Nullity of cassation appeal for failure to formulate substantive legal grounds beyond factual re-evaluation

Decizia nr. 495/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, secţia a VI-a civilă, la 21 mai 2010, sub nr. x/3/2010, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu SC B. SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.047.726,107 lei, echivalentul a 987.250,27 euro, reprezentând diferenţa neîncasată pentru construcţia imobilului tip bloc compus din 7 etaje şi etaj tehnic, edificat pentru pârâtă, potrivit contractelor comerciale din 16 august 2007 şi din 05 mai 2008, precum şi la plata penalităţilor de întârziere, a dobânzilor bancare şi a prejudiciilor cauzate de neplata la termen a sumelor datorate de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3536 din 10 iulie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta-reclamantă SC B. SRL la plata către reclamanta-pârâtă SC A. SRL a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 995.909,37 euro, reprezentând diferenţa neîncasată pentru lucrările efectuate la imobilul situat în Bucureşti, sumă ce include şi penalităţi şi dobânzi bancare. A fost admis totodată primul capăt al cererii reconvenţionale cu privire la obligarea reclamantei-pârâte să-i predea în original pârâtei-reclamante caietul de ataşament al construcţiei, situaţia de lucrări pentru fiecare stadiu fizic, procesele-verbale de recepţie pe stadii fizice precum şi cartea construcţiei. A fost respinsă cererea de constatare a nulităţii graficului de execuţie încheiat la 15 septembrie 2009, formulată de către pârâta-reclamantă SC B. SRL, ca neîntemeiată. A fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenientul D. şi au fost compensate cheltuielile de judecată şi obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 1.000 de lei şi de 12.000 de lei către intervenientul accesoriu.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, pârâta-reclamantă SC B. SRL prin administrator judiciar SC C. SPRL şi intervenientul-pârât D.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1069/A din 19 iunie 2015, a respins ca neavenit apelul formulat de intervenientul accesoriu D. şi ca nefondat apelul formulat de pârâta-reclamantă SC B. SRL prin administrator judiciar SC C. SPRL, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în privința apelului formulat de intervenientul-accesoriu că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

În prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile evocate, întrucât apelul a fost formulat de intervenientul-accesoriu în condiţiile în care partea pentru care a intervenit la judecata în primă instanţă, respectiv intimatul-reclamant, nu a exercitat calea de atac a apelului.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către apelanta SC B. SRL prin administrator judiciar SC C. SPRL instanţa de apel a reţinut referitor la criticile privind reţinerea de către instanţă în mod eronat a sumei de 480.000 euro aferentă contractului din 16 august 2007 şi adăugarea sumei de 356.994 euro reprezentând T.V.A. la valoarea de 2.235.598 euro aferentă contractului, că deşi corecte, acestea nu pot duce la schimbarea soluţiei, întrucât pe de o parte se reţine că aceste considerente ale tribunalului privind situaţia de fapt nu au prezentat relevanţă în stabilirea sumei de plată, aceasta fiind stabilită pe baza expertizei şi a graficului de execuţie, unde sumele fiind corect reţinute, motiv pentru care curtea a înlăturat aceste considerente şi a reţinut suma de 418.000 euro aferentă contractului din 16 august 2007 modificat prin actul adiţional şi suma de 2.235.598 euro aferentă contractului, sumă ce cuprinde T.V.A.-ul.

Referitor la critica privind calificarea în mod eronat de către tribunal a naturii înscrisului denumit de către părţi grafic de execuţie nu a putut fi primită, întrucât părţile au stabilit în mod voluntar situaţia concretă de lucrări executate, sumele rămase de plată rezultând în mod neechivoc şi existenţa unor noi obligaţii în sarcina beneficiarului, aceea de a achita despăgubiri, necuprinse în convenţia iniţială a părţilor.

