VAT deduction and profit tax deductibility denied due to fictitious nature of commercial transactions in supply chain

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 84/45/2014 reclamanta S.C. A S.R.L a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea deciziei nr. 4730/27.12.2013 emisă de pârâtă prin care s-au respins contestaţiile administrative formulate împotriva deciziilor de impunere 1612/26.11.2010 şi 1613/26.11.2010 cu privire la suma de 4.576.391 lei;

- anularea deciziei de impunere 1612/26.11.2010 emisă de D.G.F.P. Vaslui şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de impunere cu o nouă bază de impozitare corespunzătoare prin care să se recunoască TV\ de rambursat la nivelul sumei de 2.293.396 lei şi penalităţi de întârziere de 110.498 lei;

- anularea deciziei de impunere 1613/26.11.2010 emisă de D.G.F.P. Vaslui şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de impunere cu o nouă bază de impozitare corespunzătoare prin care să se recunoască deductibilitatea sumei de 12.069.981,60 lei şi pe cale de consecinţă să fie exonerată reclamanta de la plata sumelor 1.931,197 Iei reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 241.400 lei reprezentând majorări de întârziere aferente.

2.Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 146 din 30 iunie 2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A S.R.L, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A S.R.L, în temeiul art.488 pct.8 din Codul de procedură civilă.

în esenţă, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici de nelegalitate:

- instanţa a săvârşit o gravă eroare de apreciere, atât cu privire la situaţia de fapt cât şi referitor la partea căreia îi incumbă sarcina probei, stabilind că mărfurile achiziţionate de la furnizorul S.C. B S.R.L Bacău şi revândute către S.C.C S.R.L. Craiova ar fi nereale, preluând susţinerile organului fiscal;

-hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.146 alin.(l) lit.a) din Codul fiscal şi cele ale Deciziei V/15.01.2007 a ICCJ.

- instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare sau asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei.

4.Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză în baza art.493 alin.(2) şi (3) Cod procedură civilă a fost analizat la completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii din data de 17.12.2015 în conformitate cu dispoziţiile art.493 alin.(4) Cod procedură civilă.

Prin încheierea din data de 18.03.2016, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art.493 alin.(7) Cod procedură civilă, fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

5.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, cu următoarele precizări.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art.218 Cod procedură fiscală, cu o acţiune vizând Decizia 4780/27.12.2013 prin care ANAF-DGRFP Iaşi a respins ca neîntemeiate contestaţiile formulate împotriva Deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală: nr.1612/26.11.2010 şi nr.1613/26.11.2010, cu privire la suma totală de 4.576.391 lei reprezentând:

-1.931.197 lei impozit pe profit stabilit prin Decizia de impunere D 1613/26.11.2010;

-241.400 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite prin decizia de impunere nr.1613/26.11.2010;

-2.293.296 lei TVA stabilită prin Decizia de impunere nr.1612/26.11.2010;

-110.498 lei majorări de întârziere aferente TVA stabilită prin Decizia de impunere nr.1612/26.11.2010.

Inspecţia fiscală defăşurată la S.C. A S.R.L a avut ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabil, precum şi a respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile privind soluţionarea decontului de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii noiembrie 2009, înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vaslui sub nr.11135/22.12.2009, prin care se solicită rambursarea sumei de 1,737.519 lei.

În concret, în perioada 1.11.2009-30.11.2009 reclamanta a achiziţionat mărfuri reprezentând rulmenţi de la S.C. B S.R.L Bacău în valoare totală de 14.363.277,39 lei din care TVA deductibilă 2.293.296,39 lei, pe care le-a vândut ulterior către S.C.C S.R.L. Craiova, societate aflată în insolvenţă, conform încheierii 1671/15.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dolj, facturarea efectuându-se cu menţiunea taxare inversă.

Taxa pe valoare adăugată solicitată la rambursare de societatea reclamantă, conform decontului înregistrat la AFP Vaslui sub nr.11135/22.12.2009 provenea din această tranzacţie, considerată de organele de control fiscal ca fiind o operaţiune nereală.

Soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii ca nefondată este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma prezentului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situaţia de fapt fiscală.

În mod corect judecătorul fondului a stabilit că societatea reclamantă nu are dreptul la deducerea TVA, aferentă achiziţiei de rulmenţi, întrucât operaţiunile nu au la bază documente justificative emise conform legii, nerezultând realitatea operaţiunii reflectate în facturile de achiziţie, Decizia de impunere 1612/2010 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în sumă de 2.403.794 lei fiind legală şi temeinică.

