Clawback contribution for medicines: unconstitutional inclusion of VAT in calculation base and administrative act motivated
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal of the National Health Insurance House, upholding the appellate court's decision to annul the administrative notices regarding the calculation of the quarterly clawback contribution for the third quarter of 2012, thereby confirming the prevalence of the pharmaceutical company claimant. The dispute centered on the legality of administrative acts that communicated the basis for the health sector clawback tax, specifically challenging the inclusion of Value Added Tax (VAT) in the calculation base and the adequacy of the administrative motivation. The court ruled that the inclusion of VAT in the contribution base violated the Constitution as established by the Constitutional Court in Decision No. 39/2013, which mandates the application of unconstitutionality findings to pending litigation even if the challenged act predates the decision, and further found the act illegal due to insufficient motivation, failing to provide clear calculation elements as required by tax certainty principles under the Fiscal Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 din OUG nr.77/2011, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 11 din Legea nr. 47/1992, art. 5 alin. (2) din OUG nr. 77/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Clawback contribution for medicines: unconstitutional inclusion of VAT in calculation base and administrative act motivated: În ceea ce priveşte baza de calcul al contribuţiei clawback, recurenta – pârâtă a indicat, drept motiv de nelegalitate a sentinţei, aplicarea retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 39/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 100/20 februarie 2013, care, în considerarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 din Constituţia României, nu putea produce efecte asupra unei situaţii juridice produse anterior.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A România S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea următoarelor acte administrative:
- adresa nr. MS/FD/2412/31.10.2012, emisă electronic de CNAS în data de 02.11.2012, cu privire la valoarea vânzărilor totale trimestriale (VTt) şi la valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate in Trimestrul III 2012, prin care i-au fost comunicate:
a) valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din FNUASS şi Buget MS (VTt) pentru trim. III 2012, înregistrată conform declaraţiilor furnizorilor de servicii medicale şi de medicamente;
b)valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul III 2012 suportate din FNUASS şi Buget MS, centralizate conform declaraţiilor fiecărui plătitor al contribuţiei;
- adresa nr. MS/FD/2593/07.12.2012 prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva adresei mai sus menţionate.
2.Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr.1594 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat adresele nr. MS/FD/2412/31.10.2012 şi MS/FD/2593/07.12.2012 emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr.1594 din 21 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.488 alin.(1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat.
În motivarea căii de atac, recurenta – pârâtă a arătat că motivarea soluţiei instanţei de fond eludează prevederile legale în materie, în care se reglementează clar modul de raportare a datelor privind consumul centralizat trimestrial de medicamente, de către furnizorii de servicii medicale, făcând referire la dispoziţiile cuprinse în art. 5 din OUG nr.77/2011, privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare , în art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1389/2010, pentru aprobarea Contractului – cadru pe anii 2011 – 2012 şi în Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 927/2011, pentru aprobarea machetei de raportare de către casele de asigurări de sănătate a consumului centralizat de medicamente.
În ceea ce priveşte baza de calcul al contribuţiei clawback, recurenta – pârâtă a indicat, drept motiv de nelegalitate a sentinţei, aplicarea retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 39/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 100/20 februarie 2013, care, în considerarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 din Constituţia României, nu putea produce efecte asupra unei situaţii juridice produse anterior.
În opinia recurentei – pârâte, până la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, s-a procedat corect prin includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea supusă contribuţiei clawback, în temeiul art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2011, taxa pe valoarea adăugată fiind eliminată începând cu trimestrul IV al anului 2012, în urma adoptării O.G. nr. 17/2012.
Invocând şi legislaţia secundară aplicabilă în materie, recurenta – pârâtă a arătat că modul de calcul al consumului de medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări de sănătate, se raportează la preţul de referinţă suportat din FNUASS, care include TVA.
Recurenta – pârâtă a precizat că reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a taxei pe valoarea adăugată fiind reglementat de dispoziţiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, norme armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
A adăugat că, având în vedere că sumele plătite de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plăţii pe serviciu medical), în condiţiile neefectuării plăţii ar rezulta o pagubă pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor.
4.Apărările intimatei
Intimata – reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate în recurs, subliniind legalitatea sentinţei din perspectiva nemotivării actului şi a aplicabilităţii deciziei nr. 39/2013, a Curţii Constituţionale, care, constatând neconstituţionalitatea sintagmei „care include şi taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 31 alin. (5) al Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, atrage nulitatea notificării.
