Time-bar defence fails: guarantor's notarized undertaking enlivened mortgage, prescription interrupted as solidary debt

Decizia nr. 577/2015

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 Bucureşti sub nr. x/303/2011, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constate intervenită prescripţia dreptului material la acţiune al pârâtei SC C. SRL împotriva SC D. SRL pentru plata sumei de 2.574.518,06 RON, respectiv 719.139,12 euro (sumă reprezentând contravaloarea produselor petroliere livrate şi neachitate în baza contractului de vânzare-cumpărare produse petroliere din 27 martie 2007 încheiat între vânzătorul SC C. SRL şi cumpărătorul SC D. SRL, a preţului neachitat al creanţelor cesionate de SC C. SRL către SC D. SRL în baza convenţiilor de cesiune de creanţă nr. 1 din 19 martie 2008 şi nr. 2 din 19 martie 2008, precum şi a cheltuielilor de executare din dosarele de executare silită nr. x/2007 şi x/2008).

Reclamanţii au solicitat de asemenea, să se constate prescripţia dreptului la executare silită al pârâtei SC C. SRL împotriva SC D. SRL pentru plata sumei prevăzute la capătul 1 de cerere, să se constate că este stins dreptul de ipotecă (convenţională) constituită în favoarea pârâtei SC C. SRL de către garantul B. prin contractul de garanţie imobiliară autentificat în 28 martie 2007 şi actul adiţional la acesta autentificat în 18 iulie 2008 (ambele încheiate la B.N.P. E. şi F.); să se dispună radierea din Cartea funciară a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, sector 6, a înscrierii ipotecii convenţionale din 28 martie 2007 efectuate în favoarea SC C. SRL (prin încheierea din 29 martie 2007) asupra imobilului proprietatea reclamantului A. constând din terenul în suprafaţă de 487 m.p. (din măsurători 485,78 m.p.) şi construcţia edificată pe acesta tip S+P+1E+M, imobil situat în municipiul Bucureşti, sector 6; să se dispună întoarcerea executării efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2007 a B.E.J.A. G. şi H. (ca urmare a anularii tuturor formelor de executare din acest dosar dispuse de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin decizia irevocabilă nr. 1725/R din 29 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/303/2008); să se dispună înscrierea în cartea funciară a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, Sector 6, a întoarcerii executării silite şi anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare silită nr. x/2007 a B.E.J.A. G. şi H., precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la constatarea prescripţiei dreptului la executarea silită, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 167/1958, subliniind totodată, că întrucât s-a prescris dreptul material la acţiune al pârâtei SC C. SRL împotriva debitoarei sale principale SC D. SRL pentru plata sumei de 2.574.518,06 RON, nu se mai poate obţine un titlu executoriu, iar în lipsa titlului executoriu, nu se mai poate cere executarea silită.

Reclamanţii, citând dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, au învederat că o dată cu stingerea dreptului material la acţiune privind dreptul principal de creanţă al SC C. SRL rezultat din contractul cadru de vânzare-cumpărare carburanţi auto din 28 martie 2007, precum şi din convenţiile de cesiune de creanţă nr. 1 din 19 martie 2008 şi nr. 2 din 19 martie 2008, se stinge şi dreptul material la acţiune privind dreptul accesoriu rezultat din contractul de garanţie imobiliară autentificat în 28 martie 2007 şi a actului adiţional la acesta autentificat în 18 iulie 2008.

Sub acest aspect, reclamanţii au invocat şi dispoziţiile art. 1800 alin. (1) pct. 4 C. civ.

De asemenea, s-a învederat că în dosarul de executare silită nr. x/2008 al B.E.J. I., creditorul SC C. SRL şi-a recuperat în integralitate creanţa deţinută împotriva debitorului principal SC D. SRL în baza celui de-al doilea titlu executoriu împotriva garantului B.

Ca o consecinţă a constatării stingerii dreptului de ipotecă convenţională constituită în favoarea SC C. SA de către garantul B., s-a solicitat radierea din cartea funciară a înscrierii ipotecii convenţionale din 28 martie 2007 efectuate în favoarea pârâtei asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 6.

Prin sentinţa civilă nr. 13351 din 13 aprilie 2012, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 05 iunie 2012, sub nr. x/3/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 403 din 26 februarie 2013 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a capetelor din cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu intimata SC C. SRL, privind întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2007 al B.E.J. G. şi H. şi înscrierea în cartea funciară a întoarcerii executării silite, în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus înaintarea cauzei Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului; au fost disjunse celelalte capete de cerere, formându-se dosarul de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. 955 din 14 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi prematurităţii, invocate de pârâtă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, a constatat prescris dreptul material la acţiune al pârâtei SC C. SRL împotriva debitoarei SC D. SRL privind creanţa de 2.574.517,06 RON, a constatat stins dreptul de ipotecă convenţională constituit în favoarea pârâtei de către reclamantul B. asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 6, prin contractul de garanţie imobiliară autentificat în 18 iulie 2008 de B.N.P. E. şi F., a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 955 din 14 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a formulat apel pârâta SC C. SRL, solicitând modificarea în parte a sentinţei apelate ca fiind netemeinică şi nelegală cu privire la admiterea primelor capete de cerere şi pe cale de consecinţă, respingerea cererii formulate de către reclamanţi, având în vedere motivele expuse în continuare.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 377/A din 23 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC C. SRL, s-a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins şi celelalte capete de cerere (respectiv capetele nr. 1 şi 3 din cererea de chemare în judecată) ca neîntemeiate; s-a respins cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată; s-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea capetelor de cerere 2 şi 4 din acţiune.

