Cassation inadmissibility of investigative-phase jurisdictional defects raised as subject-matter competence violation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the cassation appeals filed by the civil parties against the Cluj Court of Appeal’s decision to acquit the defendant, thereby upholding the final acquittal for attempted murder and leaving the civil claims unsatisfied, while ordering the civil parties to pay state court fees and attorney fees to the defendant. The dispute centered on whether the lower courts violated subject-matter jurisdictional rules by allowing the investigation and trial to proceed before a lower instance court after the prosecution changed the legal qualification of the act from qualified attempted murder to a lesser offense without formally declining competence to the appropriate prosecutor or re-presenting the indictment to the defendant. The ICCJ ruled that the appellate court correctly found the acquittal necessary due to a lack of proof beyond a reasonable doubt regarding the defendant's guilt, and determined that the civil parties' arguments concerning procedural irregularities in the investigative phase—such as the legality of the indictment, competence transfer, and the absence of a new confrontation after the legal re-qualification—were inadmissible grounds for cassation, as these issues pertain to the investigative stage rather than the jurisdiction of the court during judgment, and should have been raised in previous instances.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 lit. c) C. proc. pen, art. 181 alin. (1) C. pen, art. 180 alin. (2) C. pen, art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, art. 321 alin. (1) C. pen; Cassation inadmissibility of investigative-phase jurisdictional defects raised as subject-matter competence violation: The dispute centered on whether the lower courts violated subject-matter jurisdictional rules by allowing the investigation and trial to proceed before a lower instance court after the prosecution changed the legal qualification of the act from qualified attempted murder to a lesser offense without formally declining competence to the appropriate prosecutor or re-presenting the indictment to the defendant. The ICCJ ruled that the appellate court correctly found the acquittal necessary due to a lack of proof beyond a reasonable doubt regarding the defendant's guilt, and determined that the civil parties' arguments concerning procedural irregularities in the investigative phase—such as the legality of the indictment, competence transfer, and the absence of a new confrontation after the legal re-qualification—were inadmissible grounds for cassation, as these issues pertain to the investigative stage rather than the jurisdiction of the court during judgment, and should have been raised in previous instances.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the cassation appeals as unfounded.
Provision applied to impose judicial costs on the losing civil parties and rule on attorney fees.
Full text
Decizia nr. 240/2016
Asupra recursului în casaţie de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 262 din data de 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, după schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior precum şi de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (actualmente art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991) şi art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. b). C. pen. anterior, iar în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. anterior a respins, ca inadmisibile, acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul de recuperare Borşa, Spitalul Judeţean „Constantin Opriş" din Baia Mare şi B., C., D. şi E., moştenitori ai părţii civile F., decedat în cursul procesului, reţinând că nu există probe certe că inculpatul este autorul faptelor din actul de inculpare.
Prin Decizia penală nr. 1331/R din data de 16 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, soluţionând recursurile declarate de către moştenitorii părţii civile F. şi anume B., G., C. şi E. şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, a casat în întregime sentinţa penală mai sus menţionată şi, în rejudecare, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză şi a dispus schimbarea încadrării juridice doar în ceea ce priveşte infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior în tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior, trimiţând cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Maramureş.
Instanţa de control judiciar a apreciat că recursul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus este întemeiat reţinându-se că nu poate fi pronunţată o soluţie de achitare a inculpatului doar în baza probelor administrate în faza de judecată, fără să ţină seama şi de probele administrate în faza de urmărire penală şi fără să fie motivate eventualele contradicţii existente între probele administrate în cauză în cele două faze procesuale.
Curtea a constatat că nu este întemeiată susţinerea apărării, potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei, deoarece urmărirea penală ar fi fost efectuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, necompetent în raport de infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului A.
Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică etc.
De asemenea, Curtea a constatat că rechizitoriul întocmit în prezentul dosar respectă conţinutul art. 263 alin. (1) C. proc. pen., iar conform art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei.
Faţă de argumentele expuse şi examinând rechizitoriul din perspectiva celor două texte legale, Curtea a constatat, ca neîntemeiată, concluzia existenţei unor neregularităţi ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei şi a persoanei trimisă în judecată, cu încadrarea juridică respectivă, motive pentru care cererea formulată de părţile civile prin apărătorul ales al acestora de restituirea cauzei la procuror nu a fost apreciată ca întemeiată.
Prin sentinţa penală nr. 86 din 30 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. x/100/2013, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. şi art. 5 C. pen. (art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. din 1969), iar, în temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu consecinţele prev. de art. 65 şi art. 66 lit. a) şi lit. b) a aceluiaşi articol C. pen.
În temeiul art. 16 pct. 1 lit. b) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 4 C. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (art. 372 C. pen.).
În temeiul art. 16 pct. 1 lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 (art. 371 C. pen.)
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile B., C. şi E., şi obligat inculpatul la plata sumei de 6.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi contravaloarea în lei la data executării a sumei de 6.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate.
S-a constatat că părţile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 25 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş" Baia Mare în cuantum de 1.224,15 lei, plus dobânda legală până la data plăţii efective.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 17 septembrie 2008, în faţa restaurantului din Borşa, inculpatul, pe fondul relaţiilor de duşmănie cu familia persoanei vătămate F., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu o bâtă. Potrivit certificatului medico-legal eliberat la data de 30 septembrie 2008 persoana vătămată a prezentat un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură craniană fronto-parietală stângă, iar leziunile au putut fi produse prin loviri active cu corp dur, posibil par şi care necesită pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale (majorate apoi cu încă 20 de zile). La data de 24 septembrie 2009 s-a întocmit în cauză un raport de expertiză medico-legală care a redus numărul de zile de îngrijiri medicale la 18-19.
Raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca la data de 12 aprilie 2012 (fila 190 din dosarul Judecătoriei Vişeu de Sus), raport avizat de Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul aceleaşi instituţii a concluzionat că urmarea produsă este aceea a unui traumatism cranio-cerebral acut cu fractură craniană fronto-parietală stângă în lungime de cea 20 cm şi care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale.
În speţă, aspect confirmat de concluziile actelor medico-legale, obiectul folosit pentru aplicarea loviturilor persoanei vătămate (decedată) a fost un par sau o bâtă de baseball.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal, atât inculpatul A., cât şi părţile civile B., D., C. şi E., criticând soluţia primei instanţe ca fiind netemeinică şi nelegală.
În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că nu există probe care să conducă la stabilirea fără urmă de echivoc a vinovăţiei acestuia, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză reiese cu certitudine participarea inculpatului la incident, iar depoziţia părţii civile B. este contrazisă de declaraţiile martorilor H. şi I. din care rezultă că soţia persoanei vătămate a ajuns la faţa locului după incident. Mai mult, chiar declaraţiile persoanei vătămate sunt contradictorii şi, deşi aceasta plasează incidentul în interiorul barului, în rechizitoriu se reţine că acesta s-a petrecut în exterior.
În motivarea apelului lor, părţile civile B., D., F. junior şi E. au învederat faptul că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, raportat la gravitatea faptei comise (inculpatul a agresat-o pe persoana vătămată, care era o persoană în vârstă, lovind-o cu o bâtă în zona capului, provocându-i astfel importante leziuni craniene) şi aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. b) C. pen. şi anume s-a interzis inculpatului să ia legătura cu membrii familiei persoanei vătămate. Aceasta, în contextul în care s-a dovedit dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpatului, care în declaraţiile sale s-a contrazis atât cu privire la alibiul său, cât şi cu privire la refuzul său de a se supune testului poligraf.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a apreciat că, în mod nejustificat, au fost respinse pretenţiile părţilor civile, despăgubirea acestora cu suma de 30.000 euro, daune morale justificându-se raportat la prejudiciul moral cauzat prin fapta inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 193/A din data de 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 86 din 30 septembrie 2015 a Tribunalului Maramureş.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelantă cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, la latura civilă a cauzei şi la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul.
Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. instanţa a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. şi art. 5 C. pen. (art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. din 1969).
În temeiul art. 397 rap. la art. 25 C. proc. pen. au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile B., D., C. şi E.
Cheltuielile judiciare avansate de stat la fond şi în apelul inculpatului au rămas în sarcina statului.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile B., D., C. şi E. împotriva aceleiaşi hotărâri.
A fost respinsă cererea părţilor civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către acestea.
Părţile civile au fost obligate la plata în favoarea statului a sumei de câte 400 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi de către instanţele de judecată nemijlocit, curtea a constatat că, în ceea ce priveşte comiterea tentativei la infracţiunea de omor sunt îndeplinite în cauză dispoziţiile art. 16 lit. c) C. proc. pen. potrivit căruia, se dispune achitarea inculpatului în cazul în care nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea.
Instanţa a apreciat că în speţa de faţă, s-a dovedit existenţa unui conflict între cele două familii (a inculpatului şi a persoanei vătămate), de asemenea şi faptul că inculpatul, deşi a declarat în mod constant că nu a fost în localitate în acea zi fiind la muncă, la montatul unei sobe de teracotă, şi-a nuanţat de mai multe ori declaraţiile cu privire la locaţie şi la persoanele care l-au însoţit.
S-a arătat că toate aceste contradicţii precum şi refuzul inculpatului de a se supune testului poligraf pot fi apreciate defavorabil inculpatului, dar în lipsa unor probe certe de vinovăţie, unica soluţie ce se putea pronunţa în cauză fiind cea de achitare.
În ceea ce priveşte restul probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că în speţa de faţă s-a dovedit existenţa unui incident care a condus la vătămarea persoanei vătămate, leziunile produse fiind cele consemnate în actele medicale de la dosar.
S-a motivat că nu s-a probat însă dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul este autorul agresiunii. „încă din faza de urmărire penală, în declaraţiile date de soţia şi mama persoanei vătămare B. şi respectiv E., se arată că persoana vătămată a fost lovită de mai multe persoane. Apoi, cu ocazia confruntării dintre inculpat şi martora E., aceasta arată iniţial că nu-l cunoaşte pe inculpat".
Împotriva Deciziei penale nr. 193/A din data de 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 16 martie 2016 au declarat recurs în casaţie părţile civile B., D., F. şi E.
Prin motivele de recurs în casaţie, părţile civile, prin apărător, au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. „în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie".
În motivarea scrisă, părţile civile au arătat că, în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie în raport de infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., respectiv judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
S-a precizat că întreaga urmărire penală a fost efectuată sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. 1969. Ulterior, prin rechizitoriu, în mod vădit nelegal, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, iar instanţa sesizată a fost Judecătoria Vişeu de Sus, încălcându-se astfel prevederile legale privitoare la competenţa materială a instanţei judecătoreşti.
Părţile civile au arătat că, prin rezoluţia procurorului din data de 08 mai 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul E., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. 1969, art. 321 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. 1969 în considerarea tentativei la infracţiunea de omor, situaţie în care competenţa aparţinea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.
În aceste condiţii, s-a susţinut că odată ce procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativa la infracţiunea de omor calificat (singura infracţiune care atrăgea competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş), procurorul era obligat, potrivit art. 45 alin. (1) C. proc. pen. 1968 să îşi decline prin ordonanţă competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, în condiţiile în care dosarul nu a fost preluat de procurorul de la parchetul ierarhic superior, conform art. 209 alin. (4)1 C. proc. pen. 1968, astfel că declinarea de competenţă era obligatorie, ex lege.
De asemenea, prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. 1968, potrivit cărora instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare nu sunt aplicabile în cursul urmăririi penale.
În acest sens, au fost invocate prevederile art. 45 alin. (1) C. proc. pen. 1968, care exclud în mod expres aplicarea art. 41 C. proc. pen. 1968, pentru faza de urmărire penală (actualul art. 63 C. proc. pen.).
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că întrucât organul de urmărire penală era necompetent din punct de vedere material să efectueze cercetări în cauză, rechizitoriul emis de acesta este lovit de nulitate.
Mai mult părţile civile au arătat că trimiterea în judecată s-a realizat pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi pentru care s-a prezentat materialul de urmărire penală.
În consecinţă, părţile civile au solicitat să se constate că în ceea ce priveşte judecata pe fond a cauzei de către Judecătoria Vişeu de Sus au fost încălcate dispoziţiile legale privind competenţa materială a instanţei.
S-a solicitat, admiterea recursului în casaţie casarea hotărârilor cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei competente.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 04 aprilie 2016, când, constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză şi totodată, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilităţii cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen.
Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casaţie formulat de părţile civile, s-a concluzionat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. şi îndeplineşte cerinţele prev. de art. 436 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), precum şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.
Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea nr. x/RC din data de 11 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de părţile civile B., C., D. şi E. şi trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorul ales al recurentelor părţi civile a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursurilor în casaţie declarate împotriva Deciziei penale nr. 193/A din data de 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Analizând recursurile în casaţie formulate de părţile civile B., C., D. şi E., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În cauză, recurentele părţi civile B., C., D. şi E. au formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. - „în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie".
În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentele părţi civile au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 193/A din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj şi a sentinţei penale nr. 86 din 30 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş şi rejudecarea cauzei, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa după materie, apreciind că, în mod nelegal, parchetul a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi a fost sesizată o instanţă inferioară celei legal competente care a efectuat judecata în cauză.
De asemenea, în susţinerea orală a motivelor, în esenţă, apărarea a invocat nerespectarea dispoziţiilor privind obligativitatea prezentării materialului de urmărire penală ulterior schimbării încadrării juridice dată faptelor, având drept consecinţă nulitatea absolută a rechizitoriului întocmit în cauză de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, întrucât se impunea declinarea competenţei în favoarea organului competent, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, fie preluarea cauzei.
De asemenea, a apreciat că, se impune rejudecarea cauzei, în vederea verificării rechizitoriului sub aspectul legalităţii de către un procuror competent şi legala sesizare a instanţei de judecată, solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei competente.
Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.
În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie, recursul în casaţie devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Analizând motivele de recurs în casaţie astfel cum au fost formulate de recurentele părţi civile B., C. şi D., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., „în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie", Înalta Curte constată că, în concret, prin acestea, se invocă nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa în cursul urmăririi penale şi nu în cursul judecăţii astfel cum prevăd dispoziţiile legale invocate şi care nu pot constitui motiv de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
Critici precum schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către organul de urmărire penală, nedeclinarea competenţei, lipsa prezentării materialului de urmărire penală inculpatului ulterior schimbării încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de lovire şi alte violenţe, nulitatea absolută a întocmirii în sens contrar a rechizitoriului, existenţa unei neregularităţi a actului de sesizare a instanţei de judecată nu pot fi analizate de către instanţa supremă decît în limitele prevăzute de lege în calea de atac a recursului în casaţie,
De altfel, prin motivele de recurs în casaţie invocate se solicită o rejudecare a cauzei de către organele de urmărire penală competente, motiv care nu se circumscrie cazului de casare invocat şi nici vreunui alt caz prevăzut de dispoziţiile legale care să vizeze legalitatea hotărârilor atacate în materie, în această cale de atac fiind exclusă rejudecarea unei cauze în parametrii în care poate avea loc judecata în fond şi apel.
Prin urmare, aspectele invocate care vizează faza urmăririi penale ar fi putut fi puse în discuţie în cursul judecăţii cauzei în fond şi apel în faţa Judecătoriei Vişeu de Sus, care a pronunţat sentinţa penală nr. 262 din data de 23 octombrie 2012, a Curţii de Apel Cluj, care a pronunţat Decizia penală nr. 1331/R din data de 16 octombrie 2013, a Tribunalului Maramureş, care a pronunţat sentinţa penală nr. 86 din 30 septembrie 2015 ori a Curţii de Apel Cluj, care a pronunţat Decizia penală nr. 193/A din data de 12 februarie 2016.
Prin prisma criticilor aduse deciziei de condamnare de către recurentele părţi civile, întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază astfel cum rezultă din actele dosarului, că instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare a legii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de părţile civile B., C., D. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/100/2013.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele părţi civile B., C., D. şi E. la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Faţă de solicitarea intimatului inculpat A. de obligare a recurentelor părţi civile la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei căi de atac constând în onorariul de avocat, depunând în susţinere chitanţa din 06 mai 2016 (fila 34 Dosar nr. x/100/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), ca document justificativ, Înalta Curte va admite cererea, apreciind asupra culpei procesuale a recurentelor părţi civile în promovarea recursurilor în casaţie.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele părţi civile B., C., D. şi E. la plata sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul inculpat A., reprezentând onorariul de avocat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de părţile civile B., C., D. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/100/2013.
Obligă recurentele părţi civile B., C., D. şi E. la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentele părţi civile B., C., D. şi E. la plata sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul inculpat A., reprezentând onorariul de avocat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.