Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1394/2015 AI generated

Jurisdiction for challenging the refusal to issue a state-funded child rearing allowance decision

Case Number Decizia nr. 1394/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the Court of Appeal’s prior determination that the Bucharest District Court (Administrative and Fiscal Section) is the competent jurisdiction to hear the case, thereby rejecting the appellant’s argument for labor court jurisdiction. The dispute concerned a claim for unpaid child rearing allowances for a second child born from a twin pregnancy, where the plaintiff challenged the social protection agency’s refusal to issue the necessary administrative decision to grant the benefit, rather than an existing decision to deny it. The court held that because the claim targeted the authority's failure to act or refuse to issue the decision, and the benefit is funded from the state budget, the matter falls under administrative law; specifically, the court applied Article 9(5) of Law No. 148/2005, concluding that this provision covers refusals to issue grant decisions and that the shift in funding source from social insurance to the state budget did not alter the material jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 148/2005, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdiction for challenging the refusal to issue a state-funded child rearing allowance decision: Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters social insurance dispute child allowance challenge of administrative decisions child protection concerns state protection

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 9 alin. (5) din Legea nr. 148/2005
În concluzie, dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, sunt aplicabile și în cazul refuzului autorității intimate de a emite Decizia de acordare a indemnizației de creștere copil.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1394/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2012 la data de 09 februarie 2012, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 15600 lei reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului pentru perioada 01 iulie 2006 - 01 iunie 2008, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 8243 din data de 26 septembrie 2013 în Dosarul nr. x/3/2012 Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâți prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, unde aceasta a fost înregistrată la data de 15 octombrie 2013, sub nr. x/299/2013.

Prin Sentința civilă nr. 22995 din data de 28 noiembrie 2013 în Dosarul nr. x/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

În consecință, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului.

Soluționând conflictul negativ de competență, Curtea de Apel București prin Sentința nr. 28 din 8 ianuarie 2014 a constatat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În opinia recurentei, în raport cu obiectul cauzei, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

3. Soluția Înaltei Curți

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, prezenta cauză are ca obiect acordarea indemnizației pentru creșterea celui de-al doilea copil al reclamantei născut dintr-o sarcină gemelară, indemnizație care face parte din categoria prestațiilor sociale acordate de la bugetul de stat, calculată și plătită de Agenția Națională de Prestații Sociale.

Prin urmare, în prezenta cauză nu se atacă Decizia de acordare a indemnizației de creștere copil, ci refuzul autorităților intimate de a se emite această decizie.

Pe de altă parte, este lipsită de importanță împrejurarea că, începând cu 2006 indemnizația de creștere copil până la 2 ani nu se mai plătește din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci din bugetul de stat, fiind nerelevantă pentru determinarea competenței materiale de soluționare a prezentei cauze sursa bugetară din care se suportă acest gen de prestație socială.

În concluzie, dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, sunt aplicabile și în cazul refuzului autorității intimate de a emite Decizia de acordare a indemnizației de creștere copil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 28 din 8 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV