Driving under the influence and false testimony: Limitation of cassation review to legality precluding reassessment of evidence

Decizia nr. 242/2016

Asupra recursurilor în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23 din 18 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/242/2014 a Judecătoriei Huedin, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) N.C.P.P. a fost achitat inculpatul A., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) N.C.P.P. a fost achitat inculpatul B., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei penale faţă de inculpaţii A. şi B. pentru infracţiunile de fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că, în noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23.15, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul A. a condus pe DN1/R, dinspre localitatea Bălceşti, judeţul Cluj, până în localitatea Călăţele, autoturismul, având o alcoolemie de 2,20 g%o, la prima probă recoltată la 20 iunie 2010, ora 00:20 şi 2,00 g%o la a doua probă recoltată la data de 20 iunie 2010, ora 01:20.

În sarcina inculpatului B. s-a reţinut că, fiind audiat ca martor la data de 22 martie 2011 în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, acesta a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că în noaptea de 19 iunie 2010 a fost persoana care a condus autoturismul, din localitatea Bălceşti în localitatea Călăţele, judeţul Cluj, afirmaţii care au fost consemnate în declaraţia de martor, din 22 martie 2011, reluând cele consemnate olograf la data de 22 iunie 2010 şi care au servit la producerea unei consecinţe juridice, care a constat în adoptarea Ordonanţei nr. 525/P/2010 din 8 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A., pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru care au fost trimişi în judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, în noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23.15, echipajul de poliţie format din agenţii de poliţie C. şi D. care efectua activităţi de supraveghere şi control trafic rutier au observat la ieşirea din satul Călăţele autoturismul, care se deplasa pe DN1/R dinspre satul Bălceşti - comuna Beliş, judeţul Cluj, spre oraşul Huedin, judeţul Cluj. Agenţii de poliţie au remarcat că vehiculul prezenta avarii, astfel că au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase şi au pornit cu autospeciala de poliţie în urmărirea autoturismului. S-a procedat la oprirea vehiculului, agentul de poliţie D. s-a deplasat spre acesta şi a procedat la legitimarea conducătorului auto care s-a recomandat a fi cadru al Ministerului de Interne pe nume A., prezentând agentului de poliţie şi legitimaţia de serviciu.

Potrivit declaraţiei agentului de poliţie D. la momentul opririi autoturismului, a observat că locul din dreapta şoferului era ocupat de o altă persoană, iar ambii se aflau în stare de ebrietate, pasagerul fiind în stare de ebrietate chiar mai avansată.

S-a mai reţinut că agenţii de poliţie au oprit şi un alt autoturism care venea dinspre Beliş, respectiv autoturismul, în care se găseau numiţii E. (conducătorul auto) şi F. (pasager aflat în dreapta faţă).

S-a constatat în privinţa conducătorului auto A. testarea cu aparatul etilotest, care a indicat, la ora 23:59, o concentraţie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Orăşenesc Huedin, judeţul Cluj, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei din 30 iunie 2010 al Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, inculpatul A. a avut în sânge, la data de 20 iunie 2010, o îmbibaţie alcoolică de 2,20 g%o la prima probă, recoltată la ora 00:20 şi, respectiv, 2,00 g%o la cea de a doua probă recoltată la ora 01:20.

De altfel, în declaraţia olografa dată în noaptea de 20 iunie 2010, inculpatul A. a arătat că el este cel care a condus autoturismul după ce a consumat o bere, în dreapta sa fiind socrul său (d.u.p., vol. I, filele 31-32).

De asemenea, în a doua sa declaraţie dată în 22 iunie 2010, inculpatul a susţinut că în ziua de 19 iunie 2010 s-a deplasat cu familia în localitatea Bălceşti, jud. Cluj, la socrul său B. Acolo s-a ocupat de treburile gospodăreşti, iar, în jurul orei 21-21.30, socrul său i-a spus că trebuie să meargă până la magazinul din sat pentru a cumpăra prescuri la biserică şi l-a rugat să îl însoţească. Inculpatul i-a spus socrului său că băuse două beri în cursul acelei zile şi nu poate conduce, motiv pentru care i-a încredinţat socrului său maşina. Ajunşi în centrul satului au constatat că magazinul era închis, apoi B. a intrat până în locuinţa unei rude, inculpatul A. rămânând afară, în maşină. La un moment dat au apărut doi localnici, G. şi H. cu care inculpatul B. a purtat o scurtă discuţie. Ulterior, inculpatul B. i-a propus ginerelui său să plece cu maşina spre Huedin ca să cumpere combustibil, propunere cu care acesta a fost de acord. In consecinţă inculpatul B. s-a urcat la volanul autoturismului şi a pornit spre Huedin. Acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în şanţ, avariind partea dreaptă a autoturismului. Din spate s-a apropiat un autoturism care a oprit văzând maşina accidentată, apoi a pornit în spatele autoturismului condus de inculpatul B. La un moment dat cei doi inculpaţi au observat lumini roşii şi albastre. Dându-şi seama că este poliţia, inculpatul B. i-a propus ginerelui său, inculpatul A., să schimbe locurile, ceea ce au şi făcut. După ce inculpatul A. a trecut pe locul conducătorului auto de maşină s-au apropiat agenţii de poliţie care l-au legitimat pe inculpat, acesta declarând că nu el a condus. În acest interval de timp din spate s-a apropiat autoturismul care a fost oprit de asemenea de agenţii de poliţie (d.u.p., vol. I, filele 29-30).

Reaudiat fiind inculpatul A., în declaraţia dată la 30 iulie 2010, a reluat teza prezentată mai sus, respectiv că nu el a condus autoturismul, ci acesta a fost condus de socrul său, inculpatul B., la solicitarea căruia a făcut schimb de locuri (d.u.p., vol. I, filele 26-28).

În faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul A. a arătat că îşi menţine toate declaraţiile date, cu excepţia declaraţiei olografe din data de 20 iunie 2010 şi că nu mai doreşte să dea noi declaraţii (d.u.p., vol. II, fila 101).

Pe de altă parte, s-a reţinut audierea inculpatului A. în faţa instanţei, declaraţia sa fiind consemnată la filele 44-45, fiind reiterate cele anterior arătate.

Totodată, numitul B. fiind audiat în calitate de martor de organele de urmărire penală în 22 iunie 2010, a declarat că în data de 19 iunie 2010 au venit la domiciliul său fiica sa şi ginerele său, inculpatul A. Pe la ora 21-21.30 inculpatul a mers cu ginerele cu maşina celui din urmă până în sat pentru a cumpăra prescuri la biserică, după care cei doi au plecat spre Huedin. întrucât inculpatul A. consumase două beri, la volanul autoturismului său, s-a urcat inculpatul B. Maşina a derapat şi a intrat în şanţ, fiind avariată aripa dreapta. Momentul scoaterii maşinii din şanţ a fost urmărită de ocupanţii autoturismului, aceştia deplasându-se în spatele maşinii în care se găseau inculpaţii în direcţia Huedin. În dreptul localităţii Călăţele, s-a reţinut că întrucât inculpatul B. a văzut luminile unei maşini de poliţie, i-a propus ginerelui său să schimbe locurile, respectiv acesta să treacă pe locul şoferului, iar inculpatul B. pe locul pasagerului. A. a acceptat, trecând pe locul din stânga faţă, iar la sosirea poliţiştilor după legitimare a fost întrebat dacă a consumat alcool. În spatele vehiculului a oprit autoturismul, pasagerii acestui vehicul văzând momentul în care cei doi inculpaţi şi-au schimbat locurile (d.u.p., vol. I, filele 39-40).

