Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 63/2016 AI generated

Inadmissibility of criminal appeal against final pre-trial rulings under the principle of unity of appeal

Case Number Decizia nr. 63/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a defendant against a final decision of the Criminal Section, ordering the appellant to pay 200 RON in judicial fees. The dispute concerned a procedural challenge where the defendant attempted to contest a previous final order that had rejected a complaint against a prosecutor's work as inadmissible. The court held that the appeal was inadmissible because it targeted a final judgment, which is not subject to revision under the appeal mechanisms provided by law. The decision relied on Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, which restricts the appeal of complaint to cases expressly provided by law, and Article 129 of the Constitution, upholding the principle of legality and the finality of non-appealable judicial acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 129 din Constituția, art. 4251 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Inadmissibility of criminal appeal against final pre-trial rulings under the principle of unity of appeal: The dispute concerned a procedural challenge where the defendant attempted to contest a previous final order that had rejected a complaint against a prosecutor's work as inadmissible. The court held that the appeal was inadmissible because it targeted a final judgment, which is not subject to revision under the appeal mechanisms provided by law. The decision relied on Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, which restricts the appeal of complaint to cases expressly provided by law, and Article 129 of the Constitution, upholding the principle of legality and the finality of non-appealable judicial acts.

Keywords

AI generated
principle of legality judicial law code of criminal procedure revision of a judgment appealability of remand decision e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen
(8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii, ca inadmisibilă, este definitivă.
art. 129 din Constituția
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art.
art. 4251 C. proc. pen
Potrivit art. 4251 C. proc. pen.: „Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.”
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Ground for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final judgment not susceptible to reform under this procedural mechanism.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 63/2016
Decizia penală nr. 63/2016
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Ground for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final judgment not susceptible to reform under this procedural mechanism.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia penală nr. 63/2016

Asupra contestației de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin încheierea nr. 105/C din 22 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 939 din data de 21 octombrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte, Secția penală a reținut că, prin încheierea nr. 939 din data de 21 octombrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014 a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. împotriva lucrării nr. 2021/VIII-1/2014 din data de 15 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Astfel, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii, ca inadmisibilă, este definitivă.

În aceste condiții Înalta Curte, secția penală, a reținut că petentul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege și ca atare s-a constatat că nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat contestație, la data de 27 aprilie 2015, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 22 ianuarie 2016, sub nr. x/1/2016, fiind fixat termen la data de 22 februarie 2016.

Examinând contestația, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate

Așadar, limitând calea de atac a contestației exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, astfel că recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluție inadmisibilă.

Potrivit art. 4251 C. proc. pen.: „Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.”

În contextul concret al cauzei, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu contestația promovată de către contestatorul A., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv încheierea nr. 105/C din 22 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea contestației promovate.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată împotriva încheierii nr. 105/C din 22 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 105/C din 22 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 februarie 2016.