Insurance compensation dispute: revision ground for ruling on unrequested matters inapplicable to appellate discretion under statutory appeal outcomes

Decizia nr. 509/2015

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 19590 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 15.619,16 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi a sumei de 300.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi a respins respinsă cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 273 din 13 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Societatea Asigurare Reasigurare A. SA, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a respins cererea apelantei-pârâte privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât şi pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru completarea probatoriului, respectiv pentru audierea unui martor, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său şi schimbării sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul pârâtei Societatea Asigurare Reasigurare A. SA a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza cărora a solicitat schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul diminuării daunelor morale acordate în cauză.

Prin decizia nr. 2304 din 18 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantul A., a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA împotriva sentinţei civile nr. 19590 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a păstrat în rest dispozițiile deciziei recurate şi a menţinut în tot sentinţa apelată; a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că instanţa de apel, în limitele motivelor de apel formulate de părţi şi a criteriilor legale invocate de acestea, de starea de fapt şi de drept stabilită în raport de probatoriul administrat, a analizat legalitatea acordării daunelor morale, apreciind eronat asupra cuantificării reparaţiei prejudiciului moral suferit de reclamant.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei Societatea Asigurare Reasigurare A. SA, instanţa de recurs, constatând că recursul nu a fost legal timbrat şi că în cauză nu operează scutirea de la plata taxelor de timbru, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi a dispus anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii, Societatea Asigurare Reasigurare A. SA, prin administrator special B. SRL a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivare, a citat dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi a evocat decizia instanţei de recurs, susţinând că, deşi recurentul-reclamant a solicitat prin memoriul de recurs în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru completarea probatoriului, respectiv pentru audierea unui martor, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său şi schimbării sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, instanţa a menţinut soluţia pronunţată de prima instanţă, prin care acţiunea reclamantului a fost admisă numai în parte.

În final, a conchis că instanţa de recurs, procedând astfel, s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire, în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Prima ipoteză a acestui motiv de revizuire vizează deci situaţia în care instanţa, s-a pronunţat, din eroare, şi asupra unor lucruri care nu s-au cerut, cum ar fi acordarea cheltuielilor de judecată, deşi nu s-au solicitat sau acordarea dobânzilor fără să se fi formulat un capăt de cerere în acest sens etc., însă nu poate fi invocată în situaţia în care instanţa ar fi comis o greşeală de judecată, în sensul că a primit sau a soluţionat o cerere cu încălcarea dispoziţiilor legale sau a admis un capăt de cerere cu încălcarea normelor de drept substanţial.

Aceasta întrucât textul de lege sus-menţionat este o aplicare a principiului disponibilităţii şi vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a acordat.

Astfel, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.

Altfel spus, judecătorii sunt ţinuţi să se pronunţe numai asupra cererilor care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii.

Critica revizuentei vizând faptul că instanţa de recurs a modificat numai în parte decizia atacată, în sensul respingerii apelului apelantei-pârâte, cu consecinţa menţinerii în tot a sentinţei apelate, deşi apelantul-reclamant solicitase casarea deciziei atacate sau modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului său şi schimbării sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată nu este aptă să conducă la admiterea cererii de revizuire întemeiată pe prima ipoteză a art. 322 pct. 2 C. proc. civ., neputând fi încadrată în acest motiv de revizuire. Aceasta în condiţiile în care instanţa de recurs a fost sesizată nu cu o cerere, ci cu o cale de atac care, dacă ar fi găsită întemeiată, are prefigurate soluţiile în art. 312 C. proc. civ., instanţa de recurs având libertatea deplină de a opta pentru soluţia apreciată ca adecvată, indiferent de opţiunea formulată de titularul căii de atac.

În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA, prin administrator special B. SRL, împotriva deciziei nr. 2304 din 18 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2015.