În declaraţia de martor din 22 martie 2011 B. a redat cursul evenimentelor din seara zilei de 19 iunie 2010. Astfel, a arătat că, în sat cei doi s-au întâlnit cu numiţii G. şi H., cu care au discutat, apoi au plecat spre Huedin, la volan urcând B. De asemenea, la momentul scoaterii vehiculului din şanţ în mașină ce s-a apropiat se găseau E., un vecin din localitatea Bălceşti şi fratele său care i-au întrebat pe inculpaţi dacă au nevoie de ajutor, după care B. s-a urcat din nou la volan continuând deplasarea spre Huedin, în spate rulând autoturismul. În momentul opririi de către organele de poliţie, autoturismul a rămas între doi stâlpi de iluminat public, iar numitul E. a oprit în spatele acestuia (d.u.p., vol. I, filele 37-38).

În data de 22 august 2011, B. a fost audiat în calitate de învinuit, dând o declaraţie cu un conţinut relativ identic (d.u.p., vol. I, filele 82-83). Ulterior acesta a fost audiat în calitate de suspect la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj (d.u.p., vol. II, filele 108-110), precum şi în calitate de inculpat de către instanţă (filele 42-43), în cuprinsul declaraţiilor fiind menţinute cele arătate anterior.

S-a mai reţinut audierea martorului I. în cursul urmăririi penale (d.u.p., vol. I, filele 44, 45) şi în instanţă (fila 59). Acesta a declarat că, în după- amiaza zilei de 19 iunie 2010, se afla în centrul satului Bălceşti împreună cu martorul J. Lângă ei a oprit un autoturism din care a coborât B., care se afla la volan, iar în dreapta sa se afla ginerele său. După ce au povestit circa 10-15 minute cei doi au spus că merg spre Huedin, la volan s-a urcat B., apoi au plecat.

Fiind audiat martorul J. de două ori în cursul urmăririi penale (d.u.p., vol. II, filele 46, 47) şi în instanţă (fila 58), acesta a arătat că în data de 19 iunie 2010 se întorcea cu căruţa acasă, iar în centrul satului Băceşti s-a întâlnit cu I. În timp ce stăteau de vorbă a apărut B., la volanul unei maşini, iar în dreapta şoferului se găsea ginerele său, A. După ce au stat de vorbă câteva minute cei doi au plecat cu maşina spre Huedin, la volan instalându-se B., locul din dreapta fiind ocupat de A..

De asemenea, s-a menţionat audierea şi a martorului E., în 20 iunie 2010, care a declarat că, în seara zilei de 19 iunie, circula cu autoturismul pe DN1/R din direcţia Beliş spre Huedin, iar în jurul orelor 23.15 în localitatea Călăţele, organele de poliţie i-au solicitat să asiste la discuţiile purtate cu conducătorul autoturismului care rula în faţa sa, care a prezentat documentele la control şi a declarat că se numeşte A., iar la întrebarea organelor de poliţie dacă a consumat băuturi alcoolice a recunoscut precizând consumul a două beri (d.u.p., vol. I, fila 42).

Fiind reaudiat martorul E., acesta a declarat că, în timp ce rula pe DN1/R înainte cu 1,5 km de Călăţele, într-o curbă la stânga, a observat pe partea dreaptă un autoturism, oprind pentru a observa cele întâmplate. Ajungând în spate a observat două persoane de sex masculin, una mai în vârstă şi una mai tânără, care s-au urcat în autoturism, persoana bătrână la volan, iar cealaltă tânără pe scaunul din dreapta faţă şi au pornit spre Huedin. Martorul şi-a continuat deplasarea circulând în spatele autoturismului până în localitatea Călăţele, unde a observat că din spate venea un autoturism de poliţie. Toate vehiculele au oprit, autospeciala de poliţie aflându-se în faţa autoturismului E., F. și H. la aproximativ 20-30 m. În timp ce martorul se afla în vehicul, având farurile aprinse, a observat că cele două persoane din faţă s-au schimbat, respectiv persoana tânără a trecut la volan, iar cea în vârstă pe bancheta din dreapta faţă (d.u.p., vol. I, fila 43).

