Inadmissibility of appellate review against a definitive ruling rejecting a revision petition for lack of appellate susceptibility

Decizia nr. 354/2016

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 01 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/42/2015/al, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în Dosarul penal nr. x/42/2015.

Totodată, a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Ploieşti a reţinut că, în speţă, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii din şedinţa din Camera de Consiliu din data de 18 ianuarie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti în Dosarul penal nr. x/42/2015. prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de acesta împotriva Ordonanţei nr. 323/P/2013 emisă la data de 18 decembrie 2014 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinută prin Ordonanţa nr. 9/II/2/2015 din 04 februarie 2015 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În esenţă, s-a argumentat că, încheierea din cauza penală de faţă prin care judecătorul de cameră preliminară s-a pronunţat asupra plângerii formulată de petent împotriva unor rezoluţii şi ordonanţe ale procurorului de netrimitere în judecată, nu poate forma obiectul unei revizuiri, în raport cu natura acestei cai extraordinare de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, invocând totodată Decizia nr. 9/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, precum şi Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători şi Decizia nr. 21/2006 pronunţată de acelaşi complet, prin care instanţa supremă a stabilit că pot fi atacate cu revizuire, numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare, sau încetarea procesului penal, iar cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive este inadmisibilă.

De asemenea, s-a precizat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul disp.art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. din 1968, respectiv hotărârile pronunţate în procedura plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în prezent prev. de disp. art. 341 alin. (6) şi (7) pct. 1 şi 2 lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secţiile unite - Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 publicată în M. Of. nr. 542 din 17 iulie 2008).

Prin urmare, în baza disp. art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la disp.art. 453 C. proc. pen. şi la disp. art. 453 şi art. 452 C. proc. pen., cât şi la disp. art. 341 alin. (5) şi (6) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 18 ianuarie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/42/2015.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat prezenta cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 iulie 2016, când s-a fixat termen pentru soluţionare la data de 16 septembrie 2016.

Prioritar, Înalta Curte constată că, deşi petentul şi-a intitulat calea de atac ca fiind „recurs la cererea de revizuire", instanţa are în vedere dispoziţiile art. 40 C. proc. pen. care reglementează competenţa funcţională a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie. Astfel, potrivit art. 40 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, de curţile militare de apel şi de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi recursurile în casaţie împotriva hotărârilor penale definitive, precum şi recursurile în interesul legii. Prin urmare, instanţa va considera calea de atac de faţă ca fiind apel.

Examinând apelul formulat în cauză de revizuentul petent A., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie încheierea din data de 01 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în Dosarul penal nr. x/42/2015, prin care, în baza disp. art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului împotriva Ordonanţei nr. 323/P/2013 din 18 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinută prin Ordonanţa nr. 9/II/2/2015 din data de 04 februarie 2015 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Hotărârea împotriva căreia petentul a formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin. (6) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.

Soluţia atacată în prezenta cauză prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petent este definitivă, conform dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., potrivit cărora sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. rezultă că în situaţia în care hotărârea la care se referă revizuirea nu este supusă niciunei căi de atac, pe cale de consecinţă, hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva încheierii penale pronunţate la data de 01 iunie 2016 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A., întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

Aşadar, prin promovarea acesteia, petentul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Faţă de cele arătate, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei încheieri definitive, Înalta Curte va constata că apelul fonnulat în cauză de revizuentul petent A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 01 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 01 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2016.