Inadmissibility of extraordinary revision against final preliminary chamber judgments on non-prosecution orders

Decizia nr. 208/2016

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 12 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2015.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat petentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 09 noiembrie 2015 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti secţia I penală, sub nr. x/2/2015, petentul A. a solicitat revizuirea încheierii din 12 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015 de u de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, încheiere prin care s-a dispus respingerea plângerii formulate de către petent împotriva ordonanţei din 10 octombrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul nr. x/P/2014.

În drept, revizuientul petent a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., arătând că încheierea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia martorului B. care a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că prin încheierea din camera de consiliu din data de 12 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015, a cărei revizuire se solicită, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 10 octombrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul nr. x/P/2014.

S-a constatat că încheierea din data de 12 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015 nu este susceptibilă a fi supusă căii extraordinare de atac a revizuirii, deoarece prin hotărâre nu s-a dat o rezolvare fondului cauzei, în acelaşi sens fiind şi decizia pronunţată într-un recurs în interesul Legii nr. 17/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, aplicabilă şi situaţiei încheierii judecătorului de cameră preliminară, cum s-a arătat.

Astfel, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în materia plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a respins respectiva plângere în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., hotărârea, în baza art. 341 alin. (8) fiind definitivă.

În motivarea deciziei nr. 17/2007 pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, a reţinut că în plângerea împotriva actelor procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată, nu se rezolvă fondul cauzei în sensul că, nu se stabileşte existenţa faptei şi a vinovăţiei, urmată de condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

împotriva sentinţei penale nr. 4/F din 12 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel revizuientul A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei la Direcţia Naţională Anticorupţie competentă să cerceteze în continuare faptele pe care le-a sesizat în plângerea sa.

În motivarea apelului, revizuientul a arătat că este nemulţumit de faptul că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că hotărârea prin care a fost soluţionată plângerea pe care a formulat-o împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă revizuirii, deoarece prin aceasta nu s-a dat o rezolvare a fondului cauzei şi în considerentele hotărârii s-a făcut referire la decizia dată în recurs în interesul Legii nr. 17 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care şi-ar păstra aplicabilitatea. În opinia revizuientului, această decizie dată în interesul legii se referă la alte domenii de aplicare - hotărâri judecătoreşti de condamnare, de achitare sau încetarea procesului penal, neţinându-se seama nici de faptul că revizuirea este o cale de atac extraordinară.

Apelantul revizuient mai este nemulţumit şi de faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama că în timpul procesului, numitul B. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, în prezenţa procurorului de şedinţă C. De asemenea, acesta a mai susţinut în motivarea cererii sale faptul că prima instanţă a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, fără o motivare legală în fapt şi în drept. La fel abuziv şi nelegal l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200 lei, invocându-se dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cazurile în care se renunţă la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la pedeapsă.

Înalta Curte, analizând apelul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. prevede că sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., hotărârea prin care judecătorul de cameră preliminară respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, este definitivă, de la data pronunţării ei.

Raportând cauzei acest text de lege se constată că încheierea din data de 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2015, împotriva căreia petentul a formulat cererea de revizuire, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de acesta împotriva ordonanţei din data de 10 octombrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul nr. x/P/2014, este o hotărâre definitivă, iar sentinţa penală nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de acelaşi petent, este tot o hotărâre definitivă, motiv pentru care împotriva acesteia nu poate fi exercitată nici o cale de atac.

De asemenea, este de precizat că şi la finalul dispozitivului sentinţei apelate se menţionează faptul că aceasta este definitivă.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că Înalta Curte a fot învestită cu o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală,, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuientul A. împotriva sentinţei penale nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuient la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 4/F din data de 12 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 17 mai 2016.