Warranty coverage for seller-caused paint defects in automotive sale: contractual interpretation of service passport exclusions and obligation of conformity

Decizia nr. 664/2016

Asupra recursului de faţă:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 3681 din 7 mai 2013, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B., având drept obiect obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare din 10 ianuarie 2011, art. 12 pct. 4, referitoare la acordarea garanţiei internaţionale a produsului pentru 3 ani la încheierea poliţei de asigurare internaţională, de la momentul livrării, în condiţiile menţionate în paşaportul de service.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că între reclamant, în calitate de cumpărător şi pârâtă, în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 10 ianuarie 2011, având ca obiect autovehiculul marca C., la preţul de 9.500 euro şi 2.280 euro TVA şi că potrivit art. 12.4 din contract, garanţia aferentă produsului se acordă în condiţiile menţionate în paşaportul de service.

Reclamantul a susţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a acorda garanţia internaţională pentru o perioadă de 3 ani de la predarea autovehiculului în baza procesului-verbal din 11 ianuarie 2011, remiţându-i acestuia un paşaport de service expirat, aspect demonstrat de împrejurarea că nici unul dintre serviciile efectuate nu a fost acoperit de garanţie, avându-se în vedere că reparaţiile, testările şi reviziile efectuate şi facturate de D., ţara sa de origine, au fost achitate din fondurile sale proprii.

Referitor la primul capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la acordarea perioadei de garanţie de 3 ani prin încheierea unei poliţe de asigurare a Garanţiei Internaţionale şi de Asistenţă Rutieră Internaţională, prima instanţă l-a respins, reţinând principiul forţei obligatorii a contractului conform art. 969 C. civ. şi dispoziţiile exprese ale art. 12.4 din contract, în sensul că drepturile şi obligaţiile în materie de garanţie sunt cele prevăzute de paşaportul de service, predat reclamantului, iar nu de alte convenţii de asigurare/garanţie ulterioare şi că paşaportul de service reprezintă în fapt o convenţie anexă la contract, care reglementează garanţia acordată autovehiculului, asumată de părţi prin semnătură şi care nu a fost desfiinţată sau revocată în nici un mod, prin urmare, aceasta produce efectele juridice expres prevăzute, în condiţiile asumate prin convenţie.

Prima instanţă a apreciat că reclamantul beneficiază de garanţia internaţională, care incumbă pârâtei vânzătoare, pentru perioada 11 ianuarie 2011 - 10 ianuarie 2014, în baza paşaportului de garanţie care nu este expirat, în funcţie de numărul de kilometri şi timpul scurs de la livrare, transferabilă de la un utilizator la altul.

Având în vedere dispoziţiile convenţiei de garanţie şi data predării autoturismului către reclamant, instanţa a mai reţinut că reclamantul a suportat costurile menţionate întrucât serviciile a căror decontare s-a cerut nu erau acoperite de garanţie sau că acesta nu a probat îndeplinirea condiţiilor cerute pentru acordarea garanţiei şi că pârâta a făcut dovada executării integrale a obligaţiei asumate prin contract, de acordare a garanţiei, astfel că apare neîntemeiată cererea ca aceasta să fie obligată să încheie o altă convenţie de garanţie, în condiţii evident mai oneroase pentru aceasta şi a cărei obligativitate nu este convenită de părţi, numai pentru că, în acest mod, procedura de solicitare a garanţiei ar fi mai accesibilă reclamantului.

Pentru soluţionarea capetelor de cerere care vizează obligarea pârâtei la plata sumelor privind efectuarea reviziei obligatorii pentru anul 2013, s-a apreciat că dreptul reclamantului de a beneficia de lucrări în garanţie nu este absolut, nelimitat, nu poate fi exercitat cu succes în orice condiţii, ci acesta impune titularului său îndeplinirea la zi a tuturor operaţiilor de service, de întreţinere, conform planului stabilit de către producător şi că evidenţierea lucrărilor de revizie presupune efectuarea lor, ceea ce înseamnă că pentru reclamantul cumpărător, reviziile obligatorii, periodice nu fac obiectul dreptului de garanţie al cărui titular este, ci efectuarea acestora este o obligaţie ce incumbă titularului dreptului de garanţie pentru a avea exerciţiul acestui drept în condiţiile prevăzute în contract.

Instanţa a apreciat că şi pretenţiile privind capetele de cerere care vizează contravaloarea testărilor pentru trepidaţii în vederea înlocuirii anvelopelor sunt neîntemeiate, întrucât înlocuirea propriu-zisă a anvelopelor a fost asigurată de pârâta vânzător, cu atât mai mult cu cât condiţiile de garanţie prevăzute de paşaportul de service se referă în mod neechivoc la obiectul garanţiei (piese, subansamble, vopsea, iar nu testări şi revizii).

