Temporary surrender of serving prisoner to US for cable fraud and identity theft ordered after annulment of dismissal based on missing inter-state agreement

Decizia nr. 305/2016

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 40/PI din 19 februarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 52 alin. 7 raportat la art. 58 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene şi art. 13 raportat la art. 14 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008, a fost respinsă cererea formulată de autorităţile din SUA, privind predarea temporară a persoanei solicitate A., în prezent aflat în Penitenciarul Arad.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 16 octombrie 2015 sub număr de Dosar nr. x/59/2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat, în temeiul art. 43 şi art. 58 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, art. 14 din Tratatul de Extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate A., în acel moment aflat în Penitenciarul Arad, pe o perioada de 30 de zile, precum şi predarea temporară a acesteia în SUA în vederea efectuării urmăririi penale.

În motivarea cererii s-a arătat că Ambasada SUA a solicitat, în conformitate cu Tratatul de Extrădare dintre SUA semnat la Bucureşti, la data de 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din data de 15 mai 2008, intrat în vigoare la data de 08 mai 2009, extrădarea cetăţeanului român A.

S-a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, autorităţile americane au solicitat confiscarea şi remiterea bunurilor aflate în posesia persoanei extrădabile la momentul arestării de către autorităţile române. bunuri care au fost obţinute ca urmare a faptelor incriminate sau care ar putea servi ca dovezi ale faptelor incriminate.

De asemenea, autorităţile americane au solicitat. în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, predarea temporară a sus-numitului.

Persoana extrădabilă A. este căutată spre a fi judecat în Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Estic al statului Virginia pentru comiterea faptelor de fraudă prin cablu, acces neautorizat la un computer protejat, furt calificat de identitate, hărţuire prin sisteme informatice şi împiedicarea înfăptuirii justiţiei.

La data de 12 iunie 2014, un mare juriu federal a depus un rechizitoriu împotriva lui A. (nr. 1:14-cr-213) prin care acesta este acuzat în mod oficial pentru comiterea următoarelor fapte împotriva Statelor Unite:

- Capete de acuzare 1-3: Fraudă prin cablu, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1343 din Codul Statelor Unite. Pentru fiecare cap de acuzare de fraudă prin cablu legea prevede o pedeapsă de maximum 20 de ani închisoare;

- Capete de acuzare 4-6: Acces neautorizat la un computer protejat, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1030(a)(2)(C) din Codul Statelor Unite. Pentru fiecare cap de acuzare de acces neautorizat la un computer protejat, legea prevede o pedeapsă de maximum 5 ani închisoare;

- Cap de acuzare 7: Furt calificat de identitate, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1028A(a)(l) din Codul Statelor Unite. Pentru fiecare cap de acuzare pentru furt calificat de identitate legea prevede o pedeapsă obligatorie de 2 ani închisoare;

- Cap de acuzare 8: Hărţuire cibernetică, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 2261 A(2)(B) din Codul Statelor Unite. Pentru hărţuire cibernetică pedeapsa prevăzută de lege este de maximum 5 ani închisoare;

- Cap de acuzare 9: împiedicarea înfăptuirii justiţiei, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1519 din Codul Statelor Unite. Pentru împiedicarea înfăptuirii justiţiei, pedeapsa prevăzută de lege este de maximum 20 de ani închisoare.

La data de 12 iunie 2014, în baza rechizitoriului, Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Estic al statului Virginia a emis un mandat de arestare pentru numitul A. Acest mandat de arestare rămâne valabil. O investigaţie a Serviciului Secret al Statelor Unite, Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite şi Departamentului de Stat SUA, a arătat că în perioada cuprinsă între octombrie 2012 şi ianuarie 2014, persoana extrădabilă A. a accesat fără drept conturile virtuale a zeci de persoane din Statele Unite. Apoi persoana extrădabilă A. a făcut publice informaţii confidenţiale şi alte materiale aflate în proprietatea victimei, inclusiv corespondenţă personală pe email, informaţii financiare şi medicale şi fotografii personale. Victimele lui A. au inclus rude a doi foşti preşedinţi SUA, un fost membru al Cabinetului SUA, un fost membru al Statului Major al SUA, un diplomat SUA, ofiţeri în rezervă ai forţelor armate, autori şi un consilier rezidenţial. Apoi, el şi-a deteriorat computerul şi telefonul mobil în încercarea de a distruge dovezile.

În urma controlului de regularitate internaţională, efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, s-a constatat că:

- persoana a cărei extrădare se solicită are cetăţenie română;

- între România şi SUA este aplicabil Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, intrat în vigoare la data de 08 mai 2009;

- extrădarea este supusă condiţiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004 şi art. 1-23 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008:

- la cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română (traducerea a fost efectuată de autorităţile americane);

- nu este incidenţă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

Urmare a solicitării autorităţilor americane, prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. x/11/5/2014, din data de 30 iulie 2015, s-a solicitat Direcția de Investigare A Infracțiunilor și Crimelor Organizare și Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti să comunice dacă bunurile confiscate de la acesta respectiv laptop, de culoare argintie, şi telefonul, se află în camera de corpuri delicte, iar prin adresa Direcția de Investigare a Infracțiunilor și Crimelor Organizare și Terorism - Structura Centrală nr. 4410/11-1/2014 s-a comunicat faptul că bunurile ridicate de la A. se află la sediul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate -Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice.

