Jurisdictional competence for challenging property restitution decisions: territorial jurisdiction determined by the issuing entity's seat rather than the property location

Decizia nr. 1290/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea, astfel cum a fost completată, înregistrată la data de 28 aprilie 2015, sub nr. x/3/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată Decizia de invalidare nr. 2926 din 27 ianuarie 2015 și validată Hotărârea nr. 201 din 05 aprilie 2007 a Comisiei județene Argeș.

Prin Sentința nr. 1541 din 15 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, cu motivarea că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ANRP și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, anularea Deciziei de invalidare nr. 2926 din 27 ianuarie 2015 și validarea Hotărârii nr. 201 din 05 aprilie 2007 a Comisiei județene Argeș.

Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

S-a mai arătat faptul că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de "entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, instanța a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Argeș. S-a considerat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie, în opinia instanței, un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și 6 din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora.

A interpreta altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea Codului de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea Legii nr. 165/2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 08 februarie 2016, iar la termenul de judecată din 10 mai 2016 s-a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin Sentința nr. 178 din 10 mai 2016, Tribunalul Argeș, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea acesteia Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut faptul că Tribunalul București fost învestit cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe Legea nr. 165/2013, prin care s-a solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. 2926/2015 și validarea H.C.J. Argeș nr. 201/2007, pârâți în cauză fiind Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia națională pentru Compensarea Imobilelor, ambele instituții cu sediul în București.

Potrivit art. 34 alin. (1) din legea sus-menționată, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni, iar conform art. 35 alin. (1) deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În analiza textelor de lege arătate, este cert că legiuitorul a avut în vedere entitatea care a emis actul a cărui anulare se solicită.

În speță, aceasta este Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, instituție care face parte din categoria entităților prevăzute de lege, astfel cum reiese din coroborarea art. 3 pct. 1, teza finală și pct. 4 lit. g), neexistând niciun dubiu asupra acestui aspect.

Drept urmare, având în vedere că art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede o competență exclusivă de soluționare a cererii în sarcina tribunalului de la sediul entității și, întrucât, în prezenta cauză, acest sediu se află în București, deci în raza de competență teritorială a Tribunalului București, instanța a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței sus arătate.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. din Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17(1) lit. a) și art. 21(5) și (8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Conform prevederilor art. 35 (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cât privește sintagma "entitate învestită", art. 3 pct. 4 al actului normativ, mai sus citat, enumeră toate structurile desemnate de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g) regăsindu-se Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care, în cauza de față, este emitenta deciziei contestate.

Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de "entitate" folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 2926 din 27 ianuarie 2015, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente.

Cum sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN