Extradition to US upheld; Romanian citizen's challenge rejected, surrender deferred pending domestic case.

Decizia nr. 168/2016

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 209 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, admiterea cererii de extrădare privind pe persoana extrădabilă A., cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată şi de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum şi a principiului ne bis in idem în raport cu faptele ce fac obiectul Dosarului penal înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/90/2009*.

În temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu referire la art. 14 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, a dispus amânarea predării persoanei extrădate către autorităţile judiciare americane până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2009*, iar în caz de condamnare a acesteia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la punerea ei în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 43 alin. (6) cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădate A. în vederea predării pe o durată de 30 de zile începând de la data încetării motivului care a justificat amânarea predării.

A constatat că persoana extrădată A. a fost reţinută şi ulterior arestată provizoriu în vederea extrădării din data de 22 mai 2013 la 20 iulie 2013 şi de la 29 iulie 2013 la 8 august 2013.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 371 din 8 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2013, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, a fost admisă cererea de extrădare privind pe numitul A., cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută în art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, în sensul ca persoana extrădată să nu fie judecată pentru aceleaşi infracţiuni ce fac obiectul Dosarului penal înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2009.

În baza art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 14 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 s-a dispus amânarea predării acestuia către autorităţile judiciare americane până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2009.

În baza art. 43 alin. (6) cu referire la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea provizorie a numitului A. în vederea predării pe o durată de 30 de zile începând de la data încetării motivului care a justificat amânarea.

S-a dispus revocarea măsurii arestării provizorii dispuse faţă de numitul A. la data de 23 mai 2013, în baza MAP nr. 4/EX emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, şi punerea de îndată în libertate a acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Adresa nr. x/II-5/2013 din 23 mai 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa competentă, în conformitate cu disp. art. 44 din Legea nr. 302/2004 rep. şi art. 12 din Legea nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite al Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 pentru a dispune arestarea provizorie în vederea extrădării către Statele Unite ale Americii a numitului A. până la prezentarea cererii de extrădare.

În cuprinsul sesizării, s-a arătat că acesta este urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la participare RICO, conspiraţie de a comite fraudă prin cablu, conspiraţie de a comite spălare de bani, conspiraţie la trafic cu servicii contrafăcute, pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis la data de 20 octombrie 2011 de Tribunalul Statelor Unite pentru Districtul de Nord al Statului Ohio.

Din înscrisurile înaintate de autorităţile din SUA a rezultat că, în fapt, cetăţeanul român A. împreună cu alte persoane s-au înţeles să comită fraude şi să spele beneficiile rezultate şi să comită încălcări ale dreptului de marcă.

Astfel, în perioada 2005 - 2010, cetăţeanul român A. şi complicii săi au desfăşurat o schemă frauduloasă complexă pe piaţa de internet, prin postarea pe platforme de comerţ electronic precum B. şi C., a unor anunţuri de vânzare pentru articole cu valoare ridicată, anunţuri fictive, în urma cărora cumpărătorii erau direcţionaţi să transfere banii, deşi aceştia nu erau în posesia bunurilor expuse spre vânzare. Facturile erau falsificate, astfel încât să pară identice cu cele aparţinând serviciilor legitime de plată conţinând mărci de servicii de la C.

Totodată, s-a reţinut că cetăţeanul român A., împreună cu complicii săi au accesat ilegal conturi bancare din Statele Unite, au obţinut în mod fraudulos nume de utilizatori şi parole ale conturilor aparţinând unor firme din Statele Unite şi au dispus efectuarea de transferuri bancare neautorizate în conturile unor complici recrutaţi pentru a ajuta la spălarea fondurilor controlate de aceştia.

Împotriva persoanei extrădabile s-a luat măsura reţinerii prin Ordonanţa din 23 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Încheierea din 23 mai 2013, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile A. pe o perioadă de 29 zile, de la data de 23 mai 2013 la data de 20 iunie 2013, inclusiv, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 302/2004 rep. şi art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, măsură care a fost prelungită succesiv.

Cererea de extrădare şi documentele aferente au fost înaintate instanţei la data de 24 iulie 2013.

După cum rezultă din cererea de extrădare transmisă pe cale diplomatică de autorităţile judiciare americane, persoana extrădabilă este urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis la data de 20 octombrie 2011 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Nord al Statului Ohio, pentru participarea la comiterea de fraudă pe internet, fraudă prin cablu şi spălare de bani, fapte pentru care legislaţia penală a statului solicitant prevede pedeapsa maximă de 20 ani închisoare.

De asemenea, s-a arătat că pentru faptele pentru care a fost emis mandatul de arestare, numitul A. a fost trimis în judecată, fiind sesizat Tribunalul pentru Districtul de Nord al Statului Ohio. Actul de inculpare cuprinde patru capete de acuzare: conspiraţie la comiterea de activităţi de racket, conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu, conspiraţie la spălarea de bani şi conspiraţie la trafic cu mărci de servicii contrafăcute.

