VAT refund ordered: corrected euro-only invoices still valid under fiscal neutrality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova s-a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr.77/ 15.03.2013 emisă de D.G.F.P. Vâlcea; anularea Deciziei nr.2670/ 2.05.2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, în ceea ce priveşte respingerea cererii de rambursare a TVA în cuantum de 1.003.913,48 lei, obligarea pârâtelor la rambursarea taxei pe valoare adăugată solicitată şi la cheltuieli de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr.409/ 10.02.2014, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A, ca neîntemeiată.

Recursul declarat de reclamantă

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de apel a formulat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedura civilă. A solicitat casarea sentinţei recurate şi ca urmare a rejudecării procesului în fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susţinut că:

• instanţa de fond nu a analizat în nici un fel faptul că facturile iniţiale aveau înscrisă suma în lei. Chiar dacă facturile iniţiale au fost stornate ulterior, decizia de rambursare prin care DGFRP Bucureşti a hotărât respingerea rambursării TVA a fost emisă strict pe considerentul că facturile iniţiale nu ar fi menţionat în moneda naţională cuantumul TVA;

• soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de anulare a deciziei de rambursare întemeiată doar pe baza faptului că facturile iniţiale au fost stornate este eronată, din moment ce legalitatea unui act administrativ trebuie să aibă în vedere dacă acest act a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale la data emiterii sale şi nu în raport de fapte ce au avut loc ulterior emiterii lor.

• chiar şi pentru facturile care nu aveau exprimată în lei TVA, după cum solicitau în mod expres disp.art.155(19) lit.j) Cod fiscal, recurenta consideră că soluţia de respingere a cererii de rambursare este nelegală, dacă se avea în vedere că prin impunerea unei cerinţe formale se aduce atingere în mod grav dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată.

În acest caz instanţa de fond a soluţionat cauza cu ignorarea dispoziţiei constituţionale prevăzută de art.148, ignorând să dea prevalenţă principiilor de drept comunitar rezultate din practica CJUE: principiul prevalenţei fondului asupra formei, principiul proporţionalităţii şi principiul neutralităţii fiscale.

• deşi nu reiese foarte clar din cuprinsul motivării hotărârii de fond, instanţa pare a fi îmbrăţişat argumentul autorităţii fiscale, în sensul că prin corectarea facturilor fiscale, dreptul reclamantei de deducere a TVA pentru anul 2009 ar fi anulat. Acest argument are la bază o premisă falsă, care deşi nu este afirmată explicit nici de către autoritatea fiscală şi nici de instanţa de fond, rezultă din motivarea actelor administrative şi a hotărârii recurate, respectiv că emiterea facturilor corectate ar avea la bază noi operaţiuni impozabile, care s-ar fi desfăşurat în anul 2011 şi de aici perioada de rambursare ar fi aferentă acelui an. În realitate, corectarea facturilor nu se poate referi decât la operaţiuni impozabile efectuate anterior corecţiei.

Procedura derulată în recurs

În temeiul art.493(2) şi (3) Cod procedura civilă, s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comuniat părţilor potrivit încheierii din data de 20.03.2013, însă părţile nu au formulat puncte de vedere.

Prin Încheierea din data de 23.07.2015, completul filtru a admis în principiu recursul, potrivit disp.art.493 (7) Cod procedura civilă, fixând termen de judecată pe fond, cu citarea părţilor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, după reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art.218 alin.(2) Cod procedura fiscală, Decizia nr.77/ 15.03.2013 prin care ANAF – DGFP Vâlcea a respins ca rămasă fără obiect contestaţia administrativă împotriva Deciziei de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile stabilite în alt stat membru al U.E., nr.2670D/ 2.05.2011.

În fapt, societatea reclamantă a solicitat la data de 21.10.2010 prin cererea înregistrată la DGFPMB nr.2670, rambursarea TVA în temeiul dispoziţiilor art.1472 alin.1 lit.a) din Legea nr.571/2003, anexând contractul încheiat cu furnizorul de servicii, facturile emise pentru serviciile prestate, un istoric al facturilor şi plăţilor efectuate.

