Absolute nullity of corporate deed amendment due to forged shareholder signatures and failure to satisfy unanimous consent requirement

Decizia nr. 969/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Reclamantul A., prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 8563/118/2012, în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL prin administrator judiciar C., D., E. şi F., a solicitat încuviinţarea retragerii sale din SC B. SRL şi a dispune asupra structurii participării la capitalul social a asociaţilor pârâţi; obligarea SC B. SRL la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin urmare a retragerii sale din societate, pentru părţile sociale pe care le deţine, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 27 ianuarie 2015, reclamantul A. a menţionat că înţelege să renunţe la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în cauză.

Pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/118/2012, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii D., E. ŞI F. în contradictoriu cu pârâţii A. şi SC B. SRL, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, cu consecinţa radierii menţiunilor efectuate la Oficiul Registrului Comerţului C. în baza acestui act adiţional şi obligarea pârâtului A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea acestei cereri, reclamanţii pârâţi au arătat că prin actul adiţional din 6 septembrie 2002, asociaţi ai SC B. SRL au devenit D., E. şi F., fiecare cu o cotă de participare la capitalul societăţii de 33,33% (cu aceiaşi cotă participând la profit şi pierderi).

Ulterior, cei trei asociaţi au constatat că, prin actului adiţional din 9 decembrie 2003, a fost cooptat în societate pârâtul A., prin aport de capital, acesta devenind asociat cu o pondere de 25% din capitalul social. În mod corespunzător, cota de participare la capital şi la profitul/pierderea societăţii s-a diminuat pentru asociaţii vechi la 25% pentru fiecare. Prin acelaşi act adiţional, s-a majorat şi capitalul social al societăţii la valoarea de 270 lei (2.700.000 lei vechi).

Au arătat că, deşi actul adiţional din 9 decembrie 2003 a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa prin încheierea din 18 decembrie 2003, acesta a fost încheiat în lipsa consimţământului lor ca asociaţi, cu încălcarea prevederilor art. 187 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în raport de care, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel, şi art. 948 C. civ.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 948 C. civ. şi art. 196 din Legea nr. 31/1990 modificată.

La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2013, instanţa a admis excepţia de conexitate şi a conexat la dosarul nr. x/118/2012 cauza civilă nr. y/118/2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 275 din 3 februarie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL prin administrator judiciar C., D., E. şi F..

A admis acţiunea conexă formulată de reclamanţii D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL prin administrator judiciar C. şi A. şi a constatat nulitatea absolută a actului adiţional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, iar în baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a dispus comunicarea sentinţei pronunţate - după rămânerea irevocabilă - către Oficiul Registrului Comerţului şi M. Of. a obligat pârâtul A. să plătească reclamanţilor suma de 1.805 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Faţă de cererea principală formulată de reclamantul A., instanţa a luat act de renunţarea acestuia la judecarea cererii.

În legătură cu cauza conexă, instanţa de fond a constatat că prin actul adiţional nr. x/2003 la actele constitutive ale SC B. SRL s-a hotărât cooptarea ca asociat a lui A., care a venit cu un aport la capitalul social de 700.000 lei, 7 părţi sociale, acesta devenind asociat cu drepturi depline, însuşindu-şi integral actele constitutive ale societăţii, capitalul social total fiind de 2.700.000 lei, 27 părţi sociale, participarea la profit şi pierderi fiind în proporţie de 25% pentru fiecare asociat în parte. Administrarea societăţii fiind asigurată de toţi cei patru asociaţi, împreună sau separat.

Instanţa a constatat că obiectul prezentei cauze îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a actului adiţional ca urmare a lipsei de consimţământ a reclamanţilor la întocmirea lui şi că esenţial din această perspectivă este că actul adiţional nu a fost semnat de doi dintre cei trei asociaţi ai SC B. SRL, respectiv de reclamanţii D. şi E., semnăturile lor fiind falsificate prin imitaţie, ceea ce echivalează cu lipsa de consimţământ, ştiut fiind că în condiţiile în care pentru modificarea actului constitutiv al societăţii este necesară întocmirea unui act scris, simplul acord de voinţă fără manifestarea sa scrisă nu este de natură a produce efecte juridice.