În fapt, s-a reţinut că în perioada 2005 - 2010, numitul A. şi co-conspiratorii lui au desfăşurat o schemă complexă de fraudă pe pieţele de internet prin postarea de anunţuri de vânzare pentru bunuri de mare valoare, cum ar fi maşini şi motociclete la mâna a doua, pe site-uri ca B. şi C. Aceste anunţuri conţineau de regulă fotografii şi o descriere detaliată a vehiculelor şi a altor bunuri, despre care pretindeau că ar fi disponibile pentru cumpărare, în realitate însă, aceste anunţuri erau fictive - bunurile nu aparţineau aşa-zişilor vânzători şi deci nu erau disponibile pentru cumpărare. Cumpărătorii contactau pe presupuşii vânzători, comunicarea şi negocierea având loc prin e-mail. "Vânzătorii" au trimis adesea facturi frauduloase care păreau a fi asociate cu C., B. sau servicii similare de plată on-line, cu instrucţiuni pentru cumpărătorul victimă cum să transfere banii către "vânzător". Facturile erau astfel întocmite ca să pară a fi identice cu mesajele de la servicii de plată legitime şi includeau mărci contrafăcute, cum ar fi marca de servicii pentru C.

Co-conspiratorii numitului A., domiciliau în statele Unite şi au fost instruiţi de către membrii principali ai organizaţiei infracţionale, inclusiv D., să deschidă conturi bancare în SUA, unde urmau să fie depozitaţi banii de la victime. Cumpărătorii-victime transferau sumele convenite prin transfer bancar, E., F. sau alte servicii de transfer de bani către conturile "săgeţilor" identificate în facturile frauduloase. D. şi co-conspiratorii săi comunicau cu "săgeata" desemnată prin e-mail şi furnizau "săgeţii" numele victimei, suma şi banca unde urma să fie transferată suma. Pe baza acestor instrucţiuni, "săgeata" desemnată retrăgea banii proveniţi din infracţiune şi îi transfera membrilor schemei.

În 2008 a fost descoperită o altă schemă, şi mai complexă, în care A. a coordonat cu co-conspiratorii cum să folosească informaţiile secrete furate de la bănci pentru a accesa în mod ilegal conturi bancare aflate în Statele Unite. Câştigurile obţinute au fost spălate în mod similar prin conturile "săgeţilor" sau al "cărăuşilor de bani". A. şi co-conspiratorii săi au obţinut în mod fraudulos numele de utilizatori şi parolele pentru conturile bancare aparţinând unor firme din Statele Unite şi apoi au efectuat transferuri prin cablu neautorizate a unor sume mari de bani, din aceste conturi către conturile cărăuşilor de bani, recrutaţi pentru a ajuta la spălarea de bani, conturi controlate de A. şi co-conspiratorii săi.

La termenul din 18 iunie 2013, fiind audiat, conform art. 46 din Legea nr. 302/2004 rep., persoana extrădabilă a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare americane.

Examinând actele dosarului în raport de dispoziţiile Legii nr. 111/2008, precum şi ale Legii nr. 302/2004 rep., în situaţiile nereglementate de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 ratificat prin Legea nr. 111/2008, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autorităţile americane şi nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al cererii de extrădare prev. de art. 4 - 7 din Legea nr. 111/2008.

Referitor la faptul că ar exista identitate între faptele penale pentru judecarea cărora se solicită extrădarea şi faptele penale pentru care numitul A. este judecat în România, în Dosarul înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2009, instanţa de fond a apreciat că nu se pune problema încălcării principiului non bis in idem, întrucât extrădarea numitului A. este solicitată şi pentru alte fapte penale decât cele pentru care acesta se află în curs de judecată în România.

În acest sens, instanţa de fond a precizat că în contextul în care două dintre cele cinci victime enumerate exemplificativ de autorităţile americane - M.P., statul Mississippi, SUA şi IC din Fort Wayne, statul Indiana, SUA - nu figurează în expunerea exhaustivă a faptelor pentru care acesta este acuzat în România, avându-se în vedere sub acest aspect, atât situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu, cât şi cea expusă în hotărârea pronunţată în primă instanţă de către Tribunalul Vâlcea, apare evident faptul că nu există o suprapunere între faptele pentru care numitul A. este acuzat în cele două state, iar evitarea unei duble judecăţi pentru aceeaşi faptă este perfect posibilă, dată fiind regula specialităţii stipulată expres de art. 17 din Legea nr. 111/2008.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana extrădabilă A.

Prin Decizia nr. 247 din 24 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 371 din 8 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus casarea sentinţei penale mai sus menţionată şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a arătat - în esenţă - că instanţa de fond a precizat în motivare faptul că în contextul în care două dintre cele cinci victime enumerate exemplificativ de autorităţile americane - M.P., statul Mississippi, SUA şi IC din Fort Wayne, statul Indiana, SUA - nu figurează în expunerea exhaustivă a faptelor pentru care acesta este acuzat în România, ar fi evident faptul că nu există o suprapunere între faptele pentru care acesta este acuzat în cele două state.

