Liability of thermal energy distributor for non-metered hot water losses and sewage services under statutory flat-rate norms and contract scope

Decizia nr. 970/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Reclamanta SC A. SA Focşani prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea în 14 ianuarie 2011, a chemat în judecată pârâta SC B. SA Focşani, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.214.013,46 lei reprezentând preţ al serviciilor prestate constând în furnizarea apei potabile şi preluarea apelor uzate în reţeaua publică de canalizare, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, cauza a fost strămutată la Tribunalul Buzău, la cererea SC B. SA Focşani.

Prin Sentinţa nr. 352 din 13 martie 2015, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SA Focşani şi a obligat pârâta SC B. SA Focşani la plata sumei de 88.567,63 lei şi de 2.300 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în primul rând că obiectul pretenţiilor reclamantei îl constituie suma totală de 1.214.013,46 lei, reprezentând 88.576,63 lei contravaloare apă rece şi 1.125.436,84 lei contravaloare servicii canalizare, aferentă unui număr de 16 facturi fiscale indicate în petitul acţiunii şi refuzate parţial la plată de pârâtă, ce au fost întocmite pentru servicii pretins prestate în intervalul decembrie 2007 - martie 2009.

S-a constatat că, în ce priveşte suma de 88.576,63 lei reprezentând contravaloare apă rece, aferentă cantităţii de 40.218 mc, livrată pârâtei în baza art. 1 din contractul nr. x/2001, în intervalul decembrie 2007 - martie 2008, pentru punctele de consum Centrala de producere energie termică şi electrică, sediul social al SC B. SA şi punctele termice ale pârâtei, expertul C. a reţinut că pârâta a refuzat la plată doar cantitatea de apă rece potabilă livrată în lunile ianuarie - martie 2008 inclusiv, cantitate de apă care s-a determinat pe baza contorilor de branşament. A reţinut expertul că deşi punctele termice nu sunt consemnate în anexa contractului nr. x/2001, livrarea apei reci a fost efectiv prestată şi în aceste puncte de reclamantă.

S-a mai reţinut prin sentinţă că pârâta a susţinut că din totalul de 1.805.342 mc apă potabilă facturată de reclamantă, a acceptat la plată contravaloarea a 1.765.124 mc apă reprezentând consumul aferent centralei termice, sediului său, consumul de apă de adaos din punctele termice şi consumul de apă rece necesară preparării apei calde menajere pentru consumatorii contorizaţi, şi a refuzat la plată doar cantitatea de 40.218 mc, a cărei valoare de 88.576,63 lei face obiectul prezentului litigiu, şi care reprezintă diferenţa între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizaţi şi consumul stabilit în mod pauşal de către reclamantă, diferenţă pe care aceasta trebuia să o factureze direct consumatorilor necontorizaţi.

Tribunalul a constatat că potrivit art. 2 din HCL Focşani nr. x/2004 şi art. 13 din HCL Focşani nr. y/2004, pentru consumatorii care nu au montaţi contori de apă caldă de consum la nivel de scară de bloc, facturarea apei reci din apa caldă pentru consum se va face de SC A. SA până la montarea de contori de apă caldă de consum şi încheierea de acte adiţionale cu SC B. SA.

Prin urmare, s-a reţinut că trebuie stabilit dacă, aşa cum a susţinut pârâta, cantitatea de 40.218 mc apă potabilă a cărei valoare de 88.576,63 lei face obiectul prezentului litigiu, reprezintă sau nu diferenţa între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizaţi şi consumul stabilit în mod pauşal de către reclamantă, diferenţă pe care reclamanta SC A. SA trebuia să o factureze direct consumatorilor necontorizaţi conform art. 2 din HCL Focşani nr. x/2004 şi art. 13 din HCL Focşani nr. y/2004.

