Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_131923 AI generated

Annulment challenge fails due to lack of material error where appellate court properly annulled appeal for unpaid stamp duty

Case Number ICCJ_131923
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the annulment challenge (contestație în anulare) and upheld the prior decision that had annulled the appellant's appeal as untimely due to non-payment of the stamp duty. The dispute concerned a procedural challenge where the appellant, having failed to pay the required judicial tax by the court-set deadline, argued in a subsequent annulment filing that the lower appellate court had acted in bad faith and that the procedural error of annulling the appeal constituted a material error. The court held that annulment is a narrow remedy for retraction, not for judicial censure, and that no material error existed because there was no proof of payment in the file; the court affirmed that access to justice is subject to mandatory formal requirements and the imperative obligation to pay judicial taxes, citing ECtHR precedent that such fees are compatible with the right to a fair trial, thus rejecting the challenge and leaving the 2013 decision annuling the appeal in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ; Annulment challenge fails due to lack of material error where appellate court properly annulled appeal for unpaid stamp duty: Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty material error untimely filing bad faith annulment proceedings procedural duty

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 564/2015

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4054 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/45/2013, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-revizuenta A. - prin procurator B. împotriva deciziei nr. 623 din 13 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. de dosar x/1/2014, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4054 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/45/2013.

Fără a-şi încadra susţinerile în drept, contestatoarea a criticat judecata în faţa Curţii de Apel Iaşi.

Prin „motivele” înregistrate la data de 31 martie 2014 a susţinut timbrarea anticipată a cererii. De asemenea, a apreciat că a existat rea credinţă din partea Curţii de Apel Iaşi ceea ce a condus la confuzii şi neclarităţi în soluţionarea cauzei.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.

Examinând decizia contestată din perspectiva dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., Înalta Curte constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul la care s-a judecat pricina, iar în ceea ce priveşte competenţa este de reţinut că instanţele au respectat dispoziţiile legale referitoare la pricina dedusă judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 prima teză C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale, înţelegând prin aceasta greşeli de ordin procedural, respectiv erori materiale evidente săvârşite de instanţă prin neobservarea dovezilor existente la dosar.

În sensul art. 318 C. proc. civ. este greşeală materială anularea recursului ca netimbrat sau anularea recursului ca insuficient timbrat, în pofida existenţei la dosar a dovezii timbrajului.

Dovada achitării taxei judiciare de timbru nu se află la dosar şi nici nu s-a făcut dovada depunerii acesteia până la termenul stabilit de instanţă (20 noiembrie 2013).

Propria culpă a contestatoarei în neonorarea obligaţiei legale de a timbra, în condiţiile în care procedura de citarea a fost legal îndeplinită la termenul la care s-a soluţionat recursul, precum şi nemulţumirea contestatoarei cu privire la judecata în faţa Curţii de Apel Iaşi, în condiţiile în care prin prezenta cerere se solicită anularea deciziei nr. 4054 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/45/2013 prin care s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-revizuenta A. - prin procurator B. împotriva deciziei nr. 623 din 13 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, nu pot deschide calea contestaţiei în anulare în înţelesul art. 317 alin. (1) şi art. 318 C. proc. civ.

Este de reţinut că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturile Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil şi accesul la justiţie, că dreptul la justiţie nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din C.E.D.O.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite motivele de anulare prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ., motiv pentru care va menţine decizia atacată şi va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. prin procurator B. împotriva deciziei nr. 4054 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/45/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. prin procurator B. împotriva deciziei nr. 4054 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/45/2013.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2015.