Cu alte cuvinte folosind expresia "exemplificativ", instanţa de fond a admis implicit faptul că nu are o descriere exactă a faptelor pentru care autorităţile din S.U.A. au solicitat extrădarea numitului A.

Art. 9 din Legea nr. 111/2008 oferă posibilitatea ca statul solicitat să ceară statului solicitant să furnizeze informaţii suplimentare într-un termen rezonabil indicat, dacă apreciază că informaţiile prezentate în sprijinul cererii de extrădare nu sunt suficiente pentru a îndeplini cerinţele prevăzute de prezentul tratat. Astfel de informaţii suplimentare pot fi solicitate şi transmise direct între Ministerul Justiţiei din România şi Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii.

Art. 51 din Legea nr. 302/2004 prevede că în situaţia în care informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, instanţa competentă va solicita complinirea informaţiilor necesare, în acest scop urmând să fixeze un termen de două luni.

În condiţiile în care persoana transferabilă A. a fost condamnat în primă instanţă în România pentru fapte care au legătură cu faptele pentru care s-a solicitat extrădarea de către autorităţile din S.U.A., fapte care a precizat recurentul, inclusiv în faţa instanţei de fond, ar fi identice cu cele pentru care a fost condamnat în România, Înalta Curte a considerat că, în virtutea rolului activ de care ar trebui să dea dovadă instanţele în momentul soluţionării unei cauze, instanţa de fond ar fi trebuit să solicite informaţii suplimentare statului solicitant pentru a obţine o expunere detaliată a faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea.

S-a arătat de către instanţa de control judiciar că acceptarea unei descrieri "exemplificative" de către instanţa de fond nu este suficientă pentru a garanta persoanei solicitate respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi pentru a evita încălcarea principiului "Ne bis in idem".

Urmare acestei soluţii dispusă de către instanţa supremă în aplicarea normelor legale ale C. proc. pen. din 1968, aflat în vigoare la momentul pronunţării deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 26 ianuarie 2015.

În rejudecarea cauzei, conformându-se întocmai prescripţiilor stabilite prin decizia pronunţată de instanţa ierarhic superioară, judecătorul fondului a întreprins toate demersurile necesare în vederea obţinerii de informaţii suplimentare de la statul solicitant cu privire la descrierea detaliată a faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea.

În urma acestor demersuri repetate ale instanţei, la data de 9 noiembrie 2015, prin Adresa nr. x/2013, Ministerul Justiţiei din România a comunicat relaţiile transmise de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, prin care s-au arătat următoarele:

"Ca răspuns la cea de-a doua solicitare din partea autorităţilor din România pentru informaţii suplimentare privind activităţile infracţionale ale lui A., care stau la baza acuzaţiilor împotriva lui, se menţionează că:

A. a fost inculpat în Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Nord al Statului Ohio, în dosarul Statele Unite împotriva lui D. şi alţii pentru comiterea următoarelor fapte:

Cu bună ştiinţă şi cu intenţie a conspirat să conducă şi să participe în mod direct şi indirect la conducerea afacerilor unei Organizaţii criminale prin comiterea în mod repetat de activităţi de racket, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18, C.S.U. [Codul Statelor Unite] § 1962(d). activităţi de racket care au constat în fapte repetate de fraudă prin cablu, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1343; trafic de mărci de servicii contrafăcute, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 2320: spălare de instrumente monetare, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1956: şi angrenarea în tranzacţii monetare cu produse obţinute din activităţi ilegale specificate, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1957.

Cu bună ştiinţă şi cu intenţie a conspirat, s-a combinat, s-a alăturat şi s-a înţeles cu alte persoane cunoscute şi necunoscute Marelui Juriu, să conceapă o schemă şi un artificiu ca să fraudeze şi să obţină bani şi bunuri de la persoane fizice şi juridice prin înşelăciune, pretenţii, reprezentări şi promisiuni false şi frauduloase, folosind comunicări prin cablu în comerţul interstatal şi internaţional cu încălcarea prevederilor din Titlul 18, Codul Statelor Unite, Secţiunea 1349.

Cu bună ştiinţă a conspirat, s-a combinat, s-a alăturat şi s-a înţeles cu alte persoane cunoscute şi necunoscute Marelui Juriu, să comită spălarea de bani, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18, Codul Statelor Unite. Secţiunea 1956(h); şi cu bună ştiinţă şi cu intenţie a conspirat, s-a combinat, s-a alăturat şi s-a înţeles cu alte persoane cunoscute şi necunoscute Marelui Juriu, să facă trafic şi să încerce să facă trafic cu servicii şi cu bună ştiinţă a folosit mărci contrafăcute privind sau în legătură cu astfel de servicii, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18, Codul Statelor Unite, Secţiunea 371.

