Territorial competence of the execution court in challenges to forced execution acts
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld the competence of the Oneşti Court to adjudicate the case, resolving a negative conflict of jurisdiction by ordering that the court retain its jurisdiction, a decision that is irreocable. The dispute arose from a challenge to forced execution acts, including a garnishment notice and real estate seizure, initiated by a corporate debtor against a court bailiff; the Oneşti Court initially declined jurisdiction on the ground of territorial incompetence, but the Bucharest Court later reversed this position and referred the conflict to the High Court after it also declined competence. The decisive legal basis was the interpretation of Article 373 of the Civil Procedure Code, which designates the "execution court" as the court in the jurisdiction where the execution is actually carried out, and since the Oneşti Court had authorized the execution and the specified enforcement measures were performed within its territory, it retained exclusive competence under Article 400(1) to hear the challenge to execution. Furthermore, the High Court ruled that the Oneşti Court erred in invoking its own incompetence *ex officio* because territorial incompetence in this context is a matter of private public order, not a public order exception that can be raised by the court itself, thereby validating the Oneşti Court's jurisdiction despite the initial procedural misstep.
Legislator headnote
AI generatedart. 4042 C. proc. civ, art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 373 alin. (2) C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 20 pct. 2 C. proc. civ, art. 373 alin. (1) C. proc. civ; Territorial competence of the execution court in challenges to forced execution acts: În temeiul art. 20 pct. 2 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Oneşti şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 536/2015
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti, la data de 03 august 2012 sub nr. x/270/2012, contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu intimaţii B. şi Birou Executor Judecatoresc C., a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. x/2012 ale B.E.J. C., respectiv a somaţiei, a procesului-verbal din data de 26 iulie 2012, a adresei de înfiinţare a popririi emisă de B.E.J. către Banca D., a raportului de expertiză şi a actelor ulterioare, să dispună suspendarea executării silite în dosarele mai sus indicate, restabilirea situaţiei anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 4042 C. proc. civ., obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2945 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Oneşti în Dosarul nr. x/270/2012, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu de către instanţă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. x/301/2012, la data de 09 octombrie 2012.
Prin sentinţa civilă nr. 179 din data de 25 noiembrie 2014, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.
Instanţa a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale este o excepţie de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularităţi procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanţe de a judeca un anumit litigiu şi dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea competenţei în favoarea altei instanţe. De asemenea, instanţa a reţinut că potrivit art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În materia contestaţiei la executare, necompetenţa este reglementată prin norme imperative, de ordine publică astfel încât excepţia necompetenţei poate fi invocată de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu.
Potrivit art. 400 alin. (1) vechiul C. proc. civ., aplicabil în speţă, contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel iar potrivit alin. (3), instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare precum şi alte incidente ivite în cursul executării.
În speţă, prin încheierea din data de 29 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Oneşti în Dosarul nr. x/270/2012 a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei SC A. SA în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 935 din 06 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, iar din actele care formează dosarul de executare nr. x/2012 rezultă că împotriva contestatoarei au fost efectuate acte de executare specifice executării silite prin poprire respectiv adresa de înfiinţare a popririi din data de 26 iulie 2012, dar şi a executării silite imobiliare, procesul-verbal de situaţie, somaţie imobiliară din data de 06 august 2012.
Prin cererea care formează obiectul prezentului dosar contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. x/2012 ale B.E.J. C., respectiv a somaţiei, a procesului-verbal din data de 26 iulie 2012, a adresei de înfiinţare a popririi, a raportului de expertiză şi a actelor ulterioare.
Având în vedere că au fost efectuate acte de executare silită specifice executării silite imobiliare în raza teritorială de competenţă a Judecătoriei Oneşti, aceasta a dobândit calitatea de „instanţă de executare”, prin urmare este competentă să soluţioneze contestaţia la executare privind creanţa, executarea silită imobiliară şi executarea silită însăşi, cu atât mai mult cu cât se invocă de către contestatoare aspecte privind inexistenta obligaţiei de plată ca urmare a achitării debitului anterior începerii executării silite precum şi determinarea incorectă a cuantumului creanţei prin raportul de expertiză.
Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 19211 din 10 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. x/301/2012, instanţa a dispus de asemenea declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiilor la executare privind executarea imobiliară şi executarea însăşi, cu privire la actele din dosarele de executare nr. x/2012 ale B.E.J. C., dintre care face parte deci şi Dosarul nr. x/2012, ce formează obiectul prezentei cauze, în favoarea Judecătoriei Oneşti.
În temeiul art. 20 pct. 2 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Oneşti şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 373 alin. (1) C. proc. civ. „(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea.”
Conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ. „(2) Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”
Conform art. 373 alin. (3) C. proc. civ. „(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.”
Potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.
În cauză determinarea instanţei de executare se va face prin raportare la momentul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite.
Executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Oneşti, prin urmare aceasta este instanţa de executare în accepţiunea legii, competentă şi în soluţionarea contestaţiei la executare care face obiectul dosarului de fond.
De altfel, nefiind vorba de o excepţie de ordine publică, Judecătoria Oneşti a invocat în mod greşit, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 1591 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., aplicabil cauzei, în conformitate cu care necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Având în vedere prevederile legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 17 februarie 2015.