Ca atare, s-a mai arătat că după cum s-a constatat din rapoartele de expertiză D. şi C., nici unul dintre experţi nu a reţinut faptul că la determinarea cantităţii totale de apă rece furnizată pârâtei, s-ar fi inclus de reclamantă şi cantităţi de apă rece reprezentând diferenţa între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizaţi şi consumul stabilit în mod pauşal de către reclamantă. Prin urmare, din probele administrate nu s-a putut releva faptul că respectiva cantitate de 40.218 mc apă potabilă în valoare de 88.576,63 lei ar reprezenta apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizaţi, aşa încât obligaţia de facturare a reclamantei să opereze direct către consumatorii necontorizaţi, conform art. 2 din HCL Focşani nr. x/2004 şi art. 13 din HCL Focşani nr. y/2004.

În plus, după cum a relevat expertul C., stabilirea cantităţii de apă rece livrate pârâtei s-a făcut în baza citirii lunare a contorilor de branşament, prezenţi în fiecare din punctele de consum aparţinând pârâtei SC B. SA (Centrala de producere energie termică şi electrică, sediul social al SC B. SA şi punctele termice). De asemenea, după cum a arătat expertul C. în răspunsul la obiecţiuni, potrivit Legii nr. 241/2006, punctul de delimitare între furnizorul de apă rece SC A. SA şi beneficiarul SC B. SA prin punctele sale termice îl constituie contorul de branşament prin care se face alimentarea cu apă a punctului termic.

A rezultă în cauză că, în mod corect s-a stabilit de către experţi cantitatea totală de apă potabilă rece furnizată de reclamantă pârâtei, cantitate care include şi cei 40.218 mc apă refuzaţi la plată de pârâtă, chiar dacă punctele termice din Mun.Focşani nu sunt incluse în Anexa 1 a contractului nr. x/2001 încheiat între părţi, din contract rezultă că acesta are ca obiect livrarea apei reci potabile, fără a se face vreo distincţie între punctele de consum aparţinând pârâtei, iar Anexa 1 conţine doar nişte fişe ale punctului de consum pentru categoria de folosinţă. Din conţinutul contractului nu a rezultat că acesta operează doar pentru punctele de consum pentru care s-au întocmit fişe, ci întocmirea acestor fişe constituie doar o operaţiune tehnică de identificare şi individualizare a punctului de consum. Prin urmare, nu s-ar fi putut reţine că, în opunere cu prevederile art. 1 din contractul nr. x/2001, pârâta nu ar datora contravaloarea apei reci livrate prin punctele termice întrucât pentru acestea nu s-au întocmit fişe ale punctului de consum.

În condiţiile în care în cauză nu s-a probat că această cantitate de apă rece ar constitui diferenţa între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizaţi şi consumul stabilit în mod pauşal de către reclamantă, diferenţă pe care reclamanta SC A. SA trebuia să o factureze direct consumatorilor necontorizaţi conform art. 2 din HCL Focşani nr. x/2004 şi art. 13 din HCL Focşani nr. y/2004, rezultă că pretenţiile reclamantei în ce priveşte contravaloarea celor 40.218 mc apă rece potabilă sunt întemeiate.

În ce priveşte contravaloarea serviciilor de preluare apă uzată în canalizare refuzate la plată pe intervalul decembrie 2007 - martie 2009, de 1.125.436,84 lei, tribunalul a constatat că după cum rezultă din raportul de expertiză C., acestea constau în servicii de canalizare a apei calde de consum din blocurile contorizate (iar nu a apei de canal rezultată din consumul propriu al pârâtei, pe care aceasta a achitat-o fără obiecţiuni). Această apă evacuată în sistemul de canalizare, corespunzătoare apei calde menajere înregistrată la consumatorii contorizaţi, nu a fost facturată acestor consumatori nici de reclamantă şi nici de pârâtă, ci reclamanta a facturat-o pârâtei.

Din art. 1 al HCL Focşani nr. x/2004 rezultă că pârâtei SC B. SA i s-a atribuit competenţa de a factura apa rece din apa caldă pentru consumatorii contorizaţi la nivel de scară de bloc, nu şi apa uzată pentru canalizare rezultată din consumul apei calde menajere. Aceleaşi atribuţii s-au stabilit pentru pârâtă şi prin art. 11 şi 12 din HCL Focşani nr. y/2004.