Tot cu privire la acest capăt de cerere, din adresa Ministerului Justiţiei nr. 99619/2014, din data de 19 ianuarie 2015, a rezultat că Departamentul de Justiţie al SUA a înaintat cererea de asistenţă judiciară internaţională nr. 182-46254, ce a avut ca obiect, printre altele, şi confiscarea şi remiterea bunurilor aflate în posesia persoanei extrădabile la momentul arestării de către autorităţile române, bunuri care au fost obţinute ca urmare a faptelor incriminate sau care ar putea servi ca dovezi ale faptelor incriminate, cererea ce a fost, ulterior, trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, date din care rezultă că acest capăt de cerere a făcut obiectul/a fost pus în aplicare în cadrul cererii de asistenţă judiciară internaţională.

Prin adresa Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad din 22 decembrie 2014, s-a comunicat faptul că persoana extrădabilă A. a început executarea pedepsei de 7 ani închisoare la data de 22 ianuarie 2014.

Analizând cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Timişoara a luat act că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare.

Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, „în situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen".

Conform art. 58 alin. (4), „prin excepţie de la alin. (1), Ia cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant."

Întrucât persoana solicitată execută o pedeapsă de 7 ani închisoare în România, pedeapsă stabilită prin sentinţa penală nr. 1667 din 06 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 26 iunie 2014, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3340 din 25 iunie 2014 emis de Tribunalul Bucureşti în Dosar nr. x/3/2014, în situaţia admiterii cererii de extrădare ar fi aplicabile prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la amânarea predării.

Prin cererea de extrădare se solicită ca procedurile de extrădare să nu fie amânate în baza art. 14 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008, solicitându-se doar predarea temporară a persoanei extrădabile în vederea efectuării urmăririi penale, în baza art. 14 alin. (1) din Tratat.

În cuprinsul cererii de extrădare nu s-a specificat durata de timp, iar prin informaţiile puse Ia dispoziţie de către Ministerul Justiţiei nu s-a specificat existenţa unui acord între autorităţile române şi statul solicitant.

Potrivit art. 58 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, „condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România. autoritatea competentă este Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate."

Având în vedere lipsa informaţiilor privind existenţa unui acord între autorităţile române şi statul solicitant cu privire la durata pentru care se solicită predarea temporară a persoanei extrădabile, în baza art. 52 alin. (1) lit. b) raportat la art. 51 din Legea nr. 302/2004, la termenul din 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Timişoara a amânat soluţionarea cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, respectiv la data de 16 decembrie 2015, pentru depunerea informaţiilor suplimentare constând în datele acordului între autorităţile române şi statul solicitant cu privire la durata pentru care se solicită predarea temporară de către autorităţile din SUA.

În acest sens s-a transmis o solicitare către Ministerul Justiţiei - Direcţia de Drept internaţional şi cooperare judiciară - Serviciul cooperare judiciară în materie penală, ca autoritate competentă potrivit art. 58 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

La termenul din 16 decembrie 2015, faţă de lipsa unui răspuns Curtea de Apel Timişoara a mai acordat, în baza art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, un ultim termen de 2 luni, stabilind termen la 17 februarie 2016, reiterând solicitarea către autoritate competentă, potrivit art. 58 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 51 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, „(1) Dacă informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, instanţa competentă va solicita complinirea informaţiilor necesare. în acest scop, va fixa un termen de două luni. (2) Transmiterea solicitării privind informaţiile suplimentare, precum şi a răspunsului se realizează pe una din căile prevăzute la art. 36."

Potrivit art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel poate să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că la epuizarea acestui ultim termen de 2 luni nu au fost depuse informaţiile suplimentare constând în datele acordului între autorităţile române şi statul solicitant cu privire la durata pentru care se solicită predarea temporară de către autorităţile din SUA.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008, dacă se acordă extrădarea unei persoane care face obiectul unui proces penal sau se află în executarea unei pedepse în statul solicitat, statul solicitat poate preda temporar persoana căutată statului solicitant în vederea urmăririi penale. Persoana astfel predată va fi ţinută în stare de arest în statul solicitant şi va fi returnată în statul solicitat după finalizarea procedurilor împotriva persoanei respective, în conformitate cu condiţiile ce vor fi stabilite prin acord între părţi.

Potrivit art. 58 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate.

Prin art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, se prevede că la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant.

Conform art. 52 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cazul extrădărilor temporare sau sub condiţie, instanţa va menţiona în dispozitivul sentinţei condiţiile prevăzute în acele articole.

Prin urmare, s-a reţinut că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de predare temporară trebuie să se raporteze la durata stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant, acordul fiind preexistent soluţionării cererii de predare temporară.

