Ministry of Foreign Affairs appeal dismissed; Court of Auditors order to rectify 2009 financial management irregularities upheld

Decizia nr. 2617/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamantul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în conformitate cu prevederile art. 106-107 din Anexa la H.G. nr. 1/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, anularea încheierii nr. 4 din 05 mai 2011, prin care Curtea de Conturi a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi.

Hotărârea și considerentele instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1697 din 08 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de contestatorul Ministerul Afacerilor Externe, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește pct. 1, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 1 din decizie, respectiv pct. 1 din încheiere, Curtea de apel l-a apreciat ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a stabilit că bilanțul contabil încheiat de M.A.E. nu a fost fundamentat pe baza informațiilor reale exacte, corespunzătoare perioadei de raportare, deoarece modul de organizare și conducere a evidenței financiar contabile nu furnizează toate informațiile necesare determinării indicatorilor economico-financiari.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis să se dispună măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate cu privire la organizarea și desfășurarea activităților financiar contabile, în vederea asigurării condițiilor de întocmire a situațiilor contabile în conformitate cu realitatea, prin respectarea normelor contabile emise în baza Legii nr. 82/1991, republicată.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, înregistrată la Curtea de Conturi a României în 31 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că M.A.E. nu contestă ansamblul constatării, ci doar parțial considerentele prezentate de echipa de audit încercând să explice starea de fapt, fără a nega realitatea prezentată de echipa de audit.

Ca urmare, din adresa M.A.E. nu rezultă că se contestă nici constatarea că organizarea și conducerea evidenței contabile nu furnizează toate informațiile necesare determinării corecte a indicatorilor economico-financiari și nici măsura dispusă, de a înlătura neregulile constatate în organizarea și desfășurarea activității financiar-contabile.

Curtea de apel a reținut că, într-adevăr, echipa de audit a constatat la pct. 1 un număr de 8 abateri de la normele financiar-contabile, iar reclamanta a contestat doar două abateri, respectiv neîntocmirea Fișei pentru operațiuni bugetare și neîntocmirea Registrului de casă la toate misiunile diplomatice, iar prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca conducerea M.A.E. să dispună măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate, în totalitatea lor, cu privire la organizarea și desfășurarea activităților financiar contabile, în vederea asigurării condițiilor de întocmire a situațiilor contabile în conformitate cu realitatea, prin respectarea normelor contabile emise în baza Legii nr. 82/1991, republicată.

Prin urmare, împrejurarea că această fișă există și se întocmește manual în Centrala M.A.E., în care se înscriu elementele contabile corespunzătoare, care în procesul de analiză al execuției bugetare, cheltuielile efective se preiau din balanța de verificare, însă nu a fost prezentată la solicitarea echipei de audit, este nerelevant din punct de vedere al contestației de față, întrucât, în ipoteza în care pârâta respectă normele financiar-contabile cu privire la acest aspect, atunci reprezintă o conformare în ceea ce privește normele contabile aplicabile, nefiind vătămată prin decizia contestată.

În contextul în care nu s-a făcut dovada că fișa a fost prezentată echipei de audit, nu se poate susține că măsura stabilită în sarcina contestatoarei este una nelegală, cu atât mai mult cu cât, tocmai contestatoarea arată că respecta întocmai dispozițiile invocate de echipa de audit.

În ceea ce privește, neîntocmirea la toate reprezentanțele a registrului de casă, contestatoarea susține că constatarea este de formă și nu de fond, în sensul că denumirea documentului editat este același cu cel al modulului informatic utilizat pentru înregistrarea operațiunilor financiare (jurnal de casă-bancă). Jurnalul de casă este întocmit de toate misiunile diplomatice și respectă cerințele formularului-registru de casă conform O.M.F.P. nr. 3512/2008.

Echipa de audit a constatat că documentul intitulat „jurnal de casă” nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de Normele metodologice aprobate prin O.M.F.P. nr. 3512/2008 pentru Registrul de casă formular tip 14-4-7aA, iar faptul că denumirea documentului editat este același cu cel al modulului informatic utilizat pentru înregistrarea operațiunilor financiare (jurnal de casă-bancă) nu înseamnă că acest modul informatic respectă întocmai formularul tip registru de casă, astfel încât măsura dispusă, ca acest registru să respecte aceste cerințe nu se poate susține că este nelegală.

În ceea ce privește pct. 2, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 2 din decizie, respectiv pct. 2 din încheiere, Curtea de apel l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a stabilit că, în ceea ce privește inventarierea elementelor de activ și de pasiv pe anul 2009, nu au fost transmise de către misiunile diplomatice documentația privind inventarierea patrimoniului; în listele de inventariere a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar nu sunt specificate locurile de folosință și persoanele care răspund de păstrarea bunurilor, conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009; în listele de inventariere nu există informații privind inventarierea sumelor evidențiate în contul 101 „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public” și 102 „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al statului”și că procesul-verbal al Comisiei centrale de inventariere nu conține rezultatelor inventarierii, precum și confirmarea soldurilor pentru debitorii - creditorii instituției.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis să se dispună măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate cu privire la efectuarea inventarierii generale a patrimoniului administrat, prin respectarea prevederilor H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 și O.M.F.P. nr. 2861 din 09 octombrie 2009, iar ordonatorul principal de credite să asigure valorificarea rezultatelor inventarierii generale a patrimoniului, prin aprobarea înregistrării acestora în evidența contabilă.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că, efectuarea inventarierii solicitate la 29 noiembrie 2010 privește exercițiul financiar al anului 2010 și nu al anului financiar 2009, care a fost auditat.

Așa cum s-a precizat și în procesul-verbal de constatare, conform pct. 17 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009: „Bunurile aflate asupra angajaților la data inventarierii (...) se inventariază și se trec în liste de inventariere distincte, specificându-se persoanele care răspuns de păstrarea lor.

Echipa de audit a remarcat că în urma inventarierii nu pot fi confirmate soldurile conturilor 101 și 102, întrucât inventarierea bunurilor care se regăsesc nu s-a făcut pe liste distincte, conform pct. 16 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861 din 09 octombrie 2009, care prevede că „Bunurile din domeniul public al statului date în administrare, concesionate sau închiriate instituțiilor publice, (…) se inventariază și se înscriu în listele de inventariere distincte în cadrul acestor unități”.

În concluzie, M.A.E. nu aduce argumente care să conteste realitatea constatărilor echipei de audit, iar obiecțiunile formulate contravin reglementărilor legale în vigoare.

Curtea de apel a reținut că nu poate fi acceptată susținerea reclamantei-contestatoare potrivit căreia constatările auditorilor privind lipsa informațiilor de genul, locurile de folosință și persoanele care răspund, în listele de inventariere nu au bază legală, întrucât aceste informații nu se regăsesc în documentul liste de inventariere precizat în O.M.F.P. nr. 2861/2009, întrucât, potrivit pct. 17 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009: „Bunurile aflate asupra angajaților la data inventarierii (...) se inventariază și se trec în liste de inventariere distincte, specificându-se persoanele care răspuns de păstrarea lor”.

Chiar dacă la data de 24 noiembrie 2009 s-ar fi solicitat misiunilor diplomatice inventarierea bunurilor de natura mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar acolo unde această procedură nu s-a derulat în ultimii 3 ani, așa cum contestatoarea a arătat, echipa de audit a constatat că inventarierea bunurilor care se regăsesc nu s-a făcut pe liste distincte, conform pct. 16 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861 din 09 octombrie 2009.

În ceea ce privește pct. 3 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 3 din decizie, respectiv pct. 3 din încheiere, Curtea de apel a reținut că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a stabilit că au fost virate cu întârziere la bugetul statului veniturile reprezentând taxe pentru prestarea de servicii consulare, încasate de reprezentanțele diplomatice, existente în sold la 31 decembrie 2008, respectiv 31 decembrie 2009, contrar Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar, care prevedeau un termen limită de 5 zile lucrătoare de la transferarea acestora în țară, respectiv 16 ianuarie 2009 pentru anul 2008 și 15 ianuarie 2010 pentru anul 2009.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca conducerea M.A.E. să dispună măsuri pentru intrarea în legalitate privind: evidențierea distinctă în bugetele entităților subordonate a veniturilor încasate și reținute pentru finanțarea activităților proprii, precum și a veniturilor datorate și încasate în numele bugetului de stat (venituri din închiriere bunurilor aparținând domeniului public al statului); înregistrarea veniturilor în conturile corespunzătoare și raportarea corectă în situațiile financiare.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că nu este contestată virarea cu întârziere la bugetul statului a taxelor pentru prestarea de servicii consulare existente în sold la 31 decembrie 2008 și la 31 decembrie 2009.

Pentru taxele încasate și virate în timpul anului, M.A.E. încearcă să deformeze fondul constatării, sugerând că echipa de audit ar fi susținut să nu se mai practice compensarea între încasările din taxe consulare cu creditele bugetare ce trebuie transferate pentru desfășurarea activității proprii a misiunii diplomatice în cauză.

Nici în actul de control, nici în decizia Curții de Conturi nu s-a contestat procedura de compensare practicată de M.A.E., dar s-a relevat necesitatea luării măsurilor corespunzătoare, care să asigure virarea operativă la bugetul statului a sumelor datorate, întrucât în prezent acestea rămân luni de zile în casieriile sau conturile misiunilor diplomatice, ori chiar la dispoziția persoanelor care încasează taxele.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 care constituie venit la bugetul de stat. Conform art. 12 din Legea nr. 198/2008 taxele consulare constituie venit al bugetului de stat, dar nu se regăsesc definite în art. 2 al Legii nr. 571/2003.

Majorările de întârziere calculate în baza prevederilor art. 119 și art. 120 C. proc. fisc. nu pot fi aplicate și pentru taxele consulare, care sunt stipulate într-o lege specială.

Față de aceste susțineri, instanța de fond a reținut împrejurarea că art. 12 din Legea nr. 198/2008 definește taxele consulare ca fiind venit al bugetului de stat, nu însă și de Codul fiscal nu prezintă relevanță, întrucât Legea nr. 198/2008 este o lege specială, iar taxele consulare constituie creanțe bugetare, nefiind necesar să fie definite și de Codul fiscal, pentru a se aplica prevederile art. 119 și art. 120 C. proc. fisc., cu privire la calculul accesoriilor, în condițiile în care legea specială nu conține prevederi cu privire la majorările de întârziere, aplicându-se în mod corespunzător, dreptul comun în materie fiscală.

Prin urmare, în condițiile în care nu se contestă faptul că taxele consulare au fost virate cu întârziere, în mod firesc se datorează accesorii calculate conform C. proc. fisc.

S-a reținut și că, în mod corect, nici în actul de control, nici în decizia Curții de Conturi nu s-a contestat procedura de compensare practicată de M.A.E., dar s-a relevat necesitatea luării măsurilor corespunzătoare, care să asigure virarea operativă la bugetul statului a sumelor datorate, întrucât în prezent acestea rămân luni de zile în casieriile sau conturile misiunilor diplomatice, ori chiar la dispoziția persoanelor care încasează taxele.

De altfel, prin decizia contestată s-a stabilit în sarcina contestatoarei tocmai măsuri pentru intrarea în legalitate privind: evidențierea distinctă în bugetele entităților subordonate a veniturilor încasate și reținute pentru finanțarea activităților proprii, precum și a veniturilor datorate și încasate în numele bugetului de stat (venituri din închiriere bunurilor aparținând domeniului public al statului); înregistrarea veniturilor în conturile corespunzătoare și raportarea corectă în situațiile financiare.

Or, în condițiile în care nici după emiterea Circularei nr. Gl/1222 din 12 mai 2009 când o parte din reprezentanțele diplomatice au început vireze încasările, Centrala M.A.E. nu a virat creanțele bugetare la buget imediat după colectare, înregistrând întârzieri sistematice, măsura dispusă de Curtea de Conturi este în concordanță cu principiile bunei gestiuni financiare.

În ceea ce privește pct. 5, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 5 din decizie, respectiv pct. 5 din încheiere, Curtea de apel a constatat următoarele:

Procesul-verbal de constatare a stabilit în intervalul februarie-octombrie 2009, la nivelul structurilor organizatorice din M.A.E. s-au emis dispoziții scrise, avizate de ordonatorul de credite delegat, pentru efectuarea de ore suplimentare, dar nu au fost luate măsurile necesare pentru compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător.

Plata orelor suplimentare, în sumă de 2.278.466 RON, a avut loc prin evidențierea în statele de salarii întocmite pentru luna octombrie, astfel încât utilizarea sumelor s-a efectuat în data de 13 noiembrie 2009, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 329 din 05 noiembrie 2009, în care la art. 11 se prevede că munca suplimentară efectuată în 2009 se compensează cu timp liber corespunzător până la data de 31 decembrie 2010, prin derogare de la prevederile art. 119 alin. (1) C. muncii, care prevede posibilitatea compensării cu timp liber într-un termen de 30 de zile de la efectuarea acesteia.

Au fost evidențiate și achitate inclusiv 4.611 ore suplimentare efectuate în luna octombrie 2009 care, chiar și fără aplicarea Legii nr. 329/2009, puteau fi achitate legal numai după expirarea celor 30 de zile prevăzute de C. muncii, adică în luna decembrie 2009.

De asemenea, s-a constatat că ordonatorul de credite delegat a aprobat nelegal în data de 01 octombrie , virarea de credite în sumă de 2.252.202 RON de la alin. (10).01.01 „Salarii de bază”, la alin. (10).01.07 „Ore suplimentare”, cu scopul de a constitui fonduri pentru plata orelor suplimentare efectuate în perioada în care nu au existat prevederi bugetare, în condițiile în care, la finele trimestrului III 2009 la alineatul de la care s-a propus virarea, nu s-au înregistrat economii, ci depășiri.

Echipa de audit a constatat că valoarea estimată a operațiunilor care constituie plăți nelegale este în 78.466 RON și reprezintă contravaloarea orelor suplimentare efectuate în perioada februarie - octombrie 2009 achitate în luna noiembrie 2009, în loc de a fi compensate cu timp liber corespunzător până la data de 31 decembrie 2010, așa cum se prevede la art. 11 din Legea nr. 329/2009.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis că conducerea M.A.E. să dispună măsuri pentru intrarea în legalitate privind respectarea prevederilor Legii nr. 329/2009.

În acest context, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 47 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, virările de credite bugetare între subdiviziunile clasificației bugetare, care sunt în competența ordonatorului principal de credite, se pot efectua cu cel puțin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, iar cheltuielile cu orele suplimentare se angajaseră începând cu luna februarie 2009, deci ordonatorul de credite nu avea competență să aprobe virările de credite respective în luna octombrie.

Conform aceluiași articol din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanțelor Publice în termen de 5 zile de la închiderea lunii, situația aprobării virărilor de credite bugetare, dar modificările în cauză (aprobate la 30 septembrie, respectiv la 01 octombrie 2009) au fost depuse la Ministerul Finanțelor Publice abia la 11 noiembrie 2009.

Memorandumul nr. Gl/l/15122 din 01 octombrie 2009 a fost întocmit după încheierea exercițiului bugetar al trimestrului III, iar Memorandumul nr. 2 din 30 septembrie 2009, deși este datat anterior primului, are un număr de înregistrare cu peste 100 de poziții ulterioare și niciunul din cele două memorandumuri nu este înregistrat în Registrul unic nr. 364 din 25 august 2009, în care sunt înregistrate documentele DBFCS.

În acest context, se poate concluziona că memorandumurile în cauză au fost întocmite după aprobarea Legii nr. 329/2009 (05 noiembrie 2009).

În ceea ce privește plata orelor suplimentare, aceasta s-a produs la 13 noiembrie 2009, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, prin care perioada de compensare cu timp liber corespunzător fusese prelungită până la finele anului 2009, iar la data depunerii documentelor în Trezorerie, M.A.E. cunoștea că începând cu 12 noiembrie 2009 plata orelor suplimentare este nelegală, deoarece legea fusese publicată în M. Of. nr. 761 din 09 noiembrie 2009.

A conchis instanța de fond că, în ceea ce privește plata orelor suplimentare și/sau compensarea acestora cu timp liber suplimentar, se aplică Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice raționalizarea cheltuielilor publice susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, astfel încât, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, plata orelor suplimentare efectuate în luna octombrie 2009 (4.611 ore suplimentare) nu se mai putea face în conformitate cu art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004.

De altfel, chiar art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a M.A.E. și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, în vigoare la acea dată, prevedea că munca prestată peste durata normală a timpului de lucru poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea membrului Corpului diplomatic și consular al României, în condițiile în care nu au fost plătite.

Așadar, exista opțiunea pentru ordonatorul de credite să facă analiza între cele două modalități de stingere a obligațiilor rezultate din prestarea muncii peste durata normală a timpului de lucru, iar interpretarea contestatoarei că, plata este regula, iar compensarea cu timp liber, excepția, nu se desprinde din cuprinsul acestei dispoziții.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 1415 din 04 noiembrie 2009, instanța de fond a constatat că aceasta a constatat că, în ceea ce privește plata orelor suplimentare pentru întreg personalul bugetar devin aplicabile prevederile titlului III - Timpul de muncă și timpul de odihnă din C. muncii.

Or, în speță, deși art. 11 din Legea nr. 329/2009 prevedea că pentru orele suplimentare prestate în anul 2009 se va face compensarea cu timp liber corespunzător, până la data de 31 decembrie 2010, plata s-a făcut la data de 31 noiembrie 2009, și nu în anul 2010, cum s-a menționat în decizia Curții Constituționale.

În ceea ce privește pct. 6 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 6 din decizie, respectiv pct. 6 din încheiere, prima instanță l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că, în anul 2009, M.A.E. a plătit unui număr de 3 angajați detașați la Administrația Prezidențială, diferențe la drepturi salariale totală de 86.721 RON, pe care le-a înregistrat în conturile de cheltuieli, în condițiile în care, conform prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, obligația legală de acordare a acestor drepturi revine angajatorului la care persoanele sunt detașate.

Întrucât Administrația Prezidențială a comunicat că nu plătește salariile la nivelul prevăzut prin Legea nr. 495/2007, care reglementează salarizarea personalului diplomatic și consular, deoarece instituția aplică sistemul de reglementat de O.G. nr. 10/2008, salariații detașați au solicitat și au primit de la M.A.E. diferențele dintre drepturile salariale cuvenite dacă ar fi lucrat în cadrul ministerului și cele acordate de noua instituție, inclusiv două categorii de sporuri (spor pentru condiții vătămătoare și spor de condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase), care se puteau acorda numai în condițiile desfășurării efective a activității în cadrul M.A.E.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a stabilit în sarcina conducerii M.A.E. analizarea angajării și decontării de cheltuieli ocazionate de detașarea unor salariați ai MAE la alte instituții publice, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, Legii nr. 495/2004 și al Legii nr. 500/2002.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că în actele Curții de Conturi nu se contestă posibilitatea legală a M.A.E. de a plăti drepturile cuvenite persoanelor detașate, ci faptul că M.A.E. nu poate efectua decât cheltuieli strict legate de activitatea proprie, așa cum prevede în Legea finanțelor publice nr. 500/2002, în acest caz persoanele detașate prestând munca în altă instituție.

Curtea de apel a reținut însă că, în mod corect, s-a constatat de către pârâtă că, chiar dacă persoanele detașate au optat pentru drepturile de la care angajatorul a dispus detașarea, ele nu pot beneficia de acele sporuri care, conform legii se acordă numai în cazul desfășurării activității în anumite condiții, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 495/2004.