Astfel, graficul are tocmai natura unui înscris ad probationem pentru ceea ce părţile au înţeles să modifice din raportul contractual iniţial dar şi pentru constatarea a ceea ce au executat în derularea convenţiei. Faptul că nu s-a dat denumirea înscrisului ca fiind act adiţional, aceasta nu înseamnă că nu are și această natură, interpretarea unui act nu trebuie făcută strict în funcţie de denumire, ci de voinţa reală concordantă a părţilor semnatare.

Înscrisul ad probationem dovedeşte tocmai înţelegerea lor ulterioară de asumare a unor noi obligaţii şi constatarea situaţiei executării obligaţilor reciproce, de altfel situaţia de lucrărilor reţinute în înscris a fost confirmată de raportul de expertiză realizat de comisia de experţi.

Criticile privind anularea acestui act nu au putut fi primite, întrucât așa cum a reţinut tribunalul nu s-a probat cauza de nulitate prevăzută de lege şi care să ducă la lipsirea de eficienţă a actului, nefiind solicitate probe noi pe acest aspect nici în apel.

Cât priveşte dreptul de reprezentare pentru societatea reclamantă, instanța de apel a apreciat ca fiind corecte aprecierile tribunalului, pe care înţelege să şi le însuşească în totalitate, în plus s-a observat că din probele dosarului nu a rezultat ridicarea dreptului de administrare la momentul semnării actului.

În ceea ce priveşte realizarea unei probe pe calea asigurării de dovezi s-a reţinut că aceasta nu duce la existenţa unei puteri de lucru judecat aşa cum pretinde partea, ci doar la obţinerea unei probe în mod anticipat înainte de naşterea litigiului sau de momentul administrării probelor în litigiul născut, dovadă a cărei putere probatorie este stabilită de către instanţă.

În acest sens, a fost remarcată atitudinea procesuală a apelantei care a înţeles, într-un litigiu început la 21 mai 2010, să depună după închiderea dezbaterilor, la data de 26 iunie 2014, un alt raport de expertiză realizat în august 2010, apreciind în acest sens că instanţa se află în culpă în ceea ce priveşte ignorarea probei.

În ceea ce priveşte contradicţia pretinsă între raportul de expertiză realizat în cadrul asigurării de dovezi şi cel efectuat în cauză privind lucrările efectuate la etajul 6 şi 7, aceasta a fost explicată prin lipsa documentelor necesare pentru realizarea lucrării, reţinându-se că documentaţia a fost depusă la dosar la momentul completării raportului de expertiză.

A mai reţinut instanţa de apel că deşi se pretinde existenţa unor plăţi, chiar ulterioare semnării înscrisului denumit de către părţi grafic de lucrări, a unui înscris prin care se recunoaşte existenţa primirii unor sume de bani de către administratorul statutar al societăţii, astfel de înscrisuri nu au fost depuse, în faţa tribunalul pretinzându-se aceleaşi aspecte, motiv pentru care, deşi s-au acordat termene pentru depunerea lor, nici un înscris nu a fost prezentat.

În ceea ce priveşte compensarea legală, ce poate fi invocată şi în apel, conform art. 294 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a apreciat că nu există o creanţă certă lichidă şi exigibilă care să poată fi opusă intimatei-reclamante şi care să atragă incidenţa instituţiei compensaţiei legale, cât timp cererea privind propriile pretenţii, litigioase, după cum relevă probele dosarului a fost suspendată şi apelanta nu a depus în susţinerea acestei cereri un alt titlu.

Această decizie a fost atacată cu recurs de recurenta-pârâtă SC B. SRL., prin administrator judiciar SC C. SPRL.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC B. SRL., consideră că decizia pronunţată de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală, solicitând în principal, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii astfel cum a solicitat prin memoriul de recurs.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta arată că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal în privinţa principalului capăt de cerere al societăţii intimate SC A. SRL, aceasta constituind un temei al dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât cele două instanţe au reţinut faptul că solicitarea principală a reclamantei a fost obligarea recurentei la achitarea sumei de 987.250 euro, reprezentând diferenţă neîncasată pentru construcţia imobilului bloc compus din 7 etaje şi etaj tehnic, iar instanţele au reţinut că etajul 7 şi etajul tehnic nu au fost construite niciodată, însă cu toate acestea pârâta a fost obligată la plata acestor lucrări.