A. a făcut parte dintr-o organizaţie criminală care a fost angrenată în fraude prin licitaţii on-line de pe la mijlocul anului 2007 şi până în decembrie 2010. Organizaţia infracţională ("Organizaţia D.") aflată în România, este o asociaţie care cuprinde pe A., D., G., H., I., J., K., L. şi M. şi alţi conspiratori, care s-au asociat ca să genereze câştiguri ilegale prin comiterea de numeroase acte de fraudă, inclusiv licitaţii frauduloase pe Internet, trafic de servicii contrafăcute şi spălare de bani. În timp unii membri ai Organizaţiei au fost în poziţii de conducere, respectiv D. şi J. Organizaţia D., în sine, nu a fost structurată strict ierarhic. În schimb, fiecare membru a desfăşurat o anumită activitate pentru a atinge scopul Organizaţiei.

Rolul lui A. în cadrul Organizaţiei a fost să intermedieze transferul produselor obţinute de la licitaţii, aflate în băncile americane, către România. În mod concret, autorităţile din Statele Unite au obţinut dovezi care indică faptul că A. a coordonat împreună cu co-conspiratori care au operat în Statele Unite, transferul produselor obţinute în mod ilegal de către Organizaţie şi spălarea acestor fonduri înapoi către co-conspiratori din România. Organizaţia D. s-a folosit de anumite persoane, cunoscute sub numele de "săgeţi" sau "cărăuşi de bani", care domiciliau în Statele Unite şi deschideau conturi de bancă în Statele Unite unde puteau fi depuşi banii de la victime. Victimele transferau sumele convenite, prin transfer bancar de bani, E., F. şi alte servicii de transfer de bani către conturile indicate pe facturile frauduloase. A. şi co-conspiratorii săi comunicau prin telefon şi mesaje scrise ca să discute modalităţile de transfer ale banilor aflaţi în conturile de bancă aflate în Statele Unite şi controlate de Organizaţia D. care erau folosite pentru depunerea banilor obţinuţi din licitaţiile frauduloase, către conturi aflate în străinătate. Agenţii de aplicare a legii din Statele Unite au analizat un stick de memorie pe care autorităţile din România l-au confiscat de la A. şi au găsit mii de introduceri de date brute, inclusiv, printre altele, numele calculatoarelor aparţinând victimelor, numele de utilizator şi parolele.

În plus, faţă de activitatea infracţională descrisă în solicitarea adresată de Statele Unite Guvernului României privind pe A., datată la 15 mai 2013 şi declaraţiile date sub jurământ anexate cererii de extrădare şi a scrisorii din 24 februarie 2015 trimisă autorităţilor din România, autorităţile din Statele Unite au mai identificat alte patru corporaţii căzute victimă, care au fost păgubite de A. în cadrul schemei infracţionale a Organizaţiei. Mai jos este prezentată descrierea activităţii infracţionale a lui A. cu privire la aceste victime.

TT.

La data de 11 iunie 2008, s-a încercat se efectueze şi/sau au fost efectuate şase transferuri bancare trimise din contul N. aparţinând firmei victimă, TT., în valoare totală de 354.600,00 dolari S.U.A. Toate cele şase transferuri au fot trimise în conturi bancare care au fost identificate anterior ca fiind conturi controlate de cărăuşii de bani asociaţi ai Grupului D. Dintre acestea, trei transferuri au fost efectuate cu succes, ceea ce a rezultat într-un prejudiciu de 74.500,00 dolari S.U.A. Unul din transferuri în valoare de 24.500,00 dolari S.U.A. a fost trimis în contul O. în numele P. Un transfer în valoare de 25.000,00 dolari S.U.A. a fost trimis în contul O. în numele lui Q. Alt transfer în valoare de 25.000,00 dolari S.U.A. a fost trimis în contul R. în numele lui S. Analiza criminalistică a telefonului mobil confiscat de la A. de către Poliţia Naţională Română, a dovedit că SMS-urile legate de transferurile bancare au avut loc între membri Grupului D. în plus, analiza criminalistică a telefonului mobil indică faptul că la data de 11 iunie 2008, A. a trimis lui D., SMS-ul următor: "BANK NAME N., Numele Companiei TT., 11c Los Angeles către P., Q., S. 25 K în fiecare cont".

Ş., Inc.