Examinând actele depuse la dosarul cauzei de autoritatea solicitantă, lipsa informaţiilor suplimentare constând în datele acordului între autorităţile române şi statul solicitant cu privire la durata pentru care se solicită predarea temporară de către autorităţile din SUA, Curtea de Apel Timişoara a constatat nerespectarea condiţiilor impuse de art. 58 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi art. 14 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007. ratificat prin Legea nr. 111/2008, care se referă la încheierea acordului între autorităţile române şi străine competente privind condiţiile în care poate avea loc predarea temporară.

Faţă de cele menţionate, Curtea de Apel Timişoara. în temeiul art. 52 alin. 7 raportat la art. 58 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene şi art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008 a respins sesizarea autorităţii judiciare solicitante SUA privind predarea temporară a persoanei extrădabile A..

De asemenea, s-a constatat că prin cererea de extrădare se solicită ca procedurile de extrădare să nu fie amânate, în baza art. 14 alin. (2) al Tratatului de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007. ratificat prin Legea nr. 111/2008, solicitându-se doar predarea temporară a persoanei extrădabile în vederea efectuării urmăririi penale, în baza art. 14 alin. (1) din Tratat, astfel încât nu se justifică admiterea cererii de extrădare cu amânarea predării.

S-a reţinut că autorităţile judiciare din SUA au posibilitatea de a adresa o nouă cerere de predare temporară a persoanei solicitate A. imediat după ce vor putea indica perioada pentru care se impune predarea temporară a persoanei solicitate.

Împotriva sentinţei penale nr. 40/PI din 19 februarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. motivele invocate fiind menţionate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 01 martie 2016, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Analizând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte constată următoarele:

Un prim motiv al contestaţiei este acela că prima instanţă a apreciat în mod greşit că pentru examinarea cererii de extrădare şi predare temporară era necesară încheierea unui acord între autorităţile române şi cele americane, astfel încât trebuie să se constate că a analizat o chestiune care ţinea de executare şi care nu era în competenţa sa şi nu a examinat pe fond cererea de extrădare.

Într-adevăr, conform art. 51 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanţa urmează "să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării".

Prima instanţă nu a efectuat un examen complet al cererii de extrădare, justificat însă de neîndeplinirea condiţiilor legale pentru admiterea cererii de predare temporară. în acest sens, se constată că susţinerea parchetului potrivit căreia predarea temporară este o chestiune care ţine de executare şi care nu este dată în competenţa instanţei, este infirmată de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, dar şi de practica judiciară constantă în sensul că predarea temporară se poate dispune şi prin hotărârea de soluţionare a cererii de extrădare.

Deşi predarea amânată şi predarea temporară sunt reglementate prin dispoziţii legale plasate în Secţiunea a III-a - "Efectele extrădării din România", după Secţiunea a II-a - "Procedura extrădării din România", trebuie avut în vedere faptul că încă din Secţiunea a 2-a, respectiv în art. 52 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, se prevede: "în cazul extrădărilor temporare sau sub condiţie, instanţa va menţiona în dispozitivul sentinţei condiţiile prevăzute în acele articole."

De asemenea, chiar în cuprinsul art. 58, care reglementează predarea amânată şi, ca excepţie, predarea temporară, mai precis în alineatul 5, se prevede: "Atunci când cererea prevăzută la alin. (4) (de predare temporară) este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a soluţionat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu, (...)".

Rezultă, astfel, că predarea temporară poate fi dispusă atât în procedura de soluţionare a cererii de extrădare, cât şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care se dispune extrădarea, legiuitorul reglementând în mod expres numai competenţa în faza de executare a hotărârii de extrădare, o atare menţiune nefiind necesară pentru situaţia în care predarea temporară se dispune anterior, competenţa în acest caz revenind instanţei învestită cu cererea de extrădare.

Prevederile legale reglementează, de altfel, situaţii care pot apărea în practică, întrucât cererea de predare temporară poate fi formulată şi odată cu cererea de extrădare (aşa cum este cazul în speţă), sau mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, fiind vorba despre ''extrădările temporare" la care face referire art. 52 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

În atare situaţie, instanţa nu se poate dezînvesti pe motiv că este o chestiune ce ţine de executarea hotărârii de extrădare, ci trebuie să se pronunţe asupra cererii de predare temporară. având nu doar dreptul şi obligaţia corelativă de a cenzura îndeplinirea condiţiilor de "extrădare temporară", ci şi obligaţia de a indica aceste condiţii în cuprinsul hotărârii (art. 52 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, mai sus citat).

În consecinţă, soluţionarea cererii de extrădare nu se putea realiza tară examinarea cererii de predare temporară, având în vedere că persoana solicitată se afla într-o situaţie ce impiedica predarea pură şi simplă, iar autorităţile americane au solicitat de la început, în mod expres, predarea temporară - reglementată de disp. art. 14 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat prin Legea nr. 111/2008.

Din această perspectivă, se constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca persoana solicitată să fie predată temporar, deoarece, în ciuda termenelor acordate în mod special în acest scop, între autorităţile române şi americane nu s-a încheiat un acord conform art. 58 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 302/2004 şi nu s-a stabilit durata predării temporare, iar termenele procedurale care îi permiteau instanţei să examineze cauza au expirat, motiv pentru care cererea de predare temporară a fost respinsă.

