data de 11 iunie 2007 și o notă de constatare în data de 14 mai 2007, iar în aceeași perioadă de referință, comisarii Gărzii Financiare, secția Argeș au efectuat un număr de trei controale la SC E. SRL Pitești, prilej cu care au încheiat două note unilaterale, respectiv în zilele de 26 martie 2007 și 25 septembrie 2007, precum și un proces-verbal de contravenție, încheiat în data de 24 februarie 2009.

Cea mai mare sancțiune aplicată de comisari ai Gărzii Financiare, secția Argeș firmelor din Grupul SC D. SA, firme controlate de A., este o amendă în cuantum de 2.000 lei.

S-a mai reținut că, în perioada săvârșirii infracțiunii continuate de luare de mită, urmare unui control efectuat de comisari ai Gărzii Financiare din cadrul Comisariatului General, control efectuat la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești și finalizat la data de 08 septembrie 2009, act de control înregistrat, a rezultat că reprezentanții SC D. SA au săvârșit infracțiuni de evaziune fiscală, creând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de cea. 1.000.000 euro și că în aceeași perioadă supusă verificării, comisarii Gărzii Financiare Argeș aflați în subordinea inculpatului B. nu au descoperit nicio infracțiune, ci numai câteva contravenții pe care le-au sancționat cu amenzi modice.

Așadar, într-adevăr s-a constatat că inculpatul B. a acordat o protecție intereselor nelegale firmelor reprezentate de A. și C.

Urmare perchezițiilor informatice efectuate pe unitatea centrală ridicată din biroul inculpatului C. și respectiv pe memory stick-ul găsit în biroul aceluiași inculpat, a rezultat că inculpatului B. i-au fost plătite următoarele sume:

- 15 martie 2007 „Consultanța financiara februarie - 4.000 lei";

- 18 iunie 2007 „Consultanța din iunie-iulie - 4.000 lei";

- 06 septembrie 2007 „Consultanță financiară august-septembrie - 4.000 lei";

- 31 decembrie 2007 „Consultanța financiară decembrie - 2.000 lei";

- 31 ianuarie 2008 „Consultanța financiară ianuarie - 2.000 lei";

- 29 februarie 2008 „Consultanța financiară februarie - 2.000 lei";

- 31 martie 2008 „Consultanța financiară martie - 2.000 lei";

- 30 aprilie 2008 „Consultanța financiară aprilie - 2.000 lei";

- 31 mai 2008 „Consultanța financiară mai - 2.000 lei";

- 30 iunie 2008 „Consultanța financiară iunie - 2.000 lei"

- 31 iulie 2008 „Consultanța financiară iulie - 2.000 lei";

- 30 august 2008 „Consultanța financiară august - 2.000 lei";

- 30 septembrie 2008 „Consultanța financiară sept. - 2.000 lei";

- 31 octombrie 2008 „Consultanța financiară octombrie - 2.000 lei";

- 29 noiembrie 2008 „Consultanța financiară noiembrie - 2.000 lei";

- 31 decembrie 2008 „Consultanța financiară decembrie - 2.000 lei", rezultând un total de 8.000 lei;

De asemenea, folosind modul de căutare „protocol B.", am constatat următoarele:

- 13 iunie 2006 „protocol B. - 162,48 lei, respectiv 293,27 lei";

- 19 februarie 2006 „protocol B. - 169,08 lei";

- 21 aprilie 2006 „protocol B. - 153,40 lei";

- 14 iunie 2006 „protocol B. - 149,22 lei";

- 22 iulie 2006 „protocol B. - 150,58 lei";

- 14 octombrie 2006 „protocol B. - 157,94 lei";

- 23 decembrie 2006 „protocol B. - 153,93 lei";

- 06 aprilie 2007 „protocol B. - 150,68 lei", rezultând un total de 1.540,58 lei;

De asemenea, în evidența paralelă ținută pe memory stick și unitatea centrală, ridicate din biroul inculpatului C., evidență care de fapt exprima situația reală, au fost efectuate mențiuni privind un împrumut din 12 septembrie 2007 în cuantum de 30.000 lei pentru B. redat în Registrul de casă împr. B. garda financiară 30,000.00" (vol. 3, fila 172), respectiv un alt împrumut în cuantum de 10.000 lei, redat în Registrul de casă.

Perchezițiile domiciliare au fost efectuate în temeiul Autorizațiilor de percheziție emise la data de 12 aprilie 2009, în Dosarul nr. x/109/2009 al Tribunalului Argeș.

Perchezițiile informatice au fost efectuate în temeiul Autorizațiilor emise de Tribunalul Argeș, secția penală, la data de 12 mai 2009, în Dosarul nr. x/109/2009.

Mențiunile cu privire la sumele plătite sunt redate în Anexa D a Raportului de constatare tehnico-științifică ce privește Registrul de casă al SC D. SA (vol. 2, fila 128-233).

Totodată, din procesul-verbal de redare a unor convorbiri și comunicări telefonice, din data de 01 septembrie 2009, rezultă faptul că în ziua de 05 martie 2007, numitul A. a avut o discuție telefonică cu C., din care reiese faptul că au remis cu titlu de mită, în perioada ianuarie - februarie 2007, următoarele sume: „consultanță financiară lui B., ăla cu mașina în data de 05 ianuarie 2007 - 2.000 lei, în data de 01 februarie 2007 - 1.500 lei și în data de 20 februarie 2007 - 1.500 lei, deci în total 5.000 lei.

Din calculul sumelor anterior menționate reprezentând „protocol B." și „consultanță financiară" rezultă un total de 44.540,58 lei.

S-a făcut precizarea că mențiunile privind sumele plătite sunt redate așa cum se află acestea menționate pe suporți percheziționați informatic.

La data de 05 octombrie 2009, la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, Tribunalul Argeș, secția penală, a autorizat efectuarea unor percheziții informatice asupra sistemelor informatice și a mediilor de stocare ce au fost ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate Ia data de 22 septembrie 2009 la domiciliile inculpaților B. și C.

Autorizația a fost emisă de către Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. x/109/2009 (vol. 1, fila 340).

Autorizația a fost pusă în aplicare de către ofițerii de poliție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, respectiv din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești.

Deși, inculpatul C. a negat tot timpul că ar fi persoana care ar fi ținut o evidență contabilă paralelă, respectiv un Registru de casă pe suport informatic, în urma percheziției informatice efectuate pe unitatea centrală ridicată de la domiciliul acestuia, a fost identificat hard disk-ul pe care au fost identificate următoarele date:

Date cu privire la suportul tehnic pus la dispoziție, respectiv date cu privire la componentele hardware montate pe sistemul informatic ridicat de la învinuit, date cu privire la sistemul de operare instalai, conturile de utilizator ale sistemului de operare predefinite și create, informații despre rețeaua la care a fost conectat, lista software, instalate și/sau dezinstalat pe întreaga durată a funcționării sistemului de operare, informații cu privire la ora sistemului de operare, ora după funcționează sistemul de operare raportată la ora GMT, precum și date cu privire la geometria hard-disk-ului, numărul, tipul și dimensiunea partițiilor identificate pe hard-disk, structura arborescentă de fișiere identificate pe hard-disk (pag. 1-93 din Raportul EnCase);

- 2 (două) fișiere tip.xls ce reprezintă diverse documente redactate, cel intitulat „cheltuieli.xls" fiind parolat cu parola „pipi" făcând referire la o evidență pe zile a unor anumite sume de bani (pagina 93-100 din Raportul EnCase);

- 4 (patru)fragmente fișiere făcând referire la o evidență a unor anumite sume de bani (pag. 100-103 din Raportul EnCase).

Având în vedere Raportul EnCase întocmit, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești au procedat la imprimarea celor două fișiere tip.xls (pag. 93-100) și a celor 4 fragmente de fișiere ce fac referire la sume de bani (pag. 100-103).

În urma percheziției informatice efectuate, s-a stabilit că inculpatul C., după intervenția organelor de urmărire penală și ridicarea unităților centrale de la sediul SC D. SA la dala de 13 aprilie 2009, a continuat să țină, de această dată la domiciliul său, o evidență contabilă paralelă cu începere de la data de 14 aprilie 2009.

Tribunalul a mai arătat că, în opinia sa, analiza probelor de mai sus, demonstrează că faptele săvârșite de inculpați și pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală sunt pe deplin dovedite cu aceste probe. Situația de fapt astfel reținută s-a constatat din ansamblul probator administrat, atât în faza urmăririi penale coroborate și cu probele administrate direct și nemijlocit în fața instanței de judecată, respectiv proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Așadar, în urma analizării materialului probator administrat până în prezent, tribunalul a apreciat ca fiind pe deplin dovedita situația de fapt și vinovăția inculpaților, fapt pentru care, a constatat că, în drept, faptele inculpatului B., care, calitate de comisar șef al Gărzii Financiare, secția Argeș, în perioada 05 ianuarie 2007 - 31,12.2008 a primit în mod repetat în baza unei rezoluții infracționale unice în tranșe lunare, cu titlu de mită de la inculpatul A., fie direct, fie prin intermediul inculpatului C., suma de 43.000 lei, în perioada 13 iunie 2006 - 06 aprilie 2007 a primit bunuri de la SC D. SA în sumă totală de 1.540,58 lei și care la data de 12 septembrie 2007 a primit cu titlu de împrumut suma de 30.000 lei, iar la 01 noiembrie 2008 suma de 10.000 lei sume restituite parțial, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și pentru a proteja interesele nelegale ale firmelor controlate de A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită săvârșită în formă continuată, infracțiune prevăzută și pedepsită de disp.art. 254 alin. (2) C. pen. rap .la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea faptele inculpatului A., „în calitate de acționar la SC D. SA, respectiv asociat la SC E. SRL, SC F. SRL (fostă SC G. SRL), a remis în mod direct sau prin intermediul inculpatului C. sumele de bani și bunurile anterior menționate inculpatului B. pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să protejeze interesele nelegale ale societăților controlate de A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită săvârșită în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, faptele inculpatului C., în calitate de administrator la SC D. SA, SC E. SRL, SC F. SRL (fostă SC G. SRL), a remis inculpatului B., comisar șef al Gărzii Financiare, secția Argeș, sume de bani și bunuri la cererea inculpatului A. pentru ca B. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să protejeze interesele nelegale ale societăților anterior menționate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, săvârșită în formă continuată, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Așadar, tribunalul a constatat că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, elemente constitutive întrunite, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, inculpații săvârșind infracțiunile cu vinovăția cerută de lege.

În același timp la individualizarea pedepselor, instanța de fond a ținut cont de disp. art. 72 C. pen. respectiv de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpaților, cât și de împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile.

Totodată, ținând seama de disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, tribunalul a dispus confiscarea sumei de 44 540,58 lei de la inculpatul B., reprezentând beneficiul realizat în urma săvârșirii infracțiuni.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. pentru considerentele mai sus arătate și totodată ținând cont de faptul că, în fapt, nu s-au schimbat temeiurile care au dus la luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul C., tribunalul, având în vedere și buna desfășurare, în continuare, a procesului penal a respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul C. prin apărător.

În același timp, pentru considerentele mai sus arătate și totodată, pentru buna desfășurare, în continuare, a procesului penal, tribunalul a menținut măsura asiguratorie instituită în cauză la data de 01 octombrie 2009, conform procesului verbal din 2009 asupra sumelor de 4.340 euro și 1.100 dolari SUA, pe numele inculpatului B.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel: Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, inculpații B., A. și C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

I. Ministerul Public a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru următoarele considerente:

În primul rând, s-a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit pedeapsa accesorie inculpatului B.

Condamnându-l pe inculpatul B., comisar șef al Gărzii Financiare, secția Argeș, la pedeapsa închisorii, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pentru infracțiunea continuată de luare de mită deoarece, în perioada 05 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, a primit în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în tranșe lunare, cu titlu de mită, de la inculpatul A., fie direct, fie prin intermediul inculpatului C., suma de 43.000 lei, iar în perioada 13 iunie 2006 - 06 aprilie 2007 a primit bunuri de la SC D. SA Pitești în sumă totală de 1.540,58 lei și la datele de 12 septembrie 2007 și 01 noiembrie 2008 a primit cu titlu de împrumut suma de 30.000 lei, respectiv 10.000 lei, sume restituite parțial, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și pentru a proteja interesele nelegale ale firmelor controlate de A., instanța de fond a aplicat greșit pedeapsa accesorie, interzicându-i numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În opinia parchetului, instanța de fond trebuia să-i interzică și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., cu referire la funcția de comisar șef în cadrul Gărzii Financiare, deoarece mita a fost luată pentru îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu în legătură cu această funcție.

În al doilea rând, s-a susținut că pedepsele aplicate inculpaților A., B. și C. - 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, nu se justifică în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În cauză, instanța de fond nu a ținut cont de împrejurările care agravează răspunderea penală. Se reține în acest sens că la momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul B. avea calitatea de comisar șef al Gărzii financiare Argeș, astfel încât acesta a adus un grav prejudiciu de imagine unei instituții în cadrul căreia ocupa o funcție de conducere, știrbind prestigiul și autoritatea de care ar trebui să se bucure aceasta, creând în rândul opiniei publice convingerea că tocmai funcționarii care trebuie să asigure respectarea de către agenții economici a dispozițiilor leale, nu își îndeplinesc aceste atribuții.