Art. 17 din HCL Focşani nr. y/2004 prevede expres că serviciul de canalizare aferent apei calde menajere a fost efectuat în continuare de furnizorul de apă potabilă (care în cauza de faţă este reclamanta SC A. SA), atât pentru consumatorii contorizaţi cât şi pentru cei necontorizaţi, direct acestora. Textul prevede deci explicit că prestarea acestui serviciu de canalizare se face de către furnizorul de apă potabilă SC A. SA, direct consumatorilor, contorizaţi sau necontorizaţi.

S-a apreciat că, reclamanta avea posibilitatea de a stabili cantitatea de canal aferentă apei calde de consum livrate consumatorilor contorizaţi, prin solicitarea de la pârâta SC B. SA a situaţiei consumurilor lunare de apă caldă menajeră (de consum), iar contravaloarea cantităţii de canal să fie inclusă în facturile pentru apa rece menajeră şi canalizare emise consumatorilor.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod greşit, prin nesocotirea prevederilor HCL Focşani nr. x/2004 şi nr. y/2004 reclamanta a facturat pârâtei suma de 1.125.436,84 lei reprezentând servicii de canalizare a apei calde de consum din blocurile contorizate, când de fapt trebuia să factureze această sumă, defalcat, direct consumatorilor contorizaţi, neexistând temei legal pentru a o factura pârâtei SC B. SA, iar contractul nr. x/2001 nu poate fi invocat în apărarea sa de către reclamantă, deoarece acesta are ca obiect livrarea şi preluarea în canalizare exclusiv a apei reci menajere, nu şi a apei calde, iar în plus, în calitate de operatori economici de interes public aflaţi în subordinea Consiliului Local Focşani, atât reclamanta cât şi pârâta au obligaţia de a respecta hotărârile de consiliu local care le reglementează modul de desfăşurare a activităţii.

În concluzie, instanţa a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei doar suma de 88.567,63 lei reprezentând contravaloarea apei reci furnizate, iar nu şi suma de 1.125.436,84 lei reprezentând servicii de canalizare a apei calde de consum din blocurile contorizate.

În ce priveşte cheltuielile de judecată, cum cererea reclamantei s-a admis doar în parte, instanţa în baza art. 276 C. proc. civ. a compensat în parte cheltuielile făcute de părţi, iar din cheltuielile rămase, în sumă de 23.251 lei efectuate de reclamantă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei doar un procent de 10%, corespunzător cuantumului procentual al pretenţiilor care au fost admise din totalul pretenţiilor solicitate.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri reclamanta SC A. SA Focşani (denumită în continuare SC A. SA Focşani) şi pârâta SC B. SA Focşani, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie:

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 439 din 15 iunie 2015 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B. SA Focşani împotriva Sentinţei nr. 352 din 13 martie 2015 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta SC A. SA Focşani.

A admis apelul formulat de reclamanta SC A. SA Focşani împotriva Sentinţei nr. 352 din 13 martie 2015 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta SC B. SA şi la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat pârâta la plata sumei de 33.434 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi în apel către reclamantă SC A. SA Focşani.

Examinând sentinţa, prin prisma criticilor din apelurile promovate, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale, instanţa a reţinut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suma de 1.214.013,46 lei refuzată la plată de pârâta SC B. SA, compusă din: 88.576,63 lei c/val a 40.218 mc apă şi 1.125436,84 lei c/val servicii de canalizare.

În fapt, contractul din 25 octombrie 2001, care a avut ca obiect furnizarea în folosul pârâtei SC B. SA a apei potabile şi preluarea în reţeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale şi meteorice, s-a încheiat între părţi anterior preluării de către pârâtă a distribuţiei energiei termice către consumatorii finali, cu toate acestea părţile nu au adus modificări în ceea ce priveşte facturarea apei reci.

Reclamanta SC A. SA Focşani, în baza acestui contract, a continuat să factureze cantitatea totală de apă rece furnizată, înregistrată de apometrele existente pe conducta de livrare a apei reci, de staţiile de hidrofor la intrarea în fiecare punct termic, precum şi canalizarea aferentă, pârâtei SC B. SA revenindu-i obligaţia de a refactura către populaţie, agenţi economici şi instituţii publice apa rece din apa caldă furnizată de reclamantă.

