Rail cargo loss liability and the nullity of appellate decisions lacking reasoned analysis of evidence

Decizia nr. 559/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 237.753,86 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 48.975 kg motorină euro diesel 5, constatată lipsă la destinaţie.

Prin încheierea din data de 24 octombrie 2011 în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă a fost unită cu fondul cauzei.

Prin Încheierea din data de 04 februarie 2014 s-au admis obiecţiunile formulate de pârâta SC B. SRL la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul în metrologie C. şi s-au respins, ca nefondate, obiecţiunile formulate de reclamanta SC A. SA la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D. pentru considerentele arătate în hotărârea respectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 1135 din 31 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL şi a fost obligată reclamanta SC A. SA la plata către pârâta SC B. SRL a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorarii experţi.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă, cu scrisoarea de trăsură nr. 339305 din 10 iunie 2010 s-a expediat din cadrul E. SA - Depozit Nord, prin intermediul transportatorului SC B. SRL către SC A. SA - Depozitul Constanţa, cantitatea de 1.041.876 kg motorină euro diesel 5 potrivit notei de greutate nr. 6 din 10 iunie 2010.

La destinaţie s-a constatat că din totalul cantităţii de produs expediat lipseşte cantitatea de 48.975 kg motorină euro diesel 5, contravaloarea acestei cantităţi fiind de 237.753,86 RON, reprezentând preţul curent al mărfii la data expediţiei.

În procesul-verbal preliminar întocmit în prezenţa reprezentanţilor SC B. SRL, a inspectorului Romcontrol, SC A. SA şi SC E. SA a fost consemnată starea tehnică şi comercială a cazanelor, fiind stabilit că determinarea cantităţii finale se va face după cântărirea la gol a cazanelor. S-a consemnat că starea cazanelor este bună, cu sigilii intacte, corect aplicate, fără scurgeri din conţinut.

Conform rapoartelor de inspecţie cantitativă nr. 124 din 11 iunie 2010 şi nr. 125 din 11 iunie 2010 cazanele au sosit la beneficiar cu aceleaşi valori volumetrice ca în nota de greutate.

Prima instanţă a avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză (opinia expertului D. în specializarea „Exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant”, opinia expertului în metrologie - C., obiecţiunile la rapoartele expertiză tehnică întocmite de aceşti experţi, precum şi punctele de vedere exprimate de aceştia, respectiv punctul de vedere exprimat de expert C. în cadrul răspunsului la obiecţiuni la expertiza mixtă încuviinţată de instanţă privind diferenţa înregistrată între expediere şi destinaţie; punctul de vedere exprimat de expert D. în cadrul expertizei mixte referitor la diferenţa cantitativă în sensul că această diferenţă nu se datorează calibrării necorespunzătoare a cisternelor puse la dispoziţie de pârâtă; precum şi concluziile expertului C. din cuprinsul raportului de expertiză mixtă vizând împrejurarea că garnitura de vagoane cisternă nu avea buletin de verificare metrologică şi certificat de calibrare etc.).

Instanţa de fond nu a putut reţine că lipsa buletinelor de verificare metrologică şi efectuarea calibrării cisternelor de o societate care nu era autorizată să verifice astfel de mijloace de măsurare, a condus la lipsa la destinaţie a cantităţii de 48.975 kg motorină euro diesel 5, având în vedere pe de o parte punctele de vedere exprimate de experţi prin expertiza mixtă, iar pe de altă parte starea bună a cazanelor, cu sigilii intacte, corect aplicate, fără scurgeri din conţinut, care au sosit la beneficiar cu aceleaşi valori volumetrice ca în nota de greutate.

Pe cale de consecinţă, reţinând că, în prezentul litigiu nu operează prezumţie legală de răspundere a operatorului de transport feroviar, ci sunt incidente dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, precum şi că reclamanta nu a făcut dovada ce-i incumbă în baza dispoziţiilor art. 1169 C. civ. în sensul că avarierea mărfii s-a produs în timpul transportului şi din culpa operatorului de transport feroviar, tribunalul a respins acţiunea formulata de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de motivele invocate în susţinerea acesteia care ţin de temeinicia acţiunii, cât şi faţă de faptul că pârâta este parte a contractului de transport, aceasta a fost analizată de instanţă ca o apărare de fond.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A. SA a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 457 din 13 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, având în vedere răspunsul la obiecţiuni formulat de către expertul metrolog care a arătat că diferenţa cantitativă nu există în fapt şi se datorează necalibrării corespunzătoare a cisternelor ce au fost puse la dispoziţie de către intimată, precum şi punctul de vedere exprimat de expert - D., în sensul că diferenţa cantitativă între expediţie şi destinaţie este foarte mare în raport şi de distanţa scurtă parcursă, fapt ce poate duce la concluzia de nu a existat lipsă cantitativă la preluare, redând dispoziţii ale Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România din 31 ianuarie 2005 aprobat prin O.G. nr. 7 din 31 ianuarie 2005, în motivare, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia lipsa buletinelor de verificare metrologică şi efectuarea calibrării cisternelor de o societate neautorizată ar fi dus la lipsa cantităţii de motorină invocată de apelantă, respectiv de 48.975 kg euro diesel 5.