În luna iunie 2008, compania victimă Ş. deţinea două conturi bancare la T. respectiv un cont european şi un cont american. La data de 20 mai 2008, vicepreşedintele firmei Ş., Ţ. a primit un mesaj e-mail care părea că ar fi fost trimis de Tribunalul Fiscal al Statelor Unite [United States Tax Court]. Ulterior s-a stabilit că acest mesaj e-mail conţinea un soft malicios care a fost instalat în trei calculatoare la firma Ş. De la data de 13 iunie 2008 şi până la 19 iunie 2008, au fost efectuate şase transferuri din cele două conturi bancare de la Wachovia deţinute de Ş. care au rezultat într-un prejudiciu total în valoare de 904.263.92 dolari S.U.A. T. a reuşit să recupereze o parte din fonduri şi a restituit o parte din prejudiciul susţinută de Ş. ceea ce s-a concretizat într-o pagubă totală în valoare de 53.758,47 dolari S.U.A. pentru firma Ş. şi respectiv 499.299,26 dolari S.U.A. pentru T. Beneficiarii transferurilor bancare erau deja identificaţi sau au fost ulterior identificaţi ca fiind asociaţi ai Grupului D. Unul din conturile beneficiare a fost contul U. în numele lui V. Analiza criminalistică desfăşurată de Poliţia Română, a unuia din telefoanele mobile ale lui A., a dovedit că au existat SMS-uri asociate cu transferurile bancare efectuate de Grupul D. La data de 13 iunie 2008, A. a trimis lui D. următoarele SMS-uri: "Bank name T. numele companiei Ş. adresa. Miami, fi, USA către V. suma 140,000 dolari S.U.A." şi "Trimis la 13 2008 at 11:45 nr. tranzacţie 20000108mtsadvice#x". Tranzacţia a avut ca ID x, iar data/ora tranzacţiei este identică cu cea prezentă în evidenţele transferurilor bancare ale băncii T. În plus, s-au mai găsit alte SMS-uri în telefonul mobil al lui A., care fac legătura între el şi alte transferuri bancare din conturile firmei Ş.

Y. La data de 1 iulie 2008, au fost cinci încercări de transfer bancar dintr-un cont de la Z. al firmei victime Y., cu un prejudiciu potenţial de 422.188,10 dolari S.U.A. Z. a reuşit să blocheze trei transferuri, cu toate acestea două transferuri s-au realizat efectiv, ceea ce a rezultat într-un prejudiciu de 45.100,00 dolari S.U.A. Câteva luni mai târziu, Z. a restituit firmei Y. suma de 45.100,00 dolari S.U.A. La scurt timp înainte de efectuarea transferurilor, un angajat al firmei Y. a primit un mesaj e-mail care părea că ar fi provenit de la Serviciul Fiscal Federal al Statelor Unite [US Internai Revenue Service]. Angajatul a făcut click pe ataşamentul respectiv, dar nu s-a întâmplat nimic. După ce s-au descoperit transferurile fraudulente, computerul angajatului a fost formatat şi nu s-au mai putut obţine probe criminalistice. Unul din aceste transferuri în valoare de 45.000,00 dolari S.U.A. a fost trimis într-un cont de la T., în numele AA. Analiza criminalistică desfăşurată de Poliţia Română a unui telefon mobil aparţinând lui A., a dovedit că au existat SMS-uri asociate cu transferuri bancare efectuate de Grupul D. La data de 2 iulie 2008, A. a trimis lui D. următorul SMS: "Fwd: x numele companiei este AA. 45 k de la compania Y. adresa boca raton, fi, usa banca Z. nr. referinţă transfer x". Numărul de referinţă menţionat este de fapt numărul din evidenţele de la Z. al transferului din contul firmei Y. în contul AA.

BB.

La data de 9 iunie 2008, s-a încercat să se efectueze două transferuri dintr-un cont de la Z. (BOA) deţinut de firma BB. Z. a reuşit să blocheze ambele transferuri bancare, dar cu toate acestea, prejudiciul potenţial a fost în valoare de 190.694,00 dolari S.U.A. Angajata de la BB. a confirmat faptul că ea a primit un mesaj e-mail la scurt timp înainte de a se fi încercat efectuarea transferurilor frauduloase, mesaj care părea că ar fi provenit de la Serviciul Fiscal Federal al Statelor Unite. Ulterior a fost confirmat de BB. faptul că, calculatorul angajatei fusese infectat cu un soft malicios iniţiat de mesajul e-mail de la IRS. Analiza criminalistică efectuată de Poliţia Română, a telefonului mobil a lui A. a dovedit că au existat SMS-uri asociate cu transferuri bancare efectuate de Grupul D. La data de 11 iunie 2008. A. i-a trimis lui D. următorul SMS: "Numele companiei BB. adresa Atlanta ga 30342, număr referinţă transfer x număr confirmare xx suma 198.500 transferat".

La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2015, ca urmare a dispoziţiei instanţei, persoana solicitată A. a depus la dosarul cauzei, un certificat de grefă eliberat de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, prin care s-a menţionat că pe rolul respectivei instanţe se află în curs de soluţionare cauza penală ce priveşte pe inculpaţii CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., D., H., I., JJ., KK., A., LL., MM., NN., OO., PP., K., QQ., RR. şi G.