Faptele de corupție pentru care sunt cercetați cei trei inculpați au o mare gravitate, dată fiind responsabilitatea acestora și scopul în care au fost comise, protejarea grupului de firme controlat de A. și C., persoane care au încălcat în mod repetat normele financiar-contabile și care au fraudat bugetul de stat cu circa 1.000.000 euro prin săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.

Și cuantumul sumei reținute ca obiect al luării de mită și produsele alimentare remise cu acest titlu (zahăr, ulei, făină, fursecuri, mălai) au o anumită semnificație sub aspectul pericolului social concret pe care îl reprezintă cei trei inculpați.

Totodată, pedeapsa și modalitatea de executare a aceștia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare.

Însă, câtă vreme inculpații nu au realizat nici în ultimul cuvânt o reevaluare a propriei situații, prin adoptarea unei poziții sincere, ci dimpotrivă, au încercat în continuare să denatureze adevărul, nu există motive pentru aplicarea unor pedepse a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.

Prin prima celor evidențiate, solicită aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat inculpaților, pedeapsă care să corespundă gradului de pericol social concret al faptelor, cu executare în regim de detenție.

În final, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pronunțarea unei soluții legale și temeinice, potrivit motivele arătate atât oral cât și în scris.

II. Apelantul-inculpat B. a precizat că renunță la primul motiv de apel, în condițiile în care în cursul judecării apelului s-au admis o serie de probe și s-a soluționat acest apel prin cererea de probe formulată în fața instanței, așa încât primul motiv de apel îl constituie omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de înlăturare a mijloacelor de probă obținute în mod nelegal, cerere pe care a susținut-o atât oral, dar care a fost cuprinsă și în motivele scrise, susținută cu ocazia dezbaterilor și, de asemenea, omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de revocare a controlului judiciar, pe care de asemenea, a formulat-o în scris și oral în fața judecătorului fondului.

Lecturând sentința instanței de fond constată că motivarea este extrem de vagă, reia în totalitate actul de acuzare, iar în legătură cu apărările formulate de inculpat, nu face nicio referire, astfel încât această omisiune urmează să fie complinită în calea de atac a apelului.

Apreciază că instanța de fond era obligată să se pronunțe asupra cererii de înlăturare a mijloacelor de probă obținute în mod nelegal și fie să o respingă, fie să o admită.

A arătat în fața instanței de fond și susține și azi, cu ocazia dezbaterilor, că principalul mijloc de probă pe care se bazează acuzarea, îl constituie interceptările telefonice efectuate, pe de-o parte, înaintea începerii urmăririi penale, iar pe de altă parte, majoritatea în baza unei legi de combatere a terorismului, așa cum rezultă din acele mandate, iar din actele dosarului rezultă că niciunul dintre inculpați sau vreo altă persoană nu a fost cercetată în prezenta cauză pentru astfel de infracțiuni.

În mod cu totul surprinzător, instanța supremă comunică instanței de apel prin ultima adresă de la termenul din 06 iunie 2013 că aceste mandate au fost emise în temeiul existenței unor amenințări la adresa securității naționale. Este o contradicție evidentă între conținutul acestei adrese de răspuns și conținutul mandatelor, pentru că în cele două mandate se face referire la legea privind combaterea terorismului.

Pe de altă parte, chiar dacă este vorba despre Înalta Curte de Casație și Justiție, nu este obligatoriu a fi crezută „pe cuvânt” această instanță, în condițiile în care se refuză desecretizarea acestor mandate și a hotărârilor judecătorești în baza cărora au fost emise cele două mandate. Se ajunge să se oculteze actul de justiție,ca nici instanța de apel și apărarea să nu aibă cunoștință despre actul în temeiul căruia au fost emise mandatele de ascultare.

Ca atare, instanța de apel nu poate să se pronunțe asupra legalității administrării acestui mijloc de probă, constând în interceptările telefonice. În motivele de apel a făcut trimitere la jurisprudența internă, inclusiv o hotărâre a Curții de Apel București pronunțată într-o situație asemănătoare, unde s-a concluzionat că în condițiile în care nu se poate verifica legalitatea administrării mijlocului de probă prin accesul direct al magistratului judecător la hotărârea judecătorească, acele mijloace de probă trebuie înlăturate.

Pe cale de consecință, pentru aceleași considerente, solicită înlăturarea mijloacelor de probă constând în interceptările audio, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

A doua omisiune, vizează nepronunțarea asupra cererii de revocare a controlului judiciar impus inculpatului B. A solicitat revocarea acestui control, pe de o parte, dată fiind lunga perioadă de timp pentru care a fost luată (din anul 2009 până în 2013), foarte rar s-a întâmplat ca într-un proces penal să existe o astfel de măsură, impusă pe un termen, atât de îndelungat în condițiile în care acesta a respectat cu strictețe în cei 4 ani controlul judiciar și nu s-a abătut nici un moment de la obligațiile impuse.

Menținerea acestei măsuri îi afectează grav dreptul la muncă pentru că i se interzise să efectueze orice activitate. Or, prin ridicarea acelui control ar putea să beneficieze de dreptul la muncă și să-și suplinească fondurile bănești de care beneficiază cu titlu de pensie. Instanța de fond era obligată să se pronunțe pe această cerere.

Al doilea motiv de apel, îl constituie greșita condamnare a pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată.

Actul de acuzare este extrem de vag și imprecis, deși textul de lege (art. 263 C. proc. pen.) obligă la o rigoare mai mare a rechizitoriului pentru că procurorul nu arată în concret, în ce constă fiecare act material, pentru că trebuia să se refere strict la fiecare act material, prin descrierea lui cu toate elementele constitutive.

Actul material trebuie să îndeplinească condițiile infracțiunii, în sine. Or, nu se face o astfel de descriere, se trec în revistă aceste presupuse acte materiale fără a se indica și mijloacele de probă în susținerea fiecărui act material.

Nici instanța de fond nu a complinit această omisiune a actului de acuzare, așa încât solicită ca instanța de apel să aibă în vedere aceste critici ale apărării.

În analizarea pe fond a acuzației, crede că ar trebui plecat de la Decizia nr. 948/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a statuat că nu este rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se rezume doar la existența unor convorbiri telefonice, pentru că s-ar crea loc abuzului, și că acestea trebuie coroborate cu alte mijloace de probă. Din punctul său de vedere, acele convorbiri telefonice nu au nicio conotație penală în ceea ce-l privește.

Dacă se va trece peste critica vizând nelegalitatea, va trebui să fie abordată și temeinicia acuzației prin prisma acelor convorbiri telefonice. În niciuna dintre convorbirile telefonice (purtate între inculpatul B. și inculpatul A., pentru că inculpatul B. l-a cunoscut pe C. în cursul cercetărilor și pe cale de consecință nu există convorbiri telefonice între cei doi) nu sunt purtate discuții care să aibă conotația penală a unei înțelegeri infracționale specifice infracțiunii de luare/dare de mită. Celelalte convorbiri telefonice purtate de inculpatul A. cu alte persoane, printre care și inculpatul C., de asemenea nu relevă nicio înțelegere infracțională între A. și B.

Sunt menționate în rechizitoriu foarte multe convorbiri telefonice care au legătură cu un alt dosar penal care a fost soluționat la Înalta Curte de Casație și Justiție privind o altă infracțiune de corupție presupus săvârșită de domnul A. și de comisarii Gărzii Financiare H. și I.. Consideră că acele convorbiri telefonice nu au legătură cu faptele deduse judecății în speța de față, ele trebuie înlăturate și nu pot contribui la aflarea adevărului în prezenta cauză.

Un alt mijloc de probă pe care se bazează exclusiv acuzarea, este acel memory stick găsit la grupul de firme al inculpatului A. în care apar anumite mențiuni referitoare la două împrumuturi, presupus acordate inculpatului B.

Pe de o parte, nu a fost stabilită apartenența acestor mențiuni în memoria electronică, iar raportul de constatare tehnico-științifică a fost întocmit într-un alt dosar și nu-i poate fi făcut opozabil inculpatului B., a cărui voce nu s-a auzit. Acele mențiuni, care până în prezent nu sunt stabilite cu certitudine cu privire la autorul lor, nu-i pot fi opozabile și nu pot sta la baza unei soluții de condamnare.

În legătură cu primul act material, care constă în primirea unei sume de circa 43.000 lei pentru consultanță, în perioada iunie 2007 - decembrie 2008, inadvertențele sunt evidente. În primul rând nu se știe care este calculul în urma căruia s-a ajuns la această sumă, pentru că dacă se va verifica în mențiunile respective în niciun caz nu se ajunge la o astfel de sumă și nu are nicio probă care să demonstreze cu certitudine, pentru că cei doi inculpați, au precizat constant, în cursul procesului penal, că nu a existat o astfel de consultanță și că acea mențiune nu are corespondent în realitatea factuală.

Pe cale de consecință, acel indiciu nu a fost transformat în probe care să stabilească, dincolo de orice certitudine, remiterea sumei respective cu titlu de consultanță.

Al doilea pretins act material, constă în remiterea inculpatului B. în perioada 2006 - 2007, a unor bunuri alimentare în cuantumul de 1.540 lei. Sunt mențiuni ce nu au depășit stadiul de bănuială și niciun martor nu a confirmat că acele bunuri alimentare au fost aduse la domiciliul inculpatului sau la sediul Gărzii Financiare Argeș. Există un martor, audiat în urma convorbirilor telefonice purtate între el și A., dar acesta nu a confirmat niciodată că a dus produse alimentare la domiciliul inculpatului, iar coinculpatul A. a declarat în timpul procesului penal că, cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun a trimis coșuri alimentare, daruri obișnuite, distribuite de altfel de majoritatea agenții economici de pretutindeni. Erau daruri simbolice. Astfel că nici acest act material nu este dovedit și nu conduce la concluzia că inculpatul a săvârșit acest act material.

S-a mai arătat, și o parte din convorbirile telefonice au confirmat această împrejurare, că la nivelul Gărzii Financiare Argeș se organizau anumite acțiuni caritabile, o parte din bunurile alimentare, achiziționate de la firma inculpatului A. (în acest sens există adresă din partea Gărzii Financiare prin care se adeverește acest lucru, dar și adresa de la Mânăstirea Robaia, în care se menționează de martora Dobrescu faptul că a primit de la Garda Financiară mai multe bunuri cu titlu de cadouri.)

În legătură cu al treilea și al patrulea act material, sunt mențiuni „împrumut B. în 12 septembrie 2007 și 5 noiembrie 2008, în valoare totală de 40.000 lei”, A. a declarat în fața instanței de apel că aceste împrumuturi se referă la fiul inculpatului B. care a lucrat câteva luni la firmele aparținând inculpatului A. și în acea perioadă a primit împrumuturi de la acesta, împrumuturi restituite în totalitate, fără ca inculpatul B. să aibă cunoștință de existența acestor împrumuturi.

Iată care este situația factuală, plecând mai departe pe elementele constitutive ale infracțiunii de mită, pentru a exista, ar fi trebuit ca parchetul să dovedească că această presupusă primire a banilor și a produselor respective să fie făcută în schimbul în a ceva. Acuzarea reține însă că inculpatul B. ar fi favorizat grupul de firme al inculpatului A., or, nicio probă nu face dovada acestei susțineri. S-a dovedit cu martorii audiați, comisari ai Gărzii Financiare Argeș, care au efectuat controale la grupul de firme al inculpatului A. că niciodată inculpatul B. nu le-a cerut direct sau indirect, nu le-a sugerat acestora să favorizeze în vreun fel grupul de firme.

Pe cale de consecință solicită a se constata inexistența acestor infracțiuni, temeiul achitării fiind cel de la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și să se dispună achitarea sa.

În cursul judecării apelului s-au depus hotărâri judecătorești ale unor instanțe din țară, practică judiciară cu ajutorul căreia se încearcă convingerea curții că, rațiunile pentru care s-a dispus soluția de achitare sunt valabile și în speța de față.

Ultimul motiv de apel vizează greșita confiscare a sumelor respective în condițiile în care s-a solicitat achitarea inculpatului B., desigur pentru inexistența actelor materiale a infracțiunii de luare de mită, se impune ridicare măsurii sechestrului asigurător și disponibilizarea bunurilor respective. Acești 4 ani de la debutul procesului penal echivalează cu o executare a unei pedepse neprivative de libertate, pentru că s-a prezentat aproape lunar la instanțele de judecată, nu a lipsit niciodată și poate beneficia de statutul de persoană liberă.

III. Apelurile declarate de inculpatul A. și C.

În primul motiv de apel s-a invocat nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză.

S-a susținut că principala probă în acuzare o constituie înregistrarea audio a unor convorbiri telefonice purtate, în principal, între cei trei inculpați, probă pe care apelanții o consideră nelegală.

