Constitutional referral refusal upheld in challenge to execution; admissibility conditions unmet.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in a panel of five judges, dismissed as unfounded the appellant's appeal and affirmed the lower court's ruling that refused to refer a constitutional challenge to the Constitutional Court; the appellant was ordered to pay 100 RON in court costs, and the decision is final. The underlying case was a challenge to execution (contestație la executare) in a criminal matter, in which the appellant sought to annul a prior ruling on grounds of alleged duress, and specifically appealed the refusal to refer an exception of unconstitutionality of art. 3 of O.U.G. no. 51/2008 (legal aid in civil matters) as contrary to art. 21(3) of the Romanian Constitution. The court held that, under art. 29(1)–(5) of Law no. 47/1992, the referral request was inadmissible because the appellant did not raise a genuine constitutionality critique but sought modification or completion of the norm—a power excluded by art. 2(3) of Law no. 47/1992—and because the challenged provision had no real, concrete connection to the resolution of the case, so any Constitutional Court ruling would not have affected the outcome of the execution challenge.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 21 alin. (3) din Constituția, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Constitutional referral refusal upheld in challenge to execution; admissibility conditions unmet: The underlying case was a challenge to execution (contestație la executare) in a criminal matter, in which the appellant sought to annul a prior ruling on grounds of alleged duress, and specifically appealed the refusal to refer an exception of unconstitutionality of art. 3 of O.U.G. no. 51/2008 (legal aid in civil matters) as contrary to art. 21(3) of the Romanian Constitution. The court held that, under art. 29(1)–(5) of Law no. 47/1992, the referral request was inadmissible because the appellant did not raise a genuine constitutionality critique but sought modification or completion of the norm—a power excluded by art. 2(3) of Law no. 47/1992—and because the challenged provision had no real, concrete connection to the resolution of the case, so any Constitutional Court ruling would not have affected the outcome of the execution challenge.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded regarding the inadmissibility of the referral application to the Constitutional Court.
Used to oblige the appellant to pay judicial expenses to the state.
Full text
Decizia penală nr. 106/2016
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 793 din 16 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 395 din 05 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2015.
În motivarea contestației la executare, petentul A. a arătat că a promovat această cale de atac „în condițiile în care a achitat cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat prin încheierea penală nr. 395 din data de 05 iunie 2015, intenția sa fiind de a demonstra că hotărârea definitivă contestată este afectată de viciul de consimțământ - violența, fapt ce constituie o împiedicare la executare”.
La termenul din data de 16 octombrie 2015, în susținerea contestației la executare contestatorul petent A. a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar in materie civilă, dispoziții care contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, instanța de fond reținând, în esență, că excepția este inadmisibilă, întrucât nu s-a formulat o veritabilă critică de neconstituționalitate.
Nemulțumit fiind de modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar in materie civilă, apelantul contestator A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 februarie 2016, sub nr. x/1/2016.
Concluziile apelantului petent, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că apelul declarat de apelantul petent A. este nefondat.
Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Totodată, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că deși prezenta excepție, a fost invocată de către apelantul petent A., în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin raportare la o serie de texte constituționale, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.
Astfel, în privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Examinând excepția de neconstituționalitate invocată instanța de control judiciar constată, în concordanță cu instanța de fond, că nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, care, nici sub aspect pur formal, nu are legătură cu soluționarea cauzei. În realitate, apelantul petent tinde la modificarea sau completarea normei, atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.
De altfel, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar in materie civilă, nu ar avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția ce s-ar fi putut pronunța de către instanță referitor la contestația la executare formulată de apelant.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 51/2008 cuprinsă în încheierea nr. 793 din 16 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 51/2008 cuprinsă în încheierea nr. 793 din 16 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2016.