Unjustified wealth confiscation; evidentiary weight of private documents lacking certain date under Art. 1182 Civil Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei

Prin ordonanţa nr. 6 din 12.06.2013, emisă în dosarul nr. 8833/2/2012 de Curtea de Apel Bucureşti – Comisia de Cercetare a Averilor, constituită în baza Legii nr. 176/2010, a fost admisă, în parte, sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate privind pe AA şi AB şi s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru a dispune asupra confiscării sumei de 328.000 lei, considerată a fi nejustificat dobândită.

În cuprinsul ordonanţei s-a reţinut că la data de 30.12.2010, Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul art.12 alin.(1) şi 2 lit.b) din Legea nr.176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, s-a sesizat din oficiu în lucrarea nr.92391/A/II/30.12.2010, cu privire la faptul că AA, primarul comunei X, judeţul Giurgiu, nu a respectat dispoziţiile legale privind completarea şi depunerea declaraţiei de avere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentința nr. 3520 din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea și a dispus confiscarea sumei dobândite nejustificat, în cuantum de 328.000 lei, de la pârâţi.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la confiscarea sumei de 328.000 lei considerată a fi dobândită nejustificat de pârâtul AA, primarul comunei X începând cu data de 18.06.2008, şi soţia acestuia, pârâta AB.

Din cuprinsul sesizării rezultă că suma considerată a fi nejustificată de pârâţi este o parte din suma totală de 684.171,72 lei, ce a intrat în contul personal al pârâtei AB, la data de 24.02.2009, fiind virată de C (suma de 255.050 lei) şi D (suma de 429.000 lei), iar apoi virată de pârâta AB în contul SC E SRL, al cărei administrator şi asociat unic era.

Din extrasul contului curent BCR, al cărui titular este pârâta AB, rezultă că la data de 24.02.2009, în acest cont a intrat suma totală de 684.990 lei (compusă din trei tranzacţii de 255.050 lei, 214.970 lei şi 214.970 lei), menţionându-se că suma provine din vânzare-cumpărare imobil, iar la două dintre cele trei tranzacţii se menţionează şi că plătitor este D.

Din acelaşi extras de cont, ca şi din extrasul contului Bancpost al cărui titular este SC E SRL, rezultă şi că, în aceeaşi zi de 24.02.2009, pârâta AB a virat în contul SC E SRL sumele de 328.000 lei cu menţiunea de „creditare firmă” şi 356.139,26 lei cu menţiunea „CV FCT 113/24.02.2009”.

Din aceste sume, pârâţii au justificat primirea sumei de 356.139,26 lei, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 120/24.02.2009 de BNP „F”, din cuprinsul căruia rezultă că SC E SRL a vândut lui C un imobil situat în comuna Y, judeţul Ilfov, pentru preţul de 356.139,26 lei.

În ceea ce priveşte suma de 328.000 lei, pârâţii au invocat faptul că aceasta reprezintă avans dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, în calitate de promitenţi-vânzători şi C, în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect imobilul proprietatea pârâţilor, situat în Y, judeţul Ilfov.

De asemenea, pârâţii au justificat transferul acestei sume în contul SC E SRL în baza unui contract de împrumut ce ar fi fost încheiat la data de 24.02.2009 între AB şi această societate.

Prima instanță a constatat că atât promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare cât şi contractul de împrumut, ambele purtând data de 24.02.2009, sunt înscrisuri sub semnătură privată.

Din acest motiv, data respectivelor înscrisuri este opozabilă terţilor şi poate fi luată în considerare de instanţa de judecată sau de către Agenţia Naţională de Integritate, numai din momentul în care a devenit certă în condiţiile art. 1182 din vechiul Cod civil (în vigoare la data menţionată pe înscrisuri), astfel cum în mod întemeiat se reţine în ordonanţa de sesizare emisă de Comisia de cercetare a averilor.

În cazul de faţă, pentru înscrisurile prezentate de pârâţi, pretins a fi încheiate la data de 24.02.2009, nu s-a îndeplinit vreuna din formalităţile prevăzute de art. 1182 din vechiul Cod civil, pentru ca această dată să fie considerată certă, motiv pentru care prima instanță a apreciat că pârâţii nu au dovedit că aceste înscrisuri existau la data de 24.02.2009, putând fi întocmite pro causa, astfel că înscrisurile respective nu au puterea doveditoare de a justifica dobândirea licită de către pârâţi a sumei de 328.000 lei.

