Compensation for restriction of property rights due to statutory right of use for underground high-voltage cable

Decizia nr. 974/2016

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 11 aprilie 2008, sub nr. x/4/2008, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC B. SA şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, obligarea primei pârâte la a ridica pe cheltuiala sa instalaţia electrică subterană de înaltă tensiune aflată pe proprietatea sa, obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General la a permite pârâtei SC B. SA amplasarea instalaţiei electrice de înaltă tensiune pe domeniul public al Municipiului Bucureşti, obligarea pârâtei SC B. SA la plata de despăgubiri în sumă de 5 euro/mp/zi de la data de 15 iunie 2007 şi până la efectiva îndeplinire a obligaţiei de ridicare a instalaţiei electrice.

În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din Bucureşti, potrivit Contractului autentificat din 11 noiembrie 2003 la B.N.P. C. Ulterior, certificatele de urbanism ce au fost eliberate au atestat că terenul este liber de sarcini şi nu există vreo piedică pentru ca reclamanta să se bucure pe deplin de proprietatea sa. La data de 15 iunie 2007, odată cu solicitarea de prelungire a certificatului de urbanism, reclamanta a aflat că nu poate realiza pe terenul proprietatea sa construcţia pe care intenţiona să o ridice, întrucât în subsolul terenului se află amplasată o instalaţie electrică de 110 kV. Împrejurările sus-menţionate, precum şi piedica în realizarea construcţiei îi afectează reclamantei dreptul său de proprietate, condiţie în care a solicitat obligarea pârâtelor la ridicarea instalaţiei electrice de înaltă tensiune, precum şi la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1073 - 1077 C. civ. raportat la art. 586 - 588 C. civ., art. 41 alin. (4) - (7) din Legea nr. 13/2007, art. 998 - 999 C. civ.

- Prin Sentinţa civilă nr. 6.556 din 4 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. x/4/2008, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

- Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 5.363 din 3 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. x/299/2009, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

- Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 411R din 22 februarie 2010, a respins ca tardiv recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 5.363 din 3 aprilie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la 6 mai 2010, sub nr. x/3/2010.

La termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2011, instanţa a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind dezdăunările, iar la termenul de judecată din 22 februarie 2010, reclamanta a micşorat câtimea pretenţiilor deduse judecăţii, solicitând obligarea pârâtei SC B. SA la plata de dezdăunări în sumă de 1.693.900 RON.

- Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Sentinţa comercială nr. 2.406 din 8 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2010, a respins, ca prematură, cererea reclamantei A. privind plata despăgubirilor şi ca neîntemeiată în rest cererea acesteia.

- Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 375 din 8 octombrie 2012, a admis apelul reclamantei A. declarat împotriva Sentinţei comerciale nr. 2.406 din 8 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că aceasta nu cuprinde motivarea în fapt şi în drept conform art. 261 C. proc. civ.

- Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 7.256 din 17 decembrie 2013, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii SC B. SA şi Municipiul Bucureşti prin Primar General în sensul că, a obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamată a sumei de 14.997,87 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum şi la plata lunară a sumei de 154,25 euro, în echivalent lei, calculată în continuare, cu începere din luna august 2013. A respins în rest cererea reclamantei, iar pârâta SC B. SA a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.280,18 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:

La 15 august 2003, s-a emis pe numele lui D., E. şi F., Titlul de proprietate nr. x/4, prin care aceştia deţineau în proprietate indiviză terenul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 370 mp.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 11 noiembrie 2003 de B.N.P. C., reclamanta A. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, liber de construcţii, fiind menţionată suprafaţa de 367,15 mp, liber de sarcini şi servituţi, pentru edificarea unei construcţii, obţinând în acest sens 3 certificate de urbanism, însă, prin adresa emisă de SC B. SA, i s-a adus la cunoştinţă că terenul respectiv este traversat de linia electrică subterană de înaltă tensiune (110.000 V) Filaret - Văcăreşti, care a fost pusă în funcţiune în anul 1986.

Totodată, SC B. SA i-a comunicat reclamantei că nu este de acord cu amplasamentul obiectivului, deoarece acesta afectează instalaţiile SDFEEB existente în zonă, respectiv cablul NT 110 kV St. Filaret - St. Văcăreşti, aducându-i-se la cunoştinţa reclamantei că poate opta între mai multe variante în vederea obţinerii unui aviz de amplasament favorabil: modificarea poziţiei obiectivului la distanţele minime faţă de instalaţiile SC B. SA; schimbarea amplasamentului pentru obiectivul nou; solicitarea eliberării amplasamentului prin devierea sau mutarea instalaţiilor, cu suportarea integrală a cheltuielilor aferente.

Prealabil, instanţa a constatat că se impune determinarea regimului juridic al terenului pe care se află amplasată instalaţia electrică respectivă, astfel cum a dispus în mod expres instanţa de apel, iar conform raportului de expertiză electroenergetică întocmit în cauză, precum şi în acord cu actele de la dosar, instalaţia electrică datează din anul 1986, aceasta fiind anterioară trecerii terenului în proprietate publică.

S-a reţinut că la data emiterii titlului de proprietate, în anul 2003, era în vigoare Legea nr. 318/2003 a energiei electrice care, la art. 37 alin. (4) prevedea că terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.

Deşi acest text de lege prevede expres că terenurile pe care se află reţelele electrice sunt în proprietatea publică, instanţa a considerat că nu poate să ignore existenţa titlului de proprietate emis în anul 2003, prin care terenul respectiv a fost trecut în proprietatea privată.

Aşadar, având în vedere titlul de proprietate, cu privire la care nu s-a făcut dovada anulării, precum şi relaţiile comunicate de Primăria Municipiului Bucureşti, coroborat cu faptul că pârâtele nu au făcut nicio dovadă în sensul că, după anul 2003, terenul s-ar fi aflat în continuare în domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, instanţa a reţinut că regimul juridic actual al acestuia este de teren aflat în proprietatea privată.

S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză electroenergetică, cablul ce traversează terenul proprietatea reclamantei are o lungime de 110 kV şi că pentru determinarea regimului juridic al acestui cablu, a drepturilor şi obligaţiilor părţilor existente la data intrării terenului în proprietate privată, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 8, pct. 23 şi pct. 35 din Legea nr. 318/2003, în sensul că, la momentul emiterii titlului de proprietate (când a avut loc trecerea terenului în proprietatea privată a persoanelor fizice), pe terenul respectiv exista o capacitate energetică, reprezentată de o reţea electrică de distribuţie, iar SC B. SA era operatorul de distribuţie, titular de licenţă pentru exploatarea comercială a acestei capacităţi.

Art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice se întinde pe toată durata funcţionării capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii.

Astfel, la momentul la care terenul respectiv a trecut în proprietatea privată a autorilor reclamantei, precum şi la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, era în vigoare Legea nr. 318/2003, care atribuia operatorului de distribuţie, titular al licenţei de exploatare, un drept de uz asupra terenului aflat în proprietate privată, pe toată durata existenţei capacităţii energetice, drept de uz ce se bucură de continuitate, întrucât a fost reglementat, în mod identic, şi prin Legea nr. 13/2007 a energiei electrice (art. 16 şi art. 19), în vigoare la data sesizării instanţei, care a abrogat Legea nr. 318/2003, precum şi prin Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale (art. 12 şi 14), în vigoare.

Aşadar, instanţa a constatat că, încă de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către autorii reclamantei şi de către reclamantă, terenul respectiv era afectat de o reţea de distribuţie a energiei electrice, executată anterior, în anul 1986, pentru care pârâta SC B. SA beneficiază, în temeiul legii, de un drept de uz, pe toată perioada funcţionării capacităţii energetice. Acest drept de uz îi conferă pârâtei anumite drepturi, prevăzute de dispoziţiile legale mai sus menţionate, constituind o limitare legală a prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei, în considerarea caracterului de utilitate publică a capacităţilor energetice.

Instanţa a mai reţinut că existenţa dreptului de uz nu este condiţionată de aspectul cunoaşterii de către titularii dreptului de proprietate asupra terenului a existenţei capacităţii energetice respective şi că simpla existenţă a acestei capacităţi energetice, înfiinţată anterior trecerii terenului în proprietate privată, este suficientă pentru recunoaşterea dreptului de uz, consacrat în mod expres prin lege. Desigur, reclamanta se poate îndrepta oricând împotriva vânzătorilor terenului, în temeiul răspunderii acestora pentru evicţiune, indiferent de atitudinea subiectivă a lor. Însă, dat fiind dreptul de uz al pârâtei SC B. SA asupra părţii din terenul proprietatea reclamantei care este afectat de capacitatea energetică, consacrat de lege, la care inclusiv expertul în specialitatea electroenergetică a făcut referire, s-a apreciat că reclamanta nu poate solicita şi obţine obligarea pârâtelor la mutarea respectivei instalaţii electrice, fiind ţinută a suporta limitările dreptului său de proprietate, justificate de un interes public. Totodată, instanţa a mai constatat că, potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, titularul dreptului de uz este operatorul de distribuţie, ca titular de licenţă, neavând relevanţă din această perspectivă faptul că este vorba de un operator privat.

Chemată a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, Curtea Constituţională a reţinut că aceste prevederi au caracter constituţional, nefiind vorba de o expropriere de fapt, dreptul de uz şi de servitute având drept scop "asigurarea valorificării fondului energetic, bun public de interes naţional, în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (7) din Constituţie, referitoare la obligaţia titularului dreptului de proprietate cu privire la respectarea oricăror sarcini ce îi revin potrivit legii sau obiceiului".