5.Procedura de filtrare a recursului
Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) – (3) Cod procedură civilă, a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 20 noiembrie 2015, conform alineatului (4) al aceluiaşi articol. Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit.
În şedinţa din data de 22 ianuarie 2016, ţinând seama de concluziile raportului, completul de filtru a constatat că recursul este admisibil şi că sunt îndeplinite condiţiile art. 493 alin. (6) pentru soluţionarea lui fără citarea părţilor, problemele de drept care se pun în calea de atac făcând obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
6.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivelor invocate de recurenta – reclamantă şi a apărărilor formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, nefiind identificate motive pentru care casarea sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.
Intimata – reclamantă a suspus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal notificarea nr. MS/FD/2412/31.10.2012, prin care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate i-a comunicat următoarele:
1.Valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din Bugetul Ministerului Sănătăţii (VTt) pentru trimestrul III 2012, înregistrată conform declaraţiilor furnizorilor de servicii medicale şi de medicamente, este de 1.837.855.928, 71 lei.
2.În anexă, vă transmitem datele privind valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul III 2012, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din Bugetul Ministerului Sănătăţii, centralizate conform declaraţiilor fiecărui plătitor al contribuţiei.
În esenţă, motivele de nelegalitate pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de anulare a actului contestat au fost următoarele:
-în lipsa comunicării unor date complete şi a documentaţiei avute în vedere la emiterea notificării, nu se poate verifica efectiv corectitudinea elementelor de calcul;
-prin includerea în valoarea vânzărilor a taxei pe valoarea adăugată se încalcă principiul dublei impuneri, după cum a reţinut Curtea Constituţională în decizia nr. 39/5 februarie 2013.
Înalta Curte împărtăşeşte aceste concluzii, constatând că prima instanţă a reţinut corect că, de vreme ce decizia Curţii Constituţionale a fost pronunţată şi publicată în Monitorul Oficial al României anterior soluţionării acţiunii în justiţie, viciul de neconstituţionalitate ce afectează norma juridică prin care este reglementată baza de calcul al contribuţiei clawback atrage nelegalitatea actului administrativ dedus judecăţii, chiar dacă acesta este anterior deciziei, făcând inutilă examinarea argumentelor privind dreptul de deducere a TVA.
Teza afirmată de recurenta - pârâtă, aceea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte erga omnes numai pentru viitor, aşa cum ar rezulta din prevederile art. 147 din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale inclusiv nu poate fi acceptată, pentru că finalitatea mecanismului excepţiei de neconstituţionalitate nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea normelor neconstituţionale, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Atâta vreme cât raportul juridic supus cenzurii judiciare nu este consolidat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, atingerea scopului enunţat mai sus nu poate fi realizată decât prin aplicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în litigiile aflate pe rolul instanţelor la data publicării ei, efectul obligatoriu nefiind înlăturat de anterioritatea actului juridic dedus judecăţii.
Şi cel de-al doilea motiv de nelegalitate, constând în lipsa elementelor şi a documentaţiei care să permită verificarea calculului efectuat de recurenta – pârâtă, a fost corect reţinut de judecătorul fondului.
În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere că motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiţie de validitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare a autorităţilor publice. Or, prin modul în care a fost întocmită, notificarea contestată în speţă nu conţine un minim de elemente de fapt şi de drept care să facă posibilă exercitarea unui control efectiv asupra modului în care a fost stabilită baza de calcul al contribuţiei clawback în raport cu conţinutul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 în perioada analizată în sensul celor arătate de Casa Naţională de Sănătate în motivele de recurs.
În plus, contribuţia clawback este asimilată obligaţiei fiscale, potrivit art. 5 alin. (2) din OUG nr. 77/2011, iar neindicarea clară a elementelor de calcul conduce la încălcarea principiului certitudinii impunerii reglementat în art. 3 lit. b) din Codul fiscal, ceea ce presupune ca termenele, modalitatea de plată şi întinderea obligaţiilor să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, astfel că acesta să poată înţelege sarcina fiscală care îi revine şi să poată adopta o conduită adecvată.
Având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 493 alin. (6) Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1594 din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2016.