Prin Decizia nr.2670/ 2.05.2011 DGFPMB – Serviciul Reprezentanţe Străine, Ambasade şi Contribuabili Nerezidenţi a fost respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 1.003.913,48 RON, motivat de faptul că persoana juridică nerezidentă a completat eronat cererea de rambursare, respectiv facturile în baza cărora s-a solicitat TVA la rambursare sunt exprimate numai în valută (euro) şi nu în lei, fiind încălcate dispoziţiile art.146 alin.1 lit.a) Cod fiscal, coroborate cu disp.pct.72 alin.(1) din HG nr.44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Ulterior, reclamanta a corectat facturile, procedând la stornarea lor şi emiterea unor facturi cuprinzând menţionarea valorii TVA în euro şi respectiv lei.

Organele fiscale au apreciat că furnizorul serviciilor, la cererea clientului – reclamanta din prezenta cauză, a procedat la corectarea documentelor emise eronat, însă data înscrisă nu este identică cu cea din documentele eronate, întrucât data la care au fost emise noile facturi este data la care s-a constatat eroarea. Astfel, exercitarea dreptului de deducere înscris în facturile corectate în anul 2011 nu poate face obiectul cererii de rambursare depusă pentru anul 2009, sub nr.2670/ 21.10.2010, întrucât acestea privesc o cu totul altă perioadă.

Curtea de apel a ajuns la concluzia că reclamanta nu a reuşit să răstoarne prezumţia de legalitate de care beneficiază actele administrativ-fiscale atacate, respingând în întregime acţiunea.

Soluţia instanţei de fond nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar, care urmare a propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situaţia de fapt fiscală, stabilită pe baza înscrisurilor administrate.

Societatea reclamantă (producător de autocamioane) a încheiat la data de 25.05.2007 cu S.C. B SRL (societate română stabilită şi înregistrată în scopuri de TVA în România) un contract de dealership şi un contract de service, în temeiul cărora, cea de-a doua societate asigura remedierea defecţiunilor intervenite în perioada de garanţie a autocamioanelor, fabricate de prima societate.

În cursul anului 2009 reclamanta a achiziţionat servicii de la B în valoare totală de 5.283.752 lei, pentru care a achitat TVA de 19%, în cuantum de 1.003.913,48 lei şi în calitatea sa de societate înregistrată într-un stat membru al Uniunii Europene a solicitat în temeiul dispoziţiilor art.1472 alin.1 lit.a) Cod fiscal, rambursarea TVA aferentă acestor servicii.

Cererea înregistrată sub nr.2670/ 23.03.2011 a fost respinsă prin Decizia nr.2670/ 23.03.2011 emisă de DGFP Bucureşti, cu motivarea că: „factura fiscală înscrisă în lista operaţiunilor anexată cererii de rambursare nu are indicată TVA în lei”.

Aşadar, urmează ca decizia de respingere a cererii de rambursare să fie analizată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor legale pentru deducerea TVA prevăzută de disp.art.145 Cod fiscal, la momentul emiterii sale.

Astfel, contribuabilul îşi poate exercita dreptul de deducere în condiţiile stabilite de art.146 alin.(1) lit.a) Cod fiscal, care prevăd ca în cazul serviciilor prestate, contribuabilul trebuie să deţină doar o factură emisă în conformitate cu disp.art.155 Cod fiscal.

Persoanele impozabile, neînregistrate în scopuri de TVA în România dar stabilite într-un stat membru al UE pot beneficia de rambursarea taxei pe valoare adăugată aferentă achiziţiilor de servicii efectuate în România, conform dispoziţiilor art.1472 alin.(1) lit.a) Cod fiscal.

