Association profit share independence from land retrocession and rejection of non-performance defense

Decizia nr. 991/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1205 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC A. (B.) România SRL având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 655.146,65 RON din care 593.948,55 RON debit neachitat aferente perioadei 2008 - 2010 şi 61.198,10 RON majorări şi penalităţi de întârziere actualizate la 12 iulie 2010.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că între părţi a intervenit contractul de asociere din anul 1995 prin care s-a convenit realizarea unei asocieri având ca obiect constituirea şi exploatarea unei reţele de staţii de carburanţi în Bucureşti, prin art. 4.1 din contractul de asociere stabilindu-se ca preţ al dreptului de folosinţă pentru cele 11 terenuri, suma de 465.190 dolari SUA.

Prin art. 4.3.1 din contract s-a stipulat cu privire la împărţirea profitului asocierii, dispoziţii nerespectate de pârâtă.

Prin cerere precizatoare, formulată la 5 iunie 2012, reclamantul a învederat că pretenţiile în suma totală de 655.146,65 RON reprezintă 593.948,55 RON debit neachitat aferent perioadei 2008 - 2009, cu majorări în cuantum de 61.198,10 RON pentru perioada 11 iulie 2008 - 30 iunie 2010. De asemenea, prin răspunsul la întâmpinare au fost detaliate motivele formulate prin cererea de chemare în judecată, arătându-se faptul că modificările succesive privind suprafeţele de teren ca urmare a retrocedării unor suprafeţe către foştii proprietari au determinat încheierea a 7 acte adiţionale la contractul de asociere cu consecinţa diminuării proporţionale a veniturilor reclamantei.

Cu privire la poziţiile 10 şi 11 din lista locaţiilor aduse în asociere s-a prevăzut prin actul adiţional din 19 martie 2002 că acestea vor fi completate ulterior identificării şi predării către B., fiind stabilit totodată şi preţul pentru cele 9 terenuri predate, respectiv suma de 176.973,63 RON.

Prin actul adiţional din 5 noiembrie 2002 s-a convenit cu privire la locaţia din str. AA nr. 164B în sensul înlăturării din contractul de asociere începând cu data punerii în posesie a proprietarilor prin proces verbal 6 septembrie 2001.

S-a subliniat că prin art. 4.4 al contractului de asociere părţile au convenit obligaţia achitării unei sume minime garantate de asociat, reprezentând un procent din încasările lunare pe care asociatul le realizează şi nu o taxă de concesiune pentru ca diminuarea suprafeţelor de teren să prezinte relevanţă şi să poată determina modificarea acesteia.

În acelaşi timp s-a arătat că, atâta vreme cât contractului de asociere nu i-au fost aduse modificări de către părţi, prin acte adiţionale, pârâta este ţinută a îndeplini întocmai obligaţiile asumate.

A mai arătat reclamantul că pârâta, în cursul derulării raporturilor contractuale, nu s-a raliat noilor dispoziţii fiscale, în cauză art. 791 alin. (8) Norma de aplicare C. fisc. 2004, înregistrând o restanţă pentru perioada în litigiu de 25.594,46 dolari SUA TVA.

Prin întâmpinarea formulată la 29 martie 2012, pârâta SC A. SRL a invocat excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinându-se în esenţă că pârâta şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile derivând din contractul de asociere, reclamantul fiind acela care nu şi-a îndeplinit o serie de obligaţii esenţiale asumate prin contract; pretinsa obligaţie este lipsită de suport contractual.

În detalierea apărării s-a învederat că pârâta, în conformitate cu clauzele contractului a achitat în termenele şi condiţiile contractuale sumele de bani datorate, în timp ce reclamantul a omis să precizeze că o parte semnificativă din suprafaţa totală pusă la dispoziţia asocierii a fost retrocedată foştilor proprietari, cu consecinţe asupra modalităţii de împărţire a profitului.

S-a mai învederat că reclamantul a încălcat astfel art. 5.1.2 din contract şi de asemenea că nu a predat cele 11 locaţii prevăzute iniţial în contract ci doar 9 locaţi destinate construirii staţiilor de benzină.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115-118, art. 969 şi urm. C. civ., art. 251 C. com.

Tribunalul Bucureşti a respins cererea ca neîntemeiată cu următoarea motivare:

Părţile în litigiu au încheiat un contract de asociere în participaţiune pe o durată de 49 de ani, având ca obiect construirea şi exploatarea unei reţele de staţii de carburanţi în Bucureşti precum şi realizarea de activităţi conexe producătoare de venituri.

Pârâta, cu respectarea prevederilor contractuale asumate a achitat în termenele şi în condiţiile convenite sumele datorate conform art. 4.3.1 din contract, reclamantul fiind în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiilor corelative. Acesta din urmă nu a predat cele 11 locaţii, ci doar 9 dintre ele şi a încălcat dispoziţiile art. 5.1.2 din contract prin care s-a obligat să predea trenurile libere de orice posesie sau posibile pretenţii pe întreaga durată de validitate a contractului.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Municipiul Bucureşti, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 947 din 3 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins ca nefondată cererea de majorare a onorariului de expert şi a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1205 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, sens în care a schimbat sentinţa atacată şi a admis în parte acţiunea, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 348.531,14 RON reprezentând debit neachitat aferent perioadei 2008-2009 cu penalităţi aferente conform art. 4.9 din contract.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 947 din 3 noiembrie 2014 în sensul că, în loc de „obligă la plata sumei de 348.531,14 RON debit neachitat" se va scrie şi citi „obligă la plata sumei de 274.477,46 RON debit neachitat".

În argumentarea acestei decizii s-a reţinut cu privire la situaţia de fapt şi de drept împrejurarea că prin contractul de asociere din anul 1995 încheiat de Municipiul Bucureşti şi C. SRL, căruia i s-a substituit SC A. SRL, s-a convenit asocierea în scopul construirii şi exploatării Staţiilor de carburanţi pe terenurile aflate în administrarea municipiului, urmând ca părţile să coopereze şi să împartă profitul realizat.