Concluzia organelor fiscale este susţinută de următoarele împrejurări:

Pe facturile fiscale emise , pentru marfa achiziţionată de societatea reclamantă, figurează ca delegat dl. X asociat unic al reclamantei şi mijlocul de transport DJ 90WFW expedierea fiind efectuată la data de 28.11.2009, fără a se menţiona locul de încărcare şi descărcare a mărfii Marfa a fost vândută în aceeaşi zi către S.C.C S.R.L. Craiova, societate în insolvenţă.

S.C. B S.R.L Bacău achiziţionase marfa în aceeaşi zi – 28.11.2009 de la SC D SRL Ploieşti, din facturile fiscale emise rezultând că delegat în tranzacţia respectivă a fost d-l Bunescu Serghei – asociat unic al SC A SRL Huşi, mijlocul de transport fiind acelaşi DJ 90WFW, iar cu privire la locul de încărcare/descărcare nu sunt făcute menţiuni.

La rândul său SC D SRL Ploieşti a achiziţionat mărfurile (rulmenţi) de la SC E SRL Dolj, delegat în cadrul tranzacţiei dintre aceste societăţii fiind (conform menţiunilor din facturile fiscale), d-l X, cu acelaşi mijloc de transport şi, de asemenea, în aceeaşi zi-28.11.2009.

SC E SRL, la data efectuării tranzacţiei se afla sub incidenţa art.1 alin.(1) lit.a) şi b) Ordinul MFP nr.757/2006, aflându-se pe lista contribuabililor inactivi.

Totodată, s-au efectuat verificări la societatea care a achiziţionat mărfurile de la societatea reclamantă - S.C.C S.R.L. Craiova, din nota explicativă data de d-l Y rezultând că „nu s-a efectuat recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor singura operaţiune fiind aceea de intermediere a cantităţilor de rulmenţi, marfa fiind livrată în acelaşi cantitate şi în cursul aceleiaşi zile către SC F SRL Craiova”. În acest ultim caz tranzacţia a fost efectuată cu menţiunea taxare inversă iar societatea F SRL Craiova figurează pe lista contribuabililor inactivi conform M.Oficial nr.20/8.01.2010.

În ceea ce priveşte realitatea operaţiunilor fiscale relevantă este şi împrejurarea că proprietara mijlocului de transport, care figurează în facturile emise d-na Z a declarat că la data de 28.11.2009 şi 7.12.2009 „autovehiculul nu a efectuat curse pentru SC B SRL şi SC A SRL Huşi şi nici nu a fost închiriat sau dat în folosinţă altor persoane fizice sau juridice”.

În concluzie din analiza circuitului mărfurilor se constată că societatea vânzătoare iniţială este SC E SRL Craiova – societate inactivă iar societatea finală este SC F SRL, societate de asemenea inactivă, iar transportul mărfii pe acest circuit nu este confirmat.

Împrejurarea că cele trei facturi în baza cărora reclamanta solicita deductibilitatea sumei reprezentând TVA sunt emise în conformitate cu dispoziţiile art.155 Cod fiscal este lipsită de relevanţă în raport cu nerealitatea operaţiunii fiscale efectuate (art.125 alin.(2) şi 145 alin.2) Cod fiscal).

În esenţă teza organului fiscal, care porneşte de la nerealitatea operaţiunii fiscale şi conduce la calcularea obligaţiilor suplimentare de natura TVA (2.293.295 lei) şi accesorii aferente, este corectă fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Pentru aceleaşi considerente se impune şi menţinerea soluţiei instanţei de fond cu privire la cererea de anulare a deciziei de impunere nr.1613/26.11.2010, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum de 2.172.597 lei reprezentând : 1.931.197 lei – impozit pe profit şi 241.400 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

Având în vedere dispoziţiile art.19,26 Legea nr.571/2003 privind codul fiscal şi pct.12 din Normele metodologice aprobate prin HG nr.44/2004, precum şi împrejurarea că deşi societatea deţine documente în baza cărora au fost efectuate înregistrări contabile, realitatea operaţiunilor fiscale nu a fost demostrată şi astfel societatea nu are dreptul la deducerea cheltuielilor efectuate cu achiziţia rulmenţilor şi aceasta datorează impozit pe profit în sumă de 1.931.197 lei şi accesoriile aferente acestuia.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.20 Legea nr.554/2004 şi art.496 Cod procedură civilă, constatând că nu sunt motive de reformare a sentinţei, va fi respins ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de S.C. A S.R.L împotriva sentinţei nr. 146 din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi- Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat..

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2016.