În condiţiile în care intimata-reclamantă este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale a solicitat admiterea apelului şi rejudecând cauza, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând excepţia neexecutării contractului, însă instanţa de apel nu a răspuns acestor critici, ceea ce constituie motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct 7 C. proc. civ.

Mai susţine recurenta că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit criticile privind sumele de bani achitate, întrucât s-a reţinut eronat situaţia de fapt, aceea că preţul acestei lucrări ar fi fost de 480.000 de euro, iar nu de 418.000 euro, astfel încât suma impusă la plată prin sentinţa pronunţată este în parte şi rezultatul acestei erori a instanţei de fond.

Recurenta arată că s-a reţinut în mod greşit faptul că valoarea lucrărilor, convenită de părţi la art. III din contract ar fi de 2.235.598 euro la care s-ar adaugă T.V.A. în valoare de 356.994 euro, valoarea contractului incluzând suma reprezentând T.V.A., astfel încât în mod eronat a fost cuantificată şi această sumă în sarcina recurentei.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a interpretat greşit actele deduse judecăţii şi situaţia de fapt, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ignorând faptul că lucrarea contractată nu a fost executată integral, doar parţial şi necorespunzator, iar cu toate acestea, recurenta a fost obligată să achite contravaloarea lucrărilor inexistente şi a celor efectuate necorespunzator.

Mai susţine recurenta că instanţa de apel nu a motivat modul în care a respins toate criticile formulate în cadrul apelului, hotărârea recurată fiind astfel lipsită de motivele pe care se sprijină.

De asemenea, mai arată recurenta că în cadrul apelului a invocat excepţia neexecutării contractului, care nu a fost în niciun fel abordată şi motivată de către instanţă.

Se arată în continuare, că cele două instanţe au calificat înscrisul evocat drept act adiţional la contractele încheiate de părţi, acest raţionament constituind de fapt motivul principal pentru care a fost admisă acţiunea reclamantei.

Recurenta arată că pentru situaţia în care se va admite faptul că reclamanta deţine o creanţă împotriva societăţii pârâte, invocă dispoziţiile art. 1144 si urm. C. civ., precum şi cele ale art. 90 din Legea nr. 85/2014, privind compensarea legală a creanţelor, iar pentru această ipoteza solicită să se constate stinse reciproc creanţele invocate de părţi şi prin urmare inexistenţa unei creanţe a reclamantei împotriva societăţii recurente.

Din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte constată că prin criticile prezentate în recurs sunt preluate, până la identitate, motivele din apel şi că prin cererea de recurs nu se critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel, ce face obiectul recursului şi care a răspuns, criticilor formulate în apel.

În acest context, Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta, în esenţă, invocă faptul că solicitarea principală a societăţii reclamante constă în obligarea pârâtei la plata sumei de 987.250 euro reprezentând diferenţa neîncasată pentru construcţia imobilului compus din 7 etaje şi etaj tehnic. Susţine în cadrul acestui motiv că a fost obligată să achite o sumă de bani care include etajul 7 şi etajul tehnic precum şi lucrări pentru terasă care nu au fost niciodată executate, aducând în sprijinul acestor susţineri probele administrate constând în grafic de execuţie lucrări şi expertiză tehnică în construcţii realizată în primă instanţă (care relevă în opinia recurentei neexecutarea lucrărilor şi justifică excepţia neexecutării contractului).

Cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea este lipsită de temei legal deoarece nu permite a se stabili dacă s-a aplicat corect sau nu legea. A doua ipoteză se referă la situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit.