În legătură cu cele expuse, se observă că parchetul nu a formulat contestaţia din oficiu, ci în conformitate cu disp. art. 52 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, la cererea ministrului justiţiei, după obţinerea acestor relaţii ulterior pronunţării sentinţei de către instanţa de fond.

Pentru motivele ce vor fi expuse, Înalta Curte constată că, la momentul soluţionării căii de atac, acordul există şi sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare şi predarea temporară, aşa încât cel de-al doilea motiv al contestaţiei este fondat.

Cu privire la condiţiile extrădării, se constată că din cuprinsul cererii de extrădare şi documentele ataşate rezultă că numitul A. este urmărit în vederea judecării de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Estic al statului Virginia pentru comiterea faptelor de fraudă prin cablu, acces neautorizat la un computer protejat, furt calificat de identitate, hărţuire prin sisteme informatice şi împiedicarea înfăptuirii justiţiei.

Astfel, la data de 12 iunie 2014, un mare juriu federal a depus un rechizitoriu împotriva lui A. (nr. 1:14-cr-213) prin care acesta este acuzat în mod oficial pentru comiterea următoarelor fapte împotriva Statelor Unite:

- Capete de acuzare 1-3: Fraudă prin cablu, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1343 din Codul Statelor Unite. Pentru fiecare cap de acuzare de fraudă prin cablu legea prevede o pedeapsă de maximum 20 de ani închisoare;

- Capete de acuzare 4-6: Acces neautorizat la un computer protejat, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1030(a)(2)(C) din Codul Statelor Unite. Pentru fiecare cap de acuzare de acces neautorizat la un computer protejat, legea prevede o pedeapsă de maximum 5 ani închisoare;

- Cap de acuzare 7: Furt calificat de identitate, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1028A(a)(l) din Codul Statelor Unite. Pentru fiecare cap de acuzare pentru furt calificat de identitate legea prevede o pedeapsă obligatorie de 2 ani închisoare;

- Cap de acuzare 8: Hărţuire cibernetică, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 2261 A(2)(B) din Codul Statelor Unite. Pentru hărţuire cibernetică pedeapsa prevăzută de lege este de maximum 5 ani închisoare;

- Cap de acuzare 9: împiedicarea înfăptuirii justiţiei, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1519 din Codul Statelor Unite. Pentru împiedicarea înfăptuirii justiţiei, pedeapsa prevăzută de lege este de maximum 20 de ani închisoare.

La data de 12 iunie 2014, în baza acestui rechizitoriu, Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Estic al statului Virginia a emis un mandat de arestare pentru numitul A.. O investigaţie a Serviciului Secret al Statelor Unite, Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite şi Departamentului de Stat SUA, a arătat că în perioada cuprinsă între octombrie 2012 şi ianuarie 2014, persoana extrădabilă A. a accesat fără drept conturile virtuale a zeci de persoane din Statele Unite. Apoi persoana extrădabilă A. a făcut publice informaţii confidenţiale şi alte materiale aflate în proprietatea victimei, inclusiv corespondenţă personală pe email, informaţii financiare şi medicale şi fotografii personale. Victimele lui A. au inclus rude a doi foşti preşedinţi SUA, un fost membru al Cabinetului SUA, un fost membru al Statului Major al SUA un diplomat SUA ofiţeri în rezervă ai forţelor armate, autori şi un consilier rezidenţial. Apoi, el şi-a deteriorat computerul şi telefonul mobil în încercarea de a distruge dovezile.

Potrivit art. 38 din Legea nr. 302/2004. republicată. Ministerul Justiţiei a constatat, în cadrul examenului de regularitate internaţională, următoarele: persoana a cărei extrădare se solicită are cetăţenie română; între România şi SUA este aplicabil Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, intrat în vigoare la data de 08 mai 2009; extrădarea este supusă condiţiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004 şi art. 1-23 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008; la cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română (traducerea a fost efectuată de autorităţile americane); nu este incidenţă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

În ce priveşte normele juridice aplicabile prezentei cereri, acestea sunt reprezentate de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite (norma specială) şi dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată (norma generală).

Cererea de extrădare este însoţită de documentele prevăzute la art. 8 din Tratat, documente care au fost traduse în limba română.

Art. 1 din Tratat instituie obligaţia părţilor de a-şi extrăda reciproc „persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare".

Definind această din urmă noţiune, art. 2 alin. (1) din tratat prevede că: „O infracţiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă, (...)".

Din documentele emise de autorităţile americane rezultă că numitul A. este acuzat de: fraudă prin cablu, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1343 din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu o pedeapsă de maximum 20 de ani închisoare; acces neautorizat la un computer protejat, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1030(a)(2)(C) din Codul Statelor Unite, fiind prevăzută o pedeapsă de maximum 5 ani închisoare; furt calificat de identitate, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1028A(a)(l) din Codul Statelor Unite, fiind prevăzută o pedeapsă obligatorie de 2 ani închisoare; hărţuire cibernetică, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 2261 A(2)(B) din Codul Statelor Unite, pedeapsa prevăzută de lege fiind de maximum 5 ani închisoare; împiedicarea înfăptuirii justiţiei, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 Secţiunea 1519 din Codul Statelor Unite, pedeapsa prevăzută de lege fiind de maximum 20 de ani închisoare.

Faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legea română, fiind prevăzute de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (accesul ilegal la un sistem informatic) - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani, art. 361 C. pen. (interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice) - pentru care este prevăzută închisoarea de la unu la 5 ani, art. 362 C. pen. (alterarea integrităţii datelor informatice) - pentru care este prevăzută închisoarea de la unu la 5 ani, art. 364 C. pen. (transferul neautorizat de date informatice) - pentru care este prevăzută închisoarea de la unu la 5 ani, art. 302 alin. (1), (2) C. pen. (violarea secretului corespondenţei) - pentru care este prevăzută închisoarea de la 6 luni la 3 ani, art. 275 alin. (1) C. pen. (sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri) pentru care este prevăzută închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Calitatea de cetăţean român a persoanei a cărei extrădare se solicită nu constituie un impediment, întrucât art. 3 din Tratat prevede că: „Extrădarea nu va fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate".

Persoana extrădabilă a arătat în mod expres nu renunţă la regula specialităţii, prevăzută în ar. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite.

În continuare, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. In caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen".

Conform art. 58 alin. (4), „prin excepţie de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant.’’

Potrivit art. 14 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008, dacă se acordă extrădarea unei persoane care face obiectul unui proces penal sau se află în executarea unei pedepse în statul solicitat, statul solicitat poate preda temporar persoana căutată statului solicitant în vederea urmăririi penale. Persoana astfel predată va fi ţinută în stare de arest în statul solicitant şi va fi returnată în statul solicitat după finalizarea procedurilor împotriva persoanei respective, în conformitate cu condiţiile ce vor fi stabilite prin acord între părţi.

Prin cererea de extrădare s-a solicitat ca procedurile de extrădare să nu fie amânate în baza art. 14 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008, solicitându-se doar predarea temporară a persoanei extrădabile în vederea efectuării urmăririi penale, în baza art. 14 alin. (1) din Tratat.

Înalta Curte constată că persoana extrădabilă execută o pedeapsă de 7 ani închisoare în România, pedeapsă stabilită prin sentinţa penală nr. 1667 din 06 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 26 iunie 2014, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3340 din 25 iunie 2014 de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2014.

Potrivit acestei hotărâri, persoana extrădabilă a fost trimisă în judecată (fila 158 din dosarul înaintat de parchet) şi condamnată definitiv prin aplicarea procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, pentru următoarele fapte.

În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu data de 31 iulie 2013 a deţinut controlul şi a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, contul de e-mail, utilizat de persoana vătămată B., membru al Parlamentului Europei, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, informă continuată, prevăzută de art. 42 alin. (1)-(3) din Legea nr. 161/2003 (înprezent art. 360 alin. (1), (2) şi (3) N.C. pen.) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna august 2013, a deţinut controlul şi a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail, utilizate de persoana vătămată C. - director al Serviciului Român de Informaţii, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de acces ilegal Ia un sistem informatic, informă continuată, prevăzută de art. 42 alin. (1)-(3) din Legea nr. 161/2003 (înprezent art. 360 alin. (1), (2) şi (3) N.C.P.) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

După accesarea fără drept a contului de e-mail, utilizat de persoana vătămată B., membru al Parlamentului Europei, a schimbat parola de autentificare, restricţionând astfel accesul utilizatorului de drept la datele informatice aflate în poşta electronică, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de alterare a integrităţii datelor informatice prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (înprezent art. 362 N.C.P.).

După accesarea fără drept a conturilor de e-mail, utilizate de persoana vătămată C. - director al Serviciului Român de Informaţii, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a schimbat parolele de autentificare, restricţionând astfel accesul utilizatorului de drept la datele informatice aflate în cele două conturi de poşta electronică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de alterare a integrităţii datelor informatice prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (înprezent art. 362 N.C.P.).

După accesarea fără drept a contului de e-mail, utilizat de persoana vătămată B., membru al Parlamentului Europei, a transferat neautorizat în propriul sistem informatic datele informatice aflate în contul de e-mail compromis, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transfer neautorizat de date informatice prevăzută de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 (înprezent art. 364 N.C.P.

După accesarea fără drept a conturilor de e-mail maior gcorgc dvahoo.coin şi georgc. maiordginail.com. utilizate de persoana vătămată C. - director al Serviciului Român de Informaţii. în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a transferat neautorizat în propriul sistem informatic datele informatice aflate în cele două conturi de e-mail compromise, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transferul neautorizat de date informatice prevăzută de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 (inprezent art. 364 N.C.P.

După accesarea fără drept a contului de e-mail, utilizat de persoana vătămată B. membru al Parlamentului Europei, a luat la cunoştinţă de corespondenţa privată aflată in contul de e-mail compromis şi a făcut public conţinutul acesteia, ceea ce întruneŞe elementele constitutive ale infracţiunii de violare a secretului corespondenţei prevăzută de art. 195 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior (înprezent art. 302 alin. (1) N.C.P.).

