Notarization without land registry extracts: Criminal liability for abuse of office versus contravention under the subsidiarity principle

Decizia nr. 390/A/2015

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 623/F din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 din C. proc. pen. anterior a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 246 din acelaşi cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 25 anterior rap. la art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. anterior.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. anterior a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC D. SRL.

În baza art. 349 C. proc. pen. anterior raportat la art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. anterior a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2009 din 13 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, printre altele, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii:

- A., notar public în cadrul Biroului Notarului Public E. şi A. din Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 2481 C. pen. anterior;

- B., pentru instigare la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi respectiv, fals în declaraţii, prev. de art. 25 rap. la art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 2481 C. pen. anterior şi respectiv art. 292 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală la data de 21 mai 2013, sub nr. x/2/2013.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de notar public, exercitând o funcţie de autoritate publică, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin încălcarea prevederilor Legii nr. 36/1995 şi nerespectarea obligaţiilor legale pe care le avea cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 ianuarie 2008, între numiţii B. şi C., în calitate de vânzători şi respectiv SC D. SRL Braşov, prin reprezentant J., în calitate de cumpărător, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în suprafaţă totală de 28.600 mp înscrise în CF z1, CF z2, CF z3, CF z4 şi CF z5 ale localităţii Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, întrucât la data autentificării nu existau în documentaţia folosită extrase CF privind respectivele loturi de teren [încălcând dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 710/C/1995 - Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 şi respectiv ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996].

De asemenea, s-a reţinut că notarul public nu a solicitat în vederea verificării realei situaţii juridice a imobilelor actele de proprietate (contracte de vânzare-cumpărare, prin care vânzătorii dobândiseră anterior dreptul de proprietate) şi nu a menţionat în cuprinsul actului translativ de proprietate autentificat menţiuni care să facă cunoscut faptul că dreptul de proprietate dobândit de vânzător era supus unor condiţii suspensive constând în plata efectivă a preţului datorat foştilor proprietari, activitate care a condus la vătămarea intereselor legale ale cumpărătorului SC D. SRL Braşov, fiind posibilă doar intabularea provizorie a dreptului de proprietate în CF z1 şi CF z2 ale localităţii Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, nefiind îndeplinite condiţiile suspensive stipulate în sarcina numiţilor B. şi C. prin contractele de vânzare-cumpărare nr. z6 şi respectiv z7 din 05 februarie 2007 ale Biroul Notarului Public F. din Bacău, nefiind achitate către foştii proprietari G. şi respectiv H./I. sumele de 2.580 euro şi respectiv 376.000 euro, reprezentând parte din preţurile datorate de aceştia.

Totodată, s-a mai reţinut că la data autentificării, nu exista nici certificatul de neurmărire fiscală a imobilelor ce făceau obiectul contractului de vânzare-cumpărare, acest certificat fiind depus la dosar şi având o dată ulterioară datei încheierii actului translativ de proprietate, săvârşind, astfel, infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

Pe linia aceleiaşi argumentaţii, s-a susţinut că inculpatul B., la data de 31 ianuarie 2008, cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare, cu intenţie, cunoscând împrejurarea că dreptul de proprietate ce urma a fi transmis către cumpărătoarea SC D. SRL Braşov era supus unor condiţii suspensive, constând în plata către foştii proprietari a unor sume de bani reprezentând parte din preţul datorat, a determinat notarul public A. să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile şi să nu respecte obligaţiile legale pe care le avea. Sub acest ultim aspect s-a reţinut că actul translativ de proprietate a fost autentificat deşi nu existau în documentaţia folosită extrasele CF privind loturile de teren ce se înstrăinau, nemenţionându-se în cuprinsul actului autentificat menţiuni care să facă cunoscut faptul că dreptul de proprietate dobândit de vânzător era supus unor condiţii suspensive, activitate care a condus la vătămarea intereselor legale ale cumpărătorului SC D. SRL Braşov, fiind posibilă doar intabularea provizorie a dreptului de proprietate în CF z1 şi CF z2 ale localităţii Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, nefiind îndeplinite condiţiile suspensive stipulate în sarcina numiţilor B. şi C. prin contractele de vânzare-cumpărare nr. z6 şi respectiv z7 din 05 februarie 2007 ale Biroului Notarului Public F. din Bacău, nefiind achitate către foştii proprietari G. şi respectiv H./I. sumele de 2.580 euro şi, respectiv, 376.000 euro, reprezentând parte din preţurile datorate de aceştia, fapta întrunind elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. şi ped. de art. 25 rap. la art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

De asemenea, cu privire la acest inculpat, în actul de sesizare s-a mai reţinut că la aceeaşi dată de 31 ianuarie 2008, cu ocazia încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa notarului public, în vederea producerii unor consecinţe juridice, menţionând în mod expres că împreună cu soţia inculpată:

- "suntem în exclusivitate titularii dreptului de proprietate asupra acestui imobil şi că acesta nu face obiectul niciunei creanţe şi/sau proceduri judiciare şi nu este grevat de niciun fel de sarcini;

- garantăm că imobilul mai sus individualizat nu face obiectul niciunei ipoteci, servituţi, clauze de uzufruct viager, interdicţie de înstrăinare sau grevare, privilegiu, drept sau sarcini de orice natură;

- nu suntem implicaţi şi după cunoştinţele noastre nu există pericolul iminent a niciunui litigiu, arbitraj sau procedură administrativă al căror rezultat ar putea afecta dreptul de proprietate exclusivă deţinut de noi asupra imobilului;

- vânzarea se face liberă de orice sarcini sau procese;

- situaţia de CF expusă mai sus este identică cu cea de azi, data autentificării actului", deşi aceştia cunoşteau împrejurarea că dreptul de proprietate ce urma a fi transmis către cumpărătoarea SC D. SRL Braşov era supus unor condiţii suspensive, constând în plata către foştii proprietari a unor sume de bani reprezentând parte din preţul datorat acestora, sume ce nu au fost niciodată achitate, săvârşind astfel infracţiunea de fals în declaraţii prev. şi ped. de art. 292 C. pen. anterior.

Inculpatul A., în cursul urmăririi penale, a depus în apărare mai multe memorii, prin apărător ales, susţinând că fapta comisă de el prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi autentificarea acestuia la data 31 ianuarie 2008 îi poate atrage doar o răspundere din punct de vedere al încălcării deontologiei profesionale şi nu o răspundere penală, întrucât prin fapta sa nu a cauzat o vătămare intereselor legale ale cumpărătorului, în acest sens se arată că nu există un prejudiciu pecuniar, deoarece preţul fusese achitat anterior încheierii contractului. Inculpatul a apreciat că nu a existat nicio vătămare a intereselor legale ale SC D. SRL, ci dimpotrivă, încheierea contractului având doar efecte favorabile cumpărătorului, deoarece l-ar fi determinat pe B. să mai achite diferenţe de preţ către vechii proprietari de la care cumpărase cele 5 terenuri.

De asemenea, SC D. SRL şi-a înscris astfel un drept de proprietate în CF pentru 3 din cele 5 terenuri.

S-a susţinut, totodată, că prin încheierea în formă autentică a contractului nu s-a schimbat cu nimic situaţia de fapt care era aceeaşi şi anterior, întrucât determinantă pentru dobândirea proprietăţii nu era existenţa sau nu a extraselor CF la momentul autentificării, ci existenţa dreptului pur şi simplu în patrimoniul vânzătorului.

Cu privire la cele invocate de apărare, s-a observat de către organul de urmărire penală că tocmai acest ultim aspect atrage atenţia asupra abuzului notarului, respectiv că acesta nu a verificat existenţa dreptului vânzătorului însă a autentificat transmiterea acestui drept.

În ce priveşte lezarea intereselor cumpărătorului, s-a subliniat faptul că acesta nu a putut intra în posesia suprafeţei terenurilor comasate. Cumpărarea interesa doar terenurile comasate, doar astfel se justifica un profit. S-a arătat că terenurile ce nu erau în proprietatea deplină a vânzătorului sunt chiar în mijlocul suprafeţei comasate, astfel că s-a apreciat că există o vătămare ce rezultă inclusiv din lipsa posibilităţii de folosinţă a celor 3 terenuri ce au intrat în proprietatea deplină a cumpărătorului.

În acelaşi timp, notarul a atestat faptul că la încheierea antecontractului şi la actele adiţionale la acesta a solicitat din timp şi s-au emis extrase CF de autentificare, extrase din care rezultă situaţia juridică a terenurilor, astfel că J. a avut cunoştinţă despre această situaţie.

Inculpatul B., în cursul urmăririi penale, a susţinut că situaţia juridică a terenurilor vândute către SC D. SRL a fost cunoscută de către reprezentantul legal al societăţii, J., care a cunoscut că preţul pentru acestea nu fusese achitat în totalitate. Preţul de vânzare convenit prin antecontract era 1.201.200 euro, iar după încheierea antecontractului urma să primească de la SC D. SRL suma de bani cu ajutorul căreia trebuia să achite diferenţele de preţ datorate persoanelor de la care cumpărase terenurile.

Acesta a arătat că nu a primit suficiente sume de bani de la SC D. SRL, astfel încât să achite integral restanţele de plată. În luna noiembrie 2007 s-a încheiat actul adiţional prin care s-a amânat din nou termenul de încheiere a contractului şi a fost de acord să fie redus preţul la 950.000 euro, sumă pe care a încasat-o efectiv, însă consideră că ar mai fi trebuit să primească încă 400.000 euro pentru a fi în măsură să achite toate resturile de preţ la foştii proprietari.

Inculpatul B. a precizat că la momentul încheierii contractului atât J., cât şi notarul A. cunoşteau situaţia reală a terenurilor tranzacţionate, respectiv existenţa unor sume de bani neachitate către foştii proprietari. Soţia sa, C., a venit la biroul notarial ulterior redactării contractului şi aceasta doar a semnat fără a participa la alte discuţii în legătură cu tranzacţia. Ulterior, B. a stabilit cu J. să renunţe la părţile sociale pe care le avea la SC D. SRL, fără a beneficia de vreun avantaj, J. şi K. urmând să achite restanţele către foştii proprietari.

Inculpatul B. a arătat că se consideră nevinovat de comiterea faptelor pentru care este cercetat, subliniind că nu a avut intenţia de a înşela SC D. SRL. Contractul încheiat la notar A., în opinia sa, era supus unor condiţii şi ar fi produs consecinţe juridice doar după ce toate părţile îşi îndeplineau obligaţiile asumate verbal. Doar în aceste condiţii a semnat contractul. Inculpatul a susţinut că toţi cei 950.000 euro au fost plătiţi pentru achitarea preţului celor 5 terenuri.

Organul de urmărire penală a apreciat că aceste susţineri sunt contrazise de aspectele de fapt constatate:

- cele 5 terenuri au fost cumpărate de B. (căsătorit) cu suma totală de 1.226.940 euro, cum rezultă din cele 5 contracte, şi dacă ar fi fost efectiv plătiţi cei 950.000 euro primiţi de inculpat de la SC D. SRL, ar fi rămas de achitat 276.940 euro şi nu 378.580 euro cât este restanţa de plată. Diferenţa reprezintă prejudiciul material, suma pe care inculpatul B. nu a achitat-o în contul plăţii terenurilor, aşa cum s-a consemnat atât în actul adiţional la antecontract, din luna noiembrie 2007, cât şi în contractul autentificat la data de 31 ianuarie 2008, fără a avea extrasele CF de autentificare din care rezultă neachitarea integrală a preţului, aceasta definind o dată în plus vătămarea cauzată prin abuzul comis de notar.

- referitor la susţinerea că J., reprezentantul legal al SC D. SRL, cunoştea, la momentul semnării contractului, situaţia juridică reală a terenurilor, inclusiv aspectul neplăţii integrale a preţului, s-a precizat că nu există nicio probă care să ateste aceste susţineri. Atât martorul G. cât şi martorul L. au declarat în sensul că J. a aflat despre situaţia juridică şi neplata integrală a preţului, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat de inculpatul notar A., la data de 31 ianuarie 2008.

La data de 27 iulie 2011, persoana vătămată SC D. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.416.000 euro şi 171.346,81 lei reprezentând paguba apreciat suferită.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat că, relativ la reţinerea doar a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, paguba materială constă în neplata restanţelor în sumă de 2.580 euro şi respectiv 376.000 euro, pentru a putea intra în posesia întregii suprafeţe comasate, astfel încât s-a afirmat că partea civilă va avea posibilitatea să îşi precizeze definitiv pretenţiile, în termen legal, în faţa instanţei de judecată.

Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu a fost reţinută având în vedere următoarele mijloace de probă: plângere penală; contracte şi antecontracte de vânzare-cumpărare; extrase CF; procese-verbale de constatare; declaraţii învinuiţi; procese-verbale de confruntare; declaraţii martori; rapoarte de expertiză grafoscopică; certificat de neurmărire fiscală; chitanţe plată onorariu notarial, impozite, taxe; ordine de plată, note de creditare societate; adrese ale CF Bacău şi acte istoric CF; registre de intrare-ieşire OCPI Bacău; extras, în fotocopie certificată; registru general notarial; extras, în fotocopie certificată, toate coroborate cu celelalte acte din dosar.

În faza judecăţii în primă instanţa, după verificarea regularităţii actului de sesizare, la interpelarea instanţei, inculpaţii A. şi B. au arătat că nu doresc aplicarea procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen. anterior, susţinând că nu se consideră vinovaţi şi că doresc să fie audiaţi de instanţă.

În cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi, inculpaţii au dat declaraţii detaliate, menţinându-şi poziţia exprimată în cursul urmăririi penale, apreciind că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcină.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, SC D. SRL a arătat că îşi menţine constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, iar ulterior a formulat precizări prin care a solicitat să se dispună obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 1.332.316,80 euro, plătibilă în lei la cursul BNR din data plăţii.

