Contractual penalty for electricity transport fees and cumulative conditions for tariff reduction in ancillary contracts

Decizia nr. 540/2015

Asupra recursului de faţă

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, la 01 iunie 2011 sub nr. x/121/2011, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice a chemat-o în judecată pe pârâta SC A. SA Galaţi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 7.184.544,17 RON, reprezentând valoarea facturilor emise de reclamantă ca urmare a prestării serviciilor de transport al energiei electrice şi penalităţi calculate pentru neplata la scadenţă a sumelor de bani datorate. A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că debitul în valoare de 7.184.544,17 RON reprezintă valoarea facturilor emise de reclamantă urmare a prestării serviciilor de transport al energiei electrice către pârâta SC A. SA Galaţi, cât şi penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termenele scadente stabilite contractual a contravalorii serviciilor prestate de creditoare în cursul anului 2010 şi că aceste facturi au fost emise în baza contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007 pentru prestarea serviciului de transport, a serviciilor de sistem şi a serviciilor prestate de operatorul comercial participanţilor la piaţa angro de energie electrică, contract care a fost semnat între părţi şi a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2008.

A mai arătat reclamanta că durata contractului din 21 decembrie 2007 a fost prelungită succesiv prin actele adiţionale nr. 1 şi 3 la menţionatul contract până la 31 decembrie 2010.

Referitor la facturile de penalităţi emise, reclamanta a menţionat că fiecare din acestea a fost comunicată pârâtei, fiind însoţită de înscrisurile specifice denumite „Raportul penalităţilor calculate”, din care rezultă explicit modul de calcul al penalităţilor facturate, cu indicarea numărului facturilor achitate cu depăşirea termenelor scadente, a datei încasării facturilor având ca obiect serviciile de transport, perioada de întârziere a plaţilor exprimată in „Zile penalizare” şi valoarea aferentă aplicării penalităţilor în cuantumul stabilit contractual la suma înscrisă pe facturile achitate cu întârziere şi cu luarea în considerare a numărului de zile cu care a fost depăşită data scadentă la data efectuării plaţii debitului principal.

De asemenea, reclamanta a arătat că facturile emise de creditoare au avut la bază datele şi documentele transmise chiar de către pârâta SC A. SA Galaţi şi care cuprind comunicarea valorii energiei electrice consumate şi că aceleaşi valori, respectiv cele comunicate reclamantei de către pârâtă ca reprezentând consumul propriu, au fost confirmate şi de către Operatorul de distribuţie F.D.E.E. Muntenia Nord - prin S.D.E.E. Galaţi, prin intermediul aceloraşi procese-verbale, acestea fiind semnate atât de către pârâta SC A. SA GALAŢI, cât şi de operatorul de distribuţie S.D.E.E. Galaţi, aşa cum rezulta din chiar conţinutul acestora. Mai mult decât atât, exact aceleaşi valori au fost confirmate şi de către F.D.E.E. Muntenia Nord prin procesul tehnologic de calcul a energiei electrice rămase în conturul energetic al acesteia. Acest aspect este dovedit de asemenea prin înscrisurile emise de către F.D.E.E. Muntenia Nord şi ataşate, de asemenea, fiecărei facturi emise pentru serviciile de transport prestate.

A susţinut reclamanta că, deşi potrivit art. 9 din contract pârâta avea obligaţia să achite integral şi la termen facturile emise, aceasta nu le-a plătit integral la termenele scadente, sub cuvânt că acestea ar fi fost emise în mod incorect.

A mai precizat reclamanta că a respectat şi dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. referitoare la procedura concilierii directe, emiţând în acest sens adresa nr. 18421 din 22 iulie 2010, prin care a invitat-o pe pârâtă la sediul său la 10 august 2010, anexând totodată şi înscrisurile justificative ale solicitării.

În drept, potrivit precizărilor de la termenul din 07 decembrie 2011, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 969-974 C. civ., precum şi pe prevederile Cap. 4 - art. 5-8; pct. 4.5 - art. 13 şi Cap. 8 - art. 28-33 din convenţia nr. C340 din 21 decembrie 2007.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, susţinând că în perioada de referinţă între părţi îşi producea efectele actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007, care prevedea că facturarea serviciilor de transport prestate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice se va întemeia pe dispoziţiile speciale ale Ordinului A.N.R.E. nr. 33/2005 privind alimentarea locurilor de consum aparţinând furnizorului.

De asemenea, a mai susţinut că Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice este în culpă contractuală, întrucât în mod nelegal şi netemeinic a emis facturile aferente serviciilor prestate în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2009 cu ignorarea clauzelor asumate prin actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007 şi că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale pentru obligarea pârâtei SC A. SA, la plata penalităţilor solicitate de reclamantă.

În motivare, pârâta a arătat că, după încheierea contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007, SC A. SA Galaţi a efectuat demersuri extinse în vederea obţinerii calităţii de furnizor de energie electrică, conform prevederilor art. 3 pct. 254 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, precum şi în vederea implementării la nivelul activităţii sale a prevederilor Ordinului nr. 33/2005 privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorului, scop în care au avut loc mai multe întâlniri pluripartite, la care au participat reprezentanţi ai A., ai Transelectrica, ai Electrica SA şi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, întâlniri având ca obiect autonomizarea transportului de energie electrică privind A. SA Galaţi asupra electricităţii furnizate de Electrocentrale Galaţi, unitate aflată în perimetrul uzinelor de la Galaţi ale A. SA.

A arătat pârâta că în cadrul întâlnirii din 27 octombrie 2009 a fost convenit un calendar de desfăşurare a activităţilor de implementare contractuală şi documentară a calităţii de furnizor de energie electrică pe care A. urma să o aibă, calendar ce a fost agreat de toate părţile, inclusiv de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, fiind încheiată în acest sens minuta din 10 octombrie 2009, semnată de toţi participanţii, între care şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice.

Pârâta a sintetizat concluziile la care s-a ajuns în urma negocierilor şi care au fost consemnate în conţinutul minutei menţionate ca producătoare de efecte juridice şi a arătat că, în continuarea acestor demersuri, la 15 octombrie 2009 A. SA Galaţi şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice au încheiat actul adiţional nr. 2 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007, în vederea implementării în intervalul 16 octombrie 2009-31 decembrie 2009 a preţului de transport potrivit cu noul statut al A. SA Galaţi în urma dobândirii licenţei de furnizare a energiei electrice, astfel încât A. SA Galaţi să beneficieze de prevederile Ordinului nr. 33/2005 privind alimentarea locurilor de consum aparţinând furnizorului.

A mai susţinut că la 09 noiembrie 2009 A.N.R.E. a eliberat Licenţa nr. 906 din 09 noiembrie 2009, prin care A. SA a dobândit calitatea de furnizor de energie electrică, fapt consemnat şi în adresa A.N.R..E nr. 39553 din 09 noiembrie 2009, că în baza acestei licenţe A. SA putea furniza energie electrică pentru toate societăţile din grupul din care face parte şi că, în ciuda acestui fapt, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice a facturat în continuare serviciile asociate energiei electrice extrase din reţele de A. SA fără a ţine cont de modificările tarifare stabilite prin actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009, astfel cum acesta se completează cu minuta din 27 octombrie 2009.

Faţă de facturile emise, pârâta a contestat cuantumul acestora, comunicând în acest sens creditorului câte o notă explicativă, potrivit dispoziţiilor art. 10 din contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007. În consecinţă, A. SA a efectuat doar o plată parţială a facturilor fiscale, rezultată prin aplicarea dispoziţiilor tarifare prevăzute de Ordinul A.N.R.E. nr. 33/2005, restul sumelor fiind apreciate ca nefiind datorate de A SA.

În aprecierea pârâtei, facturile emise de reclamantă şi contestate de pârâtă au fost emise fără a se ţine seama de dobândirea de către pârâtă a calităţii de furnizor de energie electrică şi fără a se ţine seama că părţile au convenit diminuarea tarifelor de transport şi distribuţie energie electrică practicate, cu 11 RON/MWh, respectiv cu 17 RON/MWh, la nivelul tarifelor reglementate de Ordinul A.N.R.E. nr. 33/2005, astfel încât A. să fie tratată ca un furnizor de energie cu drepturi depline.

A apreciat pârâta că principala consecinţă juridică a actului adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007 constă în faptul că în intervalul de timp cuprins între 16 octombrie 2009 şi 31 decembrie 2009 preţul energiei electrice transportate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice în favoarea A. trebuia să fie diminuat direct proporţional cu cantitatea de energie efectiv transportată, conform minutei încheiate în data de 27 octombrie 2009, în care sunt consemnate şi obligaţiile asumate de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice şi cu actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009, care a fost consimţit de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice în mod corespunzător.

A conchis pârâta că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, creanţa invocată de aceasta nefiind lichidă şi nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Prin sentinţa civilă nr. 547 din 07 iunie 2013, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, a admis acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.184.544,17 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii de transport al energiei electrice şi contravaloare penalităţi de întârziere.

În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 75.961,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţile din prezenta cauză a fost încheiat contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007 pentru prestarea serviciului de transport, a serviciilor de sistem şi serviciilor prestate de operatorul comercial participanţilor la piaţa angro de energie electrică, că durata contractului a fost stabilită la art. 12 până la 31 decembrie 2008, iar preţul contractului se stabilea conform anexei 2 la contract, aspect stabilit de art. 2.

S-a reţinut de către prima instanţă că, potrivit art. 9 din contract, pârâta avea obligaţia de a achita integral şi la termen facturile emise de prestator, că avea obligaţia să transmită până cel târziu în ziua de 14 a lunii următoare lunii de contract valorile lunare ale energiilor electrice realizate în luna de contract, centralizate conform tabelului din anexa nr. 4, inclusiv pentru energiile livrate consumatorilor noi, pe zone de extracţie.

Tribunalul a reţinut că prin actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009, încheiat de părţi după semnarea minutei din data de 27 octombrie 2009, părţile au convenit ca, începând cu 16 octombrie 2009, cantitatea de energie electrică pentru care se va percepe tariful de transport să fie suma energiilor electrice determinate pe baza măsurătorilor efectuate pe punctele de decontare precizate în anexa la acest act adiţional. De asemenea, s-a mai convenit că nu este necesară completarea anexei 3 din contract cu cantităţile programate pentru intervalul 16 octombrie 2009-31 decembrie 2009, întrucât factura nu se emitea în avans, ci pentru cantitatea de energie electrică efectiv transportată, obligaţia transmiterii acestor valori revenind pârâtei din prezenta cauză, conform art. 9 din contract, articol precizat mai sus.

A constatat tribunalul că prin actul adiţional nr. 3 din 29 decembrie 2009 durata contractului a fost prelungită până la 31 decembrie 2010 şi totodată că pârâta a comunicat către reclamantă procesele-verbale de predare-primire a energiei electrice consumate de pârâtă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2009, astfel că reclamanta a emis facturi pentru aceste cantităţi de energie electrică transportate, însă pârâta a refuzat plata întregului cuantum al acestora, invocând că nu au fost respectate dispoziţiile minutei din 27 octombrie 2009 şi ale actului adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. 340 din 21 decembrie 2007, în sensul că nu s-a ţinut seama de cantitatea de energie electrică injectată în reţea de Electrocentrale Galaţi SA.