S-a respins cererea intimaţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată aferente apelului, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în principal că nu se poate invoca nevalabilitatea declaraţiei angajament ca şi act de instituire a solidarităţii pasive, ca urmare a lipsei caracterului convenţional, întrucât pe de o parte, solidaritatea pasivă îşi poate avea izvorul juridic şi într-un act unilateral, iar pe de altă parte atât debitoarea iniţială SC D. SRL l-a acceptat, cât şi creditoarea prin solicitarea de punere a sa în executare chiar împotriva ambilor debitori.

Referitor la declaraţia angajament - instanţa de apel a reţinut că aceasta reprezintă un titlu executoriu pentru creanţa menţionată rezultând în considerarea situaţiei juridice de solidaritate pasivă existente între intimatul B. şi SC D. SRL.

În ceea ce priveşte capătul de cerere relativ constatării stingerii dreptului de ipotecă (convenţională) constituită în favoarea apelantei SC C. SRL de către garantul B. prin contractul de garanţie imobiliară autentificat în 28 martie 2007 şi actul adiţional la acesta autentificat în 18 iulie 2008, instanţa de apel a constatat că prima cauză juridică invocată a acestui capăt de cerere este raportul de accesorialitate faţă de obligaţia principală al cărei drept la acţiune intimaţii l-au considerat prescris. Or, faţă de dispoziţiile invocate de intimaţi - art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 1800 C. civ., Curtea a apreciat că dreptul la ipotecă nu s-a stins pe cale accesorie.

Sub acelaşi aspect, Curtea a ilustrat că imediat ulterior asumării declaraţiei angajament, intimatul reclamant B. a reînnoit ipoteca constituită în favoarea creditoarei apelante pentru suma actualizată a creanţei. Această operaţiune juridică a fost autentificată de acelaşi notar, sub numărul imediat următor celui al declaraţiei angajament.

De asemenea, Curtea a reţinut că este neîntemeiată afirmaţia intimaţilor în sensul că în cadrul executării silite nr. x/2008 creditoarea apelantă s-ar fi îndestulat integral şi chiar mai mult decât avea dreptul. Din adresa biroului executorului judecătoresc rezultă că debitorul B. mai datorează după terminarea executării în Dosarul nr. x/2008, suma de 2.475.422 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 377/A din 23 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au declarat recurs A. şi B. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea cererilor de recurs după prezentarea situaţiei de fapt recurenţii au arătat că instanţa de apel a reuşit să creeze o confuzie deplină cu privire la normele de drept material aplicabile în speţă, precum şi cu privire la valoarea diferitelor acte încheiate de-a lungul timpului de către părţile din proces.

Instanţa de apel omite faptul evident că ipoteca (constituită de B. şi semnată de creditorul C. SRL) şi respectiv declaraţia-angajament (act unilateral emis exclusiv de B.) sunt titluri distincte, respectiv garanţii diferite cu existenţă şi efecte independente.

Declaraţia nu avea cum să producă efectele indicate de instanţa de apel, întrucât, după cum se ştie şi potrivit doctrinei, actul unilateral îl poate obliga numai pe declarant; acesta nu poate crea obligaţii în patrimoniul altor persoane, cum se pare că a făcut-o în cauză, în patrimoniul D. SRL.

Recurenţii au mai arătat că instanţa de apel a înlăturat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1725 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul în care: D. SRL era obligată faţă de C. SRL în baza unui alt set de raporturi juridice faţă de garantul accesoriu B. care necesitau obţinerea unui titlu executoriu separat împotriva acesteia, cu îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege; contractul de ipotecă era subordonat acestui set de raporturi juridice, fiind o garanţie accesorie împotriva D. SRL.

În ceea ce priveşte opozabilitatea declaraţiei-angajament faţă de D. SRL recurenţii arată că instanţa de apel a dat o interpretare eronată a situaţiei de fapt precum şi a normelor de drept material aplicabile.

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit şi nejustificat prevederile art. 1045 şi urm. C. civ. prin analogie, deşi acestea nu au legătură cu problema titlurilor executorii în cazul solidarităţii pasive. A aplicat în mod greşit aceste prevederi deoarece această solicitare nu a fost făcută în faţa instanţei de fond, fiind vorba de modificarea temeiului juridic al cererii de apel (art. 294 C. proc. civ. interzice asemenea modificări în apel).