De asemenea, s-a reţinut că la o nouă audiere a martorului E. în data de 05 septembrie 2011, acesta a precizat că a văzut un autoturism, iar apropiindu-se şi-a dat seama că este deţinut de o persoană pe care o cunoştea, în interiorul acestuia aflându-se şi un vecin pe nume B. Martorul a oprit autoturismul şi i-a întrebat dacă le poate fi de ajutor. După ce maşina a fost scoasă din şanţ B. a urcat la volan, iar ginerele său în partea din dreapta faţă, aceştia continuându-şi drumul spre Huedin. Martorul a mers tot timpul în spatele lor. În localitatea Călăţele au fost trase ambele autoturisme pe dreapta de către poliţişti. Martorul, având farurile aprinse, a văzut când B. a trecut de la volan în dreapta, schimbând locul cu ginerele său. Martorul a arătat că B. le-a spus poliţiştilor că el a condus autoturismul, fără ca aceştia să-l ia în seamă (d.u.p., vol. I, filele 84-85).

După preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj martorul E. a fost reaudiat. Cu această ocazie martorul a declarat că, datorită distanţei la care se afla faţă de autoturismul oprit de poliţişti la lumina fazei scurte a autoturismului său nu a văzut ce se întâmplă în autoturismul. S-a mai arătat în declaraţie că martorul a revenit asupra declaraţiilor anterioare şi a arătat că din cauza întunericului, a ploii şi a faptului că autoturismul său era oprit la o distanţă de circa 10-15 metri în spatele autoturismului Ford nu a văzut, la faza scurtă a maşinii, dacă A. şi-a schimbat locul în maşină cu B. Martorul a susţinut că, întrucât autoturismul se balansa imediat după oprire şi a văzut nişte umbre în acea maşină şi pentru faptul că în localitatea Călăţele Pădure l-a văzut pe B. urcând la volanul acelui autoturism, a avut reprezentarea că pe DN1/R autoturismul a fost condus de B. şi după ce acel vehicul a fost oprit de echipajul de poliţie A. ar fi luat locul la volan, iar B. a trecut pe scaunul dreapta faţă. S-a mai arătat în continuare că: "încă o dată, precizez cu toată responsabilitatea, că am văzut agitaţie în autoturism, că maşina se balansa şi am crezut că B. şi A. s-au schimbat la volan, după ce maşina era oprită de echipajul de poliţie" (d.u.p., vol. II, filele 128-134).

Fiind audiat martorul E. şi de către instanţă, acesta a arătat că imediat ce autoturismul Ford a fost oprit în faţa sa de poliţie a observat că acesta se balansa foarte tare şi a văzut ceva mişcări în interiorul acestuia, respectiv agitaţie şi nişte mâini care se mişcau. Martorul a mai declarat că inculpatul B. le-a spus poliţiştilor că el a condus maşina (filele 63-64).

Fratele martorului E., numitul F., fiind audiat atât în cursul urmăririi penale (d.u.p., vol. II, fila 136-140, fila 141, fila 142), cât şi în instanţă (fila 65-66) a declarat că, după oprirea autoturismului, a observat că cele două persoane se mişcau (fila 142 verso) menţionând: „La lumina farurilor maşinii noastre şi a becului de pe stâlpul de iluminat am observat mişcare în maşina domnului B. ca şi cum ar schimba locurile în maşină" (fila 141 verso). în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj martorul F. a arătat: "Cu toate că autoturismul condus de fratele meu era oprit la o distanţă de circa 20 m de autoturismul Ford, într-o zonă întunecată, pentru că ploua şi luminile de la faza scurtă nu băteau până la autoturismul, în întuneric eu am văzut în autoturismul, până la sosirea poliţiştilor ceva umbre ca de la nişte mâini care se ridicau şi coborau, dar datorită distanţei nu am văzut ca A. să se schimbe cu B. la volanul autoturismului. Am mai văzut că maşina se balansa" (d.u.p., vol. II, fila 139).