În esență s-a arătat că din interpretarea textelor legale (art. 2 și art. 200 C. proc. pen.) probele nu pot fi administrate decât în faza de urmărire penală și nu în faza actelor premergătoare acesteia. În conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în faza actelor premergătoare nu se pot autoriza înregistrări audio, întrucât: instanța care le autorizează nu este un organ de urmărire penală, acesta din urmă fiind singurul care poate efectua acte premergătoare, așa cum prevede limitativ art. 224 alin. (2) C. proc. pen., iar între aceste organe nu se regăsește și judecătorul; înregistrarea audio-video este o probă, astfel cum este enumerată în art. 64 alin. (1) C. proc. pen., și nu un act premergător; iar din economia art. 911 C. proc. pen., rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice se realizează cu autorizația motivată a judecătorului "la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, ceea ce înseamnă că în cauză trebuie începută urmărirea penală.

S-a arătat că în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, în considerentele căreia s-a reținut că „Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții și care au ca scop verificarea și completarea informațiilor deținute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanțiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigațiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existența certă a unei urmăriri penale începute.

În legătură cu înregistrările audio de la dosar s-au făcut următoarele precizări:

- primele înregistrări telefonice s-au făcut în baza mandatelor de interceptare din 31 octombrie 2006 și din 12 ianuarie 2007 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 20 și art. 21 din Legea nr. 535/2004, transcrise în procesele-verbale din 16 septembrie 2009 (filele 87-103 din vol. I al dosarului de urmărire penală) și, respectiv, 05 octombrie 2009 (filele 74-80 din vol. IV al dosarului de urmărire penală). În cele două procese-verbale apar transcrise de două ori convorbirile telefonice purtate în zilele de 05 martie 2007, orele 11 august 26 - 11 septembrie 31, 12 martie 2007, orele 9.25.47 - 9.26.16 și 06 aprilie 2007, orele 10.25.45 - 10.26.33, însă conținutul lor este ușor modificat, ceea ce le pune la îndoială autenticitatea și veridicitatea.

Din examinarea mandatelor respective, a rezultat că interceptarea s-a făcut în temeiul Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, însă la dosar nu au fost depuse și hotărârile judecătorești în baza cărora au fost obținute. Or, în conformitate cu art. 20 din legea menționată interceptările și înregistrările respective nu se pot face decât pentru infracțiunile cuprinse în art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și pentru cele enumerate în Legea nr. 535/2004. Așa cum rezultă din rechizitoriul cu care instanța este învestită, inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru vreo infracțiune cuprinsă în cele două legi, astfel încât, din această perspectivă ne aflăm în prezența unor probe obținute în mod nelegal. De asemenea, cei trei nu au

fost cercetați pentru o astfel de infracțiune, actele de la dosar nefăcând o astfel de dovadă. În sprijinul acestor susțineri s-a invocat Decizia nr. 53/A din 07 februarie 2007 a Curții de Apel București (anexată în copie, în extras) din care se citează că, legislația română în materia siguranței naționale poate servi ca «justificare» pentru aprobarea unor infracțiuni de drept comun în alte condiții decât cele riguros prevăzute de C. proc. pen., care poate fi astfel ocolit, evitându-se controlul judecătoresc asupra unor măsuri de o gravitate deosebită, ce aduc atingere unui drept fundamental al omului, respectarea secretului corespondenței. (...).

La dosar mai există și înregistrările efectuate în baza autorizațiilor din 13 octombrie 2008 și din 24 octombrie 2008 emise de Tribunalul Argeș în Dosarul penal nr. x/P/2008 (procesele-verbale din 16 septembrie 2009, aflate la filele 110-119 din vol. IV al dosarului de urmărire penală).

Cum toate înregistrările au fost obținute în temeiul unei legi care nu are legătură cu obiectul cauzei, dar și înainte de începerea urmăririi penale, s-a solicitat înlăturarea lor dintre mijloacele de probă, în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Al doilea motiv de apel invocă netemeinicia acuzațiilor.

S-a arătat că, acuzația Parchetului se bazează exclusiv pe înregistrările audio, asupra legalității administrării acestei probe referindu-ne pe larg la secțiunea anterioară a prezentelor concluzii. Cu privire la această chestiune, „Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu este rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se bazeze exclusiv pe interceptări telefonice, că aceste probe trebuie să se coroboreze cu alte probe pe care organul de urmărire penală este obligat să le administreze pentru a demonstra vinovăția unei persoane pentru a nu face loc abuzului" (a se vedea Decizia nr. 948 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, anexată în copie). Or, în speța de față, în lipsa declarațiilor inculpaților, care s-au prevalat de dreptul la tăcere, consfințit de art. 70 C. proc. pen., organele de urmărire penală n-au administrat alte probe care să facă verosimilă săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Discutabilă apare, din acest punct de vedere, atitudinea pasivă a Parchetului, care, deși era în posesia înregistrărilor audio, nu a intervenit nici un moment pentru a-i prinde în flagrant pe cei trei. Numai astfel, prin găsirea obiectului material - banii - al infracțiunii de corupție, probatoriul era în măsură să înlăture prezumția de nevinovăție. În acest context, deși susține că actele de corupție s-au succedat într-o lungă perioadă de timp, Parchetul nu a făcut altceva decât să încurajeze activitatea ilicit-penală a celor trei inculpați, dacă ea a existat, neintervenind pentru a o opri într-o fază incipientă și să preîntâmpine astfel încălcarea acelor relații sociale proteguite de art. 254 și 255 C. pen. căci activitatea organelor de urmărire penală are nu numai o latură punitivă, ci și una preventivă, latură ignorată cu desăvârșire în speța de față.

Lipsa de reacție promptă a Parchetului este în măsură să conducă la ideea că, în realitate, acele discuții nu s-au concretizat în remiteri și primiri de bani, pentru că altfel s-ar fi intervenit pentru prinderea inculpaților în flagrant. Adică pentru obținerea probelor directe, apte să dovedească în afara oricărui dubiu că faptele de corupție s-au comis în realitatea materială.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut o infracțiune continuată de dare de mită, compusă din patru acte materiale.

Este lesne de observat din cuprinsul rechizitoriului că, deși era obligat, potrivit art. 263 C. proc. pen., să descrie fiecare act material ce constituie infracțiunea continuată de dare de mită și probele pe care se întemeiază infracțiunea. Parchetul nu s-a conformat acestei obligații. Prin sintagma «faptă arătată în actul de sesizare» la care face referire art. 263 nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activității inculpatului, ci descrierea detaliată a acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, și anume de a învesti instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul în care fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă drept garanții procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul la apărare al celui judecat, și nu în cele din urmă dreptul la un proces echitabil.

Totodată, Curtea reține că art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale instituie ca o garanție a unui proces echitabil, dreptul acuzatului de a fi informat, în mod amănunțit, cu privire la natura și cauza acuzației formulate împotriva sa, ceea ce, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune a i se aduce la cunoștință, într-un mod precis, prin actul de acuzare, faptele imputate și calificarea juridică a acestora (a se vedea, spre exemplu: Hotărârea din data de 24 octombrie 1996, pronunțată în cauza De Salvador Torres c. Spaniei).

Astfel, un prim act material ar consta în oferirea sumei de 43.000 lei, în perioada 05 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, cu titlul de consultanță financiară.

În acest sens, la fila 14 din rechizitoriu se reține că „pe unitatea centrală ridicată din biroul inculpatului C. și respectiv pe memory stick-ul găsit în biroul aceluiași inculpat, a rezultat că inculpatul B. i-au fost plătite" diverse sume de bani, la diferite intervale de timp. Din mențiunile existente în rechizitoriu, rezultă că prima sumă ar fi fost plătită la data de 15 martie 2007, cu titlul de „consultanță financiară februarie martie - 4.000 lei, iar ultima la 31 decembrie 2008, pentru luna respectivă (în sumă de 2.000 lei), suma totală rezultată fiind de 38.000 lei (fila 15 din rechizitoriu).

În consecință, în mod eronat Parchetul reține că: suma totală ar fi de 43.000 lei. Or, Parchetul nu explică nicăieri în rechizitoriu cum a ajuns la suma totală de 43.000 lei, ceea ce demonstrează că la trimiterea inculpaților în judecată s-au folosit presupuneri, supoziții, și nu probe certe;

Inculpatul B. ar fi primit o astfel de sumă și în lunile ianuarie, aprilie, octombrie și noiembrie 2007, însă proba invocată de Parchet, nu face o astfel de dovadă;

- sumele respective ar fi fost plătite inculpatului B., în condițiile în care inculpații au negat o astfel de remitere/primire de bani, iar simplele mențiuni electronice nu fac dovada certă a dării/luării de mită.

Audiați cu privire la acest prim act material al infracțiunii, inculpații au declarat că:

- „La fel ca la urmărirea penală arăt și acum în fața instanței de judecată că nu am săvârșit niciunul din actele materiale reținute în sarcina mea, mai precis, nu am solicitat și nu am primit bani sau diferite bunuri materiale, sub formă de mită, de la inculpatul A. și deci, nu mi-au fost remise acestea nici direct nici prin intermediul inculpatului C. De altfel, pe inculpatul C. l-am văzut pentru prima dată după ce am fost arestat preventiv întrebând chiar persoanele din garda de pază despre identitatea acestuia" (inculpatul B.);

„Niciodată nu am oferit bani sau bunuri materiale ori foloase materiale inculpatului B. pentru ca acesta să favorizeze firmele în care eu eram acționar (...). Inculpatul B. nu mi-a acordat niciodată consultanță la firma mea și nici nu i-am solicitat acest lucru și ca atare nici remunerat nu a fost (inculpatul A.);

„Pe inculpatul B. l-am cunoscut de-abia după ce am fost arestat preventiv când acesta m-a întrebat cine sunt (...) în concluzie, niciodată nu am dus personal inculpatului B. nicio sumă de bani din partea inculpatului A. sau a firmei SC D. SA, nici produse alimentare, nici alte bunuri și încă o dată precizez că nu m-am întâlnit niciodată cu acesta (...). Conchid în a sublinia pentru a nu știu câta oară că mă consider total nevinovat pentru că nu am săvârșit niciunul din actele materiale reținute în sarcina mea" (inculpatul C.).

Cu privire la acest aspect, inculpatul C. a mai precizat că „nu m-am ocupat niciodată de contabilitate, așadar nu cunosc nimic în legătură cu evidențele găsite de organele de urmărire penală în calculatorul firmei Așa zisul calculator găsit în așa zisul birou al meu nu-mi aparținea deoarece eu prin natura funcției de administrator eram mai tot timpul în deplasare și încă o dată precizez că nu eu operam evidențe contabile și nici nu aveam cunoștință de respectivele evidențe contabile. De altfel, nici nu mă pot numi un as al calculatorului deoarece de-abia știam să folosesc destul de rar internetul. Biroul în care a fost găsit memory-stick-ul despre care se face vorbire în rechizitoriu era folosit și de alți angajați au firmei și prin biroul respectiv au trecut mai multe persoane, respectiv angajați de la contabilitate".

În același sens, inculpatul A. a menționat că „Niciodată C. nu a stat singur în biroul respectiv, ci a stat împreună cu alți angajați, ba mai mult decât atât pot spune că C. nu avea un birou stabil, el stand în mai multe birouri. Pe cale de consecință se subînțelege că respectivul calculator din biroul despre care organele de urmărire penală fac vorbire nu era folosit numai de C., mai mult decât atât C. îl folosea cel mai puțin".

În pofida acestor evidențe, Parchetul reține la fila 27 din rechizitoriu, că „împrejurarea că unitatea centrală și memory stick-ul au fost ridicate din biroul lui C., demonstrează că acestea îi aparțineau, de vreme ce se aflau într-un spațiu strict uzului său personal".

Cu privire la concludenta acestei probe, s-a învederat instanței că Parchetul nu a făcut dovada indubitabilă că mențiunile găsite în memoria electronică a calculatorului au fost făcute de inculpatul C. și nici că unitatea centrală și memory-stick-ul aparțin acestuia. Or, probele administrate în cauză dovedesc faptul că încăperea respectivă era folosită de mai multe persoane, fiecare având acces la calculator. Mai mult, posibilitățile de contrafacere a datelor respective, alterarea lor prin varii modalități, sunt atât de numeroase, încât, în lipsa unor probe certe, este imposibil de dovedit că însemnările în cauză aparțin inculpatului C. întrucât proba respectivă nu se coroborează cu alte probe, nu este întărită de declarațiile inculpaților sau ale martorilor, Parchetul nu a făcut dovada, în afara oricăror dubii, că acele precizări îl au ca autor pe C. și că ele se referă la inculpatul B.

Ca titular al acțiunii penale, Parchetul era obligat să probeze în mod cert susținerile din rechizitoriu, mai ales că infracțiunea de dare/luare de mită are un obiect material, și ne referim aici la sume de bani și bunuri. Simplele supoziții nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpații. Cum în cursul judecății Parchetul nu și~a suplimentat probatoriul, iar apărarea a făcut dovada că sumele de bani precizate de acuzare nu s-au remis în realitate, apreciem că soluția nu poate fi decât achitarea pe inexistența faptei.

Un al doilea act material, ar consta în primirea de către inculpatul B. a unor produse alimentare de la SC D. SA, în perioada 13 iunie 2006-06 aprilie 2007, in valoare de 1.540,58 lei.

Ca și în cazul precedent, Parchetul se folosește, în trimiterea în judecată a inculpaților, de simple bănuieli, presupuneri, și nu pe probe certe, apte să răstoarne prezumția de nevinovăție. În acuzare, Parchetul invocă declarația martorului L. (angajat al SC D. SA), care ar fi remis inculpatului B. o parte din produsele alimentare menționate mai sus. Audiat în fața instanței de judecată, martorul a precizat că „Domnul A. nu m-a trimis să-i duc niciodată ceva special domnului B. Pe domnul B. l-am cunoscut după ce s-a început cercetarea penală".