În derularea contractului au apărut neînţelegeri între părţi datorită diferenţei între apa livrată şi facturată pârâtei pe de o parte şi consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizaţi, pe de altă parte.

Cu privire la apelul formulat de pârâta SC B. SA, instanţa de apel a reţinut că:

În cauză, pârâta a susţinut că această diferenţă de apă de 40.218 mc refuzată la plată, a cărei contravaloare se ridică la suma de 88.576,63 lei, reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizaţi.

Aceste apărări au fost analizate şi considerate în mod corect ca neîntemeiate, apreciindu-se că normele care stabilesc consumul de apă necontorizat, respectiv sistemul pauşal reglementat prin STAS, nu permiteau ca diferenţa de consum la blocurile necontorizate să fie imputat consumatorilor, şi, drept urmare, sunt în sarcina societăţii care furnizează energia termică şi care administrează reţelele termice de distribuţie de apă caldă.

Faţă de cele reţinute, instanţa de apel a considerat ca fiind corectă soluţia primei instanţe care a conchis că pârâta trebuie să suporte consumul de apă rece necesar pentru prepararea apei calde care a intrat în reţeaua sa de distribuţie, urmând ca aceasta să datoreze şi contravaloarea serviciilor de canalizare aferente apei calde menajere conform art. 24 din contract.

În lipsa unor clauze contractuale exprese prin care părţile să reglementeze de comun acord situaţia diferenţelor între apa livrată şi facturată pârâtei pe de o parte şi consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizaţi, pe de altă parte, instanţa a reţinut că pârâtei îi revine obligaţia să achite contravaloarea întregii cantităţi de apă care a intrat în reţelele sale de distribuţie, această cantitate fiind necontestată.

S-a apreciat că întrucât existenţa diferenţei dintre consumul real necontorizat şi sistemul pauşal de facturare nu a fost dovedită, iar pârâta nu a indicat date tehnice sau argumente concludente prin care să probeze această afirmaţie, cât timp acest consum se stabileşte în baza unei prezumţii legale STAS care operează în favoarea reclamantei, nerăsturnată de pârâtă, criticile formulate în apel au fost apreciate ca neîntemeiate.

Cu privire la apelul formulat de reclamanta SC A. SA Focşani, s-a apreciat că:

Părţile au încheiat contractul nr. x/2001, în condiţiile art. 969 - 970 C. civ., al cărui obiect l-a constituit furnizarea în folosul pârâtei a apei potabile şi preluarea în reţeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale şi meteorice şi că, potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Potrivit clauzelor inserate de părţi la art. 8 şi 10 din contract, pârâta avea obligaţia, în calitate de beneficiar, să achite preţul prestării acestor două servicii, deci inclusiv contravaloarea serviciilor de canalizare şi că prima instanţă nu a aplicat corect prevederile Ordinului ANRE nr. 27 din 7 octombrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului pentru întocmirea procedurii de stabilire şi facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, precum şi HCL nr. x/2004 şi nr. y/2004 reţinând greşit că pârâta nu datorează aceste servicii.

Având în vedere cele arătate mai sus precum şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce derivă din litigiile anterioare existente între părţi în dosarele x/91/2007, y/91/2009, z/91/2009 şi w/91/2010, curtea a reţinut că pârâta datorează şi contravaloarea serviciilor de canalizare, astfel că a obligat pârâta SC B. SA şi la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta SC B. SA Focşani la plata sumei de 33.434 lei către reclamanta SC A. SA Focşani, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

Împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta SC B. SA Focşani, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului său şi respingerea apelului reclamantei, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.

Recurenta pârâtă, după o prezentare a situaţiei de fapt, prin criticile formulate a susţinut în esenţă următoarele:

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel i-a respins apelul menţinând dispoziţiile sentinţei de la fond privind obligarea sa la plata sumei de 88.567,63 lei reprezentând contravaloarea apei refuzate la plată, apreciind că nu s-ar fi făcut dovada că cei 40.218 mc apă potabilă ar reprezenta diferenţa între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizaţi şi consumul stabilit în mod pauşal de către reclamantă, interpretând eronat actul juridic dedus judecăţii.