Din această perspectivă, conform dispoziţiilor instanţei de apel, a fost analizată şi oportunitatea mutării capacităţii energetice de pe terenul proprietate a reclamantei. Astfel, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză electroenergetică, conform cărora, există posibilitatea fizică a modificării traseului cablului, dar lungimea traseului ar creşte, în mod substanţial, datorită specificului tramei stradale din zonă, apărând astfel costuri suplimentare semnificative pentru devierea traseului. Expertul a mai menţionat că, pentru o lucrare de deviere de asemenea amploare, soluţia dată trebuie să rezulte în urma unui studiu de specialitate.

Aşadar, instanţa a apreciat ca neîntemeiate primele două capete de cerere.

Nu în ultimul rând, conform art. 37 alin. (7) din Legea nr. 318/2003, text preluat de art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice iniţiale ale utilizatorilor existenţi, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel care a generat modificarea. Aşadar, în temeiul acestor dispoziţii legale, pentru a obţine mutarea amplasamentului reţelei electrice, reclamanta trebuie să suporte cheltuielile aferente.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în integralitatea sa, instanţa a constatat că, potrivit dispoziţiilor instanţei de apel, se impune acordarea de despăgubiri reclamantei pentru afectarea dreptului său de proprietate, instanţa urmând să stabilească doar cuantumul acestor despăgubiri.

Conform art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data iniţierii litigiului, proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări; activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, contrar susţinerilor reclamantei, instanţa a apreciat că nu se justifică acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren, ci doar pentru cea efectiv afectată de capacitatea energetică.

Potrivit raportului de expertiză electroenergetică, cablul în discuţie traversează terenul proprietate a reclamantei paralel cu gardul limită a proprietăţii, axul cablului fiind situat la o distanţă de 1,5 m de acest gard. De asemenea, expertul a arătat că este afectată suprafaţa de 80 mp, ceea ce reprezintă mai puţin de 25% din suprafaţa întregii proprietăţi, fiind astfel de presupus că un aviz favorabil condiţionat de respectarea normelor legale, acordat de distribuitorul de electricitate, ar favoriza stingerea litigiului. Nu în ultimul rând, potrivit expertului, construcţia ce s-ar realiza pe terenul obiect al litigiului s-ar putea ridica în înălţime, lăsând la sol o zonă liberă pe traseul cablului de 110 kV, pe suprafaţa menţionată mai sus, dar care s-ar mărgini la o înălţime rezonabilă (de exemplu 3 - 4 m) deasupra căreia ar putea fi folosită în beneficiul proprietăţii şi suprafaţa care la sol trebuie lăsată liberă din considerente de protecţie şi siguranţă a instalaţiilor.

Instanţa a reţinut că nu este afectată întreaga suprafaţă de teren, ci doar aproximativ 25% din aceasta şi, dacă s-ar reface planul de amplasament al construcţiei cu respectarea zonei de protecţie şi siguranţă, reclamanta ar putea obţine un aviz favorabil pentru construire. Prin urmare, reclamanta nu este împiedicată, în mod absolut, să ridice o construcţie pe terenul respectiv, fiind ţinută doar a asigura protecţia zonei afectate. De altfel, din adresa emisă de SC B. SA a rezultat că aceasta i-a propus reclamantei şi variante în care era posibilă realizarea construcţiei fără modificarea amplasamentului reţelei electrice, prin modificarea poziţiei obiectivului la distanţele minime faţă de instalaţii, respectiv prin schimbarea amplasamentului pentru obiectivul nou.

În atare condiţii, instanţa a acordat reclamantei contravaloarea lipsei de folosinţă doar pentru suprafaţa de teren afectată de capacitatea energetică, fiind vorba de 80 mp.

În determinarea sumei la care este îndreptăţită reclamanta, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în construcţii, întocmit de expert G., prin care a fost determinată contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă suprafeţei afectate, pe perioada iunie 2006 - iulie 2013, ajungându-se la valoarea de 17.406 euro.

Instanţa nu a acordat însă reclamantei întreaga sumă determinată de expertul în construcţii, având în vedere că, din eroare, expertului i s-a comunicat o perioadă greşită de referinţă. Astfel, deşi prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat despăgubiri cu începere din luna iunie 2007, expertul a calculat despăgubirile cu începere din luna iunie 2006, cu un an înainte. Prin urmare, având în vedere tabelul întocmit de către expert, instanţa a determinat suma care i se cuvenea reclamantei conform cererii formulate, pentru perioada 15 iunie 2007 - iulie 2013, scăzând din suma totală determinată de expert valoarea aferentă perioadei iunie 2006 - mai 2007, precum şi jumătate din valoarea aferentă lunii iunie 2007, rezultând suma totală de 14.999,87 euro, care se cuvine reclamantei, conform limitelor învestirii.

Cât priveşte obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză în construcţii, instanţa a constatat că acestea vizează în esenţă împrejurarea că expertul desemnat nu a luat în considerare unele realităţi incontestabile, precum faptul că terenul se află în imediata apropiere a traseelor de transport, în apropierea spaţiilor comerciale şi a instituţiilor socio-urbane, în apropiere de Parcul Tineretului, că în imediata vecinătate sunt case, curţi şi blocuri, pe stradă există reţele electrice, apă, canalizare, gaze naturale, faptul că este vorba de un teren prevăzut cu utilităţi în incintă, iar nu doar la stradă, şi că nu a luat în considerare Standardele Internaţionale de evaluare, ediţia 2011, şi informaţiile furnizate de Îndreptarul tehnic pentru evaluare imediată la preţul zilei.

Referitor la aceste obiecţiuni, instanţa a constatat că expertul a formulat răspuns convingător, arătând că terenurile din oferte se vând în vederea construirii, iar această utilizare este facilitată de prezenţa reţelelor de utilităţi stradale, prezenţa utilităţilor în incintă nefiind un avantaj. A arătat expertul că statisticile se referă numai la apartamente, deoarece ofertele publicate pentru alte imobile, inclusiv terenuri, sunt prea puţine şi diverse pentru a permite o analiză statică, că nici Standardele internaţionale de evaluare şi nici Institutul Naţional de Statistică nu prezintă nici oferte, nici tranzacţii, iar Îndreptarul tehnic pentru evaluare imediată la preţul zilei se referă la costurile elementelor de construcţii, preţurile indicate fiind generale şi informative, necuprinzând detalii pentru fiecare teren şi neputând înlocui comparaţia cu tranzacţiile. Nu în ultimul rând, expertul a aplicat corecţii individuale la preţurile unitare din fiecare ofertă, toate ofertele aflându-se în imediata apropiere a terenului evaluat.

Prin urmare, având în vedere faptul că raportul de expertiză în construcţii şi răspunsul expertului la obiecţiuni au fost temeinic motivate de expert, instanţa a apreciat că simpla intenţie a reclamantei de a obţine o valoare mai mare a despăgubirilor nu justifică efectuarea unei contraexpertize în cauză.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a admis în parte cererea şi a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 14.999,87 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum şi la plata lunară a sumei de 154,25 euro, în echivalent lei, calculată în continuare, cu începere din luna august 2013, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă, determinată la nivelul ultimei luni din perioada expertizată şi numai pentru suprafaţa de 80 mp afectată de capacitatea energetică.

Prin acordarea unor despăgubiri echitabile, ca echivalent al îngrădirii dreptului de proprietate al reclamantei, instanţa a apreciat că se păstrează justul echilibru care trebuie să existe între interesul particular al acesteia şi interesul general care, în cauză, vizează capacitatea energetică a Municipiului Bucureşti, nefiind încălcat art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Instanţa a respins în rest cererea ca neîntemeiată, având în vedere dreptul de uz de care beneficiază pârâta SC B. SA asupra suprafeţei de teren afectată de capacitatea energetică şi luând în considerare faptul că măsura mutării amplasamentului cablului electric nu este una oportună. Desigur, din proprie iniţiativă, pentru a evita plata în continuare a despăgubirilor lunare, pârâta poate să procedeze la găsirea unor soluţii alternative privind amplasamentul reţelei electrice.

În prezenta cauză, instanţa a constatat că pârâta SC B. SA a căzut în pretenţii prin admiterea în parte a acţiunii, motiv pentru care a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei totale de 13.280,18 RON cheltuieli de judecată, compusă din suma de 2.574,68 RON taxă de timbru calculată la valoarea pretenţiilor admise (luând în considerare valoarea în lei a pretenţiilor, calculată la cursul valutar menţionat în raportul de expertiză în construcţii), 5 RON timbru judiciar, 10,50 RON taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar din apel, 2.500 RON onorariu expertiză electroenergetică, 1.500 RON onorariu expertiză în construcţii, 6.690 RON onorariu de avocat, conform dovezilor de la dosarul cauzei.

- Prin Decizia civilă nr. 265 din 18 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 7.256 din 17 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A admis apelul formulat de pârâta SC B. SA şi drept urmare, a dispus schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin Decizia nr. 3.521 din 11 noiembrie 2014, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 265 din 18 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A respins recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiaşi decizii, ca inadmisibil.

