Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 199/2016 AI generated

Decizia nr. 199/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Case Number Decizia nr. 199/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

Deliberând asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Legislator headnote

AI generated

art. 386 alin. (1) C. proc. pen, art. 289 alin. (1) C. pen, art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000; Decizia nr. 199/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: Deliberând asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Keywords

AI generated
art. 386 alin. (1) C. proc. pen art. 289 alin. (1) C. pen art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 art. 38 alin. (1) C. pen art. 35 alin. (1) C. pen art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 76/F din 24 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

I. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din șase infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. într-o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale)/

În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 7 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care a adăugat sporul de 3 ani şi 8 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridica, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 29 aprilie 2014 la 28 octombrie 2014 precum și durata arestului la domiciliu de la 28 octombrie 2014 la 10 martie 2015.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A.

II. A respins cererea formulată de inculpata B. de schimbare a încadrării juridicea faptelor reținute în sarcina sa din infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și respectiv din infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpata B., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 48 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata B. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care a adăugat sporul de 1 ani şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatei prevenţia de la 29 aprilie 2014 la 28 octombrie 2014.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpata B.

III. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C. din complicitate la săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

A respins cererea formulată de inculpatul C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin înlăturarea dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru complicitate la săvârșireainfracțiunii detrafic de influență.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 4 ani închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul C.

IV. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului D. din complicitate la săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

A respins cererea formulată de inculpatul D. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin înlăturarea dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul D., la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat sporul de 1 ani şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul D..

V. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

A făcut aplic. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 22.000 lei, pe inculpata B. la plata sumei de 12.000 lei, pe inculpatul C. la plata sumei de 14.000 lei, pe inculpatul D. la plata sumei de 14.000 lei iar pe inculpatul E. la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că prin rechizitoriul înregistrat pe rolul său la data de 23 mai 2014 sub nr. x/2/2014 s-a dispus trimiterea în judecată:

- în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:

- A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, a infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, a şase infracţiuni de luare de mită şi a infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 367 alin. (2) C. pen. (faptele prezentate la pct. II.1, II.3-II.10 ale rechizitoriului);

- B. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 367 alin. (2) C. pen. (faptele prezentate la pct. II.1, II.3 şi II.10 ale rechizitoriului);

- și, în stare de libertate, a inculpaţilor:

- C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, a infracţiunii de trafic de influenţă, pentru complicitate la săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită şi pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 367 alin. (2) C. pen. (faptele prezentate la pct. II.1, II.2, II.4-II.10 ale rechizitoriului).

- D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi pentru complicitate la săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită, prev. de prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 367 alin. (2) C. pen. (faptele prezentate la pct. II.1, II.5- II.9 ale rechizitoriului).

- E., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta prezentată la punctul II.10 al rechizitoriului).

Totodată, s-a dispus:

- clasarea cauzei faţă de C., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (conform celor prezentate la pct. II.5.1 al rechizitoriului).

- clasarea cauzei faţă de D., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (conform celor prezentate la pct. II.4.1 al rechizitoriului).

- disjungerea cercetărilor penale, într-un dosar penal separat, cu privire la următoarele:

- faţă de C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi faţă de F., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptele prezentate la pct. II.11 al rechizitoriului);

- faţă de G. şi H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptele prezentate la pct. II.10 al rechizitoriului);

- faţă de A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, precum şi faţă de E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (conform celor prezentate la pct. II.2.1 al rechizitoriului);

- faţă de A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, faţă de E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (conform celor prezentate la pct. II.2.2 al rechizitoriului);

- faţă de C. şi I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (conform celor prezentate la pct. II.2.3 al rechizitoriului);

- sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 292 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (ordonanţa de începere a urmăririi penale din 10 februarie 2014, ora 14:00, filele 28-29, vol. 1);

- sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi luare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, precum şi pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (ordonanţa de extindere a urmăririi penale din 12 mai 2014, ora 15:00, filele 57-66, vol. 1).

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, A., C. şi D. au constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile.

În perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, A., în calitate de judecător şi B., în calitate de grefier, ambii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, au permis accesul unor persoane neautorizate - C. şi D., la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, precum şi compunerea completelor de judecată, conform planificărilor lunare aprobate prin hotărârile Colegiului de conducere din cadrul Curţii de Apel Bucureşti), în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite;

În data de 07 aprilie 2014, A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, a pretins, prin intermediul făptuitorului C., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti;

În data de 11 aprilie 2014, A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, a pretins, prin intermediul făptuitorilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar);

În perioada 15-16 aprilie 2014, A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, a pretins, prin intermediul făptuitorilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012);

În data de 16 aprilie 2014, A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, a pretins, prin intermediul făptuitorilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.);

În data de 16 aprilie 2014, A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, a pretins, prin intermediul făptuitorilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală;

În data de 16 aprilie 2014, A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, a pretins, prin intermediul făptuitorilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede;

În ziua de 15 aprilie 2014, C., acţionând în cadrul grupului din care făcea parte, a pretins de la avocatul F. suma de 20.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi cu soluţionarea unei cauze penale, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie de achitare. F. a promis că va remite suma de bani pretinsă, în schimbul obţinerii unei soluţii de achitare;

În perioada lunii aprilie 2014, A., în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea făptuitoarei B. şi prin intermediul făptuitorului C., de la o persoană rămasă neidentificată, suma de 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014.

Situația de fapt expusă în actul de inculpare a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: declaraţiile inculpaţilor B. (din data de 29 aprilie 2014), C. (din data de 28 aprilie 2014), E. (din datele de 05 mai 2014 şi 20 mai 2014), F. (din datele de 14 mai 2014 şi 20 mai 2014) şi A. (date în faţa instanţei), declaraţiile martorilor Y. (din datele de 29 aprilie 2014 şi 08 mai 2014), A.A. (din data de 06 mai 2014), B.B. (din data de 06 mai 2014), C.C. (din data de 06 mai 2014), G. (din data de 14 mai 2014), L. (din data de 13 mai 2014), D.D. (din data de 13 mai 2014), E.E. (din data de 13 mai 2014), I. (din data de 09 mai 2014), F.F. (din data de 09 mai 2014), G.G. (din data de 09 mai 2014), H.H. (data de 16 mai 2014), I.I. (din data de 15 mai 2014), J.J. (din data de 15 mai 2014), K. (din data de 14 mai 2014), Z. (din data de 16 mai 2014), K.K. (din data de 15 mai 2014), L.L. (din data de 15 mai 2014) şi M.M. (din data de 15 mai 2014), procese - verbale de redare a convorbirii ambientale (din datele de 28 aprilie 2014, 18 aprilie 2014, 17 aprilie 2014, 16 aprilie 2014, 15 aprilie 2014, 14 aprilie 2014, 11 aprilie 2014, 10 aprilie 2014, 09 aprilie 2014, 08 aprilie 2014, 07 aprilie 2014, 04 aprilie 2014, 02 aprilie 2014, 26 martie 2014, 25 martie 2014, 18 martie 2014, 12 martie 2014, 11 martie 2014, 10 martie 2014, 07 martie 2014, 05 martie 2014, 04 martie 2014, 02 martie 2014, 28 februarie 2014, 27 februarie 2014, 14 martie 2014, 20 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013, 06 noiembrie 2013, 04 noiembrie 2013, 02 noiembrie 2013, 26 februarie 2014, 13 martie 2014, 01 aprilie 2014, 11 aprilie 2014, 15 aprilie 2014, 18 aprilie 2014, 07 aprilie 2014, 24 aprilie 2014 şi 25 aprilie 2014, procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice din 10 aprilie 2014, 15 aprilie 2014, 29 martie 2014, 28 martie 2014, 14 martie 2014, 13 martie 2014, 11 martie 2014, 28 februarie 2014, 27 februarie 2014, 22 februarie 2014, 03 decembrie 2013, 20 noiembrie 2013, 13 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013, 04 noiembrie 2013, 27 februarie 2014, 05 martie 2014, 14 martie 2014 şi 03 aprilie 2014, procesul - verbal de efectuare a actelor premergătoare (din data de 31 ianuarie 2014), procese-verbale de fotocopiere documente, procesul-verbal de descărcare şi imprimare pe suport optic (din data de 28 aprilie 2014), planşe fotografice, denunţul numitului C. (din data de 28 aprilie 2014), procesul - verbal de sesizare din oficiu (din data de 21 octombrie 2014), procesul - verbal de sesizare din oficiu (din data de 28 aprilie 2014), procesul - verbal de sesizare din oficiu (din data de 15 aprilie 2014), procese - verbale de verificare în Ecris, procesul - verbal de analiză a convorbirilor ambientale (din data de 05 martie 2014), procesele - verbale de verificare la Oficiul Național al Registrului și Comerțului, procesul - verbal privind prezenţa inculpatului A. la adresa din Bucureşti, adresa/răspunsuri de la Curtea de Apel Bucureşti, fişe caziere judiciare, documentele transmise de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii, declarația învinuitului N.N., în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, din Dosarul penal nr. x/P/2013, un număr de 47 de suporţi optici pe care sunt înregistrate convorbirile telefonice şi ambientale interceptate în cauză.

În cursul procedurii de cameră preliminară inculpații A., B., D. și E. au formulat obiecțiuni cu privire la legalitatea actului de sesizare și a actelor de urmărire penală, obiecțiuni ce au fost respinse prin încheierea din data de 30 iunie 2014, definitivă prin respingerea contestațiilor formulate de inculpații A. și B. împotriva acestei soluții, prin încheierea nr. 2188 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/2/2014/a3.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații A. (vol. 3 filele 2 - 8), B. (vol. 3 filele 9 - 11), C. (vol. 3 filele 12 - 14, fila 280, vol. 4 filele 267 - 270), D. (vol. 3 filele 15 - 17) și E. (vol. 2 filele 198 - 200) precum și martorii: V. (vol. 2 fila 272), O. (vol. 2 fila 273), N. (vol. 2 fila 274), T. (vol. 2 fila 275), B.B. (vol. 3 fila 168), M.M. (vol. 3 fila 19), Y. (vol. 3 fila 21), I. (vol. 2 fila 276), I.I. (vol. 2 fila 278), O.O. (vol. 3 fila 18), D.D. (vol. 3 fila 276), L. (vol. 3 fila 171), L.L. (vol. 2 fila 280), K.K. (vol. 3 fila 20), M. (vol. 2 fila 281), J.J. (vol. 2 fila 282), E.E. (vol. 3 filele 277 - 278), P.P. (vol. 3, filele 279 -280), H.H. (vol. 3 filele 173 - 74), Z. (vol. 3 filele 169 - 170), G. (vol. 3 filele 175 - 178), A.A. (vol. 3 fila 172), P.P. (vol. 3 fila 279), R.R. (vol. 4 fila 132), S.S. (vol. 4 fila 133), T.T. (vol. 4 fila 236).

Constatându-se imposibilitatea audierii martorului K., deși acesta a fost audiat în cursul urmăririi penale, cu privire la declarația acestuia s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 383 alin. (4) C. proc. pen. și art. 381 alin. (7) C. proc. pen. urmând să se țină seama de ea la judecarea prezentei cauze.

Totodată, s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpați depunându-se la dosar: raportul de expertiză - opinie expertală de specialitate extrajudiciară în materia psihologiei clinice judiciare pentru inculpatul C. (vol. 2 filele 284 - 290), acte privind situația medicală a inculpaților A., B., C., caracterizări ale inculpaților, copia rezoluției nr. x/P/2013 a Parchetuli de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justisție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, din data de 25 iunie 2013 (vol. 3 filele 179 - 186), raport de expertiză extrajudiciară având ca obiect analizarea, stabilirea autenticității înregistrărilor audio/video puse la dispoziție de inculpatul A. și îmbunătățirea calității acestora (vol. 5 filele 37 - 66), extrase de pe C.D.-uri (vol. 5 filele 89 - 100) și fragmente din articole de presă (vol. 5 filele 101 108), concluzii scrise.

Din oficiu s-a dispus atașarea la dosar a copiilor înregistrărilor efectuate cu ocazia audierii inculpaților B., C., D. și E. precum și a martorilor I., E.E., U.U., H.H. și Y.

La termenul din data de 24 martie 2015 s-a încuviințat și efectuat vizionarea în ședință publică a fragmentelor de înregistrări contestate de inculpatul A. conform cererii de la filele 25 - 33, sens în care a fost întocmit și atașat la dosarul cauzei procesul verbal din data de 24 martie 2015 (vol. 5 fila 69 ).

De asemenea, s-a depus la dosar răspunsul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcției Naționale Anticorupție din data de 30 martie 2015 cu privire la necesitatea efectuării unei expertize tehnice în cauză și la lipsa unor înregistrări (vol. 5 filele 81 - 85) precum și punctul de vedere al dl expert V.V. în raport de adresa Direcției Naționale Anticorupție din 30 martie 2015 (vol. 5 filele 87 - 88).

La termenul din data de 02 aprilie 2015 s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților B., C. și D. prin înlăturarea variantei agravate a infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea variantei atenuate din art. 308 C. pen. în ceea ce privește complicitatea la fapta prevăzută în art. 289 C. pen. De asemenea, s-a solicitat și pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din șase infracțiuni de luare de mită într-o singură infracțiune de luare de mită comisă în formă continuată, iar pentru inculpații C. și D. din complicitate la săvârșirea a cinci infracțiuni de luare de mită în complicitate la o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată.

Contrar celor susținute de inculpați, Curtea a apreciat că în cauză au fost respectate garanțiile dreptului la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern cât și al dispozițiilor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, inculpaților li s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de Curtea dEuropeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la acest principiu Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că ”exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale” (a se vedea, de ex. Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 parag. 31, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 februarie 2000 în cauza Fitt contra Marii Britanii, parag. 44).

Mai mult, aceeași Curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului ”în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate” (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 februarie 1994 Bendenoun vs Franța). De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, Edwards vs Marea Britanie 16 decembrie 1992), garanții care au fost respectate în totalitate pe parcursul judecării prezentului dosar, fiindu-le încuviințate inculpaților toate cererile de copiere și studiere a dosarului, inclusiv copierea suporturilor optice pe care sunt stocate înregistrările ambientale.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a reţinut următoarea situație de fapt:

1.Cu privire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat instanța a reţinut următoarele:

În perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, D. şi C., sprijiniţi fiind şi de B., grefier la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au constituit un grup infracţional organizat în cadrul căruia membrii săi au acţionat coordonat, fiecare dintre ei având stabilite anumite sarcini, astfel încât aportul individual să se coreleze cu acţiunile celorlalţi în realizarea scopului urmărit, şi anume obţinerea de foloase necuvenite prin comiterea unor infracţiuni de corupţie constând în facilitarea obţinerii de către anumiţi subiecţi procesuali din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a unor hotărâri favorabile.

Înțelegerea infracţională a inculpaţilor constând în pretinderea unor sume de bani urmată de împărţirea banilor între membrii grupării criminale, cu asigurarea măsurilor de precauţie menite să eludeze răspunderea penală şi cu respectarea ierarhiei statuate în cadrul grupării criminale, a reieşit din activităţile desfăşurate de inculpaţii A., B., C. şi D., așa cum acestea rezultă din convorbirile purtate de aceștia în mediul ambiental coroborate cu declarațiile inculpaților precum și cu celelalte probe reținându-se următoarele:

- în ziua de 02 noiembrie 2014 (proces-verbal de redare filele 1-29 vol. 2) inculpatul C. s-a întâlnit la biroul său, situat în Bucureşti, cu o persoană rămasă neidentificată, despre care a rezultat că fusese arestată preventiv („Pe X.X. o ştiu de la arest”, „Acolo erau doi băieţi cu mine în cameră, cu X.X.”). Motivul pentru care interlocutorul inculpatului C. a venit în vizită la acesta a reieşit ca fiind nevoia de a primi sfaturi în legătură cu un dosar penal, context în care inculpatul l-a menţionat pe inculpatul A.: „Deci, indiferent, ascultă-mă (…) (neinteligibil) (…) Adică vor nişte chestii care (…) Vor nişte linii (…) A. îmi spune tot. Tre’ să ştii ”, „Sunt nişte femei de ăstea, avocate, şmechere, care ştiu eu de la A.”. La un moment dat, interlocutorul inculpatului C. s-a interesat: „Deci, nu mai e el singur în complet? Şi nu poate să dea el (…) (neinteligibil) (…)”. Cei doi au discutat şi despre dosarul penal în care judecătorii Z.Z. şi Y.Y. de la Tribunalul Bucureşti erau judecaţi în stare de arest preventiv, prilej cu care inculpatul C. a relatat că inculpatul A. a fost audiat, în calitate de martor, în cauza penală ultim menţionată, în legătură cu modul de repartizare aleatorie a dosarelor penale la Curtea de Apel Bucureşti: „A fost şi el să spună cum se repartiza (…) (neinteligibil) (…) A zis: «Cu calculatoru’, doar nu eu cu pixu’»”. Totodată, C. l-a descris pe inculpatul A. în termeni meniţi să consolideze ideea de autoritate a magistratului respectiv: „Omu’ e şmecher, ascultă la fratele tău! Nu găseşti mai şmecher ca el! Şi în toată lumea e acolo (…) Toată lumea e cu (…) (neinteligibil) (…) Nu! Are el ceva(…) probabil c-o avea(…) nu ştiu(…) care nu le spune(…) Eu îi spun mereu: «Ce (…) (neinteligibil) (…) Hai, (…) (înjură) (…) » (…) (neinteligibil) (…) Şi lua doi azi, doi mâine, doi poimâine(…) câte doi(…) îi chema(…) Şi azi a fost el cu baba (…) (neinteligibil) (…) »”;

- în ziua de 04 noiembrie 2013 (proces-verbal de redare filele 30 - 53 vol. 2 dup), inculpatul A. s-a deplasat la biroul inculpatului C., prilej cu care i-a relatat aspecte din activitatea sa profesională, respectiv compunerea completelor de judecată („miercuri, intru cu ea în şedinţă, miercuri”). Inculpatul C. s-a interesat: „Sunteţi decât doi?”, iar inculpatul A. l-a lămurit: „Trei”. A. a oferit informaţii în continuare, în condiţiile în care interlocutorul şi-a manifestat curiozitatea: „Trei? Una nouă?”, „Şi ţiganul, joia!”.

Discuţiile au depăşit limita unor simple informaţii referitoare la compunerea completelor de judecată, în condiţiile în care au comentat „dosaru’”, precum şi un dosar penal în care erau inculpaţi membri ai clanului de interlopi cunoscut ca fiind al Belgienilor din Tunari. Inculpatul A. i-a comunicat inculpatului C. intenţia sa de a amâna pronunţarea într-o cauză pe care urma să o soluţioneze: „Da. Păi, stai, mă, am pronunţarea (…). Ă, şi-l amân o săptămână (…) (neinteligibil) (…) şi el e în pronunţare (…) (neinteligibil) (…)”.

La un moment dat, inculpatul C. şi-a manifestat neîncrederea faţă de inculpata B.: „(…) (neinteligibil) (…) da’, când s-o enerva asta, să vezi ce te târăşte pe scări, încolo! Ţi-a făcut şi poze (…)”, „Bă, e verificată de tine? Eşti deştept la chestia asta? Că mie mi s-a părut e cam tâmpită, aşa. Să nu vorbească dracu’ cu aia (…) cu (…) cum o cheamă? Colega aia a ei (…) Marţi şi miercuri eşti cu ea în şedinţă?”, „Cum îţi zice: «Taci!» Ce ar fi să-ţi zică în şedinţă:«Taci!» Ă? Mânca-ţi-aş (…) (foloseşte un cuvânt obscen) (…) Ţi-ai luat calvarul vieţii!”.

A. a mărturisit că era copleşit de obligaţiile financiare pe care le avea faţă de soţie, fiu şi B.: „Bă, tu (…) Voi auziţi? Deci, înnebunea aia (…) e zece, e ziua de salariu! I-am dus a doua zi, pe unsprezece(…) zece a fost dracu’ (…) când? Sâmbătă, duminică?! Îi duc nevestii (…) iei treizeci (…) nu poţi să scoţi de la bancă mai mult de treizeci de mii(…) de mii de lei. Îi duc lu’ aia acasă!”, „A doua zi (…) mă duc şi a doua zi de îi mai duc două. A doua zi îi duc şi lui Remus!”, „Şi a treia zi îi duc şi ei:

«M-ai amânat! Abia-abia mi-ai dat de pe card! Pot să (…)? Ă (…) ă (…) co (…) Pot să mizez şi pe contribuţia ta, că m-ajuţi şi luna asta? Că abia-abia am scos banii de la tine luna trecută!»”. Inculpatul C. a aflat de la interlocutorul său şi alte aspecte legate de activitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, conflictele existente în colectivul de judecători, context în care A. a subliniat că poziţia sa era una de autoritate, în pofida faptului că nu mai ocupa funcţia de preşedinte de secţie penală;

- în data de 06 noiembrie 2013 (proces-verbal de redare filele 56-59 vol. 2), inculpaţii A., C. şi D. au discutat cu inculpata B. despre componenţa secţiilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prilej cu care inculpata a lecturat cu voce tare o evidenţă cu judecătorii delegaţi în cadrul acestei instanţe de judecată: „Bă, (…) (neinteligibil) (…), secţia I-a, 15 octombrie 2012 (…) (neinteligibil) (…) expiră 15 octombrie 2015”, „secţia a II-a. TOCAN, delegată pe 6 luni, începând cu 29 octombrie anul ăsta”. La un moment dat, A. şi B. au constatat o defecţiune în grupul sanitar al locuinţei: „Ia, ce Dumnezeu, nu mai curge apa?!”, „Nu, am tras apa la baie şi uite pe acolo, refule (…)”;

- în data de 29 aprilie 2014, s-a înregistrat la prezentul dosar denunţul formulat de inculpatul C., prin care a sesizat faptul că, în toamna anului 2013, a primit suma de 200.000 lei, cu titlu de mită, de la persoane a căror identitate nu şi-a amintit-o, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosar penal de către inculpatul A. Denunţătorul a relatat faptul că la 12 noiembrie 2013 i-a înmânat acestuia A. suma de 100.000 lei, cu titlu de mită, provenită din cei 200.000 lei primiţi. Denunţul inculpatului C. se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în ziua de 12 noiembrie 2013 (filele 70-89, vol. 2), interceptate şi înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor emise de instanţa de judecată.

Din conţinutul discuţiilor purtate în data de 12 noiembrie 2013 de A. şi C. a reieşit faptul că inculpatul a primit de la cel ultim menţionat suma de 100.000 lei. Astfel, după ce a primit o sumă de bani de la C., inculpatul A. s-a interesat de cuantumul acesteia: „(…) că ce-ai, zece mii, cinci mii, zece mii?”. În urma răspunsului primit de la C.: „O sută de mii!”, inculpatul A. şi-a exprimat surprinderea: „Tu eşti nebun?”, „patru zerouri”. În contextul acestei conversaţii, C. l-a sfătuit pe interlocutorul său să aibă o conduită mai prudentă:

„Bagă-i, mă, în baterie, să nu intre cineva pe-aici, dracu să ni-i ia!”, „Te uiţi la ei mâine iar”. Totodată, A. a calculat echivalentul în euro al sumei de 100.000 lei: „Împărţim? Ia, cât vine, mă? Da, mă, împărţim direct la patruzeci şi patru cinci sute”, „Douăzeci şi două”, fiind contrazis de C. „Douăzeci şi patru de mii”, însă, în final, au căzut de acord asupra sumei de „Douăzeci şi două cinci sute exact”.Ulterior, în cadrul unei convorbiri purtate între C. şi D., aceştia au împărţit alţi 100.000 lei, în legătură cu „rezolvarea” aceleiaşi cauze penale pentru care inculpatul primise suma de 100.000 lei.

În urma verificărilor ulterioare, a fost identificată cauza penală la care se referă infracţiunea de corupţie menţionată. Astfel, s-a reţinut că în Dosarul penal nr. x/1748/2012, prin Decizia penală nr. 2006/R din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul părţii civile A.A.A. împotriva sentinţei penale nr. 413 din 02 august 2013 a Judecătoriei Cornetu şi a majorat daunele morale la care a fost obligată partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii către partea civilă, de la 35.000 euro, la 200.000 euro.

Prin adresa din 12 mai 2014, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a înaintat, în fotocopie certificată, dosarul privind despăgubirile acordate părţii civile A.A.A., rezultând că, prin ordinul de plată din 07 noiembrie 2013, a fost virată suma de 886.560 lei în contul, deschis la SC B.B.B. SA. Constatăm că datele furnizate de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se coroborează cu afirmaţiile inculpatului C. din 12 noiembrie 2013, în cadrul conversaţiei purtate în mediul ambiental cu D.: „La ce stres am avut eu, eu n-am dormit de două săptămâni! Eu când a venit cioara aia la mine vineri (n.n. data de 08 noiembrie 2013) şi mi-a spus că (…) e aşa că să vadă cum e că de la SC B.B.B.

SA i-a scos. I-a băgat în SC B.B.B. SA”, „M-am sculat la ora şapte să (…) (neinteligibil) (…) M-am dus cu acela cu taxi-ul, cu tac’su lu’ (…) (neinteligibil) (…) a zis că face nevastă-sa o cafea, acela era prin Crângaşi! Acolo la Crângaşi i-a dat banii, la SC B.B.B. SA Crângaşi unde avea domiciliul ăla”;

- la 20 noiembrie 2013 (proces-verbal de redare filele 106-112 vol. 2), inculpatul C. s-a întâlnit cu C.C.C.C.C.C. (fost director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa), prilej cu care cel ultim menţionat s-a interesat: „A. tot acolo e?”, iar interlocutorul i-a confirmat: „Da, băi!”. Inculpatul a evidenţiat faptul că se bucura de anturajul unor persoane importante: „Îl trimiţi la ăştia, dacă tu eşti de curte de apel, nu eşti de tribunal”, „Ai înţeles? (…) (neinteligibil) (…) la Înalta Curte”, „Şi să-l duc pân’ la Curte înapoi (…) (neinteligibil) (…) are omu’ de toate şi alea toate, fără să ştii tu (…) (neinteligibil) (…) douăzeci de ani”, „Ai înţeles! Stai liniştit! Cu ălălaltu’ de am vorbit, am fost cu el, aseară am fost la meci”, „Da, aseară am fost. D.D.D. în spate, aici cu (…)”, „Unde-i C.C.C., (…) (neinteligibil) (…) E.E.E., (…) (neinteligibil) (…), toată lumea îl pupa. Prietenu’ lu’ (…) (neinteligibil ) (…) păi, cunoştea pe toată lumea acolo, în (…) (foloseşte un cuvânt obscen) (…) am fost cu el şi cu nea F.F.F., de la Constanţa”;

- la dosarul cauzei au fost ataşate şi imaginile (filele 60-63, 90-98, 102-105, 121-159, vol. 2 dup) înregistrate cu prilejul efectuării supravegherilor operative efectuate în locuri publice la datele de 11 februarie 2014, 14 februarie 2014, 21 februarie 2014, 25 februarie 2014, 26 februarie 2014, 04 martie 2014, 05 martie 2014 şi 06 martie 2014;

- în data de 26 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 185-225, vol. 2), la biroul inculpatului C., acesta din urmă s-a întâlnit cu inculpaţii A., B. şi E.

- la 27 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 256-280, vol. 2), inculpatul C. a relatat faptul că, potrivit conivenţei infracţionale pe care o avea cu inculpatul A., sumele de bani obţinute din infracţiunile de corupţie se împărţeau cu acesta şi cu D. Inculpatul a subliniat faptul că partea care i se cuvenea inculpatului A., din sumele de bani obţinute ca obiect al infracţiunilor de corupţie, era considerabil mai mare în raport cu banii cuveniţi celorlalţi membri ai grupării infracţionale. Totodată, C. s-a exprimat critic şi cu privire la aderarea la gruparea infracţională a inculpatei B., ca urmare a manifestării de voinţă a lui A.:

„Şi dacă s-a făcut azi patru lei (…)”, „Trei lei jumătate, el! Acuma a băgat-o şi pe aia la (…)”. Inculpatul E. a aflat de la C. şi faptul că acesta era nemulţumit de vizitele dese ale inculpatului A. şi ale inculpatei B., la biroul său, fiind dispus să-i plătească contravaloarea închirierii unei garsoniere, în scopul de a evita folosirea casei sale ca loc de întâlnire: „Bă, îmi spui tu mie cu proasta aia şi cu el. Înţelegi ce vreau să spun, sunt tensionat rău pe chestia asta. Îţi jur, E., nu mai pot să-l suport.

Nu ştiu, i-am zis mereu să mă lase în pace. I-am zis şi lu’ D.: «Hai, mă, să luăm o garsonieră, colegu’!»”. Totodată, C. a criticat activitatea infracţională iniţiată de A., sub aspectul modalităţii în care acesta a înţeles să se desfăşoare racolarea potenţialilor mituitori, prin contactarea acestora la domiciliu: „Şi D. minte de moare. D-aia şi nu mai pot să suport. N-am crezut că D. poate să alerge. Căşună pe D. (…) (neinteligibil (…) O fi zicând că sunt fraier.”, „«Bă, băiatule, ce treabă ai tu, mă? Lasă-mă, dracu’, în pace!», «Că poate (…)»,«Ce să poate?», Şi nu face nimic.

Pe cine a căutat de zece ori nu a făcut nimic”, „Că i-am zis lu’ D.: «Bă, nu mai faceţi!»”, „Bă, băiatule, îndrăzneţ rău. Nu mai, nu mai pot, E., m-a rupt. Adică, m-a rupt de mult pe mine, da’ eu am crezut că poate încet, încet o rezolv cu el.”. C. i-a relatat inculpatului E. şi motivul pentru care A. nu se pensionase: „E la prelungire, încă un an. Îi mai dă prelungire(…) de trei ori îi dă, trei ani de zile. După aia nu mai (…) că (…) îl scoate la pensie! Lucrează (…) (neinteligibil) (…) face 68 de ani”, „trebuia să iasă la pensie, acuma! A făcut cerere că e apt (…) mai vrea, că mai suge (…) (cuvânt obscen) (…) că (…)”.

După plecarea inculpatului E., la birou au sosit inculpații A. şi B., precum şi inculpatul D. C. a comandat masa de la restaurantul turcesc din apropierea biroului său şi, potrivit imaginilor înregistrate, A., în timp ce a avut o conversaţie neinteligibilă cu D. şi C., le-a prezentat nişte înscrisuri. După ce au lecturat înscrisurile primite, D. i-a indicat inculpatului C. ce anume trebuie să citească pe acele hârtii, dialogând în şoaptă cu acesta. La un moment dat, C. a scos din buzunarul pantalonului său un bileţel pe care l-a înmânat A.:

„Uite, uite, mă, există numărul ăsta la tine?”. Pe parcursul întâlnirii, A. a studiat înscrisurile primite de la C. şi D., solicitând scurte lămuriri: „Tu, tu, tu zici că e la mine”, „(…) să fie la ăilalţi? Cine-i ăsta?”, iar C. a avut replici care sugerează intenţia de a obţine sume de bani ca obiect al unor infracţiuni de corupţie: „Stai, mă, ascultă-mă! Nu, ascultă-mă puţin! Şi se aprobă doar în cazul în care primeşte şi trimite unul banul”. Inculpata B. a participat, la rândul său, la discuţiile interlocutorilor săi, legate de conţinutul înscrisurilor înmânate de la unul la altul, verificând situaţia dosarelor penale pe portalul instanţelor de judecată, prin accesarea internetului de pe telefonul său mobil.

Conform imaginilor video, inculpata B. a adus din altă încăpere telefonul mobil, pentru a accesa internetul. O parte din înscrisurile folosite au fost rupte de A.. Cea mai mare parte a dialogului este neinteligibilă, inculpaţii vorbind în şoaptă, la ureche, însă fragmentele de conversaţii conturează faptul că aceştia discutau despre dosare penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti: „Ai găsit-o?”, „Dar la a II-a?”, „Pe (…) (neinteligibil) (…)nu poa’ să intre?”, „Nu, nu e! Nu mai căuta. B. (…) (neinteligibil) (…)!”, „Păi, să vadă unde e!”, „Ce avem noi nu e!”;

- în data de 28 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 294-300, vol. 2), C., A. şi B. s-au întâlnit din nou în imobilul situat în Bucureşti, prilej cu care au discutat despre dosarele penale aflate în curs de judecată: „O fi zis că e completu’ ăla de vineri!”, „D-aia îi spun eu completu’ lui(…) A! Da! Cine intervine, mă? Ăştia intră!”;

- în ziua de 04 martie 2014, (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 9-28 vol. 3) C. s-a întâlnit la biroul său, situat în Bucureşti, cu inculpaţii B., A. şi D. Cu această ocazie, A. şi-a exprimat opinia cu privire la condamnările din „dosarul fotbaliştilor”, în sensul că pedepsele au fost dure, cu atât mai mult cu cât au achitat prejudiciul din dosar: „Bă! Eu ție ce ți-am spus bă, că e demență! Ce ți-am spus eu ție, mă, că e demență! Și cu G.G.G. Au plătit banii, bă, dacă au plătit banii, dă-i mă cu suspendare dă-l în (înjură) de om! Hai, mă, ce dracu, e și el o valoare, mă!” La un moment dat, inculpatul A. i-a prezentat inculpatului D. nişte înscrisuri, iar persoana ultim menţionată şi-a notat ceva de pe acele înscrisuri, ocazie cu care ambii au fost atenţionaţi de inculpatul C. să nu mai noteze şi „să nu mai umble pe străzi”, această din urmă expresie având sensul că inculpatul D., se deplasa la domiciliile diverselor persoane din dosarele penale, pentru a-i determina să dea mită, în schimbul obţinerii unor soluţii favorabile: „Păi, da. A! Întinde coarda tu. Ăla nu e sănătos, mă. Ăsta scrie ca prostu` (neinteligibil). Nu face mă nimeni scrisu`! Bă, băiatule! Ascultă la frățioru`! Termină cu chestiile astea! Ascultă la C. aici! Termină! Numai când te văd (neinteligibil). Bă! Ce e, dacă nu, nu stai cuminte! Mănânc c.t! Ce dracu? Nu mai scrieți în (neinteligibil), nu găsesc! Sunteți dobitoci!?”. Inculpatul D. i-a explicat inculpatului C. că ceea ce-şi notează nu presupune deplasarea „pe străzi”: „Nu, mă, nu, mă, nu! Pe nicio stradă. Să mor eu dacă e pe străzi. Nu e nicio.”, însă în continuare persoana ultim menţionată şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la acest mod de abordare a justiţiabililor: „Du-te (foloseşte un cuvânt obscen), cu mișuneala ta acolo! Îți spun eu, că simt eu! Simt! Nu e bine! E, da! Bat la poarta (neinteligibil).! Dacă puteați să faceți. dacă nu te-ai chinuit de cinci luni facem un drac. Ce dracu, mă, asta vorbesc. Ai ținut-o acolo (neinteligibil), pe stradă? Pleacă, mă, de pe stradă! Eu ți-am, asta-i ultima dată. Nu vreau aci asta. Nu e bine! Bă, tu ascultă la frățiorul tău! Dacă tu ai cap și ești om în toată firea”;

- în ziua de 05 martie 2014, (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 29-57 vol. 3), la biroul din sectorul 2 inculpatul C. a avut mai multe întâlniri. Astfel, în jurul prânzului, acesta s-a întâlnit cu H.H.H., consilier la Consiliul Judeţean Ilfov, care s-a interesat dacă inculpatul A. soseşte pe la birou şi i-a cerut să-i transmită ceva: „Ce mai face (…) (neinteligibil) (…)? (…) şi spune-i (…)”, C. asigurându-l că inculpatul va sosi şi va discuta cu el: „Vine, mă, în seara asta, nu-i problemă! Da, mă, da! Ştiu clar, am vorbit clar!”.

În continuare H.H.H. i-a transmis inculpatului că era dispus să plătească „contravaloarea serviciilor oferite”: „Ce, cere (…) Ce cere, aia e!”, ocazie cu care inculpatul C. i-a transmis să nu-l uite şi pe el şi că-i va da un răspuns a doua zi: „Mâine (…) mâine (…) Aia e, da, am înţeles. Să facă ăla. Hai, pa! Mâine (…) Şi vezi şi (…) ă (…) Eu, cu tine (…) Treaba ta, tu spui acolo! Eu nu rămân iar la tine. Mie tre’ să-mi faci ceva acolo. Îi spui: «Băi, mai ai datorii după aia»”. Din dialogul ambiental a rezultat că H.H.H. cunoştea faptul că inculpatul A. frecventa biroul inculpatului C.

şi că acesta putea fi „abordat” în rezolvarea unor probleme judiciare. După ora 18:00, la biroul din sectorul 2, a avut loc o întâlnire între inculpaţii A., D., C., B. şi E.. Din convorbirea ambientală a rezultat că inculpatul A. era îngrijorat de faptul că, în cursul zilei respective, fusese urmărit, fiind contrazis de B.: „Eu îi spun că sunt urmărit şi ea zice (…) (neinteligibil) (…) şi ai mei. Ce-are, mă (…) (vorbeşte neinteligibil şi foloseşte expresii obscene) (…)”. La un moment dat, inculpatul C. l-a întrebat pe A. dacă a vorbit cu colegul de birou referitor la o problemă care le era cunoscută, cerându-i persoanei ultim menţionate să acorde mare atenţie acestei probleme:

„Auzi, mă? Şi altceva, nimica, ă? Cu colegu’ de birou, cu ăla? E bine? Bă, tu să vorbeşti serios (…) (neinteligibil) (…)”, ocazie cu care conform imaginilor video, A. s-a apropiat de urechea lui C. şi a vorbit ceva în şoaptă, neinteligibil, după care l-a asigurat că a vorbit şi nu trebuie să-şi facă probleme: „Şi a zis: „Da, nicio problemă, se rezolvă!”. În continuare, interlocutorii au discutat pe marginea dosarului penal în care era inculpat E., aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, pentru judecarea apelului, la un complet din care nu făcea parte şi inculpatul A., acesta fiind interesat de probele din dosar şi oferindu-i inculpatului E. consultaţii juridice cu privire la cauza în care acesta din urmă era cercetat:

„Păi, eu ştiu? Nu ştiu ce pre. ce fapte sunt acolo, ce probe sunt acolo. (neinteligibil), ce zici, că zece mii de la (neinteligibil), ăla cică n-a făcut nici o faptă. A participat şi el. Dar nu la T.T. e aiurea (neinteligibil), Da' nu e al lui. N-are în cont nici un leu. I-a sechestrat bunurile. Hai, mă, dă-o-ncolo!”. După terminarea dialogului, înainte ca inculpaţii A. şi B. să părăsească incinta biroului, E. a scos din buzunarul din partea dreaptă al pantalonilor un teanc de bancnote şi s-a apropiat de inculpatul A. încercând să-i înmâneze acestuia suma de bani, ocazie cu care persoana ultim menţionată i-a spus să-i dea banii inculpatei B.:

„Dă-i, mă, ei! (neinteligibil). Dă-i ei! Hai că îi dau eu! Nu, nu. Dă-i tu! (neinteligibil),”. În împrejurările menţionate, inculpatul C. l-a sfătuit pe A. ca, pe viitor, în vederea asigurării conspirativităţii convorbirilor telefonice şi a întâlnirilor, să nu-l mai sune de pe telefonul personal: „Te rog frumos! Mai ai vreo nevoie de la servici, ia telefonu' lu' un jandarm: «Dă, mă, că vorbesc eu, mă!» La cineva, la un col. la un altcineva pe acolo. E mă aşa? Nu-l mai folosi pe-al tău!”. După plecarea inculpaţilor A.

şi B., C., D. şi E. au continuat să discute despre situaţia din dosarul penal în care cel ultim menţionat fusese condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani, dar şi cu privire la inculpatul A. Astfel, pentru a explica de ce anterior îi ceruse inculpatului să nu-şi mai folosească telefonul personal, inculpatul C. le-a explicat celor doi interlocutori că inculpatul A. era „vizat” în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi că nu întâmplător dosarele inculpatului I.I.I. fuseseră repartizate la acesta şi la celălalt membru al completului de apel, judecătorul J.J.J., dialogul desfăşurându-se în şoaptă:

„(neinteligibil), Nu ai cum. ăştia doi (neinteligibil). Ăştia sunt cei mai vizaţi judecători din Curtea de Apel. Chiar de (neinteligibil). Toate alde ăia, ăştia, le-a dat la alţii şi toţi i le dau lu' ăsta. (neinteligibil). Hm? Cu băiatul ăsta. dosarul ăsta. Cel mai greu dosar din justiţia română (neinteligibil).” De asemenea, inculpatul C. a demonstrat că deţinea informaţii referitoare la cele două dosare penale ale inculpatului I.I.I.: „Omul n-are nimic, (neinteligibil), gata (neinteligibil).n-are nimic, (neinteligibil).

Da, da. N-are omu' nimic. E băgat forţat. Cum e şi cu acuma, cu. cum l-a arestat p-ăla cu RCS RC, l-a luat şi pe el şi pe fii-sa! (neinteligibil), Păi, el fondatorul la (neinteligibil), şi el pe acolo. S-a dus şi el acolo, prostul. Şi aicea la fel (neinteligibil). nici n-are treabă (neinteligibil), nici o problemă(neinteligibil), Zice că i-a zis lu' D. el: "Cumpără, mă, aia!" De-aia e luat. (neinteligibil). Păi, cu dovezi, deci.” inclusiv informaţii referitoare la pronunţarea instanţei de apel: „(neinteligibil). poate aşa, să lase să curgă până în decembrie Nici eu nu mai ştiu (neinteligibil)”;

- în ziua de 07 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 87-95 vol. 3), consilierul H.H.H. a revenit la biroul inculpatului C., pentru a se interesa de problema judiciară discutată la 05 martie 2014, ocazie cu care inculpatul i-a explicat că încă nu avea certitudinea rezolvării acesteia, şoptindu-i la ureche: „Zău? De ce, mă (neinteligibil), De ce? Poate a făcut ceva. Știu eu ce a făcut, a făcut ceva. Eu ți-am zis, nu vreau nimic până nu vorbesc cu el! O fi ceva! N-o merge! Nu se împărțește! Îl întrebăm pe om și dacă omu` spune «Bă, faci așa, faci un pas de-ăsta așa.» Păi și la voi păi, se ia pas cu pas de aici. I-am zis lu` (neinteligibil).”;

- în ziua de 10 martie 2014, (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 96-134, vol.

3) la biroul inculpatului C. au avut mai multe întâlniri. Astfel, în jurul orei 15:30, acesta s-a întâlnit cu numitul K.K.K., director la Direcția Sanitar Veterinară Ialomiţa, căruia, evitând să pronunţe numele inculpatului A., i-a relatat faptul că acesta obişnuia să vină zilnic la birou după terminarea programului şi că se aflau în relaţii de prietenie: „Om în toată firea, acum apare. Omul șmecher pe țară, apare acuma aci. Da, mă, el vine mereu aci la (neinteligibil), a întârziat. Cu iubita. Mu, mu. Şaizeci şi ceva de ani.

Bravo lui! Dar e mitocan. Cam te. Dă cu barosul! Dar el e dulce, mă, în glas.”. Inculpaţii A. şi B. au sosit la birou după ora 16:00, moment în care K.K.K. a părăsit biroul. În prezenţa inculpatului D., la un moment dat, inculpatul C., folosind un limbaj codificat şi voalat, a adus în discuţie o problemă juridică care era cunoscută de toţi interlocutorii, însă A. şi-a exprimat nemulţumirea de faptul că nu i-a fost solicitat ajutorul de la început, ci numai după ce problemele judiciare ajungeau într-un stadiu avansat: „Păi, vin la tine şi zic «Scapă-mă tu, că mă.» După ce aţi fript-o şi aţi (se bâlbâie), prăduit-o, veniţi la mandea, că vă salvează mandea! (neinteligibil), ăştia în altă parte s-au apucat să zică «Nu, bă, n-avem treabă!» când au simţit morcovu' zic:

«O, dăm orice, facem orice!» Faceţi pe dracu, fir-aţi ai dracu'! Zic: până nu simt ei (neinteligibil). şi îl simt târziu. Nu ştiu, bă, (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă].”. Inculpatul C. a achiesat la spusele inculpatului, fiind de acord să „preia” doar speţe judiciare sigure şi de încredere: „Ia mai (neinteligibil). ,cu dracu', cu lacu' (neinteligibil).! Mai bine sărac şi curat! Avem ce mânca! Ce, nu mâncăm bine? Stăm, mâncăm (neinteligibil). Ce, dracu' suntem nebuni? Dacă e ceva de-al nostru bine, dacă nu, las-o dracu'!”, ocazie cu care inculpata B., care părea să cunoască foarte bine subiectul conversaţiei, a protestat formal:

„Din motive evidente mă simt exclusă din (neinteligibil).” De asemenea, inculpata a intervenit pentru a tempera tonul discuţiilor: „vorbeşte mai încet! Mai încet, mai încet!”. Din conţinutul convorbirii a rezultat fără echivoc că subiectul privea „afaceri judiciare”, iar interlocutorii erau nemulţumiţi de faptul că acestea nu „se derulau” în modalitatea prestabilită de membrii grupării criminale;

- în ziua de 11 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 96-134, vol. 3) C. s-a întâlnit la biroul său situat în Bucureşti, cu A., B., D. şi E., prilej cu care inculpatul i-a oferit mai multe sfaturi, unele în şoaptă, inculpatului E. (conform imaginilor înregistrate B. a furnizat, din interiorul poşetei, mai multe înscrisuri pe care le dă lui A.). În continuare, pe fondul unei emisiuni televizate, C. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care a fost soluţionat „dosarul transferelor” şi, împreună cu A., au făcut o paralelă între situaţia unuia dintre condamnaţii din dosar şi cea în care se aflau ei („Cum îs cei pe aici, s-a dus la o masă (…) ”), iar A. a confirmat: „Cum stăm noi la o masă ”. Inculpatul C. i-a sugerat lui A. să „scape” de dosarul penal privind pe inculpatul I.I.I. („Tu nu poţi să-i faci la dosarul ăla vânt, să nu-l mai ai?”), fiind în asentimentul interlocutorului său („Păi, asta-i fac! ”), acest aspect fiind comentat şi de B.: „Se abţine şi dacă i-o admite, a scăpat”. Motivul determinant al solicitării inculpatului C. se regăseşte în dorinţa de a proteja interesele grupării criminale din care făceau parte, membrii grupului devenind vulnerabili în eventualitatea în care inculpatul A. ar fi fost obiectul atenţiei publice, prin judecarea unui dosar penal de interes public. Ulterior, A. a comentat imparţialitatea judecătorului J.J.J. de la Curtea de Apel Bucureşti, învestit cu judecarea dosarelor privind pe inculpatul I.I.I. („J.J.J.-i cu ei! J.J.J.-i cu ei! Ştiu că l-am demascat”), iar inculpatul C. a manifestat interes în raport cu acest subiect: „J.J.J. are amândouă dosare ale lui?”. Inculpaţii au făcut aluzii la un pretins viciu al judecătorului ultim menţionat: „Păi J.J.J. aşa face? Aşa face J.J.J.? Umblă cu sticla după el?”, „Cu bidonul, cu damingeana”). La aceeaşi dată, la biroul inculpatului C. s-a prezentat şi inculpatul E., prilej cu care C. s-a prevalat de influenţa sa asupra judecătorul L.L.L., în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile.

- la 12 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 209-231, vol. 3), inculpatul C. s-a întâlnit la biroul său din sectorul 2, cu M.M.M. În debutul discuţiei, inculpatul C. a primit un înscris de la interlocutorul său şi, după studierea acestuia, a solicitat lămuriri: „(neinteligibil), când vine paişpe, vineri?”, „asta e aia pe care o ajutăm noi?”, iar M.M.M. i-a confirmat: „Da, marţi trebuie să fie aia (…) asta singură. Ea e cu ea! Şi după aia mai departe .(neinteligibil) (…)”, „Da. O strămută până atuncea (…)”. Ulterior, în imobilul menţionat, s-au prezentat şi inculpaţii A. şi D., aceştia fiind „certaţi” de C. pentru planul ineficient de rezolvare a „intervenţiilor” sale: „Nu mai vreau de astea (neinteligibil). Eu am venit cu trei şi nu mi-am rezolvat nici unul! Cu banii (…) ”, manifestând, totodată, îngrijorare cu privire la o eventuală tentativă de abordare a unui potenţial mituitor: „Când le-oi spune tu, D.: «O sută (…)», ştii ce o să spună: «O fi la D.?»”. În continuare, C. i-a solicitat detalii inculpatului A. despre dosarul penal privind pe inculpatul I.I.I.: „(…) şi de aia m-am (…) îi faci amânare (…) cerere, nu? ”, „Cine-i număru’ unu acolo, tu sau(…) ? ”, iar inculpatul l-a lămurit că era el conducea completul de judecată („Eu. Mă dau(neinteligibil),”). De asemenea, C. şi-a manifestat disponibilitatea de a obţine o soluţie favorabilă în respectiva cauză penală („Şi bă, în caz de ceva(…)”, „Că e loc. ”), A. confirmând imediat că a înțeles corect „oferta sa”: „Da, da, da. Da”. Ulterior, după plecarea inculpaților A. şi B., inculpatul C., în prezența interlocutorului său, D., şi-a exprimat permanenta nemulțumire în legătură cu obligațiile pe care le avea față de magistratul în cauză: „Eu i-am plătit lui mașinile(…) Eu i-am dat bani împrumut, eu atâta îți spun”, „Da’ mă ține de fraier pentru el”, „(…) gloaba bătrână, vezi că e și escroc, acuma tu l-ai observat?”;

- la 13 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 239-258, vol. 3), inculpatul C. a fost vizitat la birou de către I., medic veterinar la SC N.N.N. SRL, prilej cu care acesta din urmă i-a înmânat suma de 29.000 lei. În împrejurările menţionate, cei doi au făcut mai multe calcule, din care a rezultat că inculpatul a virat mai multe sume de bani („un miliard”), prin societatea pe care o administrează în fapt, unor societăți comerciale controlate de I. care, la rândul său, le-a virat mai departe, iar, în final, sumele de bani virate au fost returnate în numerar, după reţinerea unui comision de 4%, beneficiu realizat de medic: „Patru la sută la sumă duce ”, „Mă duce undeva la patruj’ de milioane”;

- în ziua de 18 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 286-293 vol. 3), la biroul inculpatului C., a avut loc o întâlnire între inculpații A., B. și E., prilej cu care cel din urmă și-a exprimat temerea în legătură cu faptul că s-ar putea să fie încarcerat până la începutul vacanței de Paște: („E posibil să rămână pe pronunțare acum.(neinteligibil) (…)”, „Dar oare vacanța o prind?”), însă inculpatul A. a negat o asemenea posibilitate, afirmând că respectivul dosar penal nu se va soluționa în perioada imediat următoare. În aceeași zi, s-a prezentat şi avocatul O.O.O., care i-a solicitat inculpatului A. opinia profesională cu privire aplicarea legii mai favorabile în dosarele penale privind pe „C.C.” şi „B.B.”, iar inculpatul a dat curs acestei solicitări: „Păi, vă spun eu cum a făcut-o! A făcut-o în extensie. A luat de acolo ce e favorabil, de dincolo ce e mai favorabil (…) ”, „Pe legea nouă, pedeapsa e mai mică, dar prescripția dublu față de aia.” „Aia e de (…) mare. Și ea a zis: «Pun pe legea nouă pedeapsa mai mică, de cinci ani, și luăm prescripția pe legea veche. Cinci plus doi, șapte și s-a prescris»”;

- în data de 25 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 294-304 vol. 3), inculpatul C. i-a relatat numitului M.M.M. că urmează să se deplaseze la Constanța, împreună cu inculpații A. și B.: „Și acuma a zis că vine joi. Că sâmbătă mă duc cu ei până la Constanța, că e ziua lui B. (neinteligibil) (…). Umblă cu gagica aia, mă, care vine pe aici (neinteligibil) (…). A îmbolnăvit-o!”. În continuare, M.M.M. a solicitat amănunte în legătură cu modalitatea în care o persoană deţinută are dreptul să beneficieze de regimul semideschis: („Și semideschisul ăsta cum îl face?”), iar inculpatul C. l-a lămurit: „Acolo stă separat de (neinteligibil) (…) Da’ problema e că sau (…) vorbesc eu că ceilalți (neinteligibil) (…) se duce la hotel acolo, la (…) stă la birou”. În final, C. a promis că va interveni pentru obținerea unui astfel de regim în beneficiul unui deţinut al cărui nume nu a fost menţionat: „Nu vorbesc de acum! Nu-i problemă, vorbesc, da’ să-i vină perioada! ”. Potrivit conivenţei infracţionale, o parte din aceste discuții a avut loc în șoaptă;

- la 26 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 305-319 vol. 3), martorul H.H., s-a prezentat la biroul inculpatului C., prilej cu care i-a înmânat acestuia un înscris, în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile condamnatului Z.;

- la 01 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 1-13 vol. 4) la biroul inculpatului C. a sosit şi judecătorul P.P.P. de la Tribunalul Bucureşti, secţia penală. C. i-a relatat judecătorului P.P.P. faptul că, prin societatea comercială pe care o administrează în fapt, a încheiat un contract cu un penitenciar, în vederea desfăşurării activităţilor de muncă dispuse pe perioada executării pedepsei, faţă de persoanele încarcerate în respectivul loc de deţinere („Acuma, mâine (…) mi-a venit, am zece puşcăriaşi la (…) (neinteligibil) (…) în prima zi. Cu microbuzu’ (…)”). Magistratul anterior menţionat s-a interesat dacă „Ai făcut contract cu ei? Da? E bun!”, după care a râs atunci când a aflat că inculpatul C. a încasat suma de 200.000 euro pe lună, câte 5.000 de euro de la fiecare deţinut, în împrejurările în care 40 de deţinuţi munceau la ferma sa, în schimbul scutirii acestora de munca pe care aveau obligaţia să o presteze, în vederea reducerii pedepsei, precum şi pentru primirea altor avantaje care nu erau compatibile cu executarea unei pedepse privative de libertate: „Să sape, fratele meu, să-ntindă paie, la muncă (…) (neinteligibil)(…) am luat decât patru la muncă. Şase nu i-am luat, că şase sunt şmecheri, şi-mi dă 5.000 de euro pe lună, ca să-i ţin la mine la muncă toată luna. Să le dau femei, să (…) (cuvânt obscen) (…) de-astea. Şi acuma am patruzeci (…) (neinteligibil) (…) cinci mii (…) am două sute de mii pe lună”. La discuţie a asistat şi inculpatul D. şi, la un moment dat, în încăpere a intrat martorul Y.. Inculpatul C. a relatat faptul că în dimineaţa respectivă, inculpatul A. i-a solicitat sprijinul pentru a-şi repara autoturismul care avea aprins un semnal de avarie pe display-ul de bord. În acest context, C. şi-a reiterat nemulţumirea pe care o avea în raport cu serviciile prestate inculpatului A.: „Păi, ce să fac? Să stau? Lasă-l, mă, dracu’, cu B. lui şi cu (…)”, „Eu am o mare obligaţie un mare stres!”, „De când e cu asta, a înnebunit de tot! Mi-a zis: «Mă, mi-a mâncat sufletul din mine!»”;

- în data de 02 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 14-33 vol. 4), inculpatul A. le-a relatat interlocutorilor săi, C. şi B., că a fost urmărit de o persoană: „Ieri, era dimineaţă, era unul în trening (…)”, „(…) l-am filmat şi eu! A fugit! A plecat! Azi dimineaţă era (…) luptător! Numai că n-avea cagulă! Avea cagulă, dar ridicată! Era filor în faţa maşinii, dimi (…), unde parchez eu.”, „Ce zici? Că pe tine, pe tine, crezi că nu te filmez? Te filmez, du-te-n morţii mă-tii! De când ai tu voie să urmăreşti un judecător?”.

Pornind de la acest incident, susnumiţii au comentat procedurile judiciare care permit luarea de imagini şi înregistrarea convorbirilor, potrivit normelor de procedură penală, iar inculpatul B. i-a asigurat că nu există emise mandate de supraveghere tehnică pe numele lui A., întrucât obişnuieşte să verifice zilnic evidenţele Curţii de Apel Bucureşti, căreia i-ar fi revenit competenţa să dispună astfel de măsuri. Îngrijorarea inculpatului de a nu fi subiectul vreunei anchete penale a reieşit şi din preocuparea sa de a cunoaşte mijloacele tehnice prin care pot fi interceptate convorbirile:

„Deci, sunt nişte goarne! Şi e ca o goarnă. Ai văzut cum e megafonul ăla? «Atenţiune, atenţiune!» Exact ca aia e! Direcţionale îi zic ei. Vine cu o direcţională şi pe urmă te prinde şi înregistrează tot ce ai vorbit.”. În situaţia în care inculpatul A. a început să relateze aspecte ale activităţii sale profesionale cu caracter confidenţial, referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică („Eu am dat unul(…) unei familii de (…) (neinteligibil) (…)”, „La toată familia am dat, dar era ăla urmărit din Spania.

Am dat şi eu!”, „(…) (neinteligibil) (…) informativă. Deci, şi filaj, şi tehnică, şi filmat, tot! Să-l identifice pe ăla.”), inculpata B. l-a atenţionat asupra indiscreţiei sale: „N-ai voie să spui ce ai făcut vinerea trecută!”, „Taci din gură!”. La rândul său, inculpata B. a demonstrat că era preocupată de eventuale activităţi de urmărire penală care ar fi putut să o vizeze: „Că, a pus şi la noi în lift, că aşa a prins-o p-aia. În liftul în care venim noi cu dosare, nu ăla de pe partea (…) al lor.

Pe a noastră.” Conform înţelegerii statornicite între inculpaţi, discuţiile s-au transformat în şoapte la ureche, când au avut ca obiect dosarele penale aflate pe rolul instanţelor de judecată: „Ce are (…) (neinteligibil) (…)?”, „Evaziune fiscală (…)”, „Evaziune (…) (neinteligibil) (…) Român sau arab?”, „Arab. „A venit cu (…) în apel”, „Nu ştiu unde am pus-o!? Aveam şi eu, aicea, bileţelul, nu-l mai găsesc (…)”. „Am prins bileţele aici.” Concomitent cu discuţiile menţionate mai sus, inculpata B. verifica pe portalul instanţelor de judecată, accesând internetul de pe telefonul mobil, situaţia dosarelor penale menţionate interlocutorii săi:

„Stai, întâi, să deschid ăsta! Că (…)”, „Ia, bagă numărul ăsta! ”, „Merge prost internetul!”, „Ai găsit? Ia, bagă pe ăsta!”. Constatând că unul din dosarele de care erau interesaţi fusese repartizat la un alt complet de judecată, decât al inculpatului A., inculpaţii şi-au manifestat dezamăgirea şi au criticat persoanele judecătorilor învestiţi să soluţioneze respectiva cauză penală: „Cine e la a I-a?”, „(…) la 40 de ani e domnişoară. Vorbesc serios!”, „A făcut dreptul la Ecologişti!”.

În aceste context, inculpatul A. a relatat că puţin lipsise ca să fie şi el anchetat penal într-un dosar penal în care fusese cercetată o colegă judecător: „Aia s-a pensionat, săraca, au forţat-o să se pensioneze, bă! Ce vrei să-ţi spun? Că şi acolo am fost pe-o muchie mare! Tu ştii pe ce muchie am fost eu acolo? Încă era R.R.R. şi vine o, o voce şi-mi spune: «Băi, te ştiu că eşti apropiat de ea! Du-te,spune-i că vor s-o facă ăştia!» Ei au avut în casă şi prin maşină nişte bani, pe ei scrie mită şi pe urmă vin cu mascaţii peste ea (…) (neinteligibil) (…)şi zic, bă, să mă duc s-o anunţ pe săraca R.R.R.! Şi odată îmi spun:

«Ia, stai aşa, mă! Că mă bagă la favorizarea infractorului, cum a băgat şi pe alţii!»”;

- în data de 03 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 34-40 vol. 4) inculpatul C. i-a solicitat inculpatei B. să verifice în evidenţele instanţei de judecată situaţia unui dosar penal care prezenta interes, urmând să o recompenseze: „Am (…) voiam să-ţi dau o ciocolată amară, o să ţi-o dau acuma, nu-i problemă, şi vroiam să te mai întreb, mi-ai găsit şi mie (…) (neinteligibil) (…)?”. După ce au comentat componenţa unui complet de judecată („S.S.S., securist (…) (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă) (…)”, „Cu ţiganul ăla?”, „Nu e ţigan”, „Ăla cu numere de America?”, „Nu, ăla e T.T.T.”), C. i-a adresat o solicitare lui A.: „Nu mi-l ţii şi mie luni, să (…) luni sau marţi să vedem ce (…) ca să ştiu eu ce zic la ăştia, ce poa’ să (…) (neinteligibil) (…)?”, „Stai aşa, că vorbim noi, că nu aşa gratuit, stai aşa!”;

- în ziua de 04 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 41-56 vol. 4) inculpaţii C. şi D. au manifestat interes faţă de acelaşi tip de aranjamente care privesc procedurile judiciare: „Nenea ăsta a făcut ieri money. Douăzeci (…) (neinteligibil) (…) soluţie cu el”, „Cu un teren, cu nu ştiu ce. Nu ştiu, bă, frate!”. D. a relatat o discuţie pe care a avut-o cu Ştefan Ionel - Robert, membru în Consiliul Judeţean Ilfov, căruia C. îi promisese realizarea unei intervenţii şi se punea problema restituirii sumelor de bani primite de inculpatul ultim menţionat: „«N-a ars în viaţa lui pe nimeni!» zic: «Nu alea (…)» zic «O fi vreo încurcătură, ceva, alea»”, „I-ai dat ceva? Zic «Îţi dă banii înapoi!»”, „Ia, uite, mă! «Domn’e, că alea, că (…) ca să ştii şi tu cum alea, că d-aia am venit, să-ţi spun şi ţie, că tu eşti fratele (…) (neinteligibil) (…)» şi nu ştiu ce şi aia (…)«Fratele meu, zic, nu ştiu ce ai vorbit cu el, ce aţi stabilit!»”, „«Dar pân’ la urmă (…) bă, Robert!», pân’ la urmă i-am zis! Păi, zic: «Eu n-am cum să nu-i spun, că acuma (…) (neinteligibil) (…)», «Nu mai (…) domn’e, că ţi-am spus eu aşa ţie, ca să nu (…) (neinteligibil) (…)»”. Inculpatul C. a părut că era la curent cu afacerea judiciară menţionată mai sus, prilej cu care a relatat că garantase cu numele inculpatului A.: „Păi, e cu Mircea, cu combinaţii, fratele lu’ (…) eu am garantat şi-am zis numele, dar n-am răbdare.”, „Cum să facă el, că eu sunt prieten şi să nu se bage (…) că el o face cu mine, iese balamuc şi să nu bage D. (…) Da’, mă, auzi unde a ajuns! La D.! Bă, băiatule, întreabă-l pe băiatul ăsta dacă am ceva cu el! În afară de douăzeci şi cinci de mii (…)”;

- la 07 aprilie 2014 (procese-verbale de redare şi planşe foto filele 57-89 vol. 4), inculpaţii A., B. şi C. au schimbat replici de tipul celor prezentate anterior: „A zis ceva c-o rezolvă, da! A zis (…)”, „O rezolvă?”, „Da, totu’ cu tine, da, să te duci acolo!”, „Păi, unde, păi, ce? Nu zici că are azi sau marţi? ”, „Marţi a avut?”, „Ştiu, e de aici! Cu aia se duce-n toamnă, mă!”, „Poate o fac cu ăsta, dracului!”, „Un prieten de-al lu’ D.” După plecarea inculpaților A. şi B., C. a discutat cu M.M.M. despre posibilitatea de a ajuta un deţinut să îşi îndeplinească obligaţiile de muncă în cadrul fermei sale, SC N.N.N. SRL, sens în care inculpatul i-a dictat interlocutorului său datele de identificare ale societăţii comerciale menţionate. La un moment dat, C. şi M.M.M. s-au deplasat în grupul sanitar al imobilului, pentru a discuta aspectele care nu ar fi dorit să facă obiectul vreunei investigaţii penale. În baia imobilului, M.M.M. i-a făcut cunoscut interlocutorului său motivul vizitei, respectiv intervenţia în favoarea unui deţinut de la Penitenciarul Rahova: „Ştii unde e!? De celălalt de la Rahova”, „L-a dat la ăia, sunt patru (…) sunt (…) (neinteligibil) (…) camere, nouă inşi (…)”, „(…) şi regim deschis, total (…)”. Inculpatul C. şi-a manifestat disponibilitatea de a da curs solicitării primite: „Păi, da. Şi cum să-l iau de la muncă de acolo? Nu poţi să-l iei de la muncă de acolo.”, „Eu perso (…) de (…) iau de la Jilava. La (…) eu trebuie să bag dosar, tre’ să bag dosar, înţelegi?”, „Îţi dau, mă, îţi dau! Şi-i spui: «Domn’e, mai are cu (…) mai are şi cu Jilava. Deja munceşte la el acolo. Jilava»”. În aceeaşi zi, 07 aprilie 2014, inculpatul C. a discutat în grupul sanitar al imobilului şi cu inculpații A. şi B., cu privire la situaţia mai multor intervenţii în dosarele penale de pe lista de şedinţă a celor doi ultimi menţionaţi, la care se adaugă şi alte cauze penale care nu au făcut obiectul prezentului dosar, însă, din context, a rezultat că aveau în vedere comiterea unor infracţiuni de corupţie. Astfel, A., B. şi C. au discutat despre un dosar penal în care doi cetăţeni turci, erau judecaţi pentru o infracţiune de evaziunea fiscală;

- în data de 08 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 90-97 vol. 4) după ce au discutat despre un avocat, inculpații A. şi D. au deplâns situaţia financiară în care se aflau: „Bă, eu sunt praf! N-am bani de motorină!”, „Da’ eu!? Păi, eu (…) ce-am venit acuma (…) ştii tu cu ce-am venit acuma? Sunt pe sponci!”;

- în data de 09 aprilie 2014 (proces-verbal de redare, filele 98-109, vol. 4) în grupul sanitar al imobilului din București, inculpatul C. i-a promis numitului U.U.U., fost prefect al Judeţului Ialomiţa, că, prin intermediul vicepreşedintelui Senatului României, E.E.E., îl va ajuta să fie reînvestit în funcţia de prefect. În schimbul serviciului promis de inculpat, U.U.U. a lăsat să se înţeleagă că afacerile firmei SC N.N.N. SRL vor fi protejate de eventuale sancţiuni din partea organelor financiare, sens în care a dat, ca exemplu, situaţia neplăcută în care societatea comercială menţionată primise o amendă de 50.000 lei, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat o protecţie la nivelul prefecturii;

- la 10 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 110-120 vol. 4) în grupul sanitar al biroului inculpatului C., acesta din urmă a discutat cu martorul E.E.;

- în ziua de 11 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 127-151 vol. 4) activitatea infracţională s-a desfăşurat atât în camera de zi a imobilului din București, cât şi în grupul sanitar al acestei locaţii, inculpaţii A., D. şi B. fiind antrenaţi în desfășurarea acesteia așa cum se va arăta în cele ce urmează;

- în data de 14 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 152-160 vol. 4) inculpatul A. i-a comunicat inculpatului C. că: „Face (…) (neinteligibil) (…) săptămâna viitoare iese, suntem (…)”, iar interlocutorul a replicat: „Am înţeles, gata, gata! Am înţeles!”, „Da, da! Că D. nu m-a sunat, d-aia vroiam să (…) (neinteligibil) (…) Altceva n-avem. Vorbim luni!”. Conform imaginilor înregistrate, înainte de a purta acest dialog în şoaptă, C. s-a ridicat de la masă şi s-a deplasat către locul unde era aşezat inculpatul A., aplecându-se către urechea acestuia;

- în data de 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 200-221 vol.

4) C. a fost gazda avocatului V.V.V., căruia i-a prezentat imobilul în cauză ca fiind biroul său. Inculpatul şi-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţie acest birou, interlocutorul arătându-se interesat de o asemenea posibilitatea: „Cu cine vorbesc? Cu cine tre’ să vorbesc?”. Inculpatul i-a indicat să ia legătura cu menajera sa, atrăgându-i atenţia că, după ora 16:00, ar trebui să evite vizitele, întrucât imobilul era folosit de A.: „Păi, ori e doamna (…) nicio problemă, şi după-amiază la patru să nu prea vii, că vine el”, „Are grefiera lui, mă, aia, B.

B.”. În continuare, susnumiţii au discutat despre faptul că A. era învestit să judece dosarul penal privind pe inculpatul I.I.I. La un moment dat, în birou a sosit şi avocatul F., conversaţia continuând între cele trei persoane menţionate. Inculpatul C. l-a prezentat pe V.V.V. ca fiind soţul lui X.X.X., măi, de la Înalta!”, iar cel ultim menţionat a relatat despre activitatea profesională a soţiei sale: „A fost în şedinţă, a fost şapte judecători, printre care şi ea. S-au modificat nu ştiu ce articole, îmi spunea ea mie care e favorabil pentru ăştia care sunt acum în puşcărie, în sensul de (…) fotbalişti, de (…)”.

După plecarea avocatului V.V.V., inculpatul C. s-a lăudat că „Din Pipera (…) (…) (C. îi şopteşte ceva la ureche lui F.) (…) ăla e (…) X.X.X. Adică eu cu ei amândoi sunt cum sunt cu matale.”, „Da, cinşpe ani(…)”. Din planşele foto de la filele 111-116, vol. 10, a reieşit că, într-adevăr, C. era anturat de judecătorii X.X.X., Z.Z.Z. şi A. Conform imaginilor înregistrate, la un moment dat, C. i-a solicitat avocatului F. să lase telefoanele pe masă şi să-l urmeze în grupul sanitar al imobilului („Lasă şi tu alea, acoalea, niţel, telefoanele(…) şi hai să-ţi zic ceva!”).

Avocatul s-a conformat solicitării şi cei doi au continuat conversaţia în baie, obiectul conversaţiei urmând a fi prezentat mai jos. În concret, C. a sugerat că, în schimbul sumei de 20.000 euro, ar avea posibilitatea să obţină o soluţie de achitare a inculpaţilor L.L., şi I.I.. În aceeaşi zi, în grupul sanitar menţionat, inculpatul C. a discutat cu D. şi A. situaţia dosarelor penale aflate pe lista de şedinţă a inculpatului anterior menţionat. Printre intervenţiile care aveau ca scop obţinerea unor sume de bani, ca obiect al infracţiunilor prezentate la pct.

II.4, II.6 şi II.10 ale rechizitoriului, analiza susnumiţilor a avut în vedere şi alte cauze penale, după cum a reieşit din replicile acestora: „... sau ... e unu, ..., ..., nu mai ştiu cine sunt”, „Dar la ei e greu! (…) (neinteligibil) (…) cazul ăsta. Infracţiuni de corupţie. A, ăştia sunt ăia de la (…)”, „Au fost la Ministerul Justiţie, n-ajungi la ei,, ăsta e ăla, directorul spitalului, care iese zici că (…) (neinteligibil) (…)”, „Să văd p-ăştia (…) (neinteligibil) (…) da’ nu-i cunoşti. Să vină şi avocaţii lor”, „Biserică, ăsta, ăsta a furat din biserică(…) (râde) (…) ”, „Ăsta cine e? (…)”, „Omor deosebit de grav.

Bă, nu ştiu, e de la Ilfov. Deosebit de grav, îţi dai seama, omor greu, greu de tot, ce să scoţi din astea”, „Eu zic să-i dai pedeapsă mai mică, vorba ta”, „Ăştia, înşelăciune, nu ştiu ce sunt ăştia, ăsta e nou (…) (neinteligibil) (…), (…). „Ă, e o nenorocită, da, are o înşelăciune, a făcut o înşelăciunea, proastă. Salariată la nu ştiu ce (…) şi i-a dat chitanţierele (…)”, „Circulaţie (…) (neinteligibil) (…) s-au bătut, la Videle. Ia uite, ăştia s-au bătut”, „Păi, e trimisă de la Judecătoria Videle.

Uite, ăştia trebuie să fie ţigani: ..., ..., C.C. Hai, că-ţi (…) mâine îţi dau. ţi-aduc (neinteligibil) (…)”, „..., ..., nici p-ăştia nu-i ştii? Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1. Furt, nu e(…)”, „Direcția Națională Anticorupție, ăştia nu ştiu cine sunt, să mor, îmi bag (…) (obscen) (…)”, „..., ... şi .... Direcția Națională Anticorupție Aflu mâine”, „Aflu mâine, B. le-a luat la trei azi. Şi eu cât să ştiu? Furt. Ăhă, acesta-i un nenorocit! (…) (neinteligibil) (…) Ai vorbit cu (…) (neinteligibil) (…)? Eu le las să se-mpace, le-am dat termen să se împace.

Gata.”, „... ăla”, „Cu (…), ..., cum (…) ..., cum dracu’ îl cheamă? ..., ...!”. În camera de zi, inculpatul B. a criticat comportamentul inculpatului A., care avea grijă să rupă hârtiile folosite în activitatea infracţională, însă era neglijent cu privire la alte aspecte: „Trebuia să cureţi baia să (…) (neinteligibil) (…) hârtiuţele de ce nu le uită? Îmi fac şi eu o problemă”;

- în data de 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 200-221 vol. 4) inculpaţii A., C. şi D. au discutat situaţia dosarelor penale aflate pe lista de şedinţă a inculpatului anterior menţionat. Printre intervenţiile care aveau ca scop obţinerea unor sume de bani, analiza susnumiţilor a avut în vedere şi alte cauze penale, după cum a reieşit din replicile acestora: „Îl am pe Y.Y.Y., ăla de l-a împuşcat pe ăla (…)”, „În faţa casei”, „Şi nu poţi să-i dai”, „Aicea e-mpăcare, mă. Ăsta, ..., ăştia, dă-i dracului. Ăştia sunt nişte drogaţi. Are zece ani. Ce dracu’ să-i fac?”, „Trafic (…) trafic de droguri, dă-i dracu’! ”, „Unde stă?”, „N-am mai notat. Are zece ani, dă-l în morţii lor!”, „Aici, la numitu’ ..., ăsta e traficant de droguri, au multe, dă-i dracu’, sunt mulţi ăia, e trafic mare. Ăştia, nu, ăştia sunt, ă(…) ăia de la minister, nu (…) (neinteligibil) (…) stai, că mai am unu’. El e expert pe asigurări (…) (neinteligibil) (…) a, uite ăsta. Copilu’ lu’ (…) (neinteligibil) (…) ţi-am mai zis o dată, da’ ăsta ai zis că (…) cine? ”, „... !”, „Are o sută de mii de lei. O sută de mii de lei înseamnă douăzeci şi ceva de mii de euro(…) o să-i dea”, „Da. Mai puţin: douăzeci şi unu - douăzeci şi doi, nu prea mai e (…) (neinteligibil)(…) parte civilă, îi mai dau eu cincizeci de mii şi o (…) (neinteligibil) (…) Deci o cauţi ori (…) (neinteligibil) (…)”, „Nu ştiu! Mi se pare că i-ai zis că nu merge? Sau nu te-ai dus?”, „Pe (…) înşelăciune, are cinci mii de lei(…) cincizeci şi trei de mii asta (…) Dă-o dracu’, nici n-a venit la primul termen”, „Recidivist, şase luni cu executare, i-a dat Videle”, „Ăştia s-au bătut de s-au rupt, ăştia, ajungi la ăştia acasă? La ei?”, „Dă-i dracului!”;

- în data de 17 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 222-228 vol. 4) inculpații A. şi B. s-au prezentat la biroul inculpatului C., pentru a primi de la acesta din urmă „cadourile” care li se cuveneau cu ocazia sărbătorilor de Paște. Astfel, în prezenţa inculpatului D. şi a martorului Y., inculpatul C. le-a înmânat câte „două pungi mai mari şi vreo trei mai mici”, precum şi „o ladă de vin din aia”. Întrucât inculpatul A. şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la lipsa anumitor produse, C. a rezolvat problema: „Vin acum cozonacii! V-am luat cinci cu cinci, cozonacii!”, „Ouă, nu v-a adus ... ouă?”, „Sunt în bucătărie!”, „Hai, o rezolvăm frumos, că (…)”, „Auzi, ..., am o cutie şi pentru tine! Mâine nu mai vii, nu?”. În final, inculpatul A. a suplimentat cadoul inculpatei B.: „B., uite, mă! Pentru Paşti, pentru iepuraş, de la mine, aici, pe masă!”, „Ţi-am dat nişte bani să-ţi iei un cadou de Paşti!”;

- în data de 18 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 237-278 vol. 4), inculpatul C. i-a înmânat inculpatei B. o hârtie format A4. La rândul său, inculpatul A. a lecturat acelaşi înscris, în timp ce inculpata B. s-a deplasat în încăperea alăturată, pentru a lua telefonul mobil şi a accesa pe internet portalul instanţelor de judecată. Inculpatul C. s-a interesat: „Ai găsit?”, „Joi a fost”, răspunsul inculpatei fiind negativ: „Trebuia să-mi găsească (…) după nume nu e niciunul (…)”. În continuare, C. a luat hârtia de la B. şi a avut un dialog neinteligibil cu inculpatul D., în final comentând că: „E terminat, dă-l dracu’!”, iar A. a confirmat: „A furat prea mult!”. La aceeaşi dată, 18 aprilie 2014, inculpatul C. a primit vizita numitului T.T., coinculpat cu E. în Dosarul penal nr. x/3/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prilej cu care au discutat despre cauza penală ultim menţionată;

- în data de 22 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 279-289 vol. 4) inculpata B., în prezenţa inculpaţilor A. şi D., i-a amintit inculpatului C. că acesta trebuia să se ocupe de organizarea petrecerii de 1 Mai: „Eşti omu’ însărcinat cu programu’ de(…) vezi că de poimâine mai e o săptămână. Ca să ştii cum îţi reglezi timpul, sunt nouă zile. Le-am numărat eu!”, iar interlocutorul său a propus: „Mai bine mergem pe 1, venim pe 3, sâmbătă”. După plecarea inculpaţilor C. şi D., la iniţiativa inculpatului A. („Pune şi tu puiu’ ăla”), inculpata B. a strâns de pe masă resturile de mâncare şi, întrucât nu avea în ce să le împacheteze, a urmat sugestia interlocutorului său: „Era aia care se terminase de la cafea, da’ am aruncat-o la gunoi. O iau din gunoi acum (…)”. Având asupra lor resturile de mâncare provenite din comanda de la restaurant făcută pe cheltuiala inculpatului C., inculpații A. și B. au părăsit imobilul în cauză. De altfel, în toate zilele în care au beneficiat de mâncarea oferită de inculpatul C., de la restaurant, susnumiţii au plecat cu mâncarea neconsumată, împrejurare care evidenţiază dorinţa de a beneficia de toate avantajele rezultate din relaţia cu omul de afaceri menţionat;

- în ziua de 24 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 290-337 vol. 4), la biroul inculpatul C. a avut loc o nouă întâlnire între inculpaţii C., A., B. şi D.. În jurul orei 16:18, inculpaţii C., A. şi D. s-au deplasat în grupul sanitar al imobilului, unde A. le-a prezentat lista sa de şedinţă, privind cauze penale în care avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile, în schimbul unor foloase materiale: „(neinteligibil), sunt speranţe mari în ăsta, că eu îl ştiu pe ăsta! Stai, bă, că nu-s din Voluntari (neinteligibil), Evaziune şi spălare de bani.

Strada ... (neinteligibil). numărul 5, vila 2. (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă). Da, la vila 2. Şaizeci de inculpaţi. Aici e și A.A.A.A. (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă), e A.A.A.A. (neinteligibil). Da, da (neinteligibil), Să mor dacă te mint! Capii sunt unii B.B.B.B. şi C.C.C.C. e A.A.A.A. (neinteligibil). Da, da (neinteligibil), Să mor dacă te mint! Capii sunt unii B.B.B.B. şi C.C.C.C. e A.A.A.A. (neinteligibil),”. Inculpatul C. a fost receptiv şi i-a promis inculpatului A. că, deşi numele de pe lista prezentată nu îi erau cunoscute, se va interesa:

„D.D.D.D., n-am auzit, da' o să aflu! Contract cu pui, carne de pui.” Din audierea dialogului ambiental a rezultat faptul că, deşi interlocutorii s-au retras în grupul sanitar al imobilului, pentru a nu putea fi interceptaţi, au vorbit în şoaptă şi fără prea multe detalii despre subiectul iniţiat de inculpatul A. Inculpaţii au revenit în camera de zi şi, la un moment dat, A. a surprins o ştire la televizor referitoare la dosarul privind „privatizarea Institutul de Cercetări Alimentare”: „Î.! Uite-i omu' meu! Uite-i omu' meu E.E.E.E.! E.E.E.E. e omul meu! E.E.E.E. e omul meu! L-a pus I.I.I.! Păi, el a vândut aia.

A vândut. A vândut. cum, ăla cum îi spune? Bunuri de șaizeci de milioane”. Inculpatul A. le-a adus la cunoştinţă interlocutorilor şi faptul că urmează să pronunţe o soluţie în acest dosar şi, mai mult, s-a antepronunţat: „(neinteligibil), altul, tot de acolo! A.D.S. Exact în dosarul ăla e! Ma. Uite, au negat că au fost constrânşi să privatizeze Institutul de Cercetări Alimentare. Ăla-i - Institutul Cercetări Alimentare, (neinteligibil), că se apropie pronunţarea mea. Marţi am pronunţare, B. ştie! Da' de ce nu dă martorul ăla care a zis clar:

«Domnule, eu, când am scris că este furăciune, că e subevaluată. » şi l-au dat afară? Pe ăla de ce nu-l dă? De ce? Pe ăla de ce nu-l dă? Un alt martor. L-au dat afară! Ăla era şef serviciu nu era mă. frecatores! Şef serviciu! I-a zis: «Ia, fă-mi dumneata evaluare ca să trecem în. să privatizăm!» Şi ăla a făcut un: «Domn'e, e greşit ce s-a făcut acolo!» Păi, cum să vinzi bunuri de şaizeci de milioane. Ai lua.? Aş lua şi eu, să de-a dracu', aş împrumuta la toţi! Cu o sută de mii? Cu o sută cinci mii! Deci, de şaptezeci de ori mai puţin! Dă-o în morţii ei de viaţă! Bă, tu auzi? Şaizeci de milioane să iei cu o sută de mii?”;

- la 25 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 338-404 vol. 4) inculpaţii C., A., B. şi D. s-au întâlnit în aceeaşi locaţie, prilej cu care dialogul ambiental s-a desfăşurat de cele mai multe ori în şoaptă, sau pe baza unor înscrisuri aduse de inculpaţii A. şi B. A. a fost acela care a adus în discuţie una din cauzele penale consemnate pe respectivele înscrisuri, pentru a-i cointeresa pe ceilalţi inculpaţi: „Toţi, împreună treizeci şi opt. La A.A.A.A., la ăştia, A.A.A.A. şi cu ăsta sunt şaizeci de inşi. Şi cu A.A.A.A. şi cu ăia trei, cu (…) (neinteligibil) (…) sunt şaizeci. (…) (neinteligibil) (…)”. De asemenea, inculpaţii C. şi A. s-au deplasat la un moment dat în grupul sanitar al imobilului, unde inculpatul prim menţionat i-a adus la cunoştinţă o altă problemă judiciară care trebuia „rezolvată”: „Femeia (…) a avut, are, a avut cinci ani. Şi i-a făcut pe legea nouă. Şi s-a schimbat pe legea nouă, că a avut o infracţiune de evaziune şi sunt treişpe inşi sau aşa ceva. Şi pe legea nouă (…) el a plătit nişte bani prima dată. Şi-i dă voie să-i facă din trei(…) de la unu la cinci ani, nu mai e unu-opt ani sau nu ştiu cum era. Şi dacă-i dă trei sau patru (…) trei ani. Că noi o luăm de la unu la cinci, trebuie să-i dea (…) Îi dă maxim cinci, sa-mi bag (cuvânt obscen) în mă-sa. Îi dă trei, scăpă omu’! Că are doi ani făcuţi (…) şi ceva. Pe treişpe mai. Mai avem (…) (neinteligibil) (…)”. Inculpatul A. şi-a exprimat îngrijorarea faţă de riscurile asumate: „Mă mă duc jos, iar mă expun! Mă expun, da, ți-am zis (…) (neinteligibil) (…)”;

- în ziua de 28 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 405-414 vol. 4) activitatea infracţională a inculpaţilor A., B., D. şi C. s-a desfăşurat conform celor ce vor fi arătate cu ocazia analizării infracțiunilor ce au constituit scopul grupului infracțional organizat.