În acest sens a arătat că instanţa de apel a ignorat probele administrate, respectiv expertiza tehnică de specialitate termoenergetică D., înscrisurile depuse la dosarul cauzei (refuzurile lunare la plată care sunt însoţite de calcule menite să motiveze acele refuzuri) şi recunoaşterile reclamantei, situaţie în raport de care apreciază că a făcut dovada că între consumul real de apă rece necesar preparării apei calde livrate consumatorilor finali necontorizaţi şi consumul facturat de reclamantă în sistem pauşal acestor consumatori, există o diferenţă de 40.218 mc, cantitate pe care am refuzat-o la plată şi care face obiectul prezentului litigiu.

Astfel, prin expertiza tehnică D., probă care a fost înlăturată în mod nejustificat de către instanţă, s-a stabilit, în mod ştiinţific şi documentat, că punctul de delimitare dintre instalaţiile reclamantei şi instalaţiile sale, punct în care urma a fi măsurat consumul de apă rece necesară preparării apei calde de consum, îl constituie contorii de apă caldă de consum montaţi la scările de bloc.

A arătat recurenta pârâtă şi că, din concluziile raportului de expertiză D. a rezultat că, în perioada în litigiu, societatea sa a preluat de la reclamanta SC A. SA Focşani, prin punctele de delimitare, cantitatea totală de apă potabilă pentru prepararea apei calde menajere (apă rece din apă caldă) de 1.765.172 mc, cantitate de apă a cărei contravaloare fost recunoscută la plată şi achitată, iar diferenţa de 40.218 mc a fost în mod justificat refuzată la plată.

Recurenta a mai susţinut că existenţa unei diferenţe între cantităţile de apă facturate societăţii şi cele efectiv consumate în folosul său (apa folosită în grupurile sanitare din sediul administrativ, sediile secundare şi punctele termice, precum şi apa folosită în procesele tehnologice ca apă de adaos - ambele categorii fiind contorizate) a fost sesizată lună de lună, această diferenţă rezultând din calculele efectuate şi transmise reclamantei, fiind anexate fiecărui refuz lunar la plată.

A mai precizat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv citirile lunare a contoarelor montate în staţiile hidrofor ale reclamantei, însoţite de citirile aparatelor de măsură certificate şi verificate metrologic montate în centrala de producere a energiei termice (pentru măsurarea apei de adaos), în fiecare punct termic în parte (tot pentru apa de adaos), la sediul administrativ şi la cel comercial (pentru apa folosită la grupurile sanitare), precum şi cele montate la nivel de scară de bloc, rezultă că diferenţa de apă de 40.2018 mc refuzată la plată reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizaţi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din HCL nr. x/2004, recurenta a considerat că toată această cantitate trebuia facturată de reclamantă direct acestor consumatori, şi nu ei, acesta fiind de altfel motivul pentru care, lună de lună a refuzat la plată cantităţile facturate în plus, considerându-le nedatorate şi fără temei legal sau contractual.

Situaţia de fapt expusă mai sus a fost recunoscută şi de intimata reclamantă prin conţinutul adresei din 13 mai 2002, în care se menţionează expres că "începând cu facturile aferente lunii mai 2002 apa rece din ACM va fi facturată de A. RA în sistem pauşal tuturor beneficiarilor iar diferenţele rezultate vor fi facturare societăţii dumneavoastră", prin schema grafică şi anexele la aceasta, în care explică provenienţa cantităţilor de apă şi canal pretinse în acţiune, din care rezultă că volumul de apă rece de 40.218 mc reprezintă tocmai diferenţa dintre consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizaţi şi consumul stabilit în mod pauşal de către reclamantă.

