Cassation admissibility of legal errors in penalty consolidation and recidivism for suspended license violation

Decizia nr. 241/2016

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 69 din data de 15 iunie 2015 a Judecătoriei Carei;

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplicare art. 5 C. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 96 alin. (4) C. pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În baza art. 18 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. 1969 cu aplicare art. 5 C. pen. i s-a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei (una mie lei).

În baza art. 274 alin. (1), art. 272 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei din data de 31 iulie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat" faptă prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. 2014 şi cu aplicarea art. 335 alin. (2) C. pen. 2014, art. 41 alin. (1) C. pen. 2014 şi art. 96 alin. (4) C. pen. 2014.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 28 decembrie 2012, în jurul orei 15:40, acesta a condus fără drept autoturismul, în punctul de trecere a frontierei Urziceni, pe sensul de ieşire din ţară.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul A. deţinea permis de conducere, dar dreptul de a conduce i-a fost suspendat la data de 23 septembrie 2012 pentru abateri similare, în momentul identificării în trafic, inculpatul aflându-se sub incidenţa suspendării.

În pofida antecedenţei infracţionale a inculpatului, instanţa de fond având în vedere modul de săvârşire a faptei, împrejurările în care a fost comisă, a apreciat că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege, fapta fiind lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin urmare, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche care prevedea sancţiuni cu caracter administrativ în acest caz.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând desfiinţarea acesteia în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

În motivarea apelului, s-a susţinut că, în raport de modul şi mijloacele de comitere a faptei, precum şi de faptul că din cazierul inculpatului rezultă că fapta dedusă judecăţii, concurentă cu alte trei infracţiuni, a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de încercare al pedepsei de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, aplicată prin sentinţa penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, se impunea condamnarea inculpatului. S-a apreciat că în raport de perseverenţa infracţională a inculpatului, chiar dacă acesta are o stare de sănătate precară, nu se poate considera că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin Decizia penală nr. 7/A din data de 6 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei împotriva sentinţei penale nr. 69 din 15 iunie 2015 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/P/2014.

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, în baza art. 5 C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 şi dispoziţiile art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 în forma în vigoare înainte de data de 01 februarie 2014.

În baza art. 386 C. proc. pen. anterior a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de care este acuzat inculpatul A. din infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 i-a fost interzis inculpatului A. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii faţă de condamnarea la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, cu marcaj necorespunzător, peste limita a 10.000 ţigări stabilită prin sentinţa penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/2011, definitivă la data de 13 decembrie 2011 prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 86 C. pen. 1969 raportat la art. 85 C. pen. 1969 a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea.

Au fost descontopite pedepsele aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea şi, implicit, prin sentinţa penală nr. 387 din 15 martie 2013 a Judecătoriei Satu - Mare, definitivă prin nerecurare la data de 09 aprilie 2013, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor după cum urmează:

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, cu marcaj necorespunzător, peste limita a 10.000 ţigări stabilită prin sentinţa penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2011, definitivă la data de 13 decembrie 2011 prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea;

- pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. 1968, art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi art. 76 lit. d) C. pen. 1969 stabilită prin sentinţa penală nr. 387 din 15 martie 2013 a Judecătoriei Satu -Mare, definitivă prin nerecurare la data de 09 aprilie 2013;

- pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. 1969 stabilită prin sentinţa penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea.

S-a constatat autoritatea de lucru judecat a sporului de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 s-a contopit pedeapsa de 1 (unu) an închisoare stabilită în prezenta cauză inculpatului A. pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii) cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare stabilită inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, cu marcaj necorespunzător, peste limita a 10.000 ţigări prin sentinţa penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/2011, definitivă la data de 13 decembrie 2011 prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea (primul termen al recidivei postcondamnatorii), şi i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare mai sus aplicată cu pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. 1968, art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi art. 76 lit. d) C. pen. 1969 stabilită prin sentinţa penală nr. 387 din 15 martie 2013 a Judecătoriei Satu - Mare, definitivă prin nerecurare la data de 09 aprilie 2013, respectiv de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. 1968 stabilită prin sentinţa penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, în final inculpatul A. având de executat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 i-au fost interzise inculpatului A. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale rezultante.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea intimatului inculpat A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu lămurirea chestiunii de drept vizând interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 7/A din data de 6 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 29 februarie 2016, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpat a vizat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „ s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

S-a susţinut că, în mod nelegal s-a procedat la condamnarea sa în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., deoarece fapta comisă nu ar fi fost prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a susţinut că instanţa de apel i-ar fi aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind criticate operaţiunile de descontopire a pedepselor anterior aplicate, operaţiunile de contopire şi de aplicare a regulilor concursului de infracţiuni şi recidivă postcondamnatorie.

S-a solicitat, în principal, achitarea potrivit art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 18 C. pen. 1969, cu aplicare art. 5 C. pen., iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23 martie 2016, când, constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 43 9 C. proc. pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză şi totodată, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilităţii cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 172/RC din data de 11 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/218/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorul ales al recurentului inculpat A. a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie declarat împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 6 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/218/2014.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazurile de casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. -„inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa, criticând soluţia de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi solicitând în cadrul acestei căi extraordinare de atac, interpretarea probatoriilor administrate, respectiv operaţiunile de descontopire, contopire şi regulile concursului de infracţiuni şi recidivă postcondamnatorie, apreciind, totodată, că instanţa de apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea administrării probatoriilor întrucât această instanţă a dispus condamnarea sa în baza probelor administrate la instanţa de fond care a pronunţat o soluţie de achitare.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie, recursul în casaţie devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Analizând criticile invocate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în realitate criticile vizează greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, având la bază greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, interpretarea probelor administrate de către instanţa de apel şi a noţiunilor cuprinse în textul de lege incriminator şi nu împrejurarea că ar fi fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Cu referire la aceste critici, Înalta Curte constată că este formală încadrarea motivelor invocate în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Prin urmare nu se poate vorbi de o dezincriminare a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, întrucât aceasta are corespondent în legislaţia nouă, regăsindu-se în dispoziţiile art. 335 alin. (2) C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 reţinută în sarcina recurentului inculpat A. este prevăzută în legislaţia penală.

Cât priveşte motivele de recurs în casaţie, care, în esenţă, vizează interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea conţinutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În realitate, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de apel.

Nici critica ce are la bază aplicarea unor pedepse în alte limite nu îşi găseşte corespondent, instanţa supremă neputând proceda la o individualizare a pedepsei, faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dar şi faţă de împrejurarea că instanţa de apel, în urma stabilirii situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului, s-a orientat către o pedeaspsă spre minimul special prevăzut de lege în ipoteza reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie, putând fi încadrate în dispoziţiile legale erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de apel prin stabilirea unei pedepse neprevăzute de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

În ceea ce priveşte criticile privind modalitatea de aplicare a operaţiunilor de descontopire, contopire, a regulilor concursului de infracţiuni şi recidivă postcondamnatorie, se reţine că, în raport cu natura infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, pedepsele aplicate se încadrează în limitele legii, la fel şi cuantumul aplicat conform regulilor concursului de infracţiuni şi recidivei postcondamnatorii, fiind invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 6 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/218/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 6 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea , secţia penală şi pentrzu cauze cu minori, în Dosarul nr. x/218/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.