Penal revision inadmissible where party did not personally trigger constitutional review of intercept provisions

Decizia nr. 336/A/2016

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, s-a dispus, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, dată în Dosarul nr. x/64/2008 al acesteia, definitivă prin Decizia penală nr. 1.705/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:

Prin Cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov la 11 martie 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2008 al acesteia.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul a invocat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale a României, probele constând în interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de S.R.I. ar fi nelegale şi că în Dosarul nr. x/64/2008 al Curţii de Apel Braşov probele administrate împotriva lui ar consta doar în două interceptări telefonice efectuate de U.M. Braşov, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză criminalistică din 6 februarie 2012 şi din Adresa din 2 februarie 2012 a U.M. Braşov, aflate în Dosarul nr. x/64/2008. Revizuentul a mai arătat că dacă acest unic mijloc de probă este nelegal, atunci Decizia nr. 49/F/2012 a Curţii de Apel Braşov poate fi revizuită.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin Decizia pronunţată în Şedinţa din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv şi irevocabil soluţionate. Curtea a mai reţinut că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deşi intenţia legiuitorului a fost de a da eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În speţă, Curtea a constatat că motivul substanţial şi imperios care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de instanţa de contencios constituţional.

Curtea de Apel Braşov a constatat că petentul condamnat A. nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 şi art. 912 din vechiul C. proc. pen., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza cu nr. x/64/2008 a Curţii de Apel Braşov. Acesta şi-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe faptul că în această cauză, în care el a fost condamnat definitiv, un alt coinculpat a invocat o excepţie de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. Invocând acest aspect, condamnatul susţine că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a României, care a declarat neconstituţional un text din noul C. proc. pen., referitor la efectuarea interceptărilor, ar avea şi el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

Susţinerile revizuentului A. sunt neîntemeiate, în primul rând pentru motivul că potrivit deciziei Curţii Constituţionale a României din data de 3 martie 2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie "circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control". Aşadar, potrivit acestei decizii a Curţii Constituţionale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepţie de neconstituţionalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepţie.

În al doilea rând trebuie analizat dacă în excepţia de neconstituţionalitate invocată s-au criticat aceleaşi prevederi ca cele declarate ulterior neconstituţionale. Or, nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că în Cauza nr. x/64/2008 a Curţii de Apel Braşov s-a invocat neconstituţionalitatea unor alte dispoziţii legale decât cele declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 51/2016 şi pentru alte motive decât cele pentru care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2008 al acesteia, definitivă prin Decizia penală nr. 1.705/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva Sentinţei penale nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în termen legal, a formulat apel revizuentul A., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate şi solicitând admiterea apelului cu consecinţa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Instanţa urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susţinerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Analizând motivul de revizuire invocat de petent, instanţa reţine că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (4) din Noul C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Astfel, apelantul a susţinut că, la data de 16 februarie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică astfel încât hotărârea de condamnare, a cărei retractare se urmăreşte, s-a întemeiat pe o prevedere ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă.

Analizând apelul formulat de revizuentul A., Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa fondului a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Astfel, prin decizia pronunţată în şedinţa din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv şi irevocabil soluţionate. Curtea a mai reţinut că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deşi intenţia legiuitorului a fost de a da eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În speţă, Curtea a constatat că motivul substanţial şi imperios care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de instanţa de contencios constituţional.

Instanţa constată că revizuentul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza a cărei revizuire o solicită. Acesta şi-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe faptul că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a României, care a declarat neconstituţional un text din noul C. proc. pen., referitor la efectuarea interceptărilor, ar avea şi el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

Susţinerile revizuentului sunt neîntemeiate, pentru motivul că potrivit Deciziei Curţii Constituţionale a României din 3 martie 2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie "circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control". Aşadar, potrivit acestei decizii a Curţii Constituţionale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepţie de neconstituţionalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepţie.

Astfel, în mod corect, instanţa fondului a reţinut că petentul condamnat A. nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 şi art. 912 din vechiul C. proc. pen., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în Cauza cu nr. x/64/2008 a Curţii de Apel Braşov. Acesta şi-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe faptul că în această cauză, în care el a fost condamnat definitiv, un alt coinculpat a invocat o excepţie de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. Invocând acest aspect, condamnatul susţine că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a României, care a declarat neconstituţional un text din noul C. proc. pen., referitor la efectuarea interceptărilor, ar avea şi el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

De asemenea, în mod judicios, Curtea a constatat că în Cauza nr. x/64/2008 a Curţii de Apel Braşov s-a invocat neconstituţionalitatea unor alte dispoziţii legale decât cele declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 51/2016 şi pentru alte motive decât cele pentru care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate.

Prin urmare pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impunea ca petentul să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. în dosarul în care a fost judecat

Astfel, faptul că o astfel de cerere este inadmisibilă s-a stabilit şi prin Decizia nr 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 142 C. proc. pen., publicată la data de 14 martie 2016 prin care se arată în parag. 52: "Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale ... "

Faţă de aceste considerente, precum şi faţă de actele dosarului, instanţa constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.

Constatând că motivul invocat de revizuent nu se circumscrie motivelor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., instanţa, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N