Nu este însă incident motivul de refuz referitor la respectarea principiului "ne bis in idem", prev. de art. 5 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat prin Legea nr. 111/2008.

Deşi în actul de acuzare emis de autorităţile americane se evidenţiază un mod de operare similar celui reţinut prin sentinţa nr. 1667 din 06 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti, precum şi încadrări juridice asemănătoare, se constată că este vorba despre fapte diferite.

Activitatea infracţională pentru care A. este cercetat în SUA este mult mai amplă (se reţine comiterea faptelor în perioada octombrie 2012 - ianuarie 2014), iar perioada activităţii infracţionale pentru care A. a fost condamnat definitiv în România a început la 31 iulie 2013.

Într-adevăr, pornind de la funcţiile şi calităţile deţinute de-a lungul timpului de una din persoanele vătămate menţionate în hotărârea de condamnare din România, putea exista un semn de întrebare în legătură cu faptele menţionate în cererea de extrădare, comise în dauna "victimei 5", despre care se arată că este "cunoscută marelui juriu, este un jurnalist şi fost consilier prezidenţial" (fila 69 din dosarul înaintat de parchet).

Astfel, referitor la "victima 5", autorităţile americane au reţinut următoarele:

În jurul datei de 14 martie 2013, inculpatul A. a accesat fără drept contul al victimei 5. Apoi, A. a obţinut fără drept informaţii din contul victimei 5, inclusiv informaţii confidenţiale şi bunuri personale, cum ar fi corespondenţă personală e-mail, adresa domiciliului şi numere de telefon. A. a resetat parola contului şi întrebările de securitate. De asemenea, în jurul datei de 14 martie, A. a accesat fără drept subcontul al victimei 5. Apoi, A. a trimis fără drept un mesaj de subcontul victimei 5, unei organizaţii mass-media anexând informaţii pe care A. le-a obţinut ilegal din contul victimei 5, inclusiv informaţiile confidenţiale şi bunuri personale, cum ar fi corespondenţă personală de e-amil şi numere de telefon. A. a marcat unele informaţii cu pseudonimul său „D." şi a încercat să se ascundă accesând contul prin servere proxi aflate în Rusia.

În jurul datei de 15 martie 2013, inculpatul A. a trimis fără drept un mesaj de e-mail din contul victimei 2 către numeroase organizaţii mass-media ataşând informaţii pe care A. le-a obţinut ilegal din contul victimei 5, inclusiv informaţii confidenţiale şi bunuri personale, cum ar fi corespondenţă personală de e-mail şi numerele de telefon. Şi de această dată, A. a marcat unele informaţii cu pseudonimul său, „D."

În jurul datei 18 decembrie 2013, inculpatul A. a trimis fără drept, diferite mesaje de e-mail către două organizaţii mass-media. Mesajele de e-mail au permis accesul la informaţii pe care A. le-a obţinut ilegal din conturile online ale victimei 1, victimei 3. victimei 5 şi Martorului 1, inclusiv informaţii confidenţiale şi bunuri personale, cum ar fi corespondenţă personală de e-mail, fotografii şi informaţii medicale. A. a marcat unele informaţii cu pseudonimul său. D." În jurul datelor de 6 şi 22 ianuarie 2014, organizaţiile mass-media au publicat porţiuni din informaţiile confidenţiale şi bunurile personale.

Un eventual dubiu legat de cercetarea numitului A. pentru aceleaşi fapte este înlăturat în totalitate, pentru următoarele considerente:

Două din faptele ce o vizează pe această victimă au fost săvârşite la datele de 14 şi 15 martie 2013, pe când A. a fost codamnat în România pentru acţiuni comise după data de 31 iulie 2013, rezultând cu claritate că este vorba despre fapte diferite.

Mai trebuie analizată cea de-a treia faptă ce o vizează pe "victima 5", comisă în data de 18 decembrie 2013, într-o perioadă care poate coincide cu perioada activităţii infracţionale reţinută prin sentinţa de condamnare pronunţată în România.

Din actele şi lucrările dosarului reiese, însă, că nici această faptă nu a făcut obiectul acuzaţiei penale pentru care A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1667 din 06 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti.

În primul rând. potrivit acuzaţiei formulate de autorităţile americane, se constată că "victima 5 este posesoarea unui cont de poştă electronică iar faptele au fost comise în legătură cu accesarea subcontului, pe când, faptele reţinute în sarcina lui A. prin sentinţa penală nr. 1667 din 06 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti se referă la victima B., ca posesoare a unui cont de poştă electronică diferit, respectiv Yahoo, şi au legătură cu accesarea fără drept a acestui cont de poştă electronică.

Pe de altă parte, spre deosebire de ceea ce a făcut obiectul condamnării pronunţate de autorităţile române (A. fiind condamnat pentru fapte care au avut drept victime numai cetăţeni români care aveau calităţi oficiale: B. era membru în Parlamentul European, iar C. era directorul Serviciului Român de Informaţii), acuzaţia penală formulată de autorităţile americane are în vedere fapte prin care au fost prejudiciate, exclusiv, persoane de cetăţenie americană sau din SUA.