Recurenta pârâtă a mai arătat că, refuzurile sale lunare cu privire la anumite cantităţi de apă care i-au fost facturate s-au bazat pe următoarea formulă de calcul: din cantitatea totală înregistrată de apometrele montate în staţiile de hidrofor se scădea cantitatea înregistrată pe apometrele montate în centrală, în punctele termice, la sediul administrativ şi sediul comercial, precum şi cantitatea de apă furnizată consumatorilor de ACM contorizaţi la nivel de scară de bloc, iar diferenţa rezultată era clar că reprezenta consumul beneficiarilor de ACM necontorizaţi, consum care nu-i poate fi imputat şi care în, conformitate cu art. 2 din HCL nr. x/2004, trebuia facturat de reclamantă direct acestora din urmă.

Fiecare refuz la plată a fost însoţit de un calcul detaliat al cantităţilor de apă utilizate de B. SA (recunoscute la plată şi achitate), precum şi al cantităţilor refuzate la plată, astfel că reclamanta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut cantitatea reală de apă rece din ACM consumată de beneficiarii finali necontorizaţi, iar modul de calcul prezentat mai sus, a fost confirmat ca fiind corect şi în concordanţă cu prevederile HCL nr. x/2004 şi HCL nr. y/2004 de expertul tehnic ing. D. prin concluziile formulate în raportul de expertiză.

Faţă de cele expuse, a apreciat că a făcut dovada că volumul de 40.218 mc de apă reprezintă în fapt diferenţa între consumul real de apă rece necesară preparării apei calde menajere necontorizate şi consumul facturat de reclamantă în sistem pauşal direct beneficiarilor finali, diferenţă care, în conformitate cu art. 2 din HCL nr. x/2004 şi art. 13 din HCL nr. y/2004, trebuia facturată de reclamantă direct consumatorilor necontorizaţi.

În mod nelegal, curtea a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul că a obligat pârâta SC B. SA şi la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, astfel că decizia instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În acest sens a susţinut că instanţa de apel a făcut o analiză superficială a obiectului contractului din 25 octombrie 2001, încheiat de părţi şi a concluziilor raportului de expertiză C., din care a rezultat că cei 1.547.716 mc apă canal ce i-au fost imputaţi reprezintă apă uzată menajeră deversată în reţeaua de canalizare a reclamantei de consumatorii finali contorizaţi, nu din incinta proprie a B., astfel că toată această cantitate de apă uzată pretinsă trebuia să fie facturată de reclamantă direct consumatorilor finali, nu societăţii sale.

Soluţia instanţei de apel, de obligare a societăţii sale la plata apei potabile şi a serviciilor de canalizare de care au beneficiat terţe persoane este lipsită de temei legal sau contractual, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de pârâta SC B. SA Focşani împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect în cauză.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suma de 1.214.013,46 lei refuzată la plată de pârâta SC B. SA, compusă din: 88.576,63 lei c/val a 40.218 mc apă şi 1.125.436,84 lei c/val servicii de canalizare.

În fapt, părţile au încheiat contractul nr. x/2001, în condiţiile art. 969 - 970 C. civ., al cărui obiect l-a constituit furnizarea în folosul pârâtei a apei potabile şi preluarea în reţeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale şi meteorice, în vederea epurării, anterior preluării de către pârâtă a distribuţiei energiei termice către consumatorii finali şi fără ca părţile să aducă modificări în ceea ce priveşte facturarea apei reci.

Potrivit clauzelor inserate de părţi la art. 8 şi 10 din contract, pârâta avea obligaţia, în calitate de beneficiar, să achite preţul prestării acestor două servicii.

În ceea ce priveşte contravaloarea apei potabile refuzate la plată:

S-a reţinut că reclamanta SC A. SA Focşani a continuat să factureze cantitatea totală de apă rece furnizată, înregistrată de apometrele existente pe conducta de livrare a apei reci, de staţiile de hidrofor la intrarea în fiecare punct termic, precum şi canalizarea aferentă, pârâtei SC B. SA revenindu-i obligaţia de a refactura către populaţie, agenţi economici şi instituţii publice apa rece din apa caldă furnizată de reclamanta SC A. SA.

În derularea contractului au apărut neînţelegeri între părţi datorită diferenţei dintre apa livrată şi facturată pârâtei pe de o parte şi consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizaţi, pe de altă parte.