În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii s-a reţinut că potrivit art. 367 alin. (6) C. pen. prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii unei sau mai multor infracțiuni.

Prin urmare, un grup infracțional poate avea ca bază o înțelegere prealabilă clară și fermă între membrii inițiatori și constituenți, în care se stabilesc atribuțiile fiecăruia ori rolul deținut în cadrul grupului, dar poate lua naștere și tacit, pe baza relațiilor de rudenie sau de prietene dintre mai multe persoane cu aceleași preocupări infracționale sau pe baza unor interese infracționale economice comune, cum este situația în cauza de față în care inculpații se află în relații de prietenie și au interese infracționale comune întrucât urmăresc obținerea unor foloase necuvenite prin săvârșirea de infracțiuni de corupție.

În același timp, Curtea a apreciat că inculpații au avut și reprezentarea apartenenței la această rețea prin contribuția comună a acestora la săvârșirea faptelor, precum și prin voința comună a inculpaților în realizarea scopului infracțional, această rețea neputând exista și funcționa în lipsa acestora.

Existența unei înțelegeri între inculpați în sensul incriminat în dispozițiile art. 367 C. pen. rezultă din perioada mare de timp în care au fost derulate activitățile infracționale dar și din repetitivitatea actelor materiale săvârșite de inculpați coroborate cu modalitatea de comitere a acestora sens în care se reține faptul că între inculpați aveau loc întâlniri conspirative, asigurate cu frecvenţă aproape zilnică de inculpatul C., în biroul acestuia situat în Bucureşti, (chiar inculpatul A. a declarat că se ducea în această locație înainte de a începe relația cu inculpata B. pentru a se ”relaxa” și că a convins-o să îl însoțească tocmai din acest motiv), modul conspirativ de comunicare între inculpați cu evitarea telefoanelor mobile, în șoaptă, la ureche, cu luarea unor măsuri de precauţie constând în alternarea discuţiilor în camerele imobilului, unele dintre acestea (cele mai importante) având loc în grupul sanitar al apartamentului, evitarea discuţiilor telefonice, efectuarea de verificări în sistemul informatic Ecris de către inculpata B., modalitatea de identificare a dosarelor penale în care inculpatul A. putea pronunţa soluţii favorabile mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, modul în care erau formulate „ofertele” constând în hotărâri judecătoreşti favorabile, prilej cu care nu era exclus din analiză niciun dosar, disponibilitatea de a pretinde mită fiind exprimată cu privire la toate dosarele din lista de şedinţă, indiferent de gravitatea infracţiunilor, fiind preferate dosarele pe care inculpatul A. le soluționa în complet unic, precum și cele având ca obiect infracțiuni contra persoanei comise din culpă și în care puteau fi majorate cuantumul daunelor morale întrucât singura limită prevăzută de lege este plafonul maxim de despăgubiri pentru vătămări corporale, din faptul că inculpatul A. după ce le comunica datele de identificare ale părților vizate îl trimitea în teren pe inculpatul D.

în vederea contactării posibililor mituitori sau cumpărători de influenţă, în timp ce inculpatul C. lua legătura cu aceștia prin intermediul apărătorilor aleși sau alte cunoștințe comune, fără a exista însă o negociere prealabilă între aceștia în ceea ce privește cuantumul sumelor solicitate sau modalitatea de împărțire a acestora, banii urmând a fi încasați de către unul din membrii grupului care avea legătura cu mituitorii şi cumpărătorii de influenţă, sumele fiind ulterior împărţite între inculpaţi, cea mai mare parte revenindu-i inculpatului A., sau chiar din faptul că potenţialii mituitori şi cumpărători de influenţă accesau gruparea infracțională prin intermediul inculpaţilor C.

şi D. care primeau bileţele cu numerele de dosare penale în care beneficiarii intervențiilor ofereau foloase materiale după care inculpata B. verifica pe portalul instanţelor de judecată la ce complet erau repartizate dosarele penale având în vedere că era singura care are cunoștințe de operare tehnică de calcul și era familiarizată cu sistemul Ecris și portalul instanțelor, după care consulta planificările existente la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, pentru ca, în final, să le comunice membrilor grupului dacă respectivele cauze penale erau repartizate pentru soluţionare inculpatului A. sau altor judecători pe lângă care A. susţinea că poate să intervină, în vederea obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, aspecte de fapt care exclud posibilitatea reținerii organizării inculpaților sub forma unei pluralități ocazionale.

Astfel, probatoriul administrat evidenţiază existenţa elementelor definitorii ale unui grup infracţional organizat, pluralitatea de infractori nefiind una ocazională, ci constituită, în contextul în care conlucrarea inculpaţilor s-a realizat pe baza unei înţelegeri de a derula activităţi infracţionale o perioadă de timp, conform unui plan, fiind evidentă existenţa unor paliere infracţionale, cât şi a sarcinilor ce reveneau fiecăruia dintre membrii grupului.

În același sens, s-a reţinut că lipsa recunoașterii exprese a unei autorități nu face să înlăture existența grupului, deoarece o astfel de autoritate îi era recunoscută implicit inculpatului A. care reprezenta beneficiarul principal al activității infracționale desfășurate de ceilalți inculpați și care furniza lista cu cauzele aflate pe rolul completurilor din care făcea parte, împreună cu domiciliile și datele de identificare ale părților din acele dosare, obținute de la inculpata B., și după ce indica dosarele și modalitatea în care putea interveni în favoarea părților, stabilea împreună cu ceilalți inculpați (C. și D.) modalitatea în care acestea puteau fi contactate pentru a li se solicita bani în vederea obținerii unei soluții mai favorabile în dosarele aflate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Autoritatea implicită a inculpatului A. rezultă și din conținutul convorbirii avute cu prilejul întâlnirii din 10 martie 2014 (proces-verbal de redare, filele 96-134, vol. 3 dup) din care rezultă că în prezenţa inculpatului D., la un moment dat, inculpatul C., folosind un limbaj codificat şi voalat, a adus în discuţie o problemă juridică care era cunoscută de toţi interlocutorii, însă A. şi-a exprimat nemulţumirea de faptul că nu i-a fost solicitat ajutorul de la început, ci numai după ce problemele judiciare ajungeau într-un stadiu avansat: „Păi, vin la tine şi zic «Scapă-mă tu, că mă.» După ce aţi fript-o şi aţi .[se bâlbâie]. prăduit-o, veniţi la mandea, că vă salvează mandea! (neinteligibil), ăştia în altă parte s-au apucat să zică «Nu, bă, n-avem treabă!» când au simţit morcovu' zic: «O, dăm orice, facem orice!» Faceţi pe dracu, fir-aţi ai dracu'! Zic: până nu simt ei (neinteligibil). şi îl simt târziu. Nu ştiu, bă, (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)”. Inculpatul C. a achiesat la spusele inculpatului, fiind de acord să „preia” doar speţe judiciare sigure şi de încredere: „Ia mai (neinteligibil), cu dracu', cu lacu' (neinteligibil).! Mai bine sărac şi curat! Avem ce mânca! Ce, nu mâncăm bine? Stăm, mâncăm (neinteligibil), Ce, dracu' suntem nebuni? Dacă e ceva de-al nostru bine, dacă nu, las-o dracu'!”, ocazie cu care inculpata B., care părea să cunoască foarte bine subiectul conversaţiei, a protestat formal: „Din motive evidente mă simt exclusă din (neinteligibil)”. De asemenea, inculpata a intervenit pentru a tempera tonul discuţiilor: „..., vorbeşte mai încet! Mai încet, mai încet!”.

În același sens, s-a reţinut că inculpatul A. a beneficiat de serviciile prestate de către ceilalţi inculpaţi, în pofida anumitor nemulţumiri exprimate de aceştia din urmă. În calitate de prietenă a inculpatului A., inculpata B. a beneficiat şi ea de avantajele liderului (de exemplu: organizarea zilei de naştere la mare, tort, flori, cadouri, etc.).

În același timp, inculpata B. asigura „protecţia” grupului, împotriva unor eventuale măsuri de supraveghere tehnică șa cum rezultă din convorbirea care a avut loc în ziua de 02 aprilie 2014 (proces-verbal de redare, filele 23-33, vol. 4 dup), ocazie cu care B. le-a explicat inculpaţilor A. şi C. că instanţa competentă să dispună astfel de măsuri faţă de inculpatul A. era chiar Curtea de Apel Bucureşti („Înainte, Parchetul făcea asta prin Ordonanţa procurorului. Acum trebuie să ceară încuviinţare la Instanţă, prin Încheiere”, „La noi!”, „Păi, la noi! Voi sunteţi de competenţa tot a noastră. Înainte era competenţa la Înalta şi de când s-a.”), sens în care nu exista nici un pericol, întrucât verifica personal în evidenţele Curţii de Apel Bucureşti existenţa unor astfel de mandate: „Nu s-a dat o (neinteligibil), nimic pe dosar, c-o verific eu în fiecare zi, Ecris-ul, şi la noi şi la întâia”.

Modalitatea de împărțire a veniturilor obținute de grupare rezultă și din discuția purtată la data de 27 februarie 2014 (proces-verbal de redare, filele 256-280, vol. 2 dup) și din care rezultă că inculpatul C. a explicat că partea care i se cuvenea inculpatului A., din sumele de bani obţinute ca obiect al infracţiunilor de corupţie, era considerabil mai mare în raport cu banii cuveniţi celorlalţi membri ai grupării infracţionale. Totodată, inculpatul C. şi-a manifestat nemulţumirea şi cu privire la aderarea la gruparea infracţională a inculpatei B., cu consecinţa împărţirii banilor la mai multe persoane, ca urmare a manifestării de voinţă a inculpatului A.: „Şi dacă s-a făcut azi patru lei (…)”, „Trei lei jumătate, el! Acuma a băgat-o şi pe aia la (…)”.

Așa cum s-a arătat mai sus, convorbirile purtate în mediul ambiental între inculpații A., B., C. și D. coroborate cu declarațiile acelorași inculpați, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cu declarațiile martorilor și la care vom face referire când vom analiza infracțiunile care au intrat în scopul grupării infracționale, au relevat săvârşirea de către inculpați a unor fapte de corupţie cu caracter repetitiv, dialogurile purtate între membrii grupului demonstrând o evidentă obişnuinţă a acestora în desfăşurarea unor asemenea activităţi infracţionale, în cadrul cărora erau deja stabilite „tarifele” pentru furnizarea hotărârilor judecătoreşti favorabile, singura lor preocupare fiind, în această privinţă, aceea ca fiecare dintre ei să-şi îndeplinească, în vederea atingerii scopului comun urmărit, sarcinile asumate în cadrul cooperării lor delictuale.

Prin urmare, Curtea a reţinut că toate aspectele expuse dovedesc faptul că inculpații au acționat coordonat, în cadrul unui grup infracțional organizat, în care rolurile erau cunoscute de fiecare dintre ei, apărările formulate de inculpați cu privire la această infracțiune, constând în principal în aceea că discuțiile avute cu privire la dosare au avut loc în glumă, pe fondul consumului excesiv de alcool, fiind în mod vădit nefondate.

2. Cu privire la infracțiunile pentru care s-a constituit grupul infracțional organizat instanța a reţinut următoarele:

I.Infracţiunile de trafic de influenţă şi, respectiv, cumpărare de influenţă, comise de C. şi E. în legătură cu soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. x/3/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În ziua de 05 martie 2014, inculpatul C., acţionând în cadrul grupului din care făcea parte, a pretins de la inculpatul E. o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C8A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (apel), pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă.

Inculpatul E. a promis că va remite suma de bani pretinsă, după particularizarea acesteia, în schimbul desfiinţării condamnării pedepsei de 7 ani închisoare şi a obţinerii unei soluţii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

Această situație de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor C. şi E., ale martorului I., cu înregistrările imaginilor şi convorbirilor purtate în mediul ambiental, conform proceselor verbale de redare și a planșelor foto de la dosarul cauzei, precum şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

Astfel, s-a reţinut că în contextul în care inculpatul E. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 951 din 19 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2012, inculpatul E. a apelat la inculpații C., D. şi A., în vederea obţinerii unei soluţii favorabile, cu prilejul judecării apelului de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În acest sens, în ziua de 05 martie 2014, inculpații A., B., E., D. şi C. s-au întâlnit în biroul celui ultim menţionat, situat în Bucureşti, pentru a discuta, printre altele, despre dosarul penal în care E. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, conversaţia purtată în mediul ambiental fiind înregistrată audio-video, conform art. 139 şi urm. C. proc. pen. (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 29-84 vol. 3 dup).

Inculpatul C. şi-a exprimat părerea asupra soluţiei care ar putea fi pronunţată cu prilejul judecării apelului „Nu te achită în dosarul acesta nici (…) (obscen) (…)!”, fiind aprobat de inculpatul A.: „Nu achitare (…)”. În continuare, inculpatul C. a sugerat că hotărârea favorabilă care ar putea fi pronunţată faţă de inculpatul E. era condamnarea cu suspendarea executării pedepsei („Cu suspendare (…)”). În condiţiile în care inculpatul E. a protestat faţă de o posibilă condamnare a sa („Cum e posibil să mă condamne dacă prejudiciu nu e, (…) (neinteligibil) (…) nu e?”) inculpatul A. şi-a exprimat opinia „(…) (neinteligibil) (…) ce zici, că zece mii de la (…) (neinteligibil) (…) ăla cică n-a făcut nicio faptă. A participat şi el. Dar nu la T.T. e aiurea (…) (neinteligibil) (…) da’ nu e al lui. N-are în cont niciun leu. I-a sechestrat bunurile(…) hai, mă, dă-o-ncolo!”, „Sunt nebuni şi ăştia, şi (…) aia e o dementă! Da’ ia s-o-ntrebi dacă îi dau lor, să mor, îi dau (…)”. Din discuţie a rezultat că persoana la care s-a referit inculpatul A. ca fiind „T.T.” este F.F.F.F., coinculpat în Dosarul nr. x/3/2012, condamnat la 9 ani închisoare şi cu privire la care Tribunalul Bucureşti a dispus sechestrarea bunurilor până la concurenţa sumei stabilită ca prejudiciu. În cadrul aceleiaşi conversaţii, C. a demonstrat că era la curent cu situaţia inculpatului F.F.F.F. „Ăla n-are nimic pe numele lui! Da’ trei milioane i-a pus să dea (…)”.

În finalul discuţiei inculpatul E. a scos din buzunarul drept al pantalonilor un teanc de bancnote şi s-a apropiat de inculpatul A., încercând să-i înmâneze acestuia suma de bani însă acesta din urmă i-a indicat să dea banii inculpatei B. („Dă-i, mă, ei!”), iar E. a pus banii într-o pungă de cadouri cu care inculpata a părăsit încăperea. Inculpatul A. i-a explicat inculpatei că „Vezi, că în, în sacoşă ţi-a pus E. bani (neinteligibil) (…) să-i cumperi cărţile alea. Ţi-ai luat cartea, da?”. Înainte de a ieşi din încăpere, A. i-a reproşat inculpatului E.: „Al dracu’! O cafea n-ai dat!”.

După plecarea inculpaților A. şi B., C. i-a explicat inculpatului E. că, prin intermediul unei persoane al cărei nume nu a fost precizat, avea posibilitatea să intervină pe lângă judecătorul L.L.L., învestit în compunerea completului C8A al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, care urma să judece apelul în Dosarul nr. x/3/2012, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile: „Mie în mie. Asta vreau să (…) luna viitoare îţi spun mie în mie. Nu (…) (neinteligibil) (…) Da, suspendare, nu-ţi dă altceva. Jur că nu-ţi dă altceva (…) (neinteligibil) (…) Achi (…) (neinteligibil) (…) suspendare. Un doi ani, doi ani jumate - cu suspendare”.

Identitatea judecătorului L.L.L., pe lângă care inculpatul C. a susţinut că putea interveni pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, a rezultat din cuprinsul discuţiei cu E.: „Da. Direct la babă (…) (neinteligibil) (…) Baba stă la etajul doi. Şi el la bărbatu-său s-a dus, s-a dus la bulău (…) (neinteligibil) (…) Fii-sa e avocată (…) (neinteligibil) (…) birou de avocatură (…) (neinteligibil) (…). A fost eminent, eminent”, „Ăla a căzut cu ăia, cu asfaltul. După ce-a căzut, făcea ca noi. Mânca cu el la masă, vorbea cu el la masă!”.

Inculpatul E. s-a interesat de „preţul” pe care trebuia să-l plătească în schimbul hotărârii judecătoreşti favorabile „Poate să fie mai mult de (…) ?”, iar C. l-a lămurit că ar putea fi vorba de sume de 50.000, 100.000 sau 150.000 - fără a preciza valuta, ocazie cu care a amintit şi „serviciile” de care inculpații A. şi B. beneficiau în mod constant: „Plătim noi, îi dau eu să mănânce şi lu’ proasta aia. Şi el vine (…) (neinteligibil) (…)”.

Procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 05 martie 2014 se coroborează cu declaraţia inculpatului C. dată în cursul urmăririi penale (filele 163-172, 185-187, vol. 1 dup) în care acesta a relatat că inculpatul E. i-a solicitat să intervină pe lângă judecătorii Curtea de Apel Bucureşti învestiţi cu soluţionarea apelului declarat împotriva condamnării sale la pedeapsa de 7 ani închisoare, în vederea obţinerii unei soluţii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Inculpatul A. ar fi susţinut că nu putea interveni pe lângă judecătorul L.L.L., aflată în compunerea completului învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012, întrucât între cei doi judecători relaţiile nu erau bune. În atare situaţie, inculpatul C., din dorinţa de a-l încuraja pe inculpatul E., i-a relatat acestuia că va interveni chiar și personal pe lângă judecătorul L.L.L. ducându-se la ea acasă, la etajul 2, ceea ce nu era adevărat. În schimbul acestei intervenţii inculpatul E. s-a oferit să „plătească” o sumă de bani al cărei cuantum nu l-a precizat, specificând că nu va rămâne ”de rușine”, urmând ca prețul să fie stabilit de inculpatul C. după ce ar fi avut o discuţie cu persoană care intermedia traficul de influenţă. Inculpatul C. a declarat că în realitate nu avea posibilitatea să intervină pe lângă judecătorul L.L.L., direct sau prin intermediul altei persoane.

Audiat fiind de instanța de fond inculpatul C. a menținut doar în parte declarațiile date la urmărire penală susținând că a declarat neconform cu realitatea datorită înțelegerii pe care a avut-o cu procurorul de caz pentru a obține control judiciar și nu o măsură preventivă mai severă. Cu privire la discuțiile avute cu inculpatul E. a declarat că i-ar fi spus acestuia de fapt despre o babă de la etajul doi care face astrograme și care i-a făcut și astrograma inculpatului E. zicându-i că îi e bine. De asemenea a declarat că niciodată nu a discutat și nu a primit de la inculpatul E. vreun beneficiu pentru a interveni pe undeva în vederea obținerii unei soluții favorabile (filele 12 - 14 vol. 3).

În același timp, inculpatul C. a solicitat înlăturarea declarației sale dată la urmărire penală întrucât nu corespunde voinței sale, fiind în același timp provocat și obligat să facă declarații care nu sunt conforme cu realitatea.

Curtea a reţinut că potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

De asemenea, conform art. 101 alin. (1) C. proc. pen. este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obține probe.

Art. 101 alin. (3) C. proc. pen. stabilește că este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.

Raportând dispozițiile legale menționate la modul de administrare a mijloacelor de probă în acest dosar de către procuror, Curtea a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 102 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia ”probele obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal”, neexistând nicio încălcare a principiului loialității în realizarea acestora.

Dispozițiile legale menționate anterior nu trebuie privite izolat, rupte de context, ci integrate unitar în titlul din care fac parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.

Deși legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acțiunea de determinare, este incontestabil că aceasta nu poate avea loc decât prin modalitățile alternative prevăzute în alin. (1) al articolului indicat: violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri.

Se mai reține că în lipsa unor asemenea acțiuni insidioase, nu se poate reține că există o determinare, întrucât numai prin modalitățile alternative de mai sus se influențează voința persoanei asupra căreia se exercită, ea fiind în situația în care nu mai gândește și acționează liber. A considera, dincolo de exigențele textului de lege, că orice acțiune din partea unei persoane se poate circumscrie noțiunii de ”determinare” înseamnă pe de o parte, a ignora împrejurarea că cel asupra căreia se exercită determinarea are deplină capacitate de exercițiu, iar, pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noțiunii și alte semnificații decât cele pe care legiuitorul însuși le-a dat.

Inculpatul C. susține în motivarea cererii de înlăturare a declarațiilor date la urmărire penală că a fost ”amenințat” de doamna procuror că în cazul în care nu declară așa cum se dorește față de acesta va fi luată o măsură preventivă mai severă iar dacă colaborează se va dispune doar măsura controlului judiciar, motive pentru care a înțeles să facă afirmații mincinoase, cu riscul comiterii unei alte infracțiuni cum ar fi inducerea in eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.), favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.) și respectiv implicând posibilitatea săvârșirii de către magistrat a infracțiunii de influențare a declarațiilor (art. 272 C. pen.).

La dosarul cauzei a fost depusă o opinie expertală de specialitate extrajudiciară în materia psihologiei clinice judiciare nr. 24 din 20 septembrie 2014 (filele 284 - 290) din concluziile cărora rezultă că inculpatul C. are o slabă capacitate de analiză - sinteză inferioară vârstei de 47 de ani, cu un IQ de 71 - nivel liminar de inteligență, fără a se indica că acesta nu ar avea discernământul păstrat sau capacitate deplină de exercițiu. De asemenea, în caracterizarea persoanei inculpatului s-au depus înscrisuri din care rezultă că începând cu data de 12 iulie 2011 ocupă funcția de ”Director Societate Comercială” în cadrul SC N.N.N. SRL, având în subordine o societate cu un efectiv de aproximativ 900 capete vaci cu lapte și aproximativ 35 de salariați, implicându-se cu operativitate în luarea deciziilor (aspecte susținute în mod constant cu ocazia formulării diferitelor cereri de modificare a obligațiilor dispuse în cadrul controlului judiciar).

În aceste condiții, ”amenințarea” inculpatului C. cu luarea unor măsuri preventive prevăzute de lege, care sunt supuse controlului judecătoresc, nu creează instanței convingerea că se impune înlăturarea declarațiilor date de acesta în fața procurorului întrucât acestea nu ar corespunde adevărului, cu atât mai mult cu cât la momentul audierii de către organul de urmărire penală acesta a fost asistat de apărător ales, declarația dată a fost însușită prin semnarea acesteia inclusiv de avocatul său, iar afirmațiile din cuprinsul acesteia se coroborează cu celelalte probe de la dosarul cauzei, așa cum se va arăta în continuare. Micile neconcorH.țe care se pot observa la momentul vizionării înregistrării audierii inculpatului C. între cele declarate oral și cele consemnate în declarația scrisă nu reprezintă împrejurări esențiale care să modifice starea de fapt care rezultă din acest mijloc de probă, și care așa cum s-a arătat, au fost însușite de inculpat prin semnarea declarației.

Mai mult decât atât, în motivarea cererii de modificare a măsurii controlului judiciar, formulate anterior audierii sale în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. a invocat faptul că pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, de colaborare cu organele de urmărire penală în aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, nu s-a prevalat de dreptul la tăcere și prin declarațiile date și-a exprimat în detaliu, propria versiune cu privire la faptele imputate (cererea din 22 iulie 2014 - filele 33 - 34 vol. 2 dos inst.).

Lipsa de coerență între declarațiile date și modificarea acestora în funcție de interesul de moment al inculpatului au creat instanței convingerea că singura declarație care corespunde adevărului este cea dată la urmărire penală și care se coroborează cu celelalte probe de la dosarul cauzei.

Pentru aceleiași motive, instanța a înlăturat din materialul probatoriu declarația dată de inculpatul C. în cursul cercetării judecătorești întrucât aceasta este în mod vădit nesinceră, susținerile inculpatului fiind lipsite de logică, nereale și sunt combătute prin probele testimoniale și științifice precum și conținutul convorbirilor ambientale efectuate și atașate la dosar.

Fiind audiat la urmărire penală inculpatul E. a declarat (filele 248-255, 262-265, vol.

1) că, în urmă cu aproximativ 1-2 ani, l-a cunoscut pe C. în cadrul unor relaţii de afaceri. Inculpatul a relatat că, în concret, administrează o firmă care se ocupă de transport rutier de containere, iar C. avea nevoie să transporte pe teritoriul ţării mărfuri necesare fermei de animale pe care o deţine. În împrejurările menţionate, a rămas prieten cu C. şi a continuat să se întâlnească cu acesta în diverse ocazii, cum ar fi zilele de naştere şi altele. La un interval de timp neprecizat, de la data la care l-a cunoscut pe C., cu prilejul unei vizite la biroul celui ultim menţionat, situat în Bucureşti, l-a cunoscut şi pe A., căruia, iniţial, nu i-a cunoscut nici numele şi nici calitatea de judecător.

C. i l-a prezentat ca fiind „domn’ profesor” şi, ulterior, a aflat că se numeşte A. şi că este judecător în Bucureşti. În contextul în care era inculpat în Dosarul penal nr. x/3/2012, E. a relatat că a discutat cu C. şi A. despre situaţia sa juridică. Inculpatul a declarat că nu îşi aminteşte dacă înainte de a fi condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare de către Tribunalul Bucureşti, respectiv în decembrie 2013, a discutat cu susnumiţii despre acest dosar penal, dar este posibil să fi avut discuţii generale cu privire la acest subiect, însă, după condamnare, a abordat acest subiect de conversaţie, atât cu A., cât şi cu C., în special cu cel ultim menţionat.

Astfel, şi-a făcut cunoscută părerea despre propria cauză penală, în sensul că era nedreaptă condamnarea suferită, după cum era nedrept şi să-i fie sechestrate bunurile. C. l-a asigurat că nu vor rămâne lucrurile aşa şi i-a spus că va lua o condamnare cu suspendarea executării pedepsei, dându-i de înţeles că avea posibilitatea să intervină în vederea obţinerii acelei soluţii de condamnare cu suspendare a executării pedepsei. A afirmat că, prin intermediul unei persoane, al cărui nume nu i l-a precizat, avea influenţă asupra judecătorilor de caz.

Deşi C. nu a menţionat explicit numele judecătorului pe lângă care susţinea că putea să intervină, fiind vorba de un complet de 2 judecători, inculpatul a declarat că a bănuit că nu putea fi vorba decât de unul din cei doi judecători, L.L.L. sau un domn despre care a reţinut că se numeşte „...”. Ulterior, C. i-a oferit detalii legate de identitatea judecătorului pe lângă care intervenea, spunând că este vorba despre o doamnă, cu privire la care s-a adresat cu apelativul „babă”, afirmând, totodată, că intermediarul se ducea acasă la această doamnă.

C. i-a relatat şi alte detalii despre doamna respectivă, referitor la faptul că soţul acesteia fusese condamnat pentru fapte de corupţie, situaţie în care şi-a dat seama că era vorba despre L.L.L. E. a declarat că i-a adresat inculpatului C. o întrebare referitoare la cuantumul sumei de bani care ar fi trebuit să fie dată pentru realizarea intervenţiei, însă răspunsul nu a fost unul precis, fiind menţionate mai multe sume de bani, pe care nu le-a reţinut, răspunsul având un caracter orientativ. Inculpatul a relatat că a discutat şi cu inculpatul A. despre situaţia sa din dosarul menţionat, respectiv încadrarea juridică a faptelor de care era acuzat, conform prevederilor din N.C.P., precum şi despre o posibilă prescriere a faptelor, în baza legii penale mai favorabile.

A. l-a sfătuit să o recuze pe L.L.L., însă E. a refuzat să dea curs sfatului primit, situaţie în care A. a insistat asupra ideii şi a sugerat că ar putea fi recuzată de un alt inculpat din dosar. A. şi-a exprimat opinia cu privire la dosarul în care E. era inculpat, în sensul că nu era posibil să se menţină sechestrul asupra bunurilor sale. De asemenea, s-a pronunţat şi cu privire la menţinerea condamnării la pedeapsa de 7 ani închisoare, spunând că este posibil ca această hotărâre să se menţină şi în apel. Aceste discuţii cu inculpatul A. au avut loc în prezenţa inculpaţilor C.

şi D., în ultima perioadă fiind de faţă şi inculpata B. C. şi D. au participat la discuţiile sale cu A., dar mai mult în glumă, iar B. a discutat mai puţin acest subiect. În aceleaşi împrejurări, A. l-a sfătuit să o recuze pe L.L.L. în zilele în care el era planificat în completul de permanenţă. E. a declarat că a înţeles că era posibil ca A. să intre în compunerea completului de judecată într-o astfel de situaţie, însă a refuzat să dea curs sfatului primit. Inculpatul nu şi-a mai amintit dacă inculpatul A. i-a oferit informaţii cu privire la datele în care acesta era planificat în completele de permanenţă, după cum nu şi-a amintit nici dacă a discutat vreodată cu aceştia în baia imobilului.

A existat o discuţie în cadrul căreia A. a afirmat că, prin recuzarea judecătorului L.L.L., ar putea ajunge să judece el Dosarul nr. x/3/2012, dar nu s-a exprimat în sensul că ar putea să dea o soluţie favorabilă. Cu toate acestea, E. a declarat că A. îşi exprimase deja opinia potrivit căreia sechestrul instituit asupra bunurilor inculpatului era nelegal şi trebuia desfiinţat. De fiecare dată când s-a deplasat la biroul lui C., a mâncat împreună cu acesta şi cu cei care mai erau de faţă, masa fiind comandată de la restaurantul turcesc situat lângă biroul respectiv.

În mai multe rânduri, E. a achitat masa, lăsând banii la C., fără a plăti direct ospătarului. Era vorba de sume de bani de aproximativ 200 lei, 300 lei sau 400 lei. În mai multe situaţii în care a fost la biroul respectiv, la plecare, i se sugera că trebuie să lase o anumită sumă de bani, sub diverse pretexte, cum ar fi faptul că trebuia să achite contravaloarea mesei, a motorinei cu care era alimentat un autoturism cu care se deplasa judecătorul, inculpatul neavând cunoştinţă dacă era vorba de autoturismul propriu sau cel care îi era pus la dispoziţie de C..

E. a declarat că nu îşi aminteşte dacă aceste sugestii au fost făcute de C., D. sau A., însă, cu siguranţă, era vorba de unul dintre ei. Aproximativ în luna aprilie 2014, a fost contactat telefonic de C., care i-a spus că trebuie să se deplaseze la mare, pentru a lua masa la restaurant, împreună cu D., A. şi B.. Inculpatul a făcut o rezervare la cherhanaua de la Olimp - „Popasul pescarilor”, şi, în aceeaşi zi, susnumiţii au venit să ia masa la acel restaurant. E. a participat şi el la masa respectivă, unde s-a serbat ziua de naştere a inculpatei B. iar, în final, inculpatul a achitat contravaloarea mesei respective, susţinând că nu îşi aminteşte cuantumul notei de plată.

Inculpatul E. a relatat că firma la care este administrator - SC G.G.G.G. SRL - figurează ca parte responsabilă civilmente în Dosarul penal nr. x/249/2012*, aflat pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară, obiectul cauzei fiind ucidere din culpă, în contextul unui accident rutier. Inculpatul a menţionat că este posibil să fi discutat cu A. şi cu C. despre acest dosar penal, însă nu le-a solicitat intervină în sensul soluţionării favorabile a acestei cauze penale. E. a relatat că a asigurat, prin camioanele deţinute de SC G.G.G.G. SRL, circa 1-2 transporturi de marfă, în beneficiul inculpatului C., fără a se întocmi vreun contract care să aibă ca obiect aceste servicii şi fără a fi facturate sau plătite.

Inculpatul a explicat că transporturile respective erau deja plătite de alţi parteneri contractuali, faţă de care îşi îndeplinise obligaţiile contractuale, în sensul că a transportat mărfurile la destinaţie, iar, pe drumul de întoarcere, în condiţiile în care mijlocul de transport era fără încărcătură, a acceptat să transporte mărfurile inculpatului C.

Cu ocazia audierii sale de către instanță inculpatul E. (filele 198 - 200 vol. 2) a declarat că a avut discuții cu inculpatul C. și A. atât cu privire la dosarul său aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cât și cu privire cel înregistrat pe rolul Judecătoriei Lehliu - Gară susținând însă că cei doi inculpați nu i-au spus că ar putea să facă vreo intervenție în dosar și că respectivele discuții au avut loc în baza relației de prietenie pe care o are cu inculpatul C., susțineri care însă nu pot fi reținute de instanță întrucât, pe de o parte inculpatul a revenit asupra celor declarate la urmărire penală fără nicio justificare pertinentă, iar pe de altă parte acestea nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosarul cauzei, fiind contrazise chiar de declarațiile inculpatului C. și de cele ale martorului I. date în cursul urmăririi penale precum și de convorbirile purtate în mediu ambiental și redate conform proceselor verbale atașate la dosarul cauzei.

În cauză, în cursul urmăririi penale, a fost audiat și martorul I. (filele 40 - 48, vol. 5 dup), medic veterinar la SC H.H.H.H. SA, firmă care a fost preluată de inculpatul C., care a declarat că în perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014, martorul s-a deplasat în mai multe rânduri la biroul inculpatului C., situat în Bucureşti, prilej cu care i-a împrumutat mai multe sume de bani. Martorul nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă a faptului că sumele de bani respective proveneau din patrimoniul SC N.N.N. SRL - firma deţinută în fapt de C. - şi erau restituite celui ultim menţionat după reţinerea unui comision de 4% (conform procesului-verbal de redare de la filele 247-258, vol. 3). Martorul a declarat că a asistat la discuţii care au avut loc între C. şi un anume „E.” din Constanţa, din conţinutul cărora a înţeles că cei doi au stabilit ca „E.” să efectueze un transport de siloz furajat de la Oradea la fermă, în valoare de aproximativ 30.000 lei. În schimbul acestui transport, C. s-a obligat să-l ajute cu problemele pe care le avea cu legea, prin intermediul unei persoane, respectiv, A., despre care martorul a înţeles că avea calitatea de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Martorul a declarat că, potrivit înţelegerii dintre C. şi „E.”, suma de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor legate de transportul menţionat, nu mai trebuia achitată, fiind compensată de intervenţia pe lângă judecători. De asemenea, I. a precizat că acele transporturi de la Oradea s-au realizat şi pot fi identificate în contabilitatea societăţii.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, martorul I. (filele 276 - 277 vol. 2) după ce a declarat că își menține declarațiile date la urmărire penală, a încercat să le nuanțeze, susținând că discuțiile dintre inculpatul C. și E. au avut loc pe un ton de glumă și că nu a spus aceste lucruri procurorului pentru că nu a fost întrebat, aspecte care, pe lângă faptul că sunt în mod vădit lipsite de logică, nu pot fi reținute de Curte raportat la conținutul discuțiilor, așa cum acestea rezultă din planșele foto și procesele verbale de redare a convorbirilor precum și din declarațiile inculpaților C. și E. date în cursul urmăririi penale.

Demersurile efectuate de inculpatul E., în vederea influenţării judecătorilor care erau investiți cu soluționarea Dosarelor penale nr. x/3/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi nr. x/249/2012* al Judecătoriei Lehliu Gară, au rezultat şi din alte convorbiri purtate în mediul ambiental, după cum urmează:

Astfel, la 26 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 185-225 vol.

2) inculpatul A. i-a oferit consiliere juridică inculpatului E., cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte faptele pentru cel ultim menţionat fusese condamnat, în primă instanţă, la pedeapsa de 7 ani închisoare. La iniţiativa inculpatului A. („Hai, băi, vino-ncoa’!”), inculpatul E. s-a aşezat lângă acesta („Aicea sunt!”), fiind interesat de o eventuală încetare a procesului penal pornit împotriva sa, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale: „Am o problemă! E .(neinteligibil) (…) opt ani.

Deci urmărirea mea penală începe pe douăzeci şi unu iunie”, „Actele premergătoare, în rechizitoriu se reţine că dă (…) de douăzeci şi trei (…), douăzeci şi opt, a doua, două mii şase, deci practic a durat (neinteligibil) (…)” „Şi există un articol (neinteligibil) (…) în care scrie că .(neinteligibil) (…) în act premergător sau (neinteligibil) (…) care întrerupe cursul procesului (…) ă (…) întrerupe şi termenul de prescripţie de (…)”. Inculpatul A. a încercat să-i explice că aplicarea legii penale mai favorabile, în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor şi instituţia prescripţiei răspunderii penale, este o problemă juridică controversată, fiind necesară adresarea unei întrebări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, ceea ce ar putea conduce la suspendarea procesului:

„(citind un document) (…) decizia o mie nouăzeci şi doi, în sensu’ (neinteligibil) (…) mai favorabile (neinteligibil) (…) este aia, o singură dată. Nu asta (neinteligibil) (…) ţi-a pus-o în câr (…) cârcă încă o dată! Asta tre’ să înţelegi! Curtea Constituţională (neinteligibil) (…) în timp .(neinteligibil) (…) imediat (neinteligibil) (…) legii penale mai favorabile. Să ţi-o aplice p-asta, că este nouă! Opt plus nouă! M-ai înţeles?”, „Înalta Curte .(neinteligibil) (…) se suspendă. Noi am suspendat pe dosaru’ (neinteligibil) (…)”Azi, da, azi.

A suspendat şi a sesizat (neinteligibil) (…). E o situaţie generală (…)”. În condiţiile în care E. a concluzionat că s-a împlinit termenul de prescripţie („La mine ar fi termenu’ de prescripţie (…)”), inculpatul A. a confirmat imediat: „Da!”. E. a insistat: „E posibil să se lămurească în defavoarea mea?”, dar inculpatul A. l-a liniştit: „Sută la sută sunt convins. Mi-a zis-o Curtea Constituţională. Ăştia n-au cum să o dea altfel (neinteligibil) (…) N-are cum să o dea. Curtea Constituţională a zis «Da, este constituţională!», dar în măsura în care se aplică numai faptelor (…)”.

Deoarece unul dintre judecătorii aflaţi în compunerea completului care judeca, în apel, dosarul penal de referinţă, nu formulase cerere de abţinere, în condiţiile în care mai pronunţase o hotărâre în aceeaşi cauză penală, A. şi-a exprimat dezaprobarea: „Asta e proastă! Asta e dementă”, „Da! Adică, nu s-a abţinut(…) nu nimica!”. Inculpata B. şi-a exprimat, la rândul său, opinia juridică („O abţinere şi recuzare pe noua procedură, dacă ai casat şi ai trimis spre rejudecare, indiferent că n-ai analizat (…)”, „Trebuie să te abţii!”, „E caz de incompatibilitate prevăzut în plus faţă de cel vechi”) şi, în final, l-a sfătuit pe E.:

„O recuzi!”.

La întrebarea inculpatului E., referitoare la durata procedurii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea să pronunţe o hotărâre prealabilă („În cât timp poate răspunde (…) Înalta Curte de Casație și Justiție?”), inculpatul A. a lămurit şi această problemă: „În trei luni”. Ca urmare a activităţii de consiliere juridică prestate de inculpatul A., inculpatul E. a rezumat situaţia: „Eu elev şi dumneavoastră profesor!”.

În continuare, inculpatul A. a adus în discuţie dificultăţile financiare cu care se confrunta din cauza obligaţiilor generate de ziua de 1 martie: „şaptezeci şi cinci de mărţişoare, mânca-ţi-aş gura ta!”, „Păi, sunt douăzeci şi cinci de grefiere”, „N-a fost până acum aşa scump. Cel mai ieftin mărţişor cinci lei?”, „Înainte dădeam zece milioane, când eram şef! Zece milioane dădeam, că trebuia să dau şi la şefe pe sus. Şi acuma dau şi la şefe pe sus. Pe cuvânt dacă te mint!”. Pe parcursul acestor lamentări ale inculpatului A., inculpatul E. a băgat mâna în buzunarul drept al pantalonilor, a scos mai multe bancnote pe care le-a numărat şi i le-a înmânat inculpatului A., care, în timp ce vorbea, le-a introdus în buzunarul stâng al pantalonilor.

Din planşele foto de la filele 160-174, vol. 2 dup, a rezultat că inculpatul A. a primit şi în ziua precedentă - 25 februarie 2014 o sumă de bani de la E..

În ziua de 27 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 226-280 vol. 2 dup) inculpatul E. şi-a exprimat aprecierea în raport cu „sfaturile” primite cu o seară în urmă de la inculpatul A. („Da’ mi-a plăcut puţin de el aseară, c-a avut răbdare să explice, ştii?”), context în care inculpatul C. s-a situat în dezacord cu astfel de apreciere („Are răbdare, cum să nu? Îmi bag (cuvânt obscen) (…) în rasa lui!”), motivat de faptul că inculpatul s-a limitat la sfaturi („(…) că are el hârtii”), în loc să realizeze o intervenţie efectivă pentru soluţionarea favorabilă a dosarului, situaţie în care i-a comunicat cumpărătorului de influenţă că va încerca să realizeze pe altă filieră intervenţia pe lângă judecătorii de caz („Hai, să stau după el? Nu stau după el! Că mă duc, că fac vorbele, E., şi orice vorbă e deschidere, ai înţeles?”).

În continuare, C. a sugerat că intervenţia pe care dorea să o realizeze îl viza pe unul din judecătorii învestiţi în compunerea completului care judeca Dosarul nr. x/3/2012: „Şi când vede escroaca aia (…) Aia e altă escroacă. Nu e, mă, e escroacă şi baba aia. Vede că e, zice: «Da, da» Înţelegi şi nu-i proşti!”. După ce au discutat despre faptul că C. se ocupa de repararea ceasului senatorului E.E.E. (în vocabularul inculpatului, „cocoşatul” este E.E.E., vicepreşedintele Senatului României), inculpatul E. a revenit asupra subiectului legat de soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012, afirmând că ar putea să strângă bani şi de la coinculpaţii din cauza penală menţionată („Mă gândeam la altceva.

După aia să-i strâng eu pe toţi, dacă e asta bună şi adevărată, că mai e chichiţa aia care i-am zis-o lui aseară”, „Şi să vorbim şi cu Ciupercă şi lu’ ăla, şi lu’ ăla, să strângem ceva lei (…) ”), fiind aprobat de C.: „Da, să se pună în mişcare, da!”. Inculpatul C. a continuat să susţină că avea relaţii prin intermediul cărora ar putea să intervină pe lângă judecătorul L.L.L.: „Sunt prieten, mă, La ei acasă, cum să nu, n-a vrut să spuie, e prieten bun. Ăla e prieten bun cu ei. Cu bărba-su’, frate.

Şi bărba-su’ a fost (…) unu din judecătorii de la Înalta (…) Eminenţe! De la Tribunal (…) Omu’ eminent, i-a să-l întrebi pe, pe avocatu’ ăsta”, „Nenea are la (neinteligibil) (…) intrare. Pe la nenea a stat vreo şapte ani la rând. De la nenea a plecat d-acolo” (în vocabularul inculpatului C., „nenea” este judecătorul P.P.P. de la Tribunalul Bucureşti). E. i-a mărturisit inculpatului C. că inculpatul A. i-a promis că va interveni în vederea soluţionării favorabile şi a altei cauze penale, respectiv Dosarul nr. x/249/2012*, aflat pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară:

„A ajuns ăsta la Lehliu, dosarul ăla al meu cu accidentul”, „Şi (…) tre’ să facem ceva cu el, ca să lucreze el cu asigurarea în mână?”. Aflând această informaţie, C. şi-a exprimat uimirea: „Cu (…) ce cu el? Păi, ce să faci cu el? .(neinteligibil) (…) ştie!”, iar E. i-a oferit lămuriri suplimentare: „A zis că ştie acolo! Oricum eu iau amânarea, după aia o mai lăsăm pe aia puţin, ca s-o rezolv p-asta. Nu?”.

La 11 martie 2014, inculpaţii A., B., C. şi E. au discutat din nou despre Dosarul penal nr. x/3/2012 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 147-208 vol. 3 dup), în sensul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile persoanelor acuzate în respectiva cauză penală. În acest context, inculpatul E. a fost sfătuit de toţi interlocutorii săi să formuleze o cerere de recuzare a judecătorului L.L.L. În situaţia în care, între timp, judecătorul L.L.L. formulase o cerere de abţinere care fusese respinsă, inculpatul A. a explicat motivul pentru care s-a pronunţat o asemenea soluţie: „Păi, da’ ştii de ce-a recuzat aia, de ce a dat respins? Că rămânea ea, proasta! Mă, e o leneşă şi-o puturoşenie, de n-aţi văzut de când sunteţi!”. La un moment dat, C. şi A. au avut o dispută, în ceea ce priveşte severitatea judecătorului L.L.L.. Astfel, deşi C. a susţinut că „Nu dă baba pedepse mari niciodată!”, A. l-a contrazis: „Baba-i nebună!”, „(…) ea a dat la sportivi! La ăştia de aici!”, „Băi, E.! Găseşte, mă, s-o recuze un nebun!”. Inculpatul C. a argumentat că intervenţia trebuia făcută direct la judecătorul L.L.L. („Trebuie dus la babă, mă! Fără babă nu faci nimic!”) şi, în pofida protestelor exprimate de A. („N-ai cum! Baba-i nebună! N-ai cum, C.le!”), a insistat: „El e un dulce!”. Inculpatul A. a cerut lămuriri: „Cine?”, iar răspunsul primit („Bărbate-su’!”) a generat un nou comentariu: „A! Păi, d-aia a şi ajuns la puşcărie (neinteligibil) (…) a ajuns săracu’!”.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, privind Dosarul penal nr. x/3/2012 (filele 5-25 vol. 9) precum şi listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (filele 1-313, vol. 6 dup).

Astfel, a reieşit că prin sentinţa penală nr. 951 pronunţată la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2012 s-a dispus printre altele, condamnarea inculpatului E. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b).18 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare; s-a dispus confiscarea specială a sumei de 10.000 euro de la inculpatul E., sens în care s-a dispus luarea măsurilor de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real sau administrator, aflate în ţară sau în străinătate.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel inculpaţii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 15 ianuarie 2014, la completul C8A, compus din judecătorii L.L.L. şi Constantinescu Luchian. Prin încheierea din 25 februarie 2014 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de abţinere a judecătorului L.L.L.

Având în vedere cele expuse, Curtea a reţinut că rezultă fără niciun dubiu că inculpații C. şi E. au săvârşit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

S-a mai reținut că simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă - nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 C. pen., s-a arătat că prin incriminarea acestei infracțiuni, legiuitorul a urmărit sancționarea faptelor celor care, speculând reala sau pretinsa lor influență, pe lângă vreun funcționar sau alt salariat, aruncă suspiciune asupra acestora și implicit, asupra desfășurării corecte a activității instituțiilor din care fac parte. Interesul apărat este, în principal, buna reputație a unor astfel de instituții, legiuitorul urmărind apărarea acestora de discreditarea care poate rezulta din faptul că o persoană - ce urmărește să - și creeze o sursă ilicită de venituri - se laudă cu reala sau pretinsa influență asupra unui funcționar. Prin urmare, pentru existența și implicit, consumarea infracțiunii de trafic de influență, nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenția reală sau presupusă se urmărește determinarea unei acțiuni licite sau ilicite, și nici dacă s-a efectuat sau nu, actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului. Dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale, ori presupuse. De asemenea, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este indiferent faptul că inițiativa aparține traficantului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență și corelativ al cumpărării de influență, Curtea a reținut că trebuie să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții referitoare la latura obiectivă: este important, ca acea influență, reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru cumpărătorul de influență motivul determinant al tranzacției. Așadar, inculpatul este necesar să precizeze actul referitor la care se trafică influența, probele dosarului confirmând această împrejurare. De asemenea, este necesar ca inculpatul să promită intervenția sa, pe lângă un funcționar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, condiție de asemenea îndeplinită în cauză așa cum rezultă din probele analizate anterior. În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, Curtea a reţinut că această faptă se săvârșește numai cu intenție calificată prin scop, care constă în efectuarea sau neefectuarea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, neexistând niciun dubiu, asupra atitudinii inculpaților de conștiință și voință de a obține o hotărâre favorabilă inculpatului E. Astfel, voința inculpatului C. a constat în săvârșirea uneia sau mai multora din acțiunile specifice elementului material al infracțiunii - știind că foloasele reprezintă prețul influenței sale asupra funcționarului - pe planul conștiinței reprezentându-și pericolul creat pentru activitatea judecătorilor investiți cu soluționarea apelului formulat de inculpatul E. și implicit crearea de suspiciuni cu privire la onestitatea acestora. Acțiunea, care constituie elementul material al infracțiunii, se săvârșește numai cu intenție directă - dol special - fiind necesară voința inculpatului de a primi bani, bunuri sau alte foloase, și respectiv al cumpărătorului de influență de a da astfel de bunuri necuvenite, aspecte dovedite cu prisosință de probele dosarului.

Raportat la aceste aspecte, instanța a apreciat că apărările formulate de inculpați în sensul inexistenței probelor din care să rezulte vinovăția acestora sunt nefondate.

II. Infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, de către inculpații B. şi A..

Inculpata B., în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, l-a ajutat pe inculpatul A., care la acel moment ocupa funcția de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să permită accesul unor persoane neautorizate - C. şi D. - la informaţii care nu erau destinate publicităţii constând în datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu, în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite.

Curtea a reţinut că această stare de fapt rezultă din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, cu declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorilor D.D., K., M., O., N., P., V., T., în ceea ce privește adresele la care domiciliază precum și numele apărătorilor aleși din cauzele în care au avut calitatea de părți şi cu procese-verbale de verificare a datelor de stare civilă.

Astfel, s-a reţinut că în convorbirile purtate în mediul ambiental la datele de 11 aprilie 2014, 16 aprilie 2014 şi 24 aprilie 2014, inculpatul A., în contextul în care trecea în revistă toate dosarele penale aflate pe lista sa de şedinţă, le-a solicitat inculpaţilor C. şi D. să noteze numele, prenumele şi adresa subiecţilor procesuali, în vederea contactării acestora pentru a le transmite „oferta” judecătorului de caz cu privire la soluția favorabilă pe care o pot obține în dosarele aflate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în schimbul unor sume de bani. Astfel, inculpatul A. a dictat interlocutorilor săi:

- „Deci, fii atent! Deci, ăsta (…) D.D. (…) aşa (…) domiciliat în Bucureşti, sector 6 (…), D.D., are fraudă (…) are fraudă informatică și înșelăciune .(neinteligibil) (…) Aleea Istru (repetă pronunţând literele) (…), I (…) S (…) T (…) R (…) U (…), Istru, unde dracu’ o fi asta?” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 11 aprilie 2014 filele 149-151 vol. 4 dup);

- „Uite, bă, K., da, Aleea (…) (neinteligibil) (…) Mioara Luiza, numărul cinci, bloc şase, scara A, apartament trei’şase (…) sector patru” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4 dup);

- „Da, la doi, ăsta, Bucureşti. Scrie-l şi p-ăsta! Lege mai favorabilă! Şi (…) şi lu’ acesta, pot să-i mai dau (…) să-i mai reduc. Uite, de la şase la cinci şi el vrea mai puţin, trei. Şi ăsta.”. C. s-a interesat: „Şi ăsta cine e?”, „În ce sector stă?”, iar magistratul i-a răspuns: „L.”, „Bucureşti” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4);

- „Uite, mă, aici, O.O.O., ai fost și la ăsta cumva? O.O.O.!”, „A dat cu cuțitu’, tentativă la omor deosebit de grav (…)”. Inculpatul D. a solicitat informaţii suplimentare: „Ce e ăsta?”, „Cum îl cheamă pe ăsta?”, „E liber?”, fiind lămurit de judecător, atât asupra datelor de contact, cât şi cu privire la mesajul care trebuia transmis: „M.”, „E liber!? La tentativă (…). Ăla a dat cu cuţitu’, i-a dat patru ani cu (…) suspendare”, „Strada .... Du-te şi zi-i: «Du-te-n (…) (cuvânt obscen) (…)»” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4);

- „Uite, bă, aci! Toți sunt din com. Peretu. A omorât un copil de cin’sprezece ani. „Toți, com. Peretu, Alexandria, Alexandria!”, „Da, îi rămâne definitivă la noi (…) (neinteligibil) (…). Familia N., N. şi T., T. şi V. Ăstea sunt (…)” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4);

- „(…) sunt speranţe mari în ăsta, că eu îl ştiu pe ăsta!”, „Stai, bă, că nu-s din Voluntari (…) (neinteligibil) (…) Strada ... (…) (neinteligibil) (…) numărul cinci, vila doi (…) (neinteligibil) (…)”. „Păi, da (…) (neinteligibil) (…) e născut în (…) (neinteligibil) (…)” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 24 aprilie 2014 filele 317-337 vol. 4 dup).

Conform proceselor-verbale de verificare existente la dosarul cauzei, persoanele indicate de inculpatul A. figurează în calitate de subiecţi procesuali în dosarele penale aflate pe lista de şedinţă a completelor din care făcea parte inculpatul A., informaţiile furnizate de acesta fiind confirmate de datele de stare civilă ale persoanelor menţionate precum și de declarațiile date de aceste persoane în cauză.

Curtea a reţinut că este o ”informație ce nu este destinată publicității” orice informație cu privire la care există o interdicție de divulgare care rezultă din norme legale, norme administrative sau chiar ordine de serviciu.

În baza Legii nr. 677/2001, privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, Curtea de Apel Bucureşti figurează înregistrată cu nr. 2933 de operator de date cu caracter personal (fila 1, vol. 6 dup).

Inculpatul A., cu ajutorul inculpatei B., a furnizat date de identificare ale subiecţilor procesuali din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - nume, prenume, adresă de domiciliu, informaţii care se circumscriu noţiunii de date cu caracter personal, conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001. În baza art. 19 din legea anterior menţionată, inculpaţii A. şi B., acţionând sub autoritatea operatorului de date cu caracter personal nr. 2933 (Curtea de Apel Bucureşti), aveau obligaţia să nu prelucreze datele la care au avut acces, decât în temeiul unei obligaţii legale.

Or, în cauză nu exista nicio obligaţie legală de a furniza inculpaţilor D. şi C., datele cu caracter personal ale subiecţilor procesuali din dosarele penale aflate pe listele de şedinţă în care inculpații A. şi B. figurau în calitate de judecător şi, respectiv, de grefier.

S-a mai reținut că, din declaraţiile martorilor D.D., K., M., O., N., P., V. şi T. (filele 56-59, vol. 5 dup), declarații care au fost menținute în fața instanței, a reieşit că datele cu caracter personal furnizate inculpaţilor D. şi C. de către inculpatul A., cu ajutorul inculpatei B., corespund situaţiei personale a acestor părți.

Neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea datelor cu caracter personal constituie contravenţia prevăzută de art. 33 din Legea nr. 677/2001, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune.

În raport cu circumstanţele faptice descrise anterior, inculpaţii A., B., D. şi C. au folosit datele cu caracter personal ale subiecţilor procesuali din dosarele aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în scopul obţinerii unor beneficii materiale necuvenite, respectiv pentru a contacta potenţiali mituitori de la care să pretindă unele sume de bani în schimbul „obţinerii” unor hotărâri judecătoreşti favorabile.

În desfăşurarea activităţii infracţionale, inculpatul A. a beneficiat de ajutorul grefierului său de şedinţă, inculpata B., care, potrivit conivenţei infracţionale, a cunoscut modul de operare al coinculpaţilor, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de corupţie pentru care a fost constituită gruparea criminală şi chiar i-a sprijinit şi i-a încurajat pe coinculpaţi în activitățile infracționale desfășurate pentru obţinerea de foloase necuvenite.

Astfel, conform proceselor-verbale de redare a convorbirilor din 11 aprilie 2014 (filele 145-148, vol. 4), înainte de a pătrunde în baia imobilului din București, pentru a-i dicta inculpatului D. adresa subiectului procesual D.D., inculpatul A. a primit de la inculpata B. mai multe hârtii, cu aspect de coli A4. Conform imaginilor înregistrate, inculpata B. a intrat în camera de zi cu mai multe hârtii pe care le-a pus pe masă, în faţa inculpatului A. După ce a studiat înscrisurile primite de la inculpată, A. a cerut lămuriri: „Pentru ce ţi-am cerut asta (…) (neinteligibil) (…)”, moment în grefierul i-a reproşat:

„Ţi-am adus aminte sau e nevoie să-ţi spun eu? Bună dimineaţa”. În continuare, inculpatul A. a părăsit camera având asupra sa hârtiile menţionate, însoţit fiind de inculpatul D., între cei doi inculpaţi având loc o conversație în cadrul căreia inculpatul A. i-a solicitat inculpatului D. să se deplaseze la domiciliul inculpatului D.D., în vederea contactării acestuia, ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului său penal, în schimbul unei sume de bani (fapta urmând a fi analizată în cele ce urmează).

Astfel, inculpatul A. i-a dictat inculpatului D.: „Deci, fii atent! Deci, ăsta(…) D.D. (…) aşa (…) domiciliat în Bucureşti, D.D., D.D., are fraudă(…) are fraudă informatică și înșelăciune .(neinteligibil)(…) Aleea Istru (repetă pronunţând literele) (…), I (…) S (…) T (…) R (…) U (…), Istru, unde dracu’ o fi asta?. Eu îi cunosc cazieru’ lu’ acesta, că ăsta mi-a zis (…) (neinteligibil)(…) ăla gras, al lui C.C.C., ăla e avocatu (…) Păi, dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ acela bani.(neinteligibil)(…)” „Atât, gata! .(neinteligibil) (…) Scara 5 (…) Ai scris, da? Apartament 73.

Îl găsești tu! Scara 5(…)” „Gata, caută-l p-ăsta! Marți (…), marţi intră. Îi dau şi după o zi-două (…) să fie. Marți, lui, că dau pronunțarea, da? Îl pun liber”, „ Are (…) are cerere de (…) nu înlocuire (…) eliberare (…) Înţelegi? Sub control judiciar. Hai! Du-te, caută-l, să găseşti .(neinteligibil) (…) pe el!”. Inculpatul D. a răspuns afirmativ la toate solicitările lui A., după care a sugerat că îl putea contacta pe potenţialul mituitor printr-o cunoştinţă comună („Păi, se cunosc, mă!”), prin care realizaseră o altă intervenţie („Că, prrr (…)”, „Exact ca el”).

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto (filele 127-144, vol. 4) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, inculpatul A. i-a solicitat inculpatei B. să-i înmâneze un set de acte şi aceasta a dat curs solicitării. Din înregistrarea audio-video a reieşit că A. a studiat actele primite de la inculpata B., după care, împreună cu D., s-a deplasat în baia locuinţei, timp în care inculpata B. a rămas în camera de zi. Pe parcursul convorbirii care a avut loc în grupul sanitar, inculpatul D. a revenit câteva secunde în camera de zi, unde aştepta inculpata B., pentru a căuta un pix cu care să noteze datele pe care i le dicta inculpatul, situaţie în care grefierul şi-a manifestat disponibilitatea de a-l ajuta: „Uită-te în geantă, că am eu pixuri!”, „Uită-te, măi, că sunt de alea care scriu!”.În acest context, susținerile inculpatei în sensul că de fapt, la acel moment, i-ar fi înmânat inculpatului A. actele de la mașină apar ca fiind în mod vădit nefondate și nu pot fi reținute de instanță.

În data de 07 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 69-89 vol. 4 dup), în condiţiile în care se afla în interiorul grupului sanitar cu inculpatul A. şi inculpata B., pentru a discuta despre contactarea potenţialilor mituitori, inculpatul C. şi-a manifestat unele temeri legate de încasarea banilor („Cum dracu să ia banii (…) (neinteligibil) (…) unde i-ai dat”, „Ca (…) vede lumea că dai (…) (neinteligibil) (…)”), moment în care inculpata B. şi-a manifestat dezinteresul pentru riscurile respective, în condiţiile în care ea urma să beneficieze în siguranţă de foloasele încasate: „Ete, ce griji ai tu! Eu îţi spun ce să-mi iei de Paşti”.

Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate reține în favoarea inculpatei susținerile acesteia că nu ar fi știut la ce îi folosesc inculpatului A. informațiile furnizate acestuia și nici că acesta urma să le comunice inculpaților C. și D. în vederea contactării părților și obținerii unor foloase necuvenite.

În același timp, sunt în mod vădit nefondate și susținerile inculpaților cum că ”domiciliul” nu ar fi dată cu caracter personal întrucât potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români ”Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală”. De asemenea, prin același act normativ se atribuie domiciliului un identificator clar, și anume, adresa. Astfel, se utilizează în cuprinsul actului normativ sus menționat expresia ”adresa de domiciliu”, dovada acesteia fiind făcută cu documentele prevăzute în art. 28 din același act normativ.

În ceea ce privește aplicarea de către instanțe a dispozițiilor procedurale în vigoare privind citarea părților, în condițiile în care citațiile conțin și date cu caracter personal, așa cum s-a arătat mai sus, instanțele în calitate de operatori de date cu caracter personal, au obligația respectării prevederilor Legii nr. 677/2001 inclusiv a celor cu privire la securitatea prelucrărilor de date efectuate și a confidențialității datelor.

În acest sens, s-a reţinut că potrivit art. 92 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 dosarele și evidențele instanței privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare și a măsurilor de asigurare a integrității documentelor. Cererea cu datele de identificare ale solicitantului se aprobă de persoana care coordonează activitatea compartimentului arhivă. Au prioritate la consultarea dosarului cauzei, în următoarea ordine: avocații, părțile sau reprezentanții părților, experții și interpreții desemnați în cauză, și nicidecum persoane străine de cauză cum au susținut inculpații din prezentul dosar.

De asemenea, conform art. 44 alin. (1) din același regulament personalul auxiliar de specialitate (grefierul) este obligat să respecte secretul cu privire la informațiile obținute în cursul îndeplinirii atribuțiilor lor, care nu sunt destinate publicității.

Instanţa de fond a reţinut că susținerile în sensul că nu ar întrunite elementele constitutive ale infracțiunii întrucât domiciliile unora dintre părți erau deja publicate pe internet, chiar reale dacă ar fi (deși nu s-a făcut nicio dovadă în susținerea acestora afirmații) nu înlătură obligația celor doi inculpați de a nu face publice datele cu caracter personal ale părților din dosare pentru motivele arătate anterior și cu atât mai puțin divulgarea acestora în scopul obținerii unor foloase necuvenite, și nici nu înlătură răspunderea penală a acestora, cu atât mai mult cu cât din probele de la dosarul cauzei rezultă că inculpații C. și D. au luat cunoștință de acestea de la inculpatul A. și nu de pe internet.

Urmarea imediată a faptei constă în crearea unei stări de pericol cu privire la relațiile sociale protejate, respectiv relațiile de serviciu, care impun o atitudine corectă, cinstită, a persoanelor care folosesc informații ce nu sunt destinate publicității, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpaților față de fapta săvârșită și urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, calificată prin scop. Astfel, inculpații A. și B. au săvârșit faptele cu intenție directă, aceștia prevăzând rezultatele faptelor lor și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei, permiterea accesului unei persoane neautorizate la aceste informații s-a făcut în scopul obținerii de către inculpați a unor foloase necuvenite, constând în sumele de bani obținute de la mituitori.

Având în vedere cele expuse anterior precum și faptul că nu există niciun act normativ care să permită inculpaților A. și B. să dezvăluie date cu caracter personal, fără respectarea regulilor stabilite de Legea nr. 677/2001, iar dezvăluirea datelor persoanelor vizate s-a produs către alte persoane și nu doar către cei direct interesați și implicați în dosarele în care aceștia aveau calitatea de părți (cum de altfel are loc prin afișarea citației sau prin studierea dosarului în arhiva instanței), în scopul obținerii unor beneficii materiale necuvenite, Curtea a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpaților A. și B. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de mai sus.

III.1. Infracţiunea de luare de mită, comisă de A., cu complicitatea inculpatului C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe condamnatul J..

În data de 07 aprilie 2014 inculpatul A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, a pretins, prin intermediul inculpatului C., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014 pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secția a II-a penală.

Această stare de fapt a rezultat din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, ale căror procese verbale de redare, însoțite de planșe foto au fost atașate la dosar, cu declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorilor B.B. și A.A., fotocopiile actelor din Dosarul nr. x/2/2014 şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

Astfel, în convorbirea purtată în mediul ambiental la 07 aprilie 2014, inculpatul A. a adus în discuţie dosarul penal al condamnatului J., precizând că, deşi i-a admis în principiu contestaţia în anulare, totuşi, pe fond, va respinge cererea: „Şi la J.? la J.? C., C., la J.?”, „Până pe 16, du-te, spune-i: «Bă, ţi-am zis că de admis în principiu, mă obligă legea, da’ mai departe o sugi!»”.

În momentul când inculpatul C. l-a întrebat dacă totuşi mai putea să rezolve cererea, în sensul de a pronunţa o soluţie favorabilă: „Nu mai poţi s-o rezolvi?”, A. a lăsat să se înţeleagă că ar putea pronunţa hotărârea la termenul din 16 mai 2014: „Ba da. Pe 16”. De asemenea, aflând că avocatul contestatarului era o prietenă a inculpatului C. („Avocatu’ (…) o are pe doamna aia blondă”, „Şi aia e prietena mea. E escroacă, e femeie şmecheră”), inculpatul A. i-a sugerat inculpatului C. să o contacteze: „Zi-i ei să s (…)!”, însă C. l-a întrerupt şi i-a adus la cunoştinţă că B.B. credea că hotărârea favorabilă era întemeiată: „Nu vrea, că zice că pe bune iese şi(…)”, ceea ce l-a enervat pe judecător: „Fir-ar mama ei a dracu’! Băga-şi-ar (…) (cuvânt obscen) (…) în mama ei!”. În continuare, inculpatul C. a sugerat că avocatul condamnatului B.B. era în legătură cu o persoană importantă, fără a preciza despre cine era vorba, rezultând, totodată, că subiectul abordat fusese discutat şi cu prilejul unei convorbiri anterioare. Astfel, când C. a întrebat : „Ştii cine e aia?”, răspunsul inculpatului A. a făcut referire la o discuţie anterioară: „Ştiu, mi-ai zis. Amanta lu’ acela sau fata lu’ ăla”, fiind corectat de interlocutor: „Nu amanta, măi. E cumătra lu’ (…)”.

Aflată în incinta grupului sanitar, împreună cu A. şi C., în momentul în care s-a adus în discuţie dosarul privind pe „J.”, B. s-a retras: „Hai, că mă duc dincolo, vă las”.

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto din 07 aprilie 2014 (filele 57 - 68, vol. 4 dup) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când aflându-se în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, C. le-a făcut semn interlocutorilor săi pentru a se deplasa în grupul sanitar, fiind urmat de inculpații B. şi A., timp în care inculpatul D. a rămas singur în camera de zi. Din înregistrarea audio-video a reieşit că inculpata B. a revenit prima în camera de zi şi, după un interval de câteva minute, a apărut și inculpatul A.. Inculpatul C. i-a înmânat un set de documente inculpatei B. care, la rândul său, i le-a înmânat inculpatului A., pentru ca, în final, hârtiile să se întoarcă la inculpatul C.

Subiectul a fost reluat şi cu ocazia convorbirii din data de 28 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 405-414 vol. 4 dup), când la întrebarea inculpatului C.: „Ce ai făcut cu J.? Mai poţi să faci ceva cu J.?”, inculpatul A. a sugerat că intervenţia se realiza şi prin intermediul inculpatului D.: „Păi, păi, ăsta iar m-a (…). Că a zis că a vorbit cu unu’ (…). Da’ ăla zice să mergem la un grătar (…). Bă, să nu-l atragă într-o cursă pe nebunu’ ăsta!”. Inculpatul A. a sugerat că inculpatului D. îi era teamă de intermediarul care îl contactase, motiv pentru care se hotărâse să îi contacteze direct pe „fotbalişti”: „Păi, zice: «Bă, eu nu dau, nu ştiu cine e ăsta!» Da’ zice: «O să mă duc pe la fotbaliştii ăştia, să vedem cât dau!?»”. Fiind întrebat de C.: „Cât să-i dea?”, A. a condiţionat actul de justiţie de remiterea, cu titlu de mită, a unei sume de bani, fără a preciza valuta: „Cincizeci, patruzeci, treizeci”, „Sub treizeci dă-l în morţii mă-sii!”.

Interesul inculpatului A. pentru condamnatul J., a reieşit şi din conţinutul conversaţiei purtate în mediul ambiental la 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 192-199 vol. 4 dup), când, cu prilejul analizării listei de şedinţă, în vederea contactării potenţialilor mituitori, existenţa numelui „B.B.”, printre subiecţii procesuali menţionaţi în lista respectivă (Dosarul penal nr. x/3/2013, cu termen de judecată la 18 aprilie 2014, repartizat la completul S2 C15 Co de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din care făcea parte inculpatul A., filele 65 - 70, vol. 9 dup) s-a dovedit a fi lipsită de semnificaţie, fiind vorba doar de o coincidenţă de nume. Astfel, după ce a rememorat că „Azi mi-a dat B. planificarea la trei”, A. i-a relatat interlocutorului reacţia la prima lectură a documentului: „B.B., da, e alt B.B. Şi eu mă gândeam, zic: «Bă, dă-l în morţii lui!». Inculpatul D. a mărturisit că a avut aceeaşi reacţie la vederea numelui: „Aşa am zis şi eu, da' după aia (neinteligibil),”, fiind în asentimentul inculpatului A.: „Dă-l în morţii lui! Zic: «Că el e!»”.

Inculpatul C. a declarat la urmărire penală (filele 163 - 172, 185 - 187, vol. 1 dup) că a participat la o discuţie despre J., când A. a afirmat că avea posibilitatea să dispună o soluţie favorabilă - punere în libertate sau scăderea pedepsei - în schimbul unei sume de bani pe care iniţial nu a precizat-o, prilej cu care inculpatul A. a comentat faptul că B.B. avea bani şi că are mulţi avocaţi. Ulterior, cu prilejul discuţiei din data de 28 aprilie 2014 inculpatul A. a precizat că suma de bani pe care ar fi putut să o plătească B.B., în schimbul soluţiei favorabile, putea să fie de 500 de milioane lei vechi sau chiar 400 de milioane, însă nu mai puţin de 300 milioane de lei vechi.

Fiind audiat, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, martorul B.B. a declarat (filele 11 - 14, vol. 5 dup, fila 168 vol. 3) că nu a fost contactat de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de admitere a contestaţiei în anulare, în Dosarul nr. x/2/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Din declaraţia dată de martora A.A. în cursul urmăririi penale (filele 18 - 22, vol. 5 dup), declarație menținută în fața instanței (fila 172 vol. 3) a reieşit că nu a cunoscut existenţa vreunui demers de obţinere a unei hotărâri judecătoreşti favorabile condamnatului B.B., prin coruperea judecătorilor. În calitate de apărător ales al condamnatului, martora a relatat că a fost întrebată, în mai multe ocazii, de către alţi avocaţi despre situaţia condamnatului B.B., prilej cu care şi-a exprimat opinia profesională, în sensul că hotărârea de condamnare este nelegală şi, în consecinţă, va exercita, în numele clientului său, toate căile legale de atac, şi anume contestaţie la executare, contestaţie în anulare şi recurs în casaţie. Astfel, a depus contestaţie la executare şi contestaţie în anulare, contestaţia la executare a fost calificată ca fiind tot contestaţie în anulare, iar cauzele au fost reunite pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2/2014. De câte ori a fost întrebată despre hotărârea de condamnare a lui J., opinia martorei a fost foarte clar exprimată, în sensul că faptele pentru care a fost condamnat sunt prescrise. Din acest motiv, a considerat că şi contestaţia în anulare este întemeiată. Fiindu-i prezentate fotografiile inculpaţilor C. şi D., martora a declarat că nu poate fi sigură dacă a văzut aceste persoane vreodată, nu a reţinut fizionomiile acestora ca fiind printre persoanele cu care a interacţionat, dar este posibil să le fi întâlnit. În condiţiile în care inculpatul C. figurează cu domiciliul în Urziceni, martora a precizat că a acordat asistenţă juridică firmei SC I.I.I.I. SA, o societate cu activităţi sportive. În legătură cu asistenţa juridică acordată firmei ultim menţionate, a interacţionat cu multe persoane şi chiar a încheiat contracte de asistenţă juridică cu persoane fizice din cadrul companiei.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris (filele 65 - 70, vol. 9 dup), privind Dosarul penal nr. x/2/2014, în care B.B. are calitatea de contestator condamnat, precum şi listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (filele 1- 313, vol. 6 dup).

De asemenea, au fost ataşate, în fotocopie, documentele relevante din Dosarul nr. x/2/2014, privind cererea de contestaţie în anulare, formulată de B.B. (filele 38 - 65, vol. 7 dup). Prin încheierea pronunţată la 04 aprilie 2014, completul format din judecătorii N.N.N.N. şi A., au admis în principiu contestaţia formulată de contestatorul condamnat B.B., împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 04 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală; a respins cererea privind suspendarea executării mai sus menţionatei decizii până la soluţionarea contestaţiei în anulare; a fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la 16 mai 2014. La dosarul cauzei se regăseşte şi împuternicirea avocatului A.A.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. (vol. 3 filele 12 - 14, fila 280) a revenit parțial asupra declarației date la urmărire penală, susținând că a vorbit o singură dată cu inculpatul A. despre cazul lui J., în glumă la un pahar de vin, și că a făcut declarații neadevărate la urmărire penală pentru a nu se lua față de el o măsură preventivă mai aspră. Fiind audiat a treia oară de instanța de fond, inculpatul C. a revenit și asupra acestor declarații susținând că în data de 28 aprilie 2014 cu ocazia discuției avute cu inculpatul A. l-a provocat pe acesta să facă afirmații cu privire la situația inculpatului J. și K. întrucât procurorul de caz l-a amenințat că în caz contrar îi vor fi deschise și alte dosare de urmărire penală, invocând dispozițiile art. 21 alin. (2) C. pen. (vol. 4 filele 267 - 270) cerere asupra cărora a revenit în timpul dezbaterilor pe fondul cauzei, solicitând înlăturarea declarației din data de 28 aprilie 2014 ca nereprezentând voința proprie a sa, aspecte reluate în concluziile scrise depuse la dosar.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

De asemenea, conform art. 101 alin. (1) C. proc. pen. este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obține probe.

Art. 101 alin. (3) C. proc. pen. stabilește că este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.

Raportând dispozițiile legale menționate la modul de administrare a mijloacelor de probă în acest dosar de către procuror, Curtea a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 102 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia ”probele obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal” neexistând nicio încălcare a principiului loialității în realizarea acestora.

Dispozițiile legale menționate anterior nu trebuie privite izolat, rupte de context, ci integrate unitar în titlul din care fac parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.

Deși legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acțiunea de determinare, este incontestabil că aceasta nu poate avea loc decât prin modalitățile alternative prevăzute în alin. (1) al articolului indicat: violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri.

S-a mai reţinut că în lipsa unor asemenea acțiuni insidioase, nu se poate reține că există o determinare, întrucât numai prin modalitățile alternative de mai sus se influențează voința persoanei asupra căreia se exercită, ea fiind în situația în care nu mai gândește și acționează liber. A considera, dincolo de exigențele textului de lege, că orice acțiune din partea unei persoane se poate circumscrie noțiunii de ”determinare” înseamnă pe de o parte, a ignora împrejurarea că cel asupra căreia se exercită determinarea are deplină capacitate de exercițiu, iar, pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noțiunii și alte semnificații decât cele pe care legiuitorul însuși le-a dat.

Inculpatul C. susține în motivarea cererii de înlăturare a declarațiilor date la urmărire penală că a fost ”amenințat” de doamna procuror că în cazul în care nu declară așa cum se dorește față de acesta va fi luată o măsură preventivă mai severă și i se va redeschide un dosar penal anterior, iar dacă colaborează se va lua față de acesta doar măsura controlului judiciar, motive pentru care a înțeles să facă afirmații mincinoase, cu riscul comiterii unei alte infracțiuni cum ar fi inducerea in eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.), favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.) și respectiv implicând posibilitatea săvârșirii de către magistrat a infracțiunii de influențare a declarațiilor (art. 272 C. pen.), așa cum s-a arătat și anterior.

La dosarul cauzei a fost depusă o opinie expertală de specialitate extrajudiciară în materia psihologiei clinice judiciare nr. 24 din 20 septembrie 2014 (filele 284 - 290) din concluziile cărora rezultă că inculpatul C. are o slabă capacitate de analiză - sinteză inferioară vârstei de 47 de ani, cu un IQ de 71 - nivel liminar de inteligență, fără a se indica că acesta nu ar avea discernământul păstrat sau capacitate deplină de exercițiu. De asemenea, în caracterizarea persoanei inculpatului s-au depus înscrisuri din care rezultă că începând cu data de 12 iulie 2011 ocupă funcția de ”Director Societate Comercială” în cadrul SC N.N.N. SRL, având în subordine o societate cu un efectiv de aproximativ 900 capete vaci cu lapte și aproximativ 35 de salariați, implicându-se cu operativitate în luarea deciziilor (aspecte susținute în mod constant cu ocazia formulării diferitelor cereri de modificare a obligațiilor dispuse în cadrul controlului judiciar).

În acest context, Curtea a apreciat că ”amenințarea” inculpatului C. cu luarea unor măsuri preventive prevăzute de lege sau deschiderea unor dosare penale, care sunt supuse controlului judecătoresc, nu întrunesc condițiile pentru a putea crea instanței convingerea că se impune înlăturarea declarațiilor date de acesta în fața procurorului întrucât acestea nu ar corespunde adevărului, cu atât mai mult cu cât la momentul audierii de către procuror acesta a fost asistat de apărător ales, declarația dată a fost însușită de inculpat prin semnarea acesteia inclusiv de avocatul său, iar afirmațiile din cuprinsul acesteia se coroborează cu celelalte probe de la dosarul cauzei, așa cum se va arăta în continuare. Micile neconcorH.țe care se pot observa la momentul vizionării înregistrării audierii inculpatului C. între cele declarate oral și cele consemnate în declarația scrisă nu reprezintă împrejurări esențiale care să modifice starea de fapt care rezultă din acest mijloc de probă, și care așa cum s-a arătat, au fost însușite de inculpat prin semnarea declarației.

Mai mult decât atât, în motivarea cererii de modificare a măsurii controlului judiciar, formulate anterior audierii sale în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. a invocat faptul că pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, de colaborare cu organele de urmărire penală în aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, nu s-a prevalat de dreptul la tăcere și prin declarațiile date și-a exprimat în detaliu, propria versiune cu privire la faptele imputate (cererea din 22 iulie 2014 - filele 33 - 34 vol. 2 dos inst.).

Lipsa de coerență între declarațiile date și modificarea acestora în funcție de interesul de moment al inculpatului a creat instanței convingerea că singura declarație care corespunde adevărului este cea dată la urmărire penală și care se coroborează cu celelalte probe de la dosarul cauzei.

Prin urmare, instanța de fond a înlăturat din materialul probatoriu declarațiile date de inculpatul C. în cursul cercetării judecătorești în măsura în care acestea contravin stării de fapt reținută, întrucât acestea sunt în mod vădit nesincere, susținerile inculpatului fiind lipsite de logică, nereale și combătute prin probele testimoniale și științifice, în special de conținutul convorbirilor ambientale efectuate și atașate la dosar.

În același sens, s-a mai reţinut că simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă - nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Ținând cont că în opinia instanței, mijloacele de probă administrate în prezenta speță au fost obținute în mod legal, s-a reţinut că vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de luare de mită, și respectiv de complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni este dovedită și prin conținutul înregistrărilor convorbirilor ambientale dintre inculpați, neexistând nicio provocare din partea procurorilor în determinarea acestora la comiterea infracțiunilor, contrar celor susținute de inculpatul A. în apărarea sa.

În același sens, s-a reţinut, fără a relua toate argumentele expuse în încheierea de cameră preliminară din data de 30 iunie 2014, că în cauză organele de urmărire penală nu au încălcat dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen. întrucât nu au acționat pentru provocarea unei persoane să săvârșească o faptă penală în scopul obținerii unei probe constând în aceea că l-ar fi obligat pe inculpatul C. să îl provoace pe inculpatul A. să săvârșească o infracțiune la data de 28 aprilie 2014 când l-a întrebat pe acesta cu privire la condamnatul B.B., dată la care a depus și autodenunțul.

Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracțională, ci exercită o asemenea influență asupra persoanei vizate, încât să determine săvârșirea unei fapte penale care fără această intervenție nu ar fi fost săvârșită, cu scopul de a constata o infracțiune, respectiv de a obține probe și de a declanșa urmărirea penală.

Legislația română nu prevede o definiție a acestei provocări, dar pe baza art. 101 C. proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului se reține existența acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile:

- să existe o invitație directă la comiterea unei infracțiuni din partea unui denunțător

- lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție.

Or, în cauza de față nu sunt îndeplinite aceste condiții întrucât inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de luare mită în ceea ce privește condamnatul B.B. la data de 07 aprilie 2014, deci anterior datei de 28 aprilie 2014 când inculpatul C. a formulat autodenunțul și a avut loc convorbirea contestată.

În același sens s-a reţinut că existența provocării este dependentă de poziția subiectivă a funcționarului mituit. Or, în cauza de față inculpatul A. luase anterior datei de 28 aprilie 2014 hotărârea de a lua mită de la inculpatul J. și nu a fost determinat de inculpatul C., așa cum rezultă din convorbirile avute în data de 07 aprilie 2014 și 15 aprilie 2014 redate mai sus. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia penală nr. 1911 din 05 aprilie 2007 când s-a apreciat că deși mita nu a fost dată spontan și inițiativa nu a aparținut mituitorilor, această situație nu este specifică ”provocării” și nu poate fi asimilată unei constrângeri întrucât nu a exclus libera determinare a voinței inculpaților care au promis banii și celelalte foloase pentru a obține o soluție favorabilă pentru coinculpat.

Curtea nu a reţinut nici solicitarea inculpatului A. de a fi înlăturate din materialul probatoriu administrat în cauză fișierele cu extensia tip .mp3, .mp4și .avi, cu privire la care Serviciul Tehnic al Direcției Naționale Anticorupție a arătat că nu ar fi fost efectuate de aceștia, întrucât aceste susțineri sunt lipsite de suport probator, măsurile de supraveghere au fost dispuse și efectuate în baza autorizațiilor emise de instanța competentă cu respectarea dispozițiilor procedurale aplicabile, acestea regăsindu-se în vol. 5 din dosarul de urmărire penală împreună cu ordonanțele de delegare pentru punerea în executare a măsurilor autorizate în prezenta cauză.

Mai mult decât atât, procesele verbale de redare sunt certificate pentru autenticitate de procuror în conformitate cu dispozițiile art. 143 alin. (4) C. proc. pen. Or, certificarea nu este o simplă formalitate ci o condiție esențială pentru garantarea autenticității și conformității proceselor verbale de transcriere în raport cu înregistrările.

În același sens, Curtea a observat că inculpații nu au uzat de prevederile art. 145 alin. (2) C. proc. pen. și nici nu au contestat înregistrările în cursul urmăririi penale, în faza camerei preliminare invocând doar încălcarea dreptului la viața privată, excepții care au fost soluționate în mod definitiv prin încheierea de începere a judecării cauzei.

S-a mai constatat cu privire la apărările formulate de inculpatul A. că neconcorH.țele constatate de acesta între procesele verbale de redare și conținutul înregistrărilor convorbirilor nu privesc aspecte importante care să fie de natură a modifica starea de fapt reținută de instanță cu privire la existența infracțiunilor și comiterea acestora de către inculpați.

Cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, s-a reţinut că valoarea socială protejată prin incriminarea acestei fapte este onestitatea funcționarilor care nu trebuie să solicite sau să primească niciun beneficiu suplimentar pentru exercitarea funcției publice și nici nu trebuie să vândă beneficiul statutului lor celor care sunt interesați de o anumită conduită a acestora.

Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune de pericol astfel încât pentru a se consuma, este suficient ca activitatea fizică să se fi desfășurat integral, executarea să fie completă, moment în care se produce și urmarea pe care legea o are în vedere.

De asemenea, actele preparatorii şi tentativa, în cazul infracţiunii de luare de mită nu sunt posibile, acestea fiind asimilate faptului consumat, aşa cum rezultă din incriminarea faptei. În literatura juridică se apreciază că luarea de mită este o infracţiune instantanee, susceptibilă de consumare anticipată, deoarece simplul act al pretinderii, acceptării unei promisiuni, direct sau indirect, consumă infracţiunea.

Prin urmare, în cazul de față infracțiunea de luare de mită săvârșită de inculpatul A. s-a consumat în momentul pretinderii folosului și nu în acela în care acesta este primit, fiind suficientă simpla emitere a unei pretenții, în mod serios, cu intenția de primi sumele pretinse, fiind lipsită de relevanță împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor solicitați, cu atât mai mult cu cât aceasta nu are obiect material deoarece banii sau foloasele constituie obiectul mitei iar nu obiectul infracțiunii. Obiectul mitei poate fi reprezentat și de foloase care numai indirect îmbunătățesc situația funcționarului public.

În același sens, se reține că existența infracțiunii de luare de mită nu este condiționată de preexistența sau existența concomitentă a infracțiunii de dare de mită sau de cumpărare de influență, infracțiunile fiind autonome iar scopul ca element al laturii subiective, nu presupune realizarea lui pe linia laturii obiective a infracțiunii. Mai mult decât atât, în cazul în care scopul se realizează prin săvârșirea unei fapte ce întrunește trăsăturile unei infracțiuni, aceasta nu este absorbită în luarea de mită, ci constituie o faptă penală distinctă, cele două infracțiuni aflându-se în concurs real.

Pretinderea poate avea loc direct sau indirect, prin intermediar, și constă în formularea unei pretenții, care este o acțiune unilaterală și nu presupune ca cel căruia i se solicită bani sau foloasele să fi priceput, în mod efectiv cererea. Pentru existența laturii subiective a infracțiunii este suficient ca pretinderea să se facă în mod serios și cu intenția de a lua sume de bani în scopul incriminat de legea.

Se reține că acțiunea de pretindere se poate realiza în orice mod: prin cuvinte, gesturi, scrisori sau prin orice alt mijloc de comunicare, indiferent de modalitățile exprimate mai sus, pretinderea se poate realiza fie printr-o solicitare expresă, fie printr-o atitudine lipsită de echivoc prin care funcționarul lasă să se înțeleagă că își va îndeplini obligațiile de serviciu în funcție de primirea unor foloase necuvenite.

Urmarea imediată constă într-o știrbire adusă prestigiului de care se bucură funcționarul public, subiectul pasiv general fiind statul, ca titular al valorii sociale care este probitatea funcționarilor din unitățile de stat, iar subiect pasiv secundar este instituția în al cărei serviciu se găsește funcționarul care pretinde mită, în speță aceasta fiind Curtea de Apel București.

În ceea ce privește apărările formulate de inculpați, se mai reține că infracțiunea de luare de mită subzistă și în cazul în care faptele la care se referă textul de lege se săvârșesc în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului și în situația în care actul nu constituie decât componenta unei activități finale, la care participă și alți funcționari având atribuțiile legate de aceasta. Chiar dacă activitatea inculpatului A., în cazul în care acesta făcea parte din completul care urma să se pronunțe asupra cauzei împreună cu un alt judecător, nu echivala cu acordarea soluției, datorită faptului că pentru a-și îndeplini propria obligație a pretins bani, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Mai mult decât atât, inculpatul A., aflat în compunerea completului colegial C15A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a dispune o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de B.B., cu consecinţa anulării executării pedepsei, prin hotărâre judecătorească definitivă. Acesta, deşi anterior îşi exprimase opinia profesională asupra problemei de drept de referinţă - aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii şi nu în mod global, cu referire la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în cadrul discuţiilor purtate cu inculpatul E., inculpatul A. a trimis un mesaj de condiţionare a înfăptuirii dreptăţii de remiterea unei sume de bani. Mesajul transmis de inculpatul A. a fost unul de natură să îl constrângă pe potenţialul mituitor, sugerând că indiferent de temeinicia contestaţiei în anulare formulate de B.B., soluţia va fi una nefavorabilă, în cazul în care nu va remite suma de bani pretinsă.

Iniţial, în data de 07 aprilie 2014, pretinderea banilor a fost una implicită, potrivit conivenţei infracţionale a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de inculpaţii D. şi C. şi cum a fost descrisă la I al prezentei hotărâri, pentru ca la 28 aprilie 2014, pretinderea să fie formulată explicit, dar cu caracter orientativ: „Cincizeci, patruzeci, treizeci”, „Sub treizeci dă-l în morţii mă-sii!”.

Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de anulare a condamnării la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, a fost pusă în executare de inculpatul A., care, la adresa din Bucureşti, după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), i-a solicitat în mod explicit inculpatului C. să îl contacteze pe avocatul condamnatului, în persoana martorei J.J.J.J. pentru a-i transmite că, în pofida admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, pe fondul cauzei, va pronunţa o soluţie nefavorabilă contestatorului în cazul în care nu va primi o sumă de bani.

Apărarea inculpatului A., în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa nu este pertinentă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Fără a relua argumentele reţinute la punctul 1 din hotărâre cu privire la existența unui grup infracțional organizat, s-a constatat că activitatea inculpaţilor s-a desfăşurat într-o perioadă mare de timp, respectiv octombrie 2013 - aprilie 2014, a avut continuitate şi s-a subordonat unor reguli respectate de membrii grupării infracţionale, conform ierarhiei statuate între aceştia. Activităţile întreprinse de intermediarii infracţiunilor de corupţie iniţiate de inculpatul A. au avut potenţialul de a produce efectele periculoase pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea acestor fapte, interacţionând cu potenţiali mituitori şi cumpărători de influenţă, cărora le-au prezentat „capacitatea” de a influenţa cursul justiţiei, cercetările penale relevând situaţii în care inculpaţii au şi împărţit folosul rezultat din activitatea infracţională (în data de 12 noiembrie 2013 inculpaţii A., C. şi D. au împărţit suma de 200.000 lei presupus a fi rezultată din săvârșirea unei infracţiuni de corupţie).

În circumstanţele concrete ale faptei analizate, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere oferta concretă - o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a pedepsei definitive de 3 ani şi 6 luni închisoare, iniţiată de magistratul aflat în compunerea completului învestit să judece Dosarul nr. x/2/2014, cu indicarea intermediarului potenţialului mituitor (avocatul J.J.J.J.), precum şi solicitarea adresată inculpatului C., de către inculpatul A., aflat în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumelor de bani de către inculpatul A., moment în care a fost realizată în integralitate latura obiectivă a infracțiunii și s-a produs urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de incriminarea acestei infracțiuni.

Hotărârea inculpaților de a duce la bun sfârșit rezoluțiile infracționale luate rezultă și din conversațiile avute de aceștia din care reiese că inculpatul D. efectuase demersuri concrete pentru a contacta părțile din dosare fără niciun rezultat însă. În acest sens s-a reţinut convorbirea din data de 04 martie 2014, (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 9-28 vol. 3 dup) din care rezultă că inculpatul C. s-a întâlnit la biroul său, situat în Bucureşti, cu inculpaţii B., A. şi D.. Cu această ocazie, A. şi-a exprimat opinia cu privire la condamnările din „dosarul fotbaliştilor”, în sensul că pedepsele au fost dure, cu atât mai mult cu cât au achitat prejudiciul din dosar:

„Bă! Eu ție ce ți-am spus bă, că e demență! Ce ți-am spus eu ție, mă, că e demență! Și cu G.G.G. Au plătit banii, bă, dacă au plătit banii, dă-i mă cu suspendare dă-l în .[înjură]. de om! Hai, mă, ce dracu, e și el o valoare, mă!”. La un moment dat, inculpatul A. i-a prezentat inculpatului D. nişte înscrisuri, iar persoana ultim menţionată şi-a notat ceva de pe acele înscrisuri, ocazie cu care ambii au fost atenţionaţi de inculpatul C. să nu mai noteze şi „să nu mai umble pe străzi”, această din urmă expresie având sensul că inculpatul D., se deplasa la domiciliile diverselor persoane din dosarele penale, pentru a-i determina să dea mită, în schimbul obţinerii unor soluţii favorabile:

„Păi, da. A! Întinde coarda tu. Ăla nu e sănătos, mă. Ăsta scrie ca prostu` (neinteligibil), Nu face mă nimeni scrisu`! Bă, băiatule! Ascultă la frățioru`! Termină cu chestiile astea! Ascultă la C. aici! Termină! Numai când te văd (neinteligibil), Bă! Ce e, dacă nu, nu stai cuminte! Mănânc c.t! Ce dracu? Nu mai scrieți în (neinteligibil), nu găsesc! Sunteți dobitoci!?”. Inculpatul D. i-a explicat inculpatului C. că ceea ce-şi notează nu presupune deplasarea „pe străzi”: „Nu, mă, nu, mă, nu! Pe nicio stradă.

Să mor eu dacă e pe străzi. Nu e nicio.”, însă în continuare persoana ultim menţionată şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la acest mod de abordare a justiţiabililor: „Du-te (foloseşte un cuvânt obscen) cu mișuneala ta acolo! Îți spun eu, că simt eu! Simt! Nu e bine! E, da! Bat la poarta (neinteligibil)! Dacă puteați să faceți. dacă nu te-ai chinuit de cinci luni facem un drac. Ce dracu, mă, asta vorbesc. Ai ținut-o acolo (neinteligibil), pe stradă? Pleacă, mă, de pe stradă! Eu ți-am. asta-i ultima dată. Nu vreau aci asta.

Nu e bine! Bă, tu ascultă la frățiorul tău! Dacă tu ai cap și ești om în toată firea.”

În același timp, și inculpatul C. a adus oferte de la mai mituitori așa cum rezultă din convorbirea din data de la 12 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 209-231 vol. 3), inculpatul C. s-a întâlnit la biroul său din sectorul 2, cu M.M.M. În debutul discuţiei, inculpatul C. a primit un înscris de la interlocutorul său şi, după studierea acestuia, a solicitat lămuriri: „(neinteligibil). când vine paişpe, vineri?”, „asta e aia pe care o ajutăm noi?”, iar M.M.M. i-a confirmat: „Da, marţi trebuie să fie aia (…) asta singură. Ea e cu ea! Şi după aia mai departe (neinteligibil) (…)”, „Da. O strămută până atuncea (…)”. Ulterior, în imobilul menţionat, s-au prezentat şi inculpaţii A. şi D., aceştia fiind „certaţi” de C. pentru planul ineficient de rezolvare a „intervenţiilor” sale: „Nu mai vreau de astea(neinteligibil), Eu am venit cu trei şi nu mi-am rezolvat nici unul! Cu banii (…) ”, manifestând, totodată, îngrijorare cu privire la o eventuală tentativă de abordare a unui potenţial mituitor: „Când le-oi spune tu, D.: «O sută (…)», ştii ce o să spună: «O fi la D.?»”.

În același sens s-a reţinut și conversația din data de 27 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 256-280, vol. 2), din care rezultă că inculpatul C. a criticat activitatea infracţională iniţiată de A., sub aspectul modalităţii în care acesta a înţeles să se desfăşoare racolarea potenţialilor mituitori, prin contactarea acestora la domiciliu: „Şi D. minte de moare. D-aia şi nu mai pot să suport. N-am crezut că D. poate să alerge. Căşună pe D. (…) (neinteligibil) (…) O fi zicând că sunt fraier.”, „«Bă, băiatule, ce treabă ai tu, mă? Lasă-mă, dracu’, în pace!», «Că poate (…)»,«Ce să poate?», Şi nu face nimic. Pe cine a căutat de zece ori nu a făcut nimic”, „Că i-am zis lu’ D.: «Bă, nu mai faceţi!»”, „Bă, băiatule, îndrăzneţ rău. Nu mai, nu mai pot, E., m-a rupt. Adică, m-a rupt de mult pe mine, da’ eu am crezut că poate încet, încet o rezolv cu el.”, precum și convorbirea din data de 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare, filele 212-221, vol. 4), din care rezultă că în contextul în care avea asupra sa hârtiile pe care erau notate datele de identificare a mai multor dosare penale cu termen de judecată la 18 aprilie 2014, inclusiv adresele subiecţilor procesuali, inculpatul A. le-a solicitat interlocutorilor săi, potrivit conivenţei infracţionale evidenţiate la punctul I al hotărârii, să contacteze potenţialii mituitori, printre care şi pe inculpatul M., ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului cazului său, în schimbul unei sume de bani. În contextul în care inculpatul D. a afirmat că s-a deplasat la domiciliul unui potenţial mituitor, a cărui identitate nu a putut fi stabilită în contextul convorbirii: „Nu, mă! Am mai fost la (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul A. s-a interesat: „Uite, mă, aici, O.O.O., ai fost și la ăsta cumva?.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a apreciat că apărările formulate de inculpați sunt nefondate și că vinovăția inculpaților A. și C., în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită, este pe deplin dovedită.

III. 2.Infracţiunea de luare de mită comisă de A., cu complicitatea inculpatului D., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe inculpatul D.D.

În data de 11 aprilie 2014, inculpatul A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, a pretins, prin intermediul inculpatului D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 prin care s-a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Această situație de fapt a rezultat din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, redate conform proceselor verbale și planșelor foto depuse la dosar, cu declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorilor D.D., J.J., fotocopiile actelor din Dosarul nr. x/3/2013*/a3 şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

Astfel, se reține că în convorbirea purtată în mediul ambiental la 11 aprilie 2004 (proces-verbal de redare filele 149 - 151 vol. 4 dup) inculpatul A. i-a solicitat inculpatului D. să se deplaseze la domiciliul inculpatului D.D., în vederea contactării acestuia, ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului său penal, în schimbul unei sume de bani. Astfel, A. i-a dictat inculpatului D.: „Deci, fii atent! Deci, ăsta (…) D.D. (…) aşa (…) domiciliat în Bucureşti, sector 6 (…), D.D., D.D., are fraudă (…) are fraudă informatică și înșelăciune (neinteligibil) (…) Aleea ... (repetă pronunţând literele) (…), I (…) S (…) T (…) R (…) U (…), Istru, unde dracu’ o fi asta?. Eu îi cunosc cazieru’ lu’ acesta, că ăsta mi-a zis (…) (neinteligibil) (…) ăla gras, al lui C.C.C., ăla e avocatul (…) Păi, dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ acela bani. (neinteligibil) (…)” „Atât, gata! (neinteligibil) (…) Scara (…) Ai scris, da? Apartament. Îl găsești tu! Scara (…)”, „Gata, caută-l p-ăsta! Marți (…) marţi intră. Îi dau şi după o zi-două (…) să fie. Marți, lui, că dau pronunțarea, da? Îl pun liber”, „Are (…) are cerere de (…) nu înlocuire (…) eliberare (…) Înţelegi? Sub control judiciar. Hai! Du-te, caută-l, să găseşti (neinteligibil) (…) pe el!”. Inculpatul D. a răspuns afirmativ la toate solicitările inculpatului A., după care a sugerat că îl putea contacta pe potenţialul mituitor printr-o cunoştinţă comună („Păi, se cunosc, mă!”), prin care realizaseră o altă intervenţie („Că, prrr (…)”, „Exact ca el”).

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto (filele 127 - 144, vol. 4 dup) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, inculpatul A. i-a solicitat inculpatei B. să-i înmâneze un set de acte şi aceasta a dat curs solicitării. Din înregistrarea audio-video a reieşit că A. a studiat actele primite de la inculpata B., după care, împreună cu D., s-a deplasat în baia locuinţei, timp în care inculpata B. a rămas în camera de zi. La un moment dat, inculpatul D. a revenit în camera de zi, pentru a cere un pix de la inculpată.

Fiind audiat, martorul D.D. a declarat, declarație menținută în cursul cercetării judecătorești (filele 56 - 59, vol. 5 dup, vol. 3 fila 276) că nu a fost contactat de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate din starea de arest preventiv. La adresa de domiciliu, din Bucureşti, locuieşte mătuşa sa, J.J., de la care a aflat că nu a fost contactată de nicio persoană, în sensul coruperii judecătorilor pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile. Martorul a relatat că este arestat preventiv din luna mai 2013 şi, în această perioadă de timp, a solicitat în mai multe rânduri punerea sa în libertate, cererile fiindu-i respinse de Tribunalul Bucureşti. Împotriva acestor hotărâri a exercitat căile de atac prevăzute de lege şi, cel puţin de două ori, controlul hotărârilor judecătoreşti criticate a fost exercitat de inculpatul A. de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. În data de 17 februarie 2014, martorul l-a angajat pe avocatul E.E.E.E.E.E., în calitate de apărător ales în dosarul penal în care era arestat preventiv.

Martora J.J. a confirmat, declarație menținută cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești (filele 135-137, vol. 5 dup, vol. 2 fila 282 dos.inst.) că locuieşte în Bucureşti şi că nu a fost contactată de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate din starea de arest preventiv a rudei sale, D.D.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, privind Dosarul penal nr. x/3/2013*/a3 (filele 109-117, vol. 9), în care D.D. a avut calitatea de contestator inculpat, având ca obiect o cerere de înlocuire a măsurii preventive (art. 242 N.C.P.P.), precum şi listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală (filele 1-313, vol. 6 dup).

De asemenea, au fost ataşate, în fotocopie, documentele relevante (filele 1-19, vol. 7 dup) din Dosarul nr. x/3/2013*/a3, privind cererea de înlocuire a arestării preventive, cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de D.D., în care se regăseşte împuternicirea avocaţială a avocatului E.E.E.E.E.E. care corespunde descrierii făcute de inculpatul A., în cuprinsul discuţiei purtate cu D., în sensul că este un avocat cunoscut, care l-a apărat pe inculpatul C.C.C. Inculpatul D.D. a fost arestat preventiv la 17 mai 2013, în Dosarul nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism - Structura centrală, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Din declaraţia inculpatului D. dată în cursul urmăririi penale (filele 211-215, 225 - 226, vol. 1 dup) rezultă că în ultimele luni inculpatul A. obişnuia să le solicite - inculpaţilor C. şi D. - să contacteze anumiţi subiecţi procesuali din dosarele pe care le judeca, după ce, în prealabil, le dicta datele personale ale acestora, de pe nişte liste pe care le avea asupra sa. În astfel de situaţii, A. s-a interesat dacă inculpaţii C. şi D. cunoşteau acele părţi din dosar, pentru a le contacta şi a le oferi posibilitatea de a obţine hotărâri judecătoreşti favorabile. La solicitarea inculpatului A., inculpatul D. îşi nota numele şi adresa părţilor din dosarele penale pe care trebuia să le contacteze. În schimbul acestor hotărâri judecătoreşti, conivenţa infracţională impunea beneficiarilor intervenţiilor să plătească unele sume de bani (să îi „cinstească”). Cuantumul sumelor de bani pe care inculpatul D. trebuia se le pretindă nu era precizat de inculpatul A., însă, potrivit înţelegerii acestora, banii obţinuţi urmau să fie împărţiţi între cei trei inculpaţi.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul D., după ce a declarat că își menține declarațiile date anterior, fără nicio justificare pertinentă și le-a nuanțat (vol. 3 filele 15 - 17 dos inst) susținerile sale fiind alocuri lipsite de logică și combătute de celelalte probe de la dosarul cauzei, astfel încât, având în vedere ansamblul probatoriu Curtea a înlăturat declarația dată de acesta în cursul cercetării judecătorești, în măsura în care contravine celorlalte probe, ca fiind vădit nesinceră.

La rândul său, inculpatul C. a declarat la urmărire penală (filele 163-172, 185-187, vol. 1) că nu a reţinut numele „D.D.”, dar este posibil să se fi discutat despre această persoană, în condiţiile în care era vorba de mai multe dosare penale în care A. afirma că avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile.

Reținând argumentele expuse la pct. 2. III.1 cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de luare de mită și motivele pentru care apărările formulate de inculpați sunt în mod evident nefondate, Curtea a reținut că inculpatul A., aflat în compunerea completului unic - C2-Co-CP, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a dispune o soluţie de admitere a contestaţiei declarate de D.D., cu consecinţa punerii în libertate din stare de arest preventiv a inculpatului ultim menţionat, prin hotărâre judecătorească definitivă. Deşi anterior mai analizase starea de arest preventiv a inculpatului menţionat, intenţia inculpatului A. de a pronunţa o soluţie de punere în libertate a acestuia a fost determinată de apariţia la dosarul cauzei a unui apărător ales care avea reputaţia unui avocat care nu poate fi angajat decât prin achitarea unor onorarii mari. Potrivit propriilor afirmaţii, A. a urmat un raţionament simplu, şi anume că dacă inculpatul D.D. avea bani să angajeze un astfel de avocat, putea să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate din starea de arest preventiv.

Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate a inculpatului D.D., a fost pusă în executare de inculpatul A., care, aflând, cu ajutorul inculpatei B., datele personale ale potențialului mituitor din Dosarul penal nr. x/3/2013*/a3, în timp ce se afla la adresa din Bucureşti, şi, după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), i-a solicitat în mod explicit inculpatului D. să noteze toate informaţiile legate de numele, prenumele şi adresa beneficiarului hotărârii judecătoreşti, să se deplaseze la locuinţa respectivă şi să îi solicite o sumă de bani, în schimbul unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate („Îl pun liber”, „(…). Sub control judiciar”).

Pretinderea banilor a fost una implicită, care a rezultat din analiza situaţiei financiare a inculpatului D.D. („ăla gras, al lui C.C.C., ăla e avocatul (…) Păi, dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ ăla bani”), dar şi din conivenţa infracţională a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de inculpaţii D. şi C. şi cum a fost descrisă la pct. 1 al prezentei hotărâri.

Referitor la apărarea inculpatului A., în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa, Curtea a reținut că nu este pertinentă, pentru considerentele care au fost expuse la pct. 2. III.1. și care își găsesc aplicabilitatea și cu privire la această infracțiune.

S-a reținut că în circumstanţele concrete ale faptei analizate, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere oferta concretă - o hotărâre judecătorească definitivă de punere în libertate din starea de arest preventiv a inculpatului D.D., iniţiată de magistratul aflat în compunerea completului unic învestit să judece Dosarul nr. x/3/2013*/a3, cu datele de contact ale destinatarului (nume, prenume şi adresă completă), precum şi solicitarea adresată inculpatului D., de către inculpatul A., aflat în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumelor de bani, urmarea imediată producându-se în integralitate.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a apreciat că apărările formulate de inculpații A. și D. sunt nefondate și că vinovăția acestora cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită este pe deplin dovedită.

III.3. Infracţiunea de luare de mită comisă de A., cu complicitatea inculpaţilor D. şi C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a dosarului privind pe condamnatul K..

În perioada 15-16 aprilie 2014, A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012.

Această situație de fapt rezultă din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, redate conform proceselor verbale și planșelor foto depuse la dosar, cu declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorului K., fotocopiile actelor din Dosarul nr. x/93/2014 şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

Astfel, în ziua de 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 192-199 vol. 4 dup) aflându-se în grupul sanitar al imobilului situat în Bucureşti, inculpaţii A., C. şi D. au discutat despre Dosarul nr. x/93/2014, privind pe K. În contextul în care examinau hârtiile aduse de inculpatul A., care a şi iniţiat subiectul: „(…) ştii cum, sesizare d-aia!?”, C. a susţinut că îl cunoştea pe condamnatul K. („Îl ştiu p-ăsta, pe K.”), iar D., la rândul său, şi-a manifestat disponibilitatea: „Şi K., K., şi eu îl ştiu p-ăsta!”, „P-ăsta-l ştiu”. Inculpatul A. şi-a amintit că era vorba despre un dosar penal în care cererea de aplicare a legii mai favorabile a fost admisă de către instanţa de fond („Da. Înseamnă că i-a admis la fond. I-a mai redus”, „E definitivă, e sesizarea, de-aia de re (…), de rejudecare, de micşorare a pedepsei”), precum şi faptul că persoana condamnată era din neam de lăutari: „Nu-i din ăia (…) Lăutarii ăia mai (…)”, remarca vizând posibilităţile financiare ale potenţialului mituitor, prilej cu care D. a comentat: „Ce sunt, ciorile alea? Da, da, da!”, „Ăia cu care au fost arestaţi (…) (neinteligibil) (…)”. În continuare, C. şi-a notat datele de interes ale speţei („E, D.e, ia dă pixu’!”) şi s-a interesat dacă „K., nu-i de-aicea, mă, ăsta (…)? K.!”, iar inculpatul A. a confirmat că „Ba, da, de la Ilfov e!”, indicându-le interlocutorilor să contacteze potenţialul beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti favorabile: „P-ăsta dacă-l găseşti. Da’ mi-a (…) Azi mi-a dat B. planificarea la trei”.

Conversaţia a fost reluată în data de 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 212-221 vol. 4), când, în interiorul aceluiaşi grup sanitar, după ce în prealabil C. s-a asigurat că încăperea este închisă („Închide uşa, D.!”), inculpatul A. a dictat adresa condamnatului K.: „Uite, bă, K., da, Aleea (…) (neinteligibil) (…), numărul cinci, bloc şase, scara A, apartament trei’şase (…) sector patru”. În condiţiile în care inculpatul D. a reiterat faptul că îl cunoştea pe potenţialul mituitor („K.!? Îl ştiu, mă, pe K.”), inculpatul A. i-a solicitat: „Interesează-te de ăsta!”, ocazie cu care a menţionat şi faptul că poate să dispună singur soluţia favorabilă, în complet unic: „Şi sunt singur. Are astea (…) Cum îi spune? Pe aplicarea legii penale mai favorabile”. Atunci când C. s-a interesat cu privire la cuantumul pedepsei („Ce pedeapsă are?”), a fost lămurit de către inculpatul A. : „Are, are şase ani. Şi i-a dat cinci. Şi el vrea (…) (neinteligibil) (…), şi la Parchet i-a dat trei. Şi Parchetu’ n-a (…) nu-i de acord. Eu pot să resping la Parchet. Şi să o las aşa. El n-a făcut (…)”. În acest context, D. a concluzionat că „Deci a avut şase”, „(…) şi a rămas la trei”, „A câştigat la fond”, fiind aprobat de A.: „Da, da, da”. La rândul său, C. a înţeles că „Cere parchetu’ şase”, iar inculpatul l-a completat „Da, înapoi şase. Să-i rămână, că nu se aplică”. După ce au discutat un alt dosar, A. a revenit asupra situaţiei condamnatului K.: „C., şi pe K. îl iei?”, iar C. a confirmat imediat: „Da”. Inculpatul A. s-a pronunţat asupra soluţiei pe care fi putut să o dispună în Dosarul nr. x/93/2014: „Îi respinge Parc(…) îi respinge recursu’ Parchetului. apelul Parchetului şi rămâne (…) contestaţia Parchetului (…) Rămâi cum ţi-a dat, că el n-a făcut, e mulţumit (…)”. Cu acelaşi prilej a transmis şi mesajul pe care intermediarii aveau sarcina să-l transmită potenţialului beneficiar al hotărârii judecătoreşti: „Păi, ce dracului! Îi spui: Îţi respingem apelul (…) contestaţia Parchetului şi rămâi cu (…) (neinteligibil) (…).”

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto (filele 200 - 211, vol. 4 dup) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, , inculpatul A. împreună cu C. şi D., s-au deplasat în baia locuinţei, timp în care inculpata B. a rămas în camera de zi.

Cu prilejul convorbirii purtate în mediul ambiental la 28 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 410-414, vol. 4), inculpatul C. s-a interesat: „Da’ era unu’, K., mai demult?”, „Ăla, ce dracu’, nu a fost (…) (neinteligibil) (…) sau ce a fost?”. Prin răspunsul dat, inculpatul A. şi-a reiterat intenţia de a pronunţa o soluţie favorabilă condamnatului, referindu-se şi la posibilităţile financiare ale acestuia: „Nu, s-a amânat”, „S-a amânat ăla, da”, „Păi, ăla are posibilitate, e spălat ţiganu’!”, „Şi puteam să-i dau soluţie”, „Puteam să-i dau”.

Fiind audiat, martorul K. (filele 101-104, vol. 5 dup) a negat faptul că ar fi fost contactat în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor. La adresa sa de domiciliu, locuiesc rudele sale - K.K.K.K., L.L.L.L., M.M.M.M., care i-au relatat martorului că nu au fost abordate de nicio persoană, care să le pretindă bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. x/93/2014.

Din verificările efectuate a rezultat că K., a fost condamnat definitiv pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi pentru instigare la infracţiunea de dare de mită. Prin sentinţa penală nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, hotărârea fiind desfiinţată în căile de atac, astfel încât prin Decizia penală nr. 2283 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsa a fost micşorată la 3 ani închisoare.

În urma unei sesizări formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012, prin sentinţa nr. 145 din 28 februarie 2014, Tribunalul Ilfov, secţia penală, a admis contestaţia la executare prin sentinţa penală nr. 145 din 28 februarie 2014, pedeapsa fiind redusă la 2 ani şi 6 luni închisoare. Împotriva acestei hotărâri, parchetul a formulat contestaţie, cauza fiind repartizată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la completul C15LPF, în compunerea unică a inculpatului A.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, privind Dosarul penal nr. x/93/2014 (filele 76-88, vol. 9 dup), în care Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava, a solicitat reducerea pedepsei condamnatului K., de la 3 ani închisoare la pedeapsa de 2 ani, 6 luni şi 20 zile de închisoare.

De asemenea, au fost ataşate, în fotocopie, listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (filele 1-313, vol. 6 dup), precum şi documentele relevante (filele 214-224, vol. 9 dup) din Dosarul nr. x/93/2014. Se reține că în dosarul cauzei ultim menţionate, adresa de domiciliu a condamnatului K. se regăseşte într-un singur document, respectiv în Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 820 din 28 iunie 2013. Prin Decizia penală nr. 237/C din 09 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă contestaţia formulată de Parchet împotriva sentinţei penale nr. 145 din 28 februarie 2014, pe care a desfiinţat-o şi, rejudecând în fond, a respins ca nefondată sesizarea formulată de Comisia constituită în baza H.G. nr. 836/2013.

Din declaraţia inculpatului D. (filele 216-220, 230-221, vol. 1 dup) a reieşit că, în ultimele luni, inculpatul A. obişnuia să le solicite - inculpaţilor C. şi D. - să contacteze anumiţi subiecţi procesuali din dosarele pe le judeca, după ce, în prealabil, le dicta datele personale ale acestora, de pe nişte liste pe care le avea asupra sa. În astfel de situaţii, A. s-a interesat dacă inculpaţii C. şi D. cunoşteau acele părţi din dosar, pentru a le contacta şi a le oferi posibilitatea de a obţine hotărâri judecătoreşti favorabile. La solicitarea inculpatului A., inculpatul D. îşi nota numele şi adresa părţilor din dosarele penale pe care trebuia să le contacteze. În schimbul acestor hotărâri judecătoreşti, conivenţa infracţională impunea beneficiarilor intervenţiilor plata unor sume de bani (să îi „cinstească”). Cuantumul sumelor de bani pe care inculpatul D. trebuia se le pretindă nu era precizat de inculpatul A., însă, potrivit înţelegerii prealabile, banii obţinuţi urmau să fie împărţiţi între cei trei inculpaţi.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul D., după ce a declarat că își menține declarațiile date anterior, fără nicio justificare pertinentă și le-a nuanțat (vol. 3 filele 15 - 17 dos. Inst.) astfel încât, având în vedere argumentele reținute la pct. 2.III.2 al prezentei hotărâri Curtea a înlăturat declarația dată de acesta în cursul cercetării judecătorești, în măsura în care contravine celorlalte probe, ca fiind vădit nesinceră.

La rândul său, în cursul urmăririi penale inculpatul C. a declarat (filele 163 - 172, 185 - 187, vol. 1 dup) că, în contextul în care a discutat despre mai multe dosare penale cu privire la care A. afirma că avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile, la un moment dat, a fost vorba despre un dosar privind nişte ţigani lăutari. Inculpatul a susţinut că nu îi cunoştea pe aceştia dar a înţeles că D. era cel care avea informaţii în acest sens. Inculpatul a declarat că nu a reţinut ce a afirmat inculpatul A. privitor la acest dosar penal.

Așa cum s-a arătat la poziția nr. 2.III.1 din prezenta hotărâre, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. a revenit, fără o justificare pertinentă asupra celor declarate la urmărire penală, iar pentru motivele reținute anterior, Curtea a dispus înlăturarea declarațiilor date în cursul cercetării judecătorești ca fiind vădit nesincere și făcute pro causa, în măsura în care acestea sunt contrazise de celelalte probe de la dosarul cauzei.

Reținând argumentele expuse la pct. 2.III.1 cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de luare de mită și motivele pentru care apărările formulate de inculpați sunt în mod evident nefondate, Curtea a reținut că inculpatul A., aflat în compunerea completului unic C15LPF, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a dispune o soluţie de respingere a contestaţiei declarate împotriva sentinţei penale nr. 145/28 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, cu consecinţa reducerii pedepsei definitive a condamnatului K. Intenţia inculpatului A. de a pronunţa o soluţie favorabilă condamnatului a fost determinată de presupunerea că acesta ar avea posibilităţi financiare („Păi, ăla are posibilitate, e spălat ţiganu’!”), care i-ar fi permis să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti.

Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile condamnatului K., a fost pusă în executare de inculpatul A., care, aflând, cu ajutorul inculpatei B., datele personale ale potențialului mituitor existente numai la fila 4 a Dosarului penal nr. x/93/2014, în timp ce se afla la adresa din Bucureşti şi, după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), le-a solicitat în mod explicit inculpaţilor D. şi C. să noteze toate informaţiile legate de numele, prenumele şi adresa beneficiarului hotărârii judecătoreşti, să se deplaseze la locuinţa respectivă şi să îi solicite o sumă de bani, în schimbul unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate („Păi, ce dracului! Îi spui: «Îţi respingem apelul (…) contestaţia Parchetului şi rămâi cu (…)”).

Pretinderea banilor a fost una implicită, care a rezultat din analiza situaţiei financiare a condamnatului K., dar şi din conivenţa infracţională a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de inculpaţii D. şi C. şi cum a fost descrisă la pct. 1 al prezentei hotărâri.

Referitor la apărarea inculpatului A., în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa, Curtea a reținut că nu este pertinentă, pentru considerentele care au fost expuse la pct. 2.III.1. și care își găsesc aplicabilitatea și cu privire la această infracțiune.

S-a reținut că în circumstanţele concrete ale faptei analizate, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere oferta concretă - o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă de reducere a pedepsei aplicate condamnatului K., iniţiată de magistratul aflat în compunerea completului unic învestit să judece Dosarul nr. x/93/2014, cu datele de contact ale destinatarului (nume, prenume şi adresă completă), precum şi solicitarea adresată inculpaţilor D. şi C., de către inculpatul A., aflat în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumelor de bani, urmarea imediată producându-se în integralitate și constând într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de incriminarea acestei infracțiuni.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpaților A., D. și C. în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită, și că apărările formulate de aceștia sunt nefondate.

III.4.Infracţiunea de luare de mită, comisă de A., cu ajutorul inculpaţilor D. şi C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe condamnatul L.

În data de 16 aprilie 2014 inculpatul A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. în cauza având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile.

Această stare de fapt a rezultat din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental redate conform proceselor verbale și planșelor foto atașate la dosar, cu declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorilor L. și M.M., cu fotocopiile actelor din Dosarul nr. x/3/2014 şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

În convorbirea purtată în mediul ambiental la 16 aprilie 2004 (proces-verbal de redare filele 212-221 vol. 4 dup), în contextul în care avea asupra sa hârtiile pe care erau notate datele de identificare a mai multor dosare penale cu termen de judecată la 18 aprilie 2014, inclusiv adresele subiecţilor procesuali, inculpatul A. le-a solicitat interlocutorilor săi să contacteze potenţialii mituitori, printre care şi pe condamnatul L. („Da, la doi, ăsta. Scrie-l şi p-ăsta! Lege mai favorabilă! Şi (…) şi lu’ acesta, pot să-i mai dau(…) să-i mai reduc. Uite, de la şase la cinci şi el vrea mai puţin, trei. Şi ăsta.”). Inculpatul C. s-a interesat: „Şi ăsta cine e?”, „În ce sector stă?”. Răspunsul inculpatului A., nu a trezit interesul inculpatului C., sugerând că problema ar trebui să fie rezolvată de inculpatul D., care locuia în acelaşi cartier cu potenţialul mituitor („E în cartier la tine”), și care a fost de acord: „Sector 5! Stai că mă duc să le notez”. Ulterior, inculpatul D. a reluat discuţia: „Ăsta unde e? nea L.?”, iar inculpatul A. a dictat din nou adresa contestatorului L.: „Str. . număru’ treisprezece, apartament unu (…)”, „treisprezece, apartament unu (…) Sector cinci”. Inculpatul A. i-a solicitat inculpatului D. să îi transmită condamnatului L. „oferta” sa, în schimbul unei sume de bani: „Şi (…)şi-i mai reduc. Că la ăsta e şase ani. I-a admis la fond, dar de la şase la cinci. Îi reduc la trei(…)”, „La cât vrea el. Da? Sunt singur aicea, îţi dai seama că (…) (neinteligibil) (…)”.

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto (filele 200 - 211 vol. 4 dup) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, inculpatul A., împreună cu C. şi D., s-a deplasat în baia locuinţei, timp în care inculpata B. a rămas în camera de zi.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești martorul L. (filele 60 - 63, vol. 5 dup, vol. 3 fila 171 dos inst.) a negat faptul că ar fi fost contactat în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor. La adresa sa de domiciliu, locuiesc rudele sale - M.M. (soţie) şi K.K. (soră), care i-au relatat martorului că nu au fost abordate de nicio persoană, care să le pretindă bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. x/3/2014.

Martora M.M. a confirmat și în fața instanței (filele 34-37, vol. 5 dup, vol. 3 fila 19 dos. inst.) că locuieşte în Bucureşti, şi că nu a fost contactată de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile soţului său, L.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, privind Dosarul penal nr. x/3/2014 (filele 89-91, vol. 9 dup), având ca obiect intervenirea unei legi penale noi, în care L. are calitate de contestator condamnat, precum şi listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (filele 1-313, vol. 6 dup).

De asemenea, au fost ataşate, în fotocopie, documentele relevante (filele 118 - 170, vol. 9 dup) din Dosarul nr. x/3/2014, privind cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de L. Se reține că în dosarul cauzei ultim menţionate, adresa de domiciliu a condamnatului L. se regăseşte într-un singur document, respectiv în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 214 din 17 octombrie 2012. Prin sentinţa penală nr. 182 din 28 martie 2012 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3288 din 16 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, L. a fost condamnat definitiv la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată - 140 acte materiale, pedepsele fiind contopite cu un spor de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 11 ani închisoare. Ulterior, la 25 februarie 2014, condamnatul L. a formulat contestaţie la executare, care a fost admisă, în parte, de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1025 din 01 aprilie 2014, constatând incidenţa legii penale mai favorabile numai în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, cu consecinţa reducerii pedepsei de 6 ani închisoare la pedeapsa de 5 ani închisoare; în final, constatând că petentul are de executat pedeapsa de 10 ani închisoare, Tribunalul Bucureşti a menţinut pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, L. a formulat contestaţie, care a fost judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, de completul unic al inculpatului A. Astfel, la termenul din 18 aprilie 2014, s-a acordat cuvântul în dezbaterea contestaţiei formulate şi s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de 30 aprilie 2014.

Din declaraţia inculpatului D. (filele 211-215, 225-226, vol. 1 dup) a reieşit că, în ultimele luni, inculpatul A. obişnuia să le solicite - inculpaţilor C. şi D. - să contacteze anumiţi subiecţi procesuali din dosarele pe le judeca, după ce, în prealabil, le dicta datele personale ale acestora, de pe nişte liste pe care le avea asupra sa. În astfel de situaţii, A. s-a interesat dacă inculpaţii C. şi D. cunoşteau acele părţi din dosar, pentru a le contacta şi a le oferi posibilitatea de a obţine hotărâri judecătoreşti favorabile. La solicitarea inculpatului A., inculpatul D. îşi nota numele şi adresa părţilor din dosarele penale pe care trebuia să le contacteze. În schimbul acestor hotărâri judecătoreşti, conivenţa infracţională impunea beneficiarilor intervenţiilor plata unor sume de bani (să îi „cinstească”). Cuantumul sumelor de bani pe care inculpatul D. trebuia se le pretindă nu era precizat de inculpatul A., însă, potrivit înţelegerii prealabile, banii obţinuţi urmau să fie împărţiţi între cei trei inculpaţi.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul D., după ce a declarat că își menține declarațiile date anterior, fără nicio justificare pertinentă și le-a nuanțat (vol. 3 filele 15 - 17 dos inst) astfel încât, având în vedere argumentele reținute la punctul 2.III.2 al prezentei hotărâri Curtea a înlăturat declarația dată de acesta în cursul cercetării judecătorești, în măsura în care contravine celorlalte probe, ca fiind vădit nesinceră.

La rândul său, inculpatul C. a declarat la urmărire penală (filele 163-172, 185-187, vol. 1 dup) că a discutat despre mai multe dosare penale cu D. şi A., prilej cu care acesta din urmă a afirmat că avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile.

Așa cum s-a arătat la poziția nr. 2.III.1 din prezenta hotărâre, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. a revenit, fără o justificare pertinentă asupra celor declarate la urmărire penală, iar pentru motivele reținute anterior, Curtea a dispus înlăturarea declarațiilor date în cursul cercetării judecătorești ca fiind vădit nesincere și făcute pro causa, în măsura în care acestea sunt contrazise de celelalte probe de la dosarul cauzei.

Reținând argumentele expuse la pct. 2.III.1 cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de luare de mită și motivele pentru care apărările formulate de inculpații A. și D. sunt în mod evident nefondate, Curtea a reținut că inculpatul A., aflat în compunerea completului unic C15LPF, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a dispune o soluţie de respingere a contestaţiei declarate împotriva sentinţei penale nr. 1025 din 01 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, cu consecinţa reducerii pedepsei definitive a condamnatului L. Intenţia inculpatului A. de a pronunţa o soluţie favorabilă condamnatului a fost determinată de presupunerea că acesta ar avea posibilităţi financiare, care i-ar fi permis să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti.

Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile condamnatului L., a fost pusă în executare de inculpatul A., care aflând cu ajutorul inculpatei B., datele personale ale potențialului mituitor existente numai în Mandatul de Executare Pedepsei Închisorii nr. 214 din 17 decembrie 2012 a Dosarului penal nr. x/3/2014, în timp ce se afla la adresa din Bucureşti, şi după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), le-a solicitat în mod explicit inculpaţilor D. şi C. să noteze toate informaţiile legate de numele, prenumele şi adresa beneficiarului hotărârii judecătoreşti, să se deplaseze la locuinţa respectivă şi să îi solicite o sumă de bani, în schimbul unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate „Şi (…)şi-i mai reduc. Că la ăsta e şase ani. I-a admis la fond, dar de la şase la cinci. Îi reduc la trei (…)”, „La cât vrea el. Da? Sunt singur aicea, îţi dai seama că (…) (neinteligibil) (…)”).

Deşi, în final, s-a stabilit ca inculpatul D. să se deplaseze la domiciliul condamnatului L., această decizie a fost luată prin acordul celor trei inculpaţi, fiind determinată de proximitatea adresei condamnatului în raport cu locuinţa celui prim menţionat („E în cartier la tine”), contribuţia inculpatului C. la desfăşurarea activităţii infracţionale fiind circumscrisă formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen. Inculpatul C. a sprijinit logistic activitatea infracţională şi a participat efectiv la conceperea planului infracţional şi la punerea în executare a rezoluţiei infracţionale.

Pretinderea banilor a fost una implicită, aceasta rezultând din conivenţa infracţională a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de inculpaţii D. şi C. şi cum a fost descrisă la pct. 1 al prezentei hotărâri.

Referitor la apărarea inculpatului A., în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa, Curtea a reținut că nu este pertinentă, pentru considerentele care au fost expuse la pct. 2.III.1. și care își găsesc aplicabilitatea și cu privire la această infracțiune.

S-a reținut că în circumstanţele concrete ale faptei analizate, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere oferta concretă - o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă condamnatului L., de menţinere a soluţiei prin care i-a fost redusă pedeapsa închisorii, iniţiată de magistratul aflat în compunerea completului unic învestit să judece Dosarul nr. x/3/2014, cu datele de contact ale destinatarului (nume, prenume şi adresă completă), precum şi solicitarea adresată inculpaţilor D. şi C., de către inculpatul A., aflat în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumelor de bani, urmarea imediată producându-se în integralitate și constând într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de incriminarea acestei infracțiuni.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpaților A., D. și C. în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită și că apărările formulate de aceștia sunt nefondate.

III.5.Infracţiunea de luare de mită, comisă de A., cu complicitatea inculpaţilor D. şi C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe inculpatul M.

În data de 16 aprilie 2014 inculpatul A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală.

Această stare de fapt rezultă din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, redate conform proceselor verbale și a planșelor foto depuse la dosar, cu declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorilor M., O.O., fotocopiile actelor din Dosarul nr. x/93/2013 şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

Astfel, în convorbirea purtată în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 212 - 221 vol. 4 dup), în contextul în care avea asupra sa hârtiile pe care erau notate datele de identificare a mai multor dosare penale cu termen de judecată la 18 aprilie 2014, inclusiv adresele subiecţilor procesuali, inculpatul A. le-a solicitat interlocutorilor săi, potrivit conivenţei infracţionale evidenţiate la punctul I al hotărârii, să contacteze potenţialii mituitori, printre care şi pe inculpatul M., ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului cazului său pe care putea să o obțină în schimbul unei sume de bani.

În contextul în care inculpatul D. a afirmat că s-a deplasat la domiciliul unui potenţial mituitor, a cărui identitate nu a putut fi stabilită în contextul convorbirii: „Nu, mă! Am mai fost la (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul A. s-a interesat: „Uite, mă, aici, O.O.O., ai fost și la ăsta cumva? O.O.O.!”, „Strada .... A dat cu cuțitu’, tentativă la omor deosebit de grav (…)”. Inculpatul D. a solicitat informaţii suplimentare: „Ce e ăsta?”, „Cum îl cheamă pe ăsta?”, „E liber?”, fiind lămurit de judecător, atât asupra datelor de contact, cât şi cu privire la mesajul care trebuia transmis: „M.”, „E liber!? La tentativă (…). Ăla a dat cu cuţitu’, i-a dat patru ani cu(…) suspendare”, „Strada .... Du-te şi zi-i: «Du-te-n (…) (cuvânt obscen) (…)» Îi zici: «M., (…) (cuvânt obscen) (…) morţii tăi!» Şi are avocat tare, n-am mai notat avocatul. Deci are bani”, „Treizeci şi trei! Aicea(…) Poţi să-l (…) „Zi-i: «Bă, dă-te-n pana mea, vrei să rămâi cu ce (…)?» I-a dat patru ani cu suspendare sub supraveghere şi rămâne aşa. Da’ a făcut parchetul (…) (cuvânt obscen) (…) mea!”.

Inculpatul C. a propus ca „oferta” destinată inculpatului M. să fie mai atractivă pentru potenţialul mituitor, în sensul reducerii pedepsei de 4 ani închisoare, la 2 ani („Da, dar poţi să-i dai doi ani. Dacă vrea!”). Inculpatul A. a refuzat propunerea („Da! Nu! Lasă-l aşa!”), explicând că singurul motiv pentru care nu avea posibilitatea să reducă pedeapsa aplicată inculpatului M. era acela că inculpatul nu declarase apel: „Păi,, n-a făcut el, n-am cum să-i dau”, „Nu, mă optzeci şi şase e ăsta. Patru ani cu optzeci şi şase înseamnă (…) indice unu, adică suspendare sub supraveghere. Rămâne nefăcut (…) El n-a făcut, dacă făcea, pedeapsa (…)”.

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto (filele 200-211, vol. 4) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, inculpatul A., împreună cu C. şi D., s-a deplasat în baia locuinţei, timp în care inculpata B. a rămas în camera de zi.

Fiind audiat, martorul M. a declarat și în fața instanței de fond (filele 151-154, vol. 5 dup, vol. 2 fila 281 dos. inst.) că nu a fost contactat de nicio persoană care să îi propună obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor. Martorul şi-a amintit că, la ultimul termen de judecată din Dosarul nr. x/93/2013, judecătorul care a spus că pronunţarea se amână pentru data de 30 aprilie 2014 a fost bărbatul aflat în compunerea completului de judecată, deşi şedinţa era condusă de celălalt judecător din complet, care era femeie. Adresa la care locuieşte martorul este or. O.O.O., str. Aurel Vlaicu, nr. 33, jud. Ilfov.

Martora O.O. a relatat la urmărire penale, declarație menținută și în fața instanței (filele 143-147, vol. 5 dup, vol. 3 fila 18 dos. inst.) că, în calitate de apărător ales, l-a asistat pe inculpatul M. pe parcursul desfăşurării tuturor procedurilor judiciare, în dosarul penal în care acesta este cercetat pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Martora şi-a amintit că la termenul de judecată din 18 aprilie 2014, când s-a dat cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate în Dosarul nr. x/93/2013, au existat câteva aspecte pe care martora le-a perceput ca fiind neobişnuite. Astfel, deşi şedinţa de judecată era condusă de judecătorul N.N.N.N., martora a observat că inculpatul A. cunoştea foarte bine dosarul inculpatului M., întrucât, cu prilejul deliberării completului asupra procedurilor dezbătute, A. era cel care a vorbit, iar cel de-al doilea judecător părea că doar achiesează la hotărârile colegului de complet. Astfel, s-a creat aparenţa că inculpatul A. a fost cel care a hotărât motivul pentru care au fost respinse probele propuse în apărare de inculpatul M., acelaşi judecător a observat că partea civilă nu motivase apelul, iar, în final, a afirmat că pronunţarea trebuie să se amâne pentru data de 30 aprilie 2014.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, privind Dosarul penal nr. x/93/2013 (filele 47-56, vol. 9 dup), precum şi listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (filele 1-313, vol. 6 dup).

De asemenea, au fost ataşate, în fotocopie, documentele relevante (filele 171-213, vol. 9 dup) din Dosarul nr. x/93/2013, privind pe inculpatul M.. Prin sentinţa penală nr. 194 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Ilfov M. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. În antecedentele penale ale inculpatului figurează că acesta a mai fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, la pedeapsa de 16 ani închisoare. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a declarat apel, criticând temeinicia soluţiei instanţei de fond, atât sub aspectul dozării pedepsei, cât şi în ceea ce priveşte individualizarea executării acesteia, dosarul fiind repartizat completului format din judecătorii A. şi N.N.N.N., de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Astfel, la termenul din 18 aprilie 2014, s-a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate de parchet şi partea vătămată O.O.O.O., pronunţarea fiind amânată pentru data de 30 aprilie 2014.

Din declaraţia inculpatului D. (filele 216 - 220, 230 - 221, vol. 1 dup) a reieşit că, în ultimele luni, inculpatul A. obişnuia să le solicite - inculpaţilor C. şi D. - să contacteze anumiţi subiecţi procesuali din dosarele pe le judeca, după ce, în prealabil, le dicta datele personale ale acestora, de pe nişte liste pe care le avea asupra sa. În astfel de situaţii, A. s-a interesat dacă inculpaţii C. şi D. cunoşteau acele părţi din dosar, pentru a le contacta şi a le oferi posibilitatea de a obţine hotărâri judecătoreşti favorabile. La solicitarea inculpatului A., inculpatul D. îşi nota numele şi adresa părţilor din dosarele penale pe care trebuia să le contacteze. În schimbul acestor hotărâri judecătoreşti, conivenţa infracţională impunea beneficiarilor intervenţiilor plata unor sume de bani (să îi „cinstească”). Cuantumul sumelor de bani pe care inculpatul D. trebuia se le pretindă nu era precizat de inculpatul A., însă, potrivit înţelegerii prealabile, banii obţinuţi urmau să fie împărţiţi între cei trei inculpaţi.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul D., după ce a declarat că își menține declarațiile date anterior, fără nicio justificare pertinentă și le-a nuanțat (vol. 3 filele 15 - 17 dos inst) astfel încât, având în vedere argumentele reținute la pct. 2.III.2 al prezentei hotărâri Curtea a înlăturat declarația dată de acesta în cursul cercetării judecătorești, în măsura în care contravine celorlalte probe, ca fiind vădit nesinceră.

La rândul său, inculpatul C. a declarat (filele 163-172, 185-187, vol. 1) că a discutat despre mai multe dosare penale cu D. şi A., prilej cu care inculpatul a afirmat că avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile.

Așa cum s-a arătat la poziția nr. 2.III.1 din prezenta hotărâre, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. a revenit, fără o justificare pertinentă asupra celor declarate la urmărire penală, iar pentru motivele reținute anterior, Curtea a dispus înlăturarea declarațiilor date în cursul cercetării judecătorești ca fiind vădit nesincere și făcute pro causa, în măsura în care acestea sunt contrazise de celelalte probe de la dosarul cauzei.

Reținând argumentele expuse la pct. 2.III.1 cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de luare de mită și motivele pentru care apărărilor formulate de inculpați sunt în mod evident nefondate, Curtea a reținut că inculpatul A., aflat în compunerea completului colegial C15A, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a se pronunţa asupra apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 194/19 decembrie 2013 a Tribunalului Ilfov, cu consecinţa menţinerii pedepsei la 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului M. Intenţia inculpatului A. de a pronunţa o soluţie favorabilă inculpatului M. a fost determinată de presupunerea că acesta ar avea posibilităţi financiare, care i-ar fi permis să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti („Şi are avocat tare, n-am mai notat avocatul. Deci are bani”).

Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile inculpatului M., a fost pusă în executare de inculpatul A., care, aflând, cu ajutorul inculpatei B., datele personale ale potențialilor mituitori din Dosarul penal nr. x/93/2013, în timp ce se afla la adresa din Bucureşti, sectorul 2, şi, după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), le-a solicitat în mod explicit inculpaţilor D. şi C. să noteze toate informaţiile legate de numele, prenumele şi adresa beneficiarului hotărârii judecătoreşti, să se deplaseze la locuinţa respectivă şi să îi solicite o sumă de bani, în schimbul unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate „Du-te şi zi-i: «Du-te-n (… ) (cuvânt obscen) (…)» Îi zici: «M., (…) (cuvânt obscen) (…) morţii tăi!»”, „Zi-i: «Bă, dă-te-n pana mea, vrei să rămâi cu ce (…)?» I-a dat patru ani cu suspendare sub supraveghere şi rămâne aşa. Da’ a făcut parchetul (…)”).

Deşi, în final, s-a stabilit ca inculpatul D. să se deplaseze la domiciliul inculpatului M., această decizie a fost luată prin acordul celor trei inculpaţi, aşa cum şi „oferta” adresată potenţialului mituitor a fost stabilită de comun acord (C. a propus ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fie redusă la 2 ani), contribuţia inculpatului C. la desfăşurarea activităţii infracţionale fiind circumscrisă formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen. Inculpatul C. a sprijinit logistic activitatea infracţională şi a participat efectiv la conceperea planului infracţional şi la punerea în executare a rezoluţiei infracţionale.

Pretinderea banilor a fost una implicită, care a rezultat din conivenţa infracţională a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de inculpaţii D. şi C. şi cum a fost descrisă la pct. 1 al prezentei hotărâri.

Referitor la apărarea inculpatului A., în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa, Curtea a reținut că nu este pertinentă, pentru considerentele care au fost expuse la pct. 2. III.1. și care își găsesc aplicabilitatea și cu privire la această infracțiune.

S-a reținut că în circumstanţele concrete ale faptei analizate, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere oferta concretă - o hotărâre judecătorească definitivă de menţinere a condamnării la pedeapsa închisorii de 4 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iniţiată de magistratul aflat în compunerea completului învestit să judece Dosarul nr. x/93/2013, cu datele de contact ale destinatarului (nume, prenume şi adresă completă), precum şi solicitarea adresată inculpaţilor D. şi C., de către inculpatul A., aflat în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumelor de bani, urmarea imediată producându-se în integralitate și constă într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de incriminarea acestei infracțiuni.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a apreciat că apărările formulate de inculpați sunt nefondate și că vinovăția inculpaților A., D. și C. în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită este pe deplin dovedită.

III.6. Infracţiunea de luare de mită, comisă de A., cu complicitatea inculpaţilor D. şi C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind părţile civile N., O., P., R., S., T., U., V., X.

În data de 16 aprilie 2014 inculpatul A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede.

Împrejurările de fapt, astfel cum acestea au fost prezentate în cele ce preced, au rezultat din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, administrate ca mijloace de probă, cu declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorilor N., O., P., T., V., fotocopiile actelor din Dosarul nr. x/292/2013 şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

În convorbirea purtată în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare, filele 212-221, vol. 4 dup), în contextul în care avea asupra sa hârtiile pe care erau notate datele de identificare a mai multor dosare penale cu termen de judecată la 18 aprilie 2014, inclusiv adresele subiecţilor procesuali, inculpatul A. le-a solicitat inculpaţilor C. şi D., potrivit conivenţei infracţionale evidenţiate la punctul I al prezentei hotărâri, să contacteze potenţialii mituitori. A. le-a dictat interlocutorilor săi adresa apelanţilor părţi civile N., O., P., R., S., T., U., V., X., ocazie cu care a stabilit şi mesajul care urma le fie transmis acestora, şi anume că ar fi indicat să renunţe la serviciile avocatului ales şi, în schimbul „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti favorabile - de majorare a pretenţiilor civile, să remită o sumă de bani judecătorului de caz, încercând astfel să obţină beneficii de la părţile civile dintr-un dosar penal, rude ale victimei unui accident rutier.

Inculpatul A. a relatat circumstanţele faptice din Dosarul nr. x/292/2013, remarcând cuantumul redus al daunelor acordate părţilor civile de către instanţa de fond: „Uite, bă, aci! Toți sunt din com. Peretu. A omorât un copil de cin’sprezece ani. Şi am zis: «Aoleu, mânca-ţi-aş gura!» Cu mașina, ăsta. Și le-a dat la ăștia, doar şaptezeci de mii le-a dat la părinți și vreo treizeci de mii la frați și la surori, la toți ăștia. Şaptezeci-şaptezeci tată-mamă, frații treizeci-treizeci. Şaptezeci-şaptezeci, treizeci-treizeci!”, „De euro, da, mânca-ţi-aş gura ta! Nu, lei, lei. Pardon! Lei, lei, lei. Lei am şi scris. Lei, lei”.

Inculpatul D. s-a interesat de adresa potenţialilor mituitori: „Şi unde (…) (neinteligibil) (…)?”, iar inculpatul i-a furnizat informaţia solicitată, în sensul că părţile civile aveau domiciliul în comuna Peretu, lângă localitatea Alexandria: „Toți, com. Peretu, Alexandria, Alexandria!”.

În continuare, inculpaţii au analizat faptul că părţile civile erau reprezentate de avocatul P.P.P.P., pe care îl cunoşteau ca fiind un avocat care obişnuia să pretindă hotărâri judecătoreşti mult prea favorabile şi care nu trebuia contactat, întrucât era cercetat penal şi prezenta un potenţial de risc pentru gruparea infracţională în cauză. Prin urmare, inculpaţii A., C. şi D. au hotărât că era mai indicat să contacteze în mod direct părţile civile, pentru a le propune obţinerea unei soluţii favorabile, prin coruperea judecătorului, prilej cu care părţile civile urmau să fie sfătuite să renunţe la serviciile avocatului ales. După ce inculpatul A. le-a adus la cunoştinţă interlocutorilor săi că „Da, îl au pe avocat pe P.P.P.P. (…) (neinteligibil) (…)”, C. şi-a amintit că: „Da, da, da (…) (neinteligibil) (…) Îl ştiu, ăla (…)”, iar D. a rememorat din circumstanţele altei speţe: „I-a dat mult (…)”. La rândul său, A. a relatat modalitatea dură de negociere a respectivului avocat: „Eu ştiu de la ei: «Mă, dă-te-n (…) (cuvânt obscen) (…) mea, în loc de şaptezeci de mii de lei, scrii euro!»”. Inculpatul D. şi-a exprimat opinia cu privire la persoana avocatului: „Ăsta e periculos!”, fiind în asentimentul inculpatului A.: „E periculos omu’ (…) E periculos! A avut dosar (…) a avut dosar (…) A, nu! (…) (neinteligibil) (…)”.

În final, inculpatul A. a fost cel care a decis contactarea directă a părţilor civile şi excluderea avocatului ales al acestora: „O să te duci la ei, să zici: «Bă, dați-l în (…) (cuvânt obscen) (…) mea pe cheliosu’, (…) (neinteligibil) (…) »”. Inculpatul C. a remarcat faptul că s-ar putea să existe un impediment în ceea ce priveşte eventualele pretenţii ale avocatului: „Are contract”, însă A. nu apărut impresionat de acest argument: „Are contract, da. Da (…) (neinteligibil) (…) Com. Peretu, Alexandria”. Ulterior, inculpatul a reluat ideea: „Zi-i «Băi, lăsaţi-l dracu’ pe cheliosul ăla, că vă dau eu!», dar dacă are contract, vorba lu’ C.!”.

Inculpatul A. a evidenţiat faptul că „oferta” sa viza o hotărâre definitivă: „Da, îi rămâne definitivă la noi (…) (neinteligibil) (…). Familia N., N. şi T., T. şi V. Ăstea sunt (…)”, „Şi T.. Iar ăştia sunt din partea mamei copilului. Ăştia (…). Păi (…). Ăştia-s bunicii. Şi le-a dat şi ăstora câte zece lei, ă(…) câte treizeci de mii. Deci, sunt în familie. Familia N. şi T. şi V., în sensul că la copil, acesta e (…). Ţi-am zis (…)”. În acelaşi context, inculpatul C. s-a interesat dacă: „Îi laşi la vatră acum?”. Iniţial, A. nu a înţeles sensul întrebării, ceea ce l-a determinat pe C. să o repete „Îi laşi la vatră acum?”, şi inculpatul a înţeles că interlocutorul făcea referire la posibilitatea pronunţării soluţiei la următorul termen de judecată: „Da, o să iasă, sigur că da!”.

Inculpaţii au calculat cuantumul despăgubirilor care ar fi putut fi acordate, prin admiterea apelurilor declarate de părţile civile. Astfel, la întrebarea inculpatului D.: „Deci stai, mă, cât are? Are (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul A. a reiterat hotărârea instanţei de fond: „Deci, părinţii au câte şaptezeci (…) câte şaptezeci de mii fiecare (…) (neinteligibil) (…) da, de lei”, moment în care inculpatul C. a efectuat conversia valutară: „Câte şaisprezece mii de euro” (la paritatea de 1 euro = 4,4 lei, suma de 70.000 lei reprezintă echivalentul a 15.909 euro). Inculpatul a continuat: „Da. Fraţii au, că-s copii, au copii la rândul lor (…) fraţii au câte treizeci de mii”, moment în care inculpatul C. a realizat că sumele de bani cu care erau despăgubite părţile civile erau prea mici, pentru a acoperi şi sumele de bani pretinse cu titlu de mită: „Da (…) (neinteligibil) (…) nu facem nimic aici (…) (neinteligibil) (…)”, situaţie în care a propus o majorare semnificativă a despăgubirilor civile, prin multiplicarea sumei cu paritatea euro/lei: „Dă în euro, şaptezeci de mii de euro, direct!”. După ce a analizat propunerea inculpatului C., inculpatul A. a hotărât o soluţie de mijloc: „Șaptezeci de mii de euro. Îi dau dublu, mă, are douăzeci și unu, îi dăm cincize (…). Câte cincizeci de mii de euro la fiecare (…) (cuvânt obscen) (…) mea”, iar D. a aprobat: „euro”. A. a explicat că plata despăgubirilor civile era asigurată: „Păi, el zice: «Dom’le în contract scrie că asigurarea e până la cinci milioane de euro» Şi ăsta (…) ei asta au pretins”. D. a dorit să se asigure că a înţeles rolul său: „Deci, eu mă duc la Peretu, da?”, iar inculpatul a confirmat: „Da, Peretu, în judeţu’ (…) Alexandria (…) Toţi sunt din comuna aia. Şi (…) îi împăcai, împăcai (…) (neinteligibil) (…) îi rezolvăm (…) (neinteligibil) (…) Ţi-am dat trei, dă-te-n (…) (înjură) (…) Te-am umplut de tot respectu’!”.

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto (filele 200-211, vol. 4 dup) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, inculpatul A., împreună cu C. şi D., s-a deplasat în baia locuinţei, timp în care inculpata B. a rămas în camera de zi.

Fiind audiaţi, și de instanța de fond, martorii N., O., P., T., V., domiciliaţi în com. Peretu, jud. Teleorman, au declarat (filele 155-174, vol. 5 dup, vol. 2 filele 273 - 275 dos. inst.) că nu a fost contactaţi de nicio persoană care să le propună obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, privind Dosarul penal nr. x/292/2013 (filele 71-75, vol. 9 dup), precum şi listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală (filele 1-313, vol. 6 dup).

De asemenea, au fost ataşate, în fotocopie, documentele relevante (filele 66-97, vol. 7 dup) din Dosarul nr. x/292/2013, având ca obiect ucidere din culpă, apel, în care N., O., P., R., S., T., U., R.R.R.R., X. şi V. au calitatea de apelanţi parte civilă. Se reține că la dosarul cauzei se regăseşte împuternicirea avocatului P.P.P.P., în calitate de reprezentant al părţilor civile. Prin sentinţa penală nr. 29 din 05 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, s-a dispus, printre altele, admiterea în parte a acţiunii civile şi obligarea inculpatului, în contradictoriu cu asigurătorul SC T.T.T.T. SA, la plata despăgubirilor civile, astfel: către N., O., R.R.R.R., T. - fiecare câte 70.000 lei daune morale şi 7.000 lei daune materiale, R. şi U. - fiecare câte 30.000 lei daune morale, S., P., V. şi X. - fiecare câte 20.000 lei. În fapt, s-a reţinut că, în data de 07 aprilie 2013, inculpatul I., în timp ce conducea un autoturism pe DE 70, pe sensul de mers Roşiorii de Vede - Peretu - Alexandria, a pierdut controlul direcţiei, accidentul rutier fiind soldat cu decesul pasagerilor săi, N. H.iel şi Spînu Aurel. De asemenea, în motivele de apel, formulate de avocatul P.P.P.P., este menţionat că: „Pentru vătămări corporale şi decese (…), limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei (…)”. La termenul din 18 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, completul învestit cu soluţionarea apelurilor declarate în cauza menţionată, format din judecătorii A. şi N.N.N.N., a dispus amânarea cauzei, ca urmare a admiterii cererii părţilor civile.

Din declaraţia inculpatului D. (filele 216 - 220, 230 - 221, vol. 1 dup) a reieşit că, în ultimele luni, inculpatul A. obişnuia să le solicite - inculpaţilor C. şi D. - să contacteze anumiţi subiecţi procesuali din dosarele pe care le judeca, după ce, în prealabil, le dicta datele personale ale acestora, de pe nişte liste pe care le avea asupra sa. În astfel de situaţii, A. s-a interesat dacă inculpaţii C. şi D. cunoşteau acele părţi din dosar, pentru a le contacta şi a le oferi posibilitatea de a obţine hotărâri judecătoreşti favorabile. La solicitarea inculpatului A., inculpatul D. îşi nota numele şi adresa părţilor din dosarele penale pe care trebuia să le contacteze. În schimbul acestor hotărâri judecătoreşti, conivenţa infracţională impunea beneficiarilor intervenţiilor plata unor sume de bani (să îi „cinstească”). Cuantumul sumelor de bani pe care inculpatul D. trebuia se le pretindă nu era precizat de inculpatul A., însă, potrivit înţelegerii prealabile, banii obţinuţi urmau să fie împărţiţi între cei trei inculpaţi.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul D., după ce a declarat că își menține declarațiile date anterior, fără nicio justificare pertinentă și le-a nuanțat (vol. 3 filele 15 - 17 dos inst) astfel încât, având în vedere argumentele reținute la pct. 2.III.2 al prezentei hotărâri Curtea a înlăturat declarația dată de acesta în cursul cercetării judecătorești, în măsura în care contravine celorlalte probe, ca fiind vădit nesinceră.

La rândul său, inculpatul C. a declarat (filele 163-172, 185-187, vol. 1 dup) că a discutat despre mai multe dosare penale cu D. şi A., prilej cu care inculpatul a afirmat că avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile. Inculpatul C. a declarat că A. a menţionat, cu prilejul unor discuţii, date din dosare cu accidente de circulaţie, prilej cu care a vorbit despre acordarea de despăgubiri, dar nu a putut preciza numele părţilor sau în concret ce anume soluţie dorea să pronunţe în dosar. Inculpatul şi-a amintit că inculpatul i-a solicitat inculpatului D. să se ducă la rudele unei victime ucise într-un accident de circulaţie pentru a le cere bani în schimbul unei soluţii favorabile.

Așa cum s-a arătat la poziția nr. 2. III.1 din prezenta hotărâre, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. a revenit, fără o justificare pertinentă asupra celor declarate la urmărire penală, iar pentru motivele reținute anterior, Curtea a dispus înlăturarea declarațiilor date în cursul cercetării judecătorești ca fiind vădit nesincere și făcute pro causa, în măsura în care acestea sunt contrazise de celelalte probe de la dosarul cauzei.

Reținând argumentele expuse la pct. 2.III.1 cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de luare de mită și motivele pentru care apărările formulate de inculpatul A. și D. sunt în mod evident nefondate, Curtea a reţinut că inculpatul A., aflat în compunerea completului colegial C15A, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a se pronunţa asupra apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 29 din 05 martie 2013 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, cu consecinţa majorării despăgubirilor civile acordate părţilor civile, prin hotărâre judecătorească definitivă. Intenţia inculpatului A. de a pronunţa o soluţie favorabilă părţilor civile a fost determinată de faptul că despăgubirile civile urmau să fie plătite de o societate de asigurare, ceea ce l-a condus la presupunerea că părţile civile ar fi fost dispuse să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti.

Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X., a fost pusă în executare de inculpatul A., care, după ce a aflat cu ajutorul inculpatei B. datele personale ale potențialilor mituitori din dosar, în timp ce se afla la adresa din Bucureşti, şi după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), le-a solicitat în mod explicit inculpaţilor D. şi C. să noteze toate informaţiile legate de numele, prenumele şi adresa beneficiarului hotărârii judecătoreşti, să se deplaseze la locuinţa respectivă şi să îi solicite o sumă de bani, în schimbul unei hotărâri judecătoreşti de majorare a pretenţiilor civile, în sensul dublării daunelor morale.

Deşi, în final, s-a stabilit ca inculpatul D. să se deplaseze la domiciliul părţilor civile, această decizie a fost luată prin acordul celor trei inculpaţi, aşa cum şi „oferta” adresată potenţialului mituitor a fost stabilită de comun acord, contribuţia inculpatului C. la desfăşurarea activităţii infracţionale fiind circumscrisă formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen. Inculpatul C. a sprijinit logistic activitatea infracţională şi a participat efectiv la conceperea planului infracţional şi la punerea în executare a rezoluţiei infracţionale.

Pretinderea banilor a fost una implicită, care a rezultat din conivenţa infracţională a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de inculpaţii D. şi C. şi cum a fost descrisă la punctul 1 al prezentei hotărâri (se reține că la 12 noiembrie 2013 inculpaţii A., C. şi D. au împărţit suma de 200.000 lei, cu privire la care există probe că ar fi rezultat dintr-o faptă de corupţie similară, în care pretenţiile părţilor civile dintr-un accident rutier au fost majorate, de la 35.000 euro la 200.000 euro).

Curtea a reţinut că apărarea inculpatului A., în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa nu este pertinentă, pentru considerentele care au fost expuse la pct. 2.III.1. și care își găsesc aplicabilitatea și cu privire la această infracțiune.

S-a reţinut că în circumstanţele concrete ale faptei analizate, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere oferta concretă - o hotărâre judecătorească definitivă de majorare a despăgubirilor civile, iniţiată de magistratul aflat în compunerea completului învestit să judece Dosarul nr. x/93/2013, cu datele de contact ale destinatarilor (nume şi adresă), precum şi solicitarea adresată inculpaţilor D. şi C., de către inculpatul A., aflat în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumelor de bani, urmarea imediată producându-se în integralitate și constând într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de incriminarea acestei infracțiuni.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpaților A., D. și C. în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită, și că apărările formulate de aceștia sunt nefondate.

IV. Infracţiunea de trafic de influenţă, comisă de A., cu ajutorul inculpaţilor B. şi C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe condamnatul Z.

În perioada lunii aprilie 2014, A., în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea inculpatei B. şi prin intermediul inculpatului C., de la o persoană cunoscută, suma de 30.000 euro lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z., în Dosarul nr. x/2/2014.

Împrejurările de fapt, astfel cum acestea au fost prezentate în cele ce preced, au rezultat din coroborarea înregistrărilor de imagini şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, administrate ca mijloace de probă, cu declaraţiile inculpatului C. şi ale martorilor E.E., Y., Z., G., H.H., fotocopiile actelor din Dosarul nr. x/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, precum şi din Dosarul nr. x/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris.

Astfel, conform procesului-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 26 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 305-319, vol. 3), E.E., s-a prezentat la imobilul din Bucureşti, prilej cu care, la un moment dat, a scos din buzunarul pantalonilor o coală de hârtie împăturită pe care i-a înmânat-o inculpatului C.. În timp ce acesta din urmă citea ce era scris pe acea bucată de hârtie, în birou a intrat şi martorul Y., care s-a salutat cu E.E. După ce a lecturat înscrisul primit, inculpatul C., în timp ce indica cu degetul pe bucata de hârtie, s-a interesat: „Ce, mă, i-a adus pe aicea, mă?”, iar E.E. i-a răspuns: „Ă, asta? Da, e nouă!”. Inculpatul a dorit să afle dacă judecătorul menţionat pe acea bucată de hârtie, era învestit cu soluţionarea cauzei: „A (…) (neinteligibil) (…) A, şi ăştia are el la ei?”. În continuare, E.E. a manifestat nerăbdare: „Hai, nu mai mergem?”, iar C. a fost de acord: „Mergem, mă, hai!”. Imediat, C., având în mână bucata de hârtie primită de la E.E., însoţit de cel ultim menţionat, au părăsit camera, deplasându-se către baia imobilului, pentru a discuta. Din probele administrate ulterior rezultă că la 26 martie 2014, E.E. l-a întrebat pe inculpatul C. dacă avea posibilitatea să „obţină” o hotărâre judecătorească favorabilă condamnatului Z., în Dosarul penal nr. x/2/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, pe bucata de hârtie înmânată inculpatului fiind menţionat numărul de dosar, numele condamnatului, precum şi numele judecătorului „J.J.J.”, E.E. a apelat la inculpatul C., în considerarea faptului că acesta era prieten cu inculpatul A.

În ziua de 07 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 57 - 77, vol. 4 dup), inculpaţii A., B. şi C. s-au deplasat din camera de zi în grupul sanitar al imobilului din Bucureşti, sectorul 2, pentru a discuta despre mai multe dosare penale, cu intenţia de pretinde şi încasa bani de la subiecţii procesuali, în schimbul „obţinerii” unor hotărâri judecătoreşti favorabile. Printre aceste cauze penale s-a aflat şi Dosarul nr. x/2/2014, privind contestaţia în anulare formulată de condamnatul Z.

După ce A. i-a adus la cunoştinţă că dosarul nu era repartizat la completul din care face parte judecătorul J.J.J. („Nu-i la J.J.J.!”), inculpatul C. şi-a manifestat surprinderea: „Nu-i la J.J.J., ă?”, iar inculpata B. a oferit lămuriri suplimentare: „Nu. Au intrat ăstea două (…) una din alea vechi, dar o să ne uităm după aia (…) (neinteligibil) (…) ”. În mod evident, inculpata B. cunoştea cel mai bine situaţia Dosarului nr. x/2/2014, întrucât, la întrebările adresate de A. - „Cine e? Cine intră? Poa’ să intre J.J.J.? Că J.J.J. a fost azi.” şi C. - „A, s-a dat termen?”, inculpata a răspuns imediat: „S-a amânat pentru că (…) (neinteligibil) (…) de fond (…)”, „Nu e J.J.J., că nu e completul lui”. Din replica inculpatului C. a reieşit că subiectul fusese abordat şi cu prilejul unei discuţii anterioare: „A, stai puţin, S-a amânat din cauză că o doamnă pleacă la Înalta (…) (neinteligibil) (…)?”, iar inculpatul A. a răspuns afirmativ („Da”, „E în concediu una din doamne”), în timp ce B. a confirmat informaţia: „E în concediu”.

După ce inculpaţii au discutat despre o altă intervenţie care viza un dosar penal - privind doi cetăţeni turci, cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală, au revenit asupra Dosarului nr. x/2/2014, privind pe Z.. Astfel, în contextul în care C. îşi punea problema încasării unei sume de bani („Cum dracu’ să ia banii (…) (neinteligibil) (…) unde i-ai dat!?”, „Că (…) vede lumea că dai (…) (neinteligibil) (…)”), inculpata B. a luat în glumă respectivele temeri ale interlocutorilor săi: „Ete, ce griji ai tu! Eu îţi spun ce să-mi iei de Paşti (…)”. C. a insistat: „Stai că-ţi ia de Paşti! Ascultă-mă puţin! Ce zici cu (…) astea dacă e? Poa’ să intre J.J.J.? Poa’ să vină (…) (neinteligibil) (…)?”, iar inculpatul A. a afirmat că exista posibilitatea ca judecătorul J.J.J. să facă parte din completul ce urma să judece contestaţia în anulare: „E posibil, după mine, da”, „Da. Poa’ să intre, poate”, „S-a vorbit cu (…) (neinteligibil) (…)”. C. a înţeles că unul dintre judecătorii învestiţi cu judecarea cauzei penale respective urma să fie înlocuit de un alt judecător („E bolnavă, care învaţă”, „Care învaţă pentru Înalta”). Deşi inculpatul A. a concluzionat că judecătorul aflat în concediu nu va mai judeca Dosarul nr. x/2/2014 („Nu mai intră, mă!”, „E normal, că examenul ăsta durează (…) nu ştii cât. După (…) (neinteligibil) (…) de două luni se lungeşte”), inculpata B. l-a contrazis, susţinând că exista posibilitatea ca să revină în compunerea completului de judecată: „Ştiu, dar n-are cum să-şi ia concediu atât de mult, că nu-i dă nimeni pe (…)”.

Din verificările efectuate a rezultat că la data la care E.E. i-a înmânat biletul inculpatului C. - 28 martie 2014, completul învestit să judece Dosarul nr. x/2/2014 era format din judecătorii U.U.U.U. şi V.V.V.V. În data de 11 martie 2014, ca urmare a aprobării concediului judecătorului V.V.V.V., acesta a fost înlocuit cu judecătorul J.J.J.. Dosarul nr. x/2/2014 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la 14 februarie 2014, cu patru termene de judecată: 14 martie 2014 (completul format din judecătorii U.U.U.U. şi J.J.J.), 28 martie 2014 (completul format din judecătorii U.U.U.U. şi V.V.V.V.), 25 aprilie 2014 (completul format din judecătorii X.X.X.X. şi V.V.V.V.) şi 29 aprilie 2014 (completul format din judecătorii X.X.X.X. şi V.V.V.V.), la ultimul termen de judecată fiind pronunţată şi decizia penală de respingere a contestaţiei în anulare formulate de Z..

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto din 07 aprilie 2014 (filele 57-68, vol. 4 dup) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când, în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, sectorul 2, C. le-a făcut semn interlocutorilor săi, pentru a se deplasa în grupul sanitar, fiind urmat de B. şi A., timp în care D. a rămas singur în camera de zi. Din înregistrarea audio-video a reieşit că inculpata B. a revenit prima în camera de zi şi, după un interval de câteva minute, au apărut A. şi D. Inculpatul C. i-a înmânat un set de documente inculpatei B., care, la rândul său, i le-a înmânat inculpatului A., pentru ca, în final, hârtiile să se întoarcă la inculpatul C.

În ziua de 10 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 110-120, vol. 4), în grupul sanitar al biroului său, inculpatul C. a discutat cu E.E., despre dosarul penal privind pe condamnatul Z.: „Mă, am rezolvat-o. Înţelegi? Dă-i ei banii, o rezolvăm pe douăzeci şi cinci. E destul, ce să? (…) (neinteligibil) (…)”. Totodată, inculpatul C. i-a adus la cunoştinţă interlocutorului său faptul că, în contextul unei convorbiri anterioare, îi furnizase în mod greşit datele referitoare la compunerea completului de judecată: „Da’ nu e J.J.J.!”, „Nu e J.J.J., cum mi-aţi dat voi. E alte două femei. Nu e (…)”, „Da, nu e J.J.J. Nu e”. E.E. a motivat eroarea produsă: „Atunci a fost J.J.J., data trecută”, cu referire la compunerea completului de judecată de la termenul din 14 martie 2014. Revenind asupra punctului de interes al discuţiei, C. a subliniat că important era că intervenţia solicitată putea fi realizată, în schimbul unei sume de bani: „Lasă, mă! A fost un complet aşa, aiurea. Da’ nu contează cine e”. E.E. a exprimat o pretenţie a cumpărătorului de influenţă, şi anume aceea ca acesta să se întâlnească cu traficantul de influenţă: „Ce vroiam să-ţi zic: cu cine mă întâlnesc, cu cumnată-sa asta: «Uite, bă», să vadă şi ea (…) (neinteligibil) (…). Vă întâlniţi cu nebunu’ acesta?”, „Adică să-i spună, să-i spună clar!”, posibilitate care a fost refuzată categoric de C.: „Niciodată, mă! Dacă vrei să faci, dacă nu, nu! Nu se întâlneşte cu nimeni”, „Nu, mă”. Văzând reacţia vehementă a inculpatului C., E.E. a revenit asupra solicitării sale, încercând să se asigure că „afacerea” era una sigură: „A, gata, între noi, gata! Da’ e siguranţă, nu fac (…) (neinteligibil) (…)?”, sens în care C. a garantat seriozitate: „O săptămână, după câteva zile, îţi dă banii, şi aia e! I-a venit (…) (neinteligibil) (…) omu’ acasă”. La rândul său, E.E. l-a asigurat pe C. că va primi banii pretinşi în schimbul obţinerii hotărârii judecătoreşti favorabile: „Nu e nicio problemă, ţi-am zis, de rezolvare, da?”. Înţelegerea a fost perfectată: „Deci, totu-i e OK, nu?”, când inculpatul C. a confirmat: „Da, băiatu’ meu!” şi E.E. s-a declarat mulţumit: „Gata, dacă e beton, e beton. Gata! Atâta vroiam să ştiu”.

Ulterior, în data de 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 161-182, 192-199, vol. 4 dup), C. a reluat discuţia cu inculpatul A. despre cauza penală anterior menţionată: „Băiatu’ lui, vinerea, care a zis că e la ..., e la (…) (neinteligibil)(…)”, „şase ani”, inculpatul fiind la curent cu situaţia dosarului: „A, e la alea două femei, da. A, ăla de l-a făcut (…) Da, mă, deci, gata (…) (neinteligibil) (…)”., „Care n-a făcut recurs şi avea dreptul la recurs şi i-a dat la fond dumneaei (…) Gata, mă, hai, că ştiu” (Dosarul nr. x/2/2014 a fost soluţionat la fond de judecătorul Z.Z.). C. a rememorat faptul că: „Nu ştiu, avem numărul în, în dosar. Ai numărul. Ăla trebuie rezolvat. Luăm treizeci de bulioane şi (…) (neinteligibil) (…)”, moment în care a fost mustrat de inculpatul A., pentru a vorbi mai încet: „Şt!”. Cu toate acestea, C. a continuat: „Păi, nu? Măcar câte cinci mii de fiecare (…) (neinteligibil) (…) Dai la ăia zece-cinşpe mii şi (…) (neinteligibil) (…) E, mă, corect?”, fiind completat de A.: „Z.Z.Z.Z., uite, mă, Z.Z.Z.Z.. Gata, mă”. În împrejurările în care probabil inculpatul era în posesia unui înscris, C. a insistat: „Ia, ia, ia, desfă-l! Ăla e, ia?”, A. i-a confirmat: „Ăsta e, mă, Z.Z.Z.Z. (…)”. Întrucât conversaţia avea loc în grupul sanitar, A. a dorit să întrerupă discuţia: „Ieşiţi afară, dracu’, că mă cac pe mine!”, replică în urma căreia C. a protestat „A, când vorbeşti cu mine te ia, te ia căcarea!”, după care a continuat: „Da, mă, a făcut contestaţie în anulare a pedepsei”, fiind aprobat şi de D.: „Asta e, da!”.