Chiar dacă nu se indică numele părţilor vătămate, în cuprinsul rechizitoriului şi a celorlalte documente înaintate de autorităţile americane, se arată că acestea sunt identificate, iar în descrierea faptelor se precizează că A. "a accesat fără drept conturile virtuale a zeci de persoane din SUA" şi că "Victimele lui A. au inclus rude a doi foşti preşedinţi SUA, un fost membru al Cabinetului SUA, un fost membru al Statului Major al SUA, un diplomat SUA, ofiţeri în rezervă ai forţelor armate şi un consilier prezidenţial" (fila 54 şi urm., fila 69 şi urm. din dosarul înaintat de parchet).

În plus, trebuie avută în vedere „Proba F - declaraţia sub jurământ în sprijinul cererii de extrădare" dată de investigatorul sub acoperire în faţa Tribunalului Districtual al SUA, Districtul de Est al Statului Virginia, în care se precizează în mod expres, referitor la faptele pentru care este cercetat că „A. a vizat personalităţi de pe întregul teritoriu al SUA, şi printre victimele sale se includ rude ale doi foşti preşedinţi ai SUA, un fost membru al Cabinetului SUA, un fost membru al Statului Major al SUA, un diplomat SUA, ofiţeri rezervişti ai forţelor Armate şi un consilier prezidenţial. Aceste vitime au fost identificate în cuprinsul rechizitoriului ca victima 1, victima 2, victima 3, victima 4, victima 5" (fila 92 dosar înaintat de parchet).

În ce priveşte persoanele de altă cetăţenie, acestea nu sunt menţionate ca fiind părţi vătămate, făcându-se vorbire doar de „martorul 1, cunoscută marelui juriu, cetăţean străin şi fostă persoană oficială guvernamentală, posesorul contului".

Drept urmare, atât desrierea faptelor şi indicarea datelor la care au fost comise, cât şi indicarea cetăţeniei, după caz, a calităţii oficiale a persoanelor prejudiciate, dar şi indicarea calităţii de martor a persoanei de cetăţenie străină ce avea o calitate oficială guvernamentală, lămuresc pe deplin obiectul anchetei desfăşurate în SUA şi exclud formularea unor acuzaţii identice din punct de vedere faptic, cu cele pentru care A. a fost judecat definitiv în România.

De altfel, nici persoana extrădabilă nu a invocat o atare împrejurare şi nu a formulat opoziţie conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, solicitând doar ca, în cazul în care se va dispune extrădarea, să fie respectată regula specialităţii.

Faţă de cele reţinute, în opinie majoritară, se apreciază că informaţiile comunicate sunt suficiente pentru soluţionarea cererii de extrădare, nefiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se solicita informaţii suplimentare, în vederea lămuririi incidenţei principiului "ne bis in idem".

În continuare, referitor la solicitarea de predare temporară, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în cuprinsul cererii de extrădare nu s-a specificat, iniţial, durata de timp, iar prin informaţiile puse la dispoziţie de către Ministerul Justiţiei nu s-a specificat existenţa unui acord între autorităţile române şi statul solicitant.

Cu toate acestea, ulterior pronunţării hotărârii de către instanţa de fond. Ministerul Justiţiei, prin referinţa nr. 99619/2014 din 23 februarie 2016 a comunicat faptul că la data de 22 februarie 2016, autorităţile SUA au înaintat nota verbală din 2016 completatoare la nota verbala din data de 08 decembrie 2014 prin care se menţionează că sunt de acord cu predarea temporară şi estimează că procedurile ar putea dura aproximativ 18 luni. De asemenea, autorităţile americane menţionează că persoana se va afla în detenţie pe toată perioada predării temporare şi că autorităţile americane vor suporta costurile privind preluarea şi returnarea persoanei.

Conform art. 58 alin. (6) din Legea nr. 302/2004: „condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate."

Se constată, astfel, că toate solicitările autorităţilor americane au fost acceptate de către Ministerul Justiţiei, care a declanşat procedura de contestare a sentinţei pronunţate de prima instanţă şi nu a formulat nicio opoziţie, aşa încât, la acest moment, nota verbală unită cu manifestarea de voinţă a Ministerului Justiţiei din România constituie un acord în sensul art. 58 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, fiind precizată şi durata pentru care se solicită predarea temporară.

Drept urmare, în majoritate, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008 cu referire la dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 referitoare la predarea temporară, în cauză neexistând niciun impediment pentru admiterea cererii de extrădare formulată de autorităţile din SUA, urmând a se dispune predarea temporară a persoanei solicitate A..

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 53 din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 425 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să admită contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 40/PI din 19 februarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, să desfiinţeze sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând:

În temeiul art. 52 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 14 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008 şi art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, va admite cererea de extrădare formulată de autorităţile din SUA privind pe persoana solicitată A. şi va dispune predarea temporară a persoanei solicitate A., pe perioada desfăşurării procedurilor judiciare, dar nu mai mult de 18 luni de la data preluării acesteia de către autorităţile statului solicitant, cu respectarea regulii specialităţii extrădării prev. de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008.