Prin art. 4 Dispoziţii financiare, părţile au definit două modalităţi distincte de plată a cotei de asociere cuvenite Municipiului Bucureşti.

O primă variantă reglementată prin art. 4.1 şi art. 4.2 stabilea în sarcina asociatei SC A. SRL obligaţia de plată a unei sume minime garantate, determinată atât prin raportare la suprafaţa integrală a celor 11 terenuri iniţial aduse în asociere în cuantum de 465.190 dolari SUA/an, cât şi prin raportare la fiecare teren în parte adus în asociere, conform detalierii cuprinse în Anexa 1 la contract.

Astfel s-a prevăzut prin art. 4.1 „Valoarea dreptului de folosinţă Părţile convin ca valoarea dreptului de folosinţă a celor 11 terenuri este de 465.190 dolari SUA/an (corespunzător unei rate de recuperare de 25 ani) aşa cum este cuprinsă în Anexa 1 unde sunt prezentate preţurile unitare pe metru pătrat şi zona de amplasament". Iar prin art. 4.2 „Preţurile menţionate în Anexa 1 vor fi utilizate pentru stabilirea valorilor aferente fiecărei staţii, aceste valori reprezentând sumele minime garantate pe care SC A. SRL se angajează să le plătească anual CLMB, în cazul în care cota ce revine CLMB conform art. 4.3 va fi inferioară acestor sume".

Cea de a doua modalitate de plată a cotei de asociere cuvenită Municipiului Bucureşti a fost reglementată prin art. 4.3 „împărţirea profitului. Părţile au convenit ca pe durata de existenţă a investiţiilor să împartă venitul realizat din toate activităţile desfăşurate de SC A. SRL, în următoarele condiţii ale art. 4.3.1: CLMB va avea a) pentru activitatea de distribuire carburant echivalentul în RON a 3 dolari SUA/tona combustibil livrat, la cursul zilei plăţii; b) pentru activităţile conexe, respectiv: shop universal, shop auto, snak - bar, restaurant, spălătorie rapidă, service auto, hotel, motel şi alte activităţi conexe 2% din încasările efectuate".

De asemenea, prin art. 4.4 părţile au determinat cu claritate prevalenta împărţirii profitului realizat din activităţile desfăşurate de SC A. SRL asupra sumei minime garantate stipulând „Suma minimă garantată. Fără a încălca prevederile anterioare, SC A. SRL a garantat CLMB plata sumelor minime anuale menţionate în art. 4.2, în cazul în care cota ce revine CLMB conform art. 4.3.1 va fi inferioară acestora".

Cota parte de venit cuvenită asociatei SC A. SRL a fost definită prin art. 4.3.2 "cota de venit ce rămâne în urma plăţilor efectuate către CLMB, conform art. 4.3.1".

A rezultat că, prin cererea de chemare în judecată Municipiul Bucureşti a solicitat obligarea la plata debitului neachitat aferent perioadei 2008 - 2009, prin raportare la volumul vânzărilor de carburanţi şi cel din activităţile conexe, conform art. 4.3.1 din contractul de asociere din anul 1995, pentru toate staţiile de carburanţi al căror profit a permis determinarea unei cote superioare celei minim garantate,cu excepţia semestrului 1 pentru staţia Olteniţei pentru care s-a luat în considerare suma minimă garantată, în condiţiile în care acesta nu a fost afectată de retrocedări.

În ceea ce priveşte apărarea SC A. SRL referitoare la diminuarea cotei de asociere cuvenită în temeiul art. 4.3.1, prin care s-a convenit împărţirea profitului realizat din vânzare carburant de 3 dolari SUA/tonă şi respectiv de 2% din încasările realizate din activităţi conexe ca urmare a diminuării suprafeţelor de teren efect al retrocedărilor efectuate s-a constatat că părţile au prevăzut pentru eventualitatea în care profitul realizat nu îndreptăţeşte Municipiul Bucureşti la o cotă de profit superioară, plata unei sume minim garantate determinabilă în dolari SUA/m2 conform art. 4.1 coroborat cu Anexa 1 la contract.

S-a reţinut pe de o parte că suma minim garantată, prevăzută de art. 4.1 şi art. 4.2 este datorată numai în situaţia în care profitul realizat nu asigură o cota de asociere superioară, ceea ce nu este cazul pentru perioada 2008 - 2009 şi pe de altă parte că, diminuarea suprafeţelor de teren nu are nici o înrâurire asupra determinării cotei de profit conform art. 4.3.1 din contract.

Diminuarea suprafeţelor de teren nu are ca efect imposibilitatea de stabilire în mod cert şi real a sumelor datorate în temeiul art. 4.3.1 şi nu îndreptăţeşte pârâta la opunerea excepţiei de neexecutare, întrucât criteriul de stabilire a sumelor datorate este diferit, pentru suma minim garantată, suprafeţele de teren iar pentru cota de profit, cantitatea de carburant vândută şi respectiv 2% din profitul realizat din alte activităţi.

S-a înlăturat ca neîntemeiată excepţia de neexecutare şi pentru că prevederile contractuale permit determinarea sumei minim garantate prin raportare la suma cuvenită pe m2, nefiind necesară modificarea contractului în situaţia în care Municipiul Bucureşti nu contestă efectuarea retrocedări suprafeţelor de teren.

Nici în măsura în care profitul avut în vedere de art. 4.3 s-ar diminua ca urmare a retrocedărilor pârâta nu poate opune excepţia de neexecutare, întrucât criteriul de determinare al cotei de profit presupune raportarea la profitul efectiv realizat.

Oricum din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert D., răspunsurile la obiectivele nr. 2 cantitatea de combustibil comercializată şi nr. 5 profitul realizat din activităţi conexe, cărora instanţa le dă eficienţă, a rezultat că a profitul realizat nu a fost afectat de diminuarea suprafeţelor de teren, dimpotrivă a crescut.

S-a reţinut şi faptul că, diminuarea suprafeţelor de teren poate justifica modificarea contractului de asociere numai în considerarea art. 4.1 şi art. 4.2 în vederea stabilirii corecte a sumei minim garantată, nu şi cu privire la art. 4.3.1 temeiul prezentului litigiu.

