Motion to annul final ruling on goods recovery rejected as disguised appeal; costs awarded to respondent

Decizia nr. 566/2015

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3659 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/105/2011, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 122 din 05 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A fost modificată în parte decizia recurată în sensul că a fost înlăturată compensarea cheltuielilor de judecată şi obligată apelanta-pârâtă SC B. SA la plata sumei de 3.712 RON cheltuieli de judecată. Au fost menţinute restul dispoziţiilor deciziei recurate.

A fost obligată intimata-pârâtă SC B. SA la plata sumei de 3.311 RON cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-reclamant A. reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.

Prin cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/1/2015, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3659 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/105/2011, motivată la data de 06 februarie 2015. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

În argumentarea cererii, contestatorul a susţinut, în esenţă, că în cauză problema supusă atenţiei instanţei o reprezintă solicitarea acestuia de a reintra în posesia unor bunuri deţinute de către intimată fără niciun titlu.

Arată, în esenţă, că problema proprietăţii este clară şi de necontestat, cu efecte în plan juridic esenţiale pentru rezolvarea speţei, neavând aptitudinea de a genera concluziile şi susţinerile contradictorii ale instanţei în motivarea soluţiei.

Or, instanţa şi-a întemeiat în parte soluţia de respingere pe aprecieri în contradicţie cu situaţia de fapt, pe care contestatorul o descrie în cuprinsul cererii.

Aşa fiind, susţinerile din recurs au reprezentat motivări în fapt şi în drept (art. 304 pct. 7 teza a II-a şi pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.) asupra cărora instanţa de recurs trebuia să se pronunţe, or, neprocedând în acest mod, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În posesia pârâtei (intimatei), arată contestatorul, se află un număr mare de bunuri care aparţin acestuia în proprietate, identificate de expert cu ocazia deplasării la intimată, bunuri cu privire la care aceasta nu reclamă nici cel mai mic drept sau măcar interes.

În speţă, deşi situaţia tuturor bunurilor este identică (contestatorul este proprietar al tuturor bunurilor; creditorul garantat de sechestru radiat; bunurile aflate în posesia pârâtei identificate şi evaluate de expert în raportul depus la dosar, societatea debitoare radiată, pârâta fără interes în păstrarea bunurilor şi fără posibilitatea de a invoca un drept în legătură cu acestea), instanţa a admis în parte acţiunea, respectiv a dispus restituirea a doar o parte dintre bunuri.

Deosebit de importantă, susţine contestatorul, este şi cauza degradării unora dintre bunuri pentru care s-a solicitat în subsidiar obligarea la plata contravalorii acestora. Potrivit expertizei vina aparţine exclusiv pârâtei care nu a depozitat bunurile în calitate de custode şi a permis furtul de piese componente.

A arătat că prin admiterea în parte a acţiunii respingerea s-a făcut printr-o greşită aplicare a legii, motivarea fiind străină de cauză, neaplicându-se acelaşi raţionament bunurilor care aveau în realitate acelaşi statut juridic.

În concluzie art. 304 pct. 7 şi pct. 9 teza a II-a C. proc. civ. se refereau la aspectele menţionate anterior şi nu doar la greşita acordare a cheltuielilor de judecată, cum greşit a reţinut instanţa de recurs.

Motive de recurs au existat, dar instanţa le-a apreciat în mod greşit ca fiind opinii personale, nepronunţându-se asupra lor.

Nu în ultimul rând, contestatorul A. apreciază că dezlegarea dată de instanţa de recurs în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată este rezultatul unei greşeli materiale, potrivit art. 318 teza I C. proc. civ. Aceasta, întrucât, cheltuielile de judecată potrivit chitanţelor de la dosar sunt în sumă de 9206 RON.

Prin precizarea depusă la data de 13 februarie 2015, contestatorul a arătat că valoare cheltuielilor de judecată este de 13.671 RON, iar nu de 9.206 RON cum din eroare a indicat în cuprinsul contestaţiei în anulare.

Intimata SC B. SA Câmpina a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării contestaţiei în anulare şi excepţia nulităţii pentru nemotivare. A solicitat admiterea excepţiei netimbrării şi, în consecinţă, anularea ca netimbrată a contestaţiei în anulare, iar în situaţia în care contestatorul va achita taxa de timbru, a solicitat admiterea excepţiei nulităţii şi, în consecinţă, constatarea nulităţii contestaţiei în anulare.