În faţa instanţei, martorul a precizat că după ce maşina în care se găsea s-a oprit a văzut mişcări de mâini în vehicul, agitaţie, iar maşina se balansa (fila 65, verso).

Coroborând toate aceste mijloace de probă au rezultat următoarele aspecte incontestabile:

1. De la domiciliul inculpatului B. şi până în centrul localităţii Bălceşti autoturismul a fost condus de acest inculpat, inculpatul A. fiind pasager pe locul din dreapta faţă (declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor I. şi J.).

2. Din centrul localităţii şi până la locul accidentului pe DN1/R autoturismul a fost condus de inculpatul B. (declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor E. şi F.). Instanţa a apreciat că simpla nedeclarare de către inculpatul A. a împrejurărilor în care s-au produs avariile la autoturism nu are semnificaţia unei recunoaşteri că acesta ar fi condus vehiculul, aşa cum se susţine în rechizitoriu, fiind ilogic a se presupune că inculpatul A., după ce în două rânduri nu a dorit să şofeze întrucât ştia că anterior consumase alcool, a făcut schimb de locuri cu socrul său după plecarea din centrul satului Bălceşti, a avariat vehiculul intrând în şanţ, apoi după repunerea sa pe partea carosabilă i-a permis din nou socrului său să se urce la volan, pentru ca în final să treacă pe locul conducătorului auto, poziţie în care l-au identificat agenţii de poliţie.

3. De la locul accidentului, la volan a urcat inculpatul B., iar inculpatul A. a ocupat locul pasagerului din dreapta şoferului (declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor E. şi F.).

4. După efectuarea opririi de către agenţii de poliţie a autoturismului pe raza localităţii Călăţele de la volanul acestui vehicul a coborât inculpatul A. (declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor E. şi F., cu procesul verbal de constatare, cu rapoartele agenţilor de poliţie şi declaraţiile acestora din cursul cercetării judecătoreşti).

De altfel, controversa se referea aşadar la acţiunile inculpaţilor în perioada de timp care a urmat plecării spre Huedin, după accidentul rutier, până la oprirea autovehiculului în Călăţele. Potrivit tezei acuzării, inculpatul A. a trecut la conducerea autoturismului imediat după ce acesta a plecat din localitatea Călăţele Pădure, fără ca aceasta să fie remarcată de martorii E. şi F. care nu ar fi avut tot timpul control vizual asupra autoturismului (rechizitoriu, fila 9). Potrivit tezei expuse de apărare acest schimb a avut loc după ce maşina a fost oprită de poliţie, respectiv până la momentul în care poliţiştii s-au apropiat de maşină pentru a-i identifica pe cei din vehicul.

În cazul în care schimbul de locuri s-ar fi realizat până la momentul opririi, cum se reţine în actul de sesizare a instanţei, aceasta ar fi putut avea loc fie prin oprirea voluntară a autoturismului, trecerea pe locul ocupat anterior de celălalt inculpat, apoi reluarea deplasării spre Huedin, fie prin schimbarea ocupanţilor vehiculului în timpul mersului.

S-a reţinut că prima variantă era foarte puţin probabilă pentru următoarele considerente: potrivit declaraţiilor martorilor E. şi F. prezentate anterior vehiculele au circulat spre Huedin cu viteza de circa 50-60 km/h, pe o distanţă relativ scurtă (5-6 km), iar în care se aflau martorii E., F. și H. rula la o distanţă de câteva zeci de metri în spatele autoturismului. O oprire voluntară a autoturismului în vederea schimbării locurilor de către ocupanţi nu ar fi putut trece neobservată de martori. De altfel martorul E. a declarat în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precum şi în faţa instanţei, că a avut aproape în permanenţă contact vizual cu vehiculul din faţă, poate cu excepţia zonelor cu curbă mai strânsă. De asemenea martorul F. a declarat expres că nu a văzut autoturismul Ford oprit pe traseu (d.u.p., vol. II, fila 139). În consecinţă, această ipoteză a fost exclusă.