În ziua următoare, 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 200-211, vol. 4 dup), în contextul aceluiaşi tip de discuţii privind dosarele penale de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în baia imobilului în cauză, C. a revenit asupra subiectului legat de contestaţia în anulare formulată de Z.: „Auzi, mă?”, „Da’, ăla, pe douăzeci şi cinci, ai vorbit ceva?”, primind un răspuns afirmativ de la inculpatul A.: „Da”. În continuare, C. s-a interesat „Iese?”, ocazie cu care a primit un răspuns echivoc: „S-a schimbat completu’, nu mai e aia care se duce B. (…) (neinteligibil) (…) E una, e una care (…) (neinteligibil) (…)”.

Fiind audiat, martorul Y., şoferul inculpatului C., a declarat (filele 4 - 7, vol. 5 dup) că persoana care apare în imaginile înregistrate în cauză, în ziua de 26 martie 2014, în imobilul din sectorul 2, îi este cunoscută, fără a putea furniza alte elemente de identificare, cu excepţia faptului că acesta ar locui în localitatea Voluntari, jud. Ilfov. Ulterior, martorul a dat o nouă declaraţie (filele 8 - 10, vol. 5 dup), precizând că îl recunoaşte, după fotografie, ca fiind persoana care figurează în fişa de evidenţă a populaţiei cu numele E.E. A precizat că nu se află în relaţii de prietenie cu acesta, singura legătură dintre ei fiind că amândoi locuiesc în localitatea Voluntari. Cu aproximativ două-trei luni în urmă, susnumitul a venit la biroul inculpatului C., din București, ocazie cu care a avut o discuţie cu persoana ultim menţionată. Nu a putut relata care a fost subiectul discuţiei, însă după plecarea acestuia, C. relatat că H., ar avea un client care doreşte să cumpere nişte tăuraşi. A doua zi, H. chiar a venit la ferma lui C., din comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, cu persoana interesată în achiziţionarea tăuraşilor. Întâlnirea a avut loc la biroul inculpatului C., de la adresa menţionată anterior, iar martorul s-a recunoscut în aceste imagini ca fiind participant la întâlnire, dar a declarat că nu a reţinut subiectul discuţiilor. Y. şi-a amintit că, la un moment dat, C. şi E.E. s-au ridicat şi au mers într-una din încăperile alăturate, însă nu cunosc ce au discutat, pentru că au închis uşa.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, martorul Y. (vol. 3 fila 21 dos. inst.) și-a menținut declarațiile făcute la urmărire penală, afirmând suplimentar faptul că obișnuia să achiziționeze vin pe care inculpații îl consumau în timp ce se aflau în imobilul din București.

La rândul său, inculpatul C. a declarat (filele 163-172, 185-187, vol. 1 dup) că nu îşi aminteşte prin intermediul cărei persoane l-a cunoscut pe E.E., dar a discutat cu această persoană despre dosarul penal privind pe Z. Fiindu-i prezentate mai multe planşe foto, privind întâlnirile pe care inculpatul le-a avut cu E.E., din datele de 26 martie 2014 şi 10 aprilie 2014, C. şi-a amintit că persoana menţionată anterior locuieşte în oraşul Voluntari şi că are o curte a locuinţei de 4.000 mp. Alte date care să conducă la identificarea lui nu a putut oferi. A relatat că l-a întrebat dacă poate să îl ajute pe condamnatul Z. să obţină o condamnare mai favorabilă, justificând faptul că a auzit de la cineva că inculpatul C. cunoştea un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, inculpatul A. a afirmat că nu cunoaşte nimic despre acest dosar, după care a susţinut că poate fi „rezolvat”, pentru ca, în final, să spună că nu se mai poate soluţiona favorabil. Atunci când a spus că poate să îi dea o soluţie favorabilă, inculpatul A. a crezut că dosarul este pe lista lui de şedinţă, ceea ce nu era real. A. a susţinut că avea posibilitatea să intervină în favoarea acestui condamnat şi după ce a aflat că dosarul nu era judecat de el, afirmând că poate să vorbească cu cele două judecătoare care se aflau în compunerea completului de judecată. A afirmat despre una din aceste judecătoare că urma să plece în concediu şi, despre cealaltă, că este „nevastă de securist”. Ulterior, a revenit asupra acestei afirmaţii, spunând că nu avea posibilitatea să intervină pe lângă aceste judecătoare şi că Z. ar trebui să ceară amânare până la plecarea în concediu a uneia dintre judecătoare. I-a dat de înţeles, astfel, că ar putea să intervină pentru soluţionarea favorabilă a dosarului într-un viitor în care judecătoarea respectivă ar fi plecat în concediu şi ar fi fost înlocuită de un alt judecător.

Așa cum s-a arătat la poziția nr. 2 III. 1 din prezenta hotărâre, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, inculpatul C. a revenit, fără o justificare pertinentă asupra celor declarate la urmărire penală, iar pentru motivele reținute anterior, Curtea a dispus înlăturarea declarațiilor date în cursul cercetării judecătorești ca fiind vădit nesincere și făcute pro causa, în măsura în care acestea sunt contrazise de celelalte probe de la dosarul cauzei.

În cauză a fost identificat martorul E.E., din oraşul Voluntari, jud. Ilfov, care a declarat la urmărire penală (filele 48 - 55, vol. 5 dup) că, înainte de sărbătorile de Paște din anul curent, cu aproximativ o săptămână înainte de aceste sărbători, s-a întâlnit cu o femeie care dorea să îi vândă un autoturism. Din discuţiile cu această femeie martorul a aflat că acea maşina de vânzare aparţinea fiului interlocutoarei sale, care, în acea perioadă, se afla în închisoare, fiind arestat degeaba pentru două cartuşe de ţigări.

Fiindu-i prezentată fotografia numitei G., din fişa de evidenţă a populaţiei, E.E. a recunoscut-o după fotografie pe femeia la care a făcut referire în cele ce preced. G. l-a întrebat dacă avea posibilitatea să o ajute să găsească pe cineva, eventual un avocat care să îi obţină fiului ei o reducere din pedeapsă. Martorul i-a promis că se va interesa, moment în care a primit de la G. o bucată de hârtie, provenită dintr-o filă din agenda personală, pe care susnumita a consemnat olograf numărul dosarului şi alte date din dosar pe care martorul nu le-a reţinut.

Nu era menţionat numele fiului ei, dar a fost consemnat termenul de judecată, martorul nu a reţinut data exactă, dar era vorba doar de câteva zile până la data la care dosarul trebuia să se judece, probabil un termen de judecată stabilit chiar în săptămâna respectivă. Având de discutat nişte probleme cu C., s-a deplasat la casa acestuia de pe şoseaua Colentina. Văzând că era autoturismul inculpatului era parcat în faţa casei, martorul s-a oprit să discute cu C., căruia obişnuia să i se adreseze cu apelativul „C.”, prilej cu care i-a înmânat şi înscrisul primit de la G.

Iniţial, a discutat cu C. unele probleme personale, dar, la un moment dat, şi-a amintit şi de problema numitei G. şi i-a dat inculpatului C. biletul primit de la aceasta. Inculpatul C. a păstrat bileţelul respectiv şi a afirmat că dacă află ceva îl va anunţa. După sărbătorile de Paști, martorul a revenit la biroul inculpatului C., fiind invitat de Y., pentru a lua masa la restaurant, situat în apropierea casei inculpatului C. A discutat cu C. în interiorul casei acestuia, prilej cu care l-a întrebat ce a aflat în legătură cu dosarul penal din bileţelul pe care i-l înmânase la întâlnirea anterioară.

Martorul a susţinut că C. i-ar fi răspuns că nu ştia dacă se putea rezolva situaţia persoanei din acel dosar şi a menţionat câteva detalii privitoare la cauza penală respectivă, pe care martorul nu şi le-a mai amintit. E.E. a declarat că G. i-ar promis că îl va „cinsti”, în cazul în care va reuşi să obţină pentru fiul ei o reducere de pedeapsă. În ceea ce priveşte înţelegerea pe care a avut-o cu C., martorul a negat că aceasta ar fi presupus remiterea vreunei sume de bani către inculpat. Discuţiile cu C. ar fi avut loc în mai multe încăperi din casa inculpatului C.

Astfel, la un moment dat, când martorul stătea pe o canapea din camera de zi, observând că C. se deplasa către baie, pentru a se spăla pe mâini, martorul l-a urmat. În timp C. se spăla pe mâini, E.E. s-a aflat în cadrul uşii care dădea în holul dinspre baie şi l-a întrebat printre altele ce a făcut cu biletul primit de la femeia care vroia să rezolve problema fiului ei. E.E. nu şi-a amintit dacă C. i-a sugerat că femeia respectivă ar trebui să pregătească nişte bani, după cum a declarat că nu a reţinut nici dacă C. a afirmat că dosarul nu era judecat de magistratul J.J.J., ci de un complet format din trei femei, menţionând însă că este posibil să fi făcut astfel de afirmaţii şi martorul să nu le fi reţinut pentru că nu le-a acordat importanţă.

Audiat fiind de către instanță, martorul E.E. (vol. 3 filele 277 - 278 dos. inst.) care după ce a arătat că își menține declarațiile date la urmărire penală când a spus numai adevărul, a revenit în fapt asupra celor declarate anterior, fără nicio justificare, susținând că de fapt i-a înmânat inculpatului un bilețel pe care era scris numărul unei persoane feminine care avea de vânzare un Mercedes. Întrucât aceste ultime afirmații nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosarul cauzei, mai mult decât atât acestea contravin logicii și bunului simț, Curtea le-a înlăturat din materialul probatoriu în măsura în care a apreciat că sunt contrazise de celelalte probe întrucât sunt în mod vădit nesincere și făcute pro causa.

Din declaraţia martorei G. dată în cursul urmăririi penale (filele 105 - 109, vol. 5 dup) a reieşit că fiul său, Z., a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 6 ani închisoare în data de 29 ianuarie 2014. Ulterior pronunţării acestei hotărâri, Z. a formulat o contestaţie în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. La unul din termenele de judecată ale contestaţiei în anulare, în timp ce se afla pe holul Curţii de Apel Bucureşti, împreună cu nora sa, H.H., privind avizierul situat în dreptul sălii de judecată, martora a fost abordată de doi bărbaţi necunoscuţi. În timp ce privea avizierul avizier, din spate, a fost bătută pe umăr de un bărbat care era mai înalt decât martora, avea faţa mare şi rotundă, era tuns scurt, cu o structură corporală foarte robustă. Acest bărbat robust era însoţit de un alt individ care era mai mic de statură şi a cărui fizionomie nu a reţinut-o. De altfel, numai bărbatul cel robust a vorbit cu şi celălalt nu a intervenit în conversaţie. Individul la care a făcut referire anterior a întrebat-o pe martoră dacă ar dori să-i vină băiatul acasă. Fiind întrebat dacă era vorba despre angajarea unui avocat, bărbatul respectiv a răspuns că nu e avocat, dar avea posibilitatea să o ajute. Întrucât propunerea părea a fi nelegală, martora ar fi comunicat că nu este interesată de serviciile care i se ofereau şi, împreună cu nora sa, a intrat în sala de judecată. Fiindu-i prezentată fotografia numitului E.E., din fişa de evidenţă a populaţiei, G. a declarat că această persoană seamănă cu bărbatul robust care a abordat-o pe holurile Curţii de Apel Bucureşti, însă nu poate fi sigură că este una şi aceeaşi persoană. Martora a relatat şi faptul că fiul său este deţinătorul unui autoturism, cu un număr de înmatriculare de Bucureşti, care conţine grupul de cuvinte „RAZ”, pe care s-a hotărât să o vândă, după încarcerarea fiului său.

În fața instanței de judecată martora G. (vol. 3 filele 175 - 178 dos. inst.) a arătat inițial că își menține declarațiile date la urmărire penală când a spus numai adevărul, după care a susținut că persoanele care au abordat-o pe holul Curții de Apel București s-au oferit să o ajute în procesul fiului ei însă ea a crezut că sunt moldoveni veniți să își recupereze datoria pe care fiul ei le-o datorează și din care a reușit să achite suma de 12.000 euro obținută din vânzarea unei mașini. După ce reprezentantul Ministerului Public a arătat în ședință publică că înțelege să se sesizeze față de martora G. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă aceasta a solicitat să fie reaudiată, ocazie cu care a arătat că își menține declarațiile date la urmărire penală, susținând că ia medicamente pentru depresie. Având în vedere poziția vădit nesinceră adoptată inițial de martoră în fața instanței de judecată, Curtea a înlăturat din materialul probatoriu declarația anterioară a martorei dată în cursul cercetării judecătorești în măsura în care aceasta contrazice cele relatate la urmărire penală.

Martora H.H. la urmărire penală a confirmat (filele 139-142, vol. 5 dup) situaţia de fapt relatată de soacra sa, G., prilej cu care a declarat că nu îl poate recunoaşte din fotografie pe E.E., însă acesta are o înfăţişare asemănătoare cu bărbatul robust care s-a oferit să obţină o hotărâre judecătorească favorabilă condamnatului Z.

Audiată fiind în cursul cercetării judecătorești martora H.H. (vol. 3 filele 173 - 74 dos. inst.) a arătat că își menține declarația dată la urmărire penală, după care a început să facă afirmații ilogice și nesusținute nici măcar de declarația martorei H.H., afirmând că ar fi văzut că soacra ei (martora H.H.) ar fi fost abordată de 2 - 3 bărbați, dar putea să fie doar unul cu aspect de ”moldovean” în sensul că era rotund la față, solid și cu păr cărunt, nu știe exact pentru că era multă lume în sala pașilor pierduți din cadrul Curții de Apel București unde martora ieșise la o țigară, și care a întrebat-o pe aceasta dacă dorește ajutor ca să iasă fiul ei din închisoare, arătând că acesta nu este avocat, motive pentru care Curtea a înlăturat declarația acesteia dată în fața instanței de judecată, întrucât este în mod vădit nesinceră.

La dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, privind Dosarul penal nr. x/2/2014 (filele 1-4, vol. 9 dup), precum şi listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală (filele 1- 313, vol. 6 dup).

De asemenea, au fost ataşate, în fotocopie, documentele relevante (filele 1 - 327, vol. 8 dup) din Dosarul nr. x/2/2014, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 14 februarie 2014, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de Z., împotriva Deciziei penale nr. 31/A/31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 2961 pct. 1 lit. 1) rap. la art. 2961 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Se observă că la dosarul cauzei se regăseşte (fila 10, vol. 8) procesul-verbal din 11 martie 2014, potrivit căruia s-a stabilit că, în locul judecătorului V.V.V.V. - Cornelia, aflat în concediu de odihnă în perioada 10 martie 2014 - 21 martie 2014, va fi planificat în şedinţa de judecată din 14 martie 2014, completele C10A, C10Co şi C10LPF, judecătorul J.J.J. Totodată, a reieşit că, în Dosarul nr. x/2/2014, Z. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 886 din 14 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, completul unic al judecătorului Z.Z. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat, cu prilejul judecării apelurilor declarate, hotărârea judecătorească ultim menţionată şi, prin Decizia nr. 31/A din 29 ianuarie 2014, l-a condamnat pe Z. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Din actele aflate în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, ataşate, în fotocopie certificată la prezentul dosar (fila 180, vol. 5 dup), au rezultat indicii cu privire la existența și a altor încercări ale inculpatului Z. de a-și rezolva problemele judiciare prin coruperea judecătorilor.

Fără a relua argumentele expuse la poziția 2.I. cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de trafic de influență, s-a reţinut că inculpatul A. a săvârșit această infracțiune întrucât, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a pretins că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi să judece Dosarul nr. x/2/2014, în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile condamnatului Z. În demersul său persuasiv, de convingere a inculpatului C., care a intermediat „afacerea”, inculpatul a prezentat detalii din dosarul cauzei, cu ajutorul inculpatei B., care a confirmat informaţiile prezentate de A. şi a oferit, la rândul său, detalii privitoare la compunerea completului de judecată. Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul influenţei exercitate de inculpatul A. asupra judecătorilor din compunerea completului colegial C15A, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost exprimată, în mod explicit, de inculpatul C., atât în conversaţiile purtate cu inculpatul A. (Nu ştiu, avem numărul în, în dosar. Ai numărul. Ăla trebuie rezolvat. Luăm treizeci de bulioane şi (…) (neinteligibil) (…)”, „Păi, nu? Măcar câte cinci mii de fiecare (…) (neinteligibil) (…) Dai la ăia zece-cinşpe mii şi (…) (neinteligibil) (…) E, mă, corect?”), cât şi cu martorul E.E. („Mă, am rezolvat-o. Înţelegi? Dă-i ei banii, o rezolvăm pe douăzeci şi cinci., „O săptămână, după câteva zile, îţi dă banii, H.E şi aia e! I-a venit (…) (neinteligibil) (…) omu’ acasă”).

Având în vedere cele expuse, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru săvârșirea cărora au fost trimiși în judecată inculpații există, au fost săvârșite de aceștia și constituie infracțiuni, Curtea de Apel Bucureşti a dispus condamnarea inculpaţilor, fiind reţinute,în drept, următoarele:

Potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Rezultă deci că, pentru a se considera că faptele identice cu caracter repetat au fost comise în realizarea aceleiași rezoluții, este suficient să se constate în conținutul lor, în raport cu reglementarea menționată, unitate de dispoziții legale violate, unitate de hotărâre infracțională și pluralitate de acte separate într-un interval de timp mai mult sau mai puțin îndelungat, precum și unitate de subiect pasiv.

Or, atât timp cât prin săvârșirea repetată a oricăreia dintre faptele la care se referă art. 289 alin. (1) C. pen. se încalcă de mai multe ori aceeași dispoziție a legii, ca urmare a unei singure hotărâri infracționale luate de autor, dusă la îndeplinire într-un interval de timp mai mult sau mai puțin îndelungat, se impune ca toate aceste acte, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, să fie încadrate într-o infracțiune unică, continuată, de luare de mită.

Faţă de starea de fapt reţinută mai sus, instanţa a apreciat că este dovedită rezoluţia infracţională unică în cazul actelor materiale săvârşite de inculpatul A., rezoluţie care reiese din unitatea de dispoziţii legale violate, din săvârşirea faptelor într-un interval de timp relativ redus, din identitatea procedeelor folosite, condiţii şi împrejurări asemănătoare pentru săvârşirea faptelor, şi, mai ales, unicitatea scopului urmărit - acela de a obţine pentru sine un folos patrimonial necuvenit. Sub aspectul laturii subiective și a rezoluției unice de săvârșire a faptelor, forma continuată a infracțiunii este întrunită și pentru că din ansamblul probator rezultă că inculpatul A. avea o practică deja stabilită, adoptase o hotărâre intimă cu caracter general pe baza căreia găsea soluția de moment pentru fiecare dosar în care putea obține venituri ilicite, nefiind necesar să analizeze de fiecare dată modalitatea în care își va exercita atribuțiile în vederea influențării soluțiilor care urmau să fie pronunțate sau consecințele faptelor sale.

Având în vedere cele expuse, reținând identitatea subiectului pasiv general (statul) și special (Curtea de Apel București) ai infracțiunilor de luare de mită săvârșite de acesta, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din șase infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. într-o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru aceleași motive, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului C. din complicitate la săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 iar pentru inculpatul D. din complicitate la săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Curtea a respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații B., C. și D. în sensul înlăturării dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu privire la care inculpații au arătat că reprezintă o circumstanță personală a autorului care nu se răsfrânge asupra lor, pentru următoarele motive:

Art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 stabilește că faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de un judecător se sancționează cu pedeapsa prevăzută de art. 289 sau 291 C. pen. ale cărei limite se majorează cu o treime.

Circumstanțele personale de individualizare (cum este cea privind calitatea participantului) sunt împrejurări care privesc personal pe un participant și care, de regulă, nu se răsfrâng asupra celorlalți participanți, conform art. 50 alin. (2) C. pen.

Sunt însă situații de fapt, cum e și cea din speța de față, în care o circumstanță prin natura ei personală capătă un aspect obiectiv și se convertește într-o circumstanță reală care se răsfrânge asupra participanților în baza art. 50 alin. (1) C. pen. În acest sens s-a reţinut că scopul constituirii grupării infracționale de către inculpații A., C., B. și D. a fost, printre altele, acela ca inculpatul A. să comită infracțiuni de corupție în calitatea lui de judecător. Prin urmare, circumstanța personală a acestuia de judecător se răsfrânge asupra participanților întrucât a fost cunoscută de aceștia și a constituit o condiție esențială pentru realizarea faptelor, fără de care acestea nu se puteau comite, așa încât îndeplinirea acestei condiții față de autor operează față de toți ceilalți participanți.

Având în vedere aceste aspecte s-a respins ca nefondată și cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa din infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, s-au reţinut următoarele:

I.Cu privire la inculpatul A.;

1. Fapta inculpatului A. constând în aceea că în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii C. şi D., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

2. Fapta inculpatului A. constând în aceea că în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu complicitatea grefierului B., din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată, a permis accesul unor persoane neautorizate - C. şi D., la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu), în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3. Faptele inculpatului A. constând în aceea că:

- în data de 07 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, a pretins, prin intermediul inculpatului C., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti,

- în data de 11 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, a pretins, prin intermediul inculpatului D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar),

- în perioada 15-16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012);

- în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.);

- în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală;

- în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

4. Fapta inculpatului A. constând în aceea că în perioada lunii aprilie 2014, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea inculpatei B. şi prin intermediul inculpatului C., de la E.E. suma de 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul A. înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

II.Cu privire la inculpata B.;

1. Fapta inculpatei B. constând în aceea că, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, a sprijinit gruparea infracţională constituită de inculpaţii A., C. şi D., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

2. Fapta inculpatei B. constând în aceea că în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să permită accesul unor persoane neautorizate - C. şi D., la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu), în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite, constituie complicitate la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3. Fapta inculpatei B. constând în aceea că, în perioada lunii aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să pretindă, prin intermediul inculpatului C., de la E.E. suma de 30.000 euro, inculpatul lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, constituie complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpata B. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

III. Cu privire la inculpatul C.;

1. Fapta inculpatului C. constând în aceea că în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii A. şi D., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

2. Fapta inculpatului C. constând în aceea că în ziua de 05 martie 2014, acţionând în cadrul grupului din care făcea parte, a pretins de la E. o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C8A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (apel), pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă (condamnare cu suspendarea executării pedepsei), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

3. Faptele inculpatului C. constând în aceea că:

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, să pretindă, în data de 07 aprilie 2014, o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti;

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012),

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, Secţia penală;

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede;

- constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. au aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen.

4. Fapta inculpatului C. constând în aceea că în perioada lunii aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi aflat în complicitate cu inculpata B., să pretindă de la E.E. suma de 30.000 euro, inculpatul lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, constituie complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen.și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul C. înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

IV. Cu privire la inculpatul D.;

1. Fapta inculpatului D. constând în aceea că în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii A. şi C., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

2. Faptele inculpatului D. constând în aceea că:

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, Secţia penală;

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede;

- constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul D. înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

V. Cu privire la inculpatul E.;

Fapta inculpatului E. constând în aceea că a promis că va da curs solicitării primite de la inculpatul C., pe fondul pretinderii de către acesta, în ziua de 05 martie 2014, a unei sume de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în condițiile în care inculpatul C. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C8A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (apel), pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă, respectiv de a obține o condamnare cu suspendarea executării pedepsei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a reţinut că potrivit art. 74 C. pen. stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

S-a mai reţinut că aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 75 alin. (2) C. pen. este atributul exclusiv al instanței de judecată care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecințele acesteia. Pe de altă parte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Raportând dispozițiile legale menționate la situația de față, Curtea, la stabilirea cuantumului pedepselor a avut în vedere gZ.Z.Z.Z.l de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârşite de inculpați, prin raportare la circumstanţele reale în care a avut loc comiterea acestora, așa cum acestea au fost reținute anterior, de numărul mare al persoanelor participante la săvârșirea acestora, de perseverenţa infracţională de care au dat dovadă inculpații pusă în evidenţă de săvârşirea mai multor infracţiuni care presupun existenţa unei multitudini de acte materiale care definesc constituirea unei grupări criminale; încercarea de a atrage în activitatea infracţională a cât mai multor persoane, în calitate de mituitori sau cumpărători de influenţă; existenţa unor date evidente în sensul că înţelegerea infracţională statornicită între inculpați cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de genul celor care fac obiectul prezentei cauze este anterioară comiterii infracțiunilor care fac obiectul prezentei cauze, de întărirea convingerii mituitorilor sau a cumpărătorilor de influenţă cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni grave că ar fi putut obţine beneficiul unor hotărâri judecătoreşti favorabile prin coruperea magistraţilor învestiţi să îi judece; alterarea prestigiului Curţii de Apel Bucureşti, unde inculpaţii A. și B. erau salariaţi, întrucât facilitau obţinerea unor hotărâri judecătoreşti la un nivel care are potenţialul de a oferi beneficiarilor soluţiilor încrederea că actul dorit nu mai putea fi supus ulterior controlului judiciar, dar şi cu consecinţa sporirii gZ.Z.Z.Z.lui de vulnerabilitate a sistemului judiciar; dispreţul manifestat de inculpaţi faţă de colegii oneşti, însă cu care, potrivit opiniei susnumiţilor, „nu se poate vorbi” sau nu pot fi „abordaţi” pentru comiterea unor fapte de corupţie; toate aceste elemente fiind de natură a crea convingerea instanței că faptele comise de inculpați prezintă un grad foarte ridicat de pericol social.

De asemenea, s-a reţinut că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților a fost desfășurată pe o lungă perioadă de timp, într-un mod organizat, cu roluri bine stabilite, împreună cu alte persoane, fiind rezonabil a se concluziona că aceasta avea un caracter de continuitate și că nu ar fi încetat în lipsa intervenției organelor de urmărire penală. În acest sens, s-a reţinut și faptul că deși inculpatul A. era convins că este urmărit de autorități, constatare pe care a transmis-o celorlalți inculpați, aceștia nu au stopat activitatea infracțională desfășurată ci și-au luat și mai multe precauții, de genul discutării aspectelor importante doar în grupul sanitar al imobilului, în timp ce apa curgea la robinet, doar în șoaptă, la urechea interlocutorului, folosindu-se de bilețele pe care erau notate diverse date cu privire la dosarele în discuție și care erau rupte și probabil, aruncate în toaletă, și respectiv prin evitarea discuțiilor telefonice.

Aceste consecinţe, având în vedere specificitatea şi modul de organizare al sistemul judiciar, pe lângă urmările produse asupra celor care le comit, aruncă o umbră greu de înlăturat asupra întregului sistem judiciar.

1. Pe lângă aceste circumstanțe reale, cu privire la inculpatul A. Curtea a mai reţinut și faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost numit în funcția de judecător la data de 15 februarie 1993 fiind promovat la Curtea de Apel Bucureşti începând cu data de 15 aprilie 1998, a ocupat funcția de președinte al Secției I Penale (prin delegare în perioada 26 septembrie 2005 - 15 aprilie 2006 și prin numire în perioada 26 septembrie 2006 - 16 aprilie 2012), a fost ales membru al Colegiului de conducere prin Hotărârea Adunării generale a judecătorilor nr. 1 din data de 29 mai 2006, a fost desemnat în calitate de membru în comisiile de concurs organizate la nivelul instanței, precum și în componența comisiilor de control pentru verificarea activității secțiilor și instanțelor arondate Curții de Apel București, manifestând un comportament adecvat funcției deținute, nu a fost sancționat disciplinar, în fișele de apreciere anuale acordându-i-se calificativul ”foarte bine”, așa cum rezultă din caracterizarea depusă la fila 26 - 27 din vol. 3 la dosar, aspecte care, având în vedere că s-a folosit de funcția sa ca să comită infracțiunile din prezentul dosar nu justifică reținerea vreunor circumstanțe atenuante.

Deși împlinise vârsta de pensionare acesta a solicitat să rămână în activitate, pentru că, potrivit celor spuse de inculpatul C. inculpatului E. la data de 27 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 256-280, vol. 2 dup), motivul pentru care A. nu se pensionase era acela de a continua să se folosească de funcția sa pentru a comite infracțiuni de corupție și astfel de a obține venituri suplimentare ilicite: „E la prelungire, încă un an. Îi mai dă prelungire (…) de trei ori îi dă, trei ani de zile. După aia nu mai (…) că (…) îl scoate la pensie! Lucrează (…) (neinteligibil) (…) face 68 de ani”, „trebuia să iasă la pensie, acuma! A făcut cerere că e apt (…) mai vrea, că mai suge (…) (cuvânt obscen) (…) că (…)”.

Din declarațiile celor doi martori audiați în circumstanțiere (R.R. - vol. 4 fila 132 și S.S. - vol. 4 fila 133) s-a mai reţinut în ceea ce îl privește pe inculpatul A. că acesta avea un cerc larg de prieteni, era cunoscut ca fiind un familist bun care se preocupa de problemele familiei, era vesel, glumeț, consumator de alcool dar într-o cantitate rezonabilă fără a ajunge ”să cadă sub masă”. Acesta este căsătorit cu un copil major, este cunoscut cu diferite afecțiuni medicale pe care instanța le-a apreciat ca fiind inerente vârstei de 66 de ani (născut la 27 ianuarie 1949).

Examinând probele dosarului, Curtea a reţinut că deși inculpatul este infractor primar, în cauză a avut o atitudine procesuală negativă în raport de apărările pe care a înțeles să și le formuleze, nerecunoscând fapta imputată. Numai lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, evoluția profesională anterioară, precum și prezentarea în fața instanței la termenele de judecată, fără nicio urmă de regret pentru consecințele infracțiunilor săvârșite, nu constituie împrejurări care pot fi socotite și reținute ca circumstanțe atenuante prev. de art. 75 alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul săvârșea infracțiunile de corupție pentru că a-și suplimenta veniturile obținute de la locul de muncă întrucât pretențiile soției, a fiului și a amantei erau mari și trebuiau satisfăcute. În acest sens s-a reţinut că din convorbirile ambientale înregistrate rezultă că în ziua de 04 noiembrie 2013 (proces-verbal de redare, filele 30-53, vol. 2), inculpatul A. s-a deplasat la biroul inculpatului C., prilej cu care i-a mărturisit că era copleşit de obligaţiile financiare pe care le avea faţă de soţie, fiu şi B.: „Bă, tu (…) Voi auziţi? Deci, înnebunea aia(…) e zece, e ziua de salariu! I-am dus a doua zi, pe unsprezece (…) zece a fost dracu’ (…) când? Sâmbătă, duminică?! Îi duc nevestii (…) iei treizeci (…) nu poţi să scoţi de la bancă mai mult de treizeci de mii(…) de mii de lei. Îi duc lu’ aia acasă!”, „A doua zi (…) mă duc şi a doua zi de îi mai duc două. A doua zi îi duc şi lui REMUS!”, „Şi a treia zi îi duc şi ei: «M-ai amânat! Abia-abia mi-ai dat de pe card! Pot să (…)? Ă (…) ă (…) co (…). Pot să mizez şi pe contribuţia ta, că m-ajuţi şi luna asta? Că abia-abia am scos banii de la tine luna trecută!»”.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poate îndeplini atât funcția coercitivă, de îndreptare, cât și cea preventivă, de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane.

Curtea a avut în vedere, în primul rând gravul prejudiciu de imagine adus justiției, în principal, și încrederii în incoruptibilitatea magistraților, în secundar.

Prin poziția ocupată la data săvârșirii infracțiunii, de judecător în cadrul Curții de Apel București, inculpatul a profitat de încrederea ce i-a fost acordată atât prin prisma funcției cât și cea acordată de colegi, traficând-o în scop personal și în acest mod, a pus în pericol principiile deontologice după care trebuie să se conducă persoanele implicate în această activitate.

S-a avut, de asemenea, în vedere, poziția nesinceră a inculpatului, care a încercat să se eschiveze de la răspundere prin invocarea unor elemente de apărare nedemonstrate prin probe și care nu fac decât să convingă instanța că procesul de resocializare a acestuia trebuie să fie de lungă durată, necesar schimbării mentalității deformate a inculpatului privind modul de desfășurare a activității în justiție.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a aplicat inculpatului A. pedepse îndreptate înspre mediu, apreciate ca fiind necesare și suficiente pentru atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.

2. În ceea ce o privește pe inculpata B., pe lângă circumstanțele reale prezentate mai sus Curtea, a reţinut de asemenea că, deși inculpata este infractor primar, în cauză a avut o atitudine procesuală negativă în raport de apărările pe care a înțeles să și le formuleze, nerecunoscând fapta imputată. Numai lipsa antecedentelor penale, vârsta acesteia de 38 ani, necăsătorită, studii superioare, precum și prezentarea în fața instanței la termenele de judecată, fără nicio urmă de regret pentru consecințele infracțiunilor săvârșite, nu constituie împrejurări care pot fi socotite și reținute ca circumstanțe atenuante prev. de art. 75 alin. (2) C. pen.

Din caracterizările depuse la filele 239 - 246 vol. 4 rezultă că inculpata B. este cunoscută ca o persoană care manifestă grijă și dragoste pentru părinți, se implică în viața familiei, serioasă, punctuală, corectă, sensibilă la nevoile celorlalți, corectă, iubitoare de adevăr, educată, civilizată, nu a creat niciodată probleme, fiind apreciată de colegii de școală, de vecini și de prieteni.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere și complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acesteia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poate îndeplini atât funcția coercitivă, de îndreptare, cât și cea preventivă, de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane.

S-a reţinut și gravul prejudiciu de imagine adus justiției, în principal, și încrederii în incoruptibilitatea magistraților, în secundar.

Prin poziția ocupată la data săvârșirii infracțiunii, de grefier în cadrul Curții de Apel București, inculpata a profitat de încrederea ce i-a fost acordată atât prin prisma funcției cât și cea acordată de colegi, precum și accesul la informațiile din ECRIS și în acest mod, a pus în pericol principiile deontologice după care trebuie să se conducă persoanele implicate în această activitate.

S-a avut, de asemenea, în vedere, poziția nesinceră a inculpatei, care a încercat să se eschiveze de la răspundere prin invocarea unor elemente de apărare nedemonstrate prin probe și care nu fac decât să convingă instanța că procesul de resocializare a acesteia trebuie să fie de lungă durată, necesar schimbării mentalității deformate a inculpatei privind modul de desfășurare a activității în justiție.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a aplicat inculpatei B. pedepse stabilite înspre minimul prevăzut de legea penală, apreciate ca fiind suficiente și necesare în vederea atingerii scopului preventiv și educativ al pedepsei.

3. În ceea ce îl privește pe inculpatul C., la individualizarea pedepselor, s-a reţinut și faptul că acesta are 44 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind în prezent arestat preventiv în altă cauză pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol, este administrator la SC N.N.N. SRL, căsătorit, un copil minor.

Din caracterizările depuse la dosar la filele 109 - 111 vol. 5 rezultă că inculpatul C. este angajatul SC N.N.N. SRL începând cu data de 12 iulie 2011 în funcția de director, este cunoscut drept o persoană care nu creează probleme, modestă, cinstită, echilibrată, care și-a achitat întotdeauna în mod exemplar sarcinile care i-au fost încredințate, a ajutat considerabil la ridicarea Sfintei Biserici cu hramul SF. Parascheva fiindu-i acordat Ordinul Crucea Sloboziei pentru mireni.

Pe parcursul urmăririi penale inițial a recunoscut în mare faptele comise, apărările sale fiind înlăturate de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, iar în fața instanței de judecată a revenit asupra declarațiilor date anterior, invocând presiuni din partea organelor de urmărire penală, care însă nu au fost confirmate de materialul probatoriu administrat în cauză.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere și complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății așa cum acesta a fost reținut mai sus, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poate îndeplini atât funcția coercitivă, de îndreptare, cât și cea preventivă, de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane.

Curtea a avut în vedere, în primul rând gravul prejudiciu de imagine adus prin infracțiunile comise de inculpatul C. Justiției, în principal, și încrederii în incoruptibilitatea magistraților, în secundar.

S-a avut, de asemenea, în vedere, poziția oscilantă a inculpatului, care a încercat să inducă în eroare instanța și să se eschiveze de la răspundere prin invocarea unor elemente de apărare nedemonstrate prin probe și care nu fac decât să convingă instanța că procesul de resocializare a acestuia trebuie să fie de lungă durată, necesar schimbării mentalității deformate a inculpatului privind modul de desfășurare a activității în justiție.

Pentru toate aceste aspecte, Curtea a aplicat inculpatului C. pedepse îndreptate spre minimul prevăzut de lege, apreciate ca fiind necesare și suficiente pentru atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

4. La individualizarea pedepselor inculpatului D. s-a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este administrator la S.C. VIPSINBAD S.R.L., căsătorit, are doi copii majori, în vârstă de 50 de ani, administrator al societății pe care o deține împreună cu soția lui.

Din actele medicale și caracterizările depuse la dosar (vol. 4 filele 271 - 278) rezultă că inculpatul D. suferă de afecțiuni cardiace, este angajat începând cu data de 01 iulie 2004, este cunoscut ca fiind o persoană liniștită și amabilă cu un caracter educat și civilizat, care s-a preocupat îndeaproape de creșterea și educarea copiilor și care este apreciat în cercul lui de prieteni.

Pe parcursul cercetărilor penale a recunoscut în parte faptele comise, apărările sale fiind înlăturate însă de celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Audiat fiind de instanța de judecată, a revenit parțial asupra declarațiilor date anterior fără vreo justificare pertinentă și fără ca aceste declarații să se coroboreze cu celelalte probe administrate în cauză.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere și complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății așa cum au fost arătate anterior, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poate îndeplini atât funcția coercitivă, de îndreptare, cât și cea preventivă, de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane.

Curtea a avut în vedere, în primul rând gravul prejudiciu de imagine adus justiției, în principal, și încrederii în incoruptibilitatea magistraților, în secundar.

S-a avut, de asemenea, în vedere, poziția parțial sinceră a inculpatului, care a încercat de asemenea să se eschiveze de la răspundere prin invocarea unor elemente de apărare nedemonstrate prin probe și care nu fac decât să convingă instanța că procesul de resocializare a acestuia trebuie să fie de lungă durată, necesar schimbării mentalității deformate a inculpatului privind modul de desfășurare a activității în justiție.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a aplicat inculpatului pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, apreciate ca fiind suficiente pentru atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

5. Cu privire la inculpatul E. s-a reţinut faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale care nu atrag însă starea de recidivă (concurs real de infracţiuni). Prin sentinţa penală nr. 951 pronunţată la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2012, modificată în apel, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. 1969 pentru săvârșirea unor infracțiuni informatice.

Inculpatul E. are 37 de ani, este administrator la SC G.G.G.G. SRL, de profesie analist programator, căsătorit, doi copii minori.

Pe parcursul procesului penal acesta a recunoscut fapta de care este învinuit, încercând să minimizeze importanța activității infracționale desfășurate de inculpați prin omiterea unor momente din desfășurarea evenimentelor.

Și cu privire la acest inculpat Curtea a avut în vedere complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății așa cum au fost arătate anterior, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poată îndeplini atât funcția coercitivă, de îndreptare, cât și cea preventivă, de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă stabilită la minimul special prevăzut de lege, apreciată ca fiind suficientă și necesară pentru atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

În ceea ce priveşte măsurile preventive, având în vedere dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a apreciat că în cauză se impune menținerea măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpații A., B., C. și D..

Referitor la măsurile de siguranță, Curtea a apreciat ca fiind nefondată solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție privind confiscarea, în temeiul art. 112 lit. b) C. pen., de la inculpatul C. a imobilului sau în baza art. 112 alin. (3) C. pen., pentru următoarele motive:

Pentru a fi supus confiscării speciale prev. de art. 112 lit. b) C. pen. lucrul trebuie „să fi fost folosit” la săvârşirea infracţiunii, adică să fi fost unul dintre mijloacele de care făptuitorul s-a folosit efectiv, pentru a săvârşi infracţiunea. Această constatare de fapt trebuie să fie însoţită de o a doua constatare, impusă de principiile generale în materia măsurilor de siguranţă şi anume că lucrul care a servit la săvârşirea infracţiunii dacă nu ar fi con­fiscat şi ar fi lăsat la libera dispoziţie a făptuitorului sau a altor persoane, aceasta ar constitui o stare de pericol, lucrul putând fi folosit din nou la săvârşirea altor infrac­ţiuni.

Aşadar, nu orice lucru care a servit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală este supus confiscării, ci numai lucrurile care prin natura lor sau prin felul în care au fost prelucrate prezintă o stare de pericol, creând temerea că ele vor servi şi în viitor la săvârşirea de infracţiuni.

Așa cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia pronunțării Deciziei în interesul legii nr. 18/2005, ale cărei considerente își mențin valabilitatea și după intrarea în vigoare a noilor legi penale, măsura de siguranță a confiscării speciale a unui bun (cum ar fi mijlocul de transport) se dispune numai în cazul în care se dovedește că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative ale infracțiunilor prevăzute de legea penală, precum și în cazul în care se dovedește că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestor infracțiuni.

Având în vedere aceste aspecte, s-a constatat că imobilul inculpatului C. în care inculpații se întâlneau să discute printre altele, și despre infracțiunile care făceau parte din scopul constituirii grupului infracțional, nu a servit efectiv la săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul prezentului dosar, iar în al doilea rând, că lăsarea lui în proprietatea inculpatului C. nu prezintă o stare de pericol în sensul celor arătate anterior, astfel încât nu poate face obiectul confiscării speciale conform art. 112 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 76/F din 24 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2014 (1806/2014), în termenul legal, au declarat apel inculpaţii A., B., C., D. şi E..

A. Cauza, în faza apelului, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 28 mai 2015 şi a avut următoarele termene:

- 17 iunie 2015, când s-a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpaţii A., B., C. şi D., măsura preventivă fiind menţinută faţă de toţi inculpaţii;

- 11 august 2015, când s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii A., B., C. şi D.;

- 16 septembrie 2015, când reprezentantul Ministerului Public şi apărătorii aleşi au solicitat amânarea cauzei pentru a se da posibilitatea studierii motivelor de apel depuse la dosar la acest termen de judecată, precum şi a cererilor de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; de asemenea, amânarea a fost solicitată de inculpatul D., în vederea angajării unui avocat. Totodată, instanţa a luat act de poziţia procesuală manifestată de apelantul inculpat E. în sensul soluţionării apelului în lipsa sa, în temeiul art. 364 alin. (4) C. proc. pen.

- 30 septembrie 2015, când s-au discutat cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, formulate de inculpaţii C. şi B., prin apărători, precum şi probele solicitate de către inculpaţi a fi administrate sau readministrate în faţa instanţei de apel, pronunţarea referitor la aceste cereri fiind amânată pentru data de 14 octombrie 2015;

Deliberând asupra cererilor de probe formulate de apelanţii inculpaţi A., B., C., D. şi E., apreciindu-le utile soluţionării cauzei, în temeiul art. 420 alin. (5) raportat la art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., prin încheierea din data de 14 octombrie 2015,Înalta Curte a admis următoarele probe:

- cererile privind reaudierea inculpaţilor A., B., C. şi D.;

- reaudierea martorului Y., probă solicitată de inculpaţii A. şi C.;

- audierea martorilor E.E., H.H. şi G., probă solicitată de inculpatul A.;

- înscrisurile în circumstanţiere pentru inculpaţii B. şi D..

- proba cu înscrisuri sub aspectul încheierilor menţionate de inculpatul A., pronunţate în Dosarul nr. x/3/2012 (nr. x/2014) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând a fi depuse de inculpat.

Pentru inculpata B., s-a constatat administrată proba cu înscrisuri în circumstanţiere prin depunerea acestora la dosar.

În temeiul art. 420 alin. (5) raportat la art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte a respins următoarele probe, astfel:

- audierea în calitate de martor a judecătorului V.V.V.u Nina Luminiţa, precum şi reaudierea martorei O.O., solicitate de inculpatul A., apreciind că nu sunt utile soluţionării cauzei;

- audierea în calitate de martor a avocatului Voinea H., solicitată de inculpatul C., întrucât proba nu este utilă soluţionării cauzei în contextul în care aspectele solicitate a fi relevate prin audierea martorului vor fi decelate la momentul audierii inculpatului C.;

- emiterea unei adrese către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru a se comunica referatul depus de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/1/2015, solicitată de inculpatul A., apreciind că proba nu este utilă soluţionării cauzei;

- emiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea ataşării la dosar a înregistrărilor convorbirilor în mediul ambiental pentru data de 9 aprilie 2014, 10 aprilie 2014 şi 11 aprilie 2014, în camera de zi din imobilul situat în Bucureşti, solicitată de inculpatul A., având în vedere susţinerile reprezentantului Ministerului Public în sensul că, la dosarul cauzei, au fost înaintate toate înregistrările utile cauzei;

- vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor video ale audierilor inculpaţilor C., B. şi D. în cursul urmăririi penale, precum şi ale martorilor E.E., H.H. şi G., solicitată de inculpatul A., apreciind că proba nu este utilă în condiţiile în care se va proceda la reaudierea inculpaţilor B., C. şi D., precum şi la audierea martorilor E.E., H.H. şi G., nemijlocit, în faţa instanţei de apel.

S-a prorogat pronunţareareferitor la proba constând în audierea şi vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor din mediul ambiental efectuate de Direcția Națională Anticorupție, solicitată de inculpatul A. şi s-a pus în vedere inculpatului să precizeze care dintre înregistrările menţionate în actul de sesizare înţelege să fie audiate în şedinţă publică.

S-a prorogat pronunţareareferitor la proba constând în efectuarea unei expertize tehnice asupra înregistrărilor din mediul ambiental, solicitată de inculpaţii A., C. şi D. şi s-a pus în vedere inculpaţilor să precizeze înregistrările cu menţionarea pasajelor (minutului din înregistrare) unde se află alterările, pentru a fi evaluate în vederea stabilirii utilităţii probei cu expertiză tehnică, precum şi obiectivele expertizei.

S-au respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, formulate de inculpaţii C. şi B..

-11 noiembrie 2015, când a fost audiat apelantul inculpat A.;

-18 noiembrie 2015, când au fostaudiaţi apelanţii inculpaţi B. şi D.;

- 25 noiembrie 2015, când a fost audiat apelantul inculpat C.; totodată, au fost puse în discuţie cererile de probe constând în audierea şi vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor din mediul ambiental efectuate de Direcția Națională Anticorupție şi efectuarea unei expertize tehnice asupra înregistrărilor din mediul ambiental, urmare a depunerii la dosar, de către apărarea inculpatului A., a precizărilor referitoare la înregistrări şi a obiectivelor expertizei, pronunţarea referitor la aceste cereri fiind amânată pentru data de 8 decembrie 2015;

Prin încheierea din data de 8 decembrie 2015, Înalta Curte a încuviinţat proba solicitată de inculpatul A. constând în audierea în şedinţă publică a unor fragmente din înregistrările audio-video efectuate în faza de urmărire penală, şi anume:

1. C.D. nr. 5 conţinând înregistrarea din 25 aprilie 2014, 16.44.41;

2. C.D. nr. 2 audio baie, 13h.13.41 mp 3, contoar 06 ianuarie, 06 februarie;

3. C.D. nr. 82 audio-video, 2014 aprilie 17-17.43.03;

4. C.D. nr. 77 audio-video, 2014 aprilie 14-17.27.11;

5. C.D. nr. 58 audio-video, 04 februarie - 02.18 ianuarie 30 mp4 la 18 iunie;

6. C.D. nr. 84 audio video clip 2014 aprilie 18-18.13.07mp 4 la 18.32.16

7. C.D., copie suport, cf. art. 143 alin. (2) C. proc. pen., duplicat probă digitală, înregistrări la data de 28 aprilie 2014 între orele 18.49-19.10 în Bucureşti;

8. C.D. nr. 13 audio baie 07 aprilie 2014-16 decembrie;

9. C.D. nr. 65 audio video clip 2014 aprilie 07-17.26.59 a.v.i.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a respins proba solicitată de inculpatul A.constând în efectuarea unei expertize tehnice asupra înregistrărilor din mediul ambiental efectuate la urmărirea penală în cauza de faţă.

- 13 ianuarie 2016, când au fost audiaţi martorii H.H. şi G.;

- 24 februarie 2016, când a fost audiat martorul E.E.;

- 12 aprilie 2016, termen la care, în opinie majoritară, s-a respins cererea de excludere a probelor constând în interceptările ambientale puse în executare de Serviciul Român de Informaţii; ulterior, s-a procedat la audierea în şedinţă publică a unor fragmente din înregistrările audio-video, astfel cum proba a fost încuviinţată de instanţă prin încheierea din 8 decembrie 2015.

Referitor la cererile de probe formulate la acest termen de judecată, Înalta Curtea a constatat că deşi cererea inculpatului A. este intitulată „cerere de administrare de noi dovezi”, cu o singură excepţie, respectiv încuviinţarea emiterii unei adrese către Banca Comercială, a fost reiterată cererea de probe depusă şi susţinută anterior în cauză, asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 14 octombrie 2015.

În consecinţă, Înalta Curte a respins ca nefondate cererile de probe formulate la acest termen de judecată, având în vedere că acestea nu sunt cereri noi, ci au fost supuse evaluării anterior, apreciind totodată că nu este utilă soluţionării cauzei emiterea unei adrese către Banca Comercială a României.

Totodată, la acest termen, au avut loc dezbaterile asupra apelurilor declarate, pronunţarea fiind amânată, astfel cum este consemnat în practicaua prezentei hotărâri.

Ulterior, până la momentul pronunţării prezentei decizii, apelanţii inculpaţi au depus concluzii scrise la dosarul cauzei. Totodată, la data de 10 mai 2016, apelantul inculpat C. a depus adresa nr. x/D/P/2016 din 10 mai 2016 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizate și Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa, prin care se comunică faptul că denunţul formulat de inculpatul C. s-a materializat, în sensul că s-a constituit dosarul menţionat anterior, dispunându-se în cauză începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de şapte suspecţi, faţă de trei dintre aceştia dispunându-se şi punerea în mişcare a acţiunii penale.

B. Motivele de apel;

1. În apelul declarat de inculpatul A.s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 76 din 24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi:

a) trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, conform art. 421 pct. 2 lit. b)teza a II-a C. proc. pen., constatându-se nulitatea hotărârii pronunţate în primă instanţă, urmare a încălcării dispoziţiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 Protocol 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

b) în subsidiar, rejudecarea conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi achitarea inculpatului, în baza art .16 lit. a) C. proc. pen.

În argumentarea primei solicitări,s-a susţinut că există un caz de nulitate absolută,întrucât cauza a fost judecată de către un judecător lipsit de independenţă şi imparţialitate, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 şi art. 8 C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 2 protocol 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la respectarea dublului grad de jurisdicţie, fiind invocate următoarele:

a.1. încălcarea dreptului la un proces echitabil în primă instanţă, prin aceea că au fost respinse de către instanţa de fond, prin încheierea din 19 decembrie 2014, probele solicitate de inculpat, cu excepţia martorilor în circumstanţiere;

În opinia apărării, s-au respins în mod nelegal şi netemeinic, probe care ar fi condus la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, întrucât acestea ar fi lămurit o serie de neconcorH.ţe între cele afirmate de către inculpaţi sau martori şi ceea ce s-a consemnat în declaraţiile luate în cursul urmăririi penale, în sensul că există aspecte care nu s-au consemnat ori s-a consemnat altceva decât ceea ce s-a declarat; totodată, ar fi lămurit aspectul existenţei unor înregistrări în mediul ambiental, care nu au fost depuse la dosar.

În acest sens, s-a menţionat: respingerea probei constând în audierea şi vizionarea în şedinţă publică a unor fragmente din înregistrările efectuate în mediul ambiental în faza de urmărire penală, precum şi din înregistrările video ale declaraţiilor inculpatului C., martorului Neacsa Nicolae, respingerea solicitării inculpatului privind emiterea unei adrese către Direcția Națională Anticorupție pentru a se pune la dispoziţie suporţii magnetici pe care sunt înregistrate discuţiile purtate în mediul ambiental pentru data de 09 aprilie 2014, 10 aprilie 2014 şi 11 aprilie 2014 în camera de zi din imobilul situat în Bucureşti respingerea probei constând în vizionarea C.D.-urilor care cuprind înregistrarea audierii inculpaţilor C., D., şi martorilor Neacşu Nicolae, I., G. si C.C.C.C.a Constanta, precum şi efectuarea unei expertize tehnice a mijloacelor de probă constând în interceptările audio-video, această ultimă solicitare fiind menită a demonstra că transcrierile înregistrărilor din mediul ambiental sunt extrase din context şi interpretate în mod arbitrar de către Direcția Națională Anticorupție, existând suspiciunea rezonabilă că s-a intervenit asupra acestor înregistrări prin alterări de orice fel, aspect cu privire la care se susţine că reiese şi din expertiza extrajudiciară depusă la dosar de către inculpatul A..

S-a apreciat că respingerea tuturor probelor solicitate de inculpat dovedeşte lipsa de imparţialitate şi independenţă a judecătorului fondului, fiind încălcat, totodată, principiul egalităţii armelor şi ignorată jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Beraru conta României, Platakou contra Greciei, Ankerl contra Elevtiei şi Kressc contra Franţei).

a.2 încălcarea principiului rolului instanţei de judecată prevăzut de art. 349 C. proc. pen. şi a principiului oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii prevăzut de art. 351 C. proc. pen., prin aceea că instanţa de fond a eliminat parţial cercetarea judecătorească, pronunţând o hotărâre doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe cu privire la care s-a invocat nerespectarea principiilor reglementate de art. 101 şi art. 102 C. proc. pen.;

Astfel, s-a arătat că, inculpatului i s-a refuzat dreptul de a comenta în şedinţă publică inadvertenţele declaraţiilor inculpaţilor C., B., D. şi martorilor E.E., G. şi H.H., luate în cursul urmăririi penale, afirmaţia judecătorului fondului în sensul că va viziona în camera de consiliu C.D.-urile conţinând înregistrarea declaraţiilor menţionate, echivalând cu eliminarea cercetării judecătoreşti.

S-a considerat că, din motivarea hotărârii, filele 25-27, unde s-a reţinut că nu rezultă în niciun fel încălcarea dispoziţiilor art. 101 C. proc. pen., rezultă că judecătorul fondului nu a vizionat respectivele C.-uri, în condiţiile în care, prin analizarea înregistrărilor se poate observa cum avocatul ales al inculpatului C. menţionează faptul că există o înţelegere cu procurorul de caz şi trebuie să se spună tot. În opinia apărării, aceasta demonstrează că inculpatul C. a spus adevărul referitor la existenţa unei înţelegeri cu procurorul de caz, o înţelegere frauduloasă pentru ca inculpatul A. să poată fi incriminat, şi anulează toată motivaţia de la fila 26 din hotărâre.

Totodată, s-a arătat că deşi provocarea ce trebuia exercitată de către inculpatul C. asupra lui A. rezultă din declaraţiile acestui inculpat coroborat cu faptul că, în data de 28 aprilie 2014, acesta avea montat pe îmbrăcăminte, microfoane şi camere video, iar aceste imagini au fost vizionate în şedinţă publică de către judecătorul fondului, în motivarea hotărârii nu se face nicio menţiune cu privire la aceste aspecte.

S-a susţinut că, vizionarea C.D.-urilor conţinând înregistrarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale era suficientă ca instanţa de fond să constate nelegalitatea obţinerii declaraţiilor inculpaţilor C., B. şi D., care nu au beneficiat de asistenţă juridică reală şi efectivă, în condiţiile în care apărătorii aleşi ai acestora au avut aceeaşi atitudine ca şi organul de urmărire penală, exercitând presiuni şi ameninţări asupra inculpaţilor pentru a da o anumită declaraţie.

Sub aspectul probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-a mai arătat că în faza de cercetare judecătorească au apărut aspecte noi, care nu au fost cunoscute de judecătorul de cameră preliminară, acesta neavând la dispoziţie toate informaţiile şi probele, având în vedere că C.D.-urile conţinând înregistrările video ale declaraţiilor inculpaţilor şi martorilor au fost depuse la dosar în cursul judecăţii, în urma adresei emisă de instanţă în acest sens către Direcția Națională Anticorupție, precum şi că în faza camerei preliminare nu exista adresa emisă de către Direcția Națională Anticorupție în data de 30 martie 2015 (vol.5 filele 82-84 dos.fond) prin care se recunoaşte faptul că fişierele în format MP3, MP4, AVI supuse expertizei nu au fost efectuate de către Serviciul tehnic al acestei instituţii. Având în vedere dispoziţiile art. 349, art. 376, art. 385 şi art. 386 C. proc. pen., în urma readministrării probelor din cursul urmăririi penale şi administrării de probe noi, se impunea ca instanţa de fond să constate încălcarea principiilor art. 101 şi art. 102 C. proc. pen., prin aceea că inculpaţii şi martorii au fost ameninţaţi şi influenţaţi, iar înregistrările anterior menţionate nu au fost efectuate de către organele abilitate, însemnând că acestea au fost efectuate în mod nelegal.

a.3. subsumat susţinerii privind lipsa de imparţialitate şi independenţă a judecătorului fondului, s-a mai susţinut că:

- acest aspect a fost recunoscut de către Curtea de Apel Bucureşti, conform adresei depusă la Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când s-au depus informaţiile solicitate în baza art. 72 alin. (6) C. proc. pen.;

- judecătorul fondului a făcut parte din completul care a judecat „dosarul transferurilor” în care s-a pronunţat soluţia de condamnare a inculpatului B.B., persoană de la care inculpatul A. ar fi pretins mită pentru a desfiinţa respectiva soluţie, în calea de atac a contestaţiei în anulare;

- lipsa de imparţialitate reiese din motivarea hotărârii apelate, în care este relevată împrejurarea criticării de către inculpatul A. a durităţii pedepselor pronunţate în „dosarul transferurilor”, afirmând că „este dementă”, precum şi împrejurarea luării unor resturi de mâncare pentru animale, reţinându-se că aceasta echivalează cu dorinţa inculpatului de a beneficia de toate avantajele rezultate din relaţia cu omul de afaceri C.;

- nu i s-a respectat dreptul la ocrotirea sănătăţii, la viaţă şi integritate fizică şi psihică, inculpatul putând beneficia de serviciile medicale necesare remedierii stării de sănătate doar ca urmare a desfiinţării încheierii judecătorului fondului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 29 decembrie 2014, în calea de atac a contestaţiei;

- judecătorul fondului s-a antepronunţat, în procedura de cameră preliminară, la termenul din 19 iunie 2014, când s-a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, prin aceea că l-a oprit în timpul pledoariei pe unul dintre apărătorii inculpatului, învederând că există autoritate de lucru judecat întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut soluţia pronunţată la data de 26 mai 2014;

- numirea unui avocat din oficiu pentru inculpatul Musţaţă Stan, la termenul din 19 noiembrie 2014, şi menţinerea delegaţiei acestuia până la soluţionarea cauzei, în mod nejustificat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen.;

- copierea în cuprinsul motivării a rechizitoriului.

a.4. nulitatea absolută a încheierii din 14 ianuarie 2015, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., încheiere dată în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi fără citarea şi participarea inculpatului A., prin care s-a soluţionat cererea de recuzare a judecătorului fondului pentru cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 lit. f) C. proc. pen., formulată de acest inculpat;

S-a apreciat, sub acest aspect, că omisiunea citării inculpatului A. la soluţionarea cererii de recuzare, necitarea celorlalte părţi din proces şi neinformarea procurorului - obligat, potrivit dispoziţiilor art. 363 C. proc. pen. să participe la toate şedinţele de judecată – încalcă dispoziţiile art. 353 alin. (1) raportat la art. 352 alin. (1) C. proc. pen.; or, astfel de încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal determină nulitatea absolută a încheierii din 14 ianuarie 2015, iar, pe cale de consecinţă, toate actele şi măsurile procesuale îndeplinite în cauză de către un judecător [virtual] incompatibil, sunt lovite de nulitate absolută întrucât, cazul reglementat la art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., privitor la compunerea completului de judecată subsumează şi ipoteza incompatibilităţii magistraţilor.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară, s-a susţinut că se impune achitarea inculpatului A., în baza art .16 lit. a) C. proc. pen., avându-se în vedere următoarele:

b.1. Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 C. pen.

Prin raportare la situaţia de fapt din cauză, s-a arătat că nu a fost dovedită îndeplinirea vreuneia din condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa grupului infracţional organizat; în opinia apărării, nu este susţinută de nicio probă, motivarea instanţei de fond în sensul că inculpaţii aveau reprezentarea apartenenţei la un astfel de grup, exista o înţelegere între inculpaţi, se lua legătura cu apărătorii aleşi, exista o negociere prealabilă, o autoritate implicită a inculpatului A., precum şi că inculpatul C. ar fi susţinut că lui A. i se cuvine partea cea mai mare din sumele de bani obţinute.

S-au invocat, ca dovadă a inexistenţei în cauză a vreunui grup infracţional organizat, declaraţiile inculpaţilor C. şi D., care au fost întrebaţi de către procurorul de caz cu privire la sumele de bani pretinse de către inculpatul A., din declaraţia inculpatului C., dată în cursul urmăririi penale, reieşind că acest inculpat nu cunoaşte care este suma de bani pretinsă de către inculpatul A., nu cunoaşte cum s-ar fi împărţit eventuala sumă de bani, inculpatul nu a solicitat de la nimeni bani sub forma de mită pentru inculpatul A., precizând totodată că, nici inculpatul D. nu a cerut vreo sumă de bani cu titlu de mită pentru inculpatul A.. De asemenea, din declaraţia inculpatului D. reiese că acesta nu cunoştea că se solicita vreo sumă de bani de către inculpatul A., făcând aprecieri de genul „să ne cinstească”.

S-a concluzionat că, în cauză, nu există un grup infracţional, întrucât niciun membru al grupului nu cunoştea ce atribuţii are, nu exista coordonare, iar înregistrările din mediul ambiental nu dovedesc contrariul. Ca atare, în baza unor presupuneri nu se poate constata existenţa infracţiunii, atât timp cât există un dubiu.

b.2. Referitor la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000,

S-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere apărarea inculpatului A., în sensul că adresele de domiciliu cu privire la care Direcția Națională Anticorupție susţine că au fost comunicate inculpaţilor C. şi D. erau deja publice pe pagina de internet, această dovadă fiind depusă la termenul la care inculpatul a fost audiat, precum şi că există două texte legale, art. 260 alin. (3) şi art. 261 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., care prevăd afişarea citaţiei în care se menţionează domiciliul părţii în locuri în care publicul are acces, respectiv la sediul parchetului, al instanţei sau pe uşa locuinţei după caz.

S-a mai susţinut că, deşi instanţa de fond menţionează că nerespectarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, nu a arătat motivul pentru care a considerat că, în cauză, fapta constituie infracţiune.

b.3. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), s-a susţinut că, în motivare, instanţa de fond a avut în vedere condiţiile generale ale luării de mită şi nu a analizat aspecte esenţiale ale cauzei, care ar fi condus la concluzia că fapta nu există.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a pretins (deşi, nu există probe în acest sens), considerând că pretinderea este implicită, fără a avea în vedere următoarele: pretinderea sumei de bani nu a fost individualizată, nu s-a făcut dovada că pretinderea privea o retribuţie către acest inculpat, caracterul retribuţiei, care implică existenţa unei proporţii între actul determinat şi răsplată (afirmaţiile inculpaţilor C. şi D., respectiv că pretinderea însemna să ne cinstească nu constituie retribuţie în sensul legii penale), nu s-a dovedit că pretinderea s-a făcut în mod stăruitor şi că a fost înţeleasă de către cei cărora le era adresată, în cauză existând declaraţii de martori - prezumtivii mituitori, în sensul că nu au fost contactaţi pentru a li se cere mită în schimbul soluţiilor favorabile.

Referitor la fapta în legătură cu B.B., s-a arătat că, deşi în faţa instanţei de fond a fost audiată de două ori înregistrarea ambientală a discuţiei din data de 7 aprilie 2014, consemnându-se în procesul-verbal că expresia du-te, spune-i nu există, în motivare instanţa a apreciat că a existat această expresie şi a reţinut existenţa actului material.

De asemenea, deşi în discuţia menţionată, inculpatul A. şi-a exprimat opinia în sensul că se va respinge contestaţia în anulare formulată de B.B., iar din înregistrarea video a declaraţiei inculpatului C. din cursul urmăririi penale reiese că acesta nu a spus niciodată că poate da o soluţie favorabilă contestatorului B.B., instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că inculpatul A. a promis că se va admite contestaţia.

S-a mai arătat că, deşi iniţial instanţa de fond a apreciat că această infracţiune s-a consumat la data de 7 aprilie 2014, la finalul motivării a considerat că pretinderea a avut loc şi la data de 28 aprilie 2014, când a fost explicită, fără a avea în vedere că la acea dată inculpatul A. a fost provocat de către inculpatul C.; s-a apreciat că, s-a respins în mod neîntemeiat teza provocării deşi există probe în acest sens, respectiv declaraţia inculpatului C. dată în cursul cercetării judecătoreşti la termenul din 16 februarie 2015 coroborat cu declaraţia acestuia din cursul urmăririi penale din 28 aprilie 2014 şi înregistrarea ambientală de la aceeaşi dată.

Totodată, s-a criticat motivarea primei instanţe, în susţinerea existenţei infracţiunii de luare de mită, prin raportare la pretinsa primire a unei mite în data de 12 noiembrie 2013, în condiţiile în care inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru această infracţiune, fiind dispusă disjungerea, şi prin urmare nu formează obiectul acestui dosar.

Privitor la fapta de luare de mită în legătură cu D.D., s-a arătat că instanţa de fond s-a bazat pe o situaţie de fapt care nu există, reţinând în fundamentare o convorbire din mediul ambiental din data de 11 aprilie 2014 în care inculpatul A. ar fi făcut anumite afirmaţii referitoare la avocatul părţii, în sensul că primeşte onorarii mari, deşi a constatat din cuprinsul înregistrării, audiată în şedinţă publică, că nu rezultă că inculpatul a făcut respectivele afirmaţii.

b.4. Referitor la infracţiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000,

S-a arătat că instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a pretins că are influenţă asupra judecătorilor care soluţionau contestaţia în anulare formulată de către Z. fără ca vreuna din probele administrate să dovedească folosirea influenţei sau că acest inculpat a lăsat să se înţeleagă că are influenţă pentru obţinerea unei soluţii favorabile contestatorului ori solicitarea vreunei sume de bani în acest sens.

S-a susţinut că, în mod neîntemeiat, instanţa de fond a înlăturat declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de către martorii E.E. şi G., iar declaraţiile din cursul urmăririi penale ale inculpatului C. şi martorilor E.E. şi H.H., astfel cum au fost consemnate, nu reflectă realitatea susţinerilor acestora, întrucât fie s-a consemnat ceea ce inculpatul sau martorii nu au declarat, fie nu s-a consemnat ceea ce aceştia au declarat, cum se poate observa prin compararea celor consemnate cu înregistrarea respectivelor declaraţii.

S-a apreciat că, în realitate, declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpatul C. şi martorii menţionaţi fac dovada neimplicării inculpatului A. în dosarul lui Z.

2. În apelul declarat de inculpata B.s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 76/24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, în rejudecare:

a. schimbarea încadrării juridice:

- în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat - sub forma sprijinirii, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., întrucât în sarcina inculpatei s-a reţinut infracţiunea trafic de influenţă cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, limita maximă a pedepsei pentru această infracţiune fiind de 9 ani şi 4 luni; ca atare, sub limita de 10 ani prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen.

- în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., întrucât calitatea de judecător a inculpatului A. atrage aplicarea variantei de la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 numai în ceea ce îl priveşte pe acesta, nu şi pe restul participanţilor, conform art. 50 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că, nu are relevanţă că inculpata B. a cunoscut respectiva calitate, atât timp cât cerinţa cunoaşterii este prevăzută de dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. pen. numai pentru circumstanţele reale.

b. în principal, achitarea inculpatei, în temeiul art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru următoarele infracţiuni:

- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen.;

Astfel, în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, s-a susţinut că, din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu rezultă niciun indiciu care să confirme acuzaţia reţinută în sarcina sa.

S-a invocat că dosarele accesate pe portalul instanţelor de judecată pot fi accesate de oricine, informaţiile fiind publice, apreciindu-se că este discutabil şi caracterul de informaţie nedestinată publicităţii a domiciliului unei părţi, atât timp cât procedura de citare prin afişare sau prin publicitate presupune indicarea ultimului domiciliu cunoscut al părţii.

S-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, chiar şi în situaţia în care ar fi adevărat că inculpata B. i-ar fi înmânat inculpatului A. o listă cu domiciliile din dosarul privind pe D.D., (în realitate, hârtiile respective reprezentând copii ale actelor maşinii inculpatului A.), întrucât şi acest coinculpat avea acces la astfel de informaţii, în calitatea sa de judecător fiind o persoană autorizată.

Totodată, s-a arătat că, din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat că inculpata B. ar fi avut cunoştinţă că inculpatul A. a dezvăluit sau urma să dezvăluie informaţii confidenţiale unor persoane neautorizate, cu scopul de a fi utilizate la comiterea de infracţiuni; simpla împrejurare că acest inculpat s-a deplasat într-o altă cameră, împreună cu inculpatul D., având nişte coli A4 asupra sa, nu este de natură să constituie o probă în sensul că inculpata B. avea cunoştinţă de acest aspect, cu atât mai mult cu cât inculpaţii se fereau să poarte discuţii în prezenţa acesteia.

Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, s-a susţinut că, neexistând fapta de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii confidenţiale, nu poate exista nici fapta de constituire a unui grup infracţional organizat, în forma sprijinirii, reţinută în sarcina inculpatei B.. Mai mult, chiar şi în situaţia în care prima faptă ar exista, nu se poate susţine în mod pertinent că inculpata ar fi sprijinit grupul, printr-un singur act material, izolat şi cu caracter totalmente incidental, atât timp cât se presupune că acesta ar fi avut o activitate întinsă pe o perioadă de 7 luni. Ca atare, existenţa unui singur act material, nu îndeplineşte condiţia stipulată în art. 367 alin. (5) C. pen.

Cu privire la considerentul reţinut de instanţa de fond, în sensul că inculpata B. asigura protecţia grupului verificând în Ecris emiterea unor mandate de supraveghere tehnică, s-a susţinut că acestea nu se înregistrează în Ecris, fiind secrete, iar inculpata nu a avut nicio legătură că astfel de proceduri, nefiind desemnată să participe la emiterea mandatelor de interceptare.

S-a solicitat să se aibă în vedere că toţi inculpaţii au declarat că inculpata B. nu a participat la nicio discuţie referitoare la vreun dosar şi că nu a fost niciodată prezentă în biroul inculpatului C. neînsoţită de inculpatul A.. Totodată, să se aibă în vedere declaraţia inculpatei, în sensul că se afla în biroul respectiv în virtutea relaţiei sentimentale cu inculpatul A., aspect confirmat şi de declaraţiile inculpaţilor C. şi D., precum şi indirect de declaraţia inculpatului A., care s-a prevalat de dreptul la tăcere în această privinţă, invocând art. 8 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În legătură cu complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă, s-a susţinut că, deşi se reţine în sarcina inculpatei B. faptul că l-ar fi ajutat pe inculpatul A. „în demersul său persuasiv, de convingere a inculpatului C.”, prin aceea că ar fi prezentat detalii din dosarul lui Z., cu privire la care s-ar fi interesat martorul E.E., zis şi H. Caras, presupusa faptă de trafic de influenţă nu este dovedită de niciuna din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, nici măcar de declaraţiile martorilor E.E., G. sau H.H..

S-a mai susţinut că furnizarea unor informaţii despre compunerea completelor (modalitatea în care inculpata B. l-ar fi sprijinit pe inculpatul A. pentru a-l convinge pe inculpatul C.) nu poate fi calificată ca un act de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, simpla analiză a compunerii unui complet nefiind de natură să creeze vreunei persoane, cu atât mai puţin inculpatului C., convingerea că inculpatul A. ar avea vreo influenţă asupra completului respectiv. Pe de altă parte, nimic din ceea ce se presupune că le-ar fi discutat inculpata nu constituie un element care să inducă inculpatului C. ideea că inculpatul A. ar putea determina pronunţarea unei anumite soluţii, în dosarul lui Z.

c. în subsidiar, reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, conform art. 91 C. pen.

În susţinere, s-au invocat circumstanţele implicării inculpatei în faptele reţinute în rechizitoriu, respectiv interacţiunea cu presupusul grup ca urmare a relaţiei sale sentimentale cu A., nu pentru a obţine vreun folos material.

Cât priveşte individualizarea pedepsei, inculpata a arătat că este o persoană integrată în societate, are studii superioare, nu are antecedente penale, apreciind că executarea pedepsei cu suspendare sub supraveghere este suficientă pentru reeducarea sa.

3. În apelul declarat de inculpatul C.s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 76 din 24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, în rejudecare, achitarea inculpatului, astfel:

- în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- în temeiul art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În susţinere, au fost dezvoltate următoarele critici:

a.Hotărârea de condamnare este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond:

a.1.nu a realizat o veritabilă cercetare judecătorească prin readministrarea tuturor probelor de la urmărirea penală contestate de inculpat;

Sub acest aspect, s-a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin aceea că judecătorul fondului nu a fost imparţial şi independent, întrucât nu a încuviinţat proba cu expertiză tehnică, pentru a se lămuri neconcordanţele existente, în defavoarea inculpaţilor, între transcrierea convorbirilor purtate de inculpaţi şi conţinutul suporţilor pe care sunt înregistrate convorbirile interceptate.

În ceea ce priveşte modalităţile de comitere a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C. pe relaţia cu B.B. şi K., s-a susţinut că în mod greşit instanţa a făcut referire şi la înregistrările din 28 aprilie 2014, deşi în acea dată inculpatul a acţionat din dispoziţia procurorului de caz, precizându-se că apărarea înţelege să se prevaleze de incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen. în măsura în care i s-ar reţine inculpatului C. un act material din data de 28 aprilie 2014.

S-a mai susţinut că, în mod tendenţios şi contrar realităţii, judecătorul fondului a „constatat” că prin denunţul formulat de inculpatul C. în data de 28 aprilie 2015, acesta „a sesizat faptul că, în toamna anului 2013, a primit suma de 200.000 lei, cu titlu de mită, de la persoane a căror identitate nu şi-a amintit-o, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosar penal de către inculpatul A.” (fila 11 alin. (2) din sentinţă), deşi din simpla lectură a acelui denunţ inform, ilizibil şi agramat rezultă că aceste menţiuni nu există.

Totodată, s-a arătat că judecătorul fondului nu s-a abţinut şi l-a judecat pe inculpatul A., cunoscând criticile vehemente, chiar jignitoare, făcute de inculpat în 4 martie 2014 cu privire la soluţia dată în „dosarul fotbaliştilor", de acelaşi judecător.

a.2.şi-a întemeiat în mod nejustificat acuzarea pe probe administrate în cursul urmăririi penale, deşi cele declarate în mod repetat de inculpatul C. în cursul cercetării judecătoreşti se coroborează cu înregistrările activităţilor desfăşurate de acesta din dispoziţia procurorului de caz în data de 28 aprilie 2014, când s-a încercat organizarea unui flagrant inculpatului A., dar şi cu înregistrarea declaraţiei date de inculpat în seara aceleiaşi zile de 28 aprilie 2014;

a.3. în cursul cercetării judecătoreşti, nu a lămurit contradicţiile şi neclarităţile dintre cele consemnate în procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate în cauză şi conţinutul suporţilor informatici, în ceea ce priveşte convorbirile purtate de inculpatul A., dar şi cele ale inculpatului C., întrucât, în mod nejustificat, a refuzat să procedeze la audierea şi vizionarea în şedinţă publică a convorbirilor menţionate, dar şi a înregistrărilor declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de către inculpaţii C. şi D. şi martorul E.E..

a.4. în cursul cercetării judecătoreşti, nu a lămurit contradicţiile şi neclarităţile dintre declaraţia inculpatului C. şi conţinutul filmării şi înregistrării realizate în data de 28 aprilie 2014, deoarece nu a procedat la audierea în şedinţă publică a celor două CD-uri cu înregistrarea declaraţiei inculpatului C. din data respectivă; ulterior, a reţinut greşit vinovăţia inculpatului, în baza unor probe îndoielnice şi contestate.

b.Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a pronunţat condamnarea, astfel:

Sub aspectul elementului subiectiv:

b.1. s-a susţinut lipsa intenţiei directe şi, în consecinţă, lipsa vinovăţiei inculpatului C., invocându-se, în sprijinul concluziei că inculpatul nu a avut conştiinţa vreunui ilicit penal, capacitatea sa intelectual-cognitivă la limită şi slaba sa capacitate de analiză-sinteză (conform raportului de expertiză extrajudiciară nr. 24 din 20 septembrie 2014), purtarea discuţiilor, în imobilul din Şos. Colentina, pe fondul consumului de alcool şi de mâncare, al comentării cazurilor judiciare prezentate la televizorul din acea încăpere şi al unui spirit de glumă exacerbat, împrejurarea de necontestat că inculpatul C. în nicio situaţie nu s-a prezentat la vreunul dintre prezumtivii mituitori pentru a le transmite aşa-zisa pretindere formulată de inculpatul A., punerea la dispoziţia inculpaţilor Stan A. şi B., la solicitarea primului, a imobilului respectiv pentru realizarea unor întâlniri private între cei doi, şi nu în scop infracţional, faptul că niciodată inculpatul C. nu a avut iniţiativa unor astfel de întâlniri şi nu i-a sunat pe inculpaţii Stan A., D. ori E. în acest sens; de altfel, pentru că aceste întâlniri deveniseră foarte dese şi costisitoare, întrucât ceea ce se consuma era achitat de inculpatul C., i-a solicitat în mod repetat inculpatului Stan A. să nu mai vină în acel loc. În acelaşi sens, s-a invocat şi aspectul că inculpaţii au continuat întâlnirile şi discuţiile din imobilul respectiv, deşi inculpatul A. le-a comunicat la 5 martie 2014 şi 2 aprilie 2014 că a fost şi este urmărit, precum şi împrejurarea că, pentru fapte similare şi cu acelaşi „mod de operare”, prin rezoluţia motivată nr. x/P/2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 25 iunie 2013, faţă de inculpatul C. şi alte persoane s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Sub aspectul laturii obiective:

b.2. În ceea ce priveşte infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, s-a susţinut că, raportat la condiţiile ce se desprind din art. 367 alin. (6) C. pen., cu excepţia numărului minim de persoane, niciuna dintre condiţii nu este realizată (structură ierarhică, durată, scop), motiv pentru care se impune achitarea, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

b.3. Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., deoarece din descrierea faptei concrete şi din probele aflate la dosar, nu rezultă ca inculpatul C. să îi fi promis inculpatului E. că va interveni pe lângă membrii completului învestit cu soluţionarea apelului în cauza în care cel din urmă era cercetat şi nici măcar pe lângă judecătorul B.B.B.B.B.B.. În plus, faptei îi mai lipseşte şi condiţia ca actul vizat să facă parte în mod exclusiv şi în totalitate din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, întrucât judecătorul menţionat nu soluţiona singur apelul inculpatului E.

b.4. În legătură cucomplicitatea la luarea de mită în formă continuată(5 acte materiale), s-a considerat că se impune achitarea inculpatuluiC., în temeiul art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen., întrucât, acţiunile ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii, şi reale dacă ar fi fost, sub specie iuris, nu s-au consumat, având în vedere că, în ipoteza realizării luării de mită prin intermediar, infracţiunea se consumă doar dacă pretinderea a ajuns la virtualul mituitor. Or, în raport cu datele speţei, se constată că pretinderea din partea inculpatului A. a fost echivocă (sume de bani nedeterminate ş.a), neserioasă şi pe fondul unui consum constant şi însemnat de alcool, neurmată de nicio acţiune din partea inculpatului C., în sensul de a transmite eventualilor mituitori (B.B., D.D., K., L., M., N., O., P., T. şi V.) pretinderea formulată de presupusul autor al luării de mită. De altfel, audiaţi în calitate de martori, virtualii mituitori au declarat că nu au fost contactaţi de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase, în schimbul unor soluţii favorabile şi nu îl cunosc pe inculpatul C.

b.5. Pentru considerentele arătate la pct. b.3., s-a susţinut că achitarea se impune şi sub aspectul infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că, întrucât niciunul din martorii audiaţi (E.E., G. şi C.C.C.C. Constanţa) nu a confirmat acuzarea, declaraţiile acestora au fost înlăturate de judecătorul fondului pe motiv că nu ar exprima adevărul.

c. Instanţa a înlăturat nejustificat declaraţiile inculpatului C. date în cursul cercetării judecătoreşti, întemeindu-şi în mod aproape exclusiv decizia de condamnare a acestuia pe o interpretare personală, greşită şi subiectivă a transcrierilor interceptărilor de la dosar şi pe declaraţia inculpatului de la urmărirea penală, din data de 28 aprilie 2014, deşi aceasta a fost contestată în mod repetat şi argumentat de apărare.

În consecinţă, s-a solicitat ca instanţa de apel să nu ia în considerare această declaraţie a inculpatului, întrucât acest mijloc de probă nu reprezintă voinţa inculpatului.

În cadrul concluziilor orale, formulate în susţinerea apelului declarat, apărătorul ales al inculpatului C. a solicitat schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la luare de mită, în sensul înlăturării agravantei prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea 78/2000.

Totodată, în subsidiar,a solicitat ca, la individualizarea judiciară a pedepsei, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, urmând a fi dovedită incidenţa normei menţionate. În acest sens, la data de 10 mai 2016 a fost depusă la dosarul cauzei, adresa nr. x/D/P/2016 din 10 mai 2016 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizate și Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa.

4. În apelul declarat de inculpatul D.s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 76/24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, în rejudecare, achitarea inculpatului, astfel:

- pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.;

- pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen.

În susţinere, au fost dezvoltate următoarele:

a.Hotărârea de condamnare este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond:

a.1.nu a realizat o veritabilă cercetare judecătorească prin readministrarea tuturor probelor de la urmărirea penală contestate de inculpat;

Sub acest aspect, s-a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin aceea că judecătorul fondului nu a fost imparţial şi independent, întrucât nu a încuviinţat proba cu expertiză tehnică, pentru a se lămuri neconcordanţele existente, în defavoarea inculpaţilor, între transcrierea convorbirilor purtate de inculpaţi şi conţinutul suporţilor pe care sunt înregistrate convorbirile interceptate.

Totodată, s-a arătat că judecătorul fondului nu s-a abţinut şi l-a judecat pe inculpatul A., cunoscând criticile vehemente, chiar jignitoare, făcute de inculpat în 4 martie 2014 cu privire la soluţia dată în „dosarul fotbaliştilor", de acelaşi judecător.

a.2. în cursul cercetării judecătoreşti, nu a lămurit contradicţiile şi neclarităţile dintre cele consemnate în procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate în cauză şi conţinutul suporţilor informatici, în ceea ce priveşte convorbirile purtate de inculpatul A., dar şi cele ale inculpatului D., întrucât, în mod nejustificat, a refuzat să procedeze la audierea şi vizionarea în şedinţă publică a convorbirilor menţionate, dar şi a înregistrărilor declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de către inculpaţii C. şi D. şi martorul E.E.

b. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a pronunţat condamnarea, astfel:

Sub aspectul elementului subiectiv:

b.1. S-a susţinut lipsa intenţiei directe şi, în consecinţă, lipsa vinovăţiei inculpatului D., invocându-se, în sprijinul concluziei că inculpatul nu a avut conştiinţa vreunui ilicit penal, împrejurări similare celor invocate de inculpatul C. (cu excepţia celor care îl vizează exclusiv pe acesta) în argumentarea aceluiaşi aspect (pct. 2.b.1).

