Procedural standing and interest in annulling a notarized transaction; assessment of litigation costs under Article 274 of the Code of Civil Procedure

Decizia nr. 575/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 510/2014 Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta A., având ca obiect anularea contractului de tranzacţie autentificat sub nr. 288 din 09 aprilie 2012 de B.N.P. B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepţia lipsei de interes şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi E. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de tranzacţie autentificat sub nr. 288 din 09 aprilie 2012 de B.N.P. B.; a respins ca nefondate toate cererile subsidiare formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii, având ca obiect anularea încheierii de autentificare nr. 288 din 09 aprilie 2012, constatarea existenţei dreptului de proprietate în favoarea pârâtului C. asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 550 m.p., şi radierea dreptului de proprietate al pârâtului D. din cartea funciară; cheltuielile procesuale avansate de stat, în sumă de 12.177 RON, au rămas în sarcina acestuia; a dispus restituirea sumei de 508 RON achitată de reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru; a obligat reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat prevederile art. 1704-1716 C. civ., art. 271-273 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:

În speţă, reclamanta nu a fost parte în contractul de tranzacţie, dreptul de proprietate în cota de ½ parte din imobilul ce a fost înstrăinat, nu-i aparţinea şi nici dreptul de proprietate în cota de ½ parte pe care reclamanta îl are asupra aceluiaşi teren nu a fost afectat, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară. Ca urmare, calitatea de parte în proces a reclamantei nu s-a suprapus nici cu calitatea de parte în raportul juridic dedus judecăţii, raport izvorât din contractul de tranzacţie.

Referitor la excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de constare a nulităţii absolute a contractului de tranzacţie, instanţa a constatat că efectele contractului de tranzacţie s-au produs doar în patrimoniul părţilor contractante, dreptul de proprietate al reclamantei nefiind afectat.

Interesul reclamantei în formularea cererii de constatare a nulităţii contractului de tranzacţie se analizează prin raportare la un anumit drept şi acela este doar dreptul de proprietate al reclamantei, nu al pârâtului C. (interesul trebuie să fie al reclamantei, nu al pârâtului); ca urmare, şi în ipoteza în care s-ar constata nulitatea tranzacţiei, patrimoniul reclamantei nu ar fi afectat.

În privinţa cererii de anulare a încheierii de autentificare nr. 288 din 09 aprilie 2012, instanţa a reţinut că în art. 84 din Legea nr. 36/1995 sunt enumerate menţiunile obligatorii ale unei încheieri notariale, iar conform art. 87 din acelaşi act normativ „încălcarea cerinţelor prevăzute la art. 84 se sancţionează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate şi au produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desfiinţarea actului”. Este, aşadar, vorba de nulitate relativă, care a produs părţii contractante - nu unui terţ precum reclamanta - o vătămare ce nu poate fi înlăturată prin rectificarea acestei încheieri.

S-a mai reţinut că reclamanta nu a invocat motive de nulitate ale încheierii de autentificare. De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 110 din O.G. nr. 710/1995, în vigoare la data încheierii tranzacţiei „controlul judecătoresc al actelor notariale se realizează, potrivit art. 99 şi 100 din lege, pe calea acţiunii în anulare…”.

Cererea de anulare a actului notarial (deci şi a încheierii de autentificare) formulată de reclamantă a fost respinsă pentru motivele arătate anterior.

Ca şi consecinţă, s-au respins ca nefondate şi petitele având ca obiect constatarea existenţei dreptului de proprietate în favoarea pârâtului C. asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 550 mp şi radierea dreptului de proprietate al pârâtului D. din cartea funciară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. sub aspectul obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON pe care le consideră excesiv de ridicate.

Analizând cu precădere excepţia tardivităţii invocată de intimatul pârât, Curtea a reţinut că potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul pot fi arătate până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Or, în speţă, completarea motivelor de apel s-a realizat înaintea termenului din 23 septembrie 2014, considerat prima zi de înfăţişare, potrivit art. 134 C. proc. civ. În consecinţă, a fost respinsă excepţia tardivităţii completării motivelor de apel.