Aşadar, pentru perioada 2008 - 2009 SC A. SRL este ţinută a achita cota de profit în condiţiile art. 4.3.1 lit. a) şi b) din contract.

În determinarea sumelor neachitate, datorate în temeiul art. 4.3.1 s-a înlăturat din concluziile raportului de expertiză obiectivele nr. 1 şi nr. 2, propuse de intimata-pârâtă, cu motivarea că expertul nu a identificat elemente obiective, efectiv cenzurabile de către instanţă, de natură să dovedească influenţa diminuării suprafeţelor de teren asupra profitului, acesta limitându-se a prelua argumentele fără susţinere probatorie pe care Ie-a invocat intimata.

Instanţa de apel a înlăturat din concluziile raportului de expertiză obiectivele nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 8, nr. 10 şi nr. 11, constatând refuzul expertului de a calcula corect, strict prin raportare la cantitatea de carburant efectiv livrată şi la încasările obţinute din alte activităţi.

A reţinut că acesta, în realizarea expertizei a pornit de la o premisă falsă, nepermisă de clauzele contractului, cu încălcarea limitelor impuse de art. 202 şi urm. C. proc. civ., consemnată la dosar, potrivit căreia nu toată cantitatea de carburanţi comercializată de SC A. SRL prin Staţiile de benzină reprezintă efectul asocierii şi baza de calcul a cotei de profit, impunându-se diminuarea acestora prin raportare la suprafaţa de teren efectiv aflată în folosinţă.

Pentru cele mai sus reţinute referitor la criteriile distincte în raport cu care se determină suma minimă garantată şi respectiv cota de profit, constatându-se că reducerile suprafeţelor de teren pot avea înrâurire exclusiv asupra sumei minim garantate nu au fost luate în considerare concluziile expertizei la obiectivele menţionate.

S-au reţinut însă ca relevante răspunsurile la obiectivul nr. 1 determinarea sumei minim garantată, obiectivul nr. 2 numai cu privire la cantitatea totală de combustibil comercializat şi cu privire la staţia Olteniţei pentru care rezultă că nu se ridică obiecțiuni întemeiate pe diminuarea suprafeţei de teren; obiectivul nr. 5 numai cu privire la determinarea veniturilor pentru activităţile conexe realizate de SC A. SRL în vederea aplicării cotei de 2%.

De asemenea, s-a mai reţinut şi răspunsul la obiectivul nr. 9 determinarea sumelor achitate de SC A. SRL aferente perioadei în litigiu.

Raportat la acestea s-a constatat că suma minim garantată, evidenţiată prin răspunsul la obiectivul nr. 1 este inferioară cotei de asociere, datorată în temeiul art. 4.3.1 din contract, ceea ce înseamnă că, în condiţiile art. 4.4 din contract, reclamantul este îndreptăţit a solicita cota de asociere; profitul fiind independent de suprafeţele de teren, dacă reducerile nu implică desfiinţarea staţiilor de benzină.

În urma verificărilor efectuate a reţinut ca relevante calculele efectuat de expertul parte E., prin raportare la determinările corect efectuate de către expertul judiciar.

Astfel, cu privire la suma reprezentând cotă de profit fără TVA, datorată în temeiul art. 4.3.1 lit. a) de 3 dolari SUA/tonă combustibil (obiectiv nr. 4) s-a reţinut ca fiind datorată suma de 377.233,47 RON.

Cu privire la cota de profit datorată în temeiul art. 4.3.1 lit. b) de 2% din veniturile conexe fără TVA s-a reţinut suma de 1.280.077,33 RON.

Prin urmare, pentru perioada 2008 - 2009 cota de asociere datorată conform art. 4.3.1 este de 1.657.310,80 RON.

În urma deducerii sumelor deja achitate de SC A., constatate în raportul de expertiză şi necontestate, în cuantum de 1.382.863,34 RON, a rezultat un debit restant în valoare de 274.477,46 RON.

La debitul restant conform art. 4.9 din contract se cuvin penalităţi de întârziere ce urmează a fi determinate în condiţiile art. 371 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la suma calculată cu titlul de TVA, în cuantum de 318.704,95 RON, cu toate că reclamantul a inclus această sumă în cuantumul debitului principal, s-a constatat că ea nu a fost evidenţiată distinct şi că cererea nu a fost motivată în fapt şi în drept cu privire la TVA-ul pretins.

În consecinţă, apreciindu-se că instanţa nu a fost legal învestită cu cenzurarea sumei datorate cu titlul de TVA, discuţiile purtate în apel şi probele administrate cu privire la determinarea acestuia, vizând strict stabilirea debitului datorat în temeiul art. 4.3.1, respectiv cota de asociere, s-a înlăturat suma pretinsă cu acest titlu.

Relativ la efectul pozitiv al puterii lucrului judecat s-a constatat că prin hotărârile judecătoreşti anterior pronunţate cu privire la executarea aceluiaşi contract, pentru debite datorate pentru perioade diferite instanţele au procedat la verificarea pretenţiilor raportat la plăţile efectuate de către SC A. şi respectiv, la calculele efectuate de către Municipiul Bucureşti fără a interpreta clauzele cuprinse în art. 4 din contract „Dispoziţii financiare".

S-au reţinut ca relevante, raportat la acelaşi principiu, considerentele deciziei civile nr. 1849 din 15 aprilie 2013, chiar dacă acestea privesc un alt contract, care însă având acelaşi obiect cuprinde clauze similare, cu privire la natura contractului în sensul că acesta nu este un contract de concesiune pentru ca suprafaţa terenurilor să prezinte relevanţă, ci un contract de asociere, de esenţa căruia este împărţirea profitului asocierii şi câtă vreme acesta se raportează la cantitatea de carburant vândută şi la încasările obţinute din activităţi conexe, veniturile astfel obţinute nu se pot afla în legătură conexă cu suprafeţele de teren.