Pentru celelalte pretenţii formulate de reclamant, instanţa a apreciat că nu au fost produse suficiente probe pentru stabilirea existenţei şi întinderii obligaţiei de garanţie, astfel că acest capăt de cerere a fost respins.

În privinţa capătului de cerere privind beneficiul nerealizat, s-a reţinut că, potrivit principiilor răspunderii civile, obligaţia de reparare priveşte numai prejudiciul cert şi că reclamantul nu a dovedit că existenţa şi nici cuantumul acestui prejudiciu a fost determinată exclusiv de absenţa garanţiei internaţionale, mai ales că această afirmaţie nu corespunde realităţii, autoturismul beneficiind de o asemenea garanţie.

Cererea privind penalităţile de întârziere solicitate în temeiul art. 6 pct. 3 din contract, care are drept fundament neîndeplinirea, de către pârâtă, a obligaţiei de livrare a autoturismului, a fost respinsă avându-se în vedere întocmirea procesului-verbal de predare primire a autoturismului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 512/2014 din 23 iunie 2014, a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardiv apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva Deciziei civile nr. 512 din 23 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul a declarat recurs iar prin Decizia nr. 256 din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul, s-a casat Decizia civilă nr. 512 din 23 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În apel după casare, prin Decizia nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 3681 din 7 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că, a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamant, a sumei de 6.839 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de revopsire efectuate de D..

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.690 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că între reclamant, în calitate de cumpărător şi pârâtă, în calitate de vânzător, s-a încheiat la data de 10 ianuarie 2011, contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea autovehiculului marca C. la preţul de 9500 euro + 2280 euro TVA.

A reţinut instanţa că potrivit art. 12.4 din contract, garanţia aferentă produsului se acordă în condiţiile menţionate în paşaportul de service şi după cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire, autovehiculul a fost predat reclamantului cumpărător la data de 11 ianuarie 2011, în stare tehnică necorespunzătoare.

Odată cu autoturismul, intimata-pârâtă a predat apelantului-reclamant şi paşaportul de service, garanţie/întreţinere din 11 ianuarie 2011, potrivit căruia autoturismul beneficia de o garanţie internaţională de 3 ani, fără limită de kilometri şi întrucât autoturismul a fost predat-primit în stare tehnică şi estetică necorespunzătoare, reclamantul a solicitat pârâtei remedierea acestor deficienţe, respectiv uşa stângă spate zgâriată, bară faţă stângă deformată şi planşă bord crăpată.

S-a întocmit precomanda din 7 ianuarie 2011, pentru efectuarea următoarelor lucrări: tinichigerie, vopsit uşă stângă spate, bară faţă şi aşa cum rezultă din fişa control calitate (dosar Judecătoria Sectorului 1), după executarea de către intimata-pârâtă a lucrărilor de vopsitorie, s-a constatat o diferenţă de culoare la elementele vopsite, situaţie în care persoana care a realizat controlul de calitate faţă de nemulţumirea clientului, şi-a dat în scris acordul, pe fişa de control calitate, ca autoturismul să fie vopsit în Olanda, unde reclamantul îşi avea reşedinţa, iar cheltuielile de venire în România să fie de aproximativ 1.000 euro.

S-a constatat că situaţia de fapt astfel stabilită a fost recunoscută de însăşi pârâta prin concluziile scrise depuse în dosarul de fond.

S-a mai reţinut că pârâta recunoaşte că autoturismul vândut se afla în stocul şi în curtea acestuia de 2 ani şi 6 luni; că s-a angajat la remedierea neconformităţilor menţionate, ori de câte ori cumpărătorul a putut prezenta autoturismul la service-ul din România, că zgârietura de pe uşa stângă spate a fost remediată în septembrie 2011 prin vopsirea întregii uşi, deformarea prezentată de bara stângă de lângă spălător a fost remediată tot în septembrie 2011 prin înlocuirea barei, iar planşa bord a fost înlocuită în regim de garanţie la 23 februarie 2011.

Operaţiunea de vopsire a uşii stânga spate în scopul de a remedia zgârietura, nu a reuşit întrucât a dat naştere unei noi neconformităţi, recunoscută de intimata-pârâtă în sensul că deşi zgârietura s-a remediat, nu s-a potrivit nuanţa de culoare fiind necesară o nouă revopsire.

