Right of passage servitude access: Appeal allowed, decision quashed and case remanded for violation of contradictory principle

Decizia nr. 572/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Vaslui - prin lichidator judiciar D. IPURL Huşi, solicitând obligarea pârâtei de a permite accesul pe terenul din curtea imobilului în care se află locuinţa compusă din apartament boxă şi garaj, acces prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 85/1992, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 1.000 RON/zi pentru fiecare zi prin care se blochează accesul la locuinţa compusă din apartament, boxă şi garaj şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 1136 din 20 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Suceava.

Prin sentinţa civilă nr. 2770/2008, Judecătoria Suceava a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Suceava, în cauză efectuându-se mai multe expertize tehnice pentru determinarea accesului la proprietatea reclamanţilor.

Prin sentinţa nr. 572 din 01 aprilie 2014, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Vaslui - prin lichidator judiciar D. IPURL Huşi, obligând-o să permită reclamanţilor accesul spre locuinţa compusă din boxă şi garaj situate în localitatea Vaslui, judeţul Vaslui, prin desfiinţarea barierei auto dinspre str. x, conform raportului de expertiză întocmit de E. sau prin folosirea de bunuri mobile aşezate pe aleea de acces identificată în acelaşi plan de situaţie care face parte integrantă din prezenta hotărâre, obligând-o şi la plata de daune cominatorii de 100 RON pe zi începând cu data 06 septembrie 2007 şi până la punerea în executare a prezentei hotărâri, precum şi sumele de 3.500 RON onorariu expertize, 1.500 RON onorariu avocat şi 23 RON taxe de timbru.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanţii au dobândit de la pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3056/1992 dreptul de proprietate asupra imobilului compus din boxă şi garaj situat în Vaslui, într-un bloc cu mai multe locuinţe. Ulterior prin Ordinul prefectului nr. 122/2000 reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate indiviză asupra suprafeţei de 11,8 m.p. teren.

Având în vedere demersurile repetate ale pârâtei, de împiedicare a accesului la imobilului reclamanţilor, ţinând cont de dispoziţiile art. 1336-1337 C. civ., privind răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, Tribunalul a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta să ridice bariera de acces, cât şi să nu mai blocheze accesul reclamanţilor pe calea publică de acces la imobil, conform dispozitivului.

Faţă de reaua-credinţă a pârâtei şi demersurile continue de nerespectare a obligaţiilor contractuale reţinute, fiind vorba de o obligaţie personală, pârâta a fost obligată să achite reclamaţilor câte 100 RON/zi daune cominatorii, până la intrarea în legalitate, ţinând cont că potrivit art. 969 C. civ. contractul legal încheiat este legea părţilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C. SA Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând anularea/schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond, respingerea acţiunii formulată ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind vădit neîntemeiată. A mai arătat că apelul vizează şi încheierile premergătoare şi în special încheierea de şedinţă din data de 10 februarie 2014 prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, cât şi cererea de suspendare a cauzei, formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate şi a excepţiilor invocate de către părţi, instanţa a constatat că nu este întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanţii intimaţi reţinând că faţă de obiectul acţiunii formulată de reclamanţi în prezenta cauză, respectiv obligarea pârâtei la respectarea exercitării servituţii de trecere existentă în favoarea reclamanţilor, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea incidenţei excepţiei invocate, în temeiul art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ., dată fiind diferenţa de obiect şi cauză a celor două litigii.

Instanţa a constatat ca fiind neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor invocată de apelantă, prin raportare la temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 85/1992 şi art. 616 C. civ. Atât starea de indiviziune asupra terenului aferent clădirii în care este situat bunul imobil în litigiu (garaj), cât şi preexistenţa servituţii de trecere invocată de reclamanţi ca fiind nerespectată de către pârâtă reprezintă aspecte ce ţin de fondul acţiunii dedusă judecăţii, reţinerea excepţiei fiind de natură să lipsească reclamanţii de însăşi substanţa dreptului lor de acces la instanţă, respectiv de a-i lipsi pe aceştia de analiza pretenţiei deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte fondul litigiului dintre părţi, instanţa a reţinut că reclamanţii au solicitat instanţei să oblige pârâta la respectarea exerciţiului servituţii de trecere, prin obligarea acesteia la ridicarea obstacolelor edificate pe calea de acces - alee situată în imediata vecinătate a uşii de acces a garajului ce le aparţine până la calea publică (reprezentată de str. x), pe terenul pârâtei.

Încă de la data formulării prezentei acţiuni, reclamanţii au indicat pârâta ca fiind persoana care le împiedică accesul la imobilul ce le aparţine, pârâta confirmând aparenţa de proprietară a terenului din vecinătatea garajului, afirmând în mod expres că este proprietara acestuia şi justificând astfel acţiunile prin care au fost împiedicaţi reclamanţii să folosească accesul reclamat.

Faţă de obiectul acţiunii formulată de către reclamanţi, instanţa a reţinut că aceştia au făcut dovada existenţei dreptului lor de proprietate asupra imobilului invocat a fi fond dominant, fiind necesar a se face dovada că terenul pe care au solicitat a li se recunoaşte dreptul de trecere (fondul aservit) este proprietatea pârâtei, respectiv faptul că dreptul de trecere a fost stabilit anterior în modalităţile prevăzute de lege (art. 624 C. civ.).

