Agri-food funding recovery: contractual deadline for land acquisition vs. pre-contractual promise

Decizia nr. 391/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe;

1. Cadrul procesual;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/36/2013 la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., actuală C., anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 4995 din 20 februarie 2013 formulate de reclamantă împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 18 decembrie 2012 de către D. Constanța - E. Tulcea și a Notificării privind descoperirea unui debit din 21 ianuarie 2013.

2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 253 din 12 iulie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., respectiv motivarea contradictorie a sentinței, în sensul că, deși a arătat instanței de judecata faptul ca achiziționase suprafața de 14,5 ha și suprafața de 0,5 ha teren cu o sumă ce depășea cu mult valoarea fondurilor acordate, instanța a apreciat că nu a fost dovedită dobândirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 15 ha teren, astfel cum beneficiara s-a angajat în cererea de finanțare.

Mai mult, a arătat instanței de fond faptul că a solicitat prelungirea termenului de execuție a contractului de finanțare, deoarece din cauza birocrației nu a putut perfecta acel act de vânzare-cumpărare al suprafeței de 0,5 ha teren mai repede pentru a se încadra in termenii contractului.

II. Procedura în fața instanței de recurs;

Intimata pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât - deși recursul formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (6) din Cod („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") - motivarea în sensul că "instanța trebuia să se pronunțe având în vedere toate documentele aflat la dosarul cauzei" nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de textul de lege invocat.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanțe este temeinic motivată în fapt și în drept.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Cu titlu preliminar, se constată că motivele de fapt și de drept expuse de recurenta reclamantă, se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat formal în cuprinsul precizării depuse la fila 12, recurenta C.mând că motivarea sentinței este contradictorie, întrucât s-a susținut necesitatea dovedirii dobândirii dreptului de proprietate pentru o suprafață de 15 ha, dar s-a reținut că o astfel de probă nu ar fi fost făcută, deși existau la dosar actele doveditoare.

Prin încheierea de ședință din 30 septembrie 2014, pronunțată conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost apreciat ca fiind admisibil în principiu, inclusiv sub aspectul încadrării în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, nu se justifică aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată pe acest temei prin întâmpinare, urmând a fi respinsă.

Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în sensul că, în derularea Contractului de finanțare având ca obiect implementarea proiectului "Instalarea familiei A. în cadrul exploatatiei agricole ce aparține A.", încheiat la data de 01 iulie 2009 cu B., recurenta reclamantă și-a asumat, printre alte obligații și pe aceea de a achiziționa, până în cel de-al treilea an al implementării, suprafața de teren de 15 ha.

Această obligație nu a fost îndeplinită până la termenul limită pentru depunerea cererii pentru a doua tranșă de plată.

Cererea trebuia să fie depusă - potrivit art. 4 alin. (4) din Contractul de finanțare - până la 01 aprilie 2012 (30 luni de la semnarea contractului) sau, cel mai târziu, în termenul de 15 zile lucrătoare de la data primirii Notificării nr. 442 din 02 aprilie 2012, dată la care îndeplinirea tuturor acțiunilor prevăzute în cap./Planul de afaceri" trebuia să poată fi dovedită (conform Ghidului Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112, cap. 3.3).

În acest context, Înalta Curte observă că recurenta reclamantă face confuzie între efectele juridice ale antecontractului (promisiunii bilaterale) de vânzare-cumpărare, din care se naște obligația de a contracta, și cele ale contractului de vânzare-cumpărare propriu-zis, prin intermediul căruia se transmite proprietatea unui imobil.

În speță, contractul de vânzare-cumpărare pentru ultima suprafață de teren, de 0,5 ha a fost încheiat ulterior împlinirii termenului limită de depunere a cererii pentru a doua tranșă de plată.

De asemenea, cererea de prelungire a termenului de depunere a cererii de plată a fost depusă ulterior acestei date, la 21 iunie 2012. Or, nu se poate prelungi un termen care a expirat deja.

Pe de altă parte, recurenta reclamantă a cunoscut și și-a asumat prin semnătură toate condițiile contractului de finanțare (art. 8 alin. (1) din Contract).

Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, Înalta Curte, în acord cu prima instanță constată că Decizia nr. 4995 din 20 februarie 2013 de soluționare a contestației formulate de recurenta reclamantă împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 18 decembrie 2012 este temeinică și legală, emiterea titlului de creanță privind recuperarea finanțării fiind consecința nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor legale și contractuale asumate.

Totodată, Înalta Curte reține că motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă, privit în corelare cu dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., impune cerința ca hotărârea să cuprindă „expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, această cerință este îndeplinită în speță, prin hotărârea pronunțată, Curtea de apel făcând propria analiză a actului dedus judecății și răspunzând explicit apărărilor formulate, prin prisma probelor administrate și a textelor legale incidente.

Chiar dacă modul de apreciere de către instanța de fond a probatoriului administrat o nemulțumește pe recurenta-pârâtă, nu se poate susține că motivarea sentinței ar fi contradictorie sau străină de natura pricinii.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia;

În baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă C.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 253 din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2015