În ceea ce privește pct. 7, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 7 din decizie, respectiv pct. 7 din încheiere, Curtea îl apreciază ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că Ministerul Afacerilor Externe a acordat sporuri și alte venituri de natură salarială, în valoare de 337.344 RON, unui număr de 5 membri ai Corpului diplomatic și consular al României numiți în funcții de demnitate publică, în condițiile în care actele normative ce reglementează drepturile de natură salarială ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică și asimilate acestora, respectiv Legea nr. 154/1998 și O.G. nr. 10/2008, precizează că „unica formă de remunerare” a acestor persoane o reprezintă „indemnizațiile”.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. să ia măsuri pentru respectarea prevederilor O.G. nr. 10/2008 aprobată prin Legea nr. 177/2008, precum și ale Legii nr. 154/1998.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că, Legea nr. 495/2004 este lege specială de salarizare pentru personalul contractual specific activității M.A.E.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că acest punct se regăsește și în raportul de control a activității M.A.E. efectuat de Curtea de Conturi în anul 2008 și a fost contestat în justiție, făcând obiectul Dosarului nr. x/3/2010, pe rolul Tribunalului București.

Principala cauză a constatării unui prejudiciu în această problematică de către echipa de control a Curții de Conturi constă în neaplicarea principiului de drept potrivit căruia normele juridice cu caracter special derogă/se aplică cu prioritate față de normele juridice cu caracter general (specialia generalibus derogant).

Curtea de apel a reținut că Legea nr. 495/2004 este lege specială de salarizare pentru personalul contractual specific activității M.A.E. și este aplicabilă membrilor Corpului diplomatic și consular numai dacă îndeplinesc funcții diplomatice și consulare sau funcții de execuție specifice M.A.E.

Or, în mod corect, s-a apreciat că membrilor Corpului diplomatic și consular numiți în funcții de demnitate publică, conform prevederilor art. 50 C. muncii, li se suspendă contractul individual de muncă, iar salarizarea acestora se va efectua conform prevederilor pentru funcția în care au fost numiți, astfel încât, celor 5 membri ai Corpului diplomatic și consular al României numiți în funcții de demnitate publică, li se aplică Legea nr. 154/1998 și O.G: nr. 10/2008, care prevăd că „unica formă de remunerare” a acestor persoane o reprezintă „indemnizațiile”.

Așadar, acestor persoane li se stabilește o indemnizație, începând cu data publicării O.G. nr. 10/2008 în M. Of. (01 februarie 2008), de altfel, prin Ordinul ministrului Afacerilor Externe nr. 778 din 15 aprilie 2008 prevăzându-se că „indemnizațiile persoanelor din cadrul Ministerului de Externe numite în funcții de demnitate publică” s-au stabilit „în baza prevederilor Anexei nr. VII/2b la O.G. nr. 10/2008”.

În ceea ce privește invocarea principiului salarizării mai favorabile, Curtea de apel a apreciat că se susține în mod greșit că O.G. nr. 10/2008 are caracter de lege generală față de Legea nr. 495/2004, iar O.G. nr. 10/2008 se aplică personalului M.A.E. numai în situațiile în care Legea nr. 495/2004, legea specială, nu normează o anumită situație de fapt.

Acest raționament este interpretat invers, în mod eronat, întrucât O.G. nr. 10/2008 se aplică tuturor funcțiilor de demnitate publică, indiferent de domeniul din care provine, dacă funcția sa este de demnitate publică potrivit legii, or, prin numirea într-o asemenea funcție, persoana în cauză primește anumite prerogative care justifică stabilirea unei indemnizații corespunzătoare, astfel încât nu mai poate fi salarizat potrivit dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost salarizat anterior.

În ceea ce privește pct. 8 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 8 din decizie, respectiv pct. 8 din încheiere, instanța de fond l-a constatat neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că în trim. IV 2008, un număr de 126 membrii ai corpului diplomatic și consular au fost promovați în grad (atât prin procedură normală, cât și prin reducere de stagiu), în condițiile în care pentru 60 de persoane nu au fost respectate revederile legale privind condițiile promovării, astfel: un număr de 4 persoane, din cei 70 membri ai Corpului diplomatic, promovați prin procedura normală, nu îndeplineau condițiile de stagiu prevăzute prin art. 13 din Legea nr. 269/2003; un număr de 56 membri ai Corpului diplomatic au fost promovați prin procedura excepțională (prin reducerea la jumătate a duratei stagiului), fără a fi respectate condițiile prevăzute de lege pentru promovare, astfel:

Numirea în noul grad diplomatic/consular, prin reducerea stagiului, nu a avut loc „cu ocazia Zilei Diplomației Române” (oficiată la data de 01. septembrie 2008), așa cum prevede Legea nr. 269/2003; astfel, ordinele prin care au fost avansați în grad diplomatic au fost emise în data de 11 decembrie 2008 (la peste 3 luni de la data la care era posibilă promovarea cu reducere de stagiu), cu aplicabilitate din data de 27 octombrie 2008.

Se mai reținut că unul dintre membrii Corpului diplomatic, promovați prin procedura excepțională, nu îndeplinea la data promovării condițiile minime de stagiu pentru această procedură, iar un număr de 6 persoane, din cei 56 membri ai Corpului diplomatic prin „procedura excepțională” aveau stagiul complet și au depus dosare pentru promovare cu îndeplinirea stagiului, dar comisia de evaluare a activității desfășurate i-a declarat respinși, deoarece nu au întrunit punctajul pentru promovare; această situație nu caracterizează persoanele „cu rezultate deosebite în activitate”: condiție necesară pentru promovare.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. să ia măsuri pentru analiza sistemului de promovare a unor angajați, prin respectarea prevederilor Legii nr. 269/2003.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că, potrivit Metodologiei de promovare în grad diplomatic și consular, aprobată de Ministrul Afacerilor Externe prin Memorandumul intern nr. H5-43 din 18 septembrie 2008, pentru a putea fi promovați, diplomații trebuiau să îndeplinească stagiul minim pentru promovarea în grad diplomatic sau consular în cursul anului 2008.

Astfel, toate persoanele promovate în anul 2008 au îndeplinit condițiile de stagiu prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, inclusiv cele 4 persoane nominalizate la procedura normală (îndeplineau condiția de stagiu în luna decembrie 2008, iar a patra persoană în luna noiembrie 2008) și persoana nominalizată la procedura excepțională (aceasta îndeplinea condiția în luna decembrie 2008).

În ceea ce privește persoanele înscrise la procedura normală, dar promovate prin procedura excepțională se susține că prima condiție pentru ca un diplomat să poată promova prin procedura excepțională este ca acesta să îndeplinească jumătate din condițiile de stagiu, așa cum sunt prevăzute la art. 13 din Legea nr. 269/2003, condiție pe care toate persoanele respective au îndeplinit-o în mod evident.

În acest context, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, promovarea în grad diplomatic sau consular se face pe baza îndeplinirii condițiilor de stagiu prevăzute la art. 13, a evaluării activității desfășurate și a calificărilor obținute la Academia Diplomatică sau la alte instituții de formare profesională, din țară sau din străinătate, iar în metodologia de promovare în grad diplomatic și consular, aprobată de ministrul afacerilor externe prin Memorandumul intern nr. H5-43 din 18 septembrie 2008, se stabilește că, pentru a fi promovați, diplomații trebuie să îndeplinească „stagiul minim pentru promovarea in fiecare grad diplomatic sau stagiul stipulat în Statut, în anul 2008”.

Echipa de audit a constatat însă, în mod corect, că autoritatea reclamantă a interpretat greșit dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, în cazul celor 4 persoane care îndeplineau condițiile de stagiu după data promovării, dar în cuprinsul anului 2008, fiind evident că textul prevede condițiile legale de stagiu ce trebuie îndeplinite, la data promovării, pentru a atrage promovarea, referirea la anul 2008 privind în mod evident perioada anterioară datei de 18 septembrie 2008, data emiterii Memorandumului intern nr. H5-43 din 18 septembrie 2008.

În ceea ce privește persoana nominalizată la procedura excepțională, care ar fi îndeplinit condiția de stagiu în luna decembrie 2008, or numirea prin reducerea stagiului nu s-a făcut cu ocazia „Zilei Diplomației Române”, oficiată la data de 01 septembrie 2008, împrejurarea excepțională invocată, când această persoană nu ar fi îndeplinit condiția de stagiu, redus la jumătate, ci abia la data de 11 decembrie 2008, când nu mai subzista împrejurarea excepțională invocată.

Contestatoarea a susținut că Legea nr. 269/2003 nu stipulează în mod expres o dată la care trebuie făcută promovarea nici în cazul „Îndeplinirii condițiilor de stagiu”, nici pentru procedura „la jumătate de stagiu”. Expresia „cu ocazia Zilei Diplomației Române” stabilește doar contextul în care se poate face promovarea „la jumătate de stagiu” și nu fixează o dată concretă.

Această interpretare excede dispozițiilor legale aplicabile, întrucât, pe de o parte, contextul în care se face promovarea, reprezintă tocmai împrejurarea excepțională, care este stabilit ca dată certă, ziua de 01 septembrie 2008, moment în care persoana în cauză trebuie să îndeplinească condițiile de stagiu, redus la jumătate, pentru a promova, fiind un non-sens în a considera că o persoană să fie considerată promovată, dar în același timp să mai efectueze o perioadă de stagiu.

În ceea ce privește pct. 9 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 9 din decizie, respectiv pct. 9 din încheiere, Curtea de apel a reținut următoarele:

Referitor la acordarea unor sporuri pentru muncă grele, vătămătoare sau periculoase:

Procesul-verbal de constatare a constatat că, în ceea ce privește acordarea unor sporuri pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în sumă de 3.991.464 RON, că în anul 2009 M.A.E. a plătit, unui număr de salariați, un spor la salariul de bază de 15% pentru condiții deosebite-grele, vătămătoare sau periculoase, în sumă de 3.991.464 RON, prin invocarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 495/2004.

Referitor la sporul de 10% pentru condiții vătămătoare. În sumă estimată de 219.771 RON.

Procesul-verbal de constatare a constatat că, în baza O.M.A.E. nr. 517 din 05 martie 2008, având în anexă Memorandumul interior al Direcției Resurse Umane nr. H1/1889 din 08 februarie 2008 și buletinele de măsurări nr. 265 din 27 septembrie 2007 și nr. 389 din 28 decembrie 2007, emise de Centrul de Testare-Evaluare și Cercetare Științifică pentru Armamente, întregul personal din Centrala M.A.E. a beneficiat de un spor pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază, aceste măsurători urmând să fie repetate, pentru a constata dacă în anul 2009 se mențin condițiile de acordare a sporului.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. va lua măsuri pentru intrarea în legalitate, în sensul acordării, numai în condițiile legii a sporului pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, pe baza buletinelor de determinare emise de autoritățile abilitate, precum și a avizului Inspectoratului Teritorial de Muncă și a sporului de 10% pentru condiții vătămătoare numai în situația depășirii limitelor admisibile de expunere, prevăzute de H.G. nr. 1136/2006, sens în care se vor respecta prevederile Legii nr. 495/2004, Legii nr. 19/2000, Legii nr. 31/1991 și Legii nr. 387/2007.

Curtea de apel a reținut, referitor la acordarea unor sporuri pentru muncă grele, vătămătoare sau periculoase, că reclamanta a susținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 495/2004, care, în această materie reprezintă normă specială derogând de la prevederile legii generale și aplicându-se cu prioritate, iar trimiterea la norma generală, se referă exclusiv la emiterea buletinelor de determinare de către autoritățile abilitate și nu la încadrarea „locurilor de muncă în condiții deosebite” așa cum prevede art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, nefiind necesar avizul I.T.M., în acest sens, fiind și adresele Inspecției Muncii din 07 august 2007 și din 29 ianuarie 2008, care fac trimitere la legea specială, Legea nr. 495/2004, și lasă la aprecierea ordonatorului principal de credite din M.A.E. acordarea Sporului pentru condiții deosebite, constatând, în același timp, că, în baza rapoartelor de Încercare, buletinelor de determinări eliberate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii, sunt îndeplinite condițiile de bază pentru acordarea acestuia.

Este adevărat că art. 25 din Legea nr. 495/2004, în această materie reprezintă normă specială, întrucât se aplică personalului din cadrul M.A.E., care se aplică cu prioritate, însă se completează cu dispozițiile generale, în mod corespunzător, iar trimiterea la norma generală, nu se referă exclusiv la emiterea buletinelor de determinare de către autoritățile abilitate, ci și la celelalte dispoziții pentru încadrarea „locurilor de muncă în condiții deosebite” așa cum prevede art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000.

Chiar dacă art. 25 din Legea nr. 495/2004 nu face nicio referire la avizul I.T.M., prevăzând doar necesitatea emiterii unui ordin al ministrului afacerilor externe și buletinele de determinare emise în condițiile legii, de autoritățile abilitate în acest sens.

Or, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1991 și art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007, condiționează efectuarea de determinări a existenței condițiilor deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, de verificarea făcută de I.T.M. dacă la data efectuării determinărilor s-au aplicat toate măsurile pentru normalizarea condițiilor de muncă și dacă instalațiile de protecție a muncii funcționează normal, precum și de prezența inspectorului de muncă desemnat în acest scop la momentul determinării noxelor profesionale.

Prin urmare, faptul că legea specială nu mai face trimitere la avizul I.T.M., este determinat de caracterul de reglementare special al actului normativ, însă acest caracter nu are nicio legătură cu procedura de determinare a noxelor, legiuitorul prevăzând prin lege o autoritate de control, în speță, I.T.M., care să supravegheze modul în care conducătorii autorităților determină aceste categorii de locuri de muncă.

În ceea ce privește acordarea sporului de 10% pentru condiții de muncă vătămătoare, reclamanta a susținut că cele constatate de echipa de control asupra acordării acestui spor personalului din locațiile M.A.E. din bd. x și str. y, în baza raportului de cercetări din 28 decembrie 2007 care a stat la baza P.M. nr. 517/2008 sunt nefondate, întrucât se pornește de la premisa greșită că valorile măsurate ale densității de putere a câmpului electromagnetic trebuie să depășească nivelul maxim admis prevăzut de H.G. nr. 1136/2006.

Or, această interpretare, care stă la baza întregului raționament al echipei de control pe această secțiune este falsă, având în vedere că nicio prevedere din H.G. nr. 1136/2006 nu face referire la acordarea de sporuri salariale pentru depășiri ale densității de putere a câmpului electromagnetic ci reglementează, potrivit art. 1 din hotărâre, cerințele minime pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea și securitatea lor, generate sau care pot fi generate de expunerea la câmpuri electromagnetice.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1136/2006, prezenta hotărâre stabilește cerințele minime pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea și securitatea lor, generate sau care pot fi generate de expunerea la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz, în timpul lucrului, iar potrivit art. 4 lit. b), prin valori limită de expunere se înțelege, limitele de expunere la câmpuri electromagnetice care se bazează direct pe efectele cunoscute asupra sănătății și pe considerații biologice; respectarea acestor limite asigură protecția lucrătorilor expuși la câmpuri electromagnetice împotriva oricărui efect nociv cunoscut asupra sănătății.

Într-adevăr art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008 nu condiționează acordarea acestui spor de funcționarea unor „instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj”, nefixând un anumit nivel minim peste care poate să se acorde acest spor, însă sporul de 10% se acordă pentru condiții vătămătoare, or în condițiile în care potrivit art. 4 lit. b) din H.G. nr. 1136/2006, respectarea acestor limite asigură protecția lucrătorilor expuși la câmpuri electromagnetice împotriva oricărui efect nociv cunoscut asupra sănătății, nu se mai regăsesc condițiile vătămătoare, prevăzute de lege.

Or, în cazul M.A.E., nu s-a înregistrat o depășire a limitelor de expunere la câmpuri electromagnetice, la cele două sedii, din bd. x și str. y, susținerea că expunerea fiind în mod evident, continuă, deci pe termen lung, chiar dacă calculele și încadrarea juridică efectuate de echipa de control ar fi corecte, efectele nocive ale acestor radiații asupra sănătății lucrătorilor M.A.E., ce reprezintă singurul criteriu în funcție de care se poate acorda acest spor, nu pot fi apreciate decât de instituții specializate de medicina muncii, nu poate să conducă automat la certitudinea existenței condițiilor vătămătoare, atâta timp cât nu s-a făcut dovada depășirii limitelor de expunere.

În ceea ce privește pct. 10 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 10 din decizie, respectiv pct. 10 din încheiere, instanța de fond a reținut netemeinicia acestuia, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că în desfășurarea acțiunilor specifice țării asistenței pentru dezvoltare, derulate în anul 2009 la M.A.E., s-au înregistrat o serie de abateri în ceea ce privește propunerea, aprobarea și evoluția fiecărui proiect/program, astfel încât nu s-a elaborat și supus aprobării Guvernului Strategia națională pentru acordarea de asistență pentru dezvoltare în plan multilateral, așa cum se prevede la art. 10 din H.G. nr. 747 din 11 iulie 2007, strategie care stă la baza elaborării Planului anual de acțiune.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. să analizeze angajarea și decontarea cheltuielilor privind asistența națională pentru dezvoltare acordată de Guvernul României, cu respectarea H.G. nr. 747/2007 și să decidă în condițiile legii.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că susținerea M.A.E. că nu este prevăzut un termen legal pentru elaborarea Strategiei naționale multianuale pentru acordarea de asistență pentru plan multilateral este nefondată deoarece, așa cum reiese din prevederile H.G. nr. 747/2007 (art. 14, art. 25), elaborarea strategiei multianuale este necesară pentru a sta la baza fundamentării și aprobării proiectelor și programelor de asistență pentru dezvoltare, inclusiv a fondurilor alocate. Dacă până în anul 2007, pentru fundamentarea proiectelor era aplicabilă (conform Planului de Acțiune anexă la actul normativ „Strategia Națională privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare”, aprobată prin H.G. nr. 703/2006), din anul 2008 era necesară elaborarea strategiei prevăzute de H.G. nr. 747/2007.

Prin cererea de chemare în judecată contestatoare susține că în perioada audiată (2008-2009), activitatea M.A.E. în domeniul ODA a fost afectată de limitări cauzate de bugetul foarte mic alocat, experiența limitată în domeniu (operațional din 2007) și relațiile politice cu statele partenere (de ex. relația politică cu R. Moldova nu a permis acordarea directă de asistență, ci doar prin intermediul partenerilor multilaterali).

În ciuda existenței unor limitări, în perioada auditată, M.A.E. și-a îndeplinit atribuțiile de coordonator național în domeniul ODA și a respectat cadrul legal in vigoare.

Curtea de apel a reținut că H.G. nr. 747/2007, așa cum se prevede în art. 1, reglementează acțiunile specifice aferente finanțării asistenței din cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare, stabilind:

a) formele de asistență pentru dezvoltare acordate de România în cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare;

b) procedurile de programare și acordare a asistenței pentru dezvoltare;

c) cadrul instituțional al gestionării resurselor aferente implementării asistenței pentru dezvoltare.

Potrivit art. 10 din H.G. nr. 747/2007

„(1) Ministerul Afacerilor Externe elaborează o strategie multianuală pentru acordarea de asistență pentru dezvoltare în plan multilateral.

