Forfeiture period for contesting state public domain inventory orders

Decizia nr. 2427/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Statul Român și Complexul Muzeal Moldova Iași, anularea parțială a H.G. nr. 1020/2010, anexa nr. 4 pct. 3 nr. MF 38316, prin care s-a dispus modificarea datelor de identificare a bunurilor imobile aparținând domeniului public al statului, și a H.G. nr. 1705/2006, anexa nr. 6 nr. MF 38816, prin care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în sensul radierii din inventarul domeniului public al Statului și administrarea Complexului Muzeal Moldova Iași a terenului în suprafața de 132 m.p. și să se restabilească situația conform actelor de proprietate ale universității, să se anuleze parțial poz. 3 din anexa nr. 4 la H.G. nr. 1020/2010, în sensul diminuării suprafeței înscrise de 1.150 m.p. cu suprafața deținută în proprietate privată de universitate, de 132 m.p., ca nelegal inventariată în domeniul public al statului.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 35 din 03 februarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția decăderii reclamantei din dreptul de a formula acțiune în contencios administrativ pentru anularea actelor administrative individuale materializate în H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 și nr. 1020 din 06 octombrie 2010, excepție ridicată de pârâții Guvernul României și Complexul Muzeal Național Moldova Iași, și a respins, ca tardivă, acțiunea în anulare introdusă de reclamantă.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței civile nr. 35 din 03 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. din 2010.

Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă susține că prima instanță în mod greșit a reținut că H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 1020/2010 sunt acte administrative cu caracter individual, în privința cărora sunt aplicabile termenele de prescripție și de decădere prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, invocând, în acest sens, practica Înaltei Curți reprezentată de decizia nr. 2941 din 19 septembrie 2006.

În susținere, recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 108 din Constituție și ale art. 3 din Legea nr. 213/1998 și afirmă că aceste acte reglementează conduita tuturor persoanelor care au tangență cu bunurile din domeniul public sau privat al statului, sancționând cu nulitatea absolută orice încălcare a regimului juridic al acestor bunuri.

Având în vedere caracaterul normativ al actelor respective, recurenta afirmă că plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, conform art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Printr-o a doua critică, recurenta-reclamantă combate aprecierile instanței de fond în privința termenului de decădere prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, susținând, în esență, că a luat cunoștință de existența dreptului inventariat, după data de 12 februarie 2013, când, în urma solicitării adresate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, a ridicat documentația care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al Complexului Muzeal Moldova.

În continuare, recurenta arată că, la data de 11 martie 2013, prin cererea nr. 4446, s-a adresat cu plângere prealabilă Guvernului României, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 și invocă faptul că anexele la H.G. nr. 1705/2006 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României.

Chiar în ipoteza în care hotărârile Guvernului au caracter individual, termenul de 6 luni se calculează de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă și, pentru motive temeinice, acesta poate fi depășit, dar nu mai mult de un an de la data comunicării sau data luării la cunoștință, în acest sens fiind și decizia nr. 3723 din 04 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 din C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 26 februarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 11 iunie 2015.

2. Analiza motivelor de casare

Analizând motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, menționată la pct. I.1, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, contestând includerea în domeniul public al statului și în administrarea Complexului Muzeal Moldova a terenului în suprafață de 132 m.p. și solicitând restabilirea situației conform actelor de proprietate ale universității, anularea parțială a pct. 3 din anexa nr. 4 la H.G. nr. 1020/2010, în sensul diminuării suprafeței înscrise de 1.150 m.p. cu suprafața deținută în proprietate privată de universitate, de 132 m.p.

Înalta Curte reține că, în realitate, reclamanta contestă pct. 3 din anexa nr. 4 la H.G. nr. 1020/2006 care modifică datele de identificare a bunurilor imobile aparținând domeniului public al statului, înregistrate la poziția MF 38816 din anexa nr. 6 la H.G. nr. 1705/2006, modificare ce se încorporează, de la data intrării în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, respectiv cu H.G. nr. 1705/2006, conform art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin adresa nr. 4446 din 11 martie 2013, reclamanta a solicitat Guvernului României să revoce parțial H.G. nr. 1020/2010, prin care s-a dispus modificarea datelor de identificare a bunurilor aparținând domeniului public al statului, inventariate prin H.G. nr. 1705/2006, solicitare căreia nu i s-a dat curs, astfel cum rezultă din adresa nr. 15A/1786/CA din 10 aprilie 2013, fapt ce a determinat universitatea să promoveze prezenta acțiune, în procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Susținerile recurentei referitoare la caracter normativ al H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 1020/2010 sunt lipsite de temei, în condițiile în care, potrivit clasificării actelor administrative, actele administrative cu caracter normativ cuprind reglementări de principiu, formulate în abstract, și destinate unui număr nedeterminat de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual produc efecte juridice cu privire la persoane dinainte determinate. Astfel, contrar aserțiunilor cuprinse în cererea de recurs, hotărârea Guvernului adoptată în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului - cum este atât H.G. nr. 1705/2006, cât și H.G. nr. 1020/2006 privind modificarea și completarea anexei nr. 6 la H.G. nr. 1705/2006 - este un act administrativ cu caracter individual, întrucât se aplică unui număr determinat și dinainte stabilit de subiecte de drept - statul român și titularii drepturilor reale corespunzătoare proprietății publice - cu privire la bunuri determinate expres în conținutul său.