Sub aspectul probatoriului, instanţa de fond a dispus administrarea probei testimoniale cu martorii indicaţi în rechizitoriu, respectiv L., M., N., O., G., H., P. De asemenea, din oficiu s-a dispus administrarea probei testimoniale cu martorul J. (audiat în această calitate în cursul urmăririi penale).

În cauză a fost administrată proba testimonială cu martorii menţionaţi, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Partea civilă SC D. SRL a solicitat instanţei de fond încuviinţarea probei cu expertiză imobiliară evaluatorie în scopul de a dovedi întinderea prejudiciului suferit de aceasta ca urmare a faptelor comise de inculpaţi, a probei cu înscrisuri, respectiv a unor contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri din vecinătatea terenurilor care au făcut obiectul contractului în litigiu, dar şi a unui alt contract de vânzare-cumpărare încheiat şi autentificat la acelaşi birou notarial al inculpatului A., în dovedirea modului în care astfel de acte sunt redactate la momentul autentificării, precum şi a probei testimoniale privind audierea numitului K., arătând că acesta poate relata date sau informaţii pertinente, concludente şi utile în legătură cu relaţia sa cu inculpaţii A. şi B., precum şi alte elemente de fapt privitoare la faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii referitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului.

Instanţa de fond a încuviinţat părţii civile proba cu înscrisuri privind contractele de vânzare-cumpărare ale unor terenuri din vecinătatea terenurilor care au făcut obiectul contractului în litigiu, încheiate în perioada 2007 - 2012, respingând celelalte probe solicitate cu motivarea cuprinsă în încheierea de şedinţă din data de 14 noiembrie 2013.

În faţa primei instanţe, inculpatul A. a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, în dovedirea onorariului stabilit de acesta şi o situaţie de calcul al impozitului referitor la terenurile care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, precum şi extrasele de carte funciară privitoare la terenuri.

De asemenea, acelaşi inculpat, prin apărător ales, a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice, solicitând primei instanţe înlăturarea agravantei prev. de art. 2481 C. pen. anterior, precizând că în conţinutul rechizitoriului există o contradicţie majoră cu privire la descrierea presupuselor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor.

Astfel, s-a arătat că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru autorat la infracţiunea de abuz în serviciu, iar inculpatul B., pentru instigare la aceeaşi faptă. În acest context, deşi este vorba despre aceeaşi infracţiune, sub formă de participaţie diferită, acuzarea a considerat că, spre deosebire de presupusa faptă reţinută în sarcina inculpatului A., care nu a produs vreun prejudiciu material, cea săvârşită de coinculpatul B. s-a cuantificat într-o pagubă certă.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 2481 C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. anterior, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată şi a dispus respingerea solicitării având în vedere următoarele:

Prin contractul autentificat din 31 ianuarie 2008 la Biroul Notarului Public "A. şi E." (tată şi fiică), inculpatul B. şi martora C. (soţi) au vândut către SC D. SRL Braşov - reprezentată de martorul J. - cinci terenuri cu o suprafaţă totală de 28.600 mp, situate în extravilanul localităţii Nicolae Bălcescu din jud. Bacău - înscrise în CF z1 sub nr. top x1 (5000 mp), CF z2 sub nr. top x2 (10000 mp), CF z9 nr. top x3 (2400 mp), CF z4 nr. top x4 (5000 mp) şi CF z5 nr. top x5 (6200 mp), preţul (în cuantum de 950.000 euro) fiind achitat integral anterior perfectării actului.

Ulterior, s-a reţinut că prin actul autentificat la BNP "R." din Bucureşti sub nr. z8 din 28 martie 2008, SC D. SRL - reprezentată de J. - a vândut cele cinci terenuri către SC Q. SRL - reprezentată de J. şi K. (cetăţean străin cu reşedinţa în Dubai), cu preţul de 1.515.800 euro.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la data de 18 august 2009, SC D. SRL a chemat în judecată SC Q. SRL, solicitând rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. z8 din 28 martie 2009, cererea fiind admisă prin Sentinţa nr. 558 din 26 mai 2010.

S-a reţinut, în actul de sesizare a instanţei, că fapta inculpatului A. care, în calitate de notar public, exercitând o funcţie de autoritate publică şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu încălcând prevederile Legii nr. 36/1995, nerespectând obligaţiile legale pe care le avea cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 31 ianuarie 2008, între numiţii B. şi C., în calitate de vânzători şi respectiv SC D. SRL Braşov, prin reprezentant J., în calitate de cumpărător, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în suprafaţă totală de 28.600 mp înscrise în CF z1, CF z2, CF z3, CF z4 şi CF z5 ale localităţii Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. şi ped. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, întrucât la data autentificării:

- nu existau în documentaţia folosită extrase CF privind respectivele loturi de teren [încălcând dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 710/C/1995 - Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 şi respectiv ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996],

- notarul public nu a solicitat în vederea verificării realei situaţii juridice a imobilelor actele de proprietate (contracte de vânzare-cumpărare, prin care vânzătorii dobândiseră anterior dreptul de proprietate);

- notarul public nu a menţionat în cuprinsul actului translativ de proprietate autentificat menţiuni care să facă cunoscut faptul că dreptul de proprietate dobândit de vânzător era supus unor condiţii suspensive constând în plata efectivă a preţului datorat foştilor proprietari.

- nu exista nici certificatul de neurmărire fiscală a imobilelor ce făceau obiectul contractului de vânzare-cumpărare, acest certificate fiind depus la dosar şi având o dată ulterioară încheierii actului translativ de proprietate.

S-a mai arătat, în rechizitoriu, că această activitate a notarului a condus la vătămarea intereselor legale ale cumpărătorului SC D. SRL Braşov, fiind posibilă doar intabularea provizorie a dreptului de proprietate în CF z1 şi CF z2 ale localităţii Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, nefiind îndeplinite condiţiile suspensive stipulate în sarcina numiţilor B. şi C. prin contractele de vânzare-cumpărare nr. z6 şi respectiv z7 din 05 februarie 2007 ale Biroului Notarului Public F. din Bacău, prin neachitarea către foştii proprietari G. şi respectiv H./I. a sumelor de 2.580 euro şi respectiv 376.000 euro, reprezentând parte din preţurile datorate de aceştia.

Prin raportare la descrierea faptei reţinute în sarcina inculpatului A., prima instanţă a constatat că susţinerile apărării sunt nefondate, fapta fiind descrisă atât în fapt, cât şi în drept ca producând un prejudiciu părţii vătămate SC D. SRL în cuantum de 378.850 euro reprezentând diferenţa de preţ neachitată de către inculpatul B. în contul plăţii terenurilor (2.850 euro + 376.000 euro). De altfel, prima instanţă a reţinut că, atunci când procurorul combate susţinerile inculpaţilor, analizate în cuprinsul actului de sesizare, din rechizitoriu arată expres că cei 378.850 euro reprezintă restanţa de plată, respectiv prejudiciul material, constând în suma pe care inculpatul B. nu a achitat-o în contul plăţii terenurilor, aşa cum se arată textual în actul de sesizare că s-a consemnat atât în actul adiţional la antecontract, din luna noiembrie 2007, cât şi în contractul autentificat la data de 31 ianuarie 2008, fără a avea extrasele CF de autentificare din care rezultă neachitarea integrală a preţului, ceea ce defineşte o dată în plus vătămarea cauzată prin abuzul comis de notar.

Aşadar, prin actul de sesizare a instanţei s-a menţionat detaliat atât fapta reţinută în sarcina inculpatului A., cât şi încadrarea juridică a acesteia prin raportare la situaţia de fapt expusă, reţinându-se expres că la data autentificării actului nu fuseseră achitate sumele de 2.580 euro şi 376.000 euro, aşa încât susţinerea potrivit căreia ar trebui eliminată agravanta prevăzută de art. 2481 C. pen. anterior din conţinutul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. pe motiv că în rechizitoriu nu s-a reţinut că fapta inculpatului A. ar fi produs un prejudiciu material, aşa cum s-a reţinut în sarcina inculpatului B. apare ca fiind nefondată.

De altfel, prima instanţă a mai constatat, analizând motivarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B., că în ceea ce priveşte prejudiciul reţinut, considerentele procurorului sunt identice cu cele expuse la secţiunea încadrare juridică privind fapta reţinută în sarcina inculpatului A.

Totodată, expunerea din rechizitoriu - delimitată prin spaţiere - din perspectiva instanţei de fond reprezintă considerentele pentru care s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 2481 C. pen. anterior (respectiv consecinţele deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen. anterior), ca fiind valabile ambilor inculpaţi, iar nu doar pentru inculpatul B., aşa cum a susţinut apărătorul ales al inculpatului A.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. anterior.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a constatat că este nefondată şi apărarea inculpatului A. în sensul pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal, în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. anterior deoarece notarul public ar fi funcţionar, iar nu funcţionar public - în accepţiunea art. 147 alin. (1) C. pen. anterior - astfel încât s-a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 258 C. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 58/2008, în sensul că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Totodată, prima instanţă a arătat că o astfel de plângere a fost tardiv formulată, după expirarea termenului de 2 luni prevăzut de lege, fiind formulată de o persoană fără mandat special din partea SC D. SRL, respectiv că ar fi trebuit formulată de SC Q. SRL, în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2008.

Astfel, deşi argumentele apărării au avut în vedere încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 246 C. pen. anterior, prima instanţă a reţinut că trimiterea în judecată a inculpatului A. a avut loc pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

Instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 258 C. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 58/2008, în sensul că dispoziţiile art. 246 - 250 C. pen. anterior privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, caz în care maximul pedepsei se reduce cu o treime.

În cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. (1) - (4) C. pen. anterior, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen. anterior.

Instanţa de fond, analizând dispoziţiile art. 258 alin. (2) C. pen. anterior, a constatat că acestea fac referire în mod expres la infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 247 şi art. 250 C. pen. anterior, iar nu la infracţiunile prevăzute de art. 246 - 250 din acelaşi cod, astfel cum se menţionează în alin. (1) al aceluiaşi articol.

Prin urmare, pentru fapta prevăzută de art. 2481 C. pen. anterior, indiferent dacă subiectul activ ar avea calitatea de funcţionar sau de funcţionar public, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A., respectiv instigare la abuz în serviciu în formă calificată reţinută în sarcina inculpatului B., instanţa de fond a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, respectiv faptele nu sunt prevăzute de legea penală, având în vedere următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe a rezultat că numitul K. (cetăţean străin cu reşedinţa în Dubai) l-a împrumutat pe inculpatul B. cu suma de 500.000 euro încheind contractul de împrumut autentificat din 21 decembrie 2006 la BNP R. din Bucureşti, stabilindu-se scadenţa la data de 25 ianuarie 2007.

Potrivit declaraţiilor inculpatului B. şi ale martorului J., dar şi ale numitului K., prima instanţă a reţinut că inculpatul B. şi numitul K. au realizat câteva tranzacţii imobiliare fără incidente şi pentru a facilita relaţia de afaceri aceştia au convenit la înfiinţarea unei societăţi comerciale cu sediul în Braşov, înfiinţând SC D. SRL a cărei acte constitutive s-au întocmit şi redactat la notarul A. din Braşov.

SC D. SRL a fost înfiinţată de către cei trei acţionari K., J. şi B. - aspecte pe care prima instanţă le-a reţinut ca rezultând şi din relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului. Relevanţă a prezentat şi împrumutul din luna ianuarie 2007 acordat de către K. inculpatului B. care, din cele reţinute de prima instanţă, s-a transformat într-o creditare a societăţii de către K., care l-a împuternicit pe B. să efectueze demersurile necesare în vederea creditării societăţii, conform procurii autentificate sub nr. x7 din 02 februarie 2007 şi declaraţiei autentificate sub nr. x6 din 02 februarie 2007, ambele acte fiind autentificate de către inculpatul A., în calitate de notar public.

Inculpatul B. a arătat că cei 500.000 euro împrumutaţi îi plătise avans pentru 5 terenuri ce se pot comasa, astfel s-a hotărât de către cei 3 acţionari ca suprafaţa comasată să fie achiziţionată de societate şi s-a convenit transferarea celor 500.000 euro ca parte din preţul plătit pentru achiziţionarea întregii suprafeţe, aspect confirmat şi de declaraţiile martorului J.

La începutul anului 2007, între inculpatul B. şi soţia acestuia, în calitate de promitenţi vânzători pe de o parte, şi SC D. SRL, în calitate de promitent cumpărător pe de altă parte, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP A. din 15 februarie 2007, având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare privind cinci terenuri cu o suprafaţă totală de 28.600 mp, situate în extravilanul localităţii Nicolae Bălcescu din jud. Bacău - înscrise în CF z1, sub nr. top x1 (5000 mp), CF z2, sub nr. top x2 (10000 mp), CF z9, nr. top x3 (2400 mp), CF z4, nr top x4 (5000 mp) şi CF z5, nr top x5 (6200 mp) la preţul de 1.201.200 euro.

Subsecvent, instanţa de fond a mai reţinut că prin actul adiţional la antecontract din data de 06 iunie 2007 (autentificat la BNP A.), preţul de vânzare a fost modificat la suma de 1.323.770 euro, fiind incluse cheltuielile promitenţilor vânzători pentru cumpărarea suprafeţei comasate, stabilindu-se termenul de plată la data de 31 iulie 2007. Ulterior, la data de 31 iulie 2007 s-a încheiat un nou act adiţional, autentificat la BNP A. din 31 ianuarie 2007, termenul pentru încheierea vânzării în forma finală fiind stabilit la data de 10 septembrie 2007.