- În rejudecarea cauzei după casare, prin Decizia civilă nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. şi de pârâta SC B. SA Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 7.256 din 17 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în raport de probatorul administrat în cauză, Curtea a reţinut următoarele:

- În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC B. SA, Curtea a reţinut că, prima instanţă a făcut o justă analiză şi interpretare a prevederilor legale speciale aplicabile domeniului energiei electrice în raport de situaţia concretă a cauzei şi anume a constatat că, potrivit actelor de la dosar, la data de 15 august 2003 s-a emis Titlul de proprietate pe numele foştilor proprietari D., E. şi F. pentru terenul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 370 mp.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 11 noiembrie 2003 de B.N.P. C., reclamanta A. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, liber de construcţii, de sarcini şi servituţi.

Prin retrocedarea terenului şi emiterea titlului de proprietate mai sus menţionat bunul a trecut în proprietatea privată a unor persoane fizice şi ulterior, prin cumpărare în proprietatea reclamantei. Nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel, apelanta SC B. SA nu a administrat nici o probă care să releve că terenul se află în continuare în domeniul public al statutului sau al unităţilor administrativ-teritoriale astfel că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că terenul în litigiu este proprietatea privată a reclamantei.

Pe acest teren este amplasată o instalaţie subterană de distribuţie a energiei electrice încă din anul 1986, pentru care SC B. SA, ca operator de distribuţie în calitate de titular de licenţă beneficiază în temeiul legii de un drept de uz pe toată perioada de funcţionare a capacităţii energetice.

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, în vigoare la data trecerii terenului în proprietate privată, titularul dreptului de proprietate asupra terenului afectat de acest drept de uz este ţinut să respecte sarcina ce îi revine potrivit legii sau obiceiului.

De altfel, cu privire la aceste aspecte, respectiv că terenul în litigiu se află în proprietatea reclamantei şi că prin existenţa în continuare a cablului subteran de 110 kV este afectată exercitarea deplină a dreptului de proprietate asupra terenului a statuat în primul ciclu procesual Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 375 din 8 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2010.

Contrar afirmaţiilor pârâtei SC B. SA, Curtea a constatat că în considerentele acestei decizii s-a reţinut că, în speţă, dreptul reclamantei A. este afectat în însăşi substanţa sa şi devine precară, dată fiind interdicţia de a construi determinată de existenţa cablului subteran şi că dreptul de uz şi servitute instituite prin lege asupra proprietăţii private a unui terţ reprezintă o limitare a dreptului de proprietate al acestuia şi în lipsa unei despăgubiri restrângerea exercitării folosinţei bunului apare ca o sarcină excesivă şi împovărătoare pentru proprietar, iar pentru menţinerea unui just echilibru între interesul general şi cel particular, în virtutea principiului echităţii şi al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unor despăgubiri care să asigure acoperirea prejudiciului suportat de către proprietar prin restrângerea prerogativelor prevăzute de art. 480 C. civ., art. 44 alin. (5) din Constituţie, art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, asupra cerinţelor prevăzute pentru admisibilitatea răspunderii civile delictuale (prejudiciu, faptă şi legătură de cauzalitate) s-a pronunţat însăşi instanţa de apel în decizia mai sus menţionată, aceasta reţinând că reclamata suferă un prejudiciu, cauzat de existenţa instalaţiei de distribuţie a energiei electrice aparţinând pârâtei SC B. SA şi că există o legătură de cauzalitate evidentă între restrângerea exercitării dreptului de proprietate al reclamantei A. şi dreptul de uz aparţinând pârâtei SC B. SA.

A apreciat ca neîntemeiată şi critică potrivit căreia instanţa a acordat despăgubiri fără a analiza întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. În urma administrării probei cu două expertize de specialitate, energoelectrică şi evaluatorie, instanţa de fond a apreciat că reclamantei i se cuvin despăgubiri numai pentru suprafaţa de teren afectată de existenţa cablului subteran aparţinând SC B. SA nu aşa cum a solicitat reclamanta, pentru toată suprafaţă de teren.

- În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanta A., Curtea a reţinut că aceasta a criticat acordarea despăgubirilor doar pentru suprafaţa de teren efectiv afectată de existenţa instalaţiei electrice subterane - 80 mp şi nu pentru întregul teren în suprafaţă de 367,15 mp, susţinând că dreptul său de proprietate este afectat în totalitatea sa în considerarea situaţiei speciale în care se află reclamanta şi a intenţiei cu care a fost achiziţionat imobilul - construirea unei locuinţe fapt imposibil până în prezent ca urmare a avizelor negative emise de către SC B. SA.

Reclamanta A. a criticat şi soluţiile de respingere a capetelor de cerere 1 şi 2 privind obligarea pârâtei SC B. SA la ridicarea, pe cheltuiala sa, a cablului electric subteran şi amplasarea acestuia pe domeniul public al Municipiului Bucureşti.