(2) Strategia prevăzută la alin. (1) conține următoarele elemente:

a) descrierea obiectivelor politicii României în materie de cooperare pentru dezvoltare;

b) analiza globală a activităților tematice și geografice desfășurate de organizațiile internaționale în materie de dezvoltare;

c) strategia de cooperare multilaterală pentru dezvoltare a României prin identificarea unor priorități de acțiune;

d) alocarea resurselor financiare între priorități.

(3) Strategia pentru asistență multilaterală se aprobă pentru un interval de minimum 3 ani, în funcție de calendarul atingerii obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

(4) Strategia pentru asistență multilaterală se adoptă de Guvernul României, prin memorandumul elaborat și înaintat spre aprobare de Ministerul Afacerilor Externe.”

Reclamanta a susținut că, în ceea ce privește Strategia multianuală în plan multilateral, H.G. nr. 747/2007 nu prevede un termen limită legal pentru elaborarea acestui document, iar în Planul de Acțiune ODA 2009 a fost inclusă o singură contribuție multilaterală conform definiției din H.G. nr. 747/2007 (75.000 euro la Fondul Global HIV SIDA), fapt care nu a justificat elaborarea unei Strategii multilaterale multianuale pentru perioada auditată.

De asemenea, susține că Curtea de Conturi nu a luat in considerare răspunsul M.A.E. la Nota de relații privind existența Memorandumul nr. 81-3-1/S166 din 30 mai 2007 aprobat la nivel de Guvern, prin care s-au stabilit atât statele prioritare și lista statelor beneficiare, cât și bugetele ODA pentru perioada 2007-2010, însă având in vedere caracterul secret al documentului, faptul că echipa Curții de Conturi nu a parcurs procedurile legale (obținerea avizului DCPIC) pentru consultarea acestuia, MI 81-3-1/S/166 din 30 mai 2007 nu a fost prezentat Curții de Conturi, fiind vorba de un document cu caracter secret, pentru care legislația in vigoare prevede o procedură specifică pentru consultare, pe care M.A.E. a prezentat-o deja Curții de Conturi.

În raport de dispozițiile art. 1 și 10, expuse mai sus, este evident că anterior derulării proiectelor și programelor de asistență pentru dezvoltare, era necesar să existe Strategia pentru asistență multilaterală, adoptată de Guvernul României, prin memorandum elaborat și înaintat spre aprobare de Ministerul Afacerilor Externe, pentru intervalul de trei ani 2008-2011, în contextul în care până în anul 2007 inclusiv a fost în vigoare Strategia națională privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare, aprobată prin H.G. nr. 703/2006.

În ceea ce privește Memorandum-ul nr. 81-3-1/S166 din 30 mai 2007 aprobat la nivel de Guvern, despre care se susține că este clasificat, neputând fi prezentat echipei de control, prin care s-au stabilit atât statele prioritare și lista statelor beneficiare, cât și bugetele ODA pentru perioada 2007-2010, instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 747/2007, Statele partenere beneficiare de asistența pentru dezvoltare, precum și fondurile financiare alocate în acest scop începând cu anul 2008 se stabilesc de Ministerul Afacerilor Externe și sunt aprobate pe bază de memorandum de Guvernul României, în conformitate cu angajamentele asumate de România pe plan internațional în materie de finanțare și eficacitate a asistenței pentru dezvoltare, cu excepția asistenței financiare acordate sub forma reducerii/ștergerii datoriilor țărilor debitoare României, care intră sub incidența Legii nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, și a O.G. nr. 59/1994 privind reglementarea operațiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter și cooperare economică internațională în baza acordurilor comerciale și de plăți guvernamentale, republicată.

Împrejurarea că acest Memorandum există, însă nu a fost prezentat echipei de auditori fiind clasificat, nu poate duce la admiterea contestației, întrucât, așa cum rezultă din decizie, autoritatea reclamantă are obligația să intre în legalitate și să analizeze angajarea și decontarea cheltuielilor privind asistența națională pentru dezvoltare acordată de Guvernul României, cu respectarea H.G. nr. 747/2007.

Or, în ipoteza în care există acest memorandum, este o etapă în cadrul procedurii de elaborare a Strategiei naționale, în esență lipsa adoptării de către Guvern a Strategiei înaintea derulării programelor fiind abaterea reținută în sarcina reclamantei.

De asemenea, potrivit art. 27 din H.G. nr. 747/2007, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, ministrul afacerilor externe și ministrul economiei și finanțelor aprobă prin ordin comun manualul de implementare a asistenței pentru dezvoltare.

Reclamanta a susținut că în contextul in care prevederile privind cooperarea cu O.P.C.P. din H.G. nr. 747/2007 nu sunt operaționale, M.A.E. a acordat O.D.A. prin măsuri care să nu necesite cooperarea cu O.P.C.P., în principal utilizând art. 8, 13, 14 din H.G. nr. 747/2007.

Acest aspect justifică acțiunile M.A.E., însă, echipa de control a constatat doar că nu s-a elaborat acest manual și nu au fost respectate dispozițiile art. 27, dispunând măsura intrării în legalitate.

A mai reținut prima instanță că, potrivit art. 28 din H.G. nr. 747/2007, în procesul de elaborare, implementare și coordonare a politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare, Ministerul Afacerilor Externe colaborează cu autoritățile administrației publice din România, cu atribuții în domeniile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 404/2006.

Instituțiile publice române propun Ministerului Afacerilor Externe proiecte și programe de asistență pentru dezvoltare în vederea finanțării acestora din bugetul destinat finanțării politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare. Activitățile de implementare a acestor proiecte și programe sunt realizate de instituțiile publice române inițiatoare.

Reclamanta susține că în ceea ce privește finanțarea unui proiect O.D.A. în Etiopia, Etiopia nu se încadrează în categoria statelor prioritare (beneficiare ale unui buget anual O.D.A. de cel puțin 5 milioane euro), deci nu a fost necesară semnarea unui acord.

Procedura legală, prevăzută în art. 8 din H.G. nr. 747/2007 este încheierea unui Memorandum de înțelegere sau document echivalent cu statul beneficiar și a fost îndeplinită de către M.A.E., documentul fiind pus la dispoziția Curții de Conturi. Opinia juridică a M.A.E. este că secretarii de stat sau ambasadorii sunt abilitați, să semneze, în numele M.A.E., astfel de documente.

Acțiunea a fost inclusă în MI 81-3/1505 din 25 martie 2008, aprobat de ministrul afacerilor externe, în anexa 1 - Lista proiectelor propuse de finanțare, parte integrantă a MI 81-3/1505 din 25 martie 2009, cap. 2.3 Orientul Mijlociu și Africa). Anexa 1 a fost circulată în paralel cu MI 81-3/1505 din 25 martie 2008 și aprobată ca parte integrantă a acestuia, nefiind necesară semnarea sa separată. Planul de acțiune pe anul 2008 este același cu MI nr. 81-3/1505 din 25 martie 2008 și anexele aferente, transmis Curții de Conturi prin adresa nr. 81-3-1/1714 din 09 decembrie 2010. Planul a fost aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 967/2008, așa cum prevede H.G. nr. 747/2007.

Curtea de apel a reținut că aspectele legate de valabilitatea documentului menționat, existența planului de acțiune prevăzut de art. 9 din H.G. nr. 747/2007, țin în esență de îndeplinirea obligației prevăzută în decizia contestată, aceea ca M.A.E. să analizeze angajarea și decontarea cheltuielilor privind asistența națională pentru dezvoltare acordată de Guvernul României, cu respectarea H.G. nr. 747/2007 și să decidă în condițiile legii, or, existența unui plan de acțiune valabil, întocmit în condițiile art. 9 este o etapă în elaborarea Strategiei naționale, așa cum se prevede în art. 1 din H.G. nr. 747/2007

În raport de prevederile art. 8 din H.G. nr. 747/2007, Curtea de apel a reținut că, în mod corect, echipa de audit a apreciat că se prevede doar obligația de a încheia memorandumuri de înțelegere cu statele partenere, fără a se stabili procedurile de acordare pentru fiecare formă de asistență, care sunt prevăzute la Cap. IV Proceduri de acordare a asistenței pentru dezvoltare (art. 11-22) din aceeași hotărâre a Guvernului.

Finanțarea proiectului Axum reprezintă o asistență bilaterală, prin procedura de ajutor bugetar direct, reglementată la art. 17 din actul normativ, fiind urmare a unei acceptări de sprijin financiar solicitate de o instituție etiopiană, în condițiile în care nu s-a întocmit un proiect sau program inclus în Strategia de reducere a sărăciei a guvernului etiopian, astfel încât, în mod corect, s-a apreciat că M.A.E. nu a întreprins analizele și demersurile necesare pentru a constata dacă sunt îndeplinite integral condițiile specifice pentru acordarea acestui sprijin financiar.

De altfel, însăși reclamanta susține că, deși proiectul la care se face referire a fost aprobat de ministrul afacerilor externe în 2008, rectificarea bugetară din noiembrie 2008 a cauzat imposibilitatea alocării întregii sume angajate și, având în vedere angajamentul politic deja asumat și importanța păstrării unor bune relații politice cu statul etiopian, s-a considerat oportună virarea sumei restante din bugetul O.D.A. pe 2009, în regim de urgență, înainte de adoptarea Planului de acțiune pentru 2009, cu menționarea ulterioară a acestui proiect în Planul de acțiune pe 2009.

În ceea ce privește organizarea Forumului O.N.G.-urilor la Marea Neagră, instanța de fond a constatat că, în mod corect, s-a reținut că acordarea asistenței pentru dezvoltare se realizează în conformitate cu procedurile stabilite la Cap. IV din H.G. nr. 747/2007, art. 16, fiind o finanțare nerambursabilă, potrivit cărora, reclamanta avea obligația de a aplica prevederile Legii nr. 350/2005, indiferent dacă plata s-a făcut prin intermediul O.N.G.-urilor sau direct prestatorilor de servicii, nefăcând dovada respectării obligației legale de a supune proiectul unei evaluări tehnice și financiare de către O.P.C.P. și a încheierii unui acord sau protocol inițial privind costul proiectului și obligațiile fiecărei părți.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Afacerilor Externe, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea acestuia s-au invocat următoarele argumente, corespunzător celor 9 puncte contestate ale încheierii nr. 4 din 05 mai 2011 emisă de către intimata Curtea de Conturi, astfel:

1. Cu privire la organizarea necorespunzătoare a activității financiar-contabile a instituției instanța de fond în mod neîntemeiat a apreciat instanța că au fost săvârșite abateri de la normele financiar contabile, astfel că se impune înlăturarea acestora prin admiterea acțiunii de fond.

Fișa pentru operațiuni bugetare se întocmește manual în Centrala M.A.E. în care se înscrie bugetul aprobat, angajamentele legale, plățile efectuate la nivel de alineat bugetar, iar pentru misiunile diplomatice se transmit raportările financiare care cuprind informații lunare, privind plățile și se consolidează la nivel de total buget misiuni. în procesul de analiză al execuției bugetare cheltuielile efective se preiau din balanța de verificare. în realitate, față de cele menționate, abaterea contestată de Curtea de Conturi nu există.

Nu s-a întocmit la toate reprezentanțele registru de casă Jurnalul de casă, ca document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților, efectuate prin casierie, este întocmit de toate misiunile diplomatice și respectă cerința conținutului minimal obligatoriu de informații, cerință prevăzută în Normele specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobat prin Ordinul M.F.P. nr. 3512/2008, respectiv:denumirea unității, denumirea și data (luna, ziua și anul) întocmirii formularului.

În plus, controalele efectuate anterior nu au reținut această împrejurare ca reprezentând o deficiență în condițiile în care M.A.E. a utilizat același tip de document contabil.

Constatarea Curții de Conturi este de formă și nu de fond, în sensul că denumirea documentului editat este același cu cel al modulului informatic utilizat pentru înregistrarea operațiunilor financiare (jurnal de casă - bancă).

Jurnalul de casă este întocmit de toate misiunile diplomatice și respectă cerințele formularului - registru de casă conform O.M.F.P. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, și anume nr. curent, data, explicație, încasări, plăți, sold și prevederile O.M.F.P. nr. 1917/2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: „Registrele de contabilitate și formularele comune pe economie, care nu au regim special de înseriere și numerotare, privind activitatea financiară și contabilă, pot fi adaptate în funcție de specificul și necesitățile instituțiilor publice, cu condiția respectării conținutului minimal de informații și a normelor de întocmire și utilizare a acestora.

Acestea pot fi pretipărite sau editate cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor. Prin urmare, nu a existat o abatere de la norma financiar-contabilă pre-citată și judecătorul fondului, în mod neîntemeiat, s-a raliat poziției exprimate de Curtea de Conturi.

2. În ce privește soluția pronunțată pentru punctul 2 din acțiunea de fond, referitor la punctul 3 din Decizia Curții de Conturi nr. 5 din 10 martie 2011, respectiv nefinalizarea acțiunii de inventariere generală a patrimoniului instituției.

În mod greșit instanța de fond a reținut că nu a fost respectate dispozițiile art. 16 din O.M.F.P. nr. 2861 din 09 octombrie 2009 în sensul că nu a existat o inventariere a bunurilor de natura mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar pe liste distincte. Astfel cum am arătat și la judecata în primă instanță, constatările auditorilor privind lipsa informațiilor (locurile de folosință și persoanele care răspund) în listele de inventariere nu au bază legală.

Aceste informații nu se regăsesc în documentul liste de inventariere precizat în O.M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, ale căror prevederi au fost respectat întocmai.

Locurile de folosință și persoanele care răspund se regăsesc în inventarele de cameră ce constituie liste distincte, astfel că au fost respectate dispozițiile punctului 17 din O.M.F.P. nr. 2861 din 09 octombrie 2009.

Inventarierea privind conturile 101 și 102 la care se referă auditorii Curții de Conturi se regăsește în balanța analitică a acestor conturi iar prezentarea componenței soldului pentru conturile menționate a fost realizată în timpul controlului.

Din acest punct de vedere este eronată opinia instanței că nu s-a asigurat valorificarea rezultatelor inventarierii generale a patrimoniului deoarece s-a făcut dovada înregistrării bunurilor în evidența contabilă a misiunilor diplomatice și a aprobării acestei măsuri de către ordonatorul principal de credite.

3. În ce privește soluția pronunțată asupra punctului 3 din acțiune, apreciem că hotărârea instanței este dată prin aplicarea și interpretarea greșită a legii, pentru următoarele considerente:

S-a apreciat greșit de către judecătorul fondului că „nu prezintă relevanță” faptul că taxele consulare ce se fac venit la bugetul de stat, conform art. 12 din Legea nr. 198/2008, nu sunt definite ca atare și de Codul fiscal.

Astfel, prima instanță apreciază că se vor aplica dispozițiile art. 119 și ale art. 120 C. proc. fisc., taxele consulare constituind creanțe bugetare pentru care se plătesc majorări de întârziere în cazul în care se virează la bugetul de stat peste termen.

Prima instanță a ignorat complet norma - titlu prevăzută de art. 1 alin. (1) C. proc. fisc. în care se arată că „Prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal” (subl. n.).

De aceea, apreciem că argumentul însușit de judecătorul fondului în sensul că Legea nr. 198/2008 este o lege specială ale cărei prevederi se completează cu dreptul comun în materie fiscală și astfel devin aplicabile dispozițiile C. proc. fisc. nu este valid.

Codul de procedură fiscală nu poate fi aplicabil în acest caz deoarece nu avem calitatea de contribuabil în sensul art. 17 alin. (2) C. proc. fisc., operațiunea financiar-contabilă de virament a respectivelor taxelor consulare încasate prin oficiile și misiunile diplomatice ale M.A.E. nefiind echivalent faptului juridic al „datorării” respectivelor taxe.

În absența unui raport de drept material fiscal stabilit între organul fiscal și M.A.E. nu există un raport de drept procedural fiscal corespondent, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 C. proc. fisc. Or, numai în condițiile stabilirii unui raport de drept procedural fiscal se poate vorbi de calcularea majorărilor de întârziere, ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel,: nu se poate vorbi în actele administrative atacate astăzi de o valoare „estimată a operațiunilor care constituie abateri de la legalitate, reprezentată de contravaloarea majorărilor de întârziere” și vă rugăm ca, admițând recursul, să modificați sentința atacată în sensul înlăturării din actele atacate a acestei mențiuni a Curții de Conturi ce vizează consecințe fiscale inexistente.

Pe de altă parte, instanța de fond greșește când apreciază că au fost încălcate „principiile bunei gestiuni financiare”.

A fost virat la bugetul de stat soldul din banca înregistrat de Centrala M.A.E. la 31 decembrie 2010 (O.P. nr. 7 din 29 ianuarie 2010) și pentru Institutele Culturale (O.P. nr. 381, 380 din 12 februarie 2010 și nr. 438, 442 din 17 februarie 2010).

Pentru misiunile diplomatice s-a realizat analiza componenței soldurilor de casă și bancă la 31 decembrie 2010, prin următoarea procedură: din valoarea absolută a soldurilor de casă și bancă s-au scăzut obligațiile misiunilor diplomatice față de bugetul de stat care nu au fost virate până la 31 decembrie 2010, creditorii din garanții materiale, costul blanchetelor de pașaport datorate Companiei Naționale Imprimeria Națională, alți creditori.

S-a constatat că valoarea obligațiilor înregistrate de M.A.E. la 31 decembrie a fost de 4.295.183,60 euro și 3.836.141,55 dolari S.U.A. față de un disponibil înregistrat în casă și bancă în valoare de 3.040.077,52 euro și 3.458.813,61 dolari S.U.A. Rezultatul negativ dintre disponibil și obligații definesc sursa de finanțare.

Virarea la bugetul de stat a taxelor consulare colectate de misiuni s-a realizat din creditele bugetare deschise lunar de Ministerul Finanțelor Publice.

S-a utilizat această procedură pentru a elimina pierderile majore din diferențele de curs (diferența între cursul de vânzare la licitație a valutei transferată de misiuni și cursul B.N.R. la care M.A.E. este obligat să vireze încasările în valută realizate de misiuni este de cel puțin 0,10 RON/euro sau dolari S.U.A.).

În condițiile în care s-ar fi procedat la vânzarea valutei primită în cursul anului 2009 de la misiuni (5.941.411,20 euro, 160.110,61 lire sterline și 3.216.422,63 dolari S.U.A.) pentru realizarea transferului către bugetul de stat iar creditele bugetare s-ar fi utilizat pentru cumpărarea valutei necesare acoperirii cheltuielilor misiunilor diplomatice, diferența de 0,10 RON/euro sau dolari S.U.A. ar fi condus la o pierdere din bugetul M.A.E. în valoare de 594.141 euro, 16.011,06 lire și 321.642 dolari S.U.A.

4. Cu privire la acordarea unui spor pentru muncă suplimentară, în sumă de 2.278.466 RON, prestată fără a se compensa cu timp liber (măsură dispusă la pct. 5 din Decizia nr. 5/2011 și reluată la pct. 5 din încheierea nr. 4 din 06 mai 2011) instanța a făcut o aplicare greșită a legii.

În mod nelegal, judecătorul fondului a reținut că „în ce privește plata orelor suplimentare și/sau compensarea acestora cu timp liber suplimentar, se aplica cu precădere Legea nr. 329/2009”.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 329/2009 instituiau o derogare exclusiv de la prevederile art. 119 C. muncii. Norma din art. 119 C. muncii arăta că „Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia”.