Un al treilea act material ar consta în primirea, la 12 septembrie 2007, de către inculpatul B. a sumei de 30.000 lei, despre care, în registrul de casă al SC D. SA, se consemnează că reprezintă „Impr. B. Garda Financiară" (vol.3, fila 172). Un al patrulea act material ar consta în primirea, la 05 noiembrie 2008, de către inculpatul B. a sumei de 10.000 lei, despre care, în registrul de casă al SC D. SA se consemnează că reprezintă „Impr. B. Garda Financiară" (vol. 3, fila 194).

Cu privire la aceste ultime două acte materiale, inculpatul B. a declarat că „Niciodată nu am primit vreo sumă de bani cu titlu de împrumut de la inculpatul A. și neprimind nicio sumă de bani împrumut se subînțelege că nici nu a fost nevoie să restitui". De asemenea, inculpatul A. a precizat că „Niciodată nu l-am împrumutat pe inculpatul B. cu vreo sumă de bani. Este posibil totuși ca măcar odată să-l fi împrumutat pe fiul acestuia care era angajat la firma mea și cu siguranță dacă i-am acordat împrumut acesta mi-a fost restituit pentru că nu obișnuiesc să nu primesc împrumuturile acordate".

În declarația dată la Parchet, în ziua de 22 septembrie 2009, inculpatul B. a precizat că „în perioada 2006 sau 2007, nu pot preciza cu exactitate, fiul meu a lucrat cea 2-3 luni la SC D. SA pentru promovarea imaginii acestei societăți, însă nu știu sub ce formă a fost plătit. Fiul meu a folosit o mașină neagră, care a fost restituit firmei după încheierea colaborării".

În declarația de 18 septembrie 2009, inculpatul A. a precizat că fiul inculpatului B. „a lucrat într-o anumită perioadă la una din firmele mele", iar acesta i-a „cerut de mai multe ori bani împrumut, al căror cuantum nu-l reține, sume pe care ulterior mi le-a restituit. (...). Sumele împrumutate fiului lui B. îmi erau restituite mie, de către el (...). Din câte-mi amintesc, fiul lui B. a folosit un autoturism de culoare neagră, pe perioada cât a lucrat la București. Nu pot preciza cu exactitate, însă este normal să fi avut un contract de colaborare cu SC J. SA cu altă firmă la care eram asociat (fila 66 din vol. I al dosarului de urmărire penală).

Latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită presupune ca funcționarul să primească banii sau bunurile pentru a-și îndeplini ori a nu-și îndeplini, sau pentru a întârzia îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ori pentru a face un act contrar acestora.

Sub acest aspect, s-a susținut că nu s-a făcut dovada nici a vreunui act de serviciu la care era obligat inculpatul B., îndeplinit, neîndeplinit ori întârziat, sau contrar, care să favorizeze societățile comerciale ale inculpatului A. Fără o astfel de condiționare, primirea de bani sau bunuri de către un funcționar nu este incriminată de legea penală, legiuitorul reglementând strict infracțiunea de luare de mită.

Nedovedind nici că inculpatul B. a primit bani sau bunuri de la inculpatul A. direct, ori prin mijlocirea inculpatului C. ori a altor persoane, și nici că remiterile respective erau consecința îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii unor acte de serviciu, ori contrare acestora, Parchetul nu-și susține prin probe certe acuzația, s-a solicitat de către apelanți achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Ambii inculpați apelanți au mai solicitat să fie avute în vedere circumstanțele lor personale, în special lipsa antecedentelor penale, comportamentul ireproșabil de dinainte de punerea sub acuzare și după punerea în libertate și că au familii organizate.

Pentru toate aceste considerente, în final s-a solicitat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, în conformitate cu disp. art. 345 alin. (1) și (3), rap. la art. 11 pct. 2 lit. a), comb. cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunea continuată de dare de mită și respectiv complicitate la dare de mită.

Prin Decizia nr. 162 de la data de 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. x/105/2010 au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații B., A. și C. împotriva sentinței penale nr. 243 din 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova.

S-a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive astfel de la 22 septembrie 2009 la 27 noiembrie 2009 inclusiv pentru B. și de la 22 septembrie 2009 la 05 octombrie 2010 inclusiv pentru C.

S-a respins cererea de revocare a controlului judiciar formulată de inculpatul B.

Au fost obligați apelanții inculpați la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, prima instanță de control judiciar, examinând sentința apelată, în raport cu întreg materialul probator administrat în cauză, cu criticile cuprinse, atât în apelul Direcției Naționale Anticorupție, cât și în apelurile celor trei inculpați, ținând seama și de dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că niciunul din aceste apeluri nu este fondat.

Întrucât, apelurile celor trei inculpați coincid în mare măsură, majoritatea motivelor fiind comune (înlăturarea pentru nelegalitate a unor probe sau netemeinicia acuzațiilor) curtea le-a analizat și a răspuns cu prioritate și în mod global, urmând ca la final să facă referire la cererile particulare formulate de inculpatul B.

I. Apelurile inculpaților B., A. și C. Motive comune de apel.

Toți cei trei inculpați au contestat legalitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice obținute în baza mandatelor de interceptare din 31 octombrie 2006 și din 12 ianuarie 2007, emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe considerentul că mandatele au fost obținute în baza Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului cu referire la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională, fără ca împotriva inculpaților să se rețină vreo acuzație dintre cele care fac obiectul acestor două legi.

Este adevărat că inculpații din prezenta cauză sunt trimiși în judecată pentru fapte de corupție, care nu sunt încriminate în mod expres de niciuna dintre cele două legi, în baza cărora au fost emise de către Înalta Curte de Casație și Justiție cele două mandate de interceptare aflate la dosarul de urmărire penală însă, în opinia curții acest lucru nu afectează legalitatea probelor obținute în baza acestora.

Pentru eliminarea acestor îndoieli, exprimate de inculpați, curtea a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție declasificarea încheierilor de autorizare care au stat la baza emiterii mandatelor de interceptare menționate, însă prin adresa din 4 iunie 2013, instanța supremă a refuzat această solicitare (fila 244 dosar apel).

Așa fiind, curtea a constatat că, așa cum rezultă din chiar cuprinsul mandatelor, la baza emiterii acestora s-au aflat încheierile pronunțate de judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă în ierarhia organelor judiciare din România, în condițiile art. 21 din Legea nr. 534/2004, care oferă suficiente garanții ca drepturile individuale să nu fie restrânse în mod arbitrar.

În ce privește faptul că interceptarea celor mai multe din convorbirile telefonice a avut loc în faza actelor premergătoare, înainte de începerea urmăririi penale în cauză, curtea a considerat că nici acest fapt nu duce la înlăturarea acestora pe motiv de nelegalitate.

Dispozițiile art. 911 C. proc. pen. nu leagă obținerea autorizării interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice de existența începerii urmăririi penale, ca în cazul efectuării percheziției domiciliare, unde această condiție legală este prevăzută în mod expres.

Este adevărat că prin Decizia nr. 962/2009 Curtea Constituțională a făcut, în considerentele hotărârii sale, argumentația redată de inculpați în motivele de apel. Însă, se observă că, cele două autorizații au fost cerute și obținute în 2006 și 2007 înainte de pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei invocate nr. 962 care a avut loc la data de 25 iunie 2009.

În al doilea rând, fiind vorba de o decizie prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, interpretarea dată în considerentele acesteia dispozițiilor art. 911, în sensul că instanțele de judecată ar trebui să considere că administrarea unor astfel de mijloace de probă nu poate fi făcută în faza actelor premergătoare, a rămas o problemă controversată, instanțele de judecată continuând să elibereze, la solicitarea procurorilor, astfel de autorizații în faza actelor premergătoare; Înalta Curte de Casație și Justiție - instanță responsabilă cu aplicarea și interpretarea unitară a legii, fiind una dintre ele.

Ca atare pentru considerentele prezentate, curtea a apreciat că probele contestate nu pot fi înlăturate, deoarece au fost obținute legal, în urma autorizării emise de un judecător, iar apartenența acestuia la cea mai înaltă instanță din sistemul judiciar ar trebui să fie o garanție suplimentară de independență față de orice ingerințe și de respect al drepturilor individuale ale persoanelor vizate.

Referitor la cel de-al doilea motiv comun de apel, vizând nedovedirea, netemeinicia acuzațiilor și solicitarea pronunțării unor soluții de achitare a apelanților inculpați pe considerentul că faptele imputate nu există, curtea l-a apreciat a fi nefondat.

Într-adevăr, toți cei trei inculpați-apelanți, pe întreg parcursul procesului au negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, inculpații B. și C., susținând chiar că nu s-au cunoscut până la demararea procedurilor judiciare împotriva lor.

Însă, așa cum a arătat și prima instanță în considerentele hotărârii atacate, în cauză s-au administrat probatorii care au infirmat susținerile inculpaților apelanți și au demonstrat că aceștia au comis infracțiunile de luare de mită și respectiv dare de mită, reținute în sarcina lor.

Astfel, cu ocazia perchezițiilor domiciliare și informatice efectuate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Argeș la data de 12 aprilie 2009 și respectiv 12 mai 2009, au fost descoperite, atât în memoria unității centrale ridicată din biroul inculpatului C., cât și un memory stik, găsit în biroul acestuia, date care atestă efectuarea unor plăți lunare, cu titlu de „consultanță financiară”.

Acestea au fost evidențiate și în sentința primei instanțe și au fost reluate și în cuprinsul prezentei decizii, cu mențiunea că, adunate, sumele respective totalizează 38.000 lei:

- 15 martie 2007 „Consultanța financiara februarie - 4.000 lei";

- 18 iunie 2007 „Consultanța din iunie-iulie - 4.000 lei";

- 06 septembrie 2007 „Consultanța financiară august-septembrie - 4.000 lei";

- 31 decembrie 2007 „Consultanța financiară decembrie - 2.000 lei";

- 31 ianuarie 2008 „Consultanța financiară ianuarie - 2.000 lei";

- 29 februarie 2008 „Consultanța financiară februarie - 2.000 lei";

- 31 martie 2008 „Consultanța financiară martie - 2.000 lei";

- 30 aprilie 2008 „Consultanța financiară aprilie - 2.000 lei";

- 31 mai 2008 „Consultanța financiară mai - 2.000 lei";

- 30 iunie 2008 „Consultanța financiară iunie - 2.000 lei"

- 31 iulie 2008 „Consultanța financiară iulie - 2.000 lei";

- 30 august 2008 „Consultanța financiară august - 2.000 lei";

- 30 septembrie 2008 „Consultanța financiară sept. - 2.000 lei";

- 31 octombrie 2008 „Consultanța financiară octombrie - 2.000 lei";

- 29 noiembrie 2008 „Consultanța financiară noiembrie - 2.000 lei";

- 31 decembrie 2008 „Consultanța financiară decembrie - 2.000 lei.

Tot în legătură cu acest tip de plăți „consultanță financiară”, între inculpații A. și C. s-au purtat convorbiri telefonice al căror conținut a fost redat în procesul-verbal din 01 septembrie 2009.

Din cuprinsul acestor convorbiri a rezultat că cei doi au purtat o discuție din care rezultă faptul că s-a plătit cu titlu de pretinsă consultanță financiară, pentru lunile ianuarie și februarie 2007, 2.000 lei la 5 ianuarie 2007, 1.500 lei la 1 februarie 2007 și încă 1.500 lei la 20 februarie 2007, persoana la care fac referire cei doi că i s-ar fi remis sumele respective, fiind denumită „B., ăla cu mașina”, adică inculpatul B.

De asemenea, tot la percheziția informatică, folosindu-se modulul de căutare „protocol B.", a rezultat o evidență ce totalizează suma de 1.540,58 lei;

- 13 iunie 2006 „protocol B. - 162,48, respectiv 293,27 lei";

- 19 februarie 2006 „protocol B. - 169,08 lei";

- 21 aprilie 2006 „protocol B. - 153,40 lei";

- 14 iunie 2006 „protocol B. - 149,22 lei";

- 22 iulie 2006 „protocol B. - 150,58 lei";

- 14 octombrie 2006 „protocol B. - 157,94 lei";

- 23 decembrie 2006 „protocol B. - 153,93 lei";

- 06 aprilie 2007 „protocol B. - 150,68 lei".

În privința acestor ultime mențiuni, pe care inculpații B. și A. nu le mai neagă, s-a oferit explicația potrivit căreia, firma celui de-al doilea inculpat făcea astfel de cheltuieli de protocol cu ocazia sărbătorilor, în legătură cu mai multe instituții, nu numai cu Garda Financiară al cărei comisar șef era inculpatul B.

Această explicație nu este credibilă, în condițiile în care aceste cheltuieli de protocol (care sunt aproape lunare, în cursul anului 2006) apar pe numele inculpatului B., nu pe numele instituției și oricum, erau evidențiate într-o evidență contabilă dublă pe care o ținea C., situație care apare în raportul de constatare tehnico-științifică în ce privește registrul de casă al SC D. SA (vol. 22 dosar urmărire penală, filele 128 - 213).

