Reparations for political victims: proof requirements for litigation costs in appellate review of civil procedure fees.

Decizia nr. 578/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 608/D din 19 aprilie 2010, Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2009 a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentinţa penală nr. 307 din 22 septembrie 1949, a constatat caracterul politic al măsurii administrative a internării reclamantului într-o colonie de muncă pe durata a 24 luni şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma în lei, echivalentul sumei de 35.000 euro, au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantului şi ca inadmisibilă cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 42 din 04 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze pentru minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. şi a admis apelurile declarate de apelanţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Prin decizia nr. 3149 din 09 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 42 din 04 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Prin decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/110/2009* în rejudecare, Curtea de Apel Bacău a admis apelurile promovate în cauză, de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei civile nr. 608 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 608/2010 a Tribunalului Bacău, a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiată, a admis apelul declarat de A. şi a desfiinţat în parte sentinţa civilă menţionată, cu privire la capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant şi a trimis cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere la Tribunalul Bacău.

Prin decizia nr. 463 din 11 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, împotriva deciziei nr. 2 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 574/D din 05 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău să plătească reclamantului 500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Este adevărat că reclamantul prin apărător a solicitat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, numai că, pentru a fi admis petitul referitor la cheltuielile de judecată nu este suficient ca acestea să fie solicitate, ci trebuie să fie însoţite de dovezi în acest sens.

În speţa de faţă, chitanţa privind plata onorariului de avocat a fost depusă după pronunţarea hotărârii de către prima instanţă. Chitanţa în cuantum de 1.000 RON a fost depusă doar în faza de judecată a apelului, deci ulterior pronunţării hotărârii în primă instanţă de către Tribunalul Bacău la 19 aprilie 2010.

În ce priveşte celelalte două chitanţe, în cuantum de 1.050 RON şi respectiv în cuantum de 50 RON, acestea au fost depuse şi ele ulterior, fiind anexate cererii de apel.

Faţă de toate aceste susţineri apare întemeiat apelul pârâtei Statul Român, nefăcându-se dovada cheltuielilor de judecată în primă instanţă.

Faţă de lipsa acestor dovezi este lipsită de relevanţă juridică cea de-a doua susţinere a apelantului-contestator conform căreia cheltuielile ar fi trebuit acordate în întregime. Atâta timp cât nu s-a făcut dovada unor cheltuieli de judecată, apare ca fiind superfluă analizarea condiţiilor în care ar fi putut fi acestea reduse prin raportarea la alin. (3) al art. 274 C. proc. civ.

Pentru considerentele sus-arătate, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 258 din 06 octombrie 2014 a respins apelul promovat de A. împotriva sentinţei civile nr. 574/D din 05 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bacău a admis apelul promovat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice; a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 574 din 05 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bacău în sensul că a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 258 din 06 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, admiterea apelului reclamantului.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a stabilit greşit situaţia de fapt în ce priveşte justificarea cheltuielilor de judecată solicitate în faţa instanţei de fond.

Cheltuielile în sumă de 1.000 RON au fost solicitate în apel. Separat de aceste cheltuieli, în faţa instanţei de fond, o dată cu depunerea cererii de chemare în judecată, au fost solicitate cheltuieli în sumă de 1.100 RON. Documentele justificative s-au aflat la dosarul cauzei, la momentul la care prima instanţă s-a pronunţat în sensul că nu pot fi acordate cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-reclamant reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, va examina în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - încadrare efectuată de către instanţă - greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

Astfel, dispoziţiile textului legal sus menţionat, reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual, textul stabilind că „Partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Susţinerile recurentului în sensul că, cheltuielile de judecată în cuantum de 1.100 RON au fost solicitate de acesta în apel nu poate fi însuşită de Înalta Curte, având în vedere motivele cererii de apel prin care acesta critică faptul că aceste cheltuieli de judecată solicitate de către reclamant în cadrul judecăţii în faţa primei instanţe, trebuiau acordate în întregime.

În ceea ce priveşte cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON, care au fost solicitat de reclamant în apel, Înalta Curte reţine următoarele:

Critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. nu subzistă.

În speţă, se constată că instanţa de apel a respins cererea formulată de către reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere împrejurarea că acestea nu au fost dovedite prin documente justificative.

Considerentele instanţei de apel din acest punct de vedere sunt corecte, instanţa putând acorda cheltuielile pe care partea îndreptăţită demonstrează că le-a făcut efectiv, prin prezentarea chitanţelor de încasare a onorariului de avocat. Admiterea acestui capăt de cerere se poate face numai în baza probelor existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii şi nu prin apreciere.

Înalta Curte reține că nu poate proceda la reanalizarea materialului probator existent la dosarul cauzei, deoarece recursul este o cale de atac care poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 258 din 06 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.