S-a mai susţinut că, din probele administrate, respectiv înregistrările audio-video, precum şi declaraţiile martorilor D.D. D., K., L., M., etc. rezultă că forma de participaţie a inculpatului D. este cea prevăzută de art. 52 alin. (1) C. pen., solicitându-se să se aibă în vedere atitudinea pasivă a inculpatului D. caracteristică formei de participaţieimproprie, chiar dacă instanţa va considera că infracţiunea de luare de mită, prin intermediar, se consumă la momentul pretinderii de către autor şi nu în momentul în care intermediarul pretinde.

Sub aspectul laturii obiective s-au dezvoltat:

b.2. în ceea ce priveşte infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat,

b.3 înlegătură cucomplicitatea la luarea de mită în formă continuată(5 acte materiale), critici similare celor ale inculpatului C. (pct. 2.b.2 şi 2.b.4).

În cadrul concluziilor orale, formulate în susţinerea apelului declarat, apărătorul ales al inculpatului D. a solicitat schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la luare de mită, în sensul înlăturării agravantei prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea 78/2000.

5. În apelul declarat de inculpatul E., în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 76 din 24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, în rejudecare, în temeiul art. 395 alin. (5) în ref. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 17 C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătându-se în esenţă că, inculpatul E. a fost condamnat pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă în contextul interpretării greşite a probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, concluzia la care a ajuns instanţa de fond cu privire la vinovăţia inculpatului nefiind dovedită.

În argumentare, s-a arătat că din actul de sesizare reiese, în mod clar, că inculpatul E. s-a întâlnit în mai multe rânduri cu ceilalţi coinculpaţi, deoarece îl cunoştea pe C., le-a adus la cunoştinţă problemele pe care le avea într-un dosar penal aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi le-a solicitat sfaturi juridice în legătură cu acest dosar, susţinând necontenit că este nevinovat şi că a primit o pedeapsă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o, mai mult, i-au fost confiscate bunurile sale şi ale familiei deşi nu exista prejudiciu în cauză. S-a mai arătat că, E. a profitat de întâlnirea cu judecătorul A. şi i-a relatat problemele sale, doar pentru a primi sfaturi juridice, pe care le-a primit, pentru care a înţeles să achite, drept recunoştinţă, contravaloarea consumaţiei meselor comandate în birou, fără a-i pretinde să influenţeze în vreun fel soluţionarea dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi fără a-i oferi vreo sumă de bani pentru serviciile sale.

S-a susţinut că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, întrucât probele administrate nu demonstrează în niciun fel intenţia inculpatului E. de a cumpăra influenţa, în sensul de a promite lui C. că îi va plăti diferite sume de bani, pentru ca acesta din urmă să intervină în vederea soluţionării favorabile a Dosarului nr. x/3/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Este adevărat că, în mai multe rânduri, acesta a plătit mai multe sume de bani reprezentând contravaloarea meselor care se serveau sau pentru mici cadouri cu ocazia unor zile de naştere sau de 1 martie, însă nu există nici o dovadă că inculpatul E. a oferit aceşti bani lui C. la cererea sa pentru ca el să intervină pe lângă judecătorul cauzei în vederea obţinerii unei soluţii favorabile, respectiv a unei condamnări cu suspendare.

Totodată, s-a susţinut că inculpatul C. s-a oferit să intervină pe lângă judecătorul care făcea parte din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, afirmând că are această posibilitate şi a pretins o sumă de bani, fără a spune concret cât anume, neexistând dovezi că E. a dat curs acestei solicitări. În aceleaşi sens, s-a arătat că rechizitoriul comentează doar activitatea infracţională a lui C., activitate ce formează obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, dar nu demonstrează cu trimitere la probe că inculpatul E. ar fi dat curs solicitării şi a acceptat plata unor sume de bani, în vederea unei intervenţii.

S-a concluzionat că, modul de interpretare a probelor de către instanţa de fond este nelegal, contrar prevederilor art. 103 C. proc. pen., deoarece se bazează pe simple supoziţii, preluate în mod greşit din actul de sesizare, fără nicio analiză proprie a judecătorului, ceea ce contravine atât practicii instanţelor interne cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

C. Examinând apelul formulat de către inculpaţii A., B., C., D. şi E., în raport cu actele şi lucrărilor dosarului, precum şi din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că se impune admiterea acestora numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, reţinând următoarele:

Prealabil, se reiterează aspectul că în faza apelului a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpaţii B. şi D., proba cu înscrisuri sub aspectul încheierilor menţionate de inculpatul A., pronunţate în Dosarul nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, solicitată de inculpatul A., au fost audiați inculpațiiA., B., C. şi D., martorii E.E., H.H. şi G., s-a procedat la audierea în şedinţă publică a unor fragmente din înregistrările audio-video efectuate în cursul urmăririi penale, astfel cum proba a fost încuviinţată de instanţă prin încheierea din 8 decembrie 2015.

Totodată, se reiterează faptul că, instanţa de apel a Înaltei Curţi, în opinie majoritară, a respins cererea de excludere a probelor constând în interceptările ambientale puse în executare de Serviciul Român de Informaţii, reţinându-se în esenţă că excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale de către procuror prin conformare la decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a României nu este o sancţiune procedurală distinctă, în sensul cererilor formulate de inculpaţi prin apărătorii aleşi, ci este o consecinţă care se evaluează cazuistic, în funcţie de datele şi circumstanţele fiecărei speţe. În cauză, în opinia majoritară, s-a avut în vedere că probele în discuţie au fost obţinute de procuror în condiţiile legii şi nu sunt lovite nici de sancţiunea nulităţii absolute, nici de sancţiunea nulităţii relative - de altfel, cu referire la această ipoteză, inculpaţii prin apărători aleşi nici nu au dovedit în vreun fel vătămarea procesuală intervenită la momentul administrării probelor respective.

Astfel, la termenul din 11 noiembrie 2015 a fost audiat inculpatul A. care a declarat următoarele: „Menţin declaraţiile date anterior în faţa Curţii de Apel, întrucât corespund adevărului. Doresc să fac următoarele precizări:

Aşa cum am susţinut anterior, mă consider nevinovat.

Cu privire la infracţiunea de furnizare de informaţii, arăt că aceasta nu are nici un temei legal, din moment ce dosarele instanței sunt publice, aşa cum se prevede în regulamentul de organizare interioară a instanţelor, şi pot fi studiate de părţi, presă şi terţi în condiţiile instituirii confiscării extinse din procesul penal.

Împrejurarea că în discuţiile noastre private, din acel mediu privat, discuţii care aveau caracter spontan generate, de cele mai multe ori de cauzele ce se dezbăteau la televizor, am făcut referire,am amintit domiciliile unor părţi şi nu cred că prin aceasta am divulgat informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Este adevărat că domiciliile părţilor potrivit legii,alături de celelalte elemente de identitate fac parte din informaţii protejate, însă în raport de celelalte date de identificare,domiciliile au caracter relativ, prin aceea că o persoană poate avea un domiciliu şi mai multe reşedinţă, comunicarea actelor de procedură, făcându-se la domiciliu sau reşedinţă. Cu titlu de exemplu arăt că adresa de domiciliu a numitului K. a apărut pe internet în procedura de executare silită, iar adresa părţilor din dosarul privind accidentul de circulaţie a apărut în presă. Direcției Naționale Anticorupție B. nu avea cum să îmi furnizeze adresele odată cu listele de şedinţă, aceasta îmi aducea dosarele la studiu, iar în dosare se regăsesc adresele părţilor.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită ce vizează pe numitul B.B.,arăt că într-una din zile, C. a zis că o cunoaşte pe avocata lui B.B. care a făcut contestaţie în anulare, şi că va câştiga în instanţă întrucât faptele s-au prescris şi chiar poziţia Direcției Naționale Anticorupție fusese favorabilă la fond. După o zi sau două i-am spus în glumă că am un B.B. în şedinţa completului din care făceam parte dar nu era J. După alte câteva zile a intrat în ședința din care făceam parte dosarul cu contestaţia în anulare formulată de B.B. Întrucât completul a constatat că erau îndeplinite condiţiile de formă, a fost admisă în principiu contestaţia. I-am spus numitului C. că legea m-a obligat să admit în principiu, dar pe fond nu se ştia întrucât urma să se pronunţe Înalta Curte într-o întrebare prealabilă. S-a reţinut în acuzarea mea că i-am spus „du-te spune-i”, în realitate replica nu există înregistrată, deşi apare pe stenograme.

Cu privire la cea de-a doua faptă privindu-l pe D.D. D., arăt că acesta era parte într-un dosar de unic judecător, primul înregistrat în completul meu. Am discutat acest dosar cu prietenii mei D., C. şi B.. Am soluţionat dosarul în sensul respingerii cererii. Nu am pretins nimic. Discuţia s-a purtat în mediul privat, între prieteni.

În ceea ce priveşte pretinsa faptă de luare de mită de la K., precizez că relatam prietenilor mei şi situaţii amuzante. Acest K. fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de 3 ani închisoare. El nu formulase cerere de aplicare a legii penale mai favorabile, ci comisia din penitenciar. Instanţa de fond i-a aplicat legea penală mai favorabilă, reducându-i pedeapsa la 2 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare. Mi s-a părut amuzantă situaţia, şi am povestit. Acest dosar nu l-am mai soluţionat întrucât am fost arestat.

Cu privire la pretinsa luare de mită de la numitul L., precizez că acesta a fost condamnat la 11 ani închisoare pentru două fapte de furt. În mediul privat, în prezenţa prietenilor, mi-am exprimat opinia, în sensul că e prea gravă pedeapsa pentru două „găinării”. Nu am soluţionat eu acest dosar şi nu am luat nicio măsură în cauză.

Referitor la pretinsa faptă de luare de mită de la M., învederez că acesta fusese condamnat pentru o infracţiune de omor deosebit de grav la 20 ani închisoare, executase 16 ani. ulterior a săvârşit o tentativă la omor şi a primit 4 ani cu suspendare. Spre deosebire de situaţia anterioară,aici pedeapsa mi s-a părut prea uşoară şi m-am exprimat în acelaşi grup apreciind că măcar cei patru ani sau chiar mai puţini să fi fost cu executare.

Cu privire la ultima pretinsă luare de mită cu privire la o infracţiune de circulaţie, arăt că m-a impresionat tragedia şi am făcut aprecieri, în acelaşi mediu, referitor la cuantumul despăgubirilor,în sensul că sunt prea mici.

Nu am pretins de la nicio persoană bani.

Referitor la infracțiunea de trafic de influenţă privind pe numitul Z. - în aceeaşi atmosferă în care noi discutam de aplicarea legii mai favorabile, C. m-a întrebat despre cauza acestuia. L-am întrebat în ce stadiu era dosarul şi mi-a răspuns că era condamnat definitiv. I-am spus că nu se poate face nimic, hotărârea fiind definitivă.

După câteva zile, C. m-a abordat şi mi-a spus că în acel dosar erau mai multe părţi, iar una din ele nu a fost citată niciodată. I-am spus că aceasta poate face contestaţie în anulare. C. mi-a spus că a făcut contestaţie în anulare. Contestaţia se admisese în principiu şi se dăduse termen pentru judecata pe fond. Completul respectiv se modificase, iar cauza s-a amânat de mai multe ori. I-am spus că acel complet va vedea ce poate face.

În legătură cu infracţiunea de grup organizat - apreciez că nu are nici un temei legal. Eu eram prieten cu C. de 5 ani. B. B. era colaboratoarea mea, respectiv grefiera de şedinţă şi aveam de asemenea, o relaţie sentimentală. B. B. a fost grefierul de şedinţă a doamnei jud. B.B.B.B.B.B., iar între timp (vara anului 2013) a fost desemnată grefierul de şedinţă a completului din care făceam parte. Aceste relaţii nu pot reprezenta un grup infracţional organizat. D. era prieten cu C., nu pot să spun că era prietenul meu.

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. apreciaţi deontologică conduita dvs de a discuta dosarele pe care le judecaţi, în mediul privat menţionat?

R: da, am încălcat codul deontologic, dar nu am săvârşit fapte penale.

2. de ce purtaţi discuţiile în baie cu prietenii dvs.?

R: mergeam să bem vin în baie, ascunzându-ne de Direcției Naționale Anticorupție B., şi de aceea purtam discuţii în acel loc.

3. în ce scop aţi oferit detalii precise despere obiectul cauzei, părţile, adresele sau chiar şi soluţia pe care urma să o daţi?

R: nu am dat detalii, discutam în linii generale situaţiile interesante şi amuzante. Uneori indicam şi domiciliile întrucât prietenii mei aveau foarte multe cunoştinţă şi exista posibilitatea să-i cunoască pe unii dintre ei. Îi întrebam „îl ştii pe acesta?”

4. de ce i-aţi solicitat dl C. să i-a legătura cu părţile din dosarele pe care dvs. i le prezentaţi?

R: doar îl întrebam „îl ştii pe acesta?”, şi apoi doar emiteam păreri. Nu i-am spus niciodată să i-a legătura.

5. ce oferte trebuia să facă inculpatul C. acelor părţi?

R: nu trebuia să facă nicio ofertă, nu am cerut nicio sumă de bani. Singurele sume de bani precizate, au fost în cadrul provocării din 28 aprilie 2014 puse la cale de Direcția Națională Anticorupție, în care C. avea tehnică pe el, iar Direcția Națională Anticorupție-ul l-a pus să mă întrebe „dar tu ce bani vrei de la J.”. M-a chemat în baie, era negru la faţă şi era prima dată când vorbeam de bani, am glumit, ce puteam să fac - eram în casa lui m-am enervat şi mi-am amintit replica lui Figaro:”10, 20, 30” şi i-am spus ” 500,400,300”. Răspunsul meu nu se referea la o monedă, am preluat doar replica celebră.

6. ce înţelegeţi prin replica „trebuie să vă cinstească pentru soluţia favorabilă”?

R: nu am folosit această replică.

7. în ce scop i-aţi solicitat inc. B. să vă dea relaţii din Ecris în legătură cu obiectul dosarului, părţile, compunerea completelor, dacă scopul întâlnirii era doar de relaxare?

R: noi accesam portalul instanţelor, iar nu Ecris-ul. Portalul este o bază de date publice.

8. în ce scop se aduceau frecvent înscrisuri din dosare, liste de şedinţă?

R: nu aduceam astfel de date. Inculpata B. mi-a dat însă acte ale maşinii mele, în urma unui accident rutier. Tot aceasta mi-a prezentat practică judiciară în materie de asigurări. Ne-am mărginit numai la dialog, nu am furnizat şi înscrisuri.

9. aţi solicitat sume de bani în considerarea activităţii altui complet?

R: nu, nu s-a discutat despre nicio sumă de bani.

10. de ce eraţi întotdeauna convins că soluţia pe care o comunicaţi coinculpaţilor era cea reală?

R: eu am relatat soluţii ce se puteau da în considerarea legii noi.

Întrebări formulate de apărarea inculpatului A.:

1. aţi solicitat grefierei B. să acceseze informaţii secrete în beneficiul acelor discuţii private dintre prieteni?

R: nu i-am solicitat aşa ceva. Pentru mine nu a accesat.

Întrebări formulate de apărarea inc. B.:

1. aţi primit vreo dată date personale ale inculpaţilor de la grefiera B. din dosarele completului dvs. sau din cele aflate pe rolul altor completuri, în afara relaţiilor de serviciu?

R: niciodată nu mi-a prezentat astfel de date, niciodată nu i-am solicitat.

2. datele pe care le solicitaţi de la Direcției Naționale Anticorupție B. erau accesate de aceasta de pe telefonul mobil sau de la un calculator, erau de pe Ecris sau de pe protal?

R: C. nu a avut niciodată calculatorul acolo. B. accesa aceste informații de pe telefonul mobil. Aceasta era singura persoană care ştia să folosească netul pe telefon şi în plus eu nu am avut niciodată net pe telefon şi nici nu ştiu să-l folosesc.

3. B. a participat la discuţiile purtate în baie cu cei doi coinculpaţi?

R: nu a participat niciodată.

Întrebări formulate de apărarea inc. C.:

1. dacă aveaţi convingerea că eraţi filat după data de 05 martie 2014 de ce aţi continuat să vă vedeţi şi să aveţi discuţii cu inc. C. şi D.?

R: am sesizat că sunt urmărit, însă de mai mult timp. nu ne-am întrerupt prietenia cu C. întrucât în opinia noastră nu săvârşeam fapte penale.

2. în perioada întâlnirilor din biroul din Colentina, C. v-a cerut să nu mai veniţi în acel loc, şi de ce?

R: da, şi-a manifestat temeri în sensul că a simţit că se întâmplă ceva, dar revenea a doua, a treia zi şi mă chema să beau un pahar de vin.

Întrebări formulate de apărarea inc. D.:

1. i-aţi solicitat inculpatului D. să i-a legătura cu justiţiabilii?

R: nu. Niciunul dintre inculpaţi nu mi-a solicitat şi nici eu la rândul meu nu le-am solicitat aşa ceva.

2. aţi primit prin intermediul inc. D. sume de bani sau promisiuni în legătură cu cauze aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti?

R: niciodată.

Întrebări formulate de apărarea inc. E.:

1. În ce condiţii l-aţi cunoscut pe E. şi ce relatări v-a făcut în 05 martie 2014 în legătură cu dosarul în care fusese condamnat?

R: l-am cunoscut la apartamentul lui C. M-am supărat foarte tare când ama aflat că avea un dosar pe rolul Curţii. Nu doream să mă întâlnesc cu inculpaţi. Aflând că dosarul nu era pe rolul completului meu, i-am dat o consultaţie juridică şi i-am spus să plătească cei 10.000 lei, să solicite ridicarea sechestrului şi să lupte împreună cu avocatul pentru reducerea pedepsei.

2. Inculpatul E. v-a oferit vreo sumă de bani sub forma unei intervenţii pentru soluţionarea situaţiei sale juridice?

R: nu mi-a oferit nicio sumă de bani şi nu m-am angajat la nicio intervenţie.

3. în cadrul discuţiilor purtate în mediul menţionat, inculpatul C. a făcut anumite promisiuni de a interveni la o anumită persoană, pentru pronunţarea unei soluţii favorabile, din proprie iniţiativă sau a fost rugat de E.?

R: în prezenţa mea C. nu a promis nimic, E. nu a oferit nimic.”

La termenul din 18 noiembrie 2015 au fost audiaţi inculpaţii B. şi D. care au declarat următoarele:

B.: „menţin declaraţiile date anterior în cauză şi suplimentar am de făcut precizări ca urmare a înregistrărilor ataşate la dosar în timpul judecăţii, înregistrări la care nu am avut acces din cauza stării de arest în care m-am aflat.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la infracţiunea de furnizare de informaţii care nu sunt destinate publicităţii precizez că nu mă fac vinovată de săvârşirea acestei fapte, faptă care nu are suport probator în ceea ce mă priveşte. Potrivit regulamentului de organizare interioară a instanţelor de judecată în calitatea de grefier predam dosarele şi listele de şedinţă judecătorilor care făceau parte din completurile de judecată.

Nu am furnizat niciodată informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi în referire la acuzaţia că aş fi furnizat copii A4, acesta erau copii ale actelor autoturismului ce aparţinea lui A. Am declarat acest lucru în calitatea de suspect pe 29 aprilie 2014, vizionând audierile dl C. cu o seară înainte, respectiv din 28 aprilie 2014. Acesta a declarat, în calitate de suspect,faptul că s-a ocupat în acea perioadă de reparaţia autoturismului aparţinând inc. A. Niciodată nu am furnizat date cu privire la identitatea părţilor din dosar, ori domiciliile acestora, eu doar predam dosarele la studiu.

Nu am furnizat date referitoare la domicilii şi niciodată nu mi s-a solicitat acest lucru. Nu cunoşteam ce se discuta în baie.

Cu privire la acuzaţia de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă arăt că nu am săvârşit această faptă, iar cu privire la înregistrarea din 07 aprilie ce se reţine în acuzarea mea precizez că era vorba despre o discuţie la masă. Atunci am fost întrebată de D. dacă îl las pe A. să consume alcool, evident nu am fost de acord. Nu am fost atentă la ce se discuta întrucât nu eram întrebată şi nici inclusă în discuţie, doar la un moment dat, când a fost întrebat A. „nu a fost vineri J.J.J.?” am fost întrebată şi eu, fiind acolo, şi am repetat răspunsul lui: „nu, nu a fost J.J.J.” A fost un răspuns spontan, eu ştiind, pentru că lucram în instanţă, că în respectiva zi J.J.J. nu a fost în şedinţă. A fost singura interpelare, iar despre alte discuţii nu am de unde să ştiu. Nu am auzit despre discuţii purtate între acele persoane discuţii despre dosare sau soluţii. În prezenţa mea se discutau doar ştirile de la televizor.

Cu privire la acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, arăt că niciodată nu am avut sentimentul că aparţin unei grupări infracţionale, câtă vreme eram prezentă în locaţia din Şos. Colentina deoarece mă duceam în respectivul loc cu A. exclusiv în virtutea relaţiei amoroase pe care o aveam cu acesta. Ulterior am aflat că locaţia aparţine lui C., noi ne duceam în respectivul loc pentru a ne întâlni singuri, dl A. comanda masa la restaurantul din apropiere, bănuiesc că o şi achita, mâncam apoi rămâneam singuri în locul respectiv. Ocazional mai erau prezenţi dl C. şi D., mâncam împreună, iar dacă aceştia doreau să mai discute înainte să plece pentru a ne lăsa singuri ieşeau din camera unde eu rămâneam singură. Bănuiam că A. consuma alcool când ieşea din cameră, probabil se ferea de mine pentru că eu nu-l lăsam, pentru că atunci când revenea în cameră mirosea a alcool. Toate discuţiile presupus incriminatoare, astfel cum rezultă din toate declaraţiile şi înregistrările, au loc în lipsa mea, între persoane care se află în altă cameră decât aceea în care rămâneam eu.

În momentul audierii mele în calitate de suspect nu s-au consemnat, deşi apare în înregistrarea video a declaraţiei următoarele: la min.13:42 „noi ne duceam acolo din alt motiv”; la min.17:50 „păi acela era motivul pentru care eram în locul respectiv”; la min. 23:45 „noi doi doar pentru aşa ceva”.

Doar întâmplător am interacţionat în discuţiile persoanelor de la masă, când se comentau ştirile de la televizor.

Întrebări Ministerul Public:

1. aţi făcut anumite verificări la nivelul Curţii de Apel Bucureşti dacă s-au emis autorizaţii de interceptări faţă de dvs. sau faţă de inc. A.?

R: nu, sunt evidenţe secrete la care nu am acces. Niciodată nu am făcut astfel de verificări. De-a lungul exercitării profesiei de grefier, am participat în complete care au pronunţat astfel de încheieri cu caracter secret, cu mulţi ani în urmă. Mi se înmânau registrele cu regim special în care eu menţionam numărul de dosar şi soluţia. Acele registre nu erau ţinute de grefieri.

2. aţi furnizat în cadrul discuţiilor din apartamentul lui C. informaţii despre judecătorii care intrau în compunerea completurilor de judecată conform planificării existente la nivelul Curţii de Apel Bucureşti?

R: nu. nu am fost niciodată întrebată despre compunerea completurilor de judecată.

3. aţi asistat la discuţii referitoare la dosarul lui B.B. zis J. şi la soluţia pe care urma să o dea inc. A.?

R: nu.

4. la întâlnirile de la acel apartament, inc. A. venea cu listele de şedinţă sau cu însemnări cu privire al adresele şi numele părţilor din dosarele aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti?

R: şi la urmărirea penală am declarat că avea înscrisuri care erau împăturite. Nu ştiu ce însemnări aveau acele hârtii. Am spus şi anterior că acesta erau hârtii împăturite.

5. vă menţineţi declaraţiile date la Direcția Națională Anticorupție?

R: Da, cu precizările de astăzi.

6. la fila 5 din declaraţia dată la data de 29 aprilie 2014 ultimul paragraf îl menţineţi?

R: după ce mi s-a dat citire paragrafului menţionat, precizez că menţin acele relatări. Da aveau aspectul listelor de şedinţă. Se vedea că erau liste de şedinţă fiind gen tabel, aspect observat în partea de jos a filelor.

7. aţi asistat la discuţii despre dosarul penal ce-l viza pe inculpatul I.I.I.?

R: eram la masă, a apărut o ştire la televizor şi dl judecător A. era supărat că se comenta la adresa sa. Era foarte deranjat.

8. în ce împrejurări l-aţi cunoscut pe E.?

R: E. era prieten cu dl C. şi l-a vizitat la birou, la locaţia din şos.Colentina.

9. aţi primit bani sau alte favoruri de la E., dumneavoastră sau inc. A.?

R: nu am primit favoruri, dl E. cu ocazia zilei de 8 martie mi-a dat o floare şi un parfum. De asemenea, mi-a dat suma de 200 lei pentru a-i cumpăra C. pen. şi C. proc. pen. I-am cumpărat studiul comparativ al noilor coduri, cu reglementările anterioare de la librăria instanţei la care funcţionam. I le-am înmânat acestuia în 11 martie 2014 astfel cum apare şi în înregistrările din dosar.

10. cunoaşteţi dacă dl E. avea studii juridice, şi motivul pentru care v-a solicitat să-i cumpăraţi acele cărţi?

R: nu ştiam dacă are studii juridice. Mi-a solicitat să-i cumpăr cărţile pentru că avea nevoie.

11. v-aţi serbat vreodată ziua de naştere pe litoralul românesc împreună cu inculpaţii din cauză?

R: în calitate de prieten A. mi-a oferit ca şi cadou de ziua mea o excursie la mare de o zi. La ziua mea au venit şi domnii C., E. şi D. A fost o masă organizată pentru ziua mea. În total au participat 4 persoane.

12. cine a achitat contravaloarea acelei consumaţii?

R: nu ştiu, eram sărbătorita şi nu cunosc.

13. aţi sesizat ca inculpatul A. a primit bani sau alte foloase de la C. sau D.?

R: nu ştiu. Eu nu am văzut.

Întrebări formulate de apărarea inc. A.:

1. aţi primit bani sau alte foloase din partea dl A. sau aţi primit doar daruri şi cu ce ocazie?

R: nu. doar mi-a serbat ziua de naştere cu ocazia susmenţionată.

2. care era starea financiară a inc. A., dacă aţi observat-o, în acele ieşiri?

R: situaţia financiară era una firească, era una normală.

3. unde a avut loc acea petrecere?

R: în staţiunea Olimp, într-un restaurant obişnuit. A fost o masă simplă de prânz.

Întrebare formulată de apărarea inc. C.:

1. aţi asistat la vreo discuţie purtată între C. şi E. referitoare la dosarul acestuia din urmă?

R: Nu.

Întrebări formulate de apărarea inc. E.:

1. la întâlnirile ce aveau loc, E. a solicitat în mod expres să fie ajutat în problemele sale judiciare?

R: nu. în prezenţa mea nu s-a discutat aşa ceva.

Întrebări formulate de inculpatul A., personal:

1. atunci când aţi participat la emiterea autorizaţiei interceptărilor, cu mult timp în urmă, Curtea de Apel avea competenţă cu privire la judecători?

R: prin anii 2009-2010 prin fişa postului am avut această atribuţie suplimentară, respectiv participarea la emiterea autorizaţiilor de interceptare. Iar potrivit reglementărilor în vigoare la acel moment, autorizaţiile de interceptare pentru judecătorii curţilor de apel erau date de Înalta Curte.

Întrebarea formulată de apărătorul ales al inculpatei B.:

1. de la sfârşitul anului 2013 până în aprilie 2014 aţi avut acces la aceste date cu caracter secret sau dacă aţi încercat să obţineţi aceste date de la persoane care aveau acces?

R: nu, nu am avut acces, nu ştiam cine ţine această evidenţă, nu aveam de unde să ştiu şi nu am încercat să obţin astfel de date.”

D.: „menţin declaraţia dată la Curtea de Apel Bucureşti. Nu şi cea dată în calitate de suspect, întrucât a fost dată în condiţii de stres. Eram foarte bolnav, fiind cardiac, înregistrările când se opreau, când funcţionau. Aceste condiţii au mai influenţat adevărul celor relatate. A contat şi ameninţarea domnului anchetator, că mă arestează, arătându-mi şi declaraţiile lui C.. Aspectul care nu a fost conform adevărul s-a referit la cazul în care cunoşteam vreo persoană de pe lista de şedinţă, dacă „mă cinsteau” sau nu numiţii L., D.D., K. şi A.A.A.A.A.A.

În legătură cu complicitatea la luare de mită, învinuirea referitoare la inculpaţii D.D., K., M. şi L. arăt că nu am contactat pe nimeni din familiile acestor inculpaţi, nici pe avocaţii acestora. Nici cu dl A. nu am discutat de vreo sumă de bani sau să cer vreun ban la cineva pentru o eventuală hotărâre favorabilă.

Referitor la infracţiunea de grup infracţional organizat, arăt că discuţiile despre procese în justiţie şi discuţiile pe care le aveam cu C. şi A. erau în urma a ceea ce vedeam la ştirile de după-amiază. De multe ori în biroul unde luam masa împreună cu ceilalţi inculpaţi se mai servea băutură alcoolică.

Îmi mai amintesc că dl A. a comentat că s-a dat o sumă în lei şi dacă era în euro era mai acceptabilă pentru persoanele din cauză ce suferiseră prejudiciul. În dosar era vorba despre un accident rutier. Dl A. a spus că s-a dat în presă această situaţie legată de accidentul rutier.

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. v-a prezentat vreodată inc. A. liste cu date ale părţilor din dosare ce-i erau repartizate pentru soluţionare?

R: da.

2. v-a întrebat inc. A. dacă cunoşteaţi acele persoane?

R: m-a întrebat, dar nu am cunoscut acele nume. Întrebarea viza aspecte dacă am cunoştinţe sau vreun prieten pe listele de şedinţă ale dl A.

3. v-a solicitat inc. A. să contactaţi persoane din dosare pentru a obţine hotărâri favorabile în acele dosare?

R: din moment ce nu cunoşteam pe nimeni, nu mi-a solicitat.

4. aţi luat legătura cu numitul D.D. pentru a-i propune obținerea unei soluţii mai favorabile.

R: nu a luat legătura cu numitul D.D., nici cu familia sa, nici cu avocatul acestuia.

5. l-aţi contactat vreodată pe numitul B.B., zis J. sau vreo persoană din anturajul acestuia?

R: nu am contactat pe nimeni. Chiar Direcția Națională Anticorupție susţine acest lucru, întrucât nu mă învinuieşte de o complicitate de luare de mită de la B.B.

6. aţi discutat despre împărţirea unei sume de bani cu inc. A.?

R: nu am discutat niciodată de vreo sumă de bani sau de împărţirea unei sume de bani cu inc. A.

7. la aceste discuţii despre părţile din dosarele pe care urma să le soluţioneze dl A. participa şi dl C., sau B.?

R: da, participa C., însă nu şi B.

8. pe inc. E. îl cunoaşteţi şi în ce context v-aţi cunoscut?

R: l-am cunoscut pe E. la biroul din Colentina la care a venit de vreo două ori şi am servit masa împreună. Acesta era prieten cu dl C. Am fost o dată la Constanţa împreună cu el, cu A., Direcției Naționale Anticorupție B. şi dl C., unde am luat masa.

9. cunoaşteţi dacă dl A. i-a promis lui E. o soluţie favorabilă în instanţă?

R: din câte cunosc, E. nu era judecat de A. şi acesta nu i-a făcut vreo promisiune în legătură cu dosarul pe care îl avea E. pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Nu ştiu şi nu am discutat în ce complet se afla dosarul acestuia.

10. cunoaşteţi dacă A. sau B. au primit vreo sumă de bani de la E., în afară de suma de 200 lei folosită pentru achiziţia unor cărţi juridice?

R: nu.

11. cunoaşteţi ce calitate aveau persoanele din listele de judecată pe care vi le prezenta dl A.?

R: calitatea de inculpaţi.

12. eraţi prezent când A. oferea şi o soluţie în acele dosare?

R: nu vorbea de vreo soluţie ce urma să o dea.

13. cine plătea consumaţia din apartamentul din Colentina?

R: o achitam pe rând, toţi.

14. aveaţi o relaţie de prietenie cu C. şi cu dl A.

R: da. cu inc. C. ne cunoaştem din copilărie, iar cu dl A. am o relaţie de amiciţie, de prietenie.

15. întâlnirile din apartament erau stabilite sau erau ad-hoc?

R: nu erau stabilite. Ştiam că dl A. venea acolo cu Direcției Naționale Anticorupție B., treceam pe acolo luam masa şi apoi îi lăsam acolo. În zonă, în acea perioadă făceam controale medicale la Spitalul Fundeni, şi mergeam în vizită la birou unde ne comandam mâncare de la un restaurant cu specific turcesc.

16. consumaţia de la ziua doamnei B. a fost achitată de E.?

R: da. Am vrut să facem chetă să achităm toţi, dar E. a spus că suntem invitaţii lui şi doreşte să achite el. Am fost invitat la ziua dnei B. de către dl A..

Întrebări formulate de apărarea inc. E.:

1. E. a pretins celorlalți inculpaţi, respectiv C., şi B. să intervină la cineva pentru rezolvarea situaţiei sale juridice din dosarul penal?

R: din câte ştiu eu nu a intervenit la nimeni, sau să întrebe ceva pe cineva.

2. C. s-ar fi oferit să-l ajute pe E. pentru a-i obţine o soluţie bună ?

R: nu ştiu, nu am auzit vreo discuţie.

Întrebare formulată de apărarea inc. C.:

1. aţi auzi ca C. să fi făcut vreun demers pe lângă K., L., M., N. şi familia sa pentru obţinerea unor soluţii? C. i-a contactat pe aceştia?

R: ştiu că nu a făcut niciun demers pe lângă niciunul dintre aceşti inculpaţi şi nici nu a contactat pe nimeni.”

La termenul din 25 noiembrie 2015 a fost audiat inculpatul C. care a declarat următoarele:

„Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul inculpatului C.:

Î: În data de 5 martie 2014 ați pretins de la coinculpatul E. o sumă de bani pentru a interveni la completul din cadrul curții de apel care avea în soluţionare un dosar penal al acestuia?

R: În data de 5 martie 2014 am avut o discuţie cu E. E. dar nu am pretins nici o sumă de bani şi nu aveam nevoie de vreo sumă de bani de la E.. Arăt că nu am pretins de la nimeni sume de bani. Nu am pretins sume de bani de la nimeni pentru a fi remise unei alte persoane.

Î: În ce măsura îşi menţine declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale în 28 aprilie 2014?

R: Nu o menţin pentru că am fost ridicat din stradă de la ora 17,30 şi am fost audiat după ora 21,00 până la ora 1.30 noaptea, eu fiind insulino dependent. Am dat declaraţia cu avocatul ales D.D.D.D.D.D., de la acel moment, am fost învățat ce să vorbesc de către domnul comisar D. Petrescu de la Direcția Națională Anticorupție. În această perioadă avocatul meu nu era prezent. După ce ne-am întors din oraş pe la ora 20,00 mi-a dat voie să sun avocatul pentru a mă reprezenta. I-am relatat domnului avocat că în orele anterioare comisarul m-a însoţit la birou în București, pentru a vorbi cu dl. A. despre două persoane. Am vorbit cu dl. A., despre dl. K. şi inculpatul J., după care am plecat la Direcția Națională Anticorupție. acolo am intrat în birou la Direcția Națională Anticorupție procuror, am chemat avocatul, iar după 20 de minute a început audierea mea.

În momentul când a început audierea cu înregistrarea audio-video, la un moment dat l-am rugat pe avocatul meu D.D.D.D.D.D. să mă ajute ce să spun şi am început să spun exact ce era la biroul din București, respectiv că se bea șpriț, venea Direcției Naționale Anticorupție. B. cu dl. A. să mănânce şi să stea de vorbă. La un moment dat am fost întrerupt, doamna procuror spunându-mi că nu vorbesc „legat”, că nu o interesează ce făcea A., a oprit înregistrarea şi i-a dat afară pe doamna grefier şi pe domnul comisar.

După 5-10 minute a chemat pe doamna grefier înapoi, iar doamna procuror mi-a spus să declar cursiv, ca urmare eu îi spuneam doamnei procuror, iar doamna procuror dicta declaraţia grefierului. Apreciez că nu întotdeauna sensul celor relatate de mine a fost respectat. Apreciez că această perioadă a declaraţiei nu a fost înregistrată. În perioada în care înregistrarea a fost oprită nu am dat declaraţie.

Î: Ce anume afirmaţii au fost făcute şi nu au fost cuprinse în declaraţie?

R: Eu am spus doamnei procuror că nu m-am dus la nimeni şi nu am luat bani de la nimeni. Eu mergeam mai rar la biroul din București.

Răspunsuri la întrebările puse de reprezentantul Ministerului Public:

Î: V-a solicitat inc. A. să luați legătura cu anumite părţi din dosarele pe care le aveați spre soluţionare?

R: Nu mi-a solicitat.

Î: Care este motivul pentru care inculpatul A. solicita inculpatei B. anumite date de domiciliu ale părţilor din dosare? Ați văzut-o pe inc. B. când căuta pe internet date despre domiciliul părţilor din anumite dosare?

R: Nu ştiu ce motiv avea. Niciodată nu a căutat B. astfel de adrese pe internet. Ştiu sigur.

Î: Ați discutat cu inc. A. despre dosarul lui K. sau de al D.D.?

R: Nu am auzit aceste nume până în faţa procurorului Direcției Naționale Anticorupție.

Î: Ați discutat cu inc. A. despre un dosar penal privindu-l pe inculpatul Z.?

R: Poate am discutat, însă nu îmi aduc aminte, nu ştiu sigur.

Î: I-ați promis inc. E. că veți interveni pe lângă doamna judecător B.B.B.B.B.B. pentru a obţine o soluţie favorabilă?

R: Nu o cunosc pe doamna judecător B.B.B.B.B.B.. Am vorbit cu E., l-am văzut că este supărat şi i-am spus în glumă „Lasă mă, că vorbesc eu” dar nu aveam cu cine să vorbesc şi unde să mă duc.

Î: Inc, E. era dispus să dea orice sumă de bani pentru a obţine o soluţie favorabilă?

R: Nu ştiu, eu numai am glumit cu el şi nu cunosc dacă era dispus sau nu să dea bani pentru aşa ceva. El era supărat şi stresat datorită dosarului penal.

Î: Ați discutat vreodată cu inc. A. despre compunerea anumitor complete de judecată care urmau să judece anumite dosare penale?

R: Nu am discutat.

Î: De ce ați purtat discuţiile cu inc. A. în baie despre anumite dosare care urmau să fie soluționate?

R: A. mergea în baie unde consuma alcool, ferindu-se de doamna B. B.. Uneori mă duceam şi eu şi îi ţineam companie în timp ce beam un pahar de vin. La baie nu venea niciodată peste noi doamna B. şi noi discutam ceea ce auzeam la televizor, fel de fel.

Î: ÎI cunoașteți pe H.?

R: Pe E.E. îl cunosc din Voluntari, l-am văzut de două ori, iar a treia oară l-am văzut la Direcția Națională Anticorupție.

Î: A solicitat inc. D. sume de bani părţilor civile N., O.?

R: De părţile civile pe nume N. am auzit în timpul procesului.

Î: Aţi primit anumite avantaje materiale pentru oferire folosinței apartamentului inculpatului A.?

R: Nu am primit nimic.

Sunt prieten cu numitul A. de 5-6 ani de zile. Cu D. am copilărit şi suntem prieteni de mici copii. Pe E. l-am cunoscut de 3-4 ani şi apreciez că sunt prieten cu el. Cu B. nu puteam să am nici un fel de relații pentru că dl. A. era foarte gelos.

Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul inculpatului A.:

Î: Ce v-a învățat domnul comisar să relatați?

R: Doresc să nu răspund la această întrebare.

Î: Care a fost înțelegerea pe care ați avut-o cu procurorul?

R: Să dau declaraţie pentru a se lua faţă de mine măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar şi nu măsura arestării preventive.

Î: Au sunat telefoanele în cursul audierii la Direcția Națională Anticorupție? Dacă da cine v-a sunat şi de ce?

R: Aveam două telefoane care sunau pentru că nu ştia nimeni unde sunt, iar eu spuneam că nu pot vorbi.

Î: Vi s-a dat o sumă de bani de către Direcția Națională Anticorupție să o remiteți inc. A.?

R: Nu, şi am mai spus o dată acest lucru.

Î: Ați fost chemat la Direcția Națională Anticorupție în perioada septembrie - octombrie 2015 pentru a da declaraţii în legătură cu cauza A. şi dacă vi s-a solicitat sa faceţi o anumită declaraţie în acest dosar?

R: Nu, am fost chemat în legătură cu alte dosare.

Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul inculpatei B.:

Î: Mențineți cele două declaraţii date în faţa judecătorului de fond?

R: Da, le menţin. Am spus adevărul.

Î: Ați susţinut în faţa judecătorului de fond la pag. 1 parag. 1 că i-ați fi văzut pe dl. A. şi pe doamna B. purtând discuţii despre domiciliile părţilor din dosarele care se aflau pe rolul completurilor de judecată în care dl. A. era preşedinte şi doamna B. era grefier?

R: Nu îmi amintesc pasajul citit. Nu am auzit să fi discutat despre adrese, însă domnul A. avea o sacoșă cu dosare şi vorbeau despre serviciul lor.”

I.Cu referire la motivele de critică invocate în apelurile inculpaţilor A. (pct. B.1.a.), C. (pct. B.3.a, B.3.c) şi D. (pct. B.4.a).

Înalta Curte consideră nefondate motivele subsumate criticilor privind încălcarea dreptului la un proces echitabil în primă instanţă faţă de lipsa de independenţă şi imparţialitate a judecătorului fondului, invocate în apelurile celor trei inculpaţi, apreciind că aspectele susţinute nu relevă încălcarea dispoziţiilor art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 Protocol 7 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acestea reprezentând în realitate nemulţumiri legate fie de modul în care judecătorul fondului a evaluat utilitatea şi pertinenţa probelor solicitate în apărare, fie de modalitatea de apreciere a probatoriului administrat.

Conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva componentelor caracterului echitabil al procedurii, astfel cum acesta este garantat de art. 6 din Convenţie, mijloacele de probă trebuie administrate într-o audiere publică, în prezenţa acuzatului, în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi egalităţii armelor, fiind în sarcina judecătorului naţional să vegheze ca toate aspectele ce pot influenţa soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unor dezbateri contradictorii în cadrul procesului penal. De asemenea, s-a stabilit că nicio condamnare nu poate fi întemeiată în mod decisiv ori exclusiv pe declaraţia unui martor, dacă acuzatul nu a avut posibilitatea efectivă de a contesta respectiva mărturie şi de a interoga martorul în acuzare, fie cu prilejul ascultării sale, fie într-un stadiu ulterior al procedurii.

Aplicând criteriile jurisprudenţiale la cazul în speţă, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că, judecarea cauzei s-a făcut în faţa unei instanţe constituite potrivit legii, cu respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor, care au beneficiat de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, au fost asistaţi de apărători, iar administrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă (reamintind, audierea inculpaţilor A., B., C., D. şi E., precum şi a martorilor V., O., N., T., B.B., M.M., Y., I., I.I., O.O., D.D., L., L.L., K.K., M., J.J., E.E., P.P., H.H., Z., G., A.A., P.P., R.R., S.S., T.T.; cu privire la declarația martorului K. s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 383 alin. (4) C. proc. pen. și art. 381 alin. (7) C. proc. pen.; vizionarea în ședință publică a fragmentelor de înregistrări contestate de inculpatul A.) s-a efectuat în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, inculpaţii având astfel posibilitatea de a pune întrebări martorilor acuzării; totodată, soluţia instanţei de fond a fost pronunţată prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, în considerentele hotărârii apelate fiind prezentate cu claritate motivele care au stat la baza acesteia.

În acest context, nu pot fi valorificate susţinerile inculpaţilor subsumate criticii că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cu referire inclusiv la declaraţia din 28 aprilie 2014 dată în cursul urmăriri penale de inculpatul C., probe apreciate de apărare ca fiind administrate cu încălcarea principiilor reglementate de art. 101 şi art. 102 C. proc. pen. De altfel, sub acest ultim aspect, instanţa de apel aminteşte că legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale a fost statuată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 30 iunie 2014, rămasă definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a contestațiilor formulate de inculpații A. și B. (Încheierea nr. 2188 pronunțată în Dosar nr. x/2/2014/a3).

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile în sensul că instanţa de fond nu s-a preocupat să lămurească o serie de neclarităţi în ceea ce priveşte convorbirile purtate de inculpaţi, ori cele consemnate în declaraţiile date de inculpaţi în cursul urmăririi penale, întrucât nu a procedat la audierea şi vizionarea în şedinţă publică a convorbirilor interceptate în cauză, precum şi a înregistrărilor declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de inculpaţii C., B., D. şi martorii E.E., G. şi H.H., iar din motivarea hotărârii reiese, că judecătorul fondului nu a vizionat C.D.-urile conţinând respectivele înregistrări care, în opinia apărării, relevă existenţa unei înţelegeri frauduloase a inculpatului C. cu procurorul de caz, înţelegere ce a urmărit provocarea inculpatului A. din data de 28 aprilie 2014, pentru ca acesta din urmă să poată fi incriminat.

Analizând justeţea aspectelor invocate, instanţa de control judiciar constată că nu poate valorifica concluzia apărării, în condiţiile în care, din actele dosarului, reiese că, la termenul din data de 24 martie 2015, prima instanţă a încuviinţat şi efectuat vizionarea în şedinţă publică a fragmentelor de înregistrări contestate de inculpatul A. conform cererii de la filele 25-33, sens în care a fost întocmit şi ataşat la dosarul cauzei procesul verbal din data de 24 martie 2015 (vol. 5 fila 69), iar în motivarea hotărârii, instanţa de fond a explicat clar că, la momentul vizionării înregistrărilor audierilor efectuate în cursul urmăriri penale, a căror ataşare la dosar a fost dispusă în acest sens, a observat existenţa unor mici neconcorH.ţe între cele declarate oral de inculpatul C. şi cele consemnate, însă a apreciat că nu reprezintă împrejurări esențiale care să modifice starea de fapt ce reiese din acest mijloc de probă, care de altfel, a fost însușit prin semnarea declarației. Totodată, Înalta Curte constată că prima instanţă a redat în considerentele hotărârii, în mod clar, motivele pentru care a apreciat că nu se poate discuta, în cauză, de existenţa vreunei provocări a inculpatului A. în urma unei înţelegeri frauduloase între acuzare şi coinculpatul C., întrucât organele de cercetare penală nu au încălcat dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen.

În consecinţa celor expuse Înalta Curte reţine că mijloacele de probă care au constituit suportul probator al soluţiei primei instanţe au fost obţinute în mod legal, au fost administrate în cursul cercetării judecătoreşti în condiţiile specifice de asigurare a garanţiilor procesuale ale părţilor şi au fost evaluate de instanţă prin coroborarea lor cu restul ansamblului probator. Prima instanţă nu s-a limitat la copierea în cuprinsul motivării a rechizitoriului (aspect care, în opinia inculpatului, A. susţine ipoteza lipsei de imparţialitate a judecătorului fondului), considerentele hotărârii apelate reflectând o examinare efectivă a aspectelor esenţiale.

În privinţa celorlalte aspecte invocate de inculpatul A., circumscrise aceleiaşi susţineri privind lipsa de imparţialitate şi independenţă a judecătorului fondului, Înalta Curte observă, în primul rând, că sunt reluate de către inculpat, pe calea apelului, argumentele prezentate în susţinerea cererii de recuzare a judecătorului fondului - mecanism procedural promovat de către inculpat în cursul soluţionării cauzei în primă instanţă şi prevăzut de lege din perspectiva garanţiilor procesual penale reglementate pentru asigurarea implicării în proces a unor magistraţi independenţi şi imparţiali -, cerere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2014. Astfel, concluzionând că, argumentele faptice invocate nu se subsumează cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., Curtea a reţinut în considerentele încheierii că „(…) evaluarea aspectului obiectiv al imparţialităţii judecătorului relevă inexistenţa oricăror bănuieli legitime în privinţa sa. Majoritatea argumentelor faptice invocate de inculpatul Stan A. vizează măsuri dispuse de judecător în vederea asigurării bunei desfăşurări a şedinţei ori dispoziţii ale acestuia referitoare la administrarea probelor pe parcursul judecăţii, toate permise de normele ce disciplinează procesul penal. Faptul că inculpatul consideră lipsite de temei aceste măsuri nu aduce atingere eo ipso aparenţei de imparţialitate şi nu susţine obiectiv temerile expuse în cererea de recuzare.

Legea conferă judecătorului prerogative clare de a asigura asistenţa juridică obligatorie, respectiv de a evalua toate cererile de probe formulate de părţi şi îi recunoaşte posibilitatea de a dispune motivat asupra lor”, „(…) implicarea doamnei judecător în <dosarul transferurilor> nu generează o prezumţie de parţialitate a sa, deoarece obiectul cauzelor este distinct, iar faptele judecate, complet diferite. Suspiciunea inculpatatului că doamna judecător nu ar putea fi imparţială este una pur subiectivă, neexistând minime date obiective care să susţină rezonabil o atare temere”, „nici maniera de exprimare a magistratului în şedinţa din data de 19 iunie 2014 nu conduce la o conluzie diferită, judecătorul având dreptul, dar şi obligaţia de a veghea ca susţinerile participanţilor în proces să se circumscrie particularităţilor cauzei, putând atrage atenţia acestora atunci când o atare exigenţă nu este respectată.”

Deşi pe calea apelului, inculpatul A. a invocat nulitatea absolută a încheierii din 14 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2014, tinzând ca, prin invalidarea acesteia, să readucă în atenţie motivele expuse în susţinerea cererii de recuzare, instanţa de control judiciar nu poate reţine, ca fiind pertinentă, argumentarea cazului de nulitate absolută invocat, respectiv art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - referitor la publicitatea şedinţei de judecată, în condiţiile în care procedura de soluţionare a recuzării este în mod expres reglementată în dispoziţiile art. 68 C. proc. pen. şi prevede, în alin. (5), că soluţionarea recuzării se face în camera de consiliu, precum şi că, dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesual principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită. Prin urmare, din norma legală menţionată nu rezultă nici obligativitatea participării procurorului, nici obligativitatea citării părţilor, astfel cum inculpatul A. încearcă să acrediteze ideea, invocând dispoziţiile art. 363 şi art. 353 alin. (1) raportat la art. 352 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează judecata, şi nu soluţionarea unui incident procedural conform unei proceduri prevăzute în mod special de legiuitor. De altfel, dispoziţiile art. 352 alin. (1) C. proc. pen., prevăd că „şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică”.

Ca atare, reţinând că, soluţionarea cererii de recuzare prin încheierea din 14 ianuarie 2015 s-a realizat cu respectarea normelor de procedură penală, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de nulitate absolută invocat de inculpatul A., apreciind, totodată, că nu există motive rezonabile pentru care argumentele instanţei care a respins cererea de recuzare a judecătorului fondului să nu îşi menţină valabilitatea şi în faţa instanţei de control judiciar

Concluzionând în raport cu considerentele expuse, apreciind că instanţa de fond a efectuat o cercetare judecătorească efectivă, de natură a asigura inculpaţilor dreptul la un proces echitabil, şi nefiind identificat vreunul dintre cazurile de nulitate absolută reglementate de dispoziţiile art. 281 C. proc. pen., instanţa de control judiciar nu poate reţine ca justificată solicitarea apelantului inculpat A. de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, conform art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

II.Cu referire la motivele de critică dezvoltate în apelurile inculpaţilor A. (pct. B.1.b.), B., C. (pct. B.3.b), D. (pct. B.4.b) şi E., prin care se tinde subsumat unic scopului de a fi pronunţată în raport de fiecare dintre apelanţii inculpaţi soluţia procedurală a achitării, fiind invocat după cum urmează:

- de către inculpaţii A., B. şi E., temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există);

- de către inculpatul C., temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);

- de către inculpatul D., temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat şi art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);

Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestora.

Cu titlu de premiză în demersul analitic de examinare a acestor motive de critică prin apelurile promovate în cauza de faţă de către cei cinci inculpaţi nominalizaţi, Înalta Curte reaminteşte că prin conformare la dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen. care stabileşte „efectul devolutiv” al apelului şi limitele sale va proceda la examinarea apelurilor sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Cu titlu de premiză secundă, Înalta Curte va avea în vedere pentru reţinerea situaţiei de fapt din cauza de faţă imputată apelanţilor inculpaţi nominalizaţi, mijloacele de probă administrate în cursul judecării apelului, dar şi cele administrate în fazele anterioare, respectiv în cursul judecăţii fondului şi în faza de urmărire penală, cu următoarele menţiuni.

Prin urmare, instanţa de apel a Înaltei Curţi prin analiza probelor administrate în cauză coroborat cu analiza tuturor elementelor de fapt, în propriul său demers de cercetare a motivelor de critică evocate de cei cinci inculpaţi nominalizaţi şi prezentate pe larg la pct. B al prezentei hotărâri, reţine următoarea situaţie de fapt:

1. Cu privire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., imputată în sarcina inculpaţilor A., B., C. şi D.:

În perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, inculpaţii A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, C. şi D., sprijiniţi fiind şi de inculpata B., grefier la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au constituit un grup infracţional organizat în cadrul căruia au acţionat în mod coordonat, fiecare dintre ei având stabilite anumite sarcini, în scopul obţinerii de foloase necuvenite prin comiterea unor infracţiuni de corupţie constând în facilitarea obţinerii unor hotărâri favorabile de către anumiţi subiecţi procesuali din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru existenţa acestei stări de fapt pledează activităţile desfăşurate de inculpaţii A., B., C. şi D., așa cum acestea rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, ilustrative pentru conturarea elementelor definitorii ale unui grup infracţional organizat fiind convorbirile purtate de aceștia în mediul ambiental, astfel:

- la data de 02 noiembrie 2014 (proces-verbal de redare filele 1-29 vol. 2 dup) în biroul inculpatului C., situat în Bucureşti, între inculpatul C. şi o persoană rămasă neidentificată a avut loc o întâlnire, din discuţii reieşind că aceasta fusese arestată preventiv, iar motivul vizitei îl constituia nevoia de a primi sfaturi în legătură cu un dosar penal. Cu acest prilej, inculpatul C. l-a menţionat pe inculpatul A., afirmând „A. îmi spune tot. Tre’ să ştii”; la un moment dat, interlocutorul inculpatului C. s-a interesat: „Deci, nu mai e el singur în complet? Şi nu poate să dea el (…) (neinteligibil) (…)”

Cu acest prilej, inculpatul C. a ţinut să-i precizeze interlocutorului său, referitor la inculpatul A. că: „Omu’ e şmecher, ascultă la fratele tău! Nu găseşti mai şmecher ca el! Şi în toată lumea e acolo (…) Toată lumea e cu (…) (neinteligibil) (…) Nu! Are el ceva (…) probabil c-o avea (…) nu ştiu (…) care nu le spune (…) Eu îi spun mereu: «Ce (…) (neinteligibil) (…) Hai, (…) (înjură) (…) » (…) (neinteligibil) (…) Şi lua doi azi, doi mâine, doi poimâine (…) câte doi (…) îi chema(…) Şi azi a fost el cu baba (…) (neinteligibil) (…)»”, instanţa de apel a Înaltei Curţi remarcând astfel, încă de la debutul acestei analize, modul sugestiv în care inculpatul C. l-a descris pe inculpatul A., termenii folosiţi fiind meniţi să consolideze ideea de autoritate a magistratului.

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul C. i-a relatat interlocutorul său că inculpatul A. a fost audiat, în calitate de martor, în cauza penală privind pe judecătorii Z.Z. şi Y.Y. de la Tribunalul Bucureşti, în legătură cu modul de repartizare aleatorie a dosarelor penale la Curtea de Apel Bucureşti.

- la data de 04 noiembrie 2013 (proces-verbal de redare filele 30 - 53 vol. 2 dup) în biroul inculpatului C., au avut loc discuţii între inculpaţii A. şi C., magistratul relatând aspecte din activitatea sa profesională, respectiv compunerea completelor de judecată („miercuri, B.B.B.B.B.B. intră şi intru cu ea în şedinţă, miercuri”), pe fondul şi al curiozităţii manifestate de interlocutor, discuţii care însă au depăşit limita unor simple informaţii referitoare la compunerea completelor de judecată, în contextul în care au comentat „dosaru’ ...”, precum şi un dosar penal în care erau inculpaţi membri ai clanului de interlopi cunoscut ca fiind al Belgienilor din Tunari, precum şi în situaţia în care incupatul A. i-a comunicat inculpatului C. intenţia sa de a amâna pronunţarea cu o săptămână într-o cauză pe care urma să o soluţioneze.

Cu acelaşi prilej, inculpatul C. şi-a manifestat neîncrederea faţă de inculpata B.: „Bă, e verificată de tine? Eşti deştept la chestia asta? Că mie mi s-a părut e cam tâmpită, aşa. Să nu vorbească dracu’ cu aia (…) cu (…) cum o cheamă? Colega aia a ei (…). Marţi şi miercuri eşti cu ea în şedinţă?” - aspect care, în opina Înaltei Curţi, prin precauţia manifestată de inculpatul C. faţă de riscul ca inculpata B. „să vorbească”, reflectă pe de o parte reprezentarea acestuia asupra caracterului ilicit al activităţilor desfăşurate, iar pe de altă parte că inculpata B. avea cunoştinţă de astfel de activităţi.

Pe fondul discuţiei referitoare la inculpata B., inculpatul A. a mărturisit că era copleşit de obligaţiile financiare pe care le avea faţă de soţie, fiu şi B.: „Şi a treia zi îi duc şi ei: «M-ai amânat! Abia-abia mi-ai dat de pe card! Pot să (…)? Ă (…) ă (…) co (…) Pot să mizez şi pe contribuţia ta, că m-ajuţi şi luna asta? Că abia-abia am scos banii de la tine luna trecută!»”.

În aceeaşi împrejurare, inculpatul C. a aflat de la interlocutorul său şi alte aspecte legate de activitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, conflictele existente în colectivul de judecători, context în care A. a subliniat că poziţia sa era una de autoritate, în pofida faptului că nu mai ocupa funcţia de preşedinte de secţie penală;

- la data de 06 noiembrie 2013 (proces-verbal de redare filele 56-59 vol. 2), inculpata B. a lecturat cu voce tare, în prezenţa inculpaţilor A., C. şi D., o evidenţă cu judecătorii delegaţi în cadrul Curţii de Apel Bucureşti: „Bă, (…) (neinteligibil) (…), secţia I-a, 15 octombrie 2012 (…) (neinteligibil) (…) expiră 15 octombrie 2015”, „secţia a II-a, delegată pe 6 luni, începând cu 29 octombrie anul ăsta”, fiind dovedită astfel preocuparea inculpaţilor faţă de componenţa secţiilor acestei instanţe, preocupare care, în opinia instanţei de control judiciar, nu se manifestă pe fondul discuţiilor între prieteni, în glumă, eventual pe fondul consumului de alcool, aşa cum s-a susţinut de către inculpaţi, de altfel, privitor la toate discuţiile referitoare la dosare.

- conform denunţului formulat de inculpatul C., înregistrat la prezentul dosar în data de 29 aprilie 2014, coroboratcu procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în ziua de 12 noiembrie 2013 (filele 70-89, vol. 2 dup), interceptate şi înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor emise de instanţa de judecată, în toamna anului 2013, inculpatul C. a primit suma de 200.000 lei, cu titlu de mită, de la persoane a căror identitate nu şi-a amintit-o, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosar penal de către inculpatul A.. Denunţătorul a relatat faptul că la 12 noiembrie 2013 i-a înmânat lui A. suma de 100.000 lei, cu titlu de mită, provenită din cei 200.000 lei primiţi.

Din conţinutul discuţiilor purtate în data de 12 noiembrie 2013 între inculpaţii A. şi C. reiese că primul a primit de la cel ultim menţionat suma de 100.000 lei. Astfel, după ce a primit o sumă de bani de la C., inculpatul A. s-a interesat de cuantumul acesteia: „(…) că ce-ai, zece mii, cinci mii, zece mii?”. În urma răspunsului primit de la C.: „O sută de mii!”, inculpatul A. şi-a exprimat surprinderea: „Tu eşti nebun?”, „patru zerouri”. În contextul acestei conversaţii, C. l-a sfătuit pe interlocutorul său să aibă o conduită mai prudentă: „Bagă-i, mă, în baterie, să nu intre cineva pe-aici, dracu să ni-i ia!”, „Te uiţi la ei mâine iar”. Totodată, A. a calculat echivalentul în euro al sumei de 100.000 lei: „Împărţim? Ia, cât vine, mă? Da, mă, împărţim direct la patruzeci şi patru cinci sute”, „Douăzeci şi două”, fiind contrazis de C. „Douăzeci şi patru de mii”, însă, în final, au căzut de acord asupra sumei de „Douăzeci şi două cinci sute exact”. Ulterior, în cadrul unei convorbiri purtate între C. şi D., aceştia au împărţit alţi 100.000 lei, în legătură cu „rezolvarea” aceleiaşi cauze penale pentru care inculpatul primise suma de 100.000 lei.

În urma verificărilor ulterioare, a fost identificată cauza penală la care se referă infracţiunea de corupţie menţionată, respectiv Dosarul penal nr. x/1748/2012 în care, prin Decizia penală nr. 2006/R din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul părţii civile A.A.A. împotriva sentinţei penale nr. 413 din 02 august 2013 a Judecătoriei Cornetu şi a majorat daunele morale la care a fost obligată partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii către partea civilă, de la 35.000 euro, la 200.000 euro.

Prin adresa din 12 mai 2014, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a înaintat, în fotocopie certificată, dosarul privind despăgubirile acordate părţii civile A.A.A., rezultând că, prin ordinul de plată nr. 5 din 07 noiembrie 2013, a fost virată suma de 886.560 lei în contul, deschis la SC B.B.B. SA. Datele furnizate de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se coroborează cu afirmaţiile inculpatului C. din 12 noiembrie 2013, în cadrul conversaţiei purtate în mediul ambiental cu D.: „La ce stres am avut eu, eu n-am dormit de două săptămâni! Eu când a venit cioara aia la mine vineri (n.n. data de 08 noiembrie 2013) şi mi-a spus că (…) e aşa că să vadă cum e că de la SC B.B.B. SA i-a scos. I-a băgat în SC B.B.B. SA”, „M-am sculat la ora şapte să (…) (neinteligibil) (…) M-am dus cu acela cu taxi-ul, cu tac’su (…) (neinteligibil) (…) a zis că face nevastă-sa o cafea, acela era prin Crângaşi! Acolo la Crângaşi i-a dat banii, la SC B.B.B. SA Crângaşi unde avea domiciliul ăla”;

- la data de 20 noiembrie 2013 (proces-verbal de redare filele 106-112 vol. 2), inculpatul C. s-a întâlnit cu C.C.C.C.C.C. (fost director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa), care s-a interesat dacă: „A. tot acolo e?”; inculpatul C. i-a confirmat: „Da, băi!”, ţinând totodată să evidenţieze că se bucura de anturajul unor persoane importante. „Îl trimiţi la ăştia, dacă tu eşti de curte de apel, nu eşti de tribunal”, „Ai înţeles? (…) (neinteligibil) (…) la Înalta Curte”, „Şi să-l duc pân’ la Curte înapoi (…) (neinteligibil)(…) are omu’ de toate şi alea toate, fără să ştii tu (…) (neinteligibil) (…) douăzeci de ani”, „Ai înţeles! Stai liniştit!”;

- la data de 26 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 185-225, vol. 2), la biroul său, inculpatul C. s-a întâlnit cu inculpaţii A., B. şi E.;

- la data de 27 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 256-280, vol. 2 dup) în discuţiile purtate cu inculpatul E., inculpatul C. şi-a manifestat nemulţumirea faţă de vizitele dese ale inculpaţilor A. şi B. la biroul său, arătându-şi disponibilitatea să-i plătească inculpatului A. contravaloarea închirierii unei garsoniere, pentru a evita folosirea respectivului birou ca loc de întâlnire: „Bă, îmi spui tu mie cu proasta aia şi cu el. Înţelegi ce vreau să spun, sunt tensionat rău pe chestia asta. Îţi jur, E., nu mai pot să-l suport. Nu ştiu, i-am zis mereu să mă lase în pace. I-am zis şi lu’ D.: «Hai, mă, să luăm o garsonieră, colegu’!»”. Dialogul purtat în continuare, pe fondul nemulţumirii inculpatului C., inclusiv cu privire la includerea în grup a inculpatei B. de către inculpatul A. („Acuma a băgat-o şi pe aia la (…)”), relevă modalitatea în care erau împărţite sumele de bani obţinute din activitatea infracţională a grupului (C.: „Da e îndrăzneţ, mă!, Unchiaşu acesta, Bă, băiatule, îndrăzneţ rău. Nu mai, nu mai pot, E., m-a rupt. Adică, m-a rupt de mult pe mine, da eu am crezut că poate încet, încet o rezolv cu el. N-are ce să (…)Şi dacă s-a făcut azi patru lei (…). Trei lei jumătate el”).

Cu acelaşi prilej, inculpatul C. a criticat activitatea infracţională iniţiată de A., sub aspectul modalităţii în care acesta a înţeles să se desfăşoare racolarea potenţialilor mituitori, prin contactarea acestora la domiciliu: „«Bă, băiatule, ce treabă ai tu, mă? Lasă-mă, dracu’, în pace!», «Că poate (…)», «Ce să poate?», „Şi nu face nimic. Pe cine a căutat de zece ori nu a făcut nimic”, „Că i-am zis lu’ D.: «Bă, nu mai faceţi!»”, „Şi D. minte de moare. D-aia şi nu mai pot să suport. N-am crezut că D. poate să alerge. Căşună pe D. (…) (neinteligibil) (…). O fi zicând că sunt fraier.”

Analizând cele afirmate de inculpatul C. către inculpatul E., ilustrative sub aspectul modalităţii de împărţire a veniturilor obţinute de gruparea infracţională, instanţa de apel a Înaltei Curţi apreciază justificată concluzia că inculpatul A. reprezenta principalul beneficiar al activităţii infracţionale desfăşurate în cadrul grupului, în condiţiile în care acestuia îi revenea, din sumele de bani obţinute, o parte considerabil mai mare în raport cu ceea ce revenea celorlalţi. În plus, nu trebuie omisă nici cauza nemulţumirilor exprimate de inculpatul C., inclusiv în ce priveşte aderarea inculpatei B., respectiv diversele servicii prestate către inculpatul A. (în pofida anumitor critici la adresa acestuia), precum şi către inculpata B. (organizarea zilei de naştere la mare, cadouri), care a beneficiat astfel de avantajele liderului, în calitate de prietenă a acestuia.

Totodată, Înalta Curte apreciază sugestivă şi reprezentarea inculpatului C. asupra motivului pentru care A. nu se pensionase: „Lucrează (…) (neinteligibil) (…) face 68 de ani”, „trebuia să iasă la pensie, acuma! A făcut cerere că e apt (…) mai vrea, că mai suge (…) (cuvânt obscen) (…) că (…)”, fiind evident în contextul întregii discuţii purtate cu inculpatul E. că se referă la foloasele materiale obţinute din activitatea desfăşurată de grupul infracţional.

După plecarea inculpatului E., la birou au sosit inculpații A. şi B., precum şi inculpatul D.. C. a comandat masa de la restaurantul turcesc din apropierea biroului său şi, potrivit imaginilor înregistrate, A., în timp ce a avut o conversaţie neinteligibilă cu D. şi C., le-a prezentat nişte înscrisuri. După ce au lecturat înscrisurile primite, D. i-a indicat inculpatului C. ce anume trebuie să citească pe acele hârtii, dialogând în şoaptă cu acesta. La un moment dat, C. a scos din buzunarul pantalonului său un bileţel pe care l-a înmânat A.: „Uite, uite, mă, există numărul ăsta la tine?”. Pe parcursul întâlnirii, A. a studiat înscrisurile primite de la C. şi D., solicitând scurte lămuriri: „Tu, tu, tu zici că e la mine”, „(…) să fie la ăilalţi? Cine-i ăsta?”. Inculpata B. a participat, la rândul său, la discuţiile interlocutorilor săi, legate de conţinutul înscrisurilor înmânate de la unul la altul, verificând situaţia dosarelor penale pe portalul instanţelor de judecată, prin accesarea internetului de pe telefonul său mobil.

Deşi cea mai mare parte a dialogului este neinteligibilă întrucât, conform imaginilor video, inculpaţii vorbeau în şoaptă, la ureche - aspect care nu poate fi apreciat de către instanţa de control judiciar decât ca măsură de precauţie, în aceeaşi categorie înscriindu-se şi aducerea de către inculpata B., din altă încăpere, a telefonului mobil pentru a accesa internetul, precum şi împrejurarea că o parte din înscrisurile folosite au fost rupte de inculpatul A. - fragmentele de conversaţii conturează faptul că aceştia discutau despre dosare penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti: „Ai găsit-o?”, „Dar la a II-a?”, „Pe (…) (neinteligibil) (…) nu poa’ să intre?”, „Nu, nu e! Nu mai căuta. B. (…) (neinteligibil) (…)!”, „Păi, să vadă unde e!”, „Ce avem noi nu e!”.

Sub aspectul intenţiei de a obţine sume de bani ca obiect al unor infracţiuni de corupţie, instanţa de apel a Înaltei Curţi consideră sugestive replicile inculpatului C. pe parcursul întâlnirii, anterior relatată, respectiv: „Stai, mă, ascultă-mă! Nu, ascultă-mă puţin! Şi se aprobă doar în cazul în care primeşte şi trimite unul banul”;

- la data de 28 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 294-300, vol. 2 dup), în imobilul situat în Bucureşti, a avut loc o altă întâlnire între inculpaţii C., A. şi B., prilej cu care au discutat iarăşi despre dosarele penale aflate în curs de judecată: „O fi zis că e completu’ ăla de vineri!”, „D-aia îi spun eu completu’ lui (…) A! Da! Cine intervine, mă? Ăştia intră!”;

- la data de 04 martie 2014, (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 9-28 vol. 3 dup), în aceeaşi locaţie, între inculpaţii C., B., A. şi D. a avut loc o nouă întâlnire, ocazie în care inculpatul A. şi-a exprimat opinia cu privire la condamnările din „dosarul fotbaliştilor”, în sensul că pedepsele au fost dure, cu atât mai mult cu cât au achitat prejudiciul din dosar: „Bă! Eu ție ce ți-am spus bă, că e demență! C.le! Ce ți-am spus eu ție, mă, că e demență! Și cu G.G.G.. Au plătit banii, bă, dacă au plătit banii, dă-i mă cu suspendare dă-l în (înjură) de om! Hai, mă, ce dracu, e și el o valoare, mă!”.

Cu acelaşi prilej, inculpatul A. i-a prezentat inculpatului D. nişte înscrisuri, acesta din urmă notându-şi ceva de pe acele înscrisuri, fapt care l-a determinat pe inculpatul C. să îi atenţioneze să nu mai noteze şi „să nu mai umble pe străzi”, „Păi, da. A! Întinde coarda tu. Ăla nu e sănătos, mă. Ăsta scrie ca prostu` (neinteligibil), Nu face mă nimeni scrisu`! Bă, băiatule! Ascultă la frățioru`! Termină cu chestiile astea! Ascultă la C. aici! Termină! Numai când te văd (neinteligibil), Bă! Ce e, dacă nu, nu stai cuminte! Mănânc c.t! Ce dracu? Nu mai scrieți în (neinteligibil), nu găsesc! Sunteți dobitoci!?”. Deşi inculpatul D. i-a explicat inculpatului C. că ceea ce-şi notează nu presupune deplasarea „pe străzi”: „Nu, mă, nu, mă, nu! Pe nicio stradă. Să mor eu dacă e pe străzi. Nu e nicio.”, inculpatul C. şi-a exprimat, în continuare, îngrijorarea cu privire la acest mod de abordare a justiţiabililor: „Du-te .[foloseşte un cuvânt obscen]. cu mișuneala ta acolo! Îți spun eu, că simt eu! Simt! Nu e bine! E, da! Bat la poarta (neinteligibil),! Dacă puteați să faceți. dacă nu te-ai chinuit de cinci luni facem un drac. Ce dracu, mă, asta vorbesc. Ai ținut-o acolo (neinteligibil), pe stradă? Pleacă, mă, de pe stradă! Eu ți-am. asta-i ultima dată. Nu vreau aci asta. Nu e bine! Bă, tu ascultă la frățiorul tău! Dacă tu ai cap și ești om în toată firea.”

Faţă de reacţiile inculpatului C., care relevă pe deplin preocuparea acestuia de a nu fi deconspirate activităţile pe care le desfăşurau şi explicaţia primită de la inculpatul D. că ceea ce-şi notează nu presupune deplasarea „pe străzi”, Înalta Curte consideră justificată concluzia că inculpatul C. a folosit expresia „să nu mai umble pe străzi” ştiind că inculpatul D. se deplasa la domiciliile diverselor persoane din dosarele penale, pentru a-i determina să dea mită, în schimbul obţinerii unor soluţii favorabile;

- la data de 05 martie 2014, (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 29-57 vol. 3 dup), la biroul său, inculpatul C. a avut mai multe întâlniri. Astfel, în jurul prânzului, acesta s-a întâlnit cu H.H.H., consilier la Consiliul Judeţean Ilfov, care s-a interesat dacă inculpatul A. soseşte pe la birou şi i-a cerut să-i transmită ceva, inculpatul C. asigurându-l că va veni şi va discuta cu el. Totodată, H.H.H. i-a comunicat inculpatului că era dispus să plătească „contravaloarea serviciilor oferite”: „Ce, cere (…) Ce cere, aia e!”, iar inculpatul C. i-a transmis să nu-l uite şi pe el şi că-i va da un răspuns a doua zi: „Mâine (…) mâine (…) Aia e, da, am înţeles. Să facă ăla. Hai, pa! Mâine (…) Şi vezi şi (…) ă (…) Eu, cu tine (…) Treaba ta, tu spui acolo! Eu nu rămân iar la tine, iar, din nou, sclava Isaura. Mie tre’ să-mi faci ceva acolo. Îi spui: «Băi, mai ai datorii după aia»”.

Analizând dialogul între inculpatul C. şi H.H.H., se constată de către Înalta Curte că interlocutorul inculpatului C. cunoştea faptul că inculpatul A. frecventa locaţia din Bucureşti, şi că acesta putea fi „abordat” în rezolvarea unor probleme judiciare.

La aceeaşi dată şi în aceeaşi locaţie, după ora 18:00, a avut loc o întâlnire între inculpaţii A., D., C., B. şi E., prilej cu care, conform convorbirii ambientale, inculpatul A. şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că, în cursul zilei respective, fusese urmărit.

Pe parcursul acestei întâlniri, inculpatul C. l-a întrebat pe inculpatul A. dacă a vorbit cu colegul de birou referitor la o problemă care le era cunoscută, spunându-i acestuia "Bă, tu să vorbeşti serios (…) (neinteligibil) (…)”, observându-se conform imaginilor video că, pentru a-i răspunde, inculpatul A. s-a apropiat de urechea lui C. şi i-a spus ceva în şoaptă, neinteligibil, după care l-a asigurat că a vorbit şi nu trebuie să-şi facă probleme: „Şi a zis: „Da, nicio problemă, se rezolvă!”.

În continuare, interlocutorii au discutat pe marginea dosarului penal în care era inculpat E., aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, pentru judecarea apelului, la un complet din care nu făcea parte şi inculpatul A., acesta fiind interesat de probele din dosar şi oferindu-i inculpatului E. consultaţii juridice cu privire la cauza în care acesta din urmă era cercetat. După terminarea conversaţiei, înainte ca inculpaţii A. şi B. să părăsească incinta biroului, E. a scos din buzunarul din partea dreaptă al pantalonilor un teanc de bancnote şi s-a apropiat de inculpatul A. încercând să-i înmâneze suma de bani, ocazie cu care acesta i-a spus să-i dea banii inculpatei B.: „Dă-i, mă, ei!. (neinteligibil). Dă-i ei! Hai că îi dau eu! Nu, nu. Dă-i tu! (neinteligibil).” E. a pus banii într-o pungă de cadouri cu care inculpata a părăsit încăperea. Inculpatul A. i-a explicat inculpatei că „Vezi, că în, în sacoşă ţi-a pus E. bani (neinteligibil) (…) să-i cumperi cărţile alea. Ţi-ai luat cartea, da?”. Înainte de a ieşi din încăpere, A. i-a reproşat inculpatului E.: „Al dracu’! O cafea n-ai dat!”.

Discuţiile despre situaţia din dosarul penal în care inculpatul E. fusese condamnat au continuat între acesta şi inculpaţii C. şi D., după plecarea inculpaţilor A. şi B., ocazie cu care inculpatul C. i-a explicat inculpatului E. că, prin intermediul unei persoane al cărei nume nu a fost precizat, avea posibilitatea să intervină pe lângă judecătorul L.L.L., învestit în compunerea completului C8A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, care urma să judece apelul în Dosarul nr. x/3/2012, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile.

Anterior plecării celor doi inculpaţi, în împrejurările menţionate, inculpatul C. l-a sfătuit pe A. ca, pe viitor, în cazul în care este nevoie, să nu-l mai sune de pe telefonul personal, ci să folosească telefonul altcuiva, aspect care, în opinia Înaltei Curţi denotă intenţia de a se asigura conspirativitatea convorbirilor telefonice şi a întâlnirilor.

În continuare, motivându-şi cerinţa ca inculpatul A. să nu-şi mai folosească telefonul personal, inculpatul C. le-a explicat inculpaţilor D. şi E. că magistratul era „vizat” în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi că nu întâmplător dosarele inculpatului I.I.I. fuseseră repartizate la acesta şi la celălalt membru al completului de apel, judecătorul J.J.J., dialogul desfăşurându-se în şoaptă: „(neinteligibil). Nu ai cum. ăştia doi (neinteligibil). Ăştia sunt cei mai vizaţi judecători din Curtea de Apel. Chiar de (neinteligibil). Toate alde ăia, ăştia, le-a dat la alţii şi toţi i le dau lu' ăsta. (neinteligibil). Hm? Cu băiatul ăsta. dosarul ăsta. Cel mai greu dosar din justiţia română(neinteligibil),” Cu acelaşi prilej, inculpatul C. a demonstrat că deţinea informaţii referitoare la cele două dosare penale ale inculpatului I.I.I., inclusiv informaţii referitoare la pronunţarea instanţei de apel: „(neinteligibil), poate aşa, să lase să curgă până în decembrie Nici eu nu mai ştiu (neinteligibil)”;

- la data de 07 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 87-95 vol. 3), consilierul H.H.H. a revenit la biroul inculpatului C., pentru a se interesa de problema judiciară discutată la data de 05 martie 2014, ocazie cu care inculpatul i-a explicat că încă nu avea certitudinea rezolvării acesteia, şoptindu-i la ureche: „Poate a făcut ceva. Știu eu ce a făcut, a făcut ceva. Eu ți-am zis, nu vreau nimic până nu vorbesc cu el! O fi ceva! N-o merge! Nu se împărțește! Îl întrebăm pe om și dacă omu` spune «Bă, faci așa, faci un pas de-ăsta așa.» Păi și la voi păi, se ia pas cu pas de aici. I-am zis lu` (neinteligibil)”;

- la data de 10 martie 2014, (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 96-134, vol. 3), în jurul orei 15:30, în biroul său, inculpatul C. s-a întâlnit cu numitul K.K.K., director la D.S.V. Ialomiţa, căruia, evitând să pronunţe numele inculpatului A., i-a relatat faptul că acesta obişnuia să vină zilnic la birou după terminarea programului şi că se aflau în relaţii de prietenie: „Om în toată firea, acum apare. Omul șmecher pe țară, apare acuma aci. Da, mă, el vine mereu aci la (neinteligibil), a întârziat. Cu iubita.” După ora 16:00, la respectiva locaţie au sosit inculpaţii A. şi B., moment în care K.K.K. a părăsit biroul.

Într-unul din momentele întâlnirii de după ora 16:00, fiind prezent şi inculpatul D., inculpatul C. a adus în discuţie, într-un limbaj codificat şi voalat, o problemă juridică care era cunoscută de toţi interlocutorii, ocazie cu care inculpatul A. şi-a exprimat nemulţumirea întrucât nu i-a fost solicitat ajutorul de la început, ci numai după ce problemele judiciare ajungeau într-un stadiu avansat: „Păi, vin la tine şi zic «Scapă-mă tu, că mă.» După ce aţi fript-o şi aţi .[se bâlbâie]. prăduit-o, veniţi la mandea, că vă salvează mandea! (neinteligibil), ăştia în altă parte s-au apucat să zică «Nu, bă, n-avem treabă!» când au simţit morcovu' zic: «O, dăm orice, facem orice!» Faceţi pe dracu, fir-aţi ai dracu'! Zic: până nu simt ei (neinteligibil), şi îl simt târziu. Nu ştiu, bă, (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă).”

Inculpatul C. a achiesat la spusele inculpatului, fiind de acord să „preia” doar speţe judiciare sigure şi de încredere: „Ia mai (neinteligibil), cu dracu', cu lacu' (neinteligibil),! Mai bine sărac şi curat! Avem ce mânca! Ce, nu mâncăm bine? Stăm, mâncăm (neinteligibil). Ce, dracu' suntem nebuni? Dacă e ceva de-al nostru bine, dacă nu, las-o dracu'!”, ocazie cu care inculpata B., care părea să cunoască foarte bine subiectul conversaţiei, a protestat formal: „Din motive evidente mă simt exclusă din (neinteligibil), ”. De asemenea, inculpata a intervenit pentru a tempera tonul discuţiilor: „vorbeşte mai încet! Mai încet, mai încet!”.

Faţă de reacţia vehementă a inculpatului A., ce a determinat o atitudine de conformare din partea inculpatului C. concretizată în acordul de „a fi preluate” doar cazuri judiciare sigure şi de încredere „Dacă e ceva de-al nostru bine, dacă nu, las-o dracu'!”, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată, în urma demersului său analitic, că inculpaţii C., D. şi B. îi recunoşteau, în mod tacit, autoritatea inculpatului A. De altfel, autoritatea implicită a inculpatului A. în cadrul grupului infracţional constituit era generată de calitatea de judecător pe care o deţinea şi de rolul său în activitatea desfăşurată de către grup în scopul obţinerii foloaselor necuvenite, având în vedere că acesta indica dosarele aflate pe rolul completurilor din care făcea parte, conform listelor de şedinţă, identifica părţile din acele cauze şi furniza inculpaţilor C. şi D., domiciliile şi datele de identificare ale părţilor, obţinute de la inculpata B., precizându-le totodată celorlalţi inculpaţi şi modalitatea în care putea interveni în favoarea părţilor prin hotărârile judecătoreşti ce urma să le pronunţe. Or, toate acestea permit instanţei de control judiciar să reţină, contrar celor susţinute de apărare, că inculpatului A. îi era recunoscută o autoritate implicită, cu atât mai mult cu cât acesta reprezenta, în cadrul grupului infracţional, veriga prin care se puteau furniza hotărârile judecătoreşti favorabile;

- la data de 11 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 96-134, vol. 3) în locaţia situată în Bucureşti, inculpaţii A., B., D. şi C. s-au întâlnit cu inculpatul E., prilej cu care inculpatul A. i-a oferit mai multe sfaturi, unele în şoaptă, inculpatului E. (conform imaginilor înregistrate B. a furnizat, din interiorul poşetei, mai multe înscrisuri pe care l-a dat lui A.).

În continuare, pe fondul unei emisiuni televizate, inculpatul C. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care a fost soluţionat „dosarul transferelor” şi, împreună cu A., au făcut o paralelă între situaţia unuia dintre condamnaţii din dosar şi cea în care se aflau ei („Cum îs cei pe aici, s-a dus la o masă (…) ”), iar A. a confirmat: „Cum stăm noi la o masă ”. Inculpatul C. i-a sugerat lui A. să „scape” de dosarul penal privind pe inculpatul I.I.I. („Tu nu poţi să-i faci la dosarul ăla vânt, să nu-l mai ai?”), fiind în asentimentul interlocutorului său („Păi, asta-i fac! ”), acest aspect fiind comentat şi de B.: „Se abţine şi dacă i-o admite, a scăpat”.