Cu alte cuvinte, chiar şi în ipoteza în care s-ar fi dovedit că părţile au negociat o cooptare a pârâtului în societate, cât timp actul adiţional nu a fost întocmit conform prevederilor legale, adică cu consimţământul valabil exprimat de către toţi asociaţii, nu se poate vorbi despre un act juridic valabil.

În legătură cu menţiunea pârâtului că a creditat societatea cu suma de 240.000 dolari S.U.A., folosiţi pentru efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire la imobilul în care societatea îşi desfăşoară activitatea, s-a apreciat că această sumă a fost împrumutată de la acesta, pentru care a fost plătită şi dobândă, instanţa de fond constatând că, în drept, acţiunea conexă este întemeiată. Astfel, dat fiind că prin această hotărâre s-au adus modificări actului constitutiv al SC B. SRL, acest fapt implică respectarea, la adoptarea acesteia, a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii, în cazul societăţilor cu răspundere limitată, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel. În cauză, nici în actul constitutiv dar nici în legislaţia aplicabilă societăţii nu este prevăzută vreo derogare de la regula unanimităţii voturilor necesare modificării actului constitutiv al societăţii.

Potrivit art. 948 C. civ., exprimarea consimţământului valabil al părţii ce se obligă, constituie una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, reprezentând o condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic. Consimţământul, definit ca hotărârea de a încheia un act juridic civil, pentru a fi valabil, trebuie sa fie liber şi neviciat şi să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să provină de la o persoana cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat printr-un viciu de consimţământ.

Din perspectiva lipsei semnăturilor celor doi reclamanţi dedusă din falsificarea acestora, este indubitabil că actul juridic este lovit de nulitate absolută dat fiind că două din părţile actului juridic nu au avut voinţa internă de a perfecta respectivele operaţiuni juridice, instanţa constatând că reclamanţii D. şi E. nu şi-au exprimat voinţa la momentul adoptării actului adiţional la actul constitutiv al societăţii, motiv pentru care modificarea structurii capitalului social şi a asociaţilor nu a fost posibilă.

Faţă de toate aceste aspecte, constatând că, actul contestat nu exprimă acordul asociaţilor reclamanţi, ale căror semnături au fost aplicate prin imitaţie pe ambele înscrisuri, instanţa a admis acţiunea conexă şi a constatat nulitatea absolută a actului adiţional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL şi a dispus radierea menţiunilor efectuate în baza acestui act adiţional în Registrul Comerţului, dispunând totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, radierea din registrul comerţului a menţiunii privind actele nule.

În baza art. 274 C. proc. civ., întrucât pârâtul a căzut în pretenţii, s-a dispus obligarea acestuia la plata către reclamanţi a sumei de 1.805 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 347 din 17 iunie 2015, a respins apelul declarat în cauza conexă de pârâtul A., împotriva Sentinţei civile nr. 275 din 3 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi D., E., F. şi intimata pârâtă SC B. SRL prin administrator judiciar C., ca nefondat.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Plecând de la probele administrate în calea apelului, coroborate cu cele din cursul judecăţii la prima instanţă, ce au reliefat, în concluziile rapoartelor de expertiză grafologică efectuate în cauză, că semnăturile intimaţilor reclamanţi D. şi E. au fost contrafăcute pe actul a cărui nulitate s-a solicitat a se constata, curtea a apreciat că se impune menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă.

Apelantul pârât A. a criticat în calea de atac faptul că judecătorul fondului nu a acordat eficienţă prezumţiilor, menţionând în acest sens că putea să se prezume de la ce persoană provin fondurile băneşti necesare pentru majorarea capitalului social ce a avut loc în anul 2003 şi, totodată, putea să se prezume că apelantul a dobândit calitatea de asociat prin voinţa tuturor asociaţilor, cât timp în cursul litigiului înregistrat sub nr. x/118/2008, în care s-a anulat irevocabil hotărârea AGA din 1 februarie 2007 de retragere a sa din societate, părţile nu s-au apărat prin invocarea vreunui motiv de nulitate întemeiat pe lipsa consimţământului lor la cooptarea în societate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1203 C. civ., "prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii, care să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumţiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile în care este permisă şi dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violenţă."