Dezvoltarea primului motiv de recurs, deşi subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prezintă aspecte legate de situaţia de fapt determinată pe baza probelor administrate şi nicidecum nu prezintă critici având ca obiect încălcarea sau aplicarea greşită a legii cu ocazia soluţionării apelului. Instanţa de recurs reţine că instanţa de apel a menţinut hotărârea pronunţată de prima instanţă prin care s-a stabilit suma datorată de pârâtă pe baza probelor administrate, iar în cadrul acestui motiv de recurs nu se invocă critici de nelegalitate care să poată permite încadrarea în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub un alt motiv de recurs recurenta reiterează critica formulată în apel referitoare la reţinerea greşită a faptului că preţul lucrării ar fi fost de 480.000 euro, iar nu de 418.000 euro, susţinând că instanţa de apel nu a răspuns în nici un fel acestei critici. Totodată, a arătat că în mod greşit s-a reţinut că valoarea lucrărilor convenită de părţi la art. III din contract ar fi de 2.235.598 euro la care se adaugă T.V.A. fără a se prezenta în concret critici de nelegalitate din perspectiva reţinerii greşite a cuantumului sumelor cuvenite.

Instanţa de apel a reţinut că stabilirea sumelor datorate de către pârâtă s-a realizat în temeiul probelor administrate, pe baza expertizei şi a graficului de execuţie, în cadrul cărora sumele sunt corect stabilite, fiind lipsite de relevanţă referirile prezentate în cadrul expunerii situaţiei de fapt.

Din această perspectivă hotărârea instanţei de apel răspunde criticilor aduse hotărârii primei instanţe, iar recurentul nu prezintă veritabile critici argumentelor reţinute de instanţa de apel.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta invocă faptul că instanţa de apel a ignorat că lucrarea nu a fost executată integral, ci doar parţial şi necorespunzător, iar cu toate acestea a fost obligată să achite contravaloarea lucrărilor inexistente şi a celor efectuate în mod necorespunzător.

Aduce în susţinerea acestui motiv aspecte legate de obligaţia de proiectare a imobilului, demolarea construcţiilor de pe amplasament, organizarea de şantier şi invocă probele administrate, cu referire specială la cele cuprinse în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor, recurenta precizând în detaliu care sunt lucrările neexecutate începând cu partea de subsol şi până la etajul 6.

Deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. criticile astfel formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la reevaluarea probelor administrate, aspect care nu poate fi cenzurat în cadrul controlului de nelegalitate.

Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt impropriu invocate deoarece argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs nu se referă la aspecte ce ţin de greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii sau la schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Nici critica referitoare la faptul că instanţa de apel a considerat greşit graficul de execuţie lucrări ca fiind un act adiţional la contractul de construcţie montaj nu poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece aspectele invocate se referă la situaţii de fapt şi nu la schimbarea naturii contractului sau la denaturarea actului juridic dedus judecăţii.

Denumirea înscrisului nu are relevanţă în privinţa modului în care s-a soluţionat cauza, ci doar voinţa reală a părţilor care se degajă din cuprinsul celor convenite şi inserate în actul respectiv.

Cât priveşte motivele de recurs referitoare la faptul că instanţa de apel nu a răspuns criticilor privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, la excepţia de neexecutare a contractului şi la incidenţa prevederilor art. 1144 şi urm. C. civ. referitoare la compensarea legală a creanţelor, instanţa constată că recurenta reia criticile deja cenzurate de instanţa de apel, tinzând să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Aşadar, susţinerile recurentei din această perspectivă au primit deja o rezolvare prin hotărârea recurată şi care nu este criticată sub aspectul modului în care s-a răspuns criticilor prezentate în apel.

Deși în cuprinsul motivelor de recurs, reclamanta a indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a dezvoltat referitor la decizia recurată, exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluţiei, privind stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriilor, referitor la contractul încheiat între părţi, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În cauză, recurenta nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să vizeze decizia atacată, criticile astfel formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC B. SRL., prin administrator judiciar SC C. SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL., prin administrator judiciar SC C. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 1069/A din 19 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2016.