La data de 16 februarie 2015 intimata a înţeles să completeze întâmpinarea, solicitând respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, în situaţia în care instanţa nu va admite excepţia nulităţii cererii.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimata SC B. SA Câmpina prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru următoarele considerente:

Pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. este necesar a fi îndeplinită condiţia care vizează doar obiectul contestaţiei speciale, în sensul că pe calea ei se poate urmări numai desfiinţarea hotărârilor pronunţate de instanţe de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cauză, se poate observa că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate evocate, respectiv decizia supusă contestaţiei în anulare este pronunţată de o instanţă de recurs, în speţă, fiind indicat ca temei juridic art. 318 C. proc. civ., iar criticile formulate de contestatoare se circumscriu formal motivului de contestaţie în anulare invocat, considerente pentru care Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

Cu privire la excepţia nulităţii contestaţiei în anulare invocată de intimata SC B. SA Câmpina şi susţinută la acest termen de judecată, respectiv 18 februarie 2015, de mandatara acesteia, este de reţinut că, în materia contestaţiei în anulare se aplică, prin asemănare, prevederile art. 112 C. proc. civ. cu privire la elementele cererii de chemare în judecată, ceea ce implică faptul că o cerere de contestaţie în anulare trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru oricare cerere introductivă.

Astfel, textul legal al art. 112 pct. 4 C. proc. civ. instituie cu titlu obligatoriu, indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază o cerere.

Contestatorul a depus motivele contestaţiei sale până la acest termen de judecată, motive ce au fost comunicate intimatei şi în combaterea cărora aceasta a formulat apărări, iar susţinerile intimatei vizând motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei în anulare odată cu formularea cererii sunt lipsite de justificare, în condiţiile în care nu se poate pune problema unei tardivităţi a motivării, întrucât contestatorul avea la îndemână un termen de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărei anulare se solicită şi putea formula şi motiva contestaţia în anulare până la începerea executării silite.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Textul legal vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În speţă, nu se justifică admiterea contestaţiei, deoarece criticile invocate de către contestator nu corespund prevederilor art. 318 C. proc. civ., nefiind vorba de eroare materială în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Contestatorul, în argumentarea cererii sale, subliniază tocmai o pretinsă greşeală de judecată, întrucât instanţa de recurs a reţinut în mod expres ca nefiind incidente dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. care permit compensarea cheltuielilor de judecată atunci când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate doar în parte, dat fiind că pârâta nu a formulat cerere reconvenţională.

Împrejurarea că soluţia pronunţată nu a corespuns în totalitate voinţei contestatorului, precum şi nemulţumirea acestuia cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei de recurs nu poate conduce la admiterea contestaţiei în anulare de faţă, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă greşeli materiale în înţelesul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Analizând însă decizia atacată, se constată că recursul a fost cercetat din perspectiva tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurentul A., dar care au putut fi încadrate în motivele de nelegalitate expres şi limitativ instituite de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, nu se poate reţine că „dezlegarea dată” este rezultatul unei omisiuni, prezenta contestaţie în anulare fiind nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.

În condiţiile în care contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a deciziei pronunţată de instanţa de recurs, nici celelalte motive prin care s-au reluat susţinerile prezentate Înaltei Curţi drept motive de recurs nu vor fi reţinute, întrucât soluţia nu a vizat o astfel de analiză de vreme ce s-a arătat în mod expres că rediscutarea admisibilităţii probelor şi a aprecierii dacă acestea sunt pertinente nu poate fi examinată într-o cale extraordinară de atac fiind evident că recurentul îşi exprimă opiniile proprii privind interpretarea probatoriului administrat.

Contestatorul nu face decât să repună în discuţie, în prezenta cauză, soluţia însăşi a instanţei de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei în anulare.

Susţinerile contestatorului se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile, care o transformă într-un recurs la recurs, or prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În acelaşi sens, Curtea de la Strasbourg a reţinut că „supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase” (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006).

În consecinţă, dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul unei omisiuni, iar prezenta contestaţie în anulare este nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Pentru considerentele anterior expuse şi nefiind îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ. invocate de contestator, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3659 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/105/2011.

Constatând culpa procesuală a contestatorului în promovarea contestaţiei în anulare de faţă şi în raport de solicitarea reprezentantei intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea intimatei SC. B. SA Câmpina, în sensul obligării contestatorului A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC. B. SA Câmpina, conform înscrisului doveditor aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii contestaţiei în anulare.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3659 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/105/2011.

Obligă contestatorul A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC. B. SA Câmpina.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2015.