Referitor la cererea reclamantei de ridicare a instalaţiei electrice de pe terenul proprietatea sa şi amplasarea acesteia pe domeniul public al Municipiului Bucureşti, Curtea a constatat că instanţa de fond a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară de specialitate electroenergetică, potrivit căreia există posibilitatea tehnică a modificării traseului cablului subteran însă lungimea traseului ar creşte foarte mult datorită specificului tramei stradale din acea zonă şi care determină costuri suplimentare semnificative pentru devierea traseului şi că pentru realizarea unei lucrări de o asemenea amploare este necesar un studiu de specialitate pentru găsirea soluţiei tehnice potrivite.

Curtea a considerat că toate aceste argumente ale expertului tehnic care au fundamentat temeinicia soluţiei adoptate de prima instanţă, respectiv că mutarea cablului electric subteran de pe terenul reclamantei nu este oportună, reţinând că pârâta SC B. SA este titulara dreptului de uz asupra suprafeţei de teren afectată de acea capacitate energetică subterană.

Referitor la neacordarea despăgubirilor constând în contravaloare lipsă de folosinţă pentru întreaga suprafaţă de teren, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în cauză şi anume că instalaţia electrică subterană traversează terenul reclamantei paralel cu gardul limită a proprietăţii, axul cablului fiind situat la o distanţă de 1,5 m de gard, fiind afectată potrivit măsurătorilor expertului tehnic de specialitate energoelectrică, o suprafaţă de 80 mp.

Prin urmare, în mod just, a apreciat instanţa de fond că reclamanta nu este împiedicată să edifice o construcţie pe acest teren ci, doar că este ţinută să asigure protecţia zonei afectate şi că o refacere a planului de amplasament a construcţiei cu respectarea acestei zone de siguranţă şi protecţie ar conduce la obţinerea unui aviz favorabil din partea SC B. SA.

În acest context, s-a reţinut faptul că pârâta SC B. SA prin Adresa nr. x/4 i-a oferit reclamantei mai multe variante privind realizarea imobilului fără modificarea poziţiei instalaţiei electrice, prin modificarea poziţiei obiectivului la distanţe minime faţă de instalaţie.

Curtea a reţinut şi împrejurarea că, ulterior pronunţării sentinţei ce face obiectul apelului, în anul 2014, la data de 29 aprilie 2014 SC B. SA a emis un aviz favorabil pentru suprafaţa de teren de 287 mp în vederea edificării unei construcţii, astfel că reclamanta A. are posibilitatea realizării unei construcţii pe o suprafaţă de 287 mp, mai puţin pe cei 80 mp afectaţi de cablul subteran, ceea ce înseamnă că prejudiciul suferit de reclamantă prin existenţa capacităţii energetice pe terenul proprietatea sa se referă doar la suprafaţa de 80 mp.

Critica referitoare la valoarea modică a cuantumului despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosinţă aşa cum a stabilit raportul de expertiză evaluatorie administrat de către instanţa de fond, este neîntemeiată.

Astfel, în calea de atac a apelului s-a încuviinţat reclamantei şi s-a administrat proba cu o expertiză evaluatorie în care expertul tehnic de specialitate, H. a calculat pentru suprafaţa de 80 mp o despăgubire în sumă de 10.032 euro, deci, o sumă mult mai mică decât suma de 14.997,87 euro acordată prin sentinţa apelată în baza raportului de expertiză administrat ca probă la fond, ceea ce conduce la concluzia că valoarea stabilită prin primul raport de expertiză nu este deloc modică.

În acest context, Curtea a apreciat că suma de 14.997,87 euro pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum şi plata lunară a sumei de 154,25 euro începând cu luna august 2013 constituie o despăgubire justă şi echitabilă ce se cuvine reclamantei pentru prejudiciul suferit prin restrângerea posibilităţii exercitării dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 80 mp pe care se află cablul electric subteran al pârâtei SC B. SA şi pe care nu o poate folosi în scopul construirii unui imobil, fiind ţinută să respecte dreptul de uz acordat de legiuitor titularului reţelei electrice.

Totodată, nu poate fi omisă împrejurarea că, deşi la data de 29 aprilie 2014 reclamanta A. a obţinut avizul favorabil din partea pârâtei SC B. SA pentru edificarea unei construcţii pe terenul în suprafaţă de 287 mp cu respectarea zonei de protecţie a capacităţii energetice de pe teren, aviz valabil până la 26 martie 2015, nu s-a arătat de către reclamantă că ar fi început construirea imobilului, edificare împiedicată până la acel moment de lipsa unui aviz favorabil de la SC B. SA şi pentru care se considera prejudiciată.

În acest context, Curtea a considerat că solicitarea reclamantei A. formulată la ultimul termen de judecată şi anume, de a obliga SC B. SA la plata despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de teren de 367 mp începând cu 15 iunie 2007 (data avizului negativ al SC B. SA) şi până la 25 iunie 2015, când a obţinut un nou aviz favorabil construirii imobilului nu poate fi primită, ţinând seama de faptul că nici după primul aviz favorabil reclamanta nu a început edificarea construcţiei, precum şi pentru faptul că toate drepturile trebuie exercitate cu bună-credinţă.