Chiar dacă facturile nu aveau exprimată în lei TVA, aşa cum impun dispoziţiile art.155 alin.(19) lit.j) Cod fiscal, soluţia de respingere a cererii de rambursare este excesivă atâta timp cât se acordă relevanţă unor cerinţe pur formale în detrimentul substanţei dreptului de deducere, în condiţiile în care în cauză nu se contestă realitatea operaţiunilor fiscale.

În jurisprudența CJUE s-a statuat în mod constant că principiul neutralităţii TVA nu trebuie afectat prin respingerea dreptului de deducere ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formă, câtă vreme condiţiile de fond, substanţa dreptului de deducere există şi respectă cerinţele legale privind deductibilitatea TVA (cauza C-146/ 05 Albert Collee c. Finanzamt Limburg an de Lahn).

În cauza de faţă, prin nerecunoaşterea dreptului de rambursare a TVA aferent achiziţiilor din perioada 1.01.2009 – 31.12.2009, efectuate de societatea reclamantă în România, intimata-pârâtă a încălcat principiul neutralităţii, întrucât taxa a fost colectată de furnizorul B, iar celelalte condiţii de fond menţionate de legislaţie pentru acordarea dreptului de deducere au fost îndeplinite, realitatea operaţiunilor fiscale nefiind contestată de organul fiscal.

În ceea ce priveşte corectarea ulterioară a facturilor fiscale, prin stornarea acestora şi emiterea unor noi facturi nu poate fi interpretată în sensul că acestea din urmă ar reflecta noi operaţiuni impozabile desfăşurate între reclamantă şi B.

În realitate au fost rectificate doar nişte omisiuni formale din cuprinsul documentelor respective ce au legătură strict cu operaţiunile impozabile a căror corectare a fost urmărită.

Potrivit dispoziţiilor att.159 alin.(1) lit.b) Cod fiscal, corectarea documentelor se face, în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului: fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, valorile corecte, fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data documentului corectat.

Rezultă aşadar, că furnizorul serviciilor – SC B SRL a procedat în conformitate cu teza a II-a a art.159 alin.(1) lit.b) Cod fiscal, corectând omisiunile din facturile fiscale iniţiale.

Procedând în acest mod, tocmai pentru a înlătura deficienţele reţinute de organul fiscal în motivarea deciziei de respingere a cererii de rambursare a TVA şi, având în vedere disp.art.206 alin.2 Cod procedura fiscală, soluţia de respingere a contestaţiei administrative ca rămasă fără obiect pronunţată de DGFP Vâlcea prin Decizia nr.77/ 15.03.2013 apare ca fiind greşită.

Prin corectarea facturilor fiscale societatea reclamantă nu a pierdut dreptul de deducere a TVA-ului aferent acestor facturi care se referă la operaţiuni impozabile anterioare efectuării corecţiei.

Perioada de rambursare a taxei pe valoare adăugată rămâne aceeaşi şi rezultă din operaţiunile impozabile derulate în cursul anului 2009, chiar dacă documentele justificate pentru exercitarea dreptului de deducere au fost corectate ulterior.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi în temeiul dispoziţiilor art.20 din Legea nr.554/2004 şi art.496 Cod procedura civilă, va casa sentinţa în sensul admiterii acţiunii. Vor fi anulate, în consecinţă, actele administrativ fiscale atacate, anume: Decizia nr.77/ 15.03.2013 emisă de DGFP a judeţului Vâlcea şi Decizia nr.2670/ 2.05.2011 emisă de DGFP a Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte respingerea cererii de rambursare a TVA în cuantum de 1.003.913,48 lei, sumă pe care pârâtele urmează să o ramburseze reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de A împotriva Sentinţei civile nr.409 din 10 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată în sensul că:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

Anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei nr.77 din 15 martie 2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea şi Decizia nr.2670 din 02 mai 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în ceea ce priveşte respingerea cererii de rambursare a TVA în cuantum de 1.003.913,48 lei.

Obligă pârâtele la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoare adăugată în cuantum de 1.003.913,48 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2015.