Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 992/2015 AI generated

Conflict between res judicata and specific performance for defective industrial installation: insufficiency of factual findings and mischaracterization of contractual obligations

Case Number Decizia nr. 992/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the seller-defendant, set aside the appellate court's decision that had previously ordered the seller to repair or replace a ceramic drying installation, and remanded the case to the same appellate court for retrial. The dispute concerned a commercial contract for the supply and installation of industrial equipment, where the buyer-plaintiff claimed the installation was defective and demanded specific performance (repairs), while the seller-appealant argued that the buyer's refusal to pay the final price tranche excused the seller's performance and that prior res judicata from a separate litigation regarding late-payment penalties barred the current claims. The decisive legal basis involved the doctrine of res judicata regarding the scope of prior judgments on mutual debt claims, the requirement for complete and certain factual establishment of the *causa petendi* under procedural law, and the necessity to admit pertinent evidence (specifically IT expert testimony) to determine the actual cause of the equipment's degradation, as the lower courts had erroneously analyzed factual circumstances related to the construction phase rather than the functionality phase relevant to the specific contractual obligation at issue.

Legislator headnote

AI generated

art. 969 C. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 274 alin. (3) C. proc. civ, art. 294 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 268 alin. (4) C. proc. civ; Conflict between res judicata and specific performance for defective industrial installation: insufficiency of factual findings and mischaracterization of contractual obligations: The dispute concerned a commercial contract for the supply and installation of industrial equipment, where the buyer-plaintiff claimed the installation was defective and demanded specific performance (repairs), while the seller-appealant argued that the buyer's refusal to pay the final price tranche excused the seller's performance and that prior res judicata from a separate litigation regarding late-payment penalties barred the current claims. The decisive legal basis involved the doctrine of res judicata regarding the scope of prior judgments on mutual debt claims, the requirement for complete and certain factual establishment of the *causa petendi* under procedural law, and the necessity to admit pertinent evidence (specifically IT expert testimony) to determine the actual cause of the equipment's degradation, as the lower courts had erroneously analyzed factual circumstances related to the construction phase rather than the functionality phase relevant to the specific contractual obligation at issue.

Keywords

AI generated
res judicata commercial litigation contractual obligations procedural orders legal doctrine insufficiency of evidence

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 314 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, setting aside the decision, and remanding the case for retrial.

art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Specific grounds of illegality (insufficient reasoning, procedural violations, and misapplication of law) cited in the operative order to justify the annulment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 992/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 20/COM/2014 pronunţată de Tribunalul Alba s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 19.401,62 RON şi a sumei de 2396,17 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, în cauză nu este întrunită tripla identitate: părţi, obiect, cauză.

Astfel, în cadrul Dosarului nr. x/107/2009 al Tribunalului Alba, reclamanta din prezentul dosar a fost obligată la plata în favoarea pârâtei a sumei de 408.291 RON, cu titlul de obligaţie contractuală neîndeplinită (preţ neachitat) şi a sumei de 1.193.706,54 RON penalităţi de întârziere contractuale până la data de 05 ianuarie 2010.

În schimb, în dosarul de faţă, reclamanta a pretins obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de reparaţie la instalaţia de uscare blocuri ceramice - denumită Uscătorie - respectiv de înlocuire în totalitate, demolarea structurii de rezistenţă a uscătorului şi refacerea acestuia împreună cu toate instalaţiile aferente afectate, pentru funcţionarea la parametrii necesari şi producerii de blocuri ceramice şi de asemenea, efectuarea lucrărilor de refacerea unui număr de 54 platforme vagoneţi de la cuptorul de ardere a blocurilor ceramice.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că relaţiile contractuale dintre părţi nu au fost contestate în cauză, acestea luând naştere în temeiul contractului din 14 noiembrie 2007, pârâta obligându-se la furnizarea, coordonarea montării şi punerea în funcţiune a unei instalaţii destinată producerii de cărămizi găurite (blocuri ceramice), formată dintr-un uscător şi un cuptor tip tunel modular, prefabricat, denumit în continuare „instalaţie" având caracteristicile tehnice de funcţionare şi descrierea tehnică a componentelor care urmează a fi livrate conform Anexei I la Contract.