Prin urmare, instanţa a reţinut că ambele părţi recunosc existenţa contractelor încheiate între ele, a actelor adiţionale la contracte, ca şi existenţa minutei din 27 octombrie 2009, divergenţa purtând asupra valorii juridice a acestei minutei şi producerii efectelor juridice ale acestui act încheiat între părţi, efectul imediat fiind acela de influenţare a cuantumului pretenţiilor solicitate de reclamantă prin reducerea acestuia în caz de aplicare a minutei şi înlăturarea penalităţilor de întârziere pentru transportul de energie electrică, facturile în discuţie fiind cele emise pentru perioada octombrie 2009-decembrie 2009.

Astfel fiind, instanţa a considerat că este în sarcina sa să analizeze conţinutul şi valoarea juridică a minutei din data de 27 octombrie 2009 şi a actului adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009.

Procedând în acest sens, tribunalul a reţinut scopul pentru care s-a încheiat minuta şi calendarul de soluţionare a cererii formulate de pârâtă, subliniind că din conţinutul minutei rezultă fără dubiu că părţile semnatare ale acestui act au urmărit luarea şi implementarea unor măsuri tehnologice şi juridice cu scopul final de fi redus preţul energiei electrice livrată pârâtei, aşa cum părţile au consemnat chiar în preambulul minutei şi că aceste măsuri urmau a fi puse în aplicare de toate părţile participante la şedinţa din 27 octombrie 2009.

A pus în evidenţă prima instanţă faptul că printre aceste măsuri se regăseşte şi obligaţia pârâtei de a încheia contract cu Electrocentrale Galaţi SA, prin care se preia energia produsă de centrala sus-numită la preţul avizat de A.N.R.E., urmând ca reclamanta din prezenta cauză să încheie cu Electrocentrale Galaţi SA un contract pentru prestarea serviciului de transport, servicii de sistem şi administrare piaţă aferent cantităţii de energie electrica livrata de către Electrocentrale Galaţi SA, exclusiv energia electrica livrată la SC A. SA şi că pentru scăderea preţului cu 11 RON/MWh trebuia să fie aplicate măsurile preconizate conform prevederilor de la art. 1, 2 şi 3 din minută, acest aspect fiind consemnat expres în prima concluzie a acestei minute.

Tribunalul a constatat că dintre obligaţiile asumate de părţi în minută au fost îndeplinite cele de la art. 1 şi 3, respectiv reclamanta şi pârâta din prezenta cauză au încheiat actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009, act încheiat anterior datei la care a avut loc întâlnirea la care s-a încheiat minuta, respectiv anterior datei de 27 octombrie 2009.

Tot astfel, a evidenţiat că pârâta a solicitat şi obţinut abia la 09 noiembrie 2009 licenţa de furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale, aceasta neproducând efecte retroactive, dar că obligaţia de la pct. 2 nu a fost îndeplinită, nefiind probată de părţi încheierea contractului prevăzut în minută, respectiv cel cu F.D.E.E. Muntenia Nord SA.

Prin urmare, una dintre cele trei condiţii cumulativ stabilite în concluziile minutei pentru a se reduce preţul energiei electrice cu 11 RON/MWh nu a fost îndeplinită, astfel că preţul energiei electrice nu a scăzut cu suma precizată mai sus.

De asemenea, instanţa a constatat că nu a fost îndeplinită nici condiţia de la art. 4 din minută, respectiv nu a fost încheiat contractul de furnizare între Electrocentrale Galaţi SA şi SC A. SA, prin care să fi fost preluată energia produsa de centrala sus-numită la preţul avizat de A.N.R.E. şi nici nu a fost încheiat contractul dintre Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice şi Electrocentrale Galaţi SA pentru prestarea serviciului de transport, servicii de sistem şi administrare piaţa aferent cantităţii de energie electrica livrată de către Electrocentrale Galaţi SA, exclusiv energia electrică livrată la SC A. SA.

Prin urmare, a reţinut tribunalul, nefiind îndeplinită această condiţie preţul energiei electrice transportate către pârâtă nu a scăzut cu 17 RON/KWh până la 31 decembrie 2009 şi nici nu a existat nicio convenţie încheiată între cele două societăţi din care să rezulte că pârâta a preluat energie electrică şi de la Electrocentrale Galaţi SA.

În consecinţă, instanţa a constatat că, prin semnarea minutei din 27 octombrie 2009, preţul energiei electrice transportate către pârâtă nu a scăzut cu 11 RON/KWh. Acest preţ ar fi scăzut numai dacă, ulterior semnării acestei minute, părţile semnatare ar fi respectat întocmai măsurile pe care le-au preconizat a fi puse în aplicare, respectiv dacă ar fi urmat paşii tehnologici şi juridici stabiliţi în această minută şi în lege.

De asemenea, instanţa a constatat că nu a fost probată nici încheierea vreunui contract între pârâtă şi Electrocentrale Galaţi SA prin care să fi fost preluată energia produsă de centrala sus-numită. Prin urmare, nu s-a probat că această centrală ar fi furnizat energie electrică către pârâta SC A. SA, astfel că susţinerile pârâtei în acest sens nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză. În acest sens, tribunalul a semnalat faptul că în răspunsul la interogatoriu, la pct. 11, pârâta a recunoscut că în perioada octombrie-noiembrie 2009, între aceasta şi Electrocentrale Galaţi SA nu a existat niciun contract de furnizare a energiei electrice.

