Territorial competence for contest to enforcement: shares held by third-party depository determine the enforcing court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, declaring the Brașov Court competent to hear the case and rendering the decision irrevocable. The dispute arose when a state asset administration authority filed a motion to cancel enforcement acts, specifically a garnishment of company shares issued by a third party with its seat in Brașov, based on a prior commercial judgment; the Brașov Court declined jurisdiction as the non-enforcing court, while the Bucharest Court declined because the subject matter (mobile assets/shares) was physically located in Brașov. The decisive legal basis was Article 373(2) of the Code of Civil Procedure, which designates the court of the territory where enforcement is actually performed as the exclusive territorial court for contests to enforcement, combined with Article 4042(1), which confers jurisdiction over the request for reversal of enforcement to the same enforcing court, thereby attributing competence to the Brașov Court where the garnished shares were located.
Legislator headnote
AI generatedart. 452 alin. (1) C. proc. civ, art. 373 alin. (3) C. proc. civ, art. 373 alin. (2) C. proc. civ, art. 4042 alin. (1) C. proc. civ, art. 4042 alin. (3) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ; Territorial competence for contest to enforcement: shares held by third-party depository determine the enforcing court: Reglementarea de bază privind competenţa instanţelor de a soluţiona contestaţiile la executare, atât în ceea ce priveşte competenţa materială, cât şi în cea ce priveşte competenţa teritorială, este cuprinsă în art. 400 C. proc. civ., conform căruia contestaţia se introduce la instanţa de executare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 513/2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului le-a chemat în judecată pe intimatele A. OOD şi SC B. SA, solicitând anularea actelor de executare constând în poprirea efectuată conform art. 452 alin. (1) C. proc. civ., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 7595 din 02 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, suspendarea executării silite şi întoarcerea executării.
Prin sentinţa civilă nr. 6798 din 28 mai 2014, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând că, în speţă, se aplică prevederile art. 373 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., conform cărora contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, şi anume la instanţa în a cărei rază teritorială se efectuează executarea. Or, în cauză, în temeiul sentinţei comerciale nr. 7595 din 02 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a solicitat Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, iar aceasta a admis, încuviinţarea executării silite, astfel că Judecătoria Braşov nu este instanţă de executare în sensul art. 373 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 16614 din 08 octombrie 2014 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov reţinând, în esenţă, că în speţă executarea silită s-a efectuat prin poprire asupra acţiunilor emise de terţul poprit SC B. SA cu sediul în Braşov şi, chiar dacă contestatoarea a afirmat că nu a existat nicio încheiere de încuviinţare a executării silite de către Judecătoria Braşov, această împrejurare constituie o apărare de fond, instanţa de executare fiind definită de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind instanţa în circumscripţia căreia se face executarea. Or, în speţă, sediul terţului poprit este situat în Braşov, astfel că din punct de vedere teritorial, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine Judecătoriei Braşov, art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituind o competenţă teritorială exclusivă.
A mai reţinut Judecătoria sectorului 1 Bucureşti că, în ce priveşte soluţionarea cererii de întoarcere a executării, întemeiată pe prevederile art. 4042 alin. (1) C. proc. civ., faţă de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. şi pornind de la prevederile art. 373 alin. (2) din acelaşi Cod, competenţa de soluţionare a cererii de întoarcere a executării silite, în cazul în care aceasta s-a realizat prin poprire, aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terţul poprit.
În raport de dispoziţiile art. 20-22 C. proc. civ., constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Braşov, pentru următoarele considerente:
Reglementarea de bază privind competenţa instanţelor de a soluţiona contestaţiile la executare, atât în ceea ce priveşte competenţa materială, cât şi în cea ce priveşte competenţa teritorială, este cuprinsă în art. 400 C. proc. civ., conform căruia contestaţia se introduce la instanţa de executare.
În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel.
În speţă, s-a instituit poprire asupra acţiunilor contestatoarei emise de SC B. SA, cu sediul în Braşov.
Prin urmare, având în vedere că nu s-a efectuat niciun act de executare silită în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti cu privire la acţiunile contestatoarei emise de SC B. SA, cu sediul în Braşov, în mod corect Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut că nu este competenţă să soluţioneze contestaţia la executare, competenţa aparţinând judecătoriei în raza căreia se efectuează executarea silită.
Cum, în speţă, executarea silită poartă asupra unor bunuri mobile, respectiv asupra unor acţiuni emise de o societate comercială cu sediul în Braşov, locul executării silite nu poate fi decât locul unde se află bunurile urmărite, fapt ce atrage competenţa Judecătoriei Braşov.
Totodată, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. „În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării”, corect a reţinut Judecătoria sectorului 1 Bucureşti că şi competenţa teritorială a soluţionării cererii de întoarcere a executării silite aparţine instanţei de executare, în speţă Judecătoriei Braşov.
Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2015.