În condiţiile în care art. 1182 din vechiul Cod civil prevede expres mijloacele prin care un înscris dobândeşte dată certă ce poate fi opusă celui de-al treilea, această dată nu poate fi dovedită prin alte mijloace, cum sunt declaraţiile martorilor care au luat parte la întocmirea înscrisului.

În cazul contractului de împrumut încheiat între pârâta AB şi S.C. E SRL, datat 24.02.2009, înscrisul nu numai că nu are dată certă, dar din cuprinsul său rezultă şi întocmirea ulterioară a acestuia, aspect ce reiese din anacronismele existente în conținutul actului, şi anume indicarea articolelor 2158 şi 2159 din Noul Cod civil, act normativ care nu era în vigoare la data de 24.02.2009, fiind adoptat ulterior, prin Legea 287/17.07.2009, ce a intrat în vigoare la 01.10.2011.

În aprecierea instanței, chiar dacă nu acest contract este cel prin care se justifică primirea sumei de 328.000 lei, ci promisiunea de vânzare-cumpărare datată 24.02.2009, acesta reliefează reaua-credinţă a pârâţilor şi încercarea acestora de a justifica temeinicia susţinerilor lor prin constituirea ulterioară a unor probe pro causa.

În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1122/04.07.2013 de BNP G, prin care pârâţii au vândut lui C terenul din Y, judeţul Ilfov, pentru preţul de 150.000 euro, şi în care se precizează că din acest preţ, echivalentul sumei de 75.000 euro a fost plătit conform înscrisului „promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare” semnată la 24.02.2009, prima instanță a constatat că acest contract este întocmit ulterior sesizării făcute de Comisia de cercetare a averilor şi face trimitere la aceeaşi promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ce nu are dată certă, motiv pentru care nu poate justifica dobândirea sumei de 328.000 lei de către pârâţi la data de 24.02.2009.

3.Recursul exercitat în cauză

Pârâţii AA şi AB au atacat nu recurs sentinţa menţionată, pe care au considerat-o lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

După o expunere amănunţită a operaţiunilor supuse analizei cu privire la provenienţa sumei de 328.000 lei, recurenţii – pârâţi au arătat că instanţa a reţinut greşit incidenţa şi neîndeplinirea în cauză a prevederilor art. 1182 din Vechiul Cod civil, câtă vreme s-a făcut dovada deplină a existenţei promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare, iar plata s-a efectuat prin operaţiuni bancare, în extrasul de cont menţionându-se ce reprezintă suma vizată.

De asemenea, recurenţii – pârâţi au arătat că promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare s-a materializat ulterior prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 1122/4 iulie 2013, aspect ce constituie o probă în plus asupra realităţii operaţiunii, alături de toate celelalte probe constând în contractele de vânzare - cumpărare, extrasul de carte funciară, balanţa contabilă aferentă lunilor februarie 2009 şi decembrie 2009 a S.C. E SRL, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care fac pe deplin dovada că suma de 328.000 lei provine din vânzarea suprafeţei de 2194 mp, teren intravilan situat în oraşul Y, de către pârâţii AA şi AB numitului C.

4.Apărările intimatei

Agenţia Naţională de Integritate nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) Cod procedură civilă, dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a răspuns criticilor formulate de recurenţii – pârâţi, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, intimata – pârâtă a arătat că promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare şi contractul de împrumut datat 24 februarie 2009, având ca părţi pe recurenta – pârâtă AB şi S.C. E S.R.L., sunt înscrisuri întocmite pro causa şi nu au puterea doveditoare pentru a justifica provenienţa licită a sumei de 328.000 lei.

5.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţii – pârâţi şi a prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită, în temeiul ar. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, prin Ordonanţa nr. 6/12.06.2013 a Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea confiscării sumei de 328.000 lei, considerată a fi nejustificat dobândită de pârâţii AA (primar al comunei X, judeţul Giurgiu) şi AB, soţia acestuia.

După derularea procedurii şi administrarea probelor, în condiţiile art. 16 şi 17 din Legea nr. 115/1996, Curtea de apel a ajuns la concluzia că suma de 328.000 lei, intrată la data de 24 februarie 2009 în contul recurentei – pârâte AB şi transferată în aceeaşi zi în contul S.C. E S.R.L., nu poate fi justificată , dispunând confiscarea acesteia.