Mai mult, potrivit minutei, după încheierea acestui contract, ar fi trebuit ca reclamanta, la rândul său, să încheie un contract cu Electrocentrale Galaţi SA, contract care nu a fost încheiat tocmai din cauza lipsei primului contract.

Astfel fiind, instanţa a constatat că este nefondată apărarea pârâtei în sensul că nu datorează sumele solicitate de reclamantă pentru cantitatea de energie electrică transportată şi pentru care au fost emise cele 3 facturi pentru debit şi cele trei facturi pentru penalităţi de întârziere, pârâta neputând să probeze că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin minuta din 27 octombrie 2009.

Sub acelaşi aspect al netemeiniciei apărării pârâtei, tribunalul a pus în evidenţă şi faptul că din corespondenţa dintre cele două părţi contractante, rezultă că însăşi pârâta a comunicat reclamantei procesele-verbale de predare-primire a energiei electrice consumate de pârâtă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. În aceste adrese, pârâta precizează că energia electrică la 110 KV consemnată în procesul-verbal cuprinde şi cantitatea de 48,797 MWh care a fost cumpărată de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice şi tranzitată prin instalaţiile A. SA Galaţi şi că pârâta aşteaptă ca, în termenul contractual, să îi fie transmise facturile de regularizare.

S-a mai reţinut de către prima instanţă şi faptul că pârâta nu a probat cu niciun mijloc de probă că ar fi preluat energie electrică şi de la Electrocentrale Galaţi SA şi nici care este această cantitate, singurul argument invocat în acest sens fiind doar prevederile minutei din 27 octombrie 2009, prevederi care însă nu au fost puse în aplicare de părţile semnatare.

Având în vedere neîndeplinirea obligaţiilor de la art. 2 şi 4 din minuta din 27 octombrie 2009, tribunalul a reţinut că contractul încheiat între reclamantă şi pârâtă la 15 octombrie 2009, în considerarea minutei din 27 octombrie 2009, respectiv actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009, prin el însuşi, fără existenţa contractului de la art. 2, care ar fi trebuit să fi fost încheiat de pârâtă cu F.D.E.E. Muntenia Nord SA, fără existenţa contractelor de la art. 4 şi fără licenţa de furnizare a energiei electrice, nu poate produce efectul de la concluzia nr. 1, respectiv nu poate duce la scăderea preţului cu 11 RON/KWh şi nici nu poate duce la calcularea unei cantităţi mai mici de energiei electrică transportate, prin excluderea energiei preluate de pârâtă de la Electrocentrale Galaţi SA.

S-a mai subliniat faptul că, deşi pârâta precizează că ar fi fost posibilă calcularea cantităţii de energie electrică injectată de Electrocentrale Galaţi începând cu 16 octombrie 2009, aceasta nu a făcut dovada existenţei unui contract încheiat între Electrocentrale şi A. în acest sens, că în răspunsul la interogatoriu, referitor la cantitatea de energie electrică care ar fi trebuit scăzută de reclamantă din energia facturată, pârâta nu a putut formula un răspuns exact, nu a putut indica exact cantitatea de energiei electrică preluată de la Electrocentrale Galaţi SA şi s-a conchis că, altfel spus, deşi pârâta invocă împrejurarea că a consumat energie electrică în alte cantităţi decât cele care au fost transportate de reclamantă şi în alte cantităţi decât cea distribuită, nu a probat şi existenţa actelor juridice din care să rezulte aceste cantităţi.

În considerarea acestor argumente, instanţa de fond a constatat că facturile emise de reclamantă pentru perioada octombrie, noiembrie şi decembrie 2009 cuprind sumele facturate pentru respectiva perioadă şi care reprezintă contravaloarea serviciilor de transport energie electrică şi servicii adiacente calculate exclusiv în baza contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007, contract care, în opinia instanţei, nu a fost modificat prin minuta din 27 octombrie 2009 şi prin actul adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009, acte care au devenit caduce. Aceste sume facturate reprezintă debit şi penalităţi pentru consumurile din lunile octombrie 2009, noiembrie 2009 şi decembrie 2009 şi tarifelor prevăzute în Ordinul A.N.R.E. nr. 132 din 22 decembrie 2008, valoarea penalităţilor de întârziere fiind stabilită potrivit contractului nr. 340 din 21 decembrie 2007 - art. 6 şi 9.

În consecinţă, instanţa a constatat că reclamanta şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale, a transportat pentru pârâtă cantitatea de energie electrică aşa cum s-a obligat prin contract, iar pârâta nu a plătit în totalitatea facturile emise de reclamantă în baza contractului şi pe baza proceselor-verbale de consum înaintate chiar de pârâtă, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 970 C. civ., potrivit cu care convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

Prin decizia civilă nr. 44/A din 07 aprilie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei de fond.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut în esenţă următoarele:

Cu privire la proba cu expertiza tehnică în instalaţii energie, curtea a constatat că aceasta a fost solicitată de pârâtă şi în apel, fiind respinsă ca neutilă cauzei prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2014, la adoptarea acestei măsuri avându-se în vedere împrejurarea că, prin obiectivele pe care pârâta le-a propus la instanţa de fond, reiterate şi în apel, partea solicita, practic, expertului să se pronunţe pe chestiuni care ţineau mai degrabă de interpretarea actelor juridice deduse judecăţii, rolul efectuării unei expertize de specialitate într-un astfel de litigiu cum este cel dedus judecăţii în prezenta cauză nefiind în nici un caz acesta, instanţa fiind singura în măsură a aprecia, pe baza probatoriului administrat, care este forţa probantă a înscrisurilor pe care se întemeiază pretenţiile şi, respectiv, apărările formulate de părţi.