Pe fondul întârzierilor repetate în ceea ce priveşte încheierea contractului de vânzare-cumpărare, a fost renegociat preţul vânzării, fiind redus la 950.000 euro, astfel că prin viramentele efectuate de către K. în contul SC D. SRL, cu titlu de creditare a societăţii, preţul renegociat era considerat plătit integral înainte de încheierea contractului final (aspect consemnat în actul adiţional la antecontract, din data de 15 noiembrie 2007, autentificat de către inculpatul A., în calitate de notar public.

În fine, s-a mai reţinut că numitul K. nu s-a mai deplasat în România pentru a urmări tranzacţia cu terenurile din jud. Bacău, terenuri pe care le vizionase împreună cu J. şi inculpatul B. la începutul anului 2007, purtând doar discuţii telefonice cu asociaţii săi, cu privire la condiţiile încheierii contractului. Pe fondul discuţiilor purtate, la data de 31 ianuarie 2008 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de inculpatul A., în calitate de notar public, din 31 ianuarie 2008, părţile din contract fiind inculpatul B. şi soţia acestuia C. în calitate de vânzători, şi SC D. SRL, reprezentată de către martorul J., în calitate de cumpărător.

Contractul menţionat a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea celor 5 terenuri cu o suprafaţă totală de 28.600 mp, situate în extravilanul localităţii Nicolae Bălcescu din jud. Bacău - înscrise în CF z1, sub nr. top x1 (5000 mp), CF z2, sub nr. top x2 (10000 mp), CF z9, nr. top x3 (2400 mp), CF z4, nr top x4 (5000 mp) şi CF z5, nr top x5 (6200 mp), preţul vânzării fiind de 950.000 euro, precizându-se expres că preţul fusese achitat integral înainte de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare (menţiune conformă cu conţinutul actului adiţional la antecontract, încheiat la data de 15 noiembrie 2007, astfel cum s-a arătat mai sus).

S-a mai reţinut că, la data de 31 ianuarie 2008, potrivit înscrisurilor de la dosar, nu fuseseră achitate de către inculpatul B. diferenţele de preţ, de 2850 euro, aferentă contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. z7 din 05 februarie 2007 având ca obiect terenul situat în extravilanul localităţii N. Bălcescu înscrisă în CF z1, sub nr. top x1, în suprafaţă de 5000 mp, respectiv de 376.000 euro (aferentă contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. z6 din 05 februarie 2007 - având ca obiect terenul situat în extravilanul loc. N. Bălcescu înscris în CF z2, sub nr. top x2, în suprafaţă de 10000 mp. În acest ultim caz, contractul s-a încheiat sub condiţia suspensivă constând în virarea restului de preţ în cuantum de 376.000 euro de către cumpărătorul B. către vânzătorul H., condiţie de a cărei îndeplinire depinde naşterea raportului obligaţional.

Inculpatul A. a recunoscut atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, că a încheiat actul de vânzare-cumpărare în lipsa extraselor de carte funciară, însă a arătat că a procedat în acest mod datorită insistenţei părţilor (respectiv inculpatul B. şi martorul J., reprezentantul părţii civile la momentul autentificării actului), dar şi în considerarea faptului că SC D. SRL plătise integral preţul vânzării şi nu avea încheiat vreun act de vânzare-cumpărare care să-i consfinţească dreptul de proprietate asupra terenurilor menţionate, individualizate expres în antecontractul încheiat în februarie 2007.

Astfel, în faţa instanţei de fond inculpatul a declarat că a avut discuţii de aproximativ 4 - 5 ore cu cei 2 domni (inculpatul B. şi martorul J.), el refuzând să încheie contractul de vânzare în lipsa extraselor de carte funciară, respectiv că i-a comunicat martorului J. (care reprezenta cumpărătoarea, SC D. SRL), că din punctul său de vedere SC D. SRL se afla într-o poziţie dezechilibrată faţă de inculpatul B., în sensul că obţinuse doar promisiuni de vânzare, deşi plătise suma de 950.000 euro, însă martorul J. a insistat să se încheie contractul de vânzare, întrucât aprecia că prin încheierea acestui contract ar fi avut un instrument juridic care să-i reechilibreze poziţia.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpaţilor A. şi B., în sensul că martorul J. cunoştea situaţia reală a imobilelor, sunt confirmate de probatoriul administrat în cauză, relatările contrare ale martorului (audiat în această calitate de instanţă, întrucât în cursul urmăririi penale i s-a atribuit calitatea de martor) nefiind conforme cu realitatea, astfel cum se va arăta în continuare.

La analiza depoziţiei acestui martor, prima instanţă nu a avut în vedere doar poziţia sa subiectivă, dată fiind calitatea sa de reprezentant al părţii civile la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2008, ci şi alte împrejurări.

În primul rând, a avut în vedere motivarea expusă de procurorul de caz în cuprinsul rechizitoriului în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi.

Astfel, în rechizitoriu s-a arătat că promitentul cumpărător (adică J., ca reprezentant legal al SC D. SRL) a cunoscut ori putea cunoaşte situaţia reală de fapt încă din luna noiembrie 2007 când, la încheierea actului adiţional la antecontract, au existat extrasele CF de autentificare ce indicau intabularea provizorie pe numele lui B. şi a soţiei acestuia. S-a mai reţinut semnarea contractului în lipsa extraselor CF asumându-şi riscul încheierii în acest mod a contractului, aşa încât nu poate invoca propria culpă când susţine ca a fost indus în eroare. De asemenea, s-a susţinut că posibilitatea care îi revenea cumpărătorului era de a cere un extras de informare anterior încheierii contractului, mai ales că preţul fusese achitat integral anterior încheierii contractului. Totodată, s-a arătat că ceea ce putea cumpărătorul observa era neactualizarea extraselor CF despre care susţine că se aflau la dispoziţie cu ocazia încheierii contractului şi că acestea conţineau clauzele rezolutorii, precum şi intabularea provizorie a vânzătorilor.

În acest context, Curtea a constatat că nesinceritatea martorului rezultă şi din împrejurarea că la data de 15 februarie 2007, între aceleaşi părţi s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru cele cinci terenuri, iar prin actul adiţional din 15 noiembrie 2007 s-a convenit ca preţul tranzacţiei să fie redus de la 1.201.200 euro la 950.000 euro. Or, la încheierea celor două acte, s-a susţinut că martorul J. a cunoscut că preţul nu fusese achitat integral pentru cele cinci terenuri, iar la semnarea antecontractului au existat extrasele de CF din care rezulta că terenurile erau înscrise provizoriu.

În plus, s-a reţinut că potrivit declaraţiilor martorului J. acesta se ocupa cu tranzacţii imobiliare, aşa încât cunoştea procedura notarială şi înscrisurile necesare realizării unei tranzacţii de vânzare-cumpărare. De aceea era greu de crezut că martorul ar fi semnat contractul de vânzare-cumpărare fără să verifice menţiunile cuprinse în extrasele de carte funciară.

De altfel, din probele administrate în cauză a rezultat că J., în calitate de reprezentant al SC D. SRL, cunoştea că preţul nu fusese achitat în întregime vânzătorului H.

În acelaşi sens, inculpatul B. a menţionat că "J. cunoştea perfect situaţia şi de aceea a fost de acord să semneze actul în aceste condiţii. (...) înainte să semnam actul m-am deplasat cu dl. J. la Bacău de mai multe ori pentru a vorbi cu proprietarii celor 5 terenuri. Şi dl. K. s-a deplasat la Bacău împreună cu mine şi dl. J., întrucât trebuia să vizioneze terenul, înainte de semnarea actului".

De asemenea, inculpatul A. a arătat: "m-am gândit că fiind parteneri de afaceri cunosc situaţia exactă a plăţilor efectuate şi a terenurilor achiziţionate".

În acelaşi timp, s-a apreciat că declaraţiile celor doi se coroborează cu relatările făcute de martorul P., acesta declarând că "înainte de a merge la notarul A. pentru semnarea actului, domnul J. şi domnul A. ştiau că mai există o diferenţă de preţ, care trebuie achitată către domnul G. de la Bacău".

De asemenea, potrivit declaraţiei martorei N., aceasta a auzit discuţiile care au avut loc între notar şi cele două părţi şi a precizat: părţile au arătat că ele cunosc situaţia terenului care făcea obiectul contractului şi că vor să încheie contractul şi să semneze actul.

În rechizitoriu s-a mai arătat că declaraţia acestei martore se coroborează cu declaraţia martorei O. (angajată a biroului notarial), care a precizat că i-a văzut pe inculpatul B. şi pe J. că au intrat în birou la notar, că a auzit discuţii în legătură cu încheierea unui contract şi că nu este posibilă încheierea pentru că nu existau extrase de carte funciară, respectiv a auzit că părţile cunoşteau situaţia terenului şi că nu ar exista probleme la încheierea contractului.

Prin urmare, s-a stabilit că deşi cunoştea că nu este achitat integral preţul pentru unul dintre terenuri, martorul J. a acceptat să încheie contractul de vânzare-cumpărare, asumându-şi acest risc.

Susţinerile Ministerului Public în sensul că martorul J. nu ar fi cunoscut situaţia reală a terenurilor se bazează, potrivit celor expuse în rechizitoriu, pe declaraţiile acestui martor şi pe cele ale martorilor G. şi L. care au declarat în cursul urmăririi penale în sensul că J. a aflat despre situaţia juridică şi neplata integrală a preţului, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat de inculpatul notar A., la data de 31 ianuarie 2008.

Analizând declaraţia martorului L., instanţa de fond a constatat că acest martor confirmă faptul că anterior încheierii contractului din ianuarie 2008 martorul J. cunoştea faptul că finalizarea tranzacţiei întârzie datorită unor probleme existente cu intabularea terenului, respectiv că de la J. a aflat ulterior că ar exista probleme cu încheierea contractului, martorul L. nefiind prezent nici la încheierea vreunui antecontract, nici la încheierea contractului autentificat din 31 ianuarie 2008.

Totodată, martorul G. a arătat că domnul J. bănuia că nu fusese achitată diferenţa de preţ către fratele meu şi de aceea a venit la Bacău, nefiind în măsură să precizeze când a aflat martorul J. despre neachitarea diferenţei de preţ.

Prin urmare, nu s-a explicat de ce în actul de sesizare a instanţei se dă valoare declaraţiilor martorilor G. şi L. în sensul că aceştia ar fi relatat că martorul J. ar fi aflat despre situaţia reală a terenurilor după data de 31 ianuarie 2008, întrucât din analiza declaraţiilor acestora nu rezultă cu certitudine acest lucru, iar informaţiile prezentate de martori în legătură cu acest aspect au fost primite de aceştia de la martorul J. Totodată, există alţi martori (P., N. şi O.) care atestă faptul că la momentul încheierii contractului din 31 ianuarie 2008, părţile, inclusiv martorul J., cunoşteau situaţia reală a terenurilor ce au făcut obiectul contractului, astfel cum s-a arătat.

În susţinerea poziţiei procesuale a inculpatului A., exprimată cu ocazia audierii sale, s-a reţinut şi împrejurarea că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare - în lipsa extraselor de carte funciară - a hotărât să nu remită părţilor niciun exemplar al actului până la primirea extraselor de carte funciară, aspect confirmat de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, inculpatul A. a precizat în faţa instanţei de fond: "(...) am dat dispoziţii angajaţilor cabinetului notarial să nu elibereze niciun exemplar al contractului, dl. J. m-a rugat să eliberez o copie xerox simplă, pentru a proba în faţa dl. K. încheierea contractului. În prezenţa mea, d-na M. i-a eliberat o copie xerox neautentificată. Ulterior, am aflat cu surprindere, că o altă angajată, d-na O. i-a eliberat dl. J. un exemplar original al contractului de vânzare-cumpărare. Precizez că ştiam că s-au încheiat 6 exemplare originale".

Subsecvent, prima instanţă a mai constatat că declaraţia inculpatului A. se coroborează cu cea a inculpatului B., care a precizat că "în cadrul discuţiilor avute cu notarul şi cu dl. J. am stabilit că nu se eliberează contractele de vânzare în original până nu se rezolvă problema documentelor", cu declaraţia martorului P., care a relatat că "actul a fost semnat, dar notarul A. a spus că se dă drumul la act doar în momentul în care va primi declaraţia de primire a banilor de la domnul G. (...) am tot aşteptat în acea zi, iar banii nu au fost viraţi şi noi am plecat fără a primi niciun exemplar din actul încheiat"; cu declaraţia martorei M., care a arătat că "domnul notar a venit la mine în birou şi mi-a spus ca va încheia contractul, dar ca nu va fi eliberat niciun exemplar original al contractului. Nu mi-a spus de ce, dar eu am dedus că se va proceda aşa, întrucât nu existau extrasele de carte funciară".

În acelaşi sens, s-a reţinut a fi şi declaraţia martorei N., care a relatat că "domnul notar mi-a spus atunci când a văzut extrasul CF, în care figura contractul autentificat de el, să nu eliberez niciun exemplar original al contractului către părţi".

Relevantă s-a dovedit a fi şi declaraţia martorului J., care a relatat reacţia inculpatului A. atunci când a aflat că martorul J. încheiase un alt contract de vânzare-cumpărare: "După revânzare, când s-a încercat intabularea, am aflat că ar exista probleme cu terenul, în sensul că erau nişte înscrieri provizorii. L-am contactat pe domnul A., iar acesta m-a întrebat dacă eu am făcut o vânzare pe baza actului încheiat de el, exprimarea exactă «vrei să spui că contractul meu circulă liber ?», eu i-am spus că da.(...) Domnul notar mi-a dat copii după actele lui B. şi aşa am putut să-l identific pe G. mergând la Primăria Comunei Bălcescu pentru a-l contacta".