Prin acelaşi certificat, s-a precizat că inculpatul A. este trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) comb. cu art. 209 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) şi b) C. pen., în cauza respectivă fixându-se termen de judecată la data de 25 noiembrie 2015.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi ale Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, Curtea a constatat că în cauza pendinte sunt întrunite condiţiile de formă şi de fond stipulate de acest cadru normativ pentru admiterea cererii de extrădare privind pe cetăţeanul român A., către autorităţile judiciare din S.U.A., în vederea tragerii sale la răspundere penală pentru infracţiuni comise împotriva unor cetăţeni ai statului solicitant.

Astfel, din perspectiva condiţiei de admisibilitate impusă de prevederile art. 10 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, s-a constatat că această cerinţă prealabilă este îndeplinită, întrucât documentele ce au fost ataşate cererii de extrădare, precum şi cele comunicate ulterior ca urmare a solicitării de informaţii suplimentare de către instanţa română competentă, sunt certificate de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii.

De asemenea, Curtea a constatat că persoana solicitată A., nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare, potrivit art. 10 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, iar extrădarea acestuia nu poate fi refuzată pe motivul cetăţeniei, astfel cum statul român s-a angajat prin prevederile art. 10 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la dubla încriminare, prev. de art. 24 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Curtea a observat că şi aceasta este îndeplinită, întrucât faptele pentru care persoana solicitată A. este cercetat de către autorităţile judiciare americane îşi găsesc corespondent încriminator şi în normele reglementate de legislaţia penală a statului român, acestea realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 C. pen., interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice, prev. de art. 361 C. pen., alterarea integrităţii datelor informatice, prev. de art. 262 C. pen., transferul neautorizat de date informatice prev. de art. 364 C. pen., complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 C. pen., furt prev. de art. 228 C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002.

Sub acelaşi aspect, Curtea a reţinut că potrivit art. 2 alin. (3) lit. a) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, o infracţiune dă loc la extrădare, indiferent dacă legea statelor solicitant şi solicitat încadrează sau nu acţiunile sau omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie de infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie.

Dincolo de împrejurarea că infracţiunile în considerarea cărora se solicită extrădarea cetăţeanului român A. respectă cerinţa dublei încriminări, Curtea a reţinut că acestea pot da loc extrădării şi prin prisma condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, întrucât acestea sunt sancţionate de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an închisoare.

Totodată, Curtea nu a identificat incidenţa în cauză a vreunuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării persoanei solicitate dintre cele prev. de art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală ori de art. 4 - 7 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008.

Atât în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, cât şi în rejudecarea pe fond, persoana solicitată A. şi-a exprimat opoziţia faţă de admiterea cererii de extrădare şi de predarea sa către autorităţile judiciare americane, în sprijinul acestei atitudini invocând împrejurarea că faptele penale pentru judecarea cărora se solicită extrădarea sa în S.U.A. sunt identice cu cele pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/D/P/2006 din 5 ianuarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, cauză aflată în prezent în curs de rejudecare în fond la Tribunalul Vâlcea, pe rolul căruia este înregistrată sub nr. x/90/2009*, astfel încât o eventuală admitere a cererii de extrădare ar contraveni principiului ne bis in idem, consacrat prin dispoziţiile art. 5 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008.

Cu privire la acest aspect, Curtea a subliniat în primul rând faptul că argumentele în considerarea cărora persoana solicitată A. şi-a manifestat opoziţia faţă de extrădarea sa la solicitarea Statelor Unite ale Americii se pot circumscrie cel mult unui motiv de refuz opţional al extrădării, şi anume celui prev. de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aceeaşi fiind situaţia şi în reglementarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, care în art. 5 alin. (2) lit. c) stipulează că extrădarea nu va fi împiedicată dacă autorităţile statului solicitat au decis să cerceteze persoana căutată pentru aceleaşi fapte pentru care se solicită extrădarea.

În al doilea rând, Curtea a reamintit că pentru a verifica incidenţa principiului ne bis in idem, în prealabil, este necesar a se lămuri ce anume trebuie supus comparaţiei, respectiv a se clarifica semnificaţia noţiunii de "faptă penală". Sub acest aspect, s-a subliniat faptul că legislaţiile naţionale definesc în mod diferit noţiunea de "infracţiune", astfel încât, este evident că ceea ce trebuie comparat din perspectiva incidenţei principiului ne bis in idem, este "fapta penală" ca realitate obiectivă, indiferent de încadrarea juridică a acesteia în legislaţiile naţionale sau de natura relaţiilor sociale ocrotite. O atare concluzie este consfinţită şi de prevederile art. 2 alin. (3) lit. a) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, potrivit căruia o infracţiune dă loc la extrădare, indiferent dacă legea statelor solicitant şi solicitat încadrează sau nu acţiunile sau omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie de infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie.