Între părţi a mai existat un litigiu, finalizat în cadrul Dosarului nr. x/107/2009 al Tribunalului Alba. Astfel, prin sentinţa nr. 199/COM/2011, printre altele, s-a dispus obligarea pârâtei SC A.SRL, să plătească reclamantei SC B. SRL suma de 408.291 RON, cu titlul de obligaţie contractuala neîndeplinită, penalităţi de întârziere contractuale în cuantum de 894.157,29 RON, calculate până la data de 17 noiembrie 2009 inclusiv, precum şi penalităţi de întârziere contractuale de 0,15% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 18 noiembrie 2009 şi până la data achitării debitului.

S-a constatat că reclamanta reconvenţională SC A. SRL deţine asupra pârâtei reconvenţionale SC B. SRL, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 1.475.576,81 RON, (reprezentând contravaloarea a 349.125 euro la un curs de 4,2265 RON pentru un euro, valabil pentru data de 05 ianuarie 2010), cu titlul de penalităţi de întârziere pentru perioada 01 mai 2008 – 31 decembrie 2008, conform cap. IX art. 1 lit. a) din Contractul din anul 2007.

A fost compensată creanţa de 1.302.448,29 RON invocată de reclamanta SC B. SRL, cu cea de 1.475.576,81 RON, invocată de reclamanta reconvenţională SC A. SRL, până la concurenţa celei mai mici şi, în consecinţă a fost obligată pârâta reconvenţională SC B. SRL, să plătească reclamantei reconvenţionale SC A. SRL, suma de 173.128,52 RON.

Prin decizia nr. 66/2012 a Curţii de Apel Alba lulia, sentinţa nr. 199/COM/2011 a fost schimbată în parte, în sensul că s-a stabilit că suma pe care pârâta SC A. SRL trebuie să o plătească reclamantei SC B. SRL este în cuantum de 1.601.997,54 RON, din care suma de 408.291 RON, cu titlu preţ neachitat şi suma de 1.193.706,54 RON penalităţi de întârziere contractuale până la data de 05 ianuarie 2010.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 969 C. civ. coroborate cu art. 1073 din acelaşi act normativ, reţinând că reclamanta SC B. SRL deţine asupra pârâtei-cumpărătoare SC A. SRL, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în sumă de 408.291 RON, cu titlul de obligaţie contractuală neîndeplinită, căreia i se adaugă penalităţi de întârziere contractuale în cuantum de 1.193.706,54 RON.

În prezenta cauză s-a reţinut că raportat la clauzele contractului şi la modul cum s-au derulat relaţiile contractuale, faza montajului finalizată prin procesul verbal încheiat la data de 04 iunie 2009 este distinctă de faza punerii în funcţiune a instalaţiei, care în mod evident este succesivă montajului, aspect ce rezultă fără echivoc din Capitolul III, art. 7 din contract, în conformitate cu care vânzătorul se obligă să asigure coordonarea montării şi punerea în funcţiune a maşinilor şi instalaţiilor la parametrii tehnici menţionaţi în documentaţia tehnică a maşinilor şi a instalaţiilor furnizate prin intermediul propriului personal tehnic specializat; această clauză se coroborează cu art. 4 din Capitolul V, în care se face vorbire despre obligaţia vânzătorului de a finaliza montajul până la data de 30 aprilie 2008 şi cu pct. 6 al Anexei 1 la contract în conformitate cu care, în preţul comenzii intră asistenţa la montaj şi punere în funcţiune.

Raportat la această stare de fapt, s-a constatat că refuzul pârâtei vânzătoare de a-şi îndeplini obligaţia de punere în funcţiune a instalaţiei a fost perfect justificată de comportamentul contractual al reclamantei după finalizarea fazei de montaj. Aceasta, întrucât excepţia de neexecutare reprezintă un mijloc de apărare specific, care poate fi folosit de partea căreia i se pretinde executarea obligaţiei ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-şi fi executat propria obligaţie.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta, aflată în culpă procesuală a fost obligată la plata în favoarea pârâtei a sumei de 19.401,62 RON şi a sumei de 2396,17 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu cheltuieli de judecată.

Referitor la modul de calcul, s-au avut în vedere doar acele cheltuieli care au fost justificate raportat la litigiul de faţă.

Instanţa a acordat din cheltuielile cu traducerile doar suma de 150 euro din data de 18 februarie 2013, suma de 1007,26 RON din data de 31 mai 2013 şi suma de 1462,10 RON din data de 04 octombrie 2012, întrucât din expertizele efectuate în cauză, rezultă că într-adevăr, la data convocării, la faţa locului a fost prezent un traducător pentru reprezentantul pârâtei. Referitor la celelalte cheltuieli solicitate în acest sens, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada că au legătură cu prezentul proces.

Din cheltuielile aferente consultantei tehnice, instanţa a acordat suma de 2225 RON, reprezentând 1/2 din costul primelor două expertize efectuate în cauză şi la care a fost indicată prezenţa consultantului din partea pârâtei. Astfel, instanţa a apreciat justificată doar această sumă prin raportare tocmai la cheltuielile efectuate de ambele părţi cu cele două expertize (1500 RON + 2950 RON) şi de asemenea, prin raportare la atitudinea pârâtei care a solicitat reducerea onorariului de 4500 RON pretins de expertul C. (care i s-a părut exagerat), deşi acesta a efectuat şi întocmit un raport de expertiză precum şi răspunsul la obiecţiunile părţilor (onorariul fiind stabilit de instanţă la suma de 2950 RON, urmare a admiterii cererii pârâtei).

Instanţa a mai avut în vedere cheltuieli în sumă de 3700 RON pe care pârâta a dovedit că Ie-a efectuat cu onorariile experţilor desemnaţi în cauză (750 RON pentru expertiza D. şi 2950 RON pentru expertiza C).

De asemenea au fost considerate ca fiind justificate cheltuieli în sumă de 2246,17 euro reprezentând costul deplasărilor în România ale reprezentanţilor pârâtei în perioada în care au fost efectuate cele trei expertize şi respectiv în perioada în care s-a renunţat la colaborarea cu primul avocat. Astfel, au fost avute în vedere doar cheltuielile efective de transport şi cazarea din data de 05 din 06 noiembrie 2013, ca singurele cheltuieli dovedite cu facturi, instanţa neputând lua în considerare documentele interne pentru informare şi control care emană de la pârâtă.