Având în vedere că şi într-o discuţie anterioară cu inculpaţii D. şi E., inculpatul C. îşi manifestase îngrijorarea faţă de faptul că dosarul penal privind pe inculpatul I.I.I. se afla spre soluţionare la completul din care făcea parte inculpatul A., considerând că magistratul era „vizat” în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi că nu întâmplător dosarele inculpatului I.I.I. fuseseră repartizate la acesta şi la celălalt membru al completului de apel, judecătorul J.J.J., Înalta Curte apreciază că motivul determinat al dorinţei inculpatului C., în asentimentul inculpatului A., ca acesta din urmă „să-i facă vânt” respectivului dosar, se înscrie pe aceeaşi linie a măsurilor de precauţie în scopul protejării intereselor grupului infracţional organizat din care aceştia făceau parte, devenind astfel clar că membrii grupului aveau reprezentarea că vor fi vulnerabili în situaţia în care inculpatul A. intra în atenţia publică, prin judecarea unui dosar penal ce prezenta un interes public foarte mare.

În aceeaşi împrejurare, A. a comentat imparţialitatea judecătorului J.J.J. de la Curtea de Apel Bucureşti, învestit cu judecarea dosarelor privind pe inculpatul I.I.I. („J.J.J.-i cu ei! J.J.J.-i cu ei! Ştiu că l-am demascat”), iar inculpatul C. a manifestat interes în raport cu acest subiect: „J.J.J. are amândouă dosare ale lui?”. Totodată, inculpaţii au făcut aluzii la un pretins viciu al judecătorului ultim menţionat: „Păi J.J.J. aşa face? Aşa face J.J.J.? Umblă cu sticla după el?”, „Cu bidonul, cu damingeana”).

La aceeaşi dată, la biroul inculpatului C. s-a prezentat şi inculpatul E., prilej cu care C. s-a prevalat de influenţa sa asupra judecătorul L.L.L., în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile.

- la data de 12 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 209-231, vol. 3 dup), inculpatul C. s-a întâlnit la biroul său cu M.M.M., prilej cu care, în debutul discuţiei, a primit un înscris de la interlocutorul său şi, după studierea acestuia, a solicitat lămuriri: „(neinteligibil), când vine paişpe, vineri?”, „asta e aia pe care o ajutăm noi?”, iar M.M.M. i-a confirmat: „Da, marţi trebuie să fie aia (…) asta singură. Ea e cu ea! Şi după aia mai departe (neinteligibil) (…)”, „Da. O strămută până atuncea (…)”.

Ulterior, în locaţia respectivă, s-au prezentat şi inculpaţii A. şi D., din discuţie reieşind nemulţumirea inculpatului C. pentru planul ineficient de rezolvare a „intervenţiilor” sale: „Nu mai vreau de astea(neinteligibil), Eu am venit cu trei şi nu mi-am rezolvat nici unul! Cu banii (…)”. Totodată, reiese îngrijorarea acestuia manifestată cu privire la o eventuală tentativă de abordare a unui potenţial mituitor: „Când le-oi spune tu, D.: «O sută (…)», ştii ce o să spună: «O fi la D.?»”.

În continuare, în discuţie revine dosarul penal privind pe inculpatul I.I.I., pe fondul interesului inculpatului C. care i-a solicitat detalii inculpatului A.: „(…) şi de aia m-am (…) îi faci amânare (…) cerere, nu? ”, „Cine-i număru’ unu acolo, tu sau (…) ?”. După ce magistratul l-a lămurit că el conducea completul de judecată („Eu. Mă dau, (neinteligibil)”), inculpatul C. şi-a manifestat disponibilitatea de a obţine o soluţie favorabilă în respectiva cauză penală („Şi bă, în caz de ceva (…)”, „Că e loc. ”), iar inculpatul A. a confirmat imediat că a înțeles corect „oferta sa”: „Da, da, da. Da”.

Ulterior, după plecarea inculpaților A. şi B., inculpatul C., în prezența interlocutorului său, D., şi-a exprimat permanenta nemulțumire în legătură cu obligațiile pe care le avea față de magistratul în cauză: „Eu i-am plătit lui mașinile (…) Eu i-am dat bani împrumut, eu atâta îți spun”, „Da’ mă ține de fraier pentru el”, „(…) gloaba bătrână, vezi că e și escroc, acuma tu l-ai observat?”;

- la data de 13 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 239-258, vol. 3 dup), inculpatul C. a fost vizitat la birou de către I., medic veterinar la SC N.N.N. SRL, prilej cu care acesta din urmă i-a înmânat suma de 29.000 lei. În împrejurările menţionate, cei doi au făcut mai multe calcule, din care a rezultat că inculpatul a virat mai multe sume de bani („un miliard”), prin societatea pe care o administrează în fapt, unor societăți comerciale controlate de I. care, la rândul său, le-a virat mai departe, iar, în final, sumele de bani virate au fost returnate în numerar, după reţinerea unui comision de 4%, beneficiu realizat de medic: „Patru la sută la sumă duce ”, „Mă duce undeva la patruj’ de milioane”;

- la data de 18 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 286-293 vol. 3), în biroul inculpatului C., a avut loc o nouă întâlnire între inculpații A., B. și E., din discuţie reieşind temerea inculpatului E. că s-ar putea să fie încarcerat până la începutul vacanței de Paște; însă inculpatul A. a negat o asemenea posibilitate, afirmând că respectivul dosar penal nu se va soluționa în perioada imediat următoare.

La aceeaşi dată, s-a prezentat şi avocatul O.O.O. care i-a solicitat inculpatului A., opinia profesională cu privire aplicarea legii mai favorabile în dosarele penale privind pe „C.C.” şi „B.B.”, magistratul dând curs acestei solicitări: „Păi, vă spun eu cum a făcut-o! A făcut-o în extensie. A luat de acolo ce e favorabil, de dincolo ce e mai favorabil (…)”, „Pe legea nouă, pedeapsa e mai mică, dar prescripția dublu față de aia.” „Aia e de (…) mare. Și ea a zis: «Pun pe legea nouă pedeapsa mai mică, de cinci ani, și luăm prescripția pe legea veche. Cinci plus doi, șapte și s-a prescris»”;

- la data de 25 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 294-304 vol. 3 dup), inculpatul C. i-a relatat numitului M.M.M. că urmează să se deplaseze la Constanța, împreună cu inculpații A. și B., „că e ziua lui B. neinteligibil) (…)”. Din discuţiile purtate în continuare, o parte dintre acestea având loc în şoaptă, reiese că M.M.M. a solicitat amănunte în legătură cu modalitatea în care o persoană deţinută are dreptul să beneficieze de regimul semideschis, inculpatul C. lămurindu-l. În final, inculpatul C. a promis că va interveni pentru obținerea unui astfel de regim în beneficiul unui deţinut al cărui nume nu a fost menţionat: „Nu vorbesc de acum! Nu-i problemă, vorbesc, da’ să-i vină perioada!”.

- la data de 26 martie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 305-319 vol. 3), martorul H.H., s-a prezentat la biroul inculpatului C., prilej cu care i-a înmânat acestuia un înscris, în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile condamnatului Z.;

- la data de 01 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 1-13 vol. 4), la biroul său, inculpat C. a primit vizita judecătorului P.P.P. de la Tribunalul Bucureşti, secţia penală, ocazie cu care i-a relatat judecătorului faptul că, prin societatea comercială pe care o administrează în fapt, a încheiat un contract cu un penitenciar, în vederea desfăşurării activităţilor de muncă dispuse pe perioada executării pedepsei, faţă de persoanele încarcerate în respectivul loc de deţinere. Totodată, inculpatul i-a relatat magistratului anterior menţionat că a încasat suma de 200.000 euro pe lună, câte 5.000 de euro de la fiecare deţinut, în împrejurările în care 40 de deţinuţi munceau la ferma sa, în schimbul scutirii acestora de munca pe care aveau obligaţia să o presteze, în vederea reducerii pedepsei, precum şi pentru primirea altor avantaje care nu erau compatibile cu executarea unei pedepse privative de libertate. La discuţie a asistat şi inculpatul D. şi, la un moment dat, în încăpere a intrat martorul Y.. Inculpatul C. a relatat faptul că în dimineaţa respectivă, inculpatul A. i-a solicitat sprijinul pentru a-şi repara autoturismul care avea aprins un semnal de avarie pe display-ul de bord. În acest context, C. şi-a reiterat nemulţumirea pe care o avea în raport cu serviciile prestate inculpatului A.;

- la data de 02 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 14-33 vol. 4 dup), inculpatul A. le-a relatat interlocutorilor săi, C. şi B., că a fost urmărit de o persoană. Pornind de la acest incident, aceştia au comentat procedurile judiciare care permit luarea de imagini şi înregistrarea convorbirilor, inculpatul A. dovedind că are cunoştinţe privind mijloacele tehnice prin care pot fi interceptate convorbirile: „Deci, sunt nişte goarne! Şi e ca o goarnă. Ai văzut cum e megafonul ăla? «Atenţiune, atenţiune!» Exact ca aia e! Direcţionale îi zic ei. Vine cu o direcţională şi pe urmă te prinde şi înregistrează tot ce ai vorbit.” Cu acest prilej, inculpatul A. a început să relateze aspecte ale activităţii sale profesionale cu caracter confidenţial, referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică, fiind atenţionat de inculpata B. asupra indiscreţiei sale: „N-ai voie să spui ce ai făcut vinerea trecută!”, „Taci din gură!”. Inculpata B. a demonstrat, la rândul său, că era preocupată de eventuale activităţi de urmărire penală care ar fi putut să o vizeze: „Că, a pus şi la noi în lift, că aşa a prins-o p-aia. În liftul în care venim noi cu dosare, nu ăla de pe partea (…) al lor. Pe a noastră.”

Pe fondul discuţiilor referitoare la posibilitatea ca inculpatul A. să facă obiectul unor mandate de supraveghere tehnică, inculpata B. a intervenit, asigurându-i pe inculpaţii A. şi C. că nu există emise mandate de supraveghere tehnică pe numele lui A., fiind sigură de acest aspect întrucât verifică zilnic evidenţele Curţii de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa competentă să dispună astfel de măsuri: „Înainte, Parchetul făcea asta prin Ordonanţa procurorului. Acum trebuie să ceară încuviinţare la Instanţă, prin Încheiere”, „La noi!”, „Păi, la noi! Voi sunteţi de competenţa tot a noastră. Înainte era competenţa la Înalta şi de când s-a.”, „Nu s-a dat o (neinteligibil), nimic pe dosar, c-o verific eu în fiecare zi, Ecris-ul, şi la noi şi la întâia”.

Faţă de intervenţiile inculpatei B., ce denotă preocuparea acesteia în legătură cu posibilitatea ca inculpatul A. să facă obiectul vreunei investigaţii penale, preocupare generată în mod clar de reprezentarea acesteia asupra activităţilor grupului, instanţa de apel a Înaltei Curţi în examinarea sarcinilor ce reveneau fiecăruia dintre membrii grupului infracţional constată că inculpata B. reprezenta veriga care nu doar îl ajuta pe inculpatul A. să furnizeze inculpaţilor C. şi D. date privind părţile din dosarele penale, ci asigura chiar „protecţia” grupului, rol pe care şi-l asumase şi, conform propriilor afirmaţii, îl îndeplinea în fiecare zi.

În acest context, întrucât „sprijinirea” înseamnă ajutorul dat uneia sau mai multor persoane din cadrul unui grup constituit, pe tot parcursul existenţei acestuia, nefiind necesar ca făptuitorul să fi cunoscut în amănunt planul de activitate al grupului, al tuturor membrilor grupului, ci fiind suficient dacă a ştiut că grupul avea drept scop săvârşirea de infracţiuni (Decizia nr. 2999/2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală), instanţa de control judiciar nu poate aprecia ca întemeiate apărările în sensul că: nu se poate susţine în mod pertinent că inculpata B. ar fi sprijinit grupul infracţional, printr-un singur act material, izolat şi cu caracter totalmente incidental (cu referire la actul înmânării inculpatului A. a unei liste cu domiciliile din dosarul privind pe D.D., dacă ar fi adevărat); din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că inculpata B. ar fi avut cunoştinţă că inculpatul A. a dezvăluit sau urma să dezvăluie informaţii confidenţiale unor persoane neautorizate, cu scopul de a fi utilizate la comiterea de infracţiuni, simpla împrejurare că inculpatul A. s-a deplasat într-o altă cameră, împreună cu inculpatul D., având nişte coli A4 asupra sa, nefiind de natură să demonstreze contrariul, cu atât mai mult cu cât inculpaţii se fereau să poarte discuţii în prezenţa sa; inculpata B. nu a participat la nicio discuţie referitoare la vreun dosar, prezenţa sa în biroul inculpatului C. fiind numai datorită relaţiei pe care o avea cu inculpatul A., ori că, nefiind desemnată să participe la emiterea mandatelor de interceptare, nu a avut nicio legătură cu astfel de proceduri, care erau secrete.

Înalta Curte constată în continuare că, după momentul relatat, discuţiile au revenit la tema predominantă, respectiv dosarele penale aflate pe rolul instanţelor de judecată, modalitatea de comunicare fiind prin şoapte la ureche: „Ce are (…) (neinteligibil) (…)?”, „Evaziune fiscală(…)”, „Evaziune (…) (neinteligibil) (…) Român sau arab?”, „Arab. (…) (…)”, „A venit cu (…) în apel”, „Nu ştiu unde am pus-o!? Aveam şi eu, aicea, bileţelul, nu-l mai găsesc (…)”, „Am prins bileţele aici.” Concomitent respectivelor discuţii, inculpata B. verifica pe portalul instanţelor de judecată, accesând internetul de pe telefonul mobil, situaţia dosarelor penale menţionate de interlocutorii săi: „Stai, întâi, să deschid ăsta! Că (…)”, „Ia, bagă numărul ăsta!”, „Merge prost internetul!”, „Ai găsit? Ia, bagă pe ăsta!”. Constatând că unul din dosarele de care erau interesaţi fusese repartizat la un alt complet de judecată, decât al inculpatului A., inculpaţii şi-au manifestat dezamăgirea şi au criticat persoanele judecătorilor învestiţi să soluţioneze respectiva cauză penală.

În acest context, inculpatul A. a relatat că puţin lipsise ca să fie şi el anchetat penal într-un dosar penal în care fusese cercetată o colegă judecător: „Aia s-a pensionat, săraca, au forţat-o să se pensioneze, bă! Ce vrei să-ţi spun? Că şi acolo am fost pe-o muchie mare! Tu ştii pe ce muchie am fost eu acolo? Încă era R.R.R. şi vine o, o voce şi-mi spune: «Băi, te ştiu că eşti apropiat de ea! Du-te, spune-i că vor s-o facă ăştia!» Ei au avut în casă şi prin maşină nişte bani, pe ei scrie mită şi pe urmă vin cu mascaţii peste ea (…) (neinteligibil) (…)şi zic, bă, să mă duc s-o anunţ pe săraca R.R.R.! Şi odată îmi spun: «Ia, stai aşa, mă! Că mă bagă la favorizarea infractorului, cum a băgat şi pe alţii!»”;

- la data de 03 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 34-40 vol. 4) inculpatul C. i-a solicitat inculpatei B. să verifice în evidenţele instanţei de judecată situaţia unui dosar penal care prezenta interes, urmând să o recompenseze: „Am (…) voiam să-ţi dau o ciocolată amară, o să ţi-o dau acuma, nu-i problemă, şi vroiam să te mai întreb, mi-ai găsit şi mie (…) (neinteligibil) (…)?”. După ce au comentat componenţa unui complet de judecată („S.S.S., securist (…) (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă) (…)”, „Cu ţiganul ăla?”, „Nu e ţigan”, „Ăla cu numere de America?”, „Nu, ăla e T.T.T..”), C. i-a adresat o solicitare inculpatului A.: „Nu mi-l ţii şi mie luni, să (…) luni sau marţi să vedem ce (…) ca să ştiu eu ce zic la ăştia, ce poa’ să (…) (neinteligibil) (…)?”, „Stai aşa, că vorbim noi, că nu aşa gratuit, stai aşa!”;

- la data de 04 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 41-56 vol. 4 dup), între inculpaţii C. şi D. există discuţii care denotă interesul faţă de acelaşi tip de aranjamente care privesc procedurile judiciare: „Nenea ăsta a făcut ieri money. Douăzeci (…) (neinteligibil) (…) soluţie cu el”, „Cu un teren, cu nu ştiu ce. Nu ştiu, bă, frate!”.

Cu acelaşi prilej, inculpatul D. i-a relatat inculpatului C. o discuţie pe care a avut-o cu H.H.H., membru în Consiliul Judeţean Ilfov, din care reiese că inculpatul C. îi promisese celui menţionat realizarea unei intervenţii şi se punea problema restituirii sumelor de bani primite de inculpatul C.: „«N-a ars în viaţa lui pe nimeni!» zic: «Nu alea (…)» zic «O fi vreo încurcătură, ceva, alea»”, „I-ai dat ceva? Zic «Îţi dă banii înapoi!»”, „Ia, uite, mă! «Domn’e, că alea, că (…) ca să ştii şi tu cum alea, că d-aia am venit, să-ţi spun şi ţie, că tu eşti fratele (…) (neinteligibil) (…)» şi nu ştiu ce şi aia (…) «Fratele meu, zic, nu ştiu ce ai vorbit cu el, ce aţi stabilit!»”, „«Dar pân’ la urmă (…) bă, Robert!», pân’ la urmă i-am zis! Păi, zic: «Eu n-am cum să nu-i spun, că acuma (…) (neinteligibil) (…)», «Nu mai (…) domn’e, că ţi-am spus eu aşa ţie, ca să nu (…) (neinteligibil) (…)»”. Explicaţiile inculpatului C. dovedesc că era la curent cu afacerea judiciară menţionată mai sus, acesta relatând că garantase cu numele inculpatului A.: „Păi, e cu Mircea, cu combinaţii, fratele lu’ (…) eu am garantat şi-am zis numele lu’ MOŞU’, dar n-am răbdare”, „Cum să facă el, că eu sunt prieten şi să nu se bage (…) că el o face cu mine, iese balamuc şi să nu bage D. (…) Da’ Robert, mă, auzi unde a ajuns! La D.! Bă, băiatule, întreabă-l pe băiatul ăsta dacă am ceva cu el! În afară de douăzeci şi cinci de mii (…)”;

- la data de 07 aprilie 2014 (procese-verbale de redare şi planşe foto filele 57-89 vol. 4), inculpaţii A., B. şi C. au schimbat acelaşi gen de replici, precum cele prezentate anterior: „A zis ceva c-o rezolvă, da! A zi s (…)”, „O rezolvă?”, „Da, totu’ cu tine, da, să te duci acolo!”, „Păi, unde, păi, ce? Nu zici că are azi sau marţi? ”, „Marţi a avut?”, „Ştiu, e de aici! Cu aia se duce-n toamnă, mă!”, „Poate o fac cu ăsta, dracului!”, „Un prieten de-al lu’ D.”

După plecarea inculpaților A. şi B., inculpatul C. a discutat cu M.M.M. despre posibilitatea de a ajuta un deţinut să îşi îndeplinească obligaţiile de muncă în cadrul fermei sale, SC N.N.N. SRL, sens în care inculpatul i-a dictat interlocutorului său datele de identificare ale societăţii comerciale menţionate. La un moment dat, aceştia s-au deplasat în baia imobilului, unde M.M.M. i-a făcut cunoscut interlocutorului său motivul vizitei, respectiv intervenţia în favoarea unui deţinut de la Penitenciarul Rahova, iar inculpatul C. şi-a manifestat disponibilitatea de a da curs solicitării primite. Faţă de obiectul discuţiilor, Înalta Curte apreciază că deplasarea în baia imobilului pentru a discuta aspecte cu privire la care nu se dorea a face obiectul vreunei investigaţii penale se circumscrie unei măsuri de precauţie.

În aceeaşi zi, 07 aprilie 2014, inculpatul C. a discutat în grupul sanitar al imobilului şi cu inculpații A. şi B., cu privire la situaţia mai multor intervenţii în dosarele penale de pe lista de şedinţă a celor doi ultimi menţionaţi, la care se adaugă şi alte cauze penale care nu fac obiectul prezentului dosar, însă, din context, reiese că aveau în vedere comiterea unor infracţiuni de corupţie. Astfel, A., B. şi C. au discutat despre un dosar penal în care doi cetăţeni turci, erau judecaţi pentru o infracţiune de evaziunea fiscală;

- la data de 08 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 90-97 vol. 4) după ce au discutat despre un avocat, inculpații A. şi D. au deplâns situaţia financiară în care se aflau: „Bă, eu sunt praf! N-am bani de motorină!”, „Da’ eu!? Păi, eu (…) ce-am venit acuma (…) ştii tu cu ce-am venit acuma? Sunt pe sponci!”;

- la data de 09 aprilie 2014 (proces-verbal de redare, filele 98-109, vol. 4 dup) în grupul sanitar al imobilului, inculpatul C. i-a promis numitului U.U.U., fost prefect al Judeţului Ialomiţa, că, prin intermediul vicepreşedintelui Senatului României, E.E.E., îl va ajuta să fie reînvestit în funcţia de prefect. În schimbul serviciului promis de inculpat, U.U.U. a lăsat să se înţeleagă că afacerile firmei SC N.N.N. SRL vor fi protejate de eventuale sancţiuni din partea organelor financiare, sens în care a dat, ca exemplu, situaţia neplăcută în care societatea comercială menţionată primise o amendă de 50.000 lei, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat o protecţie la nivelul prefecturii;

- la data de 10 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 110-120 vol. 4) în grupul sanitar al biroului inculpatului C., acesta din urmă a discutat cu martorul E.E.;

- la data de 11 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 127-151 vol. 4 dup) activitatea infracţională s-a desfăşurat atât în camera de zi a imobilului, cât şi în grupul sanitar al acestei locaţii, fiind antrenaţi în desfăşurarea acesteia, inculpaţii A., D. şi B., astfel:

Înainte de a pătrunde în baia imobilului menţionat, pentru a-i dicta inculpatului D. adresa subiectului procesual D.D., inculpatul A. a primit de la inculpata B. mai multe hârtii, cu aspect de coli A4. Conform imaginilor înregistrate, inculpata B. a intrat în camera de zi cu mai multe hârtii pe care le-a pus pe masă, în faţa inculpatului A.. După ce a studiat înscrisurile primite de la inculpată, A. a cerut lămuriri: „Pentru ce ţi-am cerut asta (…) (neinteligibil) (…)”, moment în grefierul i-a reproşat: „Ţi-am adus aminte sau e nevoie să-ţi spun eu? Bună dimineaţa”. În continuare, inculpatul A. a părăsit camera având asupra sa hârtiile menţionate, însoţit fiind de inculpatul D., între cei doi inculpaţi având loc o conversație în cadrul căreia inculpatul A. i-a solicitat inculpatului D. să se deplaseze la domiciliul inculpatului D.D., în vederea contactării acestuia, ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului său penal, în schimbul unei sume de bani. Inculpatul A. i-a dictat inculpatului D.: „Deci, fii atent! Deci, ăsta (…) D.D. (…) aşa (…) domiciliat în Bucureşti, (…), D.D., D.D., are fraudă (…) are fraudă informatică și înșelăciune .(neinteligibil)(…) Aleea ... (repetă pronunţând literele) (…), I (…) S (…) T (…) R (…) U (…), Istru, unde dracu’ o fi asta?. număru’ 2A. Eu îi cunosc cazieru’ lu’ acesta, că ăsta mi-a zis (…) (neinteligibil) (…) ăla gras, al lui C.C.C., ăla e avocatul(…) Păi, dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ acela bani. (neinteligibil) (…)” „Atât, gata! (neinteligibil) (…) Scara 5 (…) Ai scris, da. Îl găsești tu! Scara 5 (…)”, „Gata, caută-l p-ăsta! Marți (…) marţi intră. Îi dau şi după o zi-două (…) să fie. Marți, lui, că dau pronunțarea, da? Îl pun liber”, „ Are (…) are cerere de (…) nu înlocuire (…) eliberare (…) Înţelegi? Sub control judiciar. Hai! Du-te, caută-l, să găseşti (neinteligibil) (…) pe el!”. Inculpatul D. a răspuns afirmativ la toate solicitările lui A., după care a sugerat că îl putea contacta pe potenţialul mituitor printr-o cunoştinţă comună („Păi, se cunosc, mă!”), prin care realizaseră o altă intervenţie („Că, prrr (…)”, „Exact ca el”).

- la data de 14 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 152-160 vol. 4 dup) inculpatul A. i-a comunicat inculpatului C. că: „Face (…) (neinteligibil) (…) săptămâna viitoare iese, suntem (…)”, iar interlocutorul a replicat: „Am înţeles, gata, gata! Am înţeles!”, „Da, da! Că D. nu m-a sunat, d-aia vroiam să (…) (neinteligibil) (…) Altceva n-avem. Vorbim luni!”. Conform imaginilor înregistrate, înainte de a purta acest dialog în şoaptă, C. s-a ridicat de la masă şi s-a deplasat către locul unde era aşezat inculpatul A., aplecându-se către urechea acestuia;

- la data de 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 200-221 vol. 4) inculpatul C. a fost gazda avocatului V.V.V., căruia i-a prezentat imobilul în cauză ca fiind biroul său, manifestându-şi disponibilitatea de a pune la dispoziţie acest birou; după ce interlocutorul s-a arătat interesat de o asemenea posibilitate,: inculpatul C. i-a indicat să ia legătura cu menajera sa, atrăgându-i atenţia ca, după ora 16:00, să evite vizitele, întrucât imobilul era folosit de A.

În continuare, susnumiţii au discutat despre faptul că A. era învestit să judece dosarul penal privind pe inculpatul I.I.I.. La un moment dat, în birou a sosit şi avocatul F., inculpatul C. prezentându-l pe V.V.V. ca fiind „V.V.V., e soţul lui X.X.X., măi, de la Înalta!”, conversaţia continuând între cele trei persoane, ultimul menţionat relatând despre activitatea profesională a soţiei sale.

După plecarea avocatului V.V.V., inculpatul C. s-a lăudat că „Din Pipera (…) (…) (C. îi şopteşte ceva la ureche lui F.) (…) ăla e (…) X.X.X.. Adică eu cu ei amândoi sunt cum sunt cu matale.”, „Da, cinşpe ani(…)”. Din planşele foto de la filele 111-116, vol. 10, reiese că, într-adevăr, C. era anturat de judecătorii X.X.X., Z.Z.Z. şi A.

Conform imaginilor înregistrate, la un moment dat, inculpatul C. i-a solicitat avocatului F. să lase telefoanele pe masă şi să-l urmeze în grupul sanitar al imobilului („Lasă şi tu alea, acoalea, niţel, telefoanele (…) şi hai să-ţi zic ceva!”). Avocatul s-a conformat solicitării şi cei doi au continuat conversaţia în baie, din aceasta reieşind că inculpatul C. a sugerat că, în schimbul sumei de 20.000 euro, ar avea posibilitatea să obţină o soluţie de achitare a inculpaţilor L.L., şi I.I.

La aceeaşi dată, în grupul sanitar menţionat, inculpatul C. a discutat cu inculpaţii D. şi A. situaţia dosarelor penale aflate pe lista de şedinţă a magistratului. Printre intervenţiile care aveau ca scop obţinerea unor sume de bani, ca obiect al infracţiunilor prezentate la punctele II.4, II.6 şi II.10 ale rechizitoriului, analiza susnumiţilor a avut în vedere şi alte cauze penale, după cum reiese din replicile acestora: „Goje sau George e unu, Fane, Vasile, nu mai ştiu cine sunt”, „Dar la ei e greu! (…) (neinteligibil) (…) cazul ăsta. Infracţiuni de corupţie. A, ăştia sunt ăia de la (…)”, „Au fost la Ministerul Justiţie, n-ajungi la ei,, ăsta e ăla, directorul spitalului, care iese zici că (…) (neinteligibil) (…)”, „Să văd p-ăştia (…) (neinteligibil) (…) da’ nu-i cunoşti. Să vină şi avocaţii lor”, „Biserică, ăsta, ăsta a furat din biserică (…) (râde) (…) ”, „Ăsta cine e? Gheorghe (…)”, „Omor deosebit de grav. Bă, nu ştiu, e de la Ilfov. Deosebit de grav, îţi dai seama, omor greu, greu de tot, ce să scoţi din astea”, „Eu zic să-i dai pedeapsă mai mică, vorba ta”, „Ăştia, înşelăciune, nu ştiu ce sunt ăştia, ăsta e nou (…) (neinteligibil) (…) ”, (…)”, „Ă, e o nenorocită, da, are o înşelăciune, a făcut o înşelăciunea, proastă. Salariată la nu ştiu ce(…) şi i-a dat chitanţierele(…)”, „Circulaţie (…) (neinteligibil) (…) s-au bătut, la Videle. Ia uite, ăştia s-au bătut”, „Păi, e trimisă de la Judecătoria Videle. Uite, ăştia trebuie să fie ţigani:, C.C. Hai, că-ţi (…) mâine îţi dau. ţi-aduc (neinteligibil) (…)”, „..., ..., nici p-ăştia nu-i ştii? Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1. Furt, nu e (…)”, „Direcția Națională Anticorupție, ăştia nu ştiu cine sunt, să mor, îmi bag (…) (obscen) (…)”. Direcția Națională Anticorupție. Aflu mâine”, „Aflu mâine, B. le-a luat la trei azi. Şi eu cât să ştiu? Furt. Ăhă, acesta-i un nenorocit! (…) (neinteligibil) (…) Ai vorbit cu (…) (neinteligibil) (…)? Eu le las să se-mpace, le-am dat termen să se împace. Gata.”, „... ăla”, „Cu Ne (…), C., cum Ne (…), cum dracu’ îl cheamă? C., C.!”.

În camera de zi, inculpata B. a criticat comportamentul inculpatului A., care avea grijă să rupă hârtiile folosite în activitatea infracţională, însă era neglijent cu privire la alte aspecte: „Trebuia să cureţi baia să (…) (neinteligibil) (…) hârtiuţele de ce nu le uită? Îmi fac şi eu o problemă”;

- la data de 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 200-221 vol. 4 dup) discuţiile dintre inculpaţii A., C. şi D. au avut aceeaşi temă: situaţia dosarelor penale aflate pe lista de şedinţă a magistratului şi intervenţiile care aveau ca scop obţinerea unor sume de bani, analiza susnumiţilor având în vedere şi alte cauze penale.

Instanţa de apel a Înaltei Curţi remarcă, în propriul său demersul analitic, că replicile ce succed devoalează pe deplin intenţia inculpaţilor şi modul în care aceasta era pusă în practică, relevând fără niciun dubiu că membrii grupului erau „familiarizaţi” cu desfăşurarea activităţilor infracţionale: „Îl am pe Y.Y.Y., ăla de l-a împuşcat pe ăla(…)”, „În faţa casei”, „Şi nu poţi să-i dai”, „Aicea e-mpăcare, mă. Ăsta, ăştia, dă-i dracului. Ăştia sunt nişte drogaţi. Are zece ani. Ce dracu’ să-i fac?”, „Trafic (…) trafic de droguri, dă-i dracu’! ”, „Unde stă?”, „N-am mai notat. Are zece ani, dă-l în morţii lor!”, „Aici, ăsta e traficant de droguri, au multe, dă-i dracu’, sunt mulţi ăia, e trafic mare. Ăştia, nu, ăştia sunt, ă (…) ăia de la minister, nu (…) (neinteligibil) (…) stai, că mai am unu’. El e expert pe asigurări (…) (neinteligibil) (…) a, uite ăsta. Copilu’ lu’ (…) (neinteligibil) (…) ţi-am mai zis o dată, da’ ăsta ai zis că (…) cine?”, „Are o sută de mii de lei. O sută de mii de lei înseamnă douăzeci şi ceva de mii de euro (…) o să-i dea”, „Da. Mai puţin: douăzeci şi unu - douăzeci şi doi, nu prea mai e (…) (neinteligibil) (…) parte civilă, îi mai dau eu cincizeci de mii şi o (…) (neinteligibil) (…) Deci o cauţi ori (…) (neinteligibil) (…)”, „Nu ştiu! Mi se pare că i-ai zis că nu merge? Sau nu te-ai dus?”, „Pe (…) înşelăciune, are cinci mii de lei(…) cincizeci şi trei de mii asta (…) Dă-o dracu’, nici n-a venit la primul termen”, „Recidivist, şase luni cu executare, i-a dat Videle”, „Ăştia s-au bătut de s-au rupt, ăştia, ajungi la ăştia acasă? La ei?”, „Dă-i dracului!”;

- la data de 17 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 222-228 vol. 4) inculpații A. şi B. s-au prezentat la biroul inculpatului C., pentru a primi de la acesta din urmă „cadourile” care li se cuveneau cu ocazia sărbătorilor de Paște. Astfel, în prezenţa inculpatului D. şi a martorului Y., inculpatul C. le-a înmânat câte „două pungi mai mari şi vreo trei mai mici”, precum şi „o ladă de vin din aia”. Întrucât inculpatul A. şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la lipsa anumitor produse, inculpatul C. a rezolvat problema: „Vin acum cozonacii! V-am luat cinci cu cinci, cozonacii!”, „Ouă, nu v-a adus ouă?”, „Sunt în bucătărie!”, „Hai, o rezolvăm frumos, că (…)”, „Auzi, am o cutie şi pentru tine! Mâine nu mai vii, nu?”.

În ce priveşte cadoul inculpatei B., acesta a fost suplimentat de către inculpatul A.: „B., uite, mă! Pentru Paşti, pentru iepuraş, de la mine, aici, pe masă!”, „Ţi-am dat nişte bani să-ţi iei un cadou de Paşti!”;

- la data de 18 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 237-278 vol. 4 dup), inculpatul C. i-a înmânat inculpatei B. o hârtie format A4, pe care inculpatul A. a lecturat-o, la rândul său, în timp ce inculpata B. s-a deplasat în încăperea alăturată, pentru a lua telefonul mobil şi a accesa pe internet portalul instanţelor de judecată. Inculpatul C. s-a interesat: „Ai găsit?”, „Joi a fost”, răspunsul inculpatei fiind negativ: „Trebuia să-mi găsească (…) după nume nu e niciunul (…)”. În continuare, C. a luat hârtia de la B. şi a avut un dialog neinteligibil cu inculpatul D., în final comentând că: „E terminat, dă-l dracu’!”, iar A. a confirmat: „A furat prea mult!”.

La aceeaşi dată, inculpatul C. a primit vizita numitului T.T., coinculpat cu E. în Dosarul penal nr. x/3/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prilej cu care au discutat despre respectiva cauză penală.

- la data de 22 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 279-289 vol. 4 dup) inculpata B., în prezenţa inculpaţilor A. şi D., i-a amintit inculpatului C. că acesta trebuia să se ocupe de organizarea petrecerii de 1 Mai, interlocutorul său a propunând: „Mai bine mergem pe 1, venim pe 3, sâmbătă”.

După plecarea inculpaţilor C. şi D., la iniţiativa inculpatului A., inculpata B. a strâns de pe masă resturile de mâncare, provenite din comanda de la restaurant făcută pe cheltuiala inculpatului C., după care aceştia au părăsit imobilul în cauză. De altfel, în toate zilele în care au beneficiat de mâncarea oferită de inculpatul C., de la restaurant, susnumiţii au plecat cu mâncarea neconsumată.

- la data de 24 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 290-337 vol. 4 dup), la biroul inculpatul C. a avut loc o nouă întâlnire între inculpaţii C., A., B. şi D.

În jurul orei 16:18, inculpaţii C., A. şi D. s-au deplasat în grupul sanitar al imobilului, unde A. le-a prezentat lista sa de şedinţă, privind cauze penale în care avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile, în schimbul unor foloase materiale, replicile ce succed conturând, aşa cum Înalta Curte a arătat şi mai sus, intenţia inculpaţilor şi modul în care aceasta era pusă în practică: „(neinteligibil), sunt speranţe mari în ăsta, că eu îl ştiu pe ăsta! Stai, bă, că nu-s din Voluntari (neinteligibil). Evaziune şi spălare de bani. Strada ... .(neinteligibil), vorbeşte în şoaptă). Da, la vila 2. Şaizeci de inculpaţi. Aici e și A.A.A.A. (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă). e A.A.A.A. (neinteligibil). Da, da (neinteligibil), Să mor dacă te mint! Capii sunt unii B.B.B.B. şi C.C.C.C.. E A.A.A.A. (neinteligibil). Da, da (neinteligibil), Să mor dacă te mint! Capii sunt unii B.B.B.B. şi C.C.C.C.. E A.A.A.A. (neinteligibil)”. Inculpatul C. a fost receptiv şi i-a promis inculpatului A. că, deşi numele de pe lista prezentată nu îi erau cunoscute, se va interesa: „D.D.D.D., n-am auzit, da' o să aflu! Contract cu pui, carne de pui.”

Din audierea dialogului ambiental rezultă faptul că, deşi interlocutorii s-au retras în grupul sanitar al imobilului, pentru a nu putea fi interceptaţi, au vorbit în şoaptă şi fără prea multe detalii despre subiectul iniţiat de inculpatul A., aceştia au revenit în camera de zi şi, la un moment dat, inculpatul A. a surprins o ştire la televizor referitoare la dosarul privind „privatizarea Institutul de Cercetări Alimentare”: „Î.! Uite-i omu' meu! Uite-i omu' meu E.E.E.E.! E.E.E.E. e omul meu! E.E.E.E. e omul meu! L-a pus Voiculescu! Păi, el a vândut aia. A vândut. A vândut. cum, ăla cum îi spune? Bunuri de șaizeci de milioane. ”. Inculpatul A. le-a adus la cunoştinţă interlocutorilor că urmează să pronunţe o soluţie în acest dosar şi, mai mult, s-a antepronunţat: „(neinteligibil), altul, tot de acolo!. Exact în dosarul ăla e! Ma. Uite, au negat că au fost constrânşi să privatizeze Institutul de Cercetări Alimentare. Ăla-i Institutul de Cercetări Alimentare. - Institutul Cercetări Alimentare. (neinteligibil), că se apropie pronunţarea mea. Marţi am pronunţare, B. ştie! Da' de ce nu dă martorul ăla care a zis clar: «Domnule, eu, când am scris că este furăciune, că e subevaluată. » şi l-au dat afară? Pe ăla de ce nu-l dă? De ce? Pe ăla de ce nu-l dă? Un alt martor. L-au dat afară! Ăla era şef serviciu nu era mă. frecatores! Şef serviciu! I-a zis: «Ia, fă-mi dumneata evaluare ca să trecem în. să privatizăm!» Şi ăla a făcut un: «Domn'e, e greşit ce s-a făcut acolo!» Păi, cum să vinzi bunuri de şaizeci de milioane. Ai lua.? Aş lua şi eu, să de-a dracu', aş împrumuta la toţi! Cu o sută de mii? Cu o sută cinci mii! Deci, de şaptezeci de ori mai puţin! Dă-o în morţii ei de viaţă! Bă, tu auzi? Şaizeci de milioane să iei cu o sută de mii?”;

- la data de 25 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 338-404 vol. 4 dup) în aceeaşi locaţie, inculpaţii C., A., B. şi D. s-au întâlnit din nou, prilej cu care discuţiile s-au desfăşurat de cele mai multe ori în şoaptă, sau pe baza unor înscrisuri aduse de inculpaţii A. şi B.. Inculpatul A. a adus în discuţie una din cauzele penale consemnate pe respectivele înscrisuri, pentru a-i cointeresa pe ceilalţi inculpaţi: „Toţi, împreună treizeci şi opt. La A.A.A.A., la ăştia, A.A.A.A. şi cu ăsta sunt şaizeci de inşi. Şi cu A.A.A.A. şi cu ăia trei, cu (…) (neinteligibil) (…) sunt şaizeci. (…) (neinteligibil) (…)”.

La un moment dat, inculpaţii C. şi A. s-au deplasat în grupul sanitar al imobilului, unde primul i-a adus la cunoştinţă magistratului o altă problemă judiciară care trebuia „rezolvată”: „Femeia (…) a avut, are, a avut cinci ani. Şi i-a făcut pe legea nouă. Şi s-a schimbat pe legea nouă, că a avut o infracţiune de evaziune şi sunt treişpe inşi sau aşa ceva. Şi pe legea nouă (…) el a plătit nişte bani prima dată. Şi-i dă voie să-i facă din trei (…) de la unu la cinci ani, nu mai e unu-opt ani sau nu ştiu cum era. Şi dacă-i dă trei sau patru (…) trei ani. Că noi o luăm de la unu la cinci, trebuie să-i dea (…). Îi dă maxim cinci, sa-mi bag (cuvânt obscen) în mă-sa. Îi dă trei, scăpă omu’! Că are doi ani făcuţi (…) şi ceva. Pe treişpe mai. Mai avem (…) (neinteligibil) (…)”. În acea împrejurare, inculpatul A. şi-a exprimat îngrijorarea faţă de riscurile asumate: „Mă. mă duc jos, iar mă expun! Mă expun, da, ți-am zis (…) (neinteligibil) (…)”;

- la data de 28 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 405-414 vol. 4 dup) activitatea infracţională a inculpaţilor A., B., D. şi C. s-a desfăşurat conform celor ce arătate de către instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti la momentul analizării infracțiunilor ce au constituit scopul grupului infracțional organizat.

Raportând la dispoziţiile art. 367 C. pen., întregul context faptic reţinut şi analizat în cele expuse mai sus, instanţa de apel a Înaltei Curţi apreciază că este demonstrată lipsa de substanță a apărării inculpaţilor A., B., C. şi D. referitoare la inexistența faptei de constituire a unui grup infracţional organizat.

Aceasta întrucât, contribuţia comună, coordonată, prin acte materiale repetitive săvârşite de inculpaţi pe o perioadă semnificativă de timp, coroborat cu modalitatea de comitere a faptelor reflectă, pe de o parte, reprezentarea inculpaţilor A., B., C. şi D. în ce priveşte apartenenţa la grupul infracţional constituit, iar pe de altă parte, devoalează existenţa unei înţelegeri între inculpaţi în sensul incriminat de dispoziţiile art. 367 C. pen., fiind exclusă posibilitatea reținerii organizării inculpaților sub forma unei pluralități ocazionale.

Ca atare, între inculpaţii nominalizaţi a existat o înţelegere infracţională, iar participarea tuturor şi alăturarea contribuţiei fiecăruia au făcut posibilă desfăşurarea activităţii infracţionale.

În acest sens, aşa cum au fost punctate şi de instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte consideră de o importanţă maximă, următoarele:

- între inculpați aveau loc întâlniri conspirative, asigurate cu frecvenţă aproape zilnică de inculpatul C., în biroul acestuia situat în Bucureşti.

În acest punct de analiză Înalta Curte remarcă faptul că, deşi chiar inculpatul A. a declarat că se ducea în această locație înainte de a începe relația cu inculpata B. pentru a se ”relaxa” și că a convins-o să îl însoțească tocmai din acest motiv, există un număr semnificativ de întâlniri la care au participat şi inculpaţii C. şi D., la unele chiar şi inculpatul E., discuţiile între aceştia având de fiecare dată aceleaşi teme: dosarele penale cu soluţionarea cărora era învestit completul din care făcea parte inculpatul A., dar şi alte dosare aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, soluţiile pe care inculpatul A. le putea pronunţa, posibilităţile financiare pe care le aveau părţile din respectivele dosare, componenţa completelor şi chiar modalitatea în care inculpatul A. ar putea face parte dintr-un anumit complet, în locul titularului; or, în acest context, Înalta Curte nu poate aprecia ca veridice apărările inculpaţilor, în sensul că locaţia respectivă era frecventată numai în scopul petrecerii timpului, într-un mod relaxant, între prieteni.

- modul conspirativ de comunicare între inculpați cu evitarea telefoanelor mobile, în șoaptă, la ureche, cu luarea unor măsuri de precauţie constând în alternarea discuţiilor în camerele imobilului, unele dintre acestea (cele mai importante) având loc în grupul sanitar al apartamentului, evitarea discuţiilor telefonice;

- efectuarea de verificări în sistemul informatic Ecris de către inculpata B.;

- modalitatea de identificare a dosarelor penale în care inculpatul A. putea pronunţa soluţii favorabile mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă;

- modul în care erau formulate „ofertele” constând în hotărâri judecătoreşti favorabile, prilej cu care nu era exclus din analiză niciun dosar, disponibilitatea de a pretinde mită fiind exprimată cu privire la toate dosarele din lista de şedinţă, indiferent de gravitatea infracţiunilor, fiind preferate dosarele pe care inculpatul A. le soluționa în complet unic, precum și cele având ca obiect infracțiuni contra persoanei comise din culpă și în care puteau fi majorate cuantumul daunelor morale întrucât singura limită prevăzută de lege este plafonul maxim de despăgubiri pentru vătămări corporale;

- faptul că inculpatul A. după ce le comunica datele de identificare ale părților vizate îl trimitea în teren pe inculpatul D. în vederea contactării posibililor mituitori sau cumpărători de influenţă, în timp ce inculpatul C. lua legătura cu aceștia prin intermediul apărătorilor aleși sau alte cunoștințe comune, fără a exista însă o negociere prealabilă între aceștia în ceea ce privește cuantumul sumelor solicitate sau modalitatea de împărțire a acestora, banii urmând a fi încasați de către unul din membrii grupului care avea legătura cu mituitorii şi cumpărătorii de influenţă, sumele fiind ulterior împărţite între inculpaţi, cea mai mare parte revenindu-i inculpatului A.;

- faptul că potenţialii mituitori şi cumpărători de influenţă accesau gruparea infracțională prin intermediul inculpaţilor C. şi D. care primeau bileţele cu numerele de dosare penale în care beneficiarii intervențiilor ofereau foloase materiale după care inculpata B. verifica pe portalul instanţelor de judecată la ce complet erau repartizate dosarele penale având în vedere că era singura care are cunoștințe de operare tehnică de calcul și era familiarizată cu sistemul Ecris și portalul instanțelor, după care consulta planificările existente la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, pentru ca, în final, să le comunice membrilor grupului dacă respectivele cauze penale erau repartizate pentru soluţionare inculpatului A. sau altor judecători pe lângă care A. susţinea că poate să intervină, în vederea obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile.

În consecinţă, instanţa de control judiciar conchide, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că există fapta imputată inculpaţilor A., B., C. şi D., constituie infracţiune şi a fost săvârşită de apelanţii inculpaţi nominalizaţi.

2. Cu privire la infracțiunile pentru care s-a constituit grupul infracțional organizat:

Prealabil, instanţa de apel a Înaltei Curţi învederează că, situaţia de fapt expusă în detaliu în hotărârea atacată, astfel cum aceasta a fost prezentată în cele ce preced, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpaţilor A., B., C., D. şi E. în legătură cu faptele pentru care au fost trimiţi în judecată au fost stabilite în mod corespunzător de către prima instanţă, fiind îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor, prin dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen., pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.

În cele ce succed, Înalta Curte va puncta în propria sa analiză, aspectele apte a răsturna prezumția de nevinovăție și a face dovada săvârșirii faptelor cu forma de vinovăție prevăzută de lege de către inculpaţii A., B., C., D. şi E., reţinând sub aspectul situaţiei de fapt, în esenţă, că:

Inculpatul C., la datade 05 martie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins de la inculpatul E. o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C8A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (apel), pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă.

Inculpatul E. a promis că va remite suma de bani pretinsă, după particularizarea acesteia, în schimbul desfiinţării condamnării pedepsei de 7 ani închisoare şi a obţinerii unei soluţii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

Inculpata B., în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, l-a ajutat pe inculpatul A., care la acel moment ocupa funcția de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să permită accesul unor persoane neautorizate - C. şi D. - la informaţii care nu erau destinate publicităţii constând în datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu, în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite.

Inculpatul A., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală:

- la data de 07 aprilie 2014, aflat în compunerea completului C15A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, a pretins, prin intermediul inculpatului C., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014 pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secția a II-a penală;

- la data de 11 aprilie 2014, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, a pretins, prin intermediul inculpatului D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 prin care s-a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.

- la data de 15-16 aprilie 2014, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012.

- la data de 16 aprilie 2014, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. în cauza având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile;

- la data de 16 aprilie 201, aflat în compunerea completului C15A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală.

- la data de 16 aprilie 2014, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, a pretins, prin intermediul inculpaților C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede.

Inculpatul A., în perioada lunii aprilie 2014, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea inculpatei B. şi prin intermediul inculpatului C., de la o persoană cunoscută sub numele de „H.”, suma de 30.000 euro lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z., în Dosarul nr. x/2/2014.

2.1.Infracţiunile de trafic de influenţă şi, respectiv, cumpărare de influenţă, comise de C. şi E. în legătură cu soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. x/3/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen., pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În conformitate cu prevederile art. 292 alin. (1) C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a­l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Analizând probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor C. şi E., ale martorului I. coroborat cu înregistrările imaginilor şi convorbirilor purtate în mediul ambiental, conform proceselor verbale de redare și a planșelor foto de la dosarul cauzei, precum şi cu verificările efectuate în evidenţa Ecris, instanţa de apel a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, sunt îndeplinite îndeplinite, cumulativ, condiţiilor cerute de textele de lege menţionate pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă şi corelativ a cumpărării de influenţă, astfel:

Conform conversaţiei din data de 5 martie 2014 purtată în mediul ambiental, înregistrată audio-video (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 29-84 vol. 3 dup), se constată că, în contextul în care inculpatul E. - condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 951 din 19 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2012, a apelat la inculpații C., D. şi A., în vederea obţinerii unei soluţii favorabile, cu prilejul judecării apelului de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul C. a pretins de la inculpatul E. o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, în speţă judecător, promiţând că îl va determina pe acesta să pronunţe o soluţie care să-i fie favorabilă inculpatului E.

În concret, la data menţionată, după ce inculpații A. şi B. au părăsit locaţia reprezentând biroul inculpatului C., acesta din urmă i-a explicat inculpatului E. că, prin intermediul unei persoane al cărei nume nu l-a precizat, avea posibilitatea să intervină pe lângă judecătorul L.L.L., învestit în compunerea completului C8A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, care urma să judece apelul în Dosarul nr. x/3/2012, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile: „Mie în mie. Asta vreau să (…) luna viitoare îţi spun mie în mie. Nu (…) (neinteligibil) (…) Da, suspendare, nu-ţi dă altceva. Jur că nu-ţi dă altceva (…) (neinteligibil) (…) Achi (…) (neinteligibil) (…) suspendare. Un doi ani, doi ani jumate - cu suspendare”.

Identitatea judecătorului L.L.L., pe lângă care inculpatul C. a susţinut că putea interveni pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, rezultă din cuprinsul discuţiei cu E.: „Da. Direct la babă (…) (neinteligibil) (…) Baba stă la etajul doi. Şi el la bărbatu-său s-a dus, s-a dus la bulău (…) (neinteligibil) (…) Fii-sa e avocată (…) (neinteligibil) (…) birou de avocatură (…) (neinteligibil) (…) A fost eminent, eminent”, „Ăla a căzut cu ăia, cu asfaltul. După ce-a căzut, făcea ca noi. Mânca cu el la masă, vorbea cu el la masă!”.

Inculpatul E. s-a interesat de „preţul” pe care trebuia să-l plătească în schimbul hotărârii judecătoreşti favorabile „Poate să fie mai mult de (…) ?”, iar C. l-a lămurit că ar putea fi vorba de sume de 50.000, 100.000 sau 150.000 - fără a preciza valuta, ocazie cu care a amintit şi „serviciile” de care inculpații A. şi B. beneficiau în mod constant: „Plătim noi, îi dau eu să mănânce şi lu’ proasta aia. Şi el vine (…) (neinteligibil) (…)”.

Sub acelaşi aspect, Înalta Curte are în vedere şi discuţiile anterioare momentului 5 martie 2014, ce au avut loc între inculpaţii C. şi E., discuţii ce se înscriu pe linia demersurilor efectuate de inculpatul E. în vederea influenţării judecătorilor care erau investiţi cu soluţionarea Dosarelor penale nr. x/3/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi nr. x/2012* al Judecătoriei Lehliu Gară. Astfel, se constată că la data de 27 februarie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 226-280 vol. 2 dup), nemulţumit de faptul că inculpatul A., cu o zi înainte (conform convorbirii din 26 februarie 2014, proces verbal de redare filee 185.225 vol. 2 dup - magistratul a oferit consiliere juridică inculpatului E. în legătură cu dosarul acestuia), s-a limitat la sfaturi, în loc să realizeze o intervenţie efectivă pentru soluţionarea favorabilă a dosarului privind pe inculpatul E., inculpatul C. i-a comunicat cumpărătorului de influenţă că va încerca să realizeze pe altă filieră intervenţia pe lângă judecătorii de caz („Hai, să stau după el? Nu stau după el! Că mă duc, că fac vorbele, E., şi orice vorbă e deschidere, ai înţeles?”). În continuare, C. a sugerat că intervenţia pe care dorea să o realizeze îl viza pe unul din judecătorii învestiţi în compunerea completului care judeca Dosarul nr. x/3/2012: „Şi când vede escroaca aia (…) Aia e altă escroacă. Nu e, mă, e escroacă şi baba aia. Vede că e, zice: «Da, da» Înţelegi şi nu-i proşti!”.

În acest context, inculpatul E. a afirmat că ar putea să strângă bani şi de la coinculpaţii din Dosarul nr. x/3/2012, („Mă gândeam la altceva. După aia să-i strâng eu pe toţi, dacă e asta bună şi adevărată, că mai e chichiţa aia care i-am zis-o lui aseară”, „Şi să vorbim şi cu Ciupercă şi lu’ ăla, şi lu’ ăla, să strângem ceva lei (…) ”), fiind aprobat de inculpatul C.: „Da, să se pună în mişcare, da!”. Acesta din urmă a continuat să susţină că avea relaţii prin intermediul cărora ar putea să intervină pe lângă judecătorul L.L.L.: „Sunt prieten, mă, La ei acasă, cum să nu, n-a vrut să spuie, e prieten bun. Ăla e prieten bun cu ei. Cu bărba-su’, frate. Şi bărba-su’ a fost (…) unu din judecătorii de la Înalta (…) Eminenţe! De la Tribunal (…) Omu’ eminent, i-a să-l întrebi pe, pe avocatu’ ăsta”, „Nenea are la (neinteligibil) (…) intrare. Pe la nenea a stat vreo şapte ani la rând. De la nenea a plecat d-acolo” (în vocabularul inculpatului C., „nenea” este judecătorul P.P.P. de la Tribunalul Bucureşti). Cu aceeaşi ocazie, inculpatul E. i-a mărturisit inculpatului C. că inculpatul A. i-a promis că va interveni în vederea soluţionării favorabile şi a altei cauze penale, respectiv Dosarul nr. x/249/2012*, aflat pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară: „A ajuns ăsta la Lehliu, dosarul ăla al meu cu accidentul”, „Şi (…) tre’ să facem ceva cu el, ca să lucreze el cu asigurarea în mână?”. Aflând această informaţie, inculpatul C. şi-a exprimat uimirea: „Cu (…) ce cu el? Păi, ce să faci cu el? (neinteligibil) (…) ştie!”, iar E. i-a oferit lămuriri suplimentare: „A zis că ştie acolo! Oricum eu iau amânarea, după aia o mai lăsăm pe aia puţin, ca s-o rezolv p-asta. Nu?”.

Totodată, faţă de obiectul discuţiilor, respectiv obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile persoanelor acuzate în Dosarul penal nr. x/3/2012, Înalta Curte apreciază relevantă şi întâlnirea din data de 11 martie 2014 între inculpaţii A., B., C. şi E. (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 147-208 vol. 3 dup), ocazie cu care, inculpatul E. a fost sfătuit de toţi interlocutorii săi să formuleze o cerere de recuzare a judecătorului L.L.L.

În situaţia în care, între timp, judecătorul L.L.L. formulase o cerere de abţinere care fusese respinsă, inculpatul A. a explicat motivul pentru care s-a pronunţat o asemenea soluţie: „Păi, da’ ştii de ce-a recuzat aia, de ce a dat respins? Că rămânea ea, proasta! Mă, e o leneşă şi-o puturoşenie, de n-aţi văzut de când sunteţi!”. La un moment dat, inculpaţii C. şi A. au avut o dispută, în ceea ce priveşte severitatea judecătorului L.L.L. Astfel, deşi inculpatul C. a susţinut că „Nu dă baba pedepse mari niciodată!”, inculpatul A. l-a contrazis: „Baba-i nebună!”, „(…) ea a dat la sportivi! La ăştia de aici!”, „Băi, E.! Găseşte, mă, s-o recuze un nebun!”. Inculpatul C. a argumentat că intervenţia trebuia făcută direct la judecătorul L.L.L. („Trebuie dus la babă, mă! Fără babă nu faci nimic!”) şi, în pofida protestelor exprimate de A. („N-ai cum! Baba-i nebună! N-ai cum, C.le!”), a insistat: „El e un dulce!”. Inculpatul A. a cerut lămuriri: „Cine?”, iar răspunsul primit („Bărbate-su’!”) a generat un nou comentariu: „A! Păi, d-aia a şi ajuns la puşcărie .(neinteligibil) (…) a ajuns săracu’!”.

În consecinţa aspectelor de fapt punctate, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că, pe lângă condiţia pretinderii sumei de bani, necesară pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, este îndeplinită şi condiţia ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în contextul în care inculpatul C. şi-a asumat angajamentul de a-l determina pe judecătorul L.L.L. să adopte conduita ce formează obiectul vânzării-cumpărării de influenţă, ceea ce echivalează cu o garantare a reuşitei intervenţiei.

În acest punct de analiză, Înalta Curte aminteşte că, pentru existenţa şi implicit, consumarea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă este suficient ca făptuitorii să pretindă, respectiv să promită bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în scopul efectuării sau neefectuării unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, fără a interesa dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenția reală sau presupusă se urmărește determinarea unei acțiuni licite sau ilicite, și nici dacă s-a efectuat sau nu, actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului.

În cauză, probele dosarului confirmă că inculpatul C. i-a precizat cumpărătorului de influenţă că poate să-i obţină o hotărâre judecătorească favorabilă în Dosarul nr. x/3/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin influenţarea judecătorului L.L.L., precum şi faptul că influenţa de care s-a prevalat inculpatul C. a constituit pentru inculpatul E. motivul determinant al tranzacţiei.

Totodată, în ceea ce priveşte latura subiectivă, reţinând că infracţiunile imputate în sarcina inculpaţilor se săvârşesc numai cu intenţie calificată prin scop, Înalta Curte consideră că probele dosarului relevă, fără dubiu, că activitatea infracţională a inculpaţilor C. şi E. a fost concepută cu intenţia vădită a acestora de a săvârşi acţiunile specifice elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă, inculpatul C. ştiind că va obţine preţul influenţei sale asupra funcţionarului, iar inculpatul E. având reprezentarea că, în urma influenţei inculpatului C., în schimbul sumei de bani pe care a promis că o va remite după particularizarea acesteia, va obţine o soluţie de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

În sensul celor arătate, Înalta Curte are în vedere şi declaraţia inculpatului C. dată în cursul urmăririi penale (filele 163-172, 185-187, vol. 1 dup) în care acesta a relatat că inculpatul E. i-a solicitat să intervină pe lângă judecătorii Curţii de Apel Bucureşti învestiţi cu soluţionarea apelului declarat împotriva condamnării sale la pedeapsa de 7 ani închisoare, în vederea obţinerii unei soluţii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Inculpatul A. ar fi susţinut că nu putea interveni pe lângă judecătorul L.L.L., aflată în compunerea completului învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012, întrucât între cei doi judecători relaţiile nu erau bune. În atare situaţie, inculpatul C., din dorinţa de a-l încuraja pe inculpatul E., i-a relatat acestuia că va interveni chiar și personal pe lângă judecătorul L.L.L. ducându-se la ea acasă, la etajul 2, ceea ce nu era adevărat. În schimbul acestei intervenţii inculpatul E. s-a oferit să „plătească” o sumă de bani al cărei cuantum nu l-a precizat, specificând că nu va rămâne ”de rușine”, urmând ca prețul să fie stabilit de inculpatul C. după ce ar fi avut o discuţie cu o persoană care intermedia traficul de influenţă. Inculpatul C. a declarat că în realitate nu avea posibilitatea să intervină pe lângă judecătorul L.L.L., direct sau prin intermediul altei persoane.

În acest punct, instanţa de control judiciar constată că, fiind audiat de instanța de fond, inculpatul C. a menținut doar în parte declarațiile date la urmărire penală susținând că a declarat neconform cu realitatea datorită înțelegerii pe care a avut-o cu procurorul de caz pentru a obține control judiciar și nu o măsură preventivă mai severă. Cu privire la discuțiile avute cu inculpatul E. a declarat că i-ar fi spus acestuia de fapt despre o babă de la etajul doi care face astrograme și care i-a făcut și astrograma inculpatului E. zicându-i că îi e bine. De asemenea a declarat că niciodată nu a discutat și nu a primit de la inculpatul E. vreun beneficiu pentru a interveni pe undeva în vederea obținerii unei soluții favorabile (filele 12 - 14 vol. 3 dos.fond).

Totodată, se constată că, în faţa instanţei de fond, inculpatul C. a solicitat înlăturarea declarației sale dată în cursul urmăririi penale, susţinând că nu corespunde voinței sale, întrucât a fost provocat și obligat să facă declarații care nu sunt conforme cu realitatea. Motivându-şi cererea, a arătat că a înţeles să facă afirmaţii mincinoase, cu riscul comiterii unei alte infracţiuni, din cauza „ameninţării” din partea procurorului de caz că, în situaţia în care nu declară așa cum se dorește, va fi luată față de acesta o măsură preventivă mai severă, iar dacă colaborează se va dispune doar măsura controlului judiciar.

Instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a înlăturat din materialul probator, declaraţia dată de inculpatul C. în cursul cercetării judecătoreşti, apreciind că singura declaraţie care corespunde adevărului este cea pe care inculpatul a dat-o în faza de urmărire penală, aceasta coroborându-se cu celelalte probe de la dosarul cauzei.

Audiat fiind de către instanţa de apel a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul C. a declarat, sub aspectul analizat, că: la data de 5 martie 2014 a avut o discuţie cu E. dar nu a pretins nici o sumă de bani şi nu avea nevoie de vreo sumă de bani de la acesta, nu a pretins de la nimeni sume de bani, mergea rar la biroul din Colentina, nu o cunoaşte pe doamna judecător B.B.B.B.B.B., a vorbit cu E., l-a văzut că este supărat şi i-a spus în glumă „Lasă mă, că vorbesc eu” dar nu avea cu cine să vorbească şi unde să se ducă, el numai a glumit cu E. şi nu cunoaşte dacă acesta era dispus sau nu să dea bani pentru a obţine o soluţie favorabilă, E. era supărat şi stresat datorită dosarului penal.

Intrebat fiind de către apărătorul său ales dacă îşi menţine declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale în 28 aprilie 2014, inculpatul C. a arătat că nu o menţine „pentru că am fost ridicat din stradă de la ora 17,30 şi am fost audiat după ora 21,00 până la ora 1.30 noaptea, eu fiind insulino dependent. Am dat declaraţia cu avocatul ales D.D.D.D.D.D., de la acel moment, am fost învățat ce să vorbesc de către domnul comisar de la Direcției Naționale Anticorupție. În această perioadă avocatul meu nu era prezent. După ce ne-am întors din oraş pe la ora 20,00 mi-a dat voie să sun avocatul pentru a mă reprezenta. I-am relatat domnului avocat că în orele anterioare comisarul D. Petrescu m-a însoţit la birou în București, pentru a vorbi cu dl. A. despre două persoane. Am vorbit cu dl. A., despre dl. K. şi inculpatul J., după care am plecat la Direcției Naționale Anticorupție. acolo an intrat în birou la Direcției Naționale Anticorupție procuror, am chemat avocatul, iar după 20 de minute a început audierea mea. În momentul când a început audierea cu înregistrarea audio-video, la un moment dat l-am rugat pe avocatul meu D.D.D.D.D.D. să mă ajute ce să spun şi am început să spun exact ce era la biroul din București, respectiv că se bea șpriț, venea Direcției Naționale Anticorupție. B. cu dl. A. să mănânce şi să stea de vorbă. La un moment dat am fost întrerupt, doamna procuror spunându-mi că nu vorbesc „legat”, că nu o interesează ce făcea A., a oprit înregistrarea şi i-a dat afară pe doamna grefier şi pe domnul comisar. După 5-10 minute a chemat pe doamna grefier înapoi, iar doamna procuror mi-a spus să declar cursiv, ca urmare eu îi spuneam doamnei procuror, iar doamna procuror dicta declaraţia grefierului. Apreciez că nu întotdeauna sensul celor relatate de mine a fost respectat. Apreciez că această perioadă a declaraţiei nu a fost înregistrată. În perioada în care înregistrarea a fost oprită nu am dat declaraţie.”

Totodată, la întrebarea apărătorului său ales „ce anume afirmaţii au fost făcute şi nu au fost cuprinse în declaraţie”, inculpatul C. a răspuns: „eu am spus doamnei procuror că nu m-am dus la nimeni şi nu am luat bani de la nimeni. Eu mergeam mai rar la biroul din Colentina”, iar la întrebările apărătorului ales al inculpatului A., respectiv: „ce v-a învățat domnul comisar să relatați?” şi „care a fost înțelegerea pe care ați avut-o cu procurorul?”, inculpatul C. a arătat, referitor la prima întrebare, că doreşte să nu răspundă, iar la a doua a răspuns că înţelegerea a fost să dea declaraţie pentru a se lua faţă de el măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar şi nu măsura arestării preventive.

Constatând că, prin motivele de apel, inculpatul C. a solicitat şi instanţei de control judiciar să nu ia în considerare declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 28 aprilie 2014, susţinând că nu reprezintă voinţa sa, Înalta Curte în propria sa analiză cu privire la aspectele invocate, reţinând că, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, consideră prin raportare la totalitatea probelor administrate în cele trei faze ale prezentului proces penal că, declaraţia dată de inculpatul C. în cursul urmăririi penale, însuşită prin semnarea acesteia de către inculpat, corespunde adevărului şi reprezintă voinţa acestuia, manifestată în prezenţa apărătorului său ales, care de asemenea a semnat-o. Înalta Curte constată că, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a invocat încălcarea principiului loialităţii în administrarea probelor şi nu a formulat plângere împotriva actelor procurorului, nici personal, nici prin apărător ales. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală reflectă realitatea celor cunoscute de acesta şi, ca atare, vor fi menţiune în ansamblul probator.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că cele relatate de inculpatul C. cu ocazia audierii de către instanţa de apel se circumscriu, în esenţă, motivelor invocate de acesta în faţa instanţei de fond, în susţinerea cererii de înlăturare a declaraţiei date în cursul urmăririi penale. Având în vedere analiza amplă a primei instanţe cu privire la motivele invocate, în urma căreia s-a apreciat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 102 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că, în mod justificat, legal, instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a înlăturat din materialul probator, declaraţia dată de inculpatul C. în cursul cercetării judecătoreşti, apreciind că aceasta este în mod vădit nesinceră, afirmaţiile inculpatului neavând susţinere în probele dosarului şi fiind lipsite de coerenţa necesară combaterii concluziei că declaraţiile date în faţa instanţei au fost adaptate interesului de moment al acestuia.

În continuarea demersului său analitic referitor la infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, Înalta Curte are în vedere declaraţia dată în cursul urmăririi penale de către inculpatul E. (filele 248-255, 262-265, vol.

1) din care reiese că, după ce l-a cunoscut pe C. în cadrul unor relaţii de afaceri, a rămas prieten şi a continuat să se întâlnească cu acesta în diverse ocazii, cum ar fi zilele de naştere şi altele. La un interval de timp neprecizat, de la data la care l-a cunoscut pe C., cu prilejul unei vizite la biroul celui ultim menţionat, situat în Bucureşti, l-a cunoscut şi pe A., căruia, iniţial, nu i-a cunoscut nici numele şi nici calitatea de judecător. C. i l-a prezentat ca fiind „domn’ profesor” şi, ulterior, a aflat că se numeşte A.

şi că este judecător în Bucureşti. În contextul în care era inculpat în Dosarul penal nr. x/3/2012, E. a relatat că a discutat cu C. şi A. despre situaţia sa juridică. Inculpatul a declarat că nu îşi aminteşte dacă înainte de a fi condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare de către Tribunalul Bucureşti, respectiv în decembrie 2013, a discutat cu susnumiţii despre acest dosar penal, dar este posibil să fi avut discuţii generale cu privire la acest subiect, însă, după condamnare, a abordat acest subiect de conversaţie, atât cu A., cât şi cu C., în special cu cel ultim menţionat.

Astfel, şi-a făcut cunoscută părerea despre propria cauză penală, în sensul că era nedreaptă condamnarea suferită, după cum era nedrept şi să-i fie sechestrate bunurile. C. l-a asigurat că nu vor rămâne lucrurile aşa şi i-a spus că va lua o condamnare cu suspendarea executării pedepsei, dându-i de înţeles că avea posibilitatea să intervină în vederea obţinerii acelei soluţii de condamnare cu suspendare a executării pedepsei. A afirmat că, prin intermediul unei persoane, al cărui nume nu i l-a precizat, avea influenţă asupra judecătorilor de caz.

Deşi C. nu a menţionat explicit numele judecătorului pe lângă care susţinea că putea să intervină, fiind vorba de un complet de 2 judecători, inculpatul a declarat că a bănuit că nu putea fi vorba decât de unul din cei doi judecători, L.L.L. sau un domn despre care a reţinut că se numeşte „...”. Ulterior, C. i-a oferit detalii legate de identitatea judecătorului pe lângă care intervenea, spunând că este vorba despre o doamnă, cu privire la care s-a adresat cu apelativul „babă”, afirmând, totodată, că intermediarul se ducea acasă la această doamnă.

C. i-a relatat şi alte detalii despre doamna respectivă, referitor la faptul că soţul acesteia fusese condamnat pentru fapte de corupţie, situaţie în care şi-a dat seama că era vorba despre L.L.L.. E. a declarat că i-a adresat inculpatului C. o întrebare referitoare la cuantumul sumei de bani care ar fi trebuit să fie dată pentru realizarea intervenţiei, însă răspunsul nu a fost unul precis, fiind menţionate mai multe sume de bani, pe care nu le-a reţinut, răspunsul având un caracter orientativ. Inculpatul a relatat că a discutat şi cu inculpatul A. despre situaţia sa din dosarul menţionat, respectiv încadrarea juridică a faptelor de care era acuzat, conform prevederilor din N.C.P., precum şi despre o posibilă prescriere a faptelor, în baza legii penale mai favorabile.

A. l-a sfătuit să o recuze pe L.L.L., însă E. a refuzat să dea curs sfatului primit, situaţie în care A. a insistat asupra ideii şi a sugerat că ar putea fi recuzată de un alt inculpat din dosar. A. şi-a exprimat opinia cu privire la dosarul în care E. era inculpat, în sensul că nu era posibil să se menţină sechestrul asupra bunurilor sale. De asemenea, s-a pronunţat şi cu privire la menţinerea condamnării la pedeapsa de 7 ani închisoare, spunând că este posibil ca această hotărâre să se menţină şi în apel. Aceste discuţii cu inculpatul A. au avut loc în prezenţa inculpaţilor C.

şi D., în ultima perioadă fiind de faţă şi inculpata B.. C. şi D. au participat la discuţiile sale cu A., dar mai mult în glumă, iar B. a discutat mai puţin acest subiect. În aceleaşi împrejurări, A. l-a sfătuit să o recuze pe L.L.L. în zilele în care el era planificat în completul de permanenţă. E. a declarat că a înţeles că era posibil ca A. să intre în compunerea completului de judecată într-o astfel de situaţie, însă a refuzat să dea curs sfatului primit. Inculpatul nu şi-a mai amintit dacă inculpatul A. i-a oferit informaţii cu privire la datele în care acesta era planificat în completele de permanenţă, după cum nu şi-a amintit nici dacă a discutat vreodată cu aceştia în baia imobilului.

A existat o discuţie în cadrul căreia A. a afirmat că, prin recuzarea judecătorului L.L.L., ar putea ajunge să judece el Dosarul nr. x/3/2012, dar nu s-a exprimat în sensul că ar putea să dea o soluţie favorabilă. Cu toate acestea, E. a declarat că A. îşi exprimase deja opinia potrivit căreia sechestrul instituit asupra bunurilor inculpatului era nelegal şi trebuia desfiinţat. De fiecare dată când s-a deplasat la biroul lui C., a mâncat împreună cu acesta şi cu cei care mai erau de faţă, masa fiind comandată de la restaurantul turcesc situat lângă biroul respectiv.

În mai multe rânduri, E. a achitat masa, lăsând banii la C., fără a plăti direct ospătarului. Era vorba de sume de bani de aproximativ 200 lei, 300 lei sau 400 lei. În mai multe situaţii în care a fost la biroul respectiv, la plecare, i se sugera că trebuie să lase o anumită sumă de bani, sub diverse pretexte, cum ar fi faptul că trebuia să achite contravaloarea mesei, a motorinei cu care era alimentat un autoturism cu care se deplasa judecătorul, inculpatul neavând cunoştinţă dacă era vorba de autoturismul propriu sau cel care îi era pus la dispoziţie de C..

E. a declarat că nu îşi aminteşte dacă aceste sugestii au fost făcute de C., D. sau A., însă, cu siguranţă, era vorba de unul dintre ei. Aproximativ în luna aprilie 2014, a fost contactat telefonic de C., care i-a spus că trebuie să se deplaseze la mare, pentru a lua masa la restaurant, împreună cu D., A. şi B.. Inculpatul a făcut o rezervare la cherhanaua de la Olimp - „Popasul pescarilor”, şi, în aceeaşi zi, susnumiţii au venit să ia masa la acel restaurant. E. a participat şi el la masa respectivă, unde s-a serbat ziua de naştere a inculpatei B. iar, în final, inculpatul a achitat contravaloarea mesei respective, susţinând că nu îşi aminteşte cuantumul notei de plată.

Inculpatul E. a relatat că firma la care este administrator - SC G.G.G.G. SRL - figurează ca parte responsabilă civilmente în Dosarul penal nr. x/249/2012*, aflat pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară, obiectul cauzei fiind ucidere din culpă, în contextul unui accident rutier. Inculpatul a menţionat că este posibil să fi discutat cu A. şi cu C. despre acest dosar penal, însă nu le-a solicitat intervină în sensul soluţionării favorabile a acestei cauze penale. E. a relatat că a asigurat, prin camioanele deţinute de SC G.G.G.G. SRL, circa 1-2 transporturi de marfă, în beneficiul inculpatului C., fără a se întocmi vreun contract care să aibă ca obiect aceste servicii şi fără a fi facturate sau plătite.

Inculpatul a explicat că transporturile respective erau deja plătite de alţi parteneri contractuali, faţă de care îşi îndeplinise obligaţiile contractuale, în sensul că a transportat mărfurile la destinaţie, iar, pe drumul de întoarcere, în condiţiile în care mijlocul de transport era fără încărcătură, a acceptat să transporte mărfurile inculpatului C.

Cu ocazia audierii sale de către instanța de fond, inculpatul E. (filele 198 - 200 vol. 2) a declarat că a avut discuții cu inculpatul C. și A. atât cu privire la dosarul său aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cât și cu privire cel înregistrat pe rolul Judecătoriei Lehliu - Gară susținând însă că cei doi inculpați nu i-au spus că ar putea să facă vreo intervenție în dosar și că respectivele discuții au avut loc în baza relației de prietenie pe care o are cu inculpatul C.

În faţa instanţei de apel inculpatul E. nu a dat declaraţie, sub acest aspect Înalta Curte învederând că acest inculpat nu şi-a exprimat voinţa de a da declaraţii în faţa instanţei de control judiciar; mai mult, acesta nu a fost prezent la soluţionarea apelului, urmare a solicitării de a fi judecat în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen., fiind însă reprezentat de apărătorul său ales.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului E. din cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte, inculpatul a revenit asupra celor declarate în cursul urmăririi penale fără nicio justificare pertinentă, iar pe de altă parte, acestea nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosarul cauzei, fiind contrazise chiar de declarațiile inculpatului C. și ale martorului I., date în cursul urmăririi penale, precum și de convorbirile purtate în mediu ambiental și redate conform proceselor verbale atașate la dosarul cauzei.

Astfel, se reţine că, audiat în cursul urmăririi penale, martorul I. (filele 40 - 48, vol. 5 dup), medic veterinar la SC H.H.H.H. SA, firmă care a fost preluată de inculpatul C., a declarat că în perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014, martorul s-a deplasat în mai multe rânduri la biroul inculpatului C., situat în Bucureşti, şos. Colentina, sectorul 2, prilej cu care i-a împrumutat mai multe sume de bani. Martorul nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă a faptului că sumele de bani respective proveneau din patrimoniul SC N.N.N. SRL - firma deţinută în fapt de C. - şi erau restituite celui ultim menţionat după reţinerea unui comision de 4% (conform procesului-verbal de redare de la filele 247-258, vol. 3). Martorul a declarat că a asistat la discuţii care au avut loc între C. şi un anume „E.” din Constanţa, din conţinutul cărora a înţeles că cei doi au stabilit ca „E.” să efectueze un transport de siloz furajat de la Oradea la fermă, în valoare de aproximativ 30.000 lei. În schimbul acestui transport, C. s-a obligat să-l ajute cu problemele pe care le avea cu legea, prin intermediul unei persoane poreclită „Uncheşu”, respectiv, A., despre care martorul a înţeles că avea calitatea de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Martorul a declarat că, potrivit înţelegerii dintre C. şi „E.”, suma de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor legate de transportul menţionat, nu mai trebuia achitată, fiind compensată de intervenţia pe lângă judecători. De asemenea, I. a precizat că acele transporturi de la Oradea s-au realizat şi pot fi identificate în contabilitatea societăţii.

Se are în vedere că, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, martorul I. (filele 276 - 277 vol. 2) după ce a declarat că își menține declarațiile date la urmărire penală, a încercat să le nuanțeze, susținând că discuțiile dintre inculpatul C. și E. au avut loc pe un ton de glumă și că nu a spus aceste lucruri procurorului pentru că nu a fost întrebat. Aceste aspecte nu au fost reţinute de către instanţa de fond, care le-a apreciat în mod vădit lipsite de logică. Raportat la conținutul discuțiilor, așa cum acestea rezultă din planșele foto și procesele verbale de redare a convorbirilor precum și din declarațiile inculpaților C. și E. date în cursul urmăririi penale, Înalta Curte consideră justificată motivaţia instanţei de fond.

În concluzie, raportând la aspectele mai sus analizate, apărarea inculpatului C. în sensul că, din descrierea faptei concrete şi din probele aflate la dosar nu rezultă că a promis inculpatului E. că va interveni pe lângă membrii completului învestit cu soluţionarea apelului în cauza în care cel din urmă era cercetat şi nici măcar pe lângă judecătorul B.B.B.B.B.B., precum şi apărările inculpatului E. în sensul că, nu este demonstrată în niciun fel intenţia sa de a cumpăra influenţa şi, deşi inculpatul C. s-a oferit să intervină pe lângă judecătorul care făcea parte din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, afirmând că are această posibilitate şi a pretins o sumă de bani, fără a spune concret cât anume, nu există dovezi că E. a dat curs acestei solicitări, instanţa de apel a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că acestea nu sunt veridice, nefiind susţinute de ansamblul probator administrat în cauză.

2.2 Infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, de către inculpații B. şi A.

Conform art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că este o ”informație ce nu este destinată publicității” orice informație cu privire la care există o interdicție de divulgare care rezultă din norme legale, norme administrative sau chiar ordine de serviciu.

În baza Legii nr. 677/2001, privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, Curtea de Apel Bucureşti figurează înregistrată cu nr. 2933 de operator de date cu caracter personal (fila 1, vol. 6 dup).

Inculpatul A., cu ajutorul inculpatei B., a furnizat date de identificare ale subiecţilor procesuali din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - nume, prenume, adresă de domiciliu, informaţii care se circumscriu noţiunii de date cu caracter personal, conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001. În baza art. 19 din legea anterior menţionată, inculpaţii A. şi B., acţionând sub autoritatea operatorului de date cu caracter personal nr. 2933 (Curtea de Apel Bucureşti), aveau obligaţia să nu prelucreze datele la care au avut acces, decât în temeiul unei obligaţii legale. Or, în cauză nu exista nicio obligaţie legală de a furniza inculpaţilor D. şi C., datele cu caracter personal ale subiecţilor procesuali din dosarele penale aflate pe listele de şedinţă în care inculpații A. şi B. figurau în calitate de judecător şi, respectiv, de grefier.

Instanţa de fond a mai reținut că, din declaraţiile martorilor D.D., K., M., O., N., P., V. şi T. (filele 56-59, vol. 5 dup,), declarații care au fost menținute în fața instanței, a reieşit că datele cu caracter personal furnizate inculpaţilor D. şi C. de către inculpatul A., cu ajutorul inculpatei B., corespund situaţiei personale a acestor părți.

Neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea datelor cu caracter personal constituie contravenţia prevăzută de art. 33 din Legea nr. 677/2001, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune. Or, inculpaţii A., B., D. şi C. au folosit datele cu caracter personal ale subiecţilor procesuali din dosarele aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în scopul obţinerii unor beneficii materiale necuvenite, respectiv pentru a contacta potenţiali mituitori de la care să pretindă unele sume de bani în schimbul „obţinerii” unor hotărâri judecătoreşti favorabile.

În desfăşurarea activităţii infracţionale, inculpatul A. a beneficiat de ajutorul grefierului său de şedinţă, inculpata B., care, potrivit conivenţei infracţionale, a cunoscut modul de operare al coinculpaţilor, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de corupţie pentru care a fost constituită gruparea criminală şi chiar i-a sprijinit şi i-a încurajat pe coinculpaţi în activitățile infracționale desfășurate pentru obţinerea de foloase necuvenite.

Sub aspectul apărărilor inculpaţilor, instanţa de fond a apreciat că sunt în mod vădit nefondate și susținerile inculpaților cum că ”domiciliul” nu ar fi dată cu caracter personal întrucât potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români ”Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală”. De asemenea, prin același act normativ se atribuie domiciliului un identificator clar, și anume, adresa. Astfel, se utilizează în cuprinsul actului normativ sus menționat expresia ”adresa de domiciliu”, dovada acesteia fiind făcută cu documentele prevăzute în art. 28 din același act normativ.

În ceea ce privește aplicarea de către instanțe a dispozițiilor procedurale în vigoare privind citarea părților, în condițiile în care citațiile conțin și date cu caracter personal, așa cum s-a arătat mai sus, instanțele în calitate de operatori de date cu caracter personal, au obligația respectării prevederilor Legii nr. 677/2001 inclusiv a celor cu privire la securitatea prelucrărilor de date efectuate și a confidențialității datelor.

În acest sens, s-a reţinut că potrivit art. 92 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 dosarele și evidențele instanței privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare și a măsurilor de asigurare a integrității documentelor. Cererea cu datele de identificare ale solicitantului se aprobă de persoana care coordonează activitatea compartimentului arhivă. Au prioritate la consultarea dosarului cauzei, în următoarea ordine: avocații, părțile sau reprezentanții părților, experții și interpreții desemnați în cauză, și nicidecum persoane străine de cauză cum au susținut inculpații din prezentul dosar.

De asemenea, conform art. 44 alin. (1) din același regulament personalul auxiliar de specialitate (grefierul) este obligat să respecte secretul cu privire la informațiile obținute în cursul îndeplinirii atribuțiilor lor, care nu sunt destinate publicității.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că susținerile în sensul că nu ar întrunite elementele constitutive ale infracțiunii întrucât domiciliile unora dintre părți erau deja publicate pe internet, chiar reale dacă ar fi (precizând însă, în mod just - în opinia instanţei de apel, că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens) nu înlătură obligația celor doi inculpați de a nu face publice datele cu caracter personal ale părților din dosare pentru motivele arătate anterior și cu atât mai puțin divulgarea acestora în scopul obținerii unor foloase necuvenite, și nici nu înlătură răspunderea penală a acestora, cu atât mai mult cu cât din probele de la dosarul cauzei rezultă că inculpații C. și D. au luat cunoștință de acestea de la inculpatul A. și nu de pe internet.