Prin urmare, reacţia inculpatului A. a demonstrat instanţei de fond dincolo de orice dubiu că inculpatul A. nu a cunoscut că reprezentantul SC D. SRL primise un exemplar original al contractului, la momentul autentificării, cu atât mai mult cu cât l-a ajutat pe martorul J. să-i identifice pe unii dintre foştii proprietari ai terenurilor (astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorului).

În acest sens s-au reţinut a fi şi declaraţiile martorei N. care a arătat că "după aproximativ trei săptămâni sau o lună (...) a obţinut extrasele CF şi în unele din ele figura înscrierea contractului autentificat de domnul A., a mers şi a arătat extrasul domnului A., iar el i-a cerut să-l contacteze pe domnul J. şi să solicite de la Bacău copii după actele pe baza cărora s-a făcut înscrierea în cartea funciară a contractului autentificat de domnul A.".

Din probele aflate la dosar a rezultat că eliberarea exemplarului original al contractului către martorul J. s-a făcut de martora O., fără ca inculpatul A. să cunoască acest aspect. În acest sens, Curtea a reţinut că martora a precizat: "Părţile au plecat, iar după o oră sau o oră şi jumătate, domnul J. s-a întors şi mi-a spus că are nevoie de un exemplar original al actului pentru banca. În acea perioadă, în mod frecvent părţile cereau câte un exemplar pentru a-l folosi la bancă, iar domnul J., fiind parte în acel act mi s-a părut normal să eliberez un exemplar original. Nu l-am întrebat înainte pe domnul notar, eu nu-l întreb dacă pot să eliberez vreun act original, intră în atribuţiile mele înregistrarea şi eliberarea actelor".

Totodată, împrejurarea că respectivul contract s-a încheiat în 7 exemplare în loc de 6, cum ar fi trebuit, nu dovedeşte dincolo de orice dubiu că inculpatul A. ar fi eliberat un exemplar original martorului J., celelalte probe administrate în cauză dovedind contrariul, aşa cum s-a arătat mai sus.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina notarului public, inculpatul A., că şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, întrucât la momentul autentificării contractului menţionat nu existau în documentaţia folosită extrase CF privind respectivele loturi de teren [încălcând dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 710/C/1995 - Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 şi respectiv ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996], în vederea verificării realei situaţii juridice a imobilelor; că nu a menţionat în cuprinsul actului translativ de proprietate autentificat menţiuni care să facă cunoscut faptul că dreptul de proprietate dobândit de vânzător era supus unor condiţii suspensive constând în plata efectivă a preţului datorat foştilor proprietari, respectiv că nu exista certificatul de neurmărire fiscală a imobilelor ce făceau obiectul contractului de vânzare-cumpărare, acest certificat fiind depus la dosar şi având o dată ulterioară datei încheierii actului translativ de proprietate.

Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 (în forma din 2008), notarul public care a întocmit actul privitor la un drept tabular este obligat să ceară din oficiu înscrierea în cartea funciară la biroul teritorial în a cărei rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligaţii se va face menţiune expresă în cuprinsul actului (...). La autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini. Pe perioada valabilităţii extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul urma să nu efectueze niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepţia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.

S-a mai reţinut că potrivit art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 710/C/1995 (Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995) şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare notarul public este obligat să verifice situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului. În acest scop, notarul public trebuia să pretindă prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi, după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini, precum şi certificatul de atestare fiscală. În acest context trebuiau analizate implicaţiile pe care încălcarea acestor prevederi legale le-a avut în speţa de faţă.

Mai mult, instanţa de fond a constatat că, în rechizitoriu, procurorul de caz a făcut o confuzie între condiţia suspensivă şi condiţia rezolutorie, ca modalităţi care afectează dreptul de proprietate, în reglementarea C. civ. din 1864 (în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare).

Astfel că, vânzarea poate fi pură şi simplă sau afectată de modalităţi (termen, condiţie). Dacă vânzarea este condiţionată, cumpărătorul este proprietar sub condiţie suspensivă (cum ar fi vânzarea pe încercate - art. 1302 vechiul C. civ.) sau, după caz, sub condiţie rezolutorie (ex. vânzarea cu pact de răscumpărare).

În cazul condiţiei suspensive, prima instanţă a subliniat că vânzarea şi, deci, obligaţia de a da, nu se perfectează decât după îndeplinirea condiţiei (eveniment viitor şi incert), lucrul vândut rămânând în rizico-pericolul vânzătorului (art. 1018 vechiul C. civ.), în timp ce în cazul condiţiei rezolutorii, vânzarea este perfectă, dar supusă desfiinţării, în caz de îndeplinire a evenimentului viitor şi nesigur (art. 1019 vechiul C. civ.).

Totodată, condiţia rezolutorie este subînţeleasă în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul său, conform art. 1020 din vechiul C. civ.

S-a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 7/1996, drepturile reale imobiliare afectate de o condiţie suspensivă pot fi înscrise în cartea funciară, însă înscrierea nu este definitivă, ci provizorie, fiind condiţionată de justificarea înscrierii, adică de îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că atâta timp cât înscrierea provizorie nu este justificată, se pot face înscrieri în cartea funciară, tot provizorii, atât asupra celui înscris provizoriu, cât şi asupra proprietarului tabular.

Aşadar, pot încheia un nou act de vânzare a imobilului atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul, numai că aceste din urmă vânzări sunt şi ele condiţionate, depinzând de soarta vânzării iniţiale. Dacă vânzarea iniţială se consolidează, îndeplinindu-se condiţia suspensivă, atunci a doua vânzare făcută de cumpărător se consolidează şi ea devenind perfectă ex tunc (cu efect retroactiv), iar a doua vânzare făcută de proprietarul înscris în cartea funciară se consideră a fi inexistentă, procedându-se la radierea dreptului terţului cumpărător din cartea funciară, pentru că înscrierea sa provizorie nu mai poate fi justificată.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a susţinut că înscrierile provizorii nu se opun circulaţiei imobilului asupra căruia s-au făcut înscrierile respective, aceste înscrieri neafectând valabilitatea actelor de înstrăinare, ci numai eficacitatea acestora.

Aşadar, aceeaşi instanţă a constatat că vânzarea afectată de o condiţie suspensivă (ori rezolutorie) este pe deplin valabilă, iar dacă are ca obiect un imobil, înscrierea provizorie a dreptului de proprietate al cumpărătorului este condiţionată de justificarea înscrierii, adică de îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului viitor şi incert de care depinde perfectarea (sau desfiinţarea) vânzării. Cât timp înscrierea provizorie nu este justificată sau, după caz, radiată, se pot face înscrieri provizorii atât asupra celui înscris provizoriu, cât şi asupra proprietarului (antecesorului) tabular, devenit la rândul său proprietar sub condiţie rezolutorie (sau suspensivă) în funcţie de felul condiţiei.

Prin raportare la dispoziţiile art. 48 şi art. 54 din Legea nr. 7/1996, instanţa de fond a constatat că rolul obligaţiei notarului public de a cere extras de carte funciară pentru autentificare este acela de a asigura informarea terţului dobânditor asupra situaţiei juridice tabulare reale, respectiv de a proteja pe terţul dobânditor, prin "blocarea" cărţii funciare, contra eventualelor fraude săvârşite de către înstrăinător pe perioada de valabilitate a extrasului de carte funciară. Totodată, dacă părţile cunosc situaţia juridică tabulară reală (cum este cazul în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat), extrasul de carte funciară nu mai îndeplineşte faţă de aceştia funcţia informativă, ea fiind, în fapt, realizată, pe altă cale.

Astfel, lipsa extrasului de carte funciară nu constituie o cauză de nulitate a actului de înstrăinare ori de ineficacitate inter partes a acestuia, ci numai o piedică pentru admiterea cererii de înscriere şi de asigurare a opozabilităţii erga omnes a dreptului tabular astfel dobândit.

Totodată, lipsa menţiunilor din contractul autentificat din 31 ianuarie 2008 privind existenţa unei condiţii suspensive ce afectează dreptul de proprietate dobândit de vânzător era justificată atâta timp cât contractul s-a încheiat în lipsa extraselor de carte funciară (din care ar fi rezultat existenţa condiţiei), aşa cum s-a arătat, iar părţile au acceptat să încheie contractul în aceste condiţii.

Instanţa de fond a mai reţinut că potrivit art. 64 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, "întocmirea de acte translative de proprietate fără extras de carte funciară" pentru autentificare constituie contravenţie.

Totodată, conform art. 70 alin. (1) teza a doua din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, există obligaţia notarului public de a solicita extras de carte funciară pentru autentificare, fără a se menţiona şi sancţiunea pentru încălcarea acestei obligaţii.

Pe de altă parte, la art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995, în vigoare în 2008, s-a constatat instituirea răspunderii disciplinare a notarului public pentru "întârziere sau neglijenţă în efectuarea lucrărilor", de unde rezultă că nesolicitarea extrasului de carte funciară ar putea fi calificată drept abatere disciplinară, nerespectarea acestei îndatoriri reprezentând o "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", mai ales, în ipoteza în care părţile insistă pentru autentificarea actului şi în absenţa extraselor de carte funciară, invocând dreptul acestora de a încheia acte juridice translative de proprietate, cu atât mai mult cu cât atât în doctrină, cât şi în practică se recunoaşte inclusiv valabilitatea vânzării bunului altuia.

În cele din urmă, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 38 din Legea nr. 36/1995 (în vigoare în 2008), răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu.

Prin urmare, autentificarea unui act de înstrăinare fără extras de carte funciară pentru autentificare din perspectiva primei instanţe constituie contravenţie şi, eventual, abatere disciplinară, atrăgând răspunderea contravenţională sau disciplinară a notarului public. Totodată, s-a apreciat că se poate pune problema unei răspunderi civile a notarului public în condiţiile în care contractul autentificat de către notar este desfiinţat sau declarat inopozabil terţilor, din cauza absenţei extrasului de autentificare.

De altfel, după încheierea actului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2008, a avut loc vânzarea ulterioară a terenurilor către SC Q. SRL, unde administrator era tot martorul J., iar asociat K., ca şi în cazul SC D. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. z8 din 28 martie 2008.

Din perspectiva primei instanţe, vânzarea ulterioară s-a realizat de către martorul J. - în dubla sa calitate, de vânzător (ca asociat şi administrator al SC D. SRL) şi cumpărător (fiind asociat şi în cadrul SC Q. SRL), după obţinerea extraselor de carte funciară, unde figura înscrierea provizorie cu privire la cele două terenuri, iar SC D. SRL şi-a înscris dreptul de proprietate la 26 februarie 2008, la cererea martorului J., pentru trei din cele cinci terenuri. Astfel, martorul J. a mai precizat, în cursul cercetării judecătoreşti: "eu am primit extrasele de Carte Funciară, la data de 26, înainte de vânzarea către SC Q. SRL. (contractul autentificat la BNP "R." din Bucureşti sub nr. z8 din 28 martie 2008 - sbl. ns.). Nu am văzut extrasele de Carte Funciară menţionate în contractul încheiat între SC D. SRL şi SC Q. SRL, eu le aveam pe ale mele, bănuiesc că aveau acelaşi conţinut. Expresia «nu sunt sarcini» dintr-un extras de Carte Funciară înseamnă, pentru mine, că se poate încheia contractul de vânzare-cumpărare".

De asemenea, din extrasele de carte funciară din 01 noiembrie 2013, depuse la dosar, pentru cele cinci terenuri, a rezultat că proprietarul acestora era SC Q. SRL Bucureşti, care a cumpărat terenurile prin contractul nr. z8 din 28 martie 2008 de la SC D. SRL, iar din adresa din 18 noiembrie 2013 a U.A.T. com. Nicolae Bălcescu a rezultat că "debitoarea SC Q. SRL figurează în evidenţe cu teren extravilan arabil în suprafaţă de 28.600 mp conform actului de vânzare-cumpărare nr. z8 din 28 martie 2008; sumele datorate la impozit pe acest teren sunt în valoare de 849 lei "conform înştiinţării de plată din 18 noiembrie 2013".

Totodată, potrivit Sentinţei civile nr. 558 din 26 mai 2010 pronunţată de către Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2010, s-a dispus rezoluţiunea contractului încheiat sub nr. z8 din 28 martie 2008 între SC Q. SRL Bucureşti şi SC D. SRL pentru neplata preţului de către pârâta SC Q. SRL Bucureşti, părţile fiind de acord cu rezoluţiunea.

Prin urmare, prima instanţă a constatat că niciuna dintre părţi nu a invocat în faţa instanţei civile inexistenţa în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra vreunuia dintre cele 5 terenuri ce au făcut obiectul contractului nr. z8 din 28 martie 2008, iar rezoluţiunea contractului a fost dispusă, reţinându-se că pârâta (reprezentată de martorul J.) a fost de acord cu rezoluţiunea contractului.

Instanţa civilă a reţinut că, în speţă, este vorba de rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului, cauză de rezoluţiune stipulată în art. 1.020 vechiul C. civ., deci a reţinut că SC Q. SRL Bucureşti în calitate de cumpărător a devenit proprietarul deplin al terenurilor (nereţinându-se existenţa vreunei condiţii suspensive), însă pentru neplata restului de preţ s-a dispus rezoluţiunea contractului; dacă s-ar fi reţinut că acest drept de proprietate nu era în patrimoniul vânzătorului (în speţă SC D. SRL), nu ar mai fi fost posibilă rezoluţiunea contractului.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului A. nu a fost săvârşită în asemenea împrejurări încât să constituie infracţiune, astfel cum s-a arătat mai sus, aşa încât în sarcina sa nu se poate reţine infracţiunea prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 25 C. pen. anterior, instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

În speţă, din probatoriul administrat rezultă că inculpatul B. l-a determinat pe inculpatul A., în calitate de notar public, să încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 ianuarie 2008 în lipsa extraselor de carte funciară.