În aceeași evidență paralelă, ținută de inculpatul C., a mai apărut că inculpatul B. a beneficiat și de alte avantaje din partea inculpatului A., respectiv două împrumuturi, unul în cuantum de 30.000 lei în 12 septembrie 2007, trecut și în registrul de casă cu denumirea „împrumut B., Garda financiară 30.000” și un altul în cuantum de 10.000 lei, redat tot în registrul de casă.

Inculpații au contestat și cuantumul sumei reținute în actul de acuzare și în sentința primei instanțe, cu titlul de mită, respectiv totalul de 44.540,58 lei, arătând că nu se știe cum s-a ajuns la aceasta, însă Curtea a constatat că, instanța de fond a făcut un calcul corect, adiționând suma de 38.000 lei, ce rezultă din evidența ținută pe calculator și în memory stik cu titlu de consultanță financiară, cu suma de 5.000 lei plătită pentru alte luni, cu același titlu și care apare în convorbirile telefonice purtate între A. și C. și cu suma de 1.540,58 lei, totalul plăților făcute cu titlul de „protocol B.”

Inculpatul C. a negat împrejurarea că evidența contabilă dublă găsită pe calculatorul său de la birou sau datele trecute în memory stik-ul ridicat de la același birou i-ar aparține, deoarece nu are cunoștințele necesare de operare pe calculator, însă prima instanță a înlăturat aceste susțineri ca nefiind credibile, mai ales că percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului și percheziția informatică pe calculatorul inculpatului din acest domiciliu, a evidențiat faptul că și în memoria electronică a acestui hard disk exista o altă evidență contabilă dublă, respectiv tot un registru de casă conținând diverse plăți și cheltuieli, ceea ce infirmă așa zisa lipsă de pricepere în utilizarea calculatorului a acestui inculpat.

Cu privire la celelalte elemente ce caracterizează conținutul infracțiunii de luare mită și a celei corelative de care de mită, respectiv scopul în care s-au dat și primit sumele de bani sau foloasele menționate mai sus, dinspre inculpatul A. ca patron al firmei SC D. SA, prin intermediul inculpatului C. (omul său de încredere) către inculpatul B., care în calitatea de funcționar public - comisar șef al Gărzii Financiare Argeș, Curtea a constatat că, probele administrate pe parcursul urmăririi penale dovedesc faptul că firma menționată a beneficiat de un tratament blând din partea comisarilor Gărzii Financiare ce au efectuat numai 4 controale în perioada de referință 2007 - 2009, încheiate cu sancționarea contravențională, cea mai mare amendă aplicată fiind în cuantum de 2.000 lei.

Relevant, în opinia Curții, este și convorbirea telefonică purtată între inculpatul B. și omologul său de la Garda Financiară din județul Vâlcea - K. la 30 octombrie 2008, imediat după ce inculpatul B. fusese sunat de către coinculpatul A., despre care inculpații susțin că nu are conotații penale, însă din discuția purtată transpare cel puțin implicarea inculpatului B. în obținerea de informații în beneficiul SC D. SA, dar și a unei intervenții în folosul acestei societăți, care întâmpina dificultăți în județul vecin, ce ieșea din jurisdicția inculpatului B., chiar dacă martorul K. a susținut că nu a perceput discuția în acest mod. Acest fapt, nu face decât să confirme că, în schimbul așa-zisei plăți cu titlu de consultanță financiară făcute de inculpatul A. prin intermediul inculpatului C., firma inculpatului A. beneficia de protecția funcționarului public, șef al unei instituții ce avea ca atribuție controale asupra activității agenților economici.

Ca atare, pentru argumentele prezentate pe larg mai sus, Curtea a considerat că, soluția primei instanțe de condamnare a celor trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora este corectă și are acoperire în probele analizate, atât în cuprinsul sentinței, cât și al prezentei decizii, nejustificându-se achitarea acestora în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., așa cum apelanții au solicitat.

Pe cale de consecință, Curtea a considerat că nu se impune reformarea hotărârii nici în ceea ce privește soluția adoptată de prima instanță cu privire la măsura confiscării sumei reținute cu titlu de mită, de 44.540,58 lei și nici în ceea ce privește măsurile asiguratorii instituite pe numele inculpatului B., în baza cărora se va realiza efectiv măsura de siguranță a confiscării.

Cu privire la cererea formulată în mod particular de către inculpatul-apelant B., de revocare a măsurii preventive dispuse împotriva sa, aceea a obligării de a nu părăsi țara, Curtea a considerat că, aceasta nu poate fi primită.

Astfel, prin Decizia nr. 720 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, s-a înlocuit măsura arestării preventive luată împotriva acestui inculpat cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., principalul considerent la luării acestei măsuri preventive restrictive de libertate fiind acela de asigurare a prezenței inculpatului la procedurile judiciare aflate în desfășurare.

Cum aceste proceduri nu s-au încheiat, și există posibilitatea continuării procesului cu faza recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere soluția de respingere a tuturor apelurilor, inclusiv cel declarat de către Direcția Națională Anticorupție, Curtea a considerat că se impune să se asigure, în continuare, prezența inculpatului apelant în fața organelor judiciare, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Principala critică cuprinsă în acest apel, chiar dacă este cumulată ca al doilea motiv al cererii, este aceea privind cuantumul pedepselor aplicate fiecăruia dintre cei trei inculpați și a modalității de executare aleasă de prima instanță care a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor.

Sub acest aspect, Curtea a considerat că, susținerile parchetului nu sunt fondate și că prima instanță a procedat la o judicioasă operațiune de individualizare a pedepselor, punând în balanță, atât elementele defavorabile inculpaților, cât și pe cele ce pot fi reținute în favoarea lor.

Este adevărat că, faptele comise de către cei trei inculpați se circumscriu fenomenului grav al corupției din instituțiile publice, în speță fiind vorba de Garda Financiară, însă de la perioada săvârșirii acestor fapte - ianuarie 2007 - decembrie 2008, a trecut o perioadă îndelungată de timp, în decursul căreia fiecare dintre cei trei inculpați au suportat perioade diferite de arestare preventivă, situație care, de bună seamă, la vârsta matură pe care o au, a constituit un avertisment sever pentru ca pe viitor să se abțină de la săvârșirea unor fapte similare.

Trebuie menționat și faptul că niciunul dintre cei trei inculpați nu are antecedente penale, cu toții au familii și în plus, pe parcursul perioadei de timp în care a avut loc procesul la instanța de fond și la instanța de apel, au avut un comportament bun, prezentându-se în fața autorităților judiciare.

Așa fiind, pentru argumentele prezentate mai sus, Curtea a considerat că, nu se impune nici majorarea pedepselor aplicate de prima instanță și nici schimbarea modalității de executare într-una privativă de libertate, apreciind că obligațiile ce le-au fost impuse inculpaților, pe termenele de încercare stabilite sunt suficiente pentru asigurarea scopurilor preventiv și de îndreptare al sancțiunilor penale stabilite.

În ce privește celălalt motiv de apel susținut de către parchet, respectiv a aplicării ca pedeapsă accesorie a prevederilor art. 64 lit. c) C. pen. (interzicerea dreptului de a ocupa funcția sau de a exercitata o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura celeia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii) inculpatului B., Curtea a apreciat această cerere ca fiind lipsită de eficiență practică.

În primul rând, inculpatul B. a pierdut funcția de comisar șef al Gărzii Financiare și între timp s-a pensionat pentru limită de vârstă, ceea ce face ca interdicția de mai sus să nu aibă obiect.

În al doilea rând, această interdicție ca pedeapsă accesorie, în situația menținerii dispozițiilor art. 861 privind suspendarea executării sub supraveghere, va intra sub incidența dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., fiind suspendată ca și pedeapsa principală.

În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondate, atât apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, cât și apelurile formulate de inculpații B., A. și C. împotriva sentinței penale nr. 243 din 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova.

În baza art. 383 C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., Curtea a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive astfel de la 22 septembrie 2009 la 27 noiembrie 2009 inclusiv pentru B. și de la 22 septembrie 2009 la 05 octombrie 2010 inclusiv pentru C.

În conformitate cu disp. art. 383 rap. la art. 350 C. proc. pen. a respins cererea de revocare a controlului judiciar formulată de inculpatul B.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanții inculpați au fost obligați la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești la data de 19 septembrie 2013 (fila 4 dosarul Înaltei Curți), iar motivele de recurs dezvoltate în scris au fost depuse la 24 octombrie 2013 (filele 16-22 dosarul Înaltei Curți, inculpații B., fără a arăta în scris motivele la 20 septembrie 2013 (fila 7 dosarul Înaltei Curți), A. și C., fără a arăta în scris motivele, la 23 septembrie 2013 (fila 10 dosarul Înaltei Curți).

Primul termen de judecată în recurs stabilit aleatoriu a fost la 6 martie 2014.

În motivele de recurs formulate în scris, procurorul a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie pentru faptul că inculpatul B. nu a fost condamnat la pedepsele complementare prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, deși aceste pedepse erau obligatorii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 171 din C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie, însă atunci când legea prevede această pedeapsă (în acest sens, alin. (2) al. art. 65 C. pen.).

În cauză, inculpatul B. a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

Întrucât infracțiunea de luare de mită pentru care a fost condamnat inculpatul B. se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi se constată că, în cauză,, sunt îndeplinite condițiile obligatorii prev. de art. 65 alin. (1) și (2) C. pen., astfel încât inculpatul trebuie condamnat și la pedepsele complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Hotărârea instanței de apel este netemeinică, întrucât inculpatul B. nu a fost condamnat și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. raporta la art. 65 lit. c) C. pen., iar inculpaților A. și C. nu le-au fost aplicate pedepse complementare, deși acestea erau necesare, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

Condamnându-l pe inculpatul B., comisar șef al Gărzii Financiare, secția Argeș, la pedeapsa închisorii, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pentru infracțiunea continuată de luare de mită, deoarece, în perioada 05 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, a primit în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în tranșe lunare, cu titlu de mită, de la inculpatul A., fie direct, fie prin intermediul inculpatului C., suma de 43.000 lei, iar în perioada 13 iunie 2006-06 aprilie 2007 a primit bunuri de la SC D. SA Pitești în sumă totală de 1.540,58 lei și la datele de 12 septembrie 2007 și 01 noiembrie 2008 a primit cu titlu de împrumut suma de 30.000 lei, respectiv, 10.000 lei, sume restituite parțial, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și pentru a proteja interesele nelegale ale firmelor controlate de A. - instanța a aplicat greșit pedeapsa accesorie, interzicându-i numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Instanța de fond trebuia să-i interzică și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. cu referire la funcția de comisar șef în cadrul Gărzii Financiare, deoarece mita a fost luată pentru îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu în legătură cu această funcție.

Referitor la inculpații A. și C., aceștia au fost condamnați pentru infracțiunea de dare de mită, respectiv complicitate la infracțiunea de dare de mită, a pedepse de câte 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, așa încât se constată că prima condiție obligatorie prev. de art. 65 alin. (1) C. pen. referitoare la cuantumul pedepsei este îndeplinită.

Și cea de a doua condiție referitoare la necesitatea aplicării pedepselor complementare este îndeplinită, întrucât inculpații A. și C. au comis infracțiuni de o gravitate deosebită, din categoria celor de corupție, cu un impact social puternic asupra societății civile.

Faptele de corupție pentru care sunt cercetați inculpații au o mare gravitate, dată fiind natura instituției implicate - Garda Financiară Argeș al cărei angajat era inculpatul B., acesta primind mită de la inculpații A. și C. în scopul protejării grupului de firme controlat de acești inculpați, persoane care au încălcat în mod repetat normele financiar-contabile și care au fraudat bugetul de stat cu circa 1.000.000 euro prin săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.

Față de aceste împrejurări, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, pronunțarea unei soluții legale și temeinice în sensul celor anterior expuse.

În motivele de recurs formulate în scris și înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți sub nr. 6397 la 25 februarie 2014, aflate la filele 36-63 dosarul Înaltei Curți, recurentul inculpat B. prin apărător a arătat că o primă problemă care trebuie lămurită vizează limitele judecății în recurs, prin prisma art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

În acest sens, legiuitorul face o derogare de la principiul tempus regit actum și stabilește că în această cale de atac, în situația expres stabilită, instanța judecă conform legii vechi privitoare la recurs.

Se apreciază că norma tranzitorie include nu doar instituția recursului - prezentată în secțiunea II din căile de atac ordinare din vechiul cod - ci și celelalte instituții din același cod accesorii, complementare.

Primul motiv de casare îl constituie greșita aplicare a legii prin neînlăturarea mijloacelor de probă administrate în mod nelegal, caz de recurs prev. de art. 3859 pct. 172 din V.C.P.P.

Astfel, pe parcursul judecății a arătat că principala probă în acuzare o constituie înregistrarea audio a unor convorbiri telefonice purtate, în principal, între cei trei inculpați, probă pe care o consideră, însă nelegală.

Au fost invocate dispozițiile art. 2 C. proc. pen., art. 200, art. 224 alin. (2), art. 64 alin. (1) C. proc. pen., art. 911 C. proc. pen., Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 a Curții Constituționale, sentința penală nr. 59/P din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală.