Motivele de apel au fost completate cu cel privind disjungerea în mod netemeinic a cererii reconvenţionale formulată de pârâtul C., dispusă prin încheierea din 09 mai 2014, judecarea acesteia fiind în legătură strictă cu soluţionarea cererii principale.

Analizând hotărârea în limitele motivelor de apel şi apărărilor formulate, Curtea a reţinut următoarele considerente:

În ceea ce priveşte disjungerea dispusă de instanţa de fond, Curtea a reţinut că pârâtul C. a formulat o cerere distinctă, cu pretenţii proprii doar împotriva pârâţilor D. şi E., fără a formula vreo pretenţie proprie faţă de reclamanta A. Întrucât cererea reconvenţională poate fi făcută doar dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului aşa cum se prevede în art. 119 C. proc. civ., instanţa de fond a dispus în mod legal disjungerea şi judecarea separată a acesteia.

Referitor la motivul de apel privitor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că acordarea acestora s-a făcut de către prima instanţă având în vedere onorariul avocaţial plătit de către partea în cauză în sumă de 5.000 RON, aşa cum o arată chitanţa depusă în probaţiune.

Faţă de această situaţie, nu au fost primite criticile apelantei referitoare la lipsa documentelor justificative pentru plata onorariului avocaţial. În ceea ce priveşte cuantumului acestuia, Curtea a reţinut că nu existe elemente care să permită instanţei să micşoreze onorariul încasat în cauză, prin constatarea acestuia ca nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită. În acest sens, Curtea a reţinut valoarea însemnată a prezentului litigiu prin raportare la consecinţele patrimoniale importante ce pot rezulta din cenzurarea unui act juridic referitor la drepturi reale preţuite la suma de 185.000 euro şi obiectul complex al acestuia, la care se adaugă şi durata îndelungată a procedurilor judiciare.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 597/Ap din 30 septembrie 2014 a respins excepţia tardivităţii completării motivelor de apel; a respins apelul declarat de reclamanta A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii apelului şi modificării sentinţei de fond.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Critica formulată prin intermediul prezentului recurs vizează cheltuielile de judecată acordate de către instanţa de fond faţă de pârâtul D.

Instanţa de apel, în considerentele deciziei nu a ţinut seama de veniturile reduse ale reclamantei, motiv pentru care a solicitat în cauză şi acordarea ajutorului public judiciar, cerere care a fost admisă.

Suma la care a fost obligată reclamanta o apreciază excesiv de ridicată, raportat la apărările formulate şi la modul de soluţionare a procesului.

Recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care permit instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, în aprecierea cuantumului instanţa va avea în vedere valoarea pricinii, proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării în cauză.

În finalul recursului, recurenta arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de practica judiciară relevantă prezentată prin cererea de apel.

În combaterea cererii de recurs, intimaţii-pârâţi D. şi E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile de nelegalitate invocate de către recurent-reclamantă, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte, va examina în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - încadrare efectuată de către instanţă - greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

Astfel, dispoziţiile textului legal sus menţionat, reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual, textul stabilind că „Partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. În cadrul acestui raport, instanţa va determina cuantumul cheltuielilor de judecată, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile efectuate justificat de partea câştigătoare.

Critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. nu subzistă.

Soluţia pronunţată de către instanţa de fond, de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, atestă respingerea pretenţiilor reclamantei, care au format obiectul cererii introductivă de instanţă, ceea ce demonstrează că partea căzută în pretenţii este recurenta-reclamantă, aşa încât s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să micşoreze sau să mărească onorariile avocaţilor, ori de câte ori se vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speţă, onorariul încasat la instanţa de fond de către apărătorul ales al pârâtului D., în virtutea libertăţii de apreciere a judecătorului, a fost apreciat corespunzător activităţii prestate de apărător, motiv pentru care nu a fost cenzurat.

În altă ordine de idei, chestiunea legată de stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, reprezintă un aspect de temeinicie şi de apreciere, lăsat la aprecierea instanţelor devolutive.

Recursul în actuala reglementare este cale de atac extraordinară, nedevolutivă prin care nu se rejudecă procesul, ci se examinează legalitatea soluţiei anterior pronunţate, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În raport de aceste precizări, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei pronunţată de către instanţa de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 597/Ap din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.