De asemenea, a doua posibilitate, respectiv schimbarea în mers, s-a reţinut a fi una pur teoretică. De altfel, deplasarea autoturismului s-a făcut noaptea, pe un tronson de drum în coborâre accentuată, cu curbe strânse, cu carosabil umed, într-o zonă montană, drumul fiind mărginit fie de arbori, fie de stânci, fie de cursul unui pârâu. Cei doi inculpaţi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice (inculpatul A. având o alcoolemie foarte ridicată, stabilită ulterior la 2,20 g%o prima probă, respectiv 2,00 g%o la a doua probă), iar unul dintre ei (inculpatul A., potrivit acuzării, inculpatul B., potrivit apărării), tocmai îşi dăduse măsura abilităţilor concrete de a şofa producând un accident rutier prin părăsirea sensului de mers şi intrarea în şanţ).

Pe de altă parte, teza îmbrăţişată de apărare s-a reţinut că se bucură de argumente relativ solide, care se desprind din materialul probator administrat: niciun martor nu l-a văzut pe inculpatul A. conducând autoturismul Ford, toţi declarând că, de fiecare dată, la volan s-a urcat inculpatul B. De asemenea martorii E. şi F., chiar dacă şi-au nuanţat declaraţiile (într-un interval de 4 ani), au afirmat că după oprirea de către poliţişti au văzut în autoturismul mişcări, umbre, agitaţie, iar vehiculul se balansa. Toate acestea nu au putut fi explicate decât prin aceea că ocupanţii locurilor din faţa autoturismului, profitând de momentele în care poliţiştii se pregăteau să se deplaseze pentru efectuarea controlului, îşi schimbau locurile. Revenind la teza acuzării ambele ipoteze expuse anterior ignoră exact acest factor determinant al conduitei inculpaţilor, respectiv oprirea de către agenţii de poliţie în trafic. Până la apariţia acestui factor de „criză" nu exista vreun motiv serios pentru ca inculpaţii sa-şi schimbe locurile în vehicul.

Mai mult, s-a constatat că în cursul cercetării judecătoreşti unul dintre agenţii de poliţie, respectiv D., a declarat în faţa instanţei următoarele: „Am oprit acel autoturism. în momentul opririi am observat că cei din interiorul vehiculului încercau să schimbe locurile între ei, respectiv cel de la volan să treacă în dreapta şi invers. Nu pot preciza exact dacă au reuşit să schimbe locurile între ei, nu îmi mai amintesc".

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte teza apărării referitoare la scopul schimbării, respectiv pentru ca inculpatul A. să se folosească de calitatea de poliţist pentru a evita orice repercusiuni legale, s-a reţinut că putea fi luată în considerare de instanţă. Astfel, fără a intra în explicaţii ce ţin de antropologie, tradiţii, aspecte socio-culturale, este încetăţenită ideea că anumite categorii de persoane beneficiază de tratament preferenţial din partea colegilor de breaslă (idee redată extrem de plastic în proverbul românesc „corb la corb nu scoate ochii"). Deşi greşită din perspectivă etică, această convingere l-a determinat pe inculpatul B. să-i ceară inculpatului A., probabil uzitând şi de ascendenţa pe care ţi-o conferă raporturile socru-ginere, să-i ceară acestuia din urmă să treacă la volan: „l-am spus ginerelui meu să le prezinte (poliţiştilor, n.n.) nu numai actele lui, ci şi legitimaţia de poliţist în speranţa că i se va da un avertisment sau i se va reţine o contravenţie" (dosar instanţă, fila 42 verso). Agentul de poliţie a declarat de altfel că în momentul legitimării conducătorul auto s-a recomandat cadru Ministerului de Interne, prezentând şi legitimaţia de serviciu. Calculul s-a dovedit greşit, iar poliţişti care au efectuat oprirea şi-au exercitat, din fericire, corect atribuţiile de serviciu, fără a fi impresionaţi de acest aspect, ceea ce l-a determinat pe inculpatul B. să încerce, tardiv, să-şi asume răspunderea.