Derogarea amintită viza prelungirea termenului de acordare a orelor libere, orele suplimentare efectuate în anul 2009 putând fi compensate de angajatorii personalului bugetar cu ore libere plătite, acordate până la data de 31 decembrie

Prin urmare, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, sporul salarial prevăzut de art. 120 C. muncii nu era datorat și, corespunzător, nu putea fi încasat de angajatul bugetar care a prestat activitate peste programul normal de lucru chiar dacă nu a fost posibil să îi fie acordate ore libere plătite în următoarele 30 de zile de la data efectuării muncii suplimentare.

Acesta este sensul derogării instituite de prevederile art. 11 din Legea nr. 329/2009.

Dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004 (aflate în vigoare până la abrogarea acestora la data de 01 ianuarie 2010 prin efectul intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009) nu au fost însă modificate prin derogarea ce a privit art. 119 C. muncii deoarece ele nu au fost edictate în legătură cu dreptul comun al muncii.

Dimpotrivă, prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004 au constituit o normă specială care a reglementat altfel ceea ce era dispus prin art. 119-120 C. muncii.

Dispozițiile art. 27 din Legea nr. 495/2004 au instituit un spor la salariul de bază iar modalitatea de acordare este, cu siguranță, o normă specială, față de ceea ce este normat în dreptul comun. în privința plății orelor suplimentare efectuate în munca prestată de membrul Corpului Diplomatic și Consular al României, C. muncii nu completează Legea nr. 495/2004 deoarece în legea specială se dispune diferit față de o ipoteză comună C. muncii și legii speciile (plata orelor suplimentare).

Or, prevederile Legii nr. 329/2009 nu au derogat decât de la C. muncii și au păstrat intact cadrul normativ prevăzut de legea specială, Legea nr. 495/2004.

Extrapolarea ce a fost operată de intimata-pârâtă și de prima instanță, în sensul că nașterea dreptului la plata orelor suplimentare prin adăugarea unui spor la salariul de bază este reglementată echivalent în cele două regimuri (comun și special) a condus la raționamentul greșit că Legea nr. 329/2009 va afecta inclusiv aplicarea dispozițiilor Legii nr. 495/2004.

Legiuitorul nu a menționat expres că prevederile art. 11 din Legea nr. 329/2009 vor fi derogatorii atât de la C. muncii, cât și de la regimurile legilor speciale de salarizare, în speță Legea nr. 495/2004, care, la rândul lor, erau speciale și derogatorii de la dreptul comun - C. muncii.

Ce se arăta în dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004 legiuitorul, într-o interpretare gramaticală, a hotărât că membrul Corpului diplomatic și consular al României poate avea opțiunea ca, la cererea sa expresă, să beneficieze de timp liber corespunzător pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru, „în condițiile în care orele nu au fost plătite”.

Prin urmare, o interpretare onestă a legii respective ne arată că orele suplimentare efectuate în condițiile prevăzute de art. 27 alin. (4) din Legea nr. 495/2004 se plătesc printr-un spor la salariul de bază iar acest spor, fiind o componentă salariată, urmează tratamentul juridic al salariului în sensul că plata se datorează angajatului, membru al Corpului diplomatic și consular al României, la data de 15 a lunii următoare celei în care au fost efectuate orele suplimentare.

Prin excepție, dacă salariatul (nu ordonatorul principal de credite) apreciază ca fiind mai avantajos să beneficieze de timp liber plătit, are această opțiune pe care trebuie să o exprime anterior momentului de efectuare a plății orelor suplimentare de către angajator.

În consecință, reglementarea specială se arată în contrast total cu dreptul comun, iar prevederile art. 11 din Legea nr. 329/2009 nu au fost declarate ca fiind derogatorii decât de la dispozițiile art. 119 C. muncii fără a aduce atingere normei corespondente din Legea nr. 495/2004.

Din lectura textului legal în cauză apare că ordonatorul de credite nu are nicio opțiune, aceasta aparține angajatului, iar plata orelor suplimentare este o regulă care poate fi, prin excepție, schimbată prin manifestarea de voință a angajatului.

Exact invers decât apare în interpretarea a instanței de fond.

Prin urmare, plata orelor suplimentare, operată prin creditele bugetare deschise de Trezoreria Statului la data de 13 noiembrie 2009, este legală și nu a fost deloc afectată de intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009.

În absența unor alte considerente care să vizeze modul financiar-contabil de efectuare a plății orelor suplimentare că, potrivit, dreptului material enunțat, această plată se datora de M.A.E., iar creditele bugetare au fost antamate în mod legal în acest scop.

5. Cu privire la acordarea de diferențe salariate unor angajați ai M.A.E. detașați la altă instituție, instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit legea.

În mod greșit judecătorul fondului a distins acolo unde legiuitorul nu a făcut-o și a interpretat că „drepturile mai favorabile” prevăzute de art. 47 alin. (2) C. muncii nu includ și sporurile pe care angajații M.A.E., detașați la Administrația Prezidențială, erau îndreptățiți să le încaseze în situația în care și-ar fi desfășurat activitatea la angajatorul cedent.

În materia detașării și a drepturilor salariale cuvenite salariaților pe perioada detașării, se aplică cu prioritate prevederile art. 45-47 C. muncii, întrucât au caracter special față de celelalte acte normative invocate, cu aplicabilitate generală.

În privința întinderii drepturilor salariale ale persoanelor detașate, consideră că acestea au fost calculate în mod corect, cu respectarea întocmai a art. 47 alin. (2) C. muncii, care prevede că „Pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat”.

În speță, persoanele în discuție au beneficiat de drepturile salariale de la angajatorul care a dispus detașarea, adică Ministerul Afacerilor Externe.

În cazul plății efective a drepturilor salariale ale persoanelor detașate, consideră din nou că, în mod corect, Ministerul Afacerilor Externe a acordat diferența dintre drepturile salariale de care ar trebui să beneficieze salariatul și drepturile salariale pe care le încasează de la Administrația Prezidențială, având în vedere că angajatorul la care s-a dispus detașarea - Administrația Prezidențială în cauză nu și-a îndeplinit integral obligațiile, față de salariatul detașați în corecta aplicare a art. 47 alin. (4) C. muncii care precizează că „Dacă angajatorul la care s-a dispus detașarea nu își îndeplinește integral și la timp toate obligațiile față de salariatul detașat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detașarea.”

Textul legal nu stabilește obligația angajatorului care a dispus detașarea (M.A.E.) la recuperarea acestor sume.

6. Cu privire la pct. 7 din contestația M.A.E. împotriva încheierii nr. 4/2011 referitoare la acordarea de sporuri și drepturi salariale personalului care ocupă funcții de demnitate publică, contrar prevederilor O.G. nr. 10/2008, judecătorul a aplicat greșit legea.

În mod greșit judecătorul fondului a apreciat că „O.G. nr. 10/2008 se aplică tuturor funcțiilor de demnitate publică, indiferent de domeniul din care provine, dacă funcția sa este de demnitate publică potrivit legii or, prin numirea într-o asemenea funcție, persoana în cauză primește anumite prerogative care justifică stabilirea unei indemnizații corespunzătoare, astfel încât nu mai poate fi salarizat potrivit dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost salarizat anterior”.

În primul rând, în considerentele sale, prima instanță trece complet sub tăcere incidența dispozițiilor art. 27 lit. c) din Legea nr. 154/1998 și nu motivează de ce a înlăturat poziția noastră referitoare la aplicarea respectivului text de lege.

Dimpotrivă, din analiza sistematică a cadrului legal invocat se desprinde ideea că Legea nr. 154/1998 nu se aplică personalului diplomatic atunci când ne aflăm în ipoteza unei salarizări mai favorabile potrivit reglementării specifice de salarizare iar, pe de altă parte, instanța de fond nu procedează la o interpretare teleologică a textului „trecut temporar în altă funcție” [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 495/2004] astfel încât aceasta să fie aplicabil, ci nu golit de orice sens juridic.

Contrar a ceea ce instanța a reținut, alături de intimata-pârâtă, din perspectiva efectelor juridice ale prevederilor coroborate ale Legii nr. 495/2004 și ale Legii nr. 154/1998, în sensul că „membrilor Corpului diplomatic și consular numiți în funcții de demnitate publică, conform prevederilor art. 50 C. muncii, contractul individual se suspendă”, cităm din cuprinsul art. 15 al Legii nr. 495/2004: „în cazul în care detașarea sau trecerea temporară în altă activitate se face la o funcție la care este stabilit un salariu de bază mai mare, membrii Corpului diplomatic și consular detașați sau trecuți temporar în altă funcție beneficiază de acest salariu și de celelalte drepturi ce se acordă personalului de la locul de muncă respectiv”.

Având în vedere că legiuitorul nu specifică natura funcției în care este trecut diplomatul, durata minimă sau maximă a acestei treceri temporare sau cine dispune trecerea (angajatorul sau alta entitate) este evidentă concluzia că trecerea temporară în altă funcție, reglementată de art. 15 din Legea nr. 495/2004 este o instituție juridică specială, specifică domeniului de activitate diplomatic.

Per a contrario, dacă ar fi juste cele reținute de instanța de fond, atunci dispozițiile art. 15 din Legea nr. 495/2004 ar putea fi aplicate numai în cazul în care detașarea, delegarea sau trecerea în altă funcție se dispune de către M.A.E.

Or, în cazul trecerii în altă funcție, o ipoteză din art. 15 al Legii nr. 495/2004 care a fost invocată de M.A.E. ca bază legală pentru acordarea acestui drept, nu este posibila o asemenea măsură printr-o decizie internă a M.A.E., diplomații neputând fi trecuți într-o altă funcție decât cea diplomatică nici măcar ca sancțiune disciplinară.

Or, un act normativ trebuie interpretat în sensul în care poate produce efecte și nu pentru a-l lipsi de orice eficacitate.

Acesta este încă un motiv pentru a considera că modul de interpretare al art. 15 din Legea nr. 495/2004 de către prima instanță este unul eronat.

În plus, în această chestiune care ține, în mod evident, de interpretarea unui articol dintr-un act normativ, trebuie menționat că M.A.E. este inițiatorul în fapt a Legii nr. 495/2004, fiind cel mai în măsură să cunoască elementele de fapt care au condus la actualele formulări ale textului legal și fiind cel mai în măsură să cunoască și să afirme „spiritul și litera legii”.

Prin urmare, calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular și trecerea temporară în altă activitate, fără nicio altă distincție a legiuitorului care să opereze în direcția sugerată de judecătorul fondului, sunt condiții necesare și suficiente pentru ca, anterior datei de 15 aprilie 2008, persoanele încadrate în funcții de demnitate publică să beneficieze de salarizarea mai favorabilă prevăzută de O.G. nr. 10/2008.

După data de 15 aprilie 2008, atunci când s-au întrunit condițiile unei salarizări mai favorabile a demnitarilor în baza art. 15 alin. (1) teza I din Legea nr. 495/2004 și ca un rezultat al evaluării personale de către fiecare demnitar a beneficiilor cumulate din aditia sporurilor la salariul de bază prevăzut de grila modificată de salarizare a diplomaților (intrată în vigoare la 07 decembrie 2007), aceștia au ales să fie salarizați conform Legii nr. 495/2004 nefiind legal ca aceștia să fie privați de un drept ce le revenea potrivit calității de membru al C.D.C.R. - a se vedea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, chiar dacă au fost trecuți temporar în altă funcție.

Pe de altă parte, nici Legea nr. 154/1998 nu interzicea principiul salarizării mai favorabile din moment ce prevederile art. 28 lit. c) din acest act normativ exclude posibilitatea ca personalul diplomatic și consular de carieră să fie salarizat numai în baza acestei legi atunci când ocupă funcții de demnitate publică.

În ce privește aplicarea O.G. nr. 10/2008, această reglementare nu a adus alte schimbări în regimul juridic al salarizării mai favorabile, altul decât cel stabilit în balanța dintre Legea nr. 154/1998 și Legea nr. 495/2004, ci numai a modificat cuantumul indemnizației unice a demnitarilor publici, fapt ce a determinat instaurarea unei perioade în care s-au analizat beneficiile adoptării uneia dintre cele două grile de salarizare de care, repetăm, diplomații aveau în egală măsură dreptul să se prevaleze.

Trebuie menționat faptul că actele de numire în funcții de demnitate publică a membrilor Corpului diplomatic și consular al României și în care â-au stabilit veniturile acestora raportat la principiul salarizării mai favorabile sunt acte administrative care au intrat în circuitul civil, au produs efecte juridice și nu au fost până la data prezentei anulate printr-o hotărâre judecătorească, conform legii.

7. Cu privire la promovarea unor angajați prin nerespectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României.

Instanța de fond a greșit când nu a acordat atenția cuvenită faptului că metodologia de promovare în grad diplomatic și consular a fost aprobată prin act administrativ de ministrul afacerilor externe, iar acest act a fost în vigoare și chiar și-a epuizat efectele fără a exista o hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea lui.

Curtea de Conturi și instanța, la rândul ei, nu puteau face abstracție de ordinea juridică propusă printr-un act administrativ valabil la data adoptării Deciziei nr. 5/2011 și a încheierii nr. 4/2011.

Dacă, în prealabil, s-ar fi constatat nelegalitatea Metodologiei de promovare în grad diplomatic și consular și a actelor administrative subsecvente, Curtea de Conturi avea un temei pentru emiterea propriilor acte de sancționare a unor abateri de la legalitate produse în aria specifică de control.

Altfel ,se poate aprecia că organul de control, care face parte din autoritatea administrativă, are puterea de a îndepărta, de a lipsi de efecte sau de a nu observa efectele juridice produse de un act emis în regim de putere publică de o altă autoritate administrativă, substituindu-se, astfel, autorității judecătorești și contribuind la încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 269/2003, organizarea comisiei pentru promovare în grad diplomatic și consular, criteriile de promovare, precum și acordarea gradelor sunt operațiuni dispuse prin act administrativ de către ministrul afacerilor externe, respectiv prin ordin.

Or, la data adoptării actelor administrative atacate, nu a existat o hotărâre definitivă a instanței de contencios administrativ care să pună capăt prezumției de legalitate de care se bucura actul administrativ normativ emis de ministrul afacerilor externe, respectiv Metodologia de promovare în grad diplomatic și consular.

Conform Metodologiei de promovare în grad diplomatic și consular, aprobată de ministrul afacerilor externe prin Ml nr. H5-43 din 18 septembrie 2008, pentru a putea fi promovați, diplomații trebuia să îndeplinească stagiul minim pentru promovarea în grad diplomatic sau consular în cursul anului 2008.

Astfel, toate persoanele promovate în anul 2008 au îndeplinit condițiile de stagiu prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, inclusiv cele 4 persoane nominalizate la procedura normală (3 îndeplineau condiția de stagiu în luna decembrie 2008, iar a patra persoană în luna noiembrie 2008) și persoana nominalizată la procedura excepțională (aceasta îndeplinea condiția în luna decembrie 2008).

În ceea ce privește persoanele înscrise la procedura normală, dar promovate prin procedura excepțională se fac următoarele precizări:

- prima condiție pentru ca un diplomat să poată promova prin procedura excepțională este ca acesta să îndeplinească Jumătate din condițiile de stagiu, așa cum sunt prevăzute la art. 13” din Legea nr. 269/2003, condiție pe care toate persoanele respective au îndeplinit-o în mod evident;

- rezultatele deosebite în activitate” sunt dificil de cuantificat prin intermediul criteriilor stabilite pentru procedura normală datorită specificității unor astfel de rezultate.

De asemenea, obținerea unor rezultate deosebite este dificil de anticipat deoarece acestea sunt realizate, de obicei, ca urmare a unor evenimente/acțiuni punctuale/neprevăzute. Conform Legii nr. 269/2003, aprecierea realizării unor rezultate deosebite este de competența exclusivă a ministrului afacerilor externe.

Legea nr. 269/2003 nu stipulează în mod expres o dată la care trebuie făcută promovarea nici în cazul „îndeplinirii condițiilor de stagiu”, nici pentru procedura „la jumătate de stagiu”. Expresia „cu ocazia Zilei Diplomației Române” stabilește doar contextul în care se poate face promovarea „la jumătate de stagiu” și nu fixează o dată concretă.

Metodologia de promovare în grad diplomatic și consular a fost aprobată de ministrul afacerilor externe prin Ml nr. H5-43 din 18 septembrie 2008, deci anterior desfășurării sesiunii de promovare în grad diplomatic sau consular din anul 2008 și întocmirii, la data de 27 octombrie 2008, a Procesului Verbal pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare în sesiunea anului 2008.

Voința decidentului a fost exprimată, în primul rând, prin Ml nr. H5-43 din 18 septembrie 2008, iar acest lucru a fost doar întărit ulterior, de același decident, prin emiterea Ordinului M.A.E. nr. 1963 din 31 octombrie 2008.

Judecătorul fondului nu a pus în discuția părților, în etapa dezbaterilor, valabilitatea actelor M.A.E., ci, surprinzându-ne procesual, a analizat peste limitele învestirii sale, conformitatea cu legea a respectivelor acte administrative prin care s-a organizat sesiunea de promovare în grad diplomatic și consular.

8. Cu privire la pct. 9 din Contestația M.A.E. împotriva Încheierii nr. 4/2011 referitoare la acordarea de sporuri pentru condiții de muncă deosebite, respectiv vătămătoare, instanța a aplicat și a interpretat greșit legea.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că „art. 25 din Legea nr. 495/2004 se completează cu dispozițiile generale, în mod corespunzător, iar trimiterea la norma generală nu se referă exclusiv la emiterea buletinelor de determinare de către autoritățile determinate, ci și la celelalte dispoziții pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, așa cum prevede art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000”.

În speță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 495/2004, care în această materie reprezintă normă specială, derogând de la prevederile legii generale și aplicându-se cu prioritate.

Astfel, în conformitate cu art. 25 alin. (2) din Legea nr. 495/2004, „locurile de muncă cu condiții deosebite - grele, vătămătoare sau periculoase -, categoriile de persoane și condițiile de acordare a sporului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe, pe baza buletinelor de determinare emise în condițiile legii de autoritățile abilitate”.

Rezultă, în mod clar, că trimiterea la norma generală (în condițiile legii) se referă exclusiv la emiterea buletinelor de determinare de către autoritățile abilitate și nu la încadrarea „locurilor de muncă în condiții deosebite” așa cum prevede art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000. Cu alte cuvinte, norma prevăzută la art 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 nu este aplicabilă în speță, nefiind necesar avizul I.T.M.

În acest sens, sunt și adresele Inspecției Muncii nr. 26860/R din 07 august 2007 și nr. 4307/R din 29 ianuarie 2008, care fac trimitere la legea specială, Legea nr. 495/2004, și lasă la aprecierea ordonatorului principal de credite din M.A.E. acordarea sporului pentru condiții deosebite, constatând, în același timp, că, în baza rapoartelor de încercare, buletinelor de determinări eliberate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii sunt îndeplinite condițiile de bază pentru acordarea acestuia.

Or, dreptul acordat prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 495/2004 nu este în niciun fel grevat de respectarea prevederilor art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 și/sau ale celorlalte dispoziții relevante din actele de rang inferior adoptate în vederea executării Legii nr. 19/2000. Acestea din urmă stabilesc numai regulile pentru depunerea la casa de pensii a documentelor necesare luării în evidență spre a plăti contribuția de asigurări sociale.

