Conflict over prison term duration in enforcement mandate for recognized foreign sentence: correction of clerical error versus substantive penalty alteration

Decizia nr. 608/2016

Asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 22 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.

A constatat că pedeapsa pe care condamnatul o are de executat în baza Sentinţei din 14 iunie 2013 pronunţată de Curtea Penală cu Juraţi din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 şi x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulaţiei publice şi coacţiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elveţian şi art. 181 şi 237 C. pen. elveţian, fapte care au corespondent în infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) şi alin. (2) C. pen. român, este de 10 ani închisoare, potrivit Mandatului de executare a pedepsei nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/42/2015.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2015 sub nr. x/42/2015, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare cu privire la Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploieşti, urmare Sentinţei penale nr. 16 CC din 8 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/42/2015.

În motivarea scrisă a contestaţiei şi prin susţinerile orale ale apărătorului ales, contestatorul condamnat a arătat că prin Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, din care s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive şi perioada executată de la 7 mai 2012 la zi, cu toate că în cuprinsul Sentinţei penale nr. 16 CC din 8 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/42/2015 şi în cuprinsul minutei din acelaşi dosar, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În vederea soluţionării cauzei s-a dispus ataşarea Dosarului nr. x/42/2015 al Curţii de Apel Ploieşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului ataşat, Curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/42/2015, Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere de recunoaştere şi executare a unei hotărâri judecătoreşti, formulată de către autorităţile judiciare din Confederaţia Elveţiană prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, a fost recunoscută Sentinţa din data de 14 iunie 2013 pronunţată de Curtea Penală cu Juraţi din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 şi x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, prin care a fost condamnat cetăţeanul român A., cu antecedente penale, respectiv contestatorul din prezenta cauză, la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulaţiei publice şi coacţiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elveţian şi art. 181 şi 237 C. pen. elveţian, fapte care au corespondent în infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) şi alin. (2) C. pen. român.

Totodată, s-a dispus executarea acestei pedepse în România, iar în baza art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Convenţiei.

Din durata pedepsei de 10 ani închisoare s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive şi perioada executată de la 7 mai 2012 la zi.

În alin. (5) al dispozitivului sentinţei s-a menţionat din eroare că pedeapsa de executat este de 2 ani şi 8 luni închisoare, în loc de 10 ani închisoare.

Curtea a constatat, însă, că pedeapsa pe care condamnatul trebuie să o execute este de 10 ani închisoare, aşa cum s-a stabilit prin dispozitivul aceleiaşi sentinţe la alin. (2) şi alin. (4), Mandatul de executare a pedepsei nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 fiind emis corect pentru această pedeapsă.

Argumente în favoarea susţinerii potrivit căreia este vorba de o eroare de redactare strecurată în cuprinsul dispozitivului Sentinţei penale nr. 16 CC din 8 iunie 2015 s-au considerat a fi chiar actele din Dosarul nr. x/42/2015 trimise de autorităţile din Confederaţia Elveţiană, respectiv Sentinţa din 14 iunie 2013 pronunţată de Curtea Penală cu Juraţi din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 şi x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, prin care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulaţiei publice şi coacţiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elveţian şi art. 181 şi 237 C. pen. elveţian, fapte care au corespondent în infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) şi alin. (2) C. pen. român.

Prin urmare, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că este întemeiată numai în parte contestaţia la executare formulată de condamnatul A., astfel că, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a admis-o în sensul de a se constata că pedeapsa pe care condamnatul o are de executat în baza Sentinţei din 14 iunie 2013 pronunţată de Curtea Penală cu Juraţi din Lugano în Dosarul nr. x2.2013.9 şi x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulaţiei publice şi coacţiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elveţian şi art. 181 şi 237 C. pen. elveţian, fapte care au corespondent în infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) şi alin. (2) C. pen. român, este de 10 ani închisoare, potrivit Mandatului de executare a pedepsei nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/42/2015, şi nu de 2 ani şi 8 luni închisoare, aşa cum din eroare s-a menţionat în alin. (5) din dispozitivul sentinţei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 martie 2016.

În motivarea scrisă a contestaţiei a arătat că a contestat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploieşti, susţinând că în cuprinsul mandatului se menţionează că se dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 2 ani şi 8 luni, iar Curtea de Apel Ploieşti, deşi a admis contestaţia la executare, în mod eronat a stabilit că mandatul de executare priveşte pedeapsa de 10 ani.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în raport cu motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare formulată de A. se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziţii legale, se poate formula contestaţie la executare când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat cauza în fond, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executare şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive, în cauză neexistând vreo nelămurire a dispozitivului.

Prin Sentinţa penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015, Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Confederaţia Elveţiană, dispunându-se, printre altele, deducerea din durata pedepsei de 10 ani închisoare a perioadei reţinerii şi arestării preventive, precum şi perioada executată de la 7 mai 2012, la zi, în acest sens fiind emis şi Mandatul de arestare nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015.

În mod just judecătorul Curţii de Apel a reţinut că este vorba despre o eroare de fapt, din cuprinsul sentinţei emise de autorităţile elveţiene, aflată la Dosarul nr. x/42/2015, reiese că pedeapsa la care a fost condamnat contestatorul este de 10 ani, şi nu de 2 ani şi 8 luni. De asemenea, în cauză acesta nu a solicitat o conversie a pedepsei, şi nici nu ar fi avut aplicabilitate, în condiţiile în care pedeapsa stabilită de autorităţile elveţiene este în limitele de pedeapsă stabilite de C. pen. român pentru infracţiunea reţinută în sarcina lui A.

Soluţia instanţei de fond a fost judicios argumentată, pe documentele aflate la dosar, în mod corect fiind admisă contestaţia în sensul de a se constata că pedeapsa pe care condamnatul o are de executat în baza sentinţei din 14 iunie 2013 pronunţată de Curtea Penală cu Juraţi din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 şi x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, pedeapsa fiind de 10 ani închisoare şi nu de 2 ani şi 8 luni închisoare.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2016.

Procesat de GGC - N