Recurenta pârâtă a susţinut că diferenţa cantităţii de 40.218 mc refuzată la plată, a cărei contravaloare se ridică la suma de 88.576,63 lei, reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizaţi, cantitate ce ar fi trebuit facturată acestora.

Hotărârea Consiliului Local Focşani din 30 martie 2004, a aprobat procedura de stabilire şi facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali ai pârâtei SC B. SA, şi a stabilit prin dispoziţiile art. 12, că pârâta va factura apa rece din apa caldă menajeră, livrată consumatorilor pe baza consumurilor citite pe contori montaţi la scara blocului, prin cele ale art. 13, a stabilit că, pentru consumatorii care nu se încadrează în categoria celor menţionaţi la pct. 2, reclamanta va factura în continuare apa rece din apa caldă până la montarea de contori şi încheierea actelor adiţionale pentru facturarea apei reci din apa caldă cu pârâta pentru toţi consumatorii, iar potrivit art. 14 alin. (1), după preluarea parţială de către SC B. SA a activităţii de stabilire şi facturare a consumului de apă rece pentru prepararea apei calde de consum, SC A. SA urma să factureze pe seama SC B. SA consumul de apă rece pentru apă caldă de consum, conform cantităţilor citite pe contorii de apă caldă menajeră montaţi în scările de bloc, unde se stabileşte şi punctul de delimitare.

Art. 52 lit. b) din Ordinul ANRDE nr. 27/2002 privind aprobarea Regulamentului pentru întocmirea procedurii de stabilire şi facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, menţiona faptul că volumul de apă caldă de consum se determină pe baza volumului de apă rece intrat în punctul termic măsurat de contorul de apă rece de pe branşament, iar potrivit prevederilor art. 15 din contractul încheiat între părţi, determinarea consumului necontorizat se efectuează în sistem pauşal, reglementat prin STAS, potrivit căruia norma de consum este de 3,3 mc/lună/persoană.

În cauză, se constată că instanţa de apel în mod corect a apreciat ca neîntemeiată această susţinere a recurentei pârâte, având în vedere că normele care stabilesc consumul de apă necontorizat, respectiv sistemul pauşal reglementat prin STAS, nu permiteau ca diferenţa de consum la blocurile necontorizate să fie imputat consumatorilor, şi, drept urmare, sunt în sarcina societăţii care furnizează energia termică şi care administrează reţelele termice de distribuţie de apă caldă.

Astfel, se apreciază că, în lipsa unor clauze contractuale exprese prin care părţile să reglementeze de comun acord situaţia diferenţelor între apa livrată şi facturată pârâtei pe de o parte şi consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizaţi, pe de altă parte, recurentei pârâte îi revine obligaţia să achite contravaloarea întregii cantităţi de apă care a intrat în reţelele sale de distribuţie, cu atât mai mult cu cât acest consum se stabileşte în baza unei prezumţii legale, STAS, care operează în favoarea reclamantei, nerăsturnată, ştiut fiind că, potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Înalta Curte, va înlătura susţinerea recurentei în sensul că toate cantităţile suplimentare consumate ar fi trebuit să fie facturate de reclamantă în mod direct consumatorilor şi nu pârâtei, întrucât instanţa de apel în mod just a apreciat că aceasta contravine normelor care stabilesc consumul de apă necontorizat, apreciindu-se că pierderile pe reţelele de distribuţie a apei calde de consum se impun a fi gestionate de furnizorul de energie termică, întrucât reţelele termice de distribuţie de apă caldă de consum se află în administrarea ei.

Faţă de această situaţie, se reţine că, pârâta SC B. SA, conform dispoziţiilor legale şi clauzelor contractuale menţionate, are obligaţia să-i achite reclamantei preţul apei potabile ce i-a fost livrată, respectiv a diferenţei cantităţii de 40.218 mc refuzată la plată, a cărei contravaloare se ridică la suma de 88.576,63 lei, ce reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizaţi.