În opoziție cu opinia instanței potrivit căreia există obligativitatea avizului I.T.M. pentru încadrarea de către ministru a locurilor de muncă în categoria celor cu condiții deosebite, a arătat că intimata-pârâtă a identificat greșit sediul materiei pentru acordarea acestui spor. Judecătorul fondului a îmbrățișat această viziune a părții adverse dar nu a motivat de ce a făcut-o, mai precis, nu a motivat de ce apreciază că art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 este normă generală care completează prevederile art. 25 din Legea nr. 495/2004.

Din analiza considerentelor atacate reiese faptul că instanța de fond a determinat valabilitatea efectelor juridice ale Ordinului ministrului muncii nr. 352/2001 prin prisma prevederilor Legii nr. 19/2000, pentru perioada cât aceasta s-a aflat în vigoare.

În nici un caz nu este acceptabil ca instanța să fi operat cu noțiuni hibride, prelevate din norme cu obiecte diferite de reglementare numai pentru a se crea o bază de susținere a argumentației împrumutate de la intimata-pârâtă.

Așa cum se arată și în adresa nr. 4386 din 25 februarie 2011 a I.T.M., „sporul la salariul de bază se stabilește în baza Regulamentului întocmit de dvs. împreună cu celelalte ministere, mai sus amintite, fără eliberarea unui aviz de către Inspectoratul Teritorial de Muncă”.

În niciuna din argumentele aduse de instanță la punctul 3 din hotărârea atacată nu poate fi identificat un singur element pentru a se putea presupune că sporul pentru condiții deosebite de muncă - grele, vătămătoare sau periculoase a fost acordat prin înfrângerea unei norme imperative în vigoare.

Toate cerințele pozitive ale legii au fost întrunite la acordarea sporului (condiția existenței unui ordin al ministrului emis în baza unor buletine de determinare emise în condițiile legii de autoritățile abilitate) și nu s-a înregistrat în legislația specială (reglementări bugetare) nicio condiție negativă care să determine blocarea acordării acestui spor în perioada relevantă.

Ca un argument în plus, I.T.M. a confirmat, neîndoielnic, actul administrativ despre care iritanta pretinde că a fost încheiat fără observarea condițiilor imperative ale legii pentru întocmirea sa valabilă.

Totodată, se arată că, Inspectoratul Teritorial de Muncă a avizat favorabil acordarea de către M.A.E. a sporului de condiții deosebite, conform adreselor nr. 26860/R din 07 august 2007 și nr. 4307/R din 29 ianuarie 2008.

La baza emiterii Ordinului ministrului nr. 516/2008 au stat 2 seturi de buletine de determinare:

a) întocmite la data de 12 octombrie 2007, în baza comenzii: contract nr. 68 din 10 octombrie 2007 (nemenționată deloc de echipa de control);

b) întocmite la data de 12 noiembrie 2007, în baza comenzii nr. 155 din 12 noiembrie 2007. Rezultă că, în mod firesc și corect, că sporul pentru condiții deosebite a fost acordat diferențiat, de la cele două date sus menționate, corespunzător spațiilor expertizate.

Luând în considerare numai prevederile H.G. nr. 246/2007, invocate de echipa de control și reținute de instanța de fond, menționăm următoarele:

1. Inspecția Muncii a participat, prin dl. A., inspector de muncă, I.T.M. București, la determinările de noxe efectuate în luna iunie 2007, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 1985 din 03 septembrie 2007, conform procesului-verbal nr. 0039639 din 13 august 2007.

Acest document a fost pus la dispoziția echipei de control, dar, în mod straniu, acesta nu a fost luat în considerare, prin citarea sa în mod eronat; astfel, se afirmă că în acest document se constată: „conducerea instituției a asigurat desfășurarea activității în condiții normale”, de aici echipa de control trăgând concluzia că „se constată că la nivelul instituției, în luna august 2007, activitatea s-a desfășurat „în condiții normale” și nu deosebite. în aceste condiții, se susține, în continuare, nelegalitatea acordării sporurilor pentru condiții deosebite”.

În realitate, în documentul respectiv, Inspecția Muncii constată: „conducerea institutului a asigurat desfășurarea activității în condiții normale”. Deci nu este vorba de M.A.E. (instituția) ci de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii, iar „activitatea” nu este cea desfășurată la M.A.E. în general, ci cea desfășurată de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii pentru efectuarea determinărilor de noxe.

În ceea ce privește Ordinul nr. 516/2008, potrivit Notei de prezentare întocmită de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii, la determinările de noxe prelevate în baza contractului nr. 68/2007, a participat dl. A., inspector de muncă, I.T.M. București.

2. Presupunând că obligația legală prevăzută la art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007 nu ar fi îndeplinită în speță, H.G. nr. 246/2007 nu instituie o sancțiune expresă pentru nerespectarea acestei obligații, la art. 14 fiind prevăzute contravențiile pentru nerespectarea altor prevederi din lege.

Nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007 nu atrage în niciun caz nelegalitatea acordării sporului de condiții deosebite, ci poate genera recomandări sau alte măsuri din partea Inspecției Muncii, care este singura instituție competentă să constate contravenții și să aplice sancțiuni în domeniul securității și al sănătății în muncă.

Mai mult, Inspecția Muncii avea posibilitatea să constate și să sancționeze ulterior așa-zisa nerespectare invocată de echipa de control, atunci când, după efectuarea determinărilor de noxe, M.A.E. i-a solicitat avizul pentru acordarea sporului în cauză, lucru care nu s-a întâmplat.

3. Determinările de noxe au fost efectuate nu de către o societate comercială de profil obișnuită ci de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii. Acesta este o persoană juridică română în coordonarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, care potrivit art. 3 pct. B.1 lit. d) din propriul Regulament de funcționare, aprobat prin H.G. nr. 1772/2004, are competența de expertiza locurile de muncă pentru încadrarea în condiții deosebite sau speciale.

Este încă un argument pentru seriozitatea și exactitatea efectuării determinărilor de noxe, care au stat la baza acordării sporului de condiții deosebite.

Acordul exprimat de I.T.M.M.B. prin care se arată că angajații M.A.E. „pot beneficia de facilitățile legislației în vigoare la aprecierea ordonatorului principal de credite” nu suportă interpretări pentru că această instituție este cu siguranță competentă să aprecieze modul în care se respectă legislația referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, conform art. 47 din Legea nr. 319/2006.

Ca urmare a solicitărilor M.A.E., Inspectoratul Teritorial de Muncă București a răspuns că plata sporului de 15% pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase nu implica obligativitatea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite în accepțiunea Legii nr. 19/2000 și nu presupune obligativitatea plății contribuțiilor de asigurări sociale diferențiat.

Întregul eșafodaj logic promovat de Curtea de Conturi și îmbrățișat de instanța de fond se întemeiază pe incidența în speță a prevederilor H.G. nr. 1136/2006, condiționând acordarea sporului în cauză de o depășire a valorilor-limită la câmpurile de expunere peste limitele prevăzute în anexa la hotărâre.

Dar, nu s-au observat și prevederile art. 2 alin (1) și (2) din H.G. nr. 1136/2006, care stipulează că:

„(1) Prezenta hotărâre se referă la riscurile pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor datorate efectelor recunoscute ca nocive pe termen scurt asupra corpului uman, provocate de circulația curenților induși și de absorbția de energie, precum și de curenții de contact.

(2) Prezenta hotărâre nu vizează posibilele efecte pe termen lung”.

Întrucât, în speță, expunerea la câmpurile electromagnetice de radio frecvență este continuă (deci pe termen lung), rezultă, fără dubiu, că prevederile și limitele minime prevăzute de H.G. nr. 1136/2006 nu sunt aplicabile.

Consideră că acesta a fost și motivul pentru care art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008 a condiționat acordarea acestui spor numai de funcționarea unor „instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj”, nefixând un anumit nivel minim peste care poate să se acorde acest spor, cu referire distinctă din partea legiuitorului în ce privește personalul din centrala M.A.E.

Or, în speță, în locațiile M.A.E., potrivit buletinelor de măsurători efectuate, există și funcționează instalații din această categorie, care generează câmp electromagnetic.

Potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1136/2006, această hotărâre se referă la riscurile pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor datorate efectelor recunoscute ca nocive pe termen scurt asupra corpului uman, provocate de circulația curenților induși și de absorbția de energie, precum și de curenții de contact și nu vizează posibilele efecte pe termen lung.

În cazul M.A.E. expunerea este, în mod evident, continuă, deci pe termen lung, context în care, chiar dacă calculele și încadrarea juridică efectuate de echipa de control ar fi corecte, efectele nocive ale acestor radiații asupra sănătății lucrătorilor M.A.E., ce reprezintă singurul criteriu în funcție de care se poate acorda acest spor, nu pot fi apreciate decât de instituții specializate de medicina muncii.

În acest sens, prin Buletinul de determinare prin expertizare emis de Direcția de sănătate publică a Municipiului București se precizează că „la toate locurile de muncă unde s-au efectuat măsurători (sediul din Bd. x și Str. y) densitatea de putere a câmpului electromagnetic depășește nivelul de referință din H.G. nr. 1136/2006. Salariații prezintă risc de îmbolnăvire profesională: sindrom neuro-cardio-endocrin (conform anexei nr. 22 din H.G. nr. 1425/2006). Toți salariații de la locurile de muncă unde s-au efectuat măsurători pot beneficia de reglementările legale în vigoare”.

Nu există nicio rațiune argumentată pentru care instanța a adoptat, fără discriminare și fără o minimă obiectivitate, punctul de vedere al intimatei-pârâte.

Astfel, nu se poate reține din textul legal sus-citat că „susținerea [M.A.E.]... nu poate să conducă automat la certitudinea existenței condițiilor vătămătoare, atâta timp cât nu s-a făcut dovada depășirii limitelor de expunere”.

Aceasta este opinia singulară a Curții de Conturi, reluată și de prima instanță, fără a analiza justificatoare.

Simpla existență a factorilor de risc atrage automat aplicarea sporului, deoarece legea tratează ipoteza „condițiilor vătămătoare”, ci nu despăgubirile pentru vătămări calculate a se produce după o expunere la factori de risc ce depășesc valorile normale.

În ipoteza în care vătămarea ar putea fi calculată, ar exista și o reducere a timpilor de lucru în mediul vătămător și s-ar trece la încadrarea personalului in altă grupă de muncă, ceea ce nu face specificul activității în M.A.E.

În rațiunea legiuitorului, sporul specific al M.A.E. de 10% s-a acordat pentru compensarea riscului pe care îl generează expunerea continuă în câmpurile electromagnetice de radiofrecvență, nefiind cunoscute efectele ultime ale acestor expuneri asupra sănătății oamenilor.

Există buletinele de determinare și s-a efectuat și o analiză a riscului de îmbolnăvire, astfel fiind îndeplinită și cerința de a se fi respectat prevederile art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 10/2008.

9. Cu privire la aprobarea proiectelor prin ordin al ministrului, observăm că instanța, în mod greșit, reține argumentele Curții de Conturi fără a le filtra critic, concluzionând că din prevederile art. 25 al H.G. nr. 747/2007 rezulta clar obligația de aprobare a prefectului (Axum) prin ordin al ministrului, distinct de aprobarea Planului anual de acțiune.

În completarea argumentelor aduse de M.A.E. prin contestație și prin notele scrise formulate la închiderea dezbaterilor, precizăm că M.A.E., ca inițiator a H.G. nr. 747/2007, a ales aceasta procedură a includerii tuturor proiectelor într-un singur Plan anual de acțiune pentru a avea o privire de ansamblu a tuturor proiectelor propuse în funcție de prevederile Strategiei naționale pentru cooperare pentru dezvoltare, de prioritățile geografice și în conformitate cu bugetul anual total alocat M.A.E.

Altfel spus, M.A.E. a respectat integral exigențele normei sus-amintite.

Din lectura art. 25 din H.G. nr. 747/2007 nu rezultă obligația adițională de aprobare a fiecărui proiect în parte prin ordin al ministrului. în acest caz, proiectele și programele de asistentă pentru dezvoltare au fost aprobate prin Ordinul ministrului pentru aprobarea Planului anual de acțiune, așadar inclusiv proiectul Axum.

În sprijinul acestei interpretări teleologice - că legiuitorul a prevăzut aprobarea proiectelor printr-un singur ordin și nu separat, prin ordine distincte - a venit ulterior și H.G. nr. 1052/2011, inițiat de M.A.E., care abrogă H.G. nr. 747/2007 și care specifică numai obligația de a aproba programele și proiectele prin Planul Anual de Acțiune, aprobat prin ordin (art. 6 din H.G. nr. 1052/2011).

Cu privire la proiectul Axum, observăm că instanța reține argumentul Curții de Conturi că baza legală este art. 17 de la Cap. IV privind „Procedurile de acordare a asistenței pentru dezvoltare”, iar art. 8 este aplicabil din punct de vedere al „Cadrului de programare”.

2. M.A.E. este de acord cu aplicarea art. 8 din Cadrul de programare, însă consideră că articolul aplicabil din Cap. IV este art 12 care prevede că:

„Art. 12 - (1) Ministerul Afacerilor Externe cofinanțează proiecte și programe de asistență pentru dezvoltare atunci când acestea sunt în concordanță cu Strategia de țară în cazul statelor partenere prioritare sau dacă aceste proiecte și programe fac obiectul unui memorandum de înțelegere specific încheiat între toate statele donatoare co-finanțatoare și statul partener.

(2) Memorandumul de înțelegere specific stabilește drepturile și obligațiile părților, legislația aplicabilă pentru atribuirea contractelor de achiziție publică și metodologia, termenii și condițiile de efectuare a plăților.”

Subliniem că articolul diferențiază între proiectele și programele pentru statele parteneri prioritare (caz în care proiectul trebuie să fie conform strategiei de țară) și statele partenere neprioritare (cum este cazul Etiopiei).

Așadar, pentru înaintarea acestui proiect, M.A.E. a aplicat exact procedura stabilită la acest articol, alin. (2), încheind un memorandum de înțelegere specific.

3. Cu privire la Forumul O.N.G.-urilor la Marea Neagră, instanța reține greșit argumentul Curții de Conturi potrivit căruia baza legală privind procedura folosită de la Cap. IV sunt dispozițiile art. 16.

Consideră că articolul aplicabil în acest caz este art. 11 de la Cap. IV, și nu art. 16.

Astfel, art. 11 din H.G. nr. 747/2007 prevede că „achizițiile de produse, servicii și lucrări finanțate în cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare se realizează potrivit prevederilor legale române în materie de achiziții publice”.

Aceasta înseamnă că M.A.E. poate achiziționa produse, servicii și lucrări în acest domeniu, direct, „potrivit prevederilor legale române în materie de achiziții publice”, în orice formă de asistență prevăzută la Cap. II „Forme de asistență pentru dezvoltare”, așadar inclusiv la tipul de asistență - „asistență pentru educație pentru dezvoltare și activitățile de conștientizare publică în domeniul dezvoltării”.

În consecință, M.A.E. a aplicat exact procedura prevăzută la art. 11, în baza O.U.G. nr. 34 din 19 aprilie 2006 cu modificările ulterioare.

Dispozițiile art. 16, invocat de Curtea de Conturi și reținut de instanță, normează o altă perspectivă și anume cea de finanțare a O.N.G.-urilor, referindu-se la operațiunea prin care o sumă de bani trece din bugetul M.A.E. în bugetul unui O.N.G.:

„Art. 16 - (1) Organizațiile neguvernamentale din România pot beneficia de finanțare; nerambursabilă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe destinat finanțării asistenței pentru dezvoltare pentru:

a) derularea de programe și proiecte de cooperare pentru dezvoltare în statele partenere; și

b) derularea de activități de educație pentru dezvoltare și conștientizare publică în domeniul dezvoltării.

(2) Finanțarea activităților organizațiilor neguvernamentale din România se realizează în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.”

De altfel, inaplicabilitatea în acest caz a Legii nr. 350/2005 - privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, reiese și din domeniul de aplicare a acesteia. Astfel, la art. 1, se prevede: „Prezenta lege are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general și a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fonduri publice, precum și căile de atac al actului sau deciziei autorităților finanțatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă”.

Mai departe, art. 2 lit. e) din aceeași lege definește contractul de finanțare nerambursabilă ca fiind un „contract încheiat, în condițiile legii, între o autoritate publică, denumită în continuare autoritate finanțatoare, și un beneficiar”. Această situație nu se aplică în procedura folosită de M.A.E. pentru organizarea Forumului (care este cea de la art. 11 din H.G. nr. 747/2007).

Simplu fapt că reprezentanți ai unor O.N.G.-uri au beneficiat indirect de organizarea Forumului nu poate conduce la aprecierea că finanțarea trebuia realizată potrivit Legii nr. 350/2005. O astfel de construcție juridică ar conduce la ideea că orice acțiune finanțată de la bugetul de stat, dacă are printre beneficiarii indirecți O.N.G.-uri (dacă aceștia participă la respectiva acțiune), atunci trebuie folosită procedura reglementată de Legea nr. 350/2005.

Apărările intimatei și procedura derulată în recurs.

Curtea de Conturi a României prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în aceeași argumentare punctuală, următoarele:

În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind organizarea necorespunzătoare a activității financiar-contabile a instituției, în raport de argumentele prezentate în cele ce succed.

Structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Externe este formată din activitatea internă, desfășurată la nivelul aparatului central al ministerului și activitatea serviciului exterior (reprezentanțe diplomatice, oficii consulare și centrele culturale, deschise de statul român în alte spații geografice ale lumii, acestea din urmă funcționând ca entități fără personalitate juridică), precum și din activitatea unui număr de patru ordonatori terțiari de credite. În aceste condiții, bilanțul contabil anual,încheiat de M.A.E. și raportat Ministerului Finanțelor Publice, trebuie să rezulte din consolidarea situațiilor financiare ale fiecărei activități.

Urmare a verificării situațiilor financiare întocmite de entitate, pe tot parcursul anului 2009, cât și la încheierea exercițiului financiar-bugetar, echipa de audit a constatat că Bilanțul contabil încheiat de Ministerul Afacerilor Externe nu a fost fundamentat pe baza informațiilor reale și exacte, corespunzătoare perioadei de raportare.

În acest context, s-a reținut faptul că organizarea și, conducerea evidenței financiar-contabile nu furnizează toate informațiile necesare determinării indicatorilor economico-financiari, utilizați în procesul de analiză economico-financiară, din următoarele considerente:

- la un număr important de reprezentanțe diplomatice din străinătate nu s-au întocmit balanțe de verificare, ce ar fi trebui centralizate la nivelul ministerului; această neregulă a fost explicată la momentul verificării, de către departamentul economic, prin lipsa personalului de specialitate financiar-contabil, fapt recunoscut și acceptat de ordonatorul principal de credite care, în Normele financiar-contabile nr. 101/2006, Cap. A pct. C, lit. k) - Atribuțiile și răspunderile lucrătorului cu probleme financiar-contabile, nu a preluat întocmai prevederile Legii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicată, în sensul că a stabilit obligația organizării activității financiar-contabile numai la misiunile care au ca angajați persoane cu studii de specialitate: „efectuează înregistrările contabile în mod cronologic, întocmește notele contabile și balanțele de verificare lunare, în cazul personalului încadrat pe funcția de economist.”