Cum s-a arătat pe larg mai sus, având în vedere şi prevederile art. 64 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, inculpatul B. l-a determinat pe inculpatul A. să săvârşească o contravenţie.

Totodată, chiar reale de ar fi susţinerile din actul de sesizare în sensul că inculpatul B. ar fi primit mai mulţi bani de la numitul K. pe care nu i-ar fi folosit pentru a achita diferenţa de preţ pentru terenurile cumpărate de la H., aceste raporturi sau neînţelegeri între părţi sunt exclusiv de natură civilă, putând solicita în faţa instanţei civile reglarea raporturilor patrimoniale dintre aceştia, însă în niciun caz aceste relaţii juridice nu se circumscriu sferei ilicitului penal.

De asemenea, s-a mai reţinut că la momentul încheierii contractului din 31 ianuarie 2008, inculpatul B. era şi el asociat la SC D. SRL, fără interes să prejudicieze societatea, iar din probatoriul analizat a rezultat că inculpatul B. a adus la cunoştinţa martorului J. şi numitului K. împrejurarea că pentru un teren din cele cinci care se vindeau societăţii SC D. SRL, unul dintre vânzători mai avea de primit câteva sute de mii de euro, astfel că s-au înţeles să încheie un contract de vânzare-cumpărare în baza căruia K. să vireze banii din Dubai, iar inculpatul B. să achite suma restantă pentru acea parcelă, să obţină declaraţia acelui vânzător şi să intabuleze terenul. În actul de sesizare s-a reţinut că aceste aspecte rezultă din declaraţia martorului P.

Relevant pentru prima instanţă a constituit şi faptul că în luna martie 2008 SC D. SRL revinde aceleaşi terenuri către SC Q. SRL, societate la care tot J. şi K. erau asociaţi, iar plângerea penală s-a depus la mai bine de un an de la data intabulării provizorii în CF a dreptului de proprietate al SC D. SRL.

Aşadar, părţile cunoşteau situaţia reală a imobilelor ce făceau obiectul contractului din 31 ianuarie 2008 şi au insistat în încheierea acestuia în aceste condiţii, în lipsa extraselor de carte funciară.

Prin urmare, a conchis prima instanţă, nu a existat o activitate a inculpatului B. de a determina pe notar să comită o faptă prevăzută de legea penală, ci o contravenţie şi/sau eventual un delict civil, aşa încât a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior.

Faţă de cele expuse, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior şi a infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

Având în vedere soluţia pronunţată pe latură penală, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. anterior, instanţa de fond a dispus lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulată de partea civilă SC D. SRL.

Totodată, constatând că nu există o culpă procesuală a inculpaţilor, în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. anterior a respins, ca neîntemeiată, cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.

Referitor la inculpatul B., în actul de sesizare s-a reţinut în sarcina acestuia că, la data de 31 ianuarie 2008, cu ocazia încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa notarului public, în vederea producerii unor consecinţe juridice, menţionând în mod expres că împreună cu soţia sa următoarele:

"- suntem în exclusivitate titularii dreptului de proprietate asupra acestui imobil şi că acesta nu face obiectul niciunei creanţe şi/sau proceduri judiciare şi nu este grevat de niciun fel de sarcini;

- garantăm că imobilul mai sus individualizat nu face obiectul niciunei ipoteci, servituţi, clauze de uzufruct viager, interdicţie de înstrăinare sau grevare, privilegiu, drept sau sarcini de orice natură;

- nu suntem implicaţi şi după cunoştinţele noastre nu există pericolul iminent a niciunui litigiu, arbitraj sau procedură administrativă al căror rezultat ar putea afecta dreptul de proprietate exclusivă deţinut de noi asupra imobilului;

- vânzarea se face liberă de orice sarcini sau procese;

- situaţia de CF expusă mai sus este identică cu cea de azi data autentificării actului", deşi acesta cunoştea împrejurarea că dreptul de proprietate ce urma a fi transmis către cumpărătoarea SC D. SRL Braşov era supus unor condiţii suspensive, constând în plata către foştii proprietari a unor sume de bani reprezentând parte din preţul datorat acestora, sume ce nu au fost niciodată achitate.

S-a apreciat de către procuror că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. şi ped. de art. 292 C. pen. anterior.

Potrivit art. 292 C. pen. anterior constituie infracţiunea de fals în declaraţii "declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe".

În speţă, aşa cum s-a reţinut, părţile din contractul din 31 ianuarie 2008 cunoşteau situaţia juridică a imobilelor ce făceau obiectul contractului, aşa încât declaraţiile făcute de inculpatul B. şi reţinute în actul de sesizare nu se circumscriu infracţiunii de fals în declaraţii, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele esenţiale referitoare la latura obiectivă a acestei infracţiuni, respectiv ca declaraţia făcută să servească, potrivit legii sau împrejurărilor, la producerea consecinţei juridice.

Producerea consecinţei juridice nu putea fi alta decât încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar declaraţiile inculpatului B. redate în contract (şi reţinute în actul de sesizare) nu au influenţat încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2008, atâta timp cât părţile erau informate cu privire la situaţia reală a imobilelor.

Împotriva Sentinţei penale nr. 623/F din 18 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă SC D. SRL.

Prin motivele scrise de apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la greşita achitare a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior şi a inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 25 anterior rap. la art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. anterior.

S-a apreciat că soluţia pronunţată de instanţa fondului în privinţa ambilor inculpaţi, este greşită atât în privinţa laturii penale cât şi raportat la latura civilă cauzei, dar şi în ceea ce priveşte netemeinicia soluţiei de respingere a cererii de restituire a cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă.

Astfel, greşeala fundamentală a instanţei de fond în privinţa soluţiei pronunţate faţă de inculpatul A., constă în faptul că aceasta, în mod cu totul nefondat, nu a avut în vedere normele imperative ale art. 113 alin. (4) şi (5) C. proc. fisc.

Prin urmare, inculpatul A. în calitate de profesionist al dreptului şi în special, prin prisma serviciului public realizat, a procedurilor notariale şi de carte funciară, deşi a cunoscut condiţia de valabilitate a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil şi sancţiunea nerespectării acesteia, aşa cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 113 alin. (4) şi (5) C. proc. fisc., nu a adus la cunoştinţa părţilor acest aspect şi a acceptat perfectarea unui contract lovit ab initio de sancţiunea nulităţii absolute.

Ca rezultat al acestei fapte ilicite, contractul de vânzare-cumpărare redactat şi autentificat de notarul public fiind în acelaşi timp atât nul cât şi ineficace în integralitate, nefiind apt să transmită drepturile de proprietate asupra parcelelor din patrimoniul soţilor B. şi C. în patrimoniul SC D. SRL a cauzat acesteia nu numai o vătămare a intereselor legale, ci şi un prejudiciu în cuantum de peste 1.515.800 de euro.

Pe de altă parte, inculpatul B. nefiind un profesionist al dreptului, în sarcina acestuia nu se poate reţine cunoaşterea condiţiei de valabilitate prevăzute de art. 113 alin. (4) şi (5) C. proc. fisc. şi sancţiunea nerespectării acestei cerinţe.

Prin motivele de apel ale procurorului s-a mai reţinut că pe baza probelor administrate, se poate stabili pe deplin, că în realitate, J. şi K., chiar dacă au cunoscut persistenţa înscrierilor provizorii până în data de 30 ianuarie 2008, nu erau conştienţi de adevăratul motiv pentru care această stare juridică a perpetuat începând cu data de 23 februarie 2007.

Din cauza acestui fapt (necunoaşterea motivului real al persistenţei înscrierilor provizorii) începând cu data de 30 ianuarie 2008 au dat crezare deplină, ca şi coinculpatul A., "sincerităţii" celor afirmate în aceeaşi zi de B. şi reconfirmate în faţa notarului public în data de 31 ianuarie 2008, privind îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 şi art. 50 alin. (3) din Ordinul nr. 633/2006. (dispoziţii ce reglementează justificarea înscrierilor provizorii în cartea funciară)

Cu privire la susţinerea potrivit căreia martorul J. ar fi fost specialist în tranzacţii imobiliare, aspect vehiculat ca un fel de prezumţie absolută în sensul că acesta ştia toate prevederile legale şi toate actele ce se întocmesc cu ocazia înstrăinării unui imobil, în opinia acuzării, sintagma "cunoştea situaţia juridică a terenurilor înainte de încheierea contractului" este o simplă afirmaţie, iar faptul că a mai intermediat anterior vânzări nu îl transformă într-un specialist.

Aşadar, procurorul a susţinut că situaţia de fapt ce se desprinde din probele administrate, cu referire la declaraţiile martorilor, conduce la dovedirea vinovăţiei inculpatului A.

Aşadar, se reţine că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare au fost încălcate prevederile legale de către inculpatul A. urmare instigării inculpatului B. de a nu consemna în actul oficial întocmit existenţa unor restanţe de plată care s-a prezentat intempestiv la notarul cu care avea relaţii anterioare de acelaşi gen, expuse pe larg în declaraţia inculpatului A., în actul de acuzare şi în motivele scrise de recurs.

În acest context, procurorul a precizat că notarul era conştient de existenţa în continuare a restanţelor de plată, pentru că nu avea nicio dovadă în sens contrar şi în aceste condiţii a încheiat contractul asumându-şi inclusiv situaţia că aceste restanţe de plată să nu se achite niciodată. De altfel, întocmirea actului de către martorul J. a avut loc pe fondul relaţiilor sale de încredere şi conlucrare cu cei doi inculpaţi A. şi B.

Aşadar, din probatoriul administrat, pe care instanţa de fond, în mod trunchiat, l-a interpretat în sensul susţinerii nevinovăţiei inculpaţilor, procurorul susţine că martorul J. nu cunoştea înainte de încheierea contractului aspectele din cauză.

Pe cale de consecinţă, procurorul consideră că motivarea instanţei de fond nu are în vedere interpretarea şi coroborarea tuturor probelor administrate care dovedesc vinovăţia ambilor inculpaţi.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals, consideră că inculpatul B. se face vinovat de această infracţiune, pe baza declaraţiilor atestându-se, contrar realităţii, în actul autentic întocmit că vânzarea este liberă de orice sarcini. Practic, la încheierea contractului a ascuns existenţa restanţelor legate de preţ prin declaraţia dată în faţa notarului, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Partea civilă SC D. SRL a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. şi lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile exercitate.

Prin motivele de apel, apelanta parte civilă a susţinut că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., din probele administrate în cauză rezultă că acesta a comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen.

Astfel, contrar probatoriului administrat, instanţa de fond, în mod eronat, a reţinut că la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, martorul J. ar fi cunoscut situaţia reală a imobilelor.

Faptul că martorul J. nu cunoştea, la momentul încheierii contractului, situaţia reală a imobilelor cumpărate de SC D. SRL rezultă din următoarele date şi împrejurări:

- din conţinutul declaraţiei date de M. reiese că inculpatul A. nu i-a explicat acesteia motivele reale, pentru care a solicitat părţilor reţinerea exemplarelor originale. Necunoscând motivul real al reţinerii originalelor, martora M. a făcut numai anumite presupuneri în legătură cu acest aspect, supoziţii care nu pot fi luate în considerare;

- concluzia potrivit căreia martorul J. era specialist în tranzacţii imobiliare, întrucât era o persoană care a fost implicată în realizarea unor astfel de tranzacţii, este una superficială, deoarece acesta, prin simplul fapt al participării la asemenea tranzacţii, nu devine automat un specialist în domeniul procedurilor notariale şi de carte funciară;

- martorul J. a tras concluzia firească (din poziţia lui) potrivit căreia şi notarul A. crede în veridicitatea susţinerilor făcute de inculpatul B. din moment ce fiind specialist în materia procedurilor notariale, a acceptat perfectarea contractului fără a solicita în prealabil extrase de carte funciară, certificat de atestare fiscală sau documente din care să rezulte în mod clar justificarea înscrierilor provizorii;

- martorul J. nu avea niciun alt interes pentru a ascunde împrejurarea că ar fi cunoscut situaţia juridică a terenurilor. Acesta pur şi simplu nu a cunoscut-o. Într-o altă ordine de idei, presupunând, ca ipoteză de lucru, că martorul J. a ştiut, în momentul autentificării actului, situaţia reală a imobilelor, infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată oricum ar fi subzistat, căci persoana vătămată prin această infracţiune este SC D. SRL, iar nu martorul J. şi în cazul cunoaşterii, acesta putea avea eventual calitatea de complice, însă implicarea sa infracţională a fost exclusă prin actul de sesizare a instanţei.

Împrejurarea că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în 7 exemplare, iar nu în 6 exemplare, aşa cum ar fi trebuit, dovedeşte că inculpatul A. a eliberat un exemplar original al acestuia martorului J. Este cert faptul că inculpatul A. a fost de acord cu solicitarea martorului J. de a i se remite un exemplar original al contractului de vânzare-cumpărare, fiind conştient de posibilitatea tragerii la răspundere penală şi civilă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, raportat la întocmirea şi autentificarea unui contract ineficace, astfel că acesta a pus la cale un plan laborios, care putea fi folosit pentru a evita răspunderea. Aşadar, inculpatul A., deşi i-a comunicat iniţial martorului J. că nu eliberează cele 6 exemplare originale, acestea urmând să rămână la sediul biroului notarial public, ulterior a procedat totuşi la redactarea şi autentificarea exemplarului nr. 7, pe care l-a remis martorului, după dovada achitării onorariului notarial. Scopul urmărit de inculpat prin acceptarea remiterii celui de-al 7-lea exemplar fost acela de a securiza încasarea onorariului şi, totodată, de a transfera către martorul J. riscul unei eventuale ineficacităţi a contractului.