Se reţine că, legat de plata acestei sume, recurenta pârâtă a invocat şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care prevede că, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere şi atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Deşi motivul de nelegalitate aşa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecăţii, se constată că recurenta prin argumentele aduse vizează interpretarea dată de instanţa de apel clauzelor contractului încheiat de părţi, critici care se circumscriu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi a probelor administrate în cauză, iar nu în interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.

Recurenta a subsumat acestui motiv de recurs şi critici de netemeinicie, referitoare la interpretarea greşită atât a probele administrate în cauză, cu referire expresă la expertiza tehnică de specialitate termoenergetică D., la înscrisurile reprezentate de refuzurile lunare la plată, la calcule menite să motiveze acele refuzuri şi la recunoaşterile reclamantei, respectiv citirile lunare a contoarelor montate în staţiile hidrofor ale reclamantei, însoţite de citirile aparatelor de măsură certificate şi verificate metrologic montate în centrala de producere a energiei termice, în fiecare punct termic în parte, la sediul administrativ şi la cel comercial, precum şi cele montate la nivel de scară de bloc, care fac dovada că între consumul real de apă rece necesar preparării apei calde livrate consumatorilor finali necontorizaţi şi consumul facturat de reclamantă în sistem pauşal acestor consumatori există o diferenţă de 40.218 mc, cantitate pe care a refuzat-o la plată şi care face obiectul prezentului litigiu, a situaţiei de fapt, critici ce nu pot fi analizate în această cale de atac.

Din perspectiva acestui motiv recurenta a mai afirmat că instanţa de apel nu a analizat nici cantitatea de apă ce trebuia facturată de reclamantă direct acestor consumatori, şi nu societăţii sale, şi nu a recunoscut nici conţinutului adresei din 13 mai 2002, a schemei grafice şi anexelor la aceasta, apă care trebuia facturată de reclamantă direct consumatorilor necontorizaţi, în conformitate cu art. 2 din HCL nr. x/2004 şi art. 13 din HCL nr. y/2004.

Altfel spus, criticile recurentei pentru stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanţe şi-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt corect reţinute.

Argumentele aduse în sprijinul acestor critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidenţiază nemulţumirea recurentului pârât sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţei instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.

Abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie analizate aspectele de netemeinicie, legate de administrarea şi interpretarea probelor în fazele procesuale anterioare.

În ceea ce priveşte contravaloarea serviciilor de canal refuzate la plată:

Este de observat în cauză că, astfel cum s-a arătat mai sus, că obiectul contractului dintre părţi vizează furnizarea apei reci şi a serviciilor de canalizare, mai exact preluarea în reţeaua publică de canalizare a apelor uzate, dar spre deosebire de apa rece care intră în reţelele de distribuţie ale pârâtei pentru a produce energie termică către populaţie, serviciile de canalizare nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al acesteia.

În speţă, este de necontestat că părţile au încheiat contractul nr. x/2001, în condiţiile art. 969 - 970 C. civ., al cărui obiect l-a constituit furnizarea în folosul pârâtei a apei potabile şi preluarea în reţeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale şi meteorice şi că, potrivit clauzelor inserate de părţi la art. 8 şi 10 din contract, pârâta avea obligaţia, în calitate de beneficiar, să achite preţul prestării acestor două servicii, deci inclusiv contravaloarea serviciilor de canalizare.

Or, având în vedere cele de mai sus şi reţinând că potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, se constată că soluţia instanţei de apel de obligare a că pârâtei SC B. SA şi la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă, este corectă, în raport de prevederile Ordinului ANRE nr. 27 din 7 octombrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului pentru întocmirea procedurii de stabilire şi facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, precum şi HCL nr. x/2004 şi nr. y/2004 care instituie o astfel de obligaţie în sarcina pârâtei.

Înalta Curte, constată că şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, întrucât contrar susţinerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au format înlăturate cererile părţilor.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte punctul de vedere al instanţei nu este de natură a atrage incidenţa prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Faţă de considerentele de mai sus, Înalta Curte reţine că motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, că decizia instanţei de apel este legală, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâta SC B. SA Focşani împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA Focşani împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2016.

Procesat de GGC - CL