Cu privire la cererea de majorare a onorariului de expert, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, volumul de muncă depus, în refacerea raportului de expertiză prin simpla înlăturare a opiniilor expertului parte nefiind de natură a justifica măsura.

Împotriva acestei decizii ambele părţi, nemulţumite fiind, au declarat recurs.

Înalta Curte a analizat distinct recursurile formulate astfel:

1. Recursul reclamantului Municipiul Bucureşti s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, schimbarea sentinţei apelate şi admiterea în întregime a acţiunii formulate, prin acordarea sumelor de 20.053,68 RON diferenţă debit principal şi de 318.704,95 RON T.V.A.

Recurentul a susţinut că decizia atacată este nelegală şi netemeinică sub aspectele prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii (respectiv contractul de asociere încheiat între părţi şi raportul de expertiză), a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Se critică motivarea instanţei de apel din perspectiva reţinerii ca pertinent a răspunsului expertului la obiectivul nr. 2 din expertiză, răspuns prin care s-a învederat că pentru Staţia Olteniţa nu s-au ridicat obiecţiuni întemeiate pe diminuarea suprafeţei de teren.

Arată recurentul că în cazul de faţă nu este vorba despre diminuarea suprafeţelor de teren, şi că pentru fiecare locaţie se pune problema celor două sume/celor două modalităţi distincte de plată a cotei de asociere datorate, prevăzute prin dispoziţiile financiare ale contractului la art. 4.2 şi 4.3.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel în motivarea sa, anterior de acest aspect, prin art. 4.4 părţile au determinat cu claritate prevalenta împărţirii profitului realizat din activităţile desfăşurate de societate asupra sumei minime garantate, garantând aceste sume minime anuale menţionate la art. 4.2 în cazul în care cota ce revine municipalităţii conform art. 4.3.1 va fi inferioară acestora. Prin urmare,în situaţia în care suma minimă garantată va fi mai mare decât suma cumulată rezultată din activitatea de distribuţie carburanţi şi activităţi conexe, atunci suma datorată va fi suma minimă garantată, pentru că datoria se calculează pentru suma mai mare rezultată dintre cele două modalităţi de plată.

Aplicând acest raţionament se constată că debitul datorat de societatea intimată-pârâtă pentru perioada 2008-2009 este în cuantum de 1.677.394,48, deoarece pentru toate locaţiile se datorează suma conform art. 4.3, mai puţin pentru locaţia Olteniţei, unde suma datorată este conform art. 4.2 (cota calculată conform art. 4.3 este inferioară sumei minime datorate conform art. 4.2). Or, instanţa de apel (deşi, reţine ca relevante calculele efectuate de expertul E., prin raportare la determinările corect efectuate) calculează debitul restant al societăţii A. SRL ca fiind de 274.477,46, deoarece în calculul său pentru locaţia Olteniţei a luat în considerare cota calculată de la art. 4.3 în valoare de 136.876,13 RON şi nu suma minimă garantată de 153.084,16 RON. (sume calculate la obiectivul 8).

De aici rezultă şi diferenţa dintre suma de 1.657.310,80 RON constatată de instanţă şi suma de 1.677.394,48 RON constată de expert pentru perioada 2008-2009 ca fiind cota de asociere.

Prin urmare, în urma deducerii sumelor deja achitate de intimată, rezultă că aceasta mai are de plătit 294.531,14 RON fără TVA (şi nu 274.477,46 RON cum greşit a reţinut instanţa) la care se adaugă TVA restanţa de achitat fiind de 613.236,09 RON.

De asemenea se mai arată că potrivit art. 4.3 cota de profit se putea calcula prin cumularea sumelor rezultate din activitate distribuţie carburanţi - art. 4.3.1 lit. a) cu sumele rezultate din activităţile conexe - art. 4.3.1 lit. b).

În atare sens instanţa trebuia să aibă în vedere cel puţin, în motivarea sa, obiectivele 3 şi 6.

Sub aspectul criticilor din recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a omis să cerceteze pretenţiile referitoare la T.V.A-ul datorat de către pârâtă cu motivarea că această sumă nu ar fi fost evidenţiată distinct, cererea reclamantului apărând ca nefiind motivată în fapt şi în drept, deoarece, se arată în continuare de acesta, suma cu titlul de TVA a fost inclusă în debitul principal solicitat prin cererea de chemare în judecată. Mai arată că în dezvoltarea motivelor de apel a precizat şi temeiul solicitării sumelor datorate cu titlu de TVA şi că fundamentul solicitării TVA-ului a fost detaliat şi în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Recursul reclamantului este nefondat şi s-a respins pentru următoarele argumente:

În mod corect a apreciat instanţa de apel că reclamantul Municipiul Bucureşti prin acţiunea formulată nu a solicitat în mod distinct o anumită sumă de bani cu titlu de TVA şi că, în raport de precizările la acţiune, pe care Ie-a depus în dosarul de fond, pretenţiile sale s-au limitat la a cere obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând debit neachitat aferent perioadei 2008-2009 şi majorări de întârziere aferente perioadei 11 iulie 2008 - 30 iunie 2010, sume datorate în principal pe art. 4.3.1 din contract, potrivit căruia „Consiliul Local al Municipiului Bucureşti va avea:

a) pentru activitatea de distribuţie carburanţi: - echivalentul în RON a 3 dolari SUA/tonă combustibil livrat, la cursul zilei plăţii;

b) pentru activităţile conexe, respectiv: shop universal, shop auto, snack bar, restaurant, spălătorie rapidă, service auto, hotel, motel, alte activităţi conexe: - 2% din încasările efectuate".

În secundar pe art. 4.2, sume minime garantate pe care societatea se angajează să le plătească anual, în cazul în care cota ce revine CLMB conform art. 4.3, va fi inferioară acestor sume.