Prin urmare, în opinia Curţii, ceea ce este decisiv pentru verificarea incidenţei principiului ne bis in idem este situaţia faptică în materialitatea sa, un eveniment ce a avut loc în trecut şi care a condus sau urmează să conducă la un rezultat relevant din punctul de vedere al dreptului penal, criteriile ce trebuie avute în vedere sub acest aspect fiind: locul şi momentul săvârşirii faptei, obiectul faptei, modalitatea de desfăşurare a acţiunii sau inacţiunii, participanţii la săvârşirea faptei, identitatea victimei, rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce.

Raportându-se la aceste considerente, Curtea a constatat că analiza conţinutului concret al faptelor pentru care persoana solicitată A. este cercetat simultan de către cele două jurisdicţii nu confirmă susţinerile acestuia în sensul că faptele pentru care autorităţile americane solicită extrădarea sa în vederea judecării ar fi identice cu cele pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/D/P/2006 din 5 ianuarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea şi este în prezent judecat de către Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/90/2009*, ci dimpotrivă pune în evidenţă împrejurarea că aceste acuzaţii sunt cel puţin, în parte, diferite.

Astfel, deşi în ceea ce priveşte infracţiunile de fraudă informatică, modul de operare descris în cele două acte de acuzare întocmite la adresa persoanei solicitate A., este unul similar, iar faptele reclamate de două dintre victimele care urmare a acestor fraude informatice au fost păgubite prin sustragerea frauduloasă din conturile lor bancare a unor sume importante de bani, respectiv SS. şi ŞŞ. constituie obiect al anchetei penale atât în cazul instrumentat de autorităţile din S.U.A., cât şi în cauza aflată în prezent în curs de rejudecare în fond pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia penală, totuşi trebuie observat că privitor la faptele de înşelăciune prin fraudă informatică (prin licitaţii false pe site-uri specializate în tranzacţii on-line), pe care autorităţile americane le invocă în sprijinul cererii de extrădare, în sarcina persoanei solicitată A. nu se reţine niciun fel de participaţie în cauza ce formează obiectul Dosarului penal nr. x/90/2009* al Tribunalului Vâlcea, iar referitor la faptele de furt de fonduri băneşti prin fraudă informatică, autorităţile judiciare americane au nominalizat şi alte victime ale unor astfel de fapte, care nu se regăsesc printre cele care au participat ca persoane vătămate sau părţi civile în cauza instrumentată de autorităţile judiciare române, în concret fiind vorba despre TT., Ş., Y. şi BB.

De altfel, riscul ca persoana solicitată să fie judecată de două ori pentru aceleaşi fapte poate fi cu uşurinţă evitat prin aceea că extrădarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare americane se va realiza, conform voinţei acesteia, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată şi de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum şi a principiului ne bis in idem, în raport cu faptele ce fac obiectul Dosarului penal înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/90/2009*.

S-a arătat că un alt motiv în considerarea căruia apărarea persoanei solicitate A. a făcut opoziţie la extrădare a constat în aceea că cele patru fapte prezentate de către autorităţile americane în relaţiile suplimentare solicitate de instanţă este posibil să se fi prescris în conformitate cu legislaţia S.U.A., de vreme ce acestea nu au fost expuse în rechizitoriul întocmit şi prezentat marelui juriu spre aprobare, mai întâi, în anul 2010, iar apoi, în anul 2011, care ar fi suspendat cursul prescripţiei, termenul de prescripţie, potrivit legislaţiei americane, fiind de 5 ani de la data comiterii faptelor.

Este adevărat că potrivit art. 6 din Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, extrădarea poate fi refuzată dacă s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale potrivit legii statului solicitant, însă în cazul de faţă nu este incident acest motiv de refuz al extrădării nici măcar în privinţa celor patru fapte comise în dauna victimelor TT., Ş., Y. şi BB., întrucât, deşi prin relaţiile suplimentare comunicate la solicitarea acestei Curţi de către Departamentul de Justiţie al S.U.A. se susţine că în plus faţă de comportamentul infracţional descris în cererea de extrădare, din data de 15 mai 2013, şi declaraţiile care au însoţit cererea de extrădare, autorităţile din S.U.A. au mai identificat încă patru companii părţi vătămate care au fost prejudiciate de către A. în cadrul schemei infracţionale a organizaţiei, în realitate, toate aceste fapte se regăsesc în detaliu descrise în declaraţia sub prestare de jurământ dată în sprijinul cererii de extrădare de către doamna ŢŢ., agent special în cadrul Biroului Federal de investigaţii al Statelor Unite, datată 16 iulie 2013, ceea ce înseamnă, de fapt, că acestea au fost şi ele avute în vedere la formularea cererii de extrădare, ori potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior.

De altfel, s-a arătat că în Nota verbală a Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, înregistrată la Ministerul Justiţiei la data de 23 iulie 2013, se menţionează, în mod expres, că termenul de prescripţie american aplicabil nu împiedică urmărirea penală a lui A. pentru faptele pentru care se solicită extrădarea.