- situațiile financiare trimestriale și anuale, întocmite și depuse la M.F.P., auditate de echipa de auditori al Curții de Conturi, reflectă informații financiar-contabile privind activitatea aparatului central al M.A.E., pentru exercițiul bugetar 2009, în timp ce, pentru reprezentanțele diplomatice din străinătate, situațiile financiare reflectă operațiuni efectuare în perioada 2007-2008, contrar prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 82/1991; operațiunile anului curent (2009) nu au fost înregistrate în evidențele contabile și, implicit, reflectate în balanța de verificare, document ce stă la baza întocmirii bilanțului contabil anual, precum și în Contul de rezultat patrimonial; în aceste condiții,, în mod corect s-a reținut faptul că situațiile financiare reflectă operațiuni financiare efectuate în exerciții bugetare diferite, neexistând concordanță între plățile efectuate și cheltuielile efective, corespunzătoare anului 2009;

- contul de execuție întocmit la nivelul M.A.E., la finele fiecărei perioade de raportare a anului 2009, reflectă plățile nete de casă, la nivelul sumelor retrase prin Trezoreria Statului, pentru activitatea proprie, cât și sumele transferate reprezentanțelor diplomatice, în timp ce, pentru reprezentanțele diplomatice, datele sunt înregistrate pe baza raportărilor financiare lunare, iar cheltuielile efective sunt evidențiate la nivelul plăților nete de casă, din cauza neînregistrării operative a documentelor întocmite;

- această situație a avut un impact direct asupra realității și exactității datelor raportate privind activele, datoriile, poziția financiară, fluxul de trezorerie, precum și rezultatul patrimonial al Ministerului Afacerilor Externe.

În mod corect instanța de fond a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr. 5/2011 conform prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în raport de următoarele acte normative incidente în cauză Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, art. 1, 2 și 3 din Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizare și conducerea contabilității publice, Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii - pct. 35 alin. (1):

„Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o analiză a tuturor stocurilor înscrise în fișele de magazie și a soldurilor din contabilitate, pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu această ocazie trebuie corectate operativ, după care se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii, prin confruntarea cantităților consemnate în listele de inventariere cu evidența tehnico-operativă pentru fiecare poziție”.

În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind nefinalizarea acțiunii de inventariere generală a patrimoniului instituției, în raport de argumentele prezentate în cele ce succed.

Din verificarea modului de organizare și efectuare a inventarierii, având la bază Ordinul M.A.E. nr. 1695 din 24 noiembrie 2009, au fost reținute mai multe nereguli, în ce privește inventarierea elementelor de activ și pasiv, pe anul 2009, astfel:

- în conformitate cu prevederile pct. 9.12 și pct. 9.13 din Procedurilor operaționale privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii emise de minister, misiunile diplomatice aveau obligația să transmită Centralei documentația completă privind inventarierea, dar dosarul cuprinzând listele de inventariere nu conțin aceste informații;

- în listele de inventariere a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar nu sunt specificate locurile de folosință și persoanele care răspund de păstrarea bunurilor;

- în dosarul cuprinzând listele de inventariere nu există informații privind inventarierea sumelor evidențiate în contul 101 „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului” și 102 „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al statului”.

Procesul-verbal al Comisiei centrale de inventariere nu conține valorificarea rezultatelor inventarierii, în sensul comparării totalurilor pe grupe de mijloace fixe, obiecte de inventar și materiale, din inventarele fiecărei comisii, cu totalul conturilor contabile, pe fiecare categorie (ex. 211, 212, 213, 303, etc), precum și confirmarea soldurilor pentru debitorii-creditorii instituției.

În mod corect instanța de fond a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr. 5/2011, conform prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în raport de următoarele acte normative incidente în cauză:

- Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii:

pct. 17 „Bunurile aflate asupra angajaților la data inventarierii (...) se inventariază și se: trec în liste de inventariere distincte, specificându-se persoanele care răspund de păstrarea lor”;

pct. 18 „Toate bunurile ce se inventariază se înscriu în listele de inventariere, care trebuie să se întocmească pe locuri de depozitare, pe gestiuni și pe categorii de bunuri”;

pct. 35 alin. (1) „Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico-operativă (fișele de magazie) și din contabilitate”,

pct. 46 alin. (1) „Prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, și ale reglementărilor contabile aplicabile referitoare la obligativitatea corelării datelor din bilanț cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor de natura datoriilor și capitalurilor proprii stabilită pe baza inventarului, se aplică și instituțiilor publice”.

Nefinalizării acțiunii de inventariere are drept consecință existența unei incertitudinii că valoarea bunurilor inventariate, prezentate pe liste de inventariere, corespunde cu soldul conturilor de imobilizări, materiale, obiecte de inventar, creanțe și datorii, prezentate in bilanțul contabil și anexele acestuia; având în vedere constatările prezentate anterior, coroborate cu nefinalizarea acțiunii de inventariere, putem concluziona că datele prezentate în bilanțul contabil și anexele acestuia, întocmite pentru anul 2009, la nivelul M.A.E., nu corespund realității.

3. În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind virarea cu întârziere, de către M.A.E., la bugetul statului, a taxelor consulare și a altor venituri, încasate la nivelul reprezentanțelor diplomatice ale României în străinătate, în raport de argumentele prezentate în cele ce succed.

În baza eșantioanelor auditate de echipa Curții de Conturi și a situațiilor puse la dispoziție de către reprezentanții M.A.E., s-a constatat că centrala M.A.E. a virat cu întârziere, la bugetul statului, veniturile reprezentând taxe consulare, încasate de reprezentanțele diplomatice pentru prestarea de servicii consulare, existente în sold la 31 decembrie 2008, respectiv 31 decembrie 2009, contrar Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar, care prevedeau un termen limită de zile de la transferarea acestora în țară, respectiv: pentru anul 2008 - 14 ianuarie 2009 (9 ianuarie + 5), iar pentru; anul 2009 - 13 ianuarie 2010 (8 ianuarie + 5).

Conform „Situației viramentelor către bugetul statului din încasări consulare și alte venituri, la 31 decembrie 2008 se înregistra (la reprezentanțele diplomatice), un disponibil cuvenit bugetului de stat, în sumă totală de 23.015.966,59 RON, care trebuia virat Centralei M.A.E. până în data de 09 ianuarie 2009, potrivit pct. 2.18 alin. (3) din Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2008, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 3647 din 12 decembrie 2008 și Circularei ministrului afacerilor externe nr. Gl-1/18661 din 31 decembrie 2008.

În fapt, contrar prevederilor menționate, reprezentanțele diplomatice nu au virat efectiv aceste sume la termenul stabilit, în conturile Centralei M.A.E., procedându-se la compensarea dintre disponibilitățile în valută, reprezentând taxe consulare, aflate în sold la 31 decembrie 2008, cu alocațiile bugetare, pe care centrala M.A.E. ar fi trebuit să le vireze în contul reprezentanțelor, pentru cheltuielile aferente lunii ianuarie 2009.

Situația s-a repetat și pentru soldul existent la finele anului 2009, in suma de 14.964.387,60 RON, în condițiile în care Ordinul M.F.P. nr. 3387/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2009, prevedea virarea acestor sume în contul M.A.E., până la 08 ianuarie 2010, termen preluat și în Circulara MAE nr. Gl-1/20683 din 22 decembrie 2009.

Din documentele anexate s-a constatat că M.A.E. nu a respectat niciunul din cele două termene, virând echivalentul în lei al taxelor consulare (pentru încasările din perioada octombrie-decembrie 2008), rămase în sold la 31 decembrie 2008, până în data de 10 februarie 2009, iar încasările de taxe consulare (din perioada septembrie-decembrie 2009), rămase în sold la 31 decembrie 2009, până la 17 februarie 2010.

În mod corect instanța de fond a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr. 5/2011, conform prevederilor art. 33 alin. (3) și art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, întrucât în cauză abaterea viza nevirarea în termen a taxelor consulare, care se fac venit la bugetul de stat, aceasta fiind constatată în raport de următoarele acte normative incidente în cauză:

a) Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2008, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3647/2008 pct. 2.18 „(2) Taxele consulare încasate în valută pentru serviciile prestate în străinătate rămase la finele anului 2008, în conturile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, se virează, până la data de 09 ianuarie 2009, în contul de valută, deschis pe seama Ministerului Afacerilor Externe, la instituții de credit. în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, Ministerul Afacerilor Externe virează echivalentul în lei al taxelor consulare la bugetul de stat, în contul 20.33.01.02 „Taxe consulare”;

b) Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2009, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 3387 din 15 decembrie 2009 Cap. II. 2.19(2): „Taxele consulare încasate în valută pentru serviciile prestate în străinătate rămase la finele anului 2009 în conturile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare se virează, până la data de 08 ianuarie 2010, în contul de valută deschis pe seama Ministerului Afacerilor Externe la instituții de credit.

În termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, Ministerul Afacerilor Externe virează echivalentul în lei al taxelor consulare, la bugetul de stat, în contul 20.33.01.02 „Taxe consulare”.

De asemenea este de reținut faptul că centrala M.A.E. a transmis reprezentanțelor diplomatice Circulara ministrului afacerilor externe nr. Gl/1222 din 12 mai 2009, prin care, ținând cont de „nivelul uneori sub necesar al deschiderilor de credite ale M.A.E.” a comunicat faptul că: „nu mai poate efectua viramentele către bugetul statului în locul misiunilor, situație în care, pentru respectarea reglementărilor legale și a evitării sancțiunilor, începând cu luna mai 2009, misiunile diplomatice vor vira taxele consulare încasate în valută și alte încasări cuvenite bugetului de stat (dobânzi încasate pentru disponibilitățile bancare ale misiunilor, recuperări TVA din anii precedenți, recuperări garanții locative etc.), până în data de 7 luna curentă pentru luna anterioară, în conturile de valută deschise de MAE”.

Analizând documentele puse la dispoziție de entitatea verificată, a rezultat că centrala M.A.E. nu a luat măsuri privind respectarea propriilor dispoziții, de către reprezentanțele diplomatice, înregistrându-se următoarele abateri:

- misiuni diplomatice care nu au virat încasările începând cu luna mai, așa cum se dispune prin Circulară, ci cu întârziere de 1 lună (Dakar, Viena, Dubai, Istanbul, Hong Kong, Montreal, etc.);

- misiuni diplomatice care nu au respectat termenul limită de virare a încasărilor către centrală, înregistrând întârzieri de la 1-2 zile, până la 1-2 luni (Ankara, Beijing, Hong Kong, Istanbul, Los Angeles, Manila, Budapesta, Londra, Madrid, etc.);

- misiuni diplomatice (Cairo, Dubai, Manila, Shanghai, Dakar, Londra și Viena) care au virat la centrală mai mult decât soldul disponibil, denaturând raportările financiare întocmite de reprezentanțe și preluate de centrală;

- misiuni diplomatice (New Delhi, Santiago de Chile și Teheran), care nu au efectuat viramente pe întreg an 2009, încasările acestora fiind compensate în totalitate de centrală; conform afirmațiilor persoanelor cu atribuții din cadrul M.A.E., aceste misiuni sunt într-o situație de excepție, întrucât nu au valuta națională convertibilă, încasările din taxe consulare în valută națională rămânând la dispoziția acestora, iar Centrala este nevoită să vireze contravaloarea taxelor consulare încasate, din credite bugetare;

În fapt, nici după emiterea Circularei nr. Gl/1222 din 12 mai 2009, moment din care o parte din reprezentanțele diplomatice au început să vireze încasările, Centrala M.A.E. nu a virat creanțele bugetare imediat după colectare, înregistrând întârzieri sistematice.

Trebuie menționat că singurul act normativ, cu caracter general, care stabilește un termen de plată pentru creanțele bugetare, este Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1235 din 19 septembrie 2003, care aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003 - pct. 5.6.1: „încasările efectuate de către instituțiile publice prin casieria proprie, reprezentând venituri ale bugetului de stat, (...), se depun în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetelor respective sau în conturile de disponibilități, după caz, deschise la unitățile trezoreriei statului, în prima zi lucrătoare de la încasare, cu excepția instituțiilor publice care nu se află în aceeași localitate cu unitatea trezoreriei statului la care sunt arondate, pentru care termenul de depunere este de două zile lucrătoare”.

În condițiile în care taxele consulare se încasează la nivelul reprezentanțelor diplomatice, în numerar, dar la nivelul acestora nu există unități ale trezoreriei statului, M.A.E. trebuia să adapteze aceste reglementări specificului entității, având în vedere faptul că ațât C. fisc., cât și Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, nu reglementează termene de plată la bugetul statului pentru taxe consulare.

Prin neluarea tuturor măsurilor privind transmiterea operativă a veniturilor reprezentând taxe consulare, încasate de reprezentanțele diplomatice, cât și virarea periodică a acestora la bugetul de stat, ordonatorul de credite nu a procedat în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare, prevăzute prin art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv: „(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară, prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței, în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public”.

4. În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind acordarea unui spor, pentru munca suplimentară prestată în anul 2009, în sumă de 2.278.466 RON, fără a exista prevederi bugetare și contrar prevederilor legale, conform cărora munca suplimentară se compensează cu timp liber corespunzător, acordat până în data de 31 decembrie 2010, în raport de argumentele prezentate în cele ce succed.

În perioada februarie-octombrie 2009, salariații din cadrul ministerului au prestat muncă suplimentară, ce nu a fost compensată cu timp liber corespunzător.

Astfel, începând cu luna februarie și până în octombrie 2009 inclusiv (perioada în care nu au existat prevederi bugetare), la nivelul structurilor organizatorice din M.A.E. s-au emis dispoziții scrise, în fiecare lună, pentru efectuarea de către personalul din subordine a orelor suplimentare, avizate de ordonatorul de credite delegat, dar conducerea nu a luat măsurile necesare pentru compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător. Prin reportare și cumulare lunară, la finele lunii octombrie 2009 s-a înregistrat un număr de 57.289 ore suplimentare necompensate.

Plata orelor suplimentare, în sumă de 2.278.466 RON, a avut loc prin evidențierea în statele de salarii întocmite pentru luna octombrie, ordonanțate la plată în data de 10 noiembrie 2009.

Aceste sporuri s-au achitat în data de 13 noiembrie 2009, după data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, care, la art. 11, precizează că munca suplimentară prestată în anul 2009 se va compensa cu timp liber până la 31 decembrie 2010, prin derogare de la prevederile art. 119 alin. (1) C. muncii, care stabilește posibilitatea compensării cu timp liber, după 30 de zile, de la efectuarea acestora.

Din verificarea existenței prevederilor bugetare pentru achitarea orelor suplimentare, a rezultat că pentru „Cheltuielile salariate în bani” (alineat 10.01), aferente activității proprii a instituției, au fost alocate credite inițiale în sumă de 217.995.100 RON, creditele definitive fiind de 206.256.100 RON.

Pentru plata orelor suplimentare, alin. 10.01.05 „Ore suplimentar, au fost alocate inițial credite în sumă de 984.000 RON, utilizate integral în luna ianuarie 2009, pentru orele suplimentare efectuate în lunile decembrie 2008 și ianuarie 2009. Începând cu luna februarie și până la finele trimestrului III 2009, nu au mai existat prevederi bugetare la acest alineat.

Creditele definitive, evidențiate în contul de execuție la acest alineat, în sumă de 3.236.202 RON, sunt rezultatul virărilor de credite efectuate în 30 septembrie 2009 și 01 octombrie 2009, aprobate de ordonatorul de credite delegat.

Din verificarea legalității modificării creditelor, alocate la acest alineat, s-au constatat următoarele abateri de la legalitate și regularitate:

- la nivelul trimestrului III (anterior decontării orelor suplimentare) au fost raportate, prin contul de execuție încheiat la 30 septembie 2009, pentru activitatea proprie, credite bugetare definitive în sumă de 207.311.000 RON, în condițiile în care, conform modificărilor aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, creditele definitive pentru cheltuielile salariale în bani au fost de 206.256.100 RON, rezultând o sumă raportată în plus de 1.054.900 RON;

- deși plățile nete de casă, înregistrate la alin. (10).01.01 „Salarii de bază”, au depășit cu suma de 3.894.346 RON creditele definitive, în data de 01 octombrie 2009 (deci ulterior închiderii exercițiului bugetar al trimestrului III), a fost întocmit un memorandum interior, înregistrat cu nr. Gl/1/15122 din 01 octombrie 2009 (Anexa 36 la actul de control), privind virarea de credite, de la alin. 10.01.01 „Salarii de bază”, la alte alineate, inclusiv la alin. 10.01.07 „Ore suplimentare”, la care s-a propus majorarea cu suma de 2.252.202 RON (considerând că există economii la alin. 10.01.01 „Salarii de bază”);

- cu doar o zi înainte, în data de 30 septembie 2009, se înregistrase o altă propunere de virare de credite (urmare analizei execuției bugetare la 31 august 2009), în baza memorandum-ului interior nr. G-l/15332 din 30 septembrie 2009 (Anexa 37), având aceeași temă: „virări de credite bugetare”, inclusiv în cadrul „Cheltuielilor de personal”;

- menționăm că depășiri ale bugetului alocat la Cap. 51.01.01 - alin. 10.01.01 „Salarii de bază”, s-au înregistrat atât la nivelul activității proprii (Anexa 34), cât și la nivelul întregii activități, la finele trimestrelor II și III (Anexa 38);

- propunerile privind virările de credite bugetare nu au fost însoțite de justificări, detalieri și necesități privind execuția, până la finele anului bugetar (...)”, ce trebuiau aprobate de ministru, în calitate de ordonator principal de credite și conducător al instituției, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (9) din Legea nr. 500/2002;

- ambele memorandum-uri au fost operate în contul de execuție la 30 septembie 2009, fiind diminuate creditele bugetare la alineatul „Salarii de bază”, sub nivelul sumelor efectiv consumate;

- în condițiile nerespectării modalității și termenului de efectuare a virărilor de credite, precum și a depășirii creditelor aprobate la alin. 10.01.01 „Salarii în bani”, la nivelul trimestrului III 2009 (urmare celor două virări de credite), în data de 23 octombrie 2009, prin adresa nr. G-2448 din 23 octombrie 2009 (Anexa 40 la actul de control), ministrul afacerilor externe a solicitat ministrului finanțelor publice suplimentarea bugetului la cheltuieli de personal, propunând „diminuarea bugetului M.A.E. cu suma de 1.100.000 RON, de la titlul 71 „Active nefinanciare”, concomitent cu suplimentarea bugetului M.A.E. la cheltuieli de personal”.

Solicitarea a fost respinsă de directorul Direcției de Programare Bugetară în sectorul Securitate Națională și Administrație, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin adresa nr. 300097 din 03 noiembrie 2009 (Anexa 41 la actul de control), cu mențiunea că s-a aprobat diminuarea prevederilor bugetare cu suma de 1.100.000 RON, dar „solicitarea de suplimentare a bugetului la titlul „Cheltuieli de personal”, concomitent cu disponibilizarea sumei de 1.100 RON, nu poate fi avută în vedere întrucât contravine prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare”.

În concluzie, M.A.E. a aprobat decontarea orelor suplimentare, în condițiile în care, pentru asigurarea fondurilor a propus virări nelegale de credite, de la alin. 10.01.01 „Salarii de bază”, la alin. 10.01.07 „Ore suplimentară”, cu toate că, urmare analizei creditelor bugetare utilizate la nivelul trimestrului III, la alineatul „Salarii de bază”, nu s-au înregistrat economii, ci depășiri.

Prin aprobarea și achitarea orelor suplimentare la nivelul M.A.E. nu au mai existat credite pentru achitarea salariilor de bază pentru luna noiembrie, cu termen de plată în luna decembrie 2009.