Prin nota Direcţiei juridice din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti din 28 octombrie 2014, de care se prevalează recurentul în justificarea pretenţiilor sale, s-a exprimat doar un punct de vedere al instituţiei în legătură cu natura juridică reală a convenţiei intervenită între părţi, aşa încât, în lipsa unei solicitări exprese prin acţiunea introductivă şi a determinării debitului pretins cu titlu de T.V.A. în mod temeinic s-au înlăturat criticile referitoare la neacordarea de T.V.A.-ului de către instanţa judecătorească.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că prin acesta se tinde în fapt la o reexaminare a probatoriului administrat în cauză, că în mod concret criticile vizează interpretarea şi reţinerea de către instanţa de apel a unora dintre răspunsurile expertului desemnat în cauză pentru lămurirea sumelor datorate de către pârâtă cu titlu de cotă de asociere şi că, din acest punct de vedere, invocarea formală a textului de lege evocat fără a se preciza în concret cum anume instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, or cum anume a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestuia impune respingerea criticilor ca neîntemeiate.

2. Recursul pârâtei F. SRL (fostă SC A. SRL) s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, cu consecinţa respingerii în tot a apelului formulat de reclamant şi menţinerea hotărârii pronunţată de tribunal prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea Municipiului Bucureşti.

Sub un prim aspect recurenta consideră că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, situaţie care atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se învederează că instanţa de apel a ignorat o serie de aspecte esenţiale ce impuneau admiterea excepţiei de neexecutare a contractului părţilor, între care se află:

- terenurile iniţiale din contractul de asociere au suferit modificări substanţiale din culpa PMB, întrucât o parte semnificativă din suprafaţa totală pusă la dispoziţia A. a fost retrocedată foştilor proprietari, împărţirea profitului suferind astfel modificări corelative, aspecte demonstrate de documentele depuse la dosarul de apel.

- intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile esenţiale ce îi reveneau potrivit contractului şi anume:

- a predat pârâtei doar un număr de 9 locaţii destinate construirii staţiilor de benzină, dintr-un număr total de 11 locaţii la care s-a obligat conform art. 1 coroborat cu art. 1.2, art. 1.4, art. 2.1 şi art. 5.1.5 din contract, aspect recunoscut în cuprinsul motivelor de apel de Municipiul Bucureşti, „contractul iniţial s-a modificat (...) ca urmare a procesului de redobândire a vechilor proprietăţi de către foştii proprietari sau moştenitorii acestora (...) suprafaţa iniţială a amplasamentelor reducându-se treptat;

- nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 5.1.2 din contract de a ţine terenurile libere de orice posesie şi/sau posibile pretenţii pe întreaga durată de validitate a contractului.

În acest context, principiul forţei obligatorii a contractului, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, impune, în sarcina părţii care solicită îndeplinirea obligaţiilor cocontractantului, necesitatea îndeplinirii, în prealabil, cu bună-credinţă, a tuturor obligaţiilor născute din contract.

Toate aceste argumente au fost în mod nelegal respinse prin decizia recurată, instanţa de apel reţinând în mod surprinzător că profitul este independent de suprafeţele de teren şi respingând excepţia de neexecutare a Contractului.

S-a considerat că această interpretare a instanţei de apel este fără putinţă de tăgadă eronată, din moment ce profitul obţinut de pârâtă s-a raportat în mod exclusiv la aportul A. la asociere, din moment ce aceasta fie a închiriat suprafeţele retrocedate de la actualii proprietari, fie Ie-a cumpărat, astfel că nu se poate reţine că nu a fost prejudiciată din moment ce a fost nevoită să avanseze o serie de cheltuieli neprevăzute pentru a nu îi fi impactată negativ activitatea. De altfel, faptul că vânzările societăţii au fost grav afectate a rezultat şi din raportul de expertiză, valoarea profitului impunându-se a fi raportată în mod evident la profitul ce ar fi putut fi obţinut în baza suprafeţelor iniţiale menţionate în Anexa 1 la contractul de asociere şi cheltuielile avansate de A. pentru desfăşurarea activităţii.

Prin urmare, în mod greşit a considerat instanţa de apel că reclamantul poate pretinde executarea unor obligaţii suplimentare de către pârâtă, chiar dacă nu şi-a îndeplinit ea însăşi obligaţiile corelative asumate prin contractul de asociere, impunându-se a fi reţinută sub acest aspect excepţia de neexecutare a contractului invocată în dosar şi admiterea primului motiv de recurs.

S-a susţinut că decizia recurată mai este nelegală şi sub aspectul respingerii excepţiei puterii lucrului judecat în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior cu privire la executarea aceluiaşi contract, pentru pretinsele debite datorate pentru perioadele precedente. Astfel, în mod greşit a apreciat instanţa de apel că instanţele au procedat la verificarea pretenţiilor raportat la plăţile efectuate de către A. şi respectiv la calculele efectuate de către Municipiul Bucureşti, fără a interpreta clauzele cuprinse în art. 4 din contract „Dispoziţii financiare" reţinând ca relevante dispoziţiile deciziei civile nr. 1849 din 15 aprilie 2013, privind un alt contract.

Analizând hotărârile pronunţate în Dosarele nr. x/3/2007 şi nr. x/3/2004, rezultă fără putinţă de tăgadă că pretenţiile PMB au fost întemeiate pe aceleaşi dispoziţii contractuale, argumentele invocate de aceasta fiind practic identice cu cele din prezentul dosar, singura diferenţă constând în perioada de calcul a pretinselor pretenţii. În plus, respectivele cauze au fost soluţionate în mod irevocabil, cu putere de lucru judecat, în sensul respingerii cererilor de chemare în judecată formulate de Municipiul Bucureşti.

Astfel, este lesne de observat că în prezenta cauză au fost ridicate aceleaşi probleme şi au fost invocate de către societate aceleaşi apărări ca şi în cauzele ce au făcut obiectul Dosarelor nr. x/3/2007, nr. x/3/2004, motiv pentru care A. a înţeles să invoce efectul pozitiv al lucrului judecat, sprijinindu-se în actuala speţă de ceea ce s-a statuat prin hotărârile din cauzele menţionate mai sus, intrate în puterea lucrului judecat.