Pe de altă parte, a reţinut curtea de apel că este greşită susţinerea apelantei în sensul că instanţa de fond i-ar fi reproşat că nu şi-a probat susţinerile. În realitate, instanţa a reţinut că expertiza nu avea cum să demonstreze că pârâta a preluat vreo cantitate de energie electrică de la Electrocentrale SA Galaţi, în condiţiile în care între acestea nu a existat un contract de furnizare a energiei electrice pentru perioada în discuţie, aspect confirmat de pârâta însăşi prin răspunsurile la interogatoriul luat la fond.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că în mod corect proba a fost respinsă de instanţa de fond, aceasta nefiind utilă cauzei, în sensul că pe baza ei nu se putea proba existenţa relaţiilor contractuale între A. şi Electrocentrale, relaţii în baza cărora aceasta din urmă ar fi furnizat pârâtei energie electrică în perioada octombrie, noiembrie şi decembrie 2009.

Nici cea de-a doua critică formulată de apelantă, referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de interpretare a actelor juridice, nu a fost primită, instanţa de apel reţinând că în mod corect tribunalul a apreciat, pe baza probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile speţei, că pârâta nu putea beneficia de reducerea costurilor energiei electrice întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin minuta din 27 octombrie 2009 şi actul adiţional.

Instanţa de apel a apreciat că actele dosarului relevă faptul că în anul 2009, la solicitarea pârâtei, a avut loc la sediul A.N.R.E. o întâlnire la care au participat: conducerea A.N.R.E., managementul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice, reprezentantul Electrica SA şi reprezentanţi ai managementului SC A. SA Galaţi, scopul întâlnirii fiind acela al identificării de soluţii legale de reducere a preţului energiei electrice livrate pentru funcţionarea SC A. SA Galaţi. A confirmat situaţia de fapt reţinută de tribunal, concluziile deduse de prima instanţă în urma analizei minutei şi a actului adiţional bazat pe aceasta, precum şi considerentele în care prima instanţă a reţinut că pârâta nu a urmat toate etapele prevăzute cumulativ în calendar, consecinţa nefiind diminuarea preţului.

A apreciat curtea de apel că din considerentele proprii expuse rezultă că instanţa de fond a interpretat conţinutul minutei şi al actului adiţional nr. 2 în conformitate cu voinţa părţilor, împrejurarea că cele două acte nu şi-au produs efectele juridice fiind doar rezultatul neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin acestea şi nu al interpretării pretins eronate a acestora de către judecătorul fondului.

Instanţa de apel a confirmat şi considerentele prin care tribunalul a înlăturat apărările pârâtei legate de energia pretins furnizată de Electrocentrale Galaţi SA, ca şi considerentele în care tribunalul a conchis că pârâta se află în culpă contractuală, astfel încât are a răspunde atât pentru debitul principal, cât şi pentru penalităţile de întârziere.

Pentru toate aceste motive, reţinând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de pârâtă cu privire la legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul declarat de aceasta ca fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs motivat pârâta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 30 mai 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În cadrul recursului s-a solicitat şi suspendarea executării deciziei atacate, cerere respinsă prin încheierea de la 10 octombrie 2014 pentru neplata cauţiunii.

În motivarea recursului, s-a realizat o detaliată prezentare a cauzei şi a fost criticată decizia pronunţată de instanţa de apel pentru nelegalitate, invocându-se următoarele motive de recurs:

Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţinând că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, s-a arătat că în cadrul primului motiv de apel s-a criticat respingerea de către prima instanţă a probei cu expertiza tehnică şi s-a solicitat în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ. completarea probatoriului cu expertiza tehnică în specialitatea energie, recurenta-pârâtă prezentând obiectivele pe care le-a propus pentru efectuarea acestei probe.

A arătat recurenta-pârâtă că instanţa de apel în mod greşit a respins proba cu expertiza tehnică, apreciind-o neconcludentă, aceasta în condiţiile în care exista un motiv de apel formulat în acest sens, motiv de apel cu privire la care instanţa urma să se pronunţe abia când soluţiona întregul apel, printr-o singură hotărâre.

Al doilea motiv de recurs vizează casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, pentru cercetarea corectă şi legală a fondului şi pentru stabilirea situaţiei de fapt, având în vedere că în acest scop este necesară administrarea de probe noi, respectiv proba cu expertiza la care s-a făcut referire în cadrul primului motiv de recurs.

În argumentarea acestei critici, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că în cauză completarea probatoriului cu proba sus-arătată este imperios necesară pentru lămurirea aspectelor tehnice, respectiv pentru determinarea în concret a cantităţii de energie electrică efectiv furnizată de intimata-reclamantă în intervalul 16 octombrie-31 decembrie 2009 şi pentru a se putea stabili cu exactitate dacă şi în ce măsură pretenţiile reclamantei din cererea introductivă de instanţă au un suport legal şi factual.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs s-a arătat că instanţele de fond au apreciat în mod greşit asupra lipsei de concludenţă a probei, în realitate prin obiectivele propuse urmând a se verifica aspecte de ordin tehnic şi nu a se proceda la interpretarea actelor juridice deduse judecăţii.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs s-a criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la lipsa de concludenţă a probei cu expertiză motivată pe argumentul că nu s-a făcut dovada unui contract cu un alt furnizor de energie, recurenta-pârâtă susţinând că instanţa a făcut o confuzie între negotium şi instrumentum câtă vreme din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a făcut dovada realizării unui acord de voinţă între recurenta-pârâtă şi Electrocentrale Galaţi. În sprijinul acestui argument au fost invocate şi prevederile art. 942 C. civ., susţinându-se că un contract reprezintă acordul între două sau mai multe persoane, hotărâtor în această privinţă fiind acordul de voinţă.