În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cheltuielile reprezentând onorariile avocaţiale, au fost reduse la suma totală de 11.000 RON (pentru ambii avocaţi aleşi ai pârâtei), reţinând că, onorariile solicitate sunt disproporţionat de mari, prin raportare la munca pe care asistenta juridică acordată în această cauză a implicat-o. În acest sens, s-a reţinut că în cauză, până la închiderea dezbaterilor au fost depuse de pârâtă întâmpinare prin care au fost formulate apărări succinte, obiective pentru expertizele efectuate în cauză şi apoi obiecţiuni la expertize, iar termenele acordate au fost în special pentru efectuarea expertizelor respectiv formularea răspunsului la obiecţiuni. În aceeaşi ordine de idei, nu au putut fi luate în considerare cheltuielile de deplasare la termenele de judecată ale avocatului X, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că au fost stabilite asemenea cheltuieli în cadrul contractului de asistentă juridică, distinct de onorariul avocaţial. De asemenea, mai trebuie observat că sumele de 5000 euro şi 1000 RON din data de 07 octombrie 2013 pretinse pentru avocat E. privesc Dosarul nr. x/107/2009 (soluţionare recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Separat de aceste aspecte, instanţa a mai reţinut că, în fapt, cuantumul cheltuielilor de judecată, trebuie stabilit de aşa natură, încât, achitarea acestora să nu devină o sarcină disproporţionată şi împovărătoare pentru partea care a pierdut procesul, în acest sens fiind şi prevederile art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SRL care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii sale aşa cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea apelului s-a arătat că prima instanţă a reţinut greşit că reclamanta solicită efectuarea altor lucrări. Reclamanta a solicitat doar refacerea lucrărilor executate necorespunzător, lucrări care au fost achitate. S-a arătat că plata s-a făcut integral, între părţi operând compensaţia legală, prima instanţă apreciind greşit asupra excepţiei neexecutării obligaţiilor contractuale. Pârâta şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile contractuale folosind materiale de proastă calitate şi uzând de metode tehnologice necorespunzătoare, ceea ce a condus la degradarea instalaţiei. S-a invocat faptul că prima instanţă a ignorat constatările şi concluziile experţilor şi s-a oprit doar asupra relevanţei modificării sistemului computerizat, cu toate că experţii nu au apreciat că acestea ar fi cauzat degradarea.

Curtea de Apel Alba-lulia, secţia a ll-a civilă, prin decizia nr. 349 din 30 septembrie 2014 a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinţei nr. 20/COM/2014 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/107/2012 pe care o schimbă în sensul că admite acţiunea reclamantei SC A. SRL împotriva pârâtei SC B. SRL.

A obligat pârâta SC B. SRL la efectuarea lucrărilor de reparaţii ale utilajului uscător şi vagoneţilor situate în localitatea Sântimbru, jud. Alba, la sediul reclamantei conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar utilaj tehnologic dr. ing. F., iar în caz de neexecutare autorizează pe reclamantă să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

A obligat pârâta SC B. SRL să plătească reclamantei suma de 24.001,3 RON cheltuieli de judecată şi a înlăturat obligarea reclamantei de la plata cheltuielilor de judecată de 19.401,62 RON şi 2.396,17 euro stabilite în sarcina sa în primă instanţă reţinând următoarele:

Verificând apelul reclamantei sub aspectul obiectului cererii şi al cauzei, curtea de apel a constatat că, în apel, se solicită schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii introductive aşa cum a fost precizată, capetele de cerere fiind identice, cauza reprezentând-o imposibilitatea utilizării instalaţiilor degradate datorită utilizării de materiale necorespunzătoare la realizarea uscătorului şi vagoneţilor.

Prin urmare curtea de apel a apreciat că, în apel, nu s-au schimbat nici cauza şi nici obiectul cererii de chemare în judecată, apelul reclamantei respectând limitarea impusă de art. 294 C. proc. civ.

Verificând sentinţa atacată raportat la întreaga probaţiune administrată în faza judecării în primă instanţă, curtea de apel a constatat că tribunalul a omis să facă referire la probele ştiinţifice administrate în cauză.

Astfel, s-a reţinut, la dosarul cauzei a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară în construcţii întocmit de expertul tehnici judiciar G. Acest raport nu a fost contestat de pârâtă şi nici nu s-a dispus înlăturarea lui din probatoriu de către instanţă.

De asemenea, în cauză, au fost întocmite raport de expertiză tehnică judiciară (expert D. dosarul Tribunalului Alba), raport contraexpertiză tehnică judiciară (expert C. dosarul Tribunalului Alba) şi expertiză tehnică judiciară (expert F.).

Toate aceste expertize concluzionează fără rezerve că uscătorul este deteriorat grav nemaiputând fi folosit decât după demolarea vechii structuri şi înlocuirea acesteia şi a panourilor, uşilor, cablurilor, elementelor sensibile şi a platformelor vagoneţilor.