În legătură cu înregistrările telefonice s-au făcut în baza mandatelor de interceptare nr. 003146 din 31 octombrie 2006 și 0098 din 12 ianuarie 2007 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 20 și art. 21 din Legea nr. 535/2004, transcrise în procesele-verbale din 16 septembrie 2009 (filele 87-103 din vol. 1, al dosarului de urmărire penală) și respectiv 05 octombrie 2009 (filele 74-80 din vol. IV al dosarului de urmărire penală). În cele două procese-verbale apar transcrise de două ori convorbirile telefonice purtate în zilele de 05 martie 2007, orele 11 august 26-11 septembrie 31, 12 martie 2007, orele 9.25.47-9.26.16 și 06 aprilie 2007, orele 10.25.45 - 10.26.33, însă conținutul lor este ușor modificat, ceea ce le pune la îndoială autenticitatea și veridicitatea.

Din examinarea mandatelor respective, a rezultat că interceptarea s-a făcut în temeiul Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, însă la dosar nu au fost depuse și hotărârile judecătorești în baza cărora au fost obținute.

Or, în conformitate cu art. 20 din legea menționată interceptările și înregistrările respective nu se pot face decât pentru infracțiunile cuprinse în art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și pentru cele enumerate în Legea nr. 535/2004. Așa cum a rezultat din rechizitoriul cu care instanța este învestită, inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru vreo infracțiune cuprinsă în cele două legi, astfel încât, din această perspectivă se află în prezența unor probe obținute în mod nelegal. De asemenea, cei trei nu au fost cercetați pentru o astfel de infracțiune, actele de la dosar nefăcând o astfel de dovadă.

Cu privire la chestiunea înregistrărilor efectuate în temeiul Legii nr. 51/1991, a invocat jurisprudență, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, Decizia nr. 53/A din 07 februarie 2007.

La dosar mai există și înregistrările efectuate în baza autorizațiilor nr. 80 din 13 octombrie 2008 și nr. 87 din 24 octombrie 2008 emise de Tribunalul Argeș în Dosarul penal nr. x/P/2008 (procesele-verbale din 16 septembrie 2009, aflate la filele 110-119 din vol. IV al dosarului de urmărire penală).

Cum toate înregistrările au fost obținute în temeiul unei legi care nu are legătură cu obiectul cauzei, dar și înainte de începerea urmăririi penale a solicitat înlăturarea lor dintre mijloacele de probă, în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Asupra acestei cereri, instanța de fond nu s-a pronunțat, în sentință nefăcându-se nicio referire la aspectele de nelegalitate invocate de apărare.

Apărarea apelantului inculpat B. a făcut referiri la decizia pronunțată în apel (fila 244 dosar apel și fila 21 decizie).

Al doilea motiv de casare îl constituie inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Din actele aflate la dosar a rezultat că acuzația parchetului se bazează exclusiv pe înregistrările audio, asupra legalității administrării acestei probe referindu-se în secțiunea anterioară a concluziilor, făcând referire și la Decizia nr. 948 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală. Or, în speța de față, în lipsa declarațiilor inculpaților, care s-au prevalat de dreptul la tăcere, consfințit de art. 70 C. proc. pen., organele de urmărire penală nu au administrat alte probe care să facă verosimilă săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor.

I. Astfel, la dosar există 19 „convorbiri și comunicări telefonice de interes pentru justa soluționare a prezentului dosar” efectuate în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, între:

a) coinculpații B. și A., în număr de 9, purtate în zilele de: 15 noiembrie 2006 (orele 11:05:57-11:07:05), în legătură cu un automobil de culoare neagră, discuție irelevantă pentru obiectul cauzei; 22 decembrie 2006 (orele 19:10:20-09:12:58), în cursul căreia inculpatul B. îi mulțumește coinculpatului A. pentru „coșul cu nuiele” primit cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Susținerile inculpatului se coroborează cu declarația martorului L. De asemenea, cei doi inculpați discută și despre acțiunea caritabilă organizată de Garda Financiară, secția Argeș, constând în cumpărarea cu suma totală de 20.000.000 lei, de produse alimentare de la magazinele societății comerciale pentru 57 de copii de la Casa de copii din Costești. În acest sens, inculpatul B. a precizat în fața instanței de judecată, la termenul din 15 decembrie 2009.

În același sens, a menționat și declarațiile martorilor M. (comisar la Garda Financiară, secția Argeș), care, la termenul din 24 noiembrie 2011, a precizat că „La sfârșit de an, după ce discutam cu conducerea gărzii și conducerea sindicatului, cu banii strânși de la comisarii angajați ai Gărzii Financiare obișnuiam să facem cadouri către anumite instituții. Îmi aduc aminte că în 2007 am făcut asemenea cadouri către o școală specială din Costești, jud. Argeș, În 2007 împreună cu colegul meu H. am fot cu banii strânși la Metro și am cumpărat dulciuri și mici cadouri simbolice, căciulițe sau altele”; H. (comisar la Garda Financiară, secția Argeș), care, la termenul de judecată din 24 noiembrie 2011, a precizat că „Se făcuse un obicei ca din banii strânși de personalul Gărzii Financiare de Crăciun să facem anumite cadouri la casa de copii cu dizabilități din Costești. Aceste cadouri s-au făcut mulți ani la rând, inclusiv în 2007, ce constau în produse alimentare și vestimentare cumpărate de la diverse hipermarketuri cu banii strânși de noi (…). Din câte știu până în 2007 inclusiv, mărfurile pentru cadouri erau cumpărate și de la societățile la care domnul A. este asociat.”

Susținerile inculpatului s-au coroborat și cu înscrisul din 14 ianuarie 2010 eliberat de Garda Financiară, secția Argeș depus la termenul de judecată din 26 ianuarie 2012, cu înscrisul eliberat de Mânăstirea Robaia sub nr. 11 din 13 ianuarie 2010, depus la ultimul termen de judecată; 22 decembrie 2006 (orele 17:55:38-17:56:03); 04 ianuarie 2007 (orele 10:43:47-10:44:54); 05 martie 2007 (orele 11:08:26-11:09:31).

În același sens, inculpatul A. a declarat în fața instanței că „Este adevărat că vorbeam destul de des cu inculpatul B. la telefon, însă în calitatea pe care o aveam de președinte al asociației de oameni de afaceri se impunea acest lucru”. Aceeași convorbire este transcrisă de două ori, în cele două procese-verbale de la fila 76 și, respectiv, 86, însă conținutul lor diferă, ceea ce la pune la îndoială autenticitatea și originalitatea; 12 martie 2007 (orele 09:25:47-09:26:16), în care inculpatul A. îi solicită coinculpatului B. o întrevedere la sediul Gărzii Financiare, discuție fără

vreo relevanță pentru obiectul cauzei. Aceeași discuție este transcrisă în ambele procese-verbale, dar conținutul lor este diferit, ceea ce le pune la îndoială autenticitatea și originalitatea: 15 martie 2007 (orele 10:41:23-10:42:39), în care inculpatul B. îi comunică celuilalt coinculpat că are de depuse unele declarații la „Finanțe”, sens în care cei doi stabilesc să se întâlnească în seara zilei la o manifestare organizată de municipalitate; 20 martie 2007 (orele 12:33:30-12:34:06) în care cei doi discută despre publicarea în presa locală a unui material al Gărzii Financiare fără vreo legătură cu obiectul cauzei; 06 aprilie 2007 (orele 10:25:45-10:26:33), în care cei doi se felicită reciproc pentru sărbătorile pascale.

Aceeași convorbire a fost transcrisă în ambele procese-verbale, dar cu conținut diferit, ceea ce pune la îndoială autenticitatea și originalitatea mijloacelor de probă;

b) coinculpații A. și C., în număr de 6, purtate în zilele de: 05 martie 2007 (orele 11:10:26-11:11:06); 05 martie 2007 (orele 11:48:00-11:48:40), în care cei doi discută despre unele sume de bani pentru consultanță financiară, fără nicio legătură cu inculpatul B.; 15 martie 2007 (orele 10:58:39-10:59:12); 16 martie 2007 (orele 12:46:24-12:46:37); 20 martie 2007 (orele 10:28:02-10:29:07); 20 martie 2007 (orele 13:27:36-13:28:14);

c) coinculpatul A. și persoane neidentificate, în număr de 3, purtate în zilele de: 22 decembrie 2006 (orele 18:21:35-18:22:13); 06 aprilie 2007 (orele 10:27:46-10:27:48); 20 martie 2007 (orele 10:26:35-10:27:26);

d) inculpatul A. și fratele său A. Ilie (orele 13:24:57-13:27:10).

II. La dosar mai există 3 convorbiri telefonice a căror înregistrare a fost autorizată de Tribunalul Argeș, între următoarele persoane: a) inculpatul A. și inculpatul B., în număr de două, purtate în zilele de: 30 octombrie 2008 (orele 14:59:39-15:01:40); 30 octombrie 2008 (orele 15:35:38-15:37:08);

b) inculpatul B. și martorul K., directorul Gărzii Financiare, secția Vâlcea, discuție purtată în ziua de 30 octombrie 2008 (orele 15:32:49-15:33:15).

În sarcina inculpatului B. s-a reținut o infracțiune continuată de luare de mită, compusă din patru acte materiale.

1. Primul act material al infracțiunii constă în primirea sumei de 43.000 lei, în perioada 05 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, cu titlul de consultanță financiară. Se consideră că în mod eronat Parchetul a reținut că: suma totală ar fi de 43.000 lei. Or, parchetul nu explică nicăieri în rechizitoriu cum a ajuns la suma totală de 43.000 lei, ceea ce a demonstrat că la trimiterea inculpaților în judecată s-au folosit presupuneri, supoziții și nu probe certe; inculpatul B. ar fi primit o astfel de sumă și în lunile ianuarie, aprilie, octombrie și noiembrie 2007, însă proba invocată de parchet - singura de altfel nu face o astfel de dovadă; sumele respective ar fi fost plătite inculpatului B., în condițiile în care inculpații au negat o astfel de remitere/primire de bani, iar simplele mențiuni electronice nu fac dovada certă a dării/luării de mită., s-au făcut referiri la conținutul declarațiilor inculpaților.

2. Al doilea act material al infracțiunii, constă în primirea de către inculpatul B. a unor produse alimentare de la SC D. SA, în perioada 13 iunie 2006-06 aprilie 2007, în valoare de 1.540,58 lei.

3. Al treilea act material al infracțiunii, constă în primirea la 12 septembrie 2007, de către inculpatul B. a sumei de 30.000 lei, despre care, în registrul de casă al SC D. SA, se consemnează că reprezintă „Impr. B. Garda Financiară”.

4. Al patrulea act material al infracțiunii constă în primirea, la 05 noiembrie 2008, de către inculpatul B. a sumei de 10.00 lei, despre care, în registrul de casă al SC D. SA se consemnează că reprezintă „Impr. B. Garda Financiară”.

Apărătorul recurentului inculpat a făcut referiri la declarațiile inculpaților, martorilor I., H., jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, sentința nr. 678 din 25 mai 2005 a Tribunalului București, secția I, Decizia penală nr. 3465 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

Recurentul inculpat B. prin apărător a solicitat în temeiul art. 345 alin. (1) și (3) rap. la art. 11 pct. 2 lit. a), comb. cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului B. pentru infracțiunea continuată de luare de mită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile, la fila 32 din rechizitoriu s-a menționat că „Prin Ordonanța nr. 115/P/2009 din 01 octombrie 2009 (vol. 4, fila 366-369), s-a dispus instituirea sechestrului penal, asupra sumelor de 4.340 euro și 1.100 dolari SUA ridicate de la locuința inculpatului B. cu prilejul percheziției domiciliare din data de 22 septembrie 2009.

La data de 01 octombrie 2009, conform procesului-verbal din 2009 (vol. 4, fila 370-372) s-a instituit sechestrul penal asupra sumelor de 4.340 euro și 1.100 dolari SUA, sumele fiind consemnate la SC N. SA - Sucursala Pitești pe numele inculpatului B. la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești, prilej cu care au fost eliberate recipisele de consemnare din 01 octombrie 2009, pentru suma de 4.340 euro și din 01 octombrie 2009, pentru suma de 1.100 dolari (vol. 4, filele 375-376)”.

Ca urmare a concluziilor de achitare, a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumelor de bani la care a făcut referire mai sus.

Pe de altă parte, instanțele nu au observat că sumele asupra cărora s-a aplicat măsura sechestrului asigurator nu aparțin inculpatului B., ci SC O. SRL Pitești, societate în care inculpatul nu are nicio calitate. De altfel, administratorul societății, P. (soția inculpatului) a și făcut cerere, în numele societății comerciale pentru a-i fi restituite sumele respective (a se vedea anexa cu cererea și documentele doveditoare).

Prin urmare, în mod greșit s-a dispus măsura sechestrului asigurator asupra unor bunuri care nu aparțin inculpatului, sens în care a solicitat revocarea măsurii.

De asemenea, s-a solicita a se constata, în temeiul art. 241 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, încetarea de drept a măsurii preventive constând în obligarea de a nu părăsi țara luată împotriva inculpatului B. prin Decizia nr. 720 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești.