Concomitent conducerea M.A.E. a dispus evidențierea, în statele de salarii pe luna octombrie 2009, a tuturor orelor suplimentare efectuate în perioada februarie - octombrie 2009 și a ordonanțat plățile, astfel încât utilizarea sumelor alocate nelegal, la alin. 10.01.07 „Ore suplimentară”, a avut loc în data de 13 noiembrie 2009, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, în care la art. 11 se stabilea că munca suplimentară, efectuate în anul 2009, se compensează cu timp liber corespunzător, până la data de 31 decembrie2010, iar cea efectuată în anul 2010, până la data de 31 martie 2011, prin derogare de la prevederile C. muncii (care prevăd un termen de compensare, prin timp liber, de 30 zile).

În acest context, în mod corect a înlăturat instanța de fond ca neîntemeiate susținerile reclamantului privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004.

5. În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind diferențe salariale acordate unor angajați ai M.A.E., detașați la altă instituție, în raport de argumentele prezentate în cele ce succed:

În anul 2009 M.A.E. a plătit unui număr de 3 angajați, detașați la Administrația Prezidențială, diferențe la drepturi salariale, în sumă totală de 86.721 RON, în condițiile în care, conform prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, obligația legală de acordare a acestor drepturi revine angajatorului la care persoanele sunt detașate. Deși aceste persoane au optat, în baza prevederilor art. 47 alin. (2) C. muncii, pentru drepturile salariale care le-au fost mai favorabile, respectiv cele de la M.A.E., ordonatorul de credite al Administrației Prezidențiale, prin adresa din 26 mai 2008, a comunicat că nu poate plăti salariile la nivelul prevăzut prin Legea nr. 495/2007, care reglementează salarizarea personalului diplomatic și consular, întrucât instituția aplică sistemul de salarizare reglementat de O.G. nr. 10/2008.

În această situație salariații detașați au solicitat și au primit de la M.A.E., lunar, atât diferențele dintre drepturile salariale acordate de noua instituție, cât și drepturi salariale cuvenite, dacă ar fi lucrat în cadrul M.A.E., inclusiv două categorii de sporuri, în sumă de 18.044 RON (spor pentru condiții vătămătoare și spor de condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase), care se puteau acorda numai în condițiile desfășurării efective a activității în cadrul M.A.E.

Acordarea acestor sporuri este exceptată în cazul detașării, dacă la noua instituție activitatea nu implică acordarea acestor sporuri, așa cum se prevede la art. 47 din Contractul Colectiv de Muncă Unic nr. 2895/2006 la nivel național pe anii 2007-2010, iar din documentele transmise lunar de Administrația Prezidențială, privind drepturile acordate persoanelor detașate, reiese clar că în această instituție nu se acordă-spor pentru condiții vătămătoare și spor pentru condiții deosebite de muncă, motiv pentru care putem concluziona că activitatea se desfășoară în condiții normale.

Întrucât personalul detașat a schimbat condițiile de muncă (pe perioada detașării lucrând în condiții: „normale”), M.A.E. nu putea acorda aceste sporuri decât „proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții” [având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 495/2004], iar angajații detașați, care nu au desfășurat activitate în cadrul M.A.E., pe tot parcursul anului 2009, nu erau îndreptățiți să beneficieze de sporuri la salariul de bază, pentru condiții de muncă.

În mod corect instanța de fond a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr. 5/2011, conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, întrucât în cauză abaterea a fost constatată în raport de următoarele acte normative incidente în cauză:

- Legea nr. 53/2003 - C. muncii - art. 47 alin. (1);

- Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 22 alin. (1):

- Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a ministerului afacerilor externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate art. 3 alin. (1), art. 251.

Contractul Colectiv de Muncă Unic nr. 2.895/2006 la nivel național pe anii 2007-2010 art. 47: „Persoanele detașate își mențin toate drepturile pe care le-au avut la data detașării, cu excepția celor privind igiena și protecția muncii, chiar dacă la locul de muncă unde sunt detașate acestea nu se mai regăsesc. Dacă la locurile de detașare, drepturile echivalente au niveluri mai mari sau se acordă și alte drepturi, persoanele detașate beneficiază de acestea, inclusiv de toate drepturile privind protecția și igiena muncii, corespunzătoare noului ioc de muncă”.

6. În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind acordarea de sporuri și alte drepturi salariate, în sumă de 337.344 RON, personalului care ocupă funcții de demnitate publică, contrar prevederilor legale, pentru argumentele care succed.

Ministerul Afacerilor Externe a acordat și o serie de sporuri și alte drepturi de natură salarială, în valoare de 337.344 RON, unui număr de 5 membri al Corpului tematic și consular al României, numiți în funcții de demnitate publică în condițiile în care, conform prevederilor art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetară (...), aprobată prin Legea nr. 177/2008, drepturile de natură salarială ale personalului care ocupă funcții «demnitate publică și asimilate funcțiilor de demnitate publică sunt „indemnizațiile, reprezintă „unica formă de remunerare”. De asemenea, conform art. 3 alin. (5) din același act normativ, persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publică nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică: „dispozițiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică”, iar potrivit art. 3: „funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut indirect prin alegeri organizate sau direct, prin numire, potrivit legii”.

Remunerarea unor astfel de persoane este reglementată de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 154/1998, care stipulează: „persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație lunară, în conformitate cu prevederile anexei II”. în continuare, art. 20 alin. (1) precizează că: „indemnizația lunară prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial”.

Prin urmare, singura formă de remunerare a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, este indemnizația lunară, așa cum este definită de prevederile art. 19 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 154/1998 și, nu în ultimul rând, de art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor-drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi salariale personalului contractual salarizat prin legi speciale, cu completările și modificările ulterioare.

Această interpretare, reținută ca fiind corectă de către instanța de fond, este în concordanță deplină cu prevederile art. 1 din Legea nr. 495/2004, care precizează sfera de aplicare a acestei legi, respectiv membrilor Corpului diplomatic și consular, care îndeplinesc funcții diplomatice și consulare, precum și ale personalului care ocupă funcții de execuție, specifice Ministerului Afacerilor Externe, situație in care nu se află niciuna din persoanele numite în funcții de demnitate publică.

7. În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind promovarea unor angajați prin nerespectarea condițiilor prevăzute prin Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, pentru argumentele prezentate în cele ce succed.

În luna ianuarie 2009, au fost plătite diferențe salariale, aferente trimestrului IV 2008, unui număr de 126 persoane, membri ai Corpului diplomatic, promovate în grad diplomatic și consular (atât prin procedură normală, cât și prin reducere de stagiu), în condițiile în care pentru un număr de 60 persoane, nu au fost respectate prevederile legale privind condițiile promovării, după cum urmează:

- un număr de 4 persoane, din cei 70 membri ai Corpului diplomatic, promovați prin procedura normală, nu îndeplineau condițiile de stagiu, de minim 4 ani, prevăzute prin art. 13 din Legea nr. 269/2003 (trei, cu un stagiu de 3 ani și 10 luni și una, cu un stagiu ide 3 ani și 11 luni);

- un număr de 56 membri ai Corpului diplomatic, au fost promovați prin procedura excepțională (prin reducerea la jumătate a duratei stagiului), dar fără a fi respectate condițiile prevăzute de lege pentru promovare, astfel:

- numirea în noul grad diplomatic/consular, prin reducerea stagiului, a avut loc la altă dată decât cea prevăzută prin Legea nr. 269/2003, respectiv Zilei Diplomației Române (care se oficiază la data de 01 septembrie a fiecărui an), eveniment cu ocazia căruia ministrul afacerilor externe putea aproba promovarea, prin derogare de la condițiile de stagiu prevăzute de lege; astfel, ordinele prin care au fost avansați în grad diplomatic au fost emise în data de 11 decembrie 2008 (la peste 3 luni de la data la care era posibilă promovarea, cu reducere de stagiu), cu aplicabilitate din 27 octombrie 2009;

- unul dintre membrii Corpului diplomatic, promovați prin procedura excepțională, nu îndeplinea, la data promovării prin această procedură, nici condițiile minime de stagiu, respectiv de minim 2 ani (4 ani x 1/2 = 2 ani), având o vechime de 1 an și 10 luni, în data de 27 octombrie 2008 și o vechime de 1 an 9 luni, la data de 01 septembrie 2008 (dată la care se pot face promovări prin procedura excepțională);

- un număr de 6 persoane, din cei 56 membri ai Corpului diplomatic și consular, promovați prin „procedura excepțională” (care se referă la reducerea stagiului), aveau stagiul complet și au depus dosare pentru promovare cu îndeplinirea stagiului, dar, la evaluarea comisiei (condiție necesară pentru promovare), au fost declarați respinși, deoarece nu au întrunit punctajul necesar; această situație nu este caracteristică persoanelor „cu rezultate deosebite în activitate”, condiție necesară pentru promovare.

În mod corect instanța de fond a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr. 5/2011, conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, întrucât în cauză abaterea a fost constatată în raport de următoarele acte normative incidente în cauză:

- Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României;

- Ordinul M.A.E. nr. 1034 din 30 mai 2008 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a M.A.E. modificat prin Ordinul M.A.E. nr. 1831/2008 - art. 156, art. 158.

8. În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată constatarea echipei de audit privind acordarea unor sporuri pentru condiții deosebite de muncă - grele, vătămătoare sau periculoase, în sumă de 3.991.464 RON, pentru argumentele ce succed:

În anul 2009 M.A.E. a plătit unui număr de 979 salariați, un spor la salariul de bază de 15%, pentru condiții deosebite - grele, vătămătoare sau periculoase, în sumă de 3.991.464 RON, prin invocarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 495/2004, care precizează posibilitatea acordării sporului, precum și persoana care poate dispune, dar nu și procedura/condițiile de stabilire și acordare.

Sporul pentru condiții deosebite de muncă, se poate acorda numai în condițiile prevederilor art. 8 din H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, iar identificarea locurilor de muncă, expertizarea acestora și „încadrarea lor în categoria celor cu condiții deosebite, pe baza buletinelor eliberate de autoritățile abilitate, sunt prevăzute prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Fără a ține cont de aceste prevederi legale, care reglementează modalitatea acordare a acestui spor și, prevalându-se doar de prevederile Legii nr. 495/2004 (referitoare la atribuțiile ministrului de a aproba, în condiții de legalitate, acordarea), ministrul a emis ordine, în baza unor „Determinări de microclimat și agenți microbiologici h mediul de muncă la M.A.E.” efectuate de I.N.C.D.P.M.

Aceste ordine (memorandum-urile anexate) nu specifică îndeplinirea condițiilor legale, în speță existența avizului Direcției de Sănătate Publică (care confirmă gradul de periculozitate asupra sănătății salariaților), precum și confirmarea Inspectoratului teritorial de muncă, în sensul că nu se demonstrează dacă, după efectuarea determinărilor, au fost aplicate toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă.

În context, din corespondența purtată între M.A.E. și Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, nu reiese că acesta ar fi acordat avizul pentru încadrarea locurilor de muncă, din M.A.E., în categoria celor cu condiții deosebite, menționând contrariul, în sensul că în anul 2008: „nu s-au refăcut determinările de noxe, după ce s-au stabilit măsuri de îmbunătățirea/normalizarea condițiilor de muncă, prevăzute în planul de prevenire și protecție pe anul 2008”.

Referitor la solicitarea de către M.A.E. a „reînnoirii avizului, prin invocarea prevederilor H.G. nr 246/2007 (care se refera la metodologia de reînnoire a avizelor), I.T.M. București afirmă că: „nu face obiectul cerinței dvs.” (având în vedere că acest aviz nu a fost acordat ministerului niciodată).

Având în vedere categoriile de locuri cu condiții deosebite, menționate în Anexa nr. 1 la Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă (locuri ce nu se regăsesc în cadrul instituției), precum și faptul că I.T.M. București nu a dat un aviz favorabil, la solicitarea M.A.E. de a include locurile de munca în care își desfășoară activitatea angajații M.A.E., în categoria celor cu condiții deosebite, consideră ca ordinele prin care s-au acordat sporuri pentru condiții deosebite de muncă sunt nelegale, iar sumele primite de angajați sunt necuvenite.

În plus, conducătorul instituției nu a stabilit, prin ordin, locurile de muncă în care activitatea se desfășoară în condiții deosebite, în condițiile în care, în toate contractele individuale de muncă, încheiate cu angajații M.A.E., s-a înscris faptul că: „activitatea se desfășoară în condiții normale de muncă - grupa a III-a de muncă)”, motiv pentru care entitatea, a plătit cota de contribuție de asigurări sociale de 20,8%, care se referă la condiții normale de muncă și nu 25,8%, cât se datorează în situația în care munca se desfășoară în condiții deosebite.

Prin acordarea unor sporuri salariale necuvenite, referitoare la recompensarea desfășurării muncii în condiții grele de muncă, cu toate că nu există

Aceste ordine (memorandum-urile anexate) nu specifică îndeplinirea condițiilor legale, în speță existența avizului Direcției de Sănătate Publică (care confirmă gradul de periculozitate asupra sănătății salariaților), precum și confirmarea Inspectoratului teritorial de muncă, în sensul că nu se demonstrează dacă, după efectuarea determinărilor, au fost aplicate toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă.

În context, din corespondența purtată între M.A.E. și Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, nu reiese că acesta ar fi acordat avizul pentru încadrarea locurilor de muncă, din M.A.E., în categoria celor cu condiții deosebite, menționând contrariul, în sensul că în anul 2008: „nu s-au refăcut determinările de noxe, după ce s-au stabilit măsuri de îmbunătățirea/normalizarea condițiilor de muncă, prevăzute in pe anul de prevenire și protecție pe anul 2008”.

Referitor la solicitarea de către M.A.E. a „reînnoirii avizului, prin invocarea prevederilor H.G. nr 246/2007 (care se referă la metodologia de reînnoire a avizelor), I.T.M. București afirmă că: „nu face obiectul cerinței dvs.” (având în vedere că acest aviz nu a fost acordat ministerului niciodată).

Având în vedere categoriile de locuri cu condiții deosebite, menționate în (...) Anexa nr. 1 la Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă (locuri ce nu se regăsesc în cadrul instituției), precum și faptul că I.T.M. București nu a dat un aviz favorabil, la solicitarea M.A.E. de a include locurile de muncă în care își desfășoară activitatea angajații M.A.E., în categoria celor cu condiții deosebite, considerăm că ordinele prin care s-au acordat sporuri pentru condiții deosebite de muncă sunt nelegale, iar sumele primite de angajați sunt necuvenite.

În plus, conducătorul instituției nu a stabilit, prin ordin, locurile de muncă în care activitatea se desfășoară în condiții deosebite, în condițiile în care, în toate contractele individuale de muncă, încheiate cu angajații M.A.E., s-a înscris faptul că: „activitatea se desfășoară în condiții normale de muncă - grupa a III-a de muncă”, motiv pentru care entitatea, a plătit cota de contribuție de asigurări sociale de 20,8%, care se referă la condiții normale de muncă și nu 25,8%, cât se datorează în situația în care munca se desfășoară în condiții deosebite.

Ambele părți au administrat în probatoriu înscrisuri apreciate ca relevante pentru susținerea poziției procesuale proprii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Cu privire la pct. 1 referitor la argumentarea necorespunzătoare a activității financiar contabile a recurentei-contestatoare, critica privește neîntocmirea formularului Fișă pentru operațiuni bugetare, și neîntocmirea de către toate reprezentanțele diplomatice a registrului de casă.

Nu s-a impus prin Decizia nr. 5 din 10 martie 2011 a Departamentului IV din cadrul Curții de Conturi decât înlăturarea abaterilor de la legalitate prin întocmirea acestora cu atât mai mult cu cât recurenta a pretins că Fișa pentru operațiuni bugetare se întocmește în centrala M.A.E., fără a se face această dovadă nici în faza controlului Curții de Conturi, nici ulterior în faza cercetării judecătorești.

Cât privește Registrul de casă obligatoriu la toate reprezentanțele M.A.E., jurnalul de casă prezentat nu întrunește aceleași condiții în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3512/2008.

Rezultă că în mod netemeinic s-a contestat acest punct, observațiile sale vizând doar întocmirea înscrisurilor financiar-contabile în raport de normele legale.

2. Cât privește efectuarea inventarierii generale a patrimoniului administrat, pe liste distincte a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, despre care se afirmă că nu ar avea bază legală, art. 16 și 17 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2861/2008 nu se constituie într-o sancțiune, ci impun în clar această obligație.

În concret culpa nu constată în neinventarierea bunurilor, ci în neefectuarea acestei operațiuni în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009, astfel că efectuarea corectă a operațiunii de inventariere nu se constituie într-o sancțiune, ci este chiar în beneficiul recurentei.

3. La pct. 3 s-a stabilit că au fost virate cu întârziere la bugetul de stat taxele încasate de reprezentantele diplomatice pentru prestarea de servicii consulare, existent în sold la sfârșitul anului 2008, respectiv 2009.

Pentru virarea lor cu întârziere s-au calculat, în baza prevederilor art. 119 și art. 120 C. proc. fisc., majorări de întârziere, în sumă de 823.939,43 RON, din care 479.186,25 RON aferente soldului existent la 31.12.2 008 și 344.753,18 RON pentru soldul existent la 31 decembrie 2009.

De asemenea s-a constatat că atât în anul 2008 cât și în perioada ianuarie - aprilie 2009, M.A.E. a aplicat procedura de compensare parțială între volumul încasărilor consulare la nivelul fiecărei reprezentanțe diplomatice, cu cel al creditelor bugetare ce trebuiau transferate pentru desfășurarea activității proprii.

Argumentația recurentei, susținută de altfel și în fața instanței de fond este aceea a inexistenței obligațiilor de plată a acestor majorări de întârziere întrucât taxelor consulare, nefiind definite de C. fisc., ci de Legea nr. 198/2008 în art. 12, nu li se aplică prevederile art. 119 și art. 120 C. proc. fisc.

Această susținere, cum de altfel a relevat și judecătorul fondului, este eronată, taxele consulare făcându-se venit la bugetul de stat, conform art. 12 din Legea nr. 198/2008 deci aplicându-li-se și celelalte dispoziții privind veniturile publice.

De altfel, ceea ce se impută, este virarea cu întârziere a contravalorii acestor taxe, realitate asupra căreia recurenta nu a emis vreo explicație.

Nu s-ar putea pretinde că M.A.E. nu ar fi obligată să aplice dispozițiile normelor de natură fiscală.

4. Pct. 5, cu privire la acordarea unui spor pentru munca suplimentară, în sumă totală de 2.278.466 RON, fără a se compensa cu timp liber.

Recurenta a susținut prin recurs, ca de altfel și în fața primei instanțe, faptul că în ceea ce o privește, până la data de 01 ianuarie 2010 i se aplicau în această materie dispozițiile Legii nr. 495/2004 - art. 27 și nu cele ale C. muncii art. 119 și 120, cu referire la achitarea cu prioritate a orelor de lucru suplimentare, iar doar dacă acest lucru nu se realizează, compensarea cu timp liber corespunzător, invers față de prevederile generale ale C. muncii.

În fapt este vorba despre orele suplimentare efectuate de angajații M.A.E. în luna octombrie 2009. Documentație de plată a acestor ore, a fost realizată de Trezoreria Statutului la data de 13 noiembrie 2009, însă la acea dată intrase în vigoare (la 12 noiembrie 2009) Legea nr. 329/2009, care prevedea, în art. 11 faptul că prin derogare de la prevederile C. muncii (Legea nr. 53/2003) muncă suplimentară se compensează cu ore libere la plată.