În această ordine de idei, s-a menţionat că inculpatul A., în calitatea sa de agent-şef adjunct de poliţie, a fost subiectul dosarului de cercetare prealabilă urmare a evenimentului din data de 19 iunie 2010. Acestuia i-a fost aplicată sancţiunea destituirii din poliţie, măsură menţinută de Tribunalul Cluj prin sentinţa civilă nr. 8544 din 31 august 2012 şi de Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 2582 din 27 februarie 2013 (d.u.p., vol. II, filele 17-80). în fapt s-a reţinut în sarcina inculpatului că „în data de 19 iunie 2010, a acceptat să schimbe poziţia în autoturismul, trecând la volan, iar conducătorul auto pe bancheta din dreapta, inducându-i în eroare pe poliţiştii care i-au oprit cu scopul vădit de a evita tragerea la răspundere juridică a socrului său B., comportamentul adoptat fiind incorect, nedemn şi care lezează valorile ocrotite de lege" (d.u.p., vol. II, fila 19).

Instanţa a reţinut că prezumţia de nevinovăţie este un principiu constituţional conform art. 23 alin. (1)1 din Constituţia României potrivit căruia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

De asemenea, s-a constatat că atât în V.C.P.P., cât şi cel intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014 prezumţia de nevinovăţie a fost expres prevăzută în capitolul dedicat principiilor procesului penal. Astfel, potrivit art. 52 C. proc. pen. anterior (art. 4 C. proc. pen.) orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penala definitivă. După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Prezumţia de nevinovăţie reprezintă o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil, fiind prevăzută de art. 6 parag, 2 din Convenţia Europeană.

S-a considerat că şi în condiţiile în care prezumţia de nevinovăţie nu este de natură a conduce la stabilirea adevărului într-o cauză penală, ea constituie un element esenţial, astfel încât dacă din probele administrate nu rezultă vinovăţia inculpatului dincolo de orice dubiu, se impune soluţia achitării (in dubio pro reo). Astfel, potrivit art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Condamnarea se pronunţă dacă instanţa a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Raportat la probele administrate în cauză instanţa a constatat că s-a conturat un puternic dubiu că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

În consecinţă, instanţa, pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, în baza 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) N.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin solicitând admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei judecătoriei şi pronunţând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. cu art. 5 C. pen., la câte o pedeapsă cu închisoarea, care, în conformitate cu art. 91 C. pen. să fie suspendată sub supraveghere.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. x/P/2013, inculpatul A., a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. (1) N.C.P. reţinându-se că, la data de 19 iunie 2010, în jurul orelor 2315, acesta, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul pe drumurile publice, respectiv pe DN1/R, dinspre localitatea Bălceşti, până în localitatea Călăţele, jud. Cluj, având o alcoolemie de 2,20 gr %0 la prima probă recoltată şi 2,00 gr %0 la cea de-a doua probă de sânge.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul B., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. (1) N.C.P., întrucât acesta, fiind audiat în calitate de martor la data de 22 martie 2011, în Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că, în noaptea de 19 iunie 2010 a fost persoana care a condus autoturismul din localitatea Bălceşti până în localitatea Călăţele, jud. Cluj şi care au servit la producerea unei consecinţe juridice, care a constat în adoptarea Ordonanţei nr. 525/P/2010 din 08 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A., pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin sentinţa penală nr. 23 din 18 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/242/2014, Judecătoria Huedin, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. şi, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat de către procurori că hotărârea instanţei de judecată nu este legală şi temeinică, deoarece în mod greşit s-a statuat că inculpaţii nu au comis faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