Au fost anexate motivelor de recurs, un memoriu al numitei P., administrator a SC O. SRL, fotocopia unui proces-verbal de percheziție domiciliară, fotocopii ale procesului-verbal de aplicare a sechestrului penal, extrase de conturi.

La termenul de judecată de la 6 martie 2014, magistratul asistent a făcut referatul cauzei în sensul că a învederat Înaltei Curți faptul că recurentul inculpat B. a depus la dosar, la data de 25 februarie 2014, motivele de recurs, la care a atașat cererea formulată de societatea SC O. SRL pitești prin care a solicitat restituirea sumelor de bani asupra cărora s-a dispus măsura sechestrului asigurător, sume care nu aparțin recurentului inculpat B. și un set de anexe.

Totodată, a învederat faptul că recurenții intimați inculpați A. și C. nu au depus la dosar motivele de recurs.

Au mai fost făcute și alte precizări.

Înalta Curte a constatat faptul că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, că recurentul intimat inculpat B. a depus la dosar motivele de recurs în termenul prevăzută de art. 38510 C. proc. pen. anterior.

S-a constatat că recurenții intimați inculpați A. și C. nu au depus la dosarul cauzei motivele de recurs.

Avocatul Păun Cătălin Bogdan a învederat instanței faptul că inculpatul A. se află încarcerat la Penitenciarul Jilava, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate pronunțată într-o altă cauză penală, precum și faptul că inculpatul C. se află în imposibilitate obiectivă de prezentare din motive medicale, urmând a face dovada acestei imposibilități la termenul următor. Față de cele învederat a solicitat amânarea cauzei și citarea inculpatului A. la locul de deținere.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al recurentului intimat inculpat B., având pe rând cuvântul, au solicitat amânarea cauzei, apreciind că la acest termen de judecată nu este îndeplinită procedura de citare cu recurentul inculpat A. care se află în executarea unei pedepse în regim de detenție.

La interpelarea instanței, apărătorul ales al recurenților inculpați A. și C. a arătat că nu a depus la dosar motivele de recurs, întrucât a fost angajat la data de 5 martie 2014, urmând a depune motivele de recurs până la termenul de judecată ce se va acorda.

Înalta Curte, constatând lipsa de procedură cu recurentul intimat inculpat A., aflat în executarea unei pedepse în regim de detenție, având în vedere dispozițiile art. 259 alin. (7) C. proc. pen. a amânat cauza la data de 17 aprilie 2014, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 121-122 dosarul Înaltei Curți.

Totodată, s-a întocmit un proces-verbal pe încheierea menționată (fila 122 dosarul Înaltei Curți), că „după strigarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată recurenții intimați inculpați A. și C. prin apărător, au depus la dosar concluzii scrise.”

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți sub nr. 7575 din 6 martie 2014 concluzii scris formulate pentru inculpații A. și C., aflate la filele 97-120 dosarul Înaltei Curți. De asemenea, există făcută mențiunea că „După strigarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată, 06 martie 2014, ora 10:25”.

La dosar au fost depuse pentru termenul din 17 aprilie 2014, note scrise și concluzii scrise formulate pentru inculpații A. și C., de către apărător, aflate la filele 126-152 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de astăzi 17 aprilie 2014, magistratul asistent a învederat că după închiderea dezbaterilor din ședința de judecată de la termenul din data de 06 martie 2014, inculpații A. și C. prin apaărător ales au transmis la dosarul cauzei concluzii scrise în conținutul cărora au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și pct. 172 C. proc. pen.

S-a mai învederat că inculpatul B. a depus motivele de recurs la data de 25 februarie 2014.

Reprezentantul Parchetului, în concluziile orale, în dezbateri a criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că inculpatului B. nu i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. actual, întrucât actualul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă.

De asemenea, a mai susținut că, atât C. pen. anterior, cât și C. pen. actual impun aplicarea pedepsei complementare, fiind îndeplinite cerințele pentru aplicarea acestora, iar, în raport, cu infracțiunea prev. de disp. art. 289 alin. (1) C. pen. actual în cauză este necesar să se aplice și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. actual.

Al doilea caz de casare a arătat că vizează netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de apel, în raport, cu inculpații A. și C., caz de casare pe care înțelege să nu-l mai susțină și a solicitat admiterea recursului în sensul celor învederate.

Apărătorul ales al inculpatului B., în dezbateri a solicitat recalificarea juridică a faptelor și aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv art. 289 alin. (1). A mai arătat că art. 5 și 6 în urma modificărilor aduse prin Legea 187/2012 nu aduc nimic nou în economia cazului, iar art. 7 nu-i poate fi aplicabil inculpatului, deoarece, așa cum rezultă din fișa postului nu avea atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, astfel că încadrarea juridică corectă este cea prev. de art. 289, iar în ceea privesc disp. privind infracțiunea continuată, dispozițiile favorabile sunt cele prev. de V.C.P. și prin prisma aplic. art. 5 C. pen. actual.

A arătat că primul caz de casare vizează disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., apreciind că în mod greșit instanța de apel a procedat la respingerea cererii privind înlăturarea mijloacelor de probă administrate în mod nelegal, respectiv administrarea probelor cu înregistrări în temeiul unui mandat de siguranță națională, iar la solicitarea instanței, încheierile prin care s-au dispus aceste activități nu au fost depuse la dosar, susținând că sunt incidente disp. art. 352 alin. (1)2 C. pen. actual. A mai arătat că aceste mijloace de probe trebuie înlăturate, întrucât acestea constituie singura probă prin care parchetul și-a fundamentat acuzarea.

A mai invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., susținând că lipsește latura obiectivă a infracțiunii, întrucât nu există nicio înțelegere de natura infracțiunilor de dare și luare de mită, acuzarea fiind fundamentată pe bănuieli.

A mai arătat că din convorbirile telefonice nu rezultă că inc. B. s-ar fi înțeles cu inculpatul A. ca în schimbul unor sume de bani, pentru ca primul inc. să-și îndeplinească sau să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, nefiind îndeplinită această condiție esențială, neputându-se dovedi că sumele de bani ce alcătuiesc cele 4 acte materiale ale infracțiunii continuate au fost dovedite. Convorbirile telefonice nu au conotația penală conferită de lege, nefiind vorba de o înțelegere prealabilă sau de remiterea vreunei sume de bani, nefiind dovedit că inculpatul în calitate de director al Gărzii Financiare Argeș ar fi creat privilegii societăților administrate de inc. A..

Referitor la stick-ul găsit în memoria calculatorului unei societății comerciale a arătat că proveniența acestuia a fost incertă, iar mențiunile au fost inapte în dovedirea că în realitate există o înțelegere infracțională.

Referitor la suma de bani în val. de 43.000 lei cu titlu de consultanță, nu rezultă prin ce calcule s-a ajuns la această sumă.

Referitor la bunurile ce ar fi fost duse la locuința inculpatului de către Haralambie Ștefan șoferul inculpatului A., declarând că nu a dus niciodată la locuința inculpatului aceste bunuri.

A mai solicitat a se avea în vedere că măsura obligării de a nu părăsi țara a încetat de drept la 06 martie 2014, primul termen de judecată, împrejurare evidențiată și în motivele scrise de recurs, apreciind că se impune a se menționa acest aspect în mod expres în hotărârea judecătorească.

Referitor la măsura asigurătorie luată în cauză a sumelor în cuantum de 4.300 euro și 1.400/1.800 dolari dolari SUA, a arătat că aceste sume de bani nu au aparținut inc. B., împrejurare confirmată și de instanțe, sume de bani ce aparțin SC O. SRL Pitești la care inc. nu are nicio implicare, solicitând disponibilizarea sumelor respective.

A solicitat achitarea inc. în baza art. 10 lit. d) V.C.P.P.

A mai solicitat respingerea recursului Parchetului, ca nefondat, arătând că în mod greșit s-a solicitat pedeapsa complementară, atât pt. împiedicarea de a mai exercita funcția, dar și profesia, or, profesia inculpatului nu a avut nicio legătură cu presupusele infracțiuni reținute în sarcina sa, reținându-se în context funcția inc. de șef al Gărzii Financiare Argeș împrejurare care nu are legătură cu profesia acestuia.

Apărătorul ales al inculpaților A. și C., cu încuviințarea instanței a depus la dosarul cauzei note scrise.

Înalta Curte a adus la cunoștința apărătorului inculpaților să aibă în vedere data la care a depus motivele de recurs.

Apărătorul inculpaților C. și A. a arătat că înțelege să invoce disp. art. 3857 privind efectul extensiv al acestei căi de atac, susținând că achiesează la concluziile apărătorului inc. B.

A făcut referire la faptul că a depus motivele de recurs la data de 6 martie 2014, iar apărătorul desemnat din oficiu era obligat să depună motivele de recurs până la acest prim termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat.

A susținut că primul caz de casare vizează nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză ce au fost avute în vedere de instanțe când au pronunțat hotărârile de condamnare.

Înalta Curte a adus la cunoștința apărătorului inculpaților că în contextul procesual de față sunt norme care stabilesc termenul înăuntrul căruia trebuiau depuse motivele de recurs și în mod formal trebuie luate în discuție motivele de recurs care pot fi luate în discuție din oficiu, având în vedere că motivele de recurs au fost depuse la data de 06 martie 2014 fiind primul termen de judecată, legea nedistingând dacă obligația de a depune motivele de recurs revine apărătorului desemnat din oficiu sau apărătorului ales.

Apărătorul inculpaților a arătat că legea penală mai favorabilă este legea reglementată de V.C.P., respectiv art. 255 V.C.P.

Art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin dispozițiile tranzitorii N.C.P. nu aduc modificări de substanță, apreciind că nu se poate vorbi de o recalificare în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați. A mai susținut că, normele de procedură penală sunt de imediată și strictă aplicare rap la art. 352 alin. (11) și (12) N.C.P.P., în momentul în care la baza acestei condamnări au stat interceptările și informații clasificate realizate în baza art. Legea nr. 535/2004, informații la care inculpații nu au avut acces, deși au solicitat în fața ambelor instanțe acest lucru. A arătat că instanța de apel a făcut demersuri în acest sens, însă încheierile prin care s-au dispus interceptările în baza siguranței naționale pe motiv că nu pot fi declasificate fiind secret de stat și ca atare nu au avut posibilitatea să studieze aceste mijloace de probă.

Or, legiuitorul a prevăzut că mijloacele de probă la care nu au avut acces părțile, acestea nu pot sta la baza unei soluții de condamnare, apărarea apreciind că acestea nu pot fi avute în vedere pentru emiterea unei astfel de soluții, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru existența infracțiunii de dare de mită sub aspectul laturii obiective concomitent cu inf. de luare de mită, fiind aplicabil cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea ambilor inculpați în baza art. 10 lit. a) V.C.P.P.

Înalta Curte a pus în vedere apărătorului inculpaților A. și C. să precizeze dacă înțelege să invoce un caz de casare care se poate lua în discuție din oficiu.

Apărătorul inculpaților a precizat că singurele critici pe care înțelege să le invoce sunt cele pe care le-a învederat deja și nu înțelege să invoce un alt caz de casare. Cu încuviințarea instanței a depus concluzii scrise.

Concluziile reprezentatului Ministerului Public asupra recursurilor inculpaților, precum și pozițiile inculpaților din ultimul cuvânt au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații B., A. și C. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, așa cum au fost precizate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. și legii penale mai favorabile potrivit art. 5 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului, respectiv cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 și 172 din același cod privind recursul inculpatului B., precum și prin prisma dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. actual referitor la inculpații B., A. și C., Înalta Curte constată recursurile parchetului și inculpaților ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la recursul declarat de inculpatul B. împotriva deciziei instanței de apel:

Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013 au fost aduse mai multe modificări a unor acte normative printre care și unor dispoziții ale Codului de procedură penală, printre acestea regăsindu-se și dispozițiile art. 3859, 38510 și 38510a, 38515 pct. 2 lit. c) și d.

În conținutul art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv la pct. 1, 3, 4, 5, 6, 12, 13, 14, 15, 16, 172 C. proc. pen., fiind abrogate pct. 2, 7-11, 17, 171, 18-21 C. proc. pen.

În alin. (31) și (4) se statuează: ”Cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 și 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Când instanța ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuția părților.

În conținutul art. 38510 C. proc. pen., așa cum a fost modificat se prevede că:

„(1) Recursul trebuie să fie motivat.

(2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

(21) În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

(3) Dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 3856 alin. (3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.”

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte va examina recursul inculpatului B. prin prisma conținutului cazurilor de casare, așa cum au fost modificate prin actul normativ menționat, acesta fiind incident la momentul judecării prezentului recurs.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, atât prima instanță, cât și instanța de apel au stabilit că faptele inculpatului B., care în calitate de comisar șef al Gărzii Financiare, secția Argeș, în perioada 05 ianuarie 2007-31 decembrie 2008 a primit în mod repetat în baza unei rezoluții infracționale unice în tranșe lunare, cu titlu de mită de la inculpatul A., fie direct, fie prin intermediul inculpatului C., suma de 43.000 lei, în perioada 13 iunie 2006-06 aprilie 2007 a primit bunuri de la SC D. SA în sumă totală de 1.540,58 lei și care la data de 12 septembrie 2007 a primit cu titlu de împrumut suma de 30.000 lei, iar la 01 noiembrie 2008 suma de 10.000 lei sume restituite parțial, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și pentru a proteja interesele nelegale ale firmelor controlate de A., întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită săvârșită în formă continuată, infracțiune prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte, efectuând propriul examen asupra materialului probator administrat, în raport cu critica formulată de recurentul inculpat prin apărător referitor la elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, a constatat că mijloacele de probă ce au fost indicate de către ambele instanțe în mod concret în hotărârile pronunțate și evaluate coroborat susțin tipicitatea incriminării de luare de mită în formă continuată.

