Unmotivated suspension of civil proceedings for dependency on pending litigation: violation of reasoning obligations and fair trial guarantees

Decizia nr. 555/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. x/3/2010 (cerere reconvenţională disjunsă din Dosar nr. x/3/2008), SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani: 18.268 euro - c/val. utilităţi (energie electrică, gaz, apă rece, salubrizare, etc.); 1.431 euro împrumut acordat pârâtei (pentru plata impozitelor şi efectuarea de reparaţii la centrala termică); 1.172.610 euro, reprezentând diferenţa dintre valoarea chiriilor pe perioada mai 2005 - noiembrie 2008 pe care trebuia să o încaseze reclamanta ca proprietar al construcţiei situată în str. x, sector 5, şi suma datorată de ea către SC B. SA (1.429.391 euro - 256.781 euro); 69.660 euro reprezentând chiria ce trebuia încasată de reclamantă ca proprietar pentru închirierea unor panouri publicitare pe aceeaşi perioadă.

Prin sentinţa nr. 16646 din 23 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta SC A. SRL şi pe pârâta SC B. SA şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 19.699 euro către reclamantă, precum şi la 3.184,04 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta SC A. SRL, cât şi pârâta SC B. SA au declarat apel criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul din 07 octombrie 2014, apelanta-pârâtă SC B. SA, prin avocat, a solicitat suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. x/2/2012, având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 125 din 25 aprilie 2005, pentru neplata preţului.

Prin încheierea din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost suspendată judecarea cauzei având ca obiect apelurile declarate de apelanta-reclamantă SC A. SRL şi de apelanta-pârâtă SC B. SA împotriva sentinţei nr. 16646 din data de 23 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivare, instanţa a reţinut că soluţionarea cauzei având ca obiect apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL şi de pârâta SC B. SA împotriva sentinţei nr. 16646 din data de 23 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010 depinde de soluţionarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2012.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, invocând îndrept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii cauzei.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că încheierea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că măsura suspendării judecării cauzei dispusă de către instanţa de apel nu este motivată.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a respectat nici exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nici garanţiile procesuale impuse de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor, mijloacelor de apărare şi elementelor de probă invocate de părţi, evitând să dezvăluie considerentele pentru care a dispus suspendarea judecării cauzei şi creând impresia unei soluţii discreţionare.

În argumentarea motivului de nelegalitate reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în raport de prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., consideră ca fiind nelegală măsura suspendării cauzei, susţinând, în esenţă, că se impune ca mai întâi să se soluţioneze litigiul care formează obiectul dosarului de faţă, întrucât în funcţie de deznodământul acestui proces se va stabili în mod clar dacă reclamanta SC A. SRL mai are de plătit vreo sumă de bani pârâtei SC B. SA şi se va aprecia dacă neplata restului de preţ este sau nu imputabilă reclamantei.

Înalta Curte, analizând încheierea recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, reţine caracterul fondat al recursului pentru considerentele care succed:

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta le-a citat şi argumentat în dezvoltarea motivelor de recurs.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti se dau în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată apare ca esenţială, din perspectiva textelor normative evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reţinut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în acelaşi timp o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Neprocedând în acest mod, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanţa dintre argumentele instanţei de apel în măsură să susţină soluţia pronunţată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, situaţie ce echivalează cu o nemotivare în înţelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: „instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei judecăţi”.

Din examinarea considerentelor încheierii atacate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă măsura suspendării soluţionării cauzei este justificată.

Curtea de Apel Bucureşti s-a limitat a reţine că soluţionarea cauzei având ca obiect apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL şi de pârâta SC B. SA împotriva sentinţei nr. 16646 din data de 23 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, depinde de soluţionarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2012, fără a oferi un minim de argumentaţie în acest sens, fără a arăta în concret în raport de obiectul dosarelor în discuţie, de ce dezlegarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. x/3/2010 atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2012, cu atât mai mult cu cât suspendarea întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este obligatorie.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a încălcat obligaţia stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris, de ce s-a ajuns la soluţia adoptată, obligaţie esenţială, a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigenţele art. 6 parag. 1 C.E.D.O., întrucât, conform jurisprudenţei C.E.D.O., noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, cauza Dulaurans împotriva Franţei - Hotărârea din 21 martie 2000).

Rezumând argumentele evocate şi având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluţie ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte, având în vedere încălcarea dispoziţiilor legale arătate şi prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reţine lipsa de temei legal a încheierii recurate, întrucât din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererii de suspendare formulată de pârâtă SC B. SA, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În raport de soluţia pronunţată, toate celelalte critici ale recurentei-reclamante nu vor mai fi analizate, urmând a fi cercetate de către instanţa de apel, în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2015.