Chiar dacă hotărârile judecătoreşti nu sunt izvor de drept, totuşi, asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impusă de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi implicit în faţa autorităţii judecătoreşti, precum şi de principiul siguranţei juridice, care este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceste principii ar fi grav afectate dacă, în aplicarea aceluiaşi Contract şi aceloraşi principii de drept de interpretare a clauzelor acestuia, soluţiile instanţelor judecătoreşti, cu privire la aceeaşi stare de fapt, ar fi diferite şi chiar contradictorii.

În plus, practica neunitară este sancţionată explicit prin dispozitivul Cauzei CEDO Beian, unde s-a arătat că aceasta afectează principiul siguranţei juridice, definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept şi prin decizia din Cauza Păduraru contra României. Ca atare, practica unitară trebuie să înlăture incertitudinea juridică, asigurându-se dreptul justiţiabililor la o interpretare unitară a legii, atât pentru respectarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi pentru garantarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în materia efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv: "efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior. Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Aşadar, decizia recurată este pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1200 şi 1202 C. civ., impunându-se admiterea excepţiei puterii lucrului judecat, în considerarea jurisprudenţei Instanţei supreme şi a deciziilor pronunţate în litigiile precedente. Totodată, în ceea ce priveşte decizia nr. 1849 din 15 aprilie 2013, reţinută de instanţa de apel ca având putere de lucru judecat, se solicită a se observa că aceasta priveşte un alt contract decât cel din prezenta cauză şi anumite raporturi contractuale distincte, între alte părţi, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a opera prezumţia lucrului judecat.

Se mai arată că decizia recurată este pronunţată cu interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi cu aplicarea greşită a legii, instanţa de apel schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind incident motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Astfel, din analiza dispoziţiilor contractului de asociere, rezultă cu evidentă că prestaţiile nu se calculează în modalitatea reţinută de instanţa de apel, ci prin raportare la modificările esenţiale ce au survenit ca urmare a diminuării suprafeţelor efectiv puse la dispoziţia A. şi pe cale de consecinţă şi a veniturilor realizate în cele 9 locaţii din cele 11, în care mai subzistă aportul PMB la asociere.

Prin urmare, în mod absolut eronat a reţinut instanţa de apel că prestaţiile datorate de A. reprezintă un procent din încasările lunare pe care asociatul le realizează, ignorând voinţa părţilor concretizată în contractul încheiat şi mecanismul de calcul al profitului fiecăreia dintre părţi prin raportare la esenţa şi natura unui contract de asociere.

Or, potrivit art. 977 C. civ. „Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, dar nu după sensul literal al termenilor". Dispoziţiile art. 977 sunt completate cu prevederile art. 982 şi urm. C. civ.: „toate clauzele convenţiei se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg", atunci când exista îndoială, clauzele interpretându-se în favoarea celui care se obligă. în cauză, instanţa de apel a realizat o interpretare trunchiată a prevederilor contractului de asociere, dând valenţă greşită voinţei părţilor exprimată în dispoziţiile contractuale.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti nu a reţinut o serie de aspecte fundamentale soluţionării cauzei, respectiv faptul că părţile au prevăzut interdependenţa obligaţiei subscrisei de a achita un procent din încasări/combustibilul de obligaţia PMB de a pune la dispoziţie în integralitate suprafeţele de teren convenite, deoarece:

- conform prevederilor art. 1.2 din contractul de asociere, asocierea are ca obiect construirea şi exploatarea unei reţele de staţii de carburanţi pe baza contribuţiilor specifice ale fiecărei părţi;

- conform art. 1.3 din contract, reţeaua de staţii de carburanţi va fi amplasată pe terenurile menţionate în Anexa 1;

- conform art. 1.4. din contract, în cazul în care, din motive juridice, urbanistice sau de orice fel, amplasamentele selectate nu pot fi atribuite destinaţiei propuse, părţile sunt de acord să înlocuiască terenurile respective:

- intimata-reclamantă s-a obligat să predea recurentei un număr de 11 locaţii destinate construirii staţiilor de benzină, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 1.2., art. 2.1., art. 5.1.1., art. 5.1.2 şi 5.1.5. din contract, însă şi-a încălcat obligaţia de garanta că este proprietarul necontestat al terenurilor prevăzute în Anexa 1 şi de a ţine terenurile libere de orice posesie şi/sau posibile pretenţii pe întreaga durată de validitate a contractului, aspecte necontestate de Municipiul Bucureşti.

Aşadar, în situaţia în care împărţirea profitului din art. 4 din contract nu depindea de suprafeţele de teren puse la dispoziţie iniţial, astfel cum apreciază în mod eronat instanţa de apel, părţile nu ar fi condiţionat executarea contractului de asociere de înlocuirea terenurilor în cazul dispariţiei acestora, interpretarea articolelor citate mai sus realizându-se prin coroborarea acestora şi luând în considerare şi faptul că în Anexa 1 la contract au fost menţionate toate suprafeţele iniţiale, nediminuate, pentru cele 11 locaţii.

În plus, esenţa încheierii unui contract de asociere rezidă în contribuţia fiecăreia dintre părţi şi împărţirea profitului prin raportare la aceste contribuţii. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât singura contribuţie a intimatei-reclamante în Contractul de asociere era să pună la dispoziţie şi să predea terenurile, în suprafeţele agreate iniţial, conform Anexei nr. 1 la contract, rezultă că şi profitul obţinut de PMB trebuie să se raporteze, direct proporţional, la propria contribuţie, astfel cum a fost aceasta diminuată.

Acest aspect este confirmat şi de Nota de fundamentare aferentă Actului adiţional 2, Anexa 1 la concluziile scrise depuse în faţa instanţei de apel, unde părţile agreează că:

- diminuarea proporţională a veniturilor PMB este calculată atât pentru suma minimă garantată cât şi pentru participarea la profit, având în vedere că acestea sunt plăţi alternative (...) nediminuarea acestor condiţii ar pune firma B. în situaţia de a plăti de două ori pentru suprafaţa de teren pe care o deţine, respectiv o dată foştilor proprietari prin achiziţionarea terenului acestora şi a doua oară către PMB".

