Reversal of Final Criminal Judgment Barred: Non-Existence of Reconciliation Agreement Precludes Revision Ground Under Constitutional Interpretation of Criminal Code

Decizia nr. 245/2016

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 459 C. proc. pen. respinge,ca inadmisibilă,cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței penale nr. 497 din 02 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală 104 din data de 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/15 din data de 20 noiembrie 2015, petentul condamnat A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 104/A din data de 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, arătând că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. fără a beneficia de prevederile art. 159 alin. (3) C. pen. care stipulează faptul că împăcarea părților înlătură răspunderea penală dacă a intervenit până la citirea actului de sesizare.

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen. sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare era depășit.

Totodată, s-a stabilit că împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508/2014 în M. Of. al României, adică 19 noiembrie 2014.

În drept, revizuientul condamnat a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând cererea formulată de petentul condamnat prin prisma dispoziţiilor art. 459 C. proc. pen. referitoare la admisibilitatea în principiu,instanţa de fond a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

S-a reţinut că revizuientul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 427 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

2. În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost dată în executare pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 21.359,7 lei, drept despăgubiri civile, cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri oficiale false:

- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti (fila 83, d.u.p.);

- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti (fila 80, d.u.p.);

- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti (fila 81, d.u.p.);

- înscrisul denumit „Sentinţa civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timişoara” (filele 18-19, d.u.p.).

Prima instanţă a mai reţinut că prin Decizia penală 104/A din data de 18 aprilie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă B., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând: a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care lea repus în individualitatea lor. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior,a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit a teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior,dând în executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, menţinând celelalte dispoziţii.

Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă în situația în care consecințele încălcării continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțată.

S-a constatat că acest caz de revizuire a fost numai în mod formal invocat de revizuientul condamnat, întrucât în speță partea civilă nu și-a manifestat niciun moment voința de a se împăca cu acesta, astfel că nu se poate invoca existența acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale care să nu fi fost constatată în condițiile prevăzute de decizia Curții Constituționale.

Totodată, prima instanţă a mai avut în vedere că anterior acestei cereri, condamnatul A. A. a mai formulat o cerere de revizuire în care a arătat, în esență, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a încălcat art. 5 C. pen. astfel cum s-a stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014, că nu a beneficiat nici de dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen. - împăcarea părţilor prin înlăturarea răspunderii penale, nu a beneficiat nici de o diminuare a cuantumului pedepsei pentru că pedeapsa aplicată în fond nu a depăşit maximul de 5 ani prevăzut de N.C.P.

S-a mai reţinut că cerere de revizuire formulată anterior de condamnatul A., fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 198 din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cum prima instanţă a constatat că nu se identifică temeiuri pentru redeschiderea procedurii, a apreciat că se impune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel revizuientul condamnat A.

Apelantul revizuient a solicitat admiterea căii de atac exercitate, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând, admiterea în principiu a cererii de revizuire, susţinând că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen. şi trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a cererii la prima instanţă.

În motivarea apelului, revizuientul a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă cererea sa de revizuire, deoarece în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a căii extraordinare de atac pe care a exercitat-o şi anume: cererea de revizuire a fost formulată în termen şi de către o persoană din cele prevăzute de art. 455 C. proc. pen.; cererea de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti în termenul legal de 1 an stabilit prin art. 457 alin. (1) C. proc. pen., din momentul publicării în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 508/2014; cererea a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., fiind formulată în scris, arătându-se temeiurile de drept şi de fapt; faptele şi mijloacele de probă nu au fost prezentate într-o cerere de revizuire anterioară care a fost judecată definitiv, aceasta fiind singura cerere în care a invocat Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 508/2014.

Apelantul revizuient a mai arătat că anterior, a mai formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în care a invocat o altă decizie a Curţii Constituţionale şi anume, Decizia nr. 265/2014. Fiind vorba despre o altă decizie a folosit cu totul alte argumente decât cele de faţă, solicitând aplicarea în mod global a C. pen. anterior pentru a respecta exigenţele impuse de decizia anterior evocată.

A mai precizat că cerere de revizuire pe care a formulat-o ulterior a format obiectul Dosarului nr. x/2/2014* şi a fost admisă în principiu de instanţa de apel prin Decizia nr. 79/A din data de 06 martie 2015, cauza fiind trimisă pentru soluţionarea pe fond a cererii la prima instanţă. În acest moment cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2014* se află în apel pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, examinând apelul declarat de revizuientul condamnat A. constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Conform dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în faza de admisibilitate în principiu a cererii de revizuirii, instanţa examinează îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.;

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

Calea extraordinară de atac a revizuirii este supusă unei verificări prealabile judecării sale în fond, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul revizuirii. Revizuirea poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Prin urmare, pentru a decide asupra admisibilității în principiu a cererii, instanța de judecată examinează mai întâi dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege, respectiv dacă aceasta corespunde cerințelor prevăzute de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., dacă a fost formulată în termen și de persoana îndreptățită să o folosească, precum și pentru unul din temeiurile prevăzute în art. 453 C. proc. pen., dacă se referă la o hotărâre penală definitivă care a soluționat fondul cauzei, dacă faptele și mijloacele de probă nu au fost deja învederate într-o cerere anterioară de revizuire și care a fost judecată definitiv și dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea.