Din materialul probator administrat în cauză, în mod special expertizele întocmite de experţii judiciari din specialitatea topometrie, geodezie şi cadastru F., E. şi G., care au analizat în detaliu limitele proprietăţii pârâtei şi configuraţia suprafeţei ce a făcut obiectul intabulării în cartea funciară, terenul pentru care se solicită recunoaşterea dreptului de trecere nu este proprietatea pârâtei, ci aparţine domeniului public al unităţii administrativ teritoriale a municipiului Vaslui.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 272 din 26 septembrie 2014 a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimaţii A. şi B.; a admis apelul declarat de pârâta SC C. SA Vaslui - prin lichidator D. IPURL Vaslui, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată din oficiu; a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B. prin care au solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată şi menţinerea sentinţei de fond.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de nelegalitate invocate, recurenţii formulează următoarele critici:

Instanţa de apel s-a pronunţat asupra unei excepţii invocată din oficiu la primul termen de judecată, fără ca reclamanţii să fie citaţi la sediul ales, în acest fel fiind încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

La data pronunţării sentinţei de fond, reclamanţii nu erau proprietarii garajului, aspect care rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1096 din 20 mai 2014.

În combaterea cererii de recurs, intimata SC C. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac a recursului, având în vedere faptul că în prezent, recurenţii nu mai sunt proprietari ai imobilului în litigiu, întrucât au înstrăinat această proprietate. Ca urmare aceştia nu justifică un interes personal şi actual în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, prin care pârâta să fie obligată să permită accesul recurenţilor la imobilul garaj. În subsidiar, intimata a apreciat că în situaţia în care instanţa de recurs va ajunge la concluzia că se impune casarea deciziei atacată, să dispună în sarcina instanţei de apel obligaţia de a analiza, cu prioritate, interesul şi calitatea procesuală activă a reclamanţilor în promovarea acţiunii introductive.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând, cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia invocată de intimata-pârâtă SC C. SA, privind lipsa de interes a recurenţilor în promovarea prezentei căi de atac, o va respinge ca nefondată în considerarea faptului că reclamanţii A. şi B. având calitatea de cumpărători ai dreptului de proprietate asupra garajului cu destinaţia de spaţiu comercial conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3056 din 09 decembrie 1992 au un interes născut şi actual pentru a critica decizia pronunţată de către instanţa de apel, deoarece aceasta produce efecte faţă de succesorul cu titlu particular, respectiv H., în calitate de cumpărător al bunului imobil, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1096 din 20 mai 2014.

În acest context, se reţine că excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac a recursului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Examinând recursul reclamanţilor, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Curtea observă sub un prim aspect că recurenţii nu au respectat exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ. care impuneau indicarea motivelor de nelegalitate şi dezvoltarea acestora, recurenţii rezumându-se doar la invocarea generică a motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Cu privire la critica recurenţilor prin care au arătat că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unei excepţii procesuale, fără a fi pusă în discuţia părţilor, se constată că această critica se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează nesocotirea principiilor de drept civil.

Din acest punct de vedere, se reaminteşte că principiul contradictorialităţii, este un principiu fundamental al procesului civil, care constă în posibilitatea conferită părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Existenţa contradictorialităţii impune ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de către judecător fără a acorda părţilor dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a-şi susţine şi de a-şi argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susţinerile adversarului. Având în vedere importanţa acestui principiu, deoarece asigură respectarea altor principii - dreptul la apărare şi aflarea adevărului - nerespectarea sa este sancţionată cu nulitatea hotărârii.

În speţă, instanţa de apel a încălcat acest principiu, întrucât nu a pus în discuţia părţilor excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a soluţionat-o în sensul admiterii acesteia şi respingerii acţiunii fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. De asemenea, în speţă, a fost încălcat şi dreptul la apărare al reclamanţilor atât timp cât această excepţie nu a fost pusă în discuţie, pentru a se da posibilitatea acestora să-şi facă apărările necesare cu privire la acest aspect.

Aşa fiind, decizia pronunţată în condiţiile arătate este sancţionată cu nulitatea, recursul fiind fondat, impunându-se casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării cu respectarea tuturor prevederilor legale şi a principiilor care guvernează procesul civil, pentru a se asigura respectarea drepturilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, în rejudecare instanţa de apel va trebui să aibă în vedere stabilirea cadrului procesual în raport de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1096 din 20 mai 2014, la Societatea Civilă Profesională Notarială I., încheiat între reclamanţii A. şi B. în calitate de vânzători şi H. în calitate de cumpărător, prin care a fost înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Vaslui, str. x.

Dintr-un alt punct de vedere, instanţa de apel va proceda la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, în raport de cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul compus din apartament, boxă şi garaj situat în str. x, şi de Ordinul prefectului nr. 122/2000 prin care s-a atribuit reclamanţilor, în indiviziune, suprafaţa de 11,8 m.p. reprezentând cota indiviză aferentă construcţiei.

De asemenea, în rejudecare, instanţa va verifica dacă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3056/1992 încheiat între reclamanţi şi pârâtă, respectiv Ordinul prefectului nr. 122/2000, s-a stabilit un drept de servitute în favoarea reclamanţilor, care putea face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1096/2014 încheiat între reclamanţi şi dobânditorul ulterior al imobilului în litigiu, H.

Faţă de cele ce arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii A. şi B., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes.

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 272 din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.