Această soluţie este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a principiilor şi prevederilor legale incidente în raport cu baza factuală rezultată din probele administrate în cauză şi expusă în detaliu la pct. 2 din prezenta decizie.

Art. 44 alin. (8) din Constituţie instituie prezumţia caracterului licit al dobândirii averii şi interzice confiscarea averii dobândite licit, în scopul de a da efectivitate principiului garantării dreptului de proprietate, enunţat în alineatul (1) al aceluiaşi articol, dar prezumţia instituită prin norma constituţională nu are caracter absolut, ea încetând să existe atunci când activul patrimoniului cuprinde valori a căror provenienţă nu poate fi justificată cu veniturile obţinute legal şi dovedite prin probele administrate.

În speţă, recurenţii – pârâţi au susţinut că suma de 328.000 lei (echivalentul a 75.000 Euro) constituie avansul încasat pentru înstrăinarea unui teren situat în oraşul Y, , tarlaua 44, parcela 20, judeţul Ilfov, având numărul cadastral 29xx, în baza promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare încheiate la data de 24 februarie 2009 cu promitentul cumpărător C.

La data de 24 februarie 2009, C a încheiat şi cu S.C. E S.R.L., reprezentată de AB, contractul de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 120/24 februarie 2009 la BNP F, prin care a cumpărat un alt imobil, cu preţul de 356,139,26 lei.

Din extrasul de cont curent BCR, titular AB, corelat cu celelalte probe administrate, a rezultat că la data de 24 februarie 2009 în contul respectiv a fost vitrată suma totală de 684.990 lei, prin trei operaţiuni: o plată de 255.050 lei, efectuată de C, şi două plăţi de către 214.970 lei (total 429.000 lei) efectuate din contul plătitorului D, toate trei operaţiunile purtând menţiunea „vz. cump. imobil”.

În legătură cu provenienţa sumelor şi raporturile juridice dintre cele două persoane de mai sus, la dosarul Comisiei (f.220 – 221) a fost depusă copia contractului de împrumut autentificat cu nr. 2198/9 aprilie 2008 prin care D a dat cu împrumut suma de 150.000 Euro (550.875 lei) soţiei lui C, dna C, care a declarat, în cuprinsul contractului, că la data respectivă a primit întreaga sumă împrumutată.

Peste conţinutul acestui înscris autentic, la fila 219 a dosarului Comisiei de cercetare a averilor a fost depusă şi copia unei declaraţii olografe a numitului D, în sensul că la data de 24 februarie 2009 i-a dat lui C suma de 100.000 Euro, reprezentând o parte din contractul de împrumut autentificat cu nr. 2198/9 aprilie 2008.

Audiat fiind în calitate de martor, în faţa Comisiei de cercetare a averilor, D a declarat că din suma totală împrumutată, 150.000 Euro, echivalentul în lei al sumei de 100.000 Euro a fost virat prin transfer bancar la începutul anului 2009.

Toate aceste inadvertenţe privind provenienţa şi modul de plată al sumei pretins a constitui avansul încasat în baza promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare confirmă raţionamentul primei instanţe referitor la lipsa de dată certă a înscrisului, criticile legate de interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1182 din Codul civil din 1864 nefiind fondate.

În contextul cauzei, judecătorul fondului a dat o semnificaţie juridică adecvată contractului de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 1122/4 iulie 2013, după pronunţarea Ordonanţei prin care Comisia de cercetare a averilor a sesizat instanţa în vederea confiscării sumei considerate a fi nejustificat dobândite .

Un argument în plus îl constituie şi împrejurarea, de asemenea corect reţinută în sentinţa atacată, că în contractul de împrumut sub semnătură privată intervenit între AB şi S.C. E S.R.L. , datat 24 februarie 2009, invocat ca temei al virării sumelor din contul personal al intimatei – pârâte în contul societăţii, sunt menţionate texte normative din Codul civil adoptat abia ulterior, prin Legea nr. 287/17 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 511/24 iulie 2009 şi intrată în vigoare la 1 octombrie 2011.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 304 pct. 9 sau 3041 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de AA şi AB împotriva sentinţei nr. 3520 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.