Plecând de la definiţia juridică a prezumţiilor, curtea a reţinut că majorarea capitalului social efectuată în cursul anului 2003 reprezintă un fapt cunoscut, iar faptul necunoscut este cel al persoanelor care au contribuit cu fonduri pentru realizarea acestei majorări de capital.

Litigiul înregistrat sub nr. x/118/2008 ce a avut ca obiect anularea hotărârii din 1 februarie 2007 de retragere din societate a numitului A. nu poate opune cauzei de faţă o hotărâre judecătorească irevocabilă în care să se impună cu putere de lucru judecat sau vreo prezumţie de veridicitate a actului ce este analizat, dat fiind faptul că în acel dosar nu a fost analizat un astfel de motiv de nulitate a actului prin care s-a decis cooptarea lui A. în societate, nefiind invocată şi supusă judecăţii vreo cauză de nulitate asupra căreia să fi statuat anterior o instanţă de judecată.

Din faptul că la acel moment părţile nu s-au apărat în acelaşi fel în care au înţeles să o facă în prezentul litigiu nu poate fi extrasă nicio prezumţie care să prevaleze în raport de materialul probator administrat în cauză.

Invocarea principiului in dubio pro reo în cercetarea de faţă nu poate avea eficienţă sub aspectul sarcinii probei, cât timp concluziile coroborate ale rapoartelor de expertiză grafologică ce au avut de stabilit dacă semnăturile părţilor executate pe actul adiţional din 9 decembrie 2003 au fost concordante în a reţine că au fost contrafăcute prin imitaţie semnăturile asociaţilor D. şi E..

Chiar în condiţiile în care s-au identificat similitudini ale semnăturilor executate de intimaţii reclamanţi E. şi D. cu cele de pe actul analizat, concluzia expertului criminalist G. a fost clară, în sensul că deosebirile dintre scriptele de comparaţie şi semnăturile în litigiu au fost suficient de pregnante în a determina existenţa contrafacerii lor prin imitaţie în cuprinsul actului adiţional nr. x/2003.

Susţinerile apelantului A. referitoare la modificarea scrierii pe perioada lungă de timp survenită de la data semnării actului adiţional contestat până la momentul efectuării comparaţiei cu semnăturile actuale, nu prezintă relevanţă în contrapondere cu analiza ştiinţifică a elementelor ce compun semnăturile în litigiu, realizată în cuprinsul celor două rapoarte de expertiză grafologică.

Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 impune ca în privinţa societăţilor de persoane să prevaleze regula unanimităţii asociaţilor în adoptarea hotărârilor prin care se modifică actul constitutiv, dacă prin lege sau actul constitutiv nu se prevede altfel (art. 191 alin. (2)).

Statutul SC B. SRL, depus la dosar, nu reglementează o altă situaţie de constituire a majorităţii necesare pentru adoptarea unei hotărâri prin care se modifică actul constitutiv al persoanei juridice, fiind astfel aplicabile dispoziţiile legale, cuprinse la art. 191 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind unanimitatea asociaţilor.

Lipsa semnăturilor celor doi asociaţi E. şi D. de pe actul adiţional din 9 decembrie 2003 echivalează cu lipsa consimţământului acestora la deciziile aprobate în cuprinsul actului respectiv, fapt ce face ca acesta să fie lovit de nulitate absolută.

În aceste condiţii, curtea a reţinut caracterul legal şi temeinic al sentinţei atacate, fiind corectă soluţia de admitere a acţiunii conexe, consecinţa fiind cea a constatării nulităţii absolute a actului adiţional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL.

Împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, iar în subsidiar, modificarea acesteia, admiterea apelului său, schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii conexe ca nefondată.