Sub aspectul urmării imediate, apelanta parte civilă a susţinut că lipsa extrasului de carte funciară nu constituie o cauză de nulitate a actului de înstrăinare ori de ineficacitate inter partes, ci este o piedică insurmontabilă pentru admiterea cererii de înscriere şi de asigurare a opozabilităţii erga omnes a dreptului tabular dobândit. Aşadar, lipsa de opozabilitate şi necunoaşterea sarcinilor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare constituie împrejurări care relevă consecinţele faptei inculpatului A.

Faptul că instanţa civilă a dispus rezoluţiunea contractului dintre SC D. SRL şi SC Q. SRL pentru neplata preţului, iar dreptul de proprietate a fost recunoscut, implicit, în patrimoniul SC D. SRL, nu echivalează cu excluderea caracterului infracţional al faptelor inculpatului A.

Astfel, partea civilă a subliniat că, prin această îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, inculpatul A. i-a produs o vătămare a intereselor legale şi o pagubă în patrimoniu, fiind pusă în situaţia de a nu putea intabula definitiv terenurile cumpărate şi de a nu putea dispune de mai bine de o treime din suprafaţa achiziţionată.

Totodată, apelanta parte civilă a susţinut că autentificarea unui act de înstrăinare fără extras de carte funciară constituie contravenţie numai dacă fapta nu este infracţiune, soluţie confirmată prin dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora: "Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală".

Prin intermediul art. 1 din O.G. nr. 2/2001, legiuitorul a dorit să sublinieze corelaţiile existente între cele două categorii de legi - legile penale şi legile contravenţionale - în sensul că una şi aceeaşi faptă nu poate fi considerată atât infracţiune, cât şi contravenţie.

Dacă, totuşi, o anumită faptă ar întruni atât elementele unei norme contravenţionale, cât şi pe cele ale unei norme penale, fapta va fi considerată numai infracţiune, iar făptuitorul va fi sancţionat exclusiv penalmente.

Din perspectiva gradului de pericol social diferit pe care, teoretic, îl prezintă cele două forme de ilicit - infracţiunea şi contravenţia -, deosebirile dintre acestea nu pot fi decât de ordin cantitativ. Fără îndoială, contravenţiile sunt fapte antisociale care prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracţiunile. Dar aceste două forme de ilicit au aceeaşi structură generică, din punct de vedere obiectiv sau subiectiv. Nu există, spre exemplu, nicio deosebire calitativă în ceea ce priveşte conţinutul vinovăţiei făptuitorului.

Aşadar, fapta de întocmire a unui act translativ de proprietate fără extras de carte funciară constituie contravenţie numai dacă nu sunt realizate condiţiile pentru existenta infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Reţinerea contravenţiei are caracter subsidiar faţă de existenţa infracţiunii.

Dreptul contravenţional are caracter subsidiar faţă de dreptul penal, deoarece incriminările de natură contravenţională intervin numai în măsura în care aceeaşi faptă nu este incriminată de legea penală.

Totodată, s-a susţinut că împrejurarea că legea consideră o faptă a notarului public că este abatere disciplinară nu are nicio influenţă asupra răspunderii penale, deoarece răspunderea penală nici nu exclude, dar nici nu este exclusă de răspunderea disciplinară.

Autentificarea unui act de înstrăinare fără extras de carte funciară constituie contravenţie, eventual, abatere disciplinară, atrăgând răspunderea contravenţională sau disciplinară a notarului public şi, totodată, se poate pune problema unei răspunderi civile a notarului public, dar poate atrage răspunderea penală dacă sunt realizate condiţiile normei de incriminare.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., apelanta parte civilă a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că acesta a comis infracţiunile de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 25 rap. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. şi infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen., după cum vom argumenta în continuare.

Inculpatul B., deşi cunoştea foarte bine situaţia juridică a terenului, a solicitat inculpatului A., iar acesta a acceptat în cunoştinţă de cauză, autentificarea actului din 31 ianuarie 2008, fără extrase de autentificare, fără certificat de atestare fiscală, fără prezentarea actelor proprietarilor anteriori, fără menţionarea istoricului dobândirii dreptului de proprietate şi fără specificarea sarcinilor (condiţiei suspensive constând în neplata preţului).

Sub aspectul laturii civile a cauzei, în temeiul art. 998 - 999 şi urm. C. civ. din 1865, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţi, s-a solicitat instanţei de control judiciar să constate existenţa condiţiilor privind tragerea la răspundere civilă delictuală, respectiv existenţa faptei ilicite (infracţiunile comise), prejudiciului, vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 09 aprilie 2014 şi s-a stabilit prim termen de judecată în apel la 26 septembrie 2014, când s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 07 noiembrie 2014, ca urmare a admiterii cererii formulate de intimatul inculpat B. de a-şi angaja un apărător.

La termenul din 07 noiembrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., intimaţii inculpaţi A. şi B. au fost întrebaţi dacă vor să dea declaraţii în apel, însă au precizat că îşi menţin declaraţiile date anterior şi nu doresc să dea declaraţii în această fază procesuală. La acelaşi termen au avut loc dezbateri asupra probelor formulate de procuror şi partea civilă, apelanţi în cauză.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2014, a fost admisă proba testimonială solicitată de reprezentantul Ministerului Public privind ascultarea martorilor L., M., N., O., G., H., P. şi J. precum şi proba testimonială solicitată de apelanta parte civilă SC D. SRL, prin apărători aleşi, privind audierea martorului K. Totodată, a fost prorogată pronunţarea asupra probei solicitată de apelanta parte civilă SC D. SRL, prin apărători aleşi, privind efectuarea unei expertize imobiliare evaluatorii, după audierea martorilor.

La termenele din 09 ianuarie 2015, 20 februarie 2015, 03 aprilie 2015, 29 mai 2015, 11 septembrie 2015 au fost ascultaţi martorii martorilor M., L., O., N., G., H., K., J. şi P.

La termenul din 11 septembrie 2015, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al apelantei părţi civile SC D. SRL şi administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei. Totodată, în legătură cu proba solicitată de apelanta parte civilă privind efectuarea unei expertize imobiliare evaluatorii, Înalta Curte a respins această solicitare apreciind-o neutilă soluţionării cauzei în raport cu probatoriul administrat, care oferă suficiente elemente pentru justa soluţionare a cauzei.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de procuror şi partea civilă cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în limitele impuse de art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică, comună celor doi apelanţi, vizează nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de achitare, dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior şi faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 25 anterior rap. la art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

Sub aspectul situaţiei de fapt, atât prin rechizitoriu cât şi prin hotărârea atacată s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de notar public a autentificat, la data de 31 ianuarie 2008, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între numiţii B. şi C., în calitate de vânzători şi respectiv SC D. SRL Braşov, prin reprezentant J., în calitate de cumpărător, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în suprafaţă totală de 28.600 mp înscrise în CF z1, CF z2, CF z3, CF z4 şi CF z5 ale localităţii Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, cu încălcarea unor dispoziţii legale care reglementează activitatea notarială, ceea ce constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu.

În concret, modul defectuos de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, a vizat faptul că la data autentificării contractului anterior menţionat:

- nu au existat extrasele de carte funciară privind loturi de teren ce au făcut obiectul transmiterii dreptului de proprietate, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 710/C/1995 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 şi respectiv ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996;

- notarul public nu a solicitat în vederea verificării realei situaţii juridice a imobilelor actele de proprietate (contracte de vânzare-cumpărare, prin care vânzătorii dobândiseră anterior dreptul de proprietate);

- notarul public nu a menţionat în cuprinsul actului translativ de proprietate autentificat menţiuni care să facă cunoscut faptul că dreptul de proprietate dobândit de vânzător era supus unor condiţii suspensive constând în plata efectivă a preţului datorat foştilor proprietari.

- nu a existat certificatul de neurmărire fiscală a imobilelor ce făceau obiectul contractului de vânzare-cumpărare, acest certificat fiind depus la dosar şi având o dată ulterioară încheierii actului translativ de proprietate.

Inculpatul A. a recunoscut atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, că a autentificat actul de vânzare-cumpărare în condiţiile anterior menţionate, însă fapta sa constituie contravenţie ori abatere disciplinară în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 şi art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995 şi nu infracţiune, date fiind împrejurările comiterii faptei şi anume, la insistenţa părţilor care cunoşteau situaţia juridică reală a imobilelor.

Probatoriul administrat în cursul procesului a demonstrat, fără putinţă de tăgadă, că extrasele de carte funciară şi certificatul fiscal nu au existat la momentul autentificării actului, fiind astfel încălcate dispoziţiile legale care reglementau, la acea dată, activitatea de autentificare a actelor notariale, respectiv dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 710/C/1995 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 şi respectiv ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a apreciat că modul defectuos de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către notar, în modalitatea anterior descrisă, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. şi ped. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

Prin hotărârea atacată, instanţa de fond a apreciat că autentificarea unui act de înstrăinare, fără extras de carte funciară, constituie contravenţie şi, eventual, abatere disciplinară, atrăgând răspunderea contravenţională sau disciplinară a notarului public.

Astfel, a reţinut că potrivit art. 64 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, "întocmirea de acte translative de proprietate fără extras de carte funciară" pentru autentificare constituie contravenţie.

Totodată, a constatat că în conformitate cu art. 70 alin. (1) teza a doua din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, există obligaţia notarului public de a solicita extras de carte funciară pentru autentificare, fără a se menţiona şi sancţiunea pentru încălcarea acestei obligaţii.

Pe de altă parte, la art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995, în vigoare în 2008, s-a constatat instituirea răspunderii disciplinare a notarului public pentru "întârziere sau neglijenţă în efectuarea lucrărilor", de unde rezultă că nesolicitarea extrasului de carte funciară ar putea fi calificată drept abatere disciplinară, nerespectarea acestei îndatoriri reprezentând o "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", mai ales, în ipoteza în care părţile insistă pentru autentificarea actului şi în absenţa extraselor de carte funciară, invocând dreptul acestora de a încheia acte juridice translative de proprietate, cu atât mai mult cu cât atât în doctrină, cât şi în practică se recunoaşte inclusiv valabilitatea vânzării bunului altuia.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 38 din Legea nr. 36/1995 (în vigoare în 2008), răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu. Cu toate acestea, s-ar putea pune problema unei răspunderi civile a notarului public numai în condiţiile în care contractul autentificat de către notar este desfiinţat sau declarat inopozabil terţilor, din cauza absenţei extrasului de autentificare.

Prin motivele de apel, partea civilă a susţinut că fapta de întocmire a unui act translativ de proprietate fără extras de carte funciară constituie contravenţie numai dacă nu sunt realizate condiţiile pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât reţinerea contravenţiei are caracter subsidiar faţă de existenţa infracţiunii.

Ca atare, în opinia apelantei părţi civile, dacă o anumită faptă ar întruni atât elementele unei norme contravenţionale, cât şi pe cele ale unei norme penale, fapta va fi considerată numai infracţiune.

Totodată, a susţinut că şi în situaţia în care, potrivit art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data autentificării actului de vânzare-cumpărare, întârzierea sau neglijenţa notarului public în efectuarea lucrărilor constituie abatere disciplinară, împrejurarea că legea consideră o faptă a notarului public că este abatere disciplinară nu are nicio influenţă asupra răspunderii penale, deoarece răspunderea penală nici nu exclude, dar nici nu este exclusă de răspunderea disciplinară.

Cu privire la coexistenţa mai multor forme de răspundere juridică în materia conduitei abuzive a funcţionarului public, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 246 C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptei prevedeau că: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".

În prezent, în conformitate cu art. 297 alin. (1) C. pen., "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Modalitatea normativă alternativă de comiterea a infracţiunii de abuz în serviciu, constând în îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost preluată de norma de incriminare din noul C. pen.

Totodată, legiuitorul a prevăzut şi alte modalităţi legale de a înlătura consecinţele unor fapte care, deşi se pot subsuma conduitei interzise prin norma de incriminare a abuzului în serviciu, nu impun cu necesitate aplicarea unei pedepse penale, instituind şi alte forme de răspundere juridică.

Astfel, potrivit art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral".

Totodată, în conformitate cu art. 247 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), "abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele sau dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici".

În prezenta cauză, instanţa de fond a reţinut că deşi, conform art. 70 alin. (1), teza a doua, din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, există obligaţia notarului public de a solicita extras de carte funciară pentru autentificare, potrivit art. 64 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, "întocmirea de acte translative de proprietate fără extras de carte funciară" pentru autentificare constituie contravenţie.

Totodată, a reţinut că art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995, în vigoare în 2008, instituie răspunderea disciplinară a notarului public pentru "întârziere sau neglijenţa în efectuarea lucrărilor", de unde rezultă că nesolicitarea extrasului de carte funciară ar putea fi calificată drept abatere disciplinară, nerespectarea acestei îndatoriri reprezentând o "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", mai ales, în ipoteza în care părţile insistă pentru autentificarea actului şi în absenţa extraselor de carte funciară, invocând dreptul acestora de a încheia acte juridice translative de proprietate, cu atât mai mult cu cât atât în doctrină, cât şi în practică se recunoaşte inclusiv valabilitatea vânzării bunului altuia.

Aşadar, se constată că nerespectarea de către funcţionarul public a unor obligaţii legale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, conduită interzisă prin norma de incriminare a abuzului în serviciu, specifică dreptului penal, nu reprezintă singura modalitate de protejare a valorii sociale ocrotite prin textul de incriminare, întrucât şi alte ramuri de drept au propriile lor sancţiuni care pot interveni când se constată o conduită prohibită.

Prin urmare, aşa cum s-a subliniat în doctrină, dreptul penal nu constituie modalitatea exclusivă de ocrotire a valorilor sociale, chiar dacă are această principală funcţie, şi nu are monopolul sancţiunilor juridice.