Susținerile precum ca Decizia Curții Constituționale nr. 1415 din 04 noiembrie 2009 ar fi permis excepții de la această normă, în condițiile în care angajaților recurentei li se aplicau dispozițiilor Legii nr. 495/2004 și pe cele ale C. muncii nu pot fi primite.

De altfel, Decizia Curții Constituționale admite plata orelor suplimentare doar în cursul anului 2010, ori în cazul plăților analizate, acestea s-au făcut până la 31 noiembrie 2009.

Astfel, se constată că în mod justificat prima instanță a reținut ca legale și temeinice cele reținute în pct. 5 din încheiere.

5. Pct. 6 se referă la acordare de diferențe salariale unor angajați M.A.E. detașați la alte instituții.

În speță s-a reținut că angajații detașați la alte instituții nu pot benefica de sporurile specifice de care au beneficiat la M.A.E. (spor pentru condiții vătămătoare și spor pentru condiții deosebite de muncă). În recurs s-a invocat inclusiv o adresă a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în care se afirmă că în cazul funcționarilor publici, art. 89 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede ca pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu.

Astfel, pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat.

În situația în care îi sunt mai favorabile drepturile salariate de la angajatorul care a dispus detașarea, se acordă acestea și cuprind sporurile acordate de angajatorul care a dispus detașarea.

În sprijinul susținerilor se arată că „drepturile mai favorabile la care se referă art. 47 alin. (2) C. muncii, includ și sporurile salariale.

În realitate, cum s-a reținut de către instanțe în mod constant, dispozițiile legale incidente se referă la salariu nu și la acele adaosuri care se acordă doar în anumite condiții.

Detașarea respectivilor angajați de la M.A.E. unde primeau sporurile pentru condiții vătămătoare și deosebite de muncă, în conformitate cu specificul muncii, la Administrația Președințială nu poate presupune păstrarea respectivelor sporuri. Acestea se acordau în baza unor determinări și argumentații celor care își desfășoară în concret activitatea în cadrul M.A.E., neexistând niciun demers justificativ pentru a considera că acestea reprezintă „drepturi mai favorabile” ori „drepturi câștigate” cum le definește judecătorul fondului.

6. Cu privire la pct. 7, referitor la acordarea de sporuri și drepturi salariale personalului care ocupă funcții de demnitate publică contrar prevederilor O.G. nr. 10/2008, jurisprudența este constantă, astfel:

Abaterea de la legalitate a constat în faptul că, în cursul anului 2008, Ministerul Afacerilor Externe a acordat o serie de sporuri și alte drepturi de natură salarială, în valoare de 282.769 RON, unui număr de 5 membri ai Corpului diplomatic și consular al României, numiți în funcții de demnitate publică, încălcându-se prevederile art. 3 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 10/2008, aprobată prin Legea nr. 177/2008, potrivit cărora:

(i) indemnizația lunară reprezintă unica formă de remunerare pentru persoanele numite în funcții de demnitate publică;

(ii) aceste persoane nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 15 din Legea nr. 495/2004 au fost interpretate corect atât de autoritatea pârâtă, cât și de prima instanță, în sensul că avantajul unui drept salarial câștigat este aplicabil membrilor Corpului diplomatic și consular al României în ipotezele expres enumerate de norma legală, respectiv: delegarea, detașare, trecere temporară într-o altă funcție.

Ori, în speța supusă judecății, sporurile și alte drepturi de natură salarială au fost acordate celor 5 membri ai Corpului diplomatic și consular al României numiți într-o funcție de demnitate publică și nu trecuți temporar într-o altă funcție, astfel că indemnizația reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției, potrivit art. 19 și 20 din Legea nr. 154/1998 și art. 3 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 10/2008, aprobată prin Legea nr. 177/2008.

7. Referitor la pct. 8, cu referire la promovarea în grad a unui număr de 126 membri ai corpului diplomatic și consular dintre care pentru 60 de persoane nu au fost respectate revederile legale privind condițiile promovării, astfel: un număr de 4 persoane, din cei 70 membri ai Corpului diplomatic, promovați prin procedura normală, nu îndeplineau condițiile de stagiu prevăzute prin art. 13 din Legea nr. 269/2003; un număr de 56 membri ai Corpului diplomatic au fost promovați prin procedura excepțională (prin reducerea la jumătate a duratei stagiului), instanța reține astfel:

Numirea în noul grad diplomatic/consular, prin reducerea stagiului, nu a avut loc „cu ocazia Zilei Diplomației Române” (oficiată la data de 01 septembrie 2008), așa cum prevede Legea nr. 269/2003. Astfel, ordinele prin care au fost avansați în grad diplomatic au fost emise în data de 11 decembrie 2008 (la peste 3 luni de la data la care era posibilă promovarea cu reducere de stagiu), cu aplicabilitate din data de 27 octombrie 2008.

S-a susținut că promovarea s-a realizat în conformitate cu Memorandumul Intern nr. H5-43 din 18 septembrie 2008 care stabilea condițiile promovării pentru anul 2008 sesiunea de promovare având loc ulterior, finalizându-se cu întocmirea procesului-verbal pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare în sesiunea anului 2008.

Dispozițiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 269/2003 - art. 13 impune anumite condiții ce nu au fost respectate în M.I. nr. H5-43 care a permis îndeplinirea stagiului complet în cursul anului 2008 deci ulterior promovării, iar în ceea ce privește reducerea acestuia nu s-a realizat cu ocazia „Zilei Diplomației Române”, singurul moment temporal când acest lucru era posibil.

De altfel susținerile din recurs nu contesta acest fapt, ci faptul că M.I. nr. H5-43 era în vigoare, deci aplicabil. Această opinie a recurentei nu-și găsește temei câtă vreme actul administrativ nu era în conformitate cu legea, astfel că susținerile referitoare la nelegalitatea acestui punct nu pot fi primite.

8. Cu privire la pct. 9 din Încheiere referitor la acordarea în mod eronat a două sporuri, respectiv:

- spor de 15% pentru condiții de muncă deosebite;

- spor de 10% pentru condiții vătămătoare.

Sporul pentru condiții deosebite de muncă, în cuantum de 15% a fost acordat de M.A.E. în anul 2009 salariaților, făcând aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 495/2004.

Recurentul critică hotărârea instanței de fond din perspectiva incidenței art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 referitor la încadrarea locurilor de muncă în condițiile deosebite.

Ori, susținerile de recurs conform cărora Legea nr. 495/2004, lasă la aprecierea ordonatorului principal de credite din M.A.E. acordarea sporului pentru condiții deosebite, constatând, în același timp, că, în baza rapoartelor de încercare, buletinelor de determinări eliberate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii sunt îndeplinite condițiile de bază pentru acordarea acestuia, conduc spre aceeași necesitate a stabilirii, de către ordonatorul principal de credite, în concret, a locurilor de muncă pentru condiții deosebite, ceea ce la nivelul M.A.E. nu s-a realizat.

În concret, constatarea Curții de Conturi nu s-a referit la inexistența locurilor de muncă ce ar permite acordarea acestui spor, ci pe nerespectarea dispozițiilor normative, respectiv a metodologiei necesare pentru constatarea și apoi acordarea acestuia. A pretinde, precum și în cazurile precedente, că pentru angajații M.A.E. nu se aplică regulile generale, întrucât instituția are legi speciale de funcționare reprezintă un nonsens.

Sporul pentru condiții vătămătoare, în cuantum de 10% s-a acordat personalului M.A.E., în temeiul acelorași prevederi ale art. 25 din Legea nr. 495/2004, și lasă la aprecierea ordonatorului principal de credite din M.A.E. acordarea sporului pentru condiții deosebite, constatând, în același timp, că, în baza rapoartelor de încercare, buletinelor de determinări eliberate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii sunt îndeplinite condițiile de bază pentru acordarea acestuia.

Este vorba despre expunerea lucrărilor la câmpuri electromagnetice.

Raportat la aceasta, reclamanta-recurentă a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1136/2006, Raportul Curții de Conturi validat de către instanța de fond, reținând contrariul.

În concret este vorba despre acordarea sporului doar în situația în care angajații sunt expuși în mod continuu la câmpuri electromagnetice de radiofrecvență și doar dacă acestea depășesc o anumită limită.

Este adevărat că norma cadru art. 13 din O.G. nr. 10/2008 nu condiționează acordarea sporului de un nivel minim al câmpului electromagnetic, însă această prevedere generală trebuia completată cu cea specială, care este H.G. nr. 1136/2006, care la art. 1 stabilește anumite cerințe minimale pentru protecția lucrătorilor expuși la câmpuri electromagnetice. Ori, în cazul Secțiilor M.A.E. din b-dul x și str. y valorile măsurate nu depășesc nivelul maxim admis.

De altfel, ar fi și un nonsens acordarea acestui spor, definit „de condiții vătămătoare”, în situația inexistenței acestor condiții.

9. Referitor la pct. 10 din încheiere, s-a reținut că în cadrul acțiunilor specifice asistenței pentru dezvoltare derulate de M.A.E. în 2009 s-a înregistrat o serie de abateri astfel încât nu s-a elaborat și supus aprobării Guvernului Strategia națională pentru acordarea de asistență pentru dezvoltare în plan multilateral, așa cum se prevede la art. 10 din H.G. nr. 747 din 11 iulie 2007, strategie care stă la baza elaborării Planului anual de acțiune.

Nu s-a supus aprobării Guvernului, pe bază de memorandum, lista statelor partenere, beneficiare de asistență pentru dezvoltare, precum și fondurile financiare alocate în acest scop, obligație stipulată de prevederile din H.G. nr. 747 din 11 iulie 2007.

Nu s-a elaborat Manualul de implementare a asistenței pentru dezvoltare, ce trebuia aprobat prin ordin comun al ministrului afacerilor externe lui finanțelor publice, așa cum se specifică la art. 27 din H.G. nr. 747 din 11 iulie 2007; nu s-au lansat direcții de acțiune, care să se încadreze în obiectivele Strategiei naționale privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare, funcție de strategia fiecărui stat partener și nu s-a colaborat cu instituțiile publice din România cu atribuții în domeniile prevăzute de Legea nr. 404/2006, privind finanțarea asistenței pentru dezvoltare din cadrul politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare, în vederea promovării de proiecte ce urmau a fi implementate de instituții guvernamentale sau parteneri din societatea civilă (O.N.G.-uri, universități), parteneri din mediul de afaceri așa cum se precizează la art. 28 din H.G. nr. 747 din 11 iulie 2007; pentru atribuirea proiectelor trebuiau organizate licitații, iar evaluările tehnice și financiare trebuiau efectuate de Oficiul pentru Plăți și Contractare Phare, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

În concret acestea privesc finanțarea a două acțiuni respectiv:

- Proiectul Axum

- Forumul O.N.G.-urilor la Marea Neagră

1. Cât privește Proiectul Axum, acesta constă în sprijinul financiar acordat în construirea unui muzeu în localitatea Axum - Etiopia.

Procesul-verbal de constatare al Curții de Conturi a reținut că acest sprijin s-a acordat fără respectarea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 747/2007 întrucât: nu a fost încheiat un acord între Guvernul României și statul etiopian, ci doar un Memorandum de înțelegere între Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii și Turismului din Etiopia, semnat la nivel de secretar de stat și nu de ministru.

Nu au fost prezentate documente din care să rezulte cuprinderea acestei acțiuni in Planul de acțiune pe anul 2008, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 967 din 24 mai 2008, ci doar includerea acțiunii în documentul „Politica națională de cooperare internațională pentru dezvoltare - Propuneri Contribuabilii 2008”, datat 21 aprilie 2008, neînregistrat oficial și nesemnat, document ce nu îndeplinește condițiile legale privind conținutul Planului de acțiune menționate la art. 9 din H.G. nr. 747 din 11 iulie 2007.

Acțiunea nu a fost cuprinsă nici în documentul aprobat de ministrul afacerilor externe care a stat la baza Întocmirii Planului de acțiune pe anul 2008, respectiv Memorandum-ul nr. BI-3/1505 din 25 martie 2008, cu tema: Aprobarea contribuțiilor României din bugetul alocat asistenței oficiale pentru dezvoltare în 2008; Calendarul de acțiuni in domeniul dezvoltării pentru 2008.

Argumentul M.A.E. principal din recurs se circumscrie interpretării art. 25 din H.G. nr. 747/2007, conform căreia nu există o obligație de a emite Ordin al ministrului pentru fiecare proiect sau plan de asistență pentru dezvoltare în parte, dacă a fost aprobat Planul anual de acțiuni, care includea și proiectul Axum.

În realitate, se reține existența acestei obligații legale, altfel nu ar fi fost nevoie de modificarea acestor dispoziții prin H.G. nr. 1052/2011, abrogă H.G. nr. 747/2007, actul normativ nou prevăzând obligația de a aproba prin Ordin programele și proiectele din Planul Anual (art. 6).

Susținerile din recurs precum că în cazul acestui sprijin financiar acordat s-ar aplica dispozițiile art. 12 și nu cele ale art. 8 din H.G. nr. 747/2007, nu sunt justificate, art. 8 referindu-se la modalitatea de încheiere a Memorandumurilor de înțelegere între M.A.E. și instituții similare străine, în timp ce art. 12 parte a cap. IV se referă la „Proceduri de acordare a asistenței pentru dezvoltare”.

Din lectura articolului 12 rezultă că în cazul „statelor partenere neprioritare” cum le definește recurenta, trebuie să existe un „memorandum de înțelegere specific între state”.

Ori, după cum recunoaște și recurenta, o înțelegere în acest sens între statul român și cel etiopian nu există, astfel că eșafodajul susținerilor M.A.E. nu apare nici din această perspectivă ca fiind argumentat.

2. Cu privire la organizarea Forumului O.N.G.-urilor la Marea Neagră, Curtea de Conturi a susținut că programul cuprins în tema MI 8 1-3-1/1715 din 06 octombrie 2009, aprobat la nivel de secretar de stat la care se face referire este un document de aprobare a aspectelor de organizare, care are la bază Planul de Acțiune 2009, aprobat de ministru. M.A.E. nu a finanțat direct O.N.G.-uri pentru organizarea Forumului, ci a acționat ca și co-organizator, deci acțiunile sale nu au intrat sub incidența Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile.

Având În vedere că fondurile alocate de M.A.E. pentru activitățile Forumului au fost mai mici de 15.000 euro, alocarea acestora s-a făcut conform art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările ulterioare, achiziții publice cu contractare directă (fără licitație).

Cheltuielile din bugetul O.D.A. al M.A.E. pentru Forumul O.N.G.-urilor la Marea Neagră au fost aprobate prin MI 8 1-3-1/1715 din 06 octombrie 2009, la nivel de secretar se stat.

În acest caz s-a reținut că acțiunea de finanțare se încadrează în prevederile art. 5 lit. d) din H.G. nr. 747/2007, asistență pentru educație pentru dezvoltare și activitățile de conștientizare publică în domeniul dezvoltării, însă s-a constatat doar faptul că M.A.E. nu a prezentat nici un proiect/program/protocol din care să rezulte obligațiile organizatorilor și ale cofinanțatorilor, costurile totale ale acțiunii și repartizarea suportării acestora.

În mod corect s-a reținut că acordarea asistenței pentru dezvoltare se realizează în conformitate cu procedurile stabilite la Cap. IV din H.G. nr. 747/2007, art. 16, fiind o finanțare nerambursabilă, potrivit cărora

„(1) Organizațiile neguvernamentale din România pot beneficia de finanțare nerambursabilă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe destinat finanțării asistenței pentru dezvoltare pentru:

a) derularea de programe și proiecte de cooperare pentru dezvoltare în statele partenere; și

b) derularea de activități de educație pentru dezvoltare și conștientizare publică în domeniul dezvoltării.

(2) Finanțarea activităților organizațiilor neguvernamentale din România se realizează în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.”

Prin urmare, reclamanta avea obligația de a aplica prevederile Legii nr. 350/2005, indiferent dacă plata s-a făcut prin intermediul O.N.G.-urilor sau direct prestatorilor de servicii, nefăcând dovada respectării obligației legale de a supune proiectul unei evaluări tehnice și financiare de către O.P.C.P. și a încheierii unui acord sau protocol inițial privind costul proiectului și obligațiile fiecărei părți.

Argumentele recurentei împotriva soluției instanței de fond s-au referit la faptul că în acest caz sunt aplicabile dispozițiile art. 11 și nu cele ale art. 16 din H.G. nr. 747/2007, și că dispozițiile Legii nr. 350/2005 s-au dovedit inaplicabile.

În realitate, referitor la așa-zisa inaplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 350/2005 s-au depus corespondențe între ministere și alte instituții ale statului datând din anii 2011-2012, în timp ce în perioada analizată în prezenta cauză este circumscrisă anului 2009, și, mai mult, respectiva corespondență nu a avut o finalitate legislativă sau măcar de a se da o interpretare oficială normei.

Cât privește aplicarea articolelor din H.G. nr. 747/2007, art. 16 se referă chiar la finanțarea O.N.G.-urilor de către M.A.E., susținerea recurentei că în cazul analizat nu aceasta a fost baza legală a plăților efectuate, ci art. 11 care prevede că „achizițiile de produse, servicii și lucrării finanțate în cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare se realizează potrivit prevederilor legale române în materie de achiziții publice”, este eronată.

Sofismul constă în aceea că M.A.E. pretinde a fi finanțat Forumul la Marea Neagră prin plata acestuia în timp de intimata, confirmată de prima instanță, reține că este vorba despre o finanțare a O.N.G.-urilor participante la Forum.

Neluând în analiză în mod detaliat Strategia Guvernului României în domeniul operaționalizării politici naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare desecretizat în faza de recurs instanța remarcă faptul că Forumul a fost organizat de către F.O.N.D., susținerea MAE că ar fi acționat în calitate de coorganizator nefiind dovedită, Memorandumul Intern prezentat, precizând că M.A.E. a achiziționat biletele de avion pentru participanți, a asigurat transportul intern și a oferit un dineu de lucru, pentru acest „organism de drept privat”. Însă din nici un alt înscris pus la dispoziție de recurentă nu rezultă, cum de altfel reține și instanța de fond, împărțirea în concret a obligațiilor coorganizatorilor, costurile totale ale acțiunii, precum și o repartizare finală (după Forum) a achitării obligațiilor asumate.

Rezultă că în această situație este vorba despre un beneficiu direct al F.O.N.D. prin plățile efectuate de M.A.E. și nu unul indirect, cum pretinde recurenta.

O altă susținere a recurentelor a fost aceea că alocarea costurilor pentru Forum, fiind mai mici de 15.000 euro s-a făcut în conformitate cu art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 respectiv prin atribuire directă, fără licitație din acest motiv neintrându-se sub incidența prevederilor Legii nr. 350/2005.

Faptul că suma cheltuită a fost de sub 15.000 euro, nu are nicio relevanță câtă vreme Memorandumul Intern prevede alocarea unei sume 60.000 euro valoare ce impunea aplicarea unei proceduri de achiziție și nu a unei achiziții directe.

Cele mai sus consemnate vădesc că în mod justificat s-a reținut de către instanța de fond și în legătură cu acest subpunct valabilitatea celor stabilite de procesul-verbal, decizia și încheierea Curții de Conturi.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul Ministerului Afacerilor Externe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1697 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.