Local tax exemption of telephone booths: appellate jurisdiction for contested local tax appeals
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania ordered the transmission of the case to the Bihor Court of Appeal for competent resolution, effectively dismissing the action for lack of jurisdiction. The dispute concerned a telecom operator's challenge to a local council's tax exemption measure for special construction units (telephone booths), where the operator had previously lost at the lower court level. Applying the special provision of Law No. 392/2001, Article 9(3), which derogates from the general Civil Procedure Code, the Court determined that appeals against first-instance judgments regarding local taxes and fees must be heard by the Court of Appeal, not the Supreme Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 C. proc. civ; Local tax exemption of telephone booths: appellate jurisdiction for contested local tax appeals: Potrivit art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost completat și modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, recursul se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 2 iulie 2003, reclamanta S.N.Tc. R. SA - Direcția de Telecomunicații Bihor a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Tileagd, județul Bihor, să se dispună anularea actului de impunere nr. 218 din 21 ianuarie 2003, prin care a fost aprobată scutirea de la plata impozitului pentru construcțiile speciale, reprezentând cabine telefonice.
Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 813 din 19 februarie 2003, prin care a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta și recursul a fost trimis, spre soluționare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că a fost greșit învestită și că pentru judecarea recursului declarat în prezenta cauză, competența aparține Tribunalului Bihor, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost completat și modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, recursul se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În Legea nr. 392/2001 s-a prevăzut expres în art. 9 alin. (3), că persoana nemulțumită de hotărârea judecătoriei, cu privire la contestarea impozitelor și taxelor locale, se poate adresa cu recurs, tribunalului.
Față de norma de competență materială cuprinsă în legea specială, normă care se aplică în cauză prin derogare de la dreptul comun reglementat în Codul de procedură civilă, Curtea va trimite prezentul recurs, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza la Tribunalul Bihor, spre competentă soluționare a recursului declarat de SC R. SA – Direcția de Telecomunicații Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4813 din 19 septembrie 2003 a Judecătoriei Oradea, județul Bihor.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2004.