Împotriva Sentinţei penale nr. 209 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A. apreciind că a fost încălcat principiul ne bis in idem şi că faptele pentru care s-a solicitat extrădarea s-au prescris.

Examinând contestaţia prin prisma criticilor formulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004 rep., dispoziţiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, rezultă că Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaţionale la care România este parte în situaţiile nereglementate.

Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 rep. statuează că în situaţia în care prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile Legii nr. 111/2008, precum şi ale Legii nr. 302/2004 republicată, în situaţiile nereglementate de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 ratificat prin Legea nr. 111/2008, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autorităţile americane.

Se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 10 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data şi locul săvârşirii acestora, calificarea juridică, referiri la dispoziţiile legale aplicabile.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală "pot fi extrădate din România, în condiţiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni (...)", nefiind aplicabile dispoziţiile art. 19 din aceeaşi lege, potrivit cărora nu pot fi extrădaţi din România:

a) cetăţenii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 20;

b) solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante;

c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;

d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecţi, persoane vătămate, părţi, martori sau experţi ori interpreţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională.

Înalta Curte constată că persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea unor infracţiuni, fiind îndeplinite dispoziţiile mai sus evocate, contestatorul A. fiind cercetat de Tribunalul pentru Districtul de Nord al Statului Ohio patru capete de acuzare: conspiraţie la comiterea de activităţi de racket, conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu, conspiraţie la spălarea de bani şi conspiraţie la trafic cu mărci de servicii contrafăcute. Împrejurarea că persoana extrădabilă este cetăţean român nu constituie un impediment la extrădare, în raport de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 111/2008.

De asemenea, nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi nici motivele opţionale de refuz prevăzute de art. 22 din aceeaşi lege.

În acest sens, apărarea a invocat incidenţa dispoziţiilor privind motivele opţionale de refuz întrucât faptele cercetate de autorităţile judiciare de Tribunalul pentru Districtul de Nord al Statului Ohio fac obiectul cercetării autorităţilor judiciare române, fiind încălcat în acest sens principiul ne bis in idem.

Potrivit art. 2 alin. (3) lit. a) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008 infracţiune dă loc la extrădare: a) indiferent dacă legea statelor solicitante şi solicitate încadrează sau nu acţiunile ori omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie de infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere faptul că din examinarea conţinutului faptelor pentru care persoana solicitată A. este cercetată atât de autorităţile judiciare străine cât şi de instanţa română nu reiese că faptele pentru care autorităţile americane solicită extrădarea sunt aceleaşi cu cele pentru care este judecat de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/90/2009* ca urmare a trimiterii sale în judecată prin Rechizitoriul nr. x/D/P/2006 din 5 ianuarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea.

Pentru a putea fi în prezenţa încălcării principiului ne bis in idem este necesară identitate între locul şi momentul săvârşirii faptei, a subiecţilor activi şi pasivi, precum şi a rezultatului produs.

Or, din analiza celor două acuzaţii aduse contestatorului de cele două autorităţi jurisdicţionale se constată că acestea, deşi în parte sunt acelaşi gen de infracţiuni, privesc părţi (persoane vătămate) diferite.

Mai mult, instanţa de fond, în baza art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 14 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, a amânat predarea către autorităţile judiciare americane a persoanei extrădate până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2009*, iar în caz de condamnare a acesteia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la punerea ei în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată au corespondent în legislaţia penală română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 C. pen., interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice, prev. de art. 361 C. pen., alterarea integrităţii datelor informatice, prev. de art. 262 C. pen., transferul neautorizat de date informatice prev. de art. 364 C. pen., complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 C. pen., furt prev. de art. 228 C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002.

Este îndeplinită şi condiţia referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni. De asemenea, sunt îndeplinite şi prevederile art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 potrivit cărora o infracţiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă.

Din relaţiile comunicate de autorităţile solicitante, rezultă că infracţiunile pentru care se solicită extrădarea sunt sancţionate cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, condiţia fiind îndeplinită şi raportat la legislaţia română.

De asemenea, se constată că nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în Statele Unite ale Americii de o instanţă de judecată care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare.

În ceea ce priveşte critica apărării referitoare la prescripţia faptelor cercetate de autorităţile americane, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rep. depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior. Mai mult, se are în vedere că în Nota verbală a Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, înregistrată la Ministerul Justiţiei la data de 23 iulie 2013, se menţionează în mod expres că termenul de prescripţie american aplicabil nu împiedică urmărirea penală a lui A. pentru faptele pentru care se solicită extrădarea.

Faţă de cele mai sus evocate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 18, art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi cele prevăzute de art. 36 - 46 din acelaşi act normativ, ce reglementează procedura specială a extrădării pasive din România.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 209 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 209 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2016.

Procesat de GGC - N