Mijloacele de probă ce au fost indicate în considerentele hotărârilor pronunțate au fost analizate în mod judicios de ambele instanțe, așa încât, instanța de recurs a constatat că acestea susțin situația de fapt și vinovăția inculpatului, așa încât nu pot fi avute în vedere apărările inculpatului B. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte constată, însă, ca fiind fondată critica formulată de apărătorul recurentului inculpat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la fapta comisă de către inculpatul B., având în vedere că la momentul în care se judecă prezentul recurs a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 N.C.P. ale cărui dispoziții se impune a fi analizate, în raport cu infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, față de dispozițiile art. 5 C. pen., referitoare la legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei.

Legiuitorul a stipulat în conținutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei „(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

Incidența efectivă a dispozițiilor art. 5 din N.C.P. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiții și anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancționează diferit fapte comisă.

În condițiile concrete din prezenta cauză suntem în prezența unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancționare a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală.

Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:

- modificarea condițiilor de incriminare;

- modificarea condițiilor de tragere la răspundere penală;

- modificarea regimului sancționator.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.

Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detențiunea pe viață.

Totuși, și de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.

Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancționează fapta doar cu amendă.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeași specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.

Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au același minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au același maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.

În situația în care instanța consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanța apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.

Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea și amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede și amenda dacă instanța decide să aplice această pedeapsă.

În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. În acest caz instanța se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care le-a ales va determina legea mai favorabilă.

În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleași limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.

Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleași în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situația concretă dedusă judecății.

De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiționate și durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiționate, condițiile în care intervine reabilitarea etc.

În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret și presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii (din cele menționate).

Înalta Curte, examinând in concreto conținutul dispozițiilor art. 5 din N.C.P., în raport cu fapta comisă și reținută în sarcina inculpatului B. dă eficiență acestor dispoziții.

Astfel, Înalta Curte constată că dispozițiile N.C.P. referitoare la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. sunt mai favorabile, întrucât aceasta este sancționată cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, în timp ce în vechea reglementare fapta prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. era pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, rezultând că limita maximă a pedepsei în N.C.P. pentru infracțiunea de luare de mită este mai blândă decât în vechea reglementare.

De asemenea, în ceea ce privește pedeapsa pentru infracțiunea continuată, de la art. 36 alin. (1) C. pen. sunt mai favorabile decât vechea reglementare conținută în art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte va reține că fapta inculpatului B. se circumscrie încadrării juridice a infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei în raport cu încadrarea faptei în tipicitatea normei mai sus menționate, Înalta Curte consideră că pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare, respectiv în cuantumul minim legal, este singura în măsură să reflecte gravitatea în concret a acesteia, modalitățile de comitere, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Totodată, se va menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilite prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 861 alin. (1) C. pen., în condițiile arătate în sentința menționată.

Înalta Curte nu poate analiza apărările recurentului inculpat B. cu privire la mijloacele de probă menționate în motivele de recurs cu privire la conținutul mijloacelor de probă indicate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., pentru că așa cum au fost menționate se tinde la reaprecierea lor și la schimbarea situației de fapt, ceea ce nu se poate face prin prisma cazului de casare invocat, ci ar fi avut loc numai prin prisma cazului de casare prevăzut la art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., caz care însă a fost abrogat ca urmare a Legii nr. 2/2013.

De asemenea, nu pot fi examinate nici criticile apărării referitoare la înregistrările audio, la convorbirile și comunicările telefonice, precum și a instituirea sechestrului asigurător nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât susținerile concrete tind spre schimbarea situației de fapt, ce nu poate avea loc prin prisma cazului de casare invocat, aceste apărări ar fi putut di examinate numai prin cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., care, însă a fost abrogat.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, așa cum a fost precizat oral de reprezentantul parchetului:

Legiuitorul român a prevăzut în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012 rectificată în M. Of. nr. 117 din 1 martie 2013 cu modificările ulterioare „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”.

Înalta Curte din verificarea hotărârii atacate, în raport cu dispozițiile legii penale mai favorabile prevăzută de art. 5 C. pen. consideră că în contextul cauzei se impune și aplicarea inculpatului B. a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în raport cu gravitatea faptei comise, modalitatea concretă de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului, pe o durată determinată, întrucât acestuia s-a omis aplicarea unei asemenea pedepse.

Astfel, cea de-a doua instanță de control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este legea nouă, respectiv C. pen. actual intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Dispozițiile art. 66 alin. (1) C. pen. actual sunt mai favorabile în raport cu vechea reglementare sub aspectul cuantumului duratei de aplicare, respectiv 1 la 5 ani a unuia sau mai multora din drepturi, în raport cu vechea reglementare care prevedea perioada de la 1 la 10 ani a unuia sau mai multora din drepturi.

Înalta Curte, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 1 an, conform art. 68 C. pen.

Așadar, se vor interzice inculpatului B. dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorități de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe durata indicată.

Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen. actual „Pedeapsa accesorie în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Înalta Curte va dispune aplicarea art. 65-66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Referitor la recursurile declarate de către inculpații A. și C.:

Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013 au fost aduse mai multe modificări a unor acte normative printre care și unor dispoziții ale Codului de procedură penală, printre acestea regăsindu-se și dispozițiile art. 3859, 38510 și 38510a, 38515 pct. 2 lit. c) și d.

În conținutul art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv la pct. 1, 3, 4, 5, 6, 12, 13, 14, 15, 16, 172 C. proc. pen., fiind abrogate pct. 2, 7-11, 17, 171, 18-21 C. proc. pen.

În alin. (31) și (4) se statuează:”Cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 și 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Când instanța ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuția părților.

În conținutul art. 38510 C. proc. pen., așa cum a fost modificat se prevede că:

„(1) Recursul trebuie să fie motivat.

(2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

(21) În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

(3) Dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 3856 alin. (3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.”

Din analiza cauzei rezultă că primul termen de judecată stabilit aleatoriu în recurs a fost 6 martie 2014, iar recurenții prin apărător au depus concluzii scrise ulterior ședinței de judecată de la primul termen, cu mențiunea în acest sens, iar la data de 17 aprilie 2014, au fost depuse note scrise pentru recurenți, așa cum - sa arătat în detaliu în considerentele acestei decizii.

Astfel, Înalta Curte constată că au fost încălcate dispozițiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., termenul de depunere a motivele de recurs formulate în scris fiind depășit, norma având caracter obligatoriu și imperativ.

În aceste condiții nu pot fi analizate motivele de recurs invocate de către recurenți, cele referitoare la nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză, aspectele referitoare la interceptări, întrucât acestea nu se regăsesc în cazurile de casare ce se pot invoca din oficiu, și nici cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., conform art. 3859 alin. (3)1 și (4) C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte a pus în vedere apărătorului inculpaților A. și C. să precizeze dacă înțelege să invoce un caz de casare care se poate lua î discuție din oficiu, apărătorul inculpaților precizând că singurele critici pe care înțelege să le invoce sunt cele pe care le-a învederat deja și nu înțelege să invoce un alt caz de casare, așa cum rezultă din partea introductivă a prezentei decizii.

Înalta Curte va examina, însă, apărarea formulată de recurenții inculpați prin apărător referitoare la legea penală mai favorabilă pentru fiecare inculpat.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A.:

Legiuitorul a stipulat în conținutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei „(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

Incidența efectivă a dispozițiilor art. 5 din N.C.P. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiții și anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancționează diferit fapte comisă.

În condițiile concrete din prezenta cauză suntem în prezența unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancționare a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală.

Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:

- modificarea condițiilor de incriminare;

- modificarea condițiilor de tragere la răspundere penală;

- modificarea regimului sancționator.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.

Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detențiunea pe viață.

Totuși, și de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.

Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancționează fapta doar cu amendă.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeași specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.

Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au același minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au același maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.

În situația în care instanța consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanța apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.

Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea și amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede și amenda dacă instanța decide să aplice această pedeapsă.

În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. În acest caz instanța se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care le-a ales va determina legea mai favorabilă.

În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleași limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.

Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleași în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situația concretă dedusă judecății.

De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiționate și durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiționate, condițiile în care intervine reabilitarea etc.

În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret și presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii (din cele menționate).

Înalta Curte, examinând in concreto conținutul dispozițiilor art. 5 din N.C.P., în raport cu fapta comisă și reținută în sarcina inculpatului A. dă eficiență acestor dispoziții.

Astfel, s-a stabilit că fapta inculpatului A., în calitate de acționar la SC D. A., respectiv asociat la SC E. SRL, SC F. SRL (fostă SC G. SRL), a remis în mod direct sau prin intermediul inculpatului C. sumele de bani și bunurile anterior menționate inculpatului B. pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să protejeze interesele nelegale ale societăților controlate de A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită săvârșită în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată din compararea celor două norme respectiv cea de la art. 255 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege este de la 6 luni la 5 ani) și cea prevăzută la art. 290 alin. (1) C. pen., (pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani) în raport cu art. 5 C. pen., că legea penală mai favorabilă este vechea reglementare C. pen.

De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în raport cu art. 36 alin. (1) C. pen. actual, legea penală mai favorabilă este noua reglementare.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei aplicate inculpatului A., Înalta Curte va menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 78/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., întrucât cuantumul peste medie dispus reflectă, atât gravitatea faptei, modalitățile de comitere, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind singurul în măsură să-și atingă finalitatea în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni.

Se va dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Înalta Curte va menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilită prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86 1 alin. (1) C. pen., în condițiile arătate în sentința menționată.

Referitor la inculpatul C.:

Legiuitorul a stipulat în conținutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei „(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

Incidența efectivă a dispozițiilor art. 5 din N.C.P. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiții și anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancționează diferit fapte comisă.

În condițiile concrete din prezenta cauză suntem în prezența unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancționare a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală.

Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:

- modificarea condițiilor de incriminare;

- modificarea condițiilor de tragere la răspundere penală;

- modificarea regimului sancționator.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.

Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detențiunea pe viață.

Totuși, și de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.

Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancționează fapta doar cu amendă.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeași specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.

Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au același minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au același maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot în concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.

În situația în care instanța consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanța apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.

Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea și amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede și amenda dacă instanța decide să aplice această pedeapsă.

În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. În acest caz instanța se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care le-a ales va determina legea mai favorabilă.

În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleași limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.

Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleași în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situația concretă dedusă judecății.

De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiționate și durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiționate, condițiile în care intervine reabilitarea etc.

În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret și presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii (din cele menționate).

Înalta Curte, examinând in concreto conținutul dispozițiilor art. 5 din N.C.P., în raport cu fapta comisă și reținută în sarcina inculpatului C. dă eficiență acestor dispoziții.

Astfel, s-a stabilit că fapta inculpatului C., în calitate de administrator la SC D. SA, SC E. SRL, SC F. SRL fostă SC G. SRL) a remis inculpatului B., comisar șef al Gărzii Financiare, secția Argeș, sume de bani și bunuri la cererea inculpatului A. pentru ca B. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să protejeze interesele nelegale ale societăților anterior menționate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, săvârșită în formă continuată, infracțiune prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată din compararea celor două norme respectiv cea de la art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege este de la 6 luni la 5 ani) și cea prevăzută la art. 48 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., (pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani) în raport cu art. 5 C. pen., că legea penală mai favorabilă este vechea reglementare C. pen.

De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în raport cu art. 36 alin. (1) C. pen. actual, legea penală mai favorabilă este noua reglementare.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei aplicate inculpatului C., Înalta Curte va menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 78/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., întrucât cuantumul peste medie dispus reflectă, atât gravitatea faptei, modalitățile de comitere, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind singurul în măsură să-și atingă finalitatea în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni.

Se va dispune aplicarea art. 65- art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Înalta Curte va menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilită prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 861 alin. (1) C. pen., în condițiile arătate în sentința menționată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești și recurenții inculpați B., A. și C. împotriva Deciziei penale nr. 162 din data de 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se va casa în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova și rejudecând:

- Se va menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 78/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

Se va dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Se va menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilită prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova.

- Se va menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 se va aplica inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 1 an, conform art. 68 C. pen.

Se va dispune aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Se va menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilite prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova.

- Se va menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 178/2012, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

Se va dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Se va menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilite prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

În conformitate cu art. 192 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești și recurenții inculpați B., A. și C. împotriva Deciziei penale nr. 162 din data de 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova și rejudecând:

- Menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 78/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

Dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilită prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova.

- Menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 1 an, conform art. 68 C. pen.

Dispune aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilite prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova.

- Menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 178/2012, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

Dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei principale stabilite prin sentința penală nr. 243 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Prahova.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 aprilie 2014.