- în cazul în care şi alţi foşti proprietari îşi vor redobândi titlurile de proprietate ulterior încheierii prezentului act adiţional, plăţile PMB vor fi diminuate astfel:

- suma minimă garantată se va diminua proporţional cu suprafaţa deţinută de PMB (...);

- pentru împărţirea profitului valorile vor fi diminuate cu diferenţa dintre valorile menţionate (...) proporţional cu descreşterea suprafeţei.

Or, instanţa de apel a ignorat sensul neîndoielnic al tuturor prevederilor contractuale indicate mai sus ce impune reducerea prestaţiei recurentei prin raportare la diminuările terenurilor puse la dispoziţie de Municipiul Bucureşti, având în vedere că executarea contractului în maniera dorită de PMB s-ar concretiza de facto în achitarea de două ori a preţului pentru terenurile utilizate, lucru de neacceptat, fiind afectat în mod grav echilibrul contractual.

Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi să se admită teza instanţei de apel şi s-ar face un exerciţiu simplu de imaginaţie prin raportare la locaţiile ce nu mai sunt deloc deţinute de intimata-reclamantă ar însemna ca A. să fie obligată şi pentru acestea la plata prestaţiilor conform contractului iniţial, deşi în prezent ele nu mai există în patrimoniul Municipiului Bucureşti, lucru de o absurditate vădită, reprezentând o îmbogăţire fără justă cauză.

În ceea ce priveşte plata penalităţilor, constatate în mod nelegal ca fiind datorate de către instanţa de apel, conform art. 4.9 din Contract, acestea se impun a fi respinse, pentru motivele arătate anterior cu privire la debitul principal, având în vedere principiul accesorium sequitur principale.

Prin cererea de recurs pârâta a mai solicitat suspendarea executării silite a deciziei atacate până la soluţionarea căii de atac promovată.

Cererea de suspendare a executării silite s-a respins ca neîntemeiată pentru motivele prezentate pe larg în cuprinsul încheierii de şedinţă dată în Camera de Consiliu la 03 februarie 2015.

Prin întâmpinarea la recursul declarat de Municipiul Bucureşti, recurenta-pârâtă a invocat şi excepţia nulităţii recursului promovat de reclamant cu motivarea că această cale de atac nu a fost motivată potrivit prevederilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. S-a susţinut că Municipiul Bucureşti invocă în fapt, interpretarea greşită a probelor de către instanţa de apel, respectiv reţinerea eronată a anumitor aspecte din cuprinsul raportului de expertiză, deci anumite vicii ale probelor şi nu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, niciunul din argumentele formulate neputându-se circumscrie textului art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocat numai în mod formal şi generic.

În şedinţa publică din 31 martie 2015 Înalta Curte a pus în discuţia părţilor prezente excepţia nulităţii recursului declarat de către reclamant şi excepţia tardivităţii dezvoltării unuia dintre motivele de recurs invocate de reclamant, şi-anume a celui vizând neacordarea de T.V.A., excepţii invocate de recurenta-pârâtă şi apoi a acordat cuvântul şi pe cererile de recurs ale părţilor.

Excepţiile invocate de către recurenta-pârâtă şi recursul declarat de aceasta împotriva deciziei instanţei de apel sunt nefondate.

Analizând cu prioritate excepţiile astfel cum au fost invocate se constată că nulitatea recursului reclamantului pentru nemotivare, respectiv pentru faptul că dezvoltarea motivelor de recurs de către acesta nu ar permite încadrare lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a fost pe larg susţinută prin întâmpinare de către pârâtă, că evocarea ulterioară a excepţiei nulităţii recursului reclamantului din perspectiva nemotivării în termen a unuia dintre motivele de recurs ce au vizat nelegala neacordare a T.V.A.-ului nu poate fi examinată separat de prima excepţie şi de contextul întregului recurs declarat de Municipiul Bucureşti şi că nici nu s-ar putea reţine că s-a procedat la dezvoltarea vreunui motiv de recurs în mod separat şi ulterior cererii de recurs în lipsa voinţei părţii sub acest aspect. Nota Direcţiei juridice emisă de Primăria Municipiului Bucureşti din 28 octombrie 2014 care a fost depusă la dosarul de recurs de către recurentul-reclamant nu poate avea semnificaţia dezvoltării unui motiv de recurs după împlinirea termenului legal în care se putea motiva recursul, cum în mod eronat consideră recurenta-pârâtă, fiind evidentă intenţia părţii de a ataşa la dosar un înscris în justificarea pretenţiilor deja exprimate; cu atât mai mult cu cât respectiva notă este anterioară recursului promovat în data de 10 decembrie 2014.

În atare situaţie, Înalta Curte a reţinut şi a examinat excepţia nulităţii recursului promovat de către reclamant din perspectiva art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., apreciind că nu îşi găseşte aplicabilitatea art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate decât sub aspectul legalităţii acesteia.

Deşi recurenta-pârâtă susţine că niciunul din argumentele formulate de către recurentul Municipiul Bucureşti nu se circumscrie textului art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., text de lege care s-ar fi invocat numai în mod formal şi generic, se constată că acesta din urmă a formulat critici şi a dezvoltat motive de recurs ce au permis în concret să se exercite controlul judiciar în recurs, cum se poate observa până acum din considerentele deciziei, ceea ce prin raportare la dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. conduce la respingerea excepţiei nulităţii recursului pe care a invocat-o SC F. SRL (fosta SC A. SRL).

În ceea ce priveşte hotărârea instanţei de apel prin care s-a respins excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă se constată temeinicia şi legalitatea ei, fiind dată cu respectarea art. 969-970 C. civ. A susţinut pârâta că reclamantul nu îi poate pretinde executarea întocmai a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de asociere din anul 1995 din perspectiva obligării ei la plata sumelor datorate cu titlu de cotă de asociere, în baza art. 4.3.1 şi art. 4.4 din contract, câtă vreme reclamantul la rândul lui nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia rezultată din asociere, aceea de a-i pune la dispoziţie terenurile destinate staţiilor de benzină. În acest context pârâta se arată nemulţumită de prestaţia reclamantului care din cele 11 locaţii convenite a i le preda a înţeles să îi pună la dispoziţie doar 9. Mai arată aceasta că reclamantul nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 5.1.2. din contract de a ţine terenurile libere de orice posesie şi/sau posibile pretenţii pe întreaga durată de validitate a contractului.

