Refugee status for child born in parents' camp upheld; appeal by pension authority dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county pension house, thereby upholding the lower court’s judgment that granted the plaintiff the status of a beneficiary under Law No. 189/2000. The dispute concerned whether an individual born in the refugee camp where her parents were sheltered could claim benefits for refugees, with the administrative authority arguing that the child did not hold refugee status as she was born after the initial refuge period. The Court rejected this argument, ruling that under the Family Code and Decree No. 31/1954, minors are legally domiciled with their parents and must reside with them to ensure parental protection and care; consequently, separating the minor’s legal status from that of the parents constitutes a violation of public order and good morals, affirming that the child inherits the restrictive conditions imposed on the parents.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 5 C. civ; Refugee status for child born in parents' camp upheld; appeal by pension authority dismissed: În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 4075/2003, emisă de pârâtă și să o oblige pe aceasta să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în refugiul părinților săi și ca atare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 338/2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 4075/2003 și a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, calitatea de refugiat fiind un statut al persoanei, dobândit de reclamantă prin nașterea sa în refugiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că intimata nu poate fi asimilată cu un refugiat, pentru că ea s-a născut ulterior refugiului părinților săi.
Analizând recursul formulat în raport cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod.
În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri [art. 5 C. civ.].
Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 338/CA/2003 - P-I din 15 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2004.