Faţă cele expuse anterior, având în vedere și faptul că nu există niciun act normativ care să permită inculpaților A. și B. să dezvăluie date cu caracter personal, fără respectarea regulilor stabilite de Legea nr. 677/2001, iar dezvăluirea datelor persoanelor vizate s-a produs către alte persoane și nu doar către cei direct interesați și implicați în dosarele în care aceștia aveau calitatea de părți (cum de altfel are loc prin afișarea citației sau prin studierea dosarului în arhiva instanței), în scopul obținerii unor beneficii materiale necuvenite, instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpaților A. și B., în modalitatea intenţiei directe, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în calitate de autor, respectiv complice.

Analizând motivarea primei instanţe, în raport de criticile formulate, în apel, de către inculpaţii A. şi B., prin care se susţin aceleaşi aspecte ca şi în faţa instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că argumentele primei instanţe îşi găsesc valabilitatea şi în faţa instanţei de control judiciar, în lumina probelor administrate.

Prin urmare, instanţa de apel a Înaltei Curţi reţine că, discuţiile purtate în mediul ambiental la datele de 11 aprilie 2014, 16 aprilie 2014 şi 24 aprilie 2014, declaraţiile inculpaţilor D., C. şi ale martorilor D.D., K., M., O., N., P., V., T., în ceea ce privește adresele la care domiciliază precum și numele apărătorilor aleși din cauzele în care au avut calitatea de părți, procesele-verbale de verificare a datelor de stare civilă, atestă fără nici un dubiu că activitatea infracţională a inculpaţilor A. şi B. se pliază pe dispoziţiile.12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, se are în vedere că inculpatul A., în contextul în care trecea în revistă toate dosarele penale aflate pe lista sa de şedinţă, le-a solicitat inculpaţilor C. şi D. să noteze numele, prenumele şi adresa subiecţilor procesuali, în vederea contactării acestora pentru a le transmite „oferta” judecătorului de caz cu privire la soluția favorabilă pe care o pot obține în dosarele aflate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în schimbul unor sume de bani. Persoanele indicate de inculpatul A. figurează în calitate de subiecţi procesuali în dosarele penale aflate pe lista de şedinţă a completelor din care făcea parte inculpatul A., informaţiile furnizate de acesta fiind confirmate de datele de stare civilă ale persoanelor menţionate precum și de declarațiile date de aceste persoane în cauză.

Exemplificând, se reţine că inculpatul A. a dictat interlocutorilor săi:

- „Deci, fii atent! Deci, ăsta (…) D.D. (…) aşa (…) domiciliat în Bucureşti, sector 6(…), D.D., D.D., are fraudă (…) are fraudă informatică și înșelăciune (neinteligibil) (…) Aleea Istru (repetă pronunţând literele (…), I (…) S (…) T (…) R (…) U (…), Istru, unde dracu’ o fi asta?, număru’ 2A, (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 11 aprilie 2014 filele 149-151 vol. 4 dup);

- „Uite, bă, K., da, Aleea (…) (neinteligibil) (…), numărul cinci, bloc şase, scara A, apartament trei’şase (…) sector patru” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4 dup);

- „Da, la doi, ăsta, Bucureşti. Scrie-l şi p-ăsta! Lege mai favorabilă! Şi (…) şi lu’ acesta, pot să-i mai dau(…) să-i mai reduc. Uite, de la şase la cinci şi el vrea mai puţin, trei. Şi ăsta.” C. s-a interesat: „Şi ăsta cine e?”, „În ce sector stă?”, iar magistratul i-a răspuns: „L.”, „Bucureşti, (…)”, „(…) sector 5” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4);

- „Uite, mă, aici, O.O.O., ai fost și la ăsta cumva? O.O.O.!”, „Strada Vergului. A dat cu cuțitu’, tentativă la omor deosebit de grav(…)”. Inculpatul D. a solicitat informaţii suplimentare: „Ce e ăsta?”, „Cum îl cheamă pe ăsta?”, „E liber?”, fiind lămurit de judecător, atât asupra datelor de contact, cât şi cu privire la mesajul care trebuia transmis: „M.”, „E liber!? La tentativă (…) Ăla a dat cu cuţitu’, i-a dat patru ani cu (…) suspendare”, „Strada .... Du-te şi zi-i: «Du-te-n (…) (cuvânt obscen) (…)»” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4);

- „Uite, bă, aci! Toți sunt din com. Peretu. A omorât un copil de cin’sprezece ani. „Toți, com. Peretu, Alexandria, Alexandria!”, „Da, îi rămâne definitivă la noi (…) (neinteligibil) (…) Familia N., N. şi T., T. şi V.. Ăstea sunt (…)” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 16 aprilie 2014 filele 212-221 vol. 4);

- „(…) sunt speranţe mari în ăsta, că eu îl ştiu pe ăsta!”, „Stai, bă, că nu-s din Voluntari (…) (neinteligibil) (…) Strada ... (…) (neinteligibil) (…) numărul cinci, vila doi (…) (neinteligibil) (…)”, „Păi, da (…) (neinteligibil)(…) e născut în (…) (neinteligibil) (…)” (proces-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 24 aprilie 2014 filele 317-337 vol. 4 dup).

Conform proceselor-verbale de redare a convorbirilor din 11 aprilie 2014 (filele 145-148, vol. 4), înainte de a pătrunde în baia imobilului din București, pentru a-i dicta inculpatului D. adresa subiectului procesual D.D., inculpatul A. a primit de la inculpata B. mai multe hârtii, cu aspect de coli A4. Imaginile înregistrate relevă că, inculpata B. a intrat în camera de zi cu mai multe hârtii pe care le-a pus pe masă, în faţa inculpatului A.. După ce a studiat înscrisurile primite de la inculpată, A. a cerut lămuriri: „Pentru ce ţi-am cerut asta (…) (neinteligibil) (…)”, moment în grefierul i-a reproşat:

„Ţi-am adus aminte sau e nevoie să-ţi spun eu? Bună dimineaţa”. În continuare, inculpatul A. a părăsit camera având asupra sa hârtiile menţionate, însoţit fiind de inculpatul D., între cei doi inculpaţi având loc o conversație în cadrul căreia inculpatul A. i-a solicitat inculpatului D. să se deplaseze la domiciliul inculpatului D.D., în vederea contactării acestuia, ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului său penal, în schimbul unei sume de bani. Astfel, inculpatul A. i-a dictat inculpatului D.:

„Deci, fii atent! Deci, ăsta (…) D.D. (…) aşa (…) domiciliat în Bucureşti, sector 6 (…), D.D., D.D., are fraudă (…) are fraudă informatică și înșelăciune (neinteligibil) (…) Aleea ... (repetă pronunţând literele) (…), I (…) S (…) T(…) R (…) U(…), Istru, unde dracu’ o fi asta?. număru’ 2A. Eu îi cunosc cazieru’ lu’ acesta, că ăsta mi-a zis (…) (neinteligibil) (…) ăla gras, al lui C.C.C., ăla e avocatul (…) Păi, dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ acela bani.(neinteligibil) (…)” „Atât, gata! (neinteligibil) (…) Scara 5 (…) Ai scris, da? Apartament 73.

Îl găsești tu! Scara 5 (…)”, „Gata, caută-l p-ăsta! Marți (…) marţi intră. Îi dau şi după o zi-două (…) să fie. Marți, lui, că dau pronunțarea, da? Îl pun liber”, „ Are (…) are cerere de (…) nu înlocuire(…) eliberare (…) Înţelegi? Sub control judiciar. Hai! Du-te, caută-l, să găseşti (neinteligibil) (…) pe el!”. Inculpatul D. a răspuns afirmativ la toate solicitările lui A., după care a sugerat că îl putea contacta pe potenţialul mituitor printr-o cunoştinţă comună („Păi, se cunosc, mă!”), prin care realizaseră o altă intervenţie („Că, prrr (…)”, „Exact ca el”).

La dosarul cauzei au fost ataşate planşele foto (filele 127-144, vol. 4) reprezentând momentele premergătoare discuţiei anterior prezentate, când în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, inculpatul A. i-a solicitat inculpatei B. să-i înmâneze un set de acte şi aceasta a dat curs solicitării. Din înregistrarea audio-video reiese că inculpatul A. a studiat actele primite de la inculpata B., după care, împreună cu D., s-a deplasat în baia locuinţei, timp în care inculpata B. a rămas în camera de zi. Pe parcursul convorbirii care a avut loc în grupul sanitar, inculpatul D. a revenit câteva secunde în camera de zi, unde aştepta inculpata B., pentru a căuta un pix cu care să noteze datele pe care i le dicta inculpatul, situaţie în care grefierul şi-a manifestat disponibilitatea de a-l ajuta: „Uită-te în geantă, că am eu pixuri!”, „Uită-te, măi, că sunt de alea care scriu!”.

Totodată, se are în vedere că, în data de 07 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 69-89 vol. 4 dup), în condiţiile în care se afla în interiorul grupului sanitar cu inculpatul A. şi inculpata B., pentru a discuta despre contactarea potenţialilor mituitori, inculpatul C. şi-a manifestat unele temeri legate de încasarea banilor („Cum dracu să ia banii (…) (neinteligibil) (…) unde i-ai dat”, „Ca (…) vede lumea că dai (…) (neinteligibil) (…)”), moment în care inculpata B. şi-a manifestat dezinteresul pentru riscurile respective, în condiţiile în care ea urma să beneficieze în siguranţă de foloasele încasate: „Ete, ce griji ai tu! Eu îţi spun ce să-mi iei de Paşti”.

Prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că explicaţiile pe care inculpaţii A. şi B. le-au dat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, cu ocazia audierii acestora, în sensul că de fapt înscrisurile în discuţie reprezentau acte ale maşinii inculpatului A., sunt puţin credibile şi nu pot fi reţinute. Totodată, în condiţiile în care există multiple discuţii între inculpaţi - prezentate deja, inclusiv cu ocazia analizării infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen., care confirmă conştientizarea inculpatei B. privind activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi, Înalta Curte apreciază ca fiind în mod vădit nefondate, susţinerile inculpatei B., în sensul că: probele administrate nu fac dovada că ar fi avut cunoştinţă de faptul că inculpatul A. a dezvăluit sau urma să dezvăluie informaţii confidenţiale unor persoane neautorizate cu scopul de a fi utilizate pentru contactarea părţilor şi obţinerii unor foloase necuvenite, simpla împrejurare că inculpatul A. s-a deplasat într-o altă cameră, împreună cu inculpatul D., având nişte coli A4 asupra sa, nefiind de natură să demonstreze contrariul, cu atât mai mult cu cât inculpaţii se fereau să poarte discuţii în prezenţa sa.

Concluzionând, instanţa de apel a Înaltei Curţi apreciază că aspectele evidenţiate reflectă atitudinea psihică a inculpaţilor A. şi B. - sub forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe, faţă de fapta săvârşită şi urmarea imediată a acesteia - crearea unei stări de pericol cu privire la relaţiile de serviciu, în condiţiile în care aceştia au prevăzut şi urmărit producerea rezultatului prin săvârşirea faptei, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii de către inculpatul A., cu ajutorul inculpatei B. realizându-se în scopul obţinerii de către inculpaţi a unor foloase necuvenite.

2.3. Infracţiunea de luare de mită, comisă de inculpatul A., cu complicitatea inculpatului C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe condamnatul J.

Dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen. descriu infracţiunea de luare de mită ca fiind fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Prin ancorare la norma penală menţionată, preparatoriu, instanţa de apel a Înaltei Curţi învederează că împărtăşeşte ampla analiză teoretică a primei instanţe cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Totodată, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a realizat o judicioasă raportare a datelor concrete ale speţei, astfel cum acestea sunt reflectate de probatoriul administrat, la consideraţiile teoretice expuse, reţinând ca fiind îndeplinite, în cauză, condiţiile de existenţă ale infracţiunii de luare de mită.

În sensul celor de mai sus, instanţa de control judiciar subliniază că, pentru existenţa şi implicit, consumarea infracţiunii de luare de mită trebuie ca un funcţionar public să pretindă bani sau alte foloase care nu i se cuvin, fiind suficientă simpla emitere a unei pretenţii, în mod serios, cu intenţia de a primi sumele pretinse, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Formularea pretenţiei, direct sau indirect, prin intermediar, în legătură cu propriile obligaţii de serviciu, constituie o acţiune unilaterală a funcţionarului public şi nu presupune ca cel căruia i se solicită bani sau alte foloase să fi priceput, în mod efectiv cererea.

În cauză, probele dosarului confirmă că, la data de 07 aprilie 2014, a existat o acţiune de pretindere din partea inculpatului A., în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin intermediul inculpatului C., a unei sume de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în legătură cu pronunţarea unei soluţii în Dosarul nr. x/2/2014, în sensul admiterii contestaţiei în anulare formulată de condamnatul J., împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014 pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secția a II-a penală.

În concret, la data menţionată, aflându-se în camera de zi a imobilului situat în Bucureşti, inculpatul C. le-a făcut semn interlocutorilor săi pentru a se deplasa în grupul sanitar, fiind urmat de inculpații B. şi A., timp în care inculpatul D. a rămas singur în camera de zi. Inculpata B. a revenit prima în camera de zi şi, după un interval de câteva minute, a apărut și inculpatul A. Inculpatul C. i-a înmânat un set de documente inculpatei B. care, la rândul său, i le-a înmânat inculpatului A., pentru ca, în final, hârtiile să se întoarcă la primul.

Inculpatul A. a adus în discuţie dosarul penal al condamnatului J., precizând că, deşi i-a admis în principiu contestaţia în anulare, totuşi, pe fond, va respinge cererea: „Şi la J.? la J.? C., C., la J.?”, „Până pe 16, du-te, spune-i: «Bă, ţi-am zis că de admis în principiu, mă obligă legea, da’ mai departe o sugi!»”.

În momentul când inculpatul C. l-a întrebat dacă totuşi mai putea să rezolve cererea, în sensul de a pronunţa o soluţie favorabilă: „Nu mai poţi s-o rezolvi?”, inculpatul A. a lăsat să se înţeleagă că ar putea pronunţa hotărârea la termenul din 16 mai 2014: „Ba da. Pe 16”. Totodată, aflând că avocatul contestatarului era o prietenă a inculpatului C. („Avocatu’ (…) o are pe doamna aia blondă”, „Şi aia e prietena mea. E escroacă, e femeie şmecheră”), inculpatul A. i-a sugerat inculpatului C. să o contacteze: „Zi-i ei să s (…)!”, însă C. l-a întrerupt şi i-a adus la cunoştinţă că B.B. credea că hotărârea favorabilă era întemeiată: „Nu vrea, că zice că pe bune iese şi (…)”, ceea ce l-a enervat pe judecător: „Fir-ar mama ei a dracu’! Băga-şi-ar (…) (cuvânt obscen) (…) în mama ei!”. În continuare, inculpatul C. a sugerat că avocatul condamnatului B.B. era în legătură cu o persoană importantă, fără a preciza despre cine era vorba, rezultând, totodată, că subiectul abordat fusese discutat şi cu prilejul unei convorbiri anterioare. Astfel, când C. a întrebat : „Ştii cine e aia?”, răspunsul inculpatului A. a făcut referire la o discuţie anterioară: „Ştiu, mi-ai zis. Amanta lu’ acela sau fata lu’ ăla”, fiind corectat de interlocutor: „Nu amanta, măi. E cumătra lu’ (…)”.

Aflată în incinta grupului sanitar, împreună cu A. şi C., în momentul în care s-a adus în discuţie dosarul privind pe „J.”, B. s-a retras: „Hai, că mă duc dincolo, vă las”.

Interesul inculpatului A. pentru condamnatul J., reiese şi din conţinutul conversaţiei purtate în mediul ambiental la 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 192-199 vol. 4 dup), când, cu prilejul analizării listei de şedinţă, în vederea contactării potenţialilor mituitori, existenţa numelui „B.B.”, printre subiecţii procesuali menţionaţi în lista respectivă (Dosarul penal nr. x/3/2013, cu termen de judecată la 18 aprilie 2014, repartizat la completul S2 C15 Co de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din care făcea parte inculpatul A., filele 65 - 70, vol. 9 dup), s-a dovedit a fi lipsită de semnificaţie, fiind vorba doar de o coincidenţă de nume. Astfel, după ce a rememorat că „Azi mi-a dat B. planificarea la trei”, A. i-a relatat interlocutorului reacţia la prima lectură a documentului: „B.B., da, e alt B.B.. Şi eu mă gândeam, zic: «Bă, dă-l în morţii lui!». Inculpatul D. a mărturisit că a avut aceeaşi reacţie la vederea numelui: „Aşa am zis şi eu, da' după aia (neinteligibil)”, fiind în asentimentul inculpatului A.: „Dă-l în morţii lui! Zic: «Că el e!»”.

Conform procesului-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, (filele 65-70, vol. 9 dup.) şi documentelor relevante (filele 38-65, vol. 7 dup.), ataşate la dosarul cauzei, Dosarul nr. x/2/2014 are ca obiect contestaţia în anulare formulată de B.B.. Prin încheierea pronunţată la 04 aprilie 2014, completul format din judecătorii N.N.N.N. şi A. a admis în principiu contestaţia formulată de contestatorul condamnat B.B. împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 04 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală; a respins cererea privind suspendarea executării mai sus menţionatei decizii până la soluţionarea contestaţiei în anulare; a fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la 16 mai 2014. La dosarul cauzei se regăseşte şi împuternicirea avocatului A.A.

Cu ocazia audierii, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești în primă instanţă, martorul B.B. a declarat (filele 11 - 14, vol. 5 dup, fila 168 vol. 3) că nu a fost contactat de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de admitere a contestaţiei în anulare, în Dosarul nr. x/2/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. De asemenea, din declaraţia dată de martora A.A. în cursul urmăririi penale (filele 18 - 22, vol. 5 dup), declarație menținută în fața instanței (fila 172 vol. 3), reiese că nu a cunoscut existenţa vreunui demers de obţinere a unei hotărâri judecătoreşti favorabile condamnatului B.B., prin coruperea judecătorilor. În calitate de apărător ales al condamnatului, martora a relatat că a fost întrebată, în mai multe ocazii, de către alţi avocaţi despre situaţia condamnatului B.B., prilej cu care şi-a exprimat opinia profesională, în sensul că hotărârea de condamnare este nelegală şi, în consecinţă, va exercita, în numele clientului său, toate căile legale de atac, şi anume contestaţie la executare, contestaţie în anulare şi recurs în casaţie. Astfel, a depus contestaţie la executare şi contestaţie în anulare, contestaţia la executare a fost calificată ca fiind tot contestaţie în anulare, iar cauzele au fost reunite pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2/2014. De câte ori a fost întrebată despre hotărârea de condamnare a lui J., opinia martorei a fost foarte clar exprimată, în sensul că faptele pentru care a fost condamnat sunt prescrise. Din acest motiv, a considerat că şi contestaţia în anulare este întemeiată. Fiindu-i prezentate fotografiile inculpaţilor C. şi D., martora a declarat că nu poate fi sigură dacă a văzut aceste persoane vreodată, nu a reţinut fizionomiile acestora ca fiind printre persoanele cu care a interacţionat, dar este posibil să le fi întâlnit. În condiţiile în care inculpatul C. figurează cu domiciliul în Urziceni, martora a precizat că a acordat asistenţă juridică firmei SC I.I.I.I. SA, o societate cu activităţi sportive. În legătură cu asistenţa juridică acordată firmei ultim menţionate, a interacţionat cu multe persoane şi chiar a încheiat contracte de asistenţă juridică cu persoane fizice din cadrul companiei.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale (filele 163 - 172, 185 - 187, vol. 1 dup), inculpatul C. a declarat că a participat la o discuţie despre J., când A. a afirmat că avea posibilitatea să dispună o soluţie favorabilă - punere în libertate sau scăderea pedepsei - în schimbul unei sume de bani pe care iniţial nu a precizat-o, prilej cu care inculpatul A. a comentat faptul că B.B. avea bani şi că are mulţi avocaţi. Ulterior, cu prilejul discuţiei din data de 28 aprilie 2014 inculpatul A. a precizat că suma de bani pe care ar fi putut să o plătească B.B., în schimbul soluţiei favorabile, putea să fie de 500 de milioane lei vechi sau chiar 400 de milioane, însă nu mai puţin de 300 milioane de lei vechi.

În acest punct de analiză, instanţa de control judiciar constată că, în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă (declaraţie vol. 3 fila 12 - 14, fila 280), inculpatul C. a revenit parțial asupra celor declarate în cursul urmăririi penale, susținând că a vorbit o singură dată cu inculpatul A. despre cazul lui J., în glumă la un pahar de vin, și că a făcut declarații neadevărate la urmărire penală pentru a nu se lua față de el o măsură preventivă mai aspră. Fiind audiat a treia oară de instanța de fond, inculpatul C. a revenit și asupra acestor declarații susținând că, în data de 28 aprilie 2014, cu ocazia discuției avute cu inculpatul A. l-a provocat pe acesta să facă afirmații cu privire la situația inculpatului J. și K., întrucât procurorul de caz l-a amenințat că în caz contrar îi vor fi deschise și alte dosare de urmărire penală, invocând dispozițiile art. 21 alin. (2) C. pen. (vol. 4 filele 267 - 270), cerere asupra cărora a revenit în timpul dezbaterilor pe fondul cauzei, solicitând înlăturarea declarației din data de 28 aprilie 2014 ca nereprezentând voința sa proprie, aspecte reluate în concluziile scrise depuse la dosar.

Totodată, se constată că, motivându-şi această ultimă cerere, inculpatul C. a susţinut că a fost provocat și obligat să facă declarații care nu sunt conforme cu realitatea. Astfel, a înţeles să facă afirmaţii mincinoase, cu riscul comiterii unei alte infracţiuni, din cauza „ameninţării” din partea procurorului de caz că, în situaţia în care nu declară așa cum se dorește, va fi luată față de acesta o măsură preventivă mai severă, iar dacă colaborează se va dispune doar măsura controlului judiciar.

Înalta Curte are în vedere că, instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a înlăturat din materialul probator, pentru considerente pe care nu le mai reia - întrucât se regăsesc în hotărârea atacată, aşa cum a fost expusă anterior -, declaraţiile date de inculpatul C. în cursul cercetării judecătoreşti, apreciind că singura declaraţie care corespunde adevărului este cea pe care inculpatul a dat-o în faza de urmărire penală, aceasta coroborându-se cu celelalte probe de la dosarul cauzei.

Cu ocazia audierii de către instanţa de apel a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrebat fiind de către apărătorul său ales dacă îşi menţine declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale în 28 aprilie 2014, inculpatul C. a arătat că nu o menţine „pentru că am fost ridicat din stradă de la ora 17,30 şi am fost audiat după ora 21,00 până la ora 1.30 noaptea, eu fiind insulino dependent. Am dat declaraţia cu avocatul ales D.D.D.D.D.D., de la acel moment, am fost învățat ce să vorbesc de către domnul comisar D. Petrescu de la Direcția Națională Anticorupție. În această perioadă avocatul meu nu era prezent. După ce ne-am întors din oraş pe la ora 20,00 mi-a dat voie să sun avocatul pentru a mă reprezenta. I-am relatat domnului avocat că în orele anterioare comisarul D. m-a însoţit la birou pentru a vorbi cu dl. A. despre două persoane. Am vorbit cu dl. A., despre dl. K. şi inculpatul J., după care am plecat la Direcția Națională Anticorupție, acolo an intrat în birou la Direcției Naționale Anticorupție procuror, am chemat avocatul, iar după 20 de minute a început audierea mea. În momentul când a început audierea cu înregistrarea audio-video, la un moment dat l-am rugat pe avocatul meu D.D.D.D.D.D. să mă ajute ce să spun şi am început să spun exact ce era la biroul din Colentina, respectiv că se bea șpriț, venea Direcției Naționale Anticorupție. B. cu dl. A. să mănânce şi să stea de vorbă. La un moment dat am fost întrerupt, doamna procuror spunându-mi că nu vorbesc „legat”, că nu o interesează ce făcea A., a oprit înregistrarea şi i-a dat afară pe doamna grefier şi pe domnul comisar. După 5-10 minute a chemat pe doamna grefier înapoi, iar doamna procuror mi-a spus să declar cursiv, ca urmare eu îi spuneam doamnei procuror, iar doamna procuror dicta declaraţia grefierului. Apreciez că nu întotdeauna sensul celor relatate de mine a fost respectat. Apreciez că această perioadă a declaraţiei nu a fost înregistrată. În perioada în care înregistrarea a fost oprită nu am dat declaraţie.”

Totodată, la întrebarea apărătorului său ales „ce anume afirmaţii au fost făcute şi nu au fost cuprinse în declaraţie”, inculpatul C. a răspuns: „eu am spus doamnei procuror că nu m-am dus la nimeni şi nu am luat bani de la nimeni. Eu mergeam mai rar la biroul din Colentina”, iar la întrebările apărătorului ales al inculpatului A., respectiv: „ce v-a învățat domnul comisar să relatați?” şi „care a fost înțelegerea pe care ați avut-o cu procurorul?”, inculpatul C. a arătat, referitor la prima întrebare, că doreşte să nu răspundă, iar la a doua a răspuns că înţelegerea a fost să dea declaraţie pentru a se lua faţă de el măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar şi nu măsura arestării preventive.

Constatând că, prin motivele de apel, inculpatul C. a solicitat şi instanţei de control judiciar să nu ia în considerare declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 28 aprilie 2014, susţinând că nu reprezintă voinţa sa, Înalta Curte în propria sa analiză cu privire la aspectele invocate, reţinând că potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, consideră prin raportare la totalitatea probelor administrate în cele trei faze ale prezentului proces penal că, declaraţia dată de inculpatul C. în cursul urmăririi penale, însuşită prin semnarea acesteia de către inculpat, corespunde adevărului şi reprezintă voinţa acestuia, manifestată în prezenţa apărătorului său ales, care de asemenea a semnat declaraţia inculpatului.

Totodată, Înalta Curte constată că cele relatate de inculpatul C. cu ocazia audierii de către instanţa de apel se circumscriu, în esenţă, motivelor invocate de acesta în faţa instanţei de fond, în susţinerea cererii de înlăturare a declaraţiei date în cursul urmăririi penale. Având în vedere analiza amplă a primei instanţe cu privire la motivele invocate, în urma căreia s-a apreciat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 102 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că, în mod justificat, legal, instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a înlăturat din materialul probator, declaraţiile date de inculpatul C. în cursul cercetării judecătoreşti, apreciind că acestea sunt în mod vădit nesincere, afirmaţiile inculpatului neavând susţinere în probele dosarului şi fiind lipsite de coerenţa necesară combaterii concluziei că declaraţiile date în faţa instanţei au fost adaptate interesului de moment al acestuia, fiind făcute pro causa.

În continuarea propriului demersul analitic cu privire la existenţa infracţiunii de luare de mită, faţă de conţinutul discuţiei din data de 7 aprilie 2014, instanţa de apel a Înaltei Curţi reţine că, la acel moment, inculpatul A., aflat în compunerea completului colegial C15A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, învestit cu soluţionarea dosarului privind pe condamnatul B.B., „J.”, a lăsat să se înţeleagă că are posibilitatea de a dispune o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulată de condamnat, cu consecinţa anulării executării pedepsei, prin hotărâre judecătorească definitivă, însă nu oricum, mesajul transmis fiind unul mai mult decât sugestiv („Până pe 16, du-te, spune-i: «Bă, ţi-am zis că de admis în principiu, mă obligă legea, da’ mai departe o sugi!”), de natură să îi creeze convingerea potenţialului mituitor că, indiferent de temeinicia contestaţiei în anulare, trebuie să aibă o anumită conduită faţă de judecătorul cazului, pentru a obţine o soluţie favorabilă.

Având în vedere argumentele pentru care, la momentul analizării infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, instanţa de control judiciar a reţinut că între membrii grupului exista o înţelegere infracţională cu privire la obţinerea unor sume de bani prin activităţile ce le desfăşurau, o astfel de conivenţă reieşind, de altfel, şi din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpaţii C. şi D., instanţa de control judiciar apreciază că, printr-o atitudine lipsită de echivoc, la data de 7 aprilie 2014, inculpatul A. a pretins implicit o sumă de bani din partea condamnatului B.B., „J.”, în legătură cu îndeplinirea unei obligaţii de serviciu.

Intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de anulare a condamnării lui B.B. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, a fost pusă în executare de inculpatul A., care, la aceeaşi dată, la adresa din Bucureşti, după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), i-a solicitat în mod explicit inculpatului C. să îl contacteze pe avocatul condamnatului, în persoana martorei J.J.J.J. pentru a-i transmite că, în pofida admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, aşa cum l-a obligat legea, pe fondul cauzei, va pronunţa o soluţie nefavorabilă contestatorului în cazul în care nu va primi o sumă de bani.

Totodată, instanţa de apel a Înaltei Curţi apreciază că relevanţă sub aspectul celor discutate de către inculpaţi la data de 7 aprilie 2014, are şi împrejurarea că, la data de la 28 aprilie 2014, cu prilejul convorbirii purtate în mediul ambiental (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 410-414, vol. 4), când inculpatul C. s-a interesat: „Ce ai făcut cu J.? Mai poţi să faci ceva cu J.?”, inculpatul A. a sugerat că intervenţia se realiza şi prin intermediul inculpatului D.: „Păi, păi, ăsta iar m-a (…). Că a zis că a vorbit cu unu’ (…). Da’ ăla zice să mergem la un grătar (…). Bă, să nu-l atragă într-o cursă pe nebunu’ ăsta!”. În acelaşi timp, inculpatul A. a sugerat că inculpatului D. îi era teamă de intermediarul care îl contactase, motiv pentru care se hotărâse să îi contacteze direct pe „fotbalişti”: „Păi, zice: «Bă, eu nu dau, nu ştiu cine e ăsta!» Da’ zice: «O să mă duc pe la fotbaliştii ăştia, să vedem cât dau!?»”. Totodată, fiind întrebat de inculpatul C.: „Cât să-i dea?”, A. a condiţionat actul de justiţie de remiterea, cu titlu de mită, a unei sume de bani, fără a preciza valuta: „Cincizeci, patruzeci, treizeci”, „Sub treizeci dă-l în morţii mă-sii!”.

Având în vedere răspunsul la obiect şi detaliat al inculpatului A. - care nu şi-a manifestat în niciun fel surprinderea sau indignarea faţă de tema discuţiei -, inclusiv cu referire explicită la o sumă de bani, cu caracter orientativ, instanţa de control judiciar consideră că, astfel, magistratul - dovedind o bună cunoaştere a subiectului, şi-a reiterat intenţia de a pronunţa o soluţie favorabilă condamnatului. În consecinţă, toate aceste aspecte, ce relevă că inculpatul A. luase anterior datei de 28 aprilie 2014, hotărârea de a lua mită de la inculpatul B.B. şi nu a fost determinat de inculpatul C., permit Înaltei Curţi să aprecieze, ca neîntemeiată, apărarea inculpatului A. cu referire la teza provocării ce ar fi existat din partea organului de urmărire penală.

Sub acelaşi aspect, fără a relua în întregime argumentele instanţei de fond a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de apel a Înaltei Curţi aminteşte numai că, prin încheierea din data de 30 iunie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul primei instanţe (rămasă definitivă prin Încheierea nr. 2389 din 27 august 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2014/a4, fiind respinse contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B.), s-a stabilit că, în cauză, organele de urmărire penală nu au încălcat dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen., întrucât nu au acționat pentru provocarea unei persoane să săvârșească o faptă penală în scopul obținerii unei probe constând în aceea că l-ar fi obligat pe inculpatul C. să îl provoace pe inculpatul A. să săvârșească o infracțiune la data de 28 aprilie 2014, când l-a întrebat pe acesta cu privire la condamnatul J., dată la care a inculpatul C. a depus și autodenunțul.

În plus, reiterând aspectul că, pentru consumarea infracţiunii de luare de mită este suficient simplul act al pretinderii, direct sau indirect, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că, la data presupusei provocări invocate de inculpatul A., infracţiunea se consumase. Astfel, având în vedere oferta concretă din data de 7 aprilie 2014 - o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă celui vizat, iniţiată de magistratul aflat în compunerea completului învestit să judece Dosarul nr. x/2/2014, cu indicarea intermediarului potenţialului mituitor (avocatul J.J.J.J.), precum şi solicitarea adresată inculpatului C., de către inculpatul A., care prin funcţia în care se afla şi de care se folosea, se situa în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani de către inculpatul A., moment în care a fost realizată în integralitate latura obiectivă a infracțiunii și s-a produs urmarea imediată, constând în starea de pericol pentru valoarea socială protejată prin incriminarea acestei fapte.

Sub acelaşi aspect, al consumării infracţiunii de luare de mită la momentul pretinderii de către inculpatul A., Înalta Curte reţine, contrar apărării inculpaţilor, că nu are relevanţă faptul că potenţialii mituitori, în acest caz - martorul B.B., au declarat că nu au fost contactaţi de nicio persoană pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile.

Relevante sunt, în opinia instanţei de apel a Înaltei Curţi, existenţa rezoluţiei infracţionale şi modalitatea în care s-a hotărât punerea în executare a intenţiei de a lua mită, prin contacte ce trebuiau stabilite de către inculpaţii C. şi D. cu potenţialii mituitori, precum şi faptul că ultimii doi inculpaţi menţionaţi - a căror contribuţie la desfăşurarea activităţii infracţionale se circumscrie formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen. - luau în serios solicitările inculpatului A., dându-le curs. Or, toate acestea sunt conturate şi dovedite prin suficiente probe, deja exemplificate, în acest punct de analiză, urmând a fi reiterate, pentru confirmarea demersului analitic, numai o parte din replicile inculpaţilor, astfel:

- inculpatul C., pe fondul nemulţumirii în legătură cu rezultatul activităţilor de racolare a potenţialilor mituitori desfăşurate de inculpatul D., „Şi nu face nimic. Pe cine a căutat de zece ori nu a făcut nimic”, „Că i-am zis lu’ D.: «Bă, nu mai faceţi!»”, „Şi D. minte de moare. D-aia şi nu mai pot să suport. N-am crezut că D. poate să alerge.”, „Du-te .[foloseşte un cuvânt obscen]. cu mișuneala ta acolo! Îți spun eu, că simt eu! Simt! Nu e bine! E, da! Bat la poarta (neinteligibil).! Dacă puteați să faceți. dacă nu te-ai chinuit de cinci luni facem un drac. Ce dracu, mă, asta vorbesc. Ai ținut-o acolo (neinteligibil), pe stradă? Pleacă, mă, de pe stradă!”;

- inculpatul D.: „Nu, mă! Am mai fost la (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul A. interesându-se: „Uite, mă, aici, O.O.O., ai fost și la ăsta cumva?”;

Totodată, sub aspectul netemeiniciei apărărilor inculpaţilor, Înalta Curte mai are în vedere şi faptul că, deşi nu în toate situaţiile au fost surprinse discuţii despre sumele ce urmau a fi pretinse în concret de la fiecare dintre potenţialii mituitori - urmare evidentă, în opinia instanţei de control judiciar, a măsurilor de precauţie luate de inculpaţi (de foarte multe ori aceştia vorbindu-şi în şoaptă şi chiar prin deplasarea unul către celălalt pentru a-i şopti la ureche, nefiind uitate aici nici „hârtiuţele” pe care inculpatul A. le rupea), acest aspect nu înlătură concluzia la care a ajuns instanţa de fond, în mod judicios, referitoare la pretinderea implicită a banilor, în condiţiile în care, convorbirile interceptate în cauză relevă că, de fiecare dată când se discutau dosarele ce urmau a fi soluţionate de inculpatul A., discuţiile erau însoţite de o analiză a situaţiei financiare a potenţialilor mituitori, fiind raportate şi la disponibilitatea de „a da” a acestora, existând situaţii în care tocmai aprecierea cu privire la lipsa disponibilităţii sau lipsa resurselor financiare ale părţilor îi determina pe inculpaţi să renunţe la câte un dosar.

În acest sens sunt următoarele replici ale inculpatului A., acestea devoalând, pe deplin, intenţia inculpaţilor şi modul în care aceasta era pusă în practică şi relevând, totodată, că membrii grupului erau „familiarizaţi” cu desfăşurarea activităţilor infracţionale:

“A, ăştia sunt ăia de la (…)”, „Au fost la Ministerul Justiţie, n-ajungi la ei”, „Ăsta cine e? Gheorghe (…)”, „Omor deosebit de grav. Bă, nu ştiu, e de la Ilfov. Deosebit de grav, îţi dai seama, omor greu, greu de tot, ce să scoţi din astea”, „a, uite ăsta. Copilu’ lu’ (…) (neinteligibil) (…) ţi-am mai zis o dată, da’ ăsta ai zis că (…) cine? ”, „Are o sută de mii de lei. O sută de mii de lei înseamnă douăzeci şi ceva de mii de euro (…) o să-i dea”, „Da. Mai puţin: douăzeci şi unu - douăzeci şi doi, nu prea mai e (…) (neinteligibil) (…) parte civilă, îi mai dau eu cincizeci de mii şi o (…) (neinteligibil) (…) Deci o cauţi ori (…) (neinteligibil) (…)”, „Nu ştiu! Mi se pare că i-ai zis că nu merge? Sau nu te-ai dus?”, „Pe (…) înşelăciune, are cinci mii de lei (…) cincizeci şi trei de mii asta (…) Dă-o dracu’, nici n-a venit la primul termen”, „Recidivist, şase luni cu executare, i-a dat Videle”, „Ăştia s-au bătut de s-au rupt, ăştia, ajungi la ăştia acasă? La ei?”, „Dă-i dracului!”, „(neinteligibil), sunt speranţe mari în ăsta, că eu îl ştiu pe ăsta! Stai, bă, că nu-s din Voluntari (neinteligibil). Evaziune şi spălare de bani. Strada ... (neinteligibil), numărul 5. (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă). Da, la vila 2. Şaizeci de inculpaţi. Aici e și A.A.A.A. (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă). e A.A.A.A. (neinteligibil). Da, da (neinteligibil), Să mor dacă te mint! Capii sunt unii B.B.B.B. şi C.C.C.C.. E A.A.A.A. .(neinteligibil)”.

De asemenea, instanţa de apel a Înaltei Curţi consideră sugestive replicile inculpatului C.: „Stai, mă, ascultă-mă! Nu, ascultă-mă puţin! Şi se aprobă doar în cazul în care primeşte şi trimite unul banul”; „Nu mi-l ţii şi mie luni, să (…) luni sau marţi să vedem ce (…) ca să ştiu eu ce zic la ăştia, ce poa’ să (…) (neinteligibil) (…)?”, „Stai aşa, că vorbim noi, că nu aşa gratuit, stai aşa!”;

În consecinţă, în întregul context faptic relevat de probele administrate în cauză, instanţa de apel a Înaltei Curţi apreciază că, apărările inculpaţilor A. şi C., precum şi D. (în legătură cu complicitatea la infracţiunile de luare de mită ce urmează a fi analizate în continuare), în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele, acestea având loc jocandi causa nu sunt pertinente, explicaţiile acestora fiind puţin credibile, cu atât mai mult cu cât, cercetările penale relevă situaţii în care inculpaţii au şi împărţit folosul rezultat din activitatea infracţională (conform convorbirilor purtate în mediul ambiental în ziua de 12 noiembrie 2013, inculpaţii A., C. şi D. au împărţit suma de 200.000 lei, presupus a fi rezultată din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie).

Conchizând, Înalta Curte apreciază că nici numeroasele măsuri de precauţie luate de inculpaţi - exemplificate deja, cu prilejul deselor întâlniri ce aveau loc în locaţia ce reprezenta biroul inculpatului C., nu se justificau dacă, într-adevăr, discuţiile purtate în acele ocazii, ar fi fost făcute în glumă, pe fondul consumului excesiv de alcool. Or, aşa cum s-a constatat, dialogurile între inculpaţi confirmă conştientizarea acestora privind caracterul fraudulos al activităţilor în care erau angrenaţi, fiind justificată concluzia existenţei vinovăției inculpaților A. şi C. în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită, ce îmbracă forma intenţiei directe.

2.4. Infracţiunea de luare de mită comisă de inculpatul A., cu complicitatea inculpatului D., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe inculpatul D.D.

În lumina probelor administrate în cauză, instanţa de apel a Înaltei Curţi consideră ilustrative pentru configurarea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită următoarele:

La data de 11 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto filele 127-151 vol. 4 dup), în baia imobilului ce reprezenta biroul inculpatului C., între inculpaţii A. şi D. a avut loc o conversație în cadrul căreia inculpatul A. i-a solicitat interlocutorului său să se deplaseze la domiciliul inculpatului D.D., în vederea contactării acestuia, ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului său penal, în schimbul unei sume de bani: „Deci, fii atent! Deci, ăsta (…). D.D. (…) aşa (…) domiciliat în Bucureşti, sector 6(…), D.D., D.D., are fraudă (…) are fraudă informatică și înșelăciune .(neinteligibil) (…) Aleea ... (repetă pronunţând literele) (…), I (…) S (…) T (…) R (…) U (…), unde dracu’ o fi asta?. număru’ 2A. Eu îi cunosc cazieru’ lu’ acesta, că ăsta mi-a zis (…) (neinteligibil) (…) ăla gras, al lui C.C.C., ăla e avocatul (…) Păi, dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ acela bani. (neinteligibil) (…)”. „Atât, gata! .(neinteligibil) (…) Scara 5 (…) Ai scris, da? Apartament 73. Îl găsești tu! Scara 5 (…)”, „Gata, caută-l p-ăsta! Marți (…) marţi intră. Îi dau şi după o zi-două (…) să fie. Marți, lui, că dau pronunțarea, da? Îl pun liber”, „ Are (…) are cerere de (…) nu înlocuire (…) eliberare (…) Înţelegi? Sub control judiciar. Hai! Du-te, caută-l, să găseşti (neinteligibil) (…) pe el!”. Inculpatul D. a răspuns afirmativ la toate solicitările lui A., după care a sugerat că îl putea contacta pe potenţialul mituitor printr-o cunoştinţă comună („Păi, se cunosc, mă!”), prin care realizaseră o altă intervenţie („Că, prrr (…)”, „Exact ca el”).

Anterior discuţiei prezentate, în camera de zi a imobilului menţionat, inculpatul A. i-a solicitat inculpatei B. să-i înmâneze un set de acte, iar aceasta a dat curs solicitării. După studierea actelor primite de la inculpata B., împreună cu inculpatul D., s-a deplasat în baia locuinţei, iar la un moment dat, inculpatul D. a revenit în camera de zi, pentru a cere un pix de la inculpata B.

Conform procesului-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, (filele 109-117, vol. 9 dup.) şi documentelor relevante (filele 1-19, vol.7 dup.), ataşate la dosarul cauzei, Dosarul nr. x/3/2013*/a3 priveşte cererea de înlocuire a arestării preventive, cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de D.D. În acest dosar se regăseşte împuternicirea avocaţială a avocatului E.E.E.E.E.E. care corespunde descrierii făcute de inculpatul A., în cuprinsul discuţiei purtate cu D., în sensul că este un avocat cunoscut, care l-a apărat pe inculpatul C.C.C. Inculpatul D.D. a fost arestat preventiv la 17 mai 2013, în Dosarul nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism - Structura centrală, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Cu ocazia audierii, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanţă (filele 56 - 59, vol. 5 dup, vol. 3 fila 276), martorul D.D. a declarat că nu a fost contactat de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate din starea de arest preventiv. Acesta a relatat că este arestat preventiv din luna mai 2013 şi, în această perioadă de timp, a solicitat în mai multe rânduri punerea sa în libertate, cererile fiindu-i respinse de Tribunalul Bucureşti. Împotriva acestor hotărâri a exercitat căile de atac prevăzute de lege şi, cel puţin de două ori, controlul hotărârilor judecătoreşti criticate a fost exercitat de inculpatul A. de la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală. În data de 17 februarie 2014, martorul l-a angajat pe avocatul E.E.E.E.E.E., în calitate de apărător ales în dosarul penal în care era arestat preventiv.

Totodată, martorul a confirmat adresa de domiciliu, din Bucureşti, arătând că acolo locuieşte mătuşa sa, J.J., de la care a aflat că nu a fost contactată de nicio persoană, în sensul coruperii judecătorilor pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile. La rândul său, martora J.J. a confirmat, declarație menținută cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești (filele 135-137, vol. 5 dup, vol. 2 fila 282 dos. inst.) că locuieşte la adresa menţionată şi că nu a fost contactată de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate din starea de arest preventiv a rudei sale, D.D.

Conform declaraţiei dată în cursul urmăririi penale de inculpatul D., în ultimele luni, inculpatul A. obişnuia să le solicite - inculpaţilor C. şi D. - să contacteze anumiţi subiecţi procesuali din dosarele pe le judeca, după ce, în prealabil, le dicta datele personale ale acestora, de pe nişte liste pe care le avea asupra sa. În astfel de situaţii, inculpatul A. s-a interesat dacă inculpaţii C. şi D. cunoşteau acele părţi din dosar, pentru a le contacta şi a le oferi posibilitatea de a obţine hotărâri judecătoreşti favorabile. La solicitarea inculpatului A., inculpatul D. îşi nota numele şi adresa părţilor din dosarele penale pe care trebuia să le contacteze. În schimbul acestor hotărâri judecătoreşti, conivenţa infracţională impunea beneficiarilor intervenţiilor plata unor sume de bani (să îi „cinstească”). Cuantumul sumelor de bani pe care inculpatul D. trebuia se le pretindă nu era precizat de inculpatul A., însă, potrivit înţelegerii prealabile, banii obţinuţi urmau să fie împărţiţi între cei trei inculpaţi.

La rândul său, în cursul urmăririi penale inculpatul C. a declarat că nu a reţinut numele „D.D.”, dar este posibil să se fi discutat despre această persoană, în condiţiile în care era vorba de mai multe dosare penale în care A. afirma că avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești în primă instanţă, inculpatul D., după ce a declarat că își menține declarațiile date anterior, fără nicio justificare pertinentă și le-a nuanțat (vol. 3 filele 15 - 17 dos inst.). Instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a dispus înlăturarea declarației date de acesta în cursul cercetării judecătorești, apreciind că susţinerile inculpatului nu sunt întotdeauna logice, fiind în plus contrazise de celelalte probe administrate.

În declaraţia dată de inculpatul D. în faţa instanţei de apel, redată integral în debutul considerentelor, acesta a susţinut că îşi menţine declaraţia dată la Curtea de Apel Bucureşti, nu şi cea dată în calitate de suspect, întrucât a fost dată în condiţii de stres: „Eram foarte bolnav, fiind cardiac, înregistrările când se opreau, când funcţionau. Aceste condiţii au mai influenţat adevărul celor relatate. A contat şi ameninţarea domnului anchetator, că mă arestează, arătându-mi şi declaraţiile lui C.. Aspectul care nu a fost conform adevărul s-a referit la cazul în care cunoşteam vreo persoană de pe lista de şedinţă, dacă „mă cinsteau” sau nu numiţii L., D.D., K. şi A.A.A.A.A.A.

În legătură cu complicitatea la luare de mită, învinuirea referitoare la inculpaţii D.D., K., M. şi L. arăt că nu am contactat pe nimeni din familiile acestor inculpaţi, nici pe avocaţii acestora. Nici cu dl A. nu am discutat de vreo sumă de bani sau să cer vreun ban la cineva pentru o eventuală hotărâre favorabilă.”

Apreciind asupra declaraţiilor date de inculpat în cursul judecăţii, în ambele faze ale procesului penal, instanţa de apel a Înaltei Curţi consideră că argumentele instanţei de fond îşi găsesc valabilitatea şi în faţa instanţei de apel, prin raportare la datele concrete ale cauzei.

Pentru identitate de argumente şi raţionament cu cele expuse la momentul analizării faptei în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului privind pe condamnatul B.B., cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de luare de mită și motivele pentru care apărările formulate de inculpați sunt în mod evident nefondate, instanţa de apel a Înaltei Curţi reţine că, inculpatul A., aflat în compunerea completului unic - C2-Co-CP, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a dispune o soluţie de admitere a contestaţiei declarate de D.D., cu consecinţa punerii în libertate din stare de arest preventiv a inculpatului ultim menţionat, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Intenţia inculpatului A. de a pronunţa de această dată (anterior mai analizase starea de arest preventiv a inculpatului menţionat) o soluţie de punere în libertate a inculpatului D.D. a fost determinată de presupunerea că acesta ar avea posibilităţi financiare, care i-ar fi permis să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti. O asemenea presupunere a fost determinată de apariţia la dosarul cauzei a unui apărător ales care avea reputaţia unui avocat care nu poate fi angajat decât prin achitarea unor onorarii mari. Potrivit propriilor afirmaţii, inculpatul A. a urmat un raţionament simplu, şi anume că dacă inculpatul D.D. avea bani să angajeze un astfel de avocat, putea să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate din starea de arest preventiv: („ăla gras, al lui C.C.C., ăla e avocatul (…). Păi, dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ ăla bani”).

Cât priveşte intenţia de a încasa o sumă de bani, în schimbul pronunţării soluţiei menţionate, se constată că aceasta a fost pusă în executare de inculpatul A., care, aflând, cu ajutorul inculpatei B., datele personale ale potențialului mituitor din Dosarul penal nr. x/3/2013*/a3, în timp ce se afla la adresa din Bucureşti, şi, după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), i-a solicitat în mod explicit inculpatului D. să noteze toate informaţiile legate de numele, prenumele şi adresa beneficiarului hotărârii judecătoreşti, să se deplaseze la locuinţa respectivă şi să îi solicite o sumă de bani, în schimbul unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate: „Îl pun liber”, „ Are (…) are cerere de (…) nu înlocuire (…) eliberare (…) Înţelegi? Sub control judiciar. Hai! Du-te, caută-l, să găseşti (neinteligibil) (…) pe el!”.

Or, aspectele evidenţiate formează convingerea instanţei de control judiciar, în acord cu prima instanţă, că pretinderea banilor a fost una implicită, aceasta reieşind din analiza situaţiei financiare a potenţialului mituitor, dar şi din conivenţa infracţională a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de ultimii doi inculpaţi menţionaţi şi cum a fost deja descrisă în considerentele prezentei decizii.

În ce priveşte apărarea inculpatului A., respectiv că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa, pentru considerentele deja expuse, cu aplicabilitate și în acest punct de analiză, Înalta Curte reţine că explicaţiile acestuia nu sunt apte a crea convingerea instanţei în sensul dorit de inculpat.

Concluzionând, în baza unei analize pertinente, Înalta Curte reţine că, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere oferta concretă - o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă celui vizat, cu datele de contact ale destinatarului (nume, prenume şi adresă completă), precum şi solicitarea adresată inculpatului D. de către inculpatul A. care prin funcţia în care se afla şi de care se folosea, se situa în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani, urmarea imediată producându-se în integralitate și constând în starea de pericol pentru valoarea socială protejată prin incriminarea acestei fapte.

Totodată, Înalta Curte constată că vinovăția inculpaților A. şi D. în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită, ce îmbracă forma intenţiei directe, este conturată şi dovedită prin suficiente probe, deja exemplificate.

În aceste condiţii, având în vedere contribuţia inculpatului D., la desfăşurarea activităţii infracţionale - contribuţie ce se circumscrie formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen., instanţa de control judiciar apreciază ca nefondată apărarea acestui inculpat cu referire la incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (1) C. pen., privind participaţia improprie, faţă de atitudinea sa pasivă. O astfel de apărare nu are susţinere în materialul probator, amintind aici nemulţumirea inculpatului C. în legătură cu rezultatul activităţilor de racolare a potenţialilor mituitori desfăşurate de inculpatul D., exprimată prin replici de genul: „Şi nu face nimic. Pe cine a căutat de zece ori nu a făcut nimic”, „Că i-am zis lu’ D.: «Bă, nu mai faceţi!»”, „Şi D. minte de moare. D-aia şi nu mai pot să suport. N-am crezut că D. poate să alerge.”, „Du-te (foloseşte un cuvânt obscen), cu mișuneala ta acolo! Îți spun eu, că simt eu! Simt! Nu e bine! E, da! Bat la poarta (neinteligibil).! Dacă puteați să faceți. dacă nu te-ai chinuit de cinci luni facem un drac. Ce dracu, mă, asta vorbesc. Ai ținut-o acolo (neinteligibil), pe stradă? Pleacă, mă, de pe stradă!”.

În plus, instanţa de control judiciar apreciază relevant sub aspectul dovedirii faptului că inculpatul D. lua în serios solicitările inculpatului A., dându-le curs, chiar discuţiile celor doi, din data de 27 februarie 2014. Astfel, de o maximă relevanţă este împrejurarea că, în condiţiile în care inculpatul D. a afirmat că s-a deplasat la domiciliul unui potenţial mituitor, a cărui identitate nu a putut fi stabilită în contextul convorbirii: „Nu, mă! Am mai fost la (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul A. s-a interesat: „Uite, mă, aici, O.O.O., ai fost și la ăsta cumva?”.

2.5 Infracţiunile de luare de mită comise de inculpatul A., cu complicitatea inculpaţilor D. şi C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a dosarelor privind pe condamnaţii K., L., inculpatul M. şi pe părţile civile N., O., P., R., S., T., U., V., X.

În urma propriei analize a ansamblului probator, instanţa de apel a Înaltei Curţi consideră sugestive pentru configurarea situaţiei de fapt, următoarele activităţi în care erau angrenaţi cei trei inculpaţi nominalizaţi, potrivit înţelegerii infracţionale existente între aceştia, astfel cum a fost descrisă la momentul analizării infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen.:

- la data de 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare a convorbirii, filele 192-199 vol. 4 dup) aflându-se în grupul sanitar al imobilului reprezentând biroul inculpatului C., situat în Bucureşti, inculpaţii A., C. şi D. au discutat despre Dosarul nr. x/93/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la completul C15LPF, în compunerea unică a inculpatului A., dosar ce îl privea pe K. (domiciliat în Bucureşti, conform declaraţiei acestuia - filele 101-104, vol.5 dup.), condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani închisoare prin Decizia penală nr. 2283 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În contextul în care examinau hârtiile aduse de inculpatul A., care a şi iniţiat subiectul: „(…) ştii cum, sesizare d-aia!?”, C. a susţinut că îl cunoştea pe condamnatul K. („Îl ştiu p-ăsta, pe K.”), iar D., la rândul său, şi-a manifestat disponibilitatea: „Şi K., K., şi eu îl ştiu p-ăsta!”, „P-ăsta-l ştiu”. Inculpatul A. şi-a amintit că era vorba despre un dosar penal în care cererea de aplicare a legii mai favorabile a fost admisă de către instanţa de fond („Da. Înseamnă că i-a admis la fond. I-a mai redus”, „E definitivă, e sesizarea, de-aia de re (…), de rejudecare, de micşorare a pedepsei”).

Conform procesului-verbal de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, (filele 76-88, vol. 9 dup.) şi a documentelor relevante ataşate la dosarul cauzei (filele 214 - 224, vol.9 dup), instanţa de apel constată că Dosarul penal nr. x/93/2014 privind pe condamnatul K. are ca obiect contestaţia declarată de parchet împotriva sentinţei penale nr. 145 din 28 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, secţia penală, sentinţă prin care - în urma sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava - a fost admisă contestaţia la executare şi s-a redus pedeapsa condamnatului K. la 2 ani şi 6 luni închisoare. Totodată, constată că adresa de domiciliu a condamnatului se regăseşte într-un singur document, respectiv în Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 820 din 28 iunie 2013, aspect apreciat sugestiv în ce priveşte modalitatea de intrare în posesia datelor personale ale părţii.

Cu prilejul discuţiilor legate de dosarul menţionat, inculpatul A. a comentat şi faptul că persoana condamnată era din neam de lăutari: „Nu-i din ăia (…) Lăutarii ăia mai (…)”, remarca vizând posibilităţile financiare ale potenţialului mituitor, ocazie cu care D. a comentat: „Ce sunt, ciorile alea? Da, da, da!”, „Ăia cu care au fost arestaţi (…) (neinteligibil (…)”. În continuare, C. şi-a notat datele de interes ale speţei („E, D.e, ia dă pixu’!”) şi s-a interesat dacă „K., nu-i de-aicea, mă, ăsta (…)? K.!”, iar inculpatul A. a confirmat că „Ba, da, de la Ilfov e!”, indicându-le interlocutorilor să contacteze potenţialul beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti favorabile: „P-ăsta dacă-l găseşti. Da’ mi-a (…) Azi mi-a dat B. planificarea la trei”.

În cursul urmăririi penale, martorul K. (declaraţie filele 101-104, vol. 5 dup) a negat faptul că ar fi fost contactat în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor. A arătat că, la adresa sa de domiciliu, locuiesc rudele sale - K.K.K.K., L.L.L.L., M.M.M.M., care i-au relatat că nu au fost abordate de nicio persoană, care să le pretindă bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. x/93/2014.

Conversaţia a fost reluată în data de 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare filele 212-221 vol. 4), când, în interiorul aceluiaşi grup sanitar, după ce în prealabil inculpatul C. s-a asigurat că încăperea este închisă („Închide uşa, D.e!”), inculpatul A. a dictat adresa condamnatului K.: „Uite, bă, K., da, Aleea (…) (neinteligibil) (…), numărul cinci, bloc şase, scara A, apartament trei’şase (…) sector patru”. În condiţiile în care inculpatul D. a reiterat faptul că îl cunoştea pe potenţialul mituitor („K.!? Îl ştiu, mă, pe K.”), inculpatul A. i-a solicitat: „Interesează-te de ăsta!”, ocazie cu care a menţionat şi faptul că poate să dispună singur soluţia favorabilă, în complet unic: „Şi sunt singur. Are astea (…) Cum îi spune? Pe aplicarea legii penale mai favorabile”. Atunci când inculpatul C. s-a interesat cu privire la cuantumul pedepsei („Ce pedeapsă are?”), a fost lămurit de către inculpatul A.: „Are, are şase ani. Şi i-a dat cinci. Şi el vrea (…) (neinteligibil) (…), şi la Parchet i-a dat trei. Şi Parchetu’ n-a (…) nu-i de acord. Eu pot să resping la Parchet. Şi să o las aşa. El n-a făcut (…)”. În acest context, inculpatul D. a concluzionat că „Deci a avut şase”, „(…) şi a rămas la trei”, „A câştigat la fond”, fiind aprobat de inculpatul A.: „Da, da, da”. La rândul său, inculpatul C. a înţeles că „Cere parchetu’ şase”, iar inculpatul l-a completat „Da, înapoi şase. Să-i rămână, că nu se aplică”. După ce au discutat un alt dosar, inculpatul A. a revenit asupra situaţiei condamnatului K.: „C., şi pe K. îl iei?”, iar C. a confirmat imediat: „Da”. Inculpatul A. s-a pronunţat asupra soluţiei pe care fi putut să o dispună în Dosarul nr. x/93/2014: „Îi respinge Parc (…) îi respinge recursu’ Parchetului. apelul Parchetului şi rămâne (…) contestaţia Parchetului (…) Rămâi cum ţi-a dat, că el n-a făcut, e mulţumi t (…)”. Cu acelaşi prilej a transmis şi mesajul pe care intermediarii aveau sarcina să-l transmită potenţialului beneficiar al hotărârii judecătoreşti: „Păi, ce dracului! Îi spui: «Îţi respingem apelul (…) contestaţia Parchetului şi rămâi cu (…) (neinteligibil) (…)”.

- la data de 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, filele 212 - 221 vol. 4 dup), având asupra sa hârtiile pe care erau notate datele de identificare a mai multor dosare penale cu termen de judecată la 18 aprilie 2014, inclusiv adresele subiecţilor procesuali, inculpatul A. le-a solicitat inculpaţilor C. şi D., să contacteze potenţialii mituitori, printre care şi pe condamnatul L. şi inculpatul M., ocazie cu care urma să le transmită „oferta” judecătorului ce le soluţiona dosarele, pe care puteau să o obțină în schimbul unei sume de bani:

(„Da, la doi, ăsta, Bucureşti. Scrie-l şi p-ăsta! Lege mai favorabilă! Şi (…) şi lu’ acesta, pot să-i mai dau(…) să-i mai reduc. Uite, de la şase la cinci şi el vrea mai puţin, trei. Şi ăsta.”). Inculpatul C. s-a interesat: „Şi ăsta cine e?”, „În ce sector stă?”. Răspunsul inculpatului A. („L.”, „Bucureşti, (…)”, „(…) sector 5”) nu a trezit interesul inculpatului C., sugerând că problema ar trebui să fie rezolvată de inculpatul D., care locuia în acelaşi cartier cu potenţialul mituitor („E în cartier la tine”), și care a fost de acord: „sector 5! Stai că mă duc să le notez”. Ulterior, inculpatul D. a reluat discuţia: „Ăsta unde e? nea L.?”, iar inculpatul A. a dictat din nou adresa contestatorului L.: „Strada ... număru’ treisprezece, apartament unu (…)”, „treisprezece, apartament unu (…) sector cinci”. Inculpatul A. i-a solicitat inculpatului D. să îi transmită condamnatului L. „oferta” sa, în schimbul unei sume de bani: „Şi (…) şi-i mai reduc. Că la ăsta e şase ani. I-a admis la fond, dar de la şase la cinci. Îi reduc la trei (…)”, „La cât vrea el. Da? Sunt singur aicea, îţi dai seama că (…) (neinteligibil) (…)”.

În condiţiile în care inculpatul D. a afirmat că s-a deplasat la domiciliul unui potenţial mituitor, a cărui identitate nu a putut fi stabilită în contextul convorbirii: „Nu, mă! Am mai fost la (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul A. s-a interesat: „Uite, mă, aici, O.O.O., ai fost și la ăsta cumva? O.O.O.!”, „Strada ... A dat cu cuțitu’, tentativă la omor deosebit de grav (…)”. Inculpatul D. a solicitat informaţii suplimentare: „Ce e ăsta?”, „Cum îl cheamă pe ăsta?”, „E liber?”, fiind lămurit de judecător, atât asupra datelor de contact, cât şi cu privire la mesajul care trebuia transmis: „M.”, „E liber!? La tentativă (…). Ăla a dat cu cuţitu’, i-a dat patru ani cu(…) suspendare”, „Strada .... Du-te şi zi-i: «Du-te-n (…) (cuvânt obscen) (…)» Îi zici: «M., (…) (cuvânt obscen) (…) morţii tăi!» Şi are avocat tare, n-am mai notat avocatul. Deci are bani”, „Treizeci şi trei! Aicea (…) Poţi să-l (…) „Zi-i: «Bă, dă-te-n pana mea, vrei să rămâi cu ce(…)?» I-a dat patru ani cu suspendare sub supraveghere şi rămâne aşa. Da’ a făcut parchetul (…) (cuvânt obscen) (…) mea!”.

Inculpatul C. a propus ca „oferta” destinată inculpatului M. să fie mai atractivă pentru potenţialul mituitor, în sensul reducerii pedepsei de 4 ani închisoare, la 2 ani („Da, dar poţi să-i dai doi ani. Dacă vrea!”). Inculpatul A. a refuzat propunerea („Da! Nu! Lasă-l aşa!”), explicând că singurul motiv pentru care nu avea posibilitatea să reducă pedeapsa aplicată inculpatului M. era acela că inculpatul nu declarase apel: „Păi,, n-a făcut el, n-am cum să-i dau”, „Nu, mă optzeci şi şase e ăsta. Patru ani cu optzeci şi şase înseamnă (…) indice unu, adică suspendare sub supraveghere. Rămâne nefăcut (…) El n-a făcut, dacă făcea, pedeapsa (…)”.

- cu prilejul discuţiilor de la aceeaşi dată, 16 aprilie 2014, inculpatul A. le-a solicitat inculpaţilor C. şi D., să contacteze potenţialii mituitori, respectiv apelanţii părţi civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. din Dosarul nr. x/292/2013, ocazie cu care a stabilit şi mesajul care urma le fie transmis acestora, şi anume că ar fi indicat să renunţe la serviciile avocatului ales şi, în schimbul „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti favorabile - de majorare a pretenţiilor civile, să remită o sumă de bani judecătorului de caz, încercând astfel să obţină beneficii de la părţile civile dintr-un dosar penal, rude ale victimei unui accident rutier.

Inculpatul A. a relatat circumstanţele faptice din dosarul menţionat, remarcând cuantumul redus al daunelor acordate părţilor civile de către instanţa de fond: „Uite, bă, aci! Toți sunt din comuna PERETU. A omorât un copil de cin’sprezece ani. Şi am zis: «Aoleu, mânca-ţi-aş gura!» Cu mașina, ăsta. Și le-a dat la ăștia, doar şaptezeci de mii le-a dat la părinți și vreo treizeci de mii la frați și la surori, la toți ăștia. Şaptezeci-şaptezeci tată-mamă, frații treizeci-treizeci. Şaptezeci-şaptezeci, treizeci-treizeci!”, „De euro, da, mânca-ţi-aş gura ta! Nu, lei, lei. Pardon! Lei, lei, lei. Lei am şi scris. Lei, lei”.

Inculpatul D. s-a interesat de adresa potenţialilor mituitori: „Şi unde (…) (neinteligibil) (…)?”, iar inculpatul i-a furnizat informaţia solicitată, în sensul că părţile civile aveau domiciliul în comuna Peretu, lângă localitatea Alexandria: „Toți, com. Peretu, Alexandria, Alexandria!”.

În continuare, inculpaţii au analizat faptul că părţile civile erau reprezentate de avocatul P.P.P.P., pe care îl cunoşteau ca fiind un avocat care obişnuia să pretindă hotărâri judecătoreşti mult prea favorabile şi care nu trebuia contactat, întrucât era cercetat penal şi prezenta un potenţial de risc pentru gruparea infracţională în cauză. Prin urmare, inculpaţii A., C. şi D. au hotărât că era mai indicat să contacteze în mod direct părţile civile, pentru a le propune obţinerea unei soluţii favorabile, prin coruperea judecătorului, prilej cu care părţile civile urmau să fie sfătuite să renunţe la serviciile avocatului ales. După ce inculpatul A. le-a adus la cunoştinţă interlocutorilor săi că „Da, îl au pe avocat pe P.P.P.P. (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul C. şi-a amintit că: „Da, da, da (…) (neinteligibil) (…). Îl ştiu, ăla (…)”, iar D. a rememorat din circumstanţele altei speţe: „I-a dat mult (…)”. La rândul său, A. a relatat modalitatea dură de negociere a respectivului avocat: „Eu ştiu de la ei: «Mă, dă-te-n (…) (cuvânt obscen) (…) mea, în loc de şaptezeci de mii de lei, scrii euro!»”. Inculpatul D. şi-a exprimat opinia cu privire la persoana avocatului: „Ăsta e periculos!”, fiind în asentimentul inculpatului A.: „E periculos omu’ (…). E periculos! A avut dosar (…) a avut dosar(…) A, nu! (…) (neinteligibil) (…)”.

În final, inculpatul A. a fost cel care a decis contactarea directă a părţilor civile şi excluderea avocatului ales al acestora: „O să te duci la ei, să zici: «Bă, dați-l în (…) (cuvânt obscen) (…) mea pe cheliosu’. (…) (neinteligibil) (…) »”. Inculpatul C. a remarcat faptul că s-ar putea să existe un impediment în ceea ce priveşte eventualele pretenţii ale avocatului: „Are contract”, însă A. nu apărut impresionat de acest argument: „Are contract, da. Da (…) (neinteligibil) (…) Com. Peretu, Alexandria”. Ulterior, inculpatul a reluat ideea: „Zi-i «Băi, lăsaţi-l dracu’ pe cheliosul ăla, că vă dau eu!», dar dacă are contract, vorba lu’ C.!”.

Totodată, inculpatul A. a evidenţiat faptul că „oferta” sa viza o hotărâre definitivă: „Da, îi rămâne definitivă la noi (…) (neinteligibil) (…) Familia N., N. şi T., T. şi V.. Ăstea sun t(…)”, „Şi T.. Iar ăştia sunt din partea mamei copilului. Ăştia (…) Păi (…) Ăştia-s bunicii. Şi le-a dat şi ăstora câte zece lei, ă (…) câte treizeci de mii. Deci, sunt în familie. Familia N. şi T. şi V., în sensul că la copil, acesta e (…). Ţi-am zis (…) ”. În acelaşi context, inculpatul C. s-a interesat dacă: „Îi laşi la vatră acum?”. Iniţial, A. nu a înţeles sensul întrebării, ceea ce l-a determinat pe C. să o repete „Îi laşi la vatră acum?”, şi inculpatul a înţeles că interlocutorul făcea referire la posibilitatea pronunţării soluţiei la următorul termen de judecată: „Da, o să iasă, sigur că da!”.

Inculpaţii au calculat cuantumul despăgubirilor care ar fi putut fi acordate, prin admiterea apelurilor declarate de părţile civile. Astfel, la întrebarea inculpatului D.: „Deci stai, mă, cât are? Are (…) (neinteligibil) (…)”, inculpatul A. a reiterat hotărârea instanţei de fond: „Deci, părinţii au câte şaptezeci (…) câte şaptezeci de mii fiecare (…) (neinteligibil) (…) da, de lei”, moment în care inculpatul C. a efectuat conversia valutară: „Câte şaisprezece mii de euro” (la paritatea de 1 euro = 4,4 lei, suma de 70.000 lei reprezintă echivalentul a 15.909 euro). Inculpatul a continuat: „Da. Fraţii au, că-s copii, au copii la rândul lor (…) fraţii au câte treizeci de mii”, moment în care inculpatul C. a realizat că sumele de bani cu care erau despăgubite părţile civile erau prea mici, pentru a acoperi şi sumele de bani pretinse cu titlu de mită: „Da (…) (neinteligibil) (…) nu facem nimic aici (…) (neinteligibil) (…)”, situaţie în care a propus o majorare semnificativă a despăgubirilor civile, prin multiplicarea sumei cu paritatea euro/lei: „Dă în euro, şaptezeci de mii de euro, direct!”. După ce a analizat propunerea inculpatului C., inculpatul A. a hotărât o soluţie de mijloc: „Șaptezeci de mii de euro. Îi dau dublu, mă, are douăzeci și unu, îi dăm cincize (…) Câte cincizeci de mii de euro la fiecare (…) (cuvânt obscen) (…) mea”, iar D. a aprobat: „euro”. Inculpatul A. a explicat că plata despăgubirilor civile era asigurată: „Păi, el zice: «Dom’le în contract scrie că asigurarea e până la cinci milioane de euro» Şi ăsta(…) ei asta au pretins”. Inculpatul D. a dorit să se asigure că a înţeles rolul său: „Deci, eu mă duc la Peretu, da?”, iar inculpatul a confirmat: „Da, Peretu, în judeţu’(…) Alexandria (…). Toţi sunt din comuna aia. Şi (…) îi împăcai, împăcai (…) (neinteligibil) (…) îi rezolvăm (…) (neinteligibil) (…). Ţi-am dat trei, dă-te-n (…) (înjură) (…). Te-am umplut de tot respectu’!”.

În acest punct de analiză, Înalta Curte are în vedere şi că, deşi, în final, s-a stabilit ca inculpatul D. să se deplaseze la domiciliile condamnatului L., inculpatului M. şi ale părţilor civile, această decizie a fost luată prin acordul celor trei inculpaţi, fiind determinată în cazul lui L. de proximitatea adresei condamnatului în raport cu locuinţa celui prim menţionat („E în cartier la tine”). Totodată, „oferta” adresată potenţialilor mituitori a fost stabilită de comun acord (C. a propus ca pedeapsa de 4 ani închisoare pentru M. să fie redusă la 2 ani, iar în cazul părţilor civile - în momentul în care a realizat că sumele de bani cu care erau despăgubite acestea erau prea mici, pentru a acoperi şi sumele de bani pretinse cu titlu de mită - a propus o majorare semnificativă a acestora, prin multiplicarea sumei cu paritatea euro/lei).

Prin urmare, în întregul context faptic prezentat, Înalta Curte constată că inculpatul C. a sprijinit logistic activitatea infracţională şi a participat efectiv la conceperea planului infracţional şi la punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, contribuţia acestuia la desfăşurarea activităţii infracţionale fiind circumscrisă formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen.

Având în vedere procesele-verbale de verificare a datelor existente în baza de date Ecris, (filele 89-91, 47-56 şi 71-75, vol. 9 dup.), listele de şedinţă şi planificările judecătorilor în şedinţele de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (filele 1- 313, vol. 6 dup), declaraţiile martorilor, precum şi documentele relevante din Dosarele nr. x/3/2014, nr. x/93/2013 şi nr. x/292/2013, ataşate la dosarul cauzei, sub aspectul confirmării situaţiei de fapt anterior relatate, instanţa de apel a Înaltei Curţi mai reţine că:

- Dosarul nr. x/3/2014 privea cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de L.. În acest dosar, adresa de domiciliu a condamnatului L. se regăseşte într-un singur document, respectiv în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 214 din 17 octombrie 2012. Prin sentinţa penală nr. 182 din 28 martie 2012 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3288 din 16 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, L. a fost condamnat definitiv la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată - 140 acte materiale, pedepsele fiind contopite cu un spor de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 11 ani închisoare. Ulterior, la 25 februarie 2014, condamnatul L. a formulat contestaţie la executare, care a fost admisă, în parte, de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1025 din 01 aprilie 2014, constatând incidenţa legii penale mai favorabile numai în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, cu consecinţa reducerii pedepsei de 6 ani închisoare la pedeapsa de 5 ani închisoare; în final, constatând că petentul are de executat pedeapsa de 10 ani închisoare, Tribunalul Bucureşti a menţinut pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, L. a formulat contestaţie, care a fost judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, de completul unic al inculpatului A. Astfel, la termenul din 18 aprilie 2014, s-a acordat cuvântul în dezbaterea contestaţiei formulate şi s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de 30 aprilie 2014.

Cu ocazia audierii, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanţă (filele 60 - 63, vol. 5 dup, vol. 3 fila 171 dos inst.), martorul L. a negat că ar fi fost contactat în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor. La adresa sa de domiciliu, locuiesc rudele sale - M.M. (soţie) şi K.K. (soră), acestea relatându-i martorului că nu au fost abordate de nicio persoană, care să le pretindă bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. x/3/2014. Martora M.M. a confirmat și în fața instanței (filele 34-37, vol. 5 dup, vol. 3 fila 19 dos. inst.) că locuieşte în Bucureşti, sectorul 5 şi că nu a fost contactată de nicio persoană, pentru a da bani sau alte foloase în schimbul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile soţului său, L.

- Dosarul nr. x/93/2013 priveşte pe inculpatul M., condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prin sentinţa penală nr. 194 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Ilfov. În antecedentele penale ale inculpatului figurează că acesta a mai fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, la pedeapsa de 16 ani închisoare. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a declarat apel, criticând temeinicia soluţiei instanţei de fond, atât sub aspectul dozării pedepsei, cât şi în ceea ce priveşte individualizarea executării acesteia, dosarul fiind repartizat completului format din judecătorii A. şi N.N.N.N., de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Astfel, la termenul din 18 aprilie 2014, s-a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate de parchet şi partea vătămată O.O.O.O., pronunţarea fiind amânată pentru data de 30 aprilie 2014.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanţă (filele 151-154, vol. 5 dup, vol. 2 fila 281 dos. inst.), martorul M. a confirmat că adresa la care locuieşte este or. O.O.O., jud. Ilfov, declarând că nu a fost contactat de nicio persoană care să îi propună obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor. Acesta şi-a amintit că, la ultimul termen de judecată din Dosarul nr. x/93/2013, judecătorul care a spus că pronunţarea se amână pentru data de 30 aprilie 2014 a fost bărbatul aflat în compunerea completului de judecată, deşi şedinţa era condusă de celălalt judecător din complet, care era femeie.

Martora O.O. a relatat la urmărire penale, declarație menținută și în fața instanței (filele 143-147, vol. 5 dup, vol. 3 fila 18 dos. inst.) că, în calitate de apărător ales, l-a asistat pe inculpatul M. pe parcursul desfăşurării tuturor procedurilor judiciare, în dosarul penal în care acesta este cercetat pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Martora şi-a amintit că la termenul de judecată din 18 aprilie 2014, când s-a dat cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate în Dosarul nr. x/93/2013, au existat câteva aspecte pe care le-a perceput ca fiind neobişnuite. Astfel, deşi şedinţa de judecată era condusă de judecătorul N.N.N.N., martora a observat că inculpatul A. cunoştea foarte bine dosarul inculpatului M., întrucât, cu prilejul deliberării completului asupra procedurilor dezbătute, A. era cel care a vorbit, iar cel de-al doilea judecător părea că doar achiesează la hotărârile colegului de complet. Astfel, s-a creat aparenţa că inculpatul A. a fost cel care a hotărât motivul pentru care au fost respinse probele propuse în apărare de inculpatul M., acelaşi judecător observând că partea civilă nu motivase apelul, în final, acesta afirmând că pronunţarea trebuie să se amâne pentru data de 30 aprilie 2014.

- Dosarul nr. x/292/2013, având ca obiect ucidere din culpă, se afla în calea de atac a apelului şi privea pe apelanţii părţi civile N., O., P., R., S., T., U., R.R.R.R., X. şi V.. La dosarul cauzei se regăseşte împuternicirea avocatului P.P.P.P., în calitate de reprezentant al părţilor civile. Prin sentinţa penală nr. 29 din 05 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, s-a dispus, printre altele, admiterea în parte a acţiunii civile şi obligarea inculpatului, în contradictoriu cu asigurătorul SC T.T.T.T. SA, la plata despăgubirilor civile, astfel: către N., O., R.R.R.R., T. - fiecare câte 70.000 lei daune morale şi 7.000 lei daune materiale, R. şi U. - fiecare câte 30.000 lei daune morale, S., P., V. şi X. - fiecare câte 20.000 lei. În fapt, s-a reţinut că, în data de 07 aprilie 2013, inculpatul I., în timp ce conducea un autoturism pe DE 70, pe sensul de mers Roşiorii de Vede - Peretu - Alexandria, a pierdut controlul direcţiei, accidentul rutier fiind soldat cu decesul pasagerilor săi, N. H.iel şi Spînu Aurel. De asemenea, în motivele de apel, formulate de avocatul P.P.P.P., este menţionat că: „Pentru vătămări corporale şi decese (…), limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei (…)”. La termenul din 18 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, completul învestit cu soluţionarea apelurilor declarate în cauza menţionată, format din judecătorii A. şi N.N.N.N., a dispus amânarea cauzei, ca urmare a admiterii cererii părţilor civile.

Fiind audiaţi, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanţă, (filele 155-174, vol. 5 dup, vol. 2 filele 273 - 275 dos. inst.), martorii N., O., P., T., V., domiciliaţi în com. Peretu, jud. Teleorman, au declarat că nu a fost contactaţi de nicio persoană care să le propună obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea judecătorilor.

Totodată, instanţa de apel a Înaltei Curţi are în vedere şi aspectele reieşite din declaraţiile inculpaţilor C. şi D., astfel:

Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale a inculpatului D. (filele 216-220, 230-221, vol. 1 dup) reiese că, în ultimele luni, inculpatul A. obişnuia să le solicite - inculpaţilor C. şi D. - să contacteze anumiţi subiecţi procesuali din dosarele pe le judeca, după ce, în prealabil, le dicta datele personale ale acestora, de pe nişte liste pe care le avea asupra sa. În astfel de situaţii, inculpatul A. s-a interesat dacă inculpaţii C. şi D. cunoşteau acele părţi din dosar, pentru a le contacta şi a le oferi posibilitatea de a obţine hotărâri judecătoreşti favorabile. La solicitarea inculpatului A., inculpatul D. îşi nota numele şi adresa părţilor din dosarele penale pe care trebuia să le contacteze. În schimbul acestor hotărâri judecătoreşti, conivenţa infracţională impunea beneficiarilor intervenţiilor plata unor sume de bani (să îi „cinstească”). Cuantumul sumelor de bani pe care inculpatul D. trebuia se le pretindă nu era precizat de inculpatul A., însă, potrivit înţelegerii prealabile, banii obţinuţi urmau să fie împărţiţi între cei trei inculpaţi.

La rândul său, în cursul urmăririi penale inculpatul C. a declarat (filele 163 - 172, 185 - 187, vol. 1 dup) că a discutat cu inculpaţii D. şi A. despre mai multe dosare penale cu privire la care inculpatul A. afirma că avea posibilitatea să pronunţe soluţii favorabile. La un moment dat, a fost vorba despre un dosar privind nişte ţigani lăutari (cu referire la dosarul privind pe K.). A susţinut că nu îi cunoştea pe aceştia, dar a înţeles că inculpatul D. era cel care avea informaţii în acest sens. Inculpatul C. a declarat că nu a reţinut ce a afirmat inculpatul A. privitor la acest dosar penal. A mai declarat că A. a menţionat, cu prilejul unor discuţii, date din dosare cu accidente de circulaţie, prilej cu care a vorbit despre acordarea de despăgubiri, dar nu a putut preciza numele părţilor sau în concret ce anume soluţie dorea să pronunţe în dosar. Şi-a amintit că inculpatul A. i-a solicitat inculpatului D. să se ducă la rudele unei victime ucise într-un accident de circulaţie pentru a le cere bani în schimbul unei soluţii favorabile.

Așa cum s-a precizat deja în considerentele prezentei decizii, audiaţi fiind în cursul cercetării judecătorești în primă instanţă, inculpatul D., după ce a declarat că își menține declarațiile date anterior, fără nicio justificare pertinentă și le-a nuanțat (vol. 3 filele 15 - 17 dos inst), inculpatul C. revenind, de asemenea fără o justificare pertinentă asupra celor declarate la urmărire penală. Instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a dispus înlăturarea declarațiilor date de cei doi inculpaţi în cursul cercetării judecătorești ca fiind vădit nesincere și făcute pro causa, apreciind că acestea sunt contrazise de celelalte probe administrate.

De asemenea, s-au arătat cele declarate de C. şi D. în faţa instanţei de apel, declaraţiile acestora fiind redate integral în debutul considerentelor.

Constatând existenţa unor similitudini între cele invocate de cei doi inculpaţi în cursul judecăţii, în ambele faze ale procesului penal, instanţa de apel a Înaltei Curţi consideră că argumentele instanţei de fond în libera apreciere a celor declarate de inculpaţi, în urma evaluării tuturor probelor administrate, îşi găsesc valabilitatea şi în faţa instanţei de apel, prin raportare la datele concrete ale cauzei.

Pentru identitate de argumente şi raţionament cu cele expuse la momentul analizării faptei în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului privind pe condamnatul B.B., cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii de luare de mită și motivele pentru care apărările formulate de inculpați sunt în mod evident nefondate, instanţa de apel a Înaltei Curţi reţine că, inculpatul A., aflat în compunerea completului unic C15LPF, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a dispune o soluţie de respingere a contestaţiei declarate împotriva sentinţei penale nr. 145 din 28 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, cu consecinţa reducerii pedepsei definitive a condamnatului K., precum şi a contestaţiei declarate împotriva sentinţei penale nr. 1025 din 01 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, cu consecinţa reducerii pedepsei definitive a condamnatului L.

De asemenea, se reţine că inculpatul A., aflat în compunerea completului colegial C15A, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a se pronunţa asupra apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 194 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Ilfov, cu consecinţa menţinerii pedepsei la 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului M.

Intenţia inculpatului A. de a pronunţa soluţiile favorabile celor nominalizaţi a fost determinată de presupunerea că aceştia ar avea posibilităţi financiare („Păi, ăla are posibilitate, e spălat ţiganu’!” - cu referire la K., „Şi are avocat tare, n-am mai notat avocatul. Deci are bani” - cu referire la M.), care le-ar fi permis să „plătească” şi sumele de bani necesare „obţinerii” unor hotărâri judecătoreşti.