Ulterior preluării şi înainte de prezentarea autovehiculului la service, reclamanta a semnalat intimatei-pârâte, încă o neconformitate, referitoare la cele 4 anvelope care, din cauza timpului mare de staţionare se ovalizaseră, neconformitate necontestată de pârâtă şi remediată.

În această situaţie, intimata-pârâtă ca urmare a ivirii unei noi neconformităţi, referitoare la diferenţa de nuanţă de culoare, şi-a manifestat acordul conform menţiunii de pe fişa control calitate ca revopsirea să poată fi efectuată în Olanda, aspect evidenţiat şi în concluziile scrise depuse în dosarul de fond, prin care pârâta precizează că după informarea prealabilă cu privire la orice defecţiuni suferite de autovehicul şi care se încadrează în condiţiile de garanţie, reclamantul se putea adresa oricărui reparator autorizat D., pârâta angajându-se să suporte contravaloarea reparaţiilor dacă acestea se încadrau în condiţiile de garanţie din paşaportul de service.

S-a mai reţinut că în paşaportul de service este prevăzut faptul că nu se acordă garanţie pentru determinarea vopselei ca urmare: - a acţiunii factorilor externi: ploi acide, substanţe chimice, şocuri mecanice, precipitaţii industriale ş.a.; - a acţiunii elementelor aflate pe şosea însă, cum neconformitatea de vopsea a fost generată de însăşi pârâta care nu a reuşit din prima încercare să aplice nuanţe de culoare potrivită, după efectuarea operaţiunii de vopsire a uşii stânga spate în scopul remedierii zgârieturii, s-a considerat că remedierea acestei noi neconformităţi care presupune o revopsire a uşii nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute în paşaportul de service, referitoare la lipsa garanţiei pentru deteriorarea vopselei.

În contextul aspectelor reţinute, s-a apreciat că, în raport de modul defectuos în care pârâta a executat la service-ul din România operaţiunea de vopsire a uşii stânga spate, de constatarea intervenirii unei noi neconformităţi făcută de persoana care se ocupa de controlul tehnic de calitate precum şi de acordul dat în mod expres de această persoană, ca revopsirea să poată fi efectuată de către reclamant la D., capătul din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, referitor la obligarea pârâtei, la plata sumei de 6.839 lei (din 1 august 2012) reprezentând contravaloarea lucrărilor de revopsire, este întemeiat potrivit dispoziţiilor art. 962, 969, 970 C. civ.

Cât priveşte solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei şi la plata sumelor de 208,185 lei - factura din 19 mai 2011 şi 201,156 lei - factura din 4 iulie 2011, reprezentând contravaloarea unor testări de trepidaţii, instanţa a respins-o ca nefondată, având în vedere că în cele două facturi menţionate sunt indicate efectuarea unor lucrări de echilibrare a roţilor iar nu teste de trepidaţii aşa cum se susţine.

S-a reţinut şi faptul că pârâta a suportat contravaloarea celor patru anvelope pentru înlocuirea celor care se ovalizaseră, operaţiune efectuată anterior datei de emitere a respectivelor facturi, situaţie în care s-au respins ca nefondate apărările pârâtei referitoare la lipsa propriei culpe şi a dovezilor din care să rezulte prejudiciul suferit de reclamant.

Aşadar, s-a reţinut că, culpa aparţine părţii care a determinat revopsirea, respectiv pârâtei care în încercarea eşuată de a rezolva o neconformitate (remedierea zgârieturii de pe uşa stângă spate) a generat o nouă neconformitate, diferenţa de nuanţă de culoare.

Cu privire la prejudiciul suferit de reclamant, s-a reţinut că acesta constă în contravaloarea lucrărilor de revopsire pe care le-a suportat din fonduri proprii, deşi culpa aparţinea intimatei şi rezultă din factura întocmită de D..

Împotriva Deciziei nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul obligării sale la plata sumei de 6.839 lei şi în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii sub acelaşi aspect.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa a reţinut în mod greşit că persoana care a realizat controlul de calitate la firma subcontractată să efectueze vopsirea, şi-a dat acordul ca operaţiunea să fie efectuată în Olanda şi că obligaţia de remediere a neconformităţii de la livrare, zgârietura pe uşă, rezultă şi se încadrează în garanţia internaţională acordată prin documentul numit Paşaport de Service.

A arătat recurenta că, subcontractorul E. SRL nu şi-a dat acordul ca vopsirea uşii să aibă loc în Olanda, iar instanţa a reţinut acest aspect cu încălcarea dispoziţiilor art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, a arătat recurenta că deşi a tăgăduit fişa de control de calitate susţinând că aceasta cuprinde două scrieri, nefiind reală susţinerea că angajatul ar fi fost de acord cu revopsirea, instanţa a admis apelul în baza acestui înscris.