Al treilea motiv de recurs vizează faptul că instanţele judecătoreşti au interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, respectiv minuta din 27 octombrie 2009 şi actul adiţional nr. 2 şi nu au ţinut seama de voinţa reală a părţilor.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a preluat întocmai motivarea primei instanţe cu privire la interpretarea dată celor două acte juridice, ambele hotărâri fiind pronunţate cu ignorarea dispoziţiilor art. 978 C. civ., care obligă părţile şi judecătorul să dea eficienţă voinţei juridice, în sensul în care un act să producă efecte.

În ceea ce priveşte minuta semnată de ambele părţi litigante la 27 octombrie 2009, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit au reţinut instanţele anterioare că aceasta prevede îndeplinirea unor condiţii cumulative, în condiţiile în care în minută nu se vorbeşte nicăieri de faptul că ar fi vorba de condiţii cumulative, că nu se prevede nici faptul că neîndeplinirea anumitor puncte are drept consecinţă lipsa oricăror efecte juridice, după cum nici din punct de vedere tehnic ca etapele indicate în minută să fie îndeplinite cumulativ.

A mai arătat recurenta-pârâtă că minuta este menţionată în preambulul actului adiţional nr. 2 din 15 octombrie 2009, astfel încât prevederile urmează a fi interpretate potrivit cu voinţa reală a părţilor, minuta având astfel valoare contractuală între părţile litigante.

În ceea ce priveşte actul adiţional nr. 2, recurenta-pârâtă a arătat că acesta nu este afectat de modalităţi, respectiv de o condiţie suspensivă, ci dimpotrivă, în acest act adiţional s-a prevăzut în mod expres că intră în vigoare la 15 octombrie 2009 şi produce efecte juridice până la 31 decembrie 2009.

Recurenta-pârâtă a evocat prevederile actului adiţional, în raport de care a conchis că, prin încheierea acestui act adiţional, părţile litigante au înţeles să deroge în mod expres de la dispoziţiile art. 3.4 şi 4 din contractul cadru nr. C340 din 21 decembrie 2007.

A susţinut că dacă, prin reducere la absurd (argument de interpretare folosit în caz de dubiu în calificarea unui contract) s-ar considera că actul adiţional nr. 2 nu aduce modificări sub aspectul cantităţii de energie transportată, în primul rând nu ar exista nici un element de noutate pe care să-l presupună respectivul act adiţional nr. 2, aşadar acesta nu ar produce efecte juridice noi. O altă consecinţă a aceluiaşi argument de interpretare ar fi aceea că s-ar contraveni dispoziţiilor contractuale de la art. 1 şi 2 şi s-ar tinde la a se înfrânge dispoziţiile de interpretare de la art. 978 C. civ. În aceeaşi ordine de idei, recurenta a arătat şi că, atâta vreme cât din interpretarea actului adiţional nr. 2 rezultă că acesta ar trebui să producă efecte în sensul în care cantitatea efectiv transportată este cea care nu provine din perimetrul A., acest efect se consideră a se produce pentru toată perioada, respectiv în perioada 15 octombrie 2009-31 decembrie 2009.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin minuta din 27 octombrie 2009, a detaliat în ce modalitate şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi a conchis că minuta şi actul adiţional au produs efecte, în sensul că a avut loc o modificare a preţului energiei, iar sub acest aspect hotărârile pronunţate de instanţele de fond sunt nelegale, fiind lipsite de suport legal şi factual.

Conchizând, recurenta-pârâtă a susţinut că, devreme ce minuta şi actul adiţional au produs efecte în sensul diminuării preţului, pretenţiile emise de intimata-reclamantă în prezenta cauză sunt nejustificate, nu au la bază o contraprestaţie din partea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice, iar admiterea acţiunii nu înseamnă decât o îmbogăţire fără just temei a acestei părţi.

Al patrulea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţinând că instanţele judecătoreşti au încălcat dispoziţiile legale din materia răspunderii contractuale.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că nu datorează penalităţile pretinse de intimata-reclamantă, întrucât în speţă nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale.

A evocat prevederile art. 9 din contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007, a susţinut că debitul principal nu este datorat, ca urmare nu sunt datorate nici penalităţile, ca accesoriu al principalului.

A susţinut recurenta-pârâtă că, distinct de caracterul accesoriu al penalităţilor, în cauză acestea nu sunt datorate întrucât nu este vorba de vreo culpă a sa în executarea obligaţiilor contractuale.

În opinia sa, în cauză nu există faptă ilicită, câtă vreme dispoziţiile contractuale pretins încălcate au fost în realitate modificate prin convenţia părţilor.

A apreciat că nu există nici prejudiciu, câtă vreme intimata-reclamantă nu a prestat efectiv un serviciu pentru executarea căruia să ceară a fi compensată, intimata-reclamantă putând solicita plata pentru serviciul de transport al energiei electrice numai pentru o cantitate de energie electrică care a intrat în sistemul naţional de transport. Or, aşa cum s-a arătat în precedent, parte din energia electrică pe care a consumat-o recurenta-pârâtă provine din unitatea productivă C.E.T. Galaţi, care se situează în perimetrul recurentei.

În ce priveşte raportul de cauzalitate, recurenta-pârâtă a susţinut că acesta nu există, câtă vreme nu există faptă ilicită şi nici prejudiciu.

Referitor la vinovăţie, recurenta-pârâtă a arătat că a contestat în condiţiile art. 9 din contractul părţilor cuantumul facturilor emise de intimata-reclamantă, întemeindu-se cu bună-credinţă pe modificările aduse acestui contract prin minuta şi actul adiţional nr. 2. În acest context, a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţiile cu bună-credinţă.

