Appellate review of final cassation rejection: inadmissibility of appeal against non-appealable decision

Decizia nr. 264/2016

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 446 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/120/2011, în temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 33 C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a Scut aplicarea disp. art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, care s-a dispus a se executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. c) teza I şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 33 C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, care s-a dispus a se executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 85 C. pen. anterior s-a anulat suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/42/2006.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 2 ani, 8 luni şi 6 luni închisoare pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul disp. art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/42/2006, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 861 rap. la disp. art. 865 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul disp. art. 862 C. pen. anterior, s-a stabilit termen de încercare de 8 ani.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul A. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior rap. la art. 83 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 346 C. proc. pen. anterior, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obligat, printre alţii, pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Târgovişte la plata sumei de 10.239.927 lei (conform raportului de expertiză financiar-contabilă judiciară înregistrată la 6 septembrie 2012 întocmită de expert C.), din care suma de 6.548.726 lei reprezentând accize datorate bugetului de stat, suma de 2.697.268 lei repezentând T.V.A. şi suma de 993.933 lei reprezentând impozit pe profit, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data expirării termenului legal de plată a obligaţiilor fiscale către stat până la data plăţii efective.

În conformitate cu art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus desfiinţarea anumitor înscrisuri falsificate.

S-a menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. instituit de către organele de urmărire penală prin procesele verbale de aplicare a sechestrului din 25 mai 2011.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli care vor fi suportate în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Târgovişte.

Împotriva acestei sentinţe contestatorul a formulat apel.

Prin Decizia penală nr. 929 din 03 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/120/2011, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 446 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa privind, printre alţii, pe inculpatul A.

S-a desfiinţat în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe şi rejudecând cauza, s-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., în componentele sale, respectiv două pedepse a câte 3 ani închisoare, stabilite pentru două infracţiuni de evaziune fiscală, deduse judecăţii în prezenta cauză, 2 ani închisoare, 8 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-au înlăturat de la încadrarea juridică a infracţiunilor de evaziune fiscală dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969.

S-au reţinut dispoziţiile art. 5 C. pen. la încadrarea juridică a celor două infracţiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) teza I şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi s-a majorat cuantumul pedepselor principale aplicate inculpatului A. prin sentinţa apelată, de la câte 3 ani închisoare la câte 5 ani închisoare.

S-au menţinut dispoziţiile privind anularea suspendării executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 36 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele de câte 5 ani închisoare stabilite pentru cele două infracţiuni de evaziune fiscală, deduse judecăţii în prezenta cauză, cu pedepsele de 2 ani închisoare, 8 luni închisoare şi 6 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală anterior menţionată, conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. stabilindu-se pedeapsa cea mai grea la 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat, printre alţii, de inculpatul A. şi a fost obligat la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie în anulare inculpatul A.

Prin încheierea pronunţată la 17 februarie 2016, în Dosarul nr. x/42/2015, Curtea de Apel Ploieşti a admis, în principiu, conform art. 431 C. proc. pen., contestaţia în anulare declarată de contestatorul condamnat împotriva Deciziei penale nr. 929 din 3 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti pronunţată în Dosarul nr. x/120/2011.

A fost respinsă cererea condamnatului privind suspendarea executării deciziei penale contestate şi a fost fixat termen pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare la 15 martie 2016, cu citarea părţilor.

Prin Decizia penală nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 929 din 03 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/120/2011.

A fost obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 530 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că toate cazurile de contestaţie în anulare invocate de condamnatul contestator nu sunt întemeiate, mai mult decât atât, acestea au fost supuse dezbaterilor şi discuţiilor în cadrul căilor ordinare de atac, finalizate cu pronunţarea deciziei contestate, constituind apărări de fond care au fost apreciate ca neîntemeiate şi înlăturate de instanţa de apel.

Reverificând toate aceste aspecte, s-a constatat că nu este fondată calea extraordinară de atac, neexistând în fapt niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., în măsură să determine retractarea soluţiei de condamnare şi reluarea judecăţii căii ordinare de atac, astfel încât, contestaţia în anulare a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii penale, A. a formulat apel prin care a solicitat desfiinţarea Deciziilor penale nr. 445 din 06 aprilie 2016 şi nr. 929 din 03 octombrie 2014 ale Curţii de Apel Ploieşti şi suspendarea executării acestei din urmă decizii până la judecarea definitivă a contestaţiei în anulare.

În motivarea apelului, în esenţă, au fost invocate următoarele motive:

- neascultarea condamnatului şi a părţii civile, contrar art. 432 alin. (1) C. proc. pen.

- condamnarea inculpatului, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale (art. 426 lit. b) C. proc. pen.).

- aplicarea greşită a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 unor fapte săvârşite anterior intrării în vigoare a acestei legi, încălcând principiul nula poena sine legem consacrat de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (nicio pedeapsă fără lege).

- aplicarea a două pedepse diferite pentru aceeaşi faptă de folosire a 80 de facturi fiscale pretins false şi înregistrarea acestora în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale (art. 426 lit. i din C. proc. pen.).

- constituirea de parte civilă s-a efectuat pe baza unei expertize contabile efectuată de expertul C., interesat în cauză, fiind incompatibil conform art. 432 lit. d) rap. la art. 174 şi art. 64 din C. proc. pen.

- încălcarea principiului neretroactivităţii legii penale prin aplicarea prev. art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 unor fapte săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, având ca scop agravarea situaţiei condamnatului.

- persoana care a participat la săvârşirea pretinselor fapte de care inculpatul A. este acuzat este fratele său D.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac a apelului, contestatorul a considerat că, în mod greşit, Curtea de Apel s-a pronunţat printr-o decizie definitivă şi nu printr-o sentinţă care poate fi atacată cu apel câtă vreme contestaţia în anulare a fost respinsă, ca nefondată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a fixat termen pentru judecată la data de 22 iunie 2016.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 929 din 03 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/120/2011 prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi s-a respins, în mod definitiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 446/28 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

De asemenea, în dispozitivul deciziei pronunţate se menţionează faptul că aceasta este definitivă.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. în interpretarea Deciziei nr. 3 publicată în M.Of. din 02 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu poate fi supusă căii de atac a apelului hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri care nu are prevăzută vreo cale de atac.

Având în vedere că A. a declarat cale de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, inculpatul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulează că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză contestatorul A. a formulat o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de câte 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de câte 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2016.