Withdrawal of appeal against inadmissible revision request based on non-similar constitutional exception regarding telephone interception authorization

Decizia nr. 366/2016

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 5/F/CC din data de 11 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/64/2016, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei nr. 49/F/18 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul penal nr. x/64/2008 al Curţii de Apel Braşov, formulată de petentul revizuient A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a dispus avansarea sumei de 260 lei în conturile Baroului Braşov, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 14 martie 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul A. a invocat dispoziţiile Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, menţionând că probele administrate împotriva sa în dosarul în care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 ani constau în interceptări telefonice efectuate de Serviciul Român de Informații, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză criminalistică din 06 februarie 2012 şi din adresa din 02 februarie 2012 a U.M. Braşov, aflate în Dosarul nr. x/64/2008, acestea fiind nelegale.

De asemenea, petentul a susţinut, în esenţă, că solicitarea sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale, conform cărora în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare înaintea datei publicării deciziei în M. Of. al României, se pot formula cereri de revizuire.

Petentul a arătat că a invocat în Dosarul penal nr. x/64/2008 excepţia de neconstituţionalitate a art. 911 C. proc. pen. din 1968, aceste excepţii fiind invocate înaintea datei publicării deciziei nr. 51/16 februarie 2016 în M. Of. al României, ambele excepţii invocate de petent fiind similare celei ridicate de autorii excepţiei admise prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul A., Curtea de Apel Braşov a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul penal nr. x/64/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj.

Sentinţa penală menţionată a rămas definitivă la data de 21 mai 2013 prin Decizia penală nr. 1705 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Prin Decizia nr. 126/2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Curtea a reținut că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o Ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate. Curtea a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul și care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

În motivarea deciziei, Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși intenția legiuitorului a fost de a da eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege.

În aceleaşi considerente, Curtea Constituţională a reţinut că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în M. Of. a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Cu privire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, s-a reţinut că, în paragraful nr. 52, Curtea Constituţională a arătat că decizia are un caracter erga omnes și pentru viitor, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituție, aceasta înseamnând că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Astfel, s-a observat că Dosarul penal nr. x/64/2008, în care petentul a fost condamnat, a fost soluţionat definitiv înainte de data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinită deci această ipoteză de lucru.

Mai departe, Curtea Constituţională a arătat că, în ceea ce privește hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în M. Of. al României, Partea I.

Din analiza Dosarului penal nr. x/64/2008, instanţa de fond a constatat că petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din V.C.P.P., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, înaintea datei publicării prezentei decizii în M. Of. al României, Partea I, analizând astfel în ce măsură se poate vorbi despre excepţii de neconstituţionalitate similare.

S-a reţinut că petentul a invocat la data de 19 aprilie 2010 o excepţie de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. Prin încheierea de şedinţă din 26 aprilie 2010, curtea de apel a respins excepţiile invocate (art. 911 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 28 din Constituţia României raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 53 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României coroborat cu art. 6 din aceeaşi convenţie, cu referire la posibilitatea autorizării efectuării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de a se comite vreo infracţiune), încheierea rămânând definitivă prin Decizia nr. 1871 din 11 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins recursul inculpatului A.

Din analiza excepţiei invocate de către A. la termenul din 19 aprilie 2010, a rezultat că s-au adus critici dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen. anterior, din perspectiva posibilităţii autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de comiterea vreunei infracţiuni, situaţie faţă de care s-a constatat că în excepţia de neconstituţionalitate invocată nu s-au criticat aceleaşi prevederi ca cele declarate ulterior neconstituţionale, motivele fiind total diferite.

Astfel, în Dosarul penal nr. x/64/2008, art. 912 C. proc. pen. anterior, care viza organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, nu a fost criticat, motiv pentru care, în raport de considerentele Deciziei nr. 51/2016 (care a declarat neconstituţional art. 142 alin. (1) C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte sintagma „ori alte organe specializate ale statului”), instanţa a observat faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul A. în Dosarul penal nr. x/64/2008 nu este similară cu cea admisă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.

Pentru aceste motive, s-a constatat că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale nu se aplică în prezenta cauză, astfel că, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 9/F din 18 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 5/F/CC din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a declarat apel revizuentul A., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Pentru termenul din 26 septembrie 2016, apelantul revizuent a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de împrejurarea că înţelege să-şi retragă apelul declarat în cauză, declaraţia de retragere a căii de atac fiind atestată de către administraţia locului de deţinere (filele 14-15 dosar apel).

Faţă de această împrejurare, concluziile reprezentantului parchetului şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă exprimată.

Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen. - potrivit căruia, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat - Înalta Curte va lua act de retragerea apelului declarat de revizuentul A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 5/F/CC din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2016.