Constitutional challenge to finality of preliminary chamber ruling on non-prosecution rejected as inadmissible for lacking relevance; appeal affirmed.

Decizia nr. 347/2016

Deliberând asupra apelului de faţă constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 721/A din 02 iunie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petenta SC A. SRL de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. a respins ca inadmisibil apelul declarat de petenta SC A. SRL împotriva încheierii penale nr. 218/29 martie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă privind soluţia din apel.

Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Admiterea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea condiţiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:dispoziţiile criticate sunt cuprinse într-o lege sau într-o ordonanţă, aceste dispoziţii sunt în vigoare şi sunt pretins contrare unor prevederi constituţionale, declararea ca neconstituţionale a prevederilor ar determina o soluţionare diferită a cauzei; excepţia este invocată în faţa unei instanţe de judecată; prevederile normative nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

De asemenea, s-a reţinut că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale a României în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Existenţa unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale a României este relevantă cât priveşte soluţionarea cererii de sesizare exclusiv în ipoteza în care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum prevede art. 29 alin. (3) din Legea 47/1992, în alte condiţii judecătorul cauzei nu poate refuza, pentru acest motiv, sesizarea instanţei de contencios constituţional. În speţă, prin Decizia nr. 599/2014 a Curţii Constituţionale a României s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) C. proc. pen., apreciindu-se că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor„ este neconstituţională, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) lit. f) şi art. 341 alin. (6)-(8) C. proc. pen., prevederi declarate constituţionale în raport cu criticile formulate.

De altfel, instanţa de contencios constituţional a constatat că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil prin caracterul definitiv al încheierii penale pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în materia plângerii împotriva actelor de urmărire penală, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, s-a apreciat că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 C. proc. pen., în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Dar această inexistenţă a deciziei anterioare de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă singura condiţie ce trebuie verificată de judecătorul cauzei. Partea care pretinde încălcarea Constituţiei trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce ar fi pronunţată de instanţa de judecată. Acesta este motivul pentru care legea - art. 29 alin. (4) - impune motivarea cererii de sesizare de către partea care o formulează, precum şi însoţirea cererii de dovezile ce ar fi necesare.

În speţă, s-a constatat că petenta critică prevederile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. care statuează că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunţat soluţii de respingere sau admitere a plângerilor privind soluţiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată este „definitivă”, şi prin urmare această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a apelului, ci doar a unei căi extraordinare - contestaţie în anulare, revizuire, recurs în casaţie.

Aşa cum s-a arătat mai sus, art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 statuează că excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată împotriva unei legi, ordonanţe sau dispoziţii ale acestora în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei. Neconstituţionalitatea art. 341 alin. (8) C. proc. pen. nu are legătură cu soluţionarea în fond a plângerii împotriva soluţiei de neurmărire penală, astfel că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, s-a apreciat că este inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei, „Legătură cu soluţionarea cauzei” priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale a României în soluţionarea excepţiilor trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal,ceea ce presupune, pe de o parte existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 04 iunie 2016, a formulat apel petenta SC A. SRL.

În motivele de apel depuse în scris la dosarul cauzei, au fost reiterate aceleşi cririci ce au fost invocate şi în faţa instanţei de la Curtea de Apel Timişoara.

Examinând apelul de faţă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., apelanta a arătat că dispoziţiile acestui text de lege statuează că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunţat soluţii de respingere sau admitere a plângerilor privind soluţiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, este definitivă şi, prin urmare, această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a apelului, ci doar a unei căi extraordinare, respectiv, contestaţie în anulare, revizuire, recurs în casaţie. S-a mai arătat că formularea unei plângeri împotriva soluţiei procurorului, adresată procurorului ierarhic superior, este o cale de atac, dar nu în sensul art. 2 din Protocolul 7, ce consacra dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, nefiind exercitat în faţa unei instanţe de judecată. În opinia petentei, această reglementare suprimă dreptul de a folosi o cale de atac împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, astfel că s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei.

Analizând prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de respectivul text de lege, şi anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituționalitate.

Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituționalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.

Totodată, instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituționalitate nu are competenţa examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

Excepţia de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

În speţă, apelanta petentă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., care prevăd în mod expres că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunţat soluţii de respingere sau admitere a plângerilor privind soluţiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată este „ definitivă”, şi prin urmare această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a apelului, ci doar a unei căi extraordinare - contestaţie în anulare, revizuire, recurs în casaţie.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentă, nu are legătură cu soluţionarea în fond a plângerii împotriva soluţiei de neurmărire penală.

Legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecata. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie sa fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauza.

De fapt, apelanta critică cazurile în care se pot exercita căile ordinare de atac, respectiv că acestea nu vizează şi încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunţat soluţii de respingere sau admitere a plângerilor privind soluţiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Înalta Curte observă că textul de lege criticat nu are o legătură directă cu soluţionarea în fond a plângerii împotriva soluţiei de neurmărire penală.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta SC A. SRL împotriva Deciziei penale nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în ceea ce privește dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta SC A. SRL împotriva Deciziei penale nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în ceea ce privește dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

Obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2016.