Dispozițiile invocate în susținere de recurenta-reclamantă, respectiv art. 108 din Constituție, referitoare la actele Guvernului, și art. 3 din Legea nr. 213/1998, care reglementează sfera de cuprindere a domeniului public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, nu conferă actelor contestate caracter normativ.

Susținerile recurentei referitoare la jurisprudența Înaltei Curți reprezentată de decizia nr. 2941 din 19 septembrie 2006 sunt lipsite de temei, întrucât, prin hotărârea respectivă nu s-a reținut că H.G. nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bihor, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor, care forma obiectul acțiunii în anulare, este act administrativ cu caracter normativ.

Totodată, în sensul că hotărârile Guvernului de atestare a bunurilor aparținând domeniului public sunt acte administrative cu caracter individual, Înalta Curte s-a pronunțat în mod constant, spre exemplu, prin deciziile nr. 1740 din 25 martie 2010, nr. 2459 din 12 mai 2010 și nr. 5702 din 29 noiembrie 2011, publicate pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în secțiunea de jurisprudență a secției de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește criticile recurentei în privința tardivității acțiunii, Înalta Curte reține că acestea nu sunt de natură a combate corectitudinea aspectelor reținute și a argumentației primei instanțe.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că H.G. nr. 1020/2010 privind modificarea și completarea anexei nr. 6 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 736 din 04 noiembrie 2010, fiind publicată inclusiv anexa nr. 4 - „Datele de identificare a bunurilor imobile aparținând domeniului public al statului prevăzute la nr. MF 38814-38820, respectiv nr. MF 153573, aflate în administrarea Complexului Muzeal Național Moldova”, în cuprinsul căreia se regăsește bunul imobil în litigiu, prevăzut la nr. crt. 3, nr. MF 38816, cod de clasificare 8.29.06., denumit Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași, județul Iași, având o suprafață a terenului de 1.150 m.p.

Astfel fiind, în mod corect prima instanță a reținut că, de la data publicării în Monitorul Oficial a H.G. nr. 1020/2010, data de la care se consideră că reclamanta, în calitate de persoană interesată, putea și trebuia să ia cunoștință de actul respectiv, a început să curgă termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

„Art. 11. - […]

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(5) […] termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.”

Or, prin introducerea acțiunii la data de 22 octombrie 2013, la aproape 3 ani de la data publicării H.G. nr. 1020/2010, reclamanta nu a respectat termenul de decădere prevăzut de dispozițiilor citate.

Sub acest aspect, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță nici faptul că reclamanta a luat cunoștință după data de 12 februarie 2013, când, în urma solicitării adresate O.C.P.I. Iași, a ridicat documentația care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al Complexului Muzeal Moldova, și nici împrejurarea că emitentul actului contestat a răspuns la plângerea prealabilă prin adresa nr. 15A/1786/CA din 10 aprilie 2013, înregistrată la universitate sub nr. 7741 din 23 aprilie 2013, susținerile recurentei nefiind apte să înlăture sancțiunea decăderii din dreptul de exercitare a acțiunii în anulare în sensul celor arătate anterior.

În același sens, întemeiat a reținut prima instanță că, în raport cu circumstanțele cauzei și prevederile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004, sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita acțiunea în anulare este prevăzută și de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, conform căruia „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă sub aspectul motivelor de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.

Având în vedere soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 452 și art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata către intimatul-pârât a sumei de 4.650,62 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iași împotriva sentinței civile nr. 35 din 03 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Universitatea de Medicină și Farmacie Iași la plata către intimatul-pârât Complexul Muzeal Național Moldova a sumei de 4.650,62 RON, cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.