Din examinarea actelor dosarului se reţine că inculpatul A. a fost condamnat, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen., cu privire la persoana vătămată B..

N.C.P. a instituit în conţinutul art. 244 la alin. (3) o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar potrivit acestor dispoziţii, împăcarea înlătură răspunderea penală.

În acest caz, dispoziţiile art. 159 C. pen. în vigoare se aplică în mod corespunzător. Astfel, împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Prin Decizia Curţii Constituţională nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în M. Of. al României, la data de 19 noiembrie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a statuat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen. sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și pentru care, la acea dată, momentul citirii actului de sesizare era depășit.

La pronunţarea deciziei mai sus evocate, Curtea Constituţională a constatat că intrarea în vigoare a C. pen. a creat, în raport cu stadiul soluționării cauzelor penale având ca obiect constatarea săvârșirii infracțiunilor analizate, trei situații procesuale diferite.

Prima dintre acestea privește situația cauzelor soluționate definitiv până la data intrării în vigoare a C. pen., cărora prevederile art. 159 alin. (3) din acest cod nu le sunt aplicabile.

A doua se referă la situația cauzelor aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. pen., în cazul cărora la data anterior referită nu a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței, cauze în care textul criticat poate fi aplicat.

În fine, a treia ipoteză are în vedere situația cauzelor în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. pen., în care, la data arătată, fusese depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

Curtea Constituţională a reținut că doar cu privire la această din urmă situație se pune problema constituționalității aplicării/neaplicării dispozițiilor art. 159 alin. (3) C. pen. în situații tranzitorii.

Legiuitorul nu a reglementat însă in terminis procedura ce se impune a fi urmată în cazul împăcării ce intervine în cauzele începute sub imperiul C. pen. din 1969, dar în care momentul citirii actului de sesizare a instanței a fost depășit la data intrării în vigoare a C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, în aceste cauze va fi aplicată legea penală mai favorabilă.

Pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituţională a reținut că dispozițiile art. 159 alin. (3) C. pen. sunt constituționale numai în măsura în care, până la încetarea situațiilor tranzitorii, în virtutea principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, împăcarea putând interveni și în cauzele începute înaintea datei intrării în vigoare a C. pen. și în care a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

În textul Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014, Curtea Constituţională a dat indicaţii şi în legătură cu efectele acesteia, reţinând că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile instanței de contencios constituțional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate.

Din examinarea actelor dosarului se reţine că recursurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au format obiectul Dosarului nr. x/2/2012, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 octombrie 2013, sub imperiul legii vechi, căile de atac exercitate fiind soluţionate prin Decizia nr. 104/A din 18 aprilie 2014, sub incidenţa dispoziţiilor noului C. pen., intrat în vigoare la 01 februarie 2014.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că nu există nicio dovadă că până la soluţionarea definitivă a cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2012, inculpatul A. şi partea civilă B. şi-ar fi manifestat acordul de voinţă de a se împăca, situaţie care ar fi avut ca efect înlăturarea acţiunii penale şi stingerea acţiunii civile, sau că instanţa de control judiciar ar fi omis să ia act de această manifestare de voinţă a părţilor.

Cum la momentul judecării recursurilor declarate de inculpatul A. şi de partea civilă B. nici una dintre părţi nu a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 159 C. pen. actual, care la acel moment procesul erau în vigoare, după soluţionarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri definitive prin care a fost dispusă condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat, în calea extraordinară de atac a revizuirii legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea părţilor de a se mai prevala de aceste dispoziţii.

Faţă de cele menţionate, se observă că instanţa de fond a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi, constatând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 453 lit. f), în mod just a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Înalta Curte, în deplin acord cu prima instanţă, constată că, prin cererea de revizuire, petentul a invocat doar formal incidenţa dispoziţiilor art. 453 lit. f) C. proc. pen., în realitate, prin calea extraordinară de atac exercitată, acesta tinzând la repunerea în discuţie a probatoriului deja administrat sau la completarea acestuia, ceea ce este inadmisibil în procedura instituită de art. 452 şi urm. C. proc. pen.

Cum în faţa instanţei de apel, revizuientul nu a invocat alte motive care să se încadreze în cazurile prev. de art. 453 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru motivele invocate în cererea de apel, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la raţionamente jurisdicţionale eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condiţiile legii, cu referire la dispoziţiile art. 452 şi 453 C. proc. pen. şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată, a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispoziţiile legale menţionate.

Având în vedere considerentele expuse, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 260 lei se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2016.