Susţinerile pârâtei sunt neîntemeiate deoarece sumele solicitate de reclamant reprezintă, aşa cum a susţinut şi acesta, obligaţii aferente amplasamentelor predate. Art. 4.3. din contractul părţilor reglementează modul de împărţire al profitului între asociaţi, profit care se calculează prin raportare la activitatea de distribuire carburanţi [art. 4.3.1 lit. a)] şi la activităţile conexe desfăşurate efectiv de pârâtă în staţiile de benzină [art. 4.3.1 lit. b)]. Împrejurarea că în timp s-au diminuat anumite suprafeţe de teren ca urmare a restituirii lor către adevăraţii proprietari (cum s-a întâmplat în cazul amplasamentului staţiei din Calea BB. sau în cazul aplasamentului staţiei din Şos. CC., ce au impus şi încheierea de acte adiţionale) nu poate fi avută în vedere ca argument pentru neplata cotei de profit datorată prin raportare la ampasamentele efectiv predate pârâtei şi nu poate lipsi de efecte convenţia părţilor prin care acestea au convenit ca reclamantului să-i fie garantată de către pârâtă plata unei sume minime anuale, menţionată în art. 4.2, în cazul în care cota ce-i revine Municipiului Bucureşti conform art. 4.3.1 precizat mai sus, va fi inferioară acestora.

Aşadar prezintă relevanţă faptul că pârâta a obţinut profit în perioada 2008-2009 prin raportare la volumul vânzărilor de carburanţi şi la cel din activităţile conexe desfăşurate în staţiile de benzină situate pe terenurile ce i-au fost puse la dispoziţie de către reclamant (cu excepţia semestrului 1 pentru staţia Olteniţei pentru care s-a luat în considerare suma minimă garantată), cum s-a reţinut în dosar pe baza probelor administrate de către instanţa de apel. Această situaţie a atras incidenţa art. 4.3.1 din contract în condiţiile convenite de părţi iar pârâta nu poate refuza să-şi execute obligaţiile de plată decurgând din împărţirea profitului şi să se prevaleze de excepţia de neexecutare a contractului în integralitatea lui în ideea că s-ar fi diminuat anumite suprafeţe de teren destinate staţiilor de benzină. Prezintă importanţă locaţiile efectiv predate şi contabilizate în mod separat de către reclamant pentru care s-a solicitat cota de asociere.

În dosar nu poate fi vorba nici despre încălcarea puterii de lucru judecat, cum consideră pârâta-recurentă. Dosarele nr. x/3/2007 şi nr. x/3/2004 aparţinând Tribunalului Bucureşti invocate în justificarea acestui punct de vedere de către pârâtă au permis soluţionarea anumitor chestiuni litigioase care s-au grevat pe acelaşi contract şi între aceleaşi părţi fără a putea fi considerate că au dezlegat problemele de fapt şi de drept din prezenta cauză. Spre exemplu, în Dosarul nr. x/3/2007 s-a reţinut în mod irevocabil faptul că Municipiul Bucureşti a pus la dispoziţia SC C. SA (actuala pârâtă din cauza de faţă) un număr de 9 locaţii din cele 11 convenite prin contract şi că societatea îi datorează primului anumite sume de bani cu titlu de cotă de profit pentru anul 2004-2005, sume achitate deja de către societate, ţinând cont şi de diminuarea suprafeţelor de teren predate. În acest context s-a reţinut că Municipiului Bucureşti nu i se pot acorda alte sume de bani solicitate în plus şi că este întemeiată excepţia de neexecutare a contractului invocată de societatea asociată prin raportare la neexecutarea parţială a contractului de către Municipiul Bucureşti.

În cazul de faţă se solicită cota de profit cuvenită Municipiului Bucureşti pe perioada 2008-2009 în temeiul art. 4.3.1.din contractul părţilor şi în considerarea staţiilor de benzină operaţionale care se află amplasate pe terenurile puse la dispoziţia pârâtei de către reclamant, aşa încât nu se poate considera că printr-un alt proces s-ar fi stabilit contrariul celor reţinute de către instanţa de apel or că excepţia de neexecutare a contractului invocată cu succes de către pârâtă în alt dosar şi într-un alt context (de a se înlătura o parte din sumele solicitate de Municipiul Bucureşti pentru o altă perioadă) va fi de actualitate în permanenţă, indiferent de pretenţiile formulate, de faptul derulării în continuare a convenţiei părţilor în termenii agreaţi şi de profitul obţinut de către pârâtă prin exploatarea unor terenuri aparţinând Municipiului Bucureşti.

În realitate reclamantul nu a introdus o nouă cerere prin care să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior astfel că nu se poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., cum consideră pârâta-recurentă.

Cât priveşte motivele de recurs întemeiate de către pârâtă pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. se observă cum în dezvoltarea lor se reiau criticile referitoare la modalitatea de interpretare a contractului de către instanţa de apel, că în continuare pe această cale se invocă faptul că prestaţiile pretinse de reclamant nu se calculează în modalitatea reţinută de instanţa de apel, ci prin raportare la modificările survenite ca urmare a diminuării suprafeţelor de teren puse la dispoziţia pârâtei şi că, în raport de cele deja soluţionate de Înalta Curte cu ocazia analizării excepţiei de neexecutare a contractului şi a excepţiei puterii de lucru judecat, se impune respingerea lor.

Faţă de cele expuse, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepţia nulităţii recursului reclamantului invocată de recurenta-pârâtă şi va respinge recursurile părţilor ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului reclamantei invocată de recurenta-pârâtă.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 947 din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 947 din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 31 martie 2015.