Cu referire la caracterul subsidiar al dreptului penal şi raporturile dreptului penal cu dreptul contravenţional, Înalta Curte reţine următoarele:

Caracterul selectiv al dreptului penal face, pe de-o parte, ca normele de drept penal să nu ocrotească orice valoare socială, iar pe de altă parte, chiar dacă ocroteşte o anumită valoare socială să nu o protejeze împotriva oricăror acţiuni care ar putea-o leza.

Atât în vechea reglementare a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cât şi în cea în vigoare în prezent, legiuitorul a utilizat o formulare generală pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, fără a particulariza acele conduite interzise care, aşa cum s-a arătat în doctrină, "trec într-adevăr de pragul ofensivităţii cerut de dreptul penal". (în acest sens, a se vedea Sergiu Bogdan, Doris Alina Şerban, George Zlati, Noul Cod Penal, Partea Specială, Perspectiva Clujeană, Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pg. 441)

Totodată, în doctrină s-a subliniat că dreptului penal îi revine misiunea de a reglementa aplicarea celor mai severe sancţiuni în cazul comiterii unor fapte prin care se aduce atingere în cel mai înalt grad valorilor sociale ocrotite de lege, de aceea se consideră că dreptul penal are caracter subsidiar, normele penale intervenind ca ultima ratio, doar atunci când sancţiunile prevăzute de normele altor ramuri nu sunt suficiente pentru asigurarea protecţiei valorii sociale.

Ca atare, fiind expresie a principiului minimei intervenţii, caracterul subsidiar al dreptului penal implică o restrângere, pe cât posibil, de se recurge la mijloacele specifice acestei ramuri de drept, atunci când apărarea valorii sociale se poate realiza prin mijloace aparţinând altor ramuri de drept (civil, contravenţional, disciplinar).

Cu toate acestea, dacă ţinând seama de caracterul subsidiar al dreptului penal, în final, se recurge la mijloacele specifice acestei ramuri de drept, nu este exclusă şi aplicarea sancţiunilor specifice altor ramuri de drept. Prin excepţie de la această regulă, angajarea răspunderii penale exclude angajarea răspunderii contravenţionale pentru aceeaşi faptă, o acţiune sau inacţiune neputând constitui în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune, căci între cele două forme ale ilicitului nu există diferenţă de substanţă calitativă, ci exclusiv una cantitativă, determinată de intensitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite (Florin Streteanu, Daniel Niţu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pg. 19, 20, 63).

De altfel, apelanta parte civilă a arătat prin motivele de apel că "din perspectiva gradului de pericol social diferit pe care, teoretic, îl prezintă cele două forme de ilicit - infracţiunea şi contravenţia -, deosebirile dintre acestea nu pot fi decât de ordin cantitativ. Fără îndoială, contravenţiile sunt fapte antisociale care prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracţiunile. Dar aceste două forme de ilicit au aceeaşi structură generică, din punct de vedere obiectiv sau subiectiv. Aşadar, deşi potrivit art. 64 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, întocmirea de acte translative de proprietate fără extras de carte funciară constituie contravenţie, aceasta nu înseamnă că fapta, dacă s-a produs vreuna dintre urmările prevăzute de lege, nu constituie infracţiune".

De asemenea, apelanta parte civilă a susţinut că reţinerea contravenţiei are caracter subsidiar faţă de existenţa infracţiunii şi a invocat dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de vechea reglementare, respectiv art. 1 din Legea nr. 32/1968, care definea contravenţia ca fiind "fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea", actuala reglementare, în art. 1 din O.G. nr. 2/2001, a renunţat la menţionarea expresă a acestei diferenţe cantitative şi a stabilit realizarea unei diferenţieri prin prisma valorii sociale ocrotite şi anume acele valori care nu sunt ocrotite de legea penală. Or, în cauză nu este aplicabilă distincţia din art. 1 din O.G. nr. 2/2001, întrucât valoarea socială ocrotită de textul care incriminează abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor este aceeaşi cu cea ocrotită prin art. 64 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996.

Aşadar, în cauză, aceeaşi valoare socială (relaţiile sociale referitoare la apărarea intereselor persoanelor împotriva abuzurilor funcţionarilor publici) este protejată prin mijloace contravenţionale, dar şi prin mijloace penale.

Prin urmare, atunci când valoarea socială ocrotită este aceeaşi, ceea ce poate face diferenţa dintre cele două forme de ilicit - infracţiunea şi contravenţia - sunt elementele de ordin cantitativ.

În concluzie, dacă între infracţiune şi contravenţie nu există deosebiri de ordin calitativ, aceeaşi faptă nu poate constitui infracţiune şi contravenţie în acelaşi timp, aşa încât nu pot coexista.

Dacă diferenţa dintre cele două forme de ilicit este una de ordin cantitativ, după cum apelanta parte civilă a susţinut, determinantă este intensitatea sau gravitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite de norma penală urmând ca organul judiciar chemat să aplice legea să decidă dacă fapta este infracţiune ori contravenţie.

Având în vedere cele menţionate, reţinerea contravenţiei nu are caracter subsidiar faţă de existenţa infracţiunii, astfel cum a susţinut apelanta parte civilă.

Cu privire la obiectul ocrotirii penale, în doctrină, se face referire la principiul ofensivităţii pentru a exprima ideea potrivit căreia, pentru a atrage răspunderea penală, nu este suficient ca o faptă să fie prevăzută de legea penală, ci este, în plus, necesar ca ea să aducă atingere unei valori sociale.

Obiectul ocrotirii penale în cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor îl constituie acele relaţii sociale referitoare la apărarea intereselor persoanelor împotriva abuzurilor funcţionarilor publici ori funcţionarilor, iar urmarea imediată constă producerea unui prejudiciu ori vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Într-o concepţie formală, infracţiunea există numai în limitele în care o faptă este incriminată, iar definiţia formală a infracţiunii relevă numai înfăţişarea juridică a faptei penale, nu şi conţinutul ei substanţial. Din această perspectivă hotărâtor în caracterizarea faptei concrete ca infracţiune nu este cadrul legal, norma de incriminare, ci realităţile, procesele substanţiale care l-au determinat pe legiuitor să incrimineze o faptă şi să-i atribuie un caracter socialmente periculos. Prin urmare, pe lângă latura formală a infracţiunii, ar putea exista şi o latură substanţială, determinată de împrejurările comiterii faptei concrete care, în anumite cazuri, ar aduce o atingere minimă valorii sociale ocrotite, în raport cu cel exprimat de norma de incriminare, situaţie în care latura substanţială a infracţiunii devine prioritară în raport cu conţinutul normei şi poate să o înlăture.

Ţinând seama de aceste considerente de ordin teoretic, doctrinar, Înalta Curte apreciază că împrejurările, modalitatea concretă de comitere a faptei, dar şi urmarea imediată produsă sunt determinante pentru a aprecia asupra intensităţii atingerii aduse valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor în prezenta cauză.

Din această perspectivă, reevaluând probatoriul administrat în cauză, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului A. prin modalitatea concretă în care a fost comisă, dar şi prin raportare la rezultatul produs nu a fost săvârşită în asemenea împrejurări încât să constituie infracţiune.

Ca urmare a reexaminării cauzei, se constată că instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Probele readministrate în apel nu au relevat aspecte care să modifice concluzia la care a ajuns instanţa de fond, pe baza interpretării probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi în primă instanţă.

Apelanţii au susţinut, prin motivele de apel, că printr-o interpretare greşită a probatoriului administrat, instanţa de fond a ajuns la concluzia că la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv la data de 31 ianuarie 2008, martorul J. a cunoscut situaţia juridică reală a terenurilor ce au făcut obiectul contractului.

Or, pentru a ajunge la concluzia că martorul J. a cunoscut situaţia reală a imobilelor, instanţa de fond a pornit în analiza sa de la depoziţia inculpatului A. care a recunoscut atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, că în calitate de notar, la data de 31 ianuarie 2008, a autentificat actul de vânzare-cumpărare, în lipsa extraselor de carte funciară, la insistenţa părţilor, respectiv a inculpatului B. şi martorului J., reprezentantul părţii civile, dar şi în considerarea faptului că SC D. SRL plătise integral preţul vânzării şi nu avea încheiat vreun act de vânzare-cumpărare care să-i consfinţească dreptul de proprietate asupra terenurilor menţionate, individualizate expres în antecontractul încheiat în februarie 2007. Astfel, a considerat că era în interesul părţii civile SC D. SRL să încheie actul de vânzare-cumpărare întrucât se afla într-o poziţie dezechilibrată faţă de inculpatul B., în sensul că obţinuse doar promisiuni de vânzare, deşi plătise suma de 950.000 euro, iar martorul J. a insistat să se încheie contractul de vânzare, întrucât aprecia că în acest fel ar avea un instrument juridic care să-i reechilibreze poziţia.

Totodată, analizând depoziţia martorului J., prima instanţă a avut în vedere poziţia sa subiectivă, dată fiind calitatea sa de reprezentant al părţii civile la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2008, dar şi alte împrejurări.

În primul rând, a avut în vedere motivarea expusă de procurorul de caz în cuprinsul rechizitoriului în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi.

Astfel, în actul de acuzare s-a menţionat că promitentul cumpărător (adică J., ca reprezentant legal al SC D. SRL) a cunoscut ori putea cunoaşte situaţia reală de fapt încă din luna noiembrie 2007 când, la încheierea actului adiţional la antecontract, au existat extrasele CF de autentificare ce indicau intabularea provizorie pe numele lui B. şi a soţiei acestuia. S-a mai reţinut că J. a semnat contractul în lipsa extraselor CF asumându-şi riscul încheierii în acest mod a contractului, aşa încât nu poate invoca propria culpă când susţine ca a fost indus în eroare. De asemenea, s-a susţinut că posibilitatea care îi revenea cumpărătorului era de a cere un extras de informare anterior încheierii contractului, mai ales că preţul fusese achitat integral anterior încheierii contractului. Totodată, s-a arătat că ceea ce putea cumpărătorul observa era neactualizarea extraselor CF despre care susţine că se aflau la dispoziţie cu ocazia încheierii contractului şi că acestea conţineau clauzele rezolutorii, precum şi intabularea provizorie a vânzătorilor.

În al doilea rând, a avut în vedere că potrivit propriilor declaraţii, martorul J. se ocupa cu tranzacţii imobiliare, aşa încât cunoştea procedura notarială şi înscrisurile necesare realizării unei tranzacţii de vânzare-cumpărare. De aceea, a apreciat că este greu de crezut că martorul, având la dispoziţie extrasele de carte funciară din noiembrie 2007, ar fi semnat contractul de vânzare-cumpărare fără să verifice menţiunile din aceste extrase.

Instanţa de control judiciar achiesează întrutotul la raţionamentele primei instanţe şi reţine, suplimentar faţă de acestea, următoarele:

Declaraţiile inculpatului A. din care rezultă că părţile au cunoscut situaţia juridică a terenurilor şi au insistat ca actul să fie încheiat în lipsa extrasului de carte funciară şi a certificatului fiscal, se coroborează cu relatările, menţinute în apel, ale martorilor P., N. şi O.

Apelanţii au susţinut că depoziţiile martorelor N. şi O., angajate ale biroului notarial, precum şi cele ale martorul P., afin al inculpatului B. sunt subiective şi au solicitat să se ţină seama de declaraţiile martorilor J., G. şi L., din care rezultă că martorul J. nu a cunoscut situaţia reală a imobilelor.

Cu privire la martorul L. se impune precizarea că depoziţia sa se bazează pe ceea ce martorul J. i-a relatat. Astfel, contrar celor susţinute de apelanţi, din declaraţiile martorului L., inclusiv cea dată în apel, rezultă că martorul J. cunoştea situaţia reală a terenurilor. Astfel, cu prilejul audierii în apel, la întrebarea formulată de procuror: "Dacă dl. J. i-a precizat de ce s-a amânat perfectare contractului?", martorul L. a afirmat că avea cunoştinţă de faptul că, anterior perfectării contractului s-au încheiat alte contracte adiţionale şi existau probleme cu privire la intabularea acelor suprafeţe de teren ce au făcut obiectul antecontractelor, respectiv că una dintre parcele era cu probleme de cadastru şi intabulare. Totodată, la întrebare formulată de apărătorul ales al părţii civile: "Dacă dl. J. i-a spus, în ziua încheierii contractului sau după aceea, despre modul de rezolvare a situaţiei terenurilor cu probleme?", martorul a răspuns că la acel moment, J. nu i-a spus nimic, dar a bănuit că dacă s-a încheiat contractul acele probleme s-au rezolvat.

În ceea ce-l priveşte pe martorul G., acesta a declarat că l-a cunoscut pe J. în luna august 2008, după data autentificării contractului, prilej cu care a fost întrebat dacă el şi martorul H. au primit întregul preţ pentru loturile lor. Declaraţia martorului nu relevă în afară de orice dubiu dacă martorul J. a cunoscut sau nu situaţia juridică a terenurilor la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Deşi apelanta parte civilă face referire şi la declaraţia martorei M., în mod evident aceasta nu relevă aspecte esenţiale privind împrejurarea dacă martorul J. cunoştea situaţia juridică a terenurilor.

În legătură cu declaraţiile martorului J., sub acest aspect, al cunoaşterii de către acesta a situaţiei juridice a terenurilor, Înalta Curte le apreciază ca fiind nesincere pentru următoarele motive:

La data de 15 februarie 2007, între aceleaşi părţi s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru cele cinci terenuri, iar prin actul adiţional din 15 noiembrie 2007 s-a convenit ca preţul tranzacţiei să fie redus de la 1.201.200 euro la 950.000 euro. Or, participând la încheierea celor două acte, martorul J. a cunoscut că preţul iniţial era de 1.201.200 euro.