La 18 noiembrie 2014, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea recursului în ceea ce priveşte invocarea nelegalităţii şi netemeiniciei încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2014, prin care instanţa de apel a respins proba cu expertiză tehnică de specialitate, solicitată de pârâtă.

Subsecvent acestei excepţii invocate, intimata-reclamantă a subliniat faptul că încheierea de şedinţă are putere de lucru judecat, fiind incidente dispoziţiile art. 166 C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, făcând apărări în fapt şi în drept faţă de motivele de recurs astfel cum au fost dezvoltate.

La termenul din 30 ianuarie 2015, instanţa supremă a respins excepţia de tardivitate a recursului declarat împotriva încheierii din 22 ianuarie 2014, cu motivarea expusă în încheierea de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi îl va respinge cu această motivare şi pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune analiza cu precădere a celui de-al treilea motiv de recurs, încadrat de Curte în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că întreaga critică subsumată celorlalte motive de recurs este fundamentată pe efectele produse de minuta de la 27 octombrie 2009 şi de actul adiţional nr. 2 de la 15 octombrie 2009, acte juridice pretins greşit interpretate de instanţa de prim control judiciar, instanţa supremă apreciind că se impune cu prioritate verificarea modului în care aceste acte juridice deduse judecăţii au fost interpretate.

Critica este nefondată.

Instanţa supremă subliniază faptul că la termenul din 21 noiembrie 2014 a pus în vedere ambelor părţi litigante să explice în scris neconcordanţa existentă între minuta din 27 octombrie 2009 şi actul adiţional din 15 octombrie 2009, în care se face referire la minută, deşi este anterior acesteia.

Părţile s-au conformat, depunând puncte de vedere scrise, nici unul dintre acestea nefiind lămuritor sub aspectul învederat de Curte, respectiv niciuna dintre părţi nereuşind să precizeze cu argumente convingătoare, credibile de ce se încorporează într-un act adiţional datat 15 octombrie 2009 o minută ce avea să fie încheiată 12 zile mai târziu.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nici una dintre părţile litigante nu a contestat valabilitatea acestor acte juridice pentru neconcordanţa semnalată, nici după ce aceasta le-a fost pusă în discuţie din oficiu, ci dimpotrivă, fiecare parte şi-a construit apărări proprii în jurul prevederilor din aceste acte, ceea ce îndrituieşte instanţa supremă să aprecieze că premisa de la care pleacă părţile este aceea a realităţii actelor respective, o realitate care nu poate fi negată, dar care are a fi interpretată inclusiv din perspectiva relevată în precedent, perspectivă neavută în vedere de instanţele anterioare.

Conchizând sub acest aspect, instanţa supremă reţine că, atâta vreme cât nu s-a invocat nevalabilitatea actului adiţional în raport de data menţionată ca fiind cea la care actul s-a încheiat, acesta trebuie considerat ca producător de efecte între părţi începând cu 15 octombrie 2009, în condiţiile prevăzute la lit. a)-c) din preambulul actului, aşadar cu respectarea celor consemnate în minuta din 27 octombrie 2009.

Revenind la motivul de recurs analizat, reaminteşte instanţa supremă faptul că nu orice interpretare, fie ea şi greşită, a actului juridic dedus judecăţii cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci doar acea interpretare eronată prin care se schimbă natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al respectivului act juridic.

În cauză nu se poate vorbi despre schimbarea naturii celor două acte, care au fost tratate în mod judicios corelat, ca o unitate juridică şi care au fost considerate drept acte juridice modificatoare ale contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007.

Nu se poate reţine nici schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului, câtă vreme instanţa de apel, confirmând raţionamentul primei instanţe, a apreciat în mod judicios că actul adiţional produce efecte în condiţiile minutei din 27 octombrie 2009, pe care o menţionează în preambul şi tot în mod judicios a reţinut că, pentru a se ajunge la scopul ce a format obiectul solicitării recurentei-pârâte, trebuiau îndeplinite toate obiectivele menţionate în minută.

Constată Înalta Curte că părţile au convenit luarea unei serii de măsuri anume determinate, măsuri pe care le-au considerat parte integrantă a unui „calendar” (termen folosit în minută), că măsurile vizează plata către intimata-reclamantă a serviciilor aferente furnizării energiei electrice exclusiv a celei primite de la Electrocentrale Galaţi şi că, în acest context, pentru reconsiderarea termenilor contractului iniţial sub aspectul cantităţii de energie şi a preţului, măsurile sunt interdependente şi se impune a fi respectate în mod cumulat, aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare.

Astfel, pentru ca părţile din cauza de faţă să încheie un contract pentru prestarea serviciilor aferente furnizării energiei electrice, exclusiv cea furnizată de Electrocentrale Galaţi SA (pct. 1 din minută), se impunea ca recurenta-pârâtă să încheie un contract cu Electrocentrale Galaţi SA (pct. 4 din minută), pentru un preţ avizat de A.N.R.E. (acelaşi pct. 4), iar instanţa de prim control judiciar a reţinut că, pentru specificul cauzei, ceea ce era important a se dovedi şi nu s-a dovedit era încheierea contractelor cu Electrocentrale Galaţi SA şi cu intimata-reclamantă.

În ce priveşte încheierea contractului cu intimata-reclamantă, instanţa a înlăturat apărarea recurentei-pârâte bazată pe încheierea actului adiţional nr. 2, câtă vreme aceste act adiţional încorporează minuta, iar scopul minutei este scoaterea cantităţii de energie electrică livrată de Electrocentrale Galaţi din contractul cu intimata-reclamantă, fiind de domeniul evidenţei că la pct. 1 din minută s-a făcut referire la un contract distinct.

