Cassation appeals in murder and unlawful arrest case dismissed for attempting factual re-evaluation outside permitted grounds, upholding convictions

Decizia nr. 244/2016

Asupra recursurilor în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1 din data de 12 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. x/115/2012, în baza art. 4, art. 5 C. pen., art. 3 C. proc. pen. s-a constatat că faptele de omor calificat şi deosebit de grav prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. g) C. pen. anterior au fost dezincriminate prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

În baza art. 4, art. 5 C. pen., art. 13, art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B. din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzute de art. 174, art. 175 lit. d) şi art. 176 lit. a) şi g) C. pen. anterior şi de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunile de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior şi de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. anterior (în actuala legislaţie art. 188 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 4, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă care urmează a începe după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 266 alin. (2) C. pen. anterior (în actuala legislaţie art. 280 C. pen.) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a contopit pedepsele stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 13 (treisprezece) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă care urmează să înceapă după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului A., începând cu data de 08 aprilie 2012 ora 18.30 până la data de 09 aprilie 2012 ora 18.30, respectiv de la data de 19 aprilie 2012 până la data de 15 august 2012.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. anterior (în actuala legislaţie art. 188 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 4, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 (patru) ani, pedeapsă ce urmează a începe după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 266 alin. (2) C. pen. anterior (în actuala legislaţie art. 280 C. pen.) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 14 (paisprezece) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 (patru) ani, pedeapsă care urmează să înceapă după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului B., începând cu data de 06 aprilie 2012 ora 02.30 până la data de 07 aprilie 2012 ora 02.30, respectiv de la data de 19 aprilie 2012 până la data de 15 august 2012.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpaţii A. şi B. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestora în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 19, art. 25, art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată în cauză şi a obligat în solidar inculpaţii să plătească părţii civile C., suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale.

S-a respins, ca nedovedită, acţiunea civilă privind solicitarea aceleiaşi părţi civile de obligare a inculpaţilor la plata despăgubirilor materiale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a mochetei ridicate din Postul de Poliţie Stoina, jud. Gorj.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 15.000 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 18.650 lei din faza de urmărire penală şi suma de 11.350 lei din faza de judecată.

În baza art. 273 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 153,15 lei către martorul D. reprezentând cheltuieli de transport.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, inculpaţii B. şi A., solicitând, desfiinţarea sentinţei penale apelată şi, rejudecând, să se dispună achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior), întrucât nu au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi şi, totodată, respingerea acţiunii civile, respectiv absolvirea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat şi a celor de transport.

Prin Decizia penală nr. 1209 din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelurile declarate de inculpaţii A. şi B., a desfiinţat sentinţa penală apelată numai cu privire la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de cercetare abuzivă prev. şi ped. de art. 266 alin. (2) C. pen. din 1969 şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă prev. şi ped. de art. 266 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-au înlăturat dispoziţiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă prev. şi ped. de art. 266 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-au înlăturat dispoziţiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata sumei de câte 200 lei pentru avocaţii desemnaţi din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş cu titlu de onorariu parţial avocat oficiu.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, au formulat cerere de recurs în casaţie, inculpaţii A. şi B., prin avocat E., la data de 9 februarie 2016, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi au solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală.

Au susţinut, în esenţă, că din probele administrate în cauză, nu rezultă că aceştia au agresat victima în sediul de poliţie.

Pe de altă parte, s-a arătat că, dacă s-ar presupune că au lovit victima nu există vreo probă că decesul s-a produs ca urmare a presupuselor lovituri date de aceştia, dimpotrivă din materialul probator administrat acestea nu ar fi fost apte să producă fracturarea boitei craniene a victimei.

La data de 9 februarie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. comunicarea recursurilor în casaţie formulate de către inculpaţii A. şi B. către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi intimatei părţi civile C., cu menţiunea că pot formula concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 2 martie 2016, fiind repartizat aleatoriu Completului C8-filtru, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 27 aprilie 2016, cu citarea inculpaţilor.

Prin rezoluţie, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., a fost întocmit raportul de magistratul asistent.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., s-a concluzionat că cererile de recurs în casaţie au fost formulate de inculpaţi în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. şi îndeplinesc cerinţele prev. de art. 436 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., precum şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 148/RC din data de 27 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi au solicitat, în esenţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursurilor în casaţie declarate împotriva Deciziei penale nr. 1209/A din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/115/2012 şi achitarea acestora în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Prin încheierea din şedinţa publică din 25 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/1/2016, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. formulată de recurenţii inculpaţi A. şi B..

Pentru a pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că argumentele invocate de către recurenţii inculpaţi în susţinerea excepţiei tind la modificarea legii procesual penale, solicitându-se o adăugare la lege prin includerea şi a altor elemente în cuprinsul cazurilor de casare, respectiv a unor elemente care să permită o analiză a cauzei şi în fapt, iar nu doar în drept, ceea ce constituie apanajul exclusiv al puterii legislative şi contravine naturii juridice a recursului în casaţie (ce rezultă din modul de legiferare a acestei căi extraordinare de atac), care presupune verificarea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.

Ca atare, Înalta Curte a notat că dispoziţia legală atacată nu are vreo influenţă asupra substanţei dreptului de a beneficia de un recurs efectiv întrucât, prin cererea formulată, recurenţii inculpaţi tind la eludarea naturii juridice a căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

În consecinţă, instanţa de recurs a considerat că, prin aspectele susţinute de recurenţii inculpaţi nu se antamează, în realitate, o problemă de constituţionalitate.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le apreciază ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

În cauză, recurenţii inculpaţi A. şi B. au formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazul de casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurenţii inculpaţi au solicitat admiterea recursurilor în casaţie şi achitarea lor, în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., criticând soluţia de condamnare a instanţei de apel arătând că, din probele administrate în cauză, nu rezultă agresarea victimei în sediul poliţiei şi nici că loviturile aplicate victimei ar fi fost apte să producă fracturarea boitei craniene si decesul acesteia.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie, recursul în casaţie devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Analizând critica invocată, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, aceasta nu se referă la împrejurarea că inculpaţii ar fi fost condamnaţi pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Or, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt aplicabile numai în acele situaţii în care fapta concretă pentru care a fost condamnat un inculpat nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Prin urmare, nefiind vorba în cauză de o dezincriminare a faptei pentru care recurenţii inculpaţi A. şi B. au fost condamnaţi, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă critica inculpatului este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte constată că este formală încadrarea în cazul de recurs în casaţie, prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., a motivului privind condamnarea inculpaţilor pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Cât priveşte motivele de recurs în casaţie în sensul că asupra victimei nu s-au aplicat lovituri în sediul poliţiei, iar presupusele lovituri aplicate acesteia de către inculpaţi nu au fost de natură a conduce la decesul acesteia, care, în esenţă, vizează vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor prin interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea conţinutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În realitate, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de apel.

Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1209/A din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/115/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 90 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1209/A din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/115/2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 90 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.