Mai trebuie relevată şi modalitatea în care s-a stabilit că se va desfăşura achiziţionarea de terenuri, astfel cum rezultă chiar din declaraţia martorului J. dată în faza de urmărire penală, şi anume: "B. obişnuia să identifice terenuri care prezentau potenţial cu privire la care încheia antecontracte de vânzare-cumpărare, plătind parte din preţ, iar ulterior făcea demersuri pentru a găsi cumpărători şi investitori în vederea dobândirii dreptului de proprietate în mod definitiv." Tot din declaraţia martorului J. rezultă că inculpatul B. urma să vândă terenurile către SC D. SRL la preţul cu care le achiziţiona de la proprietarii iniţiali.

Depoziţia martorului J. devoalează un mod de lucru care arată că inculpatul B. devenea proprietar al terenurilor doar după ce investitorul achita întreaga valoare a terenului. Ca atare, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în calitate de reprezentant al SC D. SRL, cu inculpatul B., martorul J. ştia că acesta devenea proprietar doar după ce achita integral valoarea cu care achiziţionase terenurile, respectiv suma de 1.201.200 euro şi nu 950.000 euro.

În concret, chiar dacă preţul a fost redus ca urmare a actului adiţional din 15 noiembrie 2007, martorul J. a cunoscut că preţul pe care inculpatul B. trebuia să îl plătească celor de la care a achiziţionat cele 5 terenuri era de 1.201.200 euro (sumă calculată la preţul de 43 euro/mp pentru o suprafaţă totală de 28.600 mp), sumă care pe parcursul derulării tranzacţiei fusese majorată, incluzând şi cheltuielile inculpatului B. Prin urmare, suma de 950.000 euro care reprezenta preţul final, astfel cum a fost redus, nu acoperea valoarea iniţială a terenurilor, valoare care potrivit înţelegerii era cea de achiziţie.

Acelaşi martor, J., a declarat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a amânat aproximativ un an după data încheierii antecontractului pentru că inculpatul B. a invocat, printre altele, existenţa unor probleme cu intabulare a terenurilor.

Tocmai existenţa unui asemenea motiv de amânare a încheierii contractului o perioadă atât de îndelungată trebuia să ridice suspiciuni şi să îl determine pe martorul J. să verifice extrasele de carte funciară, din noiembrie 2007, existente la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Relevantă în ceea ce priveşte cunoaşterea de către martorul J. a situaţiei juridice a terenurilor este şi susţinerea procurorului din motivele scrise de apel în sensul că "verificând pas cu pas fiecare moment al relaţiei între asociaţi, începând cu primele discuţii legate de achiziţia parcelelor, continuând cu înfiinţarea SC D. SRL, prezentarea celor întâmplate în perioada 15 februarie 2007 - 31 ianuarie 2008 şi terminând cu tot ceea ce avut loc inclusiv până la data judecării în fond a prezentei cauze, se poate stabili pe deplin, că în realitate, J. şi K., chiar dacă au cunoscut persistenţa înscrierilor provizorii până în data de 30 ianuarie 2008, nu erau conştienţi de adevăratul motiv pentru care această stare juridică a perpetuat începând cu data de 23 februarie 2007".

Tot procurorul a considerat că din cauza acestui fapt (necunoaşterea motivului real al persistenţei înscrierilor provizorii) începând cu data de 30 ianuarie 2008 au dat crezare deplină, ca şi coinculpatul A., "sincerităţii" celor afirmate în aceeaşi zi de B. şi reconfirmate în faţa notarului public, în data de 31 ianuarie 2008, privind plata restanţelor.

În acest context, procurorul a precizat că notarul era conştient de existenţa în continuare a restanţelor de plată, pentru că nu avea nicio dovadă în sens contrar şi în aceste condiţii a încheiat contractul asumându-şi inclusiv situaţia că aceste restanţe de plată să nu se achite niciodată.

În legătură cu neplata integrală a preţului iniţial, fiind audiat în apel, martorul K. a declarat că a încetat efectuarea oricăror plăţi pentru că era tergiversată încheierea tranzacţiei, dar şi pentru că plătise deja o mare parte din preţ, adică aproximativ 950 de mii de euro, iar preţul iniţial a fost redus ca urmare a clauzei din antecontract, care stipula că dacă nu se încheie tranzacţia într-un anumit termen inculpatul B. trebuia să plătească suma de 300 de mii de euro, drept penalizare.

Coroborând aspectele relevate anterior, rezultă că martorii J. şi K. au cunoscut că preţul datorat proprietarilor iniţiali de către inculpatul B. era mai mare decât ceea ce plătise SC D. SRL pentru aceleaşi terenuri şi că diferenţa trebuia suportată de inculpatul B. pentru a deveni proprietar deplin al terenurilor. Revenind la înţelegerea iniţială dintre inculpatul B. şi martorii J. şi K., potrivit căreia finanţatorul urma să fie martorul K., întrucât inculpatul B. nu deţinea suficiente sume de bani pentru a achiziţiona cu plata integrală terenuri şi având în vedere că martorul K., potrivit propriei declaraţii date în apel, a primit de la martorul J. actele încheiate pe parcursul derulării tranzacţiei (antecontract şi acte adiţionale), cunoscând preţul iniţial al terenurilor, existau suficiente elemente care să releve că inculpatul B. nu este proprietarul deplin al acestora.

În plus, se reţine că la Biroul în cadrul căruia era notar inculpatul A. se încheiaseră atât antecontractul de vânzare-cumpărare şi actele adiţionale precum şi actele de înfiinţare a SC D. SRL, aşa încât inculpatul A. putea presupune că părţile au înţeles conţinutul actelor care au marcat fiecare moment parcurs de la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare şi până la autentificarea actului de vânzare-cumpărare.

Cu privire la insistenţa părţilor de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, inculpatul A. a arătat că ştiind că sunt partenere de afaceri cunosc situaţia exactă a plăţilor efectuate şi a terenurilor achiziţionate.

În concluzie, din interpretarea probatoriul administrat în cursul procesului penal, cu privire la desfăşurarea acţiunilor care au precedat încheierea contractului de vânzare-cumpărare rezultă că martorul J. a cunoscut situaţia reală a imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2008.

Totodată, probele administrate confirmă că martorul J. nu se afla la prima tranzacţie cu terenuri şi că, fără a fi specialist în domeniu, implicarea sa în afaceri având acest obiect îl obliga să efectueze minime verificări. Astfel, din declaraţia martorului L. rezultă că avea o agenţie imobiliară şi, în acest mod, a interacţionat cu J. în sensul că dumnealui era interesat în afaceri cu terenuri şi astfel puteau să colaboreze. De asemenea, a declarat că ştia că martorul J. se ocupase anterior de tranzacţii imobiliare. Se impune totodată, a fi relevată atitudinea martorului J. care, cu prilejul vânzării terenurilor în litigiu către SC Q. SRL, a solicitat extrase de carte funciară, pentru informare.

Probatoriul administrat relevă nu doar că martorul J. a cunoscut şi a înţeles situaţia reală a imobilelor ci şi împrejurarea că la momentul autentificării actului menţionat a convenit cu inculpaţii asupra încheierii actului fără extrasele de carte funciar şi a certificatului fiscal.

În primul rând împrejurarea că inculpatul A. a hotărât să nu remită părţilor niciun exemplar al actului până la primirea extraselor de carte funciară confirmă faptul că între părţi a existat o înţelegere privind încheierea contractului în lipsa acestor documente.

Probele administrate în apel, respectiv depoziţiile martorilor M. şi P., au confirmat că inculpatul A. nu a remis exemplarele contractului către părţi.

De asemenea, trebuie menţionat faptul că în ziua autentificării au fost transmise cererile pentru extrasele de carte funciară. Astfel din adresa Serviciului de Publicitate Imobiliară din 10 mai 2012, rezultă că cererile formulate de Biroul notarului public A. din Braşov au fost trimise la B.C.P.I Bacău, prin fax, la data de 31 ianuarie 2008 şi au fost înregistrate în aceeaşi zi, iar transmiterea către Biroul notarului public s-a efectuat tot prin fax la 01 februarie 2008.

Totodată, împrejurarea că inculpatul A. nu a avut cunoştinţă că un exemplar al contractului fusese remis uneia dintre părţi, nu a fost infirmată prin probatoriul administrat în apel, iar faptul că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în 7 exemplare şi nu în 6 exemplare, iar unul dintre exemplare a suferit anumite corecturi, nu dovedeşte, dincolo de orice dubiu, că inculpatul A. ar fi eliberat un exemplar original martorului J.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, apelanta parte civilă a susţinut că prin fapta sa, inculpatul A. i-a produs o vătămare a intereselor legale şi o pagubă în patrimoniu, fiind în situaţia de a nu putea intabula definitiv terenurile cumpărate şi de a nu putea dispune de mai bine de o treime din suprafaţa achiziţionată.

Sub aspectul urmării imediate, relevantă este împrejurarea că deşi în luna februarie 2008 a fost intabulat provizoriu în Cartea Funciară dreptul de proprietate al SC D. SRL asupra terenurilor pentru care preţul nu era plătit integral, intabularea provizorie, constituind una dintre vătămările produse părţii civile prin conduita abuzivă a notarului, sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea formulată de partea civilă la data de 25 august 2009, după un an şi 5 luni de la data producerii rezultatului.

Totodată, se constată că deşi partea civilă suferise o vătămare a intereselor sale legale şi o pagubă în patrimoniu pentru că nu putea intabula definitiv terenurile cumpărate şi nu putea dispune de mai bine de o treime din suprafaţa achiziţionată, în martie 2008 a revândut terenurile către SC Q. SRL.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 7/1996, drepturile reale imobiliare afectate de o condiţie suspensivă pot fi înscrise în cartea funciară, însă înscrierea nu este definitivă, ci provizorie, fiind condiţionată de justificarea înscrierii, adică de îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei.

Înscrierile provizorii nu se opun circulaţiei imobilului asupra căruia s-au făcut înscrierile respective, aceste înscrieri neafectând valabilitatea actelor de înstrăinare, ci numai eficacitatea acestora.

Prin raportare la dispoziţiile art. 48 şi art. 54 din Legea nr. 7/1996, instanţa de fond, în mod just, a constatat că rolul obligaţiei notarului public de a cere extras de carte funciară pentru autentificare este acela de a asigura informarea terţului dobânditor asupra situaţiei juridice tabulare reale, respectiv de a proteja pe terţul dobânditor, prin "blocarea" cărţii funciare, contra eventualelor fraude săvârşite de către înstrăinător pe perioada de valabilitate a extrasului de carte funciară. Totodată, dacă părţile cunosc situaţia juridică tabulară reală (cum este cazul în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat), extrasul de carte funciară nu mai îndeplineşte faţă de aceştia funcţia informativă, ea fiind, în fapt, realizată, pe altă cale.

Totodată, lipsa menţiunilor din contractul autentificat din 31 ianuarie 2008 privind existenţa unei condiţii suspensive ce afectează dreptul de proprietate dobândit de vânzător era justificată atâta timp cât contractul s-a încheiat în lipsa extraselor de carte funciară (din care ar fi rezultat existenţa condiţiei), aşa cum s-a arătat, iar părţile au acceptat să încheie contractul în aceste condiţii.

Procurorul, prin motivele scrise de apel, a subliniat că greşeala fundamentală a instanţei de fond în privinţa soluţiei pronunţate faţă de inculpatul A., constă în faptul că aceasta, în mod cu totul nefondat, nu a avut în vedere normele imperative ale art. 113 alin. (4) şi (5) din C. proc. fisc. care atrag nulitatea de drept a actului.

Se poate observa că partea civilă nu a invocat existenţa unei asemenea vătămări iar împrejurarea susţinută de procuror excede obiectului şi limitelor judecăţii.

Prin urmare, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că fapta inculpatului A. prin modalitatea concretă în care a fost comisă dar şi prin raportare la rezultatul produs nu a fost săvârşită în asemenea împrejurări încât să constituie infracţiune astfel că nerespectarea de către inculpat poate atrage răspunderea contravenţională ori civilă a acestuia.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., probatoriul administrat în apel nu a evidenţiat aspecte noi.

Având în vedere considerentele anterior menţionate, precum şi soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine participaţia inculpatului B., sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii menţionate.

O a doua critică, comună celor doi apelanţi, vizează netemeinicia soluţiei de achitare, dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.

Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii prev. şi ped. de art. 292 C. pen. anterior, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită una dintre cerinţele esenţiale referitoare la latura obiectivă a acestei infracţiuni, respectiv ca declaraţia făcută să servească, potrivit legii sau împrejurărilor, la producerea consecinţei juridice întrucât declaraţiile inculpatului B. redate în contract (şi reţinute în actul de sesizare) nu au influenţat încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2008, atâta timp cât părţile erau informate cu privire la situaţia reală a terenurilor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază criticile apelanţilor ca fiind neîntemeiate astfel că, în mod corect, instanţa de fond a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, achitarea inculpaţilor A. şi B. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior şi a infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

Totodată, în mod just, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.

Având în vedere soluţia pronunţată pe latură penală, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, în mod corect s-a dispus lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulată de partea civilă SC D. SRL, prin urmare şi cea de-a treia critică formulată de apelanţi este neîntemeiată.

Totodată, constatând că nu există o culpă procesuală a inculpaţilor, în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. anterior a respins, ca neîntemeiată, cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru considerentele mai sus menţionate, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate astfel că:

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă SC D. SRL.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

Obligă parte civilă SC D. SRL la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B. în cuantum de câte 360 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă SC D. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 623/F din data de 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

Obligă parte civilă SC D. SRL la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B. în cuantum de câte 360 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CT