În criticile formulate, recurentul pârât a susţinut în esenţă următoarele:

În mod greşit i-a respins instanţa de apel solicitarea sa de completare a probatoriului administrat în faţa primei instanţe, cu referire la suplimentul de contraexpertiză grafologică şi a constatat nulitatea absolută a actului adiţional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, analizând, cu predilecţie, concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică efectuate în cauză (ce atestă faptul că semnăturile din cuprinsul actului contestat nu ar aparţine reclamanţilor D. şi E.), reţinând că actul contestat nu exprimă acordul asociaţilor reclamanţi.

În acest sens, recurentul a menţionat faptul că, pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond s-a raportat în mod eronat la concluziile raportului de expertiză criminalistică din 24 februarie 2014, întocmit de expert H. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, dar că expertul nu a înţeles a prezenta, în detaliu, argumentele de natură să fundamenteze concluzia acestuia în sensul că semnăturile atribuite reclamanţilor D. şi E. nu ar aparţine, în realitate, acestora, dar şi faptului că expertul nu a luat în calcul modalitatea în care scrierea se modifică şi evoluează în timp (semnăturile contestate au fost efectuate în anul 2003, iar scriptele de comparaţie au fost prelevate abia în anul 2014).

A susţinut şi faptul că, prin raportare, la argumentele expuse în cuprinsul cererii formulate pentru termenul de judecată din 9 mai 2014, instanţa de fond nu s-a socotit nelămurită pe baza expertizei, încuviinţând efectuarea unei expertize contrarii, având aceleaşi obiective.

Pe cale de consecinţă, a susţinut recurentul că, de vreme ce judecătorul fondului a reţinut că raportul de expertiză criminalistică din 24 februarie 2014 nu este suficient de lămuritor pentru soluţionarea cauzei, în mod greşit, în considerente hotărârii, instanţa de apel s-a raportat tocmai la conţinutul şi concluziile acestei lucrări, fără a înlătura proba.

Cât priveşte raportul de expertiză criminalistică din 18 septembrie 2014 întocmit de expert G. din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică Bucureşti, reţinut, de asemenea, de judecătorul fondului, a apreciat recurentul că nici concluziile sale nu pot fi socotite pe deplin lămuritoare pentru dezlegarea cauzei, în acest sens, reiterând punctul de vedere expus în cuprinsul obiecţiunilor depuse la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2014, obiecţiuni respinse eronat de prima instanţă. Recurentul a învederat că nici în cuprinsul acestui raport de expertiză criminalistică nu sunt lămurite aspectele asupra cărora chiar prima instanţă, la momentul încuviinţării efectuării expertizei contrarii, a apreciat necesară realizarea lucrării de specialitate, respectiv prezentarea modalităţii detaliate în care expertul a reţinut că cele două semnături în discuţie nu ar aparţine persoanelor cărora le sunt atribuite şi indicarea semnelor grafice din înscrisurile de comparaţie care au condus la această concluzie, în condiţiile în care expertul ar fi trebuit să ia în consideraţie nu numai grafismul în sine şi să verifice o eventuală suprapunere identică cu modelul de comparaţie, ci să aibă în vedere şi alte trăsături ale semnelor grafice de natura a le individualiza şi determina soluţia corectă, prin utilizarea tuturor criteriilor de comparaţie specifice acestor elemente grafice.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul acestui raport, expertul a prezentat o serie de similitudini ale semnăturilor în litigiu cu cele de referinţă (similitudini referitoare la naturaleţea şi spontaneitatea, forma generală a elementelor componente, presiunea variabilă, trasee sigure şi bine definite, viteza de redare mijlocie şi presiune nuanţată, în etape), corespondenţe ce ar demonstra semnătura comună a grafiilor comparate, pentru ca, în concluzii, să afirme că deosebirile şi asemănările de ordin general nu ar demonstra că aceste semnături ar aparţine reclamanţilor D. şi E.

De altfel, nici acest raport de contraexpertiză nu a luat în calcul modalitatea în care scrierea evoluează şi se modifică în timp, cu atât mai mult cu cât, prin raportare la elementele indicate de expert ca fiind definitorii în stabilirea caracterului contrafăcut al celor două semnături, era extrem de relevant a se analiza modificările inerente ce apar în timp asupra scrisului.