Astfel, s-a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, în sensul că în favoarea intimatei operează exonerarea de răspundere pentru eventualele lipsuri cantitative, soluţia fondului fiind legală şi temeinică.

În termen legal, împotriva acestei decizii reclamanta SC A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanta SC A. SA a susţinut, în esenţă, că decizia recurată este nemotivată şi constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil conform art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în opinia recurentei-reclamante, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel nu a analizat, în mod efectiv, motivele de apel, nu a procedat la o înlăturare, motivat şi argumentat, în mod explicit, a susţinerilor din apel, şi nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Hotărârea atacată, mai susţine recurenta, nu este motivată nici în fapt şi nici în drept, în considerentele acesteia făcându-se doar un istoric al cursului procesului, consemnându-se susţinerile făcute de părţi prin acţiune şi întâmpinări, fără a fi expus raţionamentul pentru care instanţa a respins apelul reclamantei şi a înlăturat apărările de fond invocate.

Lipsa motivării hotărârii echivalează cu lipsa dovedirii cercetării judecătoreşti care constituie însuşi scopul dreptului de acces la justiţie, această lipsă având semnificaţia unei necercetări a apelului.

Or, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format în fapt şi în drept convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În aceste condiţii, cum decizia adoptată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină (fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel nu a cercetat sau a interpretat în mod total eronat atât prevederile Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România - O.G. nr. 7/2005, cât şi prevederile contractului comercial încheiat între părţi-contractul de transport pe cale ferată din 22 decembrie 2009.

În mod greşit, susţine recurenta, instanţa de apel nu a reţinut culpa intimatei-pârâte SC B. SRL care, în calitatea sa de transportator conform contractului de transport pe cale ferată din 22 decembrie 2009, încheiat între recurentă, în calitate de beneficiar şi B. SRL, în calitate de transportator, a pus la dispoziţia reclamantei pentru efectuarea acestui transport feroviar de marfă, vagoane-cisternă necalibrate, fără buletine de verificare metrologică şi fără certificate de calibrare corespunzătoare.

Aceasta întrucât, intimata-pârâtă în calitate de transportator, şi pentru respectarea clauzelor contractuale, dar şi a reglementărilor specifice în acest domeniu, a garantat starea tehnică şi calibrarea corespunzătoare a acestor vagoane.

La momentul la care au fost puse la dispoziţie vagoanele-cisternă pentru transport, SC B. SRL a garantat că aceste vagoane sunt calibrate corespunzător, conform menţiunilor de pe plăcuţele vagoanelor cisternă.

La destinaţie s-a constatat, prin metoda cântăririi directe, o lipsă de 48.975 kg motorină, care nu se putea datora decât calibrării necorespunzătoare a vagoanelor, având în vedere faptul că la acest transport nu au existat sigilii violate, urme de scurgeri de produs şi/sau urme de sustrageri, fapt confirmat şi de probatoriul administrat în cauză, cu precădere de raportul de expertiză întocmit de expertul C.

Arată că deşi în faţa instanţei de apel s-a susţinut că intimata-pârâtă, chiar dacă nu era proprietarul vagoanelor cisternă, aceasta a garantat calibrarea vagoanelor cisternă şi se face vinovată pentru că a indus în eroare reclamata prin punerea la dispoziţie a unor vagoane necorespunzătoare din punct de vedere al calibrării, folosind pentru măsurare metoda volumetrică şi nu cântărire directă şi creând astfel un prejudiciu de 237.753,86 RON, instanţa de apel nu a analizat această critică.

De asemenea, în ceea ce priveşte răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, recurenta susţine că obligaţia transportatorului nu este una de diligenţă, respectiv nu se cere părţii doar să se străduiască să organizeze transportul, ci şi să atingă acest scop, respectiv încărcătura să ajungă în condiţii bune la punctul terminus, astfel încât obligaţia ce rezultă din contract este una de rezultat.

În acest sens, există şi prevederile art. 60 alin. (1) şi alin. (3) din Regulament, dar şi cele ale art. 1473-1475 vechiul C. civ. (aplicabil la momentul efectuării acestui transport) care instituie în sarcina cărăuşului-transportatorul recurentei - obligaţia de a conserva marfa pe parcursul desfăşurării transportului, asimilându-l pe cărăuş cu un depozitar.