În ceea ce priveşte necesitatea indicării perioadei pentru care se face predarea, aceasta este de esenţa procedurii, rezultând chiar din denumire - predare temporară - ceea ce implică o limitare în timp, iar conform art. 52 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, durata extrădărilor temporare trebuie menţionată în dispozitivul hotărârii. Cât priveşte durata propriu-zisă, Înalta Curte are în vedere perioada estimată de autoritatea solicitantă.

În temeiul art. 43 alin. (6) cu referire la art. 52 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, va dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la 04 martie 2016 până la 02 aprilie 2016. Sub acest aspect, sunt avute în vedere şi disp. art. 58 alin. (7) din aceeaşi lege, potrivit cărora: "Dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.'’

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă 400 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 40/PI din 19 februarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Desfiinţează sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând:

Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile din SUA privind pe persoana solicitată A.

Dispune predarea temporară a persoanei solicitate A., pe perioada desfăşurării procedurilor judiciare, dar nu mai mult de 18 luni de la data preluării acesteia de către autorităţile statului solicitant, cu respectarea regulii specialităţii extrădării prev. de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008.

Dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la 4 martie 2016 până la 2 aprilie 2016.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă 400 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, 04 martie 2016.

Cu opinia separată a preşedintelui completului de judecată, doamna judecător E., în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În opinie minoritară apreciez că se impuneau clarificări cu privire la stadiul procesual al cauzei pentru care se solicită României predarea temporară, având în vedere că predarea temporară se dispune conform prevederilor Tratatului dintre cele două state, doar pentru urmărirea penală. Clarificarea de către instanţa de fond şi nu direct de către cea care soluţionează calea de atac, ar permite examinarea acestui element de admisibilitate a extrădării cu respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Astfel, conform art. 14 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA (art. 14, Predarea temporară şi predarea amânată, din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi SUA):

(1) Dacă se acordă extrădarea unei persoane care face obiectid unui proces penal sau se află în executarea unei pedepse în statal solicitat, statul solicitat poate preda temporar persoana căutată statului solicitant în vederea urmăririi penale. Persoana astfel predată va fi ţinută în stare de arest în statul solicitant şi va fi returnată în statul solicitat după finalizarea procedurilor împotriva persoanei respective, în conformitate cu condiţiile ce vor fi stabilite prin acord între părţi. Timpul petrecut în arest pe teritoriul statului solicitant în timpul urmăririi penale poate fi computat din perioada rămasă de executat în statul solicitat.

(2) Statul solicitat poate amâna procedurile de extrădare privind o persoană care este urmărită penal sau se află în executarea unei pedepse în acel stat. Amânarea poate continua până când urmărirea persoanei căutate s-a finalizat sau până când pedeapsa aplicată a fost executată.

Dispoziţiile din art. 14 din Legea nr. 111/2008, prin care sunt stabilite condiţiile de predare temporară, derogă, în considerarea caracterului special al acestei forme de cooperare, de la cele care reglementează cadrul general de extrădare, prevăzute de art. 1, din Legea nr. 111/2008 (Obligaţia de a extrăda): părţile convin să-şi extrădeze reciproc, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat, persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare.

Dispoziţiile legale citate mai sus nu lasă loc la echivoc, în sensul că voinţa celor două state care au încheiat Tratatul este ca predarea temporară să se dispună strict în vederea urmăririi penale. Conform terminologiei folosite de Codul de procedură român situaţia unei persoane urmărite penale este diferită de cea a unei persoane trimise în judecată, astfel că se impunea clarificarea acestui aspect. Informaţiile transmise de autorităţile americane nu clarifică stadiul procesual în ceea ce priveşte semnificaţia procesuală ce poate fi atribuită faptului că faţă de A., la 12 iunie 2014, un mare juriu federal a depus un Rechizitoriu prin care acesta era acuzat de mai multe fapte, iar solicitarea de predare temporară este ulterioară acestui moment procesual.

Codul de procedură penală al României reglementează distinct urmărirea penală (Partea Specială, Titlul I) de judecată (Partea Specială, Titlul III), fazele şi funcţiile procesuale fiind diferite. Ca exemplu, art. 285 C. proc. pen. (Obiectul urmăririi penale) prevede că:

(1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

(2) Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică.

Emiterea unui Rechizitoriu, conform procedurii statului solicitat, finalizează urmărirea penală, astfel încât nu ar mai fi posibilă predarea temporară. Normele din Partea Specială Titlul I, cap. V, Rezolvarea cauzelor şi sesizarea instanţei, art. 327 alin. (1), precizează că, atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul: a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal; b) emite ordonanţă prin care clasează sau renunţă la urmărire, potrivit dispoziţiilor legale.

Faţă de cele ce preced, apreciez că informaţiile comunicate nu sunt suficiente pentru a permite predarea temporară în condiţiile Tratatului dintre România şi SUA.