Faţă de aspectele arătate, consideră că instanţa de fond a respins greşit obiecţiunile la raportul de contraexpertiză din 18 septembrie 2014, obiecţiuni care, dacă ar fi primit răspuns, ar fi condus la lămurirea situaţiei de fapt în pricina dedusă judecăţii, astfel că, în mod eronat, şi-a fundamentat soluţia pe un probatoriu tehnic cu caracter echivoc.

Recurentul a criticat decizia din apel susţinând că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederile art. 1203 C. civ., referitoare la valoarea probantă a prezumţiilor.

În acest sens a arătat că instanţa de apel, în interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 1203 C. civ., trebuia să analizeze toate faptele cunoscute legate de majorarea capitalului social al societăţii cu mai bine de o treime din valoarea sa, provenienţa fondurile băneşti necesare efectuării acestei operaţiuni, împrejurările ce fac a se prezuma că reclamanţii şi-au manifestat acordul la dobândirea calităţii sale de asociat al societăţii pârâte, edificatoare în acest sens fiind şi hotărârea asociaţilor din 1 februarie 2007 din care rezultă că intimaţii din prezenta cauză au decis retragerea sa din societate.

Acest aspect, coroborat cu anularea hotărârii mai sus menţionate (dosar nr. x/118/2008), fac dovada că reclamanţii nu au înţeles să invoce niciodată nulitatea absolută a actului adiţional prin care a dobândit calitatea de asociat, aspecte care se impuneau a fi raportate la probatoriul administrat în cauză.

Instanţa de apel a făcut şi o greşită aplicare şi a dispoziţiilor art. 1159 C. civ., dar şi a principiului in dubio pro reo.

Astfel a precizat că, de vreme ce prin acţiunea formulată reclamanţii au fost cei care au cerut a se constata nulitatea absolută a actului adiţional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, motivat de lipsa consimţământului lor la întocmirea acestuia, acestora le revenea sarcina de a-şi dovedi susţinerile.

Cum probaţiunea administrată în cauză, sub acest aspect este echivocă, este de observat că şi raportul de contraexpertiză din 18 septembrie 2014 a identificat anumite similitudini ale semnăturilor intimaţilor D. şi E. cu cele înserate în cuprinsul actului contestat, aspect la care se adaugă toate aspectele relevate anterior.

Aşa fiind, consideră că instanţa de apel în mod greşit nu a valorificat principiul in dubio pro reo.

Analizând recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

În cauză, se constată că recurentul prin argumentele aduse vizează interpretarea dată de instanţa de apel clauzelor contractului şi probelor administrate de părţi.

Sub un prim aspect, se reţine că recurentul a subsumat acestui motiv de recurs şi critici de netemeinicie, referitoare la interpretarea greşită atât a raportului de expertiză criminalistică nr. 68/24 februarie 2014, cât şi a raportul de contraexpertiză nr. 131/18 septembrie 2014, în sensul că experţii ar fi trebuit să ia în consideraţie nu numai grafismul în sine şi să verifice o eventuală suprapunere identică cu modelul de comparaţie, ci să aibă în vedere şi alte trăsături ale semnelor grafice care le individualizează, prin utilizarea tuturor criteriilor de comparaţie specifice acestor elemente grafice, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acestora, experţii au prezentat o serie de similitudini ale semnăturilor în litigiu cu cele de referinţă (similitudini referitoare la naturaleţea şi spontaneitatea, forma generală a elementelor componente, presiunea variabilă, trasee sigure şi bine definite, viteza de redare mijlocie şi presiune nuanţată, în etape), corespondenţe ce ar demonstra semnătura comună a grafiilor comparate, de natură a demonstra că aceste semnături ar aparţine reclamanţilor Coconea şi Plastira, ce nu pot fi analizate în această cale de atac.