Instanţa a respins şi critica referitoare la soluţionarea eronată a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată constatând că prima instanţă a admis corect această cerere în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta SC B. SA să plătească reclamantei care a câştigat procesul cheltuieli de judecată calculate corespunzător pretenţiilor ce i-au fost admise.

- Împotriva Deciziei civile nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost precizată, acordarea de despăgubiri: 67.584 euro pentru prejudiciul reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 367 mp pentru perioada 15 iunie 2007 - 25 iunie 2015, respectiv de la data emiterii avizului negativ de SC B. SA şi până la data emiterii avizului de amplasament favorabil în vederea autorizării construcţiei şi contravaloarea despăgubirilor lunare, pentru uz şi servitute, pentru suprafaţa de 120 mp afectată de instalaţiile electrice amplasate pe aceasta, începând cu 15 iunie 2007 şi până la ridicarea/mutarea de pe terenul său a acestora, în sumă de 23.230 euro şi în continuare 230 euro/lună.

În criticile formulate, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut în esenţă următoarele:

- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, întrucât acestea nu au fost coroborate cu înscrisurile noi existente la dosar, cu referire la Avizul de amplasament favorabil din 25 iunie 2015, la Certificatul de urbanism din 4 august 2014 emis de Primăria Sector 4 şi la Avizul comisiei de coordonare din 7 august 2015, care au modificat situaţia de fapt şi care au fost analizate individual, din care rezultă că din totalul suprafeţei de 367 mp, instalaţiile electrice amplasate pe terenul său, ocupă mai mult de 25%, întrucât Legea nr. 13/2007, ordinele A.N.R.E. nr. 4/2007 şi nr. 49/2007, îi impuneau şi alte activităţi restrictive, ce afectau o suprafaţă cu mult mai mare cunoscută sub denumirea de culoar de trecere, zonă de protecţie şi siguranţă, care este de 120 mp şi nu de 80 mp astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel.

- Soluţia este nelegală şi în ce priveşte neacordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 367 mp, în condiţiile în care Avizul de amplasament favorabil din 29 aprilie 2014 emis de SC B. SA, care deşi îi permitea să construiască pe o anumită suprafaţă din teren, acesta îi impunea şi o serie de restricţii, de condiţii abuzive faţă de Legea nr. 123/2012, ce vizau culoarul de trecere, zona de protecţie şi siguranţă, ce trebuiau respectate, pe lângă faptul că nu era posibilă începerea construcţiei întrucât la acea dată nu se cunoştea traseul cablului electric.

Recurenta consideră că, chiar dacă Avizul de amplasament favorabil din 25 iunie 2015 i-a permis să ridice construcţia doar pe 247 mp, era obligată să respecte restricţiile impuse de lege respectiv culoarul de trecere, zona de protecţie şi siguranţă, astfel că, contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 367 mp se impune a fi plătită de pârâtă pentru perioada 15 iunie 2007 - 25 iunie 2015, avându-se în vedere că în tot acest timp i-a fost afectat dreptul de proprietate fiind obligată la cheltuieli suplimentare pentru ridicarea casei pe plan vertical, instanţa încălcând principiul proporţionalităţii între interesul general şi cel individual prin acordarea de despăgubiri mult diminuate.

- Analizând recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Critica deciziei instanţei de apel sub aspectul că, aceasta a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, care nu au fost coroborate cu înscrisurile noi existente la dosar, Avizul de amplasament favorabil din 25 iunie 2015, Certificatul de urbanism din 4 august 2014 emis de Primăria Sector 4, Avizul comisiei de coordonare din 7 august 2015, care au modificat situaţia de fapt, şi din care rezultă că din totalul suprafeţei de 367 mp, instalaţiile electrice amplasate pe terenul său, ocupă mai mult de 25%, întrucât Legea nr. 13/2007, ordinele A.N.R.E. nr. 4/2007 şi nr. 49/2007, îi impuneau şi alte activităţi restrictive, ce afectează o suprafaţă cu mult mai mare cunoscută sub denumirea de culoar de trecere, zonă de protecţie şi siguranţă, care este de 120 mp şi nu de 80 mp astfel cum greşit a reţinut de instanţa de apel, nu poate fi primită întrucât aceasta nu se converteşte în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanţe şi-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt corect reţinute.

Argumentele aduse în sprijinul acestei susţineri demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivului de nelegalitate invocat, ci evidenţiază nemulţumirea recurentei reclamante sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţei instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.