În continuare, a susţinut recurenta că, obligaţia de remediere a neconformităţii de la livrare, zgârietura pe uşă nu rezultă şi nu este acoperită de garanţia internaţională acordată prin documentul paşaport de service, însă, cu toate acestea, nu a refuzat remedierea neconformităţii, deşi conform procesului-verbal din data de 11 ianuarie 2011, zgârietura de pe uşa stânga spate reprezintă stare estetică necorespunzătoare şi nu defect de fabricaţie iar obligaţia de remediere exista în baza obligaţiei de conformitate şi nu a obligaţiei de garanţie comercială.

În ceea ce priveşte lucrările de revopsire, a arătat recurenta că acestea au un cost de 1.779 lei şi nu de 1559,20 euro, cum se menţionează în documentul intitulat "calcul de daună" care cuprinde lucrări suplimentare faţă de cele necesare remedierii.

În final, faţă de criticile dezvoltate, a susţinut recurenta că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Revenind la motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine că potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

În speţă, subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta a susţinut că deşi a tăgăduit înscrisul intitulat “fişa de control de calitate", în sensul că ar conţine două scrieri, instanţa a trecut la judecata cauzei fără a proceda la verificarea înscrisului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

Critica astfel formulată se dovedeşte a fi nefondată, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de control judiciar şi-a fundamentat soluţia nu numai pe înscrisul menţionat ci şi pe recunoaşterea pârâtei manifestată prin concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe, potrivit căreia şi-a dat acordul ca operaţiunea de vopsire să fie efectuată în Olanda.

Mai mult, nu poate fi imputată instanţei atitudinea procesuală a pârâtei care nu a înţeles să facă demersurile înscrierii în fals a înscrisului defăimat, astfel încât nu se confirmă critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., critica recurentei, astfel cum a putut fi extrasă din memoriul de recurs, se referă la faptul că instanţa ar fi schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, precizând că obligaţia de remediere a neconformităţii de la livrare, zgârietura pe uşă nu rezultă şi nu este acoperită de garanţia internaţională acordată prin documentul Paşaport de Service, însă, cu toate acestea, nu a refuzat remedierea neconformităţii, deşi conform procesului-verbal din data de 11 ianuarie 2011, zgârietura de pe uşa stânga spate reprezintă stare estetică necorespunzătoare şi nu defect de fabricaţie, iar obligaţia de remediere exista în baza obligaţiei de conformitate şi nu a obligaţiei de garanţie comercială.

Susţinerile recurentei subsumate acestui motiv de nelegalitate, sunt de asemenea nefondate, soluţia atacată fiind la adăpost de orice critică, având în vedere că în paşaportul de service s-au stipulat situaţiile în care nu se acordă garanţie pentru determinarea vopselei ca urmare a acţiunii factorilor externi: ploi acide, substanţe chimice, şocuri mecanice etc, or, cum neconformitatea de vopsea a fost produsă chiar de către pârâtă, s-a apreciat în mod corect că remedierea neconformităţii nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele menţionate ce ar fi putut conduce la lipsa garanţiei.

Din această perspectivă, se constată că nu poate fi reţinută critica referitoare la greşita interpretare a clauzelor contractuale, susţinerile recurentei fiind nefondate, reprezentarea acesteia asupra înţelesului sintagmei "schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic" fiind eronată.

A schimba natura sau înţelesul actului semnifică atribuirea de către instanţă a unei alte finalităţi actului juridic, încălcând astfel voinţa părţilor exprimată în cuprinsul acestuia şi implicit principiul forţei obligatorii a actelor juridice legal făcute - pacta sunt servanda - consfinţit de art. 969 C. civ.

Or, în cauză, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de control judiciar a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecăţii, voinţa părţilor fiind lipsită de echivoc în ceea ce priveşte situaţiile în care pârâta ar fi fost exonerată de remedierea eventualelor neconformităţi.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că lucrările de revopsire au un cost de 1.779 lei şi nu de 1.559,20 euro, cum se menţionează în documentul intitulat "calcul de daună" care, în opinia recurentei, cuprinde lucrări suplimentare faţă de cele necesare remedierii, nu vor fi analizate, având în vedere limitele controlului de legalitate impuse de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi ca atare nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs, reprezentând în fapt critici de eventuală netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei recurate.

Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio deficienţă de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate de instanţa de apel.

Pe cale de consecinţă, pentru argumentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat (redactarea cererii de recurs şi susţinerea recursului la primul termen de judecată), va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să-i achite intimatului-reclamant A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 31 martie 2016.

Procesat de GGC - CL