Curtea de Apel a reţinut că în cauză nu s-a probat că reclamanta ar fi utilizat instalaţia în scop de producţie, în afara perioadei de probe tehnologice, adică 20 iunie 2009 – 20 august 2009.

În aceste condiţii, s-a apreciat, reţinerea primei instanţe a cauzei exoneratoare de răspundere a pârâtei pentru efectuarea de lucrări necorespunzătoare prin aceea ca reclamanta şi-a asumat riscul pornirii instalaţiei apare nefondată.

S-a reţinut şi că prima instanţă a apreciat greşit şi asupra justificării refuzului pârâtei de a participa la punerea în funcţiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea acesteia spre rejudecare Curţii de Apel Alba lulia, respectiv, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii apelului declarat de apelanta A. şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către Tribunalul Alba, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:

În raport de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă încălcarea de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat stabilită prin sentinţa comercială nr. 199/COM/2011, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/107/2009, modificată prin decizia nr. 66/COM/2012 a Curţii de Apel Alba lulia.

Se arată că în mod irevocabil prin hotărârile anterior pronunţate, instanţa de apel investită cu soluţionarea prezentei cauze face o analiză a chestiunilor privitoare la raporturile de creanţe reciproce ce anterior au făcut obiectul unei alte judecăţi şi ignora faptul că instanţa a făcut o compensare judiciară, nesocotind faptul că această compensare a operat în momentul rămânerii definitive a hotărârii de recunoaştere a pretenţiilor celor două părţi, astfel că analiza pe care o face cu privire la imputaţia plăţii şi o compensaţie, precum şi constatarea acesteia potrivit căreia „când s-au finalizat lucrările de montaj, pârâta datora reclamantei penalităţi de întârziere care depăşeau valoarea tranşei de 95.000 euro astfel că nu se justifică refuzul pârâtei de a participa la punerea în funcţie a instalaţiei" reprezintă o încălcare evidentă şi nepermisă a puterii de lucru judecat.

O altă critică vizează faptul că, prin respingerea cererii în probaţiune privind administrarea probei cu expertiză informatică şi a probei testimoniale, fără a motiva în ce costă inutilitatea administrării acestor probe, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 268 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora orice dispoziţie luată de instanţă prin încheiere va fi motivată.

Se arată că prin lipsa pronunţării asupra cererii în probaţiune formulată prin întâmpinarea la apel (emiterea unor adrese către H. SA şi I.), instanţa de apel a încălcat şi dreptul la apărare al recurentei prevăzut de art. 24 din Constituţia României, principiul rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele şi art. 85 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de judecată este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor părţilor, după prealabila lor citare.

Consideră recurenta-pârâtă că aceleaşi dispoziţii au fost încălcate şi prin lipsa pronunţării asupra apărărilor de fond formulate prin întâmpinarea la apel referitoare la inadmisibilitatea acţiunii, prescripţia dreptului material la acţiune, autoritatea de lucru judecat (obligaţia de montaj a instalaţiei şi culpa intimatei cu privire la penultima rată din preţul contractual), excepţia de neexecutare a contractului, principiul bunei-credinţe în executarea obligaţiilor contractuale de către creditor [art. 970 alin. (1) C. civ.], răspunderea pentru vicii (art. 1354 C. civ.), obligaţia de garanţie şi principiul forţei obligatorii a contractului în alegerea materialelor (art. 969 C. civ.).

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de nelegalitate vizează faptul că instanţa de apel a admis apelul cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

Argumentându-şi această critică recurenta-pârâtă arată că în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, reclamanta arăta, la fond, prin notele de şedinţă din 20 noiembrie 2012 că „acţiunea formulată de recurentă este o acţiune în obligaţia de a face, nu o acţiune în pretenţii pentru vicii ascunse", „în sensul că pârâta să efectueze lucrările la care s-a obligat prin contract şi să aducă instalaţia la parametrii stabiliţi", pentru că „de vicii se poate vorbi doar după probele finale şi predarea finală a lucrărilor".