A fost înlăturată apărarea formulată de recurenta-pârâtă cu privire la încheierea cu Electrocentrale Galaţi a unui contract solo consensu. Instanţa supremă nu neagă faptul că relaţiile comerciale sunt guvernate ca regulă generală de principiul consensualismului, conform art. 942 C. civ., că în perioada asupra căreia poartă litigiul erau pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 35 C. com. şi că limitările de la principiul sus-enunţat trebuie să fie expres prevăzute de lege. Subliniază, însă, faptul că, dat fiind domeniul special în care s-au derulat raporturile dintre părţi, cel al furnizării energiei electrice, care este supus unei reglementări speciale şi controlului A.N.R.E., contractul sus-amintit trebuia să îmbrace forma scrisă, fie doar şi pentru faptul că A.N.R.E. trebuia să avizeze preţul. Ca urmare, forma scrisă era obligatorie.

În acest context, câtă vreme obligaţiile sus-evocate erau interdependente, câtă vreme unul dintre contracte, pentru a produce efecte, trebuia avizat sub aspectul preţului de Autoritatea Naţională de Reglementare, chiar şi în lipsa stipulaţiei privitoare la caracterul cumulativ al obligaţiilor, acestea au fost corect apreciate în acest mod, singurul în care obligaţiile puteau avea un sens şi în mod corect s-a conchis în sensul că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru diminuarea preconizată a preţului.

Pentru aceste argumente, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este apreciată ca nefondată.

Primul motiv de recurs este nefondat.

Deşi recurenta-pârâtă invocă încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, în concret nu arată norma de procedură încălcată, susţinând inconsistent şi mai degrabă sugerând că prin respingerea expertizei ar fi avut loc o antepronunţare pe un motiv de apel.

Legat de acest aspect, instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă nu a invocat la momentul respingerii cererii privind expertiza motivul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., acesta fiind singurul remediu prin care putea fi înlăturată pretinsa vătămare adusă prin antepronunţare.

Drept urmare, critica subsumată acestui motiv de recurs este apreciată ca nefondată.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

În esenţă, invocând dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 din cod, fără trimitere la norma de drept încălcată sau greşit aplicată, recurenta-pârâtă tinde să supună analizei temeinicia măsurii prin care instanţa de apel i-a limitat accesul la proba cu expertiză de specialitate.

Admiţând că o cenzură a acestei măsuri nu poate fi efectuată în calea de atac a recursului, prin prisma temeiurilor juridice invocate, decât prin raportare la dispoziţiile art. 167 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că măsura dispusă de instanţa de apel a fost întemeiată, câtă vreme s-a reţinut cu drept cuvânt că recurenta-pârâtă nu a dovedit existenţa unui contract încheiat cu Electrocentrale Galaţi SA, iar potrivit considerentelor ce preced titulara căii de atac avea a face dovada unui contract încheiat în formă scrisă, nu în forma prevăzută de art. 35 C. com., sub acest aspect neputându-se reţine că instanţa de apel a făcut confuzie între negotium şi instrumentum.

Apreciază instanţa supremă ca judicioasă măsura respingerii probei cu expertiză şi în raport de faptul că intimata-reclamantă a susţinut în mod constant că facturarea serviciilor prestate s-a făcut pe baza situaţiilor comunicate de recurenta însăşi, aspect pe care aceasta din urmă nu l-a discutat şi nici nu l-a combătut cu argumente credibile.

Pe cale de consecinţă, se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9, raportat la art. 167 C. proc. civ. şi nu se impune casarea cu trimitere pentru completarea probatoriului.

Al patrulea motiv de recurs este nefondat.

În conformitate cu considerentele expuse în cadrul analizei celui de-al treilea motiv de recurs, în mod judicios s-a reţinut că, nefiind îndeplinite cumulativ obligaţiile asumate prin minuta de la 27 octombrie 2009, scopul vizat de aceasta, respectiv diminuarea preţului, nu s-a produs, astfel încât intimata-reclamantă, având la bază situaţiile întocmite chiar de către recurenta-pârâtă şi confirmate de operatorul de distribuţie F.D.E.E. Muntenia Nord SA, a facturat preţul serviciilor prestate conform termenilor iniţiali.

În materie contractuală, în condiţiile în care una dintre părţi dovedeşte îndeplinirea prestaţiei caracteristice, în speţă prestarea serviciilor contractate, iar partea adversă nu dovedeşte plata, această din urmă parte contractantă este prezumată în culpă. Ea poate răsturna prezumţia de culpă doar în condiţiile art. 1082 C. civ.

În speţă, prejudiciul constă în contravaloarea serviciilor prestate, precum şi în penalităţile convenite contractual, în condiţiile art. 1066 C. civ. (care dispensează de obligaţia de probă) şi acesta decurge din omisiunea de plată a recurentei-pârâte, omisiune imputabilă câtă vreme nu s-a dovedit vreuna din cauzele exoneratoare de răspundere prevăzute de art. 1082 C. civ., precitat.

Conchizând, instanţa supremă constată că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru antrenarea răspunderii contractuale atât în privinţa debitului principal, cât şi în privinţa penalităţilor, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în această materie, ceea ce face ca dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu fie aplicabile nici sub acest aspect.

Pentru considerentele ce preced, reţinând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs invocate, astfel cum au fost calificate în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. instanţa supremă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SA Galaţi împotriva deciziei civile nr. 44/A din 07 aprilie 2014 şi a încheierii din 22 ianuarie 2014, ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 februarie 2015.