Tot din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a mai afirmat că prin raportul de contraexpertiză nr. 131/18 septembrie 2014, nu s-a lămurit modalitatea în care scrierea evoluează şi se modifică în timp prin raportare la elementele indicate de expert ca fiind definitorii în stabilirea caracterului contrafăcut al celor două semnături, aspect care era extrem de relevant în prezentarea modificărilor inerente ce apar în timp asupra scrisului, ce ar fi condus la lămurirea situaţiei de fapt în pricina dedusă judecăţii, astfel că, în mod eronat instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe un probatoriu tehnic cu caracter echivoc.

Altfel spus, criticile recurentului pentru stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanţe şi-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt corect reţinute.

Argumentele aduse în sprijinul acestor critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidenţiază nemulţumirea recurentului pârât sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţei instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.

Abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie analizate aspectele de netemeinicie, legate de administrarea şi interpretarea probelor în fazele procesuale anterioare.

Recurentul a criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1203 C. civ., referitoare la valoarea probantă a prezumţiilor.

Criticile recurentului pârât pe acest aspect se apreciază ca nefondate, avându-se în vedere că instanţa de apel, plecând de la definiţia juridică a prezumţiilor, a reţinut că majorarea capitalului social efectuată în cursul anului 2003 reprezintă un fapt cunoscut, astfel că în mod just a procedat numai la analizata aspectului legat de persoanele care au contribuit cu fonduri pentru realizarea acestei majorări de capital.

În ceea ce priveşte hotărârea judecătorească pronunţată în litigiul înregistrat sub nr. x/118/2008 ce a avut ca obiect anularea hotărârii din 1 februarie 2007 de retragere din societate a numitului A., se constată că soluţia instanţei de apel este corectă, întrucât aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat sau vreo prezumţie de veridicitate a actului ce este analizat în cauză, dat fiind faptul că în acel dosar nu a fost examinat nici un motiv de nulitate a actului prin care s-a decis cooptarea lui A. în societate, nefiind invocată şi supusă judecăţii vreo cauză de nulitate asupra căreia instanţa să fi statuat anterior.

Cum în litigiul ce a făcut obiectul dosarului menţionat, părţile nu s-au apărat în acelaşi fel în care au înţeles să o facă în prezentul litigiu, Curtea de Apel Constanţa în virtutea caracterului devolutiv al apelului, nu a putut să reţină nicio prezumţie care să prevaleze în speţă.

De altfel nici critica prin care recurentul pârât a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 1159 C. civ., dar şi principiul in dubio pro reo nu poate fi primită, cât timp instanţa de apel a concluzionat că rapoartele de expertiză grafologică au reţinut că au fost contrafăcute prin imitaţie semnăturile asociaţilor D. şi E. pe actul adiţional din 9 decembrie 2003.

Irelevante sunt de altfel şi susţinerile recurentului A. referitoare la modificarea scrierii pe perioada lungă de timp survenită de la data semnării actului adiţional contestat până la momentul, când au fost analizate semnăturile de comparaţie, în contrapondere cu analiza ştiinţifică a elementelor ce compun semnăturile în litigiu, realizată în cuprinsul celor două rapoarte de expertiză grafologică astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel.

Este ştiut că art. 191 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, impune ca în privinţa societăţilor de persoane să prevaleze regula unanimităţii asociaţilor în adoptarea hotărârilor prin care se modifică actul constitutiv, dacă prin lege sau actul constitutiv nu se prevede altfel.

Întrucât în statutul SC B. SRL, nu a existat nicio reglemententare a situaţiei de constituire a majorităţii necesare pentru adoptarea unei hotărâri prin care se modifică actul constitutiv al persoanei juridice, în mod corect instanţa de apel a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile legale, cuprinse la art. 191 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind unanimitatea asociaţilor, apreciind că lipsa semnăturilor celor doi asociaţi E. şi D. de pe actul adiţional nr. 2/9 decembrie 2003 echivalează cu lipsa consimţământului acestora la deciziile aprobate în cuprinsul actului respectiv, act lovit astfel de nulitate absolută.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate, şi pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2016.

Procesat de GGC - CL