Starea de fapt reţinută de judecătorie este diferită de cea prezentată în rechizitoriul parchetului, magistratul fondului apreciind că, raportat la probele administrate în cauză, s-a conturat un puternic dubiu, în sensul că inculpaţii nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Pentru a dispune achitarea inculpaţilor, instanţa de judecată a luat în considerare teza îmbrăţişată de apărare, care se baza pe următoarele argumente: niciun martor nu l-a văzut pe inculpatul A. conducând autoturismul, toţi declarând că, de fiecare dată, la volan s-a urcat inculpatul B. De asemenea, martorii E. şi F., chiar dacă şi-au nuanţat declaraţiile (într-un interval de 4 ani), au afirmat că, după oprirea de către poliţişti, au văzut în autoturismul mişcări, umbre, agitaţie, iar vehiculul se balansa. Instanţa a apreciat că, toate acestea nu pot fi explicate decât prin aceea că ocupanţii locurilor din faţa autoturismului, profitând de momentele în care poliţiştii se pregăteau să se deplaseze pentru efectuarea controlului, îşi schimbau locurile între ei.

Prin Decizia penală nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/242/2014, s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin împotriva sentinţei penale nr. 23 din 18 februarie 2015 a Judecătoriei Huedin, pe care a desfiinţat-o în întregime şi, rejudecând:

I. A fost condamnat inculpatul A., în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

II. A fost condamnat inculpatul B., în baza art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prin schimbarea încadrării juridice din art. 273 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a fost suspendată condiţionat executarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi pe durata termenului de încercare de 4 ani prev. de art. 82 C. pen. anterior.

Conform art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenţia inculpaţilor asupra nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, vizând revocarea suspendării condiţionate.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. anterior vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior privind suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor.

Împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, la data de 03 februarie 2016, inculpaţii B. şi A. au declarat recurs în casaţie.

Recursurile în casaţie declarate de inculpaţi au vizat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpaţii au solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea în totalitate a deciziei penale recurate şi, în rejudecare, achitarea celor doi inculpaţi, pe motiv că fapta pentru care s-a dispus condamnarea acestora nu există. Un prim motiv de nelegalitate a fost considerat schimbarea încadrării juridice din art. 336 alin. (1) şi art. 273 C. pen. în art. 260 şi art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Al doilea motiv l-a constituit aplicarea pedepsei inculpaţilor în alte limite decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, precum şi aplicarea în mod greşit a dispoziţiilor art. 5 C. pen. ca lege penală mai favorabilă. In continuare, s-a solicitat reanalizarea probatoriului şi a vinovăţiei inculpaţilor pentru faptele de care au fost acuzaţi că le-ar fi comis.

Totodată, s-a apreciat că au fost încălcate principiile legalităţii şi prezumţiei de nevinovăţie prin condamnarea celor doi inculpaţi pe baza ansamblului probatoriu administrat în cauză.

S-a constatat îndeplinită procedura de comunicare a deciziei atacate prevăzută de art. 439 C. proc. pen. şi s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză şi totodată, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilităţii cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casaţie formulat de recurenţii inculpaţi, s-a concluzionat că cererile de recurs în casaţie au fost formulate în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. şi îndeplinesc cerinţele prev. de art. 436 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., precum şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi alin. (2) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care instanţa a fost învestită, prin Încheierea nr. 173/RC din data de 11 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/242/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorul ales al recurentelor părţi civile a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursurilor în casaţie declarate împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/242/2014.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În cauză, recurenţii inculpaţi B. şi A. au formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazul de casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie, recursul în casaţie devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Analizând critica invocată, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs în casaţie, nu se susţine nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel.

Motivele recursului în casaţie vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie.

Or, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conţinutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator şi nu poate stabili o altă situaţie de faptcare să conducă la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor în contextul vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., acestea fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi instanţei de apel.

De asemenea, în mod formal, inculpaţii au circumscris critica privind stabilirea legii penale mai favorabile cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât identificarea legii penale mai favorabile în funcţie de limitele de pedeapsă pentru infracţiunile comise şi de regulile concursului de infracţiuni, excede cazului de recurs în casaţie privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şide minori, în Dosarul nr. x/242/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/242/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 90 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.