În prezenta cauză, neexistând obiecţiuni la încărcare, cu ocazia întocmirii şi însuşirii scrisorii de transport, nici din partea expeditorului SC E. SA, nici din partea operatorului de transport SC B. SRL, operează pe deplin prezumţia conformităţii mijloacelor de transport.

Prin urmare, susţine recurenta, având în vedere şi dispoziţiile art. 36 alin. (9) din Regulament şi art. 1.4.2.2 lit. c) din Anexa 1 RID ce face parte integrantă din Ordinul nr. 590/2007, nerespectându-şi obligaţia de rezultat, cărăuşul este ţinut potrivit art. 969 C. civ., să răspundă de prejudiciul produs reclamantei.

Aşa fiind, apreciază că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale, inclusiv cauzalitatea care în materie comercială este, de principiu prezumată.

În atare condiţii, devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Regulament, potrivit cărora în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii, operatorul de transport feroviar trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată după factură sau după preţul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport, în speţă 237.753,86 RON, însă arată recurenta, instanţa de apel nu a răspuns nici acestei critici.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, reţine caracterul fondat al recursului.

Preliminar, deşi recurenta-reclamantă SC A. SA a invocat în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., este de reţinut că decizia recurată este o hotărâre pronunţată în apel, prin urmare, susceptibilă de apel, ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text legal, nefiind întrunite cerinţele textului de lege menţionat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. şi sunt fondate pentru considerentele care succed:

Prevederile art. 295 C. proc. civ., obligă instanţa de apel să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Pe de altă parte, prevederile art. 261 C. proc. civ. obligă instanţele să arate motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

Din această perspectivă se constată că instanţa de apel nu a examinat motivele de netemeinicie şi de nelegalitate invocate în calea de atac a apelului, soluţia bazându-se pe o apreciere generală a situaţiei de fapt şi pe o simplă înşiruire a textelor legale cuprinse în Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România din 31 ianuarie 2005 aprobat prin O.G. nr. 7 din 31 ianuarie 2005.

Deşi a evocat temeiuri de drept, instanţa de apel nu a indicat în ce măsură acestea sunt sau de ce nu sunt incidente situaţiei de fapt, mulţumindu-se să concluzioneze că în favoarea intimatei operează exonerarea de răspundere pentru eventualele lipsuri cantitative, soluţia fondului fiind legală şi temeinică.

De reţinut este faptul că instanţa de apel nu a examinat în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse analizării, nu a justificat de ce au fost înlăturate criticile apelantei-reclamante.

Chiar şi în ipoteza în care situaţia de fapt şi apărările care au fost criticate de apelanta-reclamantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleaşi care au fost dezbătute de prima instanţă, nu se poate reţine că menţinerea soluţiei fondului în faţa unor critici concrete, fără a se răspunde fie şi succint la acestea, satisface cerinţa impusă de art. 261 C. proc. civ.

În contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunţate de curtea de apel întrucât lipseşte baza de analiză şi anume considerentele deciziei, insuficienţa motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării şi echivalează în realitate cu o nemotivare.

Or, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti se dau în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată apare ca esenţială, din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reţinut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în acelaşi timp o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Întrucât decizia curţii de apel este lipsită de motivare, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanţa dintre argumentele instanţei de apel în măsură să susţină soluţia pronunţată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei şi textele legale incidente speţei, situaţie ce echivalează cu o nemotivare în înţelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Totodată, cercetarea fondului este un element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale.

Per a contrario, în absenţa unei situaţii de fapt în concret stabilită, este imposibil de realizat verificarea aplicării corecte a legii de către instanţa de apel, aspect ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., respectiv casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se stabili pe deplin împrejurările de fapt.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a încălcat obligaţia stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris, în fapt şi în drept, de ce s-a ajuns la soluţia adoptată, obligaţie esenţială, a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigenţele art. 6 parag. 1 C.E.D.O., întrucât, conform jurisprudenţei C.E.D.O., noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dulaurans împotriva Franţei - Hotărârea din 21 martie 2000).

Rezumând argumentele de mai sus şi având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluţie ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte constatând fondate criticile recurentei-reclamante subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cu aplicare dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, pentru se stabili pe deplin împrejurările de fapt, urmând ca instanţa să administreze probele pe care le consideră necesare, utile şi pertinente dezlegării pricinii, care să lămurească inclusiv de ce există diferenţe cantitative menţionate în cele două expertize efectuate în cauză, să răspundă tuturor criticilor apelantei-reclamante, iar după lămurirea situaţiei de fapt, raportat şi la textele legale incidente speţei să analizeze dacă operează exonerarea intimatei-pârâte de răspundere pentru eventualele lipsuri cantitative de motorină.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva deciziei civile nr. 457 din 13 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2015.