Astfel se constată că, Curtea de Apel Bucureşti în virtutea caracterului devolutiv al apelului a stabilit situaţia de fapt, reţinând că pe terenul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 367 mp, proprietatea reclamantei, este amplasată o instalaţie subterană de distribuţie a energiei electrice încă din anul 1986, pentru care SC B. SA, ca operator de distribuţie în calitate de titular de licenţă beneficiază în temeiul legii de un drept de uz pe toată perioada de funcţionare a capacităţii energetice.

Prin Decizia civilă nr. 375 din 8 octombrie 2012, pronunţată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a apreciat că dreptul de proprietate al reclamantei A. asupra terenului menţionat este afectat de existenţa în continuare a cablului subteran de 110 kV, care este situat la o distanţă de 1,5 m de gard, potrivit măsurătorilor expertului tehnic de specialitate energoelectrică, întrucât dreptul de uz şi servitute instituite prin lege asupra proprietăţii private a unui terţ reprezintă o limitare a dreptului de proprietate al acestuia şi în lipsa unei despăgubiri restrângerea exercitării folosinţei bunului apare ca o sarcină excesivă şi împovărătoare pentru proprietar, iar pentru menţinerea unui just echilibru între interesul general şi cel particular, în virtutea principiului echităţii şi al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unor despăgubiri care să asigure acoperirea prejudiciului suportat de către proprietar prin restrângerea prerogativelor prevăzute de art. 480 C. civ., art. 44 alin. (5) din Constituţie, art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, asupra cerinţelor prevăzute pentru admisibilitatea răspunderii civile delictuale, a existenţei prejudiciului, a faptei ilicite şi a legăturii de cauzalitate dintre ele, s-a pronunţat însăşi instanţa de apel prin decizia mai sus menţionată, aceasta reţinând, în mod corect, că reclamata a suferit un prejudiciu, cauzat de existenţa instalaţiei de distribuţie a energiei electrice aparţinând pârâtei SC B. SA şi că există o legătură de cauzalitate evidentă între restrângerea exercitării dreptului de proprietate al reclamantei A. şi dreptul de uz aparţinând pârâtei SC B. SA.

Totodată se apreciază că, instanţa de apel în rejudecare, în mod corect, a respins apelul reclamantei menţinând soluţia instanţei de fond prin care s-au acordat despăgubiri reclamantei, constatându-se îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, numai pentru suprafaţa de teren de 80 mp, afectată de existenţa cablului subteran aparţinând SC B. SA şi nu pentru toată suprafaţă de teren cum a cerut aceasta.

- Nefondată este şi critica referitoare la neacordarea despăgubirilor constând în contravaloare lipsei de folosinţă pentru întreaga suprafaţă de teren, întrucât instanţa de apel, în mod just, a apreciat că reclamanta, conform Avizului favorabil din 29 aprilie 2014 emis de SC B. SA, are posibilitatea realizării unei construcţii pe o suprafaţă de 287 mp, mai puţin pe cei 80 mp afectaţi de cablul subteran menţionat, aceasta fiind ţinută să asigure doar protecţia zonei afectate, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a început construirea imobilului, edificare împiedicată până la acel moment de lipsa avizului favorabil de la SC B. SA şi pentru care se considera prejudiciată.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că nici solicitarea reclamantei A. de obligare a SC B. SA la plata despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de teren de 367 mp începând cu 15 iunie 2007, data avizului negativ al SC B. SA, şi până la 25 iunie 2015, când a obţinut un nou aviz favorabil construirii imobilului nu poate fi primită, avându-se în vedere că nici după primul aviz favorabil reclamanta nu a început edificarea construcţiei, precum şi că toate drepturile acesteia trebuie exercitate cu bună-credinţă.

În acest context, se reţine că, soluţia Curţii de Apel Bucureşti de respingere a apelului reclamantei, de menţinere a sentinţei instanţei de fond prin care a apreciat că obligarea pârâtei la plata sumei de 14.997,87 euro pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum şi la plata lunară a sumei de 154,25 euro începând cu luna august 2013 constituie o despăgubire justă şi echitabilă ce se cuvine reclamantei pentru prejudiciul suferit prin restrângerea posibilităţii exercitării dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 80 mp pe care se află cablul electric subteran al pârâtei SC B. SA şi pe care nu o poate folosi în scopul construirii unui imobil, este corectă, aceasta fiind ţinută să respecte dreptul de uz acordat de legiuitor titularului reţelei electrice.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că decizia instanţei de apel este legală întrucât au fost acordate despăgubiri echitabile, ca echivalent al îngrădirii dreptului de proprietate al reclamantei păstrându-se, astfel justul echilibru care trebuie să existe între interesul particular al acesteia şi interesul general care, în cauză, vizează capacitatea energetică a Municipiului Bucureşti, nefiind încălcat nici art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Aşa fiind, cum decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1390 A din 1 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilǎ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2016.

Procesat de GGC - N