Intimata SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei civile nr. 377/A din 23 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurenţilor Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

1. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum şi din perspectiva criticilor recurenţilor şi nu în ultimul rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reţine că aceasta este motivată fiind stabilită în formă clară şi concisă starea de fapt arătându-se adevăratele raporturi între părţile aflate în conflict.

De fapt recurenţii nu arată concret care sunt motivele contradictorii din decizia recurată, ci invocă aspecte legate de interpretarea declaraţiei angajament, aspecte care nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Împrejurarea că raţionamentul şi argumentele recurenţilor nu coincid cu cele ale instanţei de apel nu poate fundamenta criticile acestora prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel este motivată respectând dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

2. Art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că modificarea hotărârii se poate cere când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când se încalcă principiul înscris în art. 969 alin. (1) din vechiul C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Aşadar, atunci când instanţa este sesizată cu o neînţelegere în legătură cu un act juridic indiferent dacă este unilateral sau bilateral ale cărui clauze sunt clare şi precise, instanţa care soluţionează fondul trebuie să-l aplice în litera şi spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înţeles, faţă de art. 969 alin. (1) din vechiul C. civ.

Într-o altă exprimare, controlul instanţei de recurs în cazul în care se invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate interveni decât atunci când se demonstrează că s-a denaturat adevăratul înţeles al termenilor cuprinşi în act.

Din această perspectivă, instanţa de apel nu a schimbat înţelesul declaraţiei-angajament a recurentului B. autentificată în 18 iulie 2008, ci a arătat că faţă de art. 100 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale care prevede că „înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia”, acest înscris reprezintă un veritabil titlu executoriu.

Din înscrisul menţionat, declaraţia-angajament, rezultă fără echivoc că recurentul B. s-a obligat să achite suma de 2.574.518,06 RON reprezentând datoria pe care SC D. SRL o înregistrează faţă de SC C. SRL, inclusiv eventualele penalităţi, precizând că în calitate de debitor solidar renunţă la invocarea beneficiului de discuţiune şi diviziune faţă de creditoarea SC C. SRL.

Referitor la critica recurenţilor care vizează opozabilitatea declaraţiei-angajament faţă de SC D. SRL, Înalta Curte nu o va supune analizei faţă de faptul că prin critica invocată recurenţii şi-au exprimat nemulţumirea privind interpretarea de către instanţa de apel a situaţiei de fapt. Critica respectivă excede analizei de către instanţa de recurs, cunoscut fiind faptul că recursul este o cale extraordinară de atac fără caracter devolutiv.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor referitoare la puterea de lucru judecat şi la aplicarea greşită a art. 1045 C. civ. cu trimitere la art. 294 C. proc. civ. încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte le va înlătura pentru considerentele ce vor fi expuse.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Literatura juridică a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a aplicat dispoziţiile legale, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Din această perspectivă precum şi din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a înlăturat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1725/R din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, dimpotrivă a avut în vedere şi considerentele deciziei respective atunci când a calificat declaraţia-angajament ca fiind un veritabil titlu executoriu. Este de precizat că în decizia nr. 1725/R din 29 octombrie 2009 s-a menţionat în mod expres că declaraţia-angajament reprezintă un act juridic de sine stătător care poate constitui un temei distinct pentru declanşarea executării silite.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că prin sentinţa civilă nr. 1779 din 21 iulie 2010 pronunţată de Judecătoria Tecuci şi rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1524 din 08 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a stabilit că contestaţia la titlu formulată de B. prin care a solicitat anularea titlului executoriu intitulat „declaraţia-angajament” se va putea îndrepta numai împotriva executării actului notarial nu şi împotriva actului însuşi.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor referitoare la aplicarea greşită a art. 1045 C. civ. cu trimitere la art. 294 C. proc. civ. Înalta Curte nu şi-o însuşeşte faţă de faptul că prin cererea de apel, apelanta SC C. SRL a criticat sentinţa apelată şi din perspectiva art. 1045 C. civ. în sensul că prima instanţă nu a motivat de ce nu sunt aplicabile dispoziţiile legale menţionate. Faţă de critica SC C. SRL invocată în cererea de apel instanţa trebuia să o analizeze.

Potrivit art. 1045 C. civ., acţiunea intentată în contra unuia din debitori întrerupe prescripţia în contra tuturor debitorilor,

Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel B. şi SC D. SRL sunt debitori solidari faţă de declaraţia angajament care constituie titlu executoriu şi faţă de necontestarea în cadrul executării silite nr. 388 a opozabilităţii titlului executoriu faţă de debitoarea SC D. SRL.

Faţă de cele arătate rezultă că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în considerarea situaţiei juridice de solidaritate pasivă dreptul de a obţine un titlu executor judecătoresc pentru realizarea creanţei menţionate în declaraţia angajament nu există, titlul executor existând deja şi în consecinţă a făcut aplicarea art. 1045 C. civ.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 377/A din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.