În acelaşi timp, se reţine că inculpatul A., aflat în compunerea completului colegial C15A, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, avea posibilitatea de a se pronunţa asupra apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 29 din 05 martie 2013 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, cu consecinţa majorării despăgubirilor civile acordate părţilor civile, prin hotărâre judecătorească definitivă. Intenţia inculpatului A. de a pronunţa o soluţie favorabilă părţilor civile a fost determinată de faptul că despăgubirile civile urmau să fie plătite de o societate de asigurare, ceea ce l-a condus la presupunerea că părţile civile ar fi fost dispuse să „plătească” şi suma de bani necesară „obţinerii” unei hotărâri judecătoreşti.

Intenţia de a încasa de la fiecare dinte cei anterior nominalizaţi a unei sume de bani, în schimbul pronunţării unor hotărâri judecătoreşti favorabile acestora, a fost pusă în executare de inculpatul A., care, aflând, cu ajutorul inculpatei B., datele personale ale potențialilor mituitori din dosarele menţionate (în cazul lui K. şi L. acestea existând numai la fila 4 a Dosarului penal nr. x/93/2014, respectiv numai în Mandatul de Executare a Pedepsei Infracționale nr. 214 din 17 decembrie 2012 a Dosarului penal nr. x/3/2014), în timp ce se afla la adresa din Bucureşti, sectorul 2, şi, după ce şi-a luat măsurile de precauţie necesare evitării unei eventuale depistări din partea organelor de urmărire penală (lăsarea telefoanelor mobile în altă încăpere şi deplasarea în grupul sanitar al locuinţei), le-a solicitat în mod explicit inculpaţilor D. şi C. să noteze toate informaţiile legate de numele, prenumele şi adresa beneficiarilor hotărârii judecătoreşti, să se deplaseze la locuinţele respective şi să le solicite o sumă de bani, în schimbul unei hotărâri judecătoreşti favorabile: („Păi, ce dracului! Îi spui: «Îţi respingem apelul (…) contestaţia Parchetului şi rămâi cu (…) »”- ofertă pentru K.; „Şi (…) şi-i mai reduc. Că la ăsta e şase ani. I-a admis la fond, dar de la şase la cinci. Îi reduc la trei (…)”, „La cât vrea el. Da? Sunt singur aicea, îţi dai seama că (…) (neinteligibil) (…)” - ofertă pentru L.; „Du-te şi zi-i: «Du-te-n (…) (cuvânt obscen) (…)» Îi zici: «M., (…) (cuvânt obscen) (…) morţii tăi!»”, „Zi-i: «Bă, dă-te-n pana mea, vrei să rămâi cu ce (…)?» I-a dat patru ani cu suspendare sub supraveghere şi rămâne aşa. Da’ a făcut parchetul (…)” - ofertă pentru M.; „Îi dau dublu, mă, are douăzeci și unu, îi dăm cincize(…) Câte cincizeci de mii de euro la fiecare”, „îi rezolvăm”- ofertă pentru părţile civile).

Relevanţă sub aspectul celor discutate anterior de către inculpaţi, are şi împrejurarea că, la data de la 28 aprilie 2014, cu prilejul convorbirii purtate în mediul ambiental (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 410-414, vol. 4), când inculpatul C. s-a interesat: „Da’ era unu’, K., mai demult?”, „Ăla, ce dracu’, nu a fost (…) (neinteligibil) (…) sau ce a fost?”, inculpatul A. - care nu şi-a manifestat în niciun fel surprinderea sau indignarea faţă de tema discuţiei 0 a dovedit o cunoaştere foarte bună a subiectului. Având în vedere răspunsul dat de inculpatul A., cu referire şi la posibilităţile financiare ale lui K.: „Nu, s-a amânat”, „S-a amânat ăla, da”, „Păi, ăla are posibilitate, e spălat ţiganu’!”, „Şi puteam să-i dau soluţie”, „Puteam să-i dau”, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte consideră că, astfel, magistratul şi-a reiterat intenţia de a pronunţa o soluţie favorabilă condamnatului.

Aspectele evidenţiate crează convingerea instanţei de control judiciar, în acord cu prima instanţă, că pretinderea banilor a fost una implicită, aceasta reieşind din analiza situaţiei financiare a potenţialilor mituitori, dar şi din conivenţa infracţională a inculpaţilor A., D. şi C., aşa cum a fost relatată de ultimii doi inculpaţi menţionaţi şi cum a fost deja descrisă în considerentele prezentei decizii.

Referitor la apărarea inculpatului A., în sensul că activităţile întreprinse nu aveau potenţialul de a-şi produce efectele şi că au avut loc jocandi causa, pentru considerentele deja expuse și care își găsesc aplicabilitatea și în acest punct de analiză, Înalta Curte reţine că explicaţiile acestuia nu sunt convingătoare, prin prisma pregătirii sale, a funcţiei şi a experienţei acestuia, existând mari discrepanţe între o astfel de apărare şi ceea ce relevă ansamblul probator.

Conchizând, în baza unei analize pertinente, Înalta Curte reţine că, inculpatul A. a pus în executare intenţia de a lua mită, iar modul în care a conceput această executare a produs consecinţele periculoase pentru valoarea ocrotită prin incriminarea acestei infracţiuni de corupţie. Având în vedere ofertele concrete - o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă pentru fiecare dintre cei vizaţi, cu datele de contact ale destinatarilor (nume, prenume şi adresă completă), precum şi solicitarea adresată inculpaţilor D. şi C., de către inculpatul A. care prin funcţia în care se afla şi de care se folosea, se situa în vârful ierarhiei grupării infracţionale din care făcea parte, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată că infracțiunea de luare de mită s-a consumat la momentul pretinderii sumelor de bani, urmarea imediată producându-se în integralitate și constând în starea de pericol pentru valoarea socială protejată prin incriminarea acestei fapte.

Totodată, Înalta Curte constată că vinovăția inculpaților A., D. și C. în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită, ce îmbracă forma intenţiei directe, este conturată şi dovedită prin suficiente probe, deja exemplificate.

În aceste condiţii, pentru identitate de argumente şi raţionament cu cele expuse la momentul analizării faptei în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului privind pe D.D., având în vedere contribuţia inculpatului D., la desfăşurarea activităţii infracţionale - contribuţie ce se circumscrie formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen., instanţa de control judiciar apreciază ca nefondată apărarea acestui inculpat cu referire la incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (1) C. pen., privind participaţia improprie, faţă de atitudinea sa pasivă.

2.6. Infracţiunea de trafic de influenţă, comisă de A., cu ajutorul inculpaţilor B. şi C., în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dosarului privind pe condamnatul Z.

Fără a relua consideraţiile teoretice referitoare la condiţiile de existenţă ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen., expuse cu prilejul analizării infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului C., Înalta Curte constată că, în cauză, probele administrate confirmă săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă de către inculpatul A. în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului privind pe condamnatul Z.

Astfel, se are în vedere că, în perioada lunii aprilie 2014, A., în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea inculpatei B. şi prin intermediul inculpatului C., de la o persoană cunoscută sub numele de „H.”, suma de 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z., în Dosarul nr. x/2/2014.

În concret, circumstanţele în care inculpatul A. a săvârşit fapta, cu ajutorul inculpatei B. şi prin intermediul inculpatului C., au fost următoarele:

La data de 26 martie 2014, inculpatul C. s-a întâlnit, în imobilul reprezentând biroul său, cu E.E., ocazie cu care discuţiile au debutat pe fondul lecturării de către inculpatul C. a unei coli de hârtie împăturită, ce îi fusese înmânată de către E.E.. Probele administrate ulterior relevă că, la data menţionată, E.E. l-a întrebat pe inculpatul C. dacă avea posibilitatea să „obţină” o hotărâre judecătorească favorabilă condamnatului Z., în Dosarul penal nr. x/2/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, pe bucata de hârtie înmânată inculpatului fiind menţionat numărul de dosar, numele condamnatului, precum şi numele judecătorului „J.J.J.”. E.E. a apelat la inculpatul C., în considerarea faptului că acesta era prieten cu inculpatul A., zis „Uncheaşu”.

La data de 07 aprilie 2014, inculpaţii A., B. şi C. s-au deplasat din camera de zi în grupul sanitar al imobilului din Bucureşti, pentru a discuta despre mai multe dosare penale, cu intenţia de pretinde şi încasa bani de la subiecţii procesuali, în schimbul „obţinerii” unor hotărâri judecătoreşti favorabile. Printre aceste cauze penale s-a aflat şi Dosarul nr. x/2/2014, privind contestaţia în anulare formulată de condamnatul Z. După ce A. i-a adus la cunoştinţă că dosarul nu era repartizat la completul din care face parte judecătorul J.J.J. („Nu-i la J.J.J.!”), inculpatul C. şi-a manifestat surprinderea: „Nu-i la J.J.J., ă?”, iar inculpata B. a oferit lămuriri suplimentare: „Nu. Au intrat ăstea două(…) una din alea vechi, dar o să ne uităm după aia (…) (neinteligibil) (…)”.

La întrebările adresate de inculpatul A. - „Cine e? Cine intră? Poa’ să intre J.J.J.? Că J.J.J. a fost azi.” şi inculpatul C. - „A, s-a dat termen?”, inculpata B. a răspuns imediat: „S-a amânat pentru că (…) (neinteligibil) (…) de fond (…)”, „Nu e J.J.J., că nu e completul lui”. În continuare, inculpatul C. şi-a amintit: „A, stai puţin, S-a amânat din cauză că o doamnă pleacă la Înalta (…) (neinteligibil) (…)?”, iar inculpatul A. a răspuns afirmativ („Da”, „E în concediu una din doamne”), în timp ce B. a confirmat informaţia: „E în concediu”.

În acest punct de analiză, instanţa de apel a Înaltei Curţi remarcă faptul că subiectul legat de dosarul lui Z. nu era nou, acesta mai fusese abordat de inculpaţi, iar inculpata B. era la curent cu situaţia respectivului dosar. Totodată, constată din continuarea discuţiilor, interesul manifestat de cei trei inculpaţi în legătură cu compunerea completului ce urma să judece contestaţia în anulare formulată de Z.

Astfel, cu acelaşi prilej, după ce inculpaţii au discutat despre o altă intervenţie care viza un dosar penal privind doi cetăţeni turci, cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală, au revenit asupra Dosarului nr. x/2/2014, privind pe Z.. În contextul în care C. îşi punea problema încasării unei sume de bani („Cum dracu’ să ia banii (…) (neinteligibil) (…) unde i-ai dat!?”, „Că (…) vede lumea că dai (…) (neinteligibil) (…)”, inculpata B. a luat în glumă respectivele temeri ale interlocutorilor săi: „Ete, ce griji ai tu! Eu îţi spun ce să-mi iei de Paşti (…)”. C. a insistat: „Stai că-ţi ia de Paşti! Ascultă-mă puţin! Ce zici cu (…) astea dacă e? Poa’ să intre J.J.J.? Poa’ să vină (…) (neinteligibil) (…)?”, iar inculpatul A. a afirmat că exista posibilitatea ca judecătorul J.J.J. să facă parte din completul ce urma să judece contestaţia în anulare: „E posibil, după mine, da”, „Da. Poa’ să intre, poate”, „S-a vorbit cu (…) (neinteligibil?) (…)”. Inculpatul C. a înţeles că unul dintre judecătorii învestiţi cu judecarea cauzei penale respective urma să fie înlocuit de un alt judecător („E bolnavă, care învaţă”, „Care învaţă pentru Înalta”). Deşi inculpatul A. a concluzionat că judecătorul aflat în concediu nu va mai judeca Dosarul nr. x/2/2014 („Nu mai intră, mă!”, „E normal, că examenul ăsta durează (…) nu ştii cât. După (…) (neinteligibil) (…) de două luni se lungeşte”), inculpata B. l-a contrazis, susţinând că exista posibilitatea ca să revină în compunerea completului de judecată: „Ştiu, dar n-are cum să-şi ia concediu atât de mult, că nu-i dă nimeni pe (…)”.

La data de 10 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 110-120, vol. 4), în grupul sanitar al biroului său, inculpatul C. a discutat iarăşi cu E.E., despre dosarul penal privind pe condamnatul Z.: „Mă, am rezolvat-o. Înţelegi? Dă-i ei banii, o rezolvăm pe douăzeci şi cinci. E destul, ce să? (…) (neinteligibil) (…)”. Totodată, inculpatul C. i-a adus la cunoştinţă interlocutorului său faptul că, în contextul unei convorbiri anterioare, îi furnizase în mod greşit datele referitoare la compunerea completului de judecată: „Da’ nu e J.J.J.!”, „Nu e J.J.J., cum mi-aţi dat voi. E alte două femei. Nu e (…)”. „Da, nu e J.J.J.. Nu e”. E.E. a motivat eroarea produsă: „Atunci a fost J.J.J., data trecută”, cu referire la compunerea completului de judecată de la termenul din 14 martie 2014. Revenind asupra punctului de interes al discuţiei, inculpatul C. a subliniat că important era că intervenţia solicitată putea fi realizată, în schimbul unei sume de bani: „Lasă, mă! A fost un complet aşa, aiurea. Da’ nu contează cine e”.

Cu acelaşi prilej, E.E. a exprimat o pretenţie a cumpărătorului de influenţă, şi anume aceea ca acesta să se întâlnească cu traficantul de influenţă: „Ce vroiam să-ţi zic: cu cine mă întâlnesc, cu cumnată-sa asta: «Uite, bă», să vadă şi ea (…) (neinteligibil (…). Vă întâlniţi cu nebunu’ acesta?”, „Adică să-i spună, să-i spună clar!”, posibilitate care a fost refuzată categoric de inculpatul C.: „Niciodată, mă! Dacă vrei să faci, dacă nu, nu! Nu se întâlneşte cu nimeni”, „Nu, mă”. Faţă de reacţia vehementă a inculpatului C., E.E. a revenit asupra solicitării sale, încercând să se asigure că „afacerea” era una sigură: „A, gata, între noi, gata! Da’ e siguranţă, nu fac (…) (neinteligibil) (…)?”, sens în care inculpatul C. a garantat seriozitate: „O săptămână, după câteva zile, îţi dă banii, H. şi aia e! I-a venit (…) (neinteligibil]) (…) omu’ acasă”. La rândul său, E.E. l-a asigurat pe C. că va primi banii pretinşi în schimbul obţinerii hotărârii judecătoreşti favorabile: „Nu e nicio problemă, ţi-am zis, de rezolvare, da?”. Înţelegerea a fost perfectată: „Deci, totu-i e OK, nu?”, când inculpatul C. a confirmat: „Da, băiatu’ meu!” şi E.E. s-a declarat mulţumit: „Gata, dacă e beton, e beton. Gata! Atâta vroiam să ştiu”.

Ulterior, la data de 15 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 161-182, 192-199, vol. 4 dup), inculpatul C. a reluat discuţia cu inculpatul A. despre cauza penală anterior menţionată: „Băiatu’ lui, vinerea, care a zis că e la Duță, e la (…) (neinteligibil) (…)”, „şase ani”, răspunsul inculpatului A. relevând că acesta era la curent cu situaţia dosarului: „A, e la alea două femei, da. A, ăla de l-a făcut (…). Da, mă, deci, gata (…) (neinteligibil) (…)”., „Care n-a făcut recurs şi avea dreptul la recurs şi i-a dat la fond dumneaei (…). Gata, mă, hai, că ştiu” (Dosarul nr. x/2/2014 a fost soluţionat la fond de judecătorul Z.Z.).

În continuare, inculpatul C. a rememorat faptul că: „Nu ştiu, avem numărul în, în dosar. Ai numărul. Ăla trebuie rezolvat. Luăm treizeci de bulioane şi (…) (neinteligibil) (…)”, moment în care a fost mustrat de inculpatul A., pentru a vorbi mai încet: „Şt!”. Cu toate acestea, inculpatul C. a continuat: „Păi, nu? Măcar câte cinci mii de fiecare (…) (neinteligibil) (…). Dai la ăia zece-cinşpe mii şi (…) (neinteligibil) (…). E, mă, corect?”, fiind completat de A.: „Z.Z.Z.Z., uite, mă, Z.Z.Z.Z. Gata, mă”. În împrejurările în care probabil inculpatul era în posesia unui înscris, C. a insistat: „Ia, ia, ia, desfă-l! Ăla e, ia?”, A. i-a confirmat: „Ăsta e, mă, Z.Z.Z.Z. (…)”. Întrucât conversaţia avea loc în grupul sanitar, inculpatul A. a dorit să întrerupă discuţia: „Ieşiţi afară, dracu’, că mă cac pe mine!”, replică în urma căreia C. a protestat „A, când vorbeşti cu mine te ia, te ia căcarea!”, după care a continuat: „Da, mă, a făcut contestaţie în anulare a pedepsei”, fiind aprobat şi de D.: „Asta e, da!”.

La data de 16 aprilie 2014 (proces-verbal de redare şi planşe foto, filele 200-211, vol. 4 dup), în contextul aceluiaşi tip de discuţii privind dosarele penale de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în baia imobilului în cauză, inculpatul C. a revenit asupra subiectului legat de contestaţia în anulare formulată de Z.: „Auzi, mă?”, „Da’, ăla, pe douăzeci şi cinci, ai vorbit ceva?”, primind un răspuns afirmativ de la inculpatul A.: „Da”. În continuare, C. s-a interesat „Iese?”, ocazie cu care a primit un răspuns echivoc: „S-a schimbat completu’, nu mai e aia care se duce B. (…) (neinteligibil) (…). E una, e una care (…) (neinteligibil) (…)”.

Raportând la dispoziţiile 289 alin. (1) C. pen., întregul context faptic prezentat, instanţa de apel a Înaltei Curţi apreciază că este demonstrată lipsa de substanță a apărării inculpaţilor A., B. şi C. referitoare la inexistența faptei. Aceasta întrucât, dialogurile inculpaţilor confirmă nu doar existenţa hotărârii infracţionale, ci inclusiv punerea în executare a acesteia, inculpaţii având reprezentarea explicită că vor obţine suma de 30.000 euro ca preţ al traficului de influenţă exercitat de inculpatul A. în legătură cu soluţionarea favorabilă de către completul colegial C15A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a Dosarului nr. x/2/2014 privind pe Z. Contribuţia inculpaţilor B. şi C. la desfăşurarea activităţii infracţionale se circumscrie formei de participaţie a complicităţii, conform art. 48 C. pen.

Revenind la probele administrate, pe baza cărora s-a creat convingerea atât a instanţei de fond, cât şi a celei de control judiciar, în sensul considerentelor arătate, Înalta Curte mai are în vedere că Dosarul nr. x/2/2014, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 14 februarie 2014, are ca obiect contestaţia în anulare formulată de Z., împotriva Deciziei penale nr. 31/A din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 2961 pct. 1 lit. 1) rap. la art. 2961 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. La dosarul cauzei se regăseşte (fila 10, vol. 8) procesul-verbal din 11 martie 2014, potrivit căruia s-a stabilit că, în locul judecătorului V.V.V.V., aflat în concediu de odihnă în perioada 10 martie 2014 - 21 martie 2014, va fi planificat în şedinţa de judecată din 14 martie 2014, completele C10A, C10Co şi C10LPF, judecătorul J.J.J.

În Dosarul nr. x/2/2014, Z. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 886/14 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, completul unic al judecătorului Z.Z. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat, cu prilejul judecării apelurilor declarate, hotărârea judecătorească ultim menţionată şi, prin Decizia nr. 31/A din 29 ianuarie 2014, l-a condamnat pe Z. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Verificările efectuate au relevat că la momentul la care E.E. i-a înmânat biletul inculpatului C., completul învestit să judece Dosarul nr. x/2/2014 era format din judecătorii U.U.U.U. şi V.V.V.V.. În data de 11 martie 2014, ca urmare a aprobării concediului judecătorului V.V.V.V., acesta a fost înlocuit cu judecătorul J.J.J. Dosarul nr. x/2/2014 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la 14 februarie 2014, cu patru termene de judecată: 14 martie 2014 (completul format din judecătorii U.U.U.U. şi J.J.J.), 28 martie 2014 (completul format din judecătorii U.U.U.U. şi V.V.V.V.), 25 aprilie 2014 (completul format din judecătorii X.X.X.X. şi V.V.V.V.) şi 29 aprilie 2014 (completul format din judecătorii X.X.X.X. şi V.V.V.V.), la ultimul termen de judecată fiind pronunţată şi decizia penală de respingere a contestaţiei în anulare formulate de Z.

În cauză, în cursul urmăririi penale a fost audiat martorul Y. (filele 4 - 7, vol. 5 dup), şoferul inculpatului C., (care a intrat în birou în timpul întâlnirii dintre inculpatul C. şi E.E., din 26 martie 2014), acesta declarând că că persoana care apare în imaginile înregistrate în cauză, în ziua de 26 martie 2014, în imobilul din, sectorul 2, îi este cunoscută sub numele de „H.”, fără a putea furniza alte elemente de identificare, cu excepţia faptului că acesta ar locui în localitatea Voluntari, jud. Ilfov. Ulterior, martorul a dat o nouă declaraţie (filele 8 - 10, vol. 5 dup), precizând că îl recunoaşte, după fotografie, pe H. ca fiind persoana care figurează în fişa de evidenţă a populaţiei cu numele E.E. A precizat că nu se află în relaţii de prietenie cu acesta, singura legătură dintre ei fiind că amândoi locuiesc în localitatea Voluntari. Cu aproximativ două-trei luni în urmă, susnumitul a venit la biroul inculpatului C., din sector 2, ocazie cu care a avut o discuţie cu persoana ultim menţionată. Nu a putut relata care a fost subiectul discuţiei, însă după plecarea acestuia, inculpatul C. relatat că H., ar avea un client care doreşte să cumpere nişte tăuraşi. A doua zi, H. chiar a venit la ferma lui C., din com. Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, cu persoana interesată în achiziţionarea tăuraşilor. Întâlnirea a avut loc la biroul inculpatului C., de la adresa menţionată anterior, iar martorul s-a recunoscut în aceste imagini ca fiind participant la întâlnire, dar a declarat că nu a reţinut subiectul discuţiilor. Y. şi-a amintit că, la un moment dat, C. şi E.E. s-au ridicat şi au mers într-una din încăperile alăturate, însă nu cunosc ce au discutat, pentru că au închis uşa.

Audiat fiind şi în cursul cercetării judecătorești, martorul Y. (vol. 3 fila 21 dos. inst.) și-a menținut declarațiile făcute la urmărire penală, afirmând suplimentar faptul că obișnuia să achiziționeze vin pe care inculpații îl consumau în timp ce se aflau în imobilul din București.

În acest punct, Înalta Curte aminteşte că, deşi proba solicitată în apărare de inculpaţii A. şi C., constând în audierea martorului Y. a fost încuviinţată de către instanţa de apel, audierea acestui martor nu a fost posibilă. În urma citării acestuia la domiciliul din ţară, s-a comunicat de către soţia martorului, conform procesului verbal transmis la dosarul cauzei de către Poliţia oraşului Voluntari, că martorul Y. este plecat să muncească în Anglia. Citarea acestuia în străinătate nu a fost posibilă, având în vedere că apărarea nu a furnizat, conform dispoziţiilor instanţei, date privind adresa sau locul de muncă din Anglia al martorului. De asemenea, aminteşte că, la interpelarea instanţei de apel în legătură cu citirea declarațiilor anterioare ale acestui martor, din cursul urmăririi penale şi din cursul judecății în faţa instanţei de fond, apărarea a precizat că nu insistă în citirea respectivelor declaraţii.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul C. a declarat (filele 163-172, 185-187, vol. 1 dup) că nu îşi aminteşte prin intermediul cărei persoane l-a cunoscut pe E.E., dar a discutat cu această persoană despre dosarul penal privind pe Z. Fiindu-i prezentate mai multe planşe foto, privind întâlnirile pe care inculpatul le-a avut cu E.E., din datele de 26 martie 2014 şi 10 aprilie 2014, C. şi-a amintit că persoana menţionată anterior locuieşte în oraşul Voluntari şi că are o curte a locuinţei de 4.000 mp. Alte date care să conducă la identificarea lui H. nu a putut oferi. A relatat că „H.” l-a întrebat dacă poate să îl ajute pe condamnatul Z. să obţină o condamnare mai favorabilă, justificând faptul că a auzit de la cineva că inculpatul C. cunoştea un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, inculpatul A. a afirmat că nu cunoaşte nimic despre acest dosar, după care a susţinut că poate fi „rezolvat”, pentru ca, în final, să spună că nu se mai poate soluţiona favorabil. Atunci când a spus că poate să îi dea o soluţie favorabilă, inculpatul A. a crezut că dosarul este pe lista lui de şedinţă, ceea ce nu era real. A. a susţinut că avea posibilitatea să intervină în favoarea acestui condamnat şi după ce a aflat că dosarul nu era judecat de el, afirmând că poate să vorbească cu cele două judecătoare care se aflau în compunerea completului de judecată. A afirmat despre una din aceste judecătoare că urma să plece în concediu şi, despre cealaltă, că este „nevastă de securist”. Ulterior, a revenit asupra acestei afirmaţii, spunând că nu avea posibilitatea să intervină pe lângă aceste judecătoare şi că Z. ar trebui să ceară amânare până la plecarea în concediu a uneia dintre judecătoare. I-a dat de înţeles, astfel, că ar putea să intervină pentru soluţionarea favorabilă a dosarului într-un viitor în care judecătoarea respectivă ar fi plecat în concediu şi ar fi fost înlocuită de un alt judecător.

În acest punct, instanţa de control judiciar constată că, fiind audiat de instanța de fond, inculpatul C. a revenit, fără o justificare pertinentă asupra celor declarate în cursul urmăririi penale. Așa cum s-a precizat deja în considerentele prezentei decizii, instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a dispus înlăturarea declarațiilor date de inculpatul C. în cursul cercetării judecătorești ca fiind vădit nesincere și făcute pro causa, apreciind că acestea sunt contrazise de celelalte probe administrate.

Cu ocazia audierii inculpatului C. de către instanţa de apel, declaraţiile acestuia fiind redate integral în debutul considerentelor, acesta a invocat aspecte similare celor declarate în faţa instanţei de fond, solicitând - aşa cum s-a arătat deja - înlăturarea declaraţiei date în cursul urmăririi penale.

Constatând că argumentele instanţei de fond în libera apreciere a celor declarate de inculpat, în urma evaluării tuturor probelor administrate, îşi găsesc valabilitatea şi în faţa instanţei de apel, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, legal, instanţa de fond a Curţii de Apel Bucureşti a înlăturat din materialul probator, declaraţia dată de inculpatul C. în cursul cercetării judecătoreşti, apreciind că aceasta este în mod vădit nesinceră, afirmaţiile inculpatului neavând susţinere în probele dosarului şi fiind lipsite de coerenţa necesară combaterii concluziei că declaraţiile date în faţa instanţei au fost adaptate interesului de moment al acestuia.

În continuare, instanţa de control judiciar mai are în vedere că, în cauză, a fost identificat H. în persoana martorului E.E., din oraşul Voluntari, jud. Ilfov, care a declarat la urmărire penală (filele 48 - 55, vol. 5 dup) că, înainte de sărbătorile de Paște din anul curent, cu aproximativ o săptămână înainte de aceste sărbători, s-a întâlnit cu o femeie care dorea să îi vândă un autoturism. Din discuţiile cu această femeie martorul a aflat că acea maşina de vânzare aparţinea fiului interlocutoarei sale, care, în acea perioadă, se afla în închisoare, fiind arestat degeaba pentru două cartuşe de ţigări.

Fiindu-i prezentată fotografia numitei G., din fişa de evidenţă a populaţiei, E.E. a recunoscut-o după fotografie pe femeia la care a făcut referire în cele ce preced. G. l-a întrebat dacă avea posibilitatea să o ajute să găsească pe cineva, eventual un avocat care să îi obţină fiului ei o reducere din pedeapsă. Martorul i-a promis că se va interesa, moment în care a primit de la G. o bucată de hârtie, provenită dintr-o filă din agenda personală, pe care susnumita a consemnat olograf numărul dosarului şi alte date din dosar pe care martorul nu le-a reţinut.

Nu era menţionat numele fiului ei, dar a fost consemnat termenul de judecată, martorul nu a reţinut data exactă, dar era vorba doar de câteva zile până la data la care dosarul trebuia să se judece, probabil un termen de judecată stabilit chiar în săptămâna respectivă. Având de discutat nişte probleme cu C., s-a deplasat la casa acestuia de pe şoseaua Colentina. Văzând că era autoturismul inculpatului era parcat în faţa casei, martorul s-a oprit să discute cu C., căruia obişnuia să i se adreseze cu apelativul „C.”, prilej cu care i-a înmânat şi înscrisul primit de la G..

Iniţial, a discutat cu C. unele probleme personale, dar, la un moment dat, şi-a amintit şi de problema numitei G. şi i-a dat inculpatului C. biletul primit de la aceasta. Inculpatul C. a păstrat bileţelul respectiv şi a afirmat că dacă află ceva îl va anunţa. După sărbătorile de Paști, martorul a revenit la biroul inculpatului C., fiind invitat de Y., pentru a lua masa la restaurant, situat în apropierea casei inculpatului C. A discutat cu C. în interiorul casei acestuia, prilej cu care l-a întrebat ce a aflat în legătură cu dosarul penal din bileţelul pe care i-l înmânase la întâlnirea anterioară.

Martorul a susţinut că C. i-ar fi răspuns că nu ştia dacă se putea rezolva situaţia persoanei din acel dosar şi a menţionat câteva detalii privitoare la cauza penală respectivă, pe care martorul nu şi le-a mai amintit. E.E. a declarat că G. i-ar promis că îl va „cinsti”, în cazul în care va reuşi să obţină pentru fiul ei o reducere de pedeapsă. În ceea ce priveşte înţelegerea pe care a avut-o cu C., martorul a negat că aceasta ar fi presupus remiterea vreunei sume de bani către inculpat. Discuţiile cu C. ar fi avut loc în mai multe încăperi din casa inculpatului C.

Astfel, la un moment dat, când martorul stătea pe o canapea din camera de zi, observând că C. se deplasa către baie, pentru a se spăla pe mâini, martorul l-a urmat. În timp C. se spăla pe mâini, E.E. s-a aflat în cadrul uşii care dădea în holul dinspre baie şi l-a întrebat printre altele ce a făcut cu biletul primit de la femeia care vroia să rezolve problema fiului ei. E.E. nu şi-a amintit dacă C. i-a sugerat că femeia respectivă ar trebui să pregătească nişte bani, după cum a declarat că nu a reţinut nici dacă C. a afirmat că dosarul nu era judecat de magistratul J.J.J., ci de un complet format din trei femei, menţionând însă că este posibil să fi făcut astfel de afirmaţii şi martorul să nu le fi reţinut pentru că nu le-a acordat importanţă.

În faţa primei instanţe, cu ocazia audierii sale, martorul E.E. (vol. 3 filele 277 - 278 dos. inst.), după ce a arătat că își menține declarațiile date la urmărire penală când a spus numai adevărul, a revenit în fapt asupra celor declarate anterior, fără nicio justificare, susținând că de fapt i-a înmânat inculpatului un bilețel pe care era scris numărul unei persoane feminine care avea de vânzare un Mercedes.

Instanţa de apel constată în acest punct de analiză că, prima instanţă a înlăturat din materialul probator aceste ultime afirmaţii, în urma concluziei că acestea nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosarul cauzei; mai mult decât atât, a apreciat că acestea contravin logicii și bunului simț, fiind în mod vădit nesincere şi făcute pro causa.

Audiat fiind şi de către instanţa de apel a Înaltei Curţi, martorul E.E. a declarat următoarele:

„Întrebări formulate de apărătorul inc. A. şi de inculpat personal:

Î: Aţi apelat prin alte persoane pentru a fi ajutat de inc. Stan A. în calitatea sa de judecător?

R: Nu am apelat niciodată, nici nu îl cunosc.

Î: Inc. C. v-a vorbit vreodată că vă poate ajuta pentru rezolvarea problemelor judiciare prin apelarea unui judecător de la Curtea de apel Bucureşti?

R: Îl cunosc pe numitul C. din cartier. Ştiam că în târg se vinde o maşină ca cea pe care o avea numitul C. şi i-am spus acest lucru. Cel ce o vindea m-a întrebat dacă nu cumva cunosc un avocat bun, întrucât are o problemă. Am vorbit în acest sens cu dl. C., care nu mi-a dat nici un răspuns în acest sens. Nu a aflat nimic ulterior şi nu am avut alt răspuns.

Î: O cunoaşteţi pe H.H.?

R: Nu o cunosc. Am văzut o poză şi după cercei am recunoscut-o pe cea care vroia să vândă maşina. Avea nişte cercei mari.

Î: Aţi primit un bilet anterior de la numita H.H.?

R: Am primit un bilet de la doamna cu maşina.

Î: Legat de acest bilet, l-aţi întrebat pe dl. C. dacă judecătorii îl pot ajuta?

R: Nu a fost vorba de judecători, ci doar de avocat.

Î: Aţi dat vreun răspuns doamnei la solicitarea sa?

R: Niciunul, pentru că nu am mai văzut-o niciodată.

Î: Aţi fost întrebat de o sumă de 30.000. Ce reprezenta aceasta?

R: Nu ştiu. Nu-mi amintesc.

Întrebări formulate de inculpatul C. personal:

Î: Aţi vorbit cu mine despre o sumă de 30 de milioane lei vechi?

R: Da, era preţul unui echipament sportiv (trening şi o geacă, la set, de la echipa naţională de fotbal a României) pe care eu l-am cumpărat pentru mine şi îl am acasă. Setul l-am cumpărat în perioada Paştelui din anul 2014.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Vă menţineţi declaraţia dată la urmărire penală?

R: Da pentru că aceasta corespunde adevărului.

Î: V-aţi întâlnit în primăvara anului 2014 cu G. care v-a solicitat ajutorul pentru a obţine o reducere de pedeapsă pentru fiul său ce se afla în închisoare ?

R: Da, m-am întâlnit cu doamna cu maşina. Aceasta mi-a spus că vinde maşina pentru că are o problemă şi are nevoie de un avocat. Nu mi-a amintit de reducere de pedeapsă, însă mi-a spus că se afla în închisoare pentru două cartuşe de ţigări.

După ce mi s-a citit paragraful penultim, pagina 3 din declaraţia dată în 13 mai 2014 arăt că menţin cele relatate şi consemnate.

Î: În ce scop i-aţi dat biletul lui C. dacă acesta nu avea cunoştinţe juridice?

R: I-am lăsat biletul dlui C. şi l-am întrebat dacă ştie un avocat.

Î: Aţi revenit după Sărbătorile de Paști la biroul dlui C. şi l-aţi întrebat de acel dosar?

R: Da, am revenit şi cred că l-am întrebat dacă a rezolvat cu biletul, cu avocatul. Acesta mi-a răspuns că nu a rezolvat.

Î: Respectiva femeie v-as promis că „vă va cinsti” dacă o ajutaţi?

R: Da, a spus că mă „va cinsti”, însă eu am spus că nu am nevoie de nimic.

Î: C. v-a dat detalii din dosar referitor la persoanele implicate?

R: Da, mi-a spus că sunt mai multe persoane, nu îmi mai amintesc. Cred că mi-a spus ceva ce nu este adevărat, ca să scape de mine.

Î: Vă amintiţi dacă C. ar fi sugerat ca femeia respectivă să plătească nişte bani pentru a-i rezolva dosarul? R: Niciodată nu a spus ceva de bani, de nimic.

Î: A vorbit dl. C. de numele judecătorului care soluţiona acea cauză?

R: Nu a vorbit niciodată.

Î: V-a cerut C. anumite sume de bani pentru serviciul pe care i l-aţi oferit?

R: Nu, niciodată.

Î: De ce i-aţi dat biletul dacă dl. C. nu este avocat? Obişnuia dl. C. să ajute persoane?

R: Uite vinde maşina şi poate o dă la un preţ bun pentru că are nevoie de bani că are un necaz şi are nevoie şi de un avocat bun.

Î: Se ocupa dl. C. cu soluţionarea unor probleme judiciare?

R: Nu ştiu. Eu de două ori am fost la dl. C.

Întrebări puse de apărătorul inc. C.:

Î: În ce modalitate aţi remis biletul dlui C.?

R: Biletul i l-am dat la dânsul la birou, i l-am lăsat pe masă.

Apreciind asupra declaraţiilor date de martorul E.E. în cursul judecăţii, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată poziţia oscilantă a martorului, ceea ce relevă justeţea concluziei primei instanţe în legătură cu sinceritatea susţinerilor acestuia.

Înalta Curte constată că, în legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, au fost audiate şi martorele G. şi H.H., de asemenea, în toate cele trei faze ale procesului penal.

Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martora G. (filele 105 - 109, vol. 5 dup) reiese că fiul său, Z., a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 6 ani închisoare în data de 29 ianuarie 2014. Ulterior pronunţării acestei hotărâri, Z. a formulat o contestaţie în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. La unul din termenele de judecată ale contestaţiei în anulare, în timp ce se afla pe holul Curţii de Apel Bucureşti, împreună cu nora sa, H.H., privind avizierul situat în dreptul sălii de judecată, martora a fost abordată de doi bărbaţi necunoscuţi. În timp ce privea avizierul, din spate, a fost bătută pe umăr de un bărbat care era mai înalt decât martora, avea faţa mare şi rotundă, era tuns scurt, cu o structură corporală foarte robustă. Acest bărbat robust era însoţit de un alt individ care era mai mic de statură şi a cărui fizionomie nu a reţinut-o. De altfel, numai bărbatul cel robust a vorbit, celălalt nu a intervenit în conversaţie. Individul la care a făcut referire anterior a întrebat-o pe martoră dacă ar dori să-i vină băiatul acasă. Fiind întrebat dacă era vorba despre angajarea unui avocat, bărbatul respectiv a răspuns că nu e avocat, dar avea posibilitatea să o ajute. Întrucât propunerea părea a fi nelegală, martora ar fi comunicat că nu este interesată de serviciile care i se ofereau şi, împreună cu nora sa, a intrat în sala de judecată. Fiindu-i prezentată fotografia numitului E.E., din fişa de evidenţă a populaţiei, G. a declarat că această persoană seamănă cu bărbatul robust care a abordat-o pe holurile Curţii de Apel Bucureşti, însă nu poate fi sigură că este una şi aceeaşi persoană. Martora a relatat şi faptul că fiul său este deţinătorul unui autoturism, cu un număr de înmatriculare de Bucureşti, care conţine grupul de cuvinte „Raz”, pe care s-a hotărât să o vândă, după încarcerarea fiului său.

În fața instanței de fond, martora G. (vol. 3 filele 175 - 178 dos. inst.) a arătat inițial că își menține declarațiile date la urmărire penală când a spus numai adevărul, după care a susținut că persoanele care au abordat-o pe holul Curții de Apel București s-au oferit să o ajute în procesul fiului ei însă ea a crezut că sunt moldoveni veniți să își recupereze datoria pe care fiul ei le-o datorează și din care a reușit să achite suma de 12.000 euro obținută din vânzarea unei mașini. După ce reprezentantul Ministerului Public a arătat în ședință publică că înțelege să se sesizeze față de martora G. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă aceasta a solicitat să fie reaudiată, ocazie cu care a arătat că își menține declarațiile date la urmărire penală, susținând că ia medicamente pentru depresie.

Având în vedere poziția vădit nesinceră adoptată inițial de martoră în fața instanței de judecată, instanţa de fond a înlăturat din materialul probatoriu declarația anterioară a martorei dată în cursul cercetării judecătorești în măsura în care aceasta contrazice cele relatate la urmărire penală.

Audiată în cursul urmăririi penale (filele 139-142, vol. 5 dup), martora H.H. a confirmat situaţia de fapt relatată de soacra sa, G., prilej cu care a declarat că nu îl poate recunoaşte din fotografie pe E.E., însă acesta are o înfăţişare asemănătoare cu bărbatul robust care s-a oferit să obţină o hotărâre judecătorească favorabilă condamnatului Z.

În cursul cercetării judecătorești în primă instanţă, martora H.H. (vol. 3 filele 173 - 74 dos. inst.) a arătat că își menține declarația dată la urmărire penală, a afirmat că ar fi văzut că soacra ei (martora H.H.) ar fi fost abordată de 2 - 3 bărbați, dar putea să fie doar unul cu aspect de ”moldovean” în sensul că era rotund la față, solid și cu păr cărunt, nu știe exact pentru că era multă lume în sala pașilor pierduți din cadrul Curții de Apel București unde martora ieșise la o țigară, și care a întrebat-o pe aceasta dacă dorește ajutor ca să iasă fiul ei din închisoare, arătând că acesta nu este avocat.

Apreciind că afirmaţiile martorei sunt ilogice și nesusținute nici măcar de declarația martorei H.H., instanţa de fond a înlăturat declarația dată de martora G. în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, apreciind-o ca fiind în mod vădit nesinceră.

Audiate şi de către instanţa de apel, după ce au declarat că îşi menţin declaraţiile date în cauză, întrucât corespund adevărului, martorele au declarat următoarele:

Martora H.H.:

„Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. Aţi fost abordată de doi bărbaţi pe holul Curţii de Apel Bucureşti în primăvara anului 2014 când vă aflaţi cu soacra d-voastră G.?

R. Nu. Şi nu ţin minte dacă a fost abordată soacra mea.

2. În declaraţia dată în faza de urmărire penală aţi susţinut că aţi fost abordate de doi bărbaţi. Este adevărat sau nu?

R. Nu îmi amintesc.

3. După ce i s-a citit paragraful penultim fila 141 pagina 3 a declaraţiei a fost întrebată dacă menţine aspectele relatate.

R. Menţin declaraţia. Faptele s-au petrecut cum au fost consemnate în declaraţie.

4. Dacă cu acea ocazie când vi s-a luat declaraţie la Direcția Naționale Anticorupție aţi recunoscut, după fotografie, o persoană care semăna cu individul care v-a abordat?

R. Nu cunosc şi nu îmi amintesc să se fi întâmplat aşa ceva.

5. După ce s-a citit ultimul paragraf a fost întrebată dacă cele consemnate sunt reale.

R. Mi-au fost arătate nişte poze, însă eu am spus că o semna, dar nu-l cunosc. Nu l-am recunoscut ca fiind persoana ce ne-a abordat.

6. Menţineţi paragraful ultim citit?

R. Nu l-am recunoscut.

7. Atunci de ce a-ţi semnat declaraţia?

R. Am spus că nu îl recunosc. Semăna, dar nu pot fi sigură că era cel ce ne-a abordat.

Întrebări formulate pentru inculpatul A..

1. Dacă la momentul când a fost abordată soacra d-voastră pe holul Curţii de Apel Bucureşti, acele persoane au solicitat vreo sumă de bani pentru a se interveni ca Z.Z.Z.Z. să fie eliberat sau să primească o soluţie favorabilă?

R. Nu.

2. Dacă poate preciza de câte ori martora sau soacra a fost abordate de acei moldoveni pentru a-i solicita datoria pe care Z.Z.Z.Z. o datora acestuia?

R. Da, avea o datorie, nu îmi amintesc de câte ori a abordat-o, dar veneau.

3. Cunoaşte dacă soacra a vorbit cu anumite persoane promiţând o sumă de bani în schimbul unei soluţii favorabile pentru fiul său?

R. Nu, nu am auzit să i se ceară soacrei mele o sumă de bani şi nici ca soacra mea să ofere bani în sensul menţionat de d-nul avocat.

4. Ne poate spune dacă îşi aduce aminte când s-a înstrăinat acel autoturism deţinut de familie şi către cine?

R. Nu ştiu când a fost vândut autoturismul, dar a fost cumpărat sau i s-a dat unui nepot al soacrei mele.”

Martora G.:

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. Aţi fost abordată de 2 bărbaţi necunoscuţi la avizierul Curţii de Apel Bucureşti în primăvara anului 2014?

R. Da, am fost abordată când mă aflam la avizier. M-a bătut cu mâna pe umăr. M-a întrebat dacă poate să mă ajute în privinţa băiatului, am răspuns că nu, deoarece mă speriasem, deoarece aveam probleme şi am şi acum probleme. De frică că băiatul meu avea să dea nişte bani la nişte „moldoveni”, am luat-o de mână pe nora mea şi am intrat în sala de şedinţă. Cei doi nu m-au urmat şi nu m-au mai abordat.

2. Aţi dat vreunuia dintre cei doi detalii despre dosar, respectiv numele fiului d-voastră, nr. dosarului, termenul de judecată, numele magistratului care urma să judece. R. Nu, nu am dat niciun fel de detalii, nu am vorbit, nu ştiam cine este magistratul. 3.L-aţi întrebat dace are vreun avocat să vi-l recomande?.

R. Eu aveam avocat şi nu am stat de vorbă pentru că am crezut că mi se va cere suma de bani datorată de fiul meu. „Moldovenii” despre care am vorbit vor banii de la mine pentru marfa pe care aluat-o fiul meu şi denunţul formulat de acesta. Da. în prezent datorez bani unor ucraineni şi în legătură cu acest aspect există un dosar pe rol la Iaşi.

4. Bărbaul respectiv va promis că vă poate ajuta?

R. Mi-a spus „vrei să de ajut” sau „pot să te ajut”.

5. Dacă aţi identificat persoana respectivă în fotografia prezentată la Direcția Naționale Anticorupție?

R. Nu, mi-au fost arătate fotografii reprezentând numai chipuri de oameni foarte mari, care păreau a fi tot moldoveni. Nu reţin exact faţa, că intervalul de timp a fost scurt, aşa că am zis poate. Menţin faptul că am spus că o persoană seamănă, dar nu pot să bag mâna în foc că este acea persoană care m-a abordat.

Întrebări formulate pentru inculpatul A.

1. Vreodată vreunei persoane a oferit nr. de dosar al fiului, termenul de judecată şi numele magistratului?

R. Nu. Am avut mulţi avocaţi, dar la persoane străine, nu am dat astfel de relaţii.

2. Dacă îşi aduce aminte cui a vândut autoturismul, dacă a încasat vreun preţ şi care a fost acela?

R. Am vândut Mercedesul nepotului meu Z.Z.Z.Z., care l-a rândul său l-a înstrăinat în Bucureşti şi am primit banii în mai multe rate. Precizez că, de altfel, acest autoturism nu era al meu, cu al unui alt nepot. Preţul a fost de 16-18.000 euro şi s-a plătit în rate cam de 500, 1000 şi peste o 1000 de euro, însă bani ches peste aceste sume eu nu am avut. Şi în prezent mai are să-mi dea bani din preţul stabilit.

3. Dacă anterior abordării pe holul Curţii de Apel Bucureşti a mai fost abordată de acele persoane sau de alţi aşa-zişi „moldoveni”?

R. Am fost contactată de persoane cărora le datorez bani, nu de alte persoane.

4. După ce i s-a citit paragraful ultim de la pagina 107 din declaraţia dată în faza de urmărire penală a fost întrebată dacă îşi menţine cele consemnate? R.Da, aşa este cum s-a consemnat.

Apreciind asupra declaraţiilor date de martorele G. şi H.H. în cursul judecăţii, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, instanţa de apel a Înaltei Curţi constată poziţia oscilantă a martorelor, în încercarea de a nuanţa declaraţiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale, ceea ce relevă justeţea concluziei primei instanţe în legătură cu sinceritatea susţinerilor acestora.

D. Încadrarea juridică;

În raport de toate cele mai sus expuse, instanţa de apel a Înaltei Curţi consideră că prin hotărârea apelată s-a realizat o judicioasă încadrare în drept, atât în planul laturii obiective, cât şi în planul laturii subiective (faptele imputate fiind comise cu vinovăţie în forma intenţiei directe în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., fiecare din inculpaţii apelanţi de faţă prevăzând rezultatul faptelor lor infracţionale şi urmărind producerea acestuia prin săvârşirea acelor infracţiuni), astfel:

Potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

În condiţiile în care prin săvârșirea repetată a oricăreia dintre faptele la care se referă art. 289 alin. (1) C. pen. se încalcă de mai multe ori aceeași dispoziție a legii, ca urmare a unei singure hotărâri infracționale luate de autor, dusă la îndeplinire într-un interval de timp mai mult sau mai puțin îndelungat, se impune ca toate aceste acte, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, să fie încadrate într-o infracțiune unică, continuată, de luare de mită.

Având în vedere starea de fapt reţinută şi analizată mai sus, în speţă, este dovedită rezoluţia infracţională unică în cazul actelor materiale săvârşite de inculpatul A., rezoluţie care reiese din unitatea de dispoziţii legale violate, din săvârşirea faptelor într-un interval de timp relativ redus, din identitatea procedeelor folosite, condiţii şi împrejurări asemănătoare pentru săvârşirea faptelor, şi, mai ales, unicitatea scopului urmărit - acela de a obţine pentru sine un folos patrimonial necuvenit. Sub aspectul laturii subiective și a rezoluției unice de săvârșire a faptelor, forma continuată a infracțiunii este întrunită și pentru că din ansamblul probator rezultă că inculpatul A. avea o practică deja stabilită, adoptase o hotărâre intimă cu caracter general pe baza căreia găsea soluția de moment pentru fiecare dosar în care putea obține venituri ilicite, nefiind necesar să analizeze de fiecare dată modalitatea în care își va exercita atribuțiile în vederea influențării soluțiilor care urmau să fie pronunțate sau consecințele faptelor sale. Prin urmare, faţă de aceste argumente, care îşi găsesc valabilitatea şi în cazul actelor materiale săvârşite de inculpaţii C. şi D., reținând identitatea subiectului pasiv general (statul) și special (Curtea de Apel București) ai infracțiunilor de luare de mită săvârșite de inculpatul A., prin intermediul inculpaţilor C. şi D., în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte cererile inculpaţilor B., C. şi D., având ca obiect schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pe motiv că circumstanţa personală a inculpatului A. nu se răsfrânge asupra lor), formulate şi în faţa instanţei de fond a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte are în vedere că, în mod legal, prima instanţă le-a respins ca nefondate, argumentele expuse găsindu-şi valabilitatea şi în faţa instantei de control judiciar.

Ca atare, instanţa de control judiciar reţine că inculpaţilor nominalizaţi anterior le sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în conformitate cu care faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de un judecător se sancționează cu pedeapsa prevăzută de art. 289 sau 291 C. pen. ale cărei limite se majorează cu o treime, în contextul în care, este probat că, scopul constituirii grupării infracționale de către inculpații A., C., B. și D. a fost, printre altele, acela ca inculpatul A. să comită infracțiuni de corupție în calitatea lui de judecător.

Este real că circumstanţele privitoare la persoana autorului ori a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi, aşa cum statuează, de altfel, dispoziţiile art. 50 alin. (1) C. pen., însă, există situaţii - cum, în mod evident, este şi cea din prezenta cauză - în care circumstanţele personale se transformă în circumstanţe reale în măsura în care sunt cunoscute sau prevăzute de participanţi. Or, în condiţiile în care inculpaţii aveau reprezentarea explicită că activităţile desfăşurate în cadrul grupului erau posibile numai prin prisma folosirii calităţii de judecător a inculpatului A., nu se mai poate discuta de o circumstanţă personală, ci de o circumstanţă reală care, în temeiul art. 50 alin. (2) C. pen. se răsfrânge asupra participanţilor.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte consideră lipsită de substanţă invocarea de către inculpaţii B., C. şi D. a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) C. pen., atât timp cât acestea nu pot fi reţinute, faţă de contextul faptic reflectat de probele dosarului. În acelaşi timp, aspectele relevate impun concluzia netemeiniciei şi în privinţa cererii inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa din infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, se reţine că:

I.1.Fapta inculpatului A. constând în aceea că în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii C. şi D., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

I.2. Fapta inculpatului A. constând în aceea că în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, cu complicitatea grefierului B., din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată, a permis accesul unor persoane neautorizate - C. şi D., la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu), în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

I.3. Faptele inculpatului A. constând în aceea că:

- în data de 07 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, a pretins, prin intermediul inculpatului C., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti;

- în data de 11 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, a pretins, prin intermediul inculpatului D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar);

- în perioada 15-16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012);

- în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.);

- în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală;

- în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede.

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

I.4. Fapta inculpatului A. constând în aceea că în perioada lunii aprilie 2014, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea inculpatei B. şi prin intermediul inculpatului C., de la E.E. suma de 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul A. înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

II.1. Fapta inculpatei B. constând în aceea că, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, a sprijinit gruparea infracţională constituită de inculpaţii A., C. şi D., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

II.2. Fapta inculpatei B. constând în aceea că în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să permită accesul unor persoane neautorizate - C. şi D., la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu), în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite, constituie complicitate la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

II.3. Fapta inculpatei B. constând în aceea că, în perioada lunii aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureştim secţia a II-a penală, să pretindă, prin intermediul inculpatului C., de la E.E. suma de 30.000 euro, inculpatul lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, constituie complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpata B. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

III.1. Fapta inculpatului C. constând în aceea că în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii A. şi D., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

III.2. Fapta inculpatului C. constând în aceea că în ziua de 05 martie 2014, acţionând în cadrul grupului din care făcea parte, a pretins de la E. o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C8A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (apel), pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă (condamnare cu suspendarea executării pedepsei), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

III.3. Faptele inculpatului C. constând în aceea că:

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, să pretindă, în data de 07 aprilie 2014, o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti;

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală;

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede;

- constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen.

III.4. Fapta inculpatului C. constând în aceea că în perioada lunii aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi aflat în complicitate cu inculpata B., să pretindă de la E.E. suma de 30.000 euro, inculpatul lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, constituie complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen.și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul C. înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

IV.1. Fapta inculpatului D. constând în aceea că în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii A. şi C., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

IV.2. Faptele inculpatului D. constând în aceea că:

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.);

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală;

- acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede, constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen.

Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul D. înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

V. Fapta inculpatului E. constând în aceea că a promis că va da curs solicitării primite de la inculpatul C., pe fondul pretinderii de către acesta, în ziua de 05 martie 2014, a unei sume de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în condițiile în care inculpatul C. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C8A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (apel), pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă, respectiv de a obține o condamnare cu suspendarea executării pedepsei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

E. Individualizarea judiciară;

Instanța de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, având în vedere toate aspectele detaliate de instanţa de fond, constată că prima instanţă a aplicat inculpaţilor A., B. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor deconstituire a unui grup infracţional organizat, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, respectiv complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., ținând seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, motiv pentru care, le va menține, atât în ceea ce privește cuantumul acestora, cât și ca modalitate de executare.

În ceea ce priveşte însă, cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor A., B. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (6 acte materiale), trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 - inculpatul A., complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 - inculpata B., complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (5 acte materiale) - inculpatul D., Înalta Curte consideră că - deşi criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prin raportare la împrejurările concrete reţinute în cauză, în mod judicios relevate în considerentele hotărârii apelate, sunt aceleaşi - aplicarea unor pedepse cu închisoare într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor anterior menţionate, (astfel cum se va arăta în prefigurarea dispozitivului prezentei decizii), este suficientă pentru atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei, fără ca prin reducerea cuantumului (în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile în discuţie, întrucât - în acord cu instanţa de fond - nu pot fi reţinute, în favoarea inculpaţilor, circumstanţe atenuate) să fie înfrânt rolul de prevenire specială - prin constrângere şi reeducare, pe care natura şi cuantumul pedepsei aplicate, alături de modul de executare a pedepsei, trebuie să-l îndeplinească în raport de persoana inculpaţilor.

Referitor la inculpatul C., în raport de datele reţinute la momentul evaluării efectuate de prima instanţă, Înalta Curte apreciază concluziile instanţei de fond în ceea ce priveşte cuantumul şi modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestuia pentru infracţiunile săvârşite ca fiind valabile şi în faţa instanţei de apel. Însă, având în vedere că, în faţa instanţei de apel, inculpatul C. a solicitat ca, la individualizarea judiciară a pedepsei, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, potrivit cărora „persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”, fiind depusă la dosar adresa nr. x/D/P/2016 din 10 mai 2016 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizate și Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa, prin care se comunică faptul că denunţul formulat de inculpatul C. s-a materializat, în sensul că s-a constituit dosarul menţionat anterior, dispunându-se în cauză începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de şapte suspecţi, faţă de trei dintre aceştia dispunându-se şi punerea în mişcare a acţiunii penale, Înalta Curte constată că sunt incidente, în speţă, dispoziţiile legale invocate, urmând a face aplicarea acestora.

Cu privire la inculpatul E., Înalta Curte apreciază că, pe lângă aspectele reţinute de instanţa de fond - care au condus la aplicarea unei pedepse stabilită la minimul special prevăzut de lege - în speţă, există o împrejurare legată de fapta comisă, care poate fi socotită şi reţinută ca circumstanţă atenuantă, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., constând în aceea că acesta nu a dat curs sfatului de a formula o cerere de recuzare a unuia din membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în care avea calitatea de inculpat, într-una din zilele în care inculpatul A. era planificat în completul de permanenţă, în scopul de a se ajunge, prin admiterea de către acesta a cererii de recuzare, la un complet din a cărei compunere să facă parte judecătorul A.

Astfel, instanţa de control judiciar aminteşte că, în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile în Dosarul penal nr. x/3/2012, cu ocazia întâlnirii din data de 11 martie 2014 între inculpaţii A., B., C. şi E. (proces verbal de redare şi planşe foto filele 147-208 vol. 3 dup), inculpatul E. - parte în dosarul menţionat, a fost sfătuit să formuleze o cerere de recuzare a judecătorului L.L.L., membru al completului de judecată. În acelaşi sens, sunt şi cele declarate de inculpatul E. în cursul urmăririi penale, respectiv că, inculpatul A. l-a sfătuit să o recuze pe judecătoarea L.L.L. în zilele în care el era planificat în completul de permanenţă. Prin recuzarea judecătorului menţionat, inculpatul E. a înţeles că era posibil ca A. să intre în compunerea completului de judecată care soluţiona Dosarul nr. x/3/2012, însă nu a dat curs faptului primit.

Prin urmare, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. faţă de inculpatul E., Înalta Curte va da eficienţă prevederilor art. 76 C. pen. privind efectele circumstanţelor atenuante, urmând a coborî pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, sub minimul special al pedepsei închisorii prevăzut de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în majoritate, va admite apelurile declarate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 76/F din 24 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi, în fond, rejudecând:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni, pedeapsă principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ş permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 7 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale);

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- sporul de 3 ani şi 8 luni închisoare.

Va menţine condamnarea inculpatului A., în baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

Va menţine condamnarea aceluiaşi inculpat, în baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ş permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) va condamna pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, va condamna pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care va adauga sporul de 3 ani şi 6 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridica, pe durata executării pedepsei principale.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă principală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. aplicată inculpatei B. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzută de art. 48 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- sporul de 1 an şi 4 luni închisoare.

Va menţine condamnarea inculpatei B., în baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

Va menţine condamnarea aceleiaşi inculpate, în baza art. 48 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, va condamna pe inculpata B. la o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care va adauga sporul de 1 an şi 3 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpata B. urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. va aplica inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

III. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, pedeapsă principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale);

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la săvârșireainfracțiunii detrafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

- sporul de 4 ani închisoare.

În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna pe inculpatul C. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna pe inculpatul C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna pe inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârșireainfracțiunii detrafic de influență.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 2 ani şi 6 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul C. urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

IV. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.;

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale);

- sporul de 1 an şi 4 luni închisoare.

Va menţine condamnarea inculpatului D., în baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), va condamna pe inculpatul D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 anipentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care va adauga sporul de 1 ani şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul D. urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

V. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 C. pen. va condamna pe inculpatul E. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, cu executare în regim de detenţie.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi, în sumă de câte 300 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În majoritate,

Admite apelurile declarate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 76/F din 24 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, în fond, rejudecând:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni, pedeapsă principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ş permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 7 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale);

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- sporul de 3 ani şi 8 luni închisoare.

Menţine condamnarea inculpatului A., în baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

Menţine condamnarea aceluiaşi inculpat, în baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ş permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 3 ani şi 6 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridica, pe durata executării pedepsei principale.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă principală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. aplicată inculpatei B. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzută de art. 48 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- sporul de 1 an şi 4 luni închisoare.

Menţine condamnarea inculpatei B., în baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică) pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita o profesie juridică).

Menţine condamnarea aceleiaşi inculpate, în baza art. 48 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpata B. la o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul de 1 an şi 3 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpata B. urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita o profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, pedeapsă principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale);

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la săvârșireainfracțiunii detrafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

- sporul de 4 ani închisoare.

În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârșireainfracțiunii detrafic de influență.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 2 ani şi 6 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul C. urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

IV. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.;

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale);

- sporul de 1 an şi 4 luni închisoare.

Menţine condamnarea inculpatului D., în baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), condamnă pe inculpatul D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 anipentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1 ani şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul D. urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

V. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 C. pen. condamnă pe inculpatul E. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, cu executare în regim de detenţie.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi, în sumă de câte 300 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2016.

Opinie separată

Cu opinie separată în sensul pronunțării unei soluții de achitare în cazul infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și de trafic de influență pentru inculpații A., B., C., D., soluție ce are consecințe directe asupra pedepselor rezultante:

Pentru a exista fapt consumat, pretinderea în cazul infracțiunii de luare de mită trebuie să fie neechivocă și adresată destinatarului. Infracțiunea se consumă la momentul perfectării înțelegerii între subiectul activ și ”mituitor” sau destinatar (în cazul dat, justițiabilul interesat). În condițiile neexteriorizării către destinatari, a pretinderii, discuțiile ori demersurile din cadrul grupului constituie numai acte preparatorii în vederea săvârșirii infracțiunilor de luare de mită.

Soluția de achitare a fost impusă și de modalitatea formulării acuzațiilor. Astfel dacă în cazul infracțiunii de luare de mită pretinderea nu este adresată ori nu ajunge la justițiabil, în cazul infracțiunii de trafic de influență, deși acuzația este formulată în aceeași manieră, probele conduc la o situație inversă în care intermediarul primește o solicitare de la justițiabil, pe care însă nu o transmite liderului grupului. În ambele ipoteze conduita ilicită descrisă nu are reflectare în acuzația formulată.

I. Pentru inculpatul A., menţine condamnarea pronunțată în baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Menţine condamnarea pronunțată în baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ş permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1), 45 C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 8 luni închisoare, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie.

II. Pentru inculpata B., menţine condamnarea pronunțată în baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Menţine condamnarea aceleiaşi inculpate pronunțată în baza art. 48 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpata B. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1), 45 C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 4 luni închisoare, în final inculpata B. urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie.

III. Pentru inculpatul C., în baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe același inculpat pentru complicitate la săvârșireainfracțiunii detrafic de influență prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1), 45 C. pen. și art. 367 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 8 luni închisoare, în final inculpatul C. urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsa complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie.

IV. Pentru inculpatul D., menţine condamnarea, în baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe același inculpat pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

În actul de sesizare, în secțiunea în drept, s-au reținut următoarele:

1. Cu privire la inculpatul A.;

1.1. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 1 al rechizitoriului) constând în aceea că, în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii C. şi D., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

1.2. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 3 al rechizitoriului) constând în aceea că, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu complicitatea grefierului B., din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată, a permis accesul unor persoane neautorizate - C. şi D., la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu), în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite.

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

1.3. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 4 al rechizitoriului) constând în aceea că, în data de 07 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, a pretins, prin intermediul inculpatului C., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

1.4. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 5 al rechizitoriului) constând în aceea că, în data de 11 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, a pretins, prin intermediul inculpatului D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

1.5. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 6 al rechizitoriului) constând în aceea că, în perioada 15-16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

1.6. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 7 al rechizitoriului) constând în aceea că, în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.),întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

1.7. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 8 al rechizitoriului) constând în aceea că, în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

1.8. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 9 al rechizitoriului) constând în aceea că, în data de 16 aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, a pretins, prin intermediul inculpaţilor C. şi D., o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

1.9. Fapta inculpatului A. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 10 al rechizitoriului) constând în aceea că, în perioada lunii aprilie 2014, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea inculpatei B. şi prin intermediul inculpatului C., de la E.E. suma de 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

2. Cu privire la inculpata B.;

2.1. Fapta inculpatei B. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 1 al rechizitoriului) constând în aceea că, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, a sprijinit gruparea infracţională constituită de inculpaţii A., C. şi D., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

2.2. Fapta inculpatei B. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 3 al rechizitoriului) constând în aceea că, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să permită accesul unor persoane neautorizate - C. şi D., la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu), în vederea obţinerii de beneficii materiale necuvenite, constituie complicitate la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

2.3. Fapta inculpatei B. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 10 al rechizitoriului) constând în aceea că, în perioada lunii aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să pretindă, prin intermediul inculpatului C., de la E.E. suma de 30.000 euro, judecătorul lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, constituie complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3. Cu privire la inculpatul C.;

3.1. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 1 al rechizitoriului) constând în aceea că, în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii A. şi D., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

3.2. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 2 al rechizitoriului) constând în aceea că, în ziua de 05 martie 2014, acţionând în cadrul grupului din care făcea parte, a pretins de la E. o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului C8A învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (apel), pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă (condamnare cu suspendarea executării pedepsei), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

3.3. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 4 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2/2014, să pretindă, în data de 07 aprilie 2014, o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului J., în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04 martie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3.4. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 6 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012), constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3.5. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 7 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.),constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3.6. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 8 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală, constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3.7. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 9 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul D., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede,constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

3.8. Fapta inculpatului C. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 10 al rechizitoriului) constând în aceea că, în perioada lunii aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi aflat în complicitate cu inculpata B., să pretindă de la E.E. suma de 30.000 euro, judecătorul lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi în compunerea completului C10A al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului Z. în Dosarul nr. x/2/2014, constituie complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

4. Cu privire la inculpatul D.;

4.1. Fapta inculpatului D. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 1 al rechizitoriului) constând în aceea că, în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii A. şi C., a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de B., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000), urmărind obţinerea de beneficii materiale, context în care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

4.2. Fapta inculpatului D. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 5 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C2-Co-CP, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2013*/a3, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a inculpatului D.D., prin admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26 martie 2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar), constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

4.3. Fapta inculpatului D. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 6 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabilă condamnatului K., cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov (aplicarea legii penale mai favorabile, conform sesizării formulate de comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2012), constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

4.4. Fapta inculpatului D. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 7 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15LPF, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2014, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile condamnatului L. (aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen.), constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

4.5. Fapta inculpatului D. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 8 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/93/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile inculpatului M., cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19 decembrie 2013 de Tribunalul Ilfov, secţia penală, constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

4.6. Fapta inculpatului D. (prezentată în situaţia de fapt, la pct. 9 al rechizitoriului) constând în aceea că, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi împreună cu inculpatul C., l-a ajutat pe A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflat în compunerea completului C15A, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/292/2013, să pretindă o sumă de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile părţilor civile N., O., P., R., S., T., U., V., X. (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05 martie 2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede, constituie complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Infracțiunea de luare de mită;

Pentru a exista fapt consumat în cazul infracțiunii de luare de mită, pretinderea trebuie să fie neechivocă și plasată destinatarului. Infracțiunea se consumă la momentul perfectării ințelegerii între subiectul activ și ”mituitor” sau destinatar (în cazul dat, justițiabilul interesat).

Soluția de achitare a fost impusă de modalitatea formulării acuzațiilor.Procurorul a arătat că pretinderea se adresa justițiabililor interesați în obținerea soluțiilor favorabile, în grupul infracțional punându-se la cale numai maniera utilă demersului. Intermediarul pretinderii (inculpatul C. ori D.), folosind datele de stare civilă (nume și adrese) furnizate de inculpata B. și liderul grupului A., trebuia să găsească soluții pentru a-l aborda pe destinatar și a-l convinge să remită folosul către grupul infracțional. Intermediarul avea libertatea de a stabili înțelegerea cu destinatarul în anumiți parametrii determinați de liderul grupului (A.). Procurorul a arătat în actul de sesizare că justițiabilii vizați nu au avut contact cu niciunul din membrii grupului infracțional, cu alte cuvinte nicio pretindere nu s-a materializat în raport cu aceștia. Procurorul nu a dovedit plasarea pretinderii către justițiabili, respectiv demersurile intermediarilor în raport cu justițiabilii interesați în obținerea soluțiilor favorabile, in toate situațiile lanțul cauzal întrerupându-se la intermediari. În aceste condiții evaluările, discuțiile ori demersurile din cadrul grupului constituie numai acte preparatorii în vederea săvârșirii infracțiunilor de luare de mită.

În ceea ce privește aceste infracțiuni se va reține că inculpații au recunoscut discuțiile purtate în legătură cu dosarele menționate însă au negat constant luarea legăturii cu justițiabilii. La rândul lor aceștia din urmă audiați în calitate de martori au susținut lipsa totală a implicării.

Interceptarea convorbirii ambientale efectuate în baza încheierii nr. 102 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. 101/U.P. din 16 aprilie 2014, emise de către Curtea de Apel Bucureşti, în procedura flagrantului (mandat pus în executare de lucrători Direcției Naționale Anticorupție), menținute în ansamblul probator demonstrează, numai pregătirea activității, dar nu trecerea la act:

C.: Ce zici, mă?

A.: Nu-i spune că am fost la tine. Bă, vinu' ăla are ceva. Am băut o sticlă e vin de la tine, în (foloseşte un cuvânt obscen) mea, vineri seară, să mor sâmbătă iară.

C.: E vin vechi, mă, dă-l dracu ce?

A.: Şi a doua zi. O fi de la vin, de la ce o fi?

C.: Nu e, mă, doar de la apă, eşti nebun?

A.: Zi, cu ăla ;ce ai făcut?

C.: Ce ai făcut cu (neinteligibil). cu M.M.? Mai, mai poţi să mai faci cu M.M.?

A.: Păi, păi, ăsta iar m-a. Că, a zis că a vorbit cu unu'. Da' ăla zice să mergem la un grătar. Bă, să nu-l atragă într-o cursă pe nebunu' ăsta!

C.: Bă, eşti nebun?

A.: Păi, zice: "Bă, eu nu dau. Nu ştiu cine e ăsta." Da' zice: "O să mă ia pe la fotbaliştii ăia, să vedem cât dau?"

C.: Cât să-i dea?

A.: Păi, o să scoată.

C.: Da!

A.: Cincizeci, patruzeci, treizeci!

C.: Treizeci, clar, vom vedea.

A.: Sub treizeci dă-l în morţii mă-sii!

C.: Am înţeles!

A.: Că-l întreabă: "Da', ce efecte are?"

C.: Da era unu K. mai demult?

A.: Da, aşa?

C.: Ăla ce dracu, nu a fost (neinteligibil), sau ce a fost?

A.: Nu, s-a amânat.

C.: (neinteligibil),

A.: S-a amânat ăla, da.

C.: Dă-l dracu' a fost demult.

A.: Păi, ăla are posibilitate, e spălat ţiganu'!

C.: Da? Dă-l dracu' Iu' ţigan (neinteligibil).

A.: Şi puteam să-i dau soluţie (neinteligibil).

C.: Tu.? Da?

A.: Puteam să-i dau. Da' ăia ce ai făcut cu Bălbulescu cu (neinteligibil)?

C.: N-am făcut nimic, nu, s-a dus dracu' tot!

A.: Şi aia îmi spune: "Nu, mâine le iau!"

C.: Da, da!

A.: Să vedem mâine, mâine. (…).

C.: Dă-le dracu' atuncea.

A.: Văd mâine. Ce dracu' facem, mă?

C.: Altceva n-ai?

A.: Nimic, ce?

C.:. în mă-sa! Stăm, asta e!

A.: Da!

C.: Hibernăm!

A.: Ce hibernăm, primăvara? A dracu', hibernare e iarna.

Infracțiunea de trafic de influență

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, deși acuzația este formulată în aceeași manieră, probele conduc la o situație inversă în care intermediarul C. primește o solicitare de la martorul E.E., pe care însă nu o transmite liderului grupului, A. În această ipoteză martorii E.E., G., mama inculpatului Z., afirmă, constant de la momentul primei audieri din faza de urmărire penală, că se căuta un avocat pentru acesta din urmă, demersurile nefiind destinate vreunui judecător.

Astfel martorul E.E., audiat în apel în ședința publică din 24 februarie 2016a arătat următoarele:

Întrebări formulate pentru inculpatul A.:

Î: Aţi apelat prin alte persoane pentru a fi ajutat de inculpatul A. în calitatea sa de judecător?

R: Nu am apelat niciodată, nici nu îl cunosc.

Î: Inculpatul C. v-a vorbit vreodată că vă poate ajuta pentru rezolvarea problemelor judiciare prin apelarea unui judecător de la Curtea de apel Bucureşti?

R: Îl cunosc pe numitul C. din cartier. Ştiam că în târg se vinde o maşină ca cea pe care o avea numitul C. şi i-am spus acest lucru. Cel ce o vindea m-a întrebat dacă nu cumva cunosc un avocet bun, întrucât are o problemă. Am vorbit în acest sens cu dl. C., care nu mi-a dat nici un răspuns în acest sens. Nu a aflat nimic ulterior şi nu am avut alt răspuns.

Î: O cunoaşteţi pe H.H.?

R: Nu o cunosc. Am văzut o poză şi după cercei am recunoscut-o pe cea care vroia să vândă maşina. Avea nişte cercei mari.

Î: Aţi primit un bilet anterior de la numita H.H.?

R: Am primit un bilet de la doamna cu maşina.

Î: Legat de acest bilet, l-aţi întrebat pe dl. C. dacă judecătorii îl pot ajuta?

R: Nu a fost vorba de judecători, ci doar de avocat.

Î: Aţi dat vreun răspuns doamnei la solicitarea sa?

R: Niciunul, pentru că nu am mai văzut-o niciodată.

Î: Aţi fost întrebat de o sumă de 30.000. Ce reprezenta aceasta?

R: Nu ştiu. Nu-mi amintesc.

Întrebări formulate de inculpatul C. personal:

Î: Aţi vorbit cu mine despre o sumă de 30 de milioane lei vechi?

R: Da, era preţul unui echipament sportiv (trening şi o geacă, la set, de la echipa naţională de fotbal a României) pe care eu l-am cumpărat pentru mine şi îl am acasă. Setul l-am cumpărat în perioada Paştelui din anul 2014.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Vă menţineţi declaraţia data la urmărire penală?

R: Da pentru că aceasta corespunde adevărului.

Î: V-aţi întâlnit în primăvara anului 2014 cu G. care v-a solicitat ajutorul pentru a obţine o reducere de pedeapsă pentru fiul său ce se afla în închisoare ?

R: Da, m-am întâlnit cu doamna cu maşina. Aceasta mi-a spus că vinde maşina pentru că are o problemă şi are nevoie de un avocat. Nu mi-a amintit de reducere de pedeapsă, însă mi-a spus că se afla în închisoare pentru două cartuşe de ţigări.

După ce mi s-a citit paragraful penultim, pag. 3 din declaraţia dată în 13 mai 2014 arăt că menţin cele relatate şi consemnate.

Î: În ce scop i-aţi dat biletul lui C. dacă acesta nu avea cunoştinţe juridice?

R: I-am lăsat biletul dlui C. şi l-am întrebat dacă ştie un avocat.

Î: Aţi revenit după Sărbătorile de Paști la biroul dlui C. şi l-aţi întrebat de acel dosar?

R: Da, am revenit şi cred că l-am întrebat dacă a rezolvat cu biletul, cu avocatul. Acesta mi-a răspuns că nu a rezolvat.

Î: Respectiva femeie v-as promis că „vă va cinsti” dacă o ajutaţi?

R: Da, a spus că mă „va cinsti”, însă eu am spus că nu am nevoie de nimic.

Î: C. v-a dat detalii din dosar referitor la persoanele implicate?

R: Da, mi-a spus că sunt mai multe persoane, nu îmi mai amintesc. Cred că mi-a spus ceva ce nu este adevărat, ca să scape de mine.

Î: Vă amintiţi dacă C. ar fi sugerat ca femeia respective să plătească nişte bani pentru a-i rezolva dosarul?

R: Niciodată nu a spus ceva de bani, de nimic.

Î: A vorbit dl. C. de numele judecătorului care soluţiona acea cauză?

R: Nu a vorbit niciodată.

Î: V-a cerut C. anumite sume de bani pentru serviciul pe care i l-aţi oferit?

R: Nu, niciodată.

Î: De ce i-aţi dat biletul dacă dl. C. nu este avocat? Obişnuia dl. C. să ajute persoane?

R: Uite vinde maşina şi poate o dă la un preţ bun pentru că are nevoie de bani că are un necaz şi are nevoie şi de un avocat bun.

Î: Se ocupa dl. C. cu soluţionarea unor problem judiciare?

R: Nu ştiu. Eu de două ori am fost la dl. C..

Întrebări puse de apărătorul inulpatului C.:

Î: În ce modalitate aţi remis biletul dlui C.?

R: Biletul i l-am dat la dânsul la birou, i l-am lăsat pe masă.

Martora G., audiată în apel, în ședința publică din 13 ianuarie 2016a arătat următoarele:Menţin declaraţiile date anterior, întrucât corespund adevărului.

Întrebări formulate de Ministerul Public :

1. Aţi fost abordată de doi bărbaţi necunoscuţi la avizierul Curţii de Apel Bucureşti în primăvara anului 2014?

R. Da, am fost abordată când mă aflam la avizier. M-a bătut cu mâna pe umăr. M-a întrebat dacă poate să mă ajute în privinţa băiatului, am răspuns că nu, deoarece mă speriasem, deoarece aveam probleme şi am şi acum probleme. De frică că băiatul meu avea să dea nişte bani la nişte „moldoveni”, am luat-o de mână pe nora mea şi am intrat în sala de şedinţă. Cei doi nu m-au urmat şi nu m-au mai abordat.

2. Aţi dat vreunuia dintre cei doi detalii despre dosar, respectiv numele fiului d-voastră, nr. dosarului, termenul de judecată, numele magistratului care urma să judece.

R. Nu, nu am dat niciun fel de detalii, nu am vorbit, nu ştiam cine este magistratul.

3. L-aţi întrebat dacă are vreun avocat să vi-l recomande?.

R. Eu aveam avocat şi nu am stat de vorbă pentru că am crezut că mi se va cere suma de bani datorată de fiul meu. „Moldovenii” despre care am vorbit vor banii de la mine pentru marfa pe care aluat-o fiul meu şi denunţul formulat de acesta. Da, în prezent datorez bani unor ucraineni şi în legătură cu acest aspect există un dosar pe rol la Iaşi.

4. Bărbaul respectiv va promis că vă poate ajuta?

R. Mi-a spus „vrei să de ajut” sau „pot să te ajut”.

5. Dacă aţi identificat persoana respectivă în fotografia prezentată la Direcția Națională Anticorupție?

R. Nu, mi-au fost arătate fotografii reprezentând numai chipuri de oameni foarte mari, care păreau a fi tot moldoveni. Nu reţin exact faţa, că intervalul de timp a fost scurt, aşa că am zis poate. Menţin faptul că am spus că o persoană seamănă, dar nu pot să bag mâna în foc că este acea persoană care m-a abordat.

Întrebări formulate pentru inculpatul A.

1.Vreodată vreunei persoane i-a oferit nr. de dosar al fiului, termenul de judecată şi numele magistratului?

R. Nu. Am avut mulţi avocaţi, dar la persoane străine, nu am dat astfel de relaţii.

2. Dacă îşi aduce aminte cui a vândut autoturismul, dacă a încasat vreun preţ şi care a fost acela?

R. Am vândut mașina nepotului meu, care l-a rândul său l-a înstrăinat în Bucureşti şi am primit banii în mai multe rate. Precizez că, de altfel, acest autoturism nu era al meu, ci al unui alt nepot. Preţul a fost de 16-18.000 euro şi s-a plătit în rate cam de 500, 1.000 şi peste o 1.000 de euro, însă bani cheș peste aceste sume eu nu am avut. Şi în prezent mai are să-mi dea bani din preţul stabilit.

3. Dacă anterior abordării pe holul Curţii de Apel Bucureşti a mai fost abordată de acele persoane sau de alţi aşa-zişi „moldoveni”?

R. Am fost contactată de persoane cărora le datorez bani, nu de alte persoane.

4. După ce i s-a citit paragraful ultim de la pag. 107 din declaraţia dată în faza de urmărire penală a fost întrebată dacă îşi menţine cele consemnate?

R. Da, aşa este cum s-a consemnat.

Se observă că aspectele la care a făcut referire reprezentantul Ministerului Public citind pasaje din declarațiile date în cursul urmăririi penale au fost recunoscute și susținute în continuare de martori și nu schimbă conținutul declarațiilor date în apel.

În situația inculpatului E., actul ilicit penal imputat este dovedit (declarațiile de recunoaștere ale inculpaților coroborate cu înscrisurile depuse) fiind apte să răstoarne prezumția de nevinovăție) însă în mod inexplicabil această acuzație îi vizează doar pe justițiabilul interesat, E. și pe intermediarul C., nu și pe liderul grupului, A., care a explicat personal demersurile utile atingerii scopului infracțional, arătând când și cum ar trebui recuzat un judecător învestit cu dosarul în care era cercetat justițiabilul pentru a se obține desemnarea judecătorului A. în complet, creându-se astfel premisele pronunțării unei soluții favorabile.

Situația interceptărilor ambientale

Teoria nulitățior se raportează la o normă în vigoare. Efectul deciziei Curții Constituționale Române de constatare a neconstituționalității este încetarea aplicării normei.

Prin încheierea de ședință 12 aprilie 2016, în opinie separată, s-au constatat următoarele:

Potrivit art 142 alin. (1) C. proc. pen., procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.

Prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a României s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, norma neconstituțională își încetează efectele juridice.

În ceea ce priveşte efectele deciziei Curţii Constituţionale a României, trebuie avute în vedere cele menţionate expressis verbis în considerentele acesteia, respectiv în parag. 52, în sensul că decizia produce efecte pentru viitor, efecte ce trebuie reflectate în toate cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Pentru a stabili modalitatea în care această decizie trebuie reflectată în cauzele aflate în curs de judecată, au fost avute în vedere, cu titlul de exemplu, consecinţele Deciziilor nr. 1483/2011 şi nr. 1470/2011 al Curţii Constituţionale a Românei, pronunțate în materia procedurii simplificate. Astfel norma ce conținea și o cauză legală de reducere a pedepsei a fost valorificată în căile de atac, după publicarea în M. Of. a celor două decizii menţionate, deși se prevedea un termen limită anterior pentru invocarea și aplicarea textului legal, respectiv declanșarea cercetării judecătorești în fond.

În concluzie, consecința deciziei Curții Constituționale Române în cauza pendinte este aceea că probatoriile, rezultate din punerea în executare a mandatelor ori autorizațiilor de către Serviciului Român de Informaţii, trebuie excluse. Excluderea este consecința constatării neconstituționalității, iar nu a nulității.

În ceea ce priveşte momentul procesual la care ar trebui să se dispună această excludere, se consideră, că este anterior deliberării ori dezbaterilor, deoarece atât apărarea cât şi reprezentantul Ministerului Public ar trebui să cunoască probatoriile pe care se poate fundamenta viitoarea soluţie ce va fi pronunţată în cauză.

Excluderea presupune imposibilitatea valorificării datelor conținute de aceste mijloace de probă în susținerea acuzației. Totuși trebuie subliniat că aceste probatorii, administrate în cursul judecății și valorificate de opinia majoritară, nu conțin date utile acuzațiilor pentru care s-a pronunțat soluția achitării, respectiv nu conțin date ce dovedesc că pretinderea sumelor de bani a ajuns la destinatari sau la justițiabilii ce se suține în acuzație că aveau interes în obținerea soluțiilor favorabile.

În opinie separată se subliniază că probatoriile ce susțin acuzațiile pentru care sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale sunt interceptările de la momentul organizării flagrantului (menținute în ansamblul probator fiind puse în executare de specialiștii Direcției Naționale Anticorupție), declarațiile parțiale de recunoaștere ale inculpaților din fața instanței de apel, declarațile de martori din fața instanței de apel, înscrisurile depuse la dosar. În opinie separată se consideră că preponderența valorificării probelor administrate în fața instanței de control judiciar se justifică prin garanțiile de contradictorialitate pe care le oferă faza judecății și prin posibilitatea de a verifica eficient ansamblul apărărilor formulate ori neconcordanțelor între susținerile anterioare ale părților ori martorilor, elemente ce conferă consistență exercitării drepturilor procesuale.