Consideră recurenta-pârâtă că o astfel de schimbare a obiectului acţiunii este inadmisibilă, fiind evident faptul că întreaga conduită a primei instanţe - respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea în pretenţii în răspundere pentru vicii şi considerentele hotărârii au avut în vedere solicitarea reclamantei de a fi obligată la punerea în funcţiune a instalaţiei, iar nu la refacerea acesteia.

În ceea ce priveşte critica legată de excepţia de neexecutare a contractului, recurenta arată că intimata a invocat pentru prima dată în acest proces şi direct în apel o pretinsă compensaţie legală (care în realitate este judiciară care este certă, lichidă şi exigibilă şi care este constatată prin titlu executoriu, respectiv decizia civilă nr. 66/2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. x/107/2009 cu o pretinsă creanţă constând în penalităţi de întârziere până la data de 04 iunie 2009, pentru care nu există titlu executoriu şi care este contestată de recurentă.

Consideră recurenta că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la autoritatea de lucru judecat, prescripţia dreptului material la acţiune şi nulitatea absolută a clauzei penale invocată în susţinerea cererii noi de compensare, deşi în virtutea rolului activ aceasta era obligată să o facă, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. aceste excepţii putând fi invocate din oficiu şi în orice stare a pricinii.

Ca atare, pentru considerentele arătate, recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, fapt ce i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

În raport de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă arată că încheierea din data de 23 septembrie 2014 referitoare la respingerea probei cu expertiza informatică şi a probei testimoniale nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel limitându-se la a arăta că probele solicitate sunt inutile, fără a arăta care sunt motivele de inutilitate.

Subsumat art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă consideră că instanţa a nesocotit principiul pacta sunt servanda consacrat de art. 969 C. civ. schimbând înţelesul/natura juridică a expertizelor în domeniul tehnologic şi de evaluare în expertize informatice prin aceea că şi-a fundamentat considerentele pe afirmaţiile unor experţi care nu erau autorizaţi să emită concluzii în domeniul informatic.

Din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii în privinţa răspunderii vânzătorului.

Se arată că în măsura în care s-ar fi apreciat că părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, instanţa ar fi trebuit să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii vânzătorului pentru viciile ascunse prevăzute de art. 1352 C. civ. recurenta făcând trimiteri doctrinare.

Apreciază recurenta că instanţa de apel ar fi trebuit să constate că răspunderea pentru viciile ascunse este prescrisă, în raport de prevederile art. 5 din Decretul nr. 167/1958, luând în considerare şi faptul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului de orice natură, fiind evident că în cauză a fost împlinit termenul de prescripţie şi că acţiunea intimatei A. trebuie respinsă ca fiind prescrisă.

Consideră recurenta-pârâtă că în măsura în care s-ar fi apreciat că părţile au încheiat un contract de antrepriză, instanţa de apel ar fi trebuit să observe că, astfel cum s-a reţinut în doctrina de specialitate, „în cazul unui lucru ce se măsoară sau care are mai multe bucăţi, recepţia se poate face şi pe părţi, iar părţile plătite de client se prezumă că au fost verificate, recepţionate (art. 1482 C. civ.)".

Consideră recurenta-pârâtă că în prezent situaţia de fapt este incertă şi nelămurită deoarece nu s-a stabilit de către un expert autorizat în specialitatea informatică şi calculatoare dacă înlocuirea hardului şi a softului ar fi putut constitui cauză principală a degradării instalaţiei, iar în cazul în care această înlocuire ar fi constituit cauză secundară, care ar fi fost procentul în care a concurat la această degradare. Instanţa de apel a recunoscut că această înlocuire avea aptitudinea să contribuie la degradarea instalaţiei, la dosarul cauzei neexistând nicio dovadă care să susţină afirmaţia instanţei de apel conform căreia la data de 4 iunie 2009 recurenta datora penalităţi de întârziere care „depăşeau valoarea tranşei de 95.000 euro".

Următoarea critică subsumată aceluiaşi motiv de nelegalitate vizează încălcarea de către instanţa de apel a următoarelor dispoziţii legale:

Dispoziţiile de drept procesual [art. 268 alin. (4) C. proc. civ., art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ., art. 85 C. proc. civ. şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ.).

Dispoziţiile de drept material:

- art. 1 din Legea nr. 313/1879 (în vigoare la data încheierii contractului).

- dispoziţiile art. 1068 C. civ., potrivit cărora creditorul obligaţiei neexecutate are facultatea de a cere fie îndeplinirea obligaţiei principale, fie îndeplinirea clauzei penale. Legea conferă, astfel, doar creditorului posibilitatea de a opta între a primi executarea obligaţiei sau a cere clauza penală.

- dispoziţiile care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune [art. 1355 - 1357 C. civ., art. 70 alin. (1) şi alin. (2) C. com. român (în vigoare la data încheierii contractului), art. 5 din Decretul nr. 167/1958].

- dispoziţiile care reglementează compensarea legală (art. 1144 C. civ.).

Arată recurenta că pentru a înlătura apărarea excepţiei de neexecutare a contractului instanţa de apel a compensat judiciar, direct în apel, obligaţia de plată a penultimei rate din preţul contractual stabilită cu autoritate de lucru judecat în sarcina intimatei - 95.000 euro cu pretinsele penalităţi de întârziere „ce depăşeau valoarea tranşei de 95.000 euro", care nu sunt dovedite şi nici certe, lichide şi exigibile.

- dispoziţiile art. 970 alin. (1) C. civ. referitoare la buna credinţă în executarea contractului.

- dispoziţiile art. 1354 C. civ. referitoare la viciile ascunse.

În ceea ce priveşte pretinsele vicii ascunse legate de calitatea materialelor, potrivit dispoziţiilor art. 1354 C. civ. viciul poate fi considerat ascuns numai dacă cumpărătorul nu l-a cunoscut şi nici nu putea să-l cunoască şi el trebuie dovedit de către cumpărător, posibilitatea cumpărătorului de a lua cunoştinţă de viciul ascuns apreciindu-se in abstracto avându-se în vedere un cumpărător prudent şi diligent.

- dispoziţiile art. 969 C. civ. referitor la principiul forţei obligatorii a contractului.

- dispoziţiile art. 1111 C. civ. potrivit cărora debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobânda, sau o rendită, nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata ce face pe capital cu preferinţă asupra renditei sau a dobânzii. Plata parţială, făcută pe capital şi dobânda, se impută mai întâi asupra dobânzii.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, soluţia instanţei de apel este nelegală în ceea ce priveşte analiza raporturilor de creanţă ce au format obiectul unei judecăţi anterioare.

Aceasta întrucât existenţa şi întinderea creanţei au fost stabilite în litigiul anterior, soluţionat în mod irevocabil prin decizia nr. 66/2012 a Curţii de Apel Alba lulia, instanţa de apel fiind cea care a compensat cele două creanţe până la concurenţa celei mai mici, reţinând că se impune o diminuare a perioadei pentru care societatea recurentă este îndreptăţită să obţină plata penalităţilor de întârziere.

Aşadar, instanţa de apel, analizând imputaţia plăţii şi compensaţia legală, face un examen eronat al raporturilor de creanţe reciproce ce au format obiectul judecăţii anterioare, ignorând caracterul judiciar evident al compensării, împrejurare ce a creat premise eronate de analiză a excepţiei puterii de lucru judecat din perspectiva excepţiei de neexecutare a contractului.

Pe de altă parte, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre pe baza mai multor împrejurări de fapt insuficient stabilite, incerte, aspect de natură a împiedica exercitarea controlului judiciar cu privire la aplicarea conformă a textelor de lege aplicabile însuşi fondului dreptului pretins în raport de art. 314 C. proc. civ.

Astfel, instalaţia ce urma a fi realizată conform contractului ce constituie temeiul juridic al acţiunii presupunea o serie de stadii de lucrări, preţul urmând a fi achitat după fiecare stadiu efectuat.

Ultimele două etape ale lucrării constau în montajul instalaţiei şi punerea în funcţiune a acesteia, pentru fiecare din aceste etape, recurenta-reclamantă având obligaţia să plătească intimatei-pârâte suma de 95.000 euro, părţile convenind prin Actul adiţional din 5 mai 2009 la contract ca plata penultimei rate din preţ să se facă în cel mult 15 zile de la îndeplinirea obligaţiei de montaj a instalaţiei.

Acelaşi contract a constituit temeiul juridic al unui demers judiciar finalizat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2673 din 18 septembrie 2013, acţiunea vizând obligaţie contractuală neîndeplinită (echivalentul ratei de preţ de 95.000 euro) şi penalităţi de întârziere, Tribunalul Alba stabilind cu putere de lucru judecat că obligaţia de montare a instalaţiei a fost îndeplinită de SC B. SRL la data de 04 iunie 2009.

Prin acţiunea ce formează obiectul judecăţii în prezentul dosar intimata reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte la punerea în funcţiune a instalaţiei.

Prezentul litigiu are ca obiect obligaţia de a face, el fiind determinat de refuzul intimatei-reclamante de a plăti recurentei-pârâte penultima rată de preţ.

Culpa recurentei-pârâte şi, implicit, stabilirea răspunderii acestei părţi, a fost analizată de instanţa de control judiciar prin raportare la expertizele tehnice, instanţa de control judiciar reţinând că intimata-reclamantă este prejudiciată prin imposibilitatea folosirii instalaţiei care ar fi trebuit să fie pusă în funcţiune încă de la 30 aprilie 2008, în condiţiile în care rapoartele de expertiză tehnică au în vedere lucrările de structură a instalaţiei, calitatea materialelor folosite în construcţia ei, deci aspecte ce vizează stadiul montajului lucrării şi nu pe cel al funcţionalităţii instalaţiei.

Aşadar instanţa de apel a analizat o stare de fapt improprie obiectului cererii de chemare în judecată, din această perspectivă instanţa făcând o greşită examinare şi a răspunderii recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea cerinţelor legale pentru antrenarea răspunderii pentru vicii ascunse în reglementarea art. 1352 C. civ., raportarea judecăţii la dispoziţiile art. 1079 şi art. 1077 C. civ. nefiind în concordanţă cu particularităţile cauzei.

Un al treilea aspect de nelegalitate a hotărârii recurate constă în faptul că, faţă de specificul contractului şi de obiectul cererii de chemare în judecată era evidentă pertinenţa efectuării expertizei în specialitatea informatică şi calculatoare, solicitată de recurentă şi respinsă de instanţa de apel, în raport de faptul că pârâta a invocat, în apărare, că principala cauză a degradării instalaţiei ar fi fost înlocuirea hardului şi a softului.

Această probă se impunea a fi administrată dat fiind şi faptul că instanţa de apel îşi fundamentează raţionamentul şi pe ideea că această înlocuire avea aptitudinea să contribuie la degradarea instalaţiei, reluând astfel concluziile experţilor tehnici care nu aveau aptitudinea profesională de a se pronunţa în domeniul informatic.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că situaţia de fapt proprie cauzei prin raportare la obiectul dedus judecăţii, nu a fost pe deplin stabilită, împrejurare ce face inutilă examinarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, în temeiul art. 314 